Publicat la: 
30/08/2017

Rolul ficatului este de a curata sangele si a ajuta digestia alimentelor, sustinand procesele naturale ale corpului de a lupta impotriva declansarii infectiilor. Desi are puterea de a se regenera, exista cateva indicii care semnaleaza probleme ale ficatului, conform msn.com.

1. Ingalbenirea pielii si a ochilor

Pielea si ochii pot capata o culoare galbuie atunci cand ficatul nu functioneaza corect, datorita acumularii in sange a bilirubinei. Acest semn, numit icter, apare atunci cand ficatul nu mai este capabil sa proceseze aceasta substanta, iar cele mai frecvente cauze sunt hepatita, cancerul, consumul de alcool si abuzul de substante, precum si prezenta in organism a unui nivel crescut de infectie.

2. Urina si scaunul

Icterul modifica, de asemenea, si aspectul urinei ce devine mai inchisa la culoare, dar si aspectul scaunului, ce devine mai deschis la culoare.

3. Mancarimea

Bolile hepatice sunt o cauza principala a mancarimii pielii, precum se intampla si in cazul insuficientei renale, probleme tiroidiene si cancer. "Mancarimea afecteaza pielea de pe intregul corp, chiar daca nu prezinta iritatii sau alte probleme, cu exceptia zonelor zgariate de la scarpinat," declara specialistii Clinicii Mayo din Minnesota.

4. Prezenta vanatailor

Persoanele cu leziuni hepatice se invinetesc si sangereaza mult mai usor, iar acest lucru are loc intrucat ficatul a incetat productia de proteine necesare pentru coagularea sangelui, conform specialistilor de la National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases din Maryland.

5. Retinerea apei si balonarea

Atunci cand ficatul nu functioneaza optim, apar probleme de retinere a apei la nivelul abdomenului si picioarelor, mai adauga specialistii de la Mayo Clinic.

6. Oboseala

Aproximativ jumatate dintre cazurile de afectiuni hepatice nu prezinta semne, dar au un simptom comun - oboseala, ce poate fi insotita si de lipsa de motivatie sau buna dispozitie.

Toate aceste probleme pot afecta cu sanatatea intregului organism, inclusiv sanatatea mentala. Cu cat insuficienta hepatica avanseaza, simptomele devin mult mai evidente si mai grave, asa incat este important sa le identificam din timp si sa solicitam opinia specialistilor pentru a preintampina evolutia bolii, adauga specialistii de la The American Liver Foundation.

Autor: G.T.

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Chirurgia colorectala este adesea practicata sau pentru patologie benigna ( sigmoidita diverticulara, polipi), sau in cadrul tratamentului cancerului colorectal. In chirurgia oncologica...
Marimea unei muscaturi depinde de familiaritatea si textura alimentelor. Muscam bucati mai mari din produsele alimentare care au nevoie sa fie mestecate mai mult si bucatile de dimensiuni mai mici...