Publicat la: 
1/02/2017
Lipsa adoptarii si a mentinerii cu regularitate a unui program de exercitii fizice poate face persoanele in cauza mai vulnerabile pentru declansarea bolii Alzheimer, similar cazurilor in care aceste gene declansatoare ale bolii sunt mostenite, scrie webmd.com.

Sedentarismul ne poate face mai predispusi dezvoltarii bolilor mintale, cel putin asa constata cercetatorii canadieni intr-un studiu efectuat recent si publicat in jurnalul "Alzheimer's Disease".

Pentru a ajunge la acesta concluzie, cercetatorii au analizat datele medicale a 1.600 de adulti cu varste de peste 65 de ani, care au dus o viata sedentara. Acestia au fost identificati ca avand acelasi grad de risc pentru dezvoltarea dementei, precum persoanele la care s-a efectuat mutatia genei
Apolipoproteina E (ApoE), ce creste sansele de dezvoltare a dementei.

Prin comparatie, persoanele care au avut o viata activa au avut sanse mai mici pentru declansarea bolilor mintale, arata studiul efectuat pe o durata de cinci ani.

"Lipsa de activitate fizica poate dizolva complet efectele protectoare ale unui set de gene sanatoase," declara autoarea principala a studiului, Jennifer Heisz, profesoara de kinesiologie in cadrul Universiti din Hamilton, Ontario.

Desi cercetatorii nu au gasit dovezi pentru a demonstra ca este vorba despre o conexiune de tip cauza-efect intre sedentarism si declansarea dementei, acestia sunt de parere ca este vorba despre o asociere puternica intre cele doua.

Mutatia in cauza este cel mai puternic factor de risc genetic pentru declansarea dementei vasculare, dementa cu corpi Lewy, boala Parkinson si, in special, boala Alzheimer, sunt de parere cercetatorii.

Persoanele cu o singura alela ApoE pot avea un risc de patru ori mai mare pentru declansarea dementei, prin comparatie cu persoanele care nu au mostenit aceasta gena.

Desi nu este clar modul in care mentinerea unei vieti active poate reduce riscul aparitiei dementei, rezultatele studiului sugereaza faptul ca nivelul de activitate fizica poate influenta gradul de risc, precum si predispozitiile genetice.

"Nu putem schimba mostenirea genetica, dar putem sa ne schimbam stilul de viata", astfel incat sa ne minimalizam sansele pentru declansarea acestui tip de boli, adauga Jennifer Heisz.

Autor: G.T.

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Epilarea definitiva este solutia cea mai eficienta pentru a scapa de foliculita post-epilare. Ce alte avantaje are epilarea definitiva? Care sunt cele mai noi si cele mai recomandate tehnologii? Cui...
  Fistula anala reprezinta o leziune infectata dezvoltata intre piele si anus. Fistulele apar ca urmare a unor infectii cronice sau infectii prost tratate. Potrivit dr. Adrian Ghenea, medic primar...