Publicat la: 
14/09/2018

obezitate

Fie ca ne place sau nu, foarte multi oameni acumuleaza grasime pe parcursul vietii. La femei, se depune, in mod normal, in jurul soldurilor, corpul capatand o forma de para. In cazul barbatilor, grasimea tinde sa se depuna in jurul abdomenului, iar corpul ia forma unui mar. Totusi, specialistii considera ca forma de para este mai sanatoasa, conform eurekalert.org.

O echipa de cercetatori de la Universitatea din California, Riverside, a descoperit ca doar soarecii masculi au suferit o inflamatie a creierului, adica activarea sistemului imunitar, dupa ce au urmat o dieta bogata in grasimi. In plus, au avut si un nivel scazut de testosteron si un numar redus de spermatozoizi, pe cand femelele nu au avut nimic. Rezultatele studiului au fost publicate in revista ”Frontiers in Immunology”.

Cercetatorii sugereaza ca femeile nu iau asa mult in greutate cand sunt tinere datorita estrogenului ovarian. In schimb, acestea acumuleaza kilograme dupa aparitia menopauzei din cauza scaderii nivelului de estrogen, fenomen care le afecteaza sanatatea, iar, uneori, se ajunge la obezitate.

”Am abordat aceasta ipoteza prin indepartarea ovarelor la soarecii tineri. Am observat ca soarecii au continuat sa creasca in greutate cand au fost supusi unei diete bogate in grasimi, ceea ce demonstreaza ca hormonii ovarieni au un rol impotriva cresterii in greutate. In plus, soarecii femele nu au suferit de o inflamatie a creierului, nici de schimbari la nivelul hormonilor reproducatori, descoperire ce sugereaza ca exista si alti factori de protectie, pe langa estrogen. Toate aceste rezultate s-ar putea aplica si oamenilor”, explica Djurdjica Coss, profesor de stiinte biomedicale la UCR, care a condus studiul.

”Soarecii care au urmat o dieta bogata in grasimi au dezvoltat sindromul metabolic, o multitudine de patologii care include diabetul de tip 2 si insensibilitatea la insulina, exact ca in cazul oamenilor obezi. Barbatii obezi au un nivel scazut de testosteron, ceea ce declanseaza un libidou scazut si energie si forta musculara reduse. Soarecii masculi obezi au avut un nivel de testosteron cu 50% mai scazut, iar numarul spermatozoizilor a fost tot la jumatate. Femeile obeze au probleme cu menstruatia deoarece nu ovuleaza. Asa s-a intamplat si in cazul soarecilor femele, fapt ce a scazut fertilitatea. 18% dinte cuplurile din Statele Unite ale Americii au nevoie de interventii medicale pentru a face un copil, precum tratamente hormonale sau fertilizarea in vitro. Obezitatea este, cu siguranta, un factor” adauga Djurdjica Coss.

In Statele Unite ale Americii, obezitatea este o problema serioasa. 30% dintre oameni sunt obezi, iar mai mult de doua treimi sunt supraponderali. 

Obezitatea este asociata si cu declinul mental si cu cresterea ratei de accident vascular cerebral

Atat femeile, cat si soarecii femele, depun grasimea diferit, comparativ cu genul masculin. Femeile depoziteaza grasimi subcutanat, chiar sub piele, in timp ce masculii acumuleaza grasimi mai adanc, in regiunea viscerala a corpului, care poate afecta organele interne. In cele din urma si regiunile subcutanate ale femeilor sunt coplesite de grasime, iar regiunea abdominala incepe sa prezinte semne de obezitate, ceea ce duce la inflamatia creierului.

”Cand vine vorba de excesul de greutate, femeile sunt mai protejate de inflamatia creierului decat barbatii. Ar putea fi ceva nativ, deoarece femeile au nevoie de mai multa protectie pe parcursul sarcinii. Desigur, aceasta protectie se reduce semnificativ atunci cand femeile supraponderale devin obeze si acumuleaza foarte multa grasime in jurul taliei. Grasimea abdominala recruteaza celulele imune din circulatia sanguina”, spune Coss.

O alta descoperire importanta raportata este ca celulele imune periferice, in special macrofagele, traverseaza bariera hemato-encefalica, adica bariera protectoare care opreste afluxul celor mai multi compusi din sange catre creier. Aceasta infiltratie a celulelor imune periferice in creier apare in plus fata de activarea celulelor imune rezidente. Coss isi propune sa demonstreze ca inflamatia periferica se varsa in creier, ceea ce poate cauza probleme neuronale.

”Stim ca celulele imune secreta citokinele, care sunt markeri inflamatorii din sange. Este posibil ca aceste citokine sa se verse in sange din tesutul adipos si sa activeze celulele imune pentru a traversa bariera hemato-encefalica. Este posibil ca si alte celule imune sa contribuie la inflamatia creierului. La urma urmei, asociem hrana cu fericirea, cu interactiunile sociale si cu adunarile de familie. Totusi, sfatul meu este sa fiti atenti la dieta si la greutatea corporala, in special la grasimea din jurul abdomenului”, concluzioneaza Coss.

Sursa: https://www.eurekalert.org/pub_releases/2018-09/uoc--abs091218.php

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Articole similare

Cum iti pastrezi articulatiile sanatoase? / Foto: Reuters Procesul imbatranirii organismului este unul extrem de complex si foarte greu de inteles. Insa nu tot ceea ce vedem ca fiind inevitabil legat de imbatranire este dictat de trecerea timpului. Problema articulatiilor este un exemplu de afectiune ce poate aparea si la persoanele mai tinere...
Femeie gravida / Foto: Photoxpress Diabetul care apare in timpul sarcinii (cunoscut sub numele de diabet gestational) poate provoca o serie de probleme pentru copil si mama deopotriva, inclusiv complicatii la nastere, precum si un risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 2 mai tarziu in viata. Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.ro...
Cantarul nu este factorul absolut in determinarea greutatii ideale / Foto: Photoxpress.com Indicele masei corporale (body mass index) este folosit in medicina pentru a determina riscul unei persoane de a dezvolta boli pe fondul greutatii prea mici ori prea mari. Totusi, acesta este o aproximare si nu masoara procentul de grasime din corp....
Rata obezitatii, in crestere la nivel mondial / Foto: EveryStockPhoto Unul din zece oameni din lume este obez, indica un studiu realizat de specialisti de la Harvard University si Imperial College London, publicat de The Lancet, citat de BBC News. Cercetatorii au monitorizat indicele de masa corporala (IMC), colesterolul si hipertensiunea...
Efectul temperaturii apei asupra corpului / Foto: Photoxpress.com Se spune ca apa rece este unul dintre trucurile ce ajuta la arderea rapida a caloriilor accelerand metabolismul. Conform teoriei, temperatura scazuta a apei forteaza organismul sa consume energie pentru a o aduce la temperatura corpului. Astfel apar urmatoarele intrebari:...