Publicat la: 
9/03/2012

Eram rezident intr-un spital universitar de psihiatrie. Amfiteatrul clinicii avea un paznic batran. Paznicul suferea de o foarte veche psihoza cronica. Psihoza nu mai era activa, insa omul isi gasise o umila utilitate in singurul loc in care fusese cat de cat acceptat de-a lungul lungii sale vieti: spitalul de psihiatrie ceea ce in sine e o poveste banala si trista. Isi facea datoria cu o strictete de care niciun angajat obisnuit nu ar fi dat dovada: nimeni, absolut nimeni nu intra in amfiteatru fara aprobarea oficiala, sau neinsotit de persoane oficiale. In acea zi, o studenta la medicina a ajuns mai devreme la cursul de psihiatrie, si a vrut sa intre in amfiteatru. Bineinteles ca paznicul batran nu a deschis usa.

Psihiatria si violenta in societate

dr. Vlad Stroescu

Nu stiu toate detaliile, pentru ca nu am fost de fata, dar din cate am inteles, studenta a incercat mai intai sa joace cartea ierarhiei medicale: la urma urmelor, ea era ditamai studenta la medicina, si paznicul doar un amarat de paznic batran. N-a mers nici asa, si ceva din inflexibilitatea paznicului, poate o forma de praecox Gef frac. 14;hl, a inspamantat-o literalmente pe studenta, care i-a administrat paznicului o palma de autoaparare preventiva, apoi a sunat la politie.

Incidentul s-a oprit aici: nu era necesara nicio interventie a politiei, si studenta nu fusese in niciun pericol real. Pericolul imaginar a fost insa maxim groaza irationala, inradacinata in prejudecata, pe care unii oameni, fie ei chiar studenti la medicina, o au atunci cand afla singuri in prezenta unei persoane cu o tulburare psihica.

Interesanta a fost reactia solidara, de a doua zi, a studentilor, care ne-au reprosat era un repros generic adresat clincii, probabil ca nu facem cumva sa marcam bolnavii psihici, ca sa fie usor de recunoscut si astfel de incidente sa fie evitate. Eventual a sustinut un student intr-un puseu de umanitate sa punem o eticheta pe hainele lor pe care sa scrie resocializat, bolnav mintal sau nebun fiind pesemne prea urat. Omul normal la cap ar putea atunci sa evite pur si simplu sa interactioneze cu resocializatii, sau eventual sa se arate indulgent cu acestia daca nu sunt respectuosi fata de cei normali la cap.

Presupun ca acum, la rece, nu trebuie sa explic nimanui cat de nedreapta ar fi o asemenea masura. Si cand spun nedreapta, vreau sa zic fascista, imorala, inumana, extrem de periculoasa, criminala, etc. La rece, e usor sa fim corecti si sa condamnam discriminarea. (In paranteza fie spus: insemnarea si discriminarea se face, in orice spital, nu doar de psihiatrie. Paznicul era in civil pentru ca, de fapt, nu mai era un pacient al spitalului. Altfel, orice pacient, in orice spital, este obligat sa stea in pijama. Spitalul nu a fost niciodata o institutie democratica si egalitara.)

La cald insa La cald, de exemplu atunci cand cineva deschide focul asupra altor oameni, in plina zi, primul reflex al unor persoane de la televizor este acela de a reprosa psihiatriei ca nu a facut nimic ca sa marcheze acel om. Cazurile sunt aparent total diferite: in primul, avem de-a face cu o persoana cu o veche tulburare psihica si care nu prezenta niciun pericol, in al doilea, cu o baie de sange al carei autor a avut la un moment dat o internare la psihiatrie. Insa in aceasta insemnare nu este vorba despre indivizii respectivi, ci despre o reactie a societatii. Este vina psihiatriei ca nu epureaza elementele nedorite sau periculoase? Sau este vina unei societati in care armele de foc se pot afla, legal, in posesia unor civili? O societate care reactioneaza extraordinar de lent, sau deloc, la violenta conjugala? Personal, consider ca toate armele de foc ar trebui scoase in afara legii: inclusiv cele de vanatoare. Daca ar fi dupa mine, as da un aviz negativ pe toate fisele medicale pentru permisele de port-arma pe care trebuie sa le semnez, pentru ca nu cred in discernamantul niciunei persoane de administra moartea, chiar daca o administreaza unor mistreti inocenti, intr-o padure. Dar nu e dupa mine, si datoria mea e doar sa bifez daca omul din fata mea da semne evidente de boala mintala periculoasa in cele cateva minute in care il vad, la cabinet. Si daca nu ar da semne de violenta iminenta decat mult mai tarziu, eu as fi responsabil, in ignoranta mea, pentru ca am acceptat sa garantez cu parafa, numele si expertiza mea ca acel om nu va fi violent pentru ca astfel interpreteaza oficialitatile certificatul eliberat de mine, nu cum as vrea eu, nimeni nu citeste subtextul imprevizibilitatii si absurdului vietii, si eu trebuie sa stiu lucrul asta.

Totusi, sunt voci care afirma ca psihiatria ar trebui sa faca ceea ce legea nu poate face: sa condamne inainte de crima. Ar trebui oare sa punem o bulina rosie pe buletinul tuturor pacientilor care au fost internati vreodata la psihiatrie, distrugandu-le orice sansa de a fi priviti omeneste de restul lumii, sperand ca astfel am salva alte vieti inocente, cum sunt cele pierdute in coaforul de la Perla? Am putea elimina din societate zece mii de oameni nepericulosi, pentru a elimina astfel unul extrem de periculos? Si ar fi o asemenea masura eficace in vreun fel? Ce l-ar impiedica pe un astfel de om sa treaca oricum la act, afara doar de un linsaj public?

(Si, propos de linsaj public, ce fel de etica urmeaza jurnalistii care incearca cu orice pret sa surprinda cu camera fata unui om pe care tot ei il suspecteaza de o grava boala psihica?)

Nu vreau sa fiu inteles gresit. Sigur ca, si in cazul unui eveniment tragic si imprevizibil, exista responsabilitati ce trebuie distribuite si asumate post-factum. Exista greseli din care trebuie sa invatam. Sigur ca psihiatria poate prezice, uneori, comportamentul violent: desi nu poate face acest lucru la nivel de screening populational si e o unealta mai curand specifica, si nu sensibila. Mai mult, asa cum destule studii au aratat-o, boala psihica nu e o conditie nici necesara, nici suficienta declansarii unui act de violenta, si probabil ca mult mai important, din punct de vedere cauzal, e de contextul in care actul de violenta are loc. Si psihiatria chiar protejeaza societatea de violenta, in limitele ei medicale, tratand o boala atunci cand i se cere acest lucru. Ceea ce ma deranjeaza pe mine, ca psihiatru, este ideea, fie ea survenita in conditii acute, de criza, ca simpla internare la psihiatrie ar trebui sa fie imediat raportata organelor responsabile cu controlul violentei, sa aprinda automat semnalele de alarma prin care societatea se apara de rau. Ma deranjeaza ideea unei evidente psihiatrice, unui catastif cu bolnavi mintali care sa poate fi consultat de societatea civila in procesul de selectie a membrilor ei. Daca as fi obligat, legal, sa particip la intocmirea unui asemenea catastif, mi-as abandona calitatea de medic si m-as apuca de gradinarit, undeva, intr-un loc departe de lume.

Citeste si comenteaza pe blogul dr. Vlad Stroescu.

Comentarii

Nu stiu ce sa spun de situatia romaniei de astazi in ceea ce priveste controlul psihologic sau psihiatric. Sunt prea multe nereguli. De exemplu, cine a mai facut un test psihologic, in adevaratul sens al cuvantului, inainte de a incepe scoala de soferi? Acelas semn de intrebare mi-l pun si in privinta permisului de port arma. Se cumpara mult prea multe certificate, diplome si permise in tara noastra.

Ca un fost pacient la psifiatrie am inteles excelent mesajul.
Nu pot fi privat de o viata normala pentru ca am fost internat.
In loc ca societatea sa imi acorde normal si firesc o sansa cand tocmai societatea se face responsabila de internarea mea prin anturajul si educatia oferita, ea de fapt isi manifesta frica fata de mine???? Si trebuiesc trecut la o evidenta ca sa fuga lumea ca de holera?

Mi-a placut articolul, mi-ar placea sa citesc mai des despre limitele profesionale, etice si legale ale psihiatriei si ale medicinei in general. Sint intru totul de acord ca sint putine lucruri de facut in privinta preventiei, si acelea destul de delicate. In virtutea faptului ca va apreciez opiniile, mi-ar placea sa citesc si un articol separat, in problema complementara a relatiei dintre psihiatrie si condamnarea in justitie a violentei.

in elvetia, poate..
Studentii ar fi trebuit sa observe la prima vedere cu cine au d-aface, oricum fiecare sufera de ceva mai mult sau mai putin.

Subscriu opiniei medicului psihiatru, care considera ca nu ar trebui permisa utilizarea armelor de foc, cu nicio motivare. Avand competenta si experienta profesionala corespunzatoare, medicul psihiatru stie cel mai bine cat de fragila este granita dintre normalitate si boala, cat de problematica este exercitarea discernamantului, cate fatete are subiectivitatea omeneasca si, mai ales, cat de imprevizibila este manifestarea agresivitatii, a violentei de orice fel la om. Din pacate, insa, functionarea societatii nu se poate realiza in absenta acestui rau necesar care este utilizarea, fie si pentru descurajare, a armelor de foc.

Foarte bun si realist articolul, felicitari! Din pacate prea putini sunt interesati si dispusi sa inteleaga aceste aspecte ale societatii. Provocarea este sa'i determinam pe cat mai multi oameni sa inteleaga ce inseamna bolile psihice. Din pacate cei mai multi sunt ignoranti sau ii trateaza pe oameni bolnavi ca pe infractori, total eronat. Singurul caz in care ar putea intelege ar fi cel in care, Doamne fereste, ar fi pusi in postura sa existe cineva drag cu o astfel de afectiune grava.

Felicitari-bun articol-dovediti ca sunteti un bun doctor psihiatru
Cei care au avut o data sau de multe ori tangenta cu bolile mintale sunt oameni ca noi cu bune si rele.
In rest cei care ne conduc vremelnic sa aiba grija ce legi dau inclusiv referitor la cele ce dau dreptul de a avea arme.

sau, nementionat: Michel Foucault... - despre jocul dintre autoritate si psihiatrie.

sunt de acord cu autorul:
"sunt voci care afirmă că psihiatria ar trebui să facă ceea ce legea nu poate face: să condamne înainte de crimă."

si intaresc spusele sale: cu cat psihiatria va STIGMATIZA SOCIAL, cu atat ea va fi mai ineficienta.

in Romania poate mai mult decat in alte tari occidentale, a avea treaba cu psihiatrul sau chiar si cu psihologul inseamna a fi "nebun". in Romania mai mult decat in alte tari lumea fuge de psihiatrie ca dracul de tamaie. tulburarea mentala nu e perceputa in primul rand ca "boala", ci ca abatere sociala.

cat despre rolul psihiatriei in societate:
atata timp cat e "treaba" psihiatrilor sa stabileasca SOARTA unui individ - vezi cazul Breivik, ei isi vor pastra o functie mai degraba sociala decat medicala. atata timp cat subiectul "Breivik" dar si al altor asasini in serie se discuta la nivelul "discernamantului" si al "sanatatii mintale" - rolul psihiatriei este deturnat. tocmai pentru ca, asa cum spune si autorul, a delega orice asasin de responsabilitate inseamna a califica drept "asasini" toti bolnavii mintali din categoria respectiva.
or lucrurile nu stau deloc asa: in primul rand, discernamantul lipseste arareori, chiar si in cazul bolii mintale. un asasin fara discernamant este o exceptie foarte greu de gasit.

de cealalta parte, INCREDEREA in ceilalti se castiga, nu e garantata. iar un public educat va sti:
- sa nu se teama de psihiatrie, psihoterapie etc.
- sa fie atent la psihicul uman, la auto-cunoastere si la cunoasterea celorlalti.

Probabil ca unii ziaristi au luat-o pe aratura cu tot soiul de propuneri imbecile ca se auda vorbind, asa cum obisnuiesc in orice situatie. Insa legat de cazul masacrului de la coafor oamenii normali nu solicita specialistului decit inscrierea in fisa medicala a unor recomandari care sa restrictioneze accesul la arme letale, spre exemplu. Poti omori omul si cu un bolovan, dar nu vei avea aceeasi eficienta ca si cu un pistol. Dupa mine un asemenea personaj instabil nu ar avea voie nici sa conduca. Deci asta ar fi problema, nu atasarea unor etichete umilitoare.

Datorită avizelor voastre, a bâlbâielilor de genul "persoana suferă de complexul Guyman-Stroescu care-l face capabil, dar nu posibil, de manifestări compulsiv-emoţionale" şi a hârtiilor pe care le completaţi, două femei au dispărut în neant! Nici nu s-a uscat cerneala pe foaia pe care unul dintre actualele cadavre a scris "Ajutor! Nu cred să mai apuc ziua de mâine cu nebunul ăla!"...Sunt moarte, frate! Şi coleii tăi încearcă acum, din răsputeri, să-l scoată pe jmekerul cu bani nebun, ca să nu stea la bulău ci într-unul din saloanele voastre confortabile, unde, pe banii mei, să priveasca la televizor şi să mardească asistente!

Ce as vrea eu ? As vrea sa ma lamuriti care e diferenta dintre bolile depistate de un medic psihiatru si testarile psihologice pe care le facem in fiecare an la servici. Daca pe cetateanul care a deschis focul la coafor trebuia sa il vada un psihiatru sau un psiholog?. La servici sunt testati psihologic doar cei care nu au pile. Se face totul de mantuiala. Mi-a placut mult articolul Dr. Vlad. Inainte de 89 doar parafa medicilor de la psihiatrie nu o puteai obtine fara sa te vada doctorul. Acum se pare ca asemenea specialitati nu mai sunt in spitale.

In primul rand felicitari pentru articol. Am ajuns sa il citesc cautand alte informatii. As vrea sa va adresez o intrebare. Povestea e lunga dar o sa incerc sa fiu cat mai scurt si concis. Este vb. de anumite probleme cu 2 vecini, sot sotie, in jur de 64-70 de ani. Sunt genul de oameni care ar face orice sa iti faca rau din invidie, rautate excesiva si probabil nebunie (nu sunt expert asadar este doar o parere personala). Pe langa injurii zilnice si amenintari cu moartea, au recurs si la distrugere de proprietate, distrugand un tub prin care urma sa fie tras un cablu de curent in urma unor renovari. Tin sa mentionez ca reusesc ca posteze in chip de victime in fata organelor de politie si chiar a proprilor copii, acuzandu-ne pe noi de injurii, adica ne acuza pe noi exact de faptele care le savarsesc ei. El consuma alcool in mod frecvent devenit foarte agresiv in acele momente. Concret sunt curios daca exista vreo lege sau posibilitate de a obliga pe cineva prin ordin judecatoresc sau alta cale legala sa fie supus unui control psihologic si daca acest lucru ar duce la acordarea unei pedepse sau mutarea intr-un institut specializat. Dupa 2 ani de cand lucrurile au inceput sa ia amploare ajungandu-se sa ne incalce chiar si proprietatea. Nu mai intru in alta detalii. As dori o parerea, un sfat legat de intrebarea pe care am adresat-o din punct de vedere medical. Va multumesc.

Alte articoleVezi toate articolele

In lupta cu depresia/ Foto: Agerpres "Barbatii nu plang. E barbat, trebuie sa fie puternic. Se descurca. Ni s-a inscriptionat in minte faptul ca a exprima ceea ce simti reprezinta o trasatura...
Nivelul prea ridicat sau prea scazut de magneziu in organism poate creste riscul aparitiei bolii Alzheimer si a altor tipuri de dementa, sunt de parere oamenii de stiinta olandezi in urma efectuarii...