Publicat la: 
15/12/2010

In cautarea unui tratament / Foto: Reuters

Un studiu publicat saptamana trecuta in revista Blood anunta o reusita deosebita a oamenilor de stiinta de la Charite University Medicine Berlin, care au reusit sa vindece un pacient infectat cu virusul HIV si suferind si de leucemie mieloida acuta, prin distrugerea sistemului imunitar cu ajutorul chimioterapiei si radioterapiei, urmata de un transplant de celule stem. Reusita ar reprezenta un pas enorm din punct de vedere stiintific, dar nu neaparat din punctul de vedere al tratamentelor medicale, sustin cercetatori familiarizati cu acest domeniu, citati de CNN.

Pacientul a intrerupt tratamentul impotriva virusului HIV in februarie 2007, cand a fost supus unui transplant cu celule stem. 13 luni mai tarziu, cand leucemia a recidivat, pacientul a fost supus unui nou transplant cu celule stem, de la acelasi donator. Acestea prezinta o mutatie genetica rara care le face rezistente la infectia cu HIV, explica Kristina Allers, coordonatorul studiului.

La trei ani si jumatate dupa ce a renuntat la tratamentul anti-HIV, pacientul nu mai prezinta nici semne de leucemie nici semnele infectiei cu HIV, iar sistemul sau imunitar functioneaza la fel de bine ca in cazul unui pacient sanatos, sustin cercetatorii. "Rezultatele la care am ajuns sugereaza ca pacientul a fost vindecat".

Totusi, specialistii in HIV/SIDA sustin totusi ca succesul echipei germane va avea un impact redus in practica. "Probabil ca acesta este un tratament, dar are si un pret pe masura", spune dr. Michael Saag, profesor la University of Alabama at Birmingham AIDS Center. "Pentru ca celulele stem sa poata fi transplantate, intregul sistem imunitar al pacientului a trebuit sa fie distrus", dupa care a fost necesar un transplant de maduva. "Paradoxul aici este ca pacientul ideal pentru tratament este un pacient sanatos".

"Tratamentul asociat cu distrugerea sistemului imunitar este extrem de periculos", a adaugat el. Chiar daca pacientul nu moare in urma transplantului, complicatiile cu care va trebui sa traiasca pentru tot restul vietii sunt greu de suportat", sustine Saag.

Studiul ramane totusi o dovada ca "modul in care intelegem biologia virusului HIV este corect, iar daca reusim sa eliminam – nu doar in teorie ci si in practica – toate celulele care produc HIV si sa le inlocuim cu celule sanatoase, avem un tratament real", spune Saag.

Infectia cu virusul HIV nu mai este asociata in prezent cu aceleasi perspective sumbre cu care ne obisnuisem in anii '90, datorita noilor tratamente folosite. "Speranta de viata a unui pacient cu HIV poate fi in prezent la fel de mare ca a unei persoane sanatoase. Asta inseamna ca un pacient de 25 de ani, diagnosticat azi cu HIV, poate trai chiar 80 – 90 de ani".

Dr. Anthony Fauci, directorul National Institute of Allergy and Infectious Diseases, sustine ca studiul german nu are aplicatii practice. "Este extrem de dificil sa gasesti un donator compatibil pentru un astfel de transplant. In plus, trebuie sa gasesti un donator compatibil care are un anume defect genetic, defect intalnit la 1% din persoanele de rasa caucaziana si niciodata in cazul persoanelor de rasa neagra. Este un defect genetic extrem de rar".

Infectia cu HIV insa nu este la fel de rara. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 33,4 milioane de oameni din intreaga lume sunt purtatori ai virusului care provoaca SIDA.

Citeste si:

Autor: R.M.

Specialitate: 

Echipa medicala MedLife - Boli infectioase

Chiris Roxana,Medic primar
Medic primar
Medic Primar
Florescu Aysel,Medic Primar
Medic Primar
Medic Primar

Articole similare

SIDA, tratata cu antibiotice / Foto: Sxc.hu Vietile a mii de oameni infectati cu virusul HIV ar putea fi salvate, daca acestora le-ar fi administrat un simplu antibiotic, la scurt timp dupa diagnosticare. Medicamentul cotrimoxazol, comercializat sub numele de bactrim, eusaprim si septrim, contine doua antibiotice, sulfametoxazol si trimetoprim,...
O echipa de medici spanioli a pus la punct un nou vaccin care permite blocarea temporara a evolutiei HIV la pacientii infectati. "Ce am facut prin acest vaccin a fost sa ii dam instructiuni sistemului imunitar pentru a invata sa distruga virusul, ceea ce nu facea in mod natural", a explicat Felipe Garcia, unul dintre cercetatorii de la Spitalul...
In cautarea unui tratament / Foto: Reuters Un studiu publicat saptamana trecuta in revista Blood anunta o reusita deosebita a oamenilor de stiinta de la Charite University Medicine Berlin, care au reusit sa vindece un pacient infectat cu virusul HIV si suferind si de leucemie mieloida acuta, prin distrugerea sistemului imunitar cu ajutorul...
Terapia antiretrovirala eficienta a schimbat virusul imunodeficientei umane (HIV) dintr-o boala progresiva si fatala, la o afectiune cronica usor de gestionat, dar asociata cu rate mari de infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficienta cardiaca, dar si alte boli, comparativ cu persoanele care nu au HIV, potrivit unei lucrari...
Merck  a anuntat publicarea unui studiu în revista Nature, care a adus dovezi timpurii cu privire pentru utilizarea unui medicament pentru a îndeparta rezervoarele ascunse de virus la pacientii care primesc tratament pentru HIV, virusul care provoaca SIDA. Oamenii de stiinta de la Laboratoarele de Cercetare Merck au colaborat cu cercetatorii de la...