Publicat la: 
12/05/2017

Produsele comercializate drept alimente fara gluten nu sunt neaparat mai sanatoase

Produsele alimentare fara gluten nu ar trebui sa fie considerate un inlocuitor sanatos al celor obisnuite deoarece pot contine niveluri ridicate de grasimi si de zahar, dar si o cantitate prea mica de proteine, avertizeaza un grup de experti citati de The Telegraph, scrie Agerpres.

Oamenii de stiinta din cadrul Societatii europene de gastroenterologie, hepatologie si nutritie pediatrica (European Society for Paediatric Gastroenterology, Hepatology and Nutrition) au facut un apel la reformularea modului in care sunt comercializate produsele fara gluten astfel incat acestea sa aiba acelasi continut ca si cele pe care le inlocuiesc.

Avertizarea privind continutul sarac din punct de vedere nutritional al alimentelor fara gluten vine in urma unei evaluari a 654 de produse apartinand 25 de marci, comparate cu variante similare care contineau gluten. Potrivit rezultatelor, alimentele fara gluten aveau un continut semnificativ mai mare de grasimi si o compozitie mai saraca din punct de vedere nutritional in comparatie cu cele obisnuite.

De asemenea, s-a constatat ca multe dintre produsele cu gluten in special cele de panificatie, paste, pizza si faina contineau de trei ori mai multe proteine decat variantele inlocuitoare, fara gluten.

Cercetatorii avertizeaza ca dezechilibrul este atat de sever incat ar putea avea impact asupra dezvoltarii copiilor si ar creste riscul de obezitate infantila.

'Deoarece din ce in ce mai multe persoane urmeaza o dieta fara gluten pentru a gestiona in mod eficient boala celiaca, este imperativ ca alimentele comercializate drept inlocuitori sa fie reformulate pentru a fi siguri ca acestea au cu adevarat valori nutritionale similare', a declarat dr. Joaquim Calvo Lerma, cercetator in cadrul societatii mentionate. 'Acest lucru este important in special pentru copii, in cadrul unei diete echilibrate esentiala pentru cresterea si dezvoltarea sanatoasa', a completat acesta.

De asemenea, expertii au avertizat ca multi consumatori pot sa nu fie constienti de continutul produsele care nu contin gluten din cauza etichetarii incorecte a acestora. 'Tinand cont ca valorile nutritionale ale produselor fara gluten variaza semnificativ in comparatie cu omoloagele lor cu gluten, cum ar fi faptul ca au niveluri mai mari de grasimi saturate, etichetele trebuie sa indice in mod clar acest lucru astfel incat pacientii, parintii si ingrijitorii sa poata lua decizii informate', a indicat dr. Sandra MartsnezBarona, cercetator asociat in cadrul studiului.

Dr. Naveed Sattar, specialist in boli metabolice si profesor la Universitatea Glasgow, a declarat la randul sau ca un produs vandut drept aliment fara gluten nu inseamna ca acesta este sanatos. 'Deoarece un produs alimentar este etichetat fara gluten nu inseamna neaparat ca este mai sanatos, iar consumatorii trebuie sa fie informati cu privire la continutul de grasimi saturate, zaharuri, proteine si fibre', a spus acesta. Medicul a mentionat de asemenea ca persoanele 'care nu sunt obligate sa manance produse fara gluten, pentru ca nu au o boala intestinala care ar putea fi ameliorata prin consumul acestora, nu ar trebui sa se orienteze catre dietele fara gluten'.

Rezultatele studiului au fost prezentate in cadrul celui de-al 50-lea congres anual al Societatii europene de gastroenterologie, hepatologie si nutritie pediatrica ce se desfasoara in aceasta perioada in Praga.