Publicat la: 
7/12/2011

V-ați întrebat vreodată în ce segment de timp sunteți cu adevărat dumnevoastră înșivă? Cu toții trebuie să purtăm măști și alte deghizări sociale, și să jucăm roluri care ne sunt, mai mult sau mai puțin, atribuite de alții. Probabil că cele mai opace deghizări le purtăm la serviciu. Uneori, deghizările sunt chiar obligatorii și deloc metaforice - ținuta obligatorie din corporații, sau halatul medical (pe care eu nu-l port, de obicei), dar și ele sunt grele de încărcătură simbolică. Redevenim noi înșine în „timpul liber”. Probabil că așa am și putea defini „timpul liber”. Perioada din viața noastră în care sinceritatea e maximă, iar constrângerea minimă. În mod normal, e și perioada de timp în care ne înconjurăm de cei dragi nouă.

Și cu toate astea, câtă importanță acordăm acestui interval definitoriu pentru existențele noastre? Și ce se întâmplă dacă nu îi acordăm suficientă importanță?

Se întâmplă crizele existențiale. Cum e faimoasa criză a vârstei mijlocii. Cândva, ea era „apanajul” bărbaților, însă acum distincțiile sexiste s-au șters. Criza vârstei mijlocii e momentul în care, forțat să te confrunți cu realitatea faptului că, profesional, nu ai mutat munții, așa cum îți imaginai că o vei face, pe când aveai 20 de ani, ești obligat să te întrebi cine ești de fapt. Și când nu te mai poți căuta în spațiul profesional, te cauți în timpul liber. Și ar fi tare bine să găsești ceva semnificativ acolo.

Criza vârstei mijlocii este o boală culturală a unei societăți occidentale relativ stabile. Numai că societatea occidentală de azi numai stabilă nu e. Suntem în plină criză financiară, și unii dintre noi trăiesc o perpetuă criză existențială. Un raport OMS despre criza financiară în UE și sănătatea psihică raportează că, pentru fiecare creștere de 1% a ratei șomajului, crește cu 0,8% rata suicidului. E o corelație impresionantă. Nu știu ce părere aveți dumnevaoastră, dar cifrele astea mi se par uriașe. Sigur că soluția problemei, atâta timp cât criza e plină desfășurare, e susținerea socială. În timpul marii crize bancare din Suedia, din anii '90, numărul de suiciduri a scăzut, în mod paradoxal. Asta pentru că Suedia are un sistem extrem de bun de susținere socială. În România, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel, dar n-are rost să transformăm un blog de sănătate într-unul social-politic. Sau poate are?

Ceea ce vroiam să spun e cât de important e, în vremurile noastre, să ne găsim fiecare un refugiu. În timpul nostru liber. Altul decât televizorul, sau alte divertismente pasive. Altul decât grijile nefârșite familiale.
Toamna asta, am avut ocazia să petrec o săptămână în Olanda. Am profitat de ocazie și m-am plimbat cu bicicleta pe drumuri de țară. Știți care e mândria țăranului olandez? Mă rog, nu mă refer la fermieri, ci la locuitorul din mediul rural. Nu mașina enormă. Ci biblioteca. Prin ferestrele mari, fără perdele, draperii, jaluzele sau alte metode de camuflaj, ăsta era primul lucru pe care îl vedeai. În Oudekerk aan de Amstel, în curtea unei case, am văzut o doamnă în fața unui șevalet: picta. Mă îndoiesc că mă aflam în prezența vreunei pictorițe profesioniste, sau a unui mare talent. Pictura era doar un mod de a trăi mai bine. Un poet francez, Saint John Perse, a fost întrebat de ce scrie. "Ca să trăiesc mai bine", a răspuns.

Există o știință, și poate un talent al traiului mai bun. Nu sunt bani implicați în această știință. Nu spun să vă apucați să scrieți poezii, dacă nu simțiți nevoia, ci doar să găsiți nevoia, adânc îngropată, de a trăi ceva mai bine. Poate vreți să dați chitara jos din pod, sau să fotografiață păsări, sau să cultivați dovlecei. Dar orice ați alege să faceți, făceți-o cu maximă seriozitate, făceți-o cu sens. Ca și când nu ar fi doar un hobby. Nu e nicio frivolitate în a vă opri și mirosi rozele, atunci când nu știți sigur dacă mâine veți mai avea un serviciu. Din contră, e un lucru extrem de serios. Timpul liber e un lucru extrem de serios. Chiar vital. Tratați-l ca atare!