Publicat la: 
11/07/2017

Pierderea memoriei nu este intotdeauna rezultatul imbatranirii creierului. Unele medicamente pe care le luam, in unele cazuri cu prescriptie medicala, pot afecta eficienta memoriei. Iata care sunt cele mai comune cinci tipuri de medicamente care ne pot afecta memoria, conform spring.org.uk.

1. Antidepresivele

Categoriile mai vechi de antidrepresive - cunoscute sub numele de medicamente triciclice - au fost asociate, in cadrul studiilor de specialitate, cu pierderea memoriei.

Printre medicamente ce fac parte din aceasta clasa intalnim:

- desipramina (Norpramin)
- imipramina (Trofanil)
- clomipramina (Anafranil)
- doxepina (Sinequan)

Aproximativ jumatate dintre participantii la studiile efectuate pe aceasta tema, care utilizau unul dintre medicamentele mentionate mai sus, au raportat pierderi de memorie, spun specialistii.

2. Medicamentele recomandate pentru tratarea anxietatii

Medicamentele din clasa benzodiazepinelor includ pastile comercializate sub numele de Valium, Ativan, Klonopin si Xanax. Acestea sunt, in general, prescrise pentru atacurile de anxietate si alte probleme legate de sanatatea mintala, precum nevroza obsesiv-compulsiva, insomnia si tulburarile de stres post-traumatic.

Expertiza specialistilor din domeniu arata ca acestea sunt asociate episoadelor de pierdere de memorie si pot creste riscul declansarii bolii Alzheimer.

"Constatarile celor mai recente cercetari subliniaza faptul ca medicii ar trebui sa prescrie, in locul acestora, medicamente mai sigure si mai eficiente pentru tratarea diferitelor probleme psihologice.

3. Statinele

Prescrise pentru pastrarea colesterolului in limitele normale, statinele pot avea ca efect secundar confuzie si pierderi de memorie.

Desi sondajele de opinie arata ca persoanele care au utilizat astfel de medicamente au raportat pierderi de memorie, cercetarile de specialitate efectuate pe aceasta tema nu au datele concludente care sa confirme ca statinele pot declansa episoade de pierdere de memorie.

4. Medicamentele beta-blocante

Beta-blocantele incetinesc ritmul cardiac si sunt recomandate persoanelor cu tensiune arteriala ridicata, dar si celor ce sufera de insuficienta cardiaca congestiva. Desi unele persoane ce utilizeaza medicamentele din aceasta clasa au raportat prezenta episoadelor de pierdere de memorie, studiile efectuate pana in prezent pe aceasta tema nu au fost concluzive.

5. Pastilele pentru somn linistit

Persoanelor care sufera de insomnii le sunt adesea recomandate medicamente hipnotice care le ajuta sa aiba parte de un somn linistit pe durata noptii.

Medicamentele din aceasta clasa au fost adesea asociate cu pierderea de memorie si incapacitatea de a forma noi amintiri.

Cercetarile realizate pe aceasta tema arata ca persoanele ce apelau la astfel de tratamente pentru insomnii raportau influenta medicamentului asupra capacitatii de concentrare in timpul activitatilor desfasurate pe parcursul zilei, cat si pierderi de memorie privind evenimentele la care participau in acest interval.

Care sunt alternativele?

Specialistii recomanda apelarea la formele dedicate de terapie, acolo unde este cazul si insista sa consultam medicul specialist inainte de a administra medicamentele ce au mentionat pe prospect ca efecte secundare afectarea capacitatii de concentrare si pierderea de memorie.

Autor: G.T.

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Edulcorantii adaugati nicotinei sub forma lichida, ce poate fi vaporizata utilizand tigaretele electronice, pot elibera niveluri de toxicitate la fel de periculoase precum cele continute de fumul...
Cercetatorii au descoperit anumite "medicamente sociale" care sunt benefice pentru sanatatea si bunastarea indivizilor si a populatiei, prin combinarea informatiilor sociale si biologice provenite...