Publicat la: 
18/09/2012

Oglinda empatiei

dr. Vlad Stroescu

Era acum cativa ani, in prima mea zi de concediu pe litoral. Un strain, venit de departe cu propria masina pana la malul marii, a murit subit. Intamplarea face ca eram, pe plaja, trei medici si o asistenta medicala, dar nici manevrele noastre de resuscitare, nici ale celor de pe ambulanta n-au ajutat la nimic, desi unul dintre medici era specializat in terapie intensiva. Cand, dupa un lung timp, ne-am oprit, sotia omului s-a prabusit in nisip si a inceput sa planga. In acel moment, in care noi, cu totii, nu mai eram, oficial, profesionisti, ci doar martori tacuti ai tragediei, asistenta medicala, o persoana de altfel foarte competenta, a intrebat-o pe femeie daca sotul ei era bolnav, scrie medicul psihiatru Vlad Stroescu.

Nu a primit un raspuns de prima data, asa ca, spre uimirea mea, a repetat intrebarea pe tonul autoritar pe care adesea personalul spitalicesc il foloseste in cadrul medical. Intr-un spital de urgenta, e uneori nevoie sa fii autoritar, dar in contextul in care ne aflam, intrebarea si tonul ei erau, eufemistic spus, extrem de nepotrivite.

M-am gandit atunci ca ma aflu in fata unui exemplu al deficitului de empatie de care noi, profesionistii sanatatii, dam dovada tot timpul, fara sa ne dam seama, tociti fiind de experienta repetata a suferintei altora. Cel putin in parte, ma inselam.

Zilele trecute, am asistat la o scena pe undeva asemanatoare, dar, din fericire, nu atat de tragica. Un cuplu foarte in varsta, la iesirea dintr-o alimentara: el in picioare, ea cazuta pe jos. Se impiedicase de o bordura prea inalta, si nu prea se mai putea ridica. Cineva chemase deja o ambulanta, iar eu n-aveam ce sa fac mai mult decat sa o sfatuiesc pe doamna sa ramana jos pana vin ajutoarele. Atat ea, cat si sotul, erau calmi si pe undeva resemnati cu neajunsurile zilnice ale batranetii. Se mai adunasera deja cativa trecatori. Un angajat al unei firme din apropiere a simtit nevoia sa intervina, certandu-l pe sot: Pai daca stiati ca sotia se simte rau, de ce ati mai iesit cu ea din casa? Nici macar de data asta batranul nu si-a pierdut calmul, explicand linistit ca nu ii era rau sotiei, doar s-a impiedicat.

Interventia autoritara, usor ostila si total inutila a angajatului cu pricina mi-a adus aminte imediat de asistenta medicala de pe plaja. Doar ca acum nu ma mai aflam in prezenta unui om harsit prin spitale si obisnuit sa vada alti oameni in suferinta, ci a unei persoane obisnuite, a carui empatie nu a fost probabil pusa cronic la incercare.

Asadar, reflexul de oprire al empatiei nu e unul care sa se formeze in ani lungi de experienta. Mai curand, e o reactie aproape automata prin care martorul incearca sa se protejeze. In scena suferintei acute, avem instinctul de a ne alege rolul cu minima implicare, chiar daca asta inseamna sa contribuim noi insine la traumatismul pe care protagonistul scenei trebuie sa-l indure. Nu practica medicala e cea care predispune la o astfel de atitudine, ci natura umana in general.

Aceasta a fost prima lectie. A doua, la care m-am gandit mai tarziu, a fost si mai importanta pentru mine. Daca asistenta si angajatul au reactionat aparent autoritar si rece, nu a fost gratuit, ci pentru ca ei insisi au suferit. In constiintele lor, ei insisi au fost protagonisti ai unor scene de suferinta. Eu insumi, psihiatrul intamplator, am fost martorul suferintei lor. Si, judecandu-i asa cum am facut-o, am dat dovada eu insumi de un deficit de empatie. Propria mea reactie nu era nicidecum diferita in esenta de a lor.

In circumstante de criza, o parte din noi devine o oglinda, in care toti ceilalti, cu durerile si reactiile lor, se reflecta. Ceea ce conteaza e ca acest grup social acut, reflectat si multiplicat in sine, sa isi atinga scopul pentru care ia nastere: ajutorul celui ce sufera. E tot ceea ce putem face ca sa ne ajutam si pe noi insine.

Citeste mai mult si comenteaza pe blogul specialistului psihiatru Vlad Stroescu.

Comentarii

Buna observatia, imi dau seama ca si eu am asistat la asemenea atitudini deplasate ale unor martori. Cred ca in plus vine si din manifestarea necontrolata bucuriei ca nu e el accidentatul, ceea ce i da senzatia de superioritate si intelepciune.
Iar faptul ca il judec, nu cred ca ma pune in aceeasi pozitie.

Deficitul de empatie nu e o boala a sistemului sanitar ci al Romaniei.

Mi-a placut foarte mult articolul! Ai multa dreptate

Nu cred ca sunt reactii deplasate ! Lucrez de ani buni in sanatate si pot spune ca am avut astfel de reactii in situatii limita.Asta pentru ca incerci sa ai un maximum de implicare(cine se mai implica inca in aceasta societate plina de superficial, ignoranta totala fata de cel aflat in situatii neplacute!).Consider ca nu este lipsa de empatie ci, intr-adevar propriul tau consum,incarcare , suferinta care imbraca forma acestor manifestari.

Observațiile sunt pertinente. Principiul analogiei ne arată că, așa cum fenomenele fizice au, fiecare în parte, o scară a valorilor punctuale pe care le înregistrează, în funcție de variabile specifice, și fenomenele psihice au intensități diferite, pornind de la unicitatea individului și a contextului în care se manifestă. În plus, subiectivitatea caracteristică existenței omenești limitează chiar această analogie a fenomenelor psihice cu cele fizice, particularizându-le calitativ.

un articol excelent. as spune ca lipsa de empatie trece granitele Romaniei, o regasesc foarte des si in comportamentul romanului care a parasit tara, comportamentul social ramane adanc inradacinat pentru multi ani. desi romanul in general este saritor, totusi diplomatia, autocontrolul, tinutul gurii inchise la momentul portivit, nu fac parte din calitatile romanului, din pacate. ar fi tare binevenite niste cursuri de empatie, un pic de educatie...cumva toate acestea vin din convingerea noastra cumva eronata a romanilor ca suntem "puternici" timp in care empatia si emotiile in general sunt semne de "slabiciune"

Articolul mi-a placut atita timp cit a adus in atentie acest aspect al vietii noastre sociale: empatia, sau mai bine zis lipsa ei. De ea ne lovim zilnic la semenii nostri si zilnic o manifestam si noi insine fara sa constientizam prea bine.
Revenind la articol, motivarea lipsei de empatie mi s-a parut destul de tehnicista, sa zic asa si din aceasta privinta mai greu de urmarit. Poate v-ati straduit prea mult sa despicati in patru aceste mecanisme psihice in scopul gasirii unei explicatii logice.
Mie mi se pare ca lipsa empatiei tine de educatie. Empatia tine de o anume generozitate cultivata din familie si scoala pe care ar fi bine daca am avea-o fata de ceilalti. Lipsa de empatie este un egoism neistinctual si se inscrie in acelasi capitol cu indiferenta de a trece pe linga omul cazut in strada caruia ii aruncam doar o privire, dar nu ne oprim sa il intrebam ce are. Daca vreti se inrudeste inclusiv cu nesimtirea cu care murdarim strazile sau parcurile fara sa ne pese ca ii deranjam pe ceilalti. Poate am extins prea mult , dar am pus un pic de patima, recunosc, pentru ca si pe mine acest subiect ma doare f. mult. Empatia este atitudinea care reflecta o deschidere spre cei din jurul tau, nu doar catre tine. Eu zic ca asta se invata, se educa. Este un indicator de civilizatie.Prea putin, sau deloc , mai rezonam cu starile celorlalti. De multe ori, nici cu cei apropiati, daramite cu strainii....E foarte trist ce se intimpla cu noi!

Ne nastem empatici.. Mama mea povestea ca, intr-o sala de cinema, duminica dimineata, rula filmul "Bambi". Sala era plina de copii mai mici si mai mari si de insotitorii lor adulti. La momentul uciderii mamei lui Bambi, un copil a inceput sa planga in sala. In 2 minute, majoritatea copiilor plangeau. Ne nastem empatici, e clar. Apoi societatea ne "educa". Si incet-incet, o data cu dezvoltarea ego-ului (transformarea din "mami, lui Tudor ii este foame" in "mie mi-e foame") pierdem o gramada de calitati. Una dintre ele... empatia. Si nu, nu e o boala a romanilor. Este raspandita cvasi-egal pe mapamond. Ea il face pe neamt, daca isi vede vecinul cazut in alee, sa puna mana pe telefon si sa formeze 112, dar nu sa mearga sa il intrebe pe vecin cum se simte. Cred ca in societatile "needucate", asa-numitele pete albe pe harta pe diverse continente, oamenii inca nu si-au pierdut aceste calitati..... Si sper ca incet incet, societatea "occidentalizata" sa si le reaminteasca.

Trist dar adevarat! Buna observatia.

Sunt multe alte situati grave si/sau limita, in care, ,,autoritarismul,, dublat de initiativa, experiente anterioare, profesiuni cu un risc ridicat, etc., conduc la iesirea din situatia de criza. Nu putine sunt cazurile, in care in astfel de conjuncturi, se instaleaza un fel de paralizie contraproductiva. Empatia din modesta mea perspectiva, trebuie sa fie proactiva.

Ii inteleg pe medicii care nu vor sa empatizeze cu pacientii...e foarte greu sa te implici in fiecare suferinta.
Pe de alta parte, unii bolnavi se comporta foarte dificil, deci e nevoie de autoritate pentru a te impune in fata lor si in fata personalului medical destul de lipsit de respect fata de pregatirea unui doctor.
Si totusi...am fost anul trecut la urgenta la Floreasca pentru o entorsa. Am fost absolut socata de noua atitudine a doctorilor. Foarte empatici, blanzi, psihic induceau o stare de bine si calm. Deci nu tot sistemul medical din Romania e la pamant.

Da, e foarte greu sa fii medic, dar nu te obliga nimeni sa te faci medic daca nu ai aceasta vocatie si daca nu esti dispus sa mergi pe calea asta.

Empatia trebuie sa vina si din principiu, nu trebuie sa fie numai un simtamant care astepti sa-ti vina.

Sa fie oare media intrucatva responsabila de acest deficit de empatie?
Adica faptul ca suntem expusi la atatea emotii, false sau nu, prin filme, abuz de muzica, stiri etc. e posibil sa ne epuizeze "rezervorul" de empatie si sa ne toceasca simturile?

Alte articoleVezi toate articolele

Dr. Adriana Radu / Foto: Arhiva personala Cumpaniti cu atentie decizia de a face o operatie estetica si stabiliti cu exactitate care sunt asteptarile dumneavoastra. Nu va bazati decizia pe motive...
Vioara este instrumentul de studiu oferit cel mai frecvent copiilor de catre scolile de stat din Marea Britanie. Este un instrument provocator care necesita miscari rapide si independente ale...