Publicat la: 
12/02/2016

Genele mostenite de la omul de Neanderthal in urma incrucisarilor cu varul stins al oamenilor ar putea fi responsabile de mai multe boli, printre care depresia, alergiile sau dereglarile de matabolism, potrivit unui studiu publicat joi si citat de AFP.

Din 2010, oamenii de stiinta stiu ca populatiile de origine eurasiatica au un procent de 1-4% gene mostenite de la omul de Neanderthal, specie disparuta acum circa 30.000 de ani dupa ce a co-existat cu oamenii moderni, veniti din Africa.

Acest studiu, publicat in revista americana, a comparat pentru prima oara in mod direct ADN-ul neanderthalian in genomul a 28.000 de adulti cu descendenta europeana cu dosarele medicale, confirmand ca aceasta mosternire genetica arhaica are efecte deloc neglijabile asupra biologiei oamenilor moderni.

"Concluzia noastra este ca ADN-ul neanderthalian influenteaza caracteristicile clinice ale oamenilor de azi", spune John Capra, profesor adjunct de biologie la universitatea Vanderbilt (Tennessee, sud-est), principalul autor al studiului.

"Am descoperit astfel o relatie intre ADN-ul Neanderthalian si un larg evantai de caracteristici imunologice, neurologice, psihiatrice precum si cu boli ale sistemului de reproducere", a precizat el.

Acesti cercetatori au stabilit cu un grad ridicat de certitudine ca ADN-ul oamenilor moderni contine peste 135.000 de variatii genetice mostenite de la omul de Neanderthal.

Ulterior au stabilit legaturi intre aceste variatii si boli si au descoperit ca unele dintre aceste variatii genetice neanderthaliene sunt strans legate de un risc sporit de manifestare a 12 boli, printre care depresia, infarctul miocardic si tulburari sanguine.

Dependenta de nicotina

Relatii descoperite intre aceste variatii genetice mostenite de la omul de Neanderthal confirma ipoteze precedente potrivit carora ADN-ul neanderthalian afecteaza celulele cheratinocite care acopera epiderma si ajuta la protejarea pielii de razele ultraviolete si agenti patogeni.

Cercetatorii au fost surprinsi sa descopere ca unele gene neanderthaliene cresc riscul de dependenta fata de nicotina.

Aceasta descoperire lasa sa se inteleaga ca genele transmise de neanderthalieni oamenilor ar fi putut sa le confere acestora din urma o adaptare la noul lor mediu, la putin timp dupa ce au ajuns din Africa in Eurasia, in urma cu 40.000 de ani.

Dar un mare numar din aceste variatii genetice nu mai sunt astazi un avantaj, intr-un mediu modern.

Spre exemplu, o variatie genetica neanderthaliana, care sporeste coagularea sangelui, era utila pentru supravietuirea oamenilor impotriva agentilor patogeni intalniti in noul mediu.

Aceasta trasatura biologica permitea vindecarea mai rapida a ranilor. Astazi, creste riscul de formare a cheagurilor de sange si a accidentului vascular cerebral, embolie pulmonara sau complicatii la nastere.

Un precedent studiu publicat in ianuarie in revista American Journal of Human Genetics arrata ca gene provenite de la omul de Neanderthal sunt vinovate de o sensibilitate excesiva a sistemului imunitar, care provoaca alergii. Purtatorii acestor gene sunt mai predispusi la astm sai la alergii.

Oamenii de Neanderthal au trait in Europa si in vestul Asiei timp de 200.000 de ani, ianinte de sosirea oamenilor moderni.

Erau, probabil, bine adaptati la climat, la alimentatie si la agentii patogeni, iar prin imperecherea cu oamenii moderni au transmis acestora din urma diferite gene responsabile de aceste adaptari.

R.M.

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Galbenusul de ou, benefic pentru sanatatea inimii/ Foto:MorgueFile.com Consumul de grasimi devine un subiect din ce in ce mai discutat, iar cercetatorii au emis o multime de ipoteze in ultimii 10...
Mai multe studii de cercetare efectuate recent au aratat conexiunile care exista intre obiceiurile alimentare si sanatatea mintala. Noile descoperiri au dat nastere unui nou concept numit...