Descriere: 

Poliomielita este o boală infecţioasă, specific umană, foarte contagioasă, provocată de un enterovirus. Formele manifeste de boală reprezintă sub 1% şi se caracterizează prin paralizii flasce. Paraliziile se pot remite sau pot evolua spre sechele motorii definitive. Este cunoscută şi sub numele de „paralizie infantilă“.

Primele focare de poliomielită din Europa au fost raportate în secolul al 19-lea. În prezent boala poate fi  prevenită prin vaccinare.

Agentul etiologic, poliovirusul, face parte din familia  Picornaviridae şi este prezent în mod pasager în tractul gastro-intestinal la om, fiind stabil la pH-ul acid, există 3 serotipuri cu distribuţie diferită în funcţie de arealul geografic şi cu tropism particular pentru sistemul nervos central (SNC).  Imunitatea la un serotip nu produce imunitate semnificativă pentru alte serotipuri. Trecerea prin boală determină imunitate durabilă pe viaţă.

Virusul pătrunde în organism pe cale digestivă şi poate fi  izolat din scaun,  începând cu câteva zile înainte de debutul simptomelor, până la 3-6 săptămâni de la contact.

După replicarea la nivel intestinal, virusul invadează ţesutul limfoid local, ajunge  în sânge şi datorita neurotropismului particular, infectează celulele sistemului nervos central, provocând leziuni importante la nivelul substanţei cenuşii a măduvei spinării şi mai rar în trunchiul cerebral, talamus şi scoarţa cerebrală.

Rezervorul natural este strict uman. Calea de transmitere principală este cea enterală, se mai poate transmite pe cale respiratorie, prin intermediul picăturilor Flügge prin contact direct, sau indirect prin vehicularea la distanţă a virusului prin intermediul particulelor septice, al apei sau al alimentelor contaminate. Există posibilitatea de transmitere transplacentară şi prin laptele matern a  unor anticorpi prin care sugarii pot beneficia de protecţie până la vârsta de 4-6 luni.

În etapa prevaccinală îmbunătăţirea igienei a permis limitarea expunerii şi a dus la creşterea vârstei pentru producerea primoinfecţiei. După introducerea vaccinării cu vaccin polio inactivat (VPI), în 1955, incidenţa bolii a scăzut semnificativ.

Perioada de incubaţie este de 6-10 de zile, putând varia de la 3 la 35 de zile. În perioada de invazie (prodromală) apar manifestări nespecifice ca febră, curbatură, asociate cu una sau mai multe dintre următoarele manifestări: respiratorii de tip catar superior (sugerând o viroză); digestive (greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, mai rar diaree); nervoase (iritabilitate, insomnie sau somnolenţă, cefalee, uneori pierderi ale reflexelor superficiale şi intensificarea celor osteotendinoase, spasme şi dureri musculare).

Până la 95% dintre toate infecţiile cu virusul poliomielitic sunt atipice sau asimptomatice. Aproximativ 4-8% dintre infecţiile poliomielitice se manifestă nespecific, fără semne de afectare ale SNC şi se caracterizează prin recuperare completă în mai puţin de o săptămână.

In 1-2% dintre cazuri  apare meningita aseptică non-paralitică, rigiditate musculară la nivelul muşchilor gâtului, latero-vertebrali şi al membrelor inferioare, parestezii. Aceste simptome persistă 2-10 zile dupa care dispar.

Mai puţin de 1% din toate cazurile de infecţie evoluează către poliomielită caracterizată prin paralizie acută flască. Paralizia  începe să se manifeste la 1-10 zile după prodrom şi progresează timp de 2-3 zile către paralizie flască.

Diagnosticul constă în izolarea virusului din scaunul sau faringele persoanei cu poliomielită; rar din lichidul cefalorahidian (LCR). Anticorpii apar precoce în cursul bolii, atât în sânge, cât şi la nivelul mucoasei gastro-intestinale .