Publicat la: 
9/05/2018

consumul de oua si riscul cardiovascular

Cercetatorii de la Universitatea din Sydney si-au propus sa clarifice informatiile contradictorii cu privire la consumul de oua si impactul pe care acesta l-ar putea avea asupra sanatatii sistemului cardiovascular.

Noul studiu arata ca o dieta alimentara ce contine 12 oua pe saptamana pe o durata de un an nu poate creste factorii de risc cardiovascular la persoanele ce sufera de diabet, pre-diabet sau diabet zaharat de tip II. Noile constatari au fost publicate recent in revista de specialitate "The American Journal of Clinical Nutrition," informeaza sciencedaily.com.

Cum a decurs studiul privind riscul cardiovascular si consumul de oua

In stadiul initial al studiului ce s-a desfasurat pe o perioada de trei luni, participantilor li s-a propus sa isi mentina greutatea corporala adoptand fie o dieta alimentara bogata in oua (aproximativ 12 pe saptamana), fie o dieta cu un continut scazut de oua (maxim doua oua pe saptamana).

Din interpretarea si compararea analizelor medicale, specialistili au ajuns la concluzia ca ambele diete alimentare au avut aceeasi markeri de risc cardiovascular.

In cea de-a doua faza a studiului, participantii au continuat dietele alimentare adoptate cu scopul de a pierde in greutate. Timp de sase si pana la 12 luni acestia au efectuat analize medicale pentru identificarea factorilor de risc cardiovascular.

"Pe tot parcursul studiului niciunul dintre cele doua grupuri de participanti nu a prezentat modificari la nivelul indicatorilor de risc cardiovascular, iar in cea de-a doua etapa a studiului participantii au reusit sa piarda in greutate, asa cum si-au propus, indiferent de aportul de oua din dieta lor," declara Dr. Nick Fuller, cercetator in domeniul nutritiei in cadrul Universitatii din Sydney.

Constatari asupra sigurantei consumului de oua pentru diabetici

In ciuda recomandarilor facute public pe tema sigurantei consumului de oua in randul persoanelor ce sufera de diabet sau a celor predispusi acestei boli, cercetarea de fata arata ca abtinerea de la consumul de oua nu este necesara, cu atat mai mult cu cat ouale fac parte dintr-o dieta alimentara sanatoasa.

"O dieta sanatoasa se traduce prin inlocuirea grasimilor saturate (obtinute din unt) cu grasimile mononesaturate si polinesaturate (spre exemplu, avocado, ulei de masline)," explica autorul principal al studiului.

Analizele efectuate pe parcursul cercetarii au investigat o gama larga de factori de risc cardiovascular, inclusiv nivelul de colesterol, nivelul de zahar din sange si tensiunea arteriala. Datele studiului arata ca nu exista diferente semnificative in ceea ce priveste rezultatele analizelor celor doua grupuri de participanti.

"Desi ouale sunt bogate in colesterol dietetic - iar persoanele ce sufera de diabet de tip II tind sa aiba un nivel ridicat de colesterol lipoprotein LDL - acest studiu sprijina cercetarile efectuate anterior care arata ca adoptarea unei diete alimentare bogata in oua nu influenteaza nivelul colesterolului in randul consumatorilor," explica Dr. Fuller.

Diferentele dintre cele doua tipuri de dieta nu au avut niciun impact nici asupra greutatii participantilor. 

"In mod surprinzator, participantii din cele doua grupuri au pierdut in greutate in mod echivalent si au continuat sa piarda in greutate si dupa cele trei luni de test," conchide autorul principal al studiului. 

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Bolile cardiovasculare duc la moartea a 17 milioane de oameni in fiecare an / Foto: Reuters Zilele trecute am avut o durere in zona inimii, ca si cum m-ar fi strans un cleste... am ameteli, nu ma...
Cum ne influenteaza ceea ce mancam / Foto: Agerpres Foarte putini adulti cu varsta cuprinsa intre 18 si 45 de ani obisnuiesc sa acorde importanta prevenirii bolilor cardiovasculare, insa acestea...