Publicat la: 
14/12/2012

Episodul expansiv, sau maniacal, este versantul euforic al tulburării bipolare. La carte, e definit ca fiind o perioadă de cel puțin o săptămână de dispoziție euforică sau iritabilă, clar exagerată față de starea obișnuită. Pe lângă aceasta, persoana afectată mai prezintă cel puțin trei dintre următoarele fenomene:

- are o stimă de sine foarte mult crescută, numită grandiozitate. Grandiozitatea poate fi relativ ușoară, sau poate, din contră, să ia aspectul unor idei bizare, de intensitate delirante.

- vorbește foarte mult și foarte repede (logoree)

- are nevoie de mult mai puțin somn și e neobosit(ă)

- mintea merge mult mai repede, dar într-un mod superficial și cu o slăbire a legăturilor dintre idei (fugă de idei)

- e mult mai distractibil(ă), în loc să se concentreze asupra unui lucru, atenția îi este distrasă aproape la întâmplare de obiecte, persoane sau întâmplări din jur.

- are o energie nemaipomenită. Asta poate însemna îndeplinirea multor sarcini profesionale, de exemplu, dar și o agitație fără sens, pur și simplu incapacitatea de a sta pe loc.

- se implică excesiv în activități agreabile dar cu rezultate riscante (jocuri de noroc, cumpărături sau investiții intempestive, promiscuitate sexuală, consum de alcool sau substanțe stimulante, etc)

Toate acestea îi strică în mod evident omului viața. Dacă cele de mai sus se întâmplă, dar viața socială și ocupațională nu este afectată negativ, episodul, mai puțin grav, primește eticheta de "hipomaniacal".

Mulți psihiatri văd mania ca fiind opusul depresiei. De aici și numele de "tulburare bipolară" inventat de Kahlbaum în 1957: o prea amplă oscilație a afectivității între două contrarii. Termenul a fost adoptat în prima clasificare modernă a tulburărilor psihice (DSM III în 1980), înlocuindu-l pe cel de "psihoză maniaco-depresivă" (a cărui incorectitudine venea din faptul că dimensiunea psihotică, deși poate apărea, nu este nici necesară, nici caracteristică).

Ca mai toate împărțirile didactice din psihiatrie, și aceasta are niște defecte. Putem cu adevărat să opunem dispoziția depresivă celei euforice? Un alt fenomen foarte caracteristic al episodului maniacal este labilitatea afectivă. În câteva secunde, buna dispoziție homerică se poate transforma în lacrimi amare, adesea fără motiv aparent. Afectivitatea este la fel de împrăștiată precum atenția și gândirea. Mai mult, chiar dacă mania este "pură", sentimentele nu sunt mereu pozitive: euforia poate bascula la fel de rapid în iritabilitate. Ambele sunt foarte ușor de simțit de cei din jur: în euforie, buna dispoziție e contagioasă; ostilitatea poate fi însă la fel de palpabilă, și uneori, în cazuri ce constituie urgențe psihiatrice, poate ajunge până la forme extreme, așa-numitul "furor maniacal". Viața, pentru un cineva în sindrom maniacal (și alături de acea persoană), nu este un al nouălea cer roz, ci un montagne-russe mare și abrupt.

În ceea ce privește "versantul depresiv", depresia din tulburarea bipolară este calitativ diferită de depresia "unipolară", chiar dacă în clasificările actuale ambele intră sub umbrela diagnostică a "episodului depresiv major". Următoarea clasificare psihiatrică americană, DSM V, ce va fi publicată în primăvara ce vine, a suscitat mari dezbateri în ceea ce privește granițele și zonele gri, ale psihiatriei; din păcate, dacă a fost acordată o atenție inovatoare și tulburării bipolare, ecourile nu sunt impresionante. Deocamdată, diferența se face între depresia "tipică" (cu agravare matinală, scădere în greutate, insomnie de trezire, amorțeală afectivă, neliniște interioră) și ce "atipică" (care se agravează seara, cu alimentație excesivă, somn excesiv sau dificultăți de adormire și labilitate, hiper-reactivitate afectivă și/sau letargie), menționându-se că depresia atipică este mai frecventă în tulburarea bipolară, împărțire pe care, în experiența mea, clinicienii o practică destul de rar și care nu ajută prea mult la diagnostic și prognostic.

Ce ar trebui să înțelegem din cele de mai sus, precum și din altele (răspunsul favorabil la medicația stabilizatoare a dispoziției, atât în depresie cât și în manie), e posibilitatea ca tulburările de spectru bipolar să aibă, precum considera și Kraepelin, un caracter mult mai unitar decât e astăzi conceptualizat. Autorități în domeniu, cum e H.S.Akiskal, văd "bipolaritatea" nu ca pe un concept bicefal, ci ca pe un fenomen afectiv unic, indiferent de ipostaza în care îl surprindem la un moment dat. Și acest fenomen are un impact asupra vieții mult mai vast și, în același timp, mai subtil, decât ceea ce se vede în episoadele clinice observate de medici. Diagnosticele de manie sau de depresie sunt ușor de pus. Să înțelegem textura vieții unei persoane cu tulburare bipolară și între episoadele afective ar putea fi însă mult mai important.