Descriere: 

Alergia reprezinta o hipersensibilitate la substante straine organismului (alergeni) care in mod normal sunt inofensive dar care pot declansa reactii severe la anumiti indivizi.

In dezvoltarea unei alergii un rol important il joaca predispozitia genetica (atopia), la care se adauga alti factori non-genetici cum ar fi expunerea la alergeni, statusul nutritional, alte boli cronice existente sau infectii acute virale.

Alergia este o reactie de hipersensibilitate initiata prin mecanisme imunologice. La majoritatea pacientilor anticorpii responsabili de manifestarile alergice sunt de tip IgE – alergie mediata IgE.

Mai exista si un alt tip de alergie: alergia mediata non-IgE, in acest tip de alergie sunt incluse boala serului, alveolita alergica (afectiuni mediate IgG), dermatita de contact (alergie mediata celular prin limfocitele T), etc.

In reactiile de hipersensibilitate de tip 1 mediate prin IgE simptomele apar la un timp foarte scurt dupa contactul cu alegenul – reactie de tip imediat.

Se apreciaza ca 15% din populatia din tarile industrializate sufera de o alergie de tip imediat.

Alergenii declansatori pot fi inhalatori (pneumalergeni cum ar fi polenul, praful de casa, fungi atmosferici, peri si epiderme de animale); alimentari (albus de ou, lapte de vaca, capsuni, etc); alergeni proveniti de la insecte, paraziti; alergeni medicamentosi, chimici (profesionali sau nu).

Manifestarile clinice ale afectiunilor alergice mediate de IgE sunt: rinita alergica, conjunctivita alergica, astmul, dermatita atopica, anafilaxia, alergia alimentara, alergia la intepaturi de insecte, alergia la latex, etc

Alergiile inhalatorii pot fi declansate de alergeni sezonieri (graminee, ierburi, arbori) sau alergeni de casa prezenti permanent (praful de casa, animale domestice, spori de mucegai). Simptomele alergice (rinita, conjunctivita, astm) se intensifica dupa fiecare expunere la alergen putand cauza reactii sistemice puternice amenintatoare de viata (soc anafilactic).

Alergia alimentara este o reactie mediata de IgE, care se manifesta la cateva ore dupa ingerarea unui aliment alergizant. Principalele alimente alergizante sunt: laptele de vaca, ouale, pestele, carnea, nucile, fragii, capsunile, soia, arahidele, midii, scoici, crustacei, legume, fructe. Simptomele posibile sunt: arsuri sau mancarimi ale cavitatii bucale, greturi, spasme gastrointestinale, diaree, eruptii cutanate. Reactiile severe pot conduce la crize de astm, tahicardie, atacuri de panica sau confuzie, in rare cazuri soc anafilactic.

Frecvent alergenii alimentari dau reactii incrucisate:

- cu alte alimente din aceeasi familie (ex.: graul cu secara sau nucile cu alunele)

- cu alte categorii de alergeni alimentari (unele fructe: mar, alune cu unele legume: telina si morcov)

- cu alti alergeni (polenuri) (ex.: polenul de mesteacan reactioneaza cu alunele sau murele si cu telina cruda).

Aceste reactii incrucisate au la baza similitudini structurale ale diferitelor proteine prezente in diverse alimente sau plante.

Fata de testele cutanate si testele de provocare, determinarea IgE- alergen specifice in vitro prezinta avantajul ca nu prezinta nici un risc pentru pacienti, pot fi efectuate la toate categoriile de varsta, iar medicatia anti-alergica nu influenteaza rezultatele, nefind necesara intreruperea acesteia. De asemenea pot fi recomandate in situatiile in care testele in vivo cutanate nu pot fi efectuate: copii mici, pacienti cu dermografism sau cu leziuni cutanate extinse.

Determinarea cantitativa a anticorpilor IgE circulanti la alergeni specifici individuali ofera o evaluare obiectiva a sensibilizarii la un anumit alergen si are importanta diagnostica (confirma sensibilizarea fata de un anumit alergen si permite clinicianului sa identifice alergenii posibil raspunzatori de inflamatia alergica si de simptomele pacientului) si prognostica (sensibilizarea precoce are valoare predictiva pentru dezvoltarea in viitor a unei manifestari alergice).

Panel 103 alergeni cuprinde testarea separata de IgE specifice fata de 103 alergeni selectati din variate categorii: alimentari, inhalatori (graminee, ierburi, arbori), praf, animale, mucegai, venin, paraziti, latex.

Recomandari: 

Testele alergeni IgE specifice sunt recomandate pentru a confirma sensibilitatea la alergeni la persoanele cu manifestari alergice.

Interval de referinta / um: 
ISAC Unitati Standardizate (ISU-E) < 0,3 -Nedetectabil; 0,3 - 0,9- Scazut; 1 - 14,9- Moderat/ Ridicat; >=15- Foarte ridicat
Informatii recoltare: 

A jeun (pe nemancate).

bibliografie: 

http://www.questdiagnostics.com/testcenter/testguide.action%3Fdc%3DTS_ImmunoCapIgE

Robert G. Hamilton. Assessment of Human Allergic Diseases. In Clinical Immunology e-book. Principles and Practice.