Publicat la: 
27/09/2012
O poveste din spitalul de psihiatrie

dr. Vlad Stroescu

Cand eram in anul I de rezidentiat in psihiatrie si prea multe nu stiam (astazi, diferenta e ca stiu cat de putine stiu), am fost martor la urmatoarea intamplare, care, asa trista si meschina cum e, are cateva invataminte si merita sa o tin minte si poate chiar sa o povestesc aici. Cele de mai jos sunt autentice, fiind ascunse doar numele si mici detalii, din motive de confidentialitate. Domnul A. era se internase la spitalul de psihiatrie pentru alcoolism. Intentia declarata si laudabila era oprirea consumului. Povestea cu lacrimi in ochi despre necazurile din viata sa, despre depresia care il determina sa bea; iti era usor, nu doar sa empatizezi, ci si sa simpatizezi cu el. Intr-o dimineata, la foarte scurt timp dupa discutia initiala cu el, l-am gasit, spre surpriza mea, intr-un salon de supraveghere, adica acele saloane unde pacientii sunt incuiati, in regim special de internare impotriva vointei, scrie medicul psihiatru Vlad Stroescu.

Lucrurile se intamplau inainte intrarea in vigoare a legii sanatatii mintale (cu tot normele ei), intr-o vreme in care internarea la supraveghere se facea mult prea simplu, fara formalitati, comisii sau notificari ale parchetului.

Am aflat ca, in seara precedenta, domnul A. o molestase pe domnisoara B., o alta pacienta a sectiei, ce avea o intarziere mintala usoara, si nu avea domiciliu stabil. Cand domnisoara B. s-a speriat si a protestat, domnul A. i-a ars si un sut. Tocmai atunci trecea pe acolo domnul C., pacient cu schizofrenie, care a luat-o pe domnisoara B. de acolo si a povestit totul asistentelor medicale de garda. Acestea, prin mijloace specifice, il pusera prompt pe domnul A. intr-un salon incuiat, ca sa nu mai fie probleme.

Domnul A. insusi n-a incercat sa-mi ascunda nimic. Din contra, mi-a povestit el insusi totul, printre lacrimi de revolta. Eu nu-s nebun, domle, eu am alcoolism. Cum adica, sa fiu eu incuiat cu nebunii, pentru o aurolaca si un schizofren?

Mi-aduc aminte de domnul A. in ocazii in care termeni cum ar fi nebun, dement, sau altii ce tin de psihiatria populara, sunt folositi, de regula pe post de insulta, pentru a califica un comportament reprobabil din punct de vedere moral, mai ales atunci cand e si violenta la mijloc.
Domnul A. avea o ierarhie morala si de statut social bine stabilite: in spitalul de psihiatrie si in lumea mare in general, el nu era nebun, nici aurolac, avand pretentia la un tratament superior din partea spitalului/restului lumii, inclusiv indulgenta fata de propriul sau comportament imoral. Ca era incapabil sa inteleaga de ce un comportament moral nu este motivat de ierarhia sociala, si probabil incapabil si de empatie pentru semenii sai, in ciuda manierelor volubile si cuceritoare, sunt semne majore ale unei psihopatii, o tulburare de personalitate din cluster-ul B.
Ar fi insa prea usor sa aruncam totul in carca personalitatii domnului A. Tulburarea de personalitate nu este o boala in sine si nu te absolva de responsabilitate in fata societatii si a legii, insa ierarhia domnului A. nu era inventata de domnul A. Ea era dinainte existenta, si, daca e sa-i gasim un creator, atunci acela este mediul: spitalul de psihiatrie/societatea/lumea mare.

Reprezentantii spitalului nu au facut nimic ca sa-l contrazica pe domnul A. El avea de altfel perfecta dreptate: nu avea ce cauta in salonul incuiat. Ceea ce el nu-si dadea seama era ca locul potrivit pentru el in acea seara era mai probabil arestul politiei. Masura care trebuia luata, fie de asistente, fie de martorii implicati, eventual de medicul de garda (care nu fusese deranjat pentru atata lucru), era apelul la autoritatea insarcinata cu protectia ordinii publice si a cetatenilor. Asistentele insa s-au prevalat de propria lor pozitie de putere si au folosit o resursa pur medicala, psihiatrica, drept masura coercitiva. Facand acest lucru, si-au indeplinit perfect rolul social pe care domnul A. il intelege, desi e fundamental gresit. I-au ranforsat asadar conceptia eronata despre spital/lumea mare/responsabilitate. Totul era sudat intr-o coerenta patologica de pe urma careia suferim si astazi, cand, datorita unor legi bune, masura internarii la supraveghere ar trebui sa fie mult mai bine controlata. Si astazi, psihiatrul e vazut ca pe un agent al ordinii publice, insarcinat sa pazeasca societatea de nebunii periculosi. Mai grav, si astazi e intacta si larg prevalenta ierarhia morala a domnului A., precum si prejudecata ca boala psihica ar explica comportamentele reprobabile.

Revolta mea de proaspat medic neexperimentat i-a amuzat atunci pe unii colegi mai mari si m-a rusinat pe mine. Mi-am zis ca un psihiatru trebuie sa fie imperturbabil si echidistant. Si astfel, comiteam si eu aceeasi greseala logica. E normal ca un act imoral sa ma revolte. Psihiatria nu are in jurisdictie intreg comportamentul uman. Sa raman echidistant fata de acte imorale ale unui pacient inseamna sa-i fac pacientului un deserviciu.

Nu am dreptul asadar sa critic pe niciunul dintre actorii implicati in scena de mai sus. Am insa datoria sa incerc sa judec resorturile care ne-au actionat pe toti, si care ne actioneaza zi de zi. Nu exista alta cale spre progres si, in psihiatrie, insasi absenta progresului este imorala.

Citeste mai mult si comenteaza pe blogul specialistului psihiatru Vlad Stroescu.

Taguri Medlife: 
Comentarii

De fapt problema e ca un pacient a abuzat un alt pacient. Asistentele, dupa cum bine ziceti, au preferat sa il izoleze pe abuzator.

Ati sesizat corect, si ar fi trebuit sa sesizati si politia.

Din pacate nu ati facut-o si va simtiti vinovat, incercand sa va gasiti scuze. Explicabil, dar nu moral. Asta e.

OK, corect, nenea nu era nebun, era alcoolic.
Asistentele au actionat abuziv, asta e clar ca lumina zilei. De ce ? E greu de spus, cel mai usor imi este sa cred ca din lipsa de informatii, asta daca nu din incompetenta.
In schimb ma intreb ce cauta si ce mai cauta oameni ca acesta in spitalele de psihiatrie. Alcoolismul are un anume grad de determinism genetic ( ca si orice alta adictie in general). Problema este nu este ca trimiti oamenii astia in spitale de psihiatrie in rand '' cu toti nebunii'', problema este ca nu ai o infrastructura adecvata ca sa tratezi o adtfel de adictie in conformitate cu ceea ce se face prin alte parti ( clinici de reabilitare.e.g.)

Pai era si depresiv si, in anumite grade ale depresiei, internarea e obligatorie. Acu, nu se mai stie daca depresia a intervenit pe fondul alcoolismului sau invers... dar nu asta e important. In spitalele de phisiatrie sunt tratate tot felul de boli psihice nu numai din alea pentru care stai la "fara clanta".
Pe de alta parte, nici ce zice doctorul meu preferat in articolul de mai sus nush daca e chiar asa. Daca esti internat si comiti o infractiune in timp ce esti internat, ma indoiesc ca poate veni politia sa te ridice din spital si sa te bage in arest. Ar trebui sa te duca intr-un spital-penitenciar dar pana sa ajungi acolo tre sa treci pe la judecator, timp in care poti sa te sinucizi, de exemplu, daca esti depresiv. Asa ca... trebuie proceduri.

Oare daca era intr-un spital oarecare, nu trebuia chemata politia? In spitalele de psihiatrie nu intra politia. Nu intra nici securitatea pe vremea lui Ceausescu. Internarea dizidentilor la psihiatrie se practica si in ziua de azi. Motivul? Iti sunt luate toate drepturile. Nici de un proces in fata judecatorului nu mai poti avea parte. Ce sa spun de ceilalti pacienti obijnuiti. Cand esti "bolnav psihic" nici macar drepturile omului nu se mai aplica, pentru ca nu mai esti om.

Nu, n-ai inteles. Stai acolo pe unde esti ca stai bine. ;)

Dle Doctor, ce descieti Dvs este specific mentalitatii romanesti: "morala generala" vrea ca cine nu e in norma, este vinovat: cazul copiilor de pe strada numiti dispretuitor aurolaci, oamenii fara domiciliu: boschetari, bolnavii psihici, samd. Perceptiile generale sunt intr-o oarecare masura falsificate pe motiv ca cel diferit nu intra in norma deci e sau perculos sau de dispretuit: ceea ce denota o minorare a milei a perceptiei umane a celui de linga tine care ar trebui sa fie considerat orice ar fii mai intii ca un uman. Imi amintesc de o poveste dintr-un spital din Brasov acum un an, suprarealista, deci ce spuneti Dvs este moneda curenta in Romania, din pacate, Curaj!

Zicand "specific mentalitatii romanesti" ma cam deranjeaza, pentru ca duce a altceva "specific romanesc" si anume delasarea - "suntem asa pentru ca asa suntem noi romanii". Insa tind sa-ti dau dreptate pana la urma.
Domnul A spune ca "eu nu-s nebun, dom'le eu am alcolism" si dupa cum spune si autorul articolului, pacientul tinde sa se situeze in ierarhie deasupra celorlalti pacienti. Nu am nici o umbra de stidiu al psihologiei si nu sunt in masura sa spun daca alcoolici trebuie tratati separat de alti bolnavi de depresie, si in alta parte decat o clinica de boli psihice, dar pacientul considera ca nu este locul lui acolo unde este. Asta scuza si mai mult gandirea cum ca ar fi trebuit trimis mai degraba la politie, pe sistemul - "ori suntem nebuni, ori nu avem parte de tratament special!".
Revenind la noi romanii, nu cred ca lipsa unei sensibilizari ne este specifica, si nici bazarea pe o ierarhie. Din pacate este o pata a umanitatii, Ce a descris autorul mi se pare ca tine mai mult de socio-uman si nu doar de o problema medicala. Suna teribil, dar se poate face o observatie pe cobaii A, B si C (D si E daca am lua in considerare doctorii si asistentele din mediul respectiv). A nu concepea ca exista schizofrenici, "usor intarziati mintal" si depresivi, care impreuna formeaza grupul de bolnavi mintali (in viziunea populara = nebuni). El nu se considera nebun pentru ca nu ii vedea pe ceilalti decat prin diferentele fata de el si-i punea in acelasi grup. Ei sunt nebuni, el nu e ca ei, deci el nu e nebun.
Noi pentru ca traim in Romania vedem cine este fara casa, cine este fara parinti, cine este fara scoala si cine este putin mai negricios chiar, ne formam in minte niste ierarhii pe baza unor diferente de care ne lovim zi de zi si ii numim asa, si noi ne numim romani pe noi insine. Ducem asta chiar mai departe, si pe ei nu-i mai numim romani.
Facand la fel ca domnul B, daca noi le spunem altora ca sunt romani, noi nu mai vrem sa concepem ca suntem nebuni ;).

Excelent articol ! Numai atunci cand esti profund convins de o idee frumoasa poti sa scrii asa de bine

Povestirea dumneavoastra mi-a adus aminte de "Crima si pedeapsa" de Dostoevsky unde personajul principal Raskolnikov se credea intreptatit ca superioaritatea lui intelectuala/ emotionala/ sociala sa ii permita sa ia viata unei persoane mediocre fara sa dea socoteala legii.

Domnule Doctor, internarea la psihiatrie peste vointa mea este si va fi un abuz. Am patit asa ceva chiar in timpul anului scolar liceal. Am trait aceasta umilinta timp de o luna poate chiar mai mult, nu ma mai uit deloc peste intrenarile la psihiatrie pentru ca pe ele scrie doar ce am incercat eu sa imi explic. sa imi explic CE CAUT EU AICI?. Simti cu adevarat ce inseamna libertatea dupa parasirea acestei INCHISOARI. Si dupa comportamentul celor de acolo e perfect spus inchisoare, pentru ca exista gardieni si acei gardieni s-au comportat extrem de agresiv. Un pumn in burta am luat din partea unui gardian nu a unui pacient. Poate spui ca am facut ceva, dar chiar nu facusem nimic iar de crezut nu m-ar crede nimeni pentru ca eram nebun si aveam halucinatii. Despre medici chiar sunt extrem de dezamagit pentru ca nu imi explic niciodata cum am ajuns acolo si de ce, nu mi-au dat nici un sfat si sfatul lor nu a fost bun de nimic. Am vazut si eu multe cazuri de tineri sub 18 ani care au ales calea extrema, adica s-au sinucis, dar asta nu are nici o legatura cu ce s-a intamplat cu mine. Am spus ca am fost in timpul anului scolar si a fost ceva extrem de deranjant pentru ca scoala trebuia sa fie prioritatea mea nu testele medicului psihiatru. Cum gandeste fiecare trebuie judecat ca fiind in mintea lui daca vede draci si extraterestrii e treaba lui, chiar nu condamn pe nimeni. Consumul cel mai mare de pastile din viata mea a fost la psihiatrie nene si nu mi-a facut nici un bine de nici un fel.

Internarea la psihatrie e foarte traumatizanta. Au spus-o chiar dizidentii interati cu forta. Au spus-o pentru ca a venit revolutia, altfel nu mai auzeam de ei. Ce sa mai vorbim de bolnavii obijnuiti. Nu mai sunt in stare da vorbeasca. In DSM exista tulburarea de stres postraumatic dar asta se aplica pentru evenimentele din viata libera. DSM nu recunoaste PTSD datorat internarilor fortate. Rata suicidului e foarte mare in randul celor care au deaface cu sistemul. Se va spune ca din cauza boli, dar in tarile subdezvoltate nu e asa. Cum zicea Thomas Szasz, psyatria tine mai mult de vrajitorie, bazata mai mult pe credinte decat pe fapte.

In sistemul de sanatate ,in pshiatrie nu exista o triere a afectiunilor ma refer strict la spitalizare si la cum se "actioneaza" atunci cand te prezinti la medic sau esti adus pentru o afectiune.
.Daca internezi in acelasi pavilion pe cel alcoolic pe cel depresiv si pe cel schizofrenic ,atunci nu e de mirare ca se vor "isca" interferente intre ei si vor fi neintelegeri;.daca esti trimis direct in salon sau poate nu iar cu psihologul nu stai de vorba atat cat trebuie , atunci cum vrei sa mai treci de perioada nefasta prin care treci primind numai medicamente ?
De ce pshiatrii si psihologii se " plang "ca persoanele nu se prezinta la medic cand au probleme mai mici sau mai mari ci merg la preot ?Cei din urma au rabdare si te asculta mai pe indelete, primii nu sau sunt grabiti sa iti puna o eticheta un diagnostic care te va urmari pe tot parcursul vietii .
Pe langa toate mai exista si mentalitatea noastra a romanului ca nu merge la psiholog /psihiatru pentru nu stiu stare de nervozitate datorata serviciului,familiei insa ar trebui sa exista o maI mare grija fata de sanatatea mentala a noastra a tuturor pentru a putea face fata la problemele de zi cu zi care apar intre noi. {cine apeleaza la serviciile psihologului o face pe cheltuiala lui si la cabinet particular caci daca mergi intr-un spital .....}

Am trecut prin spitale de psihiatrie ca ruda a persoanei care s-a internat. Am vazut cozile de la usa cabinetelor cu bolnavi si rudele lor in aceeas masura afectati. Bolnavii de boala, rudele de efectele bolii. Am vazut si saloanele pentru persoanele mai mult sau putin imprevizibile.
M-am intrebat cum poti sa scapi de depresie intr-un loc in care este atata tristete (toti bonavii au o poveste trista).
In zona asta medicina nu a facut prea mutle progrese.

De acord cu aceste argumente daca vorbim de stomatologie sau chirurgie interna. Da, politia trebuie sa intervina in astfel de cazuri.
Cand un individ ajunge la psihiatrie, el iese/este exonerat de orice incalcare a legislatiei. De asta este acolo. Daca personalul nu are competenta sa evite comportamente probabile ale unui individ cu probleme mentale (alcoolism de exemplu) - care temporal il scot de sub jurisdictia standard - nu mai este reponsabilitatea politiei. Sistemul care a luat in primire acel bolnav trebuie sa RASPUNDA IN FATA LEGII. Dar pana sa se descopere aceste logici de cine trebuie DA, acel individ trebuie luat de politie.
Realitatea este ca NU STIM. Dar ne numim medici, chiar DOCTORI.

despre sevrajul alcoolic ati auzit ceva?

Alte articoleVezi toate articolele

Vor fi necesare circa sase luni pentru a aduce sub control epidemia de Ebola din Africa de Vest, insa pentru acest lucru este nevoie ca Organizatia Mondiala a Sanatatii sa dea dovada de mai mult...
Autoritatile americane au facut primul pas in preventia SIDA, dupa ce au dat unda verde unui medicament prin care este prevenita infectarea cu HIV. Studiile au aratat ca Truvada reduce riscull de...