Publicat la: 
12/11/2014

MedLife, cel mai mare operator medical privat din România, continuă să își consolideze poziția de lider pe piața serviciilor medicale private locale și inaugurează astăzi prima hyperclinică a companiei din orașul Constanța. Urmare a unei investiții totale de 2 milioane de euro, noua unitate aduce la Constanța echipamente medicale de top, dar și un Centru de Excelență în Dermatologie Estetică – DermaLife, ce oferă servicii integrate pentru problemele pielii.

"Constanța reprezintă unul dintre orașele strategice pentru planul nostru de extindere și dezvoltare, fapt susținut și de investițiile pe care le-am realizat până acum în această localitate. Am achiziționat un laborator, am deschis o clinică de mari dimensiuni dotată cu echipamente medicale ce reprezintă o noutate chiar și la nivel internațional, am dezvoltat un centru de excelență în dermatologie estetică, am investit într-un departament performant de imagistică, și nu în ultimul rând am amenajat o farmacie proprie. Toate aceste dezvoltări ne vor ajuta să ne consolidăm poziția de lider în sud estul României și să devenim operatorul medical preferat atât de companii, pe segmentul corporate, cât și de plătitorii direcți, pe segmentul de fee for services", a declarat Mihai Marcu, Președintele Consiliului de Administrație MedLife.

Hyperclinica MedLife Constanța oferă pacienților consultații și investigații complete pentru 22 de specialități medicale, analize de laborator și farmacie, toate în același loc. Adițional, Hyperclinica din Constanța dispune de un departament de imagistică dotat cu RMN 3T. Calitatea imaginilor, soluția completă de aplicații clinice și bobine, împreună cu un sistem de gradieni de cea mai înaltă clasă, fac din sistemul 3T Achieva TX din cadrul clinicii MedLife echipamentul cel mai performant, cu cea mai înaltă eficiență în diagnostic clinic.

Centrul DermaLife reunește toată gama de servicii de dermatologie, de la investigații specifice bolilor de piele, până la diagnostic și tratament de ultimă generație. Centrul beneficiază de cea mai modernă aparatură medicală în domeniu, precum eMax, Laserul Perfecta, Foto Finder, Velasmooth PRO, Laser CO2, Radiocauter, un bloc operator complet echipat care include staționar pentru recuperare postoperatorie și medici cu expertiză certificată, sub coordonarea Dr. Viviana Iordache, medic specialist dermatolog, care deține o experiență de peste 15 ani în dermatologia estetică.

"Constănțenii pot beneficia la ei acasă de un centru modern și de soluții complete pentru tratamentele estetice dar și pentru problemele la nivelul pielii. Rejuvenarea facială prin tehnica Dracula, tratamentul rozaceei, diagnosticarea cu acuratețe a tumorilor cutanate, refacerea volumelor feței și buzelor sunt doar câteva dintre procedurile cu care Centrul de Excelență DermaLife vine în întâmpinarea pacienților din Constanța", a declarat Dr. Viviana Iordache.

Hyperclinica MedLife are o suprafață totală de 1.300 de metri pătrați, dispusă pe subsol, parter, mezanin și etaj și include 26 de cabinete medicale. Proiectul a fost dezvoltat printr-o finanțare din partea Băncii Comerciale Române (BCR).

Hyperclinica MedLife Constanța este situată pe Bd. Tomis nr. 79-81, iar programul de funcționare este de luni până vineri între orele 08:00 și 19:00 și sâmbăta între orele 08:00 și 14:00. Pentru efectuarea unei programări pacienții pot apela numărul 0241 960.

După inaugurările de anul acesta ale clinicilor din Galați, Iași și Constanța, MedLife își propune ca anul viitor să deschidă cel puțin patru noi de clinici în alte orașe mari din țară. În primele șase luni ale anului, MedLife a raportat un număr de 1,3 milioane de pacienți, exceptând abonații, iar până la finalul anului estimează că va depăși 2,5 milioane de pacienți, echivalentul a peste 10% din populația României.

Despre MedLife:

MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.

Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternități, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife.

În prezent, MedLife își desfășoară activitatea în 13 Hyperclinici din București, Timișoara, Brașov, Arad, Galați, Iași și Constanța, 8 laboratoare proprii de analize, 6 spitale în București, Brașov și Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie și unul de Obstetrică-Ginecolgie, 3 maternități în București și în ţară, 30 de centre medicale generaliste în București și în țară, 9 centre de excelență cu specializare unică, 7 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med și în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată țara.

MedLife a obținut acreditarea pentru Maternitatea MedLife București în calitate de Spital Prieten al Copilului, procesul de certificare fiind derulat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF, Maternitatea MedLife fiind totodată și prima maternitate privată din capitală care deține acest statut. Alte două maternități din rețeaua MedLife sunt în curs de acreditare pentru acest program.

Conform studiului internațional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al cincilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria „Clinică Privată”, iar în ultimii cinci ani, studiile de piață derulate la nivel național plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat în ultimii doi ani premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.

Taguri Medlife: 

Alte articoleVezi toate articolele

Prima nastere transmisa in direct pe Internet in Romania / Foto: MedLive.ro Ce este cel important de stiut legat de o nastere? Cum alege o femeie sa nasca? Sau medicul trebuie sa ii indice acest...
Prima operatie LIVE pe internetul .ro / Foto: MedLive.ro Proiectul MedLive.ro a implinit sase luni. O jumatate de an in care proiectul a deschis noi orizonturi, cititorii au urmarit in direct...