Publicat la: 
28/07/2016

Menopauza prematura accelereaza imbatranirea femeilor- studiu

Menopauza si tulburarile de somn premature care pot rezulta in aceasta perioada a vietii femeilor par sa explice imbatranirea accelerata a acestora, potrivit unor studii publicate in analele Academiei americane de stiinte (Proceedings of the National Academy of Sciences, PNAS), relateaza Agerpres.

"Studiul nostru este primul care arata ca menopauza grabeste imbatranirea", transand dezbaterea cu privire la a sti care dintre aceste fenomene provoaca sau sunt rezultatul celuilalt, a declarat Steve Horvath, profesor de genetica umana la facultatea de medicina Universitatii California din Los Angeles (UCLA), autorul principal a doua lucrari separate pe aceasta tema.

Rezultatele cercetarii sugereaza ca ambii factori pot creste riscul de contractare a anumitor boli sau de moarte prematura in randul femeilor.

Aceasta cercetare ar putea ajuta in viitor sa se determine care este momentul cand terapiile hormonale ofera cele mai eficiente efecte anti-imbatranire, limitand riscurile pentru sanatatea femeilor, a spus dr.Horvath.

In primul studiu elaborat asupra menopauzei, oamenii de stiinta au analizat un biomarker chimic legat de imbatranire prin examinarea mostrelor de ADN de la peste 3.100 de femei. Ele au participat la patru mari cercetari la nivel federal, inclusiv una intinsa pe 15 ani, a celor mai comune cauze de deces, handicap si calitate precara a vietii la femeile aflate la menopauza.

Ei au masurat varsta biologica a celulelor sanguine, saliva si interiorul obrajilor pentru a explora relatia dintre varsta cronologica a participantelor si varsta lor biologica.

"Am stabilit ca menopauza accelereaza imbatranirea celulara in medie cu 6 la suta", a spus dr.Horvath. "Aceasta nu inseamna enorm, dar face o diferenta care se acumuleaza in cursul vietii femeilor", a remarcat specialistul.

Cu cat o femeie este mai tanara cand incepe menopauza, cu atat imbatraneste mai repede sangele ei, se arata in studiu.

Dr. Judith Carroll, profesor de psihiatrie la institutul de neurostiinte si de psiho-neuro-imunologie din cadrul UCLA, si echipa sa au utilizat datele provenite de la peste 2.000 de femei. Ei au stabilit ca femeile aflate la menopauza, prezentand anumite simptome de insomnie (somn non-restaurativ, trezirea repetata noaptea, dificultati in a adormi, trezitul prea devreme) sunt cu doi ani mai in varsta din punct de vedere biologic fata de varsta lor cronologica, decat femeile care nu sufera de insomnie.

A.C.