Publicat la: 
15/04/2014

O inima umana, creata din celulele pacientului, pentru a-i fi transplantata, ar putea fi realizata cu ajutorul imprimantelor 3D, au declarat cercetatorii americani, care au inceput deja sa testeze acesta tehnologie. Pana in prezent, echipa de cercetatori a Universitatii din Louisville a printat valve cardiace si vene, pornind de la celulele pacientului, a spus biologul celular Stuart Williams, coordonatorul proiectului, potrivit huffingtonpost.com, citat de Mediafax.

De asemenea, cercetatorii au testat cu succes pe soareci si alte animale mici transplantarea de vase subtiri de sange.

Stuart Williams considera ca echipa sa de cercetatori va putea printa si asambla o inima completa intr-o perioada cuprinsa intre trei si cinci ani. Aceasta se va numi "inima bioficiala", fiind un organ in parte natural, in parte artificial.

Cea mai mare provocare este insa aceea de a face celulele sa functioneze exact ca intr-o inima normala.

Un organ construit din celulele pacientului ar putea rezolva problema incompatibilitatii, cu care se confrunta in prezent bolnavii care trec printr-un transplant de inima primita de la un donator sau care au inima artificiala.

Daca proiectul se va desfasura conform planului, Stuart Williams a afirmat ca inima ar putea fi testata pe oameni in mai putin de un deceniu. Primii pacienti care vor putea beneficia de noua tehnologie vor fi aceia al caror organism nu accepta inimile artificiale, inclusiv copiii, care au o cutie toracica prea mica pentru a suporta un transplant de inima artificiala.

Celulele vor fi purificate intr-un aparat, apoi procesul de printare va incepe pe sectiuni, folosindu-se un model generat pe computer, pentru a construi inima, strat cu strat.

Imprimanta folosita de cercetatorii americani utilizeaza un amestec de gel si celule vii, pentru a realiza treptat forma partilor inimii. In cele din urma, celulele vor creste pentru a forma tesutul cardiac.

Imprimanta 3D foloseste o tehnologie asemanatoare cu imprimanta cu jet de cerneala, fiind dotata cu un ac ce pulverizeaza "materialul" conform unui model predeterminat.

Tehnologia printarii 3D a mai fost utilizata pana acum pentru realizarea unui peroneu, a valvelor cardiace si chiar a unei urechi.

A.C.

Taguri Medlife: 
Specialitate: 

Echipa medicala MedLife - Cardiologie

  •  
  • 1 of 22

Articole similare

Care sunt primele semne ale unui infarct miocardic? Cum stim sa facem diferenta dintre un atac de panica si o afectiune serioasa a inimii? Cand trebuie sa ne ingrijoram si ce pasi trebuie sa urmam? Dr. Florina Pinte, medic primar cardiologie, a discutat online cu cititorii. Dr.Florina Pinte este medic primar cardiologie in cadrul AngioLife....
O inima umana, creata din celulele pacientului, pentru a-i fi transplantata, ar putea fi realizata cu ajutorul imprimantelor 3D, au declarat cercetatorii americani, care au inceput deja sa testeze acesta tehnologie. Pana in prezent, echipa de cercetatori a Universitatii din Louisville a printat valve cardiace si vene, pornind de la celulele...
Consumul de cafeina a fost de multa vreme asociat cu un risc scazut pentru declansarea multor boli, precum diabetul de tip II, bolile de inima si accidentul vascular cerebral, insa mecanismul care sta la baza acestor efecte protectoare a fost, pana de curand, un mister pentru oamenii de stiinta. Conform unui nou studiu, efectuat de catre...
O inima umana, creata din celulele pacientului, pentru a-i fi transplantata, ar putea fi realizata cu ajutorul imprimantelor 3D, au declarat cercetatorii americani, care au inceput deja sa testeze acesta tehnologie. Pana in prezent, echipa de cercetatori a Universitatii din Louisville a printat valve cardiace si vene, pornind de la celulele...
Inimile barbatilor si femeilor imbatranesc diferit, potrivit unui studiu publicat marti in revista americana "Radiology", informeaza agentia France Presse, citata de Agerpres.Studiul nu explica cauzele acestor variatii, dar ar putea arunca o lumina asupra diferitelor forme de insuficienta cardiaca la ambele sexe si ar putea duce la...