Publicat la: 
12/04/2019

Oamenii de stiinta sustin ca pacientii care au suferit un atac de cord se pot intoarce la munca daca isi doresc, fara sa le fie viata pusa in pericol, potrivit escardio.org.

”Dupa un atac de cord, se intampla foarte rar ca pacientul sa nu isi mai poata indeplini sarcinile anterioare, chiar si cand vine vorba de munca grea”, spune Rona Reibis, de la Universitatea Potsdam, Germania.

Între 67% si 93% dintre pacientii care sufera de un sindrom coronarian acut si de angina instabila (dureri in piept) se intorc la munca in aproximativ doua-trei luni. Totusi, dupa un an, unul din patru renunta. In cazul persoanelor care au peste 55 de ani, procentul femeilor care se angajeaza din nou este mai scazut decat cel al barbatilor.

Probabilitatea revenirii la serviciu depinde de decizia pacientului. Urmeaza factorii psihologici, precum lipsa de incredere, depresia si anxietatea. De asemenea, conditia medicala a pacientului, impreuna cu tipul de munca, pot avea un impact. Daca implica efortul fizic, oamenii cu insuficienta cardiaca, cu instabilitate a ritmului cardiac, sau cu ischemie, ar putea intampina probleme, deoarece acestea reduc performanta fizica. Cei care au dispozitive cardiace implantate trebuie sa evite locurile de munca cu campuri electrice.

”Exista aceasta idee traditionala cum ca barbatii trebuie sa se intoarca la serviciu deoarece sunt sustinatorii familiei. Desi femeile se pot reintegra la fel de bine, de multe ori nu isi doresc. In plus, femeile tind sa aiba mai multe indoieli cu privire la capacitatea lor de a-si indeplini sarcinile anterioare”, explica Reibis.

Conform statisticilor, oamenii care fac munca fizica, cu un nivel scazut socio-economic si de educatie, au cele mai mari sanse sa renunte dupa un an. Acest lucru este valabil in special pentru cei care sunt si fumatori sau supraponderali.

Cum sa reveniti cu succes la serviciu dupa un atac de cord

  • Participati la reabilitarea cardiaca, care presupune consilierea cu privire la un stil de viata sanatos si sfaturi personalizate de la un cardiolog, psiholog, fizioterapeut, asistent social, sau terapeut ocupational, cu privire la revenirea la locul de munca.
  • Nu schimbati frecvent locurile de munca.
  • Faceti totul treptat. Lucrati mai putine ore la inceput, lucrati de acasa, faceti mai multe pauze.
  • Pastrati legatura cu medicul de familie.
  • Ajustati volumul de munca la starea de sanatate.

”Cea mai buna cale este sa te intorci la slujba pe care o stii. Pacientii care au avut un atac de cord mai putin grav, cu restaurarea completa a fluxului de sange, care isi iau medicamentele si care nu au un dispozitiv implantat se pot intoarce la locul de munca fara alte masuri de precautie. Daca in primele doua luni simtiti ca nu puteti tine pasul, schimbati slujba, nu asteptati pana devine imposibil de gestionat si renuntati. Este, de asemenea, recomandat sa reduceti stresul”, spune Reibis.

Pacientii care nu prezinta semne de depresie sau anxietate, care sunt pozitivi si care sunt capabili sa isi indeplineasca cerintele fizice, nu necesita monitorizare dupa reluarea activitatii. Exceptie fac persoanele de varsta mijlocie, obeze, care fumeaza, sau care au diabet.

Marturia unui pacient. Akos Gesztes.

”Acum patru ani am avut un atac de cord sever, la varsta de 42 de ani. M-am prabusit intr-o farmacie si, in ciuda interventiei rapide si a insertiei a doua stenturi, inima mea nu a fost atat de puternica incat sa circule suficient sange. Am fost in coma o saptamana. Doua stenturi suplimentare mi-au fost inserate in timpul reabilitarii. A fost un soc pentru mine. Mi s-a spus ca nu voi mai lucra niciodata. Am reinceput munca dupa o luna si jumatate de la eveniment, mai intai de acasa. Dupa trei luni, m-am intors la locul de munca in mod obisnuit. M-a ajutat foarte mult faptul ca am fost pozitiv. De asemenea, e important sa inteleg cauzele atacului de cord, faptul ca am un risc crescut de a se repeta si necesitatea tratamentului. Mi-am schimbat viata. Merg pe bicicleta, am o dieta cu colesterol scazut si imi iau toate medicamentele prescrise. Reabilitarea a fost foarte importanta. Nu doar fizic, ci si mental si emotional”.

Sursa: https://www.escardio.org/The-ESC/Press-Office/Press-releases/Getting-back-to-work-after-a-heart-attack

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Cardiologie, Ecografie Doppler Vascular

Iancu Diana,Medic Specialist
Medic Specialist
Medic Specialist
Aursulesei Viviana,Medic Primar
Medic Primar
Marinescu Mihai Cristian, Cardiologie
Medic Specialist
  •  
  • 1 of 24

Articole similare

Inaintarea in varsta este inevitabila, insa, unele persoane nu isi arata varsta si se simt mai tinere. Un nou studiu arata ca aceasta perceptie asupra varstei proprii, numita varsta subiectiva, poate reflecta sanatatea creierului. Cu ajutorul tehnologiei de imagistica prin rezonanta magnetica, oamenii de stiinta coreeni au descoperit ca...
Care este procesul de formare a amintirilor/ Foto: captura YouTube Procesul cerebral de formare a amintirilor a fost descoperit de cercetatorii americani de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), prin intermediul unui studiu recent, ale carui rezultate au fost publicate in revista Neuron, scrie Mediafax. Cu ajutorul unor...
Curcuma, un condiment folosit de obicei in amestecul pentru curry, poate mari capacitatea creierului de a se vindeca singur, potrivit unui studiu german care a descoperit ca un compus chimic din acest condiment sustine dezvoltarea de noi celule nervoase, scrie Mediafax. Studiul cercetatorilor germani a fost efectuat pe sobolani, iar...
O echipa de cercetatori francezi sustine ca a reusit sa creeze in vitro spermatozoizi umani viabili, pornind de la celule testiculare imature, iar reusita, daca va fi confirmata, ar putea deschide o noua cale in lupta contra infertilitatii masculine, potrivit lexpress.fr, citat de Mediafax. Anuntul a fost primit de lumea stiintifica cu prudenta...
Angina este o durere in zona pieptului cauzata de o boala a inimii / Foto: Photoxpress.com Durerea in piept este motivul cel mai frecvent pentru care pacientii se prezinta la medic, putand semnala probleme grave ale inimii. Este adevarat ca 70% dintre consultatiile solicitate de pacientii cu durere in piept sfarsesc printr-un diagnostic mult...