Publicat la: 
15/08/2014

Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca amploarea focarului Ebola este "mult subevaluata", in timp ce tarile africane afectate si-au declarat incapacitatea de a reduce progresia virusului, relateaza AFP.

"Personalul prezent in zonele epidemiei a prezentat dovezi conform carora numarul de cazuri raportate si cel al deceselor subestimeaza mult amploarea epidemiei", arata un comunicat al OMS.
"Focarul virusului Ebola in Africa de Vest continua sa se extinda, avand in vedere cele 1975 de cazuri si 1069 de decese din Guineea, Liberia, Nigeria si Sierra Leone".
Confruntata cu aceasta situatie "Organizatia Mondiala a Sanatatii coordoneaza un raspuns international masiv (la epidemie), cu sprijinul diferitelor tari, agentii de control al bolilor si agentii apartinand de Organizatia Natiunilor Unite".
Joi, presedintele american Barack Obama s-a intalnit cu omologul sau din Liberia, Ellen Johnson Sirleaf si cu cel din Sierra Leone Ernest Bai Koroma pentru a-i asigura de angajamentul Statelor Unite, subliniind rolul expertilor din Centrul american pentru Control si Prevenire al bolilor, trimisi in tarile acestora pentru a ajuta autoritatile de sanatate.
In acelasi timp, Departamentul de Stat american a anuntat evacuarea famililor personalului sau diplomatic din Freetown "ca o masura de precautie".
"Pentru a controla severitatea bolii Ebola, este nevoie de o echipa specializata de medici si asistente medicale de care tara noastra nu dispune. Pentru moment, ne bazam pe Medici Fara Frontiere, organizatie activa in Liberia si Guineea", a spus seful serviciilor medicale din Sierra Leone.
Serviciile de sanatate din Sierra Leone au emis un comunicat in care au aratat ca 32 de asistente medicale au murit de Ebola.

A.C.