Publicat la: 
12/01/2017

Noi dovezi stiintifice atesta beneficiile dietei mediteraneene

Dieta mediteraneana ajuta la mentinerea sanatatii cardiace si poate imbunatati functiile cerebrale, arata un studiu efectuat recent si publicat in jurnalul "Neurology", informeaza webmd.com.

Cercetatorii scotieni au analizat creierul a sute de adulti cu varste de peste 30 de ani si au descoperit ca persoanele care au avut obiceiuri alimentare specifice tarilor mediteraneene - bazate pe fructe, legume, ulei de masline si fasole - au avut un volum mai mare al creierului, prin comparatie cu persoanele care duceau un stil de viata diferit.

"Cercetarile noastre arata efectele protective ale dietei mediteraneene asupra functiilor cognitive normale ce se afla in declin in cazul declansarii dementei si a bolii Alzheimer," a declarat conducatoarea studiului, Michelle Luciano.

Pe masura ce inaintam in varsta creierul se micsoreaza si celulele creierului se pierd treptat. Acest efect are repercusiuni si asupra memoriei, mai declara cercetatoarea.

Pentru a realiza acest studiu, cercetatorii au colectat informatii cu privire la dietele a 1.000 de scotieni in varsta de pana la 70 de ani, care nu sufereau de dementa. Mai mult de jumatate dintre acestia au suferit o scadere a nivelului creierului pana la varsta de 73 de ani, atat la nivelul materiei cenusii, cat si la nivelul stratului exterior al creierului.

Trei ani mai tarziu, 401 dintre participantii la studiu au revenit pentru noi analize. Chiar si dupa luarea in considerare a altor factori care ar putea afecta volumul creierului, cele mai bune rezultate au fost in randul acelor persoane care urmau o dieta mediteraneeana, declara autorii studiului.

Combinarea alimentelor specifice acestei diete poate ajuta in lupta impotriva inflamatiilor si bolilor vasculare, ce cauzeaza contractii la nivelul creierului, sunt de parere autorii studiului.

Autor: G.T.