Descriere: 

Parvovirusul B19 este un virus ADN care aparţine familiei Parvoviridae. Virusul se transmite prin picăturile Pflügge, produse sanguine sau transplacentare, fiind agentul etiologic al eritemului infecţios, boală care apare mai ales în copilărie.

Parvovirusul B19 (B19V) a fost descoperit in 1974 in cursul evaluarii testelor pentru antigenul de suprafata al virusului hepatitei B (AgHBs) folosind baterii din probe de ser.

 Aceasta este întalnită mai ales în cazul copiilor de vârsta scolară (intre 5 si 14 ani) în perioada primăverii și iernii astfel până la vârsta de 15 ani, 50% dintre copii prezintă niveluri detectabile de anticorpi IgG specifici pentru B19V. Afecțiunea cauzează apariția unei erupții roșiatice pe fața copilului, boala mai este menționată ca sindromul de obraz palmuit. Infecția se poate produce si la varsta adultă; aproximativ 50% dintre femeile tinere sunt seronegative la prima sarcina și prezintă risc de a dobandi infecția.

     Virusul se transmite de la persoana bolnavă la persoana sănatoasă fie prin picaturile Pflügge inhalate din aer, din secrețiile respiratorii rezultate in urma strănutului sau tusei, dar și din sângele persoanei infectate. În stadiul precoce al bolii, atât sângele cât și secrețiile nazale contin ADN-ul viral. Cazurile de eritem infecțios pot sa apară fie sporadic fie sub forma focarelor în comunitați, mai ales în școli elementare, în timpul primaverii.

Persoanele care sunt diagnosticate sunt contagioase înainte de debutul simptomelor iar după dezvoltarea eruptiilor cutanate scade probalitatea de transmitere a bolii.

Perioada de incubație este cuprinsa din momentul contactarii infecției si până la apariția manifestărilor, este de obicei între 4-14 zile. Infecția cu B19V se mai numeste si boală a cincea, nume care provine de la un sistem de clasificare utilizat cu mai multe decenii in urmă. Cele cinci cele mai frecvente eruptii cutanate (exanteme) din copilărie au fost recunoscute in mod traditional ca fiind: pojarul, rubeola, varicela, rojeola și boala a cincea.

Tabloul clinic al infecției cu B19V este foarte variat și depinde de statusul imunologic și hematologic al gazdei.
Astfel, la copiii imunocompetenți, B19V produce eritemul infecțios denumit a cincea boala a copilariei. Manifestările clinice debutează  cu o stare ușoară de disconfort si simptome nespecifice, febra apare în 15-30 de minute, împreună cu congestia nazală, scurgeri nazale, durere in gat, oboseală, dureri musculare si dureri de cap care trec adesea neobservate. Aceste manifestari durează mai multe zile.

Între zilele 7-10, apar brusc erupțiile cutanate faciale specifice, de obicei eruptia facială este de culoare roșie, strălucitoare. Roșeața se estompează după aproximativ 4 zile. Apoi o erupție de culoare rozalie apare pe brațe si se extinde către trunchi, fese si coapse, aceasta se va estompa treptat si va avea un aspect dantelat, iar apoi va disparea. La adultii normali infecția este asimptomatică în jumatate din cazuri; restul prezintă un sindrom pseudo-gripal. Ocazional, in special la femei, infecția se poate complica cu o poliartropatie acută simetrică, ce poate mima artrita reumatoidă. Fenomenele articulare dureaza de obicei 1-3 săptămâni, dar uneori pot persista câteva luni sau câțiva ani, facand stabilirea diagnosticul dificila.

La persoanele cu anemii hemolitice, eritropoieză accelerată sau ambele, infecția poate induce o suprimare temporară a producției de eritrocite – criza aplastică tranzitorie.

La persoanele imunodeprimate infecția poate persista si genera o anemie cronică. Au fost descrise recent la acești pacienți disfuncții hepatice, respiratorii si miocardită, care au fost asociate infecției B19V2.

 Au fost raportate cazuri de encefalită si meningită aseptică,neuropatie de plex brahial cu tulburări sensitive si motorii la pacienti infectati cu B19V. Evoluția pe termen lung este in general favorabilă.

Infectarea  cu B19V în sarcină se poate  transmite transplacentar la fat (25% din cazuri); infecția poate determina anemie acută severă sau anemie cronică deoarece până în săptămâna 20 de sarcină durata de viață a eritrocitelor fetale este scurtă și lipsește un raspuns imun eficient, având ca rezultat avortul spontan (10%). Printre alte complicații ale infecției survenite in trimestrul doi de sarcină se numară hidropsul fetal (3% ) care, netratat, duce la exitus. 60-80% dintre fetusi supravietuiesc hidropsului fetal atunci cand sunt tratati intrauterin prin transfuzii de sange. Rata mortalitații fătului este estimată ca fiind de 1-9% din totalul infecțiilor materne.

Anticorpii de tip IgM apar la aproximativ 10 zile după infecţie odată cu simptomele,  în timp ce anticorpii de tip IgG apar la aproximativ o săptămână după apariţia IgM sau chiar simultan cu aceştia.

În multe cazuri, anticorpii de tip IgG (direcţionaţi de obicei împotriva epitopilor conformaționali) se menţin toată viaţa.

La pacienții cu criză aplastică tranzitorie anticorpii IgM devin detectabili în momentul reticulocitozei maxime; IgG apar de obicei în cursul perioadei de refacere a hematopoiezei. Răspunsul imun față de proteina minora a capsidei VP1 detine un rol în instalarea imunitații.

Infecția B19V persistentă este rezultatul inabilitații gazdei imunodeprimate de a produce anticorpi neutralizanți eficienți.

Un rezultat negativ poate fi datorat unui titru scăzut de anticorpi la debutul infecției. În cazul persistenței suspiciunii de infecţie se recomandă repetarea testării după 2-3 săptămâni.

Recomandari: 

- diagnosticul infectiei recente;

- evaluarea imunitatii (la gravide).

Interval de referinta / um: 
Parvovirus IgG: Negativ Parvovirus IgM: Negativ.
Interferente analitice: 

Rezultate fals-negative se pot produce in stadii precoce ale infecției, înainte de apariția anticorpilor.

La pacienții imunodeprimați rezultatele testelor pot fi uneori dificil de interpretat.

Infecția cu virusul Epstein-Barr poate induce rezultate fals-pozitive la testarea anticorpilor IgM.

Pentru diagnosticul de infecție persistentă cu B19V sunt  necesare și teste PCR de depistare a ADN-ului viral.

Informatii recoltare: 

Nu necesită o pregatire prealabilă.

bibliografie: 

1.  Kevin Brown. Human Parvoviruses, Including Parvovirus B19 and Human Bocavirus. In Mandell, Douglas,  and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010,  2087-2092.

2.    Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

3.   Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Parvovirus B19 Antibodies, IgG & IgM, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

4.   Michael Costello, Margaret Yungbluth. Viral Infections. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by  Laboratory  Methods, Saunders-Elsevier, 21st Edition, 989.