Publicat la: 
27/03/2018

rezonanta magnetica RMN

In 1977 a fost efectuata prima examinare a unei persoane cu ajutorul rezonantei magnetice, iar producerea imaginii a durat 5 ore cu acest aparat care a fost numit "Indomitable". Dupa cateva decenii imagistica prin rezonanta magnetica (IRM) sau Rezonanta magnetica nucleara (RMN) a devenit o investigatie care ofera informatii mai precise decat radiografia, ecografia sau tomografia computerizata pentru diagnosticul accidentelor vascular cerebrale, artritei si tumorilor. Va prezentam principiul de functionare, ce afectiuni se pot depista si cum trebuie sa te pregatesti pentru investigatie.

Ce este RMN / IRM?

IRM (examinarea imagistica prin rezonanta magnetica) este o metoda de diagnostic neiradianta si neinvaziva care utilizeaza un camp magnetic si unde de radiofrecventa pentru vizualizarea diferitelor organe sau tesuturi ale corpului uman.

Principiul de functionare al RMN / IRM

Functionarea IRM se bazeaza pe un fenomen fizic numit rezonanta magnetica nucleara, descoperit de Isidor Rabi care in anul 1944 a primit Premiul Nobel pentru Fizica. Fenomenul se observa atunci cand o substanta este plasata intr-un camp magnetic si sunt aplicate unde radio. Ca rezultat al acestui proces atomii din substanta vor emite mici semnale radio detectabile.

Cat de puternica este forta magnetului intr-un aparat RMN (rezonanta magnetica nucleara) 3T?

Puterea campului magnetic se masoara in Tesla (T) si este cheia pentru claritatea imaginii. Cu cat este mai puternic magnetul, cu atat mai clara este imaginea. De exemplu, magnetii care ridica masinile blocate au o putere de aproximativ 1.5T, iar un aparat RMN 3T functioneaza la o putere de 60 000 de ori mai mare decat forta de atractie a Pamantului.

Cum functioneaza aparatul de RMN / IRM?

RMN-ul este o un aparat mare, cilindric care creeaza un camp magnetic puternic in jurul pacientului. Campul magnetic, impreuna cu un radiofrecventa, modifica alinierea naturala a atomilor de hidrogen din organism. Un camp magnetic este creat si unde radio sunt trimise de la un scanner. Undele radio ajung la nucleul atomilor din corpul tau si le modifica pozitia normala. Cand acestia se realiniaza in pozitia corecta, trimit semnale radio. Aceste semnale sunt primite de un computer care le analizeaza si le converteste intr-o imagine bidimensionala (2D) sau 3D a unui organ cu ajutorul unei formule matematice. Aceasta imagine apare pe un monitor.

Atomii de apa sau de hidrogen sunt abundenti in corpul uman si constituie aproximativ 66% din greutatea corpului uman. Acest continut mare de apa este responsabil pentru aplicabilitatea RMN in medicina. Deoarece continutul de apa variaza in diferite tesuturi si organe, multe boli au ca rezultat schimbari in continutul de apa, care sunt reflectate de investigatie. Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM) poate fi utilizata in locul tomografiei computerizata (CT) in situatiile in care organele sau tesuturile moi sunt studiate, deoarece oasele nu ascund imaginile organelor si tesuturilor moi, asa cum se intampla in CT. Deoarece nu este utilizata radiatia, nu exista nici un risc de expunere la radiatii in timpul unei proceduri de RMN.

Ce afectiuni depisteaza investigatia RMN / IRM?

Dr. Camelia Mihaescu, medic specialist radiologie si imagistica medicala raspunde la aceasta intrebare si exemplifica cu imagini obtinute in urma investigatiilor

IRM 3Tesla este solutia optima pentru pacientii care sufera de:

  • afectiuni cerebrale (accidente vasculare, tumori),
  • afectiuni ale coloanei vertebrale (hernii de disc, patologie vertebrala sau de cordon medular),
  • afectiuni ale sistemului musculo-scheletal (artrita, rupturi ligamentare sau de menisc).

Rezolutia scannerului 3T permite vizualizarea in detaliu a vaselor sangvine de dimensiuni foarte mici, angiografiile realizate cu IRM 3Tesla putand inlocui, in anumite cazuri, angiografiile invazive care se realizeaza prin cateterism. IRM poate evidentia cu acuratete mai mare decat CT-ul afectiuni abdomino-pelvine. IRM 3T este utilizat cu succes in investigarea afectiunilor neurologice, ortopedice, abdominale si pelvine, iar prin imagistica functionala si spectroscopie, ofera informatii suplimentare pentru diagnostic.

Poate IRM 3Tesla sa detecteze cancerul?

IRM 3T permite medicilor radiologi sa diferentieze cu mai mare acuratete afectiunile benigne de cele maligne, acestea din urma putand fi depistate in stadiu incipient. Studii recente efectuate cu acest aparat au demonstrat ca IRM 3T este eficient in depistarea cancerelor de prostata si de san, permitand vizualizarea tumorilor canceroase de dimensiuni milimetrice. Complementar cu mamografia si ultrasonografia, IRM poate oferi informatii care cresc gradul de acuratete a diagnosticului imagistic.

Pregatirea pentru testare RMN / IRM

In functie de aparatul IRM utilizat, dar si de tipul de examinare, este posibil ca medicul sa va ceara sa nu mancati nimic cu 3-6 ore inainte de testare. Daca nu vi se fac alte recomandari, va puteti urma rutina zilnica si, daca urmati un anumit tratament, va puteti lua medicamentele in mod normal. Anumite investigatii pot necesita administrarea orala sau injectarea, de catre cadrele medicale, a unei substante de contrast pentru o mai buna vizualizare a organelor. Inainte de examinare trebuie sa va scoateti bijuteriile, ceasul, ochelarii, acele de par, agrafele, si sa indepartati orice alte obiecte care pot contine metal (stilou, chei, monede, aparate auditive, piercing-uri). De asemenea, trebuie sa stiti ca, in timpul examinarii, anumite tatuaje realizate cu pigmenti metalici pot produce o senzatie de caldura locala. Anuntati medicul daca suferiti de orice fel de afectiune medicala sau daca ati trecut printr-o interventie chirurgicala recenta. In cazul in care aveti montat un sterilet, anuntati medicul ginecolog inaintea efectuarii unei examinari IRM sau intrebati radiologul despre compatibilitatea purtarii acestui dispozitiv in timpul examinarii. Desi nu s-a dovedit ca IRM poate influenta evolutia sarcinii, se recomanda evitarea examinarii in primul trimestru.

a doua opinie medicala inerpretare RMN CT tomografie computerizata rezonanta magnetica

Nu pot efectua IRM pacientii care:

  • au stimulator cardiac si alti biostimulatori;
  • sunt purtatori de proteze osoase metalice;
  • au proteze cardiace valvulare, stenturi vasculare sau orice alte implanturi metalice care sunt declarate incompatibile cu explorarea IRM.

Din cauza timpului lung de examinare si a necesitatii respectarii indicatiilor personalului medical, copiii mici si pacientii agitati trebuie sa fie sedati. Este foarte important pentru claritatea imaginii si pentru calitatea rezultatului final ca in timpul investigatiei pacientul sa stea nemiscat si sa fie cat mai relaxat, iar in cazul examinarii abdomenului superior sa respecte comenzile respiratorii. Datorita vitezei mari de scanare, IRM 3T este mai recomandat pentru copii si pentru persoanele claustrofobe, spre deosebire de aparatele clasice IRM. Durata mica de examinare, de 15-60 de minute, asigura un confort sporit pacientilor, iar performantele aparatului pot limita sau chiar exclude utilizarea substantei de contrast si a sedativelor.

Comentarii

Da, nu e nici o problema cu implanturile dentare. Eu am facut un RMN la partea inferioara a coloanei acum citeva zile si a fost ok.

Trebuie inca stiut faptul, atunci cand pacientul este asezat in aparat si aparatul scaneaza, atunci auzi un zgom ca de mici pocnitori si simti niste vibratii ca si cum cineva ar bate cu un ciocan mic in interiorul inelului (al aparatuluii de rezonanta magnetica). Nu este nimic dureros, mie mi-a placut "masajul" in timpul scanarii.

Daca am implanturi dentare pot efectua IRM? Multumesc.

Eu am o tija metalica in bratul drept.E adevarat ca niciodata nu voi putea sa-mi fac un RMN, chiar daca vreau sa investighez probleme abdominale?

protezele articulare nu contraindica efectuarea unui RMN.imaginile obtinute vor fi artefactate dar radiologii cu experienta reusesc sa raspunda la intrebari concrete privitoare de exemplu de o ruptura de tendon rotulian la un pacient cu proteza de genunchi.

IMR sau RMN? E acelasi lucru? Multumesc!

CIT DE BINE VEDE UN LIGAMRNT RUPT DE LA GENUCHI?

Am facut astazi RMN cranian. Am uitat sa-mi scot de la mana o bratara de Ag f subtire, pe care o aveam sub maneca de la bluza. Se poate ca rezultatul sa nu iasa clar din ac cauza?... Cu multumiri, L

am facut un RMN avand problema hernie de disc L4 -L5 zona cu pricina am primit si un cd dar nu stiu cu ce program sa deschid imaginile pozele este secret profesional din moment ce nu gasesc nimic

Mama mea are proteză totala de sold cu tija de titan cimentata .poate sa facă RMN?

Alte articoleVezi toate articolele

In 1977 a fost efectuata prima examinare a unei persoane cu ajutorul rezonantei magnetice, iar producerea imaginii a durat 5 ore cu acest aparat care a fost numit "Indomitable". Dupa cateva decenii...
Imagistica prin Rezonanta Magnetica (IRM) este una dintre cele mai avansate tehnici imagistice medicale neirandiante si neinvazive ce permite vizualizarea multiplanara a diferitelor organe si...