Publicat la: 
3/04/2018

Accidentarile fizice sunt principala cauza a mortalitatii in SUA, iar specialistii estimeaza ca accidentarile fizice reprezinta 5% din totalul deceselor anuale, dar si motivul principal al celor 28 de milioane de vizite la camera de urgenta. Este adevarat ca exista multi factori ce pot contribui la ranirea accidentala, insa pierderea auzului este factorul central. In prezent, disponibilitatea globala a optiunilor de screening si tratament pentru pierderea auzului face ca acesta sa fie si factorul cu gradul cel mai crescut de preventie pentru leziunile accidentale, informeaza sciencedaily.com.

Problemele de auz, risc crescut pentru accidentari

Un studiu efectuat recent de oamenii de stiinta de la Brigham and Women's Hospital din Boston arata ca o rata crescuta a leziunilor fizice este corelata cu adultii care sufera de probleme de auz, iar accidentarile ce au loc in timpul liber sunt cele mai frecvente. In schimb, cei care au un auz bun au un risc mai mare de accidentare la locul de munca, constata autorii in articolul de specialitate publicat recent in "JAMA Otolaryngology."

"Multi adulti sunt de parere ca pierderea auzului, pe fondul inaintarii in varsta, este normala si, prin urmare nu reprezinta un motiv de ingrijorare prin comparatie cu alte probleme de sanatate. 

Cu toate acestea, am considerat necesara efectuarea acestui studiu, iar constatarile noastre joaca un rol important in avertizarea publica a pericolelor pe care deficienta de auz le reprezinta pentru sanatatea intregului organism. In acest sens, ne-am propus sa analizam daca auzul slab ar putea fi asociat cu un risc crescut pentru leziunile fizice si accidentarile corporale," declara Neil Bhattacharyya, autorul principal al studiului si medic ORL in cadrul Brigham and Women's Hospital.

Studiu asupra corelatiei dintre problemele de auz si rata accidentarilor fizice

Pentru a realiza acest studiu, cercetatorii au analizat un set de date medicale obtinute prin intermediul programului National Health Interview Survey, care a inclus raspunsurile intrebarilor legate de conditia fizica si starea de sanatate a americanilor cu varste de peste 18 ani.

Evaluarea auzului a constat clasificarea participantilor in functie de problemele de sanatate ca apartinand unuia dintre cele sase clase: auz excelent, auz bun, auz slab, auz cu probleme moderate, auz cu probleme grave si surd.

Mai departe, cercetatorii au clasificat problemele de sanatate ale participantilor in functie de gradul de accidentare si circumstantele accidentarii. 

De asemenea, prevalenta ranilor fizice a fost analizata luand in considerare si alti factori, precum varsta, sexul, starea civila, nivelul de educatie, etnie si performanta auzului.

Riscul de accidentare a fost calculat pentru fiecare tip de leziune pe baza diferitelor grade de dificultate de auz, precum si in functie de variabilele demografice mentionate mai sus.

Constatarile oamenilor de stiinta privind corelatia dintre problemele de auz si accidentarile fizice:

  • numai in ultimele trei luni, accidentarile fizice spontale au fost raportate de 6,6 milioane de participanti
  • unul din sase participanti considera ca auzul lor este mai slab decat primele doua categorii (excelent si bun)
  • persoanele care au probleme de auz sunt de doua ori mai predispuse accidentarilor fizice, prin comparatie cu persoanele care au un auz excelent
  • o rata crescuta a vatamarilor accidentale corporale este puternic asociata cu o calitate slaba a auzului
  • majoritatea accidentarilor au loc in timpul liber si, in special, in randul persoanelor care sunt constiente ca au probleme de auz.

"Datele studiului sugereaza o puternica asociere intre auzul slab si riscul de accidentare fizica. Am constatat ca leziunile ce au loc in timpul liber sunt un punct de interes in special pentru faptul ca subiectii in cauza acorda mai putina atentie riscului de vatamare corporala pe fondul dificultatilor de auz. In concluzie, pierderea auzului ar putea prezenta cu mult mai multe consecinte decat consideram anterior studiului de fata," conchide autorul principal al studiului.

Taguri Medlife: 
Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Accidentarile fizice sunt principala cauza a mortalitatii in SUA, iar specialistii estimeaza ca accidentarile fizice reprezinta 5% din totalul deceselor anuale, dar si motivul principal al celor 28...
Ochii si urechile lucreaza impreuna pentru a transmite creierului informatii despre mediul inconjurator. Chiar si cea mai simpla miscare oculara declanseaza miscari ale timpanului, conform unui nou...