Publicat la: 
11/02/2016

O echipă medicală din cadrul Life Memorial Hospital a realizat cu succes o intervenție chirurgicală pe cale laparoscopică de extirpare a glandei suprarenale transformată chistic, la un pacient în vârstă de 34 ani, care prezenta un grad de obezitate severă. Intervenția, o premieră pentru sistemul medical MedLife, a fost realizată de o echipă medicală coordonată de dr. Bogdan Stănescu, medic primar chirurgie generală, din a cărei componență au mai facut parte dr. Mircea Lică, medic specialist chirurgie generală și dr. Paula Neicuțescu, medic primar ATI.

Pacientul a fost diagnosticat imagistic cu o formațiune chistică la nivelul glandei suprarenale stângi, în urma unei ecografii abdominale și, ulterior, prin examinare prin computer tomograf. Modalitatea de abord aleasă pentru intervenția chirurgicală a fost una modernă, pe cale laparoscopică retroperitoneală, având în vedere și diagnosticul de obezitate severă al pacientului.

Sub anestezie generală, pacientul a fost poziționat pe masa de operație în decubit lateral pe partea dreaptă, pentru a se permite abordul retroperitoneal. Prin trei mici incizii de maxim 1 cm fiecare au fost introduse videoscopul și instrumentele de lucru, cu ajutorul cărora glanda suprarenală stângă și chistul dezvoltat din aceasta au fost excizate.

Intervenția a avut o durată de aproximativ 80 de minute și s-a desfășurat pe cale laparoscopică, pacientul externându-se a doua zi, fără niciun fel de acuze. Evoluția acestuia în urma intervenției a fost una foarte bună.

De-a lungul timpului, medicii Life Memorial Hospital au gestionat cazuri dificile și au realizat intervenții complexe, unele chiar în premieră națională.

Alte NoutatiVezi toate Noutatile

Hyperclinica MedLife Craiova km 0 impreuna cu domnul dr. Cristian Mesina va propune tratamentul minim invaziv al hemoroizilor folosind aparatul Laser Leonardo® DUAL 45, cel mai versatil si universal...
Bronhoscopia este o investigatie minim invaziva in bolile plamânului, o metoda de vizualizare a interiorului arborelui respirator, traheelor şi bronhiilor cu rolul in diagnosticarea afectiunilor...