Pagina | 0 GRUPUL MEDLIFE RAPORT ANUAL 2025
Pagina | 1 CONȚINUT SCRISOARE CATRE ACȚIONARI POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR DECLARAȚIA DE GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ SITUAȚII FINANCIARE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 2 SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI Stimați parteneri, 2025 a fost un an de referință pentru Grupul MedLife, marcat de atingerea pragului de 1 miliard de euro capitalizare bursieră la Bursa de Valori București, o bornă istorică ce confirmă maturizarea companiei și încrederea investitorilor în modelul nostru de dezvoltare. Este rezultatul unui deceniu de investiții consecvente, disciplină și viziune pe termen lung. Am depășit, în același timp, pragul de 600 de milioane de euro cifră de afaceri, menținând o traiectorie solidă de creștere într-un context economic caracterizat de încetinirea consumului și presiuni fiscale. Rezultatele noastre confirmă reziliența modelului MedLife și faptul că sănătatea rămâne o prioritate constantă pentru români. Am continuat să construim. Am extins rețeaua prin achiziții strategice: Medstar, Routine Med și intrarea în Republica Moldova – și am dus serviciile medicale mai aproape de pacienți. Am accelerat inovația. Am dezvoltat capacități moderne de intervenție, inclusiv prin extinderea zonei de urgență, și am continuat dezvoltarea centrelor de excelență în specialități complexe. Lansarea Centrului de Excelență în Neurochirurgia Pelvină din București, dezvoltarea Centrului de Ortopedie din Timișoara, unde robotica și inteligența artificială sunt deja integrate în practica medicală, precum și investițiile din Brașov, Pitești, Bacău și Craiova reflectă această direcție. Am făcut pași concreți și în zona de diagnostic și digitalizare: am lansat primul laborator complet automatizat din Brașov, am introdus teste inovatoare pentru depistarea precoce a unor afecțiuni grave și am integrat primul asistent AI în aplicația MedLife. În centrele noastre, inteligența artificială și robotica nu mai sunt concepte, ci instrumente de lucru zilnic. Dar cea mai importantă schimbare este una de paradigmă. Unul dintre cele mai importante progrese din 2025 este în zona medicinei personalizate și preventive. Am obținut primele rezultate de validare clinică ale programului nostru de genomică, primul proiect de testare genetică la scară largă din regiune. Analiza confirmă că predispozițiile genetice pot fi corelate cu datele clinice și biologice și pot fi utilizate pentru a anticipa riscurile de îmbolnăvire. Aceste rezultate arată clar că medicina se schimbă. Nu mai vorbim doar despre tratament, ci despre anticipare. Modelul dezvoltat de MedLife, bazat pe scoruri poligenice de risc și pe integrarea datelor genetice cu analizele de laborator, imagistică și informațiile de lifestyle, permite construirea unui profil individual de risc fără precedent în România. Această abordare deschide drumul către o medicină predictivă, în care intervențiile sunt personalizate și realizate înainte de apariția bolii. Privind spre 2026, strategia noastră rămâne consecventă: suntem prudenți în deciziile de investiții și acționăm cu responsabilitate în evaluarea riscurilor, rămânând în același timp pregătiți să valorificăm oportunitățile relevante. Vom continua să dezvoltăm direcțiile care vor defini medicina în următorii ani: genomică, inteligență artificială, digitalizare și prevenție – și să extindem accesul pacienților la aceste servicii. În paralel, vom continua consolidarea prin achiziții strategice și dezvoltarea unor linii complementare, precum estetica, sportul și wellness-ul, pentru a oferi un parcurs medical integrat. În ultimii ani, am demonstrat că un model antreprenorial românesc poate deveni lider de piață și un actor relevant la nivel regional. Vom continua pe această direcție, cu aceeași disciplină investițională și aceeași ambiție de a transforma sistemul medical. Credem în mediul privat și în capacitatea acestuia de a susține economia. Pentru a construi însă pe termen lung, este nevoie de stabilitate și predictibilitate. MedLife va rămâne un investitor activ și un pilon al economiei românești. Vă mulțumim pentru încrederea pe care ne-o acordați! MIHAI MARCU Președinte Consiliu de Administrație și Director General Grupul MedLife
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 3 RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR CUPRINS EVENIMENTE SEMNIFICATIVE .......................................................................................................................................... 4 PRINCIPALELE ACHIZIȚII ......................................................................................................................... 5 PRINCIPALELE DEZVOLTĂRI ORGANICE .................................................................................................... 5 CONSOLIDAREA DEȚINERILOR .................................................................................................................. 5 EVENIMENTE CORPORATIVE...................................................................................................................... 5 ANGAJAMENTUL GRUPULUI ............................................................................................................................................... 6 OBIECTIVE ȘI DIRECȚII STRATEGICE ........................................................................................................ 6 PERSPECTIVE ............................................................................................................................................ 9 CONTRIBUȚIA LA COMUNITATE ............................................................................................................... 11 PREZENTAREA GRUPULUI ................................................................................................................................................. 13 STRUCTURA GRUPULUI............................................................................................................................ 14 PRINCIPALELE LINII DE AFACERI ............................................................................................................ 17 CAPITALUL UMAN .................................................................................................................................................................. 23 ECHIPĂ DEDICATĂ EXCELENȚEI ÎN SERVICII MEDICALE .......................................................................... 23 PROGRAME DE TIP STOCK OPTION PLAN (SOP) ....................................................................................... 23 INVESTIȚIA ÎN DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ ȘI FORMAREA CONTINUĂ................................................ 24 GUVERNANȚA CORPORATIVĂ ................................................................................................................................................ 25 ADUNAREA GENERALĂ A ACȚIONARILOR................................................................................................. 25 ORGANELE DE CONDUCERE ALE COMPANIEI ............................................................................................ 25 DECLARAȚIA APLICI SAU EXPLICI ........................................................................................................... 29 MEDLIFE PE PIAȚA DE CAPITAL............................................................................................................................................ 33 CAPITALUL SOCIAL ................................................................................................................................. 33 EVOLUȚIA ACȚIUNII................................................................................................................................ 34 ACTIVITATEA DE RELAȚII CU INVESTITORII ........................................................................................... 34 STRUCTURA ACȚIONARIATULUI .............................................................................................................. 35 ANALIZA ECONOMICO - FINANCIARĂ A GRUPULUI MEDLIFE ...................................................................................... 36 PREZENTARE GENERALĂ A FLUXURILOR DE VÂNZĂRI ALE GRUPULUI ...................................................... 37 ANALIZA CELORLALTE ELEMENTE ALE CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE .............................................. 41 ANALIZA PRINCIPALELOR ELEMENTE ALE SITUAȚIEI CONSOLIDATE A POZIȚIEI FINANCIARE ................ 45 ANALIZA ECONOMICO - FINANCIARĂ A SOCIETĂȚII MED LIFE S.A. ......................................................................... 49 ANALIZA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE .......................................................................................... 49 ANALIZA PRINCIPALELOR ELEMENTE ALE SITUAȚIEI POZIȚIEI FINANCIARE .......................................... 52 MANAGEMENTUL RISCULUI .................................................................................................................................................... 54 EVENIMENTE ULTERIOARE BILANȚULUI ............................................................................................................................ 58 DECLARAȚIA DE SUSTENABILITATE .................................................................................................................................... 59
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 4 EVENIMENTE SEMNIFICATIVE Anul 2025 a reprezentat pentru Grupul MedLife o perioadă de consolidare a poziției de lider pe piața serviciilor medicale private din România și de continuare a strategiei de dezvoltare bazate pe investiții, inovare și extinderea infrastructurii medicale. Grupul a urmărit dezvoltarea unui ecosistem medical integrat, care să ofere pacienților acces la servicii complete, de la prevenție și diagnostic până la tratament și monitorizare, susținute de tehnologii medicale moderne și de digitalizarea proceselor. Pe parcursul anului, am continuat să investim în extinderea rețelei de unități medicale și în modernizarea infrastructurii existente în România. Strategia de dezvoltare a vizat atât consolidarea prezenței în marile centre urbane, cât și extinderea accesului la servicii medicale private în alte regiuni ale țării. Investițiile realizate au inclus dezvoltarea de clinici multidisciplinare, modernizarea spitalelor din rețea, extinderea capacităților de diagnostic și imagistică, precum și achiziția de echipamente medicale de ultimă generație. Aceste inițiative au avut ca obiectiv creșterea calității actului medical și îmbunătățirea experienței pacienților. În paralel, am continuat dezvoltarea portofoliul de servicii medicale oferite, consolidând segmentele de activitate cu cea mai mare dinamică, precum spitalele, hyperclinicile și laboratoarele de analize medicale. Creșterea volumului de servicii și diversificarea procedurilor medicale realizate au fost susținute de investițiile realizate în ultimii ani în infrastructură și tehnologie, precum și de extinderea echipelor medicale și atragerea de specialiști în diverse domenii. Un alt element central al strategiei Grupului MedLife în 2025 a fost dezvoltarea componentelor de inovare și tehnologie medicală. Am continuat să investim în proiecte dedicate medicinei personalizate, cu accent pe utilizarea tehnologiilor de secvențiere genetică și pe integrarea inteligenței artificiale în procesul de diagnostic și analiză medicală. Astfel, în 2025 am lansat un proiect de genetică avansată, destinat identificării predispozițiilor genetice la diverse afecțiuni și dezvoltării programelor personalizate de prevenție și tratament. Proiectul include testare genetică de ultimă generație, analiză moleculară și integrarea rezultatelor în planurile individuale de sănătate ale pacienților, fiind un pas strategic către medicina personalizată și diagnostic precoce. Această inițiativă reflectă direcția strategică a Grupului de a dezvolta servicii medicale bazate pe prevenție și diagnostic precoce, folosind analiza datelor medicale și tehnologii avansate pentru a oferi pacienților soluții personalizate. De asemenea, în cursul anului trecut, Grupul MedLife a făcut un pas important în strategia sa de extindere regională prin intrarea pe piața serviciilor medicale private din Republica Moldova, prin achiziția pachetului majoritar al rețelei de clinici All Clinic din Chișinău. Această tranzacție marchează a doua extindere operațională a Grupului pe o piață externă, după intrarea în 2019 pe piața serviciilor medicale private din Ungaria și reprezintă un pas strategic în direcția dezvoltării Grupului MedLife ca operator medical regional în Europa Centrală și de Est. Pe plan operațional, MedLife a înregistrat în 2025 o evoluție pozitivă a veniturilor, depășind pragul de 3 miliarde lei cifră de afaceri consolidată. Creșterea a fost susținută de majoritatea liniilor de business ale Grupului, în special de segmentul spitalelor și de dezvoltarea serviciilor de diagnostic și imagistică. Performanța operațională a reflectat cererea în continuă creștere pentru servicii medicale private, dar și efectele investițiilor realizate de companie în infrastructură și tehnologie. În același timp, Compania a continuat să își consolideze poziția pe piața de capital, atingând în 2025 o capitalizare bursieră de un miliard de euro. Această evoluție reflectă încrederea investitorilor în modelul de business al Grupului și în strategia sa de dezvoltare pe termen lung. Prin investițiile realizate, dezvoltarea serviciilor medicale, extinderea regională și integrarea tehnologiilor avansate în practica medicală, Grupul MedLife își consolidează rolul de lider al pieței serviciilor medicale private din România și își continuă procesul de transformare într-un operator regional modern, orientat către inovație, prevenție și medicină personalizată.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 5 PRINCIPALELE ACHIZIȚII Routine Med În februarie 2025, MedLife a finalizat achiziția pachetului majoritar al grupului Routine Med din Tulcea, extinzându-și astfel amprenta națională în sud-est-ul României. Grupul Routine Med deține o unitate spitalicească dotată cu bloc operator, compartiment de spitalizare de zi și continuă, precum și ambulatoriu și oferă peste 20 de specialități medicale și chirurgicale. All Clinic În martie 2025, MedLife a anunțat achiziția pachetului majoritar al All Clinic din Republica Moldova, a doua mutare a Grupului MedLife în afara granițelor României. Fondat în 1999, grupul All Clinic reunește trei clinici private, multidisciplinare, în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate din Moldova, prin intermediul cărora pacienții au acces la servicii medicale de ambulator care integrează 20 de specialități medicale, printre care medicină de familie, ORL, pediatrie, gastroenterologie, cardiologie, neurologie și ginecologie. Medstar În iunie 2025, MedLife a anunțat preluarea integrală, prin rețeaua Sfânta Maria, a grupului de clinici Medstar, un furnizor cu tradiție din Cluj-Napoca, activ în domeniul serviciilor medicale ambulatorii și paraclinice, consolidându-și astfel prezența în regiunea Transilvaniei. Medstar este un grup de companii format din 4 clinici, un laborator, imagistică ușoară și 2 baze de recuperare cu activitate exclusiv în municipiul Cluj-Napoca. Medstar oferă servicii integrate de ambulator și paraclinic, acoperind peste 30 de specialități medicale, cu o echipă de peste 200 de specialiști. Portofoliul cuprinde consultații de specialitate, analize de laborator, servicii de radiologie, mamografie, investigații DEXA, medicina muncii, precum și servicii complete de recuperare medicală pentru copii și adulți. De asemenea, sunt disponibile servicii pentru siguranța circulației și cabinete de dermatologie și estetică medicală, adresate unei game variate de nevoi ale pacienților. Tranzacția a fost finalizată în ianuarie 2026. PRINCIPALELE DEZVOLTĂRI ORGANICE Centrul Neolife din Bacău În noiembrie 2025, un nou centru medical Neolife a fost deschis la Bacău. Centrul este dotat cu echipamente de ultimă generație și integrează specializări esențiale în lupta împotriva cancerului: radioterapie de înaltă precizie, medicină nucleară, oncologie medicală și chimioterapie, alături de investigații imagistice complexe, RMN și CT. Centrul este gândit pentru a răspunde nevoilor pacienților, fiecare departament contribuind la un traseu medical complet, de la diagnostic la tratament personalizat, iar noile tehnologii permit planuri terapeutice adaptate fiecărui caz. Deschiderea centrului reprezintă un pas important pentru accesul pacienților din Bacău și județele învecinate la servicii oncologice moderne și integrate. Hyperclinica MedLife din Pitești În urma unei investiții de peste 3 milioane euro, MedLife a inaugurat in iulie, o nouă hyperclinică multidisciplinară la Pitești. Cu o suprafață de 1.500 mp, hyperclinica a fost gândită ca un hub medical modern care include 21 de cabinete de consultații, 2 cabinete pentru recoltare probe biologice, 13 paturi pentru spitalizare de zi, laborator propriu de analize și este dotată cu echipamente de ultimă generație. În premieră locală, pacienții au acces la investigații cardiace complexe, precum cardio-CT și cardio-RMN. Echipa hyperclinicii este formată din 80 de medici și 30 de asistenți medicali, operatori și personal de suport, specialiști din Pitești, București și Craiova, mulți dintre ei cu recunoaștere la nivel local și național. CONSOLIDAREA DEȚINERILOR Pe parcursul anului, Grupul a realizat achiziții de pachete suplimentare de acțiuni în unele dintre filialele sale. Aceste operațiuni au avut ca obiectiv consolidarea deținerilor existente și întărirea poziției Grupului în cadrul companiilor respective. Demersurile s-au înscris în strategia Grupului de optimizare a structurii de participații și de consolidare a controlului la nivelul entităților din portofoliu, contribuind totodată la îmbunătățirea coordonării și a eficienței operaționale la nivel de Grup. În capitolul Prezentarea Grupului, puteți găsi lista detaliată a companiilor care compun Grupul MedLife și deținerile în acestea. EVENIMENTE CORPORATIVE AGA din 18 martie 2025 În data de 13 februarie 2025 a fost publicat Convocatorul Adunării Generale a Acționarilor programată pentru 18 martie 2025. Principalul punct supus aprobării acționarilor MedLife a fost majorarea limitei de credit cu o sumă suplimentară de până la 50 milioane Euro, cu posibilitatea de adăugare a unei facilități suplimentare de tip „Acordeon”, în limita a 25 milioane Euro. Toate punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate în cadrul AGA din 18 martie 2025. AGA din 29 aprilie 2025 În data de 21 martie 2025 a fost publicat Convocatorul Adunării Generale Anuale a Acționarilor programată pentru 29 aprilie 2025. Principalele puncte supuse aprobării acționarilor MedLife au fost: Situațiile financiare anuale auditate, individuale și consolidate, pentru anul 2024; Raportul Anual pentru 2024; Descărcarea de gestiune a membrilor Consiliului de Administrație; Bugetul de venituri și cheltuieli, individual și consolidat, pentru anul 2025; Raportul de remunerare, supus votului consultativ al acționarilor. Toate punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate în cadrul AGA din 29 aprilie 2025.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 6 ANGAJAMENTUL GRUPULUI MedLife este un grup de companii dedicat furnizării de servicii medicale la cele mai înalte standarde, punând la dispoziția pacienților expertiză medicală de top, tehnologie de ultimă generație și condiții optime de siguranță și confort. Evoluția noastră constantă a fost ghidată de dorința de a răspunde celor mai complexe și exigente nevoi din domeniul medical. Sănătatea este atât profesia, cât și pasiunea noastră, iar misiunea noastră este de a îmbunătăți calitatea vieții fiecărui pacient care ne trece pragul. Accesul facil la serviciile noastre este asigurat printr-un sistem integrat ce include abonamente medicale, ambulatoriu, spitale, laboratoare de analize, farmacii, distribuție de produse farmaceutice, imagistică, stomatologie, banca de celule stem și centre de fitness. Cu o experiență de peste 30 de ani pe piața serviciilor medicale private din România (incluzând companiile consolidate în cadrul Grupului), ne angajăm să oferim servicii de excelență prin profesionalismul echipei noastre, prin grijă și responsabilitate, precum și prin utilizarea celor mai moderne echipamente și facilități, puse zilnic la dispoziția pacienților noștri. OBIECTIVE ȘI DIRECȚII STRATEGICE Strategia MedLife este concentrată pe consolidarea rețelei la nivel național, cu un accent deosebit pe excelența actului medical și pe îmbunătățirea continuă a satisfacției pacientului. Grupul își propune să își extindă portofoliul de unități și servicii, asigurând o acoperire națională eficientă și suste nabilă, răspunzând astfel nevoilor pacienților existenți și noilor clienți. MedLife caută constant noi oportunități de creștere a veniturilor și crearea de sinergii între unitățile și serviciile sale, maximizând astfel eficiența operațională și resursele disponibile. Aceste sinergii se realizează prin integrarea optimă a noilor unități și prin eficientizarea proceselor interne, cu scopul de a oferi pacienților un serviciu medical mai rapid, mai accesibil și de o calitate superioară. Grupul va continua să urmărească această direcție de expansiune atât prin creștere organică, cât și prin achiziția altor furnizori de servicii medicale private, care activează pe piața locală din România și pe piețele internaționale. Achizițiile strategice vor sprijini dezvoltarea Grupului, ajutându-l să capteze noi segmente de piață și să îmbogățească oferta de servicii disponibile. MedLife pune un accent deosebit pe dezvoltarea și implementarea unor tehnologii ultramoderne, pentru a sprijini excelența actului medical și a îmbunătăți continuu experiența pacientului. Grupul este dedicat inovării în domeniul sănătății, investind constant în tehnologii avansate și soluții digitale care asigură servicii medicale de vârf și o integrare crescută a tuturor proceselor din sistemul de sănătate. Aceste tehnologii includ echipamente medicale de ultimă generație pentru diagnosticare, imagistică și tratamente, dar și platforme digitale care facilitează accesul pacienților la informații, programări și istoricul medical. În 2025, MedLife și-a consolidat poziția de furnizor de servicii medicale orientate spre tehnologie și inovație, accelerând investițiile în inteligență artificială și genetică – două direcții considerate strategice pentru transformarea medicinei viitorului. Grupul dezvoltă soluții proprii de AI integrate în aplicații și procese clinice, care susțin analiza datelor medicale, îmbunătățesc acuratețea diagnosticului și sprijină deciziile medicale personalizate. Strategia Grupului are în vedere continuarea investițiilor în soluții inovatoare de monitorizare, diagnosticare și medicină personalizată, atât la fața locului, cât și la distanță, pentru a asigura o îngrijire medicală continuă, personalizată și integrată. Grupul se angajează să îmbunătățească continuu calitatea vieții pacienților, oferindu-le un sistem de îngrijire medicală integrat și eficient, în care riscurile sunt minimizate, iar oportunitățile sunt valorificate pentru a crea un sistem de sănătate sustenabil și inovator. În paralel, Grupul își aliniază obiectivele comerciale cu standardele înalte de siguranță și etică medicală, având în vedere atât interesele pacienților, cât și obiectivele de dezvoltare pe termen lung ale Grupului. MedLife urmărește consolidarea unui model de creștere responsabilă, în care performanța financiară este susținută de principii etice și de integrarea criteriilor de sustenabilitate în deciziile strategice. Compania urmărește menținerea unei structuri financiare solide, cu un nivel de îndatorare controlat și marje de profit în creștere, asigurând totodată accesul la finanțare pentru susținerea investițiilor și a extinderii. În paralel, MedLife pune un accent deosebit pe dimensiunea socială (S) a ESG, prin dezvoltarea unui mediu organizațional incluziv și echitabil, orientat către bunăstarea și dezvoltarea profesională a angajaților, precum și prin inițiative care vizează îmbunătățirea accesului la servicii medicale pentru diverse categorii de pacienți. Compania promovează diversitatea, susține formarea continuă a personalului și contribuie activ la sănătatea comunităților în care operează, consolidând astfel impactul social pozitiv al activităților sale. Relațiile cu partenerii și furnizorii sunt gestionate pe baza unor standarde etice și de eficiență, contribuind la consolidarea lanțului de valoare. Prin această abordare, compania vizează crearea de valoare sustenabilă pe termen lung pentru pacienți, angajați, investitori și comunitate.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 7 PUNCTE FORTE COMPETITIVE Lider în sectorul serviciilor medicale private din România MedLife se distinge ca lider pe piața serviciilor medicale private din România, având o prezență semnificativă și o reputație solidă în furnizarea de servicii medicale de înaltă calitate. Această poziție de lider se datorează experienței extinse și portofoliului diversificat de servicii, care răspund cerințelor pacienților din diverse domenii ale sănătății, de la prevenție și diagnosticare, până la tratamente complexe și servicii de recuperare. Model de activitate echilibrat și diversificat Grupul MedLife adoptă un model de activitate bine echilibrat, care include toate liniile cheie de afaceri din sectorul serviciilor medicale private, de la spitale, clinici și laboratoare, până la farmacii, imagistică, stomatologie, centre de excelență în sănătate mintală și centre de fitness. Acest model diversificat permite Grupului să răspundă la o gamă largă de nevoi ale pacienților și să își construiască un sistem integrat de servicii medicale care acoperă întregul spectru de îngrijire. Oportunități semnificative de captare a veniturilor MedLife a dezvoltat un model de afaceri care generează oportunități semnificative de creștere a veniturilor, printr-o combinație de servicii medicale directe și pachete de prevenție. De asemenea, activitățile Grupului sunt susținute de o structură eficientă care favorizează venituri recurente, ceea ce contribuie la o stabilitate financiară pe termen lung. Model de vânzări axat pe plata directă și pachetele corporate Unul dintre principalele avantaje ale Grupului este modelul său de vânzări, axat în mare parte pe plata directă pentru serviciile medicale oferite și pe pachetele de prevenție. Această abordare minimizează dependența de fondurile Caselor Naționale de Asigurări de Sănătate, oferind Grupului o autonomie financiară sporită și o mai mare flexibilitate în stabilirea prețurilor și furnizarea serviciilor medicale. În contrast, mulți furnizori privați de servicii medicale din România se bazează într-o proporție semnificativă pe contractele cu CNAS pentru deservirea pacienților asigurați de stat, ceea ce îi expune fluctuațiilor legate de prioritățile, tarifele și sistemele de alocare ale CNAS. În cazul Grupului, doar 34% din veniturile realizate în 2025 provin din tratarea pacienților asigurați prin CNAS, ceea ce îi permite să își stabilească în mod independent politicile și direcțiile strategice. Expertiză solidă în domeniul pachetelor de prevenție și profilaxie medicală MedLife este un jucător de referință în furnizarea de pachete de prevenție și profilaxie Medicală în România, contribuind semnificativ la promovarea sănătății prin prevenție și depistarea timpurie a afecțiunilor. Angajamentul Grupului față de medicina preventivă ajută pacienții să adopte un stil de viață mai sănătos și să reducă riscurile asociate bolilor cronice. Prin aceste soluții inovatoare, MedLife sprijină educația medicală a populației și contribuie la optimizarea resurselor sistemului de sănătate. Resursa umană MedLife consideră dimensiunea, diversitatea și experiența echipei medicale ca fiind un avantaj competitiv cheie. Grupul reunește peste 12.000 de angajați și colaboratori, din care peste 5.200 de medici cu experiență extinsă. Un element distinctiv este modelul mixt de colaborare, care permite atragerea unor medici cu reputație excepțională din piață, inclusiv lideri de opinie și specialiști cu expertiză înaltă pe nișe medicale. MedLife subliniază investițiile continue în formare, accesul la tehnologie de ultimă generație și participarea la proiecte de cercetare, ceea ce contribuie la menținerea unui nivel ridicat al actului medical și la extinderea serviciilor oferite. Bază mare de clienți Un alt avantaj competitiv esențial al MedLife este baza largă și diversificată de clienți, Grupul deservind până în prezent, peste 6,5 milioane de pacienți unici și având peste 930 de mii de abonamente medicale active pe segmentul Corporate. Această bază solidă oferă vizibilitate ridicată asupra veniturilor recurente și reduce dependența de veniturile ocazionale. MedLife a obținut indicatori ridicați de satisfacție a pacienților, inclusiv scoruri NPS (Net Promoter Score) pozitive, care reflectă loialitatea și nivelul de încredere al clienților. Integrarea serviciilor (clinici, spitale, laboratoare, farmacii, etc.) contribuie suplimentar la retenție și la creșterea valorii pe client, consolidând relația pe termen lung cu pacienții. Brand Brandul MedLife reprezintă un avantaj competitiv prin combinația de notorietate ridicată, încredere consolidată în timp și poziționare clară ca lider al pieței de servicii medicale private din România. Compania este percepută drept un reper de calitate și inovație, susținut de statutul de prim operator medical privat listat la bursă și de o strategie consecventă de expansiune și consolidare (inclusiv numeroase achiziții). Prezența națională extinsă și vizibilitatea constantă în comunicare contribuie la recunoașterea brandului, facilitând atât atragerea pacienților, cât și a partenerilor corporate. În plus, asocierea brandului cu tehnologia avansată (ex. genetică, digitalizare) și cu servicii integrate întărește percepția de furnizor complet și modern, ceea ce crește loialitatea clienților și reduce sensibilitatea la preț. Management experimentat, capabil să susțină expansiunea prin creștere organică și achiziții Succesul Grupului în dezvoltarea organică și prin achiziții se datorează în mare măsură unei echipe de management puternice și experimentate. MedLife a implementat sisteme eficiente de identificare și analiză a oportunităților de achiziție, luând decizii rapide și asigurând o integrare post-tranzacție optimizată. Grupul și-a construit o reputație de „achizitor prietenos”, oferind adesea fondatorilor companiilor preluate posibilitatea de a rămâne implicați, fie ca acționari minoritari, fie ca manageri ai filialelor. Această strategie permite MedLife să păstreze expertiza acumulată și cunoștințele de piață, integrând în același timp achizițiile în propriile structuri și maximizând potențialul de generare a veniturilor. Prin programul de răscumpărare și schimb de acțiuni cu acționarii minoritari, Grupul susține alinierea intereselor și implicarea fondatorilor în strategia de dezvoltare integrată. Între 2010 și finalul anului 2025, MedLife a finalizat și integrat peste 100 de companii, consolidându-și expertiza și capacitatea de a continua expansiunea într-un mod eficient și sustenabil. Situație financiară robustă Grupul MedLife se bucură de o situație financiară puternică, susținută de rezultate solide și active semnificative, care îi permit să investească continuu în dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor sale. Această stabilitate financiară oferă Grupului flexibilitatea necesară pentru a răspunde cerințelor pieței și pentru a implementa noi proiecte, atât în cadrul extinderii teritoriale, cât și în inovarea serviciilor. Acces la finanțare Datorită unui istoric financiar stabil și a unei reputații solide pe piața medicală, MedLife beneficiază de acces la surse de finanțare. Acest lucru îi permite să susțină planurile de extindere, inclusiv prin achiziții strategice, proiectele de dezvoltare a infrastructurii medicale și integrarea de noi tehnologii. Aceste puncte forte competitive ale Grupului MedLife subliniază nu doar succesul și puterea acestuia pe piața locală, dar și capacitatea acestuia de a răspunde rapid la schimbările din domeniul medical, integrând tehnologii moderne și dezvoltând soluții inovative pentru pacienți.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 8 DIRECȚII DE DEZVOLTARE Grupul MedLife își construiește strategia pe o viziune de creștere sustenabilă, având ca obiectiv principal consolidarea poziției sale ca unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din România. Aceasta se bazează pe dezvoltare continuă, diversificarea portofoliului de servicii și investiții strategice în infrastructură, tehnologie și echipe medicale de elită. Un pilon esențial al strategiei MedLife este extinderea rețelei naționale printr-un echilibru între creștere organică și achiziții strategice. Grupul urmărește să își îmbunătățească acoperirea teritorială, răspunzând astfel nevoilor unui număr tot mai mare de pacienți. De asemenea, integrarea noilor unități în structura Grupului se face printr-un proces eficient de optimizare operațională și sinergii care maximizează valoarea adăugată pentru pacienți și parteneri. Creștere organică și dezvoltare continuă Strategia Grupului vizează consolidarea prezenței în orașele mari, cu peste 150.000 de locuitori, prin brandul MedLife, dar și extinderea în orașele medii și mici prin brandul Sfânta Maria, având în vedere numărul mare de achiziții din ultimii ani. În acest sens, continuăm planul de dezvoltare a liniilor de business esențiale: clinici, laboratoare, spitale și abonamente medicale. Grupul a deschis o serie de clinici și centre de excelență, precum și unități de recoltare pentru linia de afaceri laboratoare. Multe dintre aceste unități au capacitatea de a deservi un număr mai mare de pacienți, ceea ce permite creșterea veniturilor și a contribuției lor la profit, pe măsură ce se atinge o capacitate mai mare de utilizare. Totodată, Grupul continuă să își optimizeze mixul de servicii oferite în cadrul unităților sale în funcție de condițiile specifice ale pieței locale, încercând să îmbunătățească venitul și marja de profit pentru fiecare unitate medicală. O dezvoltare constantă și accelerată a acestor unități medicale va îmbunătăți marjele de profit și va genera creșteri suplimentare ale vânzărilor. Achiziții selective și integrarea operatorilor de pe piață MedLife intenționează să își extindă în continuare oferta de servicii și nivelul de acoperire geografică prin achiziții strategice. Strategia de achiziții vizează societăți regionale sau entități care completează portofoliul Grupului prin poziționare geografică, specialități medicale sau sinergii operaționale. După finalizarea achizițiilor, Grupul introduce specialități și servicii noi sau îmbunătățește standardele unităților preluate pentru a le integra eficient în ecosistemul MedLife. În cadrul strategiei sale, MedLife încurajează implicarea acționarilor fondatori ai companiilor achiziționate prin oferirea de oportunități de a rămâne implicați ca acționari minoritari și manageri ai filialelor. Acest model de parteneriat contribuie la integrarea mai eficientă a unităților achiziționate și la creșterea valorii acestora în timp. Strategia de achiziții a Grupului se bazează pe integrarea unităților achiziționate în sistemul MedLife, asigurând uniformitatea serviciilor și eficientizarea funcțiilor suport precum managementul resurselor umane, financiar, marketing, PR și achiziții. Grupul valorifică expertiza acumulată prin achizițiile finalizate din 2010 până în prezent, dezvoltând astfel un sistem eficient de screening și integrare a noilor parteneri. Echilibru financiar și sustenabilitate Modelul financiar al MedLife este construit pe diversificarea veniturilor, cu un accent puternic pe pachetele de prevenție și profilaxie medicală, care asigură stabilitate pe termen lung și contribuie la creșterea gradului de prevenție și la educația pentru sănătate în rândul pacienților. În plus, Grupul continuă să optimizeze costurile și să investească eficient pentru a menține un echilibru între creștere, profitabilitate și reinvestirea în infrastructură și servicii. Inovație și digitalizare MedLife investește constant în tehnologii avansate și digitalizare, în vederea îmbunătățirii serviciilor medicale și eficientizării actului medical. Digitalizarea proceselor interne și implementarea unor soluții IT performante contribuie la creșterea eficienței operaționale și la optimizarea costurilor. În plus, Grupul urmărește dezvoltarea unor centre medicale dotate cu echipamente de ultimă generație și continuă să investească în oncologie, radioterapie și cercetare medicală.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 9 PERSPECTIVE Într-un context economic dinamic și provocator, MedLife își menține angajamentul față de o creștere sustenabilă, concentrându-se pe optimizarea operațională și consolidarea poziției de lider în sectorul serviciilor medicale private. Strategia noastră pentru viitorul apropiat vizează atât eficientizarea activităților existente, cât și explorarea de noi oportunități de dezvoltare. După un ciclu intens de investiții în proiecte de creștere organică, prioritatea principală este maximizarea rentabilității acestora, prin îmbunătățirea marjelor de profitabilitate și optimizarea fluxurilor operaționale. De asemenea, în ceea ce privește achizițiile, adoptăm o abordare echilibrată și prudentă, analizând cu atenție dinamica pieței și integrând oportunitățile care pot aduce valoare strategică și financiară Grupului. Prin această strategie, MedLife își propune să își consolideze prezența în România și să analizeze atent posibilitățile de extindere pe piețele regionale, având ca obiectiv menținerea unei creșteri durabile și adaptarea la nevoile în continuă schimbare ale pacienților și partenerilor noștri. Priorități strategice Pentru a susține viziunea noastră de a oferi servicii medicale la cele mai înalte standarde, ne concentrăm pe câteva direcții esențiale de dezvoltare: Proiectul de testare genetică În 2025, am făcut pași importanți prin integrarea inteligenței artificiale în aplicațiile noastre pentru interpretarea rezultatelor de laborator și lansarea programului Longevity100+, cel mai amplu program regional de testare genetică. În 2026, ne concentrăm pe extinderea programului la scară largă, astfel încât testarea genetică să devină accesibilă unui număr cât mai mare de pacienți, sprijinind strategiile de sănătate preventivă și luarea deciziilor medicale personalizate. Această inițiativă subliniază angajamentul MedLife de a integra inovația științifică în serviciile de sănătate. Inovație și tehnologie În 2025, MedLife a continuat să își consolideze direcția strategică de transformare digitală și inovare, prin integrarea accelerată a inteligenței artificiale, roboticii și tehnologiilor avansate în practica medicală curentă. Aceste demersuri au avut ca obiectiv optimizarea proceselor clinice, sprijinirea actului medical și îmbunătățirea experienței pacientului, prin servicii mai rapide, precise și personalizate. Investițiile realizate au vizat atât modernizarea infrastructurii, cât și extinderea accesului la tehnologii de vârf, în special în domenii precum chirurgia robotică, oncologia, chirurgia minim invazivă și medicina genomică. În acest context, dezvoltarea programului de genetică Longevity100+, care facilitează tranziția către medicina predictivă și personalizată, a fost susținută prin implementarea platformei de secvențiere de ultimă generație Illumina NovaSeq X Plus, care permite realizarea de analize genomice avansate la scară largă. Pe segmentul chirurgical, Grupul și-a consolidat poziția prin extinderea programelor de chirurgie robotică și introducerea robotului ortopedic ROSA, utilizat pentru intervenții de înaltă precizie. Totodată, MedLife a continuat dezvoltarea chirurgiei minim invazive și robotizate, inclusiv prin realizarea unor intervenții în premieră în sistemul privat din România, precum reconstrucțiile mamare asistate robotic, demonstrând capacitatea de adoptare a tehnologiilor chirurgicale de ultimă generație. Transformarea digitală a fost susținută și prin lansarea unui asistent medical inteligent integrat în aplicația mobilă MedLife, care utilizează algoritmi de inteligență artificială pentru a oferi ghidaj personalizat pe baza istoricului medical și a rezultatelor analizelor. În paralel, în zona de imagistică, compania a implementat soluția Rayscape, un asistent digital bazat pe inteligență artificială destinat medicilor radiologi, care analizează radiografii toracice și investigații de tip CT pulmonar, contribuind la creșterea acurateței diagnosticului și eficientizarea fluxurilor de lucru. De asemenea, dezvoltarea infrastructurii medicale a continuat prin extinderea rețelei de centre specializate, inclusiv lansarea primului Centru de Ortopedie din România în cadrul Spitalului MedLife Medici’s din Timișoara. Acesta integrează tehnologii robotice, soluții digitale și expertiză medicală multidisciplinară într-un model modern de tratament și recuperare. Prin aceste investiții în tehnologie, infrastructură și cercetare, MedLife își reafirmă angajamentul de a redefini standardele în îngrijirea sănătății. Integrarea platformelor avansate de genomică, a soluțiilor bazate pe inteligență artificială și a sistemelor de chirurgie robotică reflectă strategia Grupului de a construi un sistem medical modern, eficient și orientat către prevenție, inovație și personalizare. În același timp, avem un flux de lucru integrat între operațiunile medicale și cele financiar-contabile. Acest sistem integrat este o soluție software care ia în considerare toate necesitățile Grupului și modul său de organizare, pentru a conduce la atingerea scopurilor propuse și a uni toate funcțiunile. Aplicarea acestui sistem permite: • facilitarea realizării unui sistem informațional unic, pentru toate funcțiunile organizației; • organizarea și optimizarea metodologiilor de obținere a datelor; • introducerea celor mai noi tehnologii specifice tipului de activitate; • eliminarea redundanței datelor folosite; • organizarea optimă a bazei de date. În plus, vom continua investițiile în tehnologia imagistică și digitală, consolidând capacitatea de diagnosticare precoce prin utilizarea rețelei naționale de RMN-uri, CT-uri și echipamente de ultimă generație. Prin aceste măsuri, MedLife urmărește să ofere un sistem medical mai eficient, mai accesibil și mai precis, care îmbină inovațiile tehnologice cu expertiza de top a specialiștilor noștri.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 10 Creștere strategică și extinderea serviciilor MedLife își menține strategia de creștere prin achiziții și dezvoltarea de centre specializate. Ne concentrăm pe domenii complementare precum estetica, sportul și wellness-ul, pentru a consolida platforma integrată de servicii medicale. Totodată, prioritizăm dezvoltarea centrelor de nișă, extinzând accesul la medicină specializată și facilitând oferirea unor servicii personalizate, adaptate nevoilor fiecărui pacient. Prin aceste direcții strategice, ne propunem nu doar să extindem infrastructura medicală a MedLife, ci și să îmbunătățim semnificativ experiența pacientului, prin servicii integrate, acces facil la tehnologie de vârf și o abordare centrată pe prevenție și tratamente inovatoare. Achiziții Într-un context economic marcat de volatilitate și transformări rapide, MedLife își păstrează o abordare echilibrată în ceea ce privește strategia de achiziții. Ne menținem deschiderea față de noi oportunități de creștere, atât pe piața locală, cât și la nivel regional, cu un accent deosebit pe consolidarea poziției noastre ca lider în România și pe evaluarea atentă a posibilităților de extindere în țările vecine. Strategia noastră pentru 2026 și anii următori vizează identificarea unor parteneriate și achiziții care să aducă valoare adăugată semnificativă, fie prin extinderea portofoliului de servicii, fie prin integrarea unor tehnologii și expertize complementare. În acest sens, ne concentrăm pe achiziționarea unor unități medicale bine poziționate, cu un model de afaceri sustenabil și capabile să contribuie la obiectivele noastre strategice pe termen lung. Pe măsură ce piața serviciilor medicale private evoluează, vom evalua cu atenție fiecare oportunitate de achiziție, asigurându-ne că orice decizie luată contribuie la consolidarea brandului MedLife, la îmbunătățirea experienței pacienților și la eficientizarea operațională. Ne dorim să fim nu doar un jucător activ în piață, ci și un inovator care redefinește standardele în domeniul sănătății prin fuziuni și parteneriate strategice bine fundamentate. Principii etice și protecția datelor La MedLife, integritatea și respectarea principiilor etice sunt fundamentale în toate activitățile noastre. Considerăm că respectarea drepturilor omului, protecția datelor pacienților, combaterea mituirii și corupției, precum și protejarea celor care semnalează abuzuri reprezintă piloni esențiali pentru construirea unui mediu de afaceri transparent și responsabil. Grupul nostru se angajează să aplice standarde riguroase de conduită, asigurându-se că toate operațiunile sale respectă legile în vigoare și cele mai bune practici internaționale în domeniu. Protecția datelor pacienților este o prioritate constantă în activitatea noastră, iar siguranța și confidențialitatea datelor acestora sunt tratate cu cea mai mare seriozitate. Toate procedurile și protocoalele noastre sunt concepute pentru a asigura un tratament corect, respectuos și conform standardelor etice cele mai înalte. În ceea ce privește alte drepturi ale pacienților, MedLife implementează măsuri stricte pentru a preveni orice formă de discriminare, abuz sau neglijență, iar informațiile legate de sănătatea pacienților sunt gestionate cu confidențialitate deplină, în conformitate cu reglementările naționale și internaționale privind protecția datelor. Suntem dedicați asigurării unui mediu de tratament sigur, în care pacienții se simt respectați și protejați pe parcursul întregului proces medical. De asemenea, am implementat politici și proceduri care reglementează comportamentele interne și externe, în scopul de a proteja drepturile fundamentale ale oamenilor, de a preveni și combate orice formă de corupție și mituire și de a asigura un mediu în care avertizorii de integritate sunt protejați și sprijiniți. Standarde de calitate MedLife a implementat următoarele standarde de calitate: • ISO 9001:2015 (Sistemul de management al calității) prin care organizația demonstrează că a identificat riscurile și acționează în vederea eliminării sau limitării efectelor acestora, ce pot avea un impact negativ asupra capacității sistemului de management al calității de a obține rezultatele dorite, cât și un impact negativ asupra gradului de satisfacție al clienților. • ISO 14001:2015 (Sistemul de management de mediu) Implementarea acestui standard asigură managementul companiei și angajații acesteia, cât și părțile externe implicate (acționari, investitori, instituții, autorități) că impactul organizației asupra mediului este măsurat și îmbunătățit constant. • ISO 45001:2018 (Sistem de management al sănătății și securității operaționale) reprezintă un model de lucru pentru organizațiile care doresc un control mai bun asupra riscurilor profesionale. • ISO 27001:2022 (Sistemul de management al securității informațiilor) prin care organizația demonstrează că a implementat politici, proceduri și controale adecvate pentru protejarea confidențialității, integrității și disponibilității informațiilor. Standardul asigură identificarea și gestionarea riscurilor de securitate informațională, protejarea datelor sensibile și creșterea încrederii clienților, partenerilor și autorităților în capacitatea organizației de a gestiona în mod sigur informațiile.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 11 CONTRIBUȚIA LA COMUNITATE Grupul MedLife se ghidează după valori fundamentale care pun pacienții și sănătatea lor pe primul loc, susținând astfel o activitate bazată pe responsabilitate, profesionalism, inovație și respect față de fiecare individ. Responsabilitate: Grupul MedLife își orientează acțiunile în funcție de nevoile reale ale oamenilor, având ca prioritate sănătatea și bunăstarea acestora. Profesionalism: Cu o echipă de peste 5.200 de medici, profesori, conferențiari și doctori în medicină, MedLife asigură un nivel înalt de competență și dedicare în fiecare activitate medicală. Inovație: Grupul MedLife promovează inovația continuă, investind constant în tehnologii avansate și în soluții medicale care asigură tratamente eficiente și de înaltă calitate. Grijă și respect: Fiecare pacient este tratat cu respect și grijă, nevoile sale fiind întotdeauna prioritizate într-un mediu medical sigur și empatic. Împreună Facem România bine Conceptul MedLife „Împreună Facem România bine” continuă să fie un pilon central al implicării Grupului în comunitate, reflectând angajamentul de a contribui activ la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții în România. Prin proiecte dedicate pacienților vulnerabili, programe de prevenție și inițiative educaționale, MedLife își extinde rolul dincolo de furnizarea de servicii medicale, devenind un partener activ în dezvoltarea unei societăți mai sănătoase. Speranța Nu Moare de Cancer Programul #SperanțaNuMoareDeCancer, dezvoltat și susținut integral din fonduri proprii de MedLife, continuă să ofere gratuit testare genetică pentru copiii diagnosticați cu cancer, contribuind la personalizarea tratamentului oncologic și la creșterea șanselor de succes terapeutic. În 2025, un total de 195 de pacienți noi au fost înrolați în program, confirmând importanța continuării acestui demers la nivel național. Distribuția geografică arată o concentrare în centrele medicale majore, precum București și Cluj, dar și o extindere relevantă în alte regiuni, precum Timiș și Iași. De la lansare și până în prezent, 722 de copii diagnosticați cu diferite forme de cancer au beneficiat de testare genetică gratuită. Prin analiza genetică avansată, medicii pot selecta terapii țintite și pot adapta tratamentele în funcție de profilul fiecărui pacient. Programul contribuie astfel la reducerea decalajelor dintre România și standardele internaționale în oncologia pediatrică și susține dezvoltarea unei medicine personalizate. Caravana cu Sănătate În 2025, MedLife a continuat proiectul național „Caravana cu Sănătate”, desfășurat în șase localități din țară: Jidvei (Alba), Prejmer și Rupea (Brașov), Cumpăna și Mihail Kogălniceanu (Constanța) și Deta (Timiș). Peste 500 de persoane au beneficiat gratuit de consultații medicale, analize de laborator și recomandări personalizate. Rezultatele au evidențiat o incidență crescută a unor afecțiuni cu evoluție silențioasă, subliniind importanța accesului la servicii de prevenție în comunitățile cu resurse limitate. Prin această inițiativă, MedLife contribuie activ la creșterea accesului la servicii medicale de bază și la conștientizarea importanței prevenției. În 2025, inițiativa a fost extinsă și prin dezvoltarea unui ecosistem de parteneriate, MedLife alăturându-se proiectului Banca Mobilă, realizat împreună cu BCR și Vodafone. Demersul își propune să aducă mai aproape de comunități servicii medicale, soluții financiare și de telecomunicații, contribuind la creșterea incluziunii și la facilitarea accesului la servicii esențiale. Educație pentru sănătatea tinerilor: „Testat e Hot” Educația pentru sănătatea sexuală a rămas o prioritate în 2025. MedLife a continuat programul „Testat e Hot”, extinzând inițiativa prin campania „Escape the Past. Testează-te ca în 2025”, dedicată tinerilor din România. În cadrul celor mai mari festivaluri din țară, precum Electric Castle și Summer Well, compania a oferit gratuit pachete de analize pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală, alături de sesiuni de informare și workshop-uri susținute de medici specialiști. Prin aceste inițiative, MedLife facilitează accesul tinerilor la informații corecte și servicii medicale relevante, contribuind la consolidarea educației medicale a pacienților. Implicarea în evenimente culturale MedLife continuă să susțină proiecte culturale care contribuie la dezvoltarea comunităților și la redefinirea rolului spațiilor medicale. În 2025, compania a extins seria de evenimente „Cultură și medicină: o alchimie a binelui”, printr-o nouă expoziție dedicată relației dintre spiritualitate și medicină, organizată în cadrul Spitalului MedLife Medical Park. Proiectul își propune să transforme unitățile medicale în spații de dialog între știință, cultură și dimensiunea umană a actului medical. Totodată, MedLife a organizat un maraton național de teatru dedicat clienților corporate, desfășurat în mai multe orașe din România, și a susținut inițiative culturale de prestigiu, precum festivalul SoNoRo, în calitate de partener principal. Prin aceste demersuri, MedLife își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea unui climat social echilibrat și de a susține accesul publicului la cultură. Cazuri pro-bono Grupul MedLife își menține angajamentul de a sprijini pacienții care au nevoie de intervenții medicale, indiferent de situația lor financiară. Prin implicarea echipelor medicale și colaborarea cu organizații non- guvernamentale, compania continuă să ofere tratamente și intervenții complexe în regim pro-bono pentru cazurile vulnerabile. În 2025, acest angajament s-a concretizat și prin realizarea unor intervenții de înaltă complexitate, în domenii medicale diverse. Printre acestea se numără primele reconstrucții mamare asistate robotic din sistemul privat din România, realizate gratuit pentru paciente care au trecut printr-un diagnostic de cancer de sân. Aceste proceduri au permis intervenții minim invazive și o recuperare mai rapidă, contribuind semnificativ la îmbunătățirea calității vieții pacientelor. În paralel, MedLife a continuat maratonul intervențiilor pro-bono prin realizarea unor operații complexe pentru patologii cu impact major asupra calității vieții, precum endometrioza extinsă, oferind acces la tratamente avansate care, în mod obișnuit, pot fi dificil de accesat. Aceste inițiative reflectă misiunea MedLife de a facilita accesul la inovație medicală și de a oferi soluții terapeutice avansate acolo unde nevoia este cea mai mare.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 12
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 13 PREZENTAREA GRUPULUI Med Life S.A. este o societate pe acțiuni înființată în anul 1996, în conformitate cu legile și reglementările din România, cu sediul în București, Calea Griviței nr. 365, sector 1. Compania are un capital social de 132.870.492 RON și o valoare nominală a acțiunii de 0,25 RON. Societatea, împreună cu subsidiarele sale, formează Grupul MedLife a cărui activitate constă în furnizarea de servicii medicale integrate printr-o rețea extinsă de unități medicale la nivel național. Lider în servicii medicale private Grupul MedLife este cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România, deținând poziții de top în industrie conform unor indicatori cheie, cum ar fi: vânzările, numărul de clinici, numărul de spitale, numărul de paturi de spital sau numărul de abonați ai pachetelor de prevenție și profilaxie medicală. La finalul anului 2025, Grupul MedLife opera o rețea vastă, formată din: 36 hyperclinici și 80 de clinici, distribuite atât în marile centre urbane, cât și în orașe mai mici din întreaga țară; 18 spitale multidisciplinare și monodisciplinare dotate cu echipamente de ultimă generație. 4 maternități, oferind îngrijire medicală completă pentru mame și nou-născuți; 46 de laboratoare furnizând servicii de diagnostic avansat, susținute de o rețea de peste 250 de puncte de recoltare la nivel național; 19 farmacii, integrate în circuitul medical al pacienților; 17 clinici dentare cu echipe specializate și tehnologii moderne; bancă de celule stem, una dintre cele mai moderne din țară; 280 parteneri de clinici private în întreaga țară, consolidându-și astfel capacitatea de a oferi servicii integrate pacienților din toate regiunile României. prezență internațională în Ungaria, prin 3 unități medicale în Budapesta și în Republica Moldova, prin 3 centre medicale în Chișinău și Durlești. Echipa medicală și angajamentul pentru excelență Grupul MedLife dispune de cea mai mare echipă de specialiști din sectorul privat de sănătate din România, reunind peste 5.200 de medici, angajați și colaboratori, din toate specialitățile medicale și peste 4.600 de asistenți medicali și personal medical de specialitate și auxiliar, contribuind la furnizarea unor servicii de înaltă calitate. În plus, la 31 decembrie 2025, peste 2.500 de persoane lucrau în funcții administrative și de suport. Grupul colaborează cu medici de top, angajând specialiști cu normă întreagă, dar și personal cu normă parțială sau colaboratori pentru domenii de nișă. Pentru a menține un nivel ridicat al serviciilor, MedLife investește constant în formarea echipelor medicale, participarea acestora la conferințe internaționale și dezvoltarea profesională continuă. Inovație și investiții în infrastructura medicală Unul dintre pilonii strategiei MedLife este adoptarea celor mai noi tehnologii în diagnostic și tratament. Grupul alocă anual bugete semnificative pentru retehnologizare și extinderea infrastructurii, achiziționând echipamente de ultimă generație pentru imagistică medicală, chirurgie minim invazivă și terapii personalizate. Impact și evoluție Cu peste 30 de ani de activitate pe piața românească, Grupul MedLife a oferit servicii medicale pentru peste 6,5 milioane de pacienți unici, echivalentul a aproximativ o treime din populația țării. Modelul de afaceri al Grupului este construit pe furnizarea unui spectru complet de servicii medicale, de la prevenție și diagnostic până la tratament și recuperare. Această abordare integrată a dus la creșterea constantă a veniturilor și consolidarea poziției MedLife ca lider în industria serviciilor medicale private.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 14 STRUCTURA GRUPULUI Structura corporativă simplificată a Grupului MedLife
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 15 Lista detaliată a companiilor care compun Grupul MedLife Nr. Entitatea Activitatea principală Locul de funcționare 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 1 Policlinica de Diagnostic Rapid SA Servicii medicale Brașov, România 83% 83% 2 Medapt SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 83% 83% 3 Histo SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 50% 50% 4 Policlinica de Diagnostic Rapid Medis SRL (indirect)* Servicii medicale Sfântu Gheorghe, România 66% 66% 5 Bahtco Invest SRL Dezvoltare (promovare) imobiliară București, România 100% 100% 6 Med Life Ocupational SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 7 Pharmalife-Med SRL Vânzări retail din farmacii București, România 100% 100% 8 Med Life Broker de Asigurare si Reasigurare SRL Broker de asigurare București, România 99% 99% 9 Genesys Medical Clinic SRL Servicii medicale Arad, România 83% 83% 10 RUR Medical SRL (indirect)* Servicii de închiriere Brașov, România 83% 83% 11 Biotest Med SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 12 Vital Test SRL Servicii medicale Iași, România 100% 100% 13 Centrul Medical Sama SA Servicii medicale Craiova, România 90% 90% 14 Ultratest SA (direct si indirect)* Servicii medicale Craiova, România 92% 92% 15 Prima Medical SRL Servicii medicale Craiova, România 100% 100% 16 Stem Cells Bank SA Servicii medicale Timișoara, România 100% 100% 17 Dent Estet Clinic SA Servicii medicale stomatologice București, România 65% 65% 18 Green Dental Clinic SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice București, România 33% 33% 19 Aspen Laborator Dentar SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice București, România 49% 49% 20 Centrul Medical Panduri SA Servicii medicale București, România 100% 100% 21 Almina Trading SA Servicii medicale Târgoviște, România 90% 90% 22 Anima Specialty Medical Services SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 23 Anima Promovare si Vanzari SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 24 Valdi Medica SA Servicii medicale Cluj, România 55% 55% 25 Clinica Polisano SRL Servicii medicale Sibiu, România 100% 100% 26 Solomed Clinic SA Servicii medicale Pitești, România 80% 80% 27 Solomed Plus SRL (indirect)* Servicii medicale Pitești, România 80% 80% 28 Sfatul medicului SRL Platformă medicală București, România 100% 100% 29 RMC Dentart (indirect)* Servicii medicale stomatologice Budapesta, Ungaria 100% 89% 30 RMC Medical (indirect)* Servicii medicale Budapesta, Ungaria 100% 89% 31 RMC Medlife Holding Budapesta, Ungaria 100% 89% 32 Badea Medical SRL Servicii medicale Cluj, România 65% 65% 33 Oncoteam Diagnostic SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 34 Centrul medical Micromedica SRL Servicii medicale Piatra Neamț, România 100% 100% 35 Micromedica Targu Neamt SRL (indirect)* Servicii medicale Târgu Neamț, România 100% 100% 36 Micromedica Bacau SRL (indirect)* Servicii medicale Bacău, România 100% 100% 37 Micromedica Roman SRL (indirect)* Servicii medicale Roman, România 100% 100% 38 Medrix Center SRL (indirect)* Servicii medicale Roznov, România 100% 100% 39 Spitalul Lotus SRL Servicii medicale Ploiești, România 100% 100% 40 Pharmachem Distributie SRL Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice București, România 75% 75% 41 KronDent SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Brașov, România 39% 39% 42 Medica SA Servicii medicale Sibiu, România 60% 60% 43 Dent Estet Ploiesti SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Ploiești, România 33% 33% 44 Stomestet SRL Servicii medicale stomatologice Cluj, România 60% 60% 45 Costea Digital Dental SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Oradea, România 38% 38% 46 Expert Med Centrul Medical Irina (indirect)* Servicii medicale Galați, România 76% 76%
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 16 Nr. Entitatea Activitatea principală Locul de funcționare 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 47 MNT Healthcare Europe SRL Servicii medicale Ilfov, România 50% 50% 48 MNT Asset Management SRL (indirect)* Holding București, România 50% 50% 49 Pro Life Clinics SRL (indirect)* Servicii medicale Iași, România 78% 78% 50 Onco Card SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 83% 83% 51 Onco Card Invest SRL (indirect)* Holding Brașov, România 83% 83% 52 Tomorad Expert SRL (indirect)* Servicii medicale Sfântu Gheorghe, România 66% 66% 53 IT Repair SRL (indirect)* Servicii medicale Târgu Mureș, România 83% 50% 54 Medici's SRL Servicii medicale Timișoara, România 80% 80% 55 Micro-Medic SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 80% 80% 56 Sweat Concept One SRL Wellness București, România 75% 60% 57 OptiCristal Consult SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 50% 50% 58 Alinora Optimex SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 50% 50% 59 SC M-Profilaxis SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 100% 100% 60 VitaCare Flav SRL (indirect)* Servicii medicale Pitești, România 51% 51% 61 Dent Estet Genesys SRL (indirect)* Servicii medicale Arad, România 74% 74% 62 Sanopass SA Platformă medicală Târgoviște, România 100% 100% 63 Muntenia Medical Competences S.A. (indirect)* Servicii medicale Pitești, România 51% 51% 64 Bios Diagnostic Medical Services SRL (indirect)* Servicii medicale București, România 51% 51% 65 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita S.A. Servicii medicale București, România 51% 51% 66 Medical City Blue SRL (indirect)* Servicii medicale București, România 51% 51% 67 Laborator Cuza Voda SRL (indirect)* Servicii medicale București, România 51% 51% 68 Provita Pain Clinic SA (indirect)* Servicii medicale Suceava, România 36% 36% 69 Policlinica Union SRL (indirect)* Servicii medicale Cluj, România 51% 51% 70 Brol Medical Center S.A. (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 80% 56% 71 Provita 2000 SRL (indirect)* Servicii medicale Constanța, România 100% 100% 72 Nord Management Solutions SRL (indirect)* Dezvoltare (promovare) imobiliară București, România 51% 51% 73 Med Varix SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 56% 56% 74 Personal Genetics SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 75 Nord Soma SA (indirect)* Servicii medicale București, România 26% 26% 76 Super Age by Nord SA (indirect)* Servicii medicale București, România 38% 26% 77 VP-MED Kereskedelmi es Szolgaltato Korlatolt Felelossegu Tarsasag (indirect)* Servicii medicale Budapesta, Ungaria 83% 83% 78 Centrul Medical Antares SRL (indirect)* Servicii medicale Piatra Neamț, România 100% 100% 79 Euromedica Hospital SA(indirect)* Servicii medicale Baia Mare, România 80% 80% 80 Euromedica Administrator SA (indirect)* Holding Baia Mare, România 80% 80% 81 Cabinet Medical Dr. Bacila Mihai SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 48% 0% 82 Alfalux Dent SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Tulcea, Romania 60% 0% 83 Medical Center Spital SRL (indirect)* Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 84 Mega Optic SRL (indirect)* Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 85 Super Optosan SRL (indirect)* Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 86 Micro Medic SRL (indirect)* Servicii medicale Constanța, România 100% 0% 87 Routine Med SA (indirect)* Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 88 All Clinic SRL Servicii medicale Chișinău, Republica Moldova 70% 0% 89 Medlife Health Servicii medicale Chișinău, Republica Moldova 70% 0% 90 1ST ENDO MEDICAL SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 41% 0% *Aceste companii sunt filiale ale altor filiale din Grup și sunt incluse în consolidare deoarece sunt controlate de entitățile care sunt filiale ale Societății-mamă.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 17 PRINCIPALELE LINII DE AFACERI Modelul de afaceri al Grupului MedLife se bazează pe furnizarea de servicii medicale complete, adresându-se atât persoanelor fizice, cât și companiilor, printr-o gamă variată de soluții adaptate nevoilor pacienților și partenerilor corporate. Printr-o prezență extinsă pe piața serviciilor medicale private, Grupul urmărește să capteze cheltuielile private de sănătate la toate nivelurile actului medical – prevenție, diagnostic și tratament – asigurând astfel un parcurs integrat și eficient pentru pacienți. Unul dintre pilonii esențiali ai modelului de afaceri este capacitatea Grupului de a oferi servicii medicale la standarde înalte, în unități moderne, dotate cu tehnologii avansate, unde pacienții beneficiază de expertiza unei echipe multidisciplinare de medici, asistenți medicali și personal suport. Accesibilitatea și diversificarea serviciilor contribuie la menținerea unui flux constant de pacienți și la consolidarea poziției MedLife ca lider pe piața serviciilor medicale private. Pentru a acoperi o gamă largă de nevoi și pentru a asigura un model de business sustenabil, Grupul și-a structurat activitățile în șase linii principale de business, fiecare având un rol strategic în dezvoltare și extindere. Aceste linii de activitate sunt complementare și contribuie la creșterea sinergiilor între diferitele segmente de servicii oferite, maximizând astfel valoarea adăugată pentru pacienți și parteneri. Prin acest model integrat, MedLife nu doar că își asigură o creștere constantă și sustenabilă, dar reușește și să răspundă cerințelor unei piețe dinamice, adaptându-se rapid la schimbările din domeniul sănătății și la nevoile în continuă evoluție ale pacienților săi. Clinici Linia de afaceri Clinici include unități ambulatorii și servicii de diagnostic imagistic. Clinicile oferă consultații la medici generaliști și specialiști, investigații de diagnostic imagistic și, în unele cazuri, servicii de internare de zi. MedLife a dezvoltat această linie de afaceri sub două formate principale, fiecare având un rol strategic în acoperirea nevoilor pacienților: Hyperclinici – centre medicale integrate pentru servicii extinse MedLife a introdus în România conceptul de Hyperclinici, unități medicale de mari dimensiuni (peste 1.000 mp), care includ peste 20 de cabinete medicale și oferă pacienților un model de tip one-stop-shop pentru consultații și investigații. Acest format este destinat orașelor cu peste 175.000 de locuitori și pune la dispoziție o gamă completă de servicii de imagistică, precum RMN, tomografie computerizată, mamografie, radiologie și ecografie. În cazul unităților noi, aceste servicii pot fi integrate treptat. Hyperclinicile MedLife găzduiesc, de asemenea, servicii din alte linii de afaceri, cum ar fi puncte de recoltare pentru laboratoare, sau farmacii, ceea ce contribuie la creșterea eficienței operaționale și la optimizarea experienței pacientului. Un element esențial al acestui model este capacitatea de a ghida pacienții prin întregul parcurs medical, de la prevenție la diagnostic și tratament. Clinici – unități medicale dedicate îngrijirii generale și specializate Alături de Hyperclinici, MedLife operează și clinici de dimensiuni mai mici, care oferă servicii de medicină generală și consultații de specialitate. Aceste unități deservesc pacienți din segmente diferite, inclusiv persoane fizice cu abonamente corporate, pacienți care achită serviciile individual (plata per serviciu - “PPS”) și pacienți care beneficiază de servicii decontate prin CNAS. În general, aceste clinici includ între 5 și 12 cabinete medicale, însă Grupul a dezvoltat și clinici satelit mai mici, adaptate specificului piețelor locale. Situate în orașe mai mici sau în zone cu o concentrație mare de pacienți, aceste clinici au rolul de a asigura accesibilitatea la servicii medicale de bază și de a facilita trimiterea pacienților către unități mai specializate, precum Hyperclinicile, pentru investigații avansate sau tratamente mai complexe. Prin acest model de clinici complementare, Grupul MedLife își maximizează acoperirea geografică, optimizează accesul pacienților la servicii medicale de calitate și asigură un parcurs medical fluent.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 18 Spitale Linia de afaceri Spitale din cadrul Grupului MedLife acoperă serviciile de spitalizare și tratament chirurgical, oferind pacienților acces la o gamă extinsă de specialități medicale. La finalul anului 2025, MedLife opera 18 spitale situate în Arad, Baia Mare, București, Brașov, Cluj, Craiova, Pitești, Ploiești, Sibiu, Timișoara și Tulcea, fiind cea mai mare rețea de spitale private din România, cu peste 1.600 de paturi și o gamă largă de specialități medicale și chirurgicale. Grupul deține 14 licențe de spitalizare, acoperind activitățile din această linie de business. Două dintre aceste licențe sunt aferente unor unități spitalicești principale, în timp ce alte patru licențe sunt alocate unor secții externe. Pe lângă acestea, MedLife administrează patru unități de spitalizare de zi în București, Iași, Craiova și Timișoara, care oferă exclusiv servicii de internare de scurtă durată. Aceste unități sunt integrate în cadrul clinicilor MedLife, iar rezultatele lor financiare sunt recunoscute în linia de afaceri Clinici, Grupul considerându-le componente funcționale ale Hyperclinicilor. MedLife își desfășoară activitatea spitalicească într-o combinație de unități deținute și unități operate pe bază de contracte de închiriere pe termen lung. Rețeaua Grupului include unități de spitalizare multidisciplinare și monodisciplinare, toate dotate cu tehnologii de ultimă generație și cu un personal medical de înaltă pregătire. Unități de spitalizare multidisciplinare Spitalul MedLife Genesys din Arad Spitalul MedLife Genesys este unul dintre cele mai mari spitale private din vestul țării. În cadrul spitalului poate fi abordată o gamă complexă de patologii și intervenții chirurgicale, atât prin abord clasic, cât și prin metode laparoscopice minim invazive. Spitalul dispune de săli de operație moderne și oferă spitalizare de zi și spitalizare continuă, cu sistem de nurse calling 24 din 24. Spitalul MedLife PDR din Brașov Spitalul MedLife Brașov este un spital multidisciplinar modern ce combină expertiza medicala, tehnologia de ultimă oră și lucrul în echipă cu coordonarea și centrarea pe nevoile individuale ale pacientului. Spitalul dispune de o sală hibridă, sală de operații completă, de ultimă generație, dotată cu toate echipamentele necesare unei chirurgii vasculare deschise și cu un echipament mobil de radiologie 2D și 3D și un sistem de fuziune a imaginilor Endonaut de ultimă generație. Sala hibridă are în dotare și un sistem de navigație endovasculară, Thereneva, care aduce un plus intervențiilor chirurgicale. De asemenea, începând cu anul 2024, spitalul este echipat și cu un robot da Vinci. Infrastructura și facilitățile sunt moderne și se potrivesc standardelor internaționale, spitalul fiind unul dintre cei mai importanți și mai mari operatori privați din zona centrală a țării. Spitalul Lotus din Ploiești Spitalul MedLife Lotus Ploiești își dedică toate resursele pentru a asigura fiecărui pacient servicii medicale profesioniste la cele mai înalte standarde, bazate pe un suport tehnologic de ultimă generație, în condiții de maximă siguranță și confort. Spitalul funcționează din anul 2004 și oferă servicii în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi. Blocul operator dispune de echipamente de ultimă generație, săli operatorii moderne, aparate de anestezie, electrocautere, turn de laparoscopie și histeroscopie HD. Spitalul NORD Muntenia din Pitești În cadrul NORD Muntenia Hospital, pacienții beneficiază de consultații și controale de specialitate, având peste 17 specialități, unde își desfășoară activitatea o echipă medicală dedicată și experimentată, unde pacienții beneficiază de investigații complexe și complete. Spitalul oferă servicii medicale de înaltă calitate, atât în regim de spitalizare de zi, cât și continuă, și pune accentul pe intervențiile minim invazive, utilizând tehnici precum abordul laparoscopic, artroscopic și endoscopic și programe de recuperare medicale personalizate. Blocul operator este conceput conform celor mai înalte standarde tehnice din domeniu, iar sălile de operație sunt echipate cu tehnologie medicală de ultimă generație pentru intervenții precise și eficiente. Spitalul deține un centru integrat de imagistică cu aparatură performantă pentru RMN, CT, radiologie convențională, mamografie 3D cu tomosinteză, osteodensitometrie și ecografie cu nivel minim de iradiere, precum și un laborator modern de analize și teste medicale în care se pot efectua analize, conectat la un sistem electronic de transmitere rapidă și exactă a datelor, ce ajută la o diagnosticare promptă. Spitalul oferă servicii medicale complete în specialitățile: chirurgie generală, ortopedie, O.R.L., urologie, chirurgie plastică. Spitalul Humanitas din Cluj-Napoca Spitalul MedLife Humanitas oferă soluții medicale complexe, prin intermediul unei echipe de medici excepționali și a unor echipamente medicale ultramoderne. Echipa de medici are o experiență multidisciplinară și acoperă specialități, precum: chirurgie generală, chirurgie endocrină (tiroidă, paratiroidă, suprarenală, tumori neuroendocrine), chirurgie oncologică și reconstructivă, obstetrică-ginecologie, urologie, chirurgie plastică reconstructivă și estetică, neurochirurgie, ortopedie- traumatologie, dermatologie, neurologie, anestezie și terapie intensivă. În cadrul Spitalului MedLife Humanitas este disponibil și sistemul robotic da Vinci X, cu ajutorul căruia pacienții din zona Clujului beneficiază de intervenții complexe pentru tratarea unui spectru larg de afecțiuni: chirurgie generală, chirurgie oncologică, chirurgie ginecologică și chirurgie urologică. Spitalele Polisano din Sibiu Spitalul MedLife Polisano Constituției a fost primul spital privat din România. Unitatea medicală este organizată în compartimente medicale și chirurgicale, dispune de un bloc operator cu săli de operații și compartiment ATI, dotate după ultimele standarde de tehnologie și calitate. Spitalul este deservit de un laborator propriu de analize medicale, imagistică de înaltă performanță, precum și de un ambulatoriu integrat. În cadrul Spitalului MedLife Polisano este disponibil și sistemul robotic da Vinci X, cu ajutorul căruia pacienții din zona Sibiului beneficiază de intervenții complexe pentru tratarea unui spectru larg de afecțiuni. Spitalul MedLife Polisano Izvorului face parte dintr-o structură integrată de centre de excelență în medicină la nivelul Europei și este una dintre cele mai moderne unități fiind o prezență importantă pe piața serviciilor medicale din România. MedLife Medical Park din București Spitalul MedLife Medical Park reunește un bloc operator modern format din 10 săli de operație cu dotări de ultimă generație și pune la dispoziția pacienților o gamă extinsă de specialități medicale, printre care: chirurgie generală, chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, chirurgie O.R.L., chirurgie ortopedică, chirurgie, neurochirurgie, chirurgie urologică, chirurgie ginecologică și oftalmologică. Spitalul MedLife Titan din București Spitalul dispune de un bloc operator cu o sală de operație unde se pot efectua o gamă largă de intervenții chirurgicale, secție de anestezie și terapie intensivă, dotate cu aparatură performantă, precum și cu
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 19 echipamente de laborator necesare pentru analizele efectuate în sistem de urgență. Spitalul oferă servicii în regim de spitalizare de zi. Spitalul NORD din București Spitalul NORD Pipera este un centru multidisciplinar, construit pe o suprafață de 25.000 de metri pătrați și dispune de 8 săli de operații ultramoderne, proiectate să suporte o gamă largă de intervenții chirurgicale complexe. Spitalul dispune de săli de operație ultra- moderne, laboratoare de diagnostic avansate și unități de terapie intensivă dotate cu echipamente performante. Toate acestea permit efectuarea unor intervenții chirurgicale complexe și oferă un cadru optim pentru monitorizarea și tratamentul pacienților în stare critică. În cadrul Spitalului NORD activează și următoarele centre: Centrul de Boli Cardiovasculare, Centrul de Chirurgie HBP (hepato-bilio- pancreatică), Centrul de Control al Greutății NORD, Centrul de Chirurgie robotică, Centrul de Diagnostic și Screening prin Bronhoscopie, Centrul de Imagistică, Centrul de Radiologie Intervențională, Centrul de Ortopedie si Chirurgie Sportivă, Centrul Integrat de Terapia Durerii NORD. Spitalul MedLife Sama din Craiova Primul spital multidisciplinar din regiunea Oltenia. Spitalul se întinde pe o suprafață de 3.400 mp și aduce un aport semnificativ în oferta de servicii de sănătate din zona Olteniei. Dotat cu tehnologie de ultimă generație, laboratoare performante de imagistică și de analize medicale, și un bloc operator digitalizat, Spitalul MedLife Craiova oferă pacienților din întreaga regiune Oltenia acces la diagnostic de precizie și tratamente inovatoare. Spitalul Medici’s din Timișoara Spitalului Medici’s este o unitate multidisciplinară ce a presupus o investiție de peste 25 de milioane de euro care redefinește standardele în îngrijirea medicală, poziționând Timișoara printre centrele de referință pentru sănătate din Europa Centrală și de Est. Spitalul Medici’s, este cea mai importantă investiție medicală privată din vestul țării. Spital ocupă o suprafață de 6.200 mp și dispune de 10 săli de operații, dintre care 5 sunt parte dintr-un bloc operator ultramodern echipat cu sistemul “cameră curată“, 2 sunt destinate chirurgiei de zi, una este alocată pentru operații de cezariană, iar alte 2 sunt specializate pentru nașteri. Această infrastructură amplă și diversificată face ca Spitalul MedLife Medici’s să fie una dintre cele mai moderne și performante unități medicale private din România. Spitalul MedLife Medici’s stabilește, de asemenea, un reper global prin implementarea tehnologiei inovatoare CollaboratOR® 65 LITE, un hub interactiv care integrează comunicarea și vizualizarea în timp real. Această soluție revoluționară permite echipei medicale să acceseze imagini, informații despre pacienți și alte date critice în timpul intervențiilor, sporind astfel precizia deciziilor. Mai mult, sistemul facilitează colaborarea cu experți din întreaga lume, creând oportunități unice pentru schimbul de cunoștințe și expertiză în timp real. Prin fluidizarea proceselor chirurgicale și coordonarea excepțională a echipelor, CollaboratOR® 65 LITE redefinește standardele pentru operațiile complexe. Spitalul Euromedica din Baia Mare Spitalul Euromedica Baia Mare este un spital de dimensiuni medii, cu servicii multidisciplinare, un ambulator, un laborator și un departament de imagistică și are o echipă de peste 40 de medici angajați și colaboratori. Spitalul este dotat cu 50 de paturi și două săli de operație, în timp ce zona de ambulatoriu dispune de 14 specialități medicale și un compartiment de imagistică. Routine Med din Tulcea Grupul Routine Med include o unitate spitalicească dotată cu bloc operator, un compartiment de spitalizare de zi și continuă, precum și ambulatoriu, punând la dispoziția pacienților din zona de sud-est a țării peste 20 de specialități medicale și chirurgicale, inclusiv stomatologie și optică medicală. Serviciile de spital și de ambulatoriu sunt completate de cele de laborator și imagistică medicală, pacientul având astfel perspectiva unui serviciu integrat de diagnostic și tratament. Unități de spitalizare monodisciplinare Spitalul de Ortopedie MedLife din București Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife este primul spital privat din România dedicat sferei ortopedice, cu o capacitate completă de diagnostic și tratament a afecțiunilor locomotorii. Spitalul este organizat după standarde europene, atât din punct de vedere al protocoalelor medicale, cât și din punct de vedere al confortului și echipării, oferind soluții integrate de tratament. Spitalul de Pediatrie din București Spitalul de Pediatrie MedLife, primul spital privat de pediatrie din România, reunește cei mai buni specialiști cu expertiză internațională și echipamente moderne pentru a oferi siguranță și condiții cât mai prietenoase tuturor micuților care îi trec pragul. Spitalul este dispus pe 6 niveluri și are o capacitate de 132 de paturi, iar datorită celor doua săli de operație ce dispun de aparatură performantă se pot gestiona intervenții complexe din mai multe domenii chirurgicale. Unitatea dispune de un departament specializat de imagistică, unde se pot efectua examinări ecografice și radiologice, de un laborator de analize propriu, cu program de funcționare permanent și de o farmacie. Spitalul AngioLife din București Spitalul AngioLife este un centru de Cardiologie și Radiologie Intervențională care acordă asistență medicală de maximă competență și acoperă întreaga sferă a patologiei cardiovasculare, de la etapa preclinică, până la tratamentul intervențional avansat. Spitalul este un centru specializat în care diagnosticarea, tratamentul și reabilitarea pacienților se face într-un sistem integrat iar serviciile medicale oferite acoperă o sferă largă de patologii. Spitalul OncoCard din Brașov Spitalul de Oncologie MedLife Brașov reprezintă cea mai modernă platformă de diagnostic și tratament oncologic din România, bazată pe un concept inovator de medicină integrativă care începe din faza de diagnosticare și acoperă toată perioada de terapii active specifice, sinonime cu excelența în îngrijirea pacientului oncologic. Combinația unică dintre aparatura medicală de ultimă generație și specialiștii în temă cu noile concepte și tehnici permite crearea celei mai complexe platforme de investigații și asigură fiecărui pacient o abordare personalizată care crește șansele de curabilitate și calitatea vieții. Spitalul de Oncologie MedLife Brașov a fost inaugurat în anul 2012, are o suprafață de 8.200 m2 și acoperă toată gama de tratament oncologic. Maternități și servicii dedicate sănătății mamei și copilului MedLife operează maternități moderne în Arad, București, Sibiu și Timișoara, oferind pacientelor un mediu sigur și echipe medicale interdisciplinare pregătite să intervină în orice etapă a nașterii. Aceste unități sunt dotate cu tehnologii avansate, săli de travaliu și de operație echipate la standarde internaționale, precum și secții de obstetrică-ginecologie, neonatologie și terapie intensivă (ATI). Pacientele beneficiază și de suport specializat prin consiliere dedicată atât înainte, cât și după naștere.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 20 În plus, MedLife pune la dispoziție o bancă de celule stem, care utilizează biotehnologii avansate pentru recoltarea, procesarea și stocarea celulelor stem, oferind astfel soluții medicale de ultimă generație pentru viitorul sănătății copiilor. Activitățile maternităților sunt incluse în linia de afaceri Spitale, având un impact semnificativ asupra poziționării Grupului pe piața serviciilor medicale private. Activitatea băncii de celule stem este inclusă in linia de afaceri “Altele”. Linia de afaceri Spitale generează cea mai mare parte a veniturilor din serviciile oferite pacienților cu plată directă per serviciu. Totodată, o parte dintre serviciile de spitalizare sunt decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în special în secțiile de maternitate, ginecologie, chirurgie, cardiologie și oncologie. Modelul de operare al spitalelor MedLife se bazează pe integrarea serviciilor medicale, permițând pacienților să beneficieze de continuitate în îngrijire, de la consultațiile inițiale până la diagnostic, tratament și recuperare.Tabelul următor cuprinde o repartizare a paturilor pe spital și regim de spitalizare. Unitate Spitalizare continuă Spitalizare de zi Total paturi spitalizare ATI Bloc Operator Spitalul Genesys Arad 59 4 63 4 3 Spitalul Euromedica Baia Mare 49 9 58 4 2 Spitalul PDR Brașov 104 31 135 15 3 Spitalul Oncocard Brașov 75 22 97 0 1 MedLife Medical Park București 212 24 236 26 11 AngioLife București 9 0 9 3 1 Spitalul de Ortopedie București 36 0 36 11 2 Spitalul Titan București 0 27 27 4 1 Spitalul de Pediatrie București 106 26 132 10 2 NORD Agricultori București 0 20 20 0 0 NORD Pipera București 107 26 133 16 8 Clinicile Neolife 0 34 34 0 0 Spitalul Humanitas Cluj 48 9 57 5 5 Spitalul MedLife Craiova 35 54 89 5 2 Sfânta Maria Iași 0 27 27 0 0 MedLife Iași 0 7 7 0 0 Spitalul Lotus Ploiești 15 10 25 3 2 Muntenia NORD Pitești 19 23 42 6 2 Spitalele Polisano Sibiu 193 12 205 27 10 Sfânta Maria Timișoara 0 10 10 0 0 Spitalul Medici’s Timișoara 117 3 120 13 8 MedLife Timișoara 0 10 10 0 1 Routine Med Tulcea 22 14 36 0 0 TOTAL 1.206 402 1.608 152 64 *Unități de spitalizare de zi care oferă exclusiv servicii de internare de scurtă durată. Laboratoare Laboratoarele Grupului MedLife reprezintă un pilon important, oferind servicii de analize medicale de înaltă calitate, susținute de tehnologie de ultimă generație și personal specializat. Aceste laboratoare sunt echipate cu aparatură modernă de la producători de renume mondial, precum Abbott, Roche și Siemens, care asigură o viteză mare de execuție și o precizie desăvârșită a rezultatelor. De exemplu, 70% din analizele medicale sunt procesate și livrate în termen de 24 de ore, un aspect esențial pentru diagnosticarea rapidă și eficientă a pacienților. Laboratoarele sunt acreditate RENAR, ceea ce garantează respectarea standardelor internaționale de calitate. MedLife oferă o gamă variată de teste de laborator, care includ domenii precum biochimie, anatomie patologică (citologie și histologie), biologie moleculară și genetică, hematologie, imunologie, microbiologie, citologie și toxicologie. Un aspect semnificativ al dezvoltării acestei linii de afaceri îl constituie achiziția, în 2024, a laboratorului Personal Genetics, un pas strategic care a făcut ca MedLife să devină operatorul cu cea mai mare expertiză în domeniul geneticii și al biologiei moleculare din țară. În plus, MedLife are o rețea extinsă de puncte de recoltare, unități medicale dedicate în care se recoltează sânge și alte probe de la pacienți. Aceste locații facilitează accesul rapid la serviciile de laborator, oferind pacienților o experiență convenabilă și completă. Linia de afaceri Laboratoare își obține cea mai mare parte a veniturilor de la pacienții care plătesc direct pentru serviciile medicale, prin plata per serviciu.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 21 Corporate Linia de afaceri Corporate se concentrează pe furnizarea de pachete de prevenție și profilaxie medicală (PPM) pentru clienții corporate, ca parte integrantă a beneficiilor oferite angajaților acestora. Aceste programe sunt concepute pentru a sprijini prevenția sănătății prin controale medicale regulate și acces rapid la servicii de diagnostic, asigurând astfel o abordare holistică și proactivă a sănătății angajaților. În plus, aceste pachete de prevenție completează serviciile obligatorii de medicină a muncii prevăzute de lege, pe care Grupul le oferă ca PPM Standard, iar clienții corporate beneficiază de un pachet complex de servicii medicale care depășesc cerințele legale minime. Unul dintre principalele avantaje ale acestui model de afaceri este capacitatea de a stimula up-selling-ul, datorită faptului că mulți dintre clienții corporate încep cu pachete de servicii medicale de bază și trec treptat la servicii mai complexe și mai cuprinzătoare. Această abordare permite Grupului să își construiască relații pe termen lung cu clienții, răspunzând nevoilor acestora pe măsură ce acestea evoluează. În ceea ce privește expansiunea geografică, Grupul identifică piața din afara Bucureștiului ca fiind o oportunitate semnificativă de creștere, având în vedere că, în prezent, aceasta rămâne subdezvoltată pentru segmentul corporate. Astfel, investițiile continue în extinderea rețelei de unități medicale joacă un rol esențial în atragerea de noi clienți corporate. Capacitatea Grupului de a deservi abonații Corporate în propriile sale locații medicale reprezintă un factor cheie în decizia de achiziție a serviciilor medicale din partea companiilor. Grupul vizează astfel achiziția și integrarea furnizorilor locali și regionali, extinzându-și astfel amprenta națională și sporindu-și atractivitatea pe piața Corporate. Grupul MedLife dispune de un portofoliu de peste 930 de mii de clienți PPM, demonstrând succesul și amploarea acestei linii de afaceri. Pachetele de prevenție și profilaxie medicală oferite includ o gamă variată de servicii, adaptate nevoilor fiecărui client corporativ: • Serviciile obligatorii de medicină a muncii, care includ, în principal, controale anuale pentru angajați și servicii specifice, în funcție de industria clientului. Multe companii optează inițial pentru pachete de medicină a muncii în cadrul PPM Standard și, ulterior, adaugă beneficii suplimentare de la același furnizor de servicii medicale, generând astfel oportunități de vânzare suplimentară. • Planuri de sănătate orientate spre prevenție, care sunt tot mai frecvent solicitate, oferind acces extins la medici generaliști și specialiști din clinicile Grupului. Aceste pachete pot include și teste de laborator și investigații imagistice pentru clienții care doresc pachete mai complete și personalizate. Astfel, companiile pot alege pachetele care se potrivesc cel mai bine nevoilor angajaților lor, beneficiind de un sistem flexibil și scalabil. Această linie de afaceri nu doar sprijină sănătatea angajaților companiilor care achiziționează serviciile Corporate, prin programe de prevenție și tratament, dar creează și o oportunitate continuă de creștere pentru Grup, prin diversificarea serviciilor și extinderea pe noi piețe. Acest model de afaceri integrat și adaptabil asigură un avantaj competitiv pe piața corporate din România. Farmacii Linia de afaceri Farmacii reprezintă o componentă cheie a strategiei Grupului de a furniza servicii medicale complete, oferind pacienților acces rapid și convenabil la o gamă variată de produse farmaceutice și servicii conexe. Grupul deține 19 farmacii, amplasate strategic în hyperclinici și spitale, dar și în apropierea acestora, pentru a asigura o accesibilitate maximă pentru pacienți. Acest aspect distinctiv are ca efect integrarea acestei linii de afaceri în fluxul general al serviciilor medicale oferite. Atunci când pacienții primesc o rețetă într-unul dintre cabinetele de consultație ale unităților MedLife, aceștia pot ridica cu ușurință medicamentele din farmaciile din aceeași clădire sau din proximitatea locației. Acest model integrat oferă pacienților un nivel suplimentar de confort și comoditate, economisindu-le timp și eliminând necesitatea unor deplasări suplimentare, îmbunătățind astfel eficiența și experiența acestora. Astfel, farmaciile MedLife devin un element integrat al serviciilor medicale, creând o experiență continuă pentru pacient, de la consultație la tratament. Farmaciile din cadrul Grupului oferă produse farmaceutice pe bază de rețetă, dar și produse fără prescripție, acoperind o gamă largă de nevoi ale pacienților. Acestea includ medicamente pentru tratamente comune, suplimente alimentare, produse cosmetice, precum și produse medicale conexe. În plus, farmaciile MedLife dispun de un laborator propriu, unde sunt preparate produse farmaceutice personalizate în funcție de nevoile individuale ale pacienților și recomandările medicale. Stomatologie Extinderea Grupului pe linia de afaceri Stomatologie adaugă un alt pas acestei strategii de captare a veniturilor. Controalele stomatologice preventive pot fi incluse în unele pachete de prevenție și profilaxie medicală, ceea ce poate determina pacienții să aleagă Grupul pentru orice tratament de urmărire sub forma de plată per serviciu. Linia de afaceri Stomatologie oferă o gamă variată și cuprinzătoare de servicii stomatologice, adaptate nevoilor diverse ale pacienților. De la controale stomatologice de rutină și proceduri preventive, până la intervenții chirurgicale complexe, această linie de afaceri asigură tratamente de înaltă calitate, realizate de medici stomatologi experimentați. Întrucât serviciile stomatologice nu sunt decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, toate veniturile din această linie de afaceri provin exclusiv din plata per serviciu.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 22 În completarea celor 6 linii principale de afaceri, Grupul MedLife, ca urmare a achizițiilor strategice efectuate de-a lungul timpului, a extins portofoliul său de servicii, integrând: Distribuția farmaceutică Pharmachem Distribuție este unul dintre principalii distribuitori farmaceutici din România, asigurând accesul la medicamente, consumabile medicale și produse farmaceutice de înaltă calitate. Compania se remarcă prin parteneriate strategice cu producători de top și printr-o rețea extinsă de furnizori, garantând livrarea de produse de încredere către farmacii, spitale și clinici. Ca distribuitor, Pharmachem Distribuție gestionează întreaga linie de aprovizionare – de la depozitare și manipulare, până la transportul către utilizatorii finali – respectând standarde stricte de siguranță, igienă și control al calității, conform reglementărilor autorităților sanitare. Wellness Linia de afaceri Wellness a Grupului MedLife reprezintă o componentă importantă dedicată promovării unui stil de viață sănătos și integrării activității fizice, nutriției și bunăstării generale în pachetul de servicii oferite clienților. Această linie combină fitness premium și facilități de wellness complete, adaptate nevoilor individuale ale utilizatorilor, inclusiv prin programe personalizate de antrenament, monitorizare și susținere în atingerea obiectivelor de sănătate. MedLife a dezvoltat o platformă integrată de wellness care reunește atât rețeaua proprie de săli de fitness Sweat Concept, cât și soluțiile digitale și de acces extins oferite prin SanoPass. Sweat Concept by MedLife este rețeaua de centre de fitness și wellness echipate cu aparatură premium, antrenori specializați și programe diverse de antrenament. Platforma SanoPass oferă acces prin abonament la o rețea extinsă de servicii de sănătate, sport și prevenție, inclusiv acces la peste 600 de săli de fitness partenere și servicii conexe de nutriție și prevenție fizică, facilitând astfel adoptarea unui stil de viață activ pe termen lung. Această abordare holistică permite MedLife nu doar să ofere servicii medicale și de diagnostic la cele mai înalte standarde, ci și să susțină și să încurajeze utilizatorii în adoptarea unui stil de viață activ și preventiv, contribuind la reducerea riscurilor pentru numeroase afecțiuni și la îmbunătățirea sănătății generale a clienților.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 23 CAPITALUL UMAN ECHIPĂ DEDICATĂ EXCELENȚEI ÎN SERVICII MEDICALE Grupul deservește pacienții prin cea mai mare echipă privată de medici și asistenți medicali din România. La data de 31 decembrie 2025, Grupul colabora cu peste 5.200 de medici și peste 4.600 de asistenți medicali și personal medical de specialitate și auxiliar. Aceștia includ atât angajați care lucrează exclusiv pentru Grup, cât și colaboratori ce oferă servicii în calitate de profesioniști independenți. În plus, peste 2.500 de persoane ocupau funcții administrative și de suport, contribuind la buna desfășurare a activității operaționale. Obiectivul Grupului MedLife este de a forma o echipă solidă, cu personal medical angajat cu normă întreagă, însă recunoaște realitățile pieței și necesitatea de a menține flexibilitatea în recrutare. Astfel, în funcție de specializare și de disponibilitatea profesioniștilor din domeniul medical, Grupul colaborează și cu personal independent prin contracte de prestări servicii. Acești specialiști sunt considerați parteneri comerciali, oferind servicii în conformitate cu legislația aplicabilă și fiind remunerați în funcție de activitatea desfășurată. MedLife urmărește să ofere o politică salarială atractivă, oferind un pachet de compensații care include: remunerație fixă în funcție de specializare și experiență; remunerație variabilă bazată pe mecanisme de împărțire a veniturilor, legate de activitatea medicală desfășurată; acces la programe de formare profesională și dezvoltare continuă; pentru colaboratori, un sistem de remunerație în funcție de numărul de programări și servicii medicale oferite pacienților. Un mediu de lucru bazat pe respect și echitate MedLife se angajează să creeze un mediu de lucru sigur, în care fiecare angajat este tratat cu respect și are oportunitatea de a-și atinge potențialul maxim. Grupul promovează un climat bazat pe echitate, diversitate și incluziune, în care fiecare coleg este încurajat să contribuie activ la succesul organizației. În acest sens, MedLife nu tolerează nicio formă de discriminare, intimidare sau hărțuire, fie că este vorba de relațiile dintre colegi sau de interacțiunea cu pacienții. Comunicarea deschisă și clară este încurajată la toate nivelurile, iar angajații sunt îndemnați să raporteze orice comportament neetic sau ilegal către departamentul de resurse umane. Toate sesizările sunt tratate cu seriozitate, fiind investigate confidențial și imparțial, pentru a asigura un mediu de lucru în care fiecare persoană se simte în siguranță și respectată. PROGRAME DE TIP STOCK OPTION PLAN (SOP) În conformitate cu Politica de Remunerare în vigoare, aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor, Compania utilizează mecanisme de stimulare pe termen lung, inclusiv un program de tip Stock Option Plan, destinate alinierii intereselor conducerii executive cu obiectivele strategice ale Grupului și cu crearea de valoare pe termen lung pentru acționari. Acest program face parte din structura totală de remunerare variabilă și are rolul de a susține performanța sustenabilă, retenția talentelor și implicarea managementului în realizarea strategiei de dezvoltare a Grupului. Beneficiarii acestui program sunt membrii conducerii executive, în conformitate cu principiile stabilite în Politica de remunerare. Acordarea și exercitarea drepturilor în cadrul programului este condiționată de atingerea unor indicatori cheie de performanță (KPIs) stabiliți în conformitate cu Politica de remunerare și cu obiectivele strategice ale Grupului și aprobați de Consiliul de Administrație al Companiei. Acești indicatori includ o combinație de criterii financiare, operaționale și non-financiare, reflectând atât performanța economică a Grupului, cât și eficiența operațională, dezvoltarea organizațională și respectarea standardelor de guvernanță și sustenabilitate.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 24 Informații suplimentare referitoare la remunerare structurii de conducere a Companiei sunt furnizate în cadrul Raportului de remunerare supus votului consultativ al Adunării Generale Ordinare Anuale a Companiei. Totodată, conducerea executivă a identificat persoane cheie din cadrul organizației, care, prin rolul lor strategic și contribuția la dezvoltarea Grupului, au fost incluse, începând cu anul financiar 2025, într-un program dedicat SOP, în vederea stimulării performanței și consolidării retenției în rândul resurselor critice pentru organizație. În cazul acestora, indicatorii cheie de performanță au fost stabiliți și aprobați de către Comitetul Executiv, în conformitate cu obiectivele strategice ale Grupului și responsabilitățile specifice fiecărui rol. Structura acestor indicatori este aliniată cu cea folosită pentru conducerea executivă, având ca scop asigurarea unui cadru coerent și echitabil pentru evaluarea performanței în cadrul organizației. Prin implementarea acestor mecanisme de remunerare variabilă pe termen lung, se urmărește alinierea intereselor managementului cu cele ale acționarilor, stimularea performanței sustenabile și consolidarea unei culturi organizaționale orientate către rezultate, responsabilitate și crearea de valoare pe termen lung. INVESTIȚIA ÎN DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ ȘI FORMAREA CONTINUĂ În 2025, activitățile de formare și dezvoltare profesională au continuat să reprezinte un pilon strategic în consolidarea culturii organizaționale și în creșterea performanței echipelor. Programele implementate au avut ca obiectiv principal integrarea eficientă a noilor angajați, dezvoltarea competențelor profesionale și manageriale, precum și susținerea colaborării și a unei culturi organizaționale bazate pe responsabilitate, profesionalism și respect. Un rol esențial în integrarea noilor colegi îl au programele de onboarding dedicate recepționerilor și asistenților medicali, derulate atât fizic, cât și online. În 2025, peste 400 de angajați din întreaga țară au participat la aceste programe, care includ atât prezentări teoretice, cât și aplicații practice în sistemele interne și în procedurile clinice de bază. Prin aceste inițiative, noii colegi se familiarizează rapid cu standardele, procedurile și cultura Grupului, reducându-se timpul de integrare și crescând eficiența operațională. Procesul de integrare este susținut și de programul de mentorat LifeBuddy, prin care angajații cu experiență oferă sprijin colegilor nou veniți. În 2025, 100 de mentori au ghidat peste 100 de noi colegi, facilitând transferul de cunoștințe, consolidarea relațiilor de lucru și creșterea gradului de retenție. Un alt instrument important în dezvoltarea continuă a angajaților este platforma internă de eLearning, lansată în 2023, care oferă acces permanent la cursuri obligatorii și programe de dezvoltare profesională. În 2025, platforma a înregistrat peste 16 mii de accesări, oferind conținut variat, de la cursuri de conformitate și securitate până la teme de management, comunicare, customer care și competențe tehnice specifice activității medicale. Pentru dezvoltarea competențelor de leadership, au fost organizate programe dedicate managerilor și coordonatorilor. Respect Academy, adresată coordonatorilor de recepții, și Care Academy, dedicată asistenților șefi din întregul Grup, au oferit participanților oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de management, comunicare și coordonare a echipelor. De asemenea, echipa de training a continuat proiectul de deplasări în unități, desfășurat în centrele medicale din București și din țară. Aceste sesiuni de formare, dedicate în special echipelor de recepție și asistenți medicali, au combinat teme de relaționare cu pacienții cu instruiri practice în tehnici medicale frecvente. Programul a contribuit la uniformizarea practicilor de lucru, consolidarea colaborării între echipe și dezvoltarea competențelor profesionale. În completarea acestor inițiative, echipa de Resurse Umane a Grupului a oferit sesiuni individuale de coaching pentru manageri, care au avut ca scop dezvoltarea leadership-ului, creșterea rezilienței manageriale și susținerea unei culturi organizaționale orientate spre învățare și soluții. Suplimentar programelor structurale, au fost organizate traininguri și webinar-ii tematice pe subiecte precum tehnici clinice de bază, customer care, leadership personal, managementul situațiilor dificile sau vânzări B2B. Prin aceste inițiative, Grupul își consolidează angajamentul față de dezvoltarea profesională a angajaților, contribuind la crearea unor echipe bine pregătite, motivate și aliniate la valorile și standardele organizației.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 25 GUVERNANȚA CORPORATIVĂ Guvernanța corporativă se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată și ale legislației secundare adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru aplicarea Legii nr. 24/2017, ale Codului Bursei de Valori București și Codului de Guvernanță Corporativă al BVB („Legislația Aplicabilă"), precum și în conformitate cu prevederile Actului Constitutiv în vigoare al MedLife și a regulamentelor interne aplicabile. Statutul MedLife de Guvernanță Corporativă a fost adoptat de către Consiliul de Administrație al Societății în martie 2017. MedLife se aliniază cerințelor pieței de capital și celor mai bune practici din domeniul guvernantei corporative prin dezvoltarea și adaptarea în mod constant a modelului de guvernanță corporativă, pentru a crea totodată oportunități și a crește gradul de competitivitate. Toți deținătorii de instrumente financiare beneficiază de tratament egal, Compania asigurându-se de o comunicare eficientă, activă și transparentă cu acționarii săi prin intermediul canalelor de comunicare reglementate (platforma BVB, platforma ASF), dar și prin publicarea tuturor documentelor relevante pe website-ul propriu, într-o secțiune specială adresată acestora, de Relații cu investitorii: www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii. În cadrul paginii dedicate Relației cu investitorii este disponibilă și o secțiune specială dedicată guvernanței corporative, care include politicile, regulamentele și procedurile relevante adoptate la nivelul Companiei, precum și alte documente care descriu modul de organizare și funcționare al structurilor de conducere. Publicarea acestor documente are rolul de a oferi părților interesate o imagine clară asupra cadrului de guvernanță, a mecanismelor de control intern și a principiilor care stau la baza procesului decizional în cadrul Companiei. Grupul monitorizează politicile de mediu, sociale și de resurse umane prin procedurile de guvernanță corporativă existente. Responsabilitatea a fost delegată de către Consiliul de Administrație către echipa de management specifică fiecărui departament existent. ADUNAREA GENERALĂ A ACȚIONARILOR Organul suprem de conducere al MedLife este Adunarea Generală a Acționarilor. Atribuțiile AGA ordinare și extraordinare sunt prevăzute în Actul Constitutiv și în Legislația Aplicabilă. AGA se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile relevante din Legislația Aplicabilă, Actul Constitutiv și Procedura de organizare și desfășurare a adunărilor generale ale acționarilor MedLife. Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor se întrunește cel puțin o dată pe an. Exceptând acest caz, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor și Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor se întrunesc ori de câte ori este necesar, fiind convocate de Consiliul de Administrație al Companiei. De asemenea, AGA poate fi convocată de acționarii care dețin individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social. În acest caz, AGA va fi convocată de Consiliul de Administrație în termen de cel mult 30 de zile și se va întruni în termen de cel mult 60 de zile de la data primirii cererii. Drepturile acționarilor Drepturile tuturor acționarilor MedLife sunt protejate în conformitate cu legislația aplicabilă. Acționarii au de asemenea dreptul de a obține informații cu privire la activitatea Companiei, exercitarea drepturilor de vot și rezultatele votului în cadrul AGA. Drepturile acționarilor în legătură cu AGA sunt: Dreptul la o perioadă minimă de notificare Compania publică în Monitorul Oficial al României și într-un ziar de circulație națională informații despre o viitoare Adunare a Acționarilor, prin intermediul Convocatorului AGA, cu cel puțin 30 de zile înainte de data AGA. Totodată, convocarea este transmisă către Autoritatea pentru Supraveghere Financiară și către Bursa de Valori București sub forma unui raport curent, conform reglementărilor în vigoare și se publică pe website-ul Societății, în cadrul secțiunii “Relația cu investitorii”. Dreptul de acces la informație MedLife publică documentele și informațiile necesare pe pagina sa de internet pentru a se asigura ca toți acționarii sunt tratați în mod egal, în vederea exercitării drepturilor într-o manieră echitabilă. Dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi Acționarii MedLife care reprezintă individual sau împreună cu alți acționari cel puțin 5% din capitalul social pot solicita adăugarea unor puncte suplimentare pe ordinea de zi în limitele și în conformitate cu prevederile legislației aplicabile. Dreptul de a participa la ședințele AGA Acționarii înregistrați în registrul acționarilor la data de referință prevăzută în Convocatorul AGA au dreptul de a participa personal sau prin reprezentant la Adunările Generale ale Acționarilor Societății. Drepturi de vot Capitalul social al Societății este reprezentat de acțiuni ordinare care conferă un drept de vot pentru fiecare acțiune înregistrată pe numele acționarului la data de referință, cu excepția acțiunilor de trezorerie deținute de MedLife la data de referință ca urmare a răscumpărărilor realizate în cadrul programelor de răscumpărare. Așadar, nu există acțiuni care să confere dreptul la mai mult de un vot. Dreptul de a adresa întrebări Orice acționar al Companiei poate adresa întrebări scrise referitoare la punctele de pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor și are dreptul de a primi răspunsuri din partea MedLife. Acționarii au dreptul de a participa efectiv și de a vota în cadrul AGA și de a fi informați cu privire la regulile, inclusiv procedurile de vot, care guvernează AGA. ORGANELE DE CONDUCERE ALE COMPANIEI Consiliul de Administrație MedLife este administrată în sistem unitar de către Consiliul de Administrație, format din 7 membri numiți de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși. Dintre cei 7 membri ai Consiliului de Administrație MedLife, 3 membri sunt membri independenți. Consiliul de Administrație este responsabil de conducerea MedLife, acționând în interesul Societății și protejând interesele generale ale acționarilor acesteia prin asigurarea unei dezvoltări sustenabile a Societății. Conform Actului Constitutiv, Consiliul de Administrație este responsabil pentru toate actele utile și necesare în vederea îndeplinirii obiectului de activitate al MedLife, inclusiv cu privire la administrarea filialelor sau a investițiilor MedLife, cu excepția atribuțiilor care sunt prin lege atribuite Adunării Generale a Acționarilor. Consiliul de Administrație se întâlnește ori de câte ori este necesar, iar în 2025, Consiliul de Administrație a avut 10 întâlniri. Pe parcursul anului 2025, structura Consiliului de Administrație al Societății a rămas neschimbată, mandatul membrilor Consiliului derulându-se conform Hotărârii AGOA nr. 1 / 21 noiembrie 2024, pe o durată de 4 ani, începând cu 22 decembrie 2024 și până la 21 decembrie 2028. Consiliul este compus din:
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 26 Mihail Marcu (1970) - Președinte CA Mihail Marcu este președintele Consiliului de Administrație al MedLife din august 2006 și Director General din decembrie 2016. El a absolvit Universitatea din București, Facultatea de Matematică și Informatică (1995) și o serie de studii post-universitare și cursuri de specializare la Institutul Bancar Român, the Open University, DC Gardner training sau Codecs, atât în România cât și în străinătate. În perioada ianuarie 2004 - august 2006 a fost Director General al MedLife, iar anterior a deținut funcția de vice-președinte al RoBank S.A. (achiziționată ulterior de OTP Bank România S.A., în prezent parte a Grupului Banca Transilvania), fiind autorizat în această calitate de către Banca Națională a României. Anterior, domnul Marcu a ocupat diverse funcții la Credit Bank România S.A., respectiv RoBank S.A., inclusiv inspector de credite, șef de serviciu de credite, director al departamentului de credite și director al departamentului corporativ. Mihail Marcu este, de asemenea, fondatorul Fundației Romanian Business Leaders, o comunitate de antreprenori, manageri și profesioniști români din diverse domenii. Nicolae Marcu (1968) – Membru executiv CA Nicolae Marcu este membru al Consiliului de Administrație al MedLife și Director Sănătate și Operațiuni al MedLife din decembrie 2016. El este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Facultatea de Medicină (1996), iar din 2000 este doctor în psihiatrie. De asemenea, a absolvit o serie de studii post- universitare în domeniul psihiatriei din țară și din străinătate. În perioada august 2006 - decembrie 2016, Nicolae a fost Director General al MedLife, iar înainte să se alăture echipei MedLife, a fost medic specialist în psihiatrie, în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Dr. Al Obregia". Dorin Preda (1976) – Membru executiv CA Dorin Preda este membru în Consiliul de Administrație al MedLife din 2008. El este absolvent al Academiei de Studii Economice, București, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (1998). Anterior alăturării echipei MedLife, Dorin Preda a deținut funcția de director executiv (CEO) în cadrul Asilife Insurance Broker S.R.L. (2007-2008), director de sucursală în cadrul HVB –Țiriac Bank S.A. (2006-2007), HVB Bank S.A. (2005-2006), al Băncii Comerciale Ion Țiriac (2004-2005) și al Băncii Comerciale RoBank S.A. (2003-2004). De asemenea, a deținut funcția de director al Departamentului de Împrumuturi și Marketing în cadrul Băncii Comerciale RoBank S.A. (2001-2002), analist de credite în cadrul aceleiași bănci (2000-2001) și director al Departamentului de Împrumuturi în cadrul Băncii Dacia Felix S.A. (1999-2000). Dimitrie Pelinescu-Onciul (1947) - Membru non-executiv CA Dimitrie Pelinescu-Onciul este membru al Consiliului de Administrație al MedLife din anul 2008. Este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Facultatea de Medicină (1972), specializându-se în obstetrică și ginecologie (rezidențiat 1978-1981), Doctor în Științe Medicale din 1994 și Profesor universitar din 2007. Dimitrie Pelinescu-Onciul este membru în 11 societăți științifice din România și în 7 societăți științifice din străinătate, ocupând printre altele funcția de președinte al Asociației Române de Medicină Perinatală (2006-2008) și președinte fondator al Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie din 2011 până în prezent. Anterior alăturării echipei MedLife în 2004, dânsul și-a desfășurat activitatea în cadrul Spitalului Clinic Filantropia, București (1994-2004), Spitalului Clinic Titan, București (1986-1991), Spitalului Clinic Brâncovenesc (1978-1986) și spitalului rural Sinești, județul Vâlcea (1972-1978), ocupând pe rând funcția de medic primar de obstetrică-ginecologie, șef de clinică sau director de spital. Ana Maria Mihăescu (1955) - Membru independent CA Ana Maria Mihăescu este membru al Consiliului de Administrație al MedLife din septembrie 2017. Timp de 20 ani, doamna Mihăescu a condus misiunea International Finance Corporation din România, divizie a Băncii Mondiale și cel mai mare finanțator al sectorului privat în țările emergente. În perioada 2011 - 2016, Ana Maria Mihăescu a avut rol decizional în ceea ce privește proiectele IFC din mai multe țări europene, inclusiv România. Anterior a ocupat funcții de top management în sectorul bancar. În perioada 2016 - 2023, a făcut parte din Consiliul de Supraveghere Raiffeisen Bank, ocupând funcția de membru independent. De asemenea, în perioada 2024 – 2025 a ocupat funcția de membru independent în Consiliul de Administrație al Purcari Wineries, iar din 2021 în prezent, ocupă funcția de director non-executiv independent în cadrul NEPI. Voicu Cheța (1981) Membru independent CA Domnul Cheța este membru al Consiliului de Administrație al MedLife din decembrie 2020. El este avocat în cadrul Baroului București cu o experiență juridică de peste 16 ani. Practica lui de specialitate acoperă domenii variate cum ar fi litigii comerciale de valoare mare, arbitraj comercial, insolvență și restructurare, raporturi de muncă, achiziții publice, contencios administrativ, recuperări creanțe și drept societar. În activitatea de consultanță juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată și a curților de arbitraj a dobândit o viziune de ansamblu și competențe dovedite de abordare a raporturilor juridice comerciale într-o manieră care să asigure corelarea acestora cu nevoile activității economice. Ovidiu Fer (1983) - Membru independent CA Domnul Fer este membru al Consiliului de Administrație al MedLife din decembrie 2020. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (2006) si deține un MBA de la INSEAD (2014). În 2016, Ovidiu Fer a pus bazele Fondului regional de investiții Alpha Quest, în calitate de membru fondator și de asemenea este membru in Consiliul Consultativ al GapMinder VC Fund (din 2018). Anterior, el a fost membru în Comitetul de Investiții al IJC Funds (2014-2016) și a ocupat poziția de consilier extern al Elliott Advisors (2013-2014). De asemenea, a deținut, pe rând, funcția de analist de capital, expert de piețe de frontieră și manager de țară la Wood&Company, în perioada 2007- 2013 și a fost analist financiar pentru KTD Invest (2005-2007).
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 27 La data de 31 decembrie 2025, situația membrilor Consiliului de Administrație care dețineau acțiuni MedLife a fost următoarea: Nume Funcție Număr acțiuni deținute Procent deținere Mihail Marcu Președinte CA, Membru executiv 66.944.828 12,5959% Nicolae Marcu Membru executiv CA 51.981.600 9,7805% Dimitrie Pelinescu-Onciul Membru non- executiv CA 71.380 0,0134% Potrivit informațiilor disponibile, nu există niciun acord, înțelegere sau legătură de familie între administratorii companiei și altă persoană care să fi contribuit la numirea acestora ca administrator. Potrivit informațiilor deținute, membrii CA nu au fost implicați în litigii sau proceduri administrative referitoare la activitatea lor în cadrul Companiei în ultimii cinci ani și nici referitor la capacitatea lor de a-și îndeplini atribuțiile în cadrul Companiei, în ultimii cinci ani. Comitetele consultative Potrivit Actului Constitutiv, Consiliul de Administrație poate înființa comitete consultative din cel puțin 2 membri ai Consiliului de Administrație, care să formuleze recomandări pentru Consiliul de Administrație în diverse domenii. Comitetul de Audit Comitetul de audit este format din 3 membri neexecutivi ai Consiliului de Administrație, având, în principal, următoarele atribuții: de a examina și revizui situațiile financiare anuale și propunerea de distribuire a profitului; de a efectua evaluări anuale ale sistemului de control intern; de a evalua eficiența sistemului de control intern și a sistemului de gestiune a riscului; de a monitoriza aplicarea standardelor legale și a standardelor de audit intern general acceptate; de a evalua conflictele de interese în tranzacțiile cu părțile afiliate; de a analiza și revizui procedura privind tranzacțiile cu părțile afiliate; de a face recomandări Consiliului de Administrație. Membrii Comitetului de Audit la data de 31 decembrie 2025: Nume Funcție Ovidiu Fer Președintele Comitetul de Audit Ana Maria Mihăescu Membru CA Voicu Cheța Membru CA În anul 2025 au avut loc 4 întâlniri ale Comitetului de Audit. Comitetul de Remunerare Comitetul de Remunerare este format din 3 membri neexecutivi ai Consiliului de Administrație, având, în principal, următoarele atribuții: este responsabil cu luarea deciziilor privind remunerarea membrilor Comitetului Executiv și a celorlalți directori neexecutivi ai societății, conform hotărârii Consiliului de Administrație. În luarea unor astfel de decizii, Comitetul de Remunerare trebuie să ia în considerare interesele pe termen lung ale acționarilor, investitorilor și ale celorlalți participanți la activitatea Med Life S.A.; Aplicarea Hotărârilor Consiliului de Administrație care intră în sfera de activitate a comitetului. Membrii Comitetului de Remunerare la data de 31 decembrie 2025: Nume Funcție Voicu Cheța Președintele Comitetul de Remunerare Ana Maria Mihăescu Membru CA Dimitrie Pelinescu-Onciul Membru CA În anul 2025 au avut loc 2 întâlniri ale Comitetului de Remunerare. Cadrul operațional pentru identificarea și administrarea riscurilor Consiliul de Administrație este responsabil pentru supravegherea cadrului de management al riscurilor al Companiei și pentru asigurarea faptului există mecanisme adecvate pentru identificarea, evaluarea, gestionarea și monitorizarea riscurilor semnificative care pot afecta realizarea obiectivelor strategice ale acesteia. În anul 2025, MedLife a adoptat o Politică de Management al Riscurilor, care stabilește principiile, responsabilitățile și procesele interne aplicabile identificării și administrării riscurilor la nivelul organizației. Politica definește rolurile principalelor structuri implicate în gestionarea riscurilor, inclusiv al Consiliului de Administrație, managementului executiv și funcțiilor de control relevante. În cadrul acestui cadru, Compania a instituit un Registru de riscuri care include principalele riscuri identificate la nivelul activităților și operațiunilor organizației. Registrul de riscuri este revizuit periodic de management și a fost prezentat și validat de Consiliul de Administrație. Acesta cuprinde evaluarea riscurilor pe baza probabilității de materializare și a impactului potențial asupra activității Companiei, precum și măsurile de control și acțiunile de diminuare asociate. Procesul formal de management al riscurilor este implementat la nivel organizațional și include etape de identificare, evaluare, raportare și monitorizare a riscurilor relevante. Compania are în vedere dezvoltarea și maturizarea progresivă a cadrului de management al riscurilor, inclusiv alinierea acestuia la bunele practici internaționale în domeniu. În cursul exercițiului de management al riscurilor realizat în anul 2025 au fost identificate și evaluate, printre altele, riscuri emergente relevante pentru activitatea Companiei, inclusiv riscuri legate de durabilitate, securitate cibernetică, protecția datelor și utilizarea tehnologiilor digitale. Acestea au fost analizate la nivelul managementului și incluse în registrul anual, fiind ulterior prezentate și aprobate de Consiliul de Administrație si prezentate ca impacturi, riscuri și oportunități în Declarația de Sustenabilitate. De asemenea, Compania are în vedere dezvoltarea și formalizarea unei declarații privind apetitul pentru risc, precum și definirea unor indicatori și limite corespunzătoare, proces care este planificat a fi finalizat în cursul anului 2026, în contextul consolidării cadrului general de management al riscurilor. Consiliul de Administrație continuă să monitorizeze evoluția profilului de risc al organizației și eficacitatea mecanismelor de control intern, pe baza informațiilor furnizate periodic de management, cu scopul de a asigura că riscurile semnificative sunt identificate și gestionate în mod adecvat. Comitetul Executiv Consiliul de Administrație a delegat conducerea MedLife către directorii acesteia, iar delimitarea atribuțiilor dintre Consiliu și directorii Societății, inclusiv pragurile valorice de competență pentru actele juridice pe care le încheie Societatea, este inclusă în regulamentul intern al Consiliului. Conform Actului Constitutiv, Consiliul numește un număr de maxim 10 directori, pe o perioadă de 4 ani, și decide prin regulament sau decizie asupra competențelor și atribuțiilor directorilor. Directorii sunt, în general, responsabili pentru desfășurarea de zi cu zi a activității MedLife în limitele stabilite de Consiliul de Administrație, Actul Constitutiv și Legislația Aplicabilă. Deciziile care necesită o hotărâre a Comitetului Executiv, deciziile care pot fi luate de un director și modalitatea de organizare și funcționare a Comitetului Executiv sunt stabilite prin Regulamentul de Organizare și Funcționare a Comitetului Executiv aprobat de Consiliul de Administrație. În cursul anului 2025, conducerea executivă a Companiei a fost asigurată de un Comitet Executiv numit de Consiliul de Administrație în octombrie 2024, pentru un mandat de 4 ani. Comitetul Executiv este format din:
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 28 Nume Funcție Data numirii Dată încetare mandat Mihail Marcu Director General 21.10.2024 20.10.2028 Nicolae Marcu Director de Sănătate și Operațiuni 21.10.2024 20.10.2028 Dorin Preda Director General Adjunct 21.10.2024 20.10.2028 Alina Irinoiu Director Financiar 21.10.2024 20.10.2028 Potrivit informațiilor deținute de MedLife, nu exista niciun contract, înțelegere sau relație de familie între directorii companiei și altă persoană care să fi contribuit la numirea acestora ca directori. De asemenea, membrii Comitetului Executiv enumerați în acest capitol nu au fost implicați în litigii sau proceduri administrative referitoare la activitatea lor în cadrul Companiei și nici referitor la capacitatea lor de a-și îndeplini atribuțiile în cadrul Companiei, în ultimii cinci ani. Alina-Oana Irinoiu-Titu (1993) – Director Financiar Alina Irinoiu este Director Financiar al Grupului MedLife și membru al Comitetului Executiv, din luna octombrie 2022. Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Relații Economice Internaționale, Alina a început activitatea în cadrul Companiei în anul 2018, ocupând timp de patru ani funcția de Manager Relații cu Investitorii. Concomitent, a coordonat departamentul de M&A pentru realizarea de tranzacții mici și medii, deținând și poziția de Director Financiar Adjunct. Înainte de a se alătura echipei MedLife, a lucrat în domeniul auditului financiar pentru instituții financiare, în cadrul PriceWaterhouseCoopers. Conducerea Operațională (Comitetul Executiv Operațional) Managementul Societății este structurat pe 2 piloni. Managementul operațional este asigurat de Comitetul Executiv Operațional, structura de conducere responsabilă de implementarea strategiei Companiei și de asigurarea funcționării eficiente a tuturor departamentelor. Acesta își desfășoară activitatea sub conducerea Comitetul Executiv și este format din: Directorul Diviziei de Laboratoare – coordonează activitatea laboratoarelor medicale, asigură conformitatea cu standardele de calitate și eficiența operațională. Directorul de Aprovizionare – gestionează achizițiile și stocurile, asigurând continuitatea aprovizionării cu echipamente și materiale medicale. Directorul Medical – supraveghează calitatea actului medical și respectarea protocoalelor de tratament. Directorul de Resurse Umane – administrează recrutarea, dezvoltarea profesională și politica de resurse umane. Directorul Economic – coordonează activitatea financiar-contabilă a companiei, asigură conformitatea cu legislația fiscală, supervizează întocmirea bilanțurilor, gestionează fluxurile de numerar. Directorul Diviziei Corporate – dezvoltă relațiile cu clienții corporate și coordonează contractele cu partenerii de afaceri. Directorul de IT – asigură funcționarea infrastructurii IT și dezvoltarea soluțiilor digitale pentru eficientizarea activităților. Directorul de Dezvoltare – se ocupă de expansiunea Grupului și identificarea oportunităților de creștere. Directorul Diviziei Clinici – coordonează activitatea clinicilor medicale, asigurând standarde ridicate de îngrijire a pacienților. Managerul de Business Intelligence – analizează datele de afaceri și oferă suport decizional prin rapoarte și prognoze strategice. Managerul de PR - gestionează imaginea publică a organizației, coordonează relațiile cu mass-media și comunicarea externă. Managerul de Marketing - dezvoltă și implementează strategii de promovare, analizează piața și comportamentul consumatorilor, contribuind la creșterea vânzărilor și a vizibilității brandului. Sub coordonarea Comitetului Executiv Operațional, MedLife operează printr-o structură de management extinsă, menită să asigure integrarea eficientă a funcțiilor și susținerea dezvoltării Grupului. Aceasta include managerii funcționali ai departamentelor suport, managerii unităților medicale si managerii subsidiarelor MedLife. Suplimentar managementului operațional, Grupul implementează un sistem de management medical având ca obiectiv principal asigurarea calității și managementul riscurilor medicale. Managementul medical la nivel de Grup este asigurat de Directorul Medical al Grupului, care raportează Directorului de Sănătate și Operațiuni. Managerii medicali sau coordonatorii stabiliți la nivel de unitate se reunesc în mod periodic în scopul revizuirii cazurilor pacienților, identificării aspectelor medicale curente și viitoare, precum și planificării resurselor medicale. Fiecare unitate medicală are un coordonator medical, iar, în cadrul structurilor complexe ale spitalelor, structura managementului medical include un Director Medical, un Consiliu Medical și un Consiliu de Etică. Derularea unor proceduri medicale noi sau modificarea protocoalelor existente este de obicei condiționată de aprobarea grupurilor de management medical. Control Intern Grupul menține un cadru de guvernanță corporativă care include procese și mecanisme dedicate managementului riscurilor, controlului intern și auditului intern. Acest cadru este conceput pentru a sprijini conducerea executivă și Consiliul de Administrație în atingerea obiectivelor strategice, operaționale și financiare ale Grupului, precum și pentru a asigura conformitatea cu legislația aplicabilă și cu reglementările interne. Sistemul de management al riscurilor și control intern este implementat la nivelul întregului Grup și este revizuit periodic pentru a reflecta evoluțiile activității și mediului de reglementare. Cadrul de control intern include politici, proceduri și mecanisme de control menite să prevină sau să identifice în timp util evenimente și riscuri nedorite, precum fraude, erori, pierderi, situații de neconformitate, tranzacții neautorizate sau denaturări semnificative în raportarea financiară. Acest cadru se aplică tuturor operațiunilor desfășurate la nivelul Grupului și are ca principale obiective: asigurarea credibilității raportării financiare, prin acuratețea, completitudinea și prezentarea corectă a informațiilor; prevenirea și detectarea fraudelor și a erorilor; asigurarea conformității cu legislația aplicabilă și cu reglementările interne; desfășurarea activităților operaționale în mod eficient și eficace. Controalele interne sunt integrate în procesele operaționale și financiare ale Grupului și includ atât controale preventive, cât și controale detective și corective.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 29 DECLARAȚIA DE GUVERNANȚĂ APLICI SAU EXPLICI MedLife este angajată să respecte principiile bunei guvernanțe corporative și transparența în relația cu investitorii și părțile interesate. În conformitate cu prevederile Codului de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București, această secțiune prezintă modul în care principiile aplicabile sunt implementate, precum și explicațiile privind eventualele excepții, oferind astfel o imagine clară asupra practicilor de guvernanță adoptate de Companie. A: Organele de conducere Prevedere Explicație A.1., 1 Compania îndeplinește această prevedere și are un regulament intern care stabilește rolul și responsabilitățile sale. A.1., 2 Compania îndeplinește această prevedere; regulamentul intern include atribuțiile și responsabilitățile Consiliului. A.1., 3 Compania îndeplinește această prevedere. A.1., 4 Compania îndeplinește această prevedere: www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/act-constitutiv A.2., 1 Compania îndeplinește această prevedere: www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/consiliul-de-administratie A.2., 2 Compania se află în prezent în proces de elaborare a unei politici privind diversitatea la nivelul Consiliului de Administrație și al conducerii executive, care va integra principii referitoare la echilibrul de gen, vârstă, experiență și competențe, în concordanță cu bunele practici de guvernanță corporativă. La data raportării, această politică nu era încă finalizată și aprobată, urmând a fi supusă aprobării organelor competente în perioada următoare. A.2., 3 Compania îndeplinește această prevedere. A.2., 4 Compania îndeplinește această prevedere: www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/consiliul-de-administratie A.2., 5 Compania îndeplinește această prevedere. A.2., 6 Nu se aplică. A.2., 7 Compania nu îndeplinește această prevedere. Funcțiile de Președinte al Consiliului și Director General sunt deținute de aceeași persoană, iar la data raportării, nu a fost desemnat un Vicepreședinte independent. În contextul recomandărilor prevăzute de Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București, Compania analizează în prezent pașii necesari pentru asigurarea alinierii la această cerință, inclusiv oportunitatea desemnării unui Vicepreședinte independent, în funcție de evoluția cadrului de guvernanță și a nevoilor organizaționale. A.3., 1 Compania se află în proces de finalizare și aprobare a Politicii de nominalizare a membrilor Consiliului de Administrație, care va defini procesele și procedurile aferente nominalizării, selecției și înlocuirii membrilor Consiliului. Politica va include, de asemenea, principiile privind evaluarea nominalizărilor, inclusiv din partea acționarilor (majoritari și minoritari) și a membrilor Consiliului, cu referire la profilul Consiliului, independență și diversitate. După aprobarea de către organul de guvernanță competent, Compania va asigura publicarea acestei politici, în conformitate cu cerințele aplicabile. A.3., 2 Compania îndeplinește această prevedere. A.3., 3 Compania îndeplinește această prevedere: www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/consiliul-de-administratie A.4., 1 Compania îndeplinește această prevedere: www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/comitete-consultative A.4., 2 Compania îndeplinește această prevedere: www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/comitete-consultative A.4., 3 Compania îndeplinește parțial această prevedere, având înființat formal Comitetul de Remunerare. În același timp, Compania dispune de un cadru solid de guvernanță corporativă, pe care îl dezvoltă în mod continuu, în vederea alinierii și adaptării la prevederile actualizate ale Codului de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București. În acest context, sunt în curs inițiative de actualizare și completare a politicilor, procedurilor și regulamentelor interne relevante. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/comitete-consultative A.4., 4 Compania îndeplinește parțial această prevedere, având înființat formal Comitetul de Remunerare. În același timp, Compania dispune de un cadru solid de guvernanță corporativă, pe care îl dezvoltă în mod continuu, în vederea alinierii și adaptării la prevederile actualizate ale Codului de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București. În acest context, sunt în curs inițiative de actualizare și completare a politicilor, procedurilor și regulamentelor interne relevante. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/comitete-consultative A.4., 5 Compania îndeplinește parțial această prevedere. Rolurile și responsabilitățile comitetelor Consiliului sunt definite prin regulamente interne distincte, aprobate la nivelul organelor de guvernanță și aplicate în practică. Cu toate acestea, aceste regulamente nu sunt, la data raportării, publicate pe website-ul Companiei. Compania are în vedere publicarea regulamentelor de funcționare ale comitetelor Consiliului pe website-ul propriu, după finalizarea procesului de revizuire și actualizare a acestora. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/documente-guvernanta-corporativa A.4., 6 Compania îndeplinește această prevedere. A.4., 7 Compania îndeplinește această prevedere: www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/comitete-consultative A.5., 1 Compania îndeplinește parțial această prevedere. Regulamentul intern al Consiliului de Administrație definește în mod explicit rolul și responsabilitățile Președintelui Consiliului, iar, în practică, acesta își exercită atribuțiile în conformitate cu cerințele Codului de Guvernanță Corporativă, inclusiv în ceea ce privește organizarea și conducerea ședințelor, asigurarea fluxului adecvat de informații către Consiliu, facilitarea procesului decizional și buna funcționare a comitetelor. De asemenea, performanța Consiliului este evaluată periodic. Cu toate acestea, la data raportării, rezultatele evaluării nu sunt făcute publice, ceea ce conduce la o conformitate parțială cu prevederile Codului. Compania are în vedere alinierea deplină la această cerință prin analizarea și implementarea mecanismelor adecvate de publicare a informațiilor relevante privind evaluarea performanței Consiliului, în conformitate cu prevederile aplicabile
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 30 A: Organele de conducere Prevedere Explicație A.5., 2 Compania îndeplinește această prevedere. A.5., 3 Compania îndeplinește această prevedere. A.5., 4 Compania îndeplinește această prevedere. A.5., 5 Compania îndeplinește aceasta prevedere. A.5., 6 Compania îndeplinește parțial această prevedere întrucât Compania are Comitet de Remunerare, iar atribuțiile existente ale acestuia nu includ în mod formal această responsabilitate. Compania are în vedere implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea conformității depline în cursul anului 2026. A.5., 7 Compania nu îndeplinește această prevedere întrucât Compania are Comitet de Remunerare, iar atribuțiile existente ale acestuia nu includ în mod formal această responsabilitate (și nu un Comitet de Nominalizare și Remunerare). Compania are în vedere implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea conformității depline în cursul anului 2026. A.5., 8 Compania nu îndeplinește această prevedere întrucât Compania are Comitet de Remunerare, iar atribuțiile existente ale acestuia nu includ în mod formal această responsabilitate (și nu un Comitet de Nominalizare și Remunerare). Compania are în vedere implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea conformității depline în cursul anului 2026. A.6., 1 Compania îndeplinește această prevedere: www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa A.6., 2 Compania îndeplinește parțial această prevedere, responsabilitățile Directorului General urmând a fi mai detaliat enunțate în Actul Constitutiv, Compania având în derulare un proces intern de revizuire a Actului Constitutiv în vederea alinierii la această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/act-constitutiv A.6., 3 Compania îndeplinește această prevedere. A.6., 4 Compania îndeplinește această prevedere. B: Cadrul de administrare a riscurilor si control intern Prevedere Explicație B.1., 1 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa B.1., 2 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa B.1., 3 Compania îndeplinește această prevedere. B.1., 4 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa B.1., 5 Compania îndeplinește această prevedere. B.1., 6 Compania îndeplinește această prevedere: www.medlife.ro/formular-avertizare-integritate B.2., 1 Compania îndeplinește această prevedere. B.2., 2 Compania îndeplinește această prevedere. B.2., 3 Compania îndeplinește această prevedere. B.2., 4 Compania îndeplinește această prevedere. B.3., 1 Compania îndeplinește această prevedere. B.3., 2 Compania îndeplinește această prevedere. B.3., 3 Compania îndeplinește această prevedere. B.3., 4 Compania îndeplinește această prevedere.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 31 C: Performanță, Motivație și Recompensă Prevedere Explicație C.1., 1 Compania îndeplinește parțial această prevedere, membrii Comitetelor consultative de la nivelul Consiliului de Administrație neavând remunerații suplimentare. Compania are în vedere revizuirea Politicii de remunerare, în vederea alinierii la prevederile Codului de Guvernanță Corporativă, inclusiv prin analizarea oportunității introducerii unor remunerații suplimentare pentru membrii comitetelor Consiliului, urmând ca eventualele modificări să fie supuse aprobării organelor competente și implementate în perioada următoare. www.medlife.ro/sites/default/files/2024-10/Politica%20de%20remunerare%20modificata.pdf C.2., 1 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/sites/default/files/2024-10/Politica%20de%20remunerare%20modificata.pdf C.2., 2 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/sites/default/files/2024-10/Politica%20de%20remunerare%20modificata.pdf C.2., 3 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/sites/default/files/2024-10/Politica%20de%20remunerare%20modificata.pdf D: Raportarea și Relația cu investitorii Prevedere Explicație D.1., 1 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/rapoarte-si-prezentari D.1., 2 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/contact D.1., 3 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii D.1., 3 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa D.1., 3 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa D.1., 3 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/rapoarte-si-prezentari D.1., 3 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/adunari-generale-ale-actionarilor D.1., 3 Compania analizează pașii necesari pentru creșterea nivelului de transparență, inclusiv prin includerea acestor informații în comunicările publice, având în vedere asigurarea conformității depline într-un orizont de timp rezonabil. D.1., 3 Compania îndeplinește această prevedere. D.1., 3 Compania îndeplinește parțial această prevedere, politicile corporative relevante sunt deja elaborate și implementate la nivel intern, iar unele dintre acestea sunt disponibile public în secțiunea dedicată Relației cu Investitorii. În același timp, Compania se află într-un proces continuu de consolidare a transparenței și alinierii la prevederile Codului de Guvernanță Corporativă, urmând ca politicile suplimentare aplicabile să fie publicate gradual pe website-ul Companiei. D.1., 4 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/rapoarte-si-prezentari/rapoarte-financiare D.1., 5 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/rapoarte-si-prezentari/rapoarte-sustenabilitate D.1., 6 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/documente-guvernanta-corporativa D.2., 1 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/documente-guvernanta-corporativa D.2., 2 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa/documente-guvernanta-corporativa D.2., 3 Compania îndeplinește această prevedere. D.2., 4 Compania îndeplinește această prevedere. Compania va implementa această prevedere începând cu Adunarea Generala Anuală a Acționarilor din 30 aprilie 2026. D.2., 5 Compania îndeplinește parțial această prevedere. Compania încurajează participarea activă a acționarilor la Adunările Generale ale Acționarilor și asigură transparența informațională prin organizarea de comunicări periodice și actualizări relevante pentru investitori, în special în contextul evenimentelor corporative semnificative. De asemenea, sunt puse la dispoziția acționarilor canale dedicate pentru transmiterea întrebărilor și feedback-ului, iar răspunsurile sunt furnizate în mod prompt și complet. Cu toate acestea, la data raportării, participarea virtuală la Adunările Generale ale Acționarilor nu este încă implementată. Compania analizează oportunitatea introducerii unor mecanisme care să permită participarea de la distanță, în vederea alinierii depline la prevederile Codului de Guvernanță Corporativă. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/rapoarte-si-prezentari/rapoarte-piata-de-capital; www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/contact D.2., 6 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/sites/default/files/2020-09/procedura_aga_medlife.pdf
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 32 E: Durabilitate și Părțile Interesate Prevedere Explicație E.1., 1 Compania îndeplinește această prevedere direct prin intermediul Consiliului de Administrație. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/rapoarte-si-prezentari/rapoarte-sustenabilitate E.1., 2 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/rapoarte-si-prezentari/rapoarte-sustenabilitate E.1., 3 Compania îndeplinește această prevedere si a integrat analiza riscurilor și a oportunităților E&S în deciziile sale de afaceri. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/rapoarte-si-prezentari/rapoarte- sustenabilitate E.2., 1 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/rapoarte-si-prezentari/rapoarte-sustenabilitate E.3., 1 Compania îndeplinește această prevedere, viziunea strategică a Consiliului precum și valorile Companiei fiind incluse în Raportul Anual. E.3., 2 Compania îndeplinește această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa E.3., 3 Compania îndeplinește parțial această prevedere. www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/guvernanta-corporativa
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 33 MEDLIFE PE PIAȚA DE CAPITAL CAPITALUL SOCIAL Capitalul social subscris și vărsat În termeni nominali, capitalul social emis este alcătuit din 531.481.968 acțiuni ordinare la 31 decembrie 2025 (31 decembrie 2024: 531.481.968) cu o valoare nominală de 0,25 RON pe acțiune. Deținătorii de acțiuni ordinare au dreptul la un vot pentru o acțiune deținută în adunările generale ale acționarilor MedLife, cu excepția acțiunilor proprii răscumpărate de Companie în cadrul programelor de răscumpărare a acțiunilor. Toate acțiunile sunt egale și conferă drepturi egale asupra activului net al Companiei, cu excepția acțiunilor proprii răscumpărate. Evoluția capitalului social al Societății În perioada 2013-2016 nu au existat modificări de capital social al Societății. La data de 11 noiembrie 2016 a fost finalizată înregistrarea la Registrul Comerțului a divizării valorii nominale a acțiunilor emise de Societate de la 10 RON/acțiune la 0,25 RON/acțiune, în baza hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societății adoptată în data de 1 noiembrie 2016. Ca urmare a divizării valorii nominale, numărul de acțiuni emise de Societate s-a modificat din 502.300 acțiuni în 20.092.000 acțiuni. Astfel, capitalul social al Societății a devenit 5.023.000 RON, împărțit în 20.092.000 acțiuni, fiecare acțiune având o valoare nominală de 0,25 RON. În data de 19 decembrie 2017 a fost finalizat procesul de majorare de capital prin emisiune suplimentară de acțiuni. Astfel 753.082 de acțiuni au fost subscrise ca urmare a exercitării dreptului de preferință al acționarilor înscriși în registrul acționarilor la data de 27 octombrie 2017. La acestea s-au adăugat 1,3 milioane de acțiuni oferite în cadrul unui plasament privat. Data înregistrării acțiunilor nou emise a fost 11 ianuarie 2018. Astfel capitalul social al Societății a devenit de 5.536.270,5 RON, împărțit în 22.145.082 acțiuni, fiecare acțiune având o valoare nominală de 0,25 RON. În data de 15 februarie 2021 au fost procesate efectele majorării capitalului social al societății cu 27.681.352,50 RON, de la 5.536.270,5 RON la 33.217.623 RON, prin emiterea unui număr de 110.725.410 noi acțiuni cu o valoare nominală de 0,25 RON pe acțiune, conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 15 decembrie 2020. Majorarea capitalului social a fost realizată prin încorporarea primelor de emisiune, iar acțiunile nou emise (5 pentru 1) au fost alocate fără compensație bănească tuturor acționarilor înscriși în registrul acționarilor Societății la data de 4 ianuarie 2021 (Data Înregistrării). Numărul total de acțiuni ordinare emise ale Societății după majorarea capitalului social a devenit astfel 132.870.492. În conformitate cu Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societății din data de 3 august 2023, capitalul social al Societății a fost majorat cu 99.652.869 RON, de la 33.217.623 RON la 132.870.492 RON, prin emiterea unui număr de 398.611.476 noi acțiuni cu o valoare nominală de 0,25 RON pe acțiune prin încorporarea primei de emisiune și a rezultatului reportat, iar acțiunile nou-emise au fost alocate în mod gratuit acționarilor Societății înregistrați în registrul acționarilor deținut de Depozitarul Central S.A. la data de 5 septembrie 2023 ("Data de Înregistrare"). Fiecare acționar înregistrat în registrul acționarilor la Data de Înregistrare a primit gratuit 3 (trei) acțiuni nou emise pentru fiecare acțiune deținută la Data de Înregistrare. Acțiunile nou emise sunt acțiuni nominative, dematerializate, admise la tranzacționare pe segmental Principal, categoria Premium a Bursei de Valori București. Numărul total de acțiuni ordinare emise ale Societății după majorarea capitalului social este de 531.481.968. În perioada 2024-2025 nu au existat modificări de capital social al Societății. Programe de răscumpărare În data de 3 martie 2025, Compania a anunțat printr-un raport curent emis prin intermediul BVB și al website-ului propriu, finalizarea programului de răscumpărare a acțiunilor proprii aprobat prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 3 august 2023. Programul, demarat în septembrie 2023 a avut ca rezultat achiziția a 284.058 acțiuni proprii, iar prețul total plătit pentru acțiunile răscumpărate, excluzând comisioanele de brokeraj și alte costuri de achiziție a fost de 1.162.646,70 RON. În data de 11 martie 2025, Compania a anunțat printr-un raport curent emis prin intermediul BVB și al website-ului propriu, inițierea unui nou program de răscumpărare a acțiunilor proprii aprobat prin Hotărârea AGEA nr. 2 din 21 noiembrie 2024, program care urmărește răscumpărarea din piață a unui număr maxim de 9.820.380 de acțiuni proprii, pentru o perioadă maximă de 18 luni de la data publicării Hotărârii AGEA nr. 2 din 21 noiembrie 2024 în Monitorul Oficial al României, respectiv 30 ianuarie 2025. Acțiunile proprii răscumpărate în cadrul acestui program, vor fi oferite angajaților și membrilor conducerii Societății, foștilor sau actualilor membri ai conducerii sau foștilor sau actualilor angajați ai unora dintre filialele Societății și / sau vor fi oferite la schimb pentru acțiuni / părți sociale deținute în filialele Societății, de foștii sau actualii membri ai conducerii sau foștii sau actualii angajați ai unora dintre filialele Societății. Programele de răscumpărare derulate de Companie sunt în conformitate cu reglementările aplicabile în materie de programe de răscumpărare, respectiv cu articolul 5 din Regulamentul UE 596/2014 privind abuzul de piață și cu Regulamentul Delegat (UE) 2016/1052. Programul de răscumpărare demarat în data de 11 martie 2025 și derulat prin intermediul BT Capital Partners S.A., furnizorul de servicii de intermediere, a avut următoarele rezultate: Nume 2025 (program inițiat în 11 martie) Număr de acțiuni răscumpărate 238.941 Prețul mediu de răscumpărare (RON/acțiune) 6,1213 Prețul total plătit pentru acțiunile răscumpărate, inclusiv comisioanele de brokeraj și alte costuri de achiziție (RON) 1.466.325
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 34 EVOLUȚIA ACȚIUNII Acțiunile MedLife sunt listate la Bursa de Valori București, categoria Premium, începând cu luna decembrie 2016, sub simbolul “M”, marcând începutul parcursului Companiei pe piața de capital și oferind investitorilor oportunitatea de a participa la dezvoltarea și performanța acesteia. Acțiunile MedLife sunt incluse în componența mai multor indici BVB, inclusiv în cea a indicelui BET - indicele de referință al pieței de capital din România, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB. De asemenea, acțiunile MedLife sunt incluse și în indicii dedicați piețelor emergente și de frontieră ai furnizorilor globali de indici FTSE Russell și MSCI, respectiv FTSE Global All Cap, MSCI Frontier IMI și MSCI Romania IMI. 2025 este un moment de referință al prezenței Companiei pe piața de capital, odată cu atingerea pragului de 1 miliard de euro capitalizare bursieră. Această bornă istorică marchează nu doar maturizarea Companiei, ci și evoluția constantă a acțiunilor de la listarea din 2016, reflectând încrederea investitorilor în modelul acesteia de dezvoltare pe termen lung și performanța sustenabilă a Societății. În perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2025, acțiunile MedLife s-au tranzacționat între un preț minim de 5,69 RON/acțiune și un preț maxim de 10,28 RON/acțiune, aceasta fiind și valoare înregistrată în ultima zi de tranzacționare a anului, reprezentând o capitalizare de 5.463.634.631 RON. Acțiunile Companiei au înregistrat o creștere de 77% în 2025, situând MedLife pe locul al cincilea în topul performanței emitenților ce compun indicele BET, respectiv pe prima poziție în rândul companiilor antreprenoriale din acest indice. Volumul total tranzacționat în 2025 a fost de 42.037.167 acțiuni, echivalentul unei valori totale de 301.024.841 RON. ACTIVITATEA DE RELAȚII CU INVESTITORII Departamentul Relația cu Investitorii și echipa de management a Companiei, participă în mod constant la o serie de evenimente dedicate investitorilor și analiștilor financiari români și străini - conferințe naționale și internaționale, întâlniri individuale și de grup, online sau în format fizic, teleconferințe, pentru a prezenta Grupul MedLife, rezultatele operaționale și financiare, strategia și perspectivele acestuia. În fiecare an, MedLife organizează patru teleconferințe pentru prezentarea rezultatelor financiare și operaționale ale Grupului: anuale, trimestriale și semestriale. Organizarea acestor teleconferințe este anunțată prin Rapoarte curente emise și diseminate atât prin intermediul website-ului propriu, cât și la Bursa de Valori București, iar participarea se poate face prin solicitarea datelor de conectare. Ulterior, transcriptul acestor conferințe este disponibil pe website-ul MedLife, pe pagina dedicată Relației cu Investitorii, în secțiunea de Rapoarte și prezentări -> Rapoarte financiare. În cursul anului 2025, reprezentanții MedLife s-au întâlnit cu 150 de investitori și analiști financiari și au participat la o serie de conferințe organizate în format fizic, în România, Marea Britanie, sau Republica Cehă, adresate analiștilor financiari și investitorilor instituționali. Evaluarea conform indicatorului VEKTOR - Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) VEKTOR by ARIR este un indicator care evaluează eficiența comunicării cu investitorii a companiilor listate la BVB, indicator calculat de către ARIR conform unei metodologii ce cuprinde 10 criterii, care evaluează aspecte ce țin de transparență, comunicarea proactivă cu investitorii și guvernanța corporativă dezvoltate, în colaborare cu o serie de profesioniști ai piețelor de capital și auditate de către Forvis Mazars. În anul 2025, pentru al patrulea an consecutiv, MedLife a obținut punctajul maxim în cadrul acestei evaluări, respectiv nota 10. Astfel, MedLife se poziționează in topul companiilor listate la BVB care respectă cele mai bune practici privind transparența, guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii, indicând o preocupare constantă pentru atragerea și reținerea acționarilor. .
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 35 STRUCTURA ACȚIONARIATULUI la 31 decembrie 2025
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 36 ANALIZA ECONOMICO - FINANCIARĂ A GRUPULUI MEDLIFE Analiza următoare a situației financiare și a rezultatelor operaționale ale Grupului la data de și pentru exercițiile financiare încheiate la 31 decembrie 2024 și 2025 trebuie citită împreună cu Situațiile Financiare și informațiile referitoare la activitatea Grupului incluse în alte secțiuni ale prezentului Raport Consolidat al Administratorilor. Informațiile financiare selectate din această secțiune au fost extrase din Situațiile Financiare, în fiecare caz fără ajustări semnificative, cu excepția cazului în care se menționează altceva. Investitorii ar trebui să citească prezentul Raport Consolidat al Administratorilor împreună cu Situațiile Financiare și celelalte rapoarte emise de către Grup și nu ar trebui să se bazeze doar pe informațiile prezentate aici în mod sumarizat. Următorul tabel conține situația consolidată a contului de profit sau pierdere și a rezultatului global al Grupului pentru anul încheiat la data de 31 decembrie 2025 și, respectiv, 2024. Toate sumele sunt exprimate în RON, dacă nu este specificat altfel. 12 luni încheiate la 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Variație Venituri din contracte cu clienții 3.173.518.743 2.715.574.711 16,9% Alte venituri operaționale 13.006.001 8.850.263 47,0% VENITURI OPERAȚIONALE 3.186.524.744 2.724.424.974 17,0% Consumabile și materiale de reparații (634.437.273) (499.578.757) 27,0% Cheltuieli cu serviciile prestate de terți (905.101.423) (765.622.489) 18,2% Cheltuieli cu salariile și cele asimilate salariilor (761.818.567) (645.609.836) 18,0% Contribuții sociale (28.584.022) (23.853.508) 19,8% Amortizare, depreciere și ajustări de valoare ale mijloacelor fixe (285.792.831) (254.592.721) 12,3% (Pierderi) din depreciere (inclusiv reversări ale pierderilor din depreciere) (8.048.303) (6.475.319) 24,3% Cheltuieli cu mărfurile (209.592.990) (226.208.593) -7,3% Alte cheltuieli operaționale (194.154.604) (162.075.380) 19,8% CHELTUIELI OPERAȚIONALE (3.027.530.014) (2.584.016.603) 17,2% PROFIT OPERAȚIONAL 158.994.730 140.408.371 13,2% Costul finanțării (96.616.415) (102.630.990) -5,9% Venituri din dobânzi 2.293.240 2.175.920 5,4% Alte venituri financiare 132.058 462.070 -71,4% Alte cheltuieli financiare (45.665.966) (1.346.241) 3292,1% REZULTAT FINANCIAR (139.857.083) (101.339.241) 38,0% REZULTAT ÎNAINTE DE IMPOZITARE 19.137.647 39.069.130 -51,0% Cheltuiala cu impozitul pe profit (22.988.301) (22.316.703) 3,0% REZULTAT NET atribuibil (3.850.654) 16.752.427 123,0% Proprietarilor Grupului 11.266.998 25.035.987 -55,0% Intereselor care nu controlează (15.117.651) (8.283.560) 82,5% Rezultat pe acțiune Rezultat pe acțiune - de bază 0,021 0,047 Rezultat pe acțiune – diluat 0,021 0,047 ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL CARE NU VOR FI RECLASIFICATE ÎN CONTUL DE PROFIT SAU PIERDERE Reevaluarea terenurilor și clădirilor 61.769.414 - 0,0% Impozit amânat pentru alte elemente ale rezultatului global (9.883.106) - 0,0% TOTAL ALTE ELEMENTE DE REZULTAT GLOBAL 51.886.308 - 0,0% Total alte elemente de rezultat global atribuibile: Proprietarilor Grupului 43.554.931 - 0,0% Intereselor care nu controlează 8.331.378 - TOTAL REZULTAT GLOBAL 48.035.654 16.752.427 -186,7% Total rezultat global atribuibil: Proprietarilor Grupului 54.821.929 25.035.987 119,0% Intereselor care nu controlează (6.786.273) (8.283.560) -18,1%
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 37 PREZENTARE GENERALĂ A FLUXURILOR DE VÂNZĂRI ALE GRUPULUI Activitățile principale ale Grupului sunt desfășurate prin intermediul a șase linii de afaceri, care oferă un portofoliu echilibrat de activități, acoperind toate segmentele cheie ale pieței serviciilor medicale private. Cifra de afaceri a exercițiului financiar 2025 s-a ridicat la 3.173.518.743 RON, în creștere față de cifra de afaceri obținută în exercițiul financiar 2024 cu 457.944.032 RON, respectiv 16,9%. Creșterea s-a datorat în principal creșterii pe toate liniile de activitate ale Grupului, ca urmare a achizițiilor și proiectelor de dezvoltare organică finalizate de Grup în 2024 și 2025 precum și cererii robuste de servicii medicale în unitățile Grupului. Linia de afaceri 12 luni 2025 Vânzări % din total Vânzări 12 luni 2024 Vânzări % din total Vânzări Variație Clinici 1.184.308.228 37,3% 1.022.354.056 37,6% 15,8% Stomatologie 122.214.708 3,9% 125.518.088 4,6% -2,6% Spitale 883.256.613 27,8% 661.486.735 24,4% 33,5% Laboratoare 352.036.726 11,1% 295.352.374 10,9% 19,2% Corporate 306.922.059 9,7% 296.968.035 10,9% 3,4% Farmacii 78.400.432 2,5% 69.239.459 2,5% 13,2% Altele 246.379.977 7,8% 244.655.964 9,0% 0,7% TOTAL 3.173.518.743 100% 2.715.574.711 100% 16,9% Model de afaceri independent de finanțarea CNAS Modelul de afaceri și de venituri al Grupului se axează pe puterea de cumpărare a societăților și a persoanelor fizice cu privire la serviciile medicale, în timp ce contribuția statului prin CNAS reprezintă un supliment, și nu venitul de bază al activităților MedLife. În 2025, 51% din veniturile Grupului au provenit de la persoane fizice și 15% de la persoane juridice. În aceeași perioadă, 34% din vânzările Grupului au provenit din tratamentul pacienților asigurați de către CNAS, Grupul având capacitatea de a-și determina, astfel, în mod independent, politicile și prioritățile. Creșterea s-a datorat, în principal, creșterii pe liniile de afaceri Spitale, Clinici și Laboratoare, determinată de o cerere constantă de servicii medicale, de creșterea treptată a capacităților nou adăugate, precum și de achizițiile finalizate în 2024 și 2025. Clinici Elementul esențial al operațiunilor Grupului îl constituie rețeaua de clinici ambulatorii din România. Linia de afaceri este formată dintr-o rețea de 116 unități, care oferă o gamă extinsă de servicii ambulatorii acoperind o largă serie de specialități medicale. Serviciile de imagistică din cadrul Grupului prestate altor clienți decât pacienții spitalizați fac parte, de asemenea, din domeniul de activitate al Clinicilor. 1.022 126 661 295 297 69 245 1.184 122 883 352 307 78 246 Clinici Stomatologie Spitale Laboratoare Corporate Farmacii Altele Evoluția Cifrei de Afaceri 2024 2025
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 38 Veniturile liniei de afaceri Clinici au crescut în 2025 cu 161.954.172 RON, respectiv 15,8%, de la 1.022.354.056 RON în 2024 la 1.184.308.228 RON în 2025. Creșterea a fost determinată de cererea susținută de servicii medicale în ambulatoriu, achizițiile și dezvoltările organice realizate în 2025, precum și de o ajustare moderată a prețurilor. Venitul mediu pe vizită a crescut cu 3,5%, de la 235,9 RON/vizită în 2024 la 244,1 RON/vizită în 2025. În ceea ce privește numărul de vizite, s-a înregistrat o creștere de 12% comparativ cu anul anterior, de la 4.334.340 de vizite în 2024, la 4.852.653 de vizite în 2025. Vânzările liniei de afaceri nu reflectă vânzările de servicii prestate pacienților PPM ca parte a pachetelor de prevenție (acestea fiind înregistrate pe linia de afaceri Corporate), dar includ vânzările plătite în regim de plată per serviciu în clinicile Grupului de pacienții PPM. Linia de afaceri Clinici obține venituri atât din partea clienților PPS, cât și a celor asigurați de stat prin CNAS. Tratamentul pacienților asigurați de stat prin CNAS, în principal cu referire la serviciile de imagistică, radioterapie si chimioterapie (Grupul Neolife fiind consolidat pe linia de afaceri Clinici), a constituit 46,9% în 2024, respectiv 49,2% în 2025 din vânzările liniei de afaceri. Spitale MedLife a creat linia de afaceri Spitale în completarea Clinicilor și Laboratoarelor, creând astfel o ofertă de servicii complete. Primul spital al Grupului, MedLife Medical Park, deschis în anul 2007, a fost unul dintre primele și încă se numără printre cele mai mari spitale private din România. Dezvoltarea ulterioară a făcut ca Grupul să devină cel mai mare operator privat de unități pentru pacienți spitalizați din România, după numărul de paturi autorizate și blocuri operatorii. Linia de afaceri Spitale obține venituri predominant din partea pacienților PPS. Tratamentul pacienților asigurați de stat prin CNAS, în general în sectorul maternitate, ginecologie, chirurgie, cardiologie si oncologie, a reprezentat 39,6% și respectiv 41,0% din vânzările liniei de afaceri în anii 2024, respectiv 2025. Veniturile liniei de afaceri Spitale au crescut în 2025 cu 221.769.878 RON, respectiv 33,5%, de la 661.486.735 RON în 2024, la 883.256.613 RON în 2025. Creșterea a fost susținută de creșterea volumului de pacienți, de capacitățile suplimentare create în ultimii ani, care acum ating niveluri mai ridicate de utilizare, precum și datorită investițiilor realizate în tehnologie și echipamente. Numărul de pacienți a crescut cu 27,3%, de la 164.941 pacienți în 2024, la 209.995 pacienți în 2025. Venitul mediu a crescut cu 4,9%, de la 4.010,5 RON/ pacient în 2024, la 4.206,1 RON/ pacient în 2025, fiind rezultatul unui mix între creșterea prețurilor și complexitate crescută a intervențiilor, în urma investițiilor în tehnologie medicală. 1.022 1.184 4,3 4,9 3,5 4 4,5 5 5,5 6 0 200 400 600 800 1000 1200 2024 2025 Venituri (milioane RON) şi Nr. Vizite (milioane) Venituri Nr. Vizite
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 39 Laboratoare Grupul are în prezent unul dintre principalele lanțuri de laboratoare axate pe piața privată de sănătate din România. Linia de afaceri Laboratoare oferă o gamă extinsă de servicii: biochimie, anatomie patologică, biologie moleculară și genetică, hematologie, imunologie, microbiologie și toxicologie. Grupul operează 46 de laboratoare atât sub marca MedLife, cât și sub marca Sfânta Maria, care includ atât unități mai ample, cu dotări de ultimă generație cum sunt laboratoarele Grivița București și Brașov, precum și unități regionale, mai mici. La 31 decembrie 2025, Grupul opera un număr de peste 250 de puncte de recoltare dispuse în întreaga țară, sub ambele mărci ale Grupului. Veniturile liniei de afaceri Laboratoare au crescut în 2025 cu 56.684.352 RON, respectiv 19,2%, de la 295.352.374 RON în 2024 la 352.036.726 RON în 2025, datorită creșterii cu 23,9% a volumului de analize realizate, în timp ce venitul mediu a înregistrat o scădere de 3,8%, de la 33,7 RON în 2024, la 32,4 RON în 2025. Creșterea numărului de teste provine de la toate laboratoarele, atât cele din brandul MedLife, cât și cele din brandul Sfanta Maria, dar și ca urmare a creșterii importante de volume înregistrate pe divizia de biologie moleculară și genetică. Scăderea ușoară a tarifului mediu reflectă atât evoluția mixului de servicii, cât și o pondere mai mare a testelor rambursate prin sistemul național de asigurări de sănătate. Linia de afaceri Laboratoare își obține cea mai importantă parte din venituri din partea clienților PPS. Analizele efectuate pacienților asigurați de stat prin CNAS, au constituit 21,7% în 2024, respectiv 27,3% în 2025 din vânzările liniei de afaceri. Stomatologie Linia de afaceri Stomatologie din cadrul Grupului oferă o gamă completă de servicii, de la examene medicale până la intervenții chirurgicale, implanturi și servicii de ortodonție. Veniturile liniei de afaceri Stomatologie au scăzut în 2025 cu 3.303.380 RON, respectiv 2,6%, de la 125.518.088 RON în 2024, la 122.214.708 RON în 2025. Numărul de vizite a scăzut de la 185.582 de vizite în 2024, la 177.746 de vizite în 2025, ca urmare a unui nivel de consum mai precaut, în special în segmentul premium pe care activează divizia de stomatologie a Grupului, segment care este foarte competitiv în prezent. Tariful mediu a înregistrat o creștere de 1,7%, de la 676,3 RON/ vizită în 2024, la 687,6 RON/ vizită în 2025. 661,5 883,3 164,9 209,9 100 120 140 160 180 200 220 240 260 280 300 0 200 400 600 800 2024 2025 Venituri (milioane RON) şi Nr. Pacienți (mii) Venituri Nr. Pacienți 295,3 352,0 8,8 10,9 6,0 7,0 8,0 9,0 10,0 11,0 12,0 13,0 14,0 0,0 200,0 400,0 2024 2025 Venituri (milioane RON) şi Nr. Analize (milioane) Venituri Nr. Analize
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 40 Linia de afaceri Stomatologie nu face obiectul unor decontări realizate prin intermediul CNAS, toate vânzările în acest domeniu sunt în regim de plată per serviciu (PPS). Corporate Linia de afaceri Corporate oferă pachete de prevenție si profilaxie medicală pe bază de abonament, în general, clienților corporate, ca parte din pachetele de beneficii acordate de aceștia salariaților lor. Aceste programe, care se axează pe prevenție, cum ar fi examenele medicale periodice și accesul la serviciile de diagnostic, completează serviciile de medicina muncii impuse de lege pe care clienții corporate le contractează de la MedLife sub forma PPM „Standard”. Veniturile liniei de afaceri Corporate au crescut în 2025 cu 9.954.024 RON, respectiv 3,4%, de la 296.968.035 RON în 2024, la 306.922.059 RON în 2025. Această creștere a fost susținută în principal de strategia de repoziționare a portofoliului derulată în ultimii ani, care începe să își demonstreze eficiența și care a avut ca rezultat creșterea numărului de abonamente cu 6,8% în 2025 față de anul precedent. Venitul mediu în 2025 a înregistrat o scădere de 3,2%, de la 340,6 RON în 2024, la 329,5 RON în 2025. MedLife a dezvoltat programe noi dedicate segmentului corporativ, pe măsură ce angajatorii devin din ce în ce mai preocupați de sănătatea angajaților lor. Extinderea zonei de acoperire a Grupului în afara Bucureștiului a permis accesul la potențiali clienți noi, întrucât clinicile Grupului, purtând marca proprie, precum și celelalte unități ale acestuia, oferă o soluție locală direct sub brandul MedLife. Grupul și-a extins de-a lungul timpului echipele de vânzări regionale pentru a răspunde acestei piețe. Farmacii În anul 2010 Grupul și-a lansat marca de farmacii PharmaLife cu scopul de a capta venituri suplimentare din fluxul de pacienți existent în clinicile din cadrul Grupului. PharmaLife operează farmacii în unitățile proprii ale Grupului, unde spațiul, autorizația și potențialul de vânzare permit, sau în proximitatea unităților sale. 125,5 122,2 185,5 177,7 50,0 100,0 150,0 200,0 250,0 0,0 2024 2025 Venituri (milioane RON) şi Nr. Vizite (mii) Venituri Nr. Vizite 296,9 306,9 872,0 931,4 800,0 850,0 900,0 950,0 1000,0 1050,0 1100,0 0,0 200,0 2024 2025 Venituri (milioane RON) şi Nr. PPM (mii) Venituri PPM
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 41 Veniturile liniei de afaceri Farmacii au crescut în 2025 cu 9.160.973 RON, respectiv 13,2%, de la 69.239.459 RON în 2024 la 78.400.432 RON în 2025, în principal ca urmare a creșterii valorii medii a bonului pe client, de la 144,8 RON în 2024, la 173,6 RON în 2025. În 2025, 54% din vânzările PharmaLife au fost vânzări pe bază de numerar, diferența fiind reprezentată de vânzările subvenționate de CNAS. Alte venituri Alte venituri includ comisioane de intermediere de vânzări aferente asigurărilor intermediate de brokerul de asigurări al Grupului, venituri din serviciile de colectare, procesare și stocare a celulelor stem ale Stem Cells Bank, venituri de la compania angro – Pharmachem Distribuție, precum și veniturile generate de platforma online SanoPass și divizia de wellness, Sweat Concept. Categoria Alte venituri a rămas în mare parte constantă în 2025, de la 244.655.964 RON în 2024, la 246.379.977 RON în 2025. ANALIZA CELORLALTE ELEMENTE ALE CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE Alte venituri operaționale Alte venituri operaționale ale Grupului pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2025 au fost de 13.006.001 RON, înregistrând o creștere de 47% față de anul anterior. Această categorie include în principal venituri din subvenții de exploatare în valoare de 3.242.692 RON, precum și alte venituri operaționale în valoare de 9.763.308 RON. Cheltuieli operaționale Cheltuielile operaționale includ cheltuieli fixe și variabile, precum și cheltuieli cu bunuri și materiale utilizate de Grup pentru prestarea serviciilor. Cheltuielile operaționale ca procent din veniturile operaționale au reprezentat 94,8% în 2024 și 95% în 2025. Principalele categorii de cheltuieli operaționale sunt descrise în continuare. Tipuri de cheltuieli 12 luni 2025 12 luni 2024 Variație Consumabile și materiale de reparații 634,437,273 499,578,757 27.0% Cheltuieli cu mărfurile 209,592,990 226,208,593 -7.3% Utilități 41,810,529 34,988,497 19.5% Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile 28,330,113 22,419,581 26.4% Chirii 22,065,131 16,481,797 33.9% Prime din asigurări 7,037,609 6,982,497 0.8% Reclamă și publicitate 56,862,084 47,269,456 20.3% Comunicații 6,920,119 6,584,857 5.1% Cheltuieli cu serviciile prestate de terți (inclusiv contractele cu medicii) 905,101,423 765,622,489 18.2% Cheltuieli cu salariile și cele asimilate salariilor 761,818,567 645,609,836 18.0% Contribuții sociale 28,584,022 23,853,508 19.8% Amortizare, depreciere si ajustări de valoare ale mijloacelor fixe 285,792,831 254,592,721 12.3% Pierderi (sau câștiguri) din depreciere (inclusiv reversări ale pierderilor din depreciere) 8,048,303 6,475,319 24.3% 69,2 78,4 478,1 451,7 400,0 420,0 440,0 460,0 480,0 500,0 520,0 540,0 560,0 580,0 600,0 0,0 10,0 20,0 30,0 40,0 50,0 60,0 70,0 80,0 90,0 2024 2025 Venituri (milioane RON) şi Nr. Tranzacții (mii) Venituri Nr. Tranzacții
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 42 Tipuri de cheltuieli 12 luni 2025 12 luni 2024 Variație Alte cheltuieli administrative și de exploatare 31,129,019 27,348,695 13.8% TOTAL 3,027,530,014 2,584,016,603 17.2% Consumabile și materiale de reparații Aceste cheltuieli includ diverse consumabile medicale și alte materiale utilizate de liniile de afaceri ale Grupului, inclusiv reactivi de laborator, medicamente de chimioterapie, consumabile sterile pentru intervenții chirurgicale și consultații, articole de curățenie și altele. Cheltuielile Grupului pentru consumabile și materiale de reparații au crescut în 2025 cu 134.858.516 RON, respectiv 27%, de la 499.578.757 RON în 2024 la 634.437.273 RON în 2025. Creșterea este în linie cu creșterea activității Grupului și reflectă o creștere a spitalelor în principal, a serviciilor oncologice și de laborator, care sunt structural mai intensive din punct de vedere al consumului de materiale si consumabile medicale. Această categorie de cheltuieli ca pondere în cifra de afaceri a Grupului a reprezentat 18,4% în 2024 și 20% în 2025. Cheltuieli salariale și cele asimilate salariilor și contribuții sociale Aceste cheltuieli includ cheltuielile cu salariile brute și cheltuielile cu contribuțiile aferente salariilor pentru personalul propriu al Grupului, inclusiv doctori, asistenți medicali, personal de laborator, farmaciști și persoane din administrație din sediul central și din unitățile operative. Cheltuielile cu doctorii care prestează servicii pentru Grup pe baze independente sunt incluse în categoria Cheltuielile cu terții (inclusiv contractele cu medicii), descrise mai jos. Cheltuielile Grupului cu salarii și contribuții sociale au crescut în 2025 cu 120.939.245 RON, respectiv 18,1%, de la 669.463.344 RON în 2024, la 790.402.589 RON în 2025, în principal, ca efect al integrării companiilor achiziționate și al unităților dezvoltate organic în cursul anului 2025. Această categorie de cheltuieli, ca pondere în cifra de afaceri a Grupului, a reprezentat 24,7% în 2024 și 24.9% în 2025. Cheltuieli cu serviciile prestate de terți (inclusiv contractele cu medicii) Cheltuielile cu serviciile prestate de terți includ, în principal, cheltuielile cu doctorii contractați de Grup ca furnizori independenți de servicii. Cheltuielile cu serviciile prestate de terți includ, de asemenea, alte tipuri de cheltuieli angajate cu terțe părți, precum curățenie și spălătorie, colectare deșeuri și salubrizare, pază și securitate, servicii IT, servicii de consultanță, servicii juridice, servicii de logistică și telecomunicații, acreditări și autorizații, și costurile cu rețeaua "NetLife", care deservește abonații PPM ai Grupului în zone în care Grupul nu are prezență. Cheltuielile Grupului cu serviciile prestate de terți au crescut în 2025 cu 139.478.934 RON, respectiv 18,2%, de la 765.622.489 RON în 2024, la 905.101.423 RON în 2025. Această categorie de cheltuieli ca pondere în cifra de afaceri a Grupului a reprezentat 28,2% în 2024 și 28,5% în 2025. Creșterea este în linie cu creșterea activității în toate liniile de afaceri ale Grupului, în special în Spitale și Clinici. Cheltuieli cu mărfurile Aceste cheltuieli includ în principal costul produselor farmaceutice vândute de farmaciile Grupului, precum și al produselor farmaceutice vândute de Pharmachem Distribuție. Cheltuielile cu mărfurile au scăzut în 2025 cu 16.615.603 RON, respectiv 7,3%, de la 226.208.593 RON în 2024 la 209.592.990 RON în 2024. Această categorie de cheltuieli ca pondere în cifra de afaceri a Grupului a reprezentat 8,3% în 2024 și 6,6% în 2025, în linie cu scăderea activității de distribuție farmaceutică ca pondere în total venituri determinată printr- o creștere mai accelerată a principalelor linii de afaceri. Alte cheltuieli operaționale Alte cheltuieli de exploatare includ cheltuielile de reclamă și publicitate, cheltuielile cu întreținerea și reparațiile, utilitățile, chirii, prime de asigurare, comunicații și alte cheltuieli administrative și de exploatare. Alte cheltuieli operaționale au crescut în 2025 cu 32.079.225 RON, respectiv 19,8%, de la 162.075.380 RON în 2024, la 194.154.604 RON în 2025. Această categorie de cheltuieli ca procent din vânzările Grupului a reprezentat 6,0% în 2024 și 6.1% în 2025. Amortizarea și deprecierea Cheltuielile cu amortizarea și deprecierea au crescut în 2025 cu 31.200.110 RON, respectiv 12,3%, de la 254.592.721 RON în 2024 la 285.792.831 RON în 2025. Creșterea se datorează majorării activelor Grupului atât prin achiziții, cât și prin dezvoltări organice, precum și efectelor IFRS 16. Această categorie de cheltuieli ca pondere în vânzările Grupului a reprezentat 9,4% în 2024 și 9,0% în 2025. EBITDA Pro-forma EBITDA Ajustată, prezentată în situația privind Informațiile Financiare Pro-Forma pentru anul încheiat la 31 decembrie 2025, a înregistrat o creștere de 16,4%, sau 64.727.870 RON, comparativ cu EBITDA pentru anul încheiat la 31 decembrie 2024, de la 395.001.092 RON în 2024, la 459.728.962 RON în 2025.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 43 Mai multe detalii în legătură cu informațiile financiare pro-forma se regăsesc în anexa "Informații financiare pro-forma pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2025". Profitul operațional Profitul operațional a crescut cu 13,2% în 2025 față de 2024, de la 140.408.371 RON în 2024, la 158.994.730 RON în 2025, datorită creșterii veniturilor, susținută de cererea constantă pentru servicii medicale în unitățile Grupului și de mixul de vânzări. De asemenea, capacitățile create prin proiectele de dezvoltare organică derulate în 2024 și 2025, precum și achizițiile realizate în ultimii 2 ani, au început să își arate efectele. În pofida unei creșterii economice mult încetinite la nivelul României în ultimii doi ani, a unei inflații ridicate persistente și a unui an 2025 aflat sub sfera reformei fiscale la nivel național, rezultatele înregistrate de Grup atestă capacitatea acestuia de a-și păstra performanța financiară și operațională a businessului. Deși viteza achizițiilor a fost redusă, Grupul a continuat să se dezvolte prin dezvoltări organice și investiții în echipamente avansate, facilități noi și echipe medicale de înaltă calificare. Grupul are astfel, în prezent, în componență companii cu un mare potențial de creștere și abilitatea de a genera marje, și ne așteptăm să vedem tendințe clare în consolidarea marjelor în perioada următoare. Rezultatul financiar Rezultatul financiar a crescut cu 38% în 2025 față de 2024, de la o pierdere de 101.339.241 RON în 2024, la o pierdere de 139.857.083 RON în 2025. Nivelul mai ridicat al datoriei financiare a Grupului reflectă utilizările pentru finanțarea parțială a achizițiilor și investițiilor continue, dar și impactul valutar al deprecierii RON-ului față de EURO. Rezultatul înainte de impozitare Ca urmare a factorilor prezentați mai sus, rezultatul înainte de impozitare a scăzut cu 19,931,483 RON în 2025, respectiv 51% de la 39.069.130 RON în 2024, la 19.137.647 RON în 2025. Impozitul pe profit Impozitul pe profit a crescut în 2025 cu 671.599 RON, respectiv 3%, de la 22.316.702 RON în 2024, la 22.988.301 RON în 2025. Rezultatul net Rezultatul net înregistrat în 2025 a scăzut cu 123%, de la un profit de 16.752.428 RON în 2024, la o pierdere de 3.850.654 RON în 2025. 395,0 459,7 14,5% 15,8% 10,0% 11,0% 12,0% 13,0% 14,0% 15,0% 16,0% 17,0% 18,0% - 200,0 400,0 2024 IFRS 2025 Pro-forma Evoluție EBITDA Pro-forma și Marjă EBITDA EBITDA Marja EBITDA
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 44 SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A POZIȚIEI FINANCIARE Următorul tabel conține situația consolidată a poziției financiare a Grupului pentru anul încheiat la data de 31 decembrie 2025, respectiv 2024: 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Variație ACTIVE Active Imobilizate Fond comercial 506.141.959 492.034.979 2,9% Imobilizări necorporale 115.543.351 120.974.820 -4,5% Imobilizări corporale 1.466.340.590 1.303.969.853 12,5% Drepturi de utilizare a activelor 388.207.329 386.290.334 0,5% Alte active financiare 81.805.318 54.138.411 51,1% Total Active Imobilizate 2.558.038.547 2.357.408.397 8,5% Active Curente Stocuri 152.897.713 148.798.218 2,8% Creanțe 301.762.702 324.106.860 -6,9% Alte active 54.736.653 55.880.250 -2,0% Numerar și echivalente de numerar 176.178.001 112.808.224 56,2% Cheltuieli în avans 17.313.081 17.311.896 0,0% Total Active Curente 702.888.150 658.905.448 6,7% TOTAL ACTIVE 3.260.926.697 3.016.313.845 8,1% CAPITALURI ȘI DATORII Datorii pe Termen Lung Datorii din leasing 298.868.179 286.025.347 4,5% Alte datorii pe termen lung 51.592.328 69.109.053 -25,3% Împrumuturi purtătoare de dobânzi 1.409.725.830 1.135.073.779 24,2% Datorii cu impozitul amânat 56.467.607 45.236.597 24,8% Total Datorii pe Termen Lung 1.816.653.945 1.535.444.775 18,3% Datorii Curente Datorii comerciale și alte datorii 507.050.939 571.552.330 -11,3% Descoperire de cont 38.485.631 29.076.066 32,4% Porțiunea curentă a datoriei din leasing 112.051.538 108.288.263 3,5% Porțiunea curentă a împrumuturilor purtătoare de dobânzi 72.208.446 127.417.891 -43,3% Datorii cu impozitul pe profit curent 834.764 4.322.327 -80,7% Provizioane 12.285.324 17.409.666 -29,4% Alte datorii 142.532.566 118.157.796 20,6% Total Datorii Curente 885.449.208 976.224.339 -9,3% TOTAL DATORII 2.702.103.153 2.511.669.114 7,6% CAPITALURI Capital emis și prime de capital 132.562.337 132.562.337 0,0% Acțiuni proprii (3.227.053) (1.760.728) 83,3% Rezerve 309.584.384 232.230.657 33,3% Rezultat reportat 45.052.047 69.593.507 -35,3% Capitaluri atribuibile proprietarilor Grupului 483.971.715 432.625.773 11,9% Interese care nu controlează 74.851.830 72.018.957 3,9% TOTAL CAPITALURI 558.823.545 504.644.730 10,7% TOTAL CAPITALURI ȘI DATORII 3.260.926.697 3.016.313.845 8,1%
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 45 ANALIZA PRINCIPALELOR ELEMENTE ALE SITUAȚIEI CONSOLIDATE A POZIȚIEI FINANCIARE Active imobilizate Activele imobilizate au însumat 2.558.038.547 RON la 31 decembrie 2025, înregistrând o creștere de 8,5% față de 31 decembrie 2024. Creșterea este datorată în principal de achizițiile finalizate în 2025, generând o creștere suplimentară de 14.106.980 RON în fondul comercial înregistrat, dar și de creșterea în imobilizările corporale cu 162.370.737 RON, atât ca urmare a consolidării companiilor achiziționate, cât și a proiectelor de dezvoltare organică. De asemenea, Grupul utilizează un număr mare de proprietăți în baza unor contracte de închiriere care sunt reînnoite periodic, cu un drept de utilizare al activelor de 388.207.329 RON la 31 decembrie 2025. Imobilizările corporale ale Grupului includ atât clădiri și terenuri deținute în proprietate și care au fost evaluate la valoare justă la 31 decembrie 2025, cu o valoare contabilă netă de 552.471.828 RON; imobilizări de natura investițiilor în spatiile închiriate, cu o valoare contabilă netă de 232.881.312 RON; mașini și echipamente, cu o valoare contabilă netă de 638.081.822 RON; precum și imobilizări în curs de execuție, cu o valoare contabilă netă de 42.905.629 RON. Cea mai mare parte din imobilele aflate în proprietatea Grupului sunt grevate cu ipoteci imobiliare care garantează rambursarea împrumuturilor acordate Grupului de către sindicatul de bănci. Active curente Activele circulante ale Grupului au crescut cu 6,7% de la 658.905.448 RON la 31 decembrie 2024, la 702.888.150 RON la 31 decembrie 2025. Creșterea a fost în linie cu dezvoltarea Grupului, determinată în principal de majorarea poziției de numerar și echivalente de numerar, pe fondul îmbunătățirii fluxurilor operaționale și al unei gestiuni eficiente a capitalului de lucru. În același timp, nivelul stocurilor a rămas relativ stabil, fără variații semnificative, fiind corelat cu necesarul operațional al Grupului. Pe de altă parte, creanțele comerciale au înregistrat o scădere, ca urmare a unei colectări mai eficiente, în special în relația cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe finalul anului 2025 comparativ cu anul precedent. Per ansamblu, dinamica activelor circulante reflectă consolidarea poziției de lichiditate a Grupului, concomitent cu îmbunătățirea ciclului de conversie a numerarului. Stocurile Stocurile sunt înregistrate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Costul stocurilor cuprinde toate costurile suportate pentru aducerea stocurilor la locația și starea lor actuală. Valoarea realizabilă netă reprezintă prețul de vânzare estimat pentru stocuri, minus toate costurile estimate de finalizare și costurile necesare pentru efectuarea vânzării. Grupul aplică metoda FIFO („primul intrat, primul ieșit”) ca metodă de gestiune a stocurilor. 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Materiale consumabile 101.860.246 97.599.117 Alte elemente de inventar 2.637.205 2.030.709 Mărfuri 48.400.262 49.168.392 TOTAL 152.897.713 148.798.218 Creanțele Creanțele sunt evaluate în bilanț la valoarea estimată a fi realizată. Creanțele Grupului acoperă o gamă largă de clienți. Principalul client la bugetul de stat este Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Perioada medie de încasare a creanțelor pentru serviciile oferite este de 90 de zile. Nu se percepe dobândă la creanțele comerciale în primele 90 de zile de la data emiterii facturii. 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Clienți 357.914.375 370.686.338 Ajustări de valoare pentru clienți incerți (56.151.673) (46.579.478) TOTAL 301.762.702 324.106.860 Datorii Curente Datoriile curente (excluzând datoriile purtătoare de dobândă) au scăzut cu 6,9%, de la 711.442.119 RON la 31 decembrie 2024 la 662.703.593 RON la 31 decembrie 2025. Furnizorii Grupului Grupul achiziționează materialele de natură medicală sau de altă natură de la furnizori de top de pe piață, inclusiv de la firme internaționale și societăți locale de prestigiu. Grupul a încheiat contracte de achiziții cu principalii săi furnizori de consumabile medicale, substanțe utilizate în activitățile de laborator, farmaceutice, echipamente medicale și alte achiziții care nu sunt de natură medicală. Aceste contracte sunt negociate la nivel de Grup în scopul obținerii unor condiții mai avantajoase la nivel de Grup. Departamentul de achiziții constituie un element esențial pentru generarea de sinergii în privința costurilor, în special pentru companiile nou integrate în Grupul MedLife. Grupul își selectează furnizorii în funcție de criterii de calitate, preț și de capacitatea acestora de livrare și urmărește să stabilească cu furnizorii săi relații solide pe termen lung. Datorii financiare Datoria purtătoare de dobândă a crescut cu 14,6%, de la 1.685.881.346 RON la 31 decembrie 2024 la 1.931.339.625 RON la 31 decembrie 2025. Creșterea se datorează în principal finanțării achizițiilor finalizate în cursul anului, precum și a unor proiecte organice dezvoltate în 2025. Tabelele următoare prezintă în rezumat situația datoriilor din contractele de împrumut și leasing ale Grupului la data de 31 decembrie 2024 și, respectiv 2025: Datorii financiare 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Porțiunea curentă a împrumuturilor (inclusiv descoperire de cont) 110.694.077 156.493.957 Porțiunea pe termen lung a împrumuturilor 1.409.725.830 1.135.073.779 TOTAL 1.520.419.907 1.291.567.736 Datorii de Leasing 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Porțiunea pe termen lung 298.868.179 286.025.347 Porțiunea pe termen scurt 112.051.538 108.288.263 TOTAL 410.919.717 394.313.610
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 46 Facilități de credit Împrumut sindicalizat La data de 25 martie 2025, Grupul și-a majorat facilitățile existente cu 50 de milioane EUR și cu o „Facilitate de tip Acordeon” suplimentară de până la 25 de milioane EUR, prin semnarea unui act adițional la contractul de împrumut sindicalizat existent. Cei 5 creditori care compun în prezent sindicatul bancar sunt următorii: Banca Comerciala Romana S.A. (coordonator, aranjor principal, agent de documentare, agent de facilitate și garanție și finanțator), Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, ING Bank N.V. Sucursala Amsterdam București (aranjori principali și finanțatori). Grupul a contractat trei linii de credit de la băncile sale finanțatoare, și anume Linia A, Linia B și Linia C. Linia A și Linia C sunt destinate finanțării cheltuielilor de capital, precum și a achizițiilor de companii, în timp ce Linia B a fost contractată pentru a susține nevoile de capital circulant ale Grupului. Linia A reprezintă linia inițială acordată, care a fost utilizată integral, fără nicio limită disponibilă rămasă, în timp ce Linia C rămâne activă și continuă să ofere o limită disponibilă pentru viitoare investiții de capital și achiziții. Soldul împrumutului sindicalizat la 31 decembrie 2025 este de 1.456.219.346 RON (1.129.646.367 RON la 31 decembrie 2024) și este prezentat în tabelul de mai jos: Total Împrumuturi la 31 decembrie Facilitatea de credit Rata de dobândă Moneda An maturitate 2025 2024 Facilitatea A EURIBOR 6 luni + marja relevantă EUR 2031 1.127.875.209 982.149.692 Facilitatea de tip Acordeon EURIBOR 6 luni + marja relevantă EUR 2031 100.571.904 - Facilitatea B EURIBOR 6 luni + marja relevantă EUR 2027 72.949.306 51.771.641 Facilitatea B ROBOR 6 luni + marja relevantă RON 2027 2.990.000 - Facilitatea C EURIBOR 6 luni + marja relevantă EUR 2031 151.832.927 73.558.630 Facilitatea D EURIBOR 6 luni + marja relevantă EUR 2031 - 22.166.404 TOTAL 1.456.219.346 1.129.646.367 Facilitatea B include o opțiune de roll-over. La data de 31 decembrie 2025, niciunul dintre membrii Grupului nu încălca vreo clauză aplicabilă a facilităților de finanțare. Împrumuturi in bilateral Suplimentar împrumutului sindicalizat, Grupul a contractat și împrumuturi în bilateral cu diverse instituții financiare. Aceste facilități bilaterale sunt prezentate separat de structura sindicalizată și sunt rezumate în tabelul următor: Total Împrumuturi la 31 decembrie Compania Rata de dobândă Moneda Banca An maturitate 2025 2024 Clinica Polisano SRL ROBOR 3 luni + marja relevantă RON CEC Bank 2033 11.676.571 13.287.133 Ghencea Medical Center SA (absorbită de SC Anima Specialty Medical Service SRL) ROBOR 6 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania 2028 255.350 343.515 Dent Estet Ploiesti SRL ROBOR 3 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania 2028 1.118.651 1.513.502 Pro Life Clinics ROBOR 3 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania 2031 2.310.000 - Centrul de Diagnostic si Tratament Provita EURIBOR 3 luni + marja relevantă EUR BCR Leasing IFN S.A. 2030 769.954 - Provita Pain Clinic SA EURIBOR 3 luni + marja relevantă EUR BCR Leasing IFN S.A. 2028 344.810 438.743 Euromedica Hospital SA ROBOR 6 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania 2028 886.089 1.194.288 Centrul Medical Antares SRL ROBOR 3 luni + marja relevantă RON Libra Bank 2027 123.999 729.389 Micromedica Roman SRL ROBOR 6 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania 2025 - 210.263 Centrul Medical Micromedica SRL ROBOR 6 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania 2025 - 95.419 Pro Life Clinics SRL ROBOR 3 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania 2031 - 1.075.695 Medical City Blue SRL EURIBOR 3 luni + marja relevantă EUR Banca Transilvania 2029 - 282.514 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita EURIBOR 6 luni + marja relevantă EUR Banca Transilvania 2032 - 103.743.252 Policlinica Union SRL ROBOR 3 luni + marja relevantă RON Libra Bank 2026 - 59.655 Onco Team Diagnostic SRL ROBOR 6 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania 2025 - 64.262
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 47 Total Împrumuturi la 31 decembrie Compania Rata de dobândă Moneda Banca An maturitate 2025 2024 Personal Genetics SRL Rata de dobândă fixă + marja relevantă RON Banca Transilvania overdraft - 689.371 Provita Pain Clinic SA ROBOR 6 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania overdraft 209.236 - Laborator Cuza Voda SRL ROBOR 6 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania overdraft 1.463.395 - SC Med Life SA EURIBOR 1 luni + marja relevantă EUR Garanti Bank overdraft 10.197.000 9.948.200 SC Prima Medical SRL Rata de dobândă fixă + marja relevantă RON UniCredit Bank overdraft 800.000 800.000 Clinica Polisano SRL ROBOR 3 luni + marja relevantă RON CEC Bank overdraft 18.967.396 8.491.416 Pharmachem Distributie SA ROBOR 3 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania overdraft 5.551.428 5.775.645 Routine Med SA ROBOR 3 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania overdraft 1.297.176 - Medical City Blue SRL ROBOR 3 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania overdraft - 500.000 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita ROBOR 3 luni + marja relevantă RON Banca Transilvania overdraft - 2.871.435 TOTAL 55.971.055 152.113.696 Sumele prezentate mai sus în tabele ca total al împrumuturilor reprezintă partea de principal a împrumuturilor. La data de 31 decembrie 2025, soldul dobânzilor se ridică la 8.229.506 RON (comparativ cu 9.807.673 RON la 31 decembrie 2024). Centrul de Diagnostic si Tratament Provita SA a refinanțat expunerea anterioară în cadrul împrumutului sindicalizat, folosind facilitatea de tip Acordeon. Lichiditate și Resurse de Capital Următorul tabel prezintă un rezumat al situației consolidate a Grupului privind fluxurile de trezorerie pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2024 și, respectiv 2025: 12 luni încheiate la 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Fluxuri de trezorerie din exploatare înainte de modificările în capitalul circulant 445.949.572 404.066.132 Numerar utilizat în modificările în capitalul circulant (117.162.905) (14.457.386) Numerar generat din exploatare 328.786.667 389.608.746 Dobânzi plătite (82.697.212) (83.880.922) Dobânzi primite 2.291.879 2.175.920 Impozit pe profit plătit (25.681.728) (22.280.461) Numerar net generat din activități de exploatare 222.699.606 285.623.283 Numerar net utilizat în activitatea de investiții (235.686.489) (307.521.036) Numerar net din activitatea de finanțare 76.356.660 34.434.884 Modificarea netă de numerar și echivalent de numerar 63.369.777 12.537.131 Numerar și echivalente de numerar la începutul perioadei 112.808.224 100.271.093 Numerar și echivalente de numerar la sfârșitul perioadei 176.178.001 112.808.224 Numerar net generat din activitatea de exploatare Numerarul net generat din activitatea de exploatare a scăzut în 2025 cu 62.923.677 RON, respectiv 22%, de la 285.623.283 RON în 2024 la 222.699.606 RON în 2025. Scăderea a fost determinată în principal de mișcările în capitalul circulant, legate în principal de momentul plăților furnizorilor și dinamica decontării. Numerar net utilizat în activitatea de investiții Numerarul net utilizat în activitatea de investiții a scăzut cu 71.834.547 RON, respectiv 23,4%, de la 307.521.036 RON în 2024, la 235.686.489 RON în 2025. Ieșirile de numerar din investiții au scăzut comparativ cu 2024, reflectând o componentă mai scăzută de achiziții, în timp ce cheltuielile de capital au rămas ridicate pe măsura finalizării proiectelor organice majore deja începute din 2024. Prin urmare, achizițiile de imobilizări corporale, au scăzut în 2025 la 219.179.953 RON, de la 236.736.304 RON, în 2024, cele mai importante proiecte dezvoltate de Grup pe parcursul anului fiind finalizarea Spitalului MedLife din Craiova, a Spitalului MedLife din Timișoara, a hyperclinicii MedLife din Pitești și a noului centru Neolife din Bacău. Investițiile în combinări de întreprinderi au scăzut cu 40.870.731 RON în 2025 versus 2024, de la 51.506.359 RON în 2024, la 10.635.628 RON în 2025. Numerar net din activitatea de finanțare Numerarul net din activitatea de finanțare a crescut cu 41.921.776 RON față de perioada precedentă, de la un numerar net din activitatea de finanțare de 34.434.884 RON în 2024 la un numerar net din activitatea de finanțare de 76.356.660 RON în 2025. Activitățile de finanțare au crescut în 2025 ca urmare a investițiilor continue, precum și a transferului expunerii bilaterale a uneia dintre filialele Grupului în împrumutul sindicalizat, care apare atât sub creșterea împrumuturilor, cât și sub plata împrumuturilor.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 48 Indicatori economico – financiari Perioada incheiată la 1 Indicatorul lichidităţii curente 31 decembrie 2025 Active curente 702,888,150 = 0.79 Datorii curente 885,449,208 Perioada incheiată la 2 Indicatorul gradului de îndatorare 31 decembrie 2025 Capital împrumutat 1,760,186,338 = 315% Capital propriu 558,823,544 Capital împrumutat 1,760,186,338 = 76% Capital angajat 2,319,009,882 Perioada incheiată la 3 Viteza de rotaţie a creanțelor comerciale 31 decembrie 2025 Sold mediu creanțe comerciale 312,934,781 = 35.50 Cifra de afaceri 3,173,518,743 Perioada incheiată la 4 Viteza de rotaţie a activelor imobilizate 31 decembrie 2025 Cifra de afaceri 3,173,518,743 = 1.24 Active imobilizate 2,558,038,547 Acești indicatori economico-financiari sunt urmăriți în mod constant, inclusiv la nivel trimestrial, de către conducerea Grupului și sunt integrați în procesele de raportare și control managerial. Indicatorii analizați reflectă o dinamică susținută a activității Grupului, caracterizată de investiții semnificative, o utilizare eficientă a capitalului și un management adecvat al capitalului de lucru, în linie cu strategia de creștere a Grupului.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 49 ANALIZA ECONOMICO - FINANCIARĂ A SOCIETĂȚII MED LIFE S.A. Analiza următoare a situației financiare și a rezultatelor operaționale ale Companiei la data de și pentru exercițiile financiare încheiate la 31 decembrie 2024 si 2025 trebuie citită împreună cu Situațiile Financiare Separate și informațiile referitoare la activitatea Companiei incluse în alte secțiuni ale prezentului Raport Consolidat al Administratorilor. Informațiile financiare selectate din această secțiune au fost extrase din Situațiile Financiare Separate, în fiecare caz fără ajustări semnificative, cu excepția cazului în care se menționează altceva. Investitorii ar trebui să citească prezentul Raport împreună cu Situațiile Financiare Separate și celelalte rapoarte emise de către Companie și nu ar trebui să se bazeze doar pe informațiile prezentate în mod sumarizat. Următorul tabel conține situația contului de profit sau pierdere pentru anul încheiat la data de 31 decembrie 2025 și, respectiv, 2024. Toate sumele sunt exprimate în RON, dacă nu este specificat altfel. 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Variație Venituri din contracte cu clienții 779.671.690 716.937.391 8,8% Alte venituri operaționale 2.338.368 839.144 178,7% Venituri din dividende 24.943.785 26.421.834 -5,6% VENITURI OPERAȚIONALE 806.953.843 744.198.369 8,4% Consumabile și materiale de reparații (98.997.413) (95.328.405) 3,8% Cheltuieli cu serviciile prestate de terți (287.112.526) (259.284.776) 10,7% Cheltuieli cu salariile și cele asimilate salariilor (222.798.996) (203.211.206) 9,6% Contribuții sociale (8.520.524) (7.860.000) 8,4% Amortizare și depreciere (74.273.059) (67.686.546) 9,7% (Pierderi) din depreciere (inclusiv reversări ale pierderilor din depreciere) (2.690.986) (3.132.852) -14,1% Ajustări de valoare ale mijloacelor fixe - (377.870) -100% Alte cheltuieli operaționale (53.009.815) (44.722.691) 18,5% CHELTUIELI OPERAȚIONALE (747.403.319) (681.604.346) 9,7% PROFIT OPERAȚIONAL 59.550.524 62.594.023 -4,9% Venit financiar 12.899.548 13.005.328 -0,8% Costul finanțării (38.114.774) (45.812.946) -16,8% Alte cheltuieli financiare (17.471.236) (405.508) 4208,5% REZULTAT FINANCIAR (42.686.462) (33.213.126) 28,5% REZULTAT ÎNAINTE DE IMPOZITARE 16.864.061 29.380.897 -42,6% Venitul / (Cheltuiala) cu impozitul pe profit (8.109.141) (6.884.566) 17,8% REZULTAT DUPĂ IMPOZITARE 8.754.920 22.496.331 -61,1% Alte elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate în contul de profit sau pierdere Reevaluarea terenurilor și clădirilor 5.764.642 - - Impozit amânat pentru alte elemente ale rezultatului global (922.342) - - TOTAL ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL 4.842.300 - TOTAL REZULTAT GLOBAL 13.597.221 22.496.331 -39,6%
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 50 ANALIZA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE Cifra de afaceri a exercițiului financiar 2025 s-a ridicat la 779.671.690 RON, în creștere față de cifra de afaceri obținută în exercițiul financiar 2024 cu 62.734.299 RON, respectiv 8,8%. Creșterea s-a datorat în principal creșterii pe toate liniile de activitate ale Companiei, determinată de o cerere constantă pentru serviciile medicale. Alte venituri operaționale ale Companiei pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2025 au fost de 2.338.368 RON, în creștere de la 839.144 RON în 2024. Cheltuieli operaționale Cheltuielile operaționale includ cheltuieli fixe și variabile, precum și cheltuieli cu bunuri și materiale utilizate de Companie pentru prestarea serviciilor. Cheltuielile operaționale ca procent din veniturile operaționale au reprezentat 91,6% în 2024, respectiv 92.6% în 2025. Principalele categorii de cheltuieli operaționale sunt descrise mai jos. 12 luni 2025 12 luni 2024 Variație Consumabile și materiale de reparații 98.997.413 95.328.405 3,8% Cheltuieli cu serviciile prestate de terți 287.112.526 259.284.776 10,7% Cheltuieli cu salariile și cele asimilate salariilor 222.798.996 203.211.206 9,6% Contribuții sociale 8.520.524 7.860.000 8,4% Amortizare și depreciere 74.273.059 67.686.546 9,7% Pierderi din depreciere (inclusiv reversări ale pierderilor din depreciere) 2.690.986 3.132.852 -14,1% Ajustări de valoare ale mijloacelor fixe - 377.870 -100% Utilități 9.119.640 8.797.143 3,7% Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile 6.752.937 6.245.405 8,1% Chirii 5.874.208 3.709.918 58,3% Prime din asigurări 1.722.572 1.982.223 -13,1% Reclama și publicitate 18.611.347 15.686.744 18,6% Comunicații 2.406.008 2.379.998 1,1% Alte cheltuieli administrative și de exploatare 8.523.103 5.921.260 43,9% TOTAL 747.403.319 681.604.346 9,7% Consumabile și materiale de reparații Aceste cheltuieli includ diverse consumabile medicale și alte materiale utilizate de liniile de afaceri ale Companiei, inclusiv reactivi de laborator, medicamente, consumabile sterile pentru intervenții chirurgicale și consultații, articole de curățenie și altele. Cheltuielile Companiei pentru consumabile și materiale de reparații au crescut cu 3.669.008 RON, respectiv 3,8%, de la 95.328.405 RON în 2024 la 98.997.413 RON în 2025. Creșterea este în linie cu creșterea activității Companiei în toate unitățile sale. Această categorie de cheltuieli ca pondere în cifra de afaceri a Companiei a reprezentat 13,3% în 2024 și 12,7% în 2025. Cheltuieli salariale și cele asimilate salariilor și contribuții sociale Aceste cheltuieli includ cheltuielile cu salariile brute și cheltuielile cu contribuțiile aferente salariilor pentru personalul propriu al Companiei, inclusiv doctori, asistenți medicali, personal de laborator si personal suport. Cheltuielile cu doctorii care prestează servicii pentru Companie pe baze independente sunt incluse în categoria Cheltuielile cu serviciile prestate de terți (inclusiv contractele cu medicii), descrise în secțiunea următoare. Cheltuielile Companiei cu salarii și contribuții sociale au crescut în 2025 cu 20.248.314 RON, respectiv 9,6%, de la 211.071.206 RON în 2024 la 231.319.520 RON în 2025, ca urmare a dezvoltării unităților existente, precum și datorită deschiderii laboratorului de genomică din București. Această categorie de cheltuieli, ca pondere în cifra de afaceri a Companiei, a reprezentat 29,4% în 2024 și 29,7% în 2025. Cheltuieli cu serviciile prestate de terți (inclusiv contractele cu medicii) Cheltuielile cu serviciile prestate de terți includ, în principal, cheltuielile cu doctorii contractați de Companie ca furnizori independenți de servicii. Cheltuielile cu terții includ, de asemenea, alte tipuri de cheltuieli angajate cu terțe părți, precum curățenie și spălătorie, colectare deșeuri și salubrizare, pază și securitate, servicii IT, servicii de consultanță, servicii juridice, servicii de logistică și telecomunicații, acreditări și autorizații și costurile cu rețeaua "NetLife", inclusiv subsidiarele sale, care deservesc abonații PPM ai Companiei în zone în care Compania nu are prezență. Cheltuielile Companiei cu serviciile prestate de terți au crescut în 2025 cu 27.827.750 RON, respectiv 10,7%, de la 259.284.776 RON în 2024 la 287.112.526 RON în 2025. Această categorie de cheltuieli ca pondere în cifra de afaceri a Companiei a reprezentat 36,2% în 2024 și 36,8% în 2025. Creșterea este în linie cu creșterea activității în toate liniile de afaceri ale Companiei și cu intensificarea eforturilor în zona de inovație și cercetare. Alte cheltuieli operaționale Alte cheltuieli operaționale includ cheltuielile de promovare, cheltuielile cu întreținerea și reparațiile, utilitățile, chirii, prime de asigurare, comunicații și alte cheltuieli administrative și de exploatare. Alte cheltuieli operaționale au crescut în 2025 cu 8.287.124 RON, respectiv 18,5%. Această categorie de cheltuieli ca procent din vânzările Companiei a reprezentat 6,2% în 2024 și 6,8% în 2025. Amortizarea și deprecierea Cheltuielile cu amortizarea și deprecierea au crescut în 2025 cu 6.586.514 RON, respectiv 9,7%, de la 67.686.546 RON în 2024 la 74.273.059 RON în 2025. Creșterea se datorează investițiilor în infrastructura medicală realizate de Companie în cursul perioadei. Această categorie de cheltuieli ca pondere în vânzările Companiei a reprezentat 9,4% în 2024 și 9,5% în 2025. Profitul operațional Profitul operațional a scăzut cu 4,9% în 2025 față de 2024, de la 62.594.023 RON în 2024, la 59.550.524 în 2025, atât ca urmare a creșterii amortizării și deprecierii generate de investițiile recente, cât și pe fondul creșterii costurilor operaționale raportate la venituri, în contextul dezvoltării proiectelor strategice în zona de genomică, cu beneficii estimate în perioadele următoare. Rezultatul financiar Rezultatul financiar a crescut cu 28,5% în 2025 față de 2024, de la o pierdere de 33.213.126 RON în 2024, la o pierdere de 42.686.462 RON în 2025. Creșterea pierderii este efectul cumulat al scăderii costurilor de finanțare pentru finanțarea investițiilor continue și de dezvoltare organică și creșterea din impactul valutar al deprecierii RON-ului față de EURO. Rezultatul înainte de impozitare Ca urmare a factorilor prezentați mai sus, rezultatul înainte de impozitare a scăzut cu 42,6% de la 29,380,897 RON în 2024, la 16.864.061 RON în 2025. Impozitul pe profit Impozitul pe profit a crescut în 2025 cu 1.224.575 RON, ajungând la 8.109.141 RON in 2025. Rezultatul net Rezultatul net înregistrat în 2025 a scăzut cu 61,1%, de la un profit net de 22.496.331 RON în 2024 la un profit de 8.754.920 RON în 2025. SITUAȚIA POZIȚIEI FINANCIARE A COMPANIEI
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 51 Următorul tabel conține situația poziției financiare a Companiei pentru anul încheiat la data de 31 decembrie 2025, respectiv 2024. 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Variație ACTIVE Active Imobilizate Fond comercial 2.317.559 - 100,0% Imobilizări necorporale 26.807.829 22.636.493 18,4% Imobilizări corporale 393.269.961 374.993.545 4,9% Drepturi de utilizare a activelor 45.483.799 48.844.012 -6,9% Investiții în subsidiare 558.782.708 507.838.848 10,0% Alte active financiare 17.540.394 16.932.943 3,6% Total Active Imobilizate 1.044.202.250 971.245.841 7,5% Active Curente Stocuri 17.543.742 15.320.875 14,5% Creanțe comerciale 110.652.961 97.162.994 13,9% Împrumuturi acordate părților afiliate 202.055.486 190.295.292 6,2% Alte active 30.878.055 25.135.616 22,8% Numerar și echivalente de numerar 18.652.611 15.335.770 21,6% Cheltuieli în avans 2.878.220 3.422.223 -15,9% Total Active Curente 382.661.074 346.672.770 10,4% TOTAL ACTIVE 1.426.863.324 1.317.918.611 8,3% CAPITALURI ȘI DATORII Datorii pe Termen Lung Datorii din leasing 28.898.363 27.066.810 6,8% Împrumuturi purtătoare de dobânzi 665.239.788 582.827.132 14,1% Datorii cu impozitul amânat 17.158.204 16.292.837 5,3% Total Datorii pe Termen Lung 711.296.355 626.186.779 13,6% Datorii Curente Datorii comerciale și alte datorii 231.624.137 207.442.240 11,7% Descoperire de cont 10.197.000 9.948.200 2,5% Porțiunea curentă a datoriei din leasing 19.561.979 24.096.539 -18,8% Porțiunea curentă a împrumuturilor purtătoare de dobânzi 32.718.945 58.861.845 -44,4% Împrumuturi primite de la părțile afiliate 27.511.948 18.351.571 49,9% Datorii cu impozitul pe profit curent 2.170.523 2.256.090 -3,8% Provizioane 3.050.881 4.769.204 -36,0% Alte datorii 29.346.850 20.348.388 44,2% Total Datorii Curente 356.182.263 346.074.077 2,9% TOTAL DATORII 1.067.478.618 972.260.856 9,8% CAPITAL PROPRIU Capital social și prime de capital 132.562.337 132.562.337 0,0% Acțiuni proprii (3.227.055) (1.760.729) 83,3% Rezerve 149.254.871 142.816.514 4,5% Rezultat reportat 80.794.553 72.039.633 12,2% TOTAL CAPITAL PROPRIU 359.384.706 345.657.755 4,0% TOTAL CAPITAL PROPRIU ȘI DATORII 1.426.863.324 1.317.918.611 8,3%
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 52 ANALIZA PRINCIPALELOR ELEMENTE ALE SITUAȚIEI POZIȚIEI FINANCIARE Fond comercial În conformitate cu Contractul din 25 aprilie 2025, activitatea entității IT Repair a fost transferată către Societate, ceea ce a condus la recunoașterea fondului comercial. Active imobilizate Activele imobilizate au crescut cu 7,5%, respectiv 72.956.409 RON, de la 971.245.841 RON la 31 decembrie 2024, la 1.044.202.250 RON la 31 decembrie 2025, ca urmare in principal a creșterilor în imobilizările corporale (creștere susținută și de reevaluarea la valoare justă realizată la 31 decembrie 2025) și investițiilor în subsidiare realizate în cursul anului 2025. Imobilizările corporale au însumat 393.269.961 RON la 31 decembrie 2025, înregistrând o creștere de 4,9% față de 31 decembrie 2024 ca urmare a investițiilor în infrastructura medicală desfășurate în 2025. Investițiile în subsidiare au crescut cu 10%, respectiv 50.943.860 RON, de la 507.838.848 RON la 31 decembrie 2024 la 558.782.708 RON la 31 decembrie 2025 și ca urmare a convertirii împrumutului în capital social pentru una din subsidiarele Societății. Active curente Activele circulante au crescut cu 10,4% de la 346.672.770 RON la 31 decembrie 2024 la 382.661.074 RON la 31 decembrie 2025. Creșterea a fost în linie cu dezvoltarea Companiei. Creanțele comerciale Creanțele sunt evaluate în bilanț la valoarea estimată a fi realizată. Creanțele Societății acoperă o gamă largă de clienți. Principalul client la bugetul de stat este Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Perioada medie de încasare a creanțelor pentru serviciile oferite este de 90 de zile. Nu se percepe dobândă la creanțele comerciale în primele 90 de zile de la data emiterii facturii. 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Creanțe comerciale 144.738.814 128.557.860 Ajustări aferente pierderilor din credit anticipate (34.085.853) (31.394.866) TOTAL 110.652.961 97.162.994 Împrumuturi acordate părților afiliate Societatea deține împrumuturi semnificative în alte companii din cadrul Grupului. În perioada de raportare, au avut loc următoarele creșteri semnificative ale împrumuturilor acordate: Centrul de Diagnostic și Tratament Provita și Medicis SA, în paralel cu diminuarea împrumuturilor către Sweat Concept One (prin creșterea deținerii cu 14,95%) și Anima Speciality Medical Services. Datorii Curente Datoriile curente (excluzând datoriile purtătoare de dobândă) au crescut cu 16%, de la 253.167.493 RON la 31 decembrie 2024 la 293.704.339 RON la 31 decembrie 2025. Datorii financiare Datoriile purtătoare de dobândă au crescut cu 7,7%, de la 702.800.526 RON la 31 decembrie 2024 la 756.616.075 RON la 31 decembrie 2025 Tabelele următoare prezintă în rezumat situația datoriilor din contractele de împrumut și leasing ale Companiei la data de 31 decembrie 2024 și, respectiv 2025: Datorii financiare 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Porțiunea curentă a împrumuturilor purtătoare de dobânzi (incl. overdraft) 42.915.945 68.810.045 Porțiunea pe termen lung a împrumuturilor purtătoare de dobânzi 665.239.788 582.827.132 TOTAL 708.155.733 651.637.177
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 53 Datorii de Leasing 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Porțiunea pe termen lung 28.898.363 27.066.810 Porțiunea pe termen scurt 19.561.979 24.096.539 TOTAL 48.460.342 51.163.349 La 25 martie 2025, Grupul și-a majorat facilitățile existente cu 50 milioane EUR și cu o facilitate suplimentară de tip „Acordeon” de până la 25 milioane EUR, prin semnarea unui act adițional la acordul de credit sindicalizat existent. Sindicatul de bănci care a semnat majorarea creditului sindicalizat este format din Banca Comercială Română, în calitate de Coordonator Mandated Lead Arranger, Agent de Documentație, Agent al Facilității, Agent de Garanții și Bookrunner, precum și Raiffeisen Bank, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania și ING Bank, în calitate de creditori inițiali. Soldul creditului sindicalizat este de 696.122.052 RON la 31 decembrie 2025. Lichiditate și Resurse de Capital Următorul tabel prezintă un rezumat privind fluxurile de trezorerie pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2024 și, respectiv 2025: 12 luni încheiate la 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Fluxuri de trezorerie din exploatare înainte de modificările în capitalul circulant 111.300.361 96,644,724 Numerar generat de modificările în capitalul circulant 7.821.314 31.853.930 Numerar generat din exploatare 119.121.674 128.498.655 Dividende incasate de la subsidiare 4.459.492 1.399.080 Dobânzi plătite (33.161.224) (39.523.222) Impozit pe profit plătit (8.251.684) (5.339.059) Numerar net generat din activități de exploatare 82.168.259 85.035.454 Numerar net folosit în activitatea de investiții ( 101.444.591) (61.250.343) Numerar net din/(utilizat in) activitatea de finanțare 22.593.173 (18.650.857) Modificarea netă de numerar și echivalent de numerar 3.316.841 5.134.254 Numerar și echivalente de numerar la începutul perioadei 15.335.770 10.201.516 Numerar și echivalente de numerar la sfârșitul perioadei 18.652.611 15.335.770 Numerar net generat din activitatea de exploatare Numerarul net generat din activitatea de exploatare a scazut în 2025 cu 2.867.195 RON, respectiv 3.4%, de la 85.035.454 RON în 2024 la 82.168.259 RON în 2025, evolutie determinata in principal de variatiile capitalului circulant. În același timp, performanța operațională a înregistrat o îmbunătățire, reflectată în creșterea fluxurilor de trezorerie din exploatare înainte de modificările în capitalul circulant, care au ajuns la 111.300.361 RON în 2025, față de 96.644.724 RON în 2024. Numerar net folosit în activitatea de investiții Numerarul net folosit în activitatea de investiții a crescut cu 65,6% în cursul anului 2025, comparat cu 2024, cu o creștere de la 61.250.343 RON în 2024, la 101.444.591 RON în 2025, ca urmare a noilor achiziții realizate, precum și a împrumuturilor acordate entităților din cadrul Grupului. Numerar net din / (utilizat în) activitatea de finanțare Numerarul net din activitatea de finanțare a crescut cu 41.244.030 RON față de perioada precedentă, de la un numerar net utilizat în activitatea de finanțare de 18.650.857 RON în 2024 la un numerar net generat din activitatea de finanțare de 22.593.173 RON în 2025, în principal ca urmare a utilizărilor mai ridicate de finanțare comparativ cu rambursările efectuate către instituțiile de credit.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 54 Indicatori economico – financiari Perioada incheiată la 1 Indicatorul lichidităţii curente 31 Dec, 2025 Active curente 382,661,075 = 1.07 Datorii curente 356,182,263 Perioada incheiată la 2 Indicatorul gradului de îndatorare 31 Dec, 2025 Capital împrumutat 694,138,151 = 193% Capital propriu 359,384,706 Capital împrumutat 694,138,151 = 66% Capital angajat 1,053,522,857 Perioada incheiată la 3 Viteza de rotaţie a creantelor comerciale 31 Dec, 2025 Sold mediu creante comerciale 103,907,978 = 47.98 Cifra de afaceri x 90/180/360 779,671,690 Perioada incheiată la 4 Viteza de rotaţie a activelor imobilizate 31 Dec, 2025 Cifra de afaceri 779,671,690 = 0.75 Active imobilizate 1,044,202,250 Acești indicatori economico-financiari sunt urmăriți în mod constant, inclusiv la nivel trimestrial, de către conducerea Societății și sunt integrați în procesele de raportare și control managerial. Per ansamblu, indicatorii analizați reflectă o poziție financiară stabilă, susținută de o performanță operațională solidă și de o strategie de investiții orientată spre creștere pe termen mediu și lung. Constatările Comitetului cu privire la independența auditorului extern Începând cu 2024, serviciile de audit ale situațiilor financiare consolidate ale Grupului, ale situațiilor financiare individuale ale Med Life S.A. și ale filialelor, precum și alte servicii non-audit, referitoare la Declarația de Sustenabilitate, sunt realizate de auditorul extern, Deloitte Audit SRL. Comitetul de Audit înființat la nivelul Consiliului de Administrație al Societății monitorizează în mod continuu independența și obiectivitatea auditorului extern, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cele ale Codului de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București. Pe baza evaluărilor efectuate pe parcursul anului 2025, Comitetul de Audit nu a identificat situații care să afecteze independența sau obiectivitatea auditorului extern.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 55 MANAGEMENTUL RISCULUI Expunerea la risc și managementul riscului Consiliul de Administrație are responsabilitatea generală pentru stabilirea și supravegherea cadrului de management al riscului în cadrul organizației. Politicile de management al riscului sunt stabilite pentru a identifica și analiza riscurile cu care se confruntă Grupul, pentru a stabili limite de risc și controale adecvate și pentru a monitoriza riscurile și respectarea limitelor. Comitetul de Audit este responsabil pentru monitorizarea și abordarea problemelor privind eficacitatea și eficiența controalelor interne, în conformitate cu reglementările și managementul riscurilor. În cursul activității sale, Grupul este expus la o serie de riscuri organizate in categorii: riscuri de piață și financiare, riscuri operaționale și riscuri strategice. Obiectivele, politicile și procesele Grupului pentru gestionarea acestor riscuri și metodele utilizate pentru măsurarea riscurilor sunt prezentate mai departe în acest capitol. Procesele Grupului privind managementul riscului se concentrează pe identificarea, analiza și evaluarea acestor riscuri și a impactului lor asupra stabilității financiare și profitabilității organizației, precum și pe măsurile de atenuare. Obiectivul acestor activități este de a gestiona în mod activ riscurile în contextul apetitului la risc al MedLife și respectând principiile din Politica de Management al Riscului aprobată de Consiliul de Administrație, pentru atingerea obiectivelor strategice pe termen lung ale Grupului. Identificare, evaluare și măsurare Procesul de identificare a riscurilor este realizat în mod sistematic de către responsabilii de risc la nivel operațional, cu suportul funcției dedicate de gestionare a riscurilor. Scopul principal este inventarierea completă a tuturor riscurilor care pot influența Grupul. După identificare, fiecare risc este supus unei analize pentru a determina natura și relevanța sa, inclusiv cauzele și modul în care acesta devine semnificativ, având în vedere atât interdependențele dintre riscuri, cât și contextul specific în care acestea apar. Pe baza informațiilor disponibile, riscurile sunt evaluate și clasificate în funcție de probabilitatea de apariție și de impactul potențial. Rezultatul acestei etape inițiale constă într-un scor agregat al riscului inerent. Gestionare și atenuare Scorul riscului inerent reprezintă fundamentul pentru definirea și implementarea măsurilor de atenuare. Sunt introduse controale și acțiuni menite să reducă atât probabilitatea, cât și impactul riscurilor identificate. Aceste măsuri sunt analizate și ajustate în mod continuu, în concordanță cu evoluția mediului de afaceri și apariția unor noi amenințări. În urma aplicării acestor acțiuni rezultă scorul riscului rezidual, care este comparat cu nivelul de risc acceptat de Companie, în vederea prioritizării riscurilor majore și a celor care depășesc apetitul de risc al organizației. Conducerea executivă, împreună cu funcția de gestionare a riscurilor și în colaborare cu structurile operaționale, evaluează periodic necesitatea implementării unor măsuri suplimentare pentru consolidarea poziției generale de risc a Grupului. Monitorizare Evoluția și gestionarea riscurilor sunt urmărite în mod continuu. Pe măsură ce contextul de risc se modifică, noi riscuri sunt integrate în portofoliu imediat ce sunt identificate și raportate, iar cele care nu mai sunt relevante sunt eliminate sau reclasificate. Funcția de gestionare a riscurilor monitorizează în mod regulat atât mediul intern, cât și cel extern și menține un dialog constant cu părțile interesate relevante pentru a asigura actualizarea registrului de riscuri. Riscurile încadrate ca „ridicate” sau „critice” la nivel rezidual sunt raportate conducerii executive și Consiliului de Administrație, atât pentru creșterea gradului de conștientizare, cât și pentru inițierea unor măsuri proactive de atenuare. Acest proces structurat asigură furnizarea către conducere a unor rapoarte de risc atât periodice, cât și ad-hoc. Principalele riscuri identificate sunt prezentate mai jos: Capacitatea de a recruta și de a păstra personalul Există riscul ca Grupul MedLife, în anumite zone geografice, să se confrunte cu o lipsă de personal adecvat și cu o fluctuație ridicată a personalului din cauza reducerii finanțării pentru educație, a emigrării personalului calificat și a concurenței pentru personalul disponibil cu alți furnizori privați și de stat, precum și cu organizații din alte industrii pentru roluri suport. Acest lucru crește inflația salarială, în special pentru personalul clinic, și creează o presiune mai mare asupra marjelor. Nivelurile ridicate și persistente ale inflației exercită o presiune suplimentară asupra costurilor salariale generale, ceea ce afectează și mai mult capacitatea de a recruta și de a păstra personalul. Grupul MedLife își propune să ofere un loc de muncă în care toți angajații să se simtă respectați și apreciați, precum și un mediu în care aspirațiile profesionale să poată fi îndeplinite. Acest lucru se realizează prin investiții în sisteme care facilitează activitatea profesională, în formarea continuă și dezvoltarea profesională, precum și prin rețele de colegi care oferă sprijin și consiliere. Eforturile continue ale Grupului în domeniul digitalizării și automatizării asigură o utilizare mai eficientă a timpului personalului clinic și un mediu de lucru mai sigur, permițând personalului să ofere îngrijire unui număr mai mare de pacienți. MedLife depune eforturi pentru a menține angajații mulțumiți, motivați și productivi, urmărind să ofere niveluri de remunerare competitive, bazate pe piață, și să-și mențină reputația de angajator respectat. Procesele de revizuire a salariilor includ o comparație cu piața din sector pentru a evalua datele de referință de pe numeroase piețe. Riscul geopolitic Riscul geopolitic pentru sectorul de sănătate din România este determinat în principal de proximitatea conflictului din Ucraina și de instabilitatea regională din Orientul Mijlociu, care pot genera efecte indirecte asupra funcționării sistemului medical. Acestea includ perturbări ale lanțurilor de aprovizionare cu medicamente și echipamente, creșterea costurilor operaționale (în special energie și salarii), precum și presiuni suplimentare asupra sistemului public în contextul fluxurilor de populație sau al realocării resurselor bugetare către alte priorități strategice. În același timp, migrația personalului medical către piețe mai stabile și mai bine remunerate rămâne un factor critic, amplificat de incertitudinile geopolitice. În calitate de furnizor de servicii medicale, în majoritatea situațiilor de conflict, facilitățile și personalul Grupului MedLife nu sunt vizate direct. În plus, activitățile medicale sunt aproape întotdeauna scutite de embargouri și sancțiuni. Acest lucru atenuează riscurile într-o oarecare măsură. Licențe clinice, certificării și acreditari Riscul se referă la nerespectarea cerințelor legale, eșecul recertificării sau reacreditării. Lipsa programelor relevante de îmbunătățire a calității, a implementării/monitorizării eficacității acțiunilor corective și preventive, precum și a programelor de audit care susțin procesele de management al calității sporește acest risc. Organizația dispune de un sistem de control al calității bine organizat, care asigură monitorizarea constantă a conformității cu cerințele interne și externe, ceea ce permite menținerea sau obținerea de noi certificări care confirmă conformitatea cu cele mai înalte standarde. Auditurile periodice de conformitate și de calitate clinică sunt efectuate în conformitate cu planul de audit elaborat și aprobat. Toate activitățile sunt
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 56 înregistrate și analizate în vederea îmbunătățirii proceselor. Toate recomandările post-audit și acțiunile corective sau preventive întreprinse sunt monitorizate, iar rezultatele acestora sunt evaluate și analizate. Calitatea clinică Riscul se referă la furnizarea de servicii care nu sunt conforme cu standardele aplicabile de îngrijire medicală, de asistență medicală și alte servicii clinice și de diagnostic, în conformitate cu medicina bazată pe dovezi. Neconformitatea cu politicile de guvernanță clinică MedLife, Codul de conduită și Codul de etică medicală poate duce la furnizarea de servicii medicale și de diagnostic nesigure, inadecvate sau ineficiente. MedLife are o cultură puternică de raportare și o structură care permite monitorizarea conformității cu standarde clinice ridicate. Există sisteme de raportare integrate pentru indicatorii-cheie de performanță și indicatorii de calitate clinică. Politicile, standardele și algoritmii de conduită sunt revizuiți și actualizați periodic, în conformitate cu cele mai recente recomandări ale organizațiilor internaționale și ale instituțiilor naționale de stat. Protecția datelor Pierderea sau încălcarea datelor private ale pacienților reprezintă riscul de a pierde controlul asupra datelor sensibile. Poate fi vorba fie de pierderea datelor, scurgerea de date, utilizarea neautorizată a datelor sau indisponibilitatea datelor. Aceasta poate duce la probleme operaționale sau complicații clinice grave, precum și la impact asupra conformității, contractelor și reputației. MedLife dispune de mai multe măsuri de control pentru a se proteja împotriva pierderii de date, în special: testarea periodică a aplicațiilor conectate la internet și utilizarea unui firewall pentru aplicații web pentru a proteja sistemele critice conectate la internet, criptarea hard disk-urilor pentru laptopuri, criptarea datelor în tranzit, sisteme de prevenire a pierderii de date în unitățile cele mai mari, criptarea datelor stocate pentru baza de date a sistemului informațional clinic (CMS) și altele. Toate măsurile de control sunt completate de politici de protecție a datelor și de teste riguroase pentru a asigura disponibilitatea și protecția datelor. Securitatea cibernetică Există riscul ca sistemele IT să sufere întreruperi sau perturbări ca urmare a atacurilor hacker-ilor, a încălcărilor, a computer-virușilor, a bug-urilor, a defecțiunilor tehnologice sau a altor factori, ceea ce ar duce la indisponibilitate, întrerupere sau acces neautorizat la informații sensibile. Orice funcționare necorespunzătoare a sistemelor IT poate împiedica personalul să furnizeze servicii medicale, poate duce la pierderea sau coruperea datelor. De asemenea, ar putea duce la pierderi de reputație. MedLife integrează redundanța și robustețea în sistemele sale IT, acordând o atenție deosebită securității și protecției împotriva amenințărilor externe și interne. Se efectuează teste periodice de penetrare ale sistemelor IT (teste de recuperare în caz de dezastru, teste de securitate) și ale proceselor pentru a asigura contingența și eficacitatea planurilor de rezervă. MedLife își actualizează și investește continuu în echipamentele sistemului IT și în soluțiile software pentru a menține un mediu capabil să reziste amenințărilor noi și în evoluție. Printre măsurile cheie implementate se numără politicile de securitate, acreditarea ISO 27001, planurile de răspuns la incidente, detectarea și răspunsul la nivel de terminal, firewall-urile, gestionarea accesului privilegiat, gestionarea vulnerabilităților și testarea securității, backup- ul, software-ul de filtrare a e-mailurilor și prevenirea scurgerilor de date. Riscul de piață Factorii economici sunt un factor important pentru cererea și stabilirea prețurilor serviciilor. În cadrul serviciilor de sănătate, pachetele de asistență medicală finanțate de angajatori reprezintă o sursă semnificativă de venituri. O piață competitivă a forței de muncă susține cererea de beneficii legate de angajare și retenție, cum ar fi pachetele de asistență medicală. De asemenea, creșterea economică sporește venitul disponibil și capacitatea de a-și permite servicii de asistență medicală. O reformă a tarifelor publice care afectează domeniul de consultații și servicii medicale aferente a fost publicată în cursul anului 2025 și a intrat în vigoare în ianuarie 2026. Inflația ridicată reprezintă un risc semnificativ pentru Grup, în ceea ce privește posibilitatea de a transfera costurile suplimentare către clienți fără întârziere sau fără a pierde cota de piață. Grupul MedLife s-a dezvoltat de-a lungul a peste 30 de ani de creștere și a dezvoltat capacitatea de a gestiona astfel de cicluri economice. Abordarea organizației este de a menține accesibilitatea serviciilor sale pentru a se adapta la capacitatea piețelor locale de a le plăti. Crizele economice afectează, de asemenea, finanțarea asistenței medicale publice, ceea ce determină un număr mai mare sau mai mic de persoane să solicite tratament de la furnizori privați, întrucât asistența medicală reprezintă o cheltuială inelastică, ceea ce atenuează impactul recesiunilor economice asupra Grupului. Acesta și-a diversificat, de asemenea, sursele de venituri pentru a evita dependența excesivă de plătitorii publici sau de segmentele finanțate de angajatori. Achiziții Creșterea prin achiziții este importantă pentru dezvoltarea Grupului. Un proces de analiză detaliată inadecvat în cadrul procesului de achiziție poate duce la concluzii eronate și decizii necorespunzătoare. În plus, MedLife poate fi expusă la obligații sau probleme neprevăzute în cadrul companiilor achiziționate. MedLife exercită o supraveghere centralizată asupra tuturor proceselor de achiziție și dispune de echipe experimentate care execută achizițiile. Compania efectuează un proces de due diligence aprofundat atunci când realizează achiziții. În multe cazuri, organizația atenuează riscul prin corelarea prețului de achiziție cu dezvoltarea și performanța viitoare a țintei achiziționate. Afacerile achiziționate operează pe piețe pe care Grupul le cunoaște bine sau le-a analizat cu atenție în prealabil. Pentru tranzacții mai mari, se apelează la consultanți externi pentru a efectua o verificare prealabilă suplimentară, minimizând astfel riscul unei verificări prealabile inadecvate. Integrarea post-achiziție Există riscul ca operațiunile achiziționate să nu poată fi integrate conform planului, ceea ce ar genera costuri mai mari decât cele prevăzute sau ar împiedica realizarea sinergiilor în totalitate sau în termenul anticipat. În plus, există riscul lipsei de controale și proceduri în cadrul afacerilor achiziționate, care nu sunt aliniate la controalele existente la nivel de Grup, ceea ce sporește eforturile ulterioare de gestionare a riscurilor / raportare și necesită investiții suplimentare pentru actualizarea standardelor. MedLife stabilește un plan detaliat de integrare pentru fiecare achiziție, în cadrul căruia se măsoară și se gestionează riscul creșterii costurilor legate de integrare. Dacă este necesar, se desemnează persoane specifice pentru a supraveghea integrarea. Consiliul de Administrație analizează achizițiile majore pentru a evalua performanța în comparație cu proiecțiile inițiale. Riscul de credit Riscul de credit este riscul de pierderi în cazul în care o contrapartidă nu își îndeplinește angajamentele. Riscul de credit la care este expus Grupul se referă în principal la creanțele comerciale neplătite și la activele deținute de contrapartide care nu sunt plătite sau recuperabile, inclusiv riscul de credit cu CNAS cu care colaborează organizația. Respectarea de către clienți a condițiilor de credit convenite este monitorizată îndeaproape. O diversificare largă a clienților reduce dimensiunea relativă a soldurilor restante ale oricărui client individual. Grupul are doar 34% din vânzările sale în cursul anului 2025 care derivă din tratamentul pacienților asigurați CNAS (concentrarea riscului de credit).
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 57 Grupul a dezvoltat, de asemenea, anumite proceduri de evaluare a entităților juridice ca clienți, înainte de semnarea contractelor care vizează furnizarea de pachete de asistență medicală și de monitorizare a capacității acestora de a efectua plățile pe parcursul derulării contractelor. De asemenea, Grupul a înființat un departament intern de Colectare care monitorizează activ încasările primite de la clienți. Alte creanțe pe termen lung pentru prelucrarea celulelor stem sunt prezentate net de ajustarea pentru pierderi așteptate din credit. Riscul valutar Riscul valutar este riscul ca valoarea justă sau fluxurile de numerar viitoare ale unei expuneri să fluctueze ca urmare a schimbărilor ratelor de schimb valutar. Expunerea Grupului la riscul schimbărilor ratelor de schimb valutar se referă în principal la împrumuturile denominate în EUR, reflectând structura de finanțare a Grupului. La nivel operațional, Grupul beneficiază de o acoperire naturală a riscului, întrucât o parte din veniturile sale – în special din pachetele de prevenție si profilaxie medicală – sunt denominate în EUR, în timp ce majoritatea cheltuielilor operaționale sunt denominate în RON, cu o expunere limitată la EUR prin anumite consumabile și materiale. Grupul este expus, în principal, în ceea ce privește cursul de schimb al RON față de EUR. Analiza de senzitivitate este efectuată de management, folosind o creștere / scădere de 10% a RON față de EUR și este monitorizată periodic. Această ipoteză nu s-a schimbat față de anii precedenți și reprezintă un scenariu de stres utilizat în scopul evaluării interne a riscului și reflectă o ipoteză conservatoare aplicată de conducere la evaluarea expunerii la riscul valutar. Analiza de senzitivitate include doar elementele monetare în valută și ajustează conversia acestora la sfârșitul perioadei pentru o modificare de 10% a cursurilor valutare. Riscul ratei dobânzii Grupul este expus la riscul ratei dobânzii deoarece împrumută fonduri la dobânzi variabile. Riscul mai mare este reprezentat de fondurile împrumutate în moneda națională, deoarece ratele dobânzilor sunt periodic actualizate în funcție de variația indicelui. Contractele de închiriere încheiate în moneda națională sunt expuse riscului și din cauza procesului de actualizare de mai sus, întrucât rata de actualizare în acest caz este legată de ratele interne de împrumut pentru fondurile accesate denominate în moneda națională. Grupul monitorizează proiecțiile privind ratele dobânzilor în vederea luării de decizii cu privire la investiții și achiziții, precum și la modul în care acestea vor fi finanțate în viitor. Acesta analizează continuu facilitățile de credit existente și viitoare pe baza condițiilor actuale de piață și își intensifică eforturile pentru a prognoza și finanța corect nevoile viitoare. Analiza de senzitivitate a ratei dobânzii este efectuată de management, folosind o creștere / scădere de 10% a ratelor dobânzii și monitorizată periodic. Această ipoteză nu s-a schimbat față de anii precedenți și reprezintă evaluarea conducerii asupra modificării rezonabile posibile a ratelor dobânzilor. Riscul de lichiditate și de refinanțare Riscul de lichiditate se referă la capacitatea de a plăti obligațiile la scadență, iar riscul de refinanțare se referă la capacitatea de a refinanța împrumuturile sau alte datorii la scadență. Grupul minimizează riscul de lichiditate prin menținerea unei poziții de numerar suficiente, prin gestionarea centralizată a numerarului, prin investiții în titluri de valoare lichide și prin deținerea unor linii de credit suficiente pentru a acoperi eventualele nevoi de finanțare. Grupul se află într-o situație în care nu are datorii semnificative care să ajungă la scadență într-o anumită concentrare, iar cea mai mare parte a portofoliului de datorii se referă la scadențe pe termen lung. Schimbările climatice Impactul Grupului asupra mediului provine în principal din consumul de energie din clinici, laboratoare și spitale, precum și din utilizarea produselor farmaceutice și a substanțelor chimice în cadrul serviciilor medicale și de diagnosticare. Un alt domeniu de impact îl reprezintă gestionarea deșeurilor și a apei. Schimbările climatice, sub forma schimbărilor de temperatură sau ale nivelurilor de poluare ar putea duce la modificarea tiparelor de îmbolnăvire, impunând organizației să se adapteze și să ofere noi servicii, să-și mărească capacitatea sau să dezvolte noi competențe. Pentru a atenua orice impact negativ, MedLife depune eforturi pentru a-și îmbunătăți eficiența energetică și a utilizării resurselor. Grupul MedLife măsoară și raportează amprenta sa de carbon în cele trei domenii de aplicare ale Protocolului privind gazele cu efect de seră (GHG Protocol). Grupul monitorizează și raportează în mod transparent progresele înregistrate în direcția reducerii amprentei de carbon, în calitate de semnatar al Pactului Global al ONU. În ceea ce privește gestionarea deșeurilor și a apei, organizația respectă pe deplin legile și reglementările aplicabile în țările în care își desfășoară activitatea. Dezastre naturale Riscul de dezastre naturale se referă la potențialul de perturbări semnificative ale operațiunilor Grupului cauzate de evenimente de risc fizic acute. Aceste evenimente includ inundații, cutremure, valuri de căldură acute, etc. Astfel de dezastre pot duce la deteriorarea activelor fizice, întreruperi în lanțul de aprovizionare, pierderea infrastructurii critice și amenințări la adresa siguranței angajaților. Riscul este mai mare în unitățile operaționale (ex. spitale) unde continuitatea activității și prezența fizică sunt esențiale și nu pot fi înlocuite de munca la distanță. Există o poliță de asigurare de tip „all risks” care acoperă în mod eficient costurile financiare ale eventualelor daune aduse bunurilor, în cazul unor pierderi cauzate de un dezastru natural. Având în vedere caracterul critic al majorității operațiunilor Grupului, principalele facilități situate în zone cu risc ridicat de cutremure sunt proiectate pentru a asigura continuitatea operațiunilor. Serverele bazate pe cloud și stocarea datelor asigură că orice distrugere a instalațiilor IT locale nu va duce la pierderea datelor și la imposibilitatea de a opera. Generatoarele de energie electrică sunt instalate acolo unde se consideră necesar, pentru a susține operațiunile în cazul unei întreruperi de curent. Litigii Grupul este implicat în diverse litigii ca parte a cursului normal al activității. Conducerea a evaluat statutul juridic împreună cu consilierii juridici ai Grupului și toate ajustările necesare au fost înregistrate în situațiile financiare consolidate. Angajamente extra-bilanțiere La data de 31 decembrie 2025 Grupul nu era parte la nici o altă obligație sau angajament extra-bilanțier. Schimbări în politicile contabile Din cunoștințele Companiei, nu există standarde materiale de contabilitate aplicabile Grupului care să necesite o modificare prospectivă a oricăreia dintre politicile contabile ale Grupului. Politici contabile materiale Detaliile privind politicile și metodele contabile materiale adoptate, inclusiv criteriile de recunoaștere, baza de evaluare și baza pe care sunt recunoscute veniturile și cheltuielile, pentru fiecare clasă de active financiare, datorii financiare și instrumente de capitaluri proprii sunt prezentate în Situațiile financiare consolidate.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 58 EVENIMENTE ULTERIOARE BILANȚULUI Finalizarea achiziției Medstar În data de 3 februarie 2026, MedLife a anunțat finalizarea achiziției integrale a grupului de clinici Medstar din Cluj-Napoca, achiziție demarată în luna iunie 2025. Odată cu încheierea tranzacției, Medstar devine parte a rețelei Sfânta Maria care își consolidează astfel prezența în regiunea Transilvaniei și extinde accesul pacienților la servicii medicale de calitate, în regim CAS. Clinica MedLife Genesys din Arad MedLife și-a extins prezența în Arad și a deschis a patra unitate medicală în Arad în ianuarie 2026. Noua clinică oferă pacienților peste 17 specialități medicale, servicii complete de analiză medicală, dar și un concept inovator pentru piața locală: Centrul de Longevitate. Centrul pentru Longevitate propune o abordare modernă și integrată a sănătății, axată pe prevenirea și optimizarea calității vieții. Centrul pentru Menopauză va funcționa, de asemenea, în cadrul Centrului de Longevitate, dedicat sprijinirii sănătății femeilor prin evaluări și tratamente personalizate. Contextul geopolitic – Razboiul din Iran La începutul anului 2026, contextul geopolitic internațional a rămas caracterizat de incertitudini, inclusiv pe fondul evoluțiilor din Orientul Mijlociu, în special în ceea ce privește Iranul. Grupul monitorizează îndeaproape situația și potențialele efecte indirecte asupra activității, inclusiv prin impactul asupra lanțurilor de aprovizionare, costurilor operaționale și dinamicii inflației. Pe baza informațiilor disponibile la data aprobării situațiilor financiare, aceste evoluții au fost considerate evenimente ulterioare care nu necesită ajustări în conformitate cu IAS 10 și nu au un impact semnificativ asupra situațiilor financiare pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025. Convocarea AGOA anuală În data de 27 martie 2026 a fost publicat Convocatorul AGOA anuală pentru data de 30 aprilie / 4 mai 2026. Principalele puncte supuse aprobării acționarilor MedLife sunt: Situațiile financiare anuale auditate pentru anul 2025, la nivel individual și nivel consolidat; Raportul anual al Grupului MedLife; Descărcarea de gestiune a membrilor Consiliului de Administrație; Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, la nivel individual și nivel consolidat; Raportul de Remunerare, supus votului consultativ al acționarilor. Acționarii înregistrați în registrul acționarilor ținut de Depozitarul Central S.A., la sfârșitul zilei de 21 aprilie 2026, stabilită ca Dată de Referință pentru AGOA, au dreptul de a vota în cadrul acesteia. Nu au existat alte evenimente semnificative după 31 decembrie 2025.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 59 . POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE Acțiunile deținute de acționarii Societății, altele decât acțiunile proprii, deținute de Societate, sunt purtătoare de drepturi egale și depline cu privire la dividende. Exercițiul financiar al Societății începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie. Conform Legii Societăților, dividendele pot fi distribuite doar dacă Societatea înregistrează profit, opțional trimestrial pe baza situațiilor financiare interimare și anual, după regularizarea efectuată prin situațiile financiare anuale, aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor. Profitul Societății după plata impozitului pe profit va fi distribuit conform hotărârii adunării generale a acționarilor. Societatea are obligația de a constitui rezerve și alte fonduri prevăzute de legile aplicabile. Adunarea generală a acționarilor Societății este liberă să decidă cu privire la distribuirea dividendelor, pe baza propunerii Consiliului de Administrație. În cazul nepropunerii din partea Consiliului de Administrație, acționarii care dețin individual sau împreună cel puțin 5% din drepturile de vot în Societate pot, de asemenea, să solicite suplimentarea ordinii de zi a adunării cu un nou punct privind distribuirea dividendelor, specificând inclusiv cota de distribuire. Dividendele pot fi distribuite numai din profitul determinat potrivit legii, proporțional cu cota de participare în capitalul social vărsat, opțional trimestrial pe baza situațiilor financiare interimare și anual, după regularizarea efectuată prin situațiile financiare anuale. Adunările Generale ale Acționarilor, care aprobă situațiile financiare anuale, stabilesc, de asemenea, valoarea brută a dividendului pe acțiune, cât și procesul de plată. Potrivit Legii 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, Adunarea Generală a Acționarilor care aprobă distribuirea dividendelor trebuie, totodată, să decidă și data în care dividendele vor fi plătite efectiv acționarilor. Această dată nu va fi stabilită mai târziu de 6 luni de la data Adunării Generale a Acționarilor de stabilire a dividendelor. Dacă Adunarea Generală a Acționarilor nu ia o decizie cu privire la data de plată a dividendelor, acestea vor fi plătite într-un termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de stabilire a dividendelor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. La expirarea acestei perioade, Societatea este considerată pusă de drept în întârziere. Dividendele se pot plăti în mod opțional trimestrial în termenul stabilit de adunarea generală a acționarilor, regularizarea diferențelor rezultate din distribuirea dividendelor în timpul anului urmând să se facă prin situațiile financiare anuale. Plata diferențelor rezultate din regularizare se face în termen de 60 de zile de la data aprobării de către Adunarea Generala a Acționarilor a situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat. În caz contrar, Societatea sau acționarii, în funcție de rezultatul regularizării, datorează după acest termen dobândă penalizatoare calculată conform prevederilor legale aplicabile, dacă hotărârea adunării generale a acționarilor care a aprobat situațiile financiare aferente exercițiului financiar încheiat nu a stabilit o dobândă mai mare. În cazul distribuirii parțiale a dividendelor între acționari în cursul unui an financiar, situațiile financiare anuale vor evidenția dividendele atribuite parțial și vor regulariza diferențele rezultate, în mod corespunzător. Plata dividendelor se face doar către acționarii înregistrați în registrul acționarilor Societății la data de înregistrare, stabilită de Adunarea Generală a Acționarilor care aprobă distribuirea dividendelor. Data de înregistrare trebuie stabilită cu cel puțin 10 zile lucrătoare ulterior datei Adunării Generale a Acționarilor. De asemenea, legea românească prevede că data de plată stabilită de Adunarea Generală a Acționarilor trebuie stabilită astfel încât sa fie ulterioară cu cel mult 15 zile lucrătoare datei de înregistrare, însă nu mai târziu de șase luni de la data Adunării Generale a Acționarilor care aprobă repartizarea dividendelor. Potrivit reglementărilor aplicabile, Societatea trebuie să publice, înainte de data de plată a dividendelor, un comunicat, pe care îl transmite ASF și operatorului de piață, care va specifica cel puțin (i) valoarea dividendului pe acțiune,(ii) data ex dividend, (iii) data de înregistrare și (iv) data de plată a dividendelor, conform celor aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor, precum și (i) modul de plată al dividendelor și (ii) informațiile de identificare ale agentului de plată. Dividendele care nu sunt revendicate în termen de trei ani de la data scadenței plății acestora pot fi păstrate de Societate. Conform Legii Societăților, repartizarea dividendelor din profituri fictive sau din surse care nu pot fi distribuite, în cursul exercițiului financiar pe baza situației financiare interimare și anual, pe baza situațiilor financiare anuale, sau contrar celor rezultate din acestea, atrage răspunderea penală a administratorilor, directorilor, membrilor directoratului sau ai consiliului de supraveghere sau a reprezentanților legali ai Societății și se pedepsește cu închisoarea de la un an la 5 ani. De asemenea, în cazul în care Societatea constată o pierdere a activului net, capitalul social trebuie reîntregit sau redus înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit. În plus, dacă Societatea înregistrează pierderi istorice, aceasta nu poate plăti dividende până când pierderile nu sunt acoperite. Obiectivul Consiliului de Administrație este de a crea valoare pentru acționarii Societății. Pentru a menține tendința curentă de expansiune, Grupul are nevoie atât de resursele sale interne, cât și de cele externe. Astfel, Consiliul de Administrație, axat pe continua extindere a Grupului si a profitabilității acestuia în beneficiul acționarilor, intenționează să propună nedistribuirea dividendelor către acționari, atâta timp cât randamentul de creștere al Grupului este conform cu istoricul. În cazul în care Consiliul de Administrație va propune distribuirea dividendelor în viitor, vor trebui avute în vedere mai multe aspecte, respectiv: condițiile generale de afaceri, rezultatele financiare ale Grupului, cerințele de investiții, restricțiile legale și contractuale de plată a dividendelor și orice alți factori pe care Consiliul de Administrație îi poate considera relevanți. Orice parte de profit care nu este atribuită planurilor de creștere ale Societății sau care nu este grevată de restricții contractuale, legale sau de altă natură, va fi, de principiu, plătită sub formă de dividende acționarilor, cu excepția cazului în care este necesară pentru orice alt scop corporativ, inclusiv investițiile în oportunitățile de creștere a profitului.
CONȚINUT SCRISOARE CĂTRE ACȚIONARI RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Pagina | 60 ABREVIERI ȘI DEFINIȚII Abrevieri Definiție AGA Adunarea Generală a Acționarilor AGEA Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor AGOA Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor ARIR Asociația Română pentru Relația cu Investitorii ASF Autoritatea de Supraveghere Financiară ATI unitate de terapie intensivă BET indicele de referință al pieței de capital din România BET-TR Versiunea de tip randament total a indicelui de referință al pieței de capital din România BET BVB Bursa de Valori București CEO Director General CFO Director Financiar CNAS Casa Națională de Asigurări de Sănătate EBITDA profit operațional înainte de dobânzi, impozit pe profit, amortizare si depreciere EBITDA Pro-forma EBITDA ajustată cu achiziția Societăților, ca și cum achiziția ar fi avut loc la 1 ianuarie 2025, prin combinarea rezultatelor financiare ale societăților achiziționate pentru această perioadă cu cele ale Grupului și eliminarea anumitor cheltuieli incluse în EBITDA pe care conducerea Grupului le consideră neoperaționale și/sau de natură nerecurentă ESG Mediu, Social și Guvernanță EURIBOR Euro Interbank Offer Rate – rata de referință pentru băncile europene în împrumuturile interbancare denominate în euro EURO, EUR Moneda unică europeană Grupul MedLife, Grupul Med Life S.A. împreună cu filialele sale HUF Forint maghiar IFRS Standarde Internaționale de Raportare Financiară KPI iIndicatori cheie de performanță MedLife, Societatea-mamă, Societatea, Compania Med Life S.A. NPS Scorul net al promotorilor PPM Pachet de prevenție medicală PPS Plată per serviciu PPS Preț per serviciu RENAR Asociația de Acreditare din România ROBOR Rata de ofertă interbancară românească – rata de referință pentru băncile din România în împrumuturile interbancare denominate în RON RON Leu românesc SOP, Stock Option Plan Plan de acordare de opțiuni pe acțiuni UE Uniunea Europeană
DECLARAȚIA DE SUSTENABILITATE A GRUPUL MEDLIFE 2025
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 2 | Pag CUPRINS Pagina ESRS 2 - INFORMAȚII GENERALE 2 TAXONOMIA DE MEDIU UE 22 ESRS E1 - SCHIMBĂRILE CLIMATICE 23 ESRS E2 - POLUAREA 34 ESRS E3 - RESURSELE DE APĂ ȘI CELE MARINE 38 ESRS E5 - UTILIZAREA RESURSELOR ȘI ECONOMIA CIRCULARĂ 40 ESRS S1 - FORȚA DE MUNCĂ PROPRIE 45 ESRS S2 - LUCRĂTORII DIN LANȚUL VALORIC 55 ESRS S3 - COMUNITĂȚILE AFECTATE 60 ESRS S4 - CONSUMATORII ȘI UTILIZATORII FINALI 63 ESRS G1 - CONDUITA PROFESIONALĂ 74 ANEXE Anexa 1 - Abrevieri si simboluri 82 Anexa 2 - Punctele de date care decurg din alte acte legislative ale UE enumerate în apendicele B din standardul ESRS 2 83 Anexa 3 - Activitati economice luate in considerare (sectoare cu impact climatic ridicat) 86 Anexa 4 - Proporția din cifra de afaceri, capex și opex din produse sau servicii asociate cu activități economice eligibile din punctul de vedere al taxonomiei sau aliniate la taxonomie 86 RAPORTUL AUDITORULUI 86 ESRS 2 – INFORMAȚII GENERALE [BP-1] – BAZA GENERALĂ PENTRU ÎNTOCMIREA DECLARAȚIEI PRIVIND DURABILITATEA În prezentul document, termenul „sustenabilitate” este utilizat în locul termenului „durabilitate”, iar „materialitate/material” în locul termenului „semnificație/semnificativ”, atunci când apar în expresiile „analiza de dublă semnificație” și „impacturile, riscurile și oportunitățile semnificative”, conform termenilor menționați în Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 2844/2016 cu modificările ulterioare, Capitolul 7, secțiunea 7.3 de punere în aplicare a Articolului 29(a) din Directiva 2013/34/UE și Standardele Europene de Raportare a Sustenabilității (ESRS), adoptate prin Regulamentul Delegat (UE) 2023/2772 al Comisiei Europene, în temeiul Directivei privind raportarea de sustenabilitate a întreprinderilor (CSRD – Corporate Sustainability Reporting Directive). Declarația de Sustenabilitate aferentă anului 2025 este pregătită la nivel consolidat, incluzând compania- mamă, Med Life S.A. și toate filialele sale. La fel ca si in 2024, Med Life S.A este singura entitate din Grup care intră sub incidența CSRD pe o bază individuală pentru anul financiar 2025, fiind o companie mare listată (respectiv o entitate de interes public). Celelalte companii din Grupul MedLife nu au o obligație individuală de raportare pentru anul financiar 2025, întrucât nu sunt entități de interes public. Med Life S.A., în calitate de companie-mamă a unui Grup mare, întocmește situații financiare anuale consolidate. iar, începând cu anul financiar 2024 are obligația de a pregăti și o declarație consolidată de sustenabilitate care face parte din Raportul Anual întocmit la nivel consolidat. În ceea ce privește consolidarea informațiilor de sustenabilitate prezentate acestea sunt consolidate conform acelorași principii ca și situațiile financiare, cu excepția cazului în care se specifică altfel. Lista completă a filialelor incluse in Declarația de Sustenabilitate este raportată în Nota 1 Descrierea Activitatii din Situatiile Financiare Consolidate ale Grupului MedLife. Declarația de Sustenabilitate a Grupului MedLife pregătită pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2025 cuprinde date comparative cu perioadele anterioare, respectiv 2024. Declarația integrează și lanțul valoric din amonte și din aval în procesul de evaluare a semnificației impacturilor, riscurilor și oportunităților (IRO) identificate în aceste segmente. În situațiile în care politicile și acțiunile întreprinderii se extind și asupra lanțului valoric, acest aspect este menționat explicit în cerințele de raportare corespunzătoare din standardele tematice ESRS și din MRD conform ESRS 2. În ceea ce privește indicatorii, informațiile referitoare la lanțul valoric se referă exclusiv la emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu prevederile ESRS E1-6. Grupul nu a exercitat opțiunea de a omite informații care corespund proprietății intelectuale, know-how-ului sau rezultatelor inovării, astfel cum este prevăzut în secțiunea 7.7 din ESRS 1 privind informațiile clasificate și sensibile. De asemenea, întreprinderea nu a utilizat excepția prevăzută la articolul 19a alineatul (3) sau la articolul 29a alineatul (3) din Directiva 2013/34/UE transpusă prin Ordinul MFP nr. 85/2024 , care permite excluderea informațiilor referitoare la evoluții iminente sau aspecte aflate în curs de negociere. Prin urmare, Declarația de Sustenabilitate a Grupului MedLife acoperă lanțul valoric din amonte și din aval în linie cu cerințele ESRS 1, secțiunea 5.1 Întreprinderea care raportează și lanțul valoric. Politicile contabile au fost aplicate în mod consecvent în linie cu anul financiar 2024 și incluse detaliat în cadrul prezentei Declarații de Sustenabilitate. Societatea va reevalua periodic utilizarea estimărilor și judecăților făcute pe baza experienței privind aplicarea politicilor contabile, a dezvoltării raportării de sustenabilitate și a altor factori. Modificările în elaborarea sau prezentarea informațiilor privind sustenabilitatea sunt recunoscute în perioada în care estimarea în cauză este revizuită. Pentru informații suplimentare despre estimările, judecățile și ipotezele cheie aplicate, vă rugăm să consultați paginile cu tabelele de date cantitative privind informațiile de sustenabilitate din cadrul prezentei declarații.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 3 | Pag [BP-2] – PREZENTĂRI DE INFORMAȚII ÎN LEGĂTURĂ CU CIRCUMSTANȚE SPECIFICE Grupul a adoptat orizonturile de timp pe termen scurt, mediu și lung, așa cum sunt definite în secțiunea 6.4 din ESRS 1, fără a devia de la acestea. Conform acestor definiții standard, termenul scurt este considerat a fi până la un an, similar cu perioada de raportare utilizată pentru situațiile financiare, termenul mediu se întinde de la sfârșitul perioadei de raportare pe termen scurt până la cinci ani, iar termenul lung acoperă o perioadă ce depășește cinci ani. Aceste intervale de timp au fost utilizate în mod constant în cadrul raportării, reflectând o abordare standardizată și aliniată cerințelor ESRS 1, fără a fi necesară ajustarea acestora. Indicatorul raportat pentru lanțul valoric din amonte și aval se referă exclusiv la emisiile de gaze cu efect de seră (GES) din cadrul Scope 3. Acesta reprezintă singurul indicator utilizat pentru a reflecta impactul asupra lanțului valoric, conform standardelor de raportare stabilite. Estimările emisiilor de GES din Scop 3 au fost realizate conform GHG Protocol Standard (versiunea revizuită 2015), folosind surse indirecte, precum datele medii sectoriale sau alte surse de informații relevante care reflectă activitățile din lanțul valoric. Aceste estimări sunt fundamentate pe metodologii standardizate care permit evaluarea impactului indirect al activităților companiei. Estimările emisiilor din Scope 3 au fost realizate cu un nivel de acuratețe considerat adecvat, conform GHG Protocol. Totuși, având în vedere că acestea se bazează pe surse indirecte și date sectoriale medii, există un anumit grad de incertitudine asociat acestor estimări. Nivelul de acuratețe al acestora este clar specificat în Declarația de Sustenabilitate în cadrul cerinței de raportare E1-6 din cadrul standardului ESRS E1. În vederea îmbunătățirii acurateței estimărilor privind emisiile Scope 3, întreprinderea va colabora mai strâns cu furnizorii și partenerii din lanțul valoric pentru a obține date directe și precise, în loc să se bazeze exclusiv pe estimări sectoriale medii. Implementarea acestor acțiuni va fi desigur supusă reglementărilor Omnibus. Totodată, Grupul a utilizat estimări și pentru calcularea următorilor indicatori cantitativi și valori monetare: cantitatea de deșeuri municipale prezentate in E5-5, greutatea intrărilor de resurse prezentate în E5-4, cantitatea de poluanți în apă și cantitatea de microplastice generate prezentate în E2-4. Informațiile referitoare la sursele de incertitudine, ipotezele, aproximațiile și raționamentele aplicate de Grup în procesul de măsurare a acestor indicatori sunt detaliate în cadrul fiecărui standard tematic relevant care include astfel de date cantitative. În cazul în care intervin modificări în pregătirea și prezentarea informațiilor privind sustenabilitatea față de perioadele anterioare de raportare, societatea explică natura acestor modificări și motivele care le-au determinat, inclusiv justificarea privind relevanța sporită a metricilor înlocuitoare. De asemenea, sunt prezentate valori comparative revizuite, cu excepția situațiilor în care ajustarea acestora este impracticabilă, caz în care acest aspect este menționat explicit. Totodată, este dezvăluită diferența dintre valoarea raportată în perioada precedentă și valoarea comparativă revizuită. Informațiile aferente prezentei cerințe sunt detaliate în Declarația de Sustenabilitate în cadrul cerinței de raportare E1-6 din cadrul standardului ESRS E1. În cadrul Declarației de Sustenabilitate, Grupul a inclus următoarele informații suplimentare care provin din alte acte legislative care prevad raportarea de informații privind sustenabilitatea sau din standarde și cadre de raportare general acceptate, pe lângă cerințele ESRS, dupa cum urmează: Informații suplimentare Standard Locul GRI 202-2 Proporția managementului superior angajat din comunitatea locală GRI 201-1 Valoarea economică directă generată și distribuită GRI Standards ESRS S3 - [S3] - Prezentarea de informații specifice Grupului - Prezența pe piață - Valoare economică generată și distribuită HC-DY-270a.1. Descrierea politicilor sau inițiativelor pentru a se asigura că pacienții sunt informați în mod adecvat despre preț înainte de a fi supuși unei proceduri SASB ESRS G1 [G1] - Prezentarea de informații specifice Grupului: - prețuri și transparența Informații suplimentare Standard Locul HC-DY-270a.2. Discuție despre modul în care informațiile privind prețurile pentru servicii sunt făcute publice facturării - frauda și proceduri inutile - comportament concurențial HC-DY-510a.1. Valoarea totală a pierderilor bănești ca urmare a procedurilor judiciare asociate fraudei medicale GRI 206-1 Acțiuni legale pentru comportament anticoncurențial, antitrust și practici de monopol Următoarele informații sunt incluse prin trimitere la alte secțiuni din prezenta Declarație de Sustenabilitate și din Situatiile Financiare Consolidate 2025: Informații incluse prin trimitere Locul raportării Pagina ESRS 2 BP-2 punctul 10 b) și c) E1-6 din cadrul ESRS E1 31 ESRS 2 BP-2 11 b) i, ii E2-4 din cadrul ESRS E2 36 E3-4 din cadrul ESRS E3 39 E5-4 din cadrul ESRS E5 41 E5-5 din cadrul ESRS E5 43 E1 GOV 3 GOV 3 din ESRS 2 7 G1 GOV 1 GOV 1 din ESRS2 4 SBM-1 40 b) Nota 19 Venituri din contracte cu clienti SBM-3 48 d) E2.IRO-1 din cadrul E2 34 SBM-3 48 d) E3.IRO-1 din cadrul E3 38 SBM-3 48 d) E5.IRO-1 din cadrul E5 40 SBM-3 48 d) S1.SBM-3 din cadrul S1 45 SBM-3 48 d) S4.SBM-3 din cadrul S4 63 E2.IRO-1 E2.IRO-1 din cadrul E2 34 E3.IRO-1 E3.IRO-1 din cadrul E3 38 E3.IRO-1 E5.IRO-1 din cadrul E5 40 G1.IRO-1 G1.IRO-1 din cadrul G1 74 S1.SBM-3 S1.SBM-3 din cadrul S1 45 S2.SBM-3 S2.SBM-3 din cadrul S2 55 S3.SBM-3 S3.SBM-3 din cadrul S3 60 S4.SBM-3 S4.SBM-3 din cadrul S4 63 MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), d), e) și f) privind Politica de sustenabilitate din secțiunile ESRS E2, E2-1 E1-2 din cadrul ESRS E1 28 MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), d), e) și f) privind Politica de sustenabilitate din secțiunile ESRS E3, E3-1 E1-2 din cadrul ESRS E1 28 MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), d), e) și f) privind Politica de sustenabilitate din secțiunile ESRS E5, E5-1 E1-2 din cadrul ESRS E1 28 MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), e) și f) privind Politica de sustenabilitate din secțiunile ESRS S1, S1-1 E1-2 din cadrul ESRS E1 28 MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), e) și f) privind Politica de sustenabilitate din secțiunile ESRS S2, S2-1 E1-2 din cadrul ESRS E1 28 MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), d) si f) privind Politica de sustenabilitate din secțiunile ESRS S2, S2-1 S1-1 din cadrul ESRS S1 46
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 4 | Pag Informații incluse prin trimitere Locul raportării Pagina MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), d) și f) privind Politica de sustenabilitate din secțiunile ESRS S3, S3-1 E1-2 din cadrul ESRS E1 28 MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), e) și f) privind Politica de sustenabilitate din secțiunile ESRS S4, S4-1 E1-2 din cadrul ESRS E1 28 MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), d), e) și f) privind Politica de sustenabilitate din secțiunile ESRS G1, G1-1 E1-2 din cadrul ESRS E1 28 G1-3 Raportat in G1-1 75 Declarația de Sustenabilitate a fost supusă procesului de revizuire printr-o asigurare limitată efectuată de auditorul Companiei, Deloitte Audit SRL. Vă rugăm să consultați Raportul de Asigurare Limitată care include descrierea activităților de asigurare realizate de auditorul extern. [GOV-1] – ROLUL ORGANELOR DE ADMINISTRAȚIE, DE CONDUCERE ȘI DE SUPRAVEGHERE Consiliul de Administrație Conform Actului constitutiv al Societății, Med Life S.A. este administrată în sistem unitar, de un Consiliu de Administrație constituit din șapte membri numiți de Adunarea Generală Ordinară a acționarilor pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea re-alegerii pentru mandate subsecvente de 4 ani. CV-urile care detaliază experiența profesională și calificările membrilor Consiliului de Administrație sunt publicate pe site-ul web al companiei (www.medlife.ro) fiind puse la dispoziția publicului și tuturor părților interesate. Tabel informații prinvid componența, diversitatea și expertiza membrilor CA Membru Gen Funcția în CA Rol Expertiza în sustenabilitate E S G E1, E2, E3, E5 S1, S2, S3, S4 G1 Mihail MARCU M Președinte CA Executiv Nicolae MARCU M Membru CA Executiv Dorin PREDA M Membru CA Executiv Dimitrie PELINESCU-ONCIUL M Membru CA Neexecutiv Ana Maria MIHĂESCU F Membru CA Indep.neex Voicu CHEȚA M Membru CA Indep. neex Ovidiu FER M Membru CA Indep. neex Categorie Feminin Masculin Independenți Reprezentare de gen și membri independenți 14% 86% 43% În 2025 nu au existat modificări ale structurii sau componenței Consiliului de Administrație. Grupul MedLife ia în considerare diversitatea de gen în structura Consiliului de Administrație, calculând procentul ca raport mediu între membrii de sex feminin și membrii de sex masculin ai Consiliului. De asemenea, procentul de membri independenți ai Consiliului de Administrație este un indicator important, fiind calculat ca pondere a membrilor independenți în Consiliul de Administrație. Acest procent se referă la membrii cu funcție neexecutivă ai Consiliului. În ceea ce privește reprezentarea angajaților și a altor lucrători la nivelul Consiliului de Administrație, în structura actuală a Consiliului nu există membri desemnați în mod specific pentru a reprezenta angajații sau alte categorii de lucrători. Conform legislației din România, nu există obligația legală de a include reprezentanți ai angajaților în Consiliul de Administrație al unei companii private. MedLife își menține angajamentul de a respecta cerințele legislative în vigoare și va face toate demersurile necesare adaptării structurii de conducere dacă astfel de cerințe devin aplicabile în viitor. La nivelul Consiliului de Administrație, au fost înființate două comitete consultative: Comitetul de Remunerare și Comitetul de Audit. Comitetul de Remunerare, are următoarele responsabilități principale: Decizii privind remunerarea membrilor Comitetului Executiv și a celorlalți administratori neexecutivi. În luarea unor astfel de decizii, Comitetul de Remunerare trebuie să țină cont de interesele pe termen lung ale acționarilor, investitorilor și ale altor participanți la afacerile MedLife; Aplicarea Hotărârilor Consiliului de Administrație care intră în sfera de activitate a comitetului. La nivelul Comitetului de Audit, care sprijină activitatea Consiliului de Administrație, sunt atribuite responsabilități legate de supravegherea aspectelor financiare, de control intern, de gestiune a riscurilor, conformitate si etica. Aceste activități includ, indirect, și gestionarea riscurilor financiare asociate temelor de sustenabilitate. Responsabilitatea pentru activitatea operațională a Grupului este delegată către Comitetul Executiv, în conformitate cu limitele și reglementările stabilite prin Actul Constitutiv al Societății și Regulamentul intern al Consiliului de Administrație. Comitetul Executiv Conform Actului constitutiv, Consiliul de Administrație numește un număr de maximum zece directori pe o perioadă de 4 ani, aceștia urmând să exercite atribuțiile și să aibă responsabilitățile specifice funcției ocupate, desfășurându-și activitatea în cadrul Comitetului Executiv. În 2025 nu au existat modificări ale structurii sau componenței Comitetului Executiv al Societății. Structura curentă a Comitetului, precum și mandatul de 4 ani valabil până la data de 20 octombrie 2028, au fost hotărâte prin decizia Consiliului de Administrație din octombrie 2024. Tabel informații prinvid componența, diversitatea și expertiza membrilor Comitetului executiv Membru Gen Funcția în CEX Expertiza în sustenabilitate E S G E1, E2, E3, E5 S1, S2, S3, S4 G1 Mihail MARCU M Director General (CEO) Nicolae MARCU M Director Sănătate și Operațiuni Dorin PREDA M Director General Adjunct Oana-Alina Irinoiu F Director Financiar Categorie Feminin Masculin Reprezentare de gen 25% 75% Comitetul Executiv este sprijinit de CEX Operațional (o echipă de manageri seniori și funcționali), care joacă un rol esențial în implementarea planurilor operaționale și financiare, monitorizarea performanțelor și gestionarea riscurilor operaționale, inclusiv a aspectelor de sustenabilitate. În plus, această structură este susținută de un sistem de management medical, destinat asigurării calității serviciilor și gestionării riscurilor medicale care abordează astfel impacturile reale sau potențiale generate de serviciile medicale asupra pacienților Grupului. Competențe și expertiză Grupul MedLife se angajează să mențină o structură echilibrată a Consiliului de Administrație, ale Comitetelor Consultative și ale Comitetului Executiv prin care să asigure atât competențele și un nivel de experiență relevante, cât și un grad de independență adecvat. Toți membrii acestor structuri au experiență în ariile geografice în care își desfășoară Grupul activitatea, iar unii dintre aceștia au experiență și în alte zone ale Europei. În cadrul Consiliului de Administrație al MedLife, dl. Nicolae Marcu și dl. Prof. Dr. Dimitrie Pelinescu- Onciul sunt cei doi membri care aduc o expertiză și studii specifice în sectorul medical, având o pregătire
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 5 | Pag academică solidă și experiență directă în domeniul sănătății. De asemenea, prezența lor în Consiliul de Administrație asigură și îndeplinirea cerințelor legale referitoare la prezența în cadrul Consiliului a unui număr minim de medici. Mihail Marcu este un lider de succes cu o vastă experiență în management și administrația companiilor, având un rol esențial în dezvoltarea MedLife. În prezent, este Membru și Președinte al Consiliului de Administrație al MedLife, precum și Director General al companiei. Anterior, a fost Director General al MedLife între 2004 și 2006 și a ocupat funcții importante în sectorul bancar, inclusiv Vice-Președinte al RoBank S.A. (fosta OTP Bank Romania S.A.). De asemenea, este fondator al Fundației Romanian Business Leaders, contribuind activ la dezvoltarea mediului de afaceri din România. Sub conducerea sa, MedLife s-a extins considerabil, devenind lider pe piața serviciilor medicale private din România. A coordonat strategii de creștere, achiziții și inovații tehnologice, modernizând serviciile și îmbunătățind experiența pacienților. Prin viziunea sa, Mihail Marcu a avut un impact major în consolidarea și expansiunea MedLife, atât la nivel național, cât și internațional. Dr. Nicolae Marcu este un specialist în psihiatrie cu peste 20 de ani de experiență, având un parcurs remarcabil atât în practica medicală, cât și în managementul serviciilor de sănătate. Absolvent al UMF „Carol Davila” din București, a fost implicat în activități academice, studii clinice internaționale și publicații de specialitate. Între 2005 și 2016, a fost Director General al MedLife S.A., jucând un rol esențial în dezvoltarea companiei în cel mai mare operator privat de servicii medicale din România. A contribuit la extinderea rețelei de clinici, spitale și laboratoare, implementând standarde de excelență și servicii inovatoare. Dorin Preda este un lider financiar cu peste 25 de ani de experiență în sectorul bancar și al sănătății, specializat în strategii de creștere, management financiar și fuziuni și achiziții (M&A). În prezent, este Director General Adjunct al MedLife și membru al Consiliului de Administrație, având un rol esențial în extinderea companiei prin dezvoltare organică și achiziții strategice. Anterior, a ocupat poziții de conducere în HVB Bank și Banca Comercială Ion Țiriac, contribuind la creșterea portofoliilor de clienți corporativi și IMM-uri, precum și la procesul de fuziune dintre cele două instituții. A avut un impact semnificativ și în dezvoltarea produselor financiare pentru IMM-uri la Raiffeisen Bank. Prin expertiza sa strategică și abilitatea de a gestiona relații cu investitori și instituții financiare, Dorin Preda a fost un factor-cheie în consolidarea MedLife ca lider pe piața serviciilor medicale private din România. Prof. Dr. Dimitrie Pelinescu-Onciul este un specialist de renume în obstetrică-ginecologie, cu o carieră remarcabilă în practica medicală, activitatea academică și dezvoltarea serviciilor de sănătate. Absolvent al UMF „Carol Davila” din București, și-a completat formarea printr-un doctorat în Științe Medicale și cursuri internaționale în ultrasonografie, oncologie ginecologică și medicină materno-fetală. Profesor universitar și mentor pentru numeroase generații de medici, a publicat peste 150 de lucrări științifice și a contribuit la redactarea unor tratate de referință. A fost lider în multiple societăți științifice și coordonator național al învățământului în ultrasonografie obstetricală timp de peste un deceniu. Ca medic consultant la Life Memorial Hospital și membru în Consiliul de Administrație al MedLife S.A., a influențat semnificativ standardele de îngrijire, dezvoltarea programelor inovatoare și extinderea serviciilor medicale private oferite de Companie. D-na. Ana-Maria Mihăescu este o profesionistă de top în domeniul financiar-bancar și un lider recunoscut în guvernanța corporativă, ESG și sustenabilitate. Cu o carieră de peste trei decenii, a contribuit semnificativ la dezvoltarea unor instituții financiare cheie, inclusiv Eximbank și Grupul Băncii Mondiale. A avut un rol esențial în înființarea Eximbank, unde a ocupat funcții de conducere precum director, vicepreședinte și președinte, dezvoltând instrumente pentru susținerea exportatorilor români. Ulterior, a urmat o perioadă de 25 de ani în cadrul Grupului Băncii Mondiale, unde a fost implicată în diverse proiecte și inițiative strategice în domeniul financiar, educațional și al guvernanței corporative. Începând din 2017, s-a concentrat pe funcții de conducere în consilii de administrație, ocupând poziții de director non-executiv și președinte al Comitetului de Audit la MedLife SA, unde a contribuit la guvernanța corporativă și integrarea principiilor ESG. A fost, de asemenea, președinte al Consiliului de Administrație al Fundației OMV Petrom, sprijinind inițiative de educație, sănătate și mediu. Prin expertiza sa în managementul riscurilor ESG și sustenabilitate, Ana-Maria Mihăescu promovează integrarea responsabilității sociale și a protecției mediului în strategia companiilor, având un impact semnificativ asupra dezvoltării sustenabile a mediului de afaceri din România și regiune. Voicu Cheța este un avocat cu peste 20 de ani de experiență în domeniul juridic și un specialist în guvernanță corporativă, managementul riscurilor și strategii de dezvoltare. De-a lungul carierei, a ocupat poziții în consiliile de administrație ale unor companii importante, atât listate, cât și nelistate, având un impact semnificativ asupra direcției și succesului acestora. Din 2020, este membru al Consiliului de Administrație al MedLife SA, unde contribuie cu expertiza sa juridică la luarea deciziilor strategice, expansiunea companiei și consolidarea relațiilor cu investitorii. Prin capacitatea sa de a gestiona provocări juridice complexe și de a implementa soluții eficiente, Voicu Cheța aduce o contribuție valoroasă la creșterea sustenabilă și guvernanța corporativă a organizațiilor pe care le sprijină. Ovidiu Fer este un expert în investiții și piața de capital, cu peste 15 ani de experiență în managementul fondurilor și consultanță strategică. În prezent, este co-fondator și director general al Alpha Quest Funds Sicav, gestionând active de aproximativ 150 milioane EUR, și membru al Consiliului Consultativ al GapMinder VC Fund, un fond de capital de risc de 40 milioane EUR. Din 2022, este membru al Consiliului de Administrație al MedLife SA, contribuind la direcția strategică și dezvoltarea Grupului. Anterior, a fost implicat în gestionarea fondurilor IJC Funds, facilitând un exit de succes cu un randament de 33% în 20 de luni. De asemenea, a ocupat roluri esențiale la WOOD & Company și a coordonat tranzacții majore pe piața de capital din România, inclusiv oferte publice secundare pentru Transgaz și OMV Petrom. Ovidiu Fer deține un MBA de la INSEAD, cu studii suplimentare la Harvard Business School și Wharton. Este un investitor activ în startup-uri din fintech, tehnologie medicală și RPA. În plus, este fondatorul Fundației Educație prin Rugby, sprijinind copiii defavorizați, și un susținător al reglementărilor pieței de capital prin OPPC. Cei șapte membri ai Consiliului de Administrație au fost votați de Adunarea Generală a Acționarilor din data de 21 noiembrie 2024, pentru un nou mandat de patru ani cu începere în data de 22 decembrie 2024. Comitetul Executiv include atât persoane cu studii și experiență în sectorul de sănătate dobândite atât în cadrul Grupului, cât și în mediul public de sănătate (dr. Nicolae Marcu), cât și persoane cu studii și experiență financiară și managerială acumulate în cadrul Grupului, dar și în cadrul unor instituții financiar-bancar și de audit internaționale (dl. Mihail Marcu, Dl. Dorin Preda și dna. Alina-Oana Irinoiu). D-na. Oana-Alina Irinoiu este Directorul Financiar al Grupului MedLife și membru al Comitetului Executiv din octombrie 2022. Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Relații Economice Internaționale, Alina are o experiență extinsă în audit financiar, fuziuni și achiziții (M&A) și relația cu investitorii. Între 2018 și 2022, a coordonat funcția de Relații cu Investitorii la MedLife, jucând un rol esențial în consolidarea relațiilor companiei cu investitorii și analiștii financiari, asigurând o comunicare transparentă despre performanțele financiare ale Grupului. În paralel, a fost implicată activ în activitatea de M&A a Grupului, contribuind la dezvoltarea accelerată a acestuia, evaluarea oportunităților și integrarea post- achiziție, având un impact semnificativ asupra extinderii portofoliului MedLife. Anterior, Alina a lucrat timp de 5 ani în audit financiar, specializându-se în analiza performanței instituțiilor financiare și auditul tranzacțiilor complexe. Această experiență i-a consolidat abilitățile analitice și strategice, esențiale în rolul său actual. În calitate de Director Financiar al MedLife, Alina contribuie la dezvoltarea și implementarea strategiilor financiare ale Grupului, având un rol cheie în susținerea creșterii sustenabile și a expansiunii companiei pe piața locală și internațională. Consiliul de Administrație efectuează anual un proces de autoevaluare, în baza unui ghid care prevede scopul, criteriile și frecvența acestei evaluări. Nivelul de independență al membrilor CA este evaluat conform criteriilor stabilite în Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București în vigoare pentru anul 2025. De asemenea, pentru a se asigura o pregătire și dezvoltare profesională continuă, cu efecte directe în activitățile și rolurile deținute în cadrul Grupului, membrii CA au acces la programe de formare și instruire în ariile gestionate, la evenimente și conferințe specializate, dar și la expertiza consultanților externi, după caz. Roluri și responsabilități în domeniul sustenabilității Consiliul de Administrație împreună cu Comitetele sale consultative joacă un rol esențial în stabilirea strategiei de business și de sustenabilitate, inclusiv a obiectivelor pe termen lung și a resurselor necesare, precum și în asigurarea unei bune guvernanțe corporative la nivelul Grupului.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 6 | Pag Astfel, Consiliul de Administrație, în baza Actului Constitutiv, deține responsabilitatea generală pentru administrarea Grupului, inclusiv a filialelor și investițiilor. Această responsabilitate include și supravegherea IRO de sustenabilitate, întrucât acestea au potențialul de a influența performanța generală și strategia Grupului. În îndeplinirea funcțiilor sale, Consiliul de Administrație se asigură că aspectele legate de sustenabilitate sunt luate în considerare, inclusiv IRO generate de activitățile proprii și de lanțul valoric. Consiliul de Administrație are responsabilitatea de a aproba rezultatele Analizei de dublă materialitate și Raportul de sustenabilitate, acesta fiind inclus în Raportul anual al societății. Raportul anual este ulterior supus aprobării Adunării Generale a Acționarilor (AGA), împreună cu situațiile financiare anuale. Atribuțiile legate de sustenabilitate sunt gestionate, prin asimilare, de către Comitetul Executiv, precum și de CEX Operațional. Incepand cu 2025, MedLife a creat o Structura de Coordonare si Monitorizare (SCM) cu responsabilități dedicate pentru gestionarea aspectelor de sustenabilitate. Structura de Coordonare si Monitorizare contribuie activ la gestionarea aspectelor de sustenabilitate, integrarea obiectivelor de sustenabilitate în strategia operationala a companiei, asigurând alinierea acestora cu angajamentele Grupului. Configuratia SCM reflectă angajamentul la cel mai înalt nivel, fiind prezidata de Directorul General Adjunct al Medlife (Membru CA), alaturi de membrii permanenti: Directorul de Resurse Umane, Directorul Sănătate și Operațiuni (Membru CA), Directorul Financiar (Membru CEX) si Managerul de Sustenabilitate al Grupului. Structura de Coordonare si Monitorizare deleaga responsabilitatea operationala catre Departamentul de Sustenabilitate, responsabil de supravegherea implementării și evoluției inițiativelor ESG (mediu, social, guvernanță). Această componență asigură o integrare transversală a sustenabilității în toate deciziile strategice. SCM se întrunește trimestrial, sau ori de câte ori este necesar, pentru a asigura atingerea obiectivelor strategice și pentru a aborda în mod proactiv provocările identificate. SCM este responsabil pentru identificarea impacturilor, riscurilor și oportunităților de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), precum și pentru stabilirea strategiilor, politicilor, acțiunilor și obiectivelor necesare pentru gestionarea și valorificarea acestora. În urma realizării Analizei de dublă materialitate, în conformitate cu Standardele ESRS, au fost identificate impacturile, riscurile și oportunitățile (IRO) materiale. Acestea sunt integrate în procesul de management al riscurilor al societății și reflectate în Registrul de Riscuri, urmând ca pentru temele materiale relevante să fie monitorizate obiective specifice. De asemenea, în anul 2026 vor fi definite ținte pentru indicatorii ESG, iar performanța în atingerea acestora va fi monitorizată și raportată anual în cadrul Raportului de sustenabilitate. Monitorizarea și gestionarea impacturilor de mediu, sociale și de guvernanță sunt integrate în procesele interne ale societății și în cadrul sistemului de management al riscurilor, prin: Controale și proceduri interne – Societatea aplică, prin procedurile interne privind administrarea Registrului de Riscuri, mecanisme de control pentru identificarea, evaluarea și gestionarea riscurilor, inclusiv a celor legate de sustenabilitate, cu implicarea funcțiilor de control intern și audit intern. Integrarea în managementul riscurilor – impacturile, riscurile și oportunitățile identificate prin Analiza de dublă materialitate sunt corelate cu procesele existente de management al riscurilor, pentru a asigura o abordare integrată a riscurilor ESG în cadrul sistemului de guvernanță al societății. Linii de raportare – Responsabilii desemnați raportează periodic conducerii cu privire la progresul în atingerea obiectivelor de sustenabilitate și la evoluția riscurilor asociate. Societatea își asigură accesul la expertiză în domeniul sustenabilității prin: Programe de instruire dedicate – În cursul anului 2024, membrii conducerii au participat la sesiuni de instruire privind aspectele de sustenabilitate în contextul Directivei CSRD. În plus, echipa internă, au organizat o serie de workshop-uri dedicate temelor materiale ale grupului, precum Taxonomia UE, schimbările climatice, mediul, aspectele sociale și guvernanța corporativă. Pe parcursul anului 2025, Comitetului Executiv a beneficiat de sesiuni interne de instruire cu privire la subiecte din aria sustenabilității. Rolul acestor sesiuni este de consolidare a expertizei și competențelor membrilor în ceea ce privește aspectele de sustenabilitate. Consultanță externă – Societatea colaborează cu experți externi în domeniul sustenabilității pentru a asigura alinierea la cerințele de reglementare și integrarea celor mai bune practici în activitățile sale. Raportarea progresului în gestionarea spectelor de sustenabilitate se realizează pe mai multe niveluri organizaționale, asigurând transparența și responsabilitatea în procesul decizional: Structurile operaționale și funcțiile suport furnizează datele necesare pentru calculul indicatorilor de performanță si pentru luarea deciziilor strategice; Departamentul de Sustenabilitate validează și consolidează datele colectate, raportează indicatorii de performanță și propune planuri de acțiune acolo unde este cazul; Structura de Coordonare si Monitorizare analizează performanța, validează planurile de acțiune și informează Consiliul de Administrație cu privire la aspectele strategice și situațiile relevante. În ceea ce privește cadrul de guvernanță aferent sustenabilității, în 2025, au fost actualizate și completate documente fundamentale, printre care Codul de Conduita Etică, Codurile de Conduita al Furnizorilor, Politica anticoruptie și Politica Sustenabilitate. Responsabilitatea pentru implementarea Codului de Etică este împărtășită la toate nivelurile organizaționale, fiecare departament având rolul de a se asigura că aceste principii sunt respectate și aplicate. Standardele etice ridicate sunt parte integrantă a strategiei Grupului, fiind aplicate atât în activitatea curentă, cât și în obiectivele pe termen lung, pentru a asigura un mediu de afaceri responsabil și transparent. Comitetul Executiv și CEX Operațional au responsabilitatea de a implementa și monitoriza aplicarea Codului Etic și de Conduită al MedLife, a Politicii de Sustenabilitate, Politica de Risc Management, a Codului de Responsabilitate Socială, a Politicii privind protecția avertizorilor în interes public, a Politicii de remunerare, a Regulamentului Intern, a Politicii privind prevenirea si combaterea discriminarii si hartuirii in desfasurarea relatiilor de munca și a Politicii și planului de management securitate şi sanătate în muncă, asigurând astfel un management riguros al aspectelor și IRO de sustenabilitate. Aceștia se asigură că aceste principii sunt respectate, menținând o comunicare constantă cu Consiliul de Administrație și comitetele consultative. În prezent, Grupul MedLife nu are stabilite ținte specifice pentru toate IRO materiale asociate temelor de sustenabilitate. Cu toate acestea, structurile de guvernanță existente – Consiliul de Administrație, Comitetul de Audit și Comitetul Executiv – au roluri și responsabilități care creează cadrul necesar pentru stabilirea și monitorizarea acestor ținte în viitor. [GOV-2] – INFORMAȚIILE FURNIZATE ORGANELOR DE ADMINISTRAȚIE, DE CONDUCERE ȘI DE SUPRAVEGHERE ALE ÎNTREPRINDERII ȘI ASPECTELE DE DURABILITATE ABORDATE DE ACESTEA Grupul Medlife a implementat un mecanism formal prin care organele de administrație, conducere și supraveghere sunt informate periodic cu privire la impacturile, riscurile și oportunitățile semnificative asociate activităților sale, precum și asupra implementării proceselor de diligență necesară. Acest proces permite monitorizarea eficienței politicilor, acțiunilor, indicatorilor și obiectivelor stabilite în domeniul sustenabilității. Raportarea se realizează printr-un proces interdepartamental, în care fiecare departament relevant monitorizează și evaluează implementarea politicilor și măsurilor aferente ariei sale de responsabilitate. Medical și Calitate: Monitorizează și raportează indicatorii privind siguranța și calitatea serviciilor, gestionarea reclamațiilor și feedback-ului pacienților, precum și măsurile implementate pentru îmbunătățirea continuă a standardelor de calitate și a experienței pacienților. Resurse Umane raportează evoluția indicatorilor privind forta de munca, precum și aspectele legate de sănătatea și securitatea în muncă.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 7 | Pag Administrativ monitorizează impacturile asupra mediului, gestionarea deșeurilor, utilizarea cantitatilor de apa și conformitatea cu reglementările de mediu. Departamentul Financiar monitorizează riscurile financiare si nefinanciare semnificative, inclusiv riscurile emergente, analizează impactul financiar al inițiativelor de sustenabilitate și evaluează costurile și beneficiile asociate acestora. Departamentul de Sustenabilitate centralizează informațiile furnizate de departamentele responsabile, verifică consistența datelor și elaborează rapoarte consolidate privind performanța companiei în domeniul sustenabilității. Aceste rapoarte sunt transmise si discutate in SCM pentru analiză și decizie. Informarea organelor de conducere are loc prin: raportări trimestriale, care includ evaluarea progresului în implementarea politicilor și atingerea obiectivelor stabilite; raportări ad-hoc, realizate în situația apariției unor riscuri emergente, modificări legislative sau alte evenimente relevante. SCM analizează periodic rapoartele consolidate pentru a evalua eficiența măsurilor implementate, progresul în atingerea obiectivelor și necesitatea adoptării unor acțiuni corective sau ajustări strategice. Totodată, riscurile asociate sustenabilității sunt integrate în cadrul general de management al riscurilor al companiei, asigurând alinierea deciziilor strategice și investiționale cu impactul pe termen lung asupra performanței organizației. În perioada de raportare, managementul companiei a analizat în mod constant impacturile, riscurile și oportunitățile relevante pentru activitatea sa și pentru contextul sustenabilității din sectorul medical. Ele au fost integrate în procesele de management al riscurilor și în deciziile operaționale. În cadrul analizei de dublă materialitate, compania a elaborat o listă formală a impacturilor, riscurilor și oportunităților (IROs) considerate semnificative pentru activitatea sa. Această listă este în curs de integrare în strategia companiei și va fi revizuită periodic de către organele de conducere și comitetele relevante, pentru a asigura alinierea continuă la cerințele de sustenabilitate și la așteptările părților interesate. SCM a prezentat Consiliului de Administrație, politicile, planurile de acțiune, indicatorii și țintele viitoare necesare pentru gestionarea eficientă a IRO selectate rezultate ca fiind relevante. Grupul MedLife a actualizat procesul de DMA in a doua parte a lui 2025, iar rezultatele acestui proces au fost prezentate Comitetului de Audit și Consiliului de Administrație, precum si lista actualizat de IRO (prezentata in detaliu la sectiunea SBM3 Impacturile, riscurile și oportunitățile semnificative și interacțiunea acestora cu strategia și modelul de afaceri. Raportului de DMA si lista de IRO au fost analizate și aprobate de către Consiliul de Administrație. [GOV-3] – INTEGRAREA PERFORMANȚEI LEGATE DE DURABILITATE ÎN SISTEMELE DE STIMULENTE Pe parcursul anului financiar 2025, MedLife nu a avut implementate sisteme de stimulente legate de aspectele de sustenabilitate pentru membrii Consiliului de Administrație. Totodată, la nivelul Grupului nu există un mecanism specific prin care remunerarea membrilor organelor de administrație și de conducere să fie legată direct de țintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Principalele caracteristici ale sistemelor de stimulente acordate în cadrul MedLife Începand cu 2024 a fost aprobată o nouă Politică de Remunerare („Politica de Remunerare Modificata”), menită să contribuie la strategia de afaceri a MedLife, precum și la sustenabilitate şi interesele pe termen lung ale Societății. Această politică este elaborată de Consiliul de Administrație la recomandarea Comitetului de Remunerare. Acest scop este atins prin stabilirea în cadrul Politicii de Remunerare a unui set de reguli clare și transparente pe care Societatea le va respecta, în ceea ce privește modul de remunerare astfel încât să asigure un sistem de remunerare adecvat și competitiv care să atragă, să rețină, să stimuleze performanța și să motiveze personalul de conducere al Societății. Membrii Consiliului de Administratie beneficiază de o componentă de remunerare fixă, sub forma unei indemnizații fixe lunare, care este stabilită de AGA MedLife. Administratorii nu beneficiază de nicio formă de remunerație variabilă, indiferent dacă aceasta ar fi bazată pe criterii financiare sau pe criterii de sustenabilitate. Remunerarea CEX si CEXO este stabilită de Consiliul de Administratie, cu respectarea limitei generale a remunerării Directorilor aprobată în prealabil de către AGA. Pachetul de remunerare include: componentă de remunerare fixă sub forma unei indemnizații fixe lunare; o componentă de remunerare variabilă; alte beneficii. Indemnizația fixă lunară este stabilită pentru fiecare Director în parte, în funcție de experiența profesională relevantă, responsabilitatea organizațională, complexitatea atribuțiilor nivelul comparativ pentru funcții similare din piață, specificul companiei și entități similare listate. În ceea ce privește remunerarea variabilă, aceasta conține: o componentă de stimulare pe termen scurt - bonus anual de performanță; o componentă de stimulare pe termen lung, constând în acordarea de acțiuni MedLife, acordarea efectivă a acestor componente fiind sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții specifice. Componenta de stimulare pe termen scurt urmărește ca fiecare Director să fie în mod direct co-interesat în atingerea obiectivelor Companiei pe termen scurt și să stimuleze îndeplinirea atribuțiilor la un nivel calitativ superior. La nivel CEX, Indicatorii de performanță utilizați pentru acordarea bonusului anual pot fi grupați în trei categorii: indicatori financiari, indicatori funcționali și indicatori non-financiari . Directorul pentru Sănătate și Operațiuni are un obiectiv non-financiar de performanta in sustenabilitate legat de imbunătățirea calității serviciilor și experienței pacienților. Componenta de stimulare pe termen lung reprezintă acordarea de acțiuni MedLife, pe baza unui plan corespunzător aprobat de CA, la finalul fiecărei perioade de învestire intermediară, precum și la finalul perioadei de învestire totală. Indicatorul de sustenabilitate care conditioneaza acordarea acestor beneficii pe termen lung vizeaza imbunătățirea calității serviciilor și experienței pacienților, in quantum de pana la 25% pentru fiecare din membrii CEXO. [GOV-4] – DECLARAȚIE PRIVIND PROCESUL DE DILIGENȚĂ Cartografierea informațiilor furnizate în Declarația de Sustenabilitate cu privire la procesul de diligență este descrisă în tabelul de mai jos. Cartografierea explică modul și locul în care aplicarea principalelor aspecte și etape ale procesului de diligență în materie de sustenabilitate sunt reflectate în raportarea Grupului privind sustenabilitatea. Tabel privind elementele principale ale procesului de diligență Elementele principale ale Procesului de Diligență Declarația de Sustenabilitate A) Includerea procesului de diligență în guvernanță, strategie și modelul de afaceri ESRS 2 GOV-2 ESRS 2 GOV-3 ESRS 2 SBM-3 B) Colaborarea cu părțile interesate afectate în toate etapele principale ale procesului de diligență ESRS 2 GOV-2 ESRS 2 SBM-2 ESRS 2 IRO-1, ESRS G1 G1-1, ESRS G1 G1-2 ESRS E1 E1-1, ESRS E2 E2-1, ESRS E3 E3-1, ESRS E5 E5-1 ESRS S1 S1-1, ESRS S1 S1-2, ESRS S1 S1-3, ESRS S2 S2-1, ESRS S2 S2-2, ESRS S2 S2-3 C) Identificarea și evaluarea impacturilor negative ESRS S3 S3-1, ESRS S3 S3-2, ESRS S3 S3-3, ESRS S4 S4-1, ESRS S4 S4-2, ESRS S4 S4-3
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 8 | Pag Elementele principale ale Procesului de Diligență Declarația de Sustenabilitate ESRS 2 IRO-1 D) Luarea de măsuri pentru a aborda aceste impacturi negative ESRS 2 SBM-3 ESRS E1 E1-1, ESRS E1 E1-3, ESRS E2 E2-2, ESRS E3 E3-2, ESRS E5 E5-2 E) Urmărirea eficacității acestor eforturi și comunicarea ESRS S1 S1-4, ESRS S2 S2-4, ESRS S3 S3-4, ESRS S4 S4-4, ESRS G1 G1-2, ESRS G1 G1-3 ESRS E1 E1-4, ESRS E1 E1-5, ESRS E1 E1-6, ESRS E2 E2-3, ESRS E2 E2-4, ESRS E2 E2-5, ESRS E3 E3-3, ESRS E3 E3-4, ESRS E5 E5-3, ESRS E5 E5-4, ESRS E5 E5-5 ESRS S1 S1-5, ESRS S1 S1-8, ESRS S1 S1-9, ESRS S1 S1-10, ESRS S1 S1-14, ESRS S1 S1-16, ESRS S1 S1-17 [GOV-5] – GESTIONAREA RISCURILOR ȘI CONTROALELE INTERNE REFERITOARE LA RAPORTAREA PRIVIND SUSTENABILITATEA Procesele și sistemele de gestionare a riscurilor și de control intern în ce privește raportarea privind sustenabilitatea În cursul anului de raportare, Grupul MedLife a continuat consolidarea cadrului de guvernanță, a proceselor de management al riscurilor și a sistemelor de control intern aplicabile raportării privind sustenabilitatea, în vederea alinierii la cerințele Directivei CSRD și ale standardelor ESRS. Declarația de Sustenabilitate este integrată în Raportul Anual Consolidat, împreună cu situațiile financiare consolidate, iar procesul de revizuire și aprobare urmează aceleași principii de rigoare, transparență și responsabilitate aplicate raportării financiare. La nivel de guvernanță, Consiliul de Administrație revizuiește și aprobă Declarația de Sustenabilitate, pe baza analizei realizate de Comitetul Executiv și a mecanismelor interne de control și monitorizare. Structura de Coordonare si Monitorizare supraveghează procesul de raportare privind sustenabilitatea și eficiența sistemelor de control intern, asigurând integrarea aspectelor de sustenabilitate în procesele operaționale și în cadrul general de management al riscurilor al Grupului. La nivel operațional, Grupul a formalizat un proces structurat pentru colectarea, verificarea și validarea datelor utilizate în raportarea de sustenabilitate. Responsabilitățile privind furnizarea și verificarea informațiilor sunt distribuite între departamentele relevante, iar coordonarea procesului este realizată de Managerul de Sustenabilitate, cu sprijinul echipei de sustenabilitate și al unei rețele extinse de responsabili interni. Procesul include controale interne privind calitatea și trasabilitatea datelor raportate, precum și mecanisme de revizuire internă înainte de consolidarea informațiilor la nivel de Grup. Impacturile, riscurile și oportunitățile materiale identificate în cadrul procesului de evaluare a dublei materialități sunt integrate în cadrul general de management al riscurilor al Grupului. Riscurile relevante sunt monitorizate în cadrul proceselor existente de management al riscurilor, iar departamentele responsabile implementează măsuri de control și planuri de acțiune pentru gestionarea acestora. În conformitate cu responsabilitățile sale, Comitetul de Audit monitorizează integritatea procesului de raportare și eficiența sistemelor de control intern, inclusiv în ceea ce privește raportarea non-financiară. Atât situațiile financiare consolidate, cât și Declarația de Sustenabilitate fac obiectul unui proces de verificare independentă realizat de un auditor extern, iar concluziile acestuia sunt prezentate Consiliului de Administrație. Prin aceste mecanisme, Grupul MedLife urmărește să asigure coerența, acuratețea și comparabilitatea informațiilor raportate privind sustenabilitatea, precum și integrarea progresivă a aspectelor ESG în procesele de guvernanță, management al riscurilor și control intern. Metodologia de evaluare și prioritizare a riscurilor În cursul anului de raportare, Grupul MedLife a continuat consolidarea cadrului de guvernanță, implementand Politica de Management al Riscurilor. Procesul de identificare, evaluare și gestionare a riscurilor asociate raportării privind sustenabilitatea este integrat în cadrul general de management al riscurilor al Grupului, reglementat prin Politica de Management al Riscurilor. Această politică stabilește principiile, responsabilitățile și metodologia aplicabile pentru identificarea și monitorizarea riscurilor la nivel organizațional, incluzând riscurile operaționale, financiare, de conformitate și cele legate de sustenabilitate. Riscurile sunt evaluate utilizând criterii standardizate, precum probabilitatea de apariție și impactul potențial asupra activității Grupului, inclusiv impactul financiar, operațional, reputațional sau asupra conformității cu cerințele de reglementare. Această abordare permite stabilirea unei prioritizări coerente și comparabile a riscurilor la nivel organizațional și facilitează integrarea aspectelor de sustenabilitate în cadrul general de management al riscurilor. Detalii privind impacturile, riscurile și oportunitățile identificate în urma procesului de evaluare a dublei materialități sunt prezentate în sectiune IRO-1 – Descrierea procesului de identificare și de evaluare a impacturilor, a riscurilor și a oportunităților semnificative. Metodologia utilizată integrează mai multe elemente complementare, printre care: Analiza contextuală – procesul ia în considerare atât specificul operațional al activităților Grupului, cât și evoluțiile mediului extern, inclusiv schimbările de reglementare, evoluțiile tehnologice și tendințele din domeniul sustenabilității. Expertiza profesionala – evaluarea riscurilor se bazează pe cunoștințele și experiența echipelor responsabile, care monitorizează evoluțiile economice, legislative și tendințele relevante pentru sectorul de activitate al Grupului. Judecata profesională – prioritizarea riscurilor implică o combinație de analiză calitativă și evaluare profesională, având în vedere potențialele implicații economice, sociale și de mediu ale activităților Grupului. Ipoteze de lucru – evaluarea riscurilor se bazează pe ipoteze informate privind evoluțiile economice, schimbările legislative și dinamica sectorului medical și al serviciilor de sănătate. Evaluarea impacturilor, riscurilor și oportunităților legate de sustenabilitate este realizată de echipa de sustenabilitate, în colaborare cu departamentele relevante din cadrul Grupului. Acest proces are loc după identificarea impacturilor materiale, a dependențelor și a factorilor externi relevanți și urmărește modul în care acestea pot influența performanța financiară, poziția financiară, fluxurile de numerar sau accesul la capital al Grupului. Riscuri asociate raportării de sustenabilitate și măsuri de atenuare Pentru a asigura un proces de raportare privind sustenabilitatea riguros și conform cerințelor aplicabile, Grupul MedLife monitorizează principalele riscuri asociate colectării, verificării și consolidării datelor de sustenabilitate. Printre riscurile relevante se numără potențiala inconsistență sau inexactitate a datelor colectate din diferite departamente sau companii din cadrul Grupului, diferențele metodologice în calculul indicatorilor sau disponibilitatea limitată a unor date din lanțul valoric. Pentru gestionarea acestor riscuri, Grupul a implementat un proces structurat de colectare și verificare a datelor de sustenabilitate, care include: stabilirea responsabilităților pentru furnizarea datelor la nivelul entitatilor sau departamentelor relevante; verificări interne privind coerența și completitudinea informațiilor raportate; utilizarea unor metodologii standardizate pentru calculul indicatorilor; coordonarea centralizată a procesului de raportare de către Managerul de Sustenabilitate.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 9 | Pag Pentru a asigura monitorizarea eficienței mecanismelor de control intern și a riscurilor identificate, informațiile relevante sunt comunicate periodic catre SCM. Managerul de Sustenabilitate și echipa de sustenabilitate prezintă SCM informații privind progresul procesului de raportare, eventualele riscuri identificate și măsurile implementate pentru gestionarea acestora. [SBM-1] – STRATEGIA, MODELUL DE AFACERI ȘI LANȚUL VALORIC MedLife activează pe piața serviciilor medicale private din România, deținând cele mai multe unități medicale din țară. Pe lângă prezența locală, compania s-a extins și internațional, fiind prezentă în Ungaria si incepand cu 2025 in Republica Moldova. Grupul furnizează servicii medicale atât persoanelor fizice - incluzând pacienții cu plata per serviciu, pacienții cu abonamente individuale și pacienții care beneficiază de servicii prin CNAS - cât și persoanelor juridice - incluzând serviciile obligatorii de medicina muncii, precum și planurile de sănătate orientate spre prevenție acordate de companii angajaților lor. Grupurile semnificative de produse și servicii oferite de Grupul MedLife: Consultații medicale – consultații la medici generaliști și specialiști, furnizate prin rețeaua extinsă de clinici și hyperclinici. Servicii de imagistică servicii de imagistică complete și de cea mai înaltă calitate, de la radiologie, ecografie și endoscopie la RMN, tomografie computerizată și mamografie, investigații furnizate în cadrul hyperclinicilor și spitalelor. Investigații de laborator - analize de înaltă acuratețe, certificate prin standarde internaționale de calitate, oferite pentru a veni in ajutorul clinicienilor, a ușura diagnosticarea și alegerea tratamentului optim pentru pacienți. Tratamente și proceduri medicale – incluzând intervenții chirurgicale complexe în unitățile spitalicești ale Grupului. Comercializarea de produse farmaceutice pe bază de rețetă, OTC-uri, produse preparate în laborator și alte produse medicale conexe prin intermediul farmaciilor proprii, precum și distribuția de produse farmaceutice prin intermediul companiei Pharmachem. Consultații de telemedicină – oferite prin platforme digitale, extinzând accesul la servicii medicale. Servicii de wellness – prin lanțul de săli de sport Sweat. Banca de Celule Stem – oferă tehnologii avansate pentru procesarea și stocarea celulelor stem. Sanopass – Platformă integratoare de servicii de sănătate și fitness. Servicii și produse de optică medicală – consultații oftalmologice, intervenții chirurgicale, consultații optometrice, optică medicală și comercializare ochelari. Nu au existat modificari in categoriile de produse sau servicii oferite in cursul anului 2025 fata de anul anterior de raportare. Grupul MedLife nu desfășoară activități în sectoarele menționate de standardele ESRS în cerința de raportare 40 d). În mod specific, MedLife nu generează venituri din sectorul combustibililor fosili, inclusiv explorarea, mineritul, extracția, producția, prelucrarea, stocarea, rafinarea sau distribuția acestora (cărbune, petrol și gaze naturale) și nici din activități economice aliniate la taxonomie legate de gazele fosile, conform prevederilor aplicabile. De asemenea, Grupul MedLife nu desfășoară activități în sectorul fabricării de produse chimice care intră sub incidența diviziunii 20.2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 și nu este implicat în domeniul armelor controversate, precum mine antipersonal, muniții cu dispersie, arme chimice sau biologice, și nici în sectorul cultivării sau producției de tutun. Toate veniturile generate de Grupul MedLife (3.173.519 KRON la 31 decembrie 2025 si 2.715.757 KRON la 31 decembrie 2024) provin exclusiv din activități aliniate domeniului său principal de activitate, respectiv servicii medicale, farmaceutice și conexe, fără a include vreun sector menționat anterior, așa cum sunt prezentate în situațiile financiare consolidate pentru anul încheiat la 31 decembrie 2025. Tabel privind grupurile semnificative de clienți deservite Categorie de Clienți Descriere Angajați ai companiilor Beneficiari ai pachetelor PPM și ai serviciilor corporate. Pacienți individuali Accesează consultații, investigații și tratamente prin plată directă, abonamente sau CNAS. Familii Clienți ai serviciilor de banking de celule stem și ai maternităților. Clienți interesați de prevenție și wellness Accesează servicii de nutriție, fitness și wellness. Clienți ai pieței de optică medicală Achiziționează ochelari și accesează controale oftalmologice. Tabel privind modificări semnificative în perioada de raportare a piețelor și clienților deserviți: Aspect Descriere Creșterea numărului de clienți corporate Diversificarea pachetelor de beneficii pentru angajați. Extinderea accesului pentru pacienți individuali Lansarea de noi hyperclinici și clinici în orașe mai mici si international (Republica Moldova) Tabel privind numar de angajati pe regiuni geografice: Regiunea 31 decembrie 2025 România 7.682 Ungaria 63 Republica Moldova 61 Strategia de dezvoltare Grupul MedLife își axează strategia de dezvoltare pe consolidarea poziției de lider pe piața serviciilor medicale private din România și extinderea prezenței sale la nivel național și internațional. Strategia este structurată pe următoarele direcții esențiale: Îmbunătățirea continuă a siguranței pacienților și calității serviciilor. Grupul rămâne angajat să ofere tratamente medicale sigure și de înaltă calitate. Acesta asigură un echilibru între riscurile și oportunitățile medicale și obiectivele comerciale prin: crearea de programe de prevenție și profilaxie medicală; optimizarea serviciilor pentru a răspunde nevoilor individuale ale pacienților, promovând satisfacția și fidelizarea acestora. Extinderea acoperirii geografice și diversificarea serviciilor. MedLife urmărește extinderea rețelei sale de unități și servicii, asigurând o acoperire națională profitabilă. Strategia Grupului vizează: consolidarea prezenței în orașele mari (cu peste 150.000 de locuitori) și extinderea în orașele medii și mici, prin cele două branduri ale sale, MedLife și Sfânta Maria; dezvoltarea liniilor de business principale - clinici, laboratoare, spitale, centre stomatologice și abonamentele corporate; crearea de noi centre de excelență sporirea și diversificarea ofertei de servicii oferite la nivel național, pentru a răspunde unui număr crescut de pacienți, crescând veniturile și profitabilitatea. Creștere organică și optimizare operațională. Grupul își propune dezvoltarea constantă a unităților existente, prin optimizarea mixului de servicii adaptat pieței locale; digitalizarea proceselor și implementarea soluțiilor IT avansate pentru a îmbunătăți experiența pacienților și eficiența operațională; investiții în cercetare, oncologie, radioterapie și alte specialități care pot răspunde cererii pieței.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 10 | Pag Achiziții selective și integrarea altor operatori din piață. MedLife urmărește o strategie activă de achiziții pentru a-și extinde oferta de servicii și acoperirea geografică. Principalele obiective sunt: achiziția unor companii regionale sau complementare care să aducă sinergii în cadrul Grupului; integrarea completă a unităților achiziționate în sistemul MedLife, asigurând uniformitatea serviciilor și optimizarea costurilor; încurajarea fondatorilor companiilor achiziționate să rămână implicați, pentru a păstra know-how-ul și cunoștințele de piață. Digitalizare și inovare. MedLife își consolidează poziția de lider prin implementarea transformării digitale și a inovației, urmărind: digitalizarea dosarelor medicale, proceselor administrative și operaționale; platforme digitale și tehnologii avansate pentru a îmbunătăți accesul la servicii și informații medicale. Responsabilitate etica, financiară și sustenabilitatea: Grupul înregistrează o situație financiară solidă și beneficiază de acces constant la finanțare. Strategia Grupului pune accent pe consolidarea marjelor de profit, susținerea unei politici de rentabilitate și îndatorare calibrată pe așteptările investitorilor și maximizarea eficienței economice prin investiții sustenabile. Tabelul de mai jos evidențiază corelarea direcțiilor strategice ale Grupului cu temele de sustenabilitate identificate ca fiind materiale în urma procesului de DMA, incluzând explicația fiecărei corelări. Tabel privind corelarea direcțiilor strategice cu temele de sustenabilitate materiale Direcție strategică Teme semnificative de sustenabilitate Explicație Extinderea acoperirii geografice și diversificarea serviciilor ESRS S3 - Drepturile economice, sociale și culturale ale comunităților Extinderea acoperirii geografice implică adaptarea la nevoile comunităților locale, inclusiv asigurarea incluziunii sociale și respectarea drepturilor economice și sociale. ESRS S4 - Incluziunea socială a consumatorilor și/sau a utilizatorilor finali Îmbunătățirea siguranței pacienților și a calității serviciilor ESRS S4 - Siguranța personală a consumatorilor și/sau a utilizatorilor finali O mai bună siguranță și calitate a serviciilor implică protecția pacienților, oferirea de informații clare și sprijinirea incluziunii sociale a acestora. ESRS S4 - Impacturile legate de informare pentru consumatori și/sau utilizatorii finali ESRS S4 Incluziunea socială a consumatorilor și/sau a utilizatorilor finali Creștere organică și optimizare operațională ESRS E1 - Eficiența energetică Optimizarea operațională presupune creșterea eficienței energetice, gestionarea atentă a resurselor și colaborarea etică cu furnizorii, inclusiv respectarea termenelor de plată. ESRS E3 - Consumul de apă; ESRS E5 - Intrările de resurse, inclusiv utilizarea resurselor ESRS G1 - Gestionarea relațiilor cu furnizorii, inclusiv practicile de plată Achiziții selective și integrarea altor operatori ESRS G1 - Corupția și mita Integrarea altor operatori necesită asigurarea conformității cu standardele etice, evitarea corupției și respectarea condițiilor de muncă pentru angajați și partenerii din lanțul valoric. ESRS S1 - Condiții de muncă ESRS S1 - Alte drepturi legate de muncă ESRS 2 - Condiții de muncă ESRS 2 - Alte drepturi legate de muncă Digitalizare și inovare ESRS 1 - Alte drepturi legate de muncă Digitalizarea sporește eficiența, însă implică protecția datelor angajaților și ale pacienților, precum și dezvoltarea de soluții inovative pentru o informare mai bună a pacienților și a clienților. ESRS S4 - Siguranța personală a consumatorilor și/sau a utilizatorilor finali ESRS S4 - Impacturile legate de informare pentru consumatori și/sau utilizatorii finali
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 11 | Pag Direcție strategică Teme semnificative de sustenabilitate Explicație ESRS G1 - Digitalizare si securitate cibernetica Responsabilitate etica, financiară și sustenabilitate ESRS E1 - Adaptarea și atenuarea la schimbările climatice Responsabilitatea financiară necesită adoptarea de practici sustenabile, reducerea impactului asupra mediului și promovarea egalității și incluziunii în cadrul forței de muncă. Integrarea orizontală implică îmbunătățirea relațiilor cu furnizorii, adoptarea unor practici etice și utilizarea sustenabilă a resurselor pentru a consolida marjele de profit. ESRS E1 - Eficiența energetică ESRS E5 - Deșeurile ESRS S1 - Egalitatea de tratament și de șanse pentru toți ESRS G1 - Corupția și mita ESRS E3 - Resursele de apă Modelul de afaceri al Grupului MedLife Modelul de afaceri al Grupului MedLife se bazează pe un portofoliu diversificat de activități medicale și servicii conexe, adaptate pentru a răspunde nevoilor unei game largi de segmente de pacienți și clienți. Printre activitățile cheie se numără: furnizarea de servicii medicale prin spitale și clinici, analize de laborator, servicii de diagnostic, telemedicină, farmacii, servicii de stomatologie și wellness. Resursele cheie pentru desfășurarea activităților includ infrastructura de spitale și clinici, echipamentele medicale, tehnologiile de ultimă generație (inclusiv platformele de telemedicină), personalul medical specializat, dar și parteneriatele strategice cu furnizorii de echipamente și servicii, care sunt esențiale pentru livrarea unor servicii de calitate. Canalele de distribuție a serviciilor Grupului includ locațiile fizice ale unităților MedLife (spitale, clinici, laboratoare, centre stomatologice, farmacii), dar și canalele online, cum ar fi platformele digitale si de telemedicină, care extind accesibilitatea serviciilor către un public mai larg și contribuie la reducerea amprentei de carbon a Grupului. În conformitate cu cerințele IFRS 8 privind raportarea financiară, Grupul MedLife își structurează veniturile și costurile pe diverse segmente de afaceri. Veniturile pe segmente conform IFRS 8 sunt prezentate în Nota 19 Venituri din contracte cu clienți la situațiile financiare. În ceea ce privește costurile, acestea includ cheltuielile operaționale pentru întreținerea unităților medicale, costurile de achiziție a echipamentelor și materialelor sanitare, salariile personalului, cheltuielile administrative și costurile legate de respectarea reglementărilor de mediu și siguranță. Grupul MedLife pune un accent considerabil pe gestionarea eficientă a costurilor, în special în ceea ce privește consumul de energie și managementul deșeurilor medicale, pentru a asigura sustenabilitatea financiară și minimizarea impactului asupra mediului. Sectorul medical se confruntă cu o serie de impacturi, riscuri și oportunități care au capacitatea de a influența atât activitatea curentă, cât și dezvoltarea pe termen lung a Grupului MedLife. Din punct de vedere social, sectorul medical are un rol crucial în satisfacerea nevoi de sănătate ale populației, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și la prevenirea și tratamentul unor afecțiuni cronice. Totuși, există riscuri semnificative legate de inegalitățile privind accesul la serviciile medicale, în special în zonele rurale și defavorizate, unde resursele sunt mai limitate. În același timp, presiunea constantă asupra personalului medical, determinată de cerințele de muncă intense și de riscurile asociate cu mediile de lucru adesea solicitante, poate afecta atât sănătatea acestora, cât și calitatea serviciilor oferite pacienților. Sectorul medical are un impact considerabil si asupra mediului, resurselor naturale și sănătății publice, având atât efecte pozitive, cât și negative. În ceea ce privește mediul, activitățile desfășurate în general de spitale și clinici implică un consum relativ semnificativ de resurse precum energie, apă și materiale, dar și generarea unor deșeuri specifice medicale. Gestionarea corespunzătoare a acestora este esențială pentru a preveni efectele adverse asupra mediului înconjurător. De asemenea, activitățile din cadrul unităților medicale contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră, iar utilizarea pe scară largă a produselor de unică folosință pune o presiune suplimentară asupra ecosistemului. În ceea ce privește riscurile cu care se confruntă acest sector, costurile în continuă creștere reprezintă o provocare majoră pentru sustenabilitatea financiară a acestuia, având în vedere faptul că echipamentele medicale, medicamentele și salariile personalului sunt tot mai mari. În acest context, cerințele riguroase de conformitate cu standardele de siguranță și reglementările stricte pot duce la cheltuieli suplimentare pentru organizații precum Grupul MedLife. De asemenea, digitalizarea serviciilor de sănătate adaugă un alt strat de complexitate, fiind asociată cu riscuri semnificative legate de securitatea cibernetică. Protejarea datelor personale ale pacienților și prevenirea breșelor de securitate devin priorități esențiale, întrucât orice vulnerabilitate în acest domeniu poate afecta grav încrederea pacienților și reputația instituțiilor implicate. În plus, modificările legislative din domeniul sănătății și protecției mediului pot impune ajustări semnificative ale procedurilor operaționale și ale structurii costurilor. Aceste schimbări necesită resurse suplimentare pentru implementarea noilor reglementări și adaptarea infrastructurii existente. Însă, și oportunitățile din sectorul medical sunt semnificative și pot conduce la îmbunătățiri substanțiale atât în ceea ce privește accesibilitatea, cât și eficiența serviciilor de sănătate. În primul rând, inovațiile tehnologice, cum ar fi telemedicina și inteligența artificială, reprezintă o oportunitate majoră de a spori accesul la consultații medicale și de a îmbunătăți gestionarea afecțiunilor, în special în regiunile izolate. Aceste soluții permit nu doar eficientizarea tratamentului, dar și reducerea costurilor și a impactului ecologic, prin utilizarea platformelor digitale care facilitează accesul la servicii personalizate. În paralel, expansiunea serviciilor de prevenție și wellness devine o oportunitate importantă pentru diversificarea portofoliului, având în vedere creșterea cererii pentru astfel de servicii. Inițiativele de educație pentru sănătate, screening-urile regulate și programele de gestionare a sănătății nu doar că îmbunătățesc calitatea vieții pacienților, dar contribuie și la reducerea costurilor pe termen lung, prevenind apariția unor afecțiuni cronice. Cercetarea și dezvoltarea în domeniul medicinei personalizate, inclusiv terapiile cu celule stem sau tratamentele genomice, reprezintă o altă oportunitate semnificativă. Colaborarea cu universități și institute de cercetare pentru a dezvolta soluții inovative poate adresa afecțiuni complexe și poate contribui la progresul științific, îmbunătățind astfel tratamentele disponibile și având un impact pozitiv asupra sănătății publice. În plus, conștientizarea tot mai mare a problemelor de mediu și a responsabilității sociale ale companiilor oferă posibilitatea de a implementa practici de sănătate sustenabilă. Programele de reciclare, reducere a deșeurilor și adoptarea unor strategii ecologice pot nu doar să îmbunătățească reputația companiilor, dar și să atragă pacienți și investitori care pun accent pe sustenabilitate. Beneficii pentru pacienți și clienți Grupul MedLife oferă servicii medicale de înaltă calitate prin rețeaua sa extinsă de spitale, clinici, laboratoare, centre stomatologice, farmacii și servicii complementare, acoperind o vastă arie geografică în România și extinzându-se internațional, prin clinicile din Ungaria si Republica Moldova. În 2025, MedLife a continuat sa iși extinda și diversifice portofoliul de servicii oferite contribuind semnificativ la îmbunătățirea accesibilității și calității îngrijirii medicale, prin integrarea unor servicii inovative care adaugă o valoare considerabilă experienței pacienților și clienților Grupului. Beneficiile sunt reflectate în nivelul crescut al satisfacției pacienților și în reducerea timpilor de așteptare pentru diagnostic și tratament, îmbunătățind astfel sănătatea și binele acestora. Beneficii pentru investitori În ceea ce privește investitorii, Grupul MedLife a demonstrat performanțe financiare solide și o gestionare eficientă a resurselor. În 2025, Grupul a continuat să-și extindă rețeaua, deschizând noi unități și diversificând portofoliul de servicii. La finalul anului 2025, MedLife deținea o rețea de 36 de hyperclinici, 79 de clinici, 18 spitale, 4 maternități și o bancă de celule Stem, 42 de laboratoare, 19 farmacii si 17 centre stomatologice, fiind cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Aceste realizări au contribuit la consolidarea poziției financiare a Grupului, oferind investitorilor o stabilitate pe termen lung și oportunități de creștere continuă. De asemenea, deciziile strategice de achiziții și dezvoltări organize au îmbunătățit eficiența
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 12 | Pag operațională și financiară și au oferit o platformă solidă pentru dezvoltarea continuă a afacerii. Rezultatele pozitive pentru investitori sunt reflectate în creșterea valorii de piață a Grupului și în nivelul ridicat de încrederii în viitorul său. Beneficii pentru angajați Angajații Grupului MedLife beneficiază de un mediu de lucru dinamic și oportunități de dezvoltare profesională continuă. Grupul oferă un pachet complet de beneficii care include salarii competitive, oportunități de formare și specializare și un focus constant pe bunăstarea angajaților. De asemenea, angajații beneficiază de un loc de muncă într-o companie lider pe piața serviciilor medicale, cu o expunere extinsă la inovațiile din domeniul sănătății. Creșterea rețelei și diversificarea serviciilor oferă oportunități de avansare profesională, contribuind la retenția și satisfacția personalului. Beneficii pentru furnizori MedLife menține relații comerciale solide și de lungă durată cu furnizorii săi de echipamente medicale, produse farmaceutice și tehnologii avansate, și nu numai. Colaborarea strânsă cu furnizorii este esențială pentru asigurarea unui flux continuu de produse și servicii de calitate, necesare desfășurării activităților zilnice. Grupul colaborează, de asemenea, cu furnizori de tehnologie pentru integrarea soluțiilor digitale și inovative în livrarea serviciilor de sănătate, ceea ce contribuie la optimizarea proceselor interne și la îmbunătățirea eficienței operaționale. Astfel, furnizorii beneficiază de o stabilitate a relațiilor de afaceri și de posibilități de colaborare pe termen lung, în condițiile unei cereri constante pentru produse și tehnologii de calitate. Beneficii pentru comunitate Grupul MedLife joacă un rol esențial în promovarea sănătății și bunăstării la nivelul comunității, fiind implicat activ în inițiative care sprijină sănătatea publică și îmbunătățirea calității vieții. MedLife colaborează cu organizații comunitare, inclusiv ONG-uri și instituții de sănătate publică, pentru a sprijini proiecte care vizează prevenirea bolilor, educația pentru sănătate și accesul la servicii medicale pentru grupuri vulnerabile. MedLife susține sănătatea comunității prin sponsorizarea evenimentelor de educație pentru sănătate, campanii de informare pentru diverse grupuri de vârstă și profesionale. Prin aceste acțiuni, Grupul ajută la promovarea unui stil de viață sănătos și reducerea cazurilor de boli care pot fi prevenite. În ceea ce privește impactul social, MedLife contribuie și la dezvoltarea economică a regiunilor în care își desfășoară activitatea, generând locuri de muncă și stimulând economia locală prin investițiile în infrastructură și în educația medicală. Astfel, Grupul MedLife își consolidează poziția de actor responsabil în comunitate, contribuind la crearea unui mediu sănătos și sustenabil pentru întreaga societate. În ansamblu, Grupul MedLife a realizat progrese semnificative în oferirea de beneficii actuale și preconizate pentru toate părțile interesate, consolidându-și poziția pe piață, creând un impact pozitiv asupra sănătății publice și fiind un partener de încredere pentru pacienți, clienți, investitori, angajați, furnizori și comunitate, principalele categorii de părți interesate. Prin expansiunea continuă și integrarea de servicii inovative, Grupul este bine poziționat pentru a continua să răspundă nevoilor pacienților și clienților săi și să creeze valoare pe termen lung. Lanțul valoric al Grupului MedLife Lanțul valoric al Grupului MedLife este o rețea complexă și integrată care cuprinde o gamă largă de activități și relații de afaceri, toate esențiale pentru furnizarea de servicii complete de asistență medicală. În segmentul din amonte, Grupul MedLife se bazează pe furnizorii de produse farmaceutice de cea mai bună calitate, furnizorii de echipamentele medicale, și de alte consumabile și materiale specifice furnizării serviciilor de sănătate. Aceste relații sunt de obicei stabilite pe termen lung și implică un control strict al calității și respectarea standardelor de reglementare pentru a asigura siguranța și eficacitatea serviciilor MedLife. De asemenea, parteneriatele cu furnizorii de tehnologie sunt cruciale pentru integrarea tehnologiei avansate în furnizarea de asistență medicală. Aceste colaborări facilitează furnizarea de servicii de telemedicină, echipamente de diagnostic și sisteme IT de sănătate, îmbunătățind eficiența și asigurând standarde înalte de calitate a actului medical. Totodată, MedLife lucrează îndeaproape și cu alte companii similare, cum ar fi clinici private pentru a oferi servicii în zonele în care nu are acoperirea completă, dar și cu spitale de stat care efectuează pentru Grup analize de sânge specifice care nu pot fi realizate intern sau alte investigații pentru care nu există echipamente sau expertiză. Segmentul din aval al lanțului valoric implică activități și relații de afaceri care permit oferirea de servicii de asistență medicală utilizatorilor finali. Pacienții sunt primii destinatari ai serviciilor MedLife și se află în centrul lanțului valoric din aval. Satisfacția lor și rezultatele obținute în domeniul sănătății reprezintă indicatorii esențiali ai succesului Grupului MedLife. Colaborările cu companiile de asigurări permit pacienților să acceseze servicii prin diferite planuri de asigurări de sănătate private și de stat, sporind accesul acestora la serviciile de sănătate. Un jucător important în lanțul valoric al MedLife este Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care rambursează o parte din costuri de la bugetul național, făcând serviciile de sănătate mai accesibile pentru pacienți. În conformitate cu acordurile încheiate cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Grupul furnizează servicii medicale primare pacienților asigurați. De asemenea, MedLife colaborează și cu companii (prin intermediul linie de afaceri Corporate) pentru a oferi angajaților acestora programe de sănătate, inclusiv servicii de medicina muncii, controale medicale, abonamente de prevenție sau wellness, încurajând astfel o forță de muncă sănătoasă. Organizațiile comunitare, inclusiv ONG-urile și organizațiile de sănătate publică, formează o altă parte semnificativă a lanțului valoric din aval, susținând inițiativele de sănătate și contribuind la sănătatea și bunăstarea unei părți semnificative a comunităților din România. Clienții farmaciilor din Grupul MedLife care achiziționează medicamente și produse de sănătate din farmaciile PharmaLife asigură continuitatea îngrijirii medicale furnizate de personalul medical al Grupului. În această etapă a lanțului valoric, sunt incluși și furnizorii de servicii pentru gestionarea deșeurilor care se asigură că deșeurile medicale și cele periculoase sunt eliminate într-o manieră responsabilă față de mediu, minimizând astfel impactul asupra mediului al operațiunilor MedLife. Specialiștii medicali și profesioniștii din domeniul sănătății care nu sunt angajați direcți, dar oferă servicii pentru MedLife, cum ar fi unii medicii, sunt asimilații forței de muncă proprie, chiar dacă aceștia nu au contract individual de muncă, ci un contract de prestării servicii. Agențiile și organismele guvernamentale și de reglementare asigură funcționarea legală și etică a operațiunilor MedLife, în timp ce finanțatorii, inclusiv cei de pe piața de capital, asigură finanțarea necesară activităților Grupului. Astfel, principalele categorii de actori ai lanțului valoric pentru Grupul MedLife includ: Pacienții: destinatarii primari ai serviciilor MedLife, a căror satisfacție și rezultate de sănătate sunt cruciale. Clienții (companii): aceștia oferă programe de sănătate angajaților lor, inclusiv controale medicale, medicina muncii și abonamente pentru sănătate. Clienții produselor farmaceutice: persoane fizice care achiziționează medicamente și produse de sănătate din farmaciile PharmaLife, asigurând continuitatea îngrijirii, dar și companiile care achiziționează aceste medicamente și produse de sănătate prin intermediul distribuitorului național, Pharmachem. Furnizorii din amonte: furnizorii de echipamente medicale, produse farmaceutice și consumabile medicale, partenerii de tehnologie și cercetare și dezvoltare. Casa Națională de Asigurări de Sănătate și alte companii de asigurări: parteneri care oferă diverse planuri de asigurări de sănătate. Partenerii clinici private: partenerii care furnizează servicii pentru MedLife în zonele în care Grupul nu are încă disponibile toate serviciile sale. Spitale de stat: Instituții care efectuează sau pentru care efectuam analize și investigații specifice necesare pentru derularea activităților MedLife. Organizații comunitare și de sănătate publică, inclusiv ONG-urile: acești parteneri sprijină inițiativele de sănătate publică și contribuie la sănătatea și bunăstarea comunităților. Furnizorii de management al deșeurilor: esențiali pentru eliminarea responsabilă a deșeurilor medicale și a celor periculoase.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 13 | Pag Agenții Guvernamentale și Organisme de Reglementare: entități care reglementează și asigură funcționarea legală a unităților sanitare. Finanțatorii: instituțiile de credit și participanții la piața de capital. În general, lanțul valoric al Grupului MedLife este un sistem cuprinzător și interconectat care asigură furnizarea de servicii medicale de înaltă calitate. Subiectele materiale de sustenabilitate identificate la nivelul Grupului MedLife sunt detaliate în secțiunea aferentă ESRS 2 IRO-1 din cadrul Declarației de Sustenabilitate. [SBM-2] – INTERESELE ȘI PUNCTELE DE VEDERE ALE PĂRȚILOR INTERESATE Grupul MedLife își desfășoară activitatea într-un mediu complex, cu un spectru larg de părți interesate care interacționează cu companiile care fac parte din grup în mod direct sau indirect. Aceste părți interesate includ persoane fizice sau juridice a căror activitate poate fi influențată de deciziile și operațiunile grupului, dar și actori care, prin acțiunile lor, pot influența capacitatea MedLife de a-și implementa strategiile sau de a-și atinge obiectivele. În funcție de gradul de implicare și de impact, acestea sunt clasificate în două categorii: Categoria I: Părți interesate afectate direct sau indirect de activitatea companiei. Această categorie reunește grupuri a căror viață sau activitate este influențată de operațiunile MedLife, fie prin impactul direct al serviciilor medicale, fie prin relații de afaceri care traversează lanțul valoric. Printre acestea se numără: Angajații și lucrătorii care reprezintă pilonii funcționării organizației; Clienții și pacienții ce beneficiază de serviciile medicale oferite; Furnizorii și lucrătorii din lanțul valoric care asigură resursele și materialele necesare funcționării; Comunitatea locală ce beneficiază de inițiativele MedLife în sănătate și bunăstare, dar și cele aflate în proximitatea operațiunilor sale; Categoria II: Utilizatori ai informațiilor de sustenabilitate. Această categorie include utilizatorii primari ai raportărilor financiare, precum și utilizatorii raportărilor de sustenabilitate. Printre aceștia se numără: Acționarii și investitorii interesați de performanța financiară și de sustenabilitatea organizației; Asociații profesionale / de sector naționale și internaționale, inclusiv ale pacienților; Societatea civilă și organizațiile neguvernamentale care evaluează impactul social al activității MedLife; Autoritățile centrale și locale care reglementează activitatea Grupului; Instituțiile financiare interesate de activitățile și investițiile Grupului; Participanții la piața de capital; Mass-media care comunică publicului larg rezultatele și inițiativele companiei. Începand cu anul 2024, Grupul MedLife a implementat un proces formal de consultare a părților interesate afectate pentru a înțelege și a integra interesele și punctele de vedere ale acestora în ceea ce privește impacturile actuale și potențiale, pozitive și negative ale Grupului asupra acestora, inclusiv angajații, pacienții, clienții și furnizorii săi. Acest proces a fost realizat în conformitate cu Metodologia de evaluare a semnificației (materialității) aspectelor de sustenabilitate, dezvoltată de Departamentul de Sustenabilitate a Grupului. Procesul de consultare a inclus transmiterea de chestionare specifice fiecărei categorii de părți interesate, având ca obiectiv identificarea impacturilor actuale și potențiale ale Grupului asupra acestora, evaluarea percepției părților interesate privind amploarea acestor impacturi și colectarea informațiilor despre alte impacturi care nu au fost inițial identificate. Notele acordate de părțile interesate privind amploarea fiecărui impact au fost integrate în evaluarea internă realizată de echipa de sustenabilitate a Grupului, obținându-se un punctaj care să reflecte atât perspectiva internă, cât și cea externă. Prin acest proces de consultare și validare, Grupul MedLife a reușit să identifice și să evalueze eficient impacturile de sustenabilitate, care stau la baza pregătirii Declarației de Sustenabilitate și pentru actualizarea obiectivelor strategice ale Grupului privind sustenabilitatea. În procesul de identificare a riscurilor și oportunităților, Grupul MedLife a analizat modul în care activitățile sale sunt afectate de dependența sa de resursele naturale, umane și sociale, luând în considerare influențele externe, precum reglementările stricte de mediu și sociale, precum și volatilitatea prețurilor materiilor prime și energiei. De asemenea, impacturile de sustenabilitate care pot genera riscuri financiare au fost o sursă importantă de analiză. Pentru a asigura o bază solidă de decizie, Grupul MedLife a utilizat o serie de ipoteze și a aplicat metodologia UNEP FI Radar la nivel sectorial, validând rezultatele pentru un eșantion reprezentativ de furnizori și clienți printr-un proces de consultare. Această abordare a fost necesară, dat fiind că procesul de consultare nu a permis includerea tuturor furnizorilor și clienților Grupului. Așteptările tot mai ridicate din partea investitorilor, autorităților, clienților și pacienților pentru adoptarea de practici și servicii sustenabile influențează strategiile de piață și investițiile Grupului. Rezultatele acestor consultări au fost centralizate și analizate de Departamentul de Sustenabilitate, care apoi le-a prezentat membrilor SCM. Organele de conducere ale Grupului MedLife sunt informate anual cu privire la rezultatele procesului de consultare a părților interesate. Aceste informări includ: Prezentarea rezultatelor chestionarelor și a consultărilor realizate. Analiza impacturilor identificate și a riscurilor / oportunităților de sustenabilitate. Recomandări pentru actualizarea strategiei și a obiectivelor de sustenabilitate. În plus față de acest proces, structurile de guvernanță ale Grupului MedLife sunt informate periodic și detaliat cu privire la numărul și natura reclamațiilor primite prin canalele oficiale de depunere a acestora, care sunt accesibile pacienților, clienților, dar și altor părți interesate relevante. Aceste informații sunt esențiale pentru monitorizarea feedback-ului direct și pentru identificarea rapidă a eventualelor domenii de îmbunătățire. Mai mult, aceste structuri primesc informări regulate cu privire la alertele de nereguli transmise prin canalul privind protecția avertizorilor în interes public (whistleblowing), care este gestionat de o entitate externă specializată. Acest canal asigură o modalitate transparentă și independentă prin care orice nereguli sau preocupări pot fi semnalate într-un cadru confidențial, sprijinind astfel o guvernanță responsabilă și integră. Aceste măsuri și fluxuri de informare suplimentare sunt concepute pentru a sprijini și completa procesul de consultare a părților interesate, în special în cadrul procesului de due diligence. Ele permit astfel luarea în considerare a opiniilor și intereselor diverselor părți implicate, având în vedere că acest proces este esențial pentru a reflecta transparența și responsabilitatea în toate etapele decizionale ale Grupului. În paralel, Grupul MedLife desfășoară anual procese sistematice de măsurare a satisfacției pacienților, care sunt esențiale pentru evaluarea și îmbunătățirea continuă a calității serviciilor medicale oferite. Aceste procese permit colectarea unor date valoroase despre experiențele pacienților și despre nivelul lor de mulțumire, constituind un instrument cheie în asigurarea unei abordări proactive și responsabile față de nevoile și așteptările acestora. Astfel, Grupul MedLife asigură că toate părțile interesate beneficiază de o comunicare deschisă și un dialog continuu, care sprijină implementarea celor mai bune practici și strategii sustenabile pe termen lung. Grupul MedLife consideră forța sa de muncă un pilon esențial și recunoaște importanța protejării drepturilor angajaților și a drepturilor omului ca o prioritate strategică. Opiniile, interesele și drepturile acestora sunt integrate în strategia și modelul de afaceri al companiei, influențând direct deciziile operaționale și de dezvoltare. Prin promovarea unui dialog constant și prin implicarea activă a angajaților în procesele decizionale esențiale, MedLife asigură o mai bună înțelegere și respectare a nevoilor acestora. În plus, compania investește continuu în asigurarea unor condiții de muncă sigure și echitabile, în programe de formare profesională și în dezvoltarea competențelor angajaților, contribuind astfel la productivitate și la sustenabilitatea pe termen lung a modelului său de afaceri. Un alt grup de părți interesate pentru Grupul MedLife îl reprezintă lucrătorii din lanțul său valoric, evaluând modul în care strategiile și activitățile sale pot influența interesele, opiniile și drepturile acestora. Respectarea drepturilor omului este un aspect esențial în politica de sustenabilitate a companiei, contribuind la dezvoltarea unui model de afaceri responsabil și durabil. În urma evaluării de DMA, Grupul MedLife a identificat impacturi semnificative potențiale asupra lucrătorilor din lanțul valoric, gestionate prin aplicarea Politicii de sustenabilitate a Grupului MedLife. Aceasta stabilește un cadru clar pentru integrarea aspectelor legate de drepturile muncii și condițiile de lucru sigure și echitabile în lanțul valoric al companiei. Deși Grupul MedLife nu dispune în prezent de un mecanism formal de consultare a lucrătorilor din lanțul său valoric sau de un sistem structurat de monitorizare a impactului asupra acestora, a implementat Politica privind Protecția Avertizorilor în Interes Public. Această politică oferă un canal confidențial de raportare a eventualelor încălcări ale drepturilor fundamentale, contribuind astfel la prevenirea și remedierea impacturilor negative asupra forței de muncă din lanțul valoric.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 14 | Pag Prin aceste măsuri, Grupul MedLife asigură integrarea considerentelor privind lucrătorii din lanțul valoric în strategia sa, menținând un angajament constant față de respectarea drepturilor omului și dezvoltarea unor relații de muncă echitabile și sustenabile. Totodată, un alt grup important de părți interesate pentru Grupul MedLife îl reprezintă comunitățile în care își desfășoară activitatea. Strategia companiei este orientată spre dezvoltarea sustenabilă a acestora, iar Politica de Sustenabilitate a MedLife, publicată în 2024, stabilește un cadru clar pentru gestionarea impactului asupra comunităților. Aceasta include măsuri de sprijin pentru grupurile vulnerabile, investiții în infrastructura medicală și educația sanitară, și menținerea unui dialog deschis și transparent cu părțile interesate. Deși nu există un mecanism formal de consultare a comunităților afectate, MedLife interacționează constant cu acestea prin diverse inițiative sociale și canale de sesizări, cum ar fi Politica privind Protecția Avertizorilor în Interes Public, care asigură un cadru confidențial pentru raportarea și remedierea eventualelor încălcări ale drepturilor fundamentale. Respectarea drepturilor omului este un aspect esențial integrat în toate politicile relevante, iar măsurile de siguranță și prevenție implementate prin Politica privind securitatea și sănătatea în muncă contribuie indirect la protecția comunităților din proximitatea amplasamentelor Grupului MedLife. În acest context, MedLife își adaptează strategiile și modelul de afaceri atât pentru a minimiza impacturile negative asupra comunităților, cât și pentru a valorifica oportunitățile de dezvoltare sustenabilă. Grupul MedLife pune un accent deosebit pe interesele și drepturile consumatorilor și utilizatorilor finali, asigurându-se că aceștia beneficiază de un mediu sănătos, echitabil și sigur. Politica de Sustenabilitate a Grupului include măsuri de evaluare și gestionare a impacturilor semnificative asupra consumatorilor, cu un focus pe respectarea drepturilor pacienților. MedLife garantează informarea corectă a pacienților prin Procedura privind consimțământul informat, asigurându-se că aceștia sunt pe deplin conștienți de tratamentele și riscurile implicate. Grupul pune în aplicare politici pentru utilizarea judicioasă a antibioticelor și profilaxia antibiotică perioperatorie pentru a preveni riscurile de rezistență bacteriană. Prin Codul de Etică și Conduită, MedLife se angajează să mențină standarde ridicate de calitate și siguranță, iar Codul de Responsabilitate Socială garantează respectarea reglementărilor privind protecția consumatorilor. De asemenea, MedLife protejează avertizorii prin politici care asigură confidențialitatea și protecția împotriva represaliilor. Sistemul de feedback și reclamații permite pacienților să își exprime preocupările, iar Departamentul Call-Center garantează soluționarea eficientă a acestora, contribuind la un proces de luare a deciziilor bazat pe nevoile consumatorilor. Prin acest proces structurat, Grupul MedLife asigură integrarea intereselor părților interesate în luarea deciziilor strategice și operaționale, consolidând astfel transparența și responsabilitatea organizațională. [SBM-3] – IMPACTURILE, RISCURILE ȘI OPORTUNITĂȚILE SEMNIFICATIVE ȘI INTERACȚIUNEA ACESTORA CU STRATEGIA ȘI MODELUL DE AFACERI Grupul MedLife recunoaște importanța evaluării semnificației impacturilor pe care activitățile, serviciile și relațiile sale de business le poate avea asupra oamenilor și asupra mediului, precum și riscurile și oportunitățile de sustenabilitate care pot influența modelul său de afaceri, operațiunile proprii și lanțul valoric din amonte și aval. Prin procesul de analiză de DM, Grupul a identificat și analizat aspectele critice care pot afecta sustenabilitatea sa pe termen lung, performanța economică, socială și de mediu, dar și relațiile cu părțile sale interesate. În cadrul acestei analize, au fost evaluate zonele de concentrare a impacturilor semnificative, fie ele pozitive sau negative, precum și riscurile și oportunitățile asociate fiecărui segment din întregul lanț valoric. Acestea au inclus activitățile interne ale Grupului, interacțiunile cu furnizorii, distribuția către clienți și impactul asupra comunităților și mediului. În plus, această abordare strategică permite companiei să anticipeze și să răspundă în mod adecvat provocărilor și să capitalizeze oportunitățile care contribuie la crearea de valoare durabilă. În perioada de raportare curentă, au fost realizate ajustări limitate ale setului de impacturi, riscuri și oportunități materiale (IRO) comparativ cu perioada anterioară. Majoritatea modificărilor au avut un caracter metodologic și de structură, constând în principal în armonizarea și maparea unor IRO similare care anterior erau tratate separat pentru operațiunile interne și pentru lanțul valoric, în vederea unei prezentări mai coerente și pentru a evita dubla raportare. Totodată, în urma revizuirii periodice a evaluării de materialitate, au fost eliminate câteva IRO care nu mai sunt considerate relevante pentru activitatea actuală a organizației. În același timp, au fost identificate și incluse IRO suplimentare considerate relevante în contextul evoluțiilor recente ale activității, în special în domeniul securității cibernetice și al calității serviciilor. Aceste actualizări nu modifică în mod semnificativ profilul general de materialitate al organizației, dar reflectă o rafinare a procesului intern de evaluare și o mai bună aliniere la riscurile și oportunitățile operaționale actuale. Detaliile privind aceste modificări sunt prezentate în detaliu în tabelul de mai jos. Pe viitor, pe măsură ce evaluările vor deveni mai detaliate și vor fi integrate în planurile strategice, vor putea fi identificate modificări și ajustări ale impacturilor și riscurilor semnificative în comparație cu perioadele anterioare de raportare.
MEDLIFE GROUP SUSTAINABILITY STATEMENT Tabel privind modificarile in IRO și aspectele materiale de sustenabilitate in cursul lui 2025 (a se vedea Anexa 1 Abrevieri si Simboluri) Sub-tema Descriere scurta ID 2024 IRO 2024 ID 2025 IRO 2025 Motiv MEDIU E1 Atenuarea schimbarilor climatice Contribuie la schimbările climatice si afectarea oamenilor prin emisii GES în cadrul activităților operaționale proprii M2 In M3 In Mapare similar E1 Contribuie la schimbările climatice si afectarea oamenilor prin emisii GES in lantul valoric M3 In E1 Eficienta energetica Impact negativ asupra mediului ca urmare a consumului de energie din surse neregenerabile in activitatile proprii M4 In M5 In Mapare similar E1 Impact negativ asupra mediului ca urmare a consumului de energie din surse neregenerabile in lantul valoric M5 In E5 Deseurile Impact negativ asupra mediului si asupra oamenilor rezultat din managementul deseurilor periculoase generate M17 In M18 In Mapare similar E5 Impactul negativ asupra mediului și asupra oamenilor rezultat in lantul valoric prin managementul deșeurilor M18 In E5 Intrările de resurse, inclusiv utilizarea resurselor Diminuarea/epuizarea unor resurse naturale prin achizitiile de produse si materiale utilizate in activitatile proprii. M15 In M16 In Mapare similar E5 Contribuie prin relațiile sale de business la diminuarea/epuizarea resurselor naturale în cadrul lanțului valoric. M16 In SOCIAL S1 Confidențialitatea Protecța datelor cu caracter personal ale angajaților și ale clienților S12 In S20 In Mapare similar S1 Amenzi in cazul unor brese de securitate privind gestionarea datelor cu caracter personal ale angajatilor. RO21 R RO24 R Mapare similar S4 Confidențialitatea Protecța datelor cu caracter personal ale pacientilor S20 In S20 In Mapare similar S4 Amenzi in cazul unor brese de securitate privind gestionarea datelor cu caracter personal ale pacientilor si clientilor RO24 R RO24 R Mapare similar S1 Sanatate & Siguranta Afectarea sanatatii si sigurantei angajatilor in cazul producerii unor de accidente de munca S6 In Reanaliza DM S3 Impacturi legate de securitate Potențiale incidente care pot afecta comunitatile aflate in imediata apropriere a spitalelor S16 In Reanaliza DM S3 Perturbarea vietii comunitatilor aflate in apropriere unitatilor medicale S17 In Reanaliza DM S4 Securitatea unei persoane Potențiale incidente de sănătate și siguranță care pot afecta pacientii S24 In Reanaliza DM S4 Nediscriminarea Acces la servicii medicale pentru pacienții din zonele rurale sau izolate si pentru alte grupuri vulnerabile S29 Ip S27 Ip Mapare similar S4 Accesul la produse și servicii Cresterea accesului la servicii medicale pentru comunitate ca urmare a dezvoltarii organice S28 Ip S4 Accesul la produse și servicii Incluziune sociala a pacientilor cu venituri reduse S27 Ip S4 Accesul la produse și servicii Creșterea numărului de pacienți cu venituri reduse prin oferirea de servicii la prețuri accesibile RO29 O RO29 O Mapare similar S4 Accesul la produse și servicii Creșterea accesului la sănătate prin investiții în infrastructura medicală și extinderea națională RO31 O S4 Calitatea serviciilor medicale și satisfacția pacienților Servicii de calitate care contribuie la sănătatea și siguranța pacienților validate printr-un nivelul de satisfacție ridicat S21new Ip Reanaliza dubla materialitate GUVERNANTA G1 Digitalizare / AI Creșterea accesului pacienților la servicii moderne, eficiente si preventive prin digitalizarea sau implementarea AI in sistemele medicale G14 Ip Reanaliza DM G1 Securitate cybernetica Brese de securitate sau blocaje in infrastructura IT datorita unor echipamente vechi sau neprotejate suficient RO36 Risc Reanaliza DM G1 Digitalizare / AI Creșterea accesului pacienților la servicii moderne, eficiente si preventive prin digitalizarea sau implementarea AI in sistemele medicale RO37 O Reanaliza DM
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 16 | Pag In sectiunea urmatoare, MedLife detaliază IRO semnificative identificate, precum și distribuția acestora în modelul de afaceri, operațiunile proprii și lanțul valoric, atât din amonte, cât și din aval. Tabel privind IRO și aspectele materiale de sustenabilitate – mediu (a se vedea Anexa 1 Abrevieri si Simboluri) Standard ESRS Sub-tema Sub sub tema # Descriere scurta IRO A / P Nivel Lantul valoric Orizont de timp E1 Adaptarea la schimbarile climatice Adaptarea la schimbarile climatice M1 Efectul potențial al riscurilor climatice asupra operațiunilor proprii I n P Mediu Op 5 ani Adaptarea la schimbarile climatice RO2 Schimbările climatice pot afecta infrastructura si activitatile, perturbând continuitatea serviciilor și crescând costurile operaționale R Sever Op 5 ani Adaptarea la schimbarile climatice RO4 Creșterea frecvenței și severității evenimentelor climatice extreme poate duce la o cerere crescută pentru servicii medicale O Sever Op/Us/Ds 5 ani Atenuarea schimbarilor climatice Atenuarea schimbarilor climatice M3 Emisii GES generate din activitățile proprii si lantul valoric I n A Semnificativ Op/Us/Ds Atenuarea schimbarilor climatice RO1 Reglementări suplimentare privind emisiile de gaze cu efect de seră (GES) și tranziția climatică până în 2050 R Critical Op/Us/Ds 1-5 ani Eficienta energetica Eficienta energetica M5 Consum de energie neregenerabilă în activitățile proprii si lant valoric I n A Semnificativ Op/Us/Ds E2 Micropasticele Micropasticele M10 Generarea de microplastice prin uzura dispozitivelor, echipamentelor si consumabilelor medicale din plastic. I n A Mediu Op Micropasticele RO9 Creșterea preocupărilor publice și de reglementare privind microplasticele. R Critical Op 5 ani Poluarea apei Poluarea apei M8 Poluarea apei in mod accidental cu substanțe chimice și agenți patogeni I n P Mediu Op 1 an Substanțele care prezintă motive de îngrijorare Substanțele care prezintă motive de îngrijorare M9 Utilizarea și depozitarea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare I n P Mediu Op 1 an E3 Resursele de apă Consumul de apa M12 Consumul de apă I n A Semnificativ Op E5 Deseurile Deseurile M18 Managementul deseurilor in activitățile proprii si lantul valoric I n P Mediu Op/Us/Ds 1 an Intrările de resurse, inclusiv utilizarea Intrările de resurse, inclusiv utilizarea resurselor M16 Utilizarea materiilor prime și a materialelor în activitățile proprii si lantul valoric I n A Semnificativ Op/Us/Ds Tabel privind IRO și aspectele materiale de sustenabilitate – guvernanta (a se vedea Anexa 1 Abrevieri si Simboluri) Standard ESRS Sub-tema Sub sub tema # Descriere scurta IRO A / P Nivel Lantul valoric Orizont de timp G1 Angajamentul politic Angajamentul politic G7 Promovarea unui cadru legislativ avantajos I p P Mediu Op 1-5 ani Corupția și mita Coruptia si mita: Incidente G13 Absența cazurilor confirmate de fapte de corupție și dare de mită în cadrul operațiunilor proprii I p A Semnificativ Op Coruptia si mita: Prevenirea și depistarea, formarea G12 Lipsa de măsuri pentru prevenirea și depistarea corupției și mitei I n P Mediu Op 1 an Cultura corporativă Cultura corporativă G1 Crearea unui mediu de lucru pozitiv și atractiv, reglementat prin politici și proceduri corecte și transparente I p A Semnificativ Op Prețuri și transparența facturării G2 Promovarea transparentei în stabilirea prețurilor și în procesul de facturare a serviciilor medicale. I p A Foarte mare Op Frauda și proceduri inutile G3 Absența cazurilor de fraudă și eliminarea procedurilor inutile în furnizarea serviciilor medicale. I p A Semnificativ Op Comportament anticoncurential G4 Promovarea unui comportament concurential I p A Semnificativ Op Gestionarea relațiilor cu furnizorii, inclusiv practicile de plată Managementul lantului de aprovizionare G8 Promovarea si dezvoltarea furnizorilor de la nivel local I p A Semnificativ Op/Us/Ds G9 Control al calității în lanțul de aprovizionare pentru distribuția și comercializarea produselor farmaceutice I p A Semnificativ Op RO34 Gestionarea necorespunzătoare a impactului de mediu și social de către furnizori cu risc asupra reputatiei Grupului R Critical Op/Us/Ds 1-5 ani Protecția avertizorilor Protecția avertizorilor G5 Protejarea drepturilor avertizorilor I p A Mediu Op/Us/Ds Digitalizare si securitate cibernetica Digitalizare / AI G14 Creșterea accesului pacienților la servicii moderne, eficiente si preventive prin digitalizarea sau implementarea AI I p A Semnificativ Op Securitate cybernetica RO36 Brese de securitate sau blocaje in infrastructura IT datorita unor echipamente vechi sau neprotejate suficient R Sever Op 1-5 ani Digitalizare / AI RO37 Creșterea accesului pacienților la servicii moderne, eficiente si preventive prin digitalizarea sau implementarea AI O Critical Op 1-5 ani
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 17 | Pag Tabel privind IRO și aspectele materiale de sustenabilitate – social (a se vedea Anexa 1 Abrevieri si Simboluri) Standard ESRS Sub-tema Sub sub tema # Descriere scurta IRO A / P Nivel Lantul valoric Orizont de timp S1 Condiții de muncă Locuri de munca sigure S1 Beneficii salariale asigură protecție economică și socială pentru angajați. I p A Foarte mare Op Timpul de lucru S2 Potențiale programe de muncă intense în activitățile proprii I n P Semnificativ Op 1 an Salarii adecvate S3 Plata unor salarii la un nivel minim pe economie I n A Foarte mare Op Dialogul social / Libertatea de asociere S4 Absența reprezentanților angajaților I n P Semnificativ Op 1-5 ani Negocierea colectivă, inclusiv % lucrătorilor care fac obiectul contractelor colective de muncă S5 Absența contractelor colective de muncă la nivelul Grupului sau al companiilor mari din cadrul acestuia I n P Semnificativ Op 1-5 ani Sanatate & Siguranta S7 Activitățile proprii pot cauza boli profesionale. I n P Semnificativ Op 1-5 ani Egalitatea de tratament și de șanse pentru toți Egalitatea de gen și plata egală pentru muncă de valoare egală S8 Inegalitate de gen in ceea ce priveste remunerarea I n A Foarte mare Op Formare și dezvoltarea competențelor S9 Programe de formare care sprijină dezvoltarea profesională. I p A Semnificativ Op Ocuparea forței de muncă și incluziunea persoanelor cu dizabilități S10 Angajarea persoanelor cu dizabilități promovează incluziunea. I p A Semnificativ Op Măsuri împotriva violenței și a hărțuirii la locul de muncă S11 Absenta unei politicii si a unei instruiri specifice împotriva violenței și hărțuirii la locul de muncă I n P Semnificativ Op 1 an S2 Condiții de muncă Locuri de munca sigure S13 Practici de muncă care pot genera inegalitati sociale în activitățile din amonte și din aval I n P Mediu Us/Ds 1 an Salarii adecvate S14 Practici salariale la nivelul salariului minim pe economie în activitățile din amonte și din aval I n A Foarte mare Us/Ds Sanatate & Siguranta S15 Potențiale incidente de sănătate și siguranță în activitățile din amonte și din aval I n P Foarte mare Us/Ds 1 an Alte drepturi legate de muncă Munca copiilor S15 Bis1 Măsuri insuficiente de prevenire și comunicare a Codului de Conduită către furnizori privind interzicerea muncii copiilor I n P Semnificativ Us/Ds 1-5 ani Muncă forțată S15 Bis2 Măsuri insuficiente de prevenire și comunicare a Codului de Conduită către furnizori privind interzicerea muncii forțate I n P Semnificativ Us/Ds 1-5 ani S3 Specifice activitatii Prezenta pe piata (entity specific) S18 Contribuitia la dezvoltarea comunitatilor locale I p A Semnificativ Op Valoare economica generata si distribuita (entity specific) S19 Contribuitia la creșterea economică și la îmbunătățirea nivelului de trai al populației I p A Semnificativ Op/Us/Ds S4 Impacturile legate de informare pentru consumatori și/sau utilizatorii finali Accesul la informații (de calitate) S21 Acces la informații de calitate despre serviciile medicale oferite de Grup I p A Mediu Op Libertatea de exprimare S21 bis Libertatea de exprimare prin canale adecvate de transmitere a sesizarilor I p A Mediu Op Calitatea serviciilor medicale și satisfacția pacienților S21 New Servicii de calitate care contribuie la sănătatea și siguranța pacienților validate printr-un nivelul de satisfacție ridicat I P A Semnificativ Op Confidențialitatea S20 Protecța datelor cu caracter personal ale pacientilor I n P Foarte mare Op 1-5 ani Confidențialitatea RO24 Amenzi in cazul unor brese de securitate privind gestionarea datelor cu caracter personal ale pacientilor si clientilor R Critical Op 1 an Accesul la produse și servicii S27 Cresterea accesului la servicii medicale pentru comunitate ca urmare a dezvoltarii organice, inclusiv incluziunea sociala a pacientilor cu venituri reduse, din zone rurale sau grupuri vulnerabile I p A Semnificativ Op Accesul la produse și servicii RO29 Creșterea accesului la sănătate prin investiții în infrastructura medicală și extinderea națională, inclusiv pentru pacienți cu venituri reduse prin oferirea de servicii la prețuri accesibile O Critical Op 1-5 ani Siguranța personală a consumatorilor și/sau a utilizatorilor finali Protecția copilului S26 Îmbunătățirea experienței pacienților minori prin instruiri periodice dedicate asistenților medicali I p A Mediu Op Protecția copilului S25 Potențiale incalcari ale drepturilor copilului I n P Semnificativ Op 1 an Sănătatea și siguranța S22 Potentiale erori sau neglijente medicale. I n P Foarte mare Op 1 an Sănătatea și siguranța S23 Potentiala contribuitie la dezvoltarea rezistenței antimicrobiene si a infecțiilor nosocomiale I n P Mediu Op 1 an Sănătatea și siguranța RO26 Rezistența antimicrobiană și impactul asupra reputației spitalelor. R Sever Op 1-5 ani
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 18 | Pag Efectele financiare ale riscurilor și oportunităților semnificative ale Grupului cu legătură la ESRS E1 Schimbările climatice, ESRS E2 Poluarea, ESRS E3 Resursele de apă și cele marine, ESRS E5 Utilizarea resurselor și economia circulară sunt prezentate în cadrul secțiunilor tematice la: E1.IRO-1 din cadrul E1, E2.IRO-1 din cadrul E2, E3.IRO-1 din cadrul E3, E5.IRO-1 din cadrul E5. Efectele financiare ale riscurilor și oportunităților semnificative ale Grupului cu legătură la ESRS S1 Forța de muncă proprie, S4 Consumatorii și utilizatorii finali și G1 Conduita profesională sunt prezentate în cadrul secțiunilor tematice la: S1.SBM-3 din cadrul S1, S4.SBM-3 din cadrul S4. Pentru anul 2025 Grupul nu a identificat efecte financiare curente ale riscurilor și oportunităților semnificative cu legătură la, ESRS S2 Lucrătorii din lanțul valoric, ESRS S3 Comunitățile afectate. Riscurile și oportunitățile sunt incluse în procesul de DMA luându-se în considerare două categorii: curente și anticipate, asigurând o abordare cuprinzătoare în evaluarea semnificației lor financiare. În ceea ce privește riscurile și oportunitățile semnificative, Grupul nu a identificat efecte financiare curente asupra poziției financiare, performanței financiare și fluxurilor de trezorerie. De asemenea, nu s-au constatat riscuri semnificative care ar putea conduce la ajustări semnificative ale valorilor contabile ale activelor și datoriilor raportate în situațiile financiare aferente perioadei următoare de raportare. În schimb, au fost identificate efecte financiare potențiale de natură a influența poziția, performanța și fluxurile de trezorerie ale Grupului pe termen scurt, mediu și lung. Riscurile și oportunitățile potențiale au fost identificate și evaluate din perspectiva impactului lor financiar pe termen scurt, mediu sau lung, oferind o înțelegere asupra modului în care acestea pot influența poziția financiară, performanța si fluxurile de trezorerie ale Grupului, în perioada următoare celei de raportare aferente anului financiar încheiat. Grupul MedLife a efectuat o evaluare detaliată a IRO semnificative care pot afecta performanța sa financiară și capacitatea de a răspunde provocărilor și oportunităților externe și interne. Analiza riscurilor a fost realizată pe baza a două variabile esențiale: probabilitatea de apariție și mărimea impactului financiar, iar pentru fiecare risc a fost determinat impactul în funcție de pragurile stabilite. Însă, Grupul MedLife nu a realizat o analiză formală și detaliată a rezilienței strategiei și a modelului său de afaceri în ceea ce privește riscurile și oportunitățile semnificative identificate, având în vedere că toate efectele riscurilor și oportunităților materiale sunt anticipate, majoritatea fiind pe termen mediu și lung. Deși planurile de investiții și strategiile de dezvoltare stabilite de Grup nu sunt exclusiv concentrate pe gestionarea acestor riscuri și oportunități, unele dintre acestea pot aborda indirect unele dintre provocările și oportunitățile identificate, contribuind la reziliența generală a modelului de afaceri. În perioada următoare, Grupul intenționează să implementeze o evaluare detaliată a rezilienței sale strategice, care va include o analiză calitativă și, acolo unde este relevant, o analiză cantitativă a riscurilor și oportunităților majore. Aceasta va permite o mai bună înțelegere a impactului potențial asupra poziției financiare, performanței financiare și fluxurilor de trezorerie ale Grupului pe termen scurt, mediu și lung. Deși nu există planuri de investiții strict legate de aceste riscuri și oportunități, unele dintre inițiativele deja planificate (precum investițiile în infrastructura medicală, digitalizarea serviciilor și expansiunea Grupului) pot contribui indirect la reducerea vulnerabilităților Grupului față de aceste riscuri, cum ar fi riscurile de securitate cibernetică sau de mediu. Aceste investiții vor sprijini, de asemenea, dezvoltarea pe termen lung a Grupului, având un impact pozitiv asupra accesibilității serviciilor și eficienței operaționale. Grupul MedLife își propune să finalizeze analiza rezilienței strategiei în perioada următoare, având în vedere importanța acesteia pentru îmbunătățirea gestionării riscurilor și pentru asigurarea unui răspuns eficient la oportunitățile emergente. Analiza va permite, de asemenea, ajustarea planurilor și alocarea mai eficientă a resurselor pentru a sprijini o creștere sustenabilă și rezilientă pe termen lung. Prezentarea suplimentară de informații specifice entității În raport cu cerințele de prezentare a informațiilor conform standardelor ESRS este important de menționat că anumite impacturi și riscuri semnificative, care fac obiectul cerințelor ESRS, sunt integrate în sub-tema corespunzătoare din cadrul G1 – „Conduita profesională” și ESRS S3 sub-tema “Drepturile economice, sociale și culturale ale comunităților”. Acestea sunt: Impactul G2 – Promovarea transparenței în stabilirea prețurilor și în procesul de facturare a serviciilor medicale care face parte din sub-sub-tema „Prețuri și transparența facturării” (specific entității); Impactul G3 – Absența cazurilor de fraudă și eliminarea procedurilor inutile în furnizarea serviciilor medicale asociat cu sub-sub-tema „Frauda și proceduri inutile” (specific entității); Impactul G4 – Promovarea unui comportament concurențial parte a sub-sub-temei „Comportament anticoncurențial” (specific entității). Impactul S18 - Contribuția la dezvoltarea comunităților locale asociat cu sub-sub-tema „Prezența pe piață”. Impactul S19 - Contribuția la creșterea economică și la îmbunătățirea nivelului de trai al populației asociat cu sub-sub-tema „Valoare economică generată și distribuită”. Impactul S21bis - Calitatea serviciilor medicale și satisfacția paciențilorasociat cu sub-sub-tema – „Impacturile legate de informare pentru consumatori și/sau utilizatorii finali”. Impactul G14 - Digitalizare / AI asociat cu sub-sub-tema Digitalizare si securitate cibernetica (specific specific entității). Aceste sub-sub-teme sunt integrate în sub-tema Cultura corporativă, în cadrul G1 – Conduita profesională. Pentru raportarea acestor sub-sub-teme, Grupul MedLife va utiliza indicatorii prevăzuți de standardele GRI (Global Reporting Initiative) și SASB (Sustainability Accounting Standards Board), având în vedere că aceștia sunt considerați relevanți pentru evaluarea și raportarea impacturilor și riscurilor asociate cu aceste aspecte specifice entității. Astfel, diferența între cerințele ESRS și informațiile suplimentare specifice entității constă în faptul că sub-temele menționate mai sus sunt incluse în raportul conform ESRS, iar indicatorii GRI și SASB vor fi utilizați pentru detalierea mai amplă a acestor aspecte. [IRO-1] – DESCRIEREA PROCESULUI DE IDENTIFICARE ȘI DE EVALUARE A IMPACTURILOR, A RISCURILOR ȘI A OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE Procesul de dublă semnificație este realizat în conformitate cu cerințele prezentate la capitolul 3 din ESRS 1 - Dubla semnificație ca bază pentru prezentarea de informații privind durabilitatea. Grupul MedLife a realizat evaluarea în conformitate cu principiul dublei semnificații, luand în considerare cele două dimensiuni: semnificația impactului, care a analizeazat efectele activităților Grupului asupra oamenilor și asupra mediului pe termen scurt, mediu și lung, și semnificația financiară, care a evaluat modul în care factorii externi de sustenabilitate influențează performanța financiară și sustenabilitatea pe termen scurt, mediu și lung a Grupului. Evaluarea IRO semnificative s-a realizat la nivelul întregului Grup Medlife, incluzând în procesul de analiză toate companiile, astfel încât să fie posibilă identificarea obiectivă și imparțială a aspectelor semnificative. Având în vedere faptul că la data analizei, exercițiul financiar pentru anul 2025 nu era încheiat, analiza s-a bazat pe analiza DM aferenta exercitiului financiar 2024, rezultatele exercițiului financiar 2024 și pe cele parțiale ale exercițiului financiar 2025. În ceea ce privește orizontul de timp utilizat în procesul de DMA, aceasta este aliniat cu standardele ESRS și este prezentat în Secțiunea ESRS 2 BP-2. Procesul de DMA a fost structurat în următoarele etape: Identificarea temelor de sustenabilitate relevante; Identificarea IRO de sustenabilitate corespunzătoare fiecărei teme de sustenabilitate relevante; Validarea IRO de sustenabilitate cu părțile interesate; Evaluarea IRO de sustenabilitate. La nivelul Grupului este documentata Medologia de DMA care stabilește modul în care acest proces trebuie realizat și persoanele responsabile. Identificarea temelor relevante de sustenabilitate a avut în vedere lista de aspecte de sustenabilitate conform cerințelor ESRS 1. Identificarea impacturilor și validarea lor de către stakeholderi În această etapă, Departamentul de Sustenabilitate și SCM a analizat informațiile necesare pentru înțelegerea modelului de business și a serviciilor oferite, structura liniilor de business, tipul de clienți, zonele geografice în care Grupul își desfășoară activitatea, structura veniturilor și a cheltuielilor precum și alte informații relevante
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 19 | Pag pentru înțelegerea activităților desfășurate de Grupul MedLife. În proces, a fost inclusă și analiză a unor companii similare, precum și cerințe specifice ale standardele GRI și SASB & IFRS. Având în vedere complexitatea Grupului MedLife, activitățile desfășurate de Grup de-a lungul lanțului său valoric, au fost împărțite în trei categorii principale: Activități în amonte (“Upstream”): activitățile care preced activitățile Grupului, cum ar fi producția de echipamente medicale, producția de medicamente, producția de consumabile medicale, producția și furnizarea altor bunuri și servicii, dezvoltarea, achiziția și implementarea de programe și aplicații medicale, furnizarea utilităților și deplasarea pacienților și a clienților către locațiile Grupului. Activitățile proprii: consultații medicale, servicii de diagnosticare, servicii de tratament, servicii de prevenție și educație, comercializarea și distribuția de medicamente, servicii de wellness realizate în săli de fitness și prin platforma SanoPass, stocare celule stem, consultații oftalmologice, închiriere și administrare spații, activități interne legate de renovarea clădirilor existente sau a celor nou achiziționate, activități de management și administrative. Aceste activități au fost împărțite în cadrul procesului de DMA în următoarele categorii (linii de business): Corporate (care acoperă toate activitățile administrative ale Grupului și funcțiile suport); Clinici; Spitale; Laboratoare; Farmacii; Altele (care cuprinde toate celelalte activități ale Grupului). Activități în aval (“Downstream”): activitățile care implică decontarea și rambursarea costurilor medicale, deplasarea pacienților / clienților de la locațiile Grupului, cu mijloace proprii sau publice de transport, utilizarea medicamentelor vândute de către pacienți, colectarea și transportul deșeurilor. Un aspect important în procesul de identificare a riscurilor și oportunităților, l-a reprezentat înțelegerea dependențelor Grupului față de disponibilitatea resurselor naturale, umane și sociale, precum și influența reglementărilor de mediu și sociale, volatilitatea prețurilor materiilor prime și energiei. O sursă relevantă în identificarea riscurilor și a oportunităților a reprezentat-o impacturile de sustenabilitate care ar putea determina riscuri cu impact financiar asupra Grupului. Ca parte a procesului de DMA, Grupul a realizat și un proces de consultare a principalelor părți interesate. Acest proces a avut și rolul de a valida și completa lista IRO identificată intern de către Grup. Procesul de consultare s-a realizat prin aplicarea de chestionare către mai multe categorii de părti interesate: furnizori, clienți. angajați, medici, pacienți și ONG-uri. Mai multe informatii despre procesul de consultare se regasesc in SBM-2. Evaluarea Impacturilor Procesul de evaluare a impacturilor impacturi reale (actuale) sau potențiale, pozitive sau negative s-a realizat prin evaluarea factorilor Gravitate și Probabilitate pe baza unor grile de evaluare stabilite conform Metodologiei de DMA. Impacturile analizate s-au referit atât cele care rezultă din activitățile și produsele Grupului, cât și cele la care acesta poate contribui în mod direct sau indirect prin relațiile sale de afaceri. Evaluarea impacturilor s-a realizat prin evaluarea factorilor Gravitate și Probabilitate. Evaluarea gravității s-a realizat prin considerarea următorilor sub - factori: Domeniul de aplicare, Amploarea, iar pentru impacturile negative s-a considerat și Caracterul iremediabil al impactului. Impacturile care au obținut un scor de severitate de 5 (foarte mare), 4 (semnificativ) și 3 (mediu) au fost considerate materiale (semnificative). Impacturile cu un scor sub 3 au fost clasificate ca nesemnificative și nu au fost incluse în raportare. Identificarea riscurilor si oportunitatilor Pentru identificarea riscurilor și oportunităților s-au luat în considerare impacturile identificate și evaluate în etapa precedentă, dependențele critice de resurse naturale, umane și de capital, riscurile de piață generate de creșterea costurilor cu energia și gazele naturale, precum și alte tipuri de riscuri. Riscurile și oportunitățile au fost evaluate cu ajutorul a doi factori: impactul financiar și probabilitatea de apariție. Pentru evaluarea impactului financiar s-au utilizat două grile, în funcție de disponibilitatea informațiilor: grilă cantitativă și grilă calitativă. Pentru evaluarea probabilității de apariție s-a utilizat o altă grilă. Stabilirea pragului de materialitate și prioritizarea riscurilor și oportunităților semnificative După evaluarea riscurilor și oportunităților, pragul de materialitate financiară s-a stabilit pentru acele riscuri și oportunități încadrate la categoria „Sever” și „Critical”. Acest prag reprezintă punctul în care un risc sau o oportunitate este considerat suficient de important pentru a influența deciziile financiare și strategice ale companiei. Stabilirea pragului s-a facut pe baza unui rationament profesional, care a luat în considerare un impact financiar mediu, mare sau foarte mare, dar coroborat și cu un grad acceptabil de probabilitate a aparitiei. Astfel un impact de nivel mediu devine semnificativ daca are un nivel probabil de aparitie, iar un impact foarte mare devine semnificativ și în situația în care probabilitatea acestuia de apariție este rară. În acest mod, pragul de materialitate permite gestionarea acelor riscuri și oportunități care prezintă un impact financiar suficient de relevant pentru Grup. Ipoteze aplicate în procesul de DMA În procesul de analiză de DMA, au fost luate în considerare mai multe ipoteze fundamentale, menite să sprijine luarea deciziilor și să asigure alinierea cu cerințele ESRS și așteptările părților interesate, pentru a evalua impacturile activităților Grupului asupra mediului și oamenilor, atât prin operațiunile proprii, cât și prin activitățile desfășurate în lanțul valoric din amonte și din aval, după cum urmează: Schimbările climatice – S-a preconizat că schimbările climatice globale vor putea genera riscuri fizice semnificative, inclusiv fenomene meteorologice extreme care pot afecta operațiunile Grupului, iar acesta va continua să contribuie la schimbările climatice prin emisii de GES având un impact în continuare un impact asupra mediului. În același timp, adaptarea la schimbările climatice va deveni crucială pentru reducerea vulnerabilităților și creșterea rezilienței Grupului, a forței de muncă și a lanțului de aprovizionare la riscurile naturale. Volatilitatea prețurilor energiei și materiilor prime – Fluctuațiile prețurilor energiei și materiilor prime vor continua să genereze riscuri financiare pentru Grup, având un impact direct asupra costurilor de operare și asupra planurilor de investiții. Cadrul de reglementare – Schimbările continue ale reglementărilor în domeniul sustenabilității, inclusiv cele referitoare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, gestionarea deșeurilor periculoase și utilizarea consumabilelor din plastic, vor impune cerințe suplimentare de raportare și conformare. Aceste modificări vor influența strategiile operaționale și financiare ale Grupului MedLife. Dezvoltarea organică a Grupului și diversificarea serviciilor – Strategia de dezvoltare organică a Grupului MedLife, ce presupune extinderea rețelei existente și diversificarea serviciilor medicale, va influența atât performanța internă, cât și poziționarea Grupului pe piața regională a serviciilor de sănătate, ceea ce poate genera impacturi pozitive sau negative asupra mediului înconjurător, a oamenilor și relațiilor cu comunitățile locale. Complexitatea lanțului valoric - Analiza impacturilor s-a bazat pe ipoteza că rezultatele validate pentru un eșantion reprezentativ de furnizori și clienți, pot fi extrapolate la majoritatea acestora, având în vedere limitările procesului de consultare a părților interesate. Accesul la resurse - Resursele naturale folosite de Grup, precum energia, gazele naturale și apa, sunt suficiente pentru operațiunile curente, însă utilizarea lor continuă poate cauza impacturi negative pe termen mediu și lung, necesitând o gestionare atentă pentru sustenabilitate. Monitorizarea IRO În 2024, Grupul MedLife a implementat pentru prima dată un proces de DMA în conformitate cu standardele ESRS, marcând o schimbare semnificativă în abordarea sa privind evaluarea IRO de sustenabilitate. Acesta reprezintă o actualizare majoră față de practicile anterioare, care nu erau aliniate formal la cerințele ESRS. Pentru cea mai mare parte dintre temele de sustenabilitate, Grupul are stabilite mai multe politici și acțiuni generale. Acestea sunt actualizate continuu pentru a include și măsuri specifice de monitorizare și gestionare a impacturilor semnificative, în conformitate cu cerințele standardelor de sustenabilitate.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 20 | Pag Procesul decizional și procedurile de control intern privind IRO sunt gestionate printr-un sistem ierarhizat, care implică toti actorii relevanti: Departamentul de Sustenabilitate, SCM, Comitetul Executiv, Comitetul de Audit și Consiliul de Administrație. Managerul de sustenabilitate centralizează rezultatele consultărilor, analizează IRO identificate și le prezintă inițial SCM, care aprobă sau ajustează procesul și rezultatele obținute. In paralel, Comitetul de Audit este informat despre rezultate consultarilor si ofera feedback. Rezultatele finale sunt prezentate Consiliului de Administrație pentru a fi integrate în strategiile de management al riscurilor, iar procedurile de control intern includ mecanisme de monitorizare a implementării deciziilor și a progresului față de obiectivele stabilite. Transparența procesului este asigurată prin raportări anuale și actualizări interne periodice. Procesul decizional este ghidat de o analiză prioritară bazată pe praguri calitative și cantitative, stabilite conform cerințelor ESRS, iar prioritatea riscurilor este determinată printr-o evaluare comparativă cu alte categorii de riscuri. Monitorizarea oportunităților este, de asemenea, inclusă în procesul general de management, fiind orientată spre valorificarea perspectivelor de sustenabilitate în linie cu cerințele pieței și așteptările părților interesate. Procesul include parametri de intrare detaliați, cum ar fi datele primite din chestionare, consultări și cercetări sectoriale, care sunt calibrate pentru a reflecta amploarea operațiunilor și detaliile relevante ale Grupului. Revizuirea periodică a acestui proces este asigurată de un calendar intern, cu actualizări realizate pe baza noilor informații, schimbărilor din contextul operațional și cerințelor de raportare. Cea mai recentă modificare semnificativă a procesului a avut loc în 2024, ca urmare a adaptării la metodologia actualizată de evaluare a semnificației și a extinderii consultărilor către un spectru mai larg de părți interesate. Calendarul de revizuire este stabilit pentru a include evaluări anual. Acest cadru dinamic permite Grupului MedLife să integreze sustenabilitatea în toate aspectele gestionării riscurilor și oportunităților, asigurând o aliniere constantă cu așteptările externe și cerințele de reglementare. [IRO-2] – CERINȚE DE PREZENTARE DE INFORMAȚII DIN ESRS ACOPERITE DE DECLARAȚIA PRIVIND SUSTENABILITATEA A ÎNTREPRINDERII În tabelele de mai jos sunt mentionate cerințele de prezentare de informații necesare la întocmirea acestei declarații privind sustenabilitatea, rezultate în urma evaluării semnificației. Grupul MedLife a determinat informațiile semnificative care trebuie raportate în legătură cu impacturile, riscurile și oportunitățile semnificative pe baza unei analize riguroase, utilizând două criterii fundamentale: importanța informațiilor în raport cu aspectul pe care acestea îl explică sau descriu și capacitatea lor de a satisface nevoile decizionale ale utilizatorilor. Această abordare a urmărit să identifice informațiile care contribuie substanțial la înțelegerea aspectelor critice ale sustenabilității, cu accent pe claritatea, relevanța și valoarea lor decizională. Procesul a fost structurat astfel încât să răspundă atât așteptărilor investitorilor și ale altor utilizatori primari ai raportării financiare generale, cât și cerințelor părților interesate preocupate de impacturile economice, sociale și de mediu ale Grupului. Deși nu au fost aplicate praguri calitative sau cantitative distincte, analiza s-a bazat pe o aplicare consecventă a acestor criterii, asigurând astfel validarea și coerența informațiilor incluse în raportare. Această metodologie reflectă angajamentul MedLife de a alinia raportarea la cele mai bune practici și de a furniza informații relevante și utile tuturor părților interesate. Cerințele de prezentare de informații raportate în Declarația de Sustenabilite privind ESRS 2 ESRS 2 Cerința de prezentare de informații Pagina. BP-1 Baza generală pentru întocmirea declarațiilor privind durabilitatea 2 BP-2 Prezentări de informații în legătură cu circumstanțe specifice 3 GOV-1 Rolul organelor de administrație, de conducere și de supraveghere 4 GOV-2 Informațiile furnizate organelor de administrație, de conducere și de supraveghere ale întreprinderii și aspectele de durabilitate abordate de acestea 6 GOV-3 Integrarea performanței legate de durabilitate în sistemele de stimulente 7 GOV-4 Declarație privind procesul de diligență 7 GOV-5 Gestionarea riscurilor și controalele interne referitoare la raportarea privind durabilitatea 8 SBM-1 Strategia, modelul de afaceri și lanțul valoric 9 SBM-2 Interesele și punctele de vedere ale părților interesate 13 SBM-3 Impacturile, riscurile și oportunitățile semnificative și interacțiunea acestora cu strategia și modelul de afaceri 14 IRO-1 Descrierea proceselor de identificare și de evaluare a impacturilor, a riscurilor și a oportunităților semnificative 18 IRO-2 Cerințe de prezentare de informații din ESRS acoperite de Raportul de Sustenabilitate al întreprinderii 20 Cerințele de prezentare de informații raportate în Declarația de Sustenabilite privind ESRS E1 ESRS E1 Cerința de prezentare de informații Pagina ESRS 2 GOV-3 Integrarea performanței legate de durabilitate în sistemele de stimulente 7 E1-1 Planul de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice 28 ESRS 2 SBM-3 IRO și interacțiunea acestora cu strategia și modelul de afaceri 23 ESRS 2 IRO-1 Descrierea proceselor de identificare și de evaluare a IRO semnificative legate de climă 26 E1-2 Politici legate de atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea 28 E1-3 Acțiuni și resurse legate de politicile privind schimbările climatice 29 E1-4 Ținte legate de atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea 30 E1-5 Consumul de energie și mixul energetic 30 E1-6 Emisiile brute de GES de categoriile 1, 2, 3 și emisiile totale de GES 31 Cerințele de prezentare de informații raportate în Declarația de Sustenabilite privind ESRS E2 ESRS E2 Cerința de prezentare de informații Pagină ESRS 2 IRO-1 Descrierea proceselor de identificare și de evaluare a IRO semnificative legate de poluare 34 E2-1 Politici legate de poluare 34 E2-2 Acțiuni și resurse legate de poluare 35 E2-3 Ținte legate de poluare 36 E2-4 Poluarea aerului, a apei și a solului 36 E2-5 Substanțe care prezintă motive de îngrijorare și substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită 37 Cerințele de prezentare de informații raportate în Declarația de Sustenabilite privind ESRS E3 ESRS E3 Cerința de prezentare de informații Nr. Pagină ESRS 2 IRO-1 Descrierea proceselor de identificare și de evaluare a IRO semnificative legate de resursele de apă și cele marine 38 E3-1 Politici legate de resursele de apă și cele marine 38 E3-2 Acțiuni și resurse legate de resursele de apă și cele marine 39 E3-3 Ținte legate de resursele de apă și cele marine 39 E3-4 Consumul de apă 39 Cerințele de prezentare de informații raportate în Declarația de Sustenabilite privind ESRS E5 ESRS E5 Cerința de prezentare de informații Pagină ESRS 2 IRO-1 Descrierea proceselor de identificare și de evaluare a IRO semnificative legate de utilizarea resurselor și economia circulară 40 E5-1 Politici legate de utilizarea resurselor și economia circulară 40 E5-2 Acțiuni și resurse legate de utilizarea resurselor și economia circulară 41 E5-3 Ținte legate de utilizarea resurselor și economia circulară 41 E5-4 Intrări de resurse 41
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 21 | Pag E5-5 Ieșiri de resurse 43 Cerințele de prezentare de informații raportate în Declarația de Sustenabilite privind ESRS S1 ESRS S1 Cerința de prezentare de informații Pagină ESRS 2 SBM-3 IRO semnificative și interacțiunea acestora cu strategia și modelul de afaceri 45 S1-1 Politici legate de forța de muncă proprie 46 S1-2 Procese pentru colaborarea cu lucrătorii proprii și cu reprezentanții lucrătorilor cu privire la impacturi 49 S1-3 Procese de remediere a impacturilor negative și canalele prin care lucrătorii proprii își pot exprima preocupările 49 S1-4 Adoptarea de măsuri privind impacturile semnificative asupra forței de muncă proprii și abordări pentru atenuarea riscurilor semnificative și pentru urmărirea oportunităților semnificative legate de forța de muncă proprie, precum și eficacitatea acestor acțiuni 50 S1-5 Ținte legate de gestionarea impacturilor negative semnificative, de promovarea impacturilor pozitive și de gestionarea riscurilor și a oportunităților semnificative 51 S1-6 Caracteristicile angajaților întreprinderii 52 S1-8 Acoperirea negocierilor colective si dialogul social 52 S1-9 Indicatori privind diversitatea 52 S1-10 Salarii adecvate 53 S1-14 Indicatori de sănătate și siguranță 53 S1-16 Indicatori privind remunerația (diferența de remunerare și remunerația totală) 53 S1-17 Incidente, plângeri și probleme și incidente grave privind drepturile omului 54 Cerințele de prezentare de informații raportate în Declarația de Sustenabilite privind ESRS S2 ESRS S2 Cerința de prezentare de informații Pagină ESRS 2 SBM-3 IRO semnificative și interacțiunea acestora cu strategia și modelul de afaceri 55 S2-1 Politici privind lucrătorii din lanțul valoric 56 S2-2 Procese de colaborare cu lucrătorii din lanțul valoric cu privire la impacturi 58 S2-3 Procese de remediere a impacturilor negative și canalele prin care lucrătorii din lanțul valoric își pot exprima preocupările 58 S2-4 Adoptarea de măsuri privind impacturile semnificative asupra lucrătorilor din lanțul valoric și abordări pentru gestionarea riscurilor semnificative și pentru urmărirea oportunităților semnificative legate de lucrătorii din lanțul valoric, precum și eficacitatea acestor acțiuni 58 S2-5 Ținte legate de gestionarea impacturilor negative semnificative, de promovarea impacturilor pozitive și de gestionarea riscurilor și a oportunităților semnificative 59 Cerințele de prezentare de informații raportate în Declarația de Sustenabilite privind ESRS S3 ESRS S3 Cerința de prezentare de informații Pagină ESRS 2 SBM-3 IRO semnificative și interacțiunea acestora cu strategia și modelul de afaceri 60 S3-1 Politici legate de comunitățile afectate 60 S3-2 Procese de colaborare cu comunitățile afectate cu privire la impacturi 61 S3-3 Procese de remediere a impacturilor negative și canalele prin care comunitățile afectate își pot exprima preocupările 62 S3-4 Adoptarea de măsuri privind impacturile semnificative asupra comunităților afectate și abordări pentru gestionarea riscurilor semnificative și pentru urmărirea oportunităților semnificative legate de comunitățile afectate, precum și eficacitatea acestor acțiuni 62 S3-5 Ținte legate de gestionarea impacturilor negative semnificative, de promovarea impacturilor pozitive și de gestionarea riscurilor și a oportunităților semnificative 62 S3 Prezentarea de informatii specifice 62 Cerințele de prezentare de informații raportate în Declarația de Sustenabilite privind ESRS S4 ESRS S4 Cerința de prezentare de informații Pagină ESRS 2 SBM-3 IRO semnificative și interacțiunea acestora cu strategia și modelul de afaceri 63 S4-1 Politici privind consumatorii și utilizatorii finali 65 S4-2 Procese de colaborare cu consumatorii și utilizatorii finali cu privire la impacturi 68 S4-3 Procese de remediere a impacturilor negative și canale prin care consumatorii și utilizatorii finali își pot exprima preocupările 68 S4-4 Adoptarea de măsuri cu privire la impacturile semnificative asupra consumatorilor și utilizatorilor finali și abordări pentru gestionarea riscurilor semnificative și urmărirea oportunităților semnificative legate de consumatori și utilizatori finali, precum și eficacitatea acestor măsuri 69 S4-5 Ținte legate de gestionarea impacturilor negative semnificative, de promovarea impacturilor pozitive și de gestionarea riscurilor și a oportunităților semnificative 73 Cerințele de prezentare de informații raportate în Declarația de Sustenabilite privind ESRS G1 ESRS G1 Cerința de prezentare de informații Pagina ESRS 2 IRO-1 Descrierea proceselor de identificare și de evaluare IRO semnificative 74 G1-1 Cultura corporativă și politicile privind conduita profesională și cultura corporativă 75 G1-2 Gestionarea relațiilor cu furnizorii 79 G1-3 Prevenirea și depistarea corupției și a dării sau luării de mită 80 G1-4 Cazuri confirmate de corupție sau dare sau luare de mită 80 G1-5 Exercitarea influenței politice și activitățile de lobby 80 G1 Prezentarea de informatii specifice Grupului 80 De asemenea, în Anexa 2 sunt prezentate punctele de date care decurg din alte acte legislative ale UE enumerate în Anexa B din standardul ESRS 2, cu indicarea paginii în care acestea pot fi găsite în Declarația de Sustenabilitate, precum și pe cele care au fost evaluate ca fiind nesemnificative.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 22 | Pag TAXONOMIA DE MEDIU UE În această secțiune sunt prezentate informațiile necesare pentru a respecta cerințele Regulamentului UE nr.852/2020 privind stabilirea unui cadru pentru facilitarea investițiilor durabile și ale actelor delegate aferente. Perimetrul de consolidare este același ca cel prezentat în situațiile financiare consolidate ale Grupului Medlife. În conformitate cu cerințele de raportare prevăzute de Regulamentul delegat (UE) 2021/2178 privind informațiile care trebuie publicate de întreprinderi în temeiul articolului 8 al Regulamentului (UE) 2020/852, analiza a inclus evaluarea eligibilității și alinierii activităților economice ale Grupului în raport cu activitățile definite în actele delegate ale taxonomiei, precum și determinarea indicatorilor cheie de performanță (KPI) privind cifra de afaceri, cheltuielile de capital (CapEx) și cheltuielile operaționale (OpEx). Grupul MedLife a realizat o analiză pentru identificarea activităților economice eligibile pe baza codurilor CAEN și a descrierii acestora în Actele Delegate aferente Taxonomiei UE: Actul Delegat nr. 2021/2139 („Actul delegat privind clima”) modificat și completat prin Actul Delegat nr. 2022/1214 și prin Actul Delegat nr. 2023/2485 pentru activitățile economice care au o contribuție substanțială la obiectivele climatice: atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la schimbările climatice, și Actul Delegat nr. 2023/2486 pentru activitățile economice care au o contribuție substanțială la celelalte patru obiective de mediu: utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine, tranziția către o economie circulară, prevenirea și controlul poluării și protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor. În procesul de evaluare a eligibilității și alinierii activităților economice, Grupul a avut în vedere și prevederile Actului Delegat de Simplificare adoptat de Comisia Europeană în 4 iulie 2025 (Act Delegat Omnibus), care modifică cadrul de raportare prevăzut de articolul 8 al Regulamentului (UE) 2020/852 și introduce o abordare proporțională în analiza activităților eligibile. Conform acestor prevederi, activitățile economice care reprezintă o pondere limitată în indicatorii de taxonomie pot fi considerate nemateriale pentru analiza detaliată de eligibilitate și aliniere.Pentru raportarea aferentă exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2025, Grupul a optat pentru aplicarea anticipată a noilor cerințe de raportare prevăzute de Actul Delegat de Simplificare 73/2026. În consecință, indicatorii de performanță ai taxonomiei (cifra de afaceri, CapEx și OpEx) au fost determinați în conformitate cu metodologia actualizată aplicabilă de la 1 ianuarie 2026. Indicatorii de taxonomie sunt calculați pe baza datelor financiare consolidate ale grupului, care sunt întocmite și prezentate în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiara (IFRS), utilizând același perimetru de consolidare ca cel utilizat pentru situațiile financiare anuale. Evaluarea eligibilității a inclus toate activitățile economice semnificative desfășurate de entitate și de filialele consolidate, precum și investițiile realizate în perioada de raportare. Procesul de evaluare a eligibilității și alinierii activităților la Taxonomia UE a inclus următoarele etape: Identificarea activităților economice ale grupului și corelarea acestora cu clasificările interne ale veniturilor și investițiilor. Analiza corespondenței activităților identificate cu activitățile economice descrise în actele delegate ale Taxonomiei UE, pe baza descrierii tehnice a activităților și a codurilor de activitate aplicabile. Determinarea eligibilității activităților generatoare de venituri, a investițiilor (CapEx) și a cheltuielilor operaționale (OpEx) în raport cu activitățile economice incluse în taxonomie. În urma acestei analize a rezultat că, în anul 2025, Grupul a desfășurat anumite activități eligibile: Cifra afaceri eligibila: 7.7. Achiziționarea și deținerea de clădiri defășurată la nivelul companiei RUR Medical, care operează în domeniul închirierii de clădiri, având ca obiect secundar de activitate codul CAEN 6810 – „Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii”. CAPEX eligibil: 7.1. Construirea de clădiri noi desfășurată la nivelul companiei Medicis care desfășoară furnizează servicii de sănătate și care deține o clădire nou construită în care functionează un spital și care are o performanță energetică cu cel putin 10% mai mică decat pragul fixat pentru cele NZEB. CAPEX eligibil: 7.2. Renovarea clădirilor existente la nivelul companiilor Centrul Medical SAMA si Solomed Clinic care furnizează servicii de sănătate și care au desfășurat lucrări de renovare majoră. Pentru activitatea CCM 7.7, Grupul MedLife a înregistrat venituri, iar pentru activitățile CCM 7.1. și 7.2. Grupul a înregistrat cheltuieli CapEx de tip c) în conformitate cu prevederile art. 1.1.2.2. din Anexa I a Actului Delegat nr. 2021/2178. Activitățile eligibile desfășurate în 2025 contribuie la un singur obiectiv de mediu Nu au fost identificate cheltuieli de exploatare de tip OpEx pentru niciuna dintre activitățile eligibile. Grupul a realizat o analiză de evaluare a criteriilor tehnice de aliniere aceste activități, concluzionand astfel că toate activitățile eligibile sunt nealiniate la taxonomie. Veniturile sunt măsurate în conformitate cu IFRS 15, recunoscându-se în momentul transferului controlului către client, în timp ce cheltuielile de capital (CapEx) respectă principiile IAS 16 (Imobilizări corporale), IFRS 16 Contracte de leasing și IAS 38 (Imobilizări necorporale), iar cheltuielile de exploatare (OpEx) sunt înregistrate conform ghidurilor IFRS privind recunoașterea costurilor. Grupul Medlife a adoptat măsuri de prevenire a dublei contabilizări, prin asigurarea că alocările de venituri și cheltuieli între activitățile economice eligibile la taxonomie sunt realizate într-un mod coerent și transparent, reflectând corect performanțele fiecărei activități economice. În urma analizei efectuate asupra activităților Grupului și a structurii veniturilor și investițiilor, s-a constatat că veniturile și cheltuielile de capital asociate activităților care ar putea intra în domeniul de aplicare al taxonomiei nu sunt materiale pentru modelul de afaceri al Grupului: Cifra de afaceri eligibilă reprezinta 0,02% din totalul cifrei de afaceri realizată de Grup. Cifra de afaceri realizată în anul 2025, care nu este eligibilă a avut o pondere de 99,98% din total. Procentul cheltuieli CapEx eligibile și nealiniate este de 5,5%, iar cel aferent cheltuililor CapEx neeligibile este de 94,5% din totalul acestor cheltuieli. Procentul cheltuieli OpEx eligibile și nealiniate este de 0%, iar cel aferent cheltuielilor OpEx neeligibile este de 100% din totalul acestor cheltuieli Prin urmare, pentru perioada de raportare, indicatorii de taxonomie aferenți cifrei de afaceri (Turnover) și cheltuielilor de capital (CapEx) sunt prezentați ca 0% eligibili și 0% aliniați, iar analiza detaliată a criteriilor tehnice de screening, inclusiv evaluarea contribuției substanțiale și a principiului „Do No Significant Harm”, nu a fost aplicabilă (a se vedea Anexa 4 - Proporția din cifra de afaceri, capex și opex din produse sau servicii asociate cu activități economice eligibile din punctul de vedere al taxonomiei sau aliniate la taxonomie). Informațiile comparative prezentate pentru exercițiul financiar 2024 reflectă indicatorii de taxonomie calculați conform cerințelor de raportare aplicabile la momentul respectiv, anterior intrării în vigoare a modificărilor introduse prin actul delegat de simplificare. Prin urmare, indicatorii comparativi aferenți anului 2024 sunt calculați pe baza metodologiei anterioare prevăzute de cadrul de raportare aplicabil până la 31 decembrie 2025, în timp ce indicatorii aferenți exercițiului financiar 2025 sunt calculați conform metodologiei actualizate aplicabile de la 1 ianuarie 2026. Această diferență metodologică poate afecta comparabilitatea indicatorilor între perioadele de raportare. Grupul monitorizează evoluția cadrului legislativ european privind Taxonomia UE și extinderea domeniului de aplicare al activităților eligibile. În cazul în care viitoarele actualizări ale actelor delegate vor include activități economice relevante pentru modelul de afaceri al grupului sau investițiile realizate, societatea va revizui corespunzător evaluarea eligibilității și alinierii în perioadele de raportare viitoare
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 23 | Pag ESRS E1 – SCHIMBĂRILE CLIMATICE [E1.SBM-3] - IMPACTURILE, RISCURILE ȘI OPORTUNITĂȚILE SEMNIFICATIVE ȘI INTERACȚIUNEA ACESTORA CU STRATEGIA ȘI MODELUL DE AFACERI Următorul tabel enumeră impacturile, riscurile și oportunitățile legate de schimbarile climatice, pe care MedLife le-a identificat și evaluat ca fiind semnificative în urma evaluării sale de materialitate dublă (DMA), inclusiv categoriile de stakeholderi afectati si locul manifestarii impactului. Această dezvăluire trebuie citită împreună cu ESRS 2, în special IRO-1 și SBM-3, în conformitate cu CSRD. Abrevierile (daca este cazul) sunt furnizate in Anexa 1. Tabel privind impacturile, riscurile și oportunitățile legate de schimbările climatice ESRS E1 Stakeholders Amonte Linii business Aval # Descriere scurta Angajați & Lucratori Clienti Pacienti Furnizori Comunitatea Silent stakeholder Corporate Clinici Laboratoare Spitale Farmacii Altele M1 Efectul potențial al riscurilor climatice asupra operațiunilor proprii RO2 Schimbările climatice pot afecta infrastructura si activitatile Grupului, perturbând astfel continuitatea serviciilor și crescând costurile operaționale RO4 Creșterea frecvenței și severității evenimentelor climatice extreme poate duce la o cerere crescută pentru servicii medicale M3 Emisii GES generate din activitățile din lantul valoric RO1 Probabilitatea apariției unor reglementări suplimentare privind emisiile de gaze cu efect de seră (GES) și tranziția climatică până în 2050 M5 Consum de energie neregenerabilă în activitățile din lanțul valoric din amonte și din aval Aceste impacturi negative generează următoarele efecte: impact negativ potential asupra fortei de munca prin pregătirea necorespunzătoare a operațiunilor proprii pentru a face față riscurilor naturale generate de schimbările climatice, ca urmare a nerealizarii unui plan de adaptare. contribuie la schimbările climatice pe termen lung si afectarea oamenilor prin generarea emisiilor de GES, în activitățile proprii și în cele din lanțul valoric din amonte și din aval. contribuie la impact asupra mediului ca urmare a consumului de energie din surse neregenerabile în activitățile proprii și în cele din lanțul valoric din amonte și din aval. Cât privește riscurile și oportunitățile identificate acestea pot genera următoarele implicatii financiare: asupra poziției și performanței sale financiare, precum și asupra fluxurilor de trezorerie pe termen mediu și lung prin impactul reglementărilor suplimentare privind emisiile de gaze cu efect de seră (GES) și tranziția climatică. asupra costurilor operationale si continuitatii serviciilor prin schimbările climatice care duc la riscuri fizice cronice (schimbari ale tiparelor climatice), cat si acute (fenomene extreme) care pot afecta infrastructura si activitatile Grupului. Aceste riscuri sunt legate de cresterea sau scaderea temperaturilor, scaderea precipitatiilor, inundatii sau incendii de vegeratie, furtuni; fenomene care pot duce la: cresterea consumurilor de energie electrica si gaze; restrictii in alimentarea cu apa, perturbari in lantul de aprovizionare, avarierea cladirilor, a echipamentelor si a sistemelor de alimentare cu energie si gaz; intreruperi ale activitatilor. creșterea veniturilor prin atragerea unui număr mai mare de pacienți și diversificarea serviciilor medicale ale Grupului MedLife ca urmare a unei cereri mai mare pentru serviciile medicale generate de intensificarea evenimentelor climatice extreme. Pentru Grupul MedLife, IRO semnificative legate de atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la schimbările climatice și eficiența energetică sunt strâns legate de strategia și modelul de afaceri al Grupului. Acestea se manifestă atât în activitățile proprii, cum ar fi operarea unităților medicale și a celorlate spații în care Grupul desfășoară activități, cât și în relațiile de afaceri cu furnizorii. Reziliența Grupului față de acestea este influențată de reglementările privind energia regenerabilă, dar și de colaborarea eficientă în cadrul lanțului valoric, pentru a atinge obiectivele noastre comerciale și de sustenabilitate. Impactul M1 se referă la efectul potențial al riscurilor climatice asupra operațiunilor interne ale Grupului și asupra forței de muncă, cauzat de o pregătire insuficientă pentru a face față riscurilor generate de schimbările climatice, în absența unui plan de adaptare. Deși, în prezent, nu există un risc iminent sau direct pentru siguranței angajaților, colaboratorilor sau a celor care accesează spațiile Grupului, riscurile climatice ar putea afecta în viitor integritatea clădirilor și condițiile de desfășurare a activităților pe fundalul accentuării efectelor schimbărilor climatice. Activitățile Grupului implică un număr semnificativ de angajați și colaboratori, care își desfășoară activitatea în diverse locații ce ar putea fi expuse la riscuri climatice, ceea ce ar putea pune în pericol siguranța acestora în caz de apariție a fenomenelor extreme. În plus, modelul de afaceri al Grupului presupune interacțiunea directă cu pacienți și clienți în spațiile sale, iar aceștia ar putea fi, de asemenea, vulnerabili în fața unor evenimente meteo extreme ce ar putea afecta integritatea clădirilor deținute. Impactul M3 se referă la contribuția Grupului la schimbările climatice prin emisiile de gaze cu efect de seră (GES) de scop 1 și 2, generate de activitățile proprii si din activitățile din lanțul valoric din amonte si aval. Emisiile de scop 1 provin din surse directe, cum ar fi centralele termice și consumul de combustibili pentru vehiculele de serviciu, iar emisiile de scop 2 provin din consumul de energie electrică pentru operarea spațiilor și echipamentelor Grupului. Emisiile de Scope 3 sunt indirecte și provin de la furnizori, transportul materiilor prime și distribuția produselor finale, pacienti etc
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 24 | Pag În paralel, impactul M5 vizează consumul de energie neregenerabilă în activitățile proprii ale Grupului si în activitățile din lanțul valoric, provenind din surse convenționale precum gazul, petrolul sau cărbunele. Aceste surse sunt folosite în procesele interne, operarea echipamentelor și în sistemele de încălzire sau răcire ale clădirilor. În amonte, acest consum se referă la energia utilizată de furnizori pentru producerea materiilor prime, iar în aval, la energia consumată pentru distribuția și utilizarea produselor de către clienți. Impactul reglementărilor suplimentare privind emisiile de gaze cu efect de seră (GES) și tranziția climatică până în 2050 (RO1) reprezintă risc unor investiții substanțiale pentru a alinia operațiunile la noile standarde de sustenabilitate. Aceste investitii pot include modernizarea infrastructurii pentru a reduce consumul de energie neregenerabilă, tranziția către surse de energie verde și continuarea digitalizării proceselor pentru optimizarea utilizării resurselor. Costurile de conformitate vor deveni semnificative, având impact asupra performanței operaționale, însă, în același timp, măsurile implementate pot duce la reducerea consumului de energie și, implicit, a costurilor pe termen lung. Creșterea frecvenței și severității evenimentelor climatice extreme poate genera și o oportunitate pentru Grup (RO4), printr-o cerere mai mare pentru serviciile medicale, inclusiv tratamente pentru boli legate de valurile de căldură, afecțiuni respiratorii agravate de poluare și infecții transmise prin apă și aer. Pe termen lung, această oportunitate poate contribui la creșterea veniturilor prin atragerea unui număr mai mare de pacienți și diversificarea serviciilor medicale ale Grupului MedLife. Adaptarea infrastructurii și dezvoltarea unor soluții medicale specializate vor permite Grupului să răspundă eficient noilor nevoi, consolidându-și poziția pe piață și întărindu-și reziliența financiară. In cadrul analizei de riscuri climatice(RO2), MedLife identifică două categorii majore de riscuri climatice: riscuri fizice 1 și riscuri de tranziție. Riscuri fizice acute Riscurile fizice acute includ evenimente meteorologice extreme, precum valuri de caldura, furtuni, inundatii si incendii de vegetatie. Aceste fenomene pot afecta direct infrastructura MedLife, accesul pacientilor si sanatatea publica. Tip de risc Descriere SSP2-4.5 Descriere SSP5-8.5 Impact Valuri de căldură Cresterea frecventei valurilor de caldura, in special in zonele urbane, cu temperaturi extreme care depasesc 40°C in verile viitoare. Valurile de caldura devin mult mai intense si frecvente, cu temperaturi de peste 45°C, afectand in special persoanele vulnerabile. Cresterea numarului de pacienti cu insolatie, probleme cardiovasculare si deshidratare. Costuri ridicate cu climatizarea Furtuni si precipitatii extreme Precipitatii mai intense intr-un interval scurt de timp, dar variabile regional. Unele zone pot experimenta secete mai lungi, altele pot avea precipitatii torentiale. Furtuni extreme mult mai frecvente, risc crescut de inundatii in zonele joase si afectarea infrastructurii. Posibile deteriorari ale clinicilor si spitalelor, dificultati in transportul pacientilor personalului medical, dificultati in lanturile de aprovizionare sau intreruperi in furnizarea de utilitati. Inundatii urbane Risc crescut de inundatii in orasele de pe cursurile raurilor mari, dar impact limitat la nivel national. Inundatii frecvente si de intensitate mai mare, inclusiv risc semnificativ pentru infrastructura urbana. Costuri suplimentare pentru reconstructie si adaptare. Seceta si disponibilitatea resurselor de apa Risc de veri secetoase, ce pot afecta disponibilitatea resurselor publice de apa Stres hidric sever, ce poate impacta continuitatea serviciilor medicale. Cresteri de costuri asociate cu achizitia apei, posibile intreruperi a serviciilor in cazul unor secete severe. Impact asupra igienei in spitale. 1 Acute sau cronice Valuri de căldură. Creșterea frecvenței valurilor de cădură pune presiune pe infrastructura medicala. Temperaturile extreme ridicate pot afecta confortul termic si siguranta pacientilor si personalului si pot duce la cresterea incidentei urgentelor medicale (insolatii, deshidratari, complicatii cardiovasculare). Pentru MedLife, valurile de caldura impun costuri operationale crescute cu racirea cladirilor (clinici, spitale) si cu protectia echipamentelor medicale sensibile la temperatura (de ex. aparatura de laborator sau de imagistica trebuie mentinuta in intervale optime). Unitatile medicale vor consuma mai multa energie electrica pentru aer conditionat, ceea ce conduce la facturi de energie mai mari si la provocari de eficienta energetica. Astfel, riscul de caldura extrema este prezent pe termen scurt (valuri de caldura au loc anual in Romania) si va deveni si mai sever pe termen mediu si lung pe fondul incalzirii globale continue. Furtuni si fenomene meteorologice extreme. Observatiile istorice si previziunile climatice bazate pe acestea indica o crestere a frecventei fenomenelor meteo precum grindina de mari dimensiuni, descarcari electrice, vant intens si tornade. In ceea ce priveste grindina de dimensiuni mari si foarte mari, zona sudica a Romaniei, in special Oltenia si Muntenia sunt cele mai predispuse acestui fenomen. Acest fenomen poate provoca daune semnificative cladirilor, autovehiculelor si altor bunuri. Schimbarile climatice cresc probabilitatea furtunilor violente, precipitatiilor extreme intr-un timp scurt si inundatiilor locale. Aceste evenimente pot provoca distrugeri sau avarii la cladirile MedLife (acoperisuri, subsoluri inundate, infrastructura IT afectata) si pot intrerupe functionarea normala a unitatilor medicale. În plus, fenomenele extreme pot perturba retelele de transport si utilitati: pene de curent, intreruperi in alimentarea cu apa sau acces blocat spre anumite clinici. Inundatii. Mediul urban este predispus acestui risc, posibilitatea de preluare a cantitatilor semnificative de precipitatii fiind redusa datorita dimensiunilor sistemelor de canalizare precum si a solului uscat ce nu permite infiltrarea apei sau a suprafetelor mari betonate. Inundatiile reprezinta un risc deosebit pentru locatiile aflate in zone joase sau pe cursul unor rauri: apa poate deteriora echipamente costisitoare si poate impune costuri de reparatii, reconstructie si interventii de urgenta. De exemplu, un spital sau clinica inundata poate necesita relocarea pacientilor si intreruperea operatiunilor pe durata remedierii. Prin urmare, riscul de daune fizice din furtuni si inundatii este deja actual (termen scurt 2025 - 2030) – Romania confruntandu-se periodic cu inundatii severe – si este de asteptat sa creasca pe termen mediu (2030 – 2040) si lung (2040 – 2050), pe masura ce episoadele de precipitatii intense devin mai frecvente sub scenariile climatice pesimiste. Seceta. Secetele prelungite au potentialul de a creste costul asociat cu consumul de apa, datorita reducerii cantitatii disponibile. Ambele scenarii considerate pot afecta activitatea curenta MedLife. Desi mai putin vizibile imediat, schimbarile in regimul precipitatiilor pot duce la secete prelungite si deficit de apa in anumite regiuni. Unitatile MedLife depind de apa curenta pentru sterilizare, igiena, climatizare (turnuri de racire), laboratoare si alte servicii. O seceta severa poate pune presiune pe resursele de apa potabila si menajera, necesitand investitii in sisteme alternative (ex: sisteme de colectare a apei pluviale sau foraje proprii). Riscuri fizice cronice Riscurile cronice se refera la modificari climatice pe termen lung, care influenteaza temperatura, precipitatiile si conditiile de mediu. Acestea pot genera efecte cumulative asupra sanatatii publice, infrastructurii medicale si resurselor necesare functionarii sistemului sanitar. Tip de risc Descriere SSP2-4.5 Descriere SSP5-8.5 Impact Cresterea temperaturilor medii Cresterea temperaturii medii cu aproximativ 2- 3°C pana in 2100, cu veri mai lungi si mai calduroase. Cresterea temperaturii cu peste 4,4°C, veri extrem de calde, valuri de caldura care dureaza saptamani. Costuri operationale mai mari pentru climatizare, risc pentru sanatatea pacientilor si personalului medical. Modificarea tiparelor precipitatiilor Secete moderate in unele regiuni, in timp ce altele primesc mai multe precipitatii. Secete severe si prelungite, alternand cu ploi torentiale care cauzeaza alunecari de teren si inundatii. Impact asupra resurselor de apa utilizate in spitale si clinici. Necesitatea de sisteme de colectare a apei pluviale.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 25 | Pag Tip de risc Descriere SSP2-4.5 Descriere SSP5-8.5 Impact Afectarea resurselor de apa Risc moderat asupra resurselor de apa in perioadele secetoase. Stres hidric sever, cu potential de criza in anumite regiuni. Costuri crescute pentru asigurarea unui consum de apa stabil in unitatile medicale. Schimbari in distributia bolilor infectioase Aparitia unor noi focare de boli transmise prin vectori. Aparitia de virusuri noi prin topirea ghetarilor antici. Extinderea zonelor de raspandire a bolilor tropicale, risc crescut de boli gastro-intestinale din cauza apei contaminate. Risc ridicat de aparitie a mai multor virusuri noi concomitent. Cresterea cererii pentru servicii medicale, necesitatea unei pregatiri epidemiologice mai avansate. Riscuri de tranzitie Reglementările europene și naționale privind schimbările climatice impun standarde mai stricte în ceea ce privește eficiența energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, având un impact direct asupra sectorului medical privat, inclusiv asupra MedLife. Legea Europeană a Climei, Strategia Națională pentru Reducerea Emisiilor și Planul Național Integrat pentru Energie și Climă (PNIESC) stabilesc obiective clare pentru atingerea neutralității climatice până în 2050 și reducerea emisiilor cu cel puțin 55% până în 2030. Aceste obiective se traduc în obligații pentru companii, precum realizarea de audituri energetice periodice, creșterea eficienței energetice a clădirilor și echipamentelor, precum și adoptarea unor soluții de alimentare cu energie din surse regenerabile. Pentru MedLife, aceste reglementări pot genera costuri suplimentare prin necesitatea conformării la noile cerințe, inclusiv posibila aplicare a unor taxe pe carbon care ar putea crește cheltuielile operaționale, în special pentru consumul de energie și încălzirea unităților medicale. În paralel, tranziția către o economie cu emisii reduse aduce riscuri tehnologice semnificative, având în vedere că anumite echipamentele medicale pot sa aiba un consum ridicat de energie, iar soluțiile de eficientizare necesită investiții substanțiale. Adoptarea unor tehnologii medicale mai eficiente energetic și digitalizarea proceselor sunt esențiale pentru menținerea competitivității. MedLife ar putea fi afectat dacă nu investește în soluții inovatoare, cum ar fi sistemele inteligente de gestionare a energiei, echipamente medicale cu consum optimizat sau platforme digitale care să reducă necesarul de resurse fizice. Un alt factor de risc este reprezentat de schimbările în comportamentul consumatorilor și al partenerilor de afaceri, care devin din ce în ce mai conștienți de impactul asupra mediului. Pacienții și investitorii ar putea favoriza furnizorii de servicii medicale care implementează practici sustenabile, precum utilizarea de energie verde, reducerea risipei de resurse și gestionarea responsabilă a deșeurilor medicale. MedLife trebuie să ia în considerare integrarea acestor aspecte în strategia sa pentru a menține și extinde baza de clienți, dar și pentru a răspunde cerințelor tot mai stricte din partea finanțatorilor și partenerilor instituționali. De asemenea, creșterea prețurilor la energie și materiile prime reprezintă un risc financiar major, având un impact direct asupra costurilor de operare. Implementarea unor taxe pe emisiile de carbon (ETS2) și a altor politici de descurajare a utilizării combustibililor fosili poate majora cheltuielile operaționale ale MedLife, în special în ceea ce privește consumul de electricitate, încălzirea unităților și transportul materialelor medicale. Directiva europeană privind tratarea apelor uzate urbane (UWWTD) impune industriei farmaceutice și cosmetice să finanțeze modernizarea și operarea stațiilor de tratare a apelor reziduale pentru eliminarea micropoluanților. Această măsură ar putea duce la creșterea semnificativă a costurilor pentru producătorii de medicamente generice, afectând implicit, disponibilitatea medicamentelor esențiale pe piața. Analiza de reziliență În cazul MedLife, analiza de reziliență s-a concentrat pe identificarea riscurilor climatice semnificative care puteau afecta operațiunile companiei și lanțul său valoric, inclusiv activitățile din clinicile, spitalele, laboratoarele și centrele sale de excelență. În scopul acestei analize, anumite riscuri fizice semnificative, cum ar fi inundatiile în locațiile din apropierea râurilor sau valurile de căldură în orașele mari, au fost incluse în analiza riscurilor, în timp ce altele, cum ar fi riscurile legate de evenimente meteorologice mai rare sau localizate, au fost excluse dacă impactul lor era considerat nesemnificativ. În ceea ce privește riscurile de tranziție, MedLife a analizat reglementările europene care impun raportarea sustenabilității și reducerea emisiilor de carbon. În analiza de reziliență realizată pentru MedLife, lanțul valoric este evaluat dintr-o perspectivă calitativă, având în vedere riscurile climatice relevante pentru activitățile companiei. Deși analiza acoperă lanțul valoric, aceasta nu a fost realizata cantitativ pentru toate etapele procesului. Astfel, evaluarea riscurilor climatice se concentrează pe identificarea generală a riscurilor fizice și de tranziție, dar nu include o cuantificare detaliată a impactului asupra fiecărei componente a lanțului valoric. În schimb, s-au luat în considerare doar riscurile care pot afecta direct operațiunile cheie ale MedLife, fără a include toate riscurile potențiale mai specifice si adresate particular partilor din amonte sau aval. Schimbarile climatice genereaza doua categorii majore de riscuri pentru MedLife (operator de infrastructura critica in sanatate), așa cum sunt acestea prezentate mai sus: riscuri fizice si riscuri de tranzitie. Identificarea si evaluarea riscurilor climatice pentru MedLife au fost realizate in conformitate cu cadrul TCFD si recomandarile IPCC, WHO si European Climate Risk Assessment. Procesul a inclus mai multe etape. În prima etapa s-au colectat si analizat datele climatice prin utilizarea scenariilor SSP2-4.5 si SSP5-8.5 pentru a evalua evolutia temperaturilor, precipitatiilor si frecventei fenomenelor meteorologice extreme și prin integrarea datelor din Starea Climei din Romania 2024 pentru a identifica regiunile vulnerabile din Romania. Aceste informatii au permis conturarea unei liste initiale de hazarduri potentiale. Mai multe informații sunt prezentate în ESRS 2 IRO-1 din această secțiune. În etapa a doua s-au identificat riscurile relevante pentru MedLife din lista de hazarduri, prin corelarea fiecarui fenomen cu prezenta MedLife in zonele expuse, ținându-se cont de expunere (locatiile MedLife pentru a identifica daca acestea se afla in zone de risc – ex. luncile inundabile sau centrul urban aglomerat) si de vulnerabilitate (determinarea gradului de pregatire sau fragilitate a infrastructurii in fata riscurilor identificate). De exemplu, hazardul “inundatii” a fost considerat relevant deoarece MedLife are unitati in orase riverane (Galati, Braila pe Dunare; Iasi pe Bahlui; Budapesta pe Dunare etc.), asadar expunerea exista, iar vulnerabilitatea depinde de masurile de protectie existente. Ulterior, în cadrul aceleași etape s-a realizat evaluarea calitativa si cantitativa a riscurilor identificate, fiecare risc climatic identificat fiind evaluat pe baza a trei criterii principale: probabilitate – cat de probabil este sa apara un risc climatic specific intr-un anumit orizont de timp; magnitudinea impactului – amploarea impactului pe care riscul il poate avea asupra operatiunilor si activelor MedLife și durata hazardului - perioada de timp in care efectele unui risc climatic sunt resimtite, atat ca impact direct cat si ca efecte secundare asupra infrastructurii si operatiunilor. Etapa a treia a constat în evaluarea următoarelor categorii de impacturi ale riscurilor climatice asupra MedLife: impact asupra infrastructurii: unitatile medicale situate in zone de risc climatic crescut (ex.: Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara pentru valuri de caldura; Moldova si sud-vestul Romaniei pentru inundatii). impact operational: riscuri legate de disponibilitatea resurselor esentiale (apa, energie), cresterea costurilor de intretinere si climatizare. impact financiar: costuri suplimentare pentru conformitate ESG, taxe pe carbon si investitii necesare pentru adaptare. In etapa 4 s-au identificat strategiile de adaptare si de reducere a riscurilor: modernizarea infrastructurii pentru rezistenta la riscuri climatice; tranzitia catre surse de energie regenerabila si reducerea consumului de resurse; crearea unor planuri de urgenta pentru continuitatea operatiunilor in conditii de fenomene meteo extreme care pot afecta infrastructura critica. Riscurile climatice impun o serie de investitii strategice pentru a minimiza pierderile si pentru a imbunatati rezilienta operationala. Acest capitol analizeaza impactul financiar al acestor riscuri asupra operatiunilor MedLife, pe termen scurt, mediu si lung. MedLife trebuie sa ia in considerare atat costurile directe, cat si costurile indirecte generate de riscurile climatice asupra infrastructurii, furnizorilor si cererii de servicii medicale.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 26 | Pag Tabel privind impactul financiar potențial generat de riscurile climatice fizice Risc Impact financiar potential Valuri de caldura frecvente si intense Cresterea costurilor cu racirea spatiilor medicale si protejarea echipamentelor sensibile la temperatura. Impact asupra eficientei energetice si cresterea facturilor la energie. Fenomene meteorologice extreme (furtuni, inundatii) Daune asupra infrastructurii spitalicesti, costuri de reconstructie si intretinere, intreruperi operationale. Cresterea frecventei bolilor cauzate de schimbarile climatice Cerere crescuta pentru servicii medicale legate de boli respiratorii, afectiuni cardiovasculare si boli transmise prin vectori biologici. Intreruperi in lantul de aprovizionare Cresterea costurilor pentru materii prime si echipamente medicale din cauza transportului afectat de fenomene extreme. Impactul riscurilor de tranzitie asupra costurilor si veniturilor. Riscurile de tranzitie, determinate de reglementarile legislative si de schimbarile in preferintele consumatorilor, pot genera atat costuri suplimentare, cat si oportunitati de crestere pentru MedLife. Tabel privind impactul financiar potențial generat de riscurile climatice de tranziție Reglementare/Factor Impact financiar pentru MedLife Taxe pe carbon si costuri asociate cu emisiile Cresterea cheltuielilor pentru energie si combustibili, in special daca infrastructura nu este optimizata energetic. Directiva 2022/2464 (CSRD) Costuri administrative pentru calcularea si raportarea emisiilor, precum si pentru implementarea masurilor de conformitate, inclusiv auditarea situatiilor privind sustenabilitatea. Tranzitia catre energie regenerabila Necesitatea de investitii initiale in sisteme solare, pompe de caldura si optimizari energetice ale unitatilor medicale. Modificari in cererea consumatorilor Cresterea competitiei in sectorul medical din perspectiva clinicilor cu strategii ESG bine definite si indreptarea interesului pacientilor catre furnizori sustenabili. Pentru o evaluare corecta a impactului financiar, MedLife a luat in considerare doua scenarii climatice SSP2-4.5 și SSP5-8.5. Tabel privind scenariile climatice utilizate în analiza riscurilor climatice Orizont de timp SSP2-4.5 - Impact moderat SSP5-8.5 - Impact sever 2025 - 2030 Costuri moderate cu adaptarea la reglementari, investitii initiale in energie verde si eficienta energetica. Costuri accelerate cu adaptarea la temperaturi extreme, investitii imediate in infrastructura rezilienta. 2030 - 2040 Stabilizarea costurilor, dar cu necesitatea unor investitii continue in optimizarea energetica si gestionarea deseurilor. Crestere accelerata a cheltuielilor operationale, intreruperi in aprovizionare si costuri mari cu gestionarea dezastrelor naturale. 2040 - 2050 Neutralitate climatica la nivel UE atinsa, costurile de operare stabilizate, competitivitate pe piata serviciilor medicale sustenabile. Impact economic sever, costuri ridicate pentru adaptare la fenomene extreme si cresterea riscului de penalitati legislative. [E1.IRO-1] - DESCRIEREA PROCESELOR DE IDENTIFICARE ȘI DE EVALUARE A IMPACTURILOR, A RISCURILOR ȘI A OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE LEGATE DE CLIMĂ Această dezvăluire trebuie citită împreună cu informațiile prezentate în SBM-3 din prezenta secțiune. Pentru a identifica și evalua riscurile și oportunitățile legate de schimbările climatice, Grupul MedLife a analizat toate activitățile desfășurate în România, Ungaria si Republica Moldova, precum și principalele operațiuni din lanțul valoric, atât în amonte, cât și în aval. De asemenea, au fost consultați experți interni din diverse departamente pentru a furniza perspective asupra amplorii, domeniului de aplicare, probabilității de apariție și caracterului iremediabil al impacturilor identificate. Incepand cu anul 2024, Grupul monitorizează și gestionează emisiile de gaze cu efect de seră (GES) rezultate din activitățile proprii și din lanțul valoric, utilizând metodologii conforme cu standardele internaționale, precum Greenhouse Gas Protocol. MedLife a identificat riscurile fizice legate de schimbările climatice care ar putea afecta atât operațiunile proprii, cât și lanțul valoric, inclusiv furnizorii și clienții, pentru a evalua modul în care aceste riscuri se reflectă asupra operațiunilor interne ale companiei. Pentru Grupul MedLife, identificarea riscurilor climatice a fost realizată printr-un proces structurat în mai multe etape așa cum este descris mai sus în SBM-3 din prezenta secțiune, bazat pe o metodologie clară și surse de date relevante, care au permis o evaluare completă a riscurilor climatice. Metodologia a fost bazata pe un proces detaliat de screening în “cascade”, pornind de la nivelul european, și continuând cu o concentrare pe specificul regiunii Europei de Est și al României. În prima etapă, au fost studiate tendințele climatice observate în Europa, utilizând datele disponibile despre frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură, schimbările în regimul precipitațiilor și creșterea nivelului mării, aceste riscuri având impact asupra mai multor sectoare, inclusiv sănătate, agricultură și infrastructură. În continuare, s-au utilizat proiecțiile climatice pentru Europa Central-Estică, inclusiv România, pe baza scenariilor SSP2-4.5 și SSP5-8.5, pentru a evalua impactul evoluției temperaturilor medii și modificările precipitațiilor, având în vedere posibilele secete și inundații. Pe baza acestor date și proiecții, au fost identificate riscuri climatice majore, precum valurile de căldură, secetele prelungite și inundațiile, care pot afecta nu doar sănătatea umană, dar și resursele de apă și agricultura. MedLife a utilizat aceste informații pentru a contura o listă inițială de riscuri care ar putea influența operațiunile și infrastructura companiei. În plus, procesul de identificare a riscurilor a fost completat prin integrarea datelor din Starea Climei România 2024 și prin utilizarea recomandărilor IPCC și WHO, asigurând o evaluare cuprinzătoare a riscurilor climatice specifice activităților MedLife. Evaluarea riscurilor fizice a fost realizată prin analiza vulnerabilității infrastructurii critice și a activităților economice ale companiei în fața fenomenelor climatice identificate. Aceasta a permis Grupului MedLife să înțeleagă mai bine impactul potențial al schimbărilor climatice asupra activelor sale. În cadrul analizei, MedLife a evaluat expunerea infrastructurii sale și a activităților la aceste riscuri, ținând cont de locațiile unităților sale (de exemplu, spitale și clinici aflate în zone vulnerabile la inundații sau valuri de căldură). De asemenea, s-a evaluat modul în care aceste riscuri afectează disponibilitatea resurselor, având în vedere dependența de furnizorii de energie și apă, care pot fi afectați de schimbările climatice. Astfel, activitatile din lantul valoric au fost incluse implicit in analiza. Riscurile identificate includ întreruperi ale livrărilor de apă și energie, creșterea costurilor de întreținere și necesitatea investițiilor în adaptarea infrastructurii pentru a răspunde acestor provocări. Evaluarea a considerat impactul fizic al hazardurilor asupra activităților și activelor companiei, creând riscuri fizice care pot afecta operațiunile curente și viitoare ale MedLife. Evaluarea vulnerabilitatii a fost efectuată pe baza locației geografice in cadrul țării, descriind pentru fiecare risc cele mai vulnerabile zone ale României. De exemplu, au fost identificate orașele riverane sau zonele urbane expuse la valuri de căldură sau inundații. În cadrul acestei evaluări, s-a detaliat, pe scurt, ce impact ar putea avea fiecare risc asupra infrastructurii, cum ar fi posibile daune sau disfuncționalități ale unităților medicale. Cu toate acestea, vulnerabilitatea specifică a tipurilor de active nu a fost supusă unei evaluări detaliate în acest stadiu. În procesul de identificare a riscurilor climatice, au fost utilizate scenarii climatice pe perioadele 2031-2050 și 2071-2100, comparativ cu perioada de referință 1971-2000, pentru a evalua evoluția acestora în timp. Fiecare risc climatic a fost analizat din perspectiva aplicabilitatii sale pe orizonturi de timp scurt (2025-2030), mediu (2030-2040) și lung (2040-2050). Pentru fiecare dintre aceste orizonturi, s-a detaliat aplicabilitatea riscului climatic și au fost descrise efectele preconizate asupra activelor, infrastructurii și operațiunilor companiei, incluzând și aspectele legate de aprovizionare. De exemplu, pentru valurile de căldură, au fost analizate posibilele impacturi asupra sănătății angajaților și infrastructurii, precum și asupra lanțului de aprovizionare cu resurse critice. Această abordare a permis o înțelegere detaliată a riscurilor și impacturilor financiare pentru fiecare
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 27 | Pag orizont temporal, facilitând planificarea, prioritizarea și implementarea măsurilor de atenuare și adaptare corespunzătoare. Corelarea orizonturilor de timp cu activele, planurile strategice si alocarea de capital Activele: perioada de utilizare a infrastructurii, echipamentelor medicale si tehnologiilor MedLife inainte de a necesita inlocuire, modernizare sau adaptare la noile conditii climatice si tehnologice. Tabel privind corelarea orizonturilor de timp cu activele Grupului Tip de activ Durata de viata estimata Relevanta pentru analiza riscurilor climatice Cladiri (spitale, clinici, laboratoare) 30-50 ani Constructiile noi trebuie sa fie eficiente energetic si rezistente la fenomene meteo extreme. Echipamente medicale (RMN, CT, aparatura de laborator) 7-15 ani Echipamentele trebuie sa reziste la temperaturi mai ridicate si sa fie eficiente energetic. Flota auto (ambulante, vehicule de transport) 5-10 ani Tranzitia catre vehicule electrice/hidrogen sau cu emisii reduse pentru reducerea emisiilor. Infrastructura IT si centre de date 5-10 ani Necesita protectie impotriva riscurilor de supraincalzire si fluctuatii energetice. Influenta riscurilor climatice asupra duratei de viata a activelor este prezentată în tabelul de mai jos. Tabel privind influenta riscurilor climatice asupra duratei de viata a activelor Grupului Orizont Măsuri Pe termen scurt (2025- 2030) Necesitatea adaptarii echipamentelor existente pentru a face fata temperaturilor mai ridicate si eficientei energetice Pe termen mediu (2030- 2040) Investitii in modernizarea cladirilor pentru a reduce consumul de energie si impactul climatic. Pe termen lung (2040- 2050) Decizii privind relocarea sau inchiderea unitatilor vulnerabile la inundatii sau seceta prelungita. Planificarea strategica: integrarea riscurilor climatice pentru a mentine continuitatea serviciilor si sustenabilitatea operatiunilor. Tabel privind corelarea orizonturilor de timp cu planificarea strategică a Grupului Orizont Relevanta pentru strategia MedLife Scurt termen (2025- 2030) Implementarea rapida a masurilor de reducere a consumului energetic si conformitatea cu reglementarile ESG. Mediu termen (2030- 2040) Modernizarea infrastructurii si a echipamentelor pentru reducerea impactului climatic. Lung termen (2040- 2050) Adaptarea intregului model de business pentru a ramâne competitiv intr-o economie neutra din punct de vedere climatic. Influenta riscurilor climatice asupra planificarii strategice este prezentata în tabelul de mai jos. Tabel privind influenta riscurilor climatice asupra strategiei Grupului Orizont Măsuri Pe termen scurt (2025- 2030) Conformarea cu cerintele ESG (ex. CSRD, Taxonomia UE), reducerea emisiilor si implementarea masurilor de eficienta energetica. Pe termen mediu (2030-2040) Investitii in infrastructura sustenabila si tehnologii verzi pentru a creste rezilienta climatica. 2 Judecata profesionala bazata pe sursele revizuite Pe termen lung (2040- 2050) Adaptarea modelului de business la economia verde, avand unitati medicale complet decarbonizate si eficiente energetic. Alocarea capitalului: Deciziile MedLife privind alocarea capitalului trebuie sa tina cont de necesitatea investitiilor in infrastructura sustenabila si de reducerea costurilor operationale pe termen lung. Tabel privind corelarea orizonturilor de timp cu alocarea capitalului Grupului Orizont Tip de investitii prioritare Scurt termen (2025-2030) Achizitia de echipamente eficiente energetic, initierea raportarii ESG, audit energetic. Mediu termen (2030- 2040) Modernizarea infrastructurii medicale, investitii in energie regenerabila si eficienta energetica. Lung termen (2040-2050) Inovatie tehnologica, adoptarea unui model de business neutru din punct de vedere climatic. Influenta riscurilor climatice asupra alocarii capitalului este prezentată in tabelul de mai jos. Tabel privind influenta riscurilor climatice asupra asupra alocării capitalului Grupului Orizont Măsuri Pe termen scurt (2025- 2030) MedLife trebuie sa aloce capital pentru audit energetic, raportare ESG, echipamente eficiente energetic. Pe termen mediu (2030- 2040) Investitii majore in reabilitarea termica a spitalelor, panouri solare, pompe de caldura. Pe termen lung (2040- 2050) Alocarea capitalului trebuie sa sustina spitale complet decarbonizate si inovarea tehnologica. În cadrul urmatoarei etape de identificare a riscurilor climatice relevante pentru MedLife, procesul a implicat corelarea hazardurilor identificate cu locațiile și activitățile companiei. Astfel, s-a analizat expunerea unităților MedLife în zonele expuse la diverse riscuri climatice, s-a evaluat vulnerabilitatea infrastructurii în fața acestor riscuri, ținând cont de măsurile de protecție existente. Evaluarea riscurilor 2 identificate s-a realizat printr-o abordare calitativă și cantitativă, utilizând trei criterii principale: probabilitatea de apariție a unui risc climatic într-un anumit orizont de timp, magnitudinea impactului asupra operațiunilor și activelor MedLife, și durata efectelor acestuia. Fiecare criteriu a fost evaluat pe o scară de la 1 la 5, asigurând o estimare detaliată a riscurilor pe baza acestor dimensiuni. De exemplu, pentru probabilitate, riscurile au fost clasificate în funcție de frecvența lor estimată, de la „foarte scăzut” la „foarte ridicat”, în timp ce magnitudinea impactului a fost evaluată în termeni de costuri financiare și efecte operaționale. Durata efectelor a fost măsurată în termeni de perioade de timp, de la impacte scurte de câteva zile la efecte de durată mai mare, ce pot afecta infrastructura și operațiunile pe termen lung. Nota finală acordată fiecărui risc a reprezentat media celor trei evaluări, permițând astfel o ierarhizare a riscurilor climatice relevante pentru MedLife, în scopul implementării unor strategii eficiente de atenuare și adaptare. Analiza de față evaluează impactul riscurilor climatice în contextul a două scenarii climatice, și anume: SSP2-4.5: Scenariul „calea de mijloc”, care prevede o creștere a temperaturii globale cu aproximativ 2,7°C până în 2100, în cazul în care emisiile de gaze cu efect de seră se stabilizează în a doua jumătate a secolului. SSP5-8.5: Scenariul „business-as-usual”, în care utilizarea extinsă a combustibililor fosili și creșterea accelerată a emisiilor conduc la o creștere a temperaturii globale de peste 4,4°C până în 2100. În analiza realizată, nu există o diferențiere între evaluările impactului acestor două scenarii, ci o abordare cumulativă, integrând riscurile climatice identificate într-un scor compozit pentru ambele scenarii. Aceasta înseamnă că evaluarea riscurilor climatice 3 se face la nivel global, pe baza unui scor global, fără a diferenția efectele fiecărui scenariu în parte. Astfel, analiza oferă o imagine generală a riscurilor climatice, fără a detalia impactul specific fiecărei traiectorii de emisii. 3 La fel si pentru cele de tranzitie
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 28 | Pag Scenariile au fost alese pentru a reflecta atât posibilitățile de tranziție către o economie mai verde (prin scenariul SSP2-4.5), cât și riscurile fizice extreme asociate unei continuități a emisiilor de gaze cu efect de seră (prin scenariul SSP5-8.5). Evaluarea a fost realizată într-un cadru temporal clar, în funcție de orizonturile de timp definite: scurt (2025-2030), mediu (2030-2040) și lung (2040-2050). În această analiză, au fost considerate nu doar riscurile fizice, cum ar fi valurile de căldură, secetele și inundațiile, dar și riscurile de tranziție legate de reglementările și modificările tehnologice, inclusiv impactul asupra infrastructurii și lanțurilor de aprovizionare ale MedLife. MedLife a aplicat o metodologie detaliată de screening a legislației relevante pentru a evalua riscurile și oportunitățile legate de tranziția climatică. În acest sens, compania a ținut cont de cadrul legislativ european și național, luând în considerare reglementările care influențează direct sectorul privat, dar și cele care se aplică întregii economii. Printre reglementările europene relevante, MedLife a evaluat Legea Europeană a Climei (obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 față de nivelurile din 1990, și stabilirea unui obiectiv de neutralitate climatică până în 2050). În plus, Directiva privind energia din surse regenerabile (RED II) impune statelor membre să atingă un procent minim de 32% din energia consumată să provină din surse regenerabile până în 2030, influențând astfel deciziile companiei privind sursele de energie utilizate în operațiunile sale. Mai mult, MedLife a analizat Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – „România Neutră în 2050”, care detaliază măsurile necesare pentru atingerea neutralității climatice. Aceste măsuri includ promovarea energiei din surse regenerabile, decarbonizarea sectorului de transporturi și al clădirilor, precum și prioritizarea reciclării și a sistemelor de management al deșeurilor. De asemenea, Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 a fost evaluat, având în vedere țintele sale de eficiență energetică și reducere a emisiilor, care sunt esențiale pentru integrarea obiectivelor climatice în activitățile economice și sectorul privat. Pentru a evalua oportunitățile de tranziție, MedLife a aplicat o metodologie de screening care ia în considerare tendințele societale și tehnologice relevante pentru sectorul sănătății. Aceasta metodologie include analiza tendințelor globale și locale în domeniul tehnologiilor verzi, cum ar fi soluțiile de eficiență energetică și sursele de energie regenerabilă, pentru a identifica impactul acestora asupra operațiunilor și activităților companiei. În ceea ce privește analiza metodologică, MedLife a luat în considerare ghidurile internaționale și bunele practici în domeniu, precum „Operational Framework for Building Climate Resilient and Low Carbon Health Systems” (WHO, 2023), care subliniază necesitatea ca sistemele de sănătate să investească în dezvoltarea competențelor personalului medical. Aceste competențe sunt esențiale nu doar pentru a răspunde riscurilor climatice, dar și pentru a facilita tranziția către un model de operare cu emisii reduse de carbon. În analiza riscurilor și oportunităților de tranziție, MedLife a identificat evenimentele de tranziție relevante pe termen scurt, mediu și lung, însă nu a urmat în totalitate formatul detaliat al standardelor ESRS. Deși s-a concentrat în principal pe cadrul legislativ, care reprezintă o componentă semnificativă a evaluării riscurilor de tranziție, orizonturile temporale pentru identificarea acestora coincid, în mare măsură, cu cele utilizate în evaluarea riscurilor fizice, respectiv 10 ani sau mai mult, în linie cu obiectivele publice climatice. Astfel, MedLife a abordat riscurile de tranziție în contextul reglementărilor europene și naționale, precum Legea Europeană a Climei și Strategia Națională de Sănătate, care au un impact semnificativ asupra activităților companiei pe termen mediu și lung. Deși nu a urmat exact structura ESRS, abordarea generală respectă aceleași principii fundamentale de integrare a obiectivelor climatice în strategiile pe termen lung, contribuind astfel la un cadru general de adaptare la schimbările climatice și tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon. În evaluarea expunerii activităților și activelor MedLife la evenimentele de tranziție identificate, compania a aplicat aceeași metodologie de scorare utilizată pentru riscurile fizice. Astfel, s-au luat în considerare factori precum magnitudinea, probabilitatea și durata evenimentelor de tranziție, evaluând în detaliu impactul acestora asupra operațiunilor și activităților companiei. Această abordare a permis o estimare clară a expunerii și sensibilității MedLife la riscurile de tranziție, într-un mod similar cu cel folosit pentru riscurile fizice, oferind un cadru consistent pentru analiza și gestionarea riscurilor climatice în ambele contexte. În cadrul evaluării, MedLife a identificat activele și activitățile care sunt incompatibile cu tranziția către o economie climatică neutră sau care necesită eforturi semnificative pentru a deveni compatibile cu această tranziție. De exemplu, unele dintre activele sale pot fi considerate „emisii blocate”, având emisii semnificative de gaze cu efect de seră deja blocate în infrastructură sau fiind incompatibile cu cerințele de aliniere la Taxonomia UE (Regulamentul Delegat al Comisiei (UE) 2021/2139). Aceste active și activități necesită o revizuire atentă și măsuri de ajustare pentru a se conforma cu obiectivele climatice pe termen lung. Un exemplu de astfel de active sunt clădirile și infrastructura veche ce utilizează surse de energie convenționale și care trebuie supuse unor procese semnificative de renovare sau modernizare pentru a îndeplini cerințele de reducere a emisiilor. Avand in vedere ca scenariile climatice prezinta scenarii privind perioade viitoare, Grupul a analizat potentialul impact asupra situatiilor financiare consolidate la 31 decembrie 2025 si nu a identificat impact asupra acestora, considerand ca nu este necesara prezentarea de informatii suplimentare in situatiile financiare consolidate, motiv pentru care nu este necesară nicio reconciliere între scenariile climatice utilizate în această sectiune și respectivele presupuneri. [E1-1] - PLANUL DE TRANZIȚIE PENTRU ATENUAREA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE La momentul acesta, Grupul nu dispune încă de un Plan de Tranziție în vigoare, dar are în vedere stabilirea unui plan adecvat pe termen mediu (până în 2030). [E1-2] - POLITICI LEGATE DE ATENUAREA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ȘI ADAPTAREA LA ACESTEA Politica de Sustenabilitate a MedLife Politica de sustenabilitate a Grupului Medlife se aplică tuturor activităților sale interne, incluzând operațiunile proprii, dar și întregului lanț valoric în scopul reducerii impactului asupra mediului și adaptării la schimbările climatice. Aceasta a fost elaborată sub îndrumarea Departamentului de Sustenabilitate și a fost aprobată la nivel de Consiliu de Administratie. În cadrul Grupului MedLife, Departamentul de Sustenabilitate va oferi suport managementului de linie pentru implementarea și monitorizarea acestei politici de sustenabilitate. Politica de sustenabilitate a Grupului este dezvoltata în conformitate cu principiile United Nations Global Compact și sunt aliniate cu obiectivele stabilite prin United Nations Sustainable Development Goals. Aderarea la aceste inițiative internaționale reflectă angajamentul Grupului de a integra considerente de mediu, sociale și de guvernanță în procesele operaționale și în cadrul de politici relevante pentru schimbările climatice. Această politică a fost elaborată în conformitate cu standardele de sustenabilitate în vigoare la momentul redactării, incluzând cerințele impuse de autorizațiile de mediu, Directiva 2008/98/CE și planurile de acțiune la nivelul Uniunii Europene, precum Planul de Acțiune pentru Economia Circulară (Circular Economy Action Plan – CEAP) și Planul de Acțiune „Poluare Zero”. Politica este aplicabilă în cadrul legislației și reglementărilor relevante în vigoare pentru companiile incluse în scopul acesteia. În stabilirea Politicii de Sustenabilitate, MedLife a luat în considerare interesele părților interesate, ținând cont atât de responsabilitățile economice, cât și de impactul social și de mediu. Pacienții, în calitate de beneficiari principali, au așteptări ridicate privind siguranța și accesibilitatea serviciilor de sănătate. De asemenea, comunitățile locale sunt interesate de dezvoltarea unei rețele de sănătate eficiente, iar natura joacă un rol esențial în susținerea echilibrelor ecosistemice, esențiale pentru sănătatea umană. Aceste interese au fost identificate prin procese periodice de consultare și feedback, inclusiv sondaje de satisfacție și dialoguri cu comunitățile locale, cu pacienții, clienții și furnizorii. Procesul de dublă materialitate a ajutat la prioritizarea impacturilor, riscurilor și oportunităților, aliniind politica la nevoile părților interesate. Această politică este comunicată tuturor angajaților, lucrătorilor nesalariati, pacienților și clienților noștri și tuturor părților externe interesate, inclusiv furnizorilor, prin măsuri specifice de comunicare, pentru a asigura coerența și acordul acestora pe parcursul procesului de implementare. În prezent, politica este pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a MedLife (www.medlife.ro). Politica abordează atât aspectele de reducere a emisiilor, cât și cele privind adaptarea la schimbările climatice și eficiența energetică, reflectând angajamentele Grupului față de Pactul Verde European și strategiile climatice internaționale.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 29 | Pag Politica acopera impacturile și riscurile relevante pentru Grup. Acestea includ efectele potențiale ale riscurilor climatice asupra operațiunilor proprii ale Grupului (M1), emisiile GES generate de activitățile proprii și cele din lanțul valoric (M2 și M3), precum și consumul de energie neregenerabilă în cadrul activităților interne și externe (M4 și M5). De asemenea, Grupul Medlife identifică o serie de riscuri și oportunități specifice legate de schimbările climatice. Printre riscurile identificate se numără: RO1, care face referire la probabilitatea apariției unor reglementări suplimentare privind emisiile de gaze cu efect de seră și la tranziția climatică până în 2050, și RO2, care vizează riscurile fizice generate de schimbările climatice, inclusiv riscurile acute și cronice ce pot afecta infrastructura și operațiunile Grupului, perturbând continuitatea serviciilor și crescând costurile operaționale. În paralel, sunt adresate și oportunitățile ce pot rezulta din schimbările climatice, cum ar fi RO4, care subliniază creșterea cererii pentru servicii medicale, inclusiv pentru tratarea bolilor legate de căldură, poluare și alte afecțiuni, ca urmare a intensificării fenomenelor climatice extreme. În cadrul acestei politici, sunt prezentate acțiunile prevăzute pentru reducerea impactului asupra schimbărilor climatice, inclusiv măsuri pentru quantificarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) generate, îmbunătățirea eficienței energetice și sensibilizarea atât a clienților și pacienților, cât și a angajaților. În ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice, Grupul recunoaște riscurile fizice ale fenomenelor climatice extreme, cum ar fi secetele, incendiile și inundațiile, care pot afecta infrastructura și continuarea activităților. MedLife lucrează la dezvoltarea unui plan de adaptare, care include evaluarea riscurilor climatice și implementarea soluțiilor de adaptare, cum ar fi diversificarea surselor de apă și instalarea de sisteme de recirculare. De asemenea, Grupul pune un accent deosebit pe colaborarea cu părțile interesate, incluzând furnizorii și clienții, pentru a reduce emisiile și a promova sustenabilitatea în cadrul întregului lanț valoric. Implementarea Politicii de Sustenabilitate este monitorizată prin procese interne de raportare și evaluare periodică. Responsabilitatea pentru monitorizarea aplicării politicii revine Departamentului de Sustenabilitate, care colectează și analizează indicatori ESG relevanți, precum consumul de energie, gestionarea deșeurilor și emisiile de gaze cu efect de seră. Progresul este raportat periodic managementului, iar eficacitatea politicii este revizuită anual pentru a asigura alinierea cu obiectivele organizației și cu cerințele de raportare în materie de sustenabilitate. Cod de Conduită al Furnizorilor Grupul a adoptat un Cod de Conduită al Furnizorilor care stabilește cerințele minime de mediu, sociale și etice aplicabile furnizorilor și altor parteneri din lanțul de aprovizionare. Codul include prevederi referitoare la protecția mediului și gestionarea impacturilor legate de schimbările climatice. În cadrul dimensiunii de mediu, furnizorilor li se solicită să respecte legislația de mediu aplicabilă, să utilizeze resursele într-un mod eficient și să implementeze măsuri pentru reducerea impactului asupra mediului. Codul încurajează furnizorii să monitorizeze și să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, să îmbunătățească eficiența energetică a operațiunilor și să adopte practici care contribuie la reducerea amprentei de carbon în lanțul de aprovizionare. Prin aceste cerințe, politica contribuie la gestionarea impacturilor, riscurilor și oportunităților legate de schimbările climatice identificate de Grup, în special cele asociate emisiilor indirecte generate în lanțul valoric (Scope 3). Implementarea politicii este monitorizată prin procese interne de management al furnizorilor, inclusiv evaluări periodice ale furnizorilor, procese de due diligence și colectarea de informații relevante privind performanța de mediu a furnizorilor. Progresul și eventualele neconformități sunt analizate în cadrul proceselor interne de management al riscurilor și al relației cu furnizorii. Cod de Conduită al Furnizorilor se aplică tuturor furnizorilor, subcontractorilor și altor parteneri comerciali care furnizează bunuri sau servicii Grupului. Cerințele codului se aplică furnizorilor din toate regiunile geografice în care Grupul își desfășoară activitatea și sunt relevante pentru toate categoriile de furnizori, în funcție de natura relației comerciale și de riscurile identificate în lanțul de aprovizionare. Responsabilitatea pentru implementarea Cod de Conduită al Furnizorilor revine Directorului CEXO responsabil pentru funcțiile de achiziții și managementul furnizorilor, sub supravegherea conducerii executive a Grupului. Monitorizarea aplicării cerințelor Codului este integrată în procesele operaționale de selecție, evaluare și gestionare a relațiilor cu furnizorii. Prin implementarea Cod de Conduită al Furnizorilor, Grupul urmărește alinierea practicilor sale și ale furnizorilor la principii și cadre recunoscute la nivel internațional în domeniul sustenabilității, inclusiv principiile inițiativei United Nations Global Compact și obiectivele stabilite prin United Nations Sustainable Development Goals. În elaborarea Cod de Conduită al Furnizorilor, Grupul a avut în vedere așteptările principalelor părți interesate, inclusiv clienți, furnizori, autorități de reglementare și alte părți interesate relevante în domeniul sustenabilității. Cerințele incluse în cod reflectă angajamentul Grupului de a promova practici responsabile în lanțul de aprovizionare și de a contribui la gestionarea impacturilor de mediu și climatice asociate activităților furnizorilor. Cod de Conduită al Furnizorilor este comunicat furnizorilor și partenerilor comerciali relevanți în cadrul proceselor de selecție și colaborare și este pus la dispoziția acestora prin canalele de comunicare ale Grupului (www.medlife.ro). Furnizorii sunt încurajați să respecte cerințele codului și să asigure implementarea principiilor acestuia în cadrul propriilor operațiuni și al propriilor lanțuri de aprovizionare. [E1-3] ACTIUNI SI RESURSE LEGATE DE POLITICILE CARE ADRESEAZA SCHIMBĂRILE CLIMATICE Incepand cu anul 2024, Grupul a calculat amprenta de carbon si a demarat un amplu proces de analiza a factorilor ce influenteaza acest impact asupra mediului. Desi MedLife nu avea un plan dedicat de actiuni formale tintite pentru reducerea amprentei de carbon si de intarire a rezilientei in fata schimbarilor climatice, inca din anii anteriori existau initiative care aveau ca scop direct sau indirect aceste deziderate. Tabel privind acțiunile legate de schimbările climatice ESRS E1 # Actiuni Orizont de timp Scopul actiunii Capex /Opex* Progres** M1 Modernizarii cladirilor crescand rezistenta la temperaturi extreme si furtuni si să implementeze tehnologii performante (pompe de caldura, sisteme de ventilatie eficiente) Continuă Toate liniile de business Nu e cazul Monitorizat RO2 Analiza riscurilor si elaborarea de planuri de adaptare acolo unde locatiile sunt cu risc ridicat de expunere pe orizonturi de timp Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Monitorizat RO4 Dezvoltarea clinicilor mobile, adaptate la crizele climatice (ex. canicula, pandemii cauzate de vectori biologici) și integrarea programelor de preventie pentru afectiunile asociate schimbarilor climatice. Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Monitorizat M3 Renovarea clădirilor pentru a îmbunătăți izolația și utilizarea echipamentelor cu consum redus de energie Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Monitorizat Selectarea furnizorilor cu politici de mediu stricte și preferința pentru cei care utilizează surse de energie regenerabilă Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Monitorizat RO1 Monitorizare continua si analiza impactului reglementarilor asupra activitatilor si activelor Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Monitorizat M5 Grupul explorează opțiuni de achizitie a surselor de energie regenerabilă Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Monitorizat Utilizarea unor furnizori de energie cu o eticheta energetica mai redusa Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Monitorizat Selectarea furnizorilor cu politici de mediu stricte și preferința pentru cei care utilizează surse de energie regenerabilă Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Monitorizat *Resursele alocate - întrucât măsurile implementate fac parte din operațiunile curente ale Grupului și sunt integrate în procesele organizaționale și de conformitate existent și nu implică, în prezent, alocări semnificative de capital sau cheltuieli operaționale dedicate. **Progresul implementării acestei acțiuni este monitorizat prin procesele interne de management și raportare ale Grupului
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 30 | Pag În acest context, Grupul depune eforturi pentru reducerea amprentei de carbon prin eficientizarea consumului de energie, optimizarea proceselor interne și alegerea unor furnizori de energie care pot furniza un procent mai mare de energie cu o eticheta energetica mai redusa. Pentru a aborda acest impact, Grupul colaboreaza strâns cu furnizorii pentru a identifica soluții de reducere a emisiilor pe întregul lanț valoric, incluzând selectarea furnizorilor cu politici de mediu stricte și preferința pentru cei care utilizează surse de energie regenerabilă. De asemenea, va încuraja adoptarea unor practici de transport mai ecologice, precum utilizarea vehiculelor cu emisii scăzute. Grupul implementează măsuri de eficienta energetica, inclusiv renovarea clădirilor pentru a îmbunătăți izolația și utilizarea echipamentelor cu consum redus de energie. Totodată, in mod continuu se au în vedere o serie măsuri care să urmărească o gestionare mai eficienta a resurselor prin reducerea consumului de energie prin utilizarea iluminatului LED, a izolatiei termice si a echipamentelor eficiente energetic, optimizarea lantului de aprovizionare, reducand dependenta de furnizori afectati de riscuri climatice. Inca de anii trecuti, MedLife a implementat programul „Caravana mobila” ca raspuns in pandemie la nevoia de acces la servicii medicale pentru persoane din zone defavorizate. Acest program poate fi replicat si extins in cazul unor riscuri care implica adaptare la schimbarile climatice. [E1-4] ȚINTE LEGATE DE ATENUAREA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ȘI ADAPTAREA LA ACESTEA În prezent, Grupul MedLife nu și-a stabilit ținte legate de atenuarea și adaptarea la schimbările climatice, urmând ca în perioada următoare, in paralel cu finalizarea planului de tranziție, să stabilească și aceste ținte. Printr-un proces structurat de monitorizare a performanței în acest domeniu, Grupul urmărește impactul său asupra durabilității prin măsurarea amprentei de carbon și publicarea unui raport de sustenabilitate. In prezent, Grupul analizează dezvoltarea unui indicator de performanță climatică privind intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră raportată la consumul de energie, cu scopul de a îmbunătăți monitorizarea impactului climatic al activităților sale. Introducerea acestui indicator este evaluată în cadrul proceselor interne de dezvoltare a sistemului de management al performanței de mediu. 4 World LPG Association. (n.d.). Where does LPG come from World Liquid Gas Association. Retrieved February 26, 2025, from https://www.worldliquidgas.org/about-liquid-gas/what-is-liquid-gas/where-does-lpg-come-from/ [E1-5] CONSUMUL DE ENERGIE ȘI MIXUL ENERGETIC Următorul tabel prezintă consumul de energie și mixul energetic pentru toate activitățile Grupului, inclusiv cele aferente unor sectoare cu risc climatic ridicat așa sum sunt prezentate în Anexa 3 Activități economice luate în considerare (sectoare cu impact climatic ridicat). Tabel privind consumul de energie și mixul energetic Consumul de energie și mixul energetic (Mwh) 2025 2024 (1) Consumul de combustibil din cărbune și produse pe bază de cărbune - - (2) Consumul de combustibil din țiței și produse petroliere 12.224,80 10.329,53 (3) Consumul de combustibil din gaze naturale 23.314,30 18.917,69 (4) Consumul de combustibil din alte surse fosile - - (5) Consumul de energie electrică, căldură, abur și răcire achiziționate sau obținute din surse fosile 7.882,02 8.942,56 (6) Consumul total de energie din surse fosile (suma rândurilor 1-5) 43.421,12 38.189,78 Ponderea surselor fosile în consumul total de energie 68,37% 72,65% (7) Consumul din surse nucleare 4.847,48 4.560,34 Ponderea consumului din surse nucleare în consumul total de energie (%) 7,63% 8,67% (8) Consumul de combustibil din surse regenerabile, inclusiv biomasă - - (9) Consumul de energie electrică, căldură, abur și răcire achiziționate sau obținute din surse regenerabile 15.239,12 9.819,3 (10) Consumul de energie din surse regenerabile, altele decât combustibilii, din producție proprie - - (11) Consumul total de energie din surse regenerabile (suma rândurilor 8-10) 15.239,12 9.819,3 Ponderea surselor regenerabile în consumul total de energie (%) 24,00% 18,68% Consumul total de energie (suma rândurilor 6,7 și 11) 63.507,72 52.569,21 Principii metodologice utilizate în calculul mixului energetic Utilizarea datelor primare privind consumurile de combustibili și energie. Pentru calculul amprentei de carbon si pentru realizarea acestei sectiuni, s-au utilizat datele primare privind consumurile de combustibili, energie electrică și energie termică. Acestea au fost colectate direct de la surse relevante, incluzând facturi, dar au existat si estimari. Întrucât fiabilitatea datelor este esențială pentru acuratețea rezultatelor, s-a realizat o evaluare a incertitudinii și a metodologiei de colectare a acestora. Procentul de date măsurate direct a fost comparat cu cel al estimărilor, pentru a identifica eventualele surse de variabilitate. Detalii suplimentare despre aceste aspecte pot fi consultate în secțiunea E1-6 Metodologia amprentei de carbon. Conversia unităților de consum în energie (MWh). Pentru conversia volumetrică a combustibililor în unități de energie, s-a utilizat capacitatea calorifică netă (NCV – Net Calorific Value), conform valorilor de referință definite de Defra UK. Această metodă permite o conversie standardizată, asigurând comparabilitatea rezultatelor. Alegerea NCV față de capacitatea calorifică brută (GCV) reflectă o abordare mai precisă a energiei efectiv utilizabile din combustibili, excluzând pierderile inerente de căldură si respectand principiile ESRS. Pentru conversia unitatilor de consum gaz natural a fost utilizata puterea calorica superioara medie pentru Romania. Clasificarea GPL-ului ca fiind de origine preponderent din gaz natural. Deși gazul petrolier lichefiat (GPL) poate fi obținut atât prin rafinarea țițeiului, cât și prin procesarea gazelor naturale, la nivel global, aproximativ 60% din producția de GPL provine din procesarea gazelor naturale, restul de 40% fiind un produs secundar al rafinării petrolului 4 . În România, nu există date specifice care să indice exact proporția GPL-ului provenit din fiecare sursă. Cu toate acestea, având în vedere structura pieței energetice naționale și producția internă de gaze naturale, s-a considerat oportună încadrarea GPL-ului
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 31 | Pag la categoria combustibililor din gaz natural. Această clasificare permite o alocare mai realistă a factorilor de emisie și o estimare mai robustă a impactului de carbon asociat consumului de GPL. Definiția energiei verzi. În cadrul analizei, energia verde a fost definită ca procentul de energie regenerabilă din mixul național de energie electrică. Aceasta include surse precum hidroenergia, energia eoliană, solară și biomasa. Determinarea ponderii energiei regenerabile s-a realizat pe baza raportărilor oficiale privind structura energetică națională, care sunt actualizate periodic de către autoritățile competente. Utilizarea factorului de emisie al mixului național. Pentru calculul ponderilor asociate consumului de energie, s-a utilizat structura de contracte disponibile si eticheta energetica a fiecarui furnizor. In ceea ce priveste cerintele legate de activitatile in sectoarele cu impact ridicat asupra climatașa sum sunt prezentate în Anexa 3 Activități economice luate în considerare (sectoare cu impact climatic ridicat), situatia este prezentata in tabelul de mai jos. Tabel privind intensitatea energetică în sectoare cu impact climatic ridicat Intensitatea energetică UM 2025 2024 var Consumul total de energie din activitățile din sectoarele cu impact ridicat asupra climei Mwh 6.135,05 8.767,16 70% Venitul net din activități în sectoarele cu impact ridicat asupra climei kRON 380.886,46 410.677,26 93% Venitul net din activități, altele decât în sectoarele cu impact ridicat asupra climei KRON 2.792.632,24 2.304.897,44 121% Total venit net din contracte cu clientii, cf situatii financiare consolidate KRON 3.173.518,74 2.715.574,7 117% Intensitatea energetică din activitățile din sectoarele cu impact ridicat asupra climei (consum total de energie pe venit net) Mwh/ Kron 0,016 0,021 76% [E1-6] EMISIILE BRUTE DE GES DE CATEGORIILE 1, 2, 3 ȘI EMISIILE TOTALE DE GES Analiza Amprentei de Carbon MedLife a aplicat metoda controlului operațional în calculul amprentei de carbon. Astfel, analiza include toate subsidiarele consolidate acoperind toate liniile de afaceri, asigurând o reprezentare completă a impactului de mediu. În analiza amprentei de carbon au fost incluse emisii din toate cele trei categorii conform standardelor internaționale. Scope 1 cuprinde emisiile directe generate de activitățile Grupului, incluzând combustibilii utilizați de autovehiculele operate sau generatoare, consumul de gaze naturale pentru dotările companiei și emisiile fugitive de agenți frigorifici din echipamentele de răcire. Scope 2 se referă la emisiile indirecte rezultate din energia achiziționată, incluzând atât energia electrică, cât și energia termică, cu o pondere majoritară a energiei electrice. Scope 3 acoperă emisiile indirecte asociate lanțului valoric al companiei, incluzând categorii precum bunuri și servicii achiziționate, bunuri de capital achizitionate, transport și distribuție amonte, naveta angajaților, deșeuri generate în operațiuni, călătorii de afaceri, bunuri închiriate atât în amonte, cât și în aval, tratamentul la finalul vieții produselor și activitățile legate de combustibili și energie. În cazul unor categorii, s-a realizat o defalcare între activitățile din amonte (de la furnizori către companie) și cele din aval (de la companie către clienți). În perioada de raportare curentă, Grupul a actualizat metodologia utilizată pentru estimarea emisiilor de gaze cu efect de seră din Scope 3, în special pentru categoriile asociate bunurilor și serviciilor achiziționate si bunurilor de capital achizitionate. În perioada de raportare precedentă, emisiile Scope 3 au fost calculate utilizând factori de emisii derivați din baza de date EXIOBASE, un model multi-regional input-output (MRIO). Începând cu perioada de raportare curentă, societatea a adoptat baza de date CEDA Watershed ca sursă principală de factori de emisii pentru modelarea input-output extinsă cu indicatori de mediu. Această modificare metodologică a fost implementată pentru a îmbunătăți acuratețea, relevanța și transparența estimării emisiilor Scope 3. Baza de date CEDA Watershed oferă o granularitate sectorială mai ridicată, precum și factori de emisii actualizați anual care reflectă mai fidel structura economică și intensitatea emisiilor din lanțurile de aprovizionare. În plus, setul de date este compatibil cu metodologiile de analiză a ciclului de viață (LCA) și permite utilizarea directă a factorilor de emisii corelați cu datele economice privind cheltuielile, utilizate în calculul emisiilor Scope 3. Prin urmare, noua metodologie permite o alocare mai precisă a emisiilor către categoriile de bunuri și servicii achiziționate, reducând incertitudinile asociate agregării sectoarelor economice necesare în cazul bazei de date utilizate anterior. Societatea consideră că utilizarea bazei de date CEDA Watershed furnizează informații mai utile pentru utilizatori și părțile interesate și contribuie la îmbunătățirea robusteții raportării emisiilor din lanțul valoric. Tabel privind emisiile GES in tCO2e 2024 raportat vs 2024 schimbare de metodologie CEDA 2024 Exiobase 2024 Scope 1 Emisii GES Total Scop 1 emisii GES 7.130,2 6,189.7 % GES Scop 1din schemele ETS - - Scope 2 Emisii GHG Total emisii GES (location-based) Scope 2 4.094,8 4,094.8 Total emisii GES (market-based) Scope 2 3.486,5 3,486.5 Scope 3 Emisii GES Total emisii GES indirecte brute (Scope 3) 123.541,8 178,220.7 - Bunuri și servicii achiziționate 67.685,9 111,973.0 - Bunuri de capital 31.421.1 41,843.9 - Activități legate de combustibil și energie 2.423,9 2,423.9 - Transport și distribuție din amonte 127.1 71.0 - Deșeuri generate în operațiuni 2.327,4 2,327.4 - Călătorii de afaceri 96.9 122.2 - Naveta angajaților 4.111,0 4,111.0 - Active închiriate în amonte 184,0 184.0 - Transport în aval 15.067,0 15,067.0 - Prelucrarea produselor vândute - - - Utilizarea produselor vândute - - - Tratarea la sfârșitul vieții produselor vândute 88,2 88.2 - Active închiriate în aval 9,0 9.0 - Francize - - - Investitii - - Emisii Totale de GES (location-based) 134.766,8 188.505,2 Emisii Totale de GES (market-based) 134.158,5 187.896,8 În conformitate cu ESRS 1, secțiunea 7.4 – Modificări în pregătirea sau prezentarea informațiilor privind sustenabilitatea, valorile comparative aferente perioadei precedente au fost recalculate utilizând metodologia actualizată, pentru a asigura coerența și comparabilitatea între perioadele de raportare. Valorile comparative restatate reflectă aplicarea factorilor de emisii din baza de date CEDA Watershed asupra datelor de activitate raportate anterior. Diferențele dintre valorile emisiilor Scope 3 raportate inițial în perioada precedentă și valorile comparative revizuite sunt generate exclusiv de schimbarea bazei de date utilizate pentru factorii de emisii și de îmbunătățirea metodologică aferentă, și nu de modificări ale datelor de activitate subiacente. Societatea prezintă, prin urmare, valori comparative restatate pentru perioada anterioară, alături de informațiile aferente perioadei curente, iar
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 32 | Pag diferențele dintre valorile raportate anterior și cele revizuite sunt prezentate în tabelele relevante privind emisiile Scope 3, pentru a asigura transparența impactului acestei modificări metodologice. De asemenea, am actualizat metodologia de calcul pentru emisiile Scope 1 aferente agenților frigorifici, astfel încât aceasta să reflecte mai fidel realitatea operațională și să îmbunătățească acuratețea raportării. Modificările vizează includerea unor estimari de pierderi actualizate printr-o mai bună aliniere la practicile internaționale relevante. Tabel privind emisiile GES in tCO2e 2025 2024 % Scope 1 Emisii GES Total Scop 1 emisii GES 8.060,6 7.130,2 113% % GES Scop 1din schemele ETS - - Scope 2 Emisii GHG - Total emisii GES (location-based) Scope 2 5.074,8 4.094,8 121% Total emisii GES (market-based) Scope 2 4.059,0 3.486,5 114% Scope 3 Emisii GES Total emisii GES indirecte brute (Scope 3) 120.579,5 123.541,8 98% - Bunuri și servicii achiziționate 73.760,0 67.685,9 109% - Bunuri de capital 19.848,3 31.421.1 63% - Activități legate de combustibil și energie 2.854,3 2.423,9 118% - Transport și distribuție din amonte 122,3 127.1 96% - Deșeuri generate în operațiuni 3.036,9 2.327,4 130% - Călătorii de afaceri 100,9 96.9 104% - Naveta angajaților 4.117,6 4.111,0 100% - Active închiriate în amonte 181,0 184,0 98% - Transport în aval 16.485,1 15.067,0 109% - Prelucrarea produselor vândute - - - Utilizarea produselor vândute - - - Tratarea la sfârșitul vieții produselor vândute 64,1 88,2 73% - Active închiriate în aval 9,0 9,0 100% - Francize - - - Investitii - - Emisii Totale de GES (location-based) 133.714,9 134.766,8 99% Emisii Totale de GES (market-based) 132.699,0 134.158,5 99% Grupul nu detine alte investiții, cum ar fi asociații, filiale neconsolidate etc cu sau fara control operațional pentru care ar trebui sa prezinte calculul amprentei de carbon. Prezentarea emisiilor dezagregate pe surse este mai jos: Tabel privind dezagregarea emisiilor GES pe surse in tCO2e 2025 2024 % Total emisii directe GES (Scope 1) 8.060,6 7.130,2 113% Combustie staționară 4.567,2 3,667.7 125% Combustie mobilă 2.989,6 2,472.5 121% Emisii din procese - - Emisii fugitive 503,7 990,0 51% Total emisii GES (location-based) Scope 2 5.074,8 4,094.8 121% Total emisii GES (market-based) Scope 2 4.059,0 3,486.5 114% Total emisii GES indirecte brute (Scope 3) 120.579,5 123.541,8 98% Emisii Totale de GES (location-based) 133.714,9 134.766,8 99% Emisii Totale de GES (market-based) 132.699,0 134.158,5 99% Rezultatele sunt prezentate în tone CO2 echivalent (tCO2e), această unitate de măsură reflectând emisiile de dioxid de carbon (cea mai mare pondere), metan (CH4), oxid de azot (N2O), hexafluorură de sulf (SF6), hidrofluorocarburi (HFC), perfluorocarburi (PFC) și trifluorură de azot (NF3), conform cerințelor de calcul stabilite în standardul GHG Protocol. Nu există rezultate exprimate individual care să arate contribuția fiecărui gaz cu efect de seră, respectiv CO2, CH4, N2O, HFC-uri, PFC-uri, SF6 și NF3. Această abordare se datorează specificului activității MedLife, care nu include procese industriale sau de producție ce ar genera emisii semnificative de gaze cu efect de seră altele decât CO2 din combustibili fosili. Astfel, raportarea agregată în CO2 echivalent este considerată suficientă pentru a reflecta impactul companiei. Prezentarea detaliata a rezultatelor privind calculul amprentei de carbon Analiza emisiilor de gaze cu efect de seră (GHG) a fost realizată în conformitate cu principiile și cerințele stabilite de GHG Protocol Corporate Standard, inclusiv cele referitoare la limitele de raportare și divulgarea emisiilor de tip market-based pentru Scopul 2. In cadrul Scope 1 au fost determinate doua categorii de emisii: emisiile generate de dotarile companiei, respectiv consumul de gaze naturale rezultand 4.567,2 tCO2e; emisiile aferente consumurilor de combustibili ale autovehiculelor operate de companie, rezultand 2.989,6 tCO2e; emisiile fugitive de agenti frigorifici din echipamentele de racire, rezultand 503,7 tCO2e. In cazul dotarilor, consumul de gaze naturale reprezinta 57% din totalul emisiilor din aceasta categorie. Pentru Scope 1, emisiile de CO2 provenite din arderea gazelor naturale pentru încălzire au fost calculate pe baza consumului facturat și a factorilor de emisie standard pentru gazele naturale, conform UK Government GHG Conversion Factors for Company Reporting 2025. In cadrul Scope 2, conform standardului de calcul, este o singura categorie de emisii aplicabila, respectiv energia achizitionata. Rezultatul de 3.486,5 tCO2e aferent Grupului cuprinde energia electrica si energia termica. Avand in vedere ponderea mica a energiei termice achizitionata din sistemele de termoficare locale (75 tCO2e), energia electrica este cea mai importanta sursa de emisii din Scope 2. In ceea ce priveste emisiile aferente electricitatii achizitionate, acestea au fost calculate atat aplicand factorul de emisii la nivel national cat si cel specific furnizorilor. MedLife nu utilizează instrumente contractuale care acopera emisiile de gaze cu efect de seră (GES) din Scopul 2. Compania nu a implementat un sistem de achiziție de energie electrică însoțită de certificate de energie verde, contracte de achiziție de energie (PPA) sau certificate de origine (GoO) pentru a acoperi emisiile sale de Scopul 2. Astfel, nu sunt raportate proporții de emisii acoperite de astfel de instrumente contractuale, iar energia utilizată nu provine din surse regenerabile certificate. În ceea ce privește Scope 2 (emisii indirecte din utilizarea energiei achiziționate), emisiile din energia electrică achiziționată au fost calculate pe baza consumului de electricitate, folosind informatiile din facturile furnizorilor, factorii de emisie stabiliți pentru rețeaua națională (location) sau ajustați în funcție de mixul energetic disponibil (market). Nu exista emisii biogene de CO2 din ardere sau biodegradare a biomasei incluse în emisiile de GES din acest scop. Emisiile Scope 3. Pentru colectarea datelor privind emisiile de gaze cu efect de seră, organizația a folosit o varietate de surse, inclusiv facturile de energie și combustibili (Activități legate de combustibil și energie), precum și registrele interne de cheltuielile pentru bunuri și servicii. Pentru calcularea GHG Scope 3, Grupului nu a folosit date primare obtinute de la furnizori sau alti parteneri din lantul de valoare. Pentru categoriile Bunuri si servicii achizitionate, Bunuri de capital, Calatorii de afaceri, Transport si distributie in amonte, Grupul a folosit metoda SPEND based pentru a estima amprenta de carbon. Metoda Spend-based (bazată pe cheltuieli) a fost aplicata în asociere cu baza de date CEDA October 2025. Această metodă presupune
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 33 | Pag estimarea emisiilor pe baza cheltuielilor făcute de organizație pentru bunuri și servicii, călătorii de afaceri și transportul amonte si a investitiilor pentru bunuri de capital. In ceea ce priveste amprenta de carbon generata de activitățile legate de combustibil și energie (din amonte), acestea au la baza volumele de energie si combustibil utilizate in calculul Scope 1 si Scope 2. Acestea au fost estimate pe baza datelor de consum de combustibil sau energie din facturi, și a tipurilor de combustibil utilizate (diesel, benzină, GPL), aplicând factorii de emisie corespunzători fiecărui tip de combustibil (UK Government GHG Conversion Factors for Company Reporting 2025). Pentru calcularea amprentei deseurilor generate in operatiuni, Grupul a folosit in general date obtinute de furnizori asa cum este prezentat si in E5-5 Iesiri de resurse. Factorii de emisii aplicati în estimările privind tipurile de deșeuri au fost preluați din baza de date UK Government GHG Conversion Factors for Company Reporting 2025. In ceea ce privește Naveta angajaților, medicilor si Transportul in aval (naveta pacientilor), această categorie depinde de preferințele de transport ale acestora si de locatiile deservite. Datele au fost colectate pentru toate entitatile MedLife, locatiile cu puncte de lucru, numărul de angajați/medici și numărul de zile lucrate, numarul de vizite ale pacientilor la nivel de locație. Pe baza acestor informații, s-au aplicat factorii de emisie corespunzători pentru a estima impactul transportului. Cifrele sunt prezentate centralizat pentru toate locațiile MedLife. În determinarea tipurilor de transport utilizate și a distanțelor parcurse de angajați, medici sau pacienti au fost utilizate informațiile din diverse Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă din mai multe orașe din România, cum ar fi Bucuresti, Târgoviște, Brăila, Deva, Oradea și altele. În cazurile unde nu s-au putut identifica astfel de planuri pentru orașe, au fost folosite datele județelor respective sau județelor învecinate. În cazul bunurilor închiriate în amonte, care includ spații utilizate pentru activități medicale și administrative, emisiile au fost estimate pe baza suprafețelor închiriate și a consumului de energie al echipamentelor de refrigerare. Aceste estimări au inclus și calculul emisiilor fugitive de agent frigorific, având în vedere factori precum capacitatea echipamentelor de răcire, scurgerile de refrigerant și conversia energiei în kilograme de agent frigorific. În ceea ce privește tratarea la sfărșitul vieții a produselor vândute (linia de business farmacii), organizația a inclus ambalajele medicamentelor introduse pe piața din România. Datele referitoare la cantitățile de produse achiziționate și ambalajele aferente au fost centralizate pentru a estima emisiile generate de gestionarea acestora la finalul ciclului de viață. Estimările privind tratamentul deșeurilor au fost realizate pe baza datelor publicate de EUROSTAT, care oferă informații detaliate despre ratele de reciclare pentru diferite tipuri de ambalaje, cum ar fi plasticul, sticla, cartonul și aluminiul. În plus, s-a presupus că deșeurile care nu sunt reciclate sunt gestionate prin depozitare finală, aceasta fiind metoda predominantă de tratare a deșeurilor în România, conform datelor disponibile. Factorii de emisii aplicati în estimările privind tipurile de deșeuri generat din produse vandute au fost preluați din baza de date DEFRA UK. De asemenea, pentru bunurile închiriate în aval, emisiile au fost determinate pe baza suprafețelor de birouri închiriate de organizație și de terți, precum și pe baza consumului de energie al acestora. Factorii de emisii aplicati în estimările privind închirierile in aval au fost preluați din baza de date UK Government GHG Conversion Factors for Company Reporting 2025. În cadrul evaluării emisiilor, au fost incluse toate gazele cu efect de seră relevante, conform cerințelor GHG Protocol, printre care CO2, CH4, N2O, HFC-uri, PFC-uri, SF6 și NF3. Deși nu există o defalcare directă a emisiilor pe fiecare tip de gaz cu efect de seră în raportul final, factorii de emisii utilizați din baza de date DEFRA UK se concentrează în principal pe CO2 echivalent (CO2e). Astfel, contribuția celorlalte gaze se reflectă în totalul emisiilor calculate ca tCO2e, permițând o evaluare comprehensivă a impactului activității organizației asupra schimbărilor climatice. Calitatea datelor este un element esențial în procesul de contabilizare și raportare a emisiilor de GHG. În cadrul acestui proces, au fost realizate evaluări ale incertitudinii utilizând ghidul IPCC și instrumentele asociate GHG Protocol. Aceste evaluări au permis organizarea rezultatelor cantitative pe o scară ordinale, care reflectă intervalele de încredere cantitative, oferind o estimare a incertitudinii asociate fiecărei valori. Astfel, incertitudinile estimate pentru datele colectate au fost luate în considerare pentru a îmbunătăți fiabilitatea și transparența raportului final. Din analiza emisiilor de Scope 3 la nivelul Grupului au fost excluse urmatoarele categorii: 3.10 Prelucrarea produselor vandute, 3.11 Utilizarea produselor vandute, 3.14 Francize și 3.15 Investii, nefiind aplicabile domeniilor de activitate desfasurate de Grup. Per ansamblu, nivelul total al emisiilor de gaze cu efect de seră (GHG) a rămas relativ constant între anii 2024 și 2025, variațiile înregistrate la nivelul anumitor categorii de emisii compensându-se reciproc și menținând profilul general al emisiilor într-un interval comparabil între cele două perioade de raportare. Variația emisiilor aferente Scope 3 între anii 2024 și 2025 este determinată în principal de evoluția categoriilor Bunuri și servicii achiziționate și Bunuri de capital. Creșterea emisiilor asociate bunurilor și serviciilor achiziționate reflectă, în principal, intensificarea activității operaționale a Societății și, implicit, majorarea volumului de achiziții necesare desfășurării acesteia. În același timp, scăderea emisiilor aferente bunurilor de capital este explicată de caracterul variabil al investițiilor în active pe termen lung, nivelul acestora putând fluctua de la un exercițiu financiar la altul în funcție de planurile de investiții și de ciclurile de dezvoltare ale Societății. În consecință, în anul 2025 s-a înregistrat o diminuare a emisiilor aferente acestei categorii, în contextul unui nivel mai redus al investițiilor comparativ cu anul precedent. Tabel privind intensitatea emisiilor de GES in tCO2e Intensitatea GES 2025 2024 Emisii totale de GES (location-based) tCO2e 133.714,9 134.633,1 Emisii totale de GES (market-based) tCO2e 132.699,0 133.984,1 Total venit net din contracte cu clientii, cf situatii financiare consolidate KRON 3.173.518,7 2.715.574,7 Intensitatea emisiilor de GES, bazată pe locație (emisii totale de GES pe venit net) % 4,2% 4,9% Intensitatea emisiilor de GES, bazată pe piață (emisii totale de GES pe venit net) % 4,2% 4,9%
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 34 | Pag ESRS E2 – POLUAREA [E2.IRO-1] - DESCRIEREA PROCESELOR DE IDENTIFICARE ȘI DE EVALUARE A IMPACTURILOR, A RISCURILOR ȘI A OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE LEGATE DE POLUARE In procesul de identificare si evaluare a impacturilor, riscurilor si oportunitatilor semnificative legate de poluare, Medlife a pornint de la o lista potentiala de IROs, in special cea derivata din sub-sub-temele ESRS 1. Grupul MedLife a efectuat o analiză detaliată a naturii operațiunilor sale, punctelor geografiice si de lucru active, pentru a identifica impacturile, riscurile și oportunitățile legate de poluare în cadrul activităților proprii și al lanțului valoric. În acest proces, au fost identificate si evaluate amplasamentele pentru care MedLife deține autorizație integrată de mediu, identificându-se potențialele surse de poluare, activitatile unde sunt utilizate substanțe periculoase si modul in care activitatile Grupului genereaza microplastice. În ceea ce privește consultările, Grupul a derulat un proces intern de evaluare, implicând experți din diferite departamente pentru a înțelege amploarea impactului asupra mediului, fără a desfășura consultări directe cu părțile externe afectate. De asemenea, pentru a evalua impactul generării de microplastice, s-a realizat o analiză detaliată a liniilor de business care utilizează consumabile din plastic. Pe baza studiilor științifice existente, a fost cuantificată cantitatea de microplastice generată, pentru a putea concluziona asupra materialitati acestei teme. MedLife realizeaza anual o analiză completă a substanțelor utilizate în cadrul operațiunilor sale, conform Regulamentului CLP (Clasificarea, Etichetarea și Ambalarea Substanțelor Chimice) și Directivei CSRD (Directiva privind Raportarea de Sustenabilitate Corporativă), pentru a evalua riscurile și impactul asupra sănătății și mediului. Scopul acestei analize a fost identificarea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare si materialitatea acestora in impactul potential generat. Este important de menționat că Grupul MedLife nu a identificat si nu utilizează substanțe care prezinta motive de ingrijorare deosebita (SOVHC). Au fost analizate atât autorizațiile de mediu, cât și buletinele de monitorizare a apelor uzate, pentru a determina tipul de poluanți emiși și eventualele depășiri ale limitelor admise. Nu au fost identificate alte substanțe poluante decât cele regăsite în documentele menționate anterior. Următorul tabel enumeră impacturile, riscurile și oportunitățile legate de poluare, pe care MedLife le-a identificat și evaluat ca fiind semnificative în urma evaluării sale de materialitate dublă (DMA), inclusiv categoriile de stakeholderi afectati si locul manifestarii impactului. Această dezvăluire trebuie citită împreună cu ESRS 2, în special IRO-1 și SBM-3, în conformitate cu CSRD. Abrevierile (daca este cazul) sunt furnizate in Anexa 1. Tabel privind impacturile, riscurile și oportunitățile legate de poluare ESRS E2 Stakeholders Amonte Linii business Aval # Descriere scurta Angajați & Lucratori Clienti Pacienti Furnizori Comunitatea Silent stakeholder Corporate Clinici Laboratoare Spitale Farmacii Altele M10 Generarea de microplastice prin uzura dispozitivelor, echipamentelor si consumabilelor medicale din plastic. RO9 Creșterea preocupărilor publice și de reglementare privind microplasticele. M8 Poluarea apei in mod accidental cu substanțe chimice și agenți patogeni M9 Impact potențal prin utilizarea și depozitarea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare Aceste impacturi negative generează următoarele efecte: Poate duce la poluare și riscuri pentru sănătatea angajaților și pacienților prin microplastice generate din utilizarea si uzura unor dispozitive, echipament și consumabile medicale. Poluarea apei in mod accidental cu substanțe chimice prin utilizarea dezinfectanților și a altor substanțe biocide în procesele de curățenie și dezinfecție și microbi patogeni. Impacturi negative potentiale asupra mediului si/sau asupra oamenilor prin utilizarea și depozitarea necorespunzatoare a substantelor periculoase folosite in activitatile Grupului. Cât privește riscul RO9, acest risc este legat de creșterea preocupărilor publice și de reglementare privind microplasticele. Grupul MedLife se poate confrunta in timp, intr-un orizon de timp mediu, cu riscul unei cereri crescute pentru alternative la plastic în consumabilele medicale, deși acestea nu sunt încă strict reglementate. Dacă interesul public și presiunea reglementărilor continuă să crească, MedLife ar putea fi nevoită să investească în consumabile medicale din materiale mai ecologice, alternative la plastic. Aceasta ar presupune costuri suplimentare pentru achiziție, teste și posibila certificare a noilor materiale. În plus, un răspuns întârziat la preocupările pacienților privind microplasticele ar putea afecta imaginea Grupului MedLife, pe măsură ce publicul devine tot mai atent la impactul asupra mediului și sănătății al produselor folosite în îngrijirea medicală [E2-1] - POLITICI LEGATE DE POLUARE Politica de Sustenabilitate a MedLife Politica de sustenabilitate a Grupului MedLife gestioneaza impacturile și riscurile legate de mediu, printre care și cele legate de poluarea apei (M8), microplastice (M10, RO9) și substanțe care prezintă motive de îngrijorare (M9). Prin această politică, Grupul MedLife și-a stabilit mai multe obiective esențiale pentru integrarea sustenabilității în strategia sa de dezvoltare, printre care și adoptarea unei abordări responsabile care integrează soluții sustenabile pentru a minimiza impactul operațiunilor sale asupra mediului.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 35 | Pag Pentru a asigura o implementare eficientă și aliniată atât la evoluțiile interne, cât și la cele externe, politica Grupului MedLife va fi revizuită anual sau ori de câte ori va fi necesar. Politica de sustenabilitate a Grupului MedLife se aplică tuturor activităților sale interne, inclusiv operațiunilor proprii, având ca obiectiv reducerea impactului asupra mediului, în special în ceea ce privește generarea de microplastice, poluarea apelor, inclusiv ca urmare a utilizării unor substanțe considerate motive de îngrijorare. În ceea ce privește microplasticele, politica conține obiective de sporire a rigurozității procesului de analiză și reducerea cantității de microplastice. MedLife intenționează să implementeze soluții inovative pentru a atenua poluarea cu microplastice, incluzând utilizarea de materiale medicale alternative și biodegradabile și reciclarea materialelor plastice. În plus, va promova educația angajaților și colaborarea cu furnizorii pentru a minimiza utilizarea produselor care contribuie la generarea de microplastice. Criteriile de selecție a materialelor vor fi, de asemenea, revizuite pentru a include standarde mai stricte privind utilizarea materialelor care generează microplastice, consolidând astfel angajamentul MedLife față de protecția mediului și sănătatea publică. În ceea ce privește utilizarea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare, politica prezintă procesul de identificare a principalelor substanțe care prezintă motive de îngrijorare utilizate și înlocuirea acestora în viitor, în funcție de posibilități, cu alternative mai sigure, care reprezintă un obiectiv cheie al politicii. MedLife SA a implementat proceduri care reglementeaza metodologiile aplicate in laboratoare pentru asigurarea securitatii si biosigurantei personalului, a pacientilor, a mediului inconjurator dar si a echipamentelor in conditii normale de lucru, dar si in cazul unor incidente sau situatii de urgenta. În continuare, MedLife își propune să identifice si monitorizeze utilizarea acestor substanțe riscante si analizarea, pe cât posibil, a unor alternative mai sigure, care prezintă riscuri mai reduse pentru sănătate și mediu. Politica nu abordează în mod specific înlocuirea sau eliminarea la minimum a utilizării substanțelor care prezintă motive de îngrijorare. Deși include măsuri pentru prevenirea și gestionarea poluării accidentale, acestea se concentrează pe identificarea punctelor critice, inspecția infrastructurii, intervenția în caz de incidente și colaborarea cu autoritățile și unități specializate. În absența unor angajamente clare privind reducerea utilizării substanțelor care prezintă motive de îngrijorare sau implementarea unor alternative sustenabile, contribuția politicii la atingerea obiectivului de poluare zero rămâne limitată la gestionarea incidentelor. Politica de Sustenabilitate a Gruplui face referinta la Politica de prevenire și combatere a poluărilor accidentale, reafirmand angajamentul pentru gestionarea eficientă a riscurilor asociate contaminării fluxurilor de apă. Informațiile cerute de MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), d), e) și f) sunt raportate în cadrul secțiunii E1-2 Politici legate de atenuarea schimbărilor climatice din cadrul ESRS E1. Planul de prevenire și combatere a poluărilor accidentale Planul de prevenire și combatere a poluărilor accidentale (Planul) este asimilat la nivel de politică pentru gestionarea impacturilor legate de poluare pentru spitale si gestioneaza impactul identificat privind poluarea apelor în mod accidental cu substanțe chimice și agenți patogeni (M8). Elaborarea acestui plan este obligatorie pentru orice utilizator al resurselor de apă care desfășoară activități cu potențial poluant, conform prevederilor HGR nr. 188/2002-NTPA 002 si HGR nr. 351/2005. În cazul spitalelor (care fac obiectul acestui impact – M8), care utilizează rețeaua de canalizare urbană, conformitatea cu parametrii de calitate ai apelor uzate deversate este reglementată și monitorizată de furnizorul de servicii de apă și canalizare. Planul de prevenire și combatere a poluărilor accidentale se axează pe măsuri esențiale pentru gestionarea eficientă a riscurilor asociate contaminării resurselor de apă. Aceasta include obiective precum identificarea potențialelor surse de poluare accidentală, analizând punctele unde pot apărea scurgeri sau emisii necontrolate. De asemenea, stabilește tipurile de acțiuni de intervenție, definind metode specifice de răspuns pentru fiecare situație. Politica prevede și mijloacele de intervenție, adică echipamentele și materialele necesare pentru limitarea efectelor poluării. În plus, sunt desemnați responsabilii pentru fiecare tip de acțiune, asigurând o coordonare clară a intervențiilor. Nu în ultimul rând, se precizează instituțiile care trebuie anunțate în caz de poluări accidentale, pentru o reacție rapidă și conformă cu reglementările în vigoare. Acordurile de Preluare a Apelor Uzate pentru spitale, emise pe baza documentației tehnice, includ și un Plan de Prevenire și Combatere a Poluărilor Accidentale, care detaliază sursele potențiale de poluare, acțiunile și mijloacele de intervenție, responsabilitățile aferente și instituțiile ce trebuie notificate în caz de poluare accidentală. Aceste măsuri sunt direct corelate cu impactul negativ identificat asupra calității apelor, având rolul de a preveni contaminarea resurselor de apa și de a asigura respectarea normelor de protecție a mediului. Aceasta se aplica tuturor punctelor de desfasurare a activitatii care se incadreaza in categoria obiectivelor cu impact asupra mediului – pentru care s-a si emis Autorizatie de Mediu, respectiv spitalele MedLife. Cel mai înalt nivel organizațional autorizat al întreprinderii responsabil de implementarea politicii este Directorul General. Planul poate fi pus la dispoziția părților interesate potențial afectate și a părților interesate care trebuie să contribuie la implementarea acesteia prin consultare la sediul MedLife. Planul abordează în mod eficient atenuarea impacturilor negative legate de poluarea apei printr-o abordare structurată care include identificarea riscurilor, prevenirea acestora și reacția în situații de urgență. Un aspect esențial este identificarea punctelor critice din unitate unde poluarea accidentală este cel mai probabilă, asigurând astfel implementarea unor măsuri preventive specifice. Aceste măsuri includ inspecții periodice ale platformelor de parcare, sistemelor SPP și spațiilor de depozitare a substanțelor periculoase, precum și menținerea rețelei interne de canalizare pentru a preveni scurgerile și contaminarea. De asemenea, planul stabilește protocoale clare de intervenție în caz de poluare accidentală, care implică notificarea imediată a conducerii unității, mobilizarea echipelor de intervenție. Pentru a asigura un răspuns eficient, lucrătorii din zonele critice și echipele de intervenție sunt instruiți în prevenirea și gestionarea poluării, iar personalul desemnat are responsabilități clare pentru monitorizarea și prevenirea incidentelor. În plus, monitorizarea continuă și comunicarea cu autoritățile joacă un rol esențial, asigurând raportarea periodică a măsurilor implementate și a eficienței acestora în controlul poluării. Procedura privind biosecuritatea Procedura privind biosecuritatea este o politică care reglementeaza metodologia aplicata in Laboratoarele de Analize Medicale Medlife (LAM) pentru asigurarea securitatii si biosigurantei personalului din cadrul LAM, a pacientilor care se adreseaza LAM, a mediului inconjurator si a echipamentelor. Prezenta procedura se aplica in cadrul Laboratoarelor de analize medicale ce apartin Medlife SA, Policlinica de Diagnostic Rapid SA, Policlinica de Diagnostic Rapid Medis, Genesys Medical Clinic, Biotest Med SRL, Solomed Clinic SA, Medici’s SA, Clinica Polisano SRL, de catre managementul laboratorului si personalul responsabil pentru raportarea rezultatelor. Politica are ca principale referinte Standardele: ISO 15189:2023 Laboratoare medicale. Cerinte particulare pentru calitate si competenta, ISO 15190:2005 - Laboratoare medicale. Cerinte pentru securitate, ISO 14971:2019, Medical devices – Application of risk management to medical devices, ISO 14155:2020, Clinical investigation of medical devices for human subjects — Good clinical practice; ISO 31000 Managementul riscului. Este aprobata de catre Directorul Medical Medlife si este diseminata intern prin instruiri specifice angajatilor din laboratoare. Aceasta procedura abordeaza masurile, modul de reactie in cazul incidentelor și situațiilor de urgență cauzate de substanțele care prezinta motive de ingrijorare (SOC) în cadrul Grupului MedLife. De asemenea, substanțele de interes, precum formaldehida, metanolul si toluenul – singurele substanțe care prezintă motive de îngrijorare (SOC) utilizate de companie – sunt gestionate conform cerințelor impuse de fișele de securitate (Safety Data Sheets – SDS). Fișele de securitate sunt documente obligatorii pentru substanțele chimice periculoase, conform legislației europene și conțin informații detaliate despre proprietățile fizico-chimice, toxicologice și ecotoxicologice ale substanței. Acestea includ instrucțiuni privind manipularea în siguranță, măsurile de prim-ajutor, prevenirea incendiilor, reacția în caz de scurgere sau contaminare, precum și măsurile necesare pentru protejarea sănătății umane și a mediului. Politicile implementate de Grupul MedLife contribuie la Planul de Acțiune al Uniunii Europene pentru Poluarea Zero a Aerului, Apei și Solului prin măsurile proactive de monitorizare și reducere a impacturilor asupra mediului. [E2-2] - ACȚIUNI ȘI RESURSE LEGATE DE POLUARE MedLife efectuează cu responsabilitate monitorizarea calității apelor uzate în toate locațiile sale care se încadrează în categoria obiectivelor cu impact asupra mediului, pentru care a fost emisă Autorizatia de Mediu. Aceasta asigură un control riguros al factorilor de mediu, în conformitate cu reglementările legale. Rapoartele de încercare, care sunt esențiale pentru verificarea calității apei uzate, sunt realizate de laboratoare acreditate RENAR, asigurând astfel precizie și conformitate cu standardele internaționale.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 36 | Pag În ceea ce privește monitorizarea calității apei uzate, MedLife urmează o serie de indicatori esențiali pentru a asigura respectarea normelor de mediu. Acești indicatori sunt monitorizați și verificați lunar/semestrial/anual, conform acordului de preluare emis si autorizatiilor de mediu emise, asigurându-se că toate procesele de evacuare a apei uzate respectă cele mai înalte standarde de calitate și protecție a mediului. Tabel privind acțiunile legate de poluare ESRS E2 IRO Actiuni Orizont de timp Scopul actiunii Capex /Opex * Progres** M10 Identificarea unor materiale medicale alternative și biodegradabile. Continuă Toate liniile de business vizate Nu e cazul Monitorizat Colaborarea cu furnizorii pentru a minimiza utilizarea produselor care contribuie la generarea de microplastice. Continuă Toate liniile de business vizate Nu e cazul Monitorizat RO9 Vezi M10 Continuă Toate liniile de business vizate Nu e cazul Monitorizat M8 Monitorizarea calității apelor uzate în toate locațiile sale care se încadrează în categoria obiectivelor cu impact asupra mediului, pentru care a fost emisă Autorizatia de Mediu Continuă Toate liniile de business vizate Nu e cazul Monitorizat M9 Identificarea si monitorizarea utilizarii acestor substanțe riscante si analizarea, a unor alternative mai sigure, care prezintă riscuri mai reduse pentru sănătate și mediu Continuă Toate liniile de business vizate Nu e cazul Monitorizat *Resursele alocate - întrucât măsurile implementate fac parte din operațiunile curente ale Grupului și sunt integrate în procesele organizaționale și de conformitate existent și nu implică, în prezent, alocări semnificative de capital sau cheltuieli operaționale dedicate. **Progresul implementării acestei acțiuni este monitorizat prin procesele interne de management și raportare ale Grupului Impacturile analizate sunt de natură potențială, iar măsurile adoptate sunt orientate spre prevenție și gestionarea riscurilor, nu spre remedierea unor efecte deja produs. În contextul ierarhiei de atenuare a poluării, monitorizarea indicatorilor apelor uzate se încadrează în stratul de reducere a poluării. Deși nu previne direct poluarea, monitorizarea permite identificarea poluanților și asigură că emisiile de apă uzată sunt controlate, respectând standardele legale și de mediu. Astfel, măsurarea și monitorizarea indicatorilor ajută la reducerea impactului poluării asupra mediului, prin intervenția promptă în caz de depășire a limitelor permise. [E2-3] - ȚINTE LEGATE DE ATENUAREA POLUARE În vederea prevenirii impacturilor negative asupra mediului, societatea a stabilit ca obiectiv de sustenabilitate menținerea unui nivel zero incidente semnificative de poluare asociate evacuării apelor uzate provenite din activitățile medicale, inclusiv incidente legate de substanțe periculoase. Acest obiectiv este aliniat politicii interne de protecție a mediului și management al poluării și vizează prevenirea contaminării mediului acvatic și respectarea cerințelor legale aplicabile. Ținta este definită indicator absolut, exprimat în număr de incidente semnificative, având ca domeniu de aplicare toate activitățile operaționale ale spitalelor care generează ape uzate, dar si operațiunile conexe unde se gestioneaza substanțe chimice relevante. Valoarea de referință este zero incidente în anul 2025, iar obiectivul se aplică continuu, fiind revizuit anual în cadrul sistemului de management de mediu. Stabilirea țintei se bazează pe analiza riscurilor de mediu, pe cerințele legislației naționale și europene privind gospodărirea apelor și gestionarea substanțelor periculoase, precum și pe proceduri interne de control operațional și prevenire a poluărilor accidentale. Obiectivul a fost definit pe baza datelor operaționale istorice și a evaluărilor interne de risc. Personalul operațional și responsabilii de mediu sunt implicați în implementarea și monitorizarea acestuia, iar performanța este monitorizată prin indicatorul „număr de incidente de poluare semnificativă raportate anual”, prin audituri interne și revizuiri periodice ale managementului. Progresul este evaluat anual. [E2-4] – POLUAREA AERULUI, A APEI ȘI A SOLULUI Tabelul de mai jos prezintă poluanții de apă generați de către MedLife în decursul anului de raportare, incluzând poluanții reglementați conform Regulamentului (CE) Nr. 166/2006 al Parlamentului European și al Consiliului. Tabel privind cantitatea de poluanți de apă la nivel de sediu și centralizat. Indicator de calitate UM Valori maxime admise, concentratie Valori maxime admise, kg/an * 2025 (kg) 2024 (kg) Fosfor total mg/dm3 5 5 000 156,88 123,88 Zinc mg/dm3 1 100 20,69 18,55 Nichel mg/dm3 1 20 0,90 0,81 Plumb mg/dm3 0,5 20 0,90 0,81 Cupru mg/dm3 0,2 50 0,90 0,81 Crom total mg/dm3 1,5 50 0,45 0,40 * conform Regulamentul (CE) Nr. 166/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 ianuarie 2006 privind înființarea unui Registru European al Emisiilor și Transferurilor de Poluanți și modificarea Directivelor Consiliului 91/689/CEE și 96/61/CE Cantitatea totală a fost determinată utilizand metoda de calcul bazată pe date reale, în conformitate cu standardele metodologice stabilite de ESRS E2. Această abordare presupune colectarea și analizarea datelor raportate privind apele evacuate cu o frecvență lunară/trimestriala/anuala pentru fiecare spital, urmând ca valorile obținute pentru concentrație să fie înmulțite cu volumul de apă evacuat, pentru a determina masa totală de poluanți. În cadrul procesului de raportare, s-au primit buletine de analiză de la spitalele din grup. Totuși, din cauza diferențelor existente în metodologiile de analiză de laborator între aceste entități, a fost necesară o estimare statistică. În cazul în care aceeași variabilă era disponibilă pentru mai multe entități, s-a utilizat media aritmetică a valorilor. Dacă o anumită variabilă era prezentă într-un singur buletin de analiză, aceasta a fost considerată reprezentativă. Astfel, pentru nichel, plumb, cupru și crom, s-au utilizat cinci valori distincte, pentru zinc, o singură valoare, iar pentru fosfor total, noua valori. Media calculată a acestor concentrații a fost apoi înmulțită cu volumul de apă evacuat de spitale. Concentrațiile inițiale ale poluanților din raporatele de analiza au fost determinate în laborator, conform standardelor SR EN ISO 15586:2004 și SR EN ISO 6678:2005, iar incertitudinea analizelor efectuate a fost sub 10% pentru concentrațiile măsurate. Totuși, trebuie menționat că incertitudinea totală a rezultatelor provine din extrapolarea datelor – un proces necesar din cauza variațiilor dintre metodele de analiză utilizate de entitățile grupului. Chiar și în aceste condiții, masa determinată a poluanților este cu mult sub limitele impuse de legislația europeană, conform cerințelor stabilite de Regulamentul 166/2006. In ceea ce priveste cantitatea de microplastice generată, aceasta este prezentata in tabelul urmator, iar metodologia de calcul este detaliata sub tabel. Tabel privind analiza microplasticelor (buc) Microplastice / sqm Microplastice in an Linii afaceri SQM Cel mai bun scenariu (limită inferioară) Scenariul mediu (limită medie) Cel mai rău scenariu (limită superiară) Cel mai bun scenariu (limită inferioară) Scenariul mediu (limită medie) Cel mai rău scenariu (limită superiară) Total 232.323 Spitale 89.394 1.144,0 1.216,5 1.289,0 37.327.170.738 39.692.747.555 42.058.324.372 Clinici 109.733 267,0 303,0 339,0 7.383.261.715 8.378.757.677 9.374.253.638 Alte linii 33.197 - - - - - - Total 44.710.432.453 48.071.505.232 51.432.578.010 Abatere 6,99% 6,53%
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 37 | Pag În vederea estimării cantității de microplastice generate în cadrul grupului MedLife, a fost aplicată o metodologie bazată pe revizuirea literaturii științifice relevante, analiza tipologiilor de suprafețe operaționale și utilizarea unor indicatori proxy pentru extrapolarea datelor. Studiile academice privind generarea microplasticelor în spații interioare comparabile au fost utilizate pentru a corela nivelurile estimate de particule cu suprafața totală a facilităților grupului. Analiza a prioritizat spitalele și clinicile, care reprezintă aproximativ 86% din suprafața totală și au cel mai ridicat potențial de generare a microplasticelor, datorită utilizării frecvente a materialelor plastice de unică folosință, textilelor sintetice și procedurilor intensive de curățare și dezinfectare. Alte tipuri de spații (birouri, unități farmaceutice etc.), reprezentând aproximativ 14% din suprafață, au fost considerate cu impact redus și nu influențează semnificativ estimarea totală. Pentru a reflecta incertitudinile inerente estimării, au fost dezvoltate scenarii de calcul de tip minim, mediu și maxim, pe baza datelor din literatură și a caracteristicilor operaționale ale facilităților analizate. Fiind un studiu estimativ, este important de menționat că există surse de incertitudine, mai ales în ceea ce privește specificitatea geografică a datelor. Datele din studiile științifice nu sunt întotdeauna aplicabile în mod direct în România, având în vedere că nu toate spitalele din întreaga lume utilizează aceleași materiale în aceleași condiții. Incertitudinea a fost captată prin designul intervalelor și scenariilor, iar analiza arată că valorile extreme diferă cu aproximativ 7% față de valoarea centrală, ceea ce sugerează o distribuție uniformă a datelor. Alte incertitudini sunt legate de frecvența utilizării materialelor și de presupunerile privind zilele lucrătoare, care sunt detaliate în anexa studiului. Alegerea unei metodologii inferioare pentru cuantificarea emisiilor a fost determinată de constrângeri de timp și de lipsa de expertiză necesară pentru a implementa o abordare mai complexă, cum ar fi sampling-ul. Având în vedere aceste limitări, s-a optat pentru o metodologie mai simplă, care a permis obținerea unui rezultat estimativ într-un interval de timp mai scurt. Deși aceasta nu oferă o precizie maximă, metodologia aleasă a fost adecvată pentru scopul studiului, având în vedere circumstanțele existente. Determinarea cantității totale de microplastice generate la nivelul întregii suprafețe analizate a fost raportată la un interval temporal de un an. Valorile de microplastice per metru pătrat au fost înmulțite cu spațiile, pe categorii de spațiu, apoi au fost înmulțite cu 252 de zile lucrătoare pe an pentru clinici si 365 pentru spitale. Diferențele dintre intervale au fost calculate. Intervalul de mijloc diferă cu aproximativ 7% față de ambele capete, arătând că această valoare este într-adevăr reprezentativă pentru centrul distribuției. Astfel, în cel mai bun caz, Grupul MedLife generează 44,7 miliarde de microplastice pe an, iar în cel mai rău caz, 51,4 miliarde de microplastice pe an [E2-5] – SUBSTANȚE CARE PREZINTĂ MOTIVE DE ÎNGRIJORARE MedLife utilizează metodologia conformă cu reglementările relevante pentru identificarea substanțelor de interes, în conformitate cu cerințele ESRS E2 și REGULAMENTUL (CE) NR. 1272/2008. În urma analizei detaliate, bazate pe fișele de date de securitate furnizate, am identificat următoarele concluzii: MedLife nu operează cu substanțe care prezinta motive de ingrijorare deosebită (SHVC). Amestecul de formaldehidă, toluen și metanol nu se încadrează sub SHVC, dar conform frazelor de pericol, acest amestec intră în categoria substanțelor care prezinta motive de ingrijorare (SOC). Identificarea substanțelor a fost realizată pe baza numărului CAS, iar substanțele ce se încadrează în SOC sunt cele cu numerele CAS 67-56-1 (Metanol), 50-00-0 (Formaldehidă), 108-88-3 (Toluen) și combinațiile acestora (amestec). Acestea se folosesc in activitatile medicale si in special laboratoare. Datele raportate (referitoare la masă) au fost obținute prin aplicarea densității substanțelor identificate asupra cantităților achiziționate de grup în anul 2025. Tabel privind evidenta substantelor care prezinta motive de ingrijorare (kg). Clasa de pericol H371 Clasa de pericol H361d Clasa de pericol H350 2024 2024 2024 Cantitatea totală de SOC care sunt generate sau utilizate în timpul producției sau care sunt procurate 26,1 - 21.808,3 2025 2025 2025 Cantitatea totală de SOC care sunt generate sau utilizate în timpul producției sau care sunt procurate 71,7 29,4 9.855,5 Grupul nu gestioneaza substante care prezinta motive de ingrijorare care părăsesc instalațiile ca emisii, ca produse sau ca parte a produselor sau serviciilor. Cantitățile variază în funcție de ciclurile de aprovizionare și de volumul de activitate.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 38 | Pag ESRS E3 - RESURSELE DE APĂ ȘI CELE MARINE [E3.IRO-1] - DESCRIEREA PROCESELOR DE IDENTIFICARE ȘI DE EVALUARE A IMPACTURILOR, A RISCURILOR ȘI A OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE DE RESURSELE DE APĂ ȘI CELE MARINE Următorul tabel enumeră impacturile, riscurile și oportunitățile legate de Resursele de apă și cele marine, pe care MedLife le-a identificat și evaluat ca fiind semnificative în urma evaluării sale de dublă materialitate (DMA), inclusiv categoriile de stakeholderi afectati si locul manifestarii impactului. Această dezvăluire trebuie citită împreună cu ESRS 2, în special IRO-1 și SBM-3, în conformitate cu CSRD. Abrevierile (daca este cazul) sunt furnizate in Anexa 1. Tabel privind impacturile, riscurile și oportunitățile legate de resursele de apă și cele marine ESRS E3. În ceea ce privește impacturile pozitive în urma analizei DMA aferente sub-temei Consumul de apă, la nivelul Grupului MedLife nu a fost identificat niciun impact pozitiv. În schimb, în urma analizei DMA aferent acestei sub-teme a rezultat un impact negativ M12, care genereaza un impact negativ asupra mediului si asupra oamenilor prin utilizarea resurselor de apa in activitatile operationale proprii. Acest impact asupra mediului generat de consumul de apă este rezultat de modelul de afaceri al Grupului care desfășoară în principal activități în sectorul medical acoperind o zonă geografică mare la nivelul României, dar punctual și în Ungaria și Republica Moldova. Conform analizei privind evaluarea riscului hidric, rezultă ca o mare parte dintre zonele în care Grupul activează se confruntă atât în prezent cât și in viitor cu un stres hidric. Consumul de apă este mai mare în special în spitale, unde apa este utilizată pentru îngrijirea pacienților, desfășurarea procedurilor medicale, sterilizarea echipamentelor și menținerea condițiilor igienico-sanitare. În cadrul clinicilor, apa este folosită pentru activități medicale, curățenie și igienizare, asigurând respectarea standardelor sanitare. În laboratoare, apa este esențială pentru pregătirea reactivilor, diluarea probelor și curățarea echipamentelor de analiză, fiind utilizată mai ales în testele de biochimie și microbiologie, unde este necesară o calitate ridicată a apei pentru acuratețea rezultatelor. În schimb, utilizarea apei este mai redusă în cadrul farmaciilor, unde este necesară în principal pentru consum sanitar, precum și în spațiile unde se desfășoară activitățile administrative sau la nivelul liniei de business “Altele”, unde apa este folosită în principal pentru nevoile uzuale ale personalului, întreținerea spațiilor și consumul sanitar din birouri. Pentru a putea determina dacă consumul de apă reprezintă un impact important pe care Grupul MedLife îl are asupra mediului, s-a realizat o analiză a zonelor geografice în care acesta își desășoară activități. Astfel, conform analizei privind evaluarea riscului hidric, cea mai mare parte a sediilor Grupului se află în zone cu stres hidric, rezultând astfel o competiție care în timp va crește între diferitele tipuri de consumatori din acele regiuni, care poate genera o presiune semnificativă asupra resurselor de apă, reducând disponibilitatea acesteia pentru populație, dar și pentru ecosisteme, în special în regiunile cu activități agricole intense sau cu o concentrare ridicată a populației. Grupul MedLife a evaluat impacturile, riscurile și oportunitățile legate de utilizarea resurselor de apă, atât în operațiunile proprii, cât și pe lanțul valoric prin implicarea mai multor categorii de părți interesate. Această analiză a fost realizată conform standardelor ESRS și a implicat consultări cu părțile interesate relevante, ONG-uri și furnizori, pentru a valida și prioritiza impacturile identificate. Deși consumul de apă este esențial în desfășurarea activităților Grupului MedLife, impactul acestuia asupra resurselor naturale este considerat moderat, având în vedere că principalele surse de apă utilizate sunt rețelele publice de alimentare. Cu toate acestea, Grupul își propune să optimizeze utilizarea apei și să reducă risipa prin măsuri precum implementarea unor politici de eficiență a consumului, monitorizarea atentă a utilizării și explorarea unor soluții de reutilizare a apei acolo unde este posibil. Deși la acest moment nu există un proces formal de management al apei, MedLife recunoaște importanța utilizării sustenabile a acestei resurse și va lua în considerare inițiative de optimizare a consumului în perioada următoare. [E3-1] - POLITICI LEGATE DE RESURSELE DE APĂ ȘI CELE MARINE Politica de Sustenabilitate a MedLife Politica de sustenabilitate a Grupului MedLife cuprinde angajamentele legate de gestionarea impacturilor de mediu, inclusiv cele asociate consumului de apă (M12). Informațiile cerute de MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), d), e) și f) sunt raportate în cadrul secțiunii E1-2 Politici legate de atenuarea schimbărilor climatice din cadrul ESRS E1. Politica include măsuri de evaluare și monitorizare a consumului de apă, alături de obiective menite să îmbunătățească eficiența utilizării acesteia. Printre principalele direcții strategice se numără reducerea consumului prin implementarea unor tehnologii cu intensitate redusă în utilizarea apei, precum și promovarea unor practici sustenabile în rândul angajaților și vizitatorilor/pacienților. Grupul MedLife recunoaște importanța unei gestionări responsabile a apei și își propune să exploreze diverse măsuri pentru optimizarea consumului și reducerea impactului asupra resurselor de apă. Astfel, Grupul ia în considerare implementarea unor strategii de monitorizare și raportare a consumului de apă în unitățile sale, ceea ce ar putea facilita identificarea zonelor cu utilizare intensă și adoptarea unor soluții adecvate. Totodată, MedLife analizează posibilitatea utilizării unor tehnologii moderne care să contribuie la reducerea consumului de apă, cum ar fi echipamentele cu sisteme optimizate de utilizare a apei. În plus, întreținerea periodică a instalațiilor sanitare este un aspect pe care compania îl ia în calcul pentru a preveni eventualele pierderi de apă. Aceste direcții fac parte dintr-o abordare mai amplă care reflectă preocuparea MedLife pentru sustenabilitate și utilizarea responsabilă a resurselor de apă. În ceea ce privește utilizarea și sursele de apă, MedLife înțelege importanța diversificării resurselor și urmărește să analizeze oportunitățile prin care să optimizeze consumul. Printre aspectele considerate se numără posibilitatea de a folosi apa de ploaie în anumite activități care nu necesită standarde stricte de potabilitate, precum și explorarea unor soluții pentru reutilizarea apei în procese interne. De asemenea, compania își propune să evalueze măsuri care ar putea reduce dependența de sursele convenționale de apă, asigurând astfel continuitatea operațiunilor medicale și minimizând impactul asupra mediului. Politica nu vizeaza practici de sustenabilitate legate de tratarea apei in mod direct, dar include prevederi legate de prevenirea și reducerea poluării apei. MedLife ia în calcul investiții în tehnologii care ar putea contribui la reducerea poluanților din apele uzate. MedLife implementează procese de monitorizare a calității efluenților rezultați din activitățile sale. Compania efectuează periodic analize ale apei uzate, asigurându-se că acestea sunt conforme cu reglementările în vigoare și explorând în mod constant soluții de îmbunătățire. În acest sens, colaborarea cu autoritățile joacă un rol important în menținerea unor standarde ridicate și în reducerea impactului asupra ecosistemelor terestre și acvatice. În proiectarea produselor și serviciilor, MedLife își propune să analizeze modalități prin care să sprijine conservarea resurselor de apă. Printre soluțiile avute în vedere se numără adoptarea unor echipamente și # Descriere scurta Angajați & Lucratori Clienti Pacienti Furnizori Comunitatea Silent stakeholder Corporate Clinici Laboratoare Spitale Farmacii Altele M12 Consum de apă Stakeholders Amonte Linii business Aval
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 39 | Pag tehnologii care ar putea contribui la eficiența consumului de apă, precum și integrarea unor soluții moderne de economisire în infrastructura unităților sale medicale. În ceea ce privește reducerea consumului de apă în zonele cu risc hidric, Politica de Sustenabilitate nu prevede excluderi ale scopului, deci este acoperit tot Grupul MedLife. Politica nu vizeaza practici de sustenabilitate legate de oceane si conservarea resurselor marine. [E3-2] - ACȚIUNI ȘI RESURSE LEGATE DE RESURSELE DE APĂ ȘI CELE MARINE Grupul Medlife se dedica consolidării cadrului de analiză și identificării celor mai relevante măsuri ce pot fi integrate în viitor, având în vedere diversitatea activităților și cerințele specifice fiecărei unități. În acest sens, au fost adoptate și implementat o serie de măsuri strategice, inclusiv în cadrul politicii de management al apei, pentru a limita impactul operațiunilor sale asupra resurselor de apă și asupra mediului. Tabel privind acțiuni legate de resursele de apă și cele marine ESRS E3 IRO Actiuni Orizont de timp Scopul actiunii Capex /Opex* Progres** M12 Măsuri de economisire a apei prin investiții în echipamente moderne care utilizează mai puțină apă, precum mașinile de spălat și echipamentele medicale care reduc volumul de apă folosit. Continuu Toate liniile de business Resurse alocate Raportare periodică a consumului de apă cu monitorizarea progresului și identificarea zonelor de îmbunătățire. Măsuri de economisire a apei: Monitorizarea consumului prin instalarea de contoare pentru măsurarea consumului de apă în diferite secțiuni ale secțiilor din spitale, in laboratoare, bucătării etc.) pentru a identifica zonele de consum ridicat și a lua măsuri corective. Continuu Toate liniile de business Resurse alocate Organizarea de sesiuni de formare pentru personalul spitalicesc cu privire la importanța economisirii apei și cum pot contribui fiecare la reducerea consumului. Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Monitorizat *Resursele alocate - întrucât măsurile implementate fac parte din operațiunile curente ale Grupului și sunt integrate în procesele organizaționale și de conformitate existent și nu implică, în prezent, alocări semnificative de capital sau cheltuieli operaționale dedicate. **Progresul implementării acestei acțiuni este monitorizat prin procesele interne de management și raportare ale Grupului Grupul recunoaște importanța monitorizării consumului de apă și a implementării unor acțiuni specifice pentru reducerea acestuia pentru toate entitatile Grupului, fara exceptie. Inițiativele sunt parte a unui proces complex care necesită o evaluare detaliată a nevoilor operaționale și a celor mai eficiente soluții tehnologice. Inca din 2024, Grupul a demarat o serie de masuri: Monitorizarea consumului prin instalarea de contoare pentru măsurarea consumului de apă în diferite secțiuni ale secțiilor din spitale, in laboratoare, bucătării etc.) pentru a identifica zonele de consum ridicat și a lua măsuri corective. Raportarea regulată si crearea unui sistem intern de raportare periodică a consumului de apă, care să permită monitorizarea progresului și identificarea zonelor de îmbunătățire. Implementarea unor măsuri simple de economisire, cum ar fi înlocuirea cu robinete cu senzor. Întreținerea si mentenanta planificata a echipamentelor pentru a preveni scurgerile sau defecțiunile. [E3-3] - ȚINTE LEGATE DE RESURSELE DE APĂ ȘI CELE MARINE Tintele stabilite până în prezent, la nivelul Grupului MedLife, nu sunt aliniate în mod specific tuturor aspectelor de sustenabilitate semnificative identificate în procesul de Dublă Materialitate. De asemenea, acestea nu îndeplinesc în totalitate cerințele prevăzute de ESRS privind definirea unor obiective măsurabile, orientate spre rezultate și încadrate într-un orizont de timp clar. Din acest motiv, în raportarea curentă nu includem astfel de ținte specifice. Recunoaștem însă importanța stabilirii unor obiective clar definite, cuantificabile și aliniate cerințelor ESRS, care să permită monitorizarea performanței în domeniul sustenabilității. În perioada următoare, ne dorim să dezvoltăm un cadru structurat de stabilire a obiectivelor, astfel încât acestea să fie relevante, măsurabile și integrate în strategiile noastre de dezvoltare și raportare. [E3-4] - CONSUMUL DE APĂ Apa reprezintă o resursă esențială pentru toate activitatile MedLife, având un rol fundamental în desfășurarea activităților din spitale, clinici, laboratoare și farmacii. Stresul hidric se definește prin raportul dintre cererea totală de apă și resursele disponibile de apă regenerabilă, atât de suprafață, cât și subterană. Valori ridicate ale stresului hidric sugerează o competiție intensă pentru apă între utilizatori, ceea ce poate reprezenta un risc semnificativ pentru sectoarele economice și comunitățile locale, în special în regiunile cu agricultură intensă sau densitate mare de populație. Analiza zonelor în care MedLife își desfășoară activitatea este realizată utilizand WRI Aqueduct-Water Risk Filter. Tabel privind consumul de apă în 2024, consolidat (în m 3 ) Indicator UM 2025 2024 Consum total de apa m3 159.074,70 160.062,4 Consumul total de apă în zonele cu risc ridicat* m3 77.961,41 79.915.5 Apa totală reciclată și reutilizată m3 - - Apa totală stocată m3 - - Modificări în cantitatea de apă stocată m3 - - Raportul intensității apei 272,38 293,21 Cifra afaceri neta 1MEUR 584,33 545,88 * Risc de disponibilitate a apei, inclusiv zonele cu stres ridicat de apă Metodologia de calcul pentru indicatorii privind consumul de apă se bazează pe datele colectate din facturile emise de furnizorii locali de apă pentru locațiile operate de Grup. Consumul raportat reflectă volumele de apă potabilă furnizate de rețelele publice de alimentare cu apă, astfel cum sunt înregistrate de operatorii locali de utilități. Având în vedere că Grupul desfășoară activități în numeroase locații operaționale, datele au fost colectate și agregate la nivelul entităților și punctelor de lucru relevante, pe baza documentelor justificative disponibile pentru perioada de raportare. În cazurile în care informațiile au fost disponibile doar la nivelul facturilor consolidate sau al unor locații comune, estimările au fost realizate proporțional cu suprafața sau nivelul de activitate al unităților respective. Această abordare permite o evaluare coerentă și comparabilă a consumului total de apă asociat operațiunilor companiei, în conformitate cu cerințele de raportare prevăzute de standardele ESRS.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 40 | Pag ESRS E5 - UTILIZAREA RESURSELOR ȘI ECONOMIA CIRCULARĂ [E5. IRO-1] - DESCRIEREA PROCESELOR DE IDENTIFICARE ȘI DE EVALUARE A IMPACTURILOR, A RISCURILOR ȘI A OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE LEGATE DE UTILIZAREA RESURSELOR ȘI ECONOMIA CIRCULARĂ In procesul de identificare si evaluare a impacturilor, riscurilor si oportunitatilor semnificative legate de poluare, Medlife a pornint de la o lista potentiala de IROs, in special cea derivata din sub-sub-temele ESRS 1, appendix A. Grupul MedLife a efectuat o analiză detaliată a tuturor locatiilor operațiunilor sale pentru a identifica impacturile, riscurile și oportunitățile legate de utilizarea resurselor și generarea de deșeuri în cadrul activităților proprii și al lanțului valoric. În acest proces, au fost evaluate si amplasamentele pentru care Grupul deține autorizație integrată de mediu, identificându-se tipurile de deșeuri generate si angajamentele asumate. Ulterior, a fost analizata natura deseurilor generate de activitati, legislatia aferenta si toate raportările privind deșeurile de la nivelul Grupului. Utilizand informatii obtinute de la Departamentul Financiar și Achiziții s-au analizat tipul de materii, produse și echipamente achizitionate și utilizate, pentru a evalua impactul utilizării resurselor și materialelor, analiză prezenta în secțiune E5-4 – Intrări de resurse. În ceea ce privește consultările, Grupul a derulat un proces intern și extern de evaluare, implicând experți din diferite departamente, precum și furnizori pentru a înțelege amploarea impactului asupra mediului, la nivelul întregului lant valoric. Metodologiile utilizate în acest proces permit Grupului MedLife să identifice impacturile asociate utilizării de resurse și generării de deșeuri, contribuind la dezvoltarea unor strategii pentru reducerea impactului asupra mediului și creșterea sustenabilității operațiunilor sale. Următorul tabel enumeră impacturile, riscurile și oportunitățile legate de Utilizarea resurselor și economia circulară, pe care MedLife le-a identificat și evaluat ca fiind semnificative în urma evaluării sale de dublă materialitate (DMA), inclusiv categoriile de stakeholderi afectati si locul manifestarii impactului. Această dezvăluire trebuie citită împreună cu ESRS 2, în special IRO-1 și SBM-3, în conformitate cu CSRD. Abrevierile (daca este cazul) sunt furnizate in Anexa 1. Tabel privind impacturile, riscurile și oportunitățile legate de utilizarea resurselor și economia circulară ESRS E5 Stakeholders Amonte Linii business Aval # Descriere scurta Angajați & Lucratori Clienti Pacienti Furnizori Comunitatea Silent stakeholder Corporate Clinici Laboratoare Spitale Farmacii Altele M18 Managementul deseurilor in activitățile proprii si lantul valoric M16 Utilizarea materiilor prime și a materialelor în activitățile proprii si lantul valoric În ceea ce privește impacturile negative (M16 si M18) identificate în urma analizei DMA aferente sub-temelor Intrările de resurse, inclusiv utilizarea resurselor și Deșeuri, la nivelul Grupului MedLife acestea generează următoarele efecte: Impact negativ asupra mediului și sănătății umane generat in lantul valoric prin modul de depozitare, tratare si eliminare a deșeurilor periculoase si nepericuloase. Contribuie la diminuarea/epuizarea unor resurse prin achizitiile de produse si materiale realizate din materiale virgine utilizate in activitatile proprii si prin relațiile sale de business. [E5-1] - POLITICI LEGATE DE UTILIZAREA RESURSELOR ȘI ECONOMIA CIRCULARĂ Politica de Sustenabilitate a MedLife Politica de sustenabilitate a Grupului MedLife cuprinde angajamentele legate de gestionarea impacturilor de mediu, inclusiv cele asociate intrarilor de resurse si economie circulara. Informațiile cerute de MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), d), e) și f) sunt raportate în cadrul secțiunii E1-2 Politici legate de atenuarea schimbărilor climatice din cadrul ESRS E1.Politica urmărește alinierea la ierarhia deșeurilor, care prioritizează prevenirea, reutilizarea, reciclarea și valorificarea materialelor, reducând astfel impactul asupra mediului. Grupul se angajează să minimizeze generarea deșeurilor prin optimizarea fluxurilor de materiale, promovarea utilizării eficiente a resurselor și implementarea unor soluții sustenabile, precum înlocuirea materialelor nereciclabile și extinderea duratei de viață a echipamentelor. În acest context, politica prevede îmbunătățirea proceselor de gestionare a deșeurilor, prin separarea corectă la sursă, utilizarea tehnologiilor de tratare cu impact redus și respectarea strictă a reglementărilor privind eliminarea sigură a deșeurilor medicale. Aceste măsuri contribuie nu doar la protecția mediului, dar și la protejarea sănătății publice. Obiectivele specifice ale abordării economiei circulare în cadrul Grupului MedLife sunt orientate către reducerea deșeurilor, achizițiile sustenabile, utilizarea materialelor biologice, precum și promovarea reutilizării și reciclării. Mai mult, politica adreseaza impacturile relevante asupra activităților proprii și ale lanțului valoric al Grupului, abordând aspecte precum utilizarea materiilor prime și materialelor (M16), precum și managementul deșeurilor atât în cadrul activităților interne, cât și în lanțul valoric (M18).
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 41 | Pag Politica Grupului MedLife abordează tranziția de la extracția de resurse virgine prin integrarea principiilor economiei circulare în activitățile sale. Grupul își propune să reducă dependența de materiile prime prin promovarea reutilizării și reciclării materialelor. Acesta prioritizează utilizarea materialelor reciclabile și biodegradabile, înlocuind, acolo unde este posibil, materialele de unică folosință cu alternative durabile. În plus, Grupul își angajează furnizorii să adopte practici sustenabile și să utilizeze resurse regenerabile, punând accent pe selecția acestora pe baza criteriilor de sustenabilitate. În ceea ce privește aprovizionarea durabilă, politica Grupului include utilizarea de resurse regenerabile și surse de energie regenerabilă în procesele de producție ale furnizorilor săi. MedLife se angajează să prioritizeze colaborarea cu furnizori care respectă standardele ecologice și care integrează soluții inovative de producție sustenabilă. De asemenea, pentru a reduce utilizarea resurselor primare, Grupul promovează reciclarea și reutilizarea echipamentelor și materialelor, inclusiv prin sterilizarea și redistribuirea echipamentelor medicale uzate către alte unități sanitare sau organizații non-guvernamentale. Aceste măsuri contribuie la prelungirea duratei de viață a echipamentelor și materialelor, reducând astfel necesitatea de a achiziționa noi resurse. [E5-2] - ACȚIUNI ȘI RESURSE LEGATE DE UTILIZAREA RESURSELOR ȘI ECONOMIA CIRCULARĂ În prezent, Grupul MedLife are deja demarate o serie de actiuni care vizeaza gestionarea deseurilor derivate in principal din obligatiile legale din domeniu sau asimilate autorizatiilor de mediu existente. In paralel Grupul și-a stabilit o serie de acțiuni legate de utilizarea resurselor și economia circulară, urmând ca în perioada următoare, după finalizarea planului de tranziție, să stabilească formal bugetele si orizonturile de timp alocate. Tabel privind acțiunile legate de utilizarea resurselor și economia circulară ESRS E5 IRO no Actiuni Orizont de timp Scopul actiunii Capex /Opex* Progres** M18 Parteneriate cu companii specializate pentru reciclarea materialelor plastice și textile provenite din activități Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Raportarea cantitatii de deșeuri generate și măsurile adoptate pentru reducerea acestora. Sistem de colectare selectivă, cu recipiente distincte pentru diferite tipuri de deșeuri. Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Adoptarea unor practici eficiente pentru a reduce risipa materialelor sanitare și a medicamentelor acolo unde siguranța permite acest lucru. Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Implicarea personalului și a pacienților prin campanii de informare și educare Continuu Toate liniile de business Nu e cazul M16 Adoptarea unor practici eficiente pentru a reduce risipa materialelor sanitare și a medicamentelor acolo unde siguranța permite acest lucru. Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Raportarea cantitatii de materiale biologice si tehnice intrate și măsurile adoptate pentru reducerea acestora. Digitalizare - implementarea soluțiilor digitale pentru reducerea consumului de hârtie (ca material de natura biologica). Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Utilizarea de materiale biologice/biodegradabile unde este posibil Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Achiziții sustenabile prin prioritizarea produselor reutilizabile, reciclabile și biodegradabile în locul celor de unică folosință, acolo unde siguranța permite acest lucru. Continuu Toate liniile de business Nu e cazul Raportarea cantitatii de materiale biologice si tehnice intrate și Redistribuirea echipamentelor medicale uzate (dar funcționale) către alte unități sanitare sau ONG-uri, acolo unde este posibil. Continuu Toate liniile de business Nu e cazul măsurile adoptate pentru reducerea acestora. Selecția de furnizori bazata pe criterii de sustenabilitate: care respectă standardele ecologice, utilizând materiale biodegradabile sau surse de energie regenerabile pentru producție. Continuu Toate liniile de business Nu e cazul *Resursele alocate - întrucât măsurile implementate fac parte din operațiunile curente ale Grupului și sunt integrate în procesele organizaționale și de conformitate existent și nu implică, în prezent, alocări semnificative de capital sau cheltuieli operaționale dedicate. **Progresul implementării acestei acțiuni este monitorizat prin procesele interne de management și raportare ale Grupului. [E5-3] - ȚINTE LEGATE DE UTILIZAREA RESURSELOR ȘI ECONOMIA CIRCULARĂ Obiectivele prezentate mai jos reflectă direcțiile strategice actuale ale Grupului MedLife în ceea ce privește gestionarea deșeurilor și promovarea principiilor economiei circulare în cadrul operațiunilor sale. Acestea reprezintă un set inițial de repere operaționale utilizate pentru monitorizarea performanței în domeniul managementului deșeurilor, optimizarea utilizării resurselor și reducerea impactului asupra mediului, contribuind la orientarea acțiunilor organizației în perioada următoare. În contextul procesului de aliniere progresivă la cerințele standardelor de raportare în materie de sustenabilitate și al evoluției cadrului de raportare, Grupul MedLife analizează în mod continuu oportunitatea revizuirii și consolidării acestor obiective, inclusiv prin definirea unor indicatori suplimentari sau ajustarea nivelurilor țintă. Astfel, obiectivele prezentate pot face obiectul unor actualizări sau rafinări în funcție de rezultatele monitorizării interne, evoluția contextului operațional și dezvoltarea cadrului de raportare privind sustenabilitatea. Obiectivele stabilite de Grupul MedLife în domeniul gestionării deșeurilor și al economiei circulare sunt aliniate cerințelor legislative aplicabile și cu standardele relevante din domeniul protecției mediului. Acestea urmăresc asigurarea unui nivel ridicat de conformare operațională în ceea ce privește colectarea, gestionarea și eliminarea deșeurilor generate de activitățile medicale, precum și prevenirea impacturilor negative asupra mediului. În acest context, organizația își propune menținerea unui nivel ridicat de conformitate și prevenirea incidentelor de mediu, inclusiv atingerea obiectivului de zero incidente semnificative de poluare, prin monitorizarea permanentă a activităților, respectarea procedurilor interne și colaborarea cu operatori autorizați pentru gestionarea deșeurilor. Tintele stabilite până în prezent, la nivelul Grupului MedLife, nu sunt aliniate în mod specific tuturor aspectelor de sustenabilitate semnificative identificate în procesul de Dublă Materialitate. De asemenea, acestea nu îndeplinesc în totalitate cerințele prevăzute de ESRS privind definirea unor obiective măsurabile, orientate spre rezultate și încadrate într-un orizont de timp clar. Din acest motiv, în raportarea curentă nu includem alte ținte specifice. Recunoaștem însă importanța stabilirii unor obiective clar definite, cuantificabile și aliniate cerințelor ESRS, care să permită monitorizarea performanței în domeniul sustenabilității. În perioada următoare, ne dorim să dezvoltăm un cadru structurat de stabilire a obiectivelor, astfel încât acestea să fie relevante, măsurabile și integrate în strategiile noastre de dezvoltare și raportare. [E5-4] - INTRĂRI DE RESURSE În ceea ce privește materialele tehnice și biologice gestionate, Grupul Medlife nu desfasoara activitate de productie, prin urmare nu utilizeaza materii prime sau ambalaje. Grupul foloseste doar produse finite, ca materii auxiliare pentru facilitarea activitatilor de servicii medicale. Singurele ambalaje gestionate sunt cele ale produselor achizitionate. Materii auxiliare, esențiale pentru susținerea operațiunilor medicale și administrative includ consumabile generale și de laborator, reactivi indispensabili pentru realizarea analizelor și procedurilor medicale, alături de materiale sanitare, medicamente și vaccinuri necesare pentru tratamente și prevenție. De asemenea, materialele de curățenie asigură respectarea normelor stricte de igienă. În plus, activitatea zilnică, atat
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 42 | Pag medicala cat si administrativa este susținută prin papetărie, obiecte de inventar, hârtie și tipizate, esențiale pentru gestionarea documentației și a proceselor administrative. Hârtia, tipizatele și latexul sunt materiale de origine biologică, provenite din resurse naturale, precum lemnul și seva arborelui de cauciuc, fiind utilizate în mod frecvent în activitatea medicală și birocratică. În ceea ce priveste elementele rare și elementele critice, așa cum sunt definite de Regulamentul (EU) 2024/1252- Critical Raw Materials Act, Grupul nu utilizeaza niciunul dintre acestea. În cadrul operațiunilor proprii ale întreprinderii, apa este utilizată în mod esențial pentru diverse procese, asigurând atât funcționarea optimă a activităților medicale, cât și respectarea normelor stricte de igienă și siguranță. Principalele utilizări includ igienizarea spațiilor și echipamentelor, necesară pentru prevenirea contaminării și menținerea unui mediu steril, precum și consumul în procesele medicale, cum ar fi pregătirea soluțiilor, utilizarea autoclavelor pentru sterilizare și procedurile ce necesită apă de puritate ridicată. Pe lângă aceste aspecte, consumul de apă este prezent și în facilitățile administrative, inclusiv pentru nevoile sanitare ale angajaților și vizitatorilor. Informații despre proprietățile, instalațiile și echipamentele utilizate în operațiunile proprii și în lanțul de aprovizionare din amonte al întreprinderii 5 Petruccioli, M., Raviv, M., Di Silvestro, R., & Dinelli, G. (2011). Agriculture and Agro-Industrial Wastes, Byproducts, and Wastewaters. Comprehensive Biotechnology, 531–545. https://doi.org/10.1016/b978-0-08-088504-9.00389-5 Grupul deține și utilizează o gamă variată de mijloace fixe esențiale pentru desfășurarea activităților sale în domeniul sănătății și bunăstării. Acestea includ: Clădirile și infrastructura aferentă, inclusiv mijloacele de transport întreținute constant pentru a asigura conformitatea cu standardele de siguranță și calitate. Politica de investiții vizează modernizarea continuă a cladirilor pentru a răspunde nevoilor pacienților și utilizatorilor noștri. Echipamente medicale avansate, blocuri operatoare digitalizate, aparatură de diagnostic și tratament utilizată în spitale, laboratoare precum și clinici. În zona de imagistică medicală, Grupul dispune de linii performante, inclusiv aparate de rezonanță magnetică nucleară (RMN) și tomografie computerizată (CT), care asigură diagnosticări precise. De asemenea, tehnologia de vârf este integrata prin sistemul de vizualizare Kinevo 900 de la Carl Zeiss, destinat intervențiilor neurochirurgicale complexe si in chirurgia robotică, prin achiziționarea sistemelor a D Xi și da Vinci X, disponibile în spitalele MedLife, permițând efectuarea intervențiilor chirurgicale complexe cu o precizie sporită și recuperare rapidă pentru pacienți. În sfera serviciilor stomatologice, sunt utilizate unitati dentare moderne, tehnologii de imagistică digitală avansată, lasere dentare BIOLASE și microscoape electronice, asigurând astfel tratamente precise și minim invazive pentru pacienți. In linia de activitate farma, utilizam echipamente, mobilier si mijloace de transport pentru realizarea distributiei. Pentru facilitățile salilor de fitness, sălile sunt dotate cu aparatură profesională destinată recuperării medicale și întreținerii sănătății fizice. O descriere mai detaliata a proprietatilor, locatiilor, instalatiilor si echipamentelor utilizate se poate regasi si in sectiunile dedicate liniilor de business de pe site-ul Medlife.ro. Informații despre materialele tehnice și biologice și produsele utilizate pentru fabricarea produselor si serviciilor Grupului Există următoarele definitii care trebuie mentionate pentru a putea raspunde cerintei ESRS E5, 5-4 art 31: Produsele utilizate în operatiunile proprii sunt materiale achizitionate de MedLife pentru desfasurarea serviciilor. Daca pentru entitatile care desfasoara activitati de productie, aceasta dezvaluire poate sa fie usor de realizat, pentru un Grup care activeaza in domeniul medical, numarul de repere care se califica sub categoria materiale este de ordinul zecilor de mii. In acest sens, este extrem de dificil quantificarea greutatii lor in conditiile in care unitatile de masura sunt exprimate in bucati, cutii fara a dispune de informatii privind cantitatea (i.e. in contextul in care achizitiile sunt preponderent locale si nu exista o obligatie de mentionare a greutatii in documentele disponibile), kit-uri, litri etc. Materialele tehnice sunt considerate resursele primare conform autorizațiilor de mediu, respectiv acele materiale care intră în procesul de producție si se pastrează ca ieșirilor in procesului de producție. Acest câmp al autorizației de mediu este definit explicit în categoria “intrări de resurse”, conformându- se astfel cu scopul standardului. Pentru MedLife, aceasta categorie nu este aplicabila. Materialele biologice sunt definite conform literaturii academice, anume: “Material de origine biologică sau sursă de energie regenerabilă derivată din organisme vii sau recent vii, care constă în principal din carbon, oxigen, hidrogen și azot 5 ”. S-a considerat că materialele biologice sunt cele care provin dintr-o resursă de origine naturală, cu capacitatea de a reintra în fluxul natural fără tratamente extensive 6 . Această definiție exclude materialele de origine sintetică/industrială care pot reveni în ciclul economic (a nu se confunda cu plastic/ metale reciclabile, care pot fi procesate într-un mod sustenanbil, dar nu sunt, din punct de vedere a substanțelor constituente, biodegradabile). Pentru MedLife, aceste materiale sunt hartia si latexul iar produsele raportate sunt cele care le contin ca materiale principale, spre exemplu, manusile. Cantitatile raportate pentru materialele biologice sunt obținute printr-o serie de cereri de informații care se referă la intrarile in inventarele interne, obtinute din programele de contabilitate de gestiune ale Grupului. 6 A nu se confunda cu caracteristica de a fi compostabil, din moment ce exista si polimeri de origine fosila care sunt biodegradabili
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 43 | Pag Pentru materialele biologice intrate in cursul anului 2025, greutatea a fost disponibila din surse online pentru aceasta analiza. Pentru a determina greutatea Grupul a folosit informatii din mediul online privind cantitatea/bucata/kit-ul, informatii care pot denatura acuratetea datelor, o masurare exacta putand duce la diferente fata de estimarea facuta la 31 decembrie 2025. Cantitatile raportate pentru materialele auxiliare a fost estimata pe baza unor serii de cereri de informații care se referă la intrarile in inventarele interne, obtinute din programele de contabilitate ale Grupului. Pentru aceste materiale greutatea a fost estimata in baza unor surse disponibile online care au fost coroborate cu datele disponibile pe ambalajele anumitor categorii de produse. Compania se asigură că fluxurile de intrare și ieșire de materiale sunt măsurate și raportate pe baza unor metodologii consecvente și a unor categorii clar definite, evitând dubla numărare a volumelor între utilizarea resurselor și fluxurile de deșeuri. Datele numerice (greutatea exprimată în tone) se limiteaza la acele informatii care au putit fi extrase si estimate la nivelul anului 2025 si sunt vizibile in tabelul de mai jos: Tabel privind informațiile numerice în legătură cu intrările (consumurile) de resurse # Informație dezvaluită Categorie / Formula Categorie 2025 2024 1 Greutatea totală a produselor și materialelor tehnice și biologice 2+3+4 36.332,24 28.568,97 2 Greutatea totală a produselor utilizate Materiile auxiliare secundare Consumabile 32.426,21 25.463,87 Laborator Diverse Materiale de curățenie Materiale sanitare Medicamente Obiecte de inventar Reactivi Vaccinuri 3 Greutatea totală a materialelor tehnice utilizate Materiile prime principale Nu este cazul Nu este cazul Nu este cazul 4 Greutatea totală a materialelor biologice utilizate Materiale originare din surse naturale și se întorc, la sfârșitul ciclului de viață, în natură, fără procese de tratament complexe (lemn, hârtie, latex) Latex 3.568,92 2.853,31 Tipizate (din hartie) 170,46 140,76 Hartie 166,65 111,03 5 Procentul de materiale biologice (și biocombustibili utilizați în scopuri non-energetice) = 4/ 1 11% 11% 6 Greutatea absolută* Nu este cazul Nu este cazul 7 Procentul de componente reutilizate sau reciclate** = 6/1 0% 0% *Greutatea absolută a componentelor secundare reutilizate sau reciclate, a produselor intermediare secundare și a materialelor secundare utilizate pentru fabricarea produselor și serviciilor întreprinderii (inclusiv ambalaje) **Procentul de componente secundare reutilizate sau reciclate, produse intermediare secundare și materiale secundare [E5-5] - IEȘIRI DE RESURSE Informații despre deseuri Tabel privind informațiile despre deșeuri în tone Indicatori 2025 2024 Total deșeuri generate 7.719,53 5.965,70 Deșeurile periculoase îndepărtate de la eliminare 0,66 4,75 Deșeuri periculoase deturnate de la eliminare din cauza pregătirii pentru reutilizare - - Deșeurile periculoase îndepărtate de la eliminare din cauza reciclării 0,64 4,75 Deșeurile periculoase deturnate de la eliminare din cauza altor operațiuni de recuperare 0,02 - Deșeurile nepericuloase îndepărtate de la eliminare 1.498,17 555,45 Deșeurile nepericuloase deturnate de la eliminare din cauza pregătirii pentru reutilizare - - Deșeurile nepericuloase deturnate de la eliminare din cauza reciclării 1.375,90 431,84 Deșeurile nepericuloase deturnate de la eliminare din cauza altor operațiuni de recuperare 122,27 123,61 Deșeuri periculoase direcționate către eliminare 636,54 705,51 Deșeuri periculoase direcționate către eliminare prin incinerare 94,43 169,40 Deșeuri periculoase direcționate către depozitare 435,70 478,75 Deșeuri periculoase direcționate către eliminare prin alte operațiuni de eliminare 106,41 57,36 Deșeuri nepericuloase direcționate către eliminare 5.584,16 4.700,00 Deșeuri nepericuloase direcționate către eliminare prin incinerare 63,87 44,68 Deșeuri nepericuloase direcționate către depozitare prin depozitare 5.431,38 4.651,84 Deșeuri nepericuloase direcționate către eliminare prin alte operațiuni de eliminare 88,91 3,48 Deșeuri nereciclate 6.220,70 5.529,1 Procentul de deșeuri nereciclate 81% 93% Cantitatea totală de deșeuri periculoase 637,19 710,26 Cantitatea totală de deșeuri radioactive 2,57 1,10 În cadrul operațiunilor MedLife, sunt generate diverse categorii de deșeuri, fiecare având o compoziție specifică în funcție de activitățile desfășurate: Deșeurile periculoase includ materiale contaminate cu substanțe biologice sau chimice, precum deșeuri medicale (18.01.06*, 18.01.08*), ambalaje care au intrat în contact cu substanțe periculoase (15.01.10*) și deșeuri biologice infectate (18.01.03*). Acestea conțin materiale precum plastic (seringi, mănuși, catetere), textile sanitare (tifon, comprese), fluide biologice și medicamente expirate. De asemenea, la nivelul companiei Neolife Medical Center România, parte a Grupului MedLife care oferă servicii de radioterapie și medicină nucleară, se generează în unele cazuri și deșeuri radioactive de nivel scăzut sau mediu, similare celor generate în alte instituții medicale care utilizează materiale radioactive. Aceste deșeuri includ, de obicei, materiale contaminate și surse radioactive uzate.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 44 | Pag Gestionarea și eliminarea acestor deșeuri se realizează conform reglementărilor naționale și internaționale, pentru a asigura siguranța personalului, a pacienților și a mediului. Deșeurile nepericuloase sunt formate din materiale reciclabile și uzuale, fără risc biologic sau chimic semnificativ. Printre acestea se regăsesc ambalaje din plastic, hârtie, carton, sticlă, metal (15.01.01 - 15.01.07), echipamente electronice uzate (16.02.14) și diverse textile sau echipamente sanitare necontaminate (18.01.01, 18.01.04). MedLife generează și deșeuri municipale (20.01.01 - 20.03.01), care includ resturi alimentare, ambalaje menajere și hârtie, similare celor din activități casnice. Această diversitate a deșeurilor necesită măsuri specifice de gestionare pentru reducerea impactului asupra mediului și conformarea cu reglementările în vigoare. Clasificarea categoriilor de deșeuri s-a realizat pe baza codurilor specifice și a tratamentului aplicat, în urma consultărilor cu specialiștii MedLife și a fișelor de tratare furnizate de prestatorii de servicii de gestionare a deșeurilor. Metodologia utilizată pentru calcularea datelor referitoare la deșeuri este una mixtă, incluzând atât măsurători directe, cât și estimări: Pentru deșeurile periculoase, toate cantitățile sunt calculate pe baza facturilor emise de operatorii de gestionare a deșeurilor, reprezentând date reale, fără estimări. Deseurile radioactive sunt de asemenea calculate pe baza facturilor emise de operatorii de gestionare a deșeurilor, reprezentând date reale, fără estimări. În cazul deșeurilor municipale (inregistrate in categoria Deșeuri nepericuloase direcționate către depozitare prin depozitare), datele sunt preluate majoritar din facturi, dar includ și estimări acolo unde este necesar, bazate pe documentele lunare transmise de operatorul municipalității. Conversia din volum în masă s-a realizat utilizând o densitate standard de 355 kg/m³.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 45 | Pag ESRS S1 - FORȚA DE MUNCĂ PROPRIE [S1.SBM-3] - IMPACTURILE, RISCURILE ȘI OPORTUNITĂȚILE SEMNIFICATIVE ȘI INTERACȚIUNEA ACESTORA CU STRATEGIA ȘI MODELUL DE AFACERI Următorul tabel enumeră impacturile, riscurile și oportunitățile legate de Forța de muncă proprie, pe care MedLife le-a identificat și evaluat ca fiind semnificative în urma evaluării sale de dublă materialitate (DM), inclusiv categoriile de stakeholderi afectati si locul manifestarii impactului. Această dezvăluire trebuie citită împreună cu ESRS 2, în special IRO-1 și SBM-3, în conformitate cu CSRD. Abrevierile (daca este cazul) sunt furnizate in Anexa 1. Tabel privind impacturile, riscurile și oportunitățile legate de forța de muncă proprie ESRS S1 Stakeholders Amonte Linii business Aval # Descriere scurta Angajați & Lucratori Clienti Pacienti Furnizori Comunitatea Silent stakeholder Corporate Clinici Laboratoare Spitale Farmacii Altele S1 Beneficii salariale asigură protecție economică și socială pentru angajați. S2 Potențiale programe de muncă intense în activitățile proprii S3 Plata unor salarii la un nivel minim pe economie S4 Absența reprezentanților angajaților S5 Absența contractelor colective de muncă la nivelul Grupului sau al companiilor mari din cadrul acestuia S7 Activitățile proprii pot cauza boli profesionale. S8 Inegalitate de gen in ceea ce priveste remunerarea S9 Programe de formare care sprijină dezvoltarea profesională. S10 Angajarea persoanelor cu dizabilități promovează incluziunea. S11 Absenta unei politicii si a unei instruiri specifice împotriva violenței și hărțuirii la locul de muncă Grupul MedLife include în analiza dublei materialități întreaga forță de muncă, luând în considerare atât angajații cu contracte individuale de muncă, cât și lucrătorii nesalariați care sunt implicați în operațiunile și activitățile Grupului. Întregul personal medical, indiferent de tipul de contract încheiat cu MedLife, este considerat parte din forța de muncă a Grupului, contribuind direct la desfășurarea activităților și la atingerea obiectivelor organizaționale. Prima categorie, personalul angajat cu contract individual de muncă, include asistenți medicali, medici, specialiști în domeniul recuperării și personal administrativ, care își desfășoară activitatea în cadrul unităților MedLife, asigurând stabilitatea și continuitatea serviciilor oferite. Acești angajați sunt parte integrantă a structurilor operaționale ale Grupului și beneficiază de toate drepturile și obligațiile aferente acestui tip de raport de muncă. A doua categorie este reprezentată de lucrătorii nesalariați, care colaborează cu Grupul MedLife pe bază de contracte de prestări servicii sau ca persoane fizice autorizate (PFA). Această categorie include medici care desfășoară activități medicale independente, precum si specialiști în recuperare medicală, care contribuie la extinderea și diversificarea serviciilor oferite de MedLife. Obiectivul Grupului este ca personalul medical să fie format majoritar din angajați cu normă întreagă, chiar dacă anumite specialități și funcții sunt foarte dificil de completat în condițiile de piață prezente. În aceste circumstanțe, Grupul încheie acorduri de angajare cu normă parțială sau de colaborare cu personalul respectiv. Tipul de aranjament contractual dintre Grup și personalul său medical depinde de diverse criterii, cum ar fi contextul profesional sau timpul pe care personalul medical îl poate aloca serviciilor prestate în Grup. Personalul medical din contractele de prestări servicii este privit de către Grup ca partener comercial, furnizând servicii Grupului în calitate de contractor independent, în conformitate cu legislația aplicabilă. În ceea ce privește impacturile pozitive (S1, S9 și S10) identificate în urma analizei DMA aferente sub- temelor Condiții de Muncă si Egalitatea de tratament și de șanse pentru toți, la nivelul Grupului MedLife acestea sunt corelate cu trei sub-sub-teme: Locuri de munca sigure, Formare și dezvoltarea competențelor și Ocuparea forței de muncă și incluziunea persoanelor cu dizabilități. Aceste impacturi se referă la trei contribuții: Asigurarea unui mediu de lucru sigur pentru angajați prin acordarea de beneficii salariale si extra- salariale, inclusiv plata taxelor de protectie sociala - CAS, CASS si CAM, care protejează angajații de riscuri economice și sociale. Imbunătățirea dezvoltării profesionale a angajaților prin organizarea de programe de formare și dezvoltare. Creșterea gradului de incluziune socială și diversitate la locul de muncă prin angajarea persoanelor cu dizabilități. Aceste impacturi pozitive se extind asupra tuturor angajaților Grupului MedLife, incluzând atât personalul suport și administrativ, cât și cadrele medicale, prin contractele individuale de munca sau contractele de servicii. În ceea ce privește impacturile semnificative negative, actuale și potențiale (S2, S3, S4, S5, S7) identificate în urma analizei DMA aferente sub-temei Condiții de Muncă, la nivelul Grupului MedLife acestea sunt corelate cu cinci sub-sub-teme: Timpul de lucru, Salarii adecvate, Dialogul social, Negocierea colectivă, inclusiv proporția lucrătorilor care fac obiectul contractelor colective de muncă și Sănătate & Siguranță, acestea generează sau pot genera următoarele efecte:
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 46 | Pag Sănătatea și bunăstarea angajaților și lucrătorilor nesalariați poate fi afectata negativ de programele de muncă in ture, inclusiv pe tmpul noptii. Scăderea satisfacției angajaților și a motivației la locul de muncă prin acordarea unor salarii la nivelul minim pe economie Generarea unui impact negativ potențial asupra respectării drepturilor și dorințelor angajatilor din cauza lipsei reprezentanților desemnați ai angajaților și a absenței unor procese structurate de consultare Generarea unui impact negativ potential asupra respectarii drepturilor si dorintelor angajatilor din cauza lipsei incheierii unui/unor contracte colectiv de munca la nivelul Grupului sau la nivelul companiilor mari din Grup. Afectarea sanatatii și siguranței angajaților prin dezvoltarea potentiala a unor boli profesionale. Strategia, modelul de business dar si industria in care activeaza Grupul MedLife, impune colaborarea cu personal medical din diverse unități sanitare și adoptarea unor soluții digitale, generează sau poate genera impacturi directe asupra timpului de lucru al forței de muncă (S2). Programele de muncă intense, turele prelungite și solicitările fizice și mentale ridicate pot fi o consecință a cerințelor operaționale specifice sectorului sănătății. Totoadata, pot apărea diferențe de salarii între angajați ca urmare a strategiei de expansiune a Grupului, care include achiziționarea de companii de diferite dimensiuni și din diverse zone geografice. Aceste achiziții presupun integrarea de structuri salariale și condiții de muncă diferite, iar procesul de aliniere poate dura până când standardele salariale se uniformizează pe măsură ce Grupul își optimizează operațiunile. Astfel, este firesc ca, într-o primă fază, să apară diferențe salariale între angajații din diverse locații sau companii achiziționate, până când procesele administrative și operaționale sunt complet integrate (S3). Modelul de afaceri al Grupului, care include atât specialiști în domenii medicale avansate, cât și personal de suport, presupune o ierarhie de competențe care se reflectă în structura salarială. În ceea ce privește aceste impacturi negative semnificative (S2, S3, S4, S5), acestea sunt larg răspândite, manifestându-se la nivelul majorității liniilor de business ale întreprinderii și afectând o proporție semnificativă a forței de muncă (S3 privind plata unor salarii sub nivelul adecvat, S4 și S5 privind lipsa unor reprezentanți ai salariaților și a unui contract colectiv de muncă, precum și S8 privind diferențele de remunerare afetează sau pot afecta un număr mult mai mare de persoane). Lipsa unui cadru formal de negociere colectivă si absența contractelor colective de muncă la nivelul Grupului sau al companiilor mari din cadrul acestuia sunt impacturi ce decurge din modelul de afaceri al Grupului, care implică o structură diversificată și complexă. Deși Grupul nu impiedică libertatea de asociere a angajaților pentru ca acestia să-și desemneze reprezentanți pentru a stabili un mecanism de dialog cu conducerea, angajații nu reușesc să își desemneze acești reprezentanți la nivelul întregii organizații. În contextul extinderii Grupului prin achiziții, fiecare entitate poate avea propriile practici în ceea ce privește relațiile de muncă, iar fără o platformă comună de negociere, devine mai dificil să se asigure un mecanism uniform de comunicare între angajați și conducere (S4, S5). Aceasta poate limita capacitatea organizației de a soluționa eficient problemele angajaților și de a îmbunătăți satisfacția lor, mai ales într-un context în care structura și cultura organizațională sunt într-o continuă aliniere. Conducerea Grupului susține demersurile angajaților de a-și desemna reprezentanți și de a face pașii necesari pentru a crea un cadru formal de negociere colectivă. Riscurile legate de sănătatea și siguranța angajaților sunt o directă consecință a specificului sectorului medical, în care se realizează activități ce presupun manipularea substanțelor periculoase și riscul expunerii la agenți patogeni sau toxici. În acest context, modelul de afaceri al Grupului, care se bazează pe furnizarea de servicii medicale complexe, impune măsuri stricte de protecție și siguranță, inclusiv echipamente de protecție și protocoale pentru gestionarea riscurilor. Aceste măsuri fac parte din strategia Grupului de a asigura un mediu de lucru sigur, dar și de a răspunde cerințelor reglementărilor specifice domeniului medical (S7). MedLife pune accent pe formarea continuă a angajaților pentru a face față riscurilor, astfel încât sănătatea și siguranța acestora să fie protejate într-un mediu de lucru cu multiple provocări. Impactul potențial S7 are un caracter individual. In ceea ce privește bolile profesionale (S7), deși expunerea la agenți patogeni și substanțe periculoase în mediul de lucru poate reprezenta un factor de risc la nivelul tuturor linilor de business, incidența cazurilor poate fi redusă și izolată. Prin urmare, considerăm că acest impact are un caracter individual, fără a putea afecta în mod sistemic forța de muncă la nivel de Grupului. Alte impacturile semnificative negative, actuale și potențiale (S8, S11 și S12) identificate în urma analizei DMA aferente sub-temelor Egalitatea de tratament și de șanse pentru toți si Alte drepturi legate de muncă, sunt corelate cu trei sub-sub-teme: Egalitatea de gen și plata egală pentru muncă de valoare egală, Măsuri împotriva violenței și a hărțuirii la locul de muncă. Scăderea motivației și a satisfacției în muncă ca urmare diferentelor de salariza intre femei si barbati. Creșterea stresului și anxietății angajaților, precum și a riscului de violență sau hărțuire prin lipsa unei politicii si a unei instruiri specifice împotriva violenței și hărțuirii la locul de muncă și gestionare a acestor comportamente. Diferențele de remunerare între femei și bărbați în cadrul Grupului MedLife (S11) si specifice a acestui sector, provin din faptul ca femeile ocupă un număr semnificativ mai mare de poziții incadrate ca asistent medical. Întrucât nivelurile de competență și responsabilitățile sunt diferite, este de înțeles că există discrepanțe salariale între femei și bărbați, dar și între diferite poziții din cadrul aceleași linii de business. Lipsa unor programe de instruire specifice împotriva violenței și hărțuirii la locul de muncă este un alt aspect important care derivă din sectorul de afaceri al Grupului. Sectorul sănătății este unul în care interacțiunile cu pacienții și familiile acestora sunt frecvente, iar uneori pot apărea conflicte sau situații de hărțuire. De asemenea, structura ierarhică din spitale și clinici poate influența raporturile de putere, ceea ce subliniază necesitatea implementării unor programe de prevenire și intervenție pentru asigurarea unui mediu de lucru sigur și respectuos pentru toți angajații (S11). În procesul de analiză a dublei materialități, principalele categorii de persoane din cadrul forței de muncă proprii, care, prin specificul activităților desfășurate, sunt sau ar putea fi afectate în mod negativ sunt: personalul medical care lucrează în ture prezinta un risc crescut pentru afectarea sanatatii si securitatii; personalul medical implicat în activități de manipulare a substanțelor chimice, gestionarea deșeurilor biomedicale sau expunerea la agenți patogeni, prezintă un risc crescut pentru sănătatea și securitatea lor. tinerii angajați, care se află în proces de adaptare la cerințele sectorului medical, și persoanele de gen feminin, în contextul unor provocări legate de echilibrarea vieții profesionale și personale, pot întâmpina dificultăți suplimentare în condițiile de muncă. persoanele cu dizabilități, prin natura nevoilor specifice, necesită o atenție deosebită pentru a asigura adaptarea locului de muncă la cerințele lor și pentru a preveni orice riscuri suplimentare. Grupul MedLije nu a identificat existența unor impacturi semnificative asupra forței de muncă proprii ca urmare a implementării planurilor de tranziție orientate spre reducerea impacturilor negative asupra mediului și adoptarea unor operațiuni mai sustenabile și neutre din punct de vedere climatic. In cadrul operațiunilor desfășurate de companiile din Grup, considerăm că riscul de muncă forțată sau muncă a copiilor este extrem de limitat. În cursul anului 2025, în cadrul operațiunilor noastre și în regiunile geografice în care activăm, nu au fost identificate incidente asociate acestor forme de exploatare. [S1-1] - POLITICI LEGATE DE FORȚA DE MUNCĂ PROPRIE Politica de Sustenabilitate a MedLife Politica de Sustenabilitate a Grupului MedLife afirmă angajamentul companiei față de respectarea drepturilor omului în cadrul forței de muncă, incluzând atât angajații proprii, cât și lucrătorii nesalariați. Aceasta este aliniată la Declarația Universală a Drepturilor Omului, Principiile Directoare ale ONU privind Afacerile și Drepturile Omului, Declarația OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă și Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale. În acest context, Politica de Sustenabilitate a Grupului MedLife stabilește măsuri clare pentru promovarea unui mediu de muncă sigur, echitabil și incluziv, prin interzicerea discriminării, muncii forțate, sclaviei
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 47 | Pag moderne, hărțuirii și violenței la locul de muncă, precum și prin respectarea libertății de asociere și garantarea unor condiții de muncă decente. Totodată, această politică este susținută de politica de sănătate și securitate în muncă, politica de prevenire a discriminării și hărțuirii la locul de muncă și politica de protecție a datelor, asigurând o abordare integrată a drepturilor lucrătorilor. Astfel, MedLife se angajează să respecte principiile și cerințele legale naționale și internaționale privind drepturile omului, care includ, printre altele și următoarele acte: Convenția nr. 29/1930 privind munca forțată; Convenția nr. 87/1948 privind libertatea sindicală; Convenția nr. 98/1949 privind dreptul la organizare și negociere colectivă; Convenția nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare; Convenția nr. 105/1957 privind abolirea muncii forțate; Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea (angajare și profesie); Convenția nr. 138/1973 privind vârsta minimă; Convenția nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor. Grupul MedLife denunță cu fermitate toate formele de muncă forțată sau obligatorie, folosirea copiilor ca forță de muncă, discriminarea, sclavia modernă, hărțuirea și violența la locul de muncă. În plus, MedLife, prin aceasta politica, se angajeaza sa colaboreze doar cu furnizori care respectă aceleași principii și reglementări. În plus, MedLife se ghidează după principiul remunerării corecte și echitabile, garantând plata egală pentru muncă de valoare egală și aplicând măsuri stricte pentru protecția datelor angajaților, în conformitate cu GDPR. Regulamentul recunoaște și respectă libertatea de asociere, oferind angajaților dreptul de a adera la sindicate și de a participa la negocieri colective. De asemenea, MedLife exclude orice formă de muncă forțată sau obligatorie, iar activitatea angajaților se desfășoară exclusiv pe baza contractelor individuale de muncă, respectând legislația privind interzicerea angajării minorilor sub vârsta legală. Informațiile cerute de MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), e) și f) sunt raportate în cadrul secțiunii E1-2 Politici legate de atenuarea schimbărilor climatice din cadrul ESRS E1. MedLife aliniază această politică la standarde internaționale de sustenabilitate, printre care Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR), UN Global Compact, principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului și Declarația OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă. În stabilirea politicii sale, MedLife integrează în mod echilibrat interesele partilor interesate, luând în considerare aspecte precum securitatea și sănătatea în muncă, echitatea în remunerare, dezvoltarea profesională și protecția drepturilor acestora. Feedback-ul primit din partea angajaților, alături de alte părți interesate, poate influența ajustarea politicii de sustenabilitate pentru a răspunde preocupărilor emergente și așteptărilor în schimbare, asigurând un mediu de lucru sigur, echitabil și motivant. Politica de Sustenabilitate promoveaza urmatoarele principii: politica de toleranta zero pentru orice forma de hartuire si/sau discriminare la locul de munca (S11) promovând un mediu de lucru bazat pe respect, siguranță și egalitate de tratament; drepturi si sanse egale la locul de munca atat pentru femei, cat si pentru barbati, in baza competentelor profesionale si a indeplinirii cerintelor interne - angajare, recrutare interna, promovare, remunerare, beneficii, acces la pozitii manageriale etc, - fara deosebire de origine etnica, gen, rasa, religie, varsta, dizabilitati (S10), orientare sexuala, optiuni politice, apartenenta sindicala sau alte asemenea; sustinerea dezvoltarii si a parcursului profesional al tuturor angajatilor/angajatelor, urmarind in permanenta respectarea egalitatii de sanse (S9); optimizarea relatiei dintre viata profesionala si cea familiala, in egala masura pentru femei si barbati (S2); o comunicare fara stereotipuri de gen; egalitatea de tratament a tuturor angajatilor in relatiile de munca, in sensul asigurarii accesului nediscriminatoriu la unele drepturi precum alegerea sau exercitarea libera a unei profesii sau activitati,
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 48 | Pag angajarea pe toate posturile vacante, venituri egale pentru munca de valoare egala (S8), evaluarea performantei la locul de munca, conditii de incadrare in munca ce respecta normele de sanatate si securitate in munca, promovarea la orice nivel ierarhic si profesional, programe de formare profesionala, consiliere profesionala; respectarea demnitatii umane, toate persoanele angajate din cadrul Grupului avand dreptul la un mediu de lucru fara violenta si hartuire, fiindu-le garantate dezvoltarea libera si deplina a personalitatii, intr-o cultura a muncii bazata pe respect si demnitate reciproca (S11). principiu „Zero risc” ca principiu fundamental ale sistemului intern de management al sănătății și securității pentru a controla riscul de accidente la locul de muncă, pentru reducerea riscurilor la sursă și implementarea măsurilor de protecție colectivă și individuală, pentru a îmbunătăți bunăstarea la locul de muncă și pentru a preveni riscurile psihosociale (S6, S7). respectarea dreptului de asociere (S4, S5), recunoscând importanța dialogului social și a participării angajaților la procesele decizionale relevante pentru condițiile lor de muncă. Regulamentul intern MedLife Regulamentul Intern MedLife are scopul de a oferi informații despre relațiile de muncă în cadrul companiei, drepturile și obligațiile salariaților și angajatorului, precum și regulile specifice privind sănătatea și securitatea în muncă, disciplina, nediscriminarea, timpul de lucru, evaluarea salariaților, protecția datelor cu caracter personal și alte aspecte relevante. Regulamentul Intern se aplică tuturor angajaților companiei cu contracte individuale de muncă, atât pe perioadă determinată, cât și nedeterminată, cu normă întreagă sau timp parțial. De asemenea, se aplică elevilor și studenților care desfășoară practică, personalului detașat sau aflat în delegație și altor persoane care desfășoară activități temporare în cadrul companiei. Responsabil cu punerea în aplicare a Regulamentului Intern este Departamentul de Resurse Umane, care asigură respectarea prevederilor acestuia, gestionează relațiile de muncă și soluționează cererile sau reclamațiile angajaților. Regulamentul este disponibil spre consultare la Departamentul de Resurse Umane, fiind pus la dispoziția angajaților la momentul semnării contractului de muncă. Regulamentul intern este aliniat la reglementările aplicabile, respectând Codul Muncii (Legea nr. 53/2003), Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, precum și Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) privind protecția datelor cu caracter personal. Acest document abordeaza temele urmatoare de sustenabilitate: timpul de lucru (S2) reglementînd in mod clar timpul de muncă, inclusiv evidența programului prin pontaje și respectarea pauzelor de masă și odihnă, minimizand riscurile asociate muncii intense, promovand echilibru între viața profesională și cea personală. remunerare echitabilă pentru munca prestată, adaptată competențelor și responsabilităților angajatului, inclusiv criterii care previn discriminarea în stabilirea salariilor, reflectând principiile etice ale companiei. sanatate si siguranta, stabilind un set bine definit de norme și măsuri obligatorii, adresate tuturor angajaților, colaboratorilor, și participanților la activitatea companiei. Documentul subliniază importanța pregătirii continue a angajaților in domeniul SSM prin instruiri introductive generale și periodice, precum și prin evaluarea constantă a riscurilor de la locul de muncă. prevenirii bolilor profesionale prin evaluări de risc și instruiri periodice. Reglementările încurajează utilizarea echipamentelor de protecție individuală și verificarea constantă a condițiilor de lucru. neacceptarea discriminarii salariale pe bază de gen, promovând egalitatea de șanse și drepturi egale pentru munca egală. În plus, se subliniază obligativitatea evaluării periodice a politicilor salariale pentru a preveni apariția diferențelor nedrepte. documentul interzice explicit orice formă de hărțuire sau violență la locul de muncă, stabilind sancțiuni disciplinare clare. Este important pentru noi să promovăm un mediu bazat pe respect reciproc și siguranță. În plus, regulamentul include mecanisme pentru raportarea confidențială a incidentelor și protejarea angajaților implicați. asigurarea unui pachet de beneficii salariale care să sprijine stabilitatea financiară și socială a angajaților. Beneficiile salariale sunt adaptate în funcție de complexitatea și responsabilitatea postului. Regulamentul definește formarea profesională ca o prioritate, stabilind obligația angajatorului de a oferi programe de formare cel puțin o dată la doi ani. Ne angajăm să sprijinim dezvoltarea competențelor angajaților pentru a răspunde cerințelor pieței muncii. Programele sunt personalizate pentru a corespunde specificului fiecărui rol și nevoilor de dezvoltare profesională. integrarea și adaptarea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități, interzicând orice discriminare. Regulamentul menționează eliminarea barierelor fizice și organizaționale pentru a facilita accesul și integrarea acestor persoane. integrează principii fundamentale privind drepturile omului, asigurând respectarea egalității de șanse, tratament echitabil și protecția angajaților. Prin stabilirea unor norme clare, acesta interzice orice formă de discriminare, hărțuire sau violență la locul de muncă, promovează diversitatea și incluziunea, și garantează dreptul angajaților la securitate și sănătate în muncă. respectarea legislației naționale privind protecția angajaților, inclusiv a reglementărilor care interzic angajarea minorilor sub vârsta legală. Politica privind prevenirea si combaterea discriminarii si hartuirii in desfasurarea relatiilor de munca Politica de prevenire și combatere a hărțuirii și violenței, menită să asigure un cadru organizațional sigur și lipsit de discriminare pentru toți angajații are ca scop preventia, identificarea și sancționarea oricarui comportament care poate constitui hărțuire, violență sau tratament inechitabil, protejând angajații și promovând un climat de lucru armonios și profesional. Politica se adresează tuturor angajaților Grupului MedLife, indiferent de poziția ocupată, precum și colaboratorilor și partenerilor care desfășoară activități în cadrul organizației. De asemenea, prin prevederea unor mecanisme clare de raportare care asigură angajaților posibilitatea de a depune sesizări într-un mod sigur și confidențial, reflectă implicit gradul de implicare al acestora, precum și al altor părți interesate, în procesul de elaborare și revizuire a politicii. Documentul este elaborat în conformitate cu Codul Muncii, Constituția României, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, Legea nr. 167/2020 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de hărțuire, precum și cu Directivele Uniunii Europene aplicabile în domeniul prevenirii și combaterii hărțuirii la locul de muncă. Politica este implementată și monitorizată de Departamentul de Resurse Umane, care asigură respectarea măsurilor prevăzute, gestionează sesizările și coordonează acțiunile de prevenție și remediere. Principalele obiective ale politicii sunt: Crearea unui mediu de lucru sigur, unde respectul și profesionalismul sunt valori fundamentale. Stabilirea unui mecanism clar și accesibil pentru raportarea și investigarea incidentelor de hărțuire și violență. Protejarea angajaților care semnalează astfel de incidente, asigurându-le confidențialitatea și protecția împotriva represaliilor. Implementarea unor sesiuni de instruire și conștientizare pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de hărțuire sau violență.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 49 | Pag Politica este disponibila spre consultare la Departamentul de Resurse Umane, fiind pusa la dispoziția angajaților prin intranet, dar si in platforma de e-learning. Politica și planul de management securitate şi sanătate în muncă Scopul acestui document este de a stabili măsuri pentru prevenirea și reducerea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, asigurând unui mediu de muncă sigur si respectarea legislației în domeniul securității și sănătății în muncă. Politica de SSM se aplică tuturor departamentelor și punctelor de lucru MedLife. Prin această politică, MedLife se angajează să identifice și să evalueze toate riscurile asociate activităților, asigurând dotarea corespunzătoare a locurilor de muncă și instruirea continuă a personalului pentru a minimiza incidentele de sănătate și siguranță, contribuind astfel la prevenirea și reducerea efectelor generate de potențialele incidente de sănătate și siguranță (S6). Totodată, constituie o prioritate implementarea unor măsuri stricte de prevenire a bolilor profesionale, inclusiv monitorizarea continuă a sănătății angajaților, adaptarea posturilor de muncă la cerințele ergonomice și asigurarea echipamentului individual de protecție adecvat, reducând astfel riscul dezvoltării bolilor profesionale în rândul angajaților (S7). Responsabilitatea generală pentru punerea în aplicare a politicii SSM revine Directorului General al MedLife, care poate delega anumite atribuții unui reprezentant desemnat, fără a fi exonerat de responsabilitățile legale. Prin implementarea acestei politici MedLife se aliniaza la toate reglementările legale în vigoare și la Directivele Europene privind securitatea și sănătatea în muncă. Politica de SSM este comunicată tuturor angajaților prin instruiri periodice, afișări la locul de muncă și informări specifice. Regulamentul CSSM are ca scop principal reglementarea și implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea sănătății și securității angajaților la locul de muncă. Prin intermediul său, sunt stabilite responsabilități specifice, măsuri de prevenție și mecanisme de monitorizare a condițiilor de muncă, astfel încât să fie reduse riscurile asociate activităților desfășurate în cadrul organizației. Responsabilitatea implementării revine în principal Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă (CSSM), precum și managerilor desemnați din cadrul unităților, care trebuie să se asigure că măsurile stabilite sunt respectate și aplicate corespunzător. De asemenea, responsabilitatea revine și angajaților, care trebuie să respecte regulile și măsurile stabilite pentru protecția sănătății și securității la locul de muncă. Documentul este comunicat angajaților prin intermediul procedurilor interne de informare și prin implicarea structurilor responsabile de sănătatea și securitatea în muncă. Acesta este adus la cunoștință în principal prin ședințele Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă (CSSM), prin afișarea în spațiile de lucru și prin informări oficiale transmise angajaților. Documentul se referă la toți angajații din cadrul organizației, având aplicabilitate în special pentru persoanele expuse riscurilor profesionale din unitățile MedLife, precum clinici, laboratoare și spitale. De asemenea, este aplicabil personalului administrativ și altor angajați care își desfășoară activitatea în medii unde securitatea și sănătatea în muncă trebuie monitorizate și îmbunătățite continuu. [S1-2] - PROCESE PENTRU COLABORAREA CU LUCRĂTORII PROPRII ȘI CU REPREZENTANȚII LUCRĂTORILOR CU PRIVIRE LA IMPACTURI La nivelul MedLife, nu există organizații sindicale sau reprezentanți desemnați ai angajaților. Colaborarea cu angajații în privința impacturilor asupra forței de muncă nu se desfășoară intr-un cadru formalizat. Grupul planifică să dezvolte și să implementeze, în următorii ani, un proces general de colaborare care să includă mecanisme dedicate colectării feedback-ului din partea angajaților. Responsabilitatea operațională pentru asigurarea colaborării dintre angajați și companie aparține Departamentului de Resurse Umane, care analizează sesizările angajaților și implementează măsuri pentru îmbunătățirea mediului de lucru. În prezent, MedLife nu are încheiate acorduri-cadru globale sau alte acorduri formale cu reprezentanții lucrătorilor privind respectarea drepturilor omului pentru forța de muncă proprie. De asemenea, în cadrul companiei nu există organizații sindicale sau reprezentanți desemnați ai angajaților care să participe la negocieri colective. Pentru a asigura implicarea lucrătorilor proprii în identificarea și gestionarea impacturilor asupra acestora, MedLife utilizează mecanisme structurate de colectare a feedbackului și de dialog intern. În anul de raportare, Grupul a implementat pentru prima dată un engagement survey la nivel de entitate, care va fi desfășurat anual. Sondajul a fost adresat tuturor angajaților MED Life SA și a înregistrat o rată de participare de peste 50%, oferind o perspectivă relevantă asupra percepțiilor angajaților privind mediul de lucru, cultura organizațională, oportunitățile de dezvoltare profesională și echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Rezultatele sondajului sunt analizate la nivel de management, iar pe baza acestora sunt definite planuri de acțiune pentru domeniile identificate ca prioritare. Implementarea acestor măsuri este monitorizată intern, iar concluziile sunt integrate în procesele de management al resurselor umane, contribuind la îmbunătățirea continuă a condițiilor de muncă și la gestionarea impacturilor asupra lucrătorilor. Evaluarea eficacității colaborării se realizează si prin urmatoarele mecanisme interne: Canale directe permanente de comunicare între angajați și superiorii lor ierarhici, care permit exprimarea preocupărilor legate de condițiile de muncă și identificarea unor soluții adecvate. Rolul Departamentului de Resurse Umane, care analizează solicitările și sesizările angajaților, oferind feedback și implementând măsuri de îmbunătățire a mediului de lucru. Mecanisme de raportare confidențiale, cum este Politica privind Protecția Avertizorilor în Interes Public, prin care angajații pot semnala aspecte legate de condițiile de muncă, discriminare sau alte probleme etice, prin canale interne de raportare confidențiale. Responsabilitatea gestionarii acestui mecanism ii revine Consiliului de Administratie si tertilor desemnati de catre acesta. Exit interviuri organizate de Departamentul de Resurse Umane pentru a intelege modul cum se pot imbunatati conditiile de munca sau cauzele care au dus la acele situatii. Instruiri și sesiuni bianuale privind sănătatea și securitatea în muncă organizate de Responsabilul de SSM, unde angajații pot oferi feedback cu privire la condițiile lor de muncă. Aceste mecanisme de colaborare sunt in permanenta disponibile pentru toti angajatii si colaboratorii Grupului MedLife, fiind accesate de catre acestia oricand este nevoie. În procesele de colaborare prezentate mai sus sunt cuprinse toate categoriile de angajați, indiferent de sex, rasă, apartenență religioasă, orientare sexuală, vârstă, origine socială sau orice alte criterii care ar putea genera discriminare. Grupul nu a adoptat încă măsuri specifice pentru a înțelege perspectivele persoanelor din forța de muncă proprie care pot fi deosebit de vulnerabile la impact sau marginalizate, precum femeile, migranții sau persoanele cu dizabilități. [S1-3] - PROCESE DE REMEDIERE A IMPACTURILOR NEGATIVE ȘI CANALELE PRIN CARE LUCRĂTORII PROPRII ÎȘI POT EXPRIMA PREOCUPĂRILE Grupul dispune de un mecanism de soluționare a reclamațiilor sau plângerilor în legătură cu aspectele privind personalul. Regulamentul intern prevede o procedură clară, prin care angajații pot depune plângeri referitoare la relațiile de muncă, condițiile de muncă, evaluările profesionale sau alte probleme întâmpinate în cadrul companiei. Pentru reclamațiile sau cererile individuale ale salariaților, procedura presupune depunerea unei sesizări scrise, ce trebuie transmisă către Departamentul de Resurse Umane. Sesizările sunt înregistrate într- un registru și sunt analizate conform regulilor stabilite de companie. Soluționarea acestora este realizată de persoanele desemnate din cadrul departamentului de Resurse Umane, care examinează cererea și propun măsuri de remediere. De asemenea, există și posibilitatea de conciliere a conflictelor individuale de muncă, ceea ce înseamnă că, înainte de a se ajunge la măsuri mai drastice, există un mecanism intern de mediere, prin care angajatul și compania pot ajunge la o soluție amiabilă. Pe lângă acestea, pentru probleme legate de sănătatea și securitatea în muncă, MedLife a instituit un Comitet de Securitate și Sănătate în Muncă (CSSM), unde angajații pot transmite direct reprezentanților desemnați orice problemă legată de condițiile de muncă sau riscurile la care sunt expuși. CSSM are rolul de a monitoriza și propune măsuri de îmbunătățire a siguranței la locul de muncă. MedLife considera Formularul de avertizare de integritate disponibil pe site-ul web companiei, ca fiind principalul canal formal confidential in procesul de remediere a impacturilor negative potentiale asupra
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 50 | Pag angajatilor. Prin intermediul acestuia pot fi depuse reclamații și sesizări, raportarea de nereguli sau practici non-etice sau ilegale de către orice parte interesată, urmând pașii menționați în cadrul acestui formular. Raportările de avertizare primite sunt înregistrate într-un registru electronic care cuprinde informații precum data primirii raportării, numele și prenumele avertizorului respectiv datele de contact ale avertizorului, dacă acestea sunt cunoscute, obiectul raportării și modalitatea propusă de soluționare. În ceea ce privește procesul de soluționare, o echipa externa independenta desemnată va analiza raportarea și va face propuneri de acțiuni subsecvente persoanelor cu atribuții în acest sens din cadrul MedLife. În măsura în care sesizarea face referire la chestiuni semnificative pentru activitatea MedLife este informat imediat și Consiliul de Administrație. În termen de cel mult trei luni de la transmiterea confirmării de primire a raportării, avertizorul va fi informat de către echipa desemnată în legătură cu stadiul acțiunilor subsecvente și, ulterior, ori de câte ori sunt înregistrate evoluții în desfășurarea acțiunilor subsecvente, cu excepția cazului în care informarea ar putea periclita desfășurarea acestora. În urma investigației efectuate, dacă raportarea este fundamentată, conducerea MedLife va putea lua măsuri precum: cercetare disciplinară, sesizarea organelor de cercetare penală sau îmbunătățirea politicilor și regulamentelor MedLife pentru a preveni repetarea riscurilor și abaterilor sesizate. Ulterior, în funcție de rezultatul investigației, persoana desemnată va întocmi un raport cu privire la soluționarea sau clasarea raportării, pe care îl va comunica avertizorului. În cadrul politicii sunt acoperite și situațiile când raportarea din motive juste este clasată sau care sunt drepturile persoanelor vizate de raportare. O atenție deosebită este acordată protejării avertizorilor împotriva represaliilor, iar confidențialitatea acestora este garantată. MedLife interzice orice formă de represalii, cum ar fi suspendarea contractului de muncă, reducerea salariului, hărțuirea sau discriminarea. Pentru a facilita accesul angajaților la aceste resurse, politicile și procedurile relevante sunt disponibile la Departamentul Resurse Umane, sunt aduse la cunostinta la angajare sau sunt publice pe site-ul Grupului. Pentru a monitoriza și asigura eficacitatea canalelor de transmitere a reclamațiilor și sesizărilor, analizăm în mod regulat problemele ridicate prin aceste mecanisme, urmărind modul în care sunt soluționate și identificând oportunități de îmbunătățire. În prezent, MedLife nu realizează sondaje periodice pentru a evalua satisfacția angajaților în ceea ce privește aceste canale, însă intenționează să implementeze astfel de sondaje în viitor, ca parte a unui proces de îmbunătățire continuă. [S1-4] - ADOPTAREA DE MĂSURI PRIVIND IMPACTURILE SEMNIFICATIVE ASUPRA FORȚEI DE MUNCĂ PROPRII ȘI ABORDĂRI PENTRU ATENUAREA RISCURILOR SEMNIFICATIVE ȘI PENTRU URMĂRIREA OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE LEGATE DE FORȚA DE MUNCĂ PROPRIE, PRECUM ȘI EFICACITATEA ACESTOR ACȚIUNI În cadrul Grupului, procesul prin care identificăm și stabilim acțiunile necesare și adecvate în fața unui impact negativ actual sau potențial asupra fortei de munca are ca referinta cadrul legislativ existent, dar și cele mai bune practici internaționale. Identificăm acțiunile necesare și adecvate pentru gestionarea impacturilor negative reale sau potențiale asupra forței de muncă printr-un proces structurat, care implică monitorizarea continuă a condițiilor de muncă, analiza datelor colectate din sistemele de pontaj, sesiunile de instruire și consultările regulate cu angajații. În acest sens, utilizăm canalele de comunicare internă, discuțiile cu Departamentul de Resurse Umane, precum și mecanismele de raportare confidențială, care permit angajaților să semnaleze orice problemă referitoare la condițiile de muncă, programul de lucru sau mediul organizațional. Acțiunile corective și măsurile de prevenție sunt stabilite în conformitate cu legislația aplicabilă, reglementările interne si cele mai bune practici in domeniu. Aceste măsuri se aplică tuturor angajaților și lucrătorilor nesalariați. Pentru a evalua eficacitatea măsurilor corective, monitorizăm respectarea procedurilor interne, analizăm periodic riscurile asociate prelucrării datelor și revizuim sistemele de securitate conform cerințelor legale. De asemenea, ne asigurăm că orice solicitare legată de protecția datelor este tratată conform legislației și că angajații au acces la mecanisme clare de exercitare a drepturilor lor, inclusiv dreptul de acces, rectificare sau ștergere a datelor. Pentru implementarea și consolidarea acestor măsuri, MedLife a alocat resurse financiare sustinute din bugetele operaționale ale Grupului. Depunem constant eforturi pentru a ne asigura că practicile noastre nu generează și nu contribuie la impacturi negative semnificative asupra forței de muncă, prin implementarea unor politici și mecanisme interne menite să protejeze drepturile și bunăstarea angajaților. În cazul în care apar tensiuni între prevenirea impacturilor negative și presiunile comerciale, prioritizăm siguranța și satisfacția angajatilor în procesul decizional. Tabel privind acțiunile legate de forta de munca proprie ESRS S1 IRO Actiuni Orizont de timp Scopul actiunii Capex /Opex* Progres** S1 Menținerea și extinderea pachetelor de beneficii Continuă Toti angajatii Nu e cazul Monitorizat S2 Monitorizarea activă a timpului de muncă prin sistemele de pontaj pentru a preveni depășirea limitelor legale de muncă și suprasolicitarea angajaților Continuu Toti angajatii Nu e cazul Raportare trimestriala a Departamentului Resurse Umane si alinierea la legislatie S3 Ajustarea salariilor in linie cu legislatia aplicabila Continuu Toti angajatii Nu e cazul S4 Respectarea dreptului de asociere prin politici adecvate Continuu Toti angajatii Nu e cazul Masurata prin procesele de colaborare directe si ulterior prin mecanisme de survey angajament Dialog și consultare directa Continuu Toti angajatii Nu e cazul Politici clare de non-discriminare și non- represalii Continuu Toti angajatii Nu e cazul Acces la informații și resurse care vizeaza legislatia in domeniu Continuu Toti angajatii Nu e cazul Promovarea unui climat de respect și colaborare Continuu Toti angajatii Nu e cazul S5 Vezi S4 Continuu Toti angajatii Nu e cazul S7 Organizarea unor sesiuni periodice de instruire pentru personal privind măsurile de siguranță. Continuu Toti angajatii Nu e cazul Masurat direct operational prin indicatori tip: # imbolnaviri profesionale raportate Evaluări medicale periodice prin serviciile de medicină a muncii Continuu Toti angajatii Nu e cazul Monitorizat S8 Politici clare de non-discriminare Continuu Toti angajatii Nu e cazul Raportare trimestriala a Departamentului RU si alinierea la legislatie S9 Implementarea platformei de e-learning Continuu Toti angajatii Nu e cazul Masurata prin procesele de colaborare directe, cost cu instruirea si ulterior prin mecanisme de survey angajament Consolidarea și extinderea programelor tip Life Academy și Good Practice - Nurses School Continuu Toti angajatii Nu e cazul Facilitarea accesului la cursuri de formare profesională continuă Continuu Toti angajatii Nu e cazul S10 Politici clare de non-discriminare Continuu Toti angajatii Nu e cazul S11 Continuarea utilizării canalelor dedicate pentru raportarea incidentelor Continuu Toti angajatii Nu e cazul *Resursele alocate - întrucât măsurile implementate fac parte din operațiunile curente ale Grupului și sunt integrate în procesele organizaționale și de conformitate existent și nu implică, în prezent, alocări semnificative de capital sau cheltuieli operaționale dedicate. **Progresul implementării acestei acțiuni este monitorizat prin procesele interne de management și raportare ale Grupului
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 51 | Pag In ceea ce priveste S1 Beneficii salariale asigură protecție economică și socială pentru angajați, structura de compensare a angajaților (aplicabil întregii forțe de muncă din toate entitățile noastre operaționale ) include un salariu de bază, remunerație variabilă corelată cu performanța sau aliniate cu reglementarile de remunerare a sporurilor legate de ore suplimentare, precum și beneficii suplimentare, cum ar fi tichete de masă și tichete cadou, menite să sprijine echilibrul financiar și bunăstarea acestora. Alte beneficii tin de numarul minim de zile de vacanta, acordarea indemnizatiilor de concediu, platforme de self service, telemunca acolo unde pozitia o permite, alte beneficii sub forma de discounturi la servicii, dar si conventii salariale cu bancile partenere, programe de referal. În ceea ce privește evoluția acțiunilor, intentionam sa monitorizăm tendințele din piața muncii și feedback-ul intern pentru a identifica potențiale îmbunătățiri ale politicilor de compensații și beneficii, astfel încât să asigurăm un mediu profesional stabil și sustenabil pentru toți angajații noștri. Pentru a reduce impactul generat de programele de muncă intense, au fost implementate reglementări clare privind timpul de lucru și repausul, în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern si legislatia aferenta, garantând respectarea normelor legale referitoare la durata muncii și perioadele obligatorii de odihnă. Aceste măsuri sunt monitorizate de catre Departamentul Resurse Umane cu scopul de a contribui la diminuarea efectelor asociate impactului S2 Potențiale programe de muncă intense în activitățile proprii. Evaluăm periodic datele colectate și intervenim prompt pentru ajustarea programului de lucru, redistribuirea sarcinilor și reorganizarea activităților. Pe termen lung, ne propunem optimizarea mecanismelor de monitorizare și prevenție, astfel încât să putem identifica și soluționa eventualele dezechilibre înainte de a afecta sănătatea și siguranța personalului nostru. Acțiunile întreprinse sunt parte integrantă a Politicii de Management al Sănătății și Securității în Muncă (SSM), si a Regulamentului Intern, documente care preved măsuri clare pentru prevenirea suprasolicitării, monitorizarea timpului de lucru și protecția sănătății angajaților, precum si metode de remunerare a timpului suplimentar lucrat. Aceste măsuri sunt implementate la nivelul tuturor entităților din Grup, incluzând clinici, laboratoare, spitale și alte unități administrative. În ceea ce privește impactul actual asociat S3, ne angajăm să asigurăm un nivel de remunerare corespunzător, adaptat responsabilităților și complexității fiecărui rol, atât pentru medici, cât și pentru ceilalți membri ai echipei. Deși există angajați care sunt remunerați la nivelul salariului minim, acestia se regasesc in general in pozitiile de nivel entry-level sau administrative fara responsabilitati semnificative. MedLife aplică măsuri pentru a susține securitatea economică a acestora oferind beneficii extrasalariale, sprijin pentru dezvoltarea profesională prin programe de formare și acces la oportunități de avansare în carieră. Pentru a asigura eficacitatea măsurilor corective, MedLife monitorizează constant nivelul de retenție a angajaților, analizează feedback-ul colectat în cadrul proceselor de evaluare periodică și ajustează politicile salariale, în funcție de dinamica pieței muncii, legislatia in vigoare și de cerințele organizaționale. Pentru aspectele de sustenabilitate S4 si S5, până în prezent, În cadrul MedLife, nu există reprezentanți aleși ai angajaților pentru negocierea drepturilor acestora și nici contracte colective de muncă care să stabilească un cadru unitar de negociere. Motivele pentru care aceste structuri nu exista includ printre altele specificul sectorului de activitate, structura actuală geografica a forței de muncă, dar și strucura entitatilor din Grup. MedLife recunoaște importanța acestor aspecte și, prin normele interne, desfășoară inițiative menite să reducă sau să prevină efectele acestor impacturi. Anual, Medlife informeaza angajatii cu privire la legislatia in domeniu si pune la dispozitia angajatilor toate informatiile necesar, recunoscand oficial dreptul angajaților de a forma sau de a adera la un sindicat, fără teamă de represalii. Exsita comunicarea clară în cadrul Regulamentului Intern si a Politcii de Sustenabilitate a faptului că angajații au libertatea de asociere, în conformitate cu legislația muncii. Cu toate acestea, Grupul menține un mediu de lucru bazat pe comunicare și transparență, încurajând un dialog deschis între angajați și conducere. Departamentul de Resurse Umane gestionează în mod activ solicitările angajaților, colectează feedback constant și implementează măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă. De asemenea, prin Politica privind Protecția Avertizorilor în Interes Public, MedLife oferă un mecanism confidențial prin care angajații pot semnala orice aspect legat de condițiile de muncă, garantând protecția împotriva represaliilor. În ceea ce privește prevenirea bolilor profesionale (S7), am continuat să oferim evaluări medicale periodice prin serviciile de medicină a muncii, asigurând astfel monitorizarea stării de sănătate a angajaților și diminuarea impactului pe care factorii de risc profesional îl pot avea asupra acestora. În plus, ne angajam sa adaptam permanent condițiile de muncă la cerințele ergonomice și să asiguram formarea continuă a angajaților pentru recunoașterea și prevenirea bolilor profesionale. În ceea ce privește impactul activităților asupra sănătății angajaților, inclusiv riscul de boli profesionale (S7), măsurile implementate sunt aplicabile tuturor unităților Grupului, indiferent de tipul activității desfășurate. În cadrul MedLife, aplicăm politici clare și cuprinzătoare pentru a preveni discriminarea, a combate hărțuirea și a promova un mediu de lucru echitabil și incluziv. Politica de Sustenabilitate, Codul de Conduita Etica, dar si Regulamentul intern al Grupului MedLife conțin prevederi esențiale care contribuie la eliminarea discriminării și la respectarea principiilor egalității de șanse, în conformitate cu standardele internaționale privind drepturile omului. În MedLife, politica de remunerare se bazează pe experiență, competențe și nivelul de responsabilitate al fiecărui angajat. Principiile egalității salariale sunt integrate în cadrul nostru de lucru, iar toți angajații beneficiază de dreptul la plată egală pentru muncă de valoare egală, fără nicio discriminare bazată pe sex. În lipsa unui cadru intern specific de reglementare salarială, remunerația este stabilită prin negociere individuală, având la bază criterii precum experiența și expertiza profesională. Pentru a preveni eventualele discrepanțe salariale între femei și bărbați, analizăm periodic structura de remunerare în cadrul principalelor categorii ocupaționale și evaluăm eficacitatea măsurilor noastre prin monitorizarea progresului în ceea ce privește echitatea salarială. De asemenea, Grupul deja a initiat actiuni care vizeaza alinierea la legislatia privind transparenta salariala. De asemenea, implementăm Politica de prevenire și combatere a hărțuirii și violenței la locul de muncă, prin care ne angajăm să protejăm drepturile angajaților și să prevenim orice tratament discriminatoriu. Politicile noastre interzic orice formă de discriminare directă sau indirectă pe criterii de rasă, cetățenie, etnie, sex, orientare sexuală, identitate de gen, dizabilitate, vârstă, religie, opinii politice, origine națională sau socială și orice alte criterii reglementate de legislația națională și europeană. Respectarea drepturilor omului în cadrul MedLife este asigurată prin mecanisme clare de raportare, astfel încât angajații să poată semnala orice preocupare legată de drepturile lor. MedLife evaluează eficacitatea măsurilor corective prin analiza sesizărilor primite și rata de retenție a personalului. MedLife sprijină dezvoltarea profesională a angajaților prin programe de formare continuă, având ca obiectiv îmbunătățirea competențelor și creșterea calității serviciilor medicale. În 2025, acțiunile principale includ consolidarea și extinderea programelor tip Life Academy și Good Practice - Nurses School, care oferă resurse educaționale pentru perfecționarea personalului medical, precum si facilitarea accesului la cursuri de formare profesională continuă, esențiale pentru reînnoirea certificatelor de liberă practică și dezvoltarea competențelor specifice fiecărui domeniu. Acțiunile vizează întreaga forță de muncă, incluzând atât personalul medical, cât și personalul administrativ. Pentru programele de formare continuă, au fost alocate resurse financiare, detaliate în tabelul de mai jos. În 2025, sesizările înregistrate din partea forței de muncă au fost gestionate in conformitate cu Politica privind Protecția Avertizorilor în Interes Public. [S1-5] - ȚINTE LEGATE DE GESTIONAREA IMPACTURILOR NEGATIVE SEMNIFICATIVE, DE PROMOVAREA IMPACTURILOR POZITIVE ȘI DE GESTIONAREA RISCURILOR ȘI A OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE Tintele stabilite până în prezent, la nivelul Grupului MedLife, nu sunt aliniate în mod specific tuturor aspectelor de sustenabilitate semnificative identificate în procesul de Dublă Materialitate. De asemenea, acestea nu îndeplinesc în totalitate cerințele prevăzute de ESRS privind definirea unor obiective măsurabile, orientate spre rezultate și încadrate într-un orizont de timp clar. Din acest motiv, în raportarea curentă nu includem astfel de ținte specifice.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 52 | Pag La data raportării, MedLife nu a stabilit încă ținte specifice și măsurabile referitoare la toate aspectele materiale legate de propria forță de muncă, în conformitate cu cerințele ESRS S1. Acest lucru reflectă faptul că organizația se află într-o etapă de dezvoltare și consolidare a proceselor interne de colectare, armonizare și monitorizare a datelor privind indicatorii sociali la nivelul entităților din Grup, în contextul alinierii la cerințele de raportare ESRS. În perioada de raportare, compania s-a concentrat pe realizarea evaluării de materialitate, pe dezvoltarea mecanismelor de monitorizare și pe îmbunătățirea disponibilității și comparabilității datelor relevante. Pe măsură ce aceste procese sunt consolidate, MedLife intenționează să definească și să adopte ținte relevante și măsurabile pentru aspectele materiale legate de propria forță de muncă, cu obiectivul de a le integra în cadrul de management al sustenabilității și de a le face publice în următorii ani de raportare. Recunoaștem însă importanța stabilirii unor obiective clar definite, cuantificabile și aliniate cerințelor ESRS, care să permită monitorizarea performanței în domeniul sustenabilității. În prezent dezvoltăm un cadru structurat de stabilire a obiectivelor, astfel încât acestea să fie relevante, măsurabile și integrate în strategiile noastre de dezvoltare și raportare. Acest demers va asigura o transparență sporită și va facilita evaluarea impactului real al inițiativelor implementate asupra angajati, contribuind la consolidarea unui model de afaceri sustenabil. Deși nu sunt încă stabilite obiective cuantificabile în mod specific pentru aspectele sustenabilității identificate în procesul de Dublă Materialitate, urmărim constant impactul acțiunilor noastre printr-un sistem structurat de monitorizare. Acest sistem include: Analiza periodică a indicatorilor operaționali, inclusiv viteza de rotatie a angajatilor sau rata de retentie, structura pe gen, nivelul salarial minim, numărul de incidente raportate privind sănătatea și securitatea în muncă etc. Colectarea și analiza feedback-ului angajatilor, utilizând canale directe, reclamații și sugestii, pentru a înțelege și îmbunătăți experiența consumatorilor și utilizatorilor finali. Audituri și controale interne, desfășurate în cadrul unităților noastre medicale, pentru a asigura conformitatea cu standardele de calitate, siguranță și etică medicală. Raportarea și analiza datelor privind sustenabilitatea, prin monitorizarea activităților noastre și a inițiativelor care contribuie la îmbunătățirea accesului la servicii medicale și reducerea impactului negativ. Totodată, analizăm periodic tendințele din piața muncii și performanța noastră operațională pentru a identifica direcțiile de optimizare și intervenție. [S1-6] - CARACTERISTICILE ANGAJAȚILOR ÎNTREPRINDERII La finalul anului 2025, Grupul MedLife dispune de o forță de muncă de 7.807 de angajați, dintre care 6.545 sunt femei și 1.262 sunt bărbați, evidențiind o reprezentare majoritar feminină în cadrul companiei, specifica sectorului de activitate. Numarul total de angajati este prezentat si in Nota 23 la situatiile financiare consolidate aferente anului 2025. Grupul are o prezență semnificativă în România, unde sunt angajate 7.683 de persoane, în Ungaria, unde activează 63 de angajați, și in Republica Moldova unde activează 61 de angajați, consolidându-și astfel expansiunea la nivel regional. Numar total de angajati Headcount 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Masculin 1.262 1.245 Feminin 6.544 6.148 Altele - - Nedeclarat - - Total angajati 7.806 7.393 Grupul MedLife menține o forță de muncă stabilă și eficient structurată, cu peste 97% (2024: 98%) dintre angajați având contracte permanente și 94% (2024: 93%) lucrând cu normă întreagă, ceea ce demonstrează un angajament puternic față de retenția angajatilor și continuitatea operațională, esențiale pentru eficiența și calitatea serviciilor medicale oferite. In continuare este prezentata situatia angajatilor dupa tipul de contract: Numar total Feminin Masculin 2025 Numar total angajati ENI/FTE 6.962,33 5.901,63 1.060,70 Numar angajati permanenti 6.772,24 5.736,84 1.035,40 Numar angajati temporari 190,09 164,79 25,30 Numar angajati cu norma intrega 6.525,28 5.561,09 964,19 Numar angajati part-time 437,06 340,54 96,51 Numar total Feminin Masculin 2024 Numar total angajati ENI/FTE 6.637,74 5.576,63 1.061,11 Numar angajati permanenti 6.520,21 5.478,35 1.041,86 Numar angajati temporari 117,52 98,27 19,25 Numar angajati cu norma intrega 6.189,00 5.233,00 956,00 Numar angajati part-time 448,73 343,62 105,11 În perioada ianuarie-decembrie 2025, Grupul MedLife a înregistrat o rată de rotație a angajaților de 29% (31% la 2024), cu un total de 2.299 de plecări din companie, reflectând dinamica forței de muncă într-un sector medical competitiv și în continuă adaptare la cerințele pieței. Numărul total de angajați aferent anului 2025 a fost determinat pe baza numărului de persoane aflate în companie la sfârșitul perioadei de raportare (i.e. 31 decembrie 2025). Pentru analiza angajaților în funcție de tipul de contract, s-a utilizat indicatorul ENI (echivalent normă întreagă / FTE), calculat la sfârșitul perioadei de raportare, oferind astfel o imagine clară asupra gradului real de ocupare a forței de muncă. Fluctuația personalului a fost măsurată prin numărul de angajați care au părăsit compania în perioada de raportare (ianuarie - decembrie 2025), incluzând atât plecările voluntare, cât și cele involuntare (concedieri, pensionări, decese). Rata de rotație a angajaților a fost calculată ca raport dintre numărul total de angajați care au părăsit compania și numărul total de angajați existenți la sfârșitul perioadei de raportare. Indicatorii raportați nu sunt certificați de un organism extern independent, însă Grupul utilizează soluții software specializate pentru gestionarea resurselor umane și a proceselor financiare, asigurând acuratețea și transparența datelor analizate. [S1-8] - ACOPERIREA NEGOCIERILOR COLECTIVE ȘI DIALOGUL SOCIAL La nivelul Grupului MedLife, nu există organizații sindicale constituite, iar angajații nu sunt afiliați unor structuri sindicale interne. De asemenea, în cadrul Grupului nu este încheiat un contract colectiv de muncă, relațiile de muncă fiind reglementate prin contractele individuale de muncă și politicile interne ale companiei. [S1-9] - INDICATORI PRIVIND DIVERSITATEA Diversitatea angajatilor este prezentata in tabelul urmator: Numar angajati HC U.M. 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 Numar angajati cu varsta sub 30 ani nr 1.602 1.605 Procent angajati cu varsta sub 30 ani % 20,52% 21,71% Numar angajati cu varsta intre 30-50 ani nr 4.400 4.254 Procent angajati cu varsta intre 30-50 ani % 56,37% 57,54% Numar angajati cu varsta peste 50 ani nr 1.804 1.534 Procent angajati cu varsta peste 50 ani % 23,11% 20,75% Total Angajati 7.806 7.393 În anul 2025, Grupul MedLife dispune de o forță de muncă echilibrată din punct de vedere demografic, cu 56,37% dintre angajați având vârsta între 30 și 50 de ani, ceea ce reflectă o componentă majoritară de personal cu experiență și stabilitate profesională. Totodată, 23,11% dintre angajați au sub 30 de ani, evidențiind o strategie de atragere și integrare a tinerei generații, în timp ce 20,52% dintre angajați au peste
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 53 | Pag 50 de ani, asigurând un mix optim între expertiză și inovare în cadrul echipei. Pentru prezentarea angajaților în funcție de vârstă, s-a utilizat numărul de angajați exprimat ca ENI (echivalent normă întreagă) la sfârșitul perioadei de raportare. Procentul angajaților din fiecare categorie de vârstă a fost determinat ca raport între numărul total de angajați din acea categorie de vârstă și numărul total de angajați ENI la sfârșitul perioadei de raportare. Numar total conducere superioara HC nr 18 Conducerea superioara nivel 1 nr 4 Masculin nr 3 Masculin % 75% Feminin nr 1 Feminin % 25% Conducerea superioara nivel 2 nr 14 Masculin nr 7 Masculin % 50% Feminin nr 7 Feminin % 50% Nu au existat schimbari in structurile de conducere la nivel Medlife Grup in anul 2025. Grupul MedLife are doua structuri de conducere, dintre care patru membrii fac parte din Comitetul Executiv, cu o reprezentare masculină de 75% și feminină de 25%, iar alti 14 membrii formeaza Echipa de conducere operativa, distribuiti echilibrat între bărbați și femei (câte 50% fiecare), reflectând un model de leadership diversificat și bine structurat. În ceea ce privește distribuția conducerii superioare în funcție de gen, numărul de membri a fost exprimat în numar parsoane la sfârșitul perioadei de raportare. Procentul reprezentării de gen a fost calculat ca raport între numărul de persoane de un anumit gen din conducerea superioară și numărul total de membri ai conducerii superioare. [S1-10] - SALARII ADECVATE În România, legislația privind salariul minim este reglementată prin Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, precum și prin hotărâri ale Guvernului care stabilesc periodic salariul minim brut garantat în plată. Deși cadrul legislativ urmărește asigurarea unui nivel de trai decent pentru lucrători, legislația națională nu include o definiție explicită și standardizată a conceptului de „salariu minim adecvat”. În cadrul MedLife, remunerația angajaților este stabilită în conformitate cu legislația aplicabilă în jurisdicțiile în care compania își desfășoară activitatea. Compania respectă salariul minim brut garantat în plată stabilit prin actele normative în vigoare în România, astfel încât niciun angajat nu este remunerat sub nivelul salariului minim legal. Nivelurile de salarizare sunt revizuite periodic pentru a reflecta modificările cadrului legislativ și evoluțiile salariului minim la nivel național, asigurând conformitatea continuă cu cerințele legale aplicabile. În mod similar, în Ungaria și Republica Moldova, legislația națională stabilește niveluri minime de remunerare prin acte normative specifice, iar MedLife respectă aceste prevederi în cadrul operațiunilor sale locale, asigurând că toți angajații sunt remunerați cel puțin la nivelul salariului minim legal aplicabil în fiecare jurisdicție. Toți angajații companiei sunt remunerați în conformitate cu cerințele legale aplicabile și cu nivelurile minime de salarizare stabilite la nivel național în jurisdicțiile în care MedLife își desfășoară activitatea. În anul de raportare curent, Grupul MedLife a revizuit referinta utilizată pentru evaluarea indicatorului privind salariul adecvat, utilizând ca reper salariul minim legal stabilit la nivel național în jurisdicțiile în care își desfășoară activitatea. În exercițiul de raportare anterior, nivelul de referință pentru salariul adecvat a fost determinat utilizând 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie. Schimbarea nivelul de referință a fost realizată pentru a asigura o aliniere mai directă cu cadrul legislativ aplicabil, cu cel utilizat în practică de către alti raportori și cu practicile de remunerare implementate la nivelul Grupului, având în vedere că politicile de remunerare ale MedLife sunt construite în jurul respectării salariului minim brut garantat în plată stabilit prin legislația națională. Totodată, această abordare reflectă mai bine contextul pieței muncii din România, unde, în anul 2024, nivelurile de referință utilizate în practică de către angajatori și în analizele de piață au fost raportate în principal la salariul minim legal, ca indicator de bază pentru evaluarea remunerației minime. [S1-14] - INDICATORI DE SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ Sănătatea și siguranța în muncă 2025 2024 Procentul persoanelor din forța de muncă proprie care sunt acoperite de sistemul de management al sănătății și siguranței al întreprinderii pe baza cerințelor legale și/sau a standardelor sau orientărilor recunoscute 100% 100% Procentul lucrătorilor nesalariați din forța de muncă proprie care sunt acoperiți de sistemul de management al sănătății și siguranței 100% 100% Grupul MedLife pune un accent deosebit pe sănătatea și securitatea în muncă, asigurând că întreaga sa forță de muncă este acoperită de un sistem de management al sănătății și siguranței, conform cerințelor legale și celor mai bune practici din industrie. Totodată, colaboratorii externi care își desfășoară activitatea în cadrul Grupului beneficiază de aceleași standarde, contribuind la o cultură organizațională orientată spre prevenție, siguranță și responsabilitate profesională. Evaluarea acestui indicator a inclus toți angajații Grupului MedLife, indiferent de tipul de contract (permanent sau temporar) și de regimul de muncă (normă întreagă sau part- time). Procentul angajaților acoperiți de sistemul de management al sănătății și securității a fost determinat prin raportarea numărului total de angajați incluși în acest sistem la numărul total de angajați activi la sfârșitul perioadei de raportare. Numărul de lucrători nesalariați acoperiți de sistemul de management al sănătății și securității în muncă (SSM) reprezintă totalitatea lucrătorilor nesalariați cărora li se aplică politicile și măsurile de SSM ale companiei, în conformitate cu convențiile specifice de SSM încheiate între aceștia și compania din Grupul MedLife. Conform acestor convenții, compania din Grupul MedLife poate fie să își asume responsabilitățile în domeniul SSM, fie să transfere aceste obligații în totalitate către lucrătorul nesalariat. Calculul a fost realizat prin raportarea numarului de lucratori nesalariati care sunt acoperiti de sistemul de management al sănătății și siguranțe la totalul lucrătorilor nesalariați care își desfășoară activitatea în cadrul Grupului. În anul 2025, nu au fost înregistrate decese în rândul angajaților ca urmare a accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale. De asemenea, nu au fost raportate decese în rândul altor lucrători care își desfășoară activitatea în cadrul operațiunilor companiei. În ceea ce privește accidentele de muncă, în anul 2025 au fost înregistrate 12 accidente de muncă în rândul forței de muncă proprii (2024:0) . Rata accidentelor de muncă a fost de 0,78, calculată în raport cu 15.321.600 de ore lucrate efectiv în perioada de raportare. Toate accidentele inregistrate au fost din categoria accidente usoare. Totodată, nu au fost raportate cazuri de îmbolnăviri profesionale în rândul angajaților. Numărul total de zile de absență generate de accidentele de muncă a fost de 151 de zile (2024: zero). [S1-16] - INDICATORI PRIVIND REMUNERAȚIA (DIFERENȚA DE REMUNERARE ȘI REMUNERAȚIA TOTALĂ) Indicatori de remunerare 2025 2024 Diferență de remunerare între femei și bărbați 18,39% 18,23% Raport dintre remunerația totală anuală pentru angajatul cu cea mai mare remunerație și remunerația mediană 17,3 18,2
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 54 | Pag Pentru anul de raportare 2025 diferența de remunerare între femei și bărbați la nivelul Grupului Medlife a fost 18,39% (18,23 la 2024). Indicatorul ” Diferență de remunerare între femei și bărbați” a fost calculat pe baza nivelului mediu de remunerare orar brut, determinat prin raportarea sumelor totale ale veniturilor brute plătite fiecărui gen la numărul total de ore lucrate în perioada de raportare (decembrie 2025). Pentru stabilirea procentului s-a utilizat formula: (Nivelul mediu de remunerare orar brut al barbatilor - Nivelul mediu de remunerare orar brut al femeilor)/Nivelul mediu de remunerare orar brut al barbatilor*100. Componentele formulei de calcul au fost determinate astfel: Nivelul mediu de remunerare orar brut al tuturor angajaților a fost determinat ca raport între suma totală a veniturilor brute plătite în perioada de raportare și numărul total de ore lucrate de toți angajații. Nivelul mediu de remunerare orar brut al bărbaților a fost calculat prin raportarea sumei totale a veniturilor brute plătite bărbaților la numărul total de ore lucrate de aceștia în decembrie 2025. Nivelul mediu de remunerare orar brut al femeilor a fost calculat prin raportarea sumei totale a veniturilor brute plătite femeilor la numărul total de ore lucrate de acestea în decembrie 2025. În prezentarea acestui indicator, Grupul MedLife ia în considerare: Elementele salariale incluse, respectiv salariul de bază și orice alte plăți brute garantate. Perioada de raportare, cu date prelucrate la sfârșitul anului 2025. Sursele datelor, extrase din sistemele interne de gestiune a resurselor umane și salarizării. Pentru anul de raportare 2025 raportul dintre remunerația totală anuală pentru angajatul cu cea mai mare remunerație și remunerația mediană a fost 17,3 (18,2 la 2024). Pentru calculul indicatorului „Raport dintre remunerația totală anuală pentru angajatul cu cea mai mare remunerație și remunerația mediană”, Grupul MedLife include toți angajații și ia în considerare toate formele de remunerație aplicabile conform politicilor interne. Pentru stabilirea nivelului indicatorului s-a utilizat urmatoarea formula: Remunerația totala anuala a angajatului cel mai bine platit/ Remunerația mediană anuală totală pentru toți angajații (excluzând angajatul cu cea mai mare remunerație). Componentele formulei de calcul au fost determinate luandu-se in considerare urmatoarele aspect: Remunerația totală anuală pentru angajatul cu cea mai mare remunerație include toate beneficiile salariale și extrasalariale stabilite prin contractul individual de muncă. Suma remunerațiilor acordate tuturor angajaților, excluzând angajatul cu cea mai mare remunerație, a fost utilizată pentru determinarea medianei salariale. Remunerația mediană anuală totală a fost calculată prin raportarea sumei totale a remunerațiilor brute plătite tuturor angajaților (excluzând cel mai bine plătit angajat) la numărul total de angajați exprimat in ENI (echivalent norma intreaga) la sfarsitul perioadei de raportare 31.12.2025. Este important de menționat că diferențele de remunerare nu reflectă doar structura salarială, ci sunt influențate de mai mulți factori, cum ar fi: Sectorul de activitate – Industria medicală este caracterizată prin diferențe semnificative de remunerare între specializările profesionale, nivelurile de expertiză și funcțiile de conducere, ceea ce influențează distribuția veniturilor și raportul dintre salariile cele mai mari și remunerația mediană. Strategia de ocupare a forței de muncă – Grupul MedLife utilizează un model mixt de angajare, incluzând atât personal cu normă întreagă, cât și lucrători nesalariați și angajați part-time, ceea ce poate avea un impact asupra distribuției generale a veniturilor și asupra raportului de remunerare. Factori influențatori - distribuția angajaților pe funcții, nivel de experienta și normă de muncă. [S1-17] - INCIDENTE, PLÂNGERI ȘI PROBLEME ȘI INCIDENTE GRAVE PRIVIND DREPTURILE OMULUI La fel ca și in 2024, pe parcursul anului 2025, nu au fost primite reclamații confirmate prin canalele destinate forței de muncă din cadrul Grupului MedLife pentru semnalarea unor probleme sau plângeri (inclusiv prin mecanismele interne de soluționare a disputelor) și nici prin intermediul Punctelor Naționale de Contact pentru întreprinderile multinaționale ale OCDE, legate de posibile încălcări ale drepturilor omului. De asemenea, nu au fost raportate incidente de discriminare, hărțuire sau alte încălcări ale drepturilor fundamentale ale angajaților, inclusiv cele legate de munca forțată, traficul de persoane sau exploatarea prin muncă a minorilor. Nu au fost înregistrate plângeri prin mecanismele interne de raportare și nu au fost aplicate sancțiuni, amenzi sau compensații pentru daune în legătură cu astfel de situații în perioada de raportare. Aceste rezultate reflectă măsurile implementate de Grupul MedLife pentru prevenirea și gestionarea riscurilor legate de drepturile omului, precum și angajamentul companiei de a menține un mediu de lucru sigur, echitabil și incluziv. În ceea ce privește incidentele severe legate de drepturile omului, nu au fost identificate astfel de incidente în perioada de raportare, inclusiv cazuri de nerespectare a Principiilor Directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, ale Declarației OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă sau ale Ghidurilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale. Totuși, anumite aspecte semnalate prin canale interne sunt în prezent în curs de analiză în conformitate cu procedurile interne ale companiei, iar la momentul raportării nu au fost confirmate încălcări care să necesite aplicarea de sancțiuni, amenzi sau compensații pentru daune
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 55 | Pag ESRS S2 - LUCRĂTORII DIN LANȚUL VALORIC [S2.SBM-3] - IMPACTURILE, RISCURILE ȘI OPORTUNITĂȚILE SEMNIFICATIVE ȘI INTERACȚIUNEA ACESTORA CU STRATEGIA ȘI MODELUL DE AFACERI Impacturile negative identificate in urma procesului de Dubla Materialitate, asupra lucrătorilor din lanțul valoric provin din strategia și modelul de afaceri al Grupului MedLife și sunt legate de modul în care compania colaborează cu furnizorii și partenerii săi. Un prim factor care poate genera impacturi este propunerea de valoare a MedLife, care presupune furnizarea de servicii medicale de înaltă calitate, obiectiv care necesită eficiență operațională și optimizare a costurilor, ceea ce poate pune presiune asupra furnizorilor din amonte și din aval în ceea ce privește condițiile de muncă, salariile și măsurile de siguranță oferite lucrătorilor. Lanțul valoric al MedLife include furnizori de echipamente medicale, medicamente și consumabile sanitare este expus unor riscuri legate de proveniența produselor și transparența asupra condițiilor de muncă. În lipsa unor mecanisme robuste de verificare a conformității sociale a furnizorilor, există riscul ca aceștia să nu respecte standarde riguroase privind drepturile angajaților, inclusiv interzicerea muncii copiilor sau a muncii forțate. În plus, structura costurilor și modelul de venituri pot contribui la anumite impacturi negative asupra forței de muncă din lanțul valoric. Presiunea pe eficiență și competitivitate poate determina furnizorii să mențină salariile la nivel minim sau să adopte practici de muncă care generează inegalități sociale. De asemenea, activitățile din amonte și din aval, în special producția și distribuția de echipamente medicale, colectarea și eliminarea deșeurilor periculoase, pot expune lucrătorii la riscuri de sănătate și siguranță. Aceste impacturi determină MedLife să adapteze strategia și modelul său de afaceri, consolidând măsurile de diligență în lanțul de aprovizionare și stabilind criterii mai stricte de selecție și monitorizare a furnizorilor. Pentru a înțelege impacturile economice, sociale și de mediu asupra partenerilor și furnizorilor noștri, MedLife a realizat o analiză de dublă materialitate la nivelul Tier 1, evaluând relațiile cu furnizorii direcți care au o relație contractuală cu compania. Următorul tabel enumeră impacturile, riscurile și oportunitățile legate de Lucratorii din lantul valoric, pe care MedLife le-a identificat și evaluat ca fiind semnificative în urma evaluării sale de dublă materialitate (DMA), inclusiv categoriile de stakeholderi afectati si locul manifestarii impactului. Această dezvăluire trebuie citită împreună cu ESRS 2, în special IRO-1 și SBM-3, în conformitate cu CSRD. Abrevierile (daca este cazul) sunt furnizate in Anexa 1. Tabel privind impacturile, riscurile și oportunitățile legate de lucratorii din lantul valoric ESRS S2 Stakeholders Amonte Linii business Aval # Descriere scurta Angajați & Lucratori Clienti Pacienti Furnizori Comunitatea Silent stakeholder Corporate Clinici Laboratoare Spitale Farmacii Altele S13 Practici de muncă care pot genera inegalitati sociale în activitățile din amonte și din aval S14 Practici salariale la nivelul salariului minim pe economie în activitățile din amonte și din aval S15 Potențiale incidente de sănătate și siguranță în activitățile din amonte și din aval S15 Bis1 Măsuri insuficiente de prevenire și comunicare a Codului de Conduită către furnizori privind interzicerea muncii copiilor S15 Bis2 Măsuri insuficiente de prevenire și comunicare a Codului de Conduită către furnizori privind interzicerea muncii forțate Lanțul valoric al Grupului MedLife este structurat în două componente majore: amonte, care include furnizorii direcți de echipamente, servicii și resurse esențiale pentru desfășurarea activităților medicale, și aval, unde colaborăm cu entități responsabile de gestionarea proceselor post-medicale. În amonte, relațiile comerciale se desfășoară preponderent cu furnizori naționali, însă colaborăm și cu un număr redus de parteneri internaționali. Parteneriatele includ producția și distribuția echipamentelor medicale, medicamentelor și consumabilelor sanitare, precum și furnizarea altor bunuri și servicii esențiale, cum ar fi dezvoltarea și implementarea de programe și aplicații medicale, furnizarea de utilități și serviciile de transport pentru pacienți și clienți. Aceste colaborări influențează direct lucrătorii care activează în entitățile din lanțul valoric din amonte, implicați în fabricarea, distribuția și întreținerea echipamentelor și resurselor medicale. În acest context, MedLife impune standardele de calitate, siguranță și conformitate cu reglementările sanitare atât prin documentațiile de achiziție a furnizorilor, cât și prin clauze contractuale, influențând condițiile de muncă și impunând cerințe stricte privind protecția sănătății, respectarea normelor de igienă și implementarea unor practici sustenabile. În aval, colaborăm cu asigurători privați și de stat, care joacă un rol fundamental în gestionarea relațiilor contractuale și procesarea cererilor de decontare. De asemenea, partenerii noștri din sectorul transportului asigură deplasarea pacienților și clienților după accesarea serviciilor medicale, facilitând continuitatea îngrijirii acestora. O altă categorie semnificativă de parteneri este reprezentată de operatorii specializați în colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor medicale, a căror activitate este esențială pentru menținerea unor standarde ridicate de siguranță sanitară și protecție a mediului. Astfel, lucrătorii din entitățile din lanțul valoric din aval includ angajați din logistică, distribuție și gestionarea deșeurilor. Categorii de lucrători din lanțul valoric: Lucrători din entitățile din lanțul valoric din amonte - aceștia includ personalul angajat în fabricarea și distribuția echipamentelor medicale, medicamentelor, consumabilelor sanitare și altor produse și servicii necesare desfășurării activităților medicale. Impacturile asupra acestor lucrători pot fi influențate de standardele impuse de MedLife privind siguranța muncii, protecția mediului și conformitatea cu reglementările sanitare.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 56 | Pag Lucrători din entitățile din lanțul valoric din aval - aceștia includ personalul implicat în asigurările de sănătate, transportul pacienților și gestionarea deșeurilor medicale. Printre aceștia se numără angajați ai firmelor de transport medicalizat și personal auxiliar, care trebuie să respecte reglementările privind siguranța și confortul pacienților. De asemenea, personalul din sectorul colectării, transportului și eliminării deșeurilor medicale este expus unor riscuri profesionale semnificative. Lucrători vulnerabili la impacturi negative - există categorii de lucrători care sunt mai expuși riscurilor, fie din cauza condițiilor de muncă precare, fie din cauza lipsei accesului la beneficii sociale și protecție adecvată. Printre aceștia se numără lucrătorii implicați în activitățile din amonte, în special cei angajați în producția și distribuția medicamentelor și a echipamentelor medicale, unde expunerea la substanțe chimice, echipamente specializate și condiții de muncă solicitante poate crește riscul de accidente de muncă și probleme de sănătate profesională. De asemenea, în activitățile din aval, lucrătorii implicați în gestionarea deșeurilor periculoase sunt expuși unor riscuri semnificative, precum accidentele de traseu, contaminarea cu agenți patogeni sau substanțe toxice și alte evenimente neprevăzute care pot duce la răniri, pierderi de vieți omenești și daune materiale. Astfel, prin relațiile comerciale și parteneriatele dezvoltate, MedLife poate exercita o influență semnificativă asupra condițiilor de muncă din lanțul său valoric, iar analiza de dublă materialitate ne oferă perspectiva necesară pentru a evalua impacturile și a dezvolta acțiuni specifice care să asigure un mediu de lucru etic, sigur și sustenabil. Grupul MedLife își desfășoară activitatea preponderent în România, având un lanț de aprovizionare format în principal din furnizori naționali, cu un procent redus de parteneri internaționali. De asemenea, o mica parte a activitatii se desfasoara in Ungaria sau Republica Moldova, unde exista de asemenea un lant de aprovizionare local. Deși cadrul legislativ european și reglementările specifice domeniului muncii stabilesc standarde stricte privind protecția drepturilor angajaților, iar România și Ungaria nu sunt considerate jurisdicții cu risc ridicat, evaluările realizate în cadrul procesului de Dublă Materialitate au evidențiat existența unor potențiale impacturi negative asociate lanțului de aprovizionare. În perioada de raportare, Grupul MedLife a elaborat și adoptat un Cod de conduită pentru furnizori, care stabilește principiile și așteptările companiei privind respectarea drepturilor omului, standardelor de muncă, protecției mediului și eticii în afaceri în relațiile comerciale. Procesul de comunicare, integrare și adoptare a Codului de conduită de către furnizori se află în curs de implementare, urmând ca aceste cerințe să fie integrate treptat în relațiile comerciale și în procesele de evaluare a furnizorilor. În consecință, impacturile identificate sunt gestionate prin consolidarea progresivă a cadrului de guvernanță aplicabil lanțului de aprovizionare și prin promovarea respectării acestor standarde de către partenerii comerciali ai Grupului. În ceea ce privește impacturile semnificative negative, actuale și potențiale (S13, S14, S15, S15bis, S15bis2) identificate în urma analizei DMA aferente sub-temelor Condiții de Muncă si Alte drepturi legate de muncă acestea sunt corelate cu cinci sub-sub-teme: Locuri de munca sigure, Salarii adecvate, Sănătate & Siguranță, Munca copiilor si Munca fortata acestea generează sau pot genera următoarele efecte: Poate contribui prin relatiile sale de business la aparitia sau promovarea unei inegalitati în protecția socială a angajaților din lantul valoric. Poate contribui prin relatiile sale de business la acordarea unor salarii care nu depasesc salariul minim pe economie angajatilor din lantul valoric. Poate contribui prin relatiile sale de business la producerea de accidente care pot afecta negativ sănătatea și siguranța umană lucratorilor din lantul valoric. Impact potențial negativ asupra oamenilor, generat de relațiile de business ale Grupului, ca urmare a unei comunicări insuficiente a Codului de Conduită către furnizori și a lipsei unui angajament ferm din partea acestora privind respectarea principiilor etice și sociale promovate de Grup. Practicile de muncă care pot genera inegalități sociale în lanțul valoric reprezintă un impact potențial semnificativ larg raspandit asupra lucrătorilor din sectoarele furnizorilor din amonte și partenerilor din aval ai Grupului MedLife. Domeniile afectate includ producția și distribuția echipamentelor medicale, medicamentelor și consumabilelor sanitare, precum și furnizarea utilităților și gestionarea deșeurilor medicale, unde angajații pot fi expuși unor diferențe salariale și condiții inegale de muncă, în special în cazul lucrătorilor angajați prin contracte temporare, zilieri sau PFA-uri. Practicile salariale la nivelul salariului minim pe economie în lanțul nostru valoric reprezintă un impact negativ semnificativ larg răspândit, având în vedere structura pieței muncii din Romania și politicile salariale ale furnizorilor. Acest impact poate fi sistemic, influențat de practicile de remunerare din sectoarele de producție și distribuție, unde subcontractarea și externalizarea serviciilor pot contribui la menținerea unor salarii reduse, în special pentru lucrătorii cu contracte temporare, zilieri sau PFA-uri. Domeniile afectate includ producția și distribuția echipamentelor medicale, medicamentelor și consumabilelor sanitare, precum și furnizarea utilităților și gestionarea deșeurilor medicale, unde există riscul ca o parte dintre angajați să fie plătiți la nivelul minim admis de legislație, fără beneficii suplimentare care să asigure un nivel de trai adecvat. Impactul negativ Incidentele de santate si siguranta in activitatile din amonte si din aval este legat în special de incidente individuale, precum accidente de traseu, răniri, pierderi de vieți omenești sau daune materiale, care pot apărea în cadrul activităților de producție și distribuție a echipamentelor medicale, medicamentelor și consumabilelor sanitare, precum și în gestionarea deșeurilor periculoase. Domeniile cele mai expuse acestui risc includ producția și furnizarea de bunuri și servicii esențiale, dezvoltarea și implementarea de programe și aplicații medicale, precum și furnizarea utilităților și serviciile de transport și gestionare a deșeurilor medicale. În mod particular, lucrătorii implicați în manipularea materialelor periculoase și transportul deșeurilor sunt expuși unor riscuri semnificative care necesită măsuri stricte de prevenție și siguranță. Măsuri insuficiente de prevenire și comunicare a Codului de Conduită către furnizori privind interzicerea muncii copiilor si Masuri insuficiente de prevenire si comunicare a Codului de Conduita catre furnizori privind interzicerea muncii fortate pot deveni sistemice în absența unor măsuri clare de prevenție și control. Acest impacturi sunt relevante în sectoarele de producție și distribuție a echipamentelor medicale, medicamentelor, consumabilelor sanitare, precum și în furnizarea de utilități și gestionarea deșeurilor medicale, unde subcontractarea forței de muncă și lipsa unor mecanisme de verificare pot duce la practicarea muncii copiilor în anumite regiuni sau la nivelul unor furnizori care nu aplică standarde stricte de protecție a drepturilor angajaților. Grupul nu a identificat riscuri sau oportunitati asociate ESRS 2 Lucratorii din lantul valoric. [S2-1] - POLITICI PRIVIND LUCRĂTORII DIN LANȚUL VALORIC Grupul MedLife recunoaște importanța respectării drepturilor omului și a standardelor de muncă în cadrul lanțului său valoric și a adoptat politici menite să identifice, prevină și gestioneze impacturile potențiale asupra lucrătorilor din lanțul de aprovizionare. Aceste politici includ Codul de conduită pentru furnizori, precum și principiile prevăzute în Codul de Conduită Etica al Grupului, care stabilesc așteptările companiei privind comportamentul responsabil al partenerilor comerciali. Politicile vizează gestionarea impacturilor, riscurilor și oportunităților materiale asociate lucrătorilor din lanțul valoric, prin stabilirea unor standarde minime privind drepturile omului, condițiile de muncă, sănătatea și securitatea la locul de muncă, protecția mediului și etica în afaceri. Codul de Conduita al Furnizorilor Incepand cu 2025, Grupul MedLife a adoptat un Cod de conduită pentru furnizori, care stabilește standardele minime de comportament responsabil pe care compania le așteaptă de la partenerii săi comerciali și care vizează gestionarea impacturilor și riscurilor asociate drepturilor omului, condițiilor de muncă, protecției mediului și eticii în afaceri în lanțul valoric. Codul definește cerințe privind respectarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, interzicerea muncii copiilor și a muncii forțate, prevenirea discriminării și hărțuirii, respectarea legislației privind programul de lucru și remunerația, asigurarea sănătății și securității la locul de muncă, precum și respectarea standardelor de protecție a mediului și a principiilor de integritate în afaceri, inclusiv prevenirea corupției, respectarea legislației concurenței și prevenirea spălării banilor. Codul prevede, de asemenea, cerințe privind confidențialitatea informațiilor, securitatea informațiilor și protecția datelor cu caracter personal, precum și obligația furnizorilor de a implementa sisteme interne de management,
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 57 | Pag proceduri și programe de instruire pentru a asigura respectarea acestor standarde și monitorizarea riscurilor relevante. Codul se aplică tuturor furnizorilor Grupului MedLife, inclusiv angajaților, agenților, subcontractanților și subfurnizorilor acestora, în toate jurisdicțiile în care aceștia desfășoară activități pentru companie. Furnizorii sunt obligați să integreze principiile Codului în propriile sisteme de management și să le transmită mai departe în lanțul lor de aprovizionare, asigurând respectarea acestor standarde pe întreg lanțul valoric. Respectarea Codului reprezintă un criteriu relevant atât în procesul de selecție și evaluare a furnizorilor, cât și pentru menținerea relațiilor comerciale cu Grupul MedLife. Responsabilitatea pentru implementarea și monitorizarea aplicării Codului de conduită pentru furnizori revine Conducerii Executive a Grupului, cu sprijinul departamentelor relevante implicate în procesele de achiziții și juridic. Angajamentele Grupului MedLife privind drepturile omului sunt aliniate unor instrumente și standarde internaționale recunoscute, inclusiv Principiilor Directoare ale Organizației Națiunilor Unite privind Afacerile și Drepturile Omului, Declarației Organizației Internaționale a Muncii privind Principiile și Drepturile Fundamentale la Locul de Muncă și Ghidurilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale, precum și principiilor Pactului Global al Națiunilor Unite. În acest context, compania promovează respectarea drepturilor omului și a drepturilor lucrătorilor în relațiile comerciale cu furnizorii și urmărește să asigure conformitatea cu aceste standarde prin mecanisme de monitorizare și prin dialog cu partenerii din lanțul valoric. În elaborarea și implementarea Codului sunt luate în considerare interesele principalilor stakeholderi ai companiei, inclusiv furnizori, angajați, autorități și comunități, prin promovarea unor practici comerciale responsabile și sustenabile în lanțul de aprovizionare. Codul este comunicat furnizorilor în cadrul proceselor de selecție și contractare și este pus la dispoziția acestora prin canale publice și interne ale companiei. Furnizorii sunt încurajați să raporteze orice nerespectare a principiilor prevăzute în Cod prin mecanismele de raportare puse la dispoziție de Grupul MedLife, inclusiv prin canalele de raportare disponibile pe website-ul companiei. În cazul identificării unor potențiale încălcări ale principiilor prevăzute în Codul de conduită pentru furnizori, Grupul MedLife poate solicita informații suplimentare sau poate iniția verificări pentru a evalua situația și pentru a stabili măsuri adecvate. De asemenea, furnizorii și angajații acestora pot raporta preocupări sau potențiale încălcări ale principiilor etice și ale drepturilor omului prin mecanismele de raportare puse la dispoziție de companie. La data raportării, nu au fost identificate sau raportate cazuri de nerespectare a Principiilor Directoare ale ONU privind Afacerile și Drepturile Omului, a Declarației OIM privind Principiile și Drepturile Fundamentale la Locul de Muncă sau a Ghidurilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale în lanțul valoric al Grupului MedLife care să implice lucrători din lanțul de aprovizionare. Grupul MedLife își propune ca, în perioada următoare, toti principalii furnizori strategici să fie informați și să ia la cunoștință prevederile Codului de conduită pentru furnizori, urmând ca respectarea acestuia să fie integrată treptat în procesele de contractare și în relațiile comerciale. În acest sens, compania are în vedere includerea prevederilor Codului în documentația contractuală relevantă și promovarea acceptării acestuia de către furnizori, ca parte a eforturilor de consolidare a standardelor etice și de sustenabilitate în lanțul său de aprovizionare. Politica de sustenabilitate a Grupului MedLife Politica de Sustenabilitate a Grupului MedLife reflectă angajamentul companiei de a asigura un cadru strategic pentru gestionarea impactului economic, social și de mediu al activităților companiei, asigurând conformitatea cu reglementările aplicabile și promovând bunele practici în domeniul sustenabilității. Prin această politică, Grupul MedLife și-a stabilit mai multe obiective esențiale pentru integrarea sustenabilității în strategia sa de dezvoltare. Printre acestea Grupul urmărește un mediu de lucru sigur și echitabil, reducerea impactului asupra mediului prin gestionarea responsabilă a resurselor, respectarea normelor GDPR și promovarea guvernanței etice, dezvoltarea profesională a angajaților prin formare continuă și consolidarea relațiilor cu comunitățile și partenerii prin dialog activ și inițiative sociale. Informațiile cerute de MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), e) și f) sunt raportate în cadrul secțiunii E1-2 Politici legate de atenuarea schimbărilor climatice din cadrul ESRS E1. Politica de Sustenabilitate a Grupului MedLife afirmă angajamentul companiei față de respectarea drepturilor omului în cadrul forței de muncă, incluzând atât angajații proprii, cât și tuturor lucrătorilor din lantul de valoare. Aceasta este aliniată la Declarația Universală a Drepturilor Omului, Principiile Directoare ale ONU privind Afacerile și Drepturile Omului, Declarația OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă și Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale. În acest context, Politica de Sustenabilitate a Grupului MedLife stabilește măsuri clare pentru promovarea unui mediu de muncă sigur, echitabil și incluziv, prin interzicerea discriminării, muncii forțate, sclaviei moderne, hărțuirii și violenței la locul de muncă, precum și prin respectarea libertății de asociere și garantarea unor condiții de muncă decente. Astfel, MedLife se angajează să respecte principiile și cerințele legale naționale și internaționale privind drepturile omului, care includ, printre altele și următoarele acte: Convenția nr. 29/1930 privind munca forțată; Convenția nr. 87/1948 privind libertatea sindicală; Convenția nr. 98/1949 privind dreptul la organizare și negociere colectivă; Convenția nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare; Convenția nr. 105/1957 privind abolirea muncii forțate; Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea (angajare și profesie); Convenția nr. 138/1973 privind vârsta minimă; Convenția nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor. Grupul MedLife denunță cu fermitate toate formele de muncă forțată sau obligatorie, folosirea copiilor ca forță de muncă, discriminarea, sclavia modernă, hărțuirea și violența la locul de muncă. În plus, MedLife, prin aceasta politica, se angajeaza sa colaboreze doar cu furnizori care respectă aceleași principii și reglementări. În plus, MedLife se ghidează după principiul remunerării corecte și echitabile, garantând plata egală pentru muncă de valoare egală. Regulamentul recunoaște și respectă libertatea de asociere, oferind angajaților dreptul de a adera la sindicate și de a participa la negocieri colective. De asemenea, MedLife exclude orice formă de muncă forțată sau obligatorie, iar activitatea angajaților si lucratorilor din lantul de valoare se desfășoară exclusiv pe baza contractelor individuale de muncă, respectând legislația privind interzicerea angajării minorilor sub vârsta legală. MedLife aliniază această politică la standarde internaționale de sustenabilitate, printre care Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR), UN Global Compact, principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului și Declarația OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă. În stabilirea politicii sale, MedLife integrează în mod echilibrat interesele partilor interesate, luând în considerare aspecte precum securitatea și sănătatea în muncă, echitatea în remunerare, dezvoltarea profesională și protecția drepturilor acestora. Feedback-ul primit din partea angajaților, alături de alte părți interesate, poate influența ajustarea politicii de sustenabilitate pentru a răspunde preocupărilor emergente și așteptărilor în schimbare, asigurând un mediu de lucru sigur, echitabil și motivant. Politica de Sustenabilitate promoveaza urmatoarele principii: drepturi si sanse egale la locul de munca atat pentru femei, cat si pentru barbati, in baza competentelor profesionale si a indeplinirii cerintelor interne - angajare, recrutare interna, promovare, remunerare, beneficii, acces la pozitii manageriale etc, - fara deosebire de origine etnica, gen, rasa, religie, varsta, dizabilitati, orientare sexuala, optiuni politice, apartenenta sindicala sau alte asemenea;
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 58 | Pag egalitatea de tratament a tuturor angajatilor in relatiile de munca, in sensul asigurarii accesului nediscriminatoriu la unele drepturi precum alegerea sau exercitarea libera a unei profesii sau activitati, angajarea pe toate posturile vacante, venituri egale pentru munca de valoare egala, evaluarea performantei la locul de munca, conditii de incadrare in munca ce respecta normele de sanatate si securitate in munca, promovarea la orice nivel ierarhic si profesional, programe de formare profesionala, consiliere profesionala; respectarea demnitatii umane, toate persoanele angajate din cadrul Grupului avand dreptul la un mediu de lucru fara violenta si hartuire, fiindu-le garantate dezvoltarea libera si deplina a personalitatii, intr-o cultura a muncii bazata pe respect si demnitate reciproca. principiu „Zero risc” ca principiu fundamental ale sistemului intern de management al sănătății și securității pentru a controla riscul de accidente la locul de muncă, pentru reducerea riscurilor la sursă și implementarea măsurilor de protecție colectivă și individuală, pentru a îmbunătăți bunăstarea la locul de muncă și pentru a preveni riscurile psihosociale. [S2-2] - PROCESE DE COLABORARE CU LUCRĂTORII DIN LANȚUL VALORIC CU PRIVIRE LA IMPACTURI Grupul MedLife recunoaște importanța integrării perspectivelor lucrătorilor din lanțul valoric în procesul decizional privind gestionarea impacturilor reale și potențiale asupra acestora. La data raportării, Grupul MedLife nu a implementat încă un proces formal de implicare directă și periodică cu lucrătorii din lanțul valoric sau cu reprezentanții acestora, ca parte a proceselor de due diligence. Lipsa unui cadru specific este determinată de complexitatea lantului nostru valoric și diversitatea furnizorilor din lanțul de aprovizionare, precum și de necesitatea unei analize detaliate pentru a identifica cele mai eficiente mecanisme de dialog și colaborare. Interacțiunea cu furnizorii are loc în principal prin relațiile contractuale și prin aplicarea Codului de conduită pentru furnizori, care stabilește așteptările companiei privind respectarea drepturilor omului, a standardelor de muncă și a principiilor etice în cadrul lanțului de aprovizionare. În procesul de evaluare a dublei materialități, compania a utilizat chestionare și consultări cu stakeholderi relevanți pentru a obține informații privind potențialele impacturi asupra lucrătorilor din lanțul valoric. Aceste informații contribuie la înțelegerea riscurilor și impacturilor potențiale și sunt luate în considerare în dezvoltarea politicilor și procedurilor interne privind gestionarea relațiilor cu furnizorii. Responsabilitatea operațională pentru gestionarea relațiilor cu furnizorii și pentru integrarea cerințelor privind sustenabilitatea și conformitatea în procesele de achiziții revine funcțiilor relevante din cadrul companiei. MedLife își propune să inițieze un proces prin care să stabilească mecanisme clare de colaborare cu lucrătorii din lanțul valoric și cu reprezentanții acestora, cu scopul de a înțelege mai bine perspectivele, provocările și riscurile cu care aceștia se confruntă. Acest demers va include dezvoltarea unor canale de comunicare, integrarea criteriilor sociale în relațiile cu furnizorii și elaborarea unor coduri de conduita, aliniate la principiile internaționale privind drepturile muncii și sustenabilitatea. [S2-3] - PROCESE DE REMEDIERE A IMPACTURILOR NEGATIVE ȘI CANALELE PRIN CARE LUCRĂTORII DIN LANȚUL VALORIC ÎȘI POT EXPRIMA PREOCUPĂRILE Grupul nostru pune la dispozitia tuturor, inclusiv lucratorilor din lantul valoric Politica privind protecția avertizorilor în interes public a Grupului MedLife, prin intermediul careia acestia își pot exprima preocupările sau nevoile direct către companie, asigurându-se astfel că acestea sunt analizate și abordate în mod corespunzător. Aceasta urmărește să încurajeze raportarea de către angajați și alte părți interesate a încălcărilor legii, garantând protecția avertizorilor împotriva oricăror represalii. Această politică este publicată pe site-ul oficial al Grupului MedLife, fiind disponibilă atât pentru angajați, cât și pentru furnizori, contractanți și alte părți interesate. Alternativ, raportările pot fi efectuate și prin canale externe, respectiv către autoritățile competente, precum Agenția Națională de Integritate (ANI) sau alte instituții publice cu atribuții în domeniu. În prezent, Grupul MedLife nu dispune de o evaluare formalizată privind gradul de cunoaștere și încredere al lucrătorilor din lanțul valoric în structurile și mecanismele disponibile pentru exprimarea preocupărilor sau nevoilor lor. În cursul anului 2025, nu au fost primite sesizări din partea lucrătorilor din lanțul valoric prin intermediul mecanismelor de raportare existente, insa in perioada următoare, ne propunem să analizăm posibilitatea implementării unor mecanisme de monitorizare a gradului de utilizare și încredere în aceste structuri, prin intermediul consultărilor periodice cu furnizorii și partenerii noștri, precum și prin îmbunătățirea comunicării proactive referitoare la drepturile și protecțiile disponibile. [S2-4] - ADOPTAREA DE MĂSURI PRIVIND IMPACTURILE SEMNIFICATIVE ASUPRA LUCRĂTORILOR DIN LANȚUL VALORIC ȘI ABORDĂRI PENTRU GESTIONAREA RISCURILOR SEMNIFICATIVE ȘI PENTRU URMĂRIREA OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE LEGATE DE LUCRĂTORII DIN LANȚUL VALORIC, PRECUM ȘI EFICACITATEA ACESTOR ACȚIUNI În anul 2025, Grupul MedLife a adoptat și a publicat Codul de conduită pentru furnizori, document care stabilește standardele minime de comportament responsabil pe care compania le așteaptă din partea partenerilor săi comerciali în domenii precum drepturile omului, condițiile de muncă, sănătatea și securitatea la locul de muncă, respectarea salariului minim legal și protecția mediului. Codul a fost pus la dispoziția furnizorilor prin canalele de comunicare ale companiei și au fost transmise comunicări de luare la cunoștință către principalii furnizori strategici. În perioada următoare, Grupul MedLife își propune să integreze în mod progresiv prevederile Codului în relațiile contractuale cu furnizorii, inclusiv prin includerea unor clauze specifice privind respectarea standardelor de muncă, sănătate și securitate în muncă, precum și respectarea legislației privind salariul minim. În acest context, compania are în vedere ca, la reînnoirea sau negocierea contractelor comerciale, respectarea acestor principii să fie formalizată prin acceptarea și semnarea Codului de conduită pentru furnizori, consolidând astfel standardele de responsabilitate socială și etică în lanțul său de aprovizionare. Tabel privind acțiunile legate de lucratorii din lantul valoric ESRS S2 IRO Actiuni Orizont de timp Scopul actiunii Capex /Opex* Progres** S13 Stabilirea unor clauze contractuale clare privind protecția socială în relațiile cu furnizorii și partenerii selectati Continuu Tier 1 Nu e cazul Monitorizat Crearea unui mecanism de feedback prin care angajații să poată raporta încălcări ale drepturilor sociale. Continuu Tier 1 Nu e cazul S14 Stabilirea unor clauze contractuale clare privind salariul minim în relațiile cu furnizorii și partenerii selectati Continuu Tier 1 Nu e cazul Monitorizat Crearea unui mecanism de feedback prin care angajații să poată raporta încălcări ale drepturilor sociale. Continuu Tier 1 Nu e cazul S15 Calificarea furnizorilor selectati in baza existentei unui sistem de management SSM Continuu Tier 1 Nu e cazul Monitorizat Crearea unui mecanism de feedback prin care angajații să poată raporta încălcări ale drepturilor sociale. Continuu Tier 1 Nu e cazul
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 59 | Pag IRO Actiuni Orizont de timp Scopul actiunii Capex /Opex* Progres** S15 Bis1 Implementarea si comunicarea unui Cod de Conduită - ca si clauza contractuala pentru furnizorii selectati Continuu Tier 1 Nu e cazul Monitorizat Crearea unui mecanism de feedback prin care angajații să poată raporta încălcări ale drepturilor sociale. Continuu Tier 1 Nu e cazul S15 Bis2 Implementarea si comunicarea unui Cod de Conduită - ca si clauza contractuala pentru furnizorii selectati Continuu Tier 1 Nu e cazul Monitorizat Crearea unui mecanism de feedback prin care angajații să poată raporta încălcări ale drepturilor sociale. Continuu Tier 1 Nu e cazul *Resursele alocate - întrucât măsurile implementate fac parte din operațiunile curente ale Grupului și sunt integrate în procesele organizaționale și de conformitate existent și nu implică, în prezent, alocări semnificative de capital sau cheltuieli operaționale dedicate. **Progresul implementării acestei acțiuni este monitorizat prin procesele interne de management și raportare ale Grupului prin indicator dedicat: % furnizori selectati care au semnat / total furnizori selectati si numar incidente raportate În prezent, compania abordează impacturile potențiale asupra lucrătorilor din lanțul valoric prin procese generale de management al furnizorilor, inclusiv prin clauze contractuale privind conformarea cu legislația aplicabilă și standardele etice. Nu au fost identificate impacte materiale care să necesite măsuri de remediere, iar compania nu derulează în acest moment inițiative dedicate pentru generarea de impacte pozitive sau programe structurate de implicare ori dezvoltare a capacității partenerilor din lanțul valoric. Monitorizarea este realizată într-o manieră limitată, iar mecanisme formalizate pentru evaluarea eficacității acțiunilor sau pentru asigurarea remediilor nu sunt încă implementate. Compania intenționează să își dezvolte gradual procese mai structurate de due diligence, monitorizare și remediere în acest domeniu. [S2-5] - ȚINTE LEGATE DE GESTIONAREA IMPACTURILOR NEGATIVE SEMNIFICATIVE, DE PROMOVAREA IMPACTURILOR POZITIVE ȘI DE GESTIONAREA RISCURILOR ȘI A OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE Tintele stabilite până în prezent, la nivelul Grupului MedLife, nu sunt aliniate în mod specific tuturor aspectelor de sustenabilitate semnificative identificate în procesul de Dublă Materialitate. De asemenea, acestea nu îndeplinesc în totalitate cerințele prevăzute de ESRS privind definirea unor obiective măsurabile, orientate spre rezultate și încadrate într-un orizont de timp clar. Din acest motiv, în raportarea curentă nu includem astfel de ținte specifice. Recunoaștem însă importanța stabilirii unor obiective clar definite, cuantificabile și aliniate cerințelor ESRS, care să permită monitorizarea performanței în domeniul sustenabilității. În perioada următoare, ne dorim să dezvoltăm un cadru structurat de stabilire a obiectivelor, astfel încât acestea să fie relevante, măsurabile și integrate în strategiile noastre de dezvoltare și raportare.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 60 | Pag ESRS S3 - COMUNITĂȚILE AFECTATE [S3.SBM3] - IMPACTURILE, RISCURILE ȘI OPORTUNITĂȚILE SEMNIFICATIVE ȘI INTERACȚIUNEA ACESTORA CU STRATEGIA ȘI MODELUL DE AFACERI Următorul tabel enumeră impacturile, riscurile și oportunitățile legate de Comunitatile afectate, pe care MedLife le-a identificat și evaluat ca fiind semnificative în urma evaluării sale de materialitate dublă (DMA), inclusiv categoriile de stakeholderi afectati si locul manifestarii impactului. Această dezvăluire trebuie citită împreună cu ESRS 2, în special IRO-1 și SBM-3, în conformitate cu CSRD. Abrevierile (daca este cazul) sunt furnizate in Anexa 1. Tabel privind impacturile, riscurile și oportunitățile legate de comunitățile afectate Stakeholders Amonte Linii business Aval IRO Descriere scurta Angajați & Lucratori Clienti Pacienti Furnizori Comunitatea Silent stakeholder Corporate Clinici Laboratoare Spitale Farmacii Altele S18 Contribuitia la dezvoltarea comunitatilor locale S19 Contribuitia la creșterea economică și la îmbunătățirea nivelului de trai al populației Impacturile pozitive (S18 și S19) identificate în urma analizei DMA aferente sub-temei Drepturile economice, sociale și culturale ale comunităților sunt corelate cu două sub-sub-teme specifice Grupului: Prezența pe piață și Valoarea economică generată și distribuită. Aceste impacturi se referă la doua contributii care sunt specifice entitati: contribuția pozitivă la dezvoltarea economică a comunităților locale prin crearea de locuri de muncă și angajarea forței de muncă de la nivel local pentru derularea activităților proprii; contribuția la creșterea economică și la îmbunătățirea nivelului de trai al populației în ansamblu prin valoarea economică generată și distribuită, inclusiv la nivel local, prin derularea operațiunilor proprii. Ambele impacturi pozitive generate deriva direct din strategia de expansiune și modelul de afaceri ale Grupului MedLife. Având în vedere că, în ultimii ani Grupul și-a extins rețeaua de servicii de sănătate nu doar prin achizițiile, dar și prin investițiile pe care le-a făcut, a generat în cadrul operațiunilor proprii o creștere a numărului de locuri de muncă noi la nivel național și international, prin angajarea personalului medical și administrativ. Prin urmare, impactul este unul pozitiv pentru mai multe categorii de părți interesate, respectiv angajați, lucrători și comunitatea din care acestia fac parte. Totodată, Grupul MedLife joacă un rol semnificativ în creșterea economică și îmbunătățirea nivelului de trai al populației prin activitățile desfășurate în cadrul propriilor operațiuni, dar și la nivelul lanțului valoric (respectiv printre părțile afectate pozitiv fiind și furnizorii săi) care se dezvoltă odată cu strategia de expansiune a Grupului, generând astfel un impact pozitiv sistemic la nivelul tuturor liniilor sale de afaceri, atât și în amonte și în aval. Astfel, MedLife sprijină bugetele locale și naționale prin contribuții fiscale, facilitând astfel finanțarea infrastructurii publice și a serviciilor esențiale, deci îmbunătățind calitatea vieții pentru întreaga populație. În calitate de operator medical privat, contribuim activ la bunăstarea societății prin furnizarea de servicii medicale de calitate care completează și degrevează sistemul public de sănătate. Prin preluarea unei părți semnificative din cererea pentru servicii medicale, reducem presiunea asupra spitalelor și clinicilor de stat, facilitând accesul pacienților la îngrijiri medicale rapide și eficiente. Comunitatile care sunt afectate în mod pozitiv de aceste impacturi sunt de cele care locuiesc sau lucrează în proximitatea amplasamentelor MedLife, cât și comunități mai îndepărtate situate în același județ care beneficiează de crearea locurilor de muncă de către MedLife. De asemenea, un alt beneficiar al impacturilor pozitive ale Grupului îl reprezintă comunitățile situate de-a lungul lanțului valoric. Prin plățile efectuate către furnizorii săi, dar și prin contribuțiile sub formă de taxe și impozite, MedLife sprijină dezvoltarea economică de-a lungul întregului său lanț valoric, facilitând crearea de noi locuri de muncă și susținerea nivelului de trai în aceste comunități. În zonele în care MedLife își defășoară activitatea nu sunt populații indigene. Din analiza DMA la nivelul Grupului MedLife nu au rezultat oportunitati sau riscuri semnificative legate de comunitatile afectate. [S3-1] - POLITICI LEGATE DE COMUNITĂȚILE AFECTATE Politica de Sustenabilitate a MedLife Politica de Sustenabilitate a MedLife tratează printre altele si impacturile asupra tutror comunităților prezentate în secțiunea S3-SBM3, subliniind impacturile sociale pozitive, cum ar fi crearea de oportunități pentru dezvoltarea comunităților și asigurarea accesului echitabil la servicii de sanatate și bunăstare. Această politica include aspecte privind identificarea, evaluarea, gestionarea și remedierea impacturilor semnificative asupra criteriilor de sustenabilitate, precum și abordarea riscurilor și oportunităților legate de acestea. Aceasta stabilește angajamentele MedLife privind crearea unui mediu sănătos și echitabil și pentru comunitate în care își desfășoară activitățile. În stabilirea politicii, s-a acordat o importanță deosebită intereselor tuturor părților interesate, inclusiv ale comunităților MedLife, asigurând transparența în comunicarea cu pacienții, angajații, autoritățile, comunitatea și alte părți relevante. Interesele acestora sunt cunoscute de MedLife atât ca urmare a relaționării directe prin evenimente, proiecte și aplicarea de chestionare în anii anteriori, cât și prin canalele de sesizări disponibile, care permit transmiterea preocupărilor și așteptărilor acestora. Totuși, pentru elaborarea acestei politici nu a fost realizat un proces formal de consultare a părților interesate. Informațiile cerute de MDR-P 65 a) privind
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 61 | Pag mecanismul de monitorizare, c), e) și f) sunt raportate în cadrul secțiunii E1-2 Politici legate de atenuarea schimbărilor climatice din cadrul ESRS E1. Deși MedLife nu dispune de o politică specifică dedicată drepturilor omului pentru comunitățile afectate, Grupul se angajează activ, prin Politica de Sustenabilitate, să promoveze respectarea drepturilor omului. Acest angajament este evidențiat in Politica de Sustenabilitate si se extinde in toate politicile si procesele Grupului ce privesc aspectele sociale (cele care vizeaza angajatii proprii, angajatii din lantul valoric, comunitatile, clientii, pacientii etc.). Activitatea Grupului se bazeaza pe principii care impun respectarea drepturilor omului pentru comunitatile afectate. Grupul MedLife recunoaste si respecta: Principiile fundamentale din Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului; Declarația OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă; Declarația Universală a Drepturilor Omului; Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale, asigurând astfel respectarea, protejarea și remedierea drepturilor angajaților, promovarea libertății de asociere, eliminarea oricărei forme de muncă forțată sau discriminatorie și garantarea unui mediu de muncă echitabil și sigur. Mai multe informații despre aceastp politică sunt disponibile în secțiunea S1-1 din cadrul ESRS S1. În anul de raportare, Grupul MedLife nu a identificat cazuri de nerespectare a Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, Declarației OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă sau Orientărilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale care să implice comunități afectate, fie în operațiunile proprii, fie în lanțul valoric. Grupul își menține angajamentul de a respecta aceste principii internaționale și continuă să monitorizeze impactul activităților sale asupra comunităților prin mecanismele existente de dialog și raportare. Este de menționat și că Grupul MedLife nu își desfășoară activitatea pe teritorii deținute sau concesionate populațiilor indigene, și în consecință nu a pregătit o politică pentru prevenirea și abordarea impacturilor asupra populațiilor indigene. Dialogul cu comunitatile – fie persoane, fie organizații – permite Grupului să își ajusteze strategia în funcție de preocupările societății civile, să-și îmbogățească viziunea și să structureze un proces de angajament. Astfel, Grupul MedLife se angajează să asculte nevoile și așteptările părților interesate și să desfășoare acest dialog cu integritate, într-un mod deschis și transparent, însă nu dispune de un proces formal de consultare a comunităților afectate în luarea deciziilor sau de un mecanism structurat de monitorizare a impactului asupra acestora. [S3-2] - PROCESE DE COLABORARE CU COMUNITĂȚILE AFECTATE CU PRIVIRE LA IMPACTURI Grupul MedLife menține un dialog continuu (formal si informal) cu autoritățile locale, angajații, reprezentanții comunităților și alte părți interesate relevante, inclusiv clienți, furnizori, investitori, reprezentanți din mediul academic și din alte industrii relevante. Aceste dialoguri oferă Grupului o perspectivă asupra așteptărilor comunităților în ceea ce privește impactul operațiunilor proprii și/sau din lanțul valoric și facilitează identificarea măsurilor necesare pentru a construi și menține încrederea comunităților afectate. Directorul General si in acelasi timp Presedintele Consiliului de Administratie este funcția și rolul cel mai înalt în cadrul Grupului MedLife, responsabil pentru asigurarea colaborării cu comunitățile afectate în ceea ce privește impacturile și pentru integrarea rezultatelor acestei colaborări în abordarea strategică a organizației. Grupul este receptiv la întrebările și preocupările părților interesate, inițiază dialoguri sociale sau de specialitate și participă la consultări cu părțile afectate când este demarat un proces de consultare nou. Dialogul cu comunitatea poate presupune si nu se limiteaza la: primirea unor sesizări și reclamații, petiții, sponsorizări, solicitări de ajutoare materiale, cereri de angajare, inițiative și parteneriate în sau cu comunitatea și/ sau cu reprezentanți relevanți ai comunității, programe de îmbunătățire a sănătății și facilitarea de activități de voluntariat și practică. Grupul a primit diverse solicitări din partea comunităților locale, pe care le-a gestionat cu succes. Până în prezent, dialogul cu comunitatea locală a avut loc sub toate formele: participare, consultare sau informare, fara o frecventa stabilita. Exemple de dialog cu comunitatile locale initiate dupa caz, sunt: în situațiile menționate/ solicitate conform legislației în vigoare – anumite proiecte de investiții promovate și implementate de MedLife au fost supuse dezbaterii publice – in conformitate cu legislatia aplicabila; în situațiile când acestea au fost solicitate de comunitate privind anumite interese, preocupări și/ sau nevoi exprimate și solicitate de aceasta, prin cereri scrise sau audiențe; în cadrul unor organisme de decizie sau consultative la nivel local sau județean, din care fac parte reprezentanți MedLife; în cadrul unor parteneriate cu diverse asociații și fundații, instituții publice descentralizate pentru organizarea unor acțiuni de interes public; prin intermediul mijloacelor mass-media locale și naționale – evenimentele importante care au loc în cadrul MedLife sunt popularizate în rândul comunității locale, iar campaniile cu impact naționale sunt comunicate ca atare. In cadrul procesului de DMA, Grupul a inițiat un proces de consultare cu părțile interesate, inclusiv cu reprezentanți ai comunităților în calitatea lor de părți interesate afectate, cu scopul de a identifica și valida impacturile actuale și potențiale în zonele de interes, în conformitate cu standardele de raportare de sustenabilitate ESRS. De asemenea, la nivelul MedLife există instrumente pentru colectarea informațiilor privind preocupările comunităților locale referitoare la operațiunile Grupului astfel încât acestea să fie gestionate în mod transparent și responsabil. Astfel există canale de comunicare externe care sunt publicate pe site-ul web al MedLife la secțiunea contact: Chestionar satisfacție și Formular avertizare integritate, prin intermediul cărora pot fi depuse și reclamații și sesizări de către orice parte interesată, urmând pașii menționați în cadrul fiecăruia dintre formulare. Prin intermediul acestor instrumente de comunicare ușor accesibile este promovată și încurajată libertatea de exprimare a opiniei în special a clienților/ pacienților, dar acestea sunt disponibile tuturor părților interesate, deci inclusiv comunităților. Este astfel asigurată implementarea unor canale adecvate și accesibile de transmitere a sesizărilor și reclamațiilor, facilitând astfel comunicarea deschisă și constructivă, în vederea îmbunătățirii continue a operațiunilor Grupului. Transmiterea și înregistrarea sesizărilor și reclamațiilor se poate realiza în scris, telefonic, electronic sau accesând site-ul web al MedLife. De asemenea, în 2025, nu au fost raportate în cadrul operațiunilor sale cazuri de nerespectare a Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, a Declarației OIM cu privire la principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă sau a Orientărilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale care implică comunități afectate. În prezent, Grupul MedLife nu dispune însă de un proces formal de evaluare a eficacității angajamentului cu comunitățile afectate, însă monitorizează în mod constant feedback-ul primit prin canalele existente de comunicare și sesizări pentru a îmbunătăți interacțiunea cu acestea. Grupul MedLife nu are un proces general formalizat de consultare a comunităților afectate, însă se află într-un proces de îmbunătățire a mecanismelor de dialog și monitorizare a impactului asupra comunităților, în conformitate cu cerințele standardelor de sustenabilitate. Totodată, Grupul nu a implementat un proces dedicat pentru obținerea de perspective specifice din partea comunităților vulnerabile sau marginalizate, însă în cadrul inițiativelor sale de sănătate publică și parteneriatele cu organizații locale, răspunde nevoilor exprimate de diverse categorii sociale, inclusiv grupuri defavorizate. Mai multe informații legate de inițiativele Grupului pentru diferite categorii sociale sunt menționate în secțiunea S4-4 din cadrul ESRS S4. Grupul MedLife nu își desfășoară activitatea pe teritorii deținute sau concesionate populațiilor indigene și, prin urmare, nu a dezvoltat un proces specific de consultare cu acestea.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 62 | Pag [S3-3] - PROCESE DE REMEDIERE A IMPACTURILOR NEGATIVE ȘI CANALELE PRIN CARE COMUNITĂȚILE AFECTATE ÎȘI POT EXPRIMA PREOCUPĂRILE În cadrul MedLife există mai multe canale prin care părțile interesate, inclusiv comunitățile afectate își pot exprima preocupările, ceea ce demonstrează angajamentul MedLife de a oferi acestora mijloace eficiente și ușor accesibile pentru depunerea de sesizări și/ sau reclamații sau alte solicitări, dar și preocuparea MedLife privind identificarea impacturilor negative care pot deriva din aceste semnalări și remedierea lor. În conformitate cu Politica privind protectia avertizorilor in interes public, MedLife considera Formular avertizare integritate disponibil pe site-ul web companiei, ca fiind principalul canal formal in procesul de remediere a impacturilor negative potentiale asupra comunitatilor. Prin intermediul acestuia pot fi depuse reclamații și sesizări, raportarea de nereguli sau practici non-etice sau ilegale de către orice parte interesată, urmând pașii menționați în cadrul acestui formular. În plus fată de acest canal de comunicare, tot pe website-ul MedLife, în cadrul aceleiași secțiuni de Contact mai este disponibil și ușor accesibil un alt formular denumit Chestionar satisfacție prin care se pot transmite evaluări privind serviciile MedLife, dar există și rubrici în care pot fi incluse informații suplimentare față de întrebările predefinite ale acestui chestionar. Acest formular este disponibil publicului, deci inclusiv comunităților afectate sau reprezentanților acestora și accesarea lui este una facilă. De asemenea, așa cum este menționat în secțiunea anterioară, alte sesizări și reclamații pot fi realizate în scris, telefonic, electronic sau accesând site-ul web al MedLife. Exceptand formularul avertizare integritate, mecanismele de soluționare aferente fiecărui instrument de transmitere a preocupărilor nu sunt formalizate în documente oficiale. MedLife încurajează partenerii săi de afaceri să implementeze mecanisme similare de sesizare și remediere a impacturilor negative asupra comunităților, însă în prezent nu există un proces formalizat prin care Grupul să monitorizeze aceste aspecte în cadrul lanțului valoric. [S3-4] - ADOPTAREA DE MĂSURI PRIVIND IMPACTURILE SEMNIFICATIVE ASUPRA COMUNITĂȚILOR AFECTATE ȘI ABORDĂRI PENTRU GESTIONAREA RISCURILOR SEMNIFICATIVE ȘI PENTRU URMĂRIREA OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE LEGATE DE COMUNITĂȚILE AFECTATE, PRECUM ȘI EFICACITATEA ACESTOR ACȚIUNI Prin extinderea prezenței sale geografice, MedLife deschide clinici și centre medicale în mai multe localități urbane din diverse județe ale țării, facilitând astfel accesul populației din zonele rurale învecinate care, în mod tradițional, au avut un acces limitat la servicii medicale, necesitând deplasarea către marile orașe pentru a putea beneficia de acestea. Procesul de expansiune al Grupului reduce distanța pe care pacienții din aceste zone trebuie să o parcurgă pentru a ajunge la o clinică sau spital, facilitând astfel accesul acestora la o îngrijire medicală de calitate și diversificată. În plus, prin oferirea unor astfel de servicii medicale variate și de înaltă calitate în aceste zone, MedLife contribuie la creșterea nivelului de sănătate și bunăstare a comunităților rurale, reducând discrepanțele în accesul la serviciile de sănătate între mediile urban și rural. Aceasta creștere a accesibilității la serviciile medicale pentru pacienții din zonele rurale sau izolate, precum și pentru alte grupuri vulnerabile, promovează îngrijirea preventivă și educația în sănătate și reprezintă un pilon real de susținere a dezvoltării și prosperității comunităților locale prin asigurarea unei populații mai sănătoase și, implicit mai productive, deci cu impact direct și în îmbuntățirea calității vieții acestora. În ceea ce privește investițiile în comunitățile locale, conform procedurilor interne, solicitările de acest fel sunt analizate și aprobate de comisiile nominalizate la nivelul companiei. Implicarea în comunitatea locală se realizează prin mai multe metode, respectiv: campanii gratuite de investigații sau specializate pe anumite subiecte de sănătate, contribuții caritabile, donații, fonduri alocate pentru nevoile comunității locale (social, medical, educațional, sportiv) etc. [S3-5] - ȚINTE LEGATE DE GESTIONAREA IMPACTURILOR NEGATIVE SEMNIFICATIVE, DE PROMOVAREA IMPACTURILOR POZITIVE ȘI DE GESTIONAREA RISCURILOR ȘI A OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE Grupul MedLife nu s-a angajat formal in definirea unor tinte de sustenabilitate, pe termen mediu si lung, care sa vizeze promovarea impacturilor pozitive generate din relatia cu comunitatile. Prin extindere, tintele pe termen scurt (i.e. anuale) aferente impacturilor pozitive specifice entitatii pot fi considerate acele valori financiare raporate pentru anul viitor in bugetul consolidat at Grupului MedLife (valoarea economica generata, valoarea salariilor si contributiilor sociale etc). [S3X] - PREZENTAREA DE INFORMAȚII SPECIFICE GRUPULUI Așa cum este prezentat mai sus în secțiunea S3-SBM3, în urma procesului de dublă materialitate, la nivelul Grupului s-au identificat doua impacturi – S18 și S19 - care au fost asociate unor sub-sub-teme diferite dar ca parte a sub-temei Drepturile economice, sociale și culturale ale comunităților: Prezența pe piață și Valoarea economică generată și distribuită. Valoarea economică generată și distribuită (GRI Standards) Tabel privind valoarea economică generată și distribuită GRI 201-1 Valoarea economică generată și distribuită 2025 2024 Valoarea economică generate (kRON) 3.176.488 2.718.387 Valoarea economică distribuită (kRON) 1.747.718 1.483.392 Valoarea economică reținută (kRON) 1.428.770 1.234.995 Valoarea economică generată și distribuită (EVG&D) este calculată pe baza principiului contabilității de angajamente, conform cerințelor standardului GRI 201-1. Componenta „valoare economică generată” include veniturile totale raportate, iar „valoarea economică distribuită” cuprinde costurile operaționale, salariile și beneficiile angajaților, plățile către furnizorii de capital, impozitele plătite către autorități și investițiile în comunitate. „Valoarea economică reținută” este determinată prin diferența dintre valoarea economică generată și cea distribuită. În cazul în care unele date sunt prezentate pe bază de numerar, acest aspect este justificat corespunzător. Datele financiare utilizate pentru calcularea EVG&D sunt preluate din situațiile financiare auditate ale Grupului. În prezent, nu există o validare specifică a acestui indicator de către un organism extern, în afara auditorului financiar care verifică situațiile financiare ale Grupului. Indicatorul este denumit „Valoarea economică generată și distribuită” (EVG&D), în conformitate cu standardul GRI 201-1, și reflectă impactul economic al Grupului asupra părților interesate prin distribuția veniturilor către diferite categorii de beneficiari. Valorile raportate sunt exprimate în moneda de prezentare a situațiilor financiare ale Grupului, respectiv în RON, asigurând astfel coerența și comparabilitatea datelor financiare. Tabel privind proporția managementului angajat din comunitatea locală 202-2 Proporția managementului angajat din comunitatea locală UM 2025 2024 202-2-a Proporția managementului angajat din comunitatea locală % 100% 100% Managementul angajat din comunitatea locală include acele persoane care au domiciliul în același județ cu operațiunile companiilor. In cadrul acestui indicator, Grupul a inclus condicerea superioara de nivel 1 si de nivel 2.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 63 | Pag ESRS S4 - CONSUMATORII ȘI UTILIZATORII FINALI [S4.SBM-3] - IMPACTURILE, RISCURILE ȘI OPORTUNITĂȚILE SEMNIFICATIVE ȘI INTERACȚIUNEA ACESTORA CU STRATEGIA ȘI MODELUL DE AFACERI Impacturile reale și potențiale asupra consumatorilor și utilizatorilor finali sunt intrinsec legate de strategia și modelul nostru de afaceri, determinând atât direcțiile de dezvoltare, cât și mecanismele prin care ne asigurăm că serviciile oferite răspund celor mai înalte standarde de calitate și siguranță. Aceste impacturi derivă din modelul nostru de afaceri, dar și influențează permanent adaptarea acestuia prin inițiative menite să atenueze riscurile și să maximizeze oportunitățile. În mod constant, adaptăm modelul nostru de afaceri pentru a răspunde atât așteptărilor tot mai ridicate ale consumatorilor, cât și cerințelor reglementare, ceea ce impune o abordare dinamică și orientată spre excelență. Astfel, prin integrarea impacturilor identificate în strategia noastră, ne asigurăm că serviciile MedLife rămân accesibile, sigure și adaptate nevoilor diverse ale pacienților. Următorul tabel enumeră impacturile, riscurile și oportunitățile legate de consumatori si utilizatori finali (numiti in continuare si „pacienti si clienti”), pe care MedLife le-a identificat și evaluat ca fiind semnificative în urma evaluării sale de materialitate dublă (DMA), inclusiv categoriile de stakeholderi afectati si locul manifestarii impactului. Această dezvăluire trebuie citită împreună cu ESRS 2, în special IRO-1 și SBM-3, în conformitate cu CSRD. Abrevierile (daca este cazul) sunt furnizate in Anexa 1. Tabel privind impacturile, riscurile și oportunitățile legate de consumatorii și utilizatorii finali ESRS E4 Stakeholders Amonte Linii business Aval # Descriere scurta Angajați & Lucratori Clienti Pacienti Furnizori Comunitatea Silent stakeholder Corporate Clinici Laboratoare Spitale Farmacii Altele S21 Acces la informații de calitate despre serviciile medicale oferite de Grup S21 bis Libertatea de exprimare prin canale adecvate de transmitere a sesizarilor S21 New Servicii de calitate care contribuie la sănătatea și siguranța pacienților validate printr-un nivelul de satisfacție ridicat S20 Protecța datelor cu caracter personal ale pacientilor RO24 Amenzi in cazul unor brese de securitate privind gestionarea datelor cu caracter personal ale pacientilor si clientilor S27 Cresterea accesului la servicii medicale pentru comunitate ca urmare a dezvoltarii organice, inclusiv incluziunea sociala a pacientilor cu venituri reduse, din zone rurale sau grupuri vulnerabile RO29 Creșterea accesului la sănătate prin investiții în infrastructura medicală și extinderea națională, inclusiv pentru pacienți cu venituri reduse prin oferirea de servicii la prețuri accesibile S26 Îmbunătățirea experienței pacienților minori prin instruiri periodice dedicate asistenților medicali S22 Potentiale erori sau neglijente medicale. S23 Potentiala contribuitie la dezvoltarea rezistenței antimicrobiene si a infecțiilor nosocomiale S25 Potențiale incalcari ale drepturilor copilului RO26 Rezistența antimicrobiană și impactul asupra reputației spitalelor. Relația dintre riscurile și oportunitățile semnificative care decurg din impacturile și dependențele față de consumatori și modelul nostru de afaceri este fundamentată pe necesitatea unui echilibru între gestionarea provocărilor operaționale și valorificarea potențialului de creștere sustenabilă. Riscurile identificate, precum vulnerabilitățile legate de protecția datelor pacienților sau impactul potențial al rezistenței antimicrobiene asupra reputației și siguranței medicale, impun măsuri riguroase de conformitate și prevenție. Aceste riscuri sunt gestionate printr-o integrare strategică a reglementărilor specifice în procesele noastre operaționale și prin adoptarea unor soluții tehnologice avansate care asigură atât securitatea informațiilor, cât și optimizarea actului medical. Pe de altă parte, oportunitățile care decurg din impacturile asupra consumatorilor sunt integrate în strategia noastră de dezvoltare prin investiții direcționate și prin adaptarea continuă a modelului de afaceri la nevoile în evoluție ale pacienților. În ceea ce privește impacturile pozitive (S21, S21 bis, S21 new) identificate în urma analizei DMA aferente sub-temei Impacturile legate de informare pentru consumatori și/sau utilizatorii finali, la nivelul Grupului MedLife acestea sunt corelate cu trei sub-sub-teme: Accesul la informatii, Libertatea de exprimare, Calitatea serviciilor medicale și satisfacția pacienților. Aceste impacturi se referă la: Cresterea nivelului de informare a pacientilor si clientilor privind serviciile medicale disponibile și opțiunile de tratament, oferind surse variate și complete de informare despre serviciile oferite. Impact pozitiv asupra clientilor si pacientilor generat de promovarea libertatii de exprimare, prin asigurarea unor canale adecvate de transmitere a sesizarilor. Serviciile medicale de calitate contribuie direct la îmbunătățirea stării de sănătate și la creșterea siguranței pacienților, prin aplicarea unor practici medicale eficiente și orientate către nevoile
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 64 | Pag acestora. Un nivel ridicat de satisfacție al pacienților reflectă încrederea în actul medical și confirmă eficiența serviciilor oferite de spital. Acest lucru consolidează reputația instituției și susține furnizarea continuă a unor îngrijiri medicale sigure și performante. Grupul MedLife, prin activitatea sa, își asumă rolul de a informa și educa pacienții și clienții săi prin intermediul unei game largi de surse și canale de comunicare, asigurându-se că aceștia au acces la informații precise, actualizate și ușor de înțeles privind serviciile medicale și opțiunile de tratament. Această abordare nu doar că sprijină pacienții în luarea deciziilor informate privind sănătatea lor, dar contribuie și la crearea unui mediu de încredere și transparență. Mijloacele de informare sunt: informații transmise de medici in cadrul consultatiilor si a investigatiilor, consimtaminte scrise, receptie si asistente, website, aplicatia mobila și platforma Sfatul Medicului, articole pentru educația medicală a pacientului etc. Promovarea libertății de exprimare a opiniei pentru clienți și pacienți este asigurată prin implementarea unor canale adecvate și accesibile de transmitere a sesizărilor, facilitând astfel comunicarea deschisă și constructivă, în vederea îmbunătățirii continue a serviciilor oferite. Calitatea și satisfacția pacienților sunt obținute printr-o combinație de personal medical bine pregătit, respectarea protocoalelor clinice și utilizarea unor echipamente moderne, toate validate prin acreditari la nivel national. De asemenea, comunicarea eficientă cu pacienții, monitorizarea timpilor de așteptare și a feedback- ului contribuie la îmbunătățirea continuă a serviciilor medicale. Prin evaluarea periodică a performanței și adaptarea serviciilor la nevoile pacienților, Medlife menține standarde ridicate de siguranță și calitate. Impactul pozitiv (S27) identificat în urma analizei DMA aferente sub-temei Incluziunea socială a consumatorilor și/sau a utilizatorilor finali, este corelat cu doua sub-sub-teme: Nediscriminarea si Accesul la produse si servicii. Aceste impacturi se referă la: Facilitarea accesului la serviciile medicale ale Grupului pentru pacienții cu venituri reduse, asigurându- le acestora accesul la îngrijire medicală de calitate, fără a fi discriminați sau marginalizați pe criterii financiare. Creșterea accesului la servicii medicale pentru comunitate, prin investițiile Grupului în infrastructura medicală, activitatea de extindere a prezentei la nivel national si furnizarea unor servicii de calitate Creșterea accesibilității la serviciile medicale pentru pacienții din zonele rurale sau izolate si pentru alte grupuri vulnerabile si promovarea ingrijirii preventive si a educatiei in sanatate. MedLife oferă o varietate de opțiuni pentru pacienții cu venituri reduse, incluzând clinicile sub umbrela mărcii Sfânta Maria, unde tarifele sunt mai accesibile. Astfel, acești pacienți au posibilitatea de a beneficia de servicii medicale de calitate la costuri mai reduse. De asemenea, prin participarea la sistemul național de asigurare de sănătate, MedLife oferă servicii care sunt decontate de bugetul de stat pentru pacienții asigurați, asigurându-le accesul la îngrijire medicală fără a fi afectați de resursele lor financiare limitate. Conform, Raportului Anual 2025, 34% din vânzările Grupului au provenit din tratamentul pacienților asigurați de către CNAS, ceea ce demonstreaza ca serviciile medicale furnizate de MedLife pot fi accesate si de catre persoanele cu venituri mai mici in baza asigurarilor publice de sanatate. Strategia Grupului nu vizează doar consolidarea în orașele mari, cu peste 150.000 de locuitori prin rețeaua brandului MedLife, dar și în orașele medii și mici prin brandul Sfânta Maria, având în vedere numărul mare de achiziții din ultimii ani. Extinderea zonei de acoperire a Grupului a permis accesul la servicii medicale pentru comunitate. Totodata, Grupul și-a extins de-a lungul timpului echipele de vânzări regionale pentru a răspunde acestei piețe. De asemena s-au realizat investiții semnificative printre care Hyperclinica MedLife Pitești, extinderea blocului operator a spitalului Craiova, dezvoltarea punctelor de recoltare la nivel national, achizitia grupului Medstar Cluj anuntata in 2025. Prin extinderea prezenței sale geografice, MedLife deschide clinici și centre medicale in mai multe localitati de marime medie din mediul urban din judete diferite din tara, permitand astfel un acces mai usor si populatiei din zonele rurale aflate in aproprierea acestora, care, în mod tradițional, au un acces mai limitat la servicii medicale, fiind nevoie de transportul acestora catre marile orase. Procesul de expansiune al Grupului, reduce distanța pe care pacienții din aceste zone ar trebui să o parcurgă pentru a ajunge la o clinică sau spital, facilitând accesul acestora la îngrijire medicală. În plus, prin oferirea unor servicii medicale variate și de înaltă calitate în aceste zone, MedLife contribui la creșterea nivelului de sănătate și bunăstare a comunităților rurale, reducând discrepanțele în accesul la serviciile de sănătate între mediile urban și rural. În ceea ce privește impactul pozitiv S26, identificat în urma analizei DMA aferent sub-temei Siguranța personală a consumatorilor și/sau a utilizatorilor finali, la nivelul Grupului MedLife acesta este corelat cu sub- sub-tema: Protecția copilului. Acest impact se referă la: Imbunătățirea experienței pacienților minori prin implementarea unor programe periodice specifice de instruire pentru asistenții medicali. Pacientii minori reprezinta o categorie aparte a clientilor si utilizatorilor finali ai Grupului. De aceea, abordarea specifica implica o comunicare și interacțiune adecvată între asistenții medicali și copiii care sunt pacienți pentru a reduce anxietatea și frica acestora în fața tratamentelor medicale. Din analiza de DMA la nivelul Grupului MedLife au fost identificate patru impacturi negative (S20, S22, S23 si S25) aferente sub-temei Impacturile legate de informare pentru consumatori și/sau utilizatorii finali si Siguranța personală a consumatorilor și/sau a utilizatorilor finali si sunt corelate cu patru sub-sub- teme:Confidentialitatea, Sanatatea si siguranta si Protectia copilului Generarea unor impacturi negative potentiale asupra pacientilor si clientilor in cazul unor brese de securitate cibernetica care ar conduce la divulgarea sau pierderea datelor cu caracter personal. Impact asupra sănătății și siguranței pacienților ca urmare a apariției erorilor medicale sau a neglijențelor. Impact asupra sănătății și siguranței pacienților prin serviciile medicale oferite cu potential de dezvoltare a rezistenței antimicrobiene si a infecțiilor nosocomiale. Incalcarea potentiala a drepturilor copilului prin nerespectarea procedurilor de verificare a relațiilor părinte-copil care ar putea permite unor persoane străine să obțină acces la informații medicale. În cadrul prezentarii acestei sectiuni, includem toți consumatorii și utilizatorii finali care riscă să fie afectați în mod semnificativ de activitățile noastre desfasurate in cadrul operațiunile proprii, inclusiv prin serviciile medicale furnizate și prin relațiile de afaceri. MedLife își desfășoară activitatea într-un sector cu un impact direct asupra sănătății și siguranței pacienților, iar modelul nostru de afaceri integrează mecanisme de prevenție și protecție pentru a minimiza riscurile și a maximiza beneficiile pentru utilizatorii finali. Impacturile potențiale includ riscurile asociate actului medical, precum erori sau neglijențe medicale, rezistența antimicrobiană și infecțiile asociate actului medical. Pentru a minimiza aceste riscuri, implementăm protocoale medicale riguroase, programe de formare continuă pentru personalul medical și mecanisme de supraveghere a calității serviciilor. Consumatorii și utilizatorii finali ai serviciilor noastre pot fi afectați de aspecte legate de confidențialitatea datelor personale, inclusiv protecția datelor pacienților și dreptul la libertatea de exprimare prin canale adecvate de sesizare. În acest sens, adoptăm măsuri avansate de securitate cibernetică, respectăm reglementările GDPR și oferim pacienților mecanisme sigure pentru depunerea reclamațiilor și sesizărilor. Pacienții noștri depind de informații exacte și accesibile despre serviciile medicale oferite, având nevoie de transparență totală în ceea ce privește tratamentele, costurile și opțiunile de îngrijire. Asigurăm acest lucru prin furnizarea de informații clare și accesibile în toate punctele de contact cu pacienții, inclusiv pe platformele noastre digitale, prin consiliere medicală directă și prin ghiduri informative personalizate. O categorie importantă de utilizatori finali o reprezintă pacienții vulnerabili, inclusiv copiii și persoanele cu venituri reduse. Drepturile copiilor pot fi afectate, iar pentru a îmbunătăți experiența acestora, implementăm programe de instruire periodică pentru personalul medical dedicat îngrijirii minorilor. În plus, susținem accesul pacienților cu venituri reduse la servicii medicale și extindem infrastructura pentru a deservi comunități izolate sau defavorizate, contribuind astfel la reducerea inegalităților în accesul la sănătate. Protecția datelor cu caracter personal ale pacienților (S20) reprezintă un impact sistemic semnificativ în cadrul tuturor unităților noastre – clinici, laboratoare, spitale, farmacii și structuri corporative. Orice breșă de securitate poate afecta orice consumator sau utilizator al serviciilor medicale, având consecințe asupra
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 65 | Pag confidențialității, încrederii pacienților și conformității cu reglementările GDPR. În acest context, protecția datelor pacienților constituie nu doar o necesitate, dar si un angajament ferm, fiind implementate măsuri de securitate cibernetică in conformitate cu reglementările privind confidențialitatea. Erorile sau neglijențele medicale (S22) pot avea efecte directe asupra pacienților care accesează servicii în clinici, laboratoare, spitale și farmacii. Aceste incidente individuale pot influența sănătatea pacienților și pot genera riscuri legale și reputaționale pentru Grup, de aceea implementam protocoale medicale, formăm continuu personalul și aplicam mecanisme eficiente de prevenire și remediere a erorilor. Rezistența antimicrobiană și infecțiile asociate actului medical (S23) constituie un risc semnificativ în unitățile spitalicești, afectând pacienții internați și contribuind la creșterea complicațiilor post-tratament. Pentru gestionarea eficientă a acestui risc Grupul implementeaza utilizarea controlată a antibioticelor, monitorizarea strictă a infecțiilor nozocomiale și implementarea unor protocoale stricte de igienă, cu impact direct asupra reputației și eficienței operaționale a Grupului. Încălcările drepturilor copiilor (S25) reprezintă un risc sensibil în unitățile care oferă îngrijire pediatrică, clinicile și laboratoarele fiind direct responsabile de protecția și siguranța pacienților minori. Pentru a minimiza acest impact, sunt aplicate proceduri stricte de protecție a copiilor, personal specializat în îngrijirea pediatrică și mecanisme eficiente de raportare și intervenție în cazurile de vulnerabilitate. Analiza impacturilor semnificative asupra consumatorilor și utilizatorilor finali se bazeaza pe o înțelegere aprofundată a modului în care anumite categorii de pacienți pot fi expuse unui risc mai mare de prejudiciu, având în vedere specificul serviciilor medicale pe care le furnizăm. Astfel, identificăm segmente de pacienți care necesită măsuri suplimentare de protecție și adaptare a serviciilor pentru a le asigura acces echitabil la îngrijire și pentru a minimiza riscurile asociate actului medical. Pacienții cu afecțiuni cronice și cei cu imunitate compromisă prezintă o vulnerabilitate crescută la riscurile de infecții asociate actului medical și rezistența antimicrobiană (S23). În plus, copiii și minorii sunt un grup cu nevoi speciale, expuși riscurilor legate de drepturile copilului în mediul medical (S25), iar pentru a asigura o experiență adecvată acestora, am implementat programe de instruire dedicate personalului medical (S26) și adaptăm spațiile medicale pentru a le oferi un mediu prietenos și sigur. De asemenea, pacienții din medii defavorizate și cei din zonele rurale sau izolate au un acces mai redus la servicii medicale de calitate și pot întâmpina dificultăți financiare în obținerea tratamentului necesar (S27). Totodată, protecția datelor personale și confidențialitatea informațiilor medicale rămâne o preocupare majoră pentru toate categoriile de pacienți, dar în special pentru cei care necesită servicii medicale sensibile, cum ar fi tratamentele pentru afecțiuni psihologice sau bolile cronice rare (S20). În procesul de analiză a riscurilor și oportunităților semnificative, am evaluat impacturile și dependențele noastre față de consumatori și utilizatorii finali, având în vedere atât factorii interni, cât și influențele externe. Am analizat modul în care cerințele și așteptările pacienților influențează activitățile noastre, precum și efectele generate de reglementările stricte privind protecția consumatorilor, confidențialitatea datelor și standardele de siguranță medicală. In acest sens riscurile si oportunitatile identificate la nivel de Grup Medlife (RO24, RO26, RO29), rezultate din analiza DMA deriva din toate cele trei sub-teme aferente standardului si acopera toate categoriile de consumatorii și utilizatorii finali: Riscuri legate de amenzi in cazul unor brese de securitate privind gestionarea datelor cu caracter personal ale pacientilor si clientilor. Riscuri legate de rezistența antimicrobiană și impactul asupra reputației spitalelor. Creșterea numărului de pacienți cu venituri reduse prin oferirea de servicii la prețuri accesibile si creșterea accesului la sănătate prin investiții în infrastructura medicală și extinderea națională. In analiza riscurilor și oportunităților semnificative care decurg din impacturile și dependențele față de consumatori și utilizatori finali, am identificat grupurile de pacienți vizati, în funcție de caracteristicile acestora: Riscurile privind protecția datelor cu caracter personal (RO24) se referă la toți beneficiarii de servicii de sănătate ai Grupului, având în vedere importanța confidențialității și securității informațiilor medicale. Riscul legat de rezistența antimicrobiană și impactul asupra reputației spitalelor (RO26) se referă în mod specific la pacienții spitalizați și la cei cu afecțiuni cronice, care prezintă o vulnerabilitate crescută la infecțiile asociate actului medical. În ceea ce privește oportunitățile, creșterea accesului pacienților cu venituri reduse la servicii medicale (RO29) vizează în mod direct persoanele din categorii socio-economice vulnerabile. Extinderea infrastructurii și dezvoltarea organică a Grupului se referă în special la pacienții din zonele rurale sau izolate, unde accesibilitatea serviciilor este limitată. [S4-1] - POLITICI PRIVIND CONSUMATORII ȘI UTILIZATORII FINALI Politica de Sustenabilitate a MedLife Politica de Sustenabilitate a MedLife tratează printre altele si impacturile asupra clientilor si utilizatorilor finali prezentati în secțiunea S3-SBM3. Această politica include aspecte privind identificarea, evaluarea, gestionarea și remedierea impacturilor semnificative asupra criteriilor de sustenabilitate, precum și abordarea riscurilor și oportunităților legate de acestea. Aceasta stabilește angajamentele MedLife privind crearea unui mediu sănătos și echitabil și pentru clientii si utilizatorii finali beneficiari ai servciilor sale. În stabilirea politicii, s-a acordat o importanță deosebită intereselor tuturor părților interesate, inclusiv ale clientilor si utilizatorilor finali MedLife, asigurând transparența în comunicarea cu pacienții, angajații, autoritățile, comunitatea și alte părți relevante. Interesele acestora sunt cunoscute de MedLife atât ca urmare a relaționării directe prin evenimente, proiecte și aplicarea de chestionare în anii anteriori, cât și prin canalele de sesizări disponibile, care permit transmiterea preocupărilor și așteptărilor acestora. Totuși, pentru elaborarea acestei politici nu a fost realizat un proces formal de consultare a părților interesate. Informațiile cerute de MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), e) și f) sunt raportate în cadrul secțiunii E1-2 Politici legate de atenuarea schimbărilor climatice din cadrul ESRS E1. Deși MedLife nu dispune de o politică specifică dedicată drepturilor omului pentru clienti si utilizatori finali, Grupul se angajează activ, prin Politica de Sustenabilitate, să promoveze respectarea drepturilor omului. Acest angajament este evidențiat in Politica de Sustenabilitate si se extinde in toate politicile si procesele Grupului ce privesc aspectele sociale (cele care vizeaza angajatii proprii, angajatii din lantul valoric, comunitatile, clientii, pacientii etc.). Activitatea Grupului se bazeaza pe principii care impun respectarea drepturilor omului pentru pacienti si clienti. Grupul MedLife recunoaste si respecta: Principiile fundamentale din Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului; Declarația OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă; Declarația Universală a Drepturilor Omului; Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale, asigurând astfel respectarea, protejarea și remedierea drepturilor angajaților, promovarea libertății de asociere, eliminarea oricărei forme de muncă forțată sau discriminatorie și garantarea unui mediu de muncă echitabil și sigur. Mai multe informații despre aceastp politică sunt disponibile în secțiunea S1-1 din cadrul ESRS S1. Astfel, MedLife se angajează să respecte principiile și cerințele legale naționale și internaționale privind drepturile omului, care includ, printre altele și următoarele acte: Convenția nr. 29/1930 privind munca forțată; Convenția nr. 87/1948 privind libertatea sindicală; Convenția nr. 98/1949 privind dreptul la organizare și negociere colectivă;
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 66 | Pag Convenția nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare; Convenția nr. 105/1957 privind abolirea muncii forțate; Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea (angajare și profesie); Convenția nr. 138/1973 privind vârsta minimă; Convenția nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor. În anul de raportare, Grupul MedLife nu a identificat cazuri de nerespectare a Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, Declarației OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă sau Orientărilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale care să implice comunități afectate, fie în operațiunile proprii, fie în lanțul valoric. Grupul își menține angajamentul de a respecta aceste principii internaționale și continuă să monitorizeze impactul activităților sale asupra comunităților prin mecanismele existente de dialog și raportare. Principalele impacturi, riscuri sau oportunitati gestionate in Politica de Sustenabiliatate cu privire la pacienti sunt: Calitatea serviciilor si satisfactia pacientului. Politicile privind calitatea serviciilor și satisfacția pacienților sunt implementate la nivelul MedLife si prin Politica de calitate ISO 9001 și prin politici de calitate operaționale definite în fiecare unitate medicală. Grupul urmărește furnizarea de servicii medicale sigure și de înaltă calitate, monitorizează constant experiența pacienților, investește în dezvoltarea profesională a personalului și evaluează performanța serviciilor prin indicatori specifici. De asemenea, sunt implementate mecanisme de gestionare a riscurilor și incidentelor, fiind promovată o cultură organizațională orientată către calitate, responsabilitate și îmbunătățirea continuă a serviciilor medicale. Confidentialitatea datelor. Principiile Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR) aplicabile în activitatea medicala sunt esențiale pentru protejarea datelor pacienților. Aceste principii asigură confidențialitatea, integritatea și transparența în gestionarea datelor cu caracter personal. Grupul MedLife aplica in integralitate Regulamentului General privind Protecția Datelor si are o politica dedicata in acest sens. Politica acoperă colectarea, utilizarea, stocarea, procesarea, divulgarea și distrugerea acestor informații, conform cerințelor legale și celor mai bune practici din domeniu. Transparența și comunicarea prețurilor serviciilor medicale. Politica vizeaza atat informarea pacienților cu privire la costurile procedurilor cat si modul de publicare a informațiilor privind prețurile serviciilor. MedLife implementează politici și inițiative pentru a asigura transparența prețurilor procedurilor medicale și pentru a comunica clar pacienților informațiile relevante înainte de efectuarea tratamentelor. Accesul la informatii aliniat cu legile si reglementarile in vigoare vizeaza dreptul la informare, într-un limbaj accesibil, despre diagnosticul, tratamentul și evoluția medicală, accesul la dosarul medical la cerere, dreptul să primească informații despre procedurile spitalicești, costurile serviciilor și drepturile lor în cadrul unității medicale etc. Libertatea de exprimare și comunicare este incurajata fie direct către personal, fie prin mecanismele de feedback ale Grupului. MedLife încurajează o comunicare deschisă și constructivă, dar interzice discursul ofensator, discriminatoriu sau informațiile false care ar putea afecta siguranța pacienților sau integritatea Grupului. MedLife pune la dispoziție canale oficiale pentru depunerea și soluționarea reclamațiilor pacienților și angajaților. Toate sesizările sunt analizate într-un mod transparent, iar răspunsurile sunt oferite în termen legal. Sanatatea si siguranta pacientului. In acest sens, Medlife își afirmă angajamentul față de protejarea sănătății și siguranței pacienților implementand un management al riscurilor adevcat, cu respectarea normelor si legislatiei in vigoare si focus continuu pe imbunatatire continua. Prin natura activitatii sale, focusul politicilor si procedurilor existente vizeaza sub-temele: Acces la informații de calitate despre serviciile medicale si Siguranța personală a consumatorilor și/sau a utilizatorilor finali. Sistemul de management al calității Sistemul de management al calității din cadrul grupului este structurat pe mai multe niveluri complementare, pentru a asigura coerența strategică și implementarea eficientă a standardelor de calitate și siguranță a pacientului. La nivel de Grup, angajamentul pentru calitate este definit prin Politica de Sustenabilitate, care stabilește principiile generale privind furnizarea de servicii medicale sigure și de înaltă calitate, orientarea către pacient, respectarea standardelor aplicabile și îmbunătățirea continuă a serviciilor medicale. Această politică oferă cadrul strategic pentru toate unitățile din rețea. La nivel operațional, fiecare unitate medicală (spital sau clinică) a implementat politici și proceduri locale de calitate, adaptate specificului activităților desfășurate. Acestea includ aplicarea protocoalelor clinice, monitorizarea indicatorilor de performanță, gestionarea riscurilor și incidentelor, precum și mecanisme de colectare și analiză a feedback-ului pacienților, inclusiv evaluarea nivelului de satisfacție și gestionarea reclamațiilor. Structura este completată de respectarea standardelor de acreditare stabilite de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), care impun cerințe privind implementarea unui sistem de management al calității, monitorizarea siguranței pacientului, respectarea drepturilor acestuia și evaluarea constantă a experienței și satisfacției pacienților. Prin integrarea acestor niveluri – strategie, implementare operațională și conformitate cu cerințele de acreditare – organizația asigură furnizarea unor servicii medicale sigure, eficiente și orientate către nevoile pacienților. Aceste politici privind calitatea serviciilor medicale și satisfacția pacienților sunt aprobată la nivelul conducerii organizației, de Directorul Medical și este implementată prin structurile de management ale unităților medicale. Responsabilitatea pentru coordonarea și monitorizarea implementării acesteia revine funcțiilor dedicate managementului calității și siguranței pacientului, în colaborare cu managementul operațional al unităților sanitare. Conducerea unităților medicale este responsabilă pentru aplicarea acestor politici la nivel local și pentru integrarea cerințelor de calitate în procesele operaționale. Politicile se aplică tuturor unităților medicale din cadrul grupului și acoperă procesele clinice și operaționale relevante pentru furnizarea serviciilor medicale, inclusiv siguranța pacientului, monitorizarea satisfacției pacienților, gestionarea reclamațiilor și îmbunătățirea continuă a serviciilor. Politicile sunt fundamentate pe standarde și reglementări relevante pentru domeniul sănătății, inclusiv cerințele de acreditare stabilite de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), standarde internaționale de management al calității (ex. ISO 9001) și bune practici din domeniul managementului calității serviciilor medicale și siguranței pacientului. Implementarea politicilor este monitorizată prin indicatori de performanță relevanți, care includ indicatori clinici, indicatori operaționali și indicatori de satisfacție a pacienților. Rezultatele monitorizării sunt analizate periodic la nivel de management, iar concluziile sunt utilizate pentru definirea și implementarea măsurilor de îmbunătățire a serviciilor medicale. Politicile sunt revizuite periodic pentru a reflecta evoluțiile legislative, cerințele de acreditare și bunele practici din domeniul managementului calității în sănătate. Procesul de revizuire implică structurile de management relevante și urmărește menținerea unui cadru eficient de guvernanță a calității și siguranței pacientului. Procedura operationala „Obtinerea consimtamantului informat” Procedura operationala obtinerea consimtamantului informat are ca scop asigurarea informării corecte a pacienților cu privire la investigațiile, tratamentele și intervențiile medicale la care urmează să fie supuși, precum și obținerea acordului acestora în mod conștient și asumat (S21). Principalele obiective ale politicii sunt orientate către asigurarea respectării drepturilor pacienților și promovarea unei comunicări eficiente între aceștia și cadrele medicale. În acest sens, politica vizează furnizarea unor informații clare, accesibile și detaliate cu privire la natura și scopul investigațiilor, beneficiile și riscurile tratamentelor, precum și opțiunile alternative disponibile, să protejeze grupurile vulnerabile și să asigure o documentare riguroasă a consimțământului informat. Procedura este aplicabilă tuturor pacienților care accesează serviciile medicale MedLife, indiferent dacă aceștia sunt internați în regim de spitalizare de zi sau de spitalizare continuă. De asemenea, aceasta este
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 67 | Pag implementată în toate unitățile MedLife. Cu toate acestea, există și cazuri excepționale în care politica nu poate fi aplicată, cum ar fi situațiile de urgență, unde intervenția medicală este necesară pentru salvarea vieții pacientului, iar consimțământul prealabil nu poate fi obținut. De asemenea, pacienții care refuză în mod expres să fie informați despre starea lor de sănătate, conform dreptului prevăzut de lege, sunt exceptați de la această procedură. Procedura privind obținerea consimțământului informat acoperă mai multe aspecte relevante din cadrul ESRS S4 – Consumatorii și Utilizatorii Finali, abordând atât protecția datelor personale ale pacienților (S20, RO24), cât și accesul acestora la informații esențiale despre serviciile medicale. La fel ca si Politica de Sustenabilitate, Procedura privind obtinerea consimtamantului informat acopera: impacturile si riscurile legate de confidentialitatea datelor, accesul la informatii si libertatea de exprimare deoarece pacienții au dreptul de a refuza anumite tratamente și de a-și exprima opinia cu privire la actul medical. Totodată, procedura adresează și siguranta personala a minorilor prin respectarea unor proceduri stricte atunci când este vorba despre minori, iar politica clarifică situațiile în care este necesar acordul reprezentanților legali ai acestora. Punerea în aplicare a acestei proceduri este responsabilitatea Directorului General, a Directorului Medical, a medicilor șefi de secție/compartiment, precum și a asistenților medicali șefi și registratorilor medicali. Pentru a asigura implementarea corectă, procedura este comunicată personalului medical prin liste de difuzare interne, iar toți medicii, asistenții și registratorii medicali sunt instruiți în mod regulat cu privire la obligațiile lor. Procedura este elaborată în conformitate cu reglementările legislative naționale, incluzând Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Legea 46/2003 privind drepturile pacientului, Ordinul 1410/2016 privind normele de aplicare a Legii drepturilor pacientului și Ordinul 1411/2016 privind asistența medicală în situații de urgență. De asemenea, aceasta respectă normele internaționale privind răspunderea civilă a personalului medical, conform Legii 95/2006. Procedura operationala „Utilizarea judicioasă a antibioticelor” Procedura operationala utilizarea judicioasă a antibioticelor are ca scop principal reglementarea și optimizarea procesului de prescriere și administrare a antibioticelor în unitățile sanitare ale grupului (S23, RO26). Aceasta urmărește prevenirea utilizării necorespunzătoare a tratamentelor antimicrobiene, reducerea riscului de apariție a rezistenței bacteriene și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale. Prin implementarea unor practici riguroase de antibioterapie, MedLife își propune să îmbunătățească prognosticul pacienților, să reducă durata spitalizării și să minimizeze costurile asociate îngrijirii medicale, fără a compromite calitatea actului medical. Obiectivele principale ale procedurii sunt orientate spre asigurarea unei utilizări responsabile și eficiente a antibioticelor, prin implementarea unor mecanisme de supraveghere și control al prescrierii acestora. Printre priorități se numără promovarea unor protocoale stricte privind utilizarea antibioticelor în tratamentul infecțiilor și profilaxia perioperatorie, reducerea consumului nejustificat de antibiotice și aplicarea unor măsuri preventive pentru limitarea rezistenței antimicrobiene. Totodată, procedura prevede crearea unui cadru de reglementare intern care să permită avizarea utilizării antibioticelor de rezervă și de ultimă intenție. Această procedura abordează riscurile semnificative asociate utilizării necorespunzătoare a antibioticelor, care derivă direct din specificul activității medicale și din gestionarea infecțiilor în unitățile sanitare. Principalele riscuri si impacturi acoperite sunt Riscuri legate de rezistența antimicrobiană și impactul asupra reputației spitalelor, Potențiale erori sau neglijențe medicale, și Potențiala contribuție la dezvoltarea rezistenței antimicrobiene și a infecțiilor. Procedura își propune să reducă incidența erorilor de prescriere, să limiteze utilizarea inadecvată a antibioticelor și să prevină dezvoltarea infecțiilor asociate asistenței medicale. Procedura se aplică în toate spitalele și secțiile exterioare MedLife si vizează toți medicii, asistenții medicali și personalul implicat în prescrierea și administrarea antibioticelor, asigurând un control riguros asupra utilizării acestora. Responsabilitatea implementării procedurii revine conducerii medicale a Grupului MedLife, fiind gestionată de Directorul de Sănătate și Operațiuni care coordonează aplicarea acesteia, monitorizează conformitatea cu reglementările interne și naționale și asigură că măsurile implementate contribuie la atingerea obiectivelor stabilite. În aplicarea procedurii, MedLife se aliniază unor reglementări și standarde naționale și internaționale relevante pentru controlul utilizării antibioticelor și prevenirea rezistenței antimicrobiene. Printre acestea se numără Legea 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și Legea 3/2021 și HG 1005/2023, care reglementează prevenirea și combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale. De asemenea, pentru asigurarea conformitatii cu practicile internationale, MedLife respectă standardele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ghidurile Uniunii Europene și recomandările Institutului Național de Sănătate Publică. Pentru a asigura o implementare eficientă, procedura este comunicată și pusă la dispoziția tuturor compartimentelor și secțiilor relevante din unitățile MedLife, conform unei liste de distribuție interne. Monitorizarea respectării procedurii se realizează semestrial, prin evaluarea consumului de antibiotice și a incidenței infecțiilor asociate asistenței medicale. Procedura operationala „Profilaxia antibiotica perioperatorie” Procedura operationala profilaxia antibiotica perioperatorie are ca scop principal reducerea riscului de infecții postoperatorii prin utilizarea rațională a antibioticelor în cadrul intervențiilor chirurgicale din unitățile MedLife (S23, RO26). Aceasta urmărește scăderea morbidității asociate infecțiilor chirurgicale, reducerea utilizării excesive sau inadecvate a antibioticelor, limitarea emergenței rezistenței bacteriene și prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale. Această procedură urmărește implementarea unui protocol riguros pentru utilizarea antibioticelor în profilaxia perioperatorie, având drept obiectiv principal optimizarea utilizării antimicrobienelor pentru a preveni infecțiile și a minimiza dezvoltarea rezistenței bacteriene. Printre obiectivele sale se numără aplicarea unor criterii stricte de selecție a pacienților care necesită antibioprofilaxie, stabilirea tipului de antibiotice utilizate în funcție de specificul intervenției chirurgicale și monitorizarea eficacității acestora. Procedura acoperă mai multe impacturi și riscuri semnificative identificate, cum ar fi riscuri legate de rezistența antimicrobiană, potențiale erori sau neglijențe medicale, potențiala contribuție la dezvoltarea rezistenței antimicrobiene și a infecțiilor. Procedura se aplică în toate secțiile și compartimentele chirurgicale din spitalele MedLife, conform listei de difuzare interne. Aceasta vizează intervențiile chirurgicale care necesită profilaxie antibiotică, având în vedere tipul intervenției, microorganismele implicate și factorii de risc ai pacientului. De asemenea, protocolul include măsuri specifice pentru pacienții cu afecțiuni cronice, pacienții imunodeprimați și cei cu factori de risc crescuți pentru infecții postoperatorii. Responsabilitatea implementării procedurii revine conducerii medicale a Grupului MedLife, fiind gestionată de Directorul de Sănătate și Operațiuni care coordonează aplicarea acesteia si monitorizează conformitatea. Procedura se aliniază la multiple standarde naționale și internaționale privind utilizarea antibioticelor în profilaxia perioperatorie. Printre principalele documente de referință se numără Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1528/2013 pentru aprobarea Ghidului de profilaxie antibiotică în chirurgie, precum și ghidurile internaționale precum ASHP Clinical Practice Guidelines for Antimicrobial Prophylaxis in Surgery (2022) și European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC) – Guidance on Perioperative Antibiotic Prophylaxis. De asemenea, MedLife respectă recomandările Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și ghidurile elaborate de Institutul Național de Sănătate Publică privind rezistența antimicrobiană și infecțiile asociate asistenței medicale. Procedura este distribuită intern către toate compartimentele și secțiile chirurgicale din unitățile MedLife. Aceasta este pusă la dispoziția medicilor, farmacistilor și asistenților medicali implicați în administrarea antibioticelor, fiind inclusă în protocoalele interne de management al infecțiilor asociate actului medical. Alte politici Promovăm o relație deschisă și transparentă cu pacientii si clientii printr-o serie de politici și mecanisme menite să faciliteze colaborarea și implicarea activă a acestora. Codul nostru de Conduită Etică subliniază
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 68 | Pag angajamentul de a trata pacienții cu corectitudine (S25, S26), de a construi un climat de încredere și de a aplica cele mai bune practici medicale. În același timp, prin Codul de Responsabilitate Socială, ne asumăm respectarea reglementărilor privind protecția consumatorilor (S20, RO24) și menținerea unor standarde ridicate de calitate și siguranță în serviciile pe care le oferim. De asemenea, prin Politica noastră de protecție a avertizorilor în interes public, garantăm că orice persoană care semnalează probleme legate de serviciile noastre beneficiază de protecție împotriva represaliilor (S21bis). Astfel, contribuim la un climat de încredere și ne asigurăm că orice nereguli semnalate de pacienți sunt tratate cu seriozitate și soluționate corespunzător. Un element esențial al colaborării cu pacienții îl reprezintă Procedura noastră de feedback și reclamații a Departamentului Call-Center, care stabilește un sistem structurat pentru preluarea, analizarea și soluționare a sesizărilor privind serviciile noastre (S21bis). Am implementat multiple canale de comunicare, precum apeluri telefonice, e-mail, formulare online și interacțiuni directe în unitățile noastre medicale, asigurând accesibilitate și transparență. Analizăm constant feedback-ul primit și aplicăm măsuri de îmbunătățire pentru a răspunde cât mai bine nevoilor pacienților și utilizatorilor finali. MedLife a implementat Procedura de feedback și reclamații a Departamentului Call-Center, sprijinind dreptul la libertatea de exprimare și la petiționare, contribuind la îmbunătățirea serviciilor și gestionarea eficientă a feedback-ului pacienților. În prezent, pentru anumite impacturi, riscuri si oportunitati semnificative identificate în cadrul Grupului MedLife, nu există încă politici formalizate si dedicate de susținere, însă acestea sunt deja informal integrate în modelul nostru de afaceri și strategia de dezvoltarea Grupului. De exemplu, IRO 26 - Îmbunătățirea experienței pacienților minori prin instruiri periodice dedicate asistenților medicali este susținută prin programele noastre de formare continuă a personalului medical, care asigură creșterea calității serviciilor pediatrice. Alte inițiative, precum IRO S27, reflectă strategia noastră de dezvoltare organică, prin care extindem infrastructura medicală și creștem accesul la servicii de sănătate pentru comunități defavorizate, pacienți cu venituri reduse sau persoane din zone rurale și izolate. Aceste aspect este susținut și de RO29, oportunități strategice care ne permit să consolidăm poziția de lider în furnizarea de servicii medicale accesibile și eficiente. [S4-2] - PROCESE DE COLABORARE CU CONSUMATORII ȘI UTILIZATORII FINALI CU PRIVIRE LA IMPACTURI Grupul MedLife menține o colaborare continuă cu consumatorii și utilizatorii finali atât prin mecanisme directe, cât și prin colaborare indirectă cu reprezentanții acestora. Aceste dialoguri oferă Grupului o perspectivă asupra așteptărilor comunităților în ceea ce privește impactul operațiunilor proprii și/sau din lanțul valoric și facilitează identificarea măsurilor necesare pentru a construi și menține încrederea comunităților afectate. Directorul General si in acelasi timp Presedintele Consiliului de Administratie este funcția și rolul cel mai înalt în cadrul Grupului MedLife, responsabil pentru asigurarea colaborării cu comunitățile afectate în ceea ce privește impacturile și pentru integrarea rezultatelor acestei colaborări în abordarea strategică a organizației. Colaborarea directă are loc prin chestionarele de satisfacție, care sunt distribuite pacienților după accesarea serviciilor medicale, și prin mecanismele de sesizări și reclamații. Aceste instrumente permit pacienților să își exprime preocupările și să ofere sugestii, contribuind la îmbunătățirea calității serviciilor. Colaborarea are loc în etape diferite ale experienței pacientului, incluzând evaluarea post-serviciu, prin chestionare, și sesizarea în timp real a problemelor prin canalele de reclamații. Frecvența colectării feedback- ului este permanentă, iar analiza acestuia se face periodic, pentru a identifica tendințe și posibile îmbunătățiri. În cazul colaborării indirecte, întâlnirile cu ONG-uri și asociații sunt realizate la nivel strategic, în funcție de necesități și inițiative specifice. Responsabilitatea pentru implementarea și monitorizarea acestor colaborări revine Directorului de Calitate și Experiență a Pacientului, care coordonează activitățile de colectare și analiză a feedback-ului, precum și Directorului Medical, care asigură integrarea concluziilor în strategiile de îmbunătățire a actului medical. Evaluarea eficacității colaborării se realizează prin analiza periodică a rezultatelor chestionarelor de satisfacție și a reclamațiilor și prin monitorizarea implementării măsurilor corective rezultate din aceste procese. Astfel, MedLife asigură un dialog constant cu consumatorii, integrând perspectivele acestora în deciziile și strategiile de îmbunătățire a serviciilor medicale. [S4-3] - PROCESE DE REMEDIERE A IMPACTURILOR NEGATIVE ȘI CANALE PRIN CARE CONSUMATORII ȘI UTILIZATORII FINALI ÎȘI POT EXPRIMA PREOCUPĂRILE MedLife gestionează impacturile negative asupra consumatorilor printr-o strategie de remediere bazată pe transparență, prevenție și îmbunătățire continuă, aliniindu-se la standardele de calitate și siguranță medicală, dupa cum urmeaza: În ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal ale pacienților (S20), Grupul implementează măsuri stricte de securitate informatică și monitorizare a accesului la date, iar în cazul unor breșe identificate, sunt luate măsuri imediate de corectare și notificare conform cerințelor legale, prevenind riscuri reputaționale și sancțiuni financiare. În ceea ce privește siguranța pacienților (S22, S23), MedLife aplică protocoale stricte pentru prevenirea erorilor medicale și a infecțiilor, inclusiv prin procedura de profilaxie antibiotică perioperatorie. În cazul incidentelor, acestea sunt investigate intern, iar măsurile corective sunt implementate pentru a preveni recurența. De asemenea, în cazul posibilelor încălcări ale drepturilor copiilor (S25), Grupul pune un accent deosebit pe instruirea personalului medical și pe aplicarea procedurii de obținere a consimțământului informat, pentru a asigura respectarea drepturilor pacienților minori. Evaluarea eficacității măsurilor reparatorii este realizată prin monitorizarea continuă a reclamațiilor, audituri interne și consultări cu pacienții pentru a adapta strategiile de prevenire și remediere a impacturilor negative. MedLife considera Formular avertizare integritate disponibil pe site-ul web companiei, ca fiind principalul canal formal in procesul de remediere a impacturilor negative potentiale asupra clientilor si utilizatorilor finali. Prin intermediul acestuia pot fi depuse reclamații și sesizări, urmând pașii menționați în cadrul acestui formular. Raportările de avertizare primite sunt înregistrate într-un registru electronic care cuprinde informații precum data primirii raportării, numele și prenumele avertizorului respectiv datele de contact ale avertizorului, dacă acestea sunt cunoscute, obiectul raportării și modalitatea propusă de soluționare. În ceea ce privește procesul de soluționare, o echipa externa independenta desemnată va analiza raportarea și va face propuneri de acțiuni subsecvente persoanelor cu atribuții în acest sens din cadrul MedLife. În măsura în care sesizarea face referire la chestiuni semnificative pentru activitatea MedLife este informat imediat și Consiliul de Administrație. În termen de cel mult trei luni de la transmiterea confirmării de primire a raportării, avertizorul va fi informat de către echipa desemnată în legătură cu stadiul acțiunilor subsecvente și, ulterior, ori de câte ori sunt înregistrate evoluții în desfășurarea acțiunilor subsecvente, cu excepția cazului în care informarea ar putea periclita desfășurarea acestora. În urma investigației efectuate, dacă raportarea este fundamentată, conducerea MedLife va putea lua măsuri precum: cercetare disciplinară, sesizarea organelor de cercetare penală sau îmbunătățirea politicilor și regulamentelor MedLife pentru a preveni repetarea riscurilor și abaterilor sesizate. Ulterior, în funcție de rezultatul investigației, persoana desemnată va întocmi un raport cu privire la soluționarea sau clasarea raportării, pe care îl va comunica avertizorului. În cadrul politicii sunt acoperite și situațiile când raportarea din motive juste este clasată sau care sunt drepturile persoanelor vizate de raportare. O atenție deosebită este acordată protejării avertizorilor împotriva represaliilor, iar confidențialitatea acestora este garantată. De asemenea, MedLife asigură multiple alte canale prin care consumatorii și utilizatorii finali își pot exprima preocupările și nevoile, gestionându-le într-un mod structurat și eficient. Astfel există canale de comunicare externe care sunt publicate pe site-ul web al MedLife la secțiunea contact: Chestionar satisfacție și Formular contact, prin intermediul cărora pot fi depuse și reclamații și sesizări de către orice parte interesată, urmând pașii menționați în cadrul fiecăruia dintre formulare. Prin intermediul acestor instrumente de comunicare ușor
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 69 | Pag accesibile este promovată și încurajată libertatea de exprimare a opiniei în special a clienților/ pacienților. De asemenea, preluarea și soluționarea reclamațiilor pacienților oferind mai multe opțiuni de comunicare, inclusiv telefonic, prin e-mail (sesizari@medlife.ro, programarionline@medlife.ro), în unitățile medicale, prin formulare online sau prin intermediul aplicației mobile. Aceste mecanisme permit transparență și accesibilitate, oferind pacienților un canal deschis de comunicare cu organizația. De asemenea, pacienții primesc formulare de feedback automatizate, prin care își pot exprima satisfacția față de serviciile accesate și pot oferi sugestii pentru îmbunătățiri. Aceste canale funcționează printr-un proces bine definit de colectare, analiză și soluționare a reclamațiilor și sugestiilor. Sesizările primite sunt direcționate automat către echipa Relații cu Clienții, care le analizează și le redirecționează, dacă este necesar, către departamentele relevante, precum recepție, medici, directori medicali sau departamentul de calitate. Răspunsurile sunt furnizate pacienților într-un termen optim de 5-7 zile, în conformitate cu normele interne, deși legislația permite soluționarea acestora într-un interval de până la 30 de zile. În plus, rapoartele de feedback sunt actualizate bilunar, iar datele sunt analizate de managementul fiecărei unități și la nivel central, pentru a identifica zonele ce necesită îmbunătățire și a implementa măsuri corective. Acest sistem permite MedLife să mențină un nivel ridicat de satisfacție a pacienților, să optimizeze serviciile medicale și să consolideze încrederea consumatorilor în calitatea actului medical. Pentru a asigura disponibilitatea acestor mecanisme, MedLife sprijină existența unui sistem integrat de gestionare a reclamațiilor și sesizărilor, colaborând cu Departamentul de Relații cu Clienții, Departamentul de Calitate și unitățile medicale din rețea. Grupul alocă resurse esențiale pentru funcționarea eficientă a canalelor de comunicare, inclusiv personal specializat responsabil cu administrarea acestora, infrastructură IT modernă și sisteme de monitorizare, care asigură transparență și eficiență în gestionarea feedback-ului consumatorilor. De asemenea, sunt implementate reguli și proceduri clare care garantează confidențialitatea și siguranța angajaților și pacienților ce utilizează aceste canale, promovând un mediu de comunicare deschis și incluziv. Monitorizarea problemelor ridicate de consumatori se realizează prin centralizarea și analiza periodică a reclamațiilor, utilizând dashboard-uri interne pentru evaluarea tendințelor și implementarea măsurilor necesare. În plus, MedLife efectuează analize semestriale și anuale asupra nivelului de satisfacție al pacienților, utilizând indicatori precum rata de retenție, eficiența rezolvării reclamațiilor și gradul de loialitate al clienților. Evaluăm gradul de cunoaștere și încredere al pacientilor nostri în structurile și procesele noastre de gestionare a reclamațiilor prin chestionare de satisfacție trimise tuturor categoriilor de pacienti, inclusiv celor vulnerabili, analize semestriale și monitorizarea feedback-ului primit prin canalele noastre de sesizări, precum call-center- ul, e-mailul și aplicația mobilă. Datele colectate ne permit să identificăm nivelul de utilizare a acestor mecanisme și eficiența percepută de pacienți în soluționarea problemelor semnalate. De asemenea, actualizăm rapoartele de feedback periodic și le analizăm la nivel de management, astfel încât să îmbunătățim constant transparența și accesibilitatea acestor procese. [S4-4] - ADOPTAREA DE MĂSURI CU PRIVIRE LA IMPACTURILE SEMNIFICATIVE ASUPRA CONSUMATORILOR ȘI UTILIZATORILOR FINALI ȘI ABORDĂRI PENTRU GESTIONAREA RISCURILOR SEMNIFICATIVE ȘI URMĂRIREA OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE LEGATE DE CONSUMATORI ȘI UTILIZATORI FINALI, PRECUM ȘI EFICACITATEA ACESTOR MĂSURI În cadrul Grupului, procesul prin care identificăm și stabilim acțiunile necesare și adecvate în fața unui impact negativ actual sau potențial asupra clientilor si utilizatorilor finali are ca referinta cadrul legislativ existent, dar și cele mai bune practici internaționale.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 70 | Pag Tabel privind acțiunile legate de consumatori și utilizatorii finali IRO no. Actiuni Orizont de timp Scopul actiunii Capex /Opex* Progres** S21 Actualizarea constantă a website-ului (detalii a serviciilor medicale oferite, a specialităților și a medicilor disponibili, secțiuni dedicate pentru programări, ghiduri pentru pacienți și informații despre costuri și asigurări) Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Aplicatie digitala pentru pacienți (portal online securizat unde pacienții pot accesa istoricul medical, rezultatele analizelor și programările, funcționalități de chat sau suport online etc) Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Informare transparentă prin materiale educative (blog, dictionar medical, editoriale, podcasturi sau sesiuni live cu specialiști, campanii de conștientizare în social media etc) Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Sistem eficient de Call (linii de asistență dedicată unde pacienții pot obține rapid informații despre servicii, programări și proceduri) Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Parteneriate cu mass-media și comunitatea (i.e. colaborarea cu media, publicații pentru a transmite informații despre noile servicii, tehnologii și campanii de sănătate) Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat S21 bis Proceduri care vizeaza obtinerea consimtamantului informat Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Onmi-channel: fizice si digitale (adrese email publice, call center, linii de asistență dedicată unde pacienții pot obține rapid solutii, receptii fizice etc) Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Canal public si confidential de comunicare pentru avertizori Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat S 21 new Actualizarea și implementarea protocoalelor clinice conform ghidurilor medicale și cerințelor de acreditare Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Implementarea și monitorizarea sistemului de raportare a incidentelor și evenimentelor adverse Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Organizarea de programe de formare continuă și participarea la cursuri și conferințe medicale Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Implementarea și monitorizarea mecanismelor de colectare a feedback-ului pacienților si de înregistrare și soluționare a reclamațiilor Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Analiza și optimizarea proceselor operaționale și administrative Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Evaluarea periodică a indicatorilor clinici, operaționali și de satisfacție a pacienților Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat S20 Continuarea aplicarii procedurii GDPR Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Implementarea sistemelor de securitate cibernetică pentru protejarea datelor (criptare, autentificare multifactor). Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Instruirea personalului medical privind conformitatea cu GDPR și bunele practici de protecție a datelor. Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Adoptarea unui sistem de audit periodic pentru verificarea respectării normelor privind confidențialitatea datelor pacienților. Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat RO24 Vezi S20 Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat S27 Strategie de crestere organica pe plan regional cu acoperirea zonelor rezidentiale de nivel mediu pentru a facilita accesul comunitatilor din zonele limitrofe (inclusiv pacientilor cu vebituri reduse) la servicii medicale de calitate Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat IRO no. Actiuni Orizont de timp Scopul actiunii Capex /Opex* Progres** RO29 Vezi S27 Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat S22 Implementarea unor protocoale stricte de verificare și dublă validare a tratamentelor și procedurilor. Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Instruirea continuă a personalului medical pentru a îmbunătăți calitatea actului medical și reducerea erorilor. Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat Crearea unor sisteme de raportare internă anonimă pentru identificarea și prevenirea erorilor. Continuu Toti pacientii Nu e cazul Monitorizat S23 Monitorizarea utilizării antibioticelor și promovarea unui program de utilizare rațională. Continuu Pacientii spitalelor Nu e cazul Monitorizat Crearea și implementarea unor politici stricte de igienă și dezinfecție în unitățile medicale. Continuu Pacientii spitalelor Nu e cazul Monitorizat Supravegherea și raportarea infecțiilor nosocomiale pentru a putea lua măsuri preventive rapide. Continuu Pacientii spitalelor Nu e cazul Monitorizat RO26 Vezi 23 Continuu Pacientii spitalelor Nu e cazul Monitorizat S25 Asigurarea accesului copiilor la îngrijiri medicale adecvate, fără discriminare. Continuu Pacienti minori Nu e cazul Monitorizat Formarea personalului medical în etica și drepturile copilului în îngrijirea medicală. Continuu Pacienti minori Nu e cazul Monitorizat Implementarea unor mecanisme de raportare și intervenție rapidă în cazurile de abuz sau neglijență. Continuu Pacienti minori Nu e cazul Monitorizat S26 Vezi S25 Continuu Pacienti minori Nu e cazul Monitorizat *Resursele alocate - întrucât măsurile implementate fac parte din operațiunile curente ale Grupului și sunt integrate în procesele organizaționale și de conformitate existent și nu implică, în prezent, alocări semnificative de capital sau cheltuieli operaționale dedicate. **Progresul implementării acestei acțiuni este monitorizat prin procesele interne de management și raportare ale Grupului Eficiența acțiunilor implementate pentru: Imbunătățirea calității serviciilor medicale și a experienței pacienților este monitorizată printr-un set integrat de indicatori operaționali, clinici și de satisfacție. Performanța este evaluată prin rezultatele chestionarelor de satisfacție, inclusiv indicatori de tip Satisfaction Index și Net Promoter Score (NPS), precum și prin nivelul sesizărilor și reclamațiilor înregistrate. În cazul canalelor digitale, succesul este monitorizat prin indicatori de adopție, precum numărul de pacienți înrolați în platformele digitale, iar pentru serviciile de relații cu pacienții sunt urmăriți indicatori operaționali specifici Call Center-ului (timp și rată de răspuns, rată de abandon). În paralel, sunt monitorizați indicatori privind calitatea actului medical și siguranța pacientului, precum numărul protocoalelor actualizate și rata de conformare la acestea, numărul incidentelor raportate și analizate și rata implementării măsurilor corective, precum și indicatori clinici relevanți. De asemenea, sunt urmăriți indicatori privind dezvoltarea competențelor personalului (ore de training și participări la programe de formare), eficiența proceselor operaționale (timpul mediu de așteptare și durata proceselor administrative). Protecția datelor pacienților este monitorizată atât prin numărul incidentelor de tip data privacy, cât și prin nivelul de instruire a personalului și existența consimțămintelor GDPR. Impactul pozitiv al serviciilor este evaluat prin indicatori operaționali precum numărul de pacienți și locații deservite, diversitatea serviciilor și procedurilor medicale oferite și acoperirea regională, în timp ce potențialele impacturi negative sunt monitorizate prin indicatori precum rata infecțiilor nosocomiale, numărul incidentelor raportate și al plângerilor sau litigiilor de malpraxis.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 71 | Pag Indicatorii sunt analizați și raportați periodic la nivelul fiecărei unități medicale, contribuind la monitorizarea performanței și la implementarea măsurilor de îmbunătățire continuă a serviciilor. În 2025, MedLife a continuat implementarea și consolidarea inițiativelor dedicate creșterii calității actului medical și îmbunătățirii experienței pacienților la nivelul întregii rețele. Unitățile medicale din grup au menținut și actualizat procesele de acreditare conform standardelor Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), fiind derulate acțiuni de monitorizare a indicatorilor de calitate, audituri interne și actualizări ale protocoalelor clinice. Totodată, Grupul a investit în dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului medical și administrativ prin programe de formare continuă, cursuri de specialitate și inițiative de schimb de bune practici, menite să susțină furnizarea unor servicii medicale sigure și eficiente. Experiența și satisfacția pacienților au fost monitorizate constant prin instrumente dedicate de colectare a feedback-ului, inclusiv chestionare de satisfacție și indicatori precum Net Promoter Score (NPS), care au evidențiat un nivel ridicat de încredere și recomandare din partea pacienților. În paralel, MedLife a continuat să analizeze sesizările și reclamațiile primite, precum și indicatorii operaționali privind accesul la servicii și timpii de răspuns, utilizând aceste informații pentru a implementa măsuri de îmbunătățire continuă a serviciilor medicale și a experienței pacienților. Am continuat să implementăm procedurile și protocoalele interne medicale destinate prevenirii erorilor și neglijențelor medicale consolidând standardele de siguranță și calitate la nivelul întregului Grup MedLife. Aceste măsuri se aplică în toate unitățile noastre medicale, vizând optimizarea actului medical, reducerea riscurilor operaționale și îmbunătățirea proceselor de control și monitorizare. Acțiunile implementate acoperă toate unitățile MedLife – clinici, spitale, laboratoare și farmacii, implicând atât medicii și asistenții medicali, cât și departamentele de control al calității și management al riscului. De asemenea, colaborăm cu furnizorii de echipamente și tehnologii medicale pentru a asigura respectarea standardelor de siguranță în întreaga rețea de servicii medicale. În ultimii ani, măsurile implementate au dus la o reducere a incidentelor raportate și o conformitate îmbunătățită cu protocoalele medicale. Monitorizăm eficacitatea acțiunilor noastre prin audituri periodice, analiza indicatorilor de calitate și colectarea feedback-ului din partea pacienților și a personalului medical. Am continuat să îndeplinim obiectivele stabilite în cadrul Procedurii de profilaxie antibiotică perioperatorie și Procedurii operaționale privind utilizarea judicioasă a antibioticelor, asigurând implementarea unor măsuri stricte pentru combaterea rezistenței antimicrobiene și prevenirea infecțiilor asociate actului medical. Aceste măsuri sunt implementate în toate unitățile MedLife, inclusiv spitale, clinici și laboratoare, și vizează atât personalul medical, responsabil de administrarea tratamentelor, cât și pacienții, care beneficiază de abordări terapeutice sigure și eficiente. În plus, colaborăm cu furnizori de medicamente și autorități de reglementare pentru a ne asigura că utilizarea antibioticelor respectă cele mai noi recomandări științifice și legislative. În cazul în care sunt identificate cazuri de administrare necorespunzătoare a antibioticelor sau infecții asociate actului medical, aplicăm măsuri corective imediate, inclusiv revizuirea protocoalelor de tratament, reevaluarea pacienților afectați și ajustarea strategiilor de prevenție. De asemenea, investigăm fiecare incident prin comisii medicale dedicate, asigurând măsuri reparatorii pentru pacienți și optimizarea continuă a proceselor clinice. In ceea ce priveste evolutia implementarii masurilor de-a lungul anilor am observat o îmbunătățire a conformității cu protocoalele privind utilizarea antibioticelor, reflectată în scăderea utilizării nejustificate și reducerea incidenței infecțiilor asociate asistenței medicale. Monitorizăm eficiența acestor acțiuni prin audituri interne, analize de consum și studii epidemiologice, asigurând astfel o abordare sustenabilă și eficientă a managementului antibioticelor. Am continuat să implementăm dispozițiile legislative privind protecția datelor cu caracter personal, respectând Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, precum și obiectivele stabilite prin Procedura privind obținerea consimțământului informat. Astfel am continuat sa implementam măsuri de securizare a datelor în cadrul procedurilor de laborator, utilizând coduri unice pentru identificarea probelor și restricționarea accesului la rezultate doar pe baza codului de acces și a Codului Numeric Personal (CNP) al pacientului. De asemenea, am consolidat autentificarea personalului care gestionează datele pacienților, bazându-ne pe nume de utilizator și parole individuale, pentru a preveni accesul neautorizat. Continuam modernizarea infrastructurii IT și automatizarea suplimentară a proceselor de acces și gestionare a datelor personale. Aceste măsuri au fost aplicate în toate unitățile medicale ale Grupului MedLife si vizează atât pacienții, cât și personalul medical și administrativ care gestionează aceste informații, precum și furnizorii de servicii IT responsabili de infrastructura digitală. Acțiunile sunt implementate permanent, urmărind perfectionarea continuă a modului în care gestionăm datele pacienților. În cazul unor breșe de securitate sau acces neautorizat, am implementat un protocol clar de notificare și intervenție rapidă, conform normelor GDPR, asigurând un răspuns eficient și transparent în astfel de situații. În ultimul an, nu au fost raportate incidente privind breșe de securitate a datelor în cadrul unităților noastre medicale ceea ce reflectă eficiența măsurilor de prevenție și control implementate. Continuăm să monitorizăm constant procesele de protecție a datelor și să îmbunătățim sistemele de securitate pentru a menține cele mai înalte standarde de conformitate și siguranță pentru pacienți. Grupul a aplicat măsuri stricte de informare și validare a consimțământului pentru toate tratamentele administrate pacienților minori, instruind personalul medical în procedurile standardizate de obținere a consimțământului, implementand astfel obiectivele stabilite în procedura privind obținerea consimțământului informat si asigurând protecția drepturilor copiilor în cadrul actului medical. Pentru viitor, ne propunem optimizarea fluxului de consimțământ prin integrarea acestuia în platforme digitale accesibile părinților și tutorilor legali, facilitând astfel o mai bună transparență și accesibilitate. Acțiunile sunt implementate în toate unitățile MedLife, incluzând clinici, spitale și laboratoare, fiind aplicabile atât pacienților minori, cât și personalului medical și administrativ care gestionează documentele de consimțământ. De asemenea, colaborăm cu autorități de reglementare și organizații specializate în protecția copilului pentru a ne alinia celor mai bune practici în domeniu. Aplicăm aceste măsuri în mod permanent, cu revizuiri și optimizări anuale ale proceselor pentru a ne adapta la noile cerințe legislative. Pe termen mediu (1-3 ani), vom extinde digitalizarea completă a documentației și vom introduce sisteme de verificare automată a validității consimțământului, iar pe termen lung (peste 3 ani), ne propunem automatizarea fluxurilor administrative legate de protecția minorilor. In anul 2025 nu au fost inregistrate incidente semnificative care sa implice pacienti minori. Ne propunem ca in cazul în care sunt identificate nereguli în obținerea consimțământului, sa aplicăm mecanisme de audit intern, sa revizuim procedurile și, dacă este necesar, informăm autoritățile competente. În cursul anului 2025, am continuat să desfășurăm programe de instruire periodică dedicate asistenților medicali, având ca obiectiv îmbunătățirea experienței pacenților minori. Aceste sesiuni de formare sunt concepute pentru a dezvolta competențele de comunicare și interacțiune ale asistenților medicali, permițându-le să aplice tehnici adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare al copiilor, reducând astfel anxietatea și frica acestora în fața tratamentelor medicale. Utilizăm o gamă variată de canale și inițiative pentru a asigura libertatea de exprimare a pacientilor, dar si accesul consumatorilor la informații precise, actualizate și ușor de înțeles despre tratamente, proceduri și cadre medicale, consolidând astfel încrederea pacienților și loialitatea față de brand. În acest sens, ne-am concentrat pe dezvoltarea unor mecanisme eficiente de comunicare, incluzând informarea directă a pacienților de către medici, asistenți și personalul de recepție în cadrul consultațiilor și investigațiilor medicale, completată de consimțăminte scrise detaliate care clarifică natura procedurilor și tratamentelor. În plus, pacienții beneficiază de acces online la informații esențiale prin intermediul website- ului MedLife, unde sunt prezentate lista serviciilor oferite, prețurile aferente, profilurile medicilor și unitățile disponibile, facilitând luarea unei decizii informate. Platforma Sfatul Medicului și articolele publicate pentru educația medicală contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe medicale în rândul consumatorilor, susținând prevenția și diagnosticarea precoce. Obligația cadrelor medicale de a furniza informații complete și detaliate tuturor pacienților reprezintă o prioritate în politica noastră de transparență și etică medicală. Ne propunem să extindem aceste inițiative prin automatizarea comunicării și personalizarea informațiilor oferite pacienților, utilizând soluții digitale avansate pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor și pentru a asigura un nivel superior de încredere în serviciile noastre medicale. Pentru a asigura un nivel ridicat de accesibilitate și suport în timp real, am consolidat serviciul de Call Center, unde pacienții pot obține informații despre servicii, programări și recomandări medicale. De asemenea, le
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 72 | Pag oferim pacienților un canal deschis de feedback, prin care aceștia își pot exprima preocupările, nemulțumirile și sugestiile, contribuind la îmbunătățirea continuă a experienței acestora. Pentru a obține și promova impacturi pozitive semnificative asupra pacienților noștri, ne concentrăm pe crearea și menținerea unor canale eficiente de comunicare, care să le permită acestora acces rapid la informații, posibilitatea de a-și exprima opiniile și de a transmite sesizări într-un mod transparent și securizat. Această strategie contribuie la creșterea nivelului de satisfacție al pacienților, consolidând încrederea și loialitatea față de serviciile medicale oferite de Grupul MedLife. Prin conceptul „Împreună Facem România bine”, MedLife continuă să susțină educația medicală prin publicarea constantă de conținut informativ în parteneriat cu platforme editoriale relevante. Temele abordate vizează în principal prevenția, stilul de viață sănătos și recomandări medicale validate de specialiștii MedLife, contribuind la creșterea nivelului de informare în rândul populației. În 2025, proiectul editorial a înregistrat peste 250 de articole publicate, generând 3,7 milioane de afișări, peste 11,2 milioane de impresii display. În același timp, a dus la un reach de 182 de milioane de utilizatori unici. Pe segmentul media tradițional, MedLife a continuat parteneriatele TV și radio dedicate educației medicale, înregistrând 81 de apariții ale medicilor în emisiuni cu o audiență cumulată estimată la 29,7 milioane de persoane. De asemenea, prin Politica de protecție a avertizorilor, am asigurat un mecanism sigur și confidențial pentru semnalarea oricăror nereguli, consolidând transparența și responsabilitatea în relația cu pacienții. Monitorizăm constant feedback-ul primit, iar rezultatele sunt integrate în procesele noastre de îmbunătățire continuă, asigurând că experiența pacienților rămâne o prioritate centrală în strategia de dezvoltare a Grupului. În cursul anului 2025, am continuat să implementăm inițiative de incluziune socială, oferind pacienților cu venituri reduse acces la servicii medicale de calitate printr-o combinație de unități accesibile, parteneriate cu sistemul public de sănătate și politici de preț adaptate nevoilor comunităților vulnerabile. Pentru a sprijini această inițiativă, oferim servicii medicale la tarife mai accesibile prin clinicile din rețeaua Sfânta Maria, asigurând astfel o alternativă de calitate pentru pacienții din orașele medii și mici. În plus, prin participarea la sistemul național de asigurare de sănătate, furnizăm tratamente și investigații decontate de stat pentru pacienții asigurați, eliminând barierele financiare în accesarea îngrijirilor medicale. Prin deschiderea de noi clinici, spitale și centre medicale în mai multe regiuni ale țării, ne-am concentrat pe reducerea barierelor geografice care limitează accesul pacienților la îngrijire medicală de calitate. Aceste inițiative au avut un impact pozitiv semnificativ, facilitând accesul persoanelor din zone izolate și din comunități vulnerabile la servicii medicale moderne, fără a fi necesar să se deplaseze la distanțe mari pentru tratament. În plus, MedLife derulează proiecte comunitare, oferind soluții medicale adaptate problemelor locale, consolidând prezența sa în comunități și contribuind la dezvoltarea sănătății publice. Prin strategia noastră de expansiune, continuăm să ne consolidăm în orașele mari, prin rețeaua MedLife, dar și în orașele medii și mici, prin brandul Sfânta Maria, extinzând astfel accesul la îngrijiri medicale pentru categorii socio-economice diverse, ceea ce a permis pacienților din mediul rural să acceseze servicii medicale de proximitate. Pe termen lung, intenționăm să extindem aceste inițiative, investind în infrastructură medicală, tehnologii accesibile, pentru a asigura acces echitabil la servicii medicale pentru toți pacienții, indiferent de situația lor financiară. Această abordare strategică nu doar că sprijină demersul de sănătatea publică pe plan national. Un alt proces prin care MedLife reușește să remedieze impacturile negative asupra comunităților afectate de operațiunile sale este prin implementarea de diverse acțiuni și campanii menite să sprijine comunitățile locale și să asigure accesul echitabil la servicii medicale de calitate. De asemenea, începând cu anul 2023, MedLife a lansat programul "Speranța Nu Moare de Cancer", oferind testare genetică gratuită pentru copiii cu afecțiuni oncologice și asigurând astfel accesul la tratamente personalizate pentru un număr semnificativ de copii, contribuind astfel la îmbunătățirea prognosticului și a calității vieții acestora. În 2025, 195 de pacienți noi au fost înrolați în program (247 in 2024), numărul total ajungând la 722 de copii beneficiari de la lansare. Prin acest demers, MedLife contribuie la personalizarea tratamentelor și la creșterea șanselor de succes terapeutic, reducând decalajele față de standardele internaționale în oncologia pediatrică. Educația pentru sănătatea tinerilor a rămas o prioritate și în 2025, prin continuarea campaniei „Testat e Hot”, dedicată conștientizării importanței sănătății sexuale, contribuind astfel la sănătatea și bunăstarea comunităților. În cadrul unor evenimente de amploare, MedLife a oferit gratuit pachete de analize pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală, alături de sesiuni de informare și dialog cu medici specialiști.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 73 | Pag Inițiativa contribuie la reducerea stigmatului asociat testării și la promovarea unui comportament responsabil în rândul tinerilor. În paralel, MedLife a continuat să dezvolte inițiative dedicate accesului la servicii medicale pentru comunități vulnerabile. Prin proiectul „Caravana cu Sănătate”, desfășurat în mai multe localități din țară, peste 500 de persoane au beneficiat gratuit de consultații medicale (aprox 200 beneficiari in 2024), analize de laborator și recomandări personalizate, contribuind la depistarea timpurie a unor afecțiuni și la creșterea accesului la servicii medicale de bază în zone cu resurse limitate. În același timp, MedLife și-a menținut angajamentul de a sprijini pacienții vulnerabili prin intervenții medicale pro-bono. În 2025, a realizat proceduri de înaltă complexitate, inclusiv reconstrucții mamare asistate robotic și intervenții chirurgicale pentru patologii severe, oferind acces gratuit la tratamente avansate și contribuind la îmbunătățirea calității vieții pacienților. În 2025, Grupul MedLife a continuat să implementeze măsuri riguroase pentru prevenirea și atenuarea impacturilor negative asupra pacienților și utilizatorilor finali, asigurând un echilibru între obiectivele comerciale și responsabilitatea etică față de consumatori. Strategia noastră include protejarea datelor cu caracter personal, prevenirea riscurilor medicale, comunicarea transparentă a serviciilor și consolidarea mecanismelor de feedback și remediere. În cazul în care apar tensiuni între prevenirea impacturilor negative și presiunile comerciale, prioritizăm siguranța și satisfacția pacienților în procesul decizional. [S4-5] ȚINTE LEGATE DE GESTIONAREA IMPACTURILOR NEGATIVE SEMNIFICATIVE, DE PROMOVAREA IMPACTURILOR POZITIVE ȘI DE GESTIONAREA RISCURILOR ȘI A OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE Obiectivele prezentate mai jos reflectă direcțiile strategice actuale ale Grupului MedLife în ceea ce privește accesul la servicii medicale, calitatea actului medical și experiența pacienților. Acestea reprezintă un set inițial de repere operaționale utilizate pentru monitorizarea performanței și orientarea acțiunilor organizației în perioada următoare. În contextul procesului de aliniere progresivă la cerințele standardelor de raportare în materie de sustenabilitate și al evoluției cadrului de raportare, Grupul MedLife analizează în mod continuu oportunitatea revizuirii și consolidării acestor obiective, inclusiv prin definirea unor indicatori suplimentari sau ajustarea nivelurilor țintă. Astfel, obiectivele prezentate pot face obiectul unor actualizări sau rafinări în funcție de rezultatele monitorizării interne, evoluția contextului operațional și dezvoltarea cadrului de raportare privind sustenabilitatea. Obiectiv An țintă Peste 5 milioane vizite pacienti la nivel national* Anual +10% Extinderea accesului pacienților la servicii medicale prin soluții digitale Anual +10% Cresterea numarului de pacienti inrolati in programe de preventie 2030 +5% a scorului de satisfacție al pacienților (NPS) 2030 Calitate linia spitale: pastrarea acreditarii nivel doi pentru spitalele care au atins deja acest nivel si cresterea nivelului de acreditare pentru restul 2030 Calitate linia laboratoare: mentinerea acreditarilor internationale 2030 Rata incidentelor medicale raportate** Anual Zero incidente majore de securitate a datelor pacienților Anual *in liniile de business clinici, spitale si laboratoare ** Incidente medicale raportate = evenimente adverse asociate actului medical - sub 1 la 1000 În prezent, țintele stabilite la nivelul Grupului MedLife nu sunt aliniate în mod specific tuturor aspectelor de sustenabilitate semnificative identificate în procesul de Dublă Materialitate și nu îndeplinesc în totalitate cerințele prevăzute de standardele ESRS privind definirea unor obiective complet măsurabile, orientate spre rezultate și încadrate într-un orizont de timp clar. Din acest motiv, în raportarea curentă nu includem detalii suplimentare legate de aceste tinte. Cu toate acestea, monitorizăm eficacitatea politicilor și acțiunilor noastre prin evaluări periodice, analizând impactul serviciilor oferite, riscurile operaționale și oportunitățile de îmbunătățire. Ne asiguram astfel că deciziile noastre strategice sunt informate și adaptate la realitățile pieței, chiar și în absența unor ținte numerice precise, menținând în același timp un angajament ferm față de îmbunătățirea continuă a serviciilor medicale. Acest proces de monitorizare se realizează prin: Analiza periodică a indicatorilor operaționali, inclusiv numărul de pacienți tratați, evoluția cererii pentru anumite servicii medicale și gradul de utilizare a infrastructurii noastre medicale. Colectarea și analiza feedback-ului pacienților, utilizând chestionare de satisfacție, reclamații și sugestii, pentru a înțelege și îmbunătăți experiența consumatorilor și utilizatorilor finali. Audituri și controale interne, desfășurate în cadrul unităților noastre medicale, pentru a asigura conformitatea cu standardele de calitate, siguranță și etică medicală. Raportarea și analiza datelor privind sustenabilitatea, prin monitorizarea activităților noastre și a inițiativelor care contribuie la îmbunătățirea accesului la servicii medicale și reducerea impactului negativ. Consultări periodice cu părțile interesate, inclusiv autorități, organizații din domeniul sănătății și societatea civilă, pentru a adapta strategiile de dezvoltare și a răspunde eficient nevoilor comunității
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 74 | Pag ESRS G1 – CONDUITA PROFESIONALĂ [G1.IRO-1] – DESCRIEREA PROCESELOR DE IDENTIFICARE ȘI DE EVALUARE A IMPACTURILOR, A RISCURILOR ȘI A OPORTUNITĂȚILOR SEMNIFICATIVE PRIVIND GUVERNANȚA Următorul tabel enumeră impacturile, riscurile și oportunitățile legate de Conduita profesională, pe care MedLife le-a identificat și evaluat ca fiind semnificative în urma evaluării sale de dublă materialitate (DMA), inclusiv categoriile de stakeholderi afectati si locul manifestarii impactului. Această dezvăluire trebuie citită împreună cu ESRS 2, în special GOV 1, IRO-1 și SBM-3, în conformitate cu CSRD. Abrevierile (daca este cazul) sunt furnizate in Anexa 1. Tabel privind impacturile, riscurile și oportunitățile legate de conduita profesională Stakeholders Amonte Linii business Aval # Descriere scurta Angajați & Lucratori Clienti Pacienti Furnizori Comunitatea Silent stakeholder Corporate Clinici Laboratoare Spitale Farmacii Altele G7 Promovarea unui cadru legislativ avantajos G13 Absența cazurilor confirmate de fapte de corupție și dare de mită în cadrul operațiunilor proprii G12 Lipsa de măsuri pentru prevenirea și depistarea corupției și mitei G1 Crearea unui mediu de lucru pozitiv și atractiv, reglementat prin politici și proceduri corecte și transparente G2 Promovarea transparentei în stabilirea prețurilor și în procesul de facturare a serviciilor medicale. v G3 Absența cazurilor de fraudă și eliminarea procedurilor inutile în furnizarea serviciilor medicale. G4 Promovarea unui comportament concurential G8 Promovarea si dezvoltarea furnizorilor de la nivel local G9 Control al calității în lanțul de aprovizionare pentru distribuția și comercializarea produselor farmaceutice RO34 Gestionarea necorespunzătoare a impactului de mediu și social de către furnizoriu risc asupra reputatiei Grupului G5 Protejarea drepturilor avertizorilor G14 Creșterea accesului pacienților la servicii moderne, eficiente si preventive prin digitalizarea sau implementarea AI in sistemele medicale RO36 Brese de securitate sau blocaje in infrastructura IT datorita unor echipamente vechi sau neprotejate suficient RO37 Creșterea accesului pacienților la servicii moderne, eficiente si preventive prin digitalizarea sau implementarea AI in sistemele medicale
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 75 | Pag Impacturile pozitive identificate în urma analizei DMA sunt aferente mai multor sub-teme: G1, G2, G3, G4 aferente sub-temei Cultura corporativă. La nivelul Grupului MedLife G2, G3, si G4 sunt corelate cu două sub-sub-teme specifice Grupului: Prezența pe piață și Valoarea economică generată și distribuită. Aceste impacturi se referă la doua contributii care sunt specifice entitatii: Cresterea nivelului de informare a pacientilor si clientilor privind transparența în stabilirea prețurilor și în procesul de facturare a serviciilor medicale. Imbunătățirea calității îngrijirii si reducerea costurilor pentru pacienți prin absența cazurilor de fraudă și eliminarea procedurilor inutile în furnizarea serviciilor medicale. Asigurarea pacientilor accesului la opțiuni diverse și prețuri corecte prin absența cazurilor de comportament anticoncurențial G13 aferenta sub-temei Coruptia si mita, se refera la contributia privind imbunătățirea încrederii si satisfactiei partenerilor, clienților si pacientilor, datorită absenței cazurilor confirmate de fapte de corupție și dare de mită în cadrul operațiunilor proprii. G5 aferent sub-temei Protecția avertizorilor, se refera la contributia privind protejarea drepturilor avertizorilor prin elaborarea unei politici specifice și externalizarea acesteia către o terță parte. G7 aferent sub-temei Angajamentul politic, se refera la contributia privind participarea activă în procesele de dezvoltare a unui cadru legislativ mai favorabil pentru activitățile din domeniul sănătății. G8 și G9 aferent sub-temei Gestionarea relațiilor cu furnizorii, inclusiv practicile de plată, se refera la contributia privind promovarea si dezvoltarea furnizorilor de la nivel local in diferite regiuni, inclusiv a producatorilor locali de medicamente si de consumabile medicale si protejarea sanatatii pacientilor si livrarea de produse sigure si de inalta calitate prin implementarea unor măsuri eficiente de control al calității în lanțul de aprovizionare pentru distribuția și comercializarea produselor farmaceutice G14 aferenta sub-temei Digitalizare si securitate cibernetica, se refera la Creșterea accesului pacienților la servicii moderne, eficiente si preventive prin digitalizarea sau implementarea AI in sistemele medicale. Din analiza de DMA la nivelul Grupului MedLife a fost identificat un singur impact negativ (G12) aferente sub- temei Corupția și mita. Acest impact generează următorul efect negativ o posibilă scădere a încrederii angajaților, pacienților și partenerilor în companie, precum și creșterea riscului de practici neetice. Din analiza DMA la nivelul Grupului MedLife a rezultat un risc semnificativ (RO34) legat de conduita profesională, corelat cu sub-tema Gestionarea relațiilor cu furnizorii, inclusiv practicile de plată. Acesta poate genera următoarele efecte: afectarea reputației Grupului poate apărea ca urmare a lipsei de preocupare privind modul în care furnizorii gestionează impacturile negative asupra mediului și asupra oamenilor. Dacă furnizorii nu respectă standardele de sustenabilitate și responsabilitate socială, acest lucru poate reflecta negativ asupra Grupului, compromițând imaginea și încrederea publicului. Tot din analiza DMA la nivelul Grupului MedLife a rezultat si un risc semnificativ (RO36) legat de Digitalizare si securitate cibernetica. Acesta poate genera următoarele efecte: Breșele de securitate sau blocajele în infrastructura IT pot apărea ca urmare a utilizării unor echipamente sau sisteme informatice învechite ori insuficient protejate. Aceste vulnerabilități pot crește expunerea la atacuri cibernetice, acces neautorizat sau întreruperi ale sistemelor informatice. În consecință, astfel de situații pot afecta disponibilitatea serviciilor digitale și continuitatea operațională a companiei. Nu in ultimul rand, analiza DMA a identificat si o oportunitate (RO 37) legat de sub-tema Digitalizare si securitate cibernetica care poate genera urmatoarele efecte: Digitalizarea și integrarea soluțiilor bazate pe inteligență artificială în sistemele medicale pot contribui la îmbunătățirea accesului pacienților la servicii moderne, eficiente și orientate spre prevenție. Aceste tehnologii permit optimizarea proceselor medicale, analiza mai rapidă a datelor și sprijinirea personalului medical în procesul de diagnostic și monitorizare a pacienților. În același timp, ele pot facilita o mai bună coordonare a serviciilor de sănătate și o experiență îmbunătățită pentru pacienți. Prin intermediul procesului de identificare, analiză și evaluare a IRO semnificative la nivelul întregului Grup, derulat in anul 2024 si 2025, s-au identificat și acele IRO care vizează tema de sustenabilitate conduita profesională. Astfel, în cadrul Grupului au fost efectuate evaluări detaliate ale impacturilor reale și potențiale asupra mediului și oamenilor, cum ar fi cultura corporativă, gestionarea relațiilor cu furnizorii, prevenirea și depistarea corupției și a dării sau luării de mită, cazurile conformitate de corupție sau dare sau luare de mită, exercitarea influenței politice și activitățile de lobby și practicile de plată. Procesul de analiză a vizat identificarea IRO legate de această temă, atât în operațiunile proprii, cât și în lanțul valoric, acoperind toate liniile de business desfășurate de companie, atât în Româniam Ungaria cât și în Republica Moldova. Conform informațiilor prezentate în ESRS 2 IRO-1, pentru identificarea acestor IRO s-au organizat mai multe workshopuri interne cu participarea experților din echipa de sustenabilitate cu rol de coordonare și echipa extinsa de sustenabilitate formata din membri selectați de la principalele companii din Grupul MedLife. Aceștia au analizat toate sub-temele și sub-sub-temele de sustenabilitate incluse în ESRS 1 pentru standardul ESRS G1, luând în considerare următoarele informații: zonele geografice în care Grupul îți desfășoară activitatea, tipul și țara de proveniență a furnizorilor, existența sau nu a unor cazuri de corpuție sau de dare sau luare de mită, existența și descrierea reclamațiilor primite din partea furnizorilor, angajaților sau a altor părți interesate privind aspecte de etică în afaceri, reclamații din partea pacienților și a clienților privind aspecte legate de modul de prestare al serviciilor care ar putea avea legătură cu conduita în afaceri, existența și detaliile privind alertele de nereguli, dar și alte informații specifice sectorului serviciilor de sănătate. Totodată, s-au analizat politicile și procedurile existente la nivelul Grupului în legătură cu tema conduita profesională. În urma acestei analize a rezultat că toate sub-temele și sub-sub-temele considerate potențial relevante de standardul ESRS 1 pentru tema conduita profesională sunt relevante pentru Grupul MedLife. Suplimentar, din analiza de sector, în care s-au analizat unele dintre rapoarte de sustenabilitate ale unor companii similare, precum și standarde specifice sectorului, așa cum este descris în cadrul secțiunii ESRS 1 IRO-1, au rezultat următoarele sub-sub-teme care sunt de asemenea relevante pentru Grupul MedLife și care nu sunt acoperite de temele din ESRS 1, fiind considerate teme specifice entității: Prețuri și transparența facturării, Frauda și proceduri inutile, Comportament anticoncurențial, Digitalizare si securitate cibernetica. Pentru fiecare sub-sub-temă, s-au identificat IRO reale sau potențiale, pozitive sau negative. IRO au intrat în procesul de evaluare de către parțile interesate externe, dar și interne. IRO privind tema Conduita profesională au fost incluse și intr-un proces de consultare cu următoarele părți interesate: angajați, furnizori, clienți și pacienți, comunitate. [G1-1] - POLITICI LEGATE DE CONDUITĂ ÎN AFACERI ȘI CULTURĂ CORPORATIVĂ Grupul Medlife a implementat un sistem de guvernanță prin care să susțină și să promoveze o conduită profesională adecvată care reprezintă o componentă esențială pentru a putea asigura o gestionare eficientă și responsabilă a resurselor umane și financiare de care dispune. Acest sistem se bazeaza pe documente: Codul de Conduită Etică al MedLife; Politica privind prevenirea si combaterea mitei; Codul de Responsabilitate Socială; Politica privind protecția avertizorilor în interes public; Politica de sustenabilitate; Politica de remunerare; Regulamentul de ordine interioară; Politica Antihărțuire; Codul de Conduita al Furnizorilor; Politica de securitate cibernetica; Statutul de guvernanță corporativă.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 76 | Pag Fiecare dintre aceste politici și coduri stabilește standarde clare de comportament, promovează integritatea, transparența și responsabilitatea, și contribuie la crearea unui mediu de lucru sigur și echitabil. Ele se aplică tuturor angajaților și oricărei persoane care lucrează pentru sau în numele Medlife (inclusiv profesioniști și furnizori din domeniul sănătății, instituții de cercetare și organizații de pacienți). Aceste proceduri sunt evaluate, actualizate și completate atunci când este necesar, în conformitate cu contextul juridic și de reglementare dinamic, precum și cu riscurile asociate activităților Medlife. Ele nu sunt concepute pentru a aborda în mod exhaustiv toate circumstanțele care pot apărea. Dacă o anumită situație nu este acoperită sau dispozițiile procedurilor nu sunt clare pentru un angajat, acesta trebuie să consulte managerul său și/sau Departamentul Juridic. Codul de Conduită Etica al MedLife Codul de Conduită Etic al MedLife (“Codul”) abordează următoarele impacturi, riscuri și oportunități: G1, G4, G8 si G13. Codul Etic și de Conduită interzice explicit orice formă de mită și corupție, inclusiv promisiunea, oferirea, acceptarea sau solicitarea de mită si este aliniat cu principiile generale internationale privind coruptia. Totodată, impune angajaților să raporteze orice comportament neetic sau ilegal, contribuind la prevenirea și depistarea eficientă a cazurilor de corupție. Prin intermediul acestui document, Grupul se angajează să promoveze concurența liberă și corectă și să nu stabilească nici un fel de înțelegeri cu concurenții săi. De asemenea, prin intermediul Codului, Grupul încurajează respectarea regulilor de concurență loială pe piața financiară și prevenirea practicilor anticoncurențiale la nivelul tuturor angajaților, cărora le este interzis să se angajeze în activități de manipulare a pieței în legătură cu valorile mobiliare emise de MedLife, inclusiv efectuarea unor tranzacții sau emiterea unor ordine care oferă sau pot oferi indicii false ori înșelătoare cu privire la cererea, oferta sau prețul acestora. Totodată, documentul prezintă angajamentul MedLife de a trata corect furnizorii, selectându-i și contractându-i pe baza meritului și a standardelor obiective de business, evitând favoritismul (G8). Aceste documente stabileste principiul toleranței zero față de corupție și oferă mecanisme clare pentru raportarea și investigarea abaterilor. Codul stabilește un set de reguli privind comportamentele și standardele de comportament aplicabile MedLife și tuturor filialelor sale. Acesta include: conformitatea cu legile și reglementările aplicabile, responsabilitatea față de clienți, furnizori și concurenți; relația cu colegii, asigurând un mediu de lucru sigur și respectuos; gestionarea conflictelor de interese; zero toleranță față de corupție; managementul informațiilor și confidențialitatea; prevenirea abuzului de piață; comunicarea externă deschisă și transparentă. Codul subliniază angajamentul Grupului de a trata corect pacienții, concurenții și furnizorii, de a menține relații mutual benefice cu pacienții și de a selecta furnizorii pe baza meritului și a standardelor obiective de afaceri. De asemenea, prin implementarea prevederilor acestui Cod, MedLife se angajează să trateze toți angajații cu respect și echitate, recunoscând diversitatea acestora. Codul se aplică tuturor nivelurilor ierarhice din cadrul MedLife, inclusiv administratorilor, directorilor executivi, directorilor, angajaților și subcontractorilor sau consultanților, indiferent dacă sunt angajați permanenți sau temporari. Principiile prevăzute în Codul de conduită reprezintă, de asemenea, standarde de referință pentru partenerii din lanțul valoric, inclusiv furnizori, contractori și alți parteneri de afaceri. Compania se așteaptă ca aceștia să respecte principii echivalente de integritate și conduită etică în cadrul relațiilor comerciale cu Grupul. Consiliul de administrație este responsabil modul în care se implementează și respectă prevederile acestuia. Codul menționează respectarea legilor și reglementărilor aplicabile în orice țară în care MedLife își desfășoară activitatea, inclusiv standardele sectorului său de activitate și cele mai bune practici internațional acceptate. În elaborarea acestui cadru, Grupul nu a urmat un proces formal de consultare a părților interesate, ci s-a bazat pe experiența acumulată și pe înțelegerea aprofundată a așteptărilor și nevoilor acestora. Codul este disponibil tuturor colegilor din cadrul MedLife, care sunt obligați să respecte prevederile acestuia în desfășurarea activității lor, la angajare. Codul este disponibil pentru a fi consultant pe intranet, la birourile de Resurse Umane și pe pagina web a companiei. Politica privind prevenirea si combaterea mitei In cursul lui 2025, Grupul MedLife a adoptat Politica privind prevenirea și combaterea mitei, care stabilește cadrul intern pentru prevenirea, identificarea și gestionarea riscurilor asociate corupției și mitei în toate activitățile și relațiile de afaceri ale grupului. Politica este aliniată principiilor generale de integritate și conduită etică promovate la nivel internațional, inclusiv UN Global compact și completează prevederile Codului de conduită etică al Grupului. Obiectivul politicii este de a asigura desfășurarea activității în conformitate cu cele mai înalte standarde etice și cu legislația aplicabilă, prevenind situațiile de mită, trafic de influență, plăți de facilitare sau alte avantaje necuvenite. Documentul definește mita ca oferirea, promisiunea, solicitarea sau acceptarea unui avantaj necuvenit în scopul influențării unei decizii sau acțiuni și interzice în mod expres orice formă de mită, trafic de influență sau plăți de facilitare. Politica se aplică tuturor angajaților și reprezentanților Grupului MedLife, precum și, după caz, partenerilor de afaceri care acționează în numele companiei. Domeniul de aplicare acoperă toate activitățile și operațiunile desfășurate de entitățile din Grup, precum și interacțiunile cu partenerii din lanțul valoric, inclusiv furnizori, consultanți sau intermediari, în toate jurisdicțiile în care compania își desfășoară activitatea. Politica stabilește reguli privind cadourile și divertismentul, acordarea de reduceri comerciale, comisioane și bonusuri, precum și privind donațiile caritabile și interdicția contribuțiilor politice. Totodată, aceasta prevede aplicarea unor procese de due diligence pentru partenerii de afaceri, evaluarea riscurilor în tranzacțiile de tip fuziuni și achiziții și includerea unor clauze contractuale anti-mită în relațiile comerciale relevante. Implementarea politicii este responsabilitatea managementului executiv, cu sprijinul Departamentelor Juridic și Resurse Umane, iar angajații au obligația de a respecta prevederile acesteia și de a raporta orice suspiciune de încălcare. Raportarea poate fi realizată prin mecanismele interne de avertizare prevăzute de politica privind avertizorii de integritate, inclusiv în mod anonim, compania aplicând principiul toleranței zero față de corupție și interzicând orice formă de represalii împotriva persoanelor care raportează cu bună-credință. Politica este revizuită periodic pentru a reflecta modificările legislative, operaționale sau organizaționale relevante și este susținută prin programe de instruire dedicate, organizate periodic pentru angajații și departamentele expuse la riscuri mai ridicate. În elaborarea și aplicarea politicii sunt avute în vedere interesele principalilor stakeholderi ai companiei, inclusiv angajați, parteneri de afaceri și autorități, prin promovarea unor practici comerciale responsabile și transparente. Politica este comunicată angajaților și pusă la dispoziția persoanelor relevante prin canale interne de comunicare și prin procesele de instruire, iar partenerii de afaceri sunt informați, atunci când este cazul, cu privire la standardele etice aplicabile și obligația de a respecta principiile anti-mită în cadrul relațiilor contractuale cu Grupul MedLife. Codul de Responsabilitate Socială Codul de Responsabilitate Socială („Codul CRS”) stabilește angajamentele Grupului în respectarea prevederilor legale privind mediul, sănătatea, prevenirea incendiilor și securitatea. Documentul include referinte la orientările de mediu și sociale ale Băncii Mondiale („BM”) și politicile de mediu și sociale ale International Finance Corporation. De asemenea, specifică activitățile interzise, cum ar fi producția de arme, alcool, tutun, materiale radioactive și alte activități dăunătoare. Astfel, acest cod abordează impactul G1 prin crearea unui mediu de lucru pozitiv și atractiv ca urmare a reglementărilor interne stabilite și a respectării legii menționate în Codul CRS, precum și impacturile de mediu și sociale care sunt detaliate in secțiunile specifice din cadrul acestei declarații de sustenabilitate. G8 este de asemenea abordat de Codul CRS prin angajamentul de a respecta toate prevederile legale și de a menține relații etice și responsabile cu toți partenerii săi. Codul CRS se aplică tuturor filialelor MedLife, administratorilor, directorilor executivi, angajaților, subcontractorilor și consultanților, indiferent de statutul lor de angajare (permanent sau temporar), dar nu abordează activitățile și entitățile din lanțul valoric din amonte și din aval. Excluderile includ activitățile interzise menționate anterior, cum ar fi producția de arme, alcool, tutun și alte activități dăunătoare. Responsabilitatea modului de implementare a acestui document revine Consiliului de
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 77 | Pag Administrație. În elaborarea acestui cod, Grupul nu a urmat un proces formal de consultare a părților interesate. Codul este disponibil pe pagina web a companiei. Politica de Sustenabilitate Politica de sustenabilitate definește mai multe angajamente ale Grupului, printre care și guvernanța economică solidă care să permită obținerea unei competitivitati financiare de durată. Politica abordează conformitate legală și etică prin respectarea strictă a reglementărilor locale și internaționale în domeniul medical și de mediu și asigurarea unei transparențe în comunicarea cu pacienții, angajații, autoritățile și alte părți interesate. (G1 și G2). De asemenea, Politica promovează achiziții responsabile și încurajează colaborarea cu furnizori care au politici clare de sustenabilitate, dar și adoptarea produselor medicale și administrative ecologice. (G8 și RO34). Informațiile cerute de MDR-P 65 a) privind mecanismul de monitorizare, c), d), e) și f) sunt raportate în cadrul secțiunii E1-2 Politici legate de atenuarea schimbărilor climatice din cadrul ESRS E1. Politica de remunerare Politica de remunerare a MedLife stabilește regulile și principiile privind remunerarea administratorilor și directorilor, având scopul de a contribui la strategia de afaceri, sustenabilitatea și interesele pe termen lung ale societății. Politica face parte din cadrul de reglementare stabilit la nivelul Grupului și relaționează cu impactul G1 contribuind la crearea unui mediu de lucru pozitiv și atractiv, reglementat prin politici și proceduri corecte și transparente. Politica se aplică membrilor Consiliului de Administrație și Directorilor MedLife. Politica elaborată de Consiliul de Administrație la recomandarea Comitetului de Remunerare. Consiliul de Administrație este responsabil pentru supervizarea aplicării politicii, iar Comitetul de Remunerare face recomandări privind implementarea acesteia. Politica respectă dispozițiile Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață și Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București. De asemenea, la elaborarea acestei politici au fost luate în considerare și recomandările Asociației Române pentru Relația cu Investitorii la Bursă din România (ARIR). Politica ia în considerare interesele acționarilor și ale altor părți interesate prin stabilirea unor reguli clare și transparente privind remunerarea, asigurând astfel un sistem competitiv și echitabil. De asemenea, politica descurajează comportamentele riscante sau nepotrivite, aliniindu-se cu strategia de afaceri pe termen lung a MedLife. Politica este comunicată extern prin intermediul Raportului de Remunerare publicat pe website. Astfel, părțile interesate au acces la informațiile relevante privind remunerarea și își pot exprima părerea privind mențiunile incluse în cadrul acesteia. Statutul de guvernanță corporativa Statutul de guvernanță corporativa stabilește cadrul de guvernanță corporativă în conformitate cu legislația aplicabilă, inclusiv Legea societăților nr. 31/1990, Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, legislația secundară adoptată de Autoritatea de Supraveghere Financiară („ASF”), Codul Bursei de Valori București („BVB”) și Codul de Guvernanță Corporativă al BVB. Documentul detaliază structura și AGA, CA, Comitetelor consultative și Comitetului Executiv. Documentul relaționează cu impactul G1, contribuinf la crearea unui mediu de lucru pozitiv și atractiv, reglementat prin politici și proceduri corecte și transparente. Politica se aplică tuturor structurilor de conducere și administrare ale Grupului MedLife, inclusiv AGA, Consiliul de Administrare și Comitetul Executiv și nu se aplică lanțului valoric din amonte și din aval. Politica este disponibilă pe pagina de web a MedLife. Codul de Conduita al Furnizorilor Incepand cu 2025, Grupul MedLife a adoptat un Cod de conduită pentru furnizori, care stabilește standardele minime de comportament responsabil pe care compania le așteaptă de la partenerii săi comerciali și care vizează gestionarea impacturilor și riscurilor asociate drepturilor omului, condițiilor de muncă, protecției mediului și eticii în afaceri în lanțul valoric. Codul definește cerințe privind respectarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, interzicerea muncii copiilor și a muncii forțate, prevenirea discriminării și hărțuirii, respectarea legislației privind programul de lucru și remunerația, asigurarea sănătății și securității la locul de muncă, precum și respectarea standardelor de protecție a mediului și a principiilor de integritate în afaceri, inclusiv prevenirea corupției, respectarea legislației concurenței și prevenirea spălării banilor. Codul prevede, de asemenea, cerințe privind confidențialitatea informațiilor, securitatea informațiilor și protecția datelor cu caracter personal, precum și obligația furnizorilor de a implementa sisteme interne de management, proceduri și programe de instruire pentru a asigura respectarea acestor standarde și monitorizarea riscurilor relevante. Codul se aplică tuturor furnizorilor Grupului MedLife, inclusiv angajaților, agenților, subcontractanților și subfurnizorilor acestora, în toate jurisdicțiile în care aceștia desfășoară activități pentru companie. Furnizorii sunt obligați să integreze principiile Codului în propriile sisteme de management și să le transmită mai departe în lanțul lor de aprovizionare, asigurând respectarea acestor standarde pe întreg lanțul valoric. Respectarea Codului reprezintă un criteriu relevant atât în procesul de selecție și evaluare a furnizorilor, cât și pentru menținerea relațiilor comerciale cu Grupul MedLife. Responsabilitatea pentru implementarea și monitorizarea aplicării Codului de conduită pentru furnizori revine Conducerii Executive a Grupului, cu sprijinul departamentelor relevante implicate în procesele de achiziții și juridic. Codul este aliniat unor standarde și inițiative internaționale recunoscute, inclusiv Declarația Universală a Drepturilor Omului, Declarația Organizației Internaționale a Muncii privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă, Declarația de la Rio privind mediul și dezvoltarea, Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, Ghidurile OCDE pentru întreprinderile multinaționale și Principiile Directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, precum și principiilor Pactului Global al Națiunilor Unite, la care Grupul MedLife a aderat. În elaborarea și implementarea Codului sunt luate în considerare interesele principalilor stakeholderi ai companiei, inclusiv furnizori, angajați, autorități și comunități, prin promovarea unor practici comerciale responsabile și sustenabile în lanțul de aprovizionare. Codul este comunicat furnizorilor în cadrul proceselor de selecție și contractare și este pus la dispoziția acestora prin canale publice și interne ale companiei. Furnizorii sunt încurajați să raporteze orice nerespectare a principiilor prevăzute în Cod prin mecanismele de raportare puse la dispoziție de Grupul MedLife, inclusiv prin canalele de raportare disponibile pe website-ul companiei. Politica de comunicare cu investitorii Politica de comunicare cu investitorii definește principiile și practicile pentru asigurarea unei comunicări transparente, precise și prompte cu acționarii, potențialii investitori, analiștii și alte părți interesate din piața de capital. Politica servește drept ghid pentru abordarea relațiilor cu investitorii, respectând cerințele legale și de reglementare, liniile directoare ale bunelor practici prevăzute de Codul de Guvernanță Corporativă al BVB și standardele de guvernanță corporativă ale MedLife, relaționând cu impactul G1, dezvoltarea unui mediu de lucru pozitiv și atractiv, reglementat prin politici și proceduri corecte și transparente. Politica se aplică tuturor angajaților, directorilor, membrilor consiliului de administrație și purtătorilor de cuvânt autorizați care participă la comunicarea externă cu investitorii. Principiile directoare sunt concepute pentru a promova transparența, dezvăluirea echitabilă și gestionarea corespunzătoare a informațiilor privilegiate. Funcția de Relații cu Investitorii, condusă de Managerul de Relații cu Investitorii, este responsabilă pentru implementarea acestei politici. Politica respectă toate liniile directoare de reglementare aplicabile emise de BVB, ASF și alte organisme relevante, inclusiv conformitatea deplină cu regulamentul privind abuzul de piață. De asemenea, MedLife urmează liniile directoare ale bunelor practici prevăzute de Codul de Guvernanță Corporativă al BVB. Politica ia în considerare interesele acționarilor și ale altor părți interesate prin asigurarea unei comunicări transparente, prompte și corecte. MedLife garantează că accesul la informații nu va fi influențat de recomandările analiștilor sau de deciziile de investiție ale acționarilor. Toate solicitările din partea investitorilor sunt gestionate de echipa de Relații cu Investitorii pentru a asigura o comunicare consistentă și in conformitate cu legislația în vigoare și cele mai bune practici din domeniu. Politica este disponibilă pe site-ul web al MedLife, unde pt fi regăsite și datele de contact pentru investitori. MedLife comunică cu comunitatea de investiții prin multiple canale, inclusiv website-ul companiei, buletine informative, platformele BVB și ASF, prezentări și conferințe, teleconferințe și solicitări directe din partea investitorilor.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 78 | Pag Politica de securitate cibernetica Grupul MedLife a adoptat o Politică de securitate cibernetică și protecție a informațiilor, care stabilește cadrul pentru prevenirea, identificarea și gestionarea riscurilor asociate securității sistemelor informatice și protecției datelor în cadrul operațiunilor companiei. Obiectivul politicii este de a asigura confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea informațiilor și a infrastructurii IT, prin implementarea unor controale tehnice și organizatorice adecvate, monitorizarea continuă a sistemelor informatice și gestionarea incidentelor de securitate cibernetică. Responsabilitatea pentru implementarea și monitorizarea politicii revine conducerii executive a Grupului, cu sprijinul structurilor responsabile de securitatea informațiilor și al departamentului IT, care coordonează aplicarea controalelor de securitate, gestionarea incidentelor și conformitatea cu standardele aplicabile. Cadrul de management al securității informațiilor al Grupului este aliniat pe standardului internațional ISO/IEC 27001, pentru care Med Life SA deține certificare, reflectând angajamentul companiei de a implementa practici recunoscute la nivel internațional în domeniul securității cibernetice și protecției informațiilor. Politica vizează riscurile legate de accesul neautorizat la sisteme și date, pierderea sau compromiterea informațiilor, întreruperile operaționale generate de incidente cibernetice și alte vulnerabilități ale infrastructurii IT. Implementarea și monitorizarea politicii sunt realizate prin procese interne de management al securității informațiilor, evaluări periodice ale riscurilor, măsuri de control și programe de instruire dedicate angajaților. Politica se aplică in extenso tuturor entităților din Grupul MedLife, tuturor angajaților și utilizatorilor sistemelor informatice ale companiei, precum și, după caz, partenerilor și furnizorilor care au acces la infrastructura IT sau la informații ale companiei. Domeniul de aplicare acoperă toate activitățile și sistemele informatice utilizate în cadrul operațiunilor companiei, inclusiv procesele de gestionare și stocare a datelor, infrastructura digitală și interacțiunile cu parteneri din lanțul valoric care implică acces la sisteme sau informații sensibile. În dezvoltarea și implementarea politicii sunt avute în vedere interesele principalilor stakeholderi ai companiei, inclusiv pacienți, angajați, parteneri și autorități, prin asigurarea unui nivel ridicat de protecție a informațiilor și a datelor gestionate de companie. Politica este comunicată angajaților prin canale interne de informare și programe de instruire dedicate, iar cerințele relevante sunt transmise partenerilor și furnizorilor implicați în activități care presupun acces la sisteme sau date ale companiei, pentru a asigura respectarea standardelor de securitate aplicabile. Politica Med Life S.A. privind protecția avertizorilor în interes public Politica Med Life S.A. privind protecția avertizorilor în interes public este Politica de Whistleblowing. Aceasta stabilește principiile și regulile pentru raportarea și investigarea sesizărilor, precum și măsurile de protecție împotriva represaliilor pentru avertizori. Politica se aplică întregului grup MedLife, incluzând toate societățile controlate sau în care MedLife deține participația majoritară. Se adresează angajaților grupului, asociaților, acționarilor, membrilor organelor de administrare, partenerilor, contractanților, clienților și furnizorilor, precum și persoanelor aflate în practică, internship sau proces de recrutare. Canalul de avertizare este gestionat extern de o terta parte pentru asigurarea impartialitatii procesului de inregistrare si solutionare. Comitetul de solutionare poate implica si persoane interne Grupului, dar care sunt independente de speta in cauza. Politica de Whistleblowing respectă Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, regulamentele Uniunii Europene și alte standarde internaționale relevante. De asemenea, documentul abordează impacturile G1, G3, G5 și G13, prin măsuri de protecție a avertizorilor, prevenirea fraudelor și evitarea unor proceduri inutile în furnizarea serviciilor medicale. Consiliul de Administratie este responsabil de implementarea acesteia și a desemnat o terta parte cu atribuții de înregistrare, examinare și soluționare a sesizărilor. Politica este disponibilă pe site-ul web MedLife, unde avertizorii pot folosi un formular dedicat pentru raportare internă sau pot apela la canalele externe reprezentate de autoritățile competente. Prin Politica de Whistleblowing, MedLife stabilește proceduri clare pentru raportarea sesizărilor, asigurând confidențialitate, imparțialitate și protecție împotriva represaliilor, inclusiv interzicerea suspendării contractului de muncă, reducerii salariului sau discriminării avertizorilor. Avertizorii pot sesiza nereguli prin canalul intern, utilizând formularul disponibil pe site-ul MedLife, sau prin canalele externe reprezentate de autoritățile competente, Agenția Națională de Integritate și alte instituții publice. Sesizările trebuie să conțină detalii relevante, inclusiv datele avertizorului (dupa caz), descrierea faptei și eventuale probe, iar raportările anonime sunt analizate doar dacă includ indicii complete privind abaterile. Toate sesizările sunt înregistrate într-un registru electronic păstrat timp de 5 ani, iar persoana desemnată analizează fiecare raportare, putând propune măsuri precum cercetarea disciplinară, sesizarea organelor de cercetare penală sau revizuirea regulamentelor interne. În termen de 3 luni de la primirea sesizării, avertizorul este informat despre progresul investigației și ulterior despre măsurile adoptate, cu excepția cazurilor în care informarea ar putea periclita
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 79 | Pag desfășurarea investigației. MedLife protejează avertizorii prin garantarea confidențialității și interzicerea represaliilor, consolidând astfel un mediu etic și transparent. Pentru a menține un mediu de afaceri etic și transparent, MedLife se angajează să investigheze toate sesizările de bună-credință și să ia măsuri adecvate în cazul confirmării acestora, inclusiv cercetarea disciplinară și sesizarea organelor competente. De asemenea, se angajeaza sa instruiasca angajatii cu privire la represalii si angajamentele luate. Politica prevede instruirea angajaților, inclusiv a managementului superior, cu privire la interzicerea represaliilor, consolidând astfel un climat de încredere în organizație. După primirea unei raportări, persoana desemnată analizează sesizarea și propune acțiuni subsecvente, asigurând respectarea principiilor de imparțialitate și confidențialitate. În cazurile semnificative, investigația este escaladată către Consiliul de Administrație, iar în funcție de rezultate, pot fi dispuse măsuri precum cercetare disciplinară, sesizarea organelor de cercetare penală sau îmbunătățirea politicilor interne pentru prevenirea unor incidente similare. Toate investigațiile se desfășoară cu respectarea legislației aplicabile și a normelor etice interne. MedLife asigură protecția avertizorilor împotriva oricăror forme de represalii, în conformitate cu legislația aplicabilă și cu Directiva (UE) 2019/1937. Compania garantează confidențialitatea avertizorului, interzicând divulgarea identității acestuia fără consimțământul său, cu excepția cazurilor impuse de lege. Orice persoană care raportează încălcări ale normelor interne sau ale legislației aplicabile este protejată împotriva sancțiunilor disciplinare, reducerii salariului, modificării contractului, concedierii, intimidării, discriminării sau oricăror alte măsuri care i-ar putea afecta statutul profesional. Represaliile sunt interzise și în cazul în care sesizarea nu se confirmă, atâta timp cât raportarea a fost efectuată cu bună-credință și pe baza unor informații considerate reale la momentul transmiterii. Pentru a preveni astfel de riscuri, MedLife își propune să revizuiască documentele existente, să dezvolte măsuri suplimentare și să realizeze o analiză pentru identificarea funcțiilor cele mai expuse riscului de corupție și mită, stabilind acțiuni specifice pentru acestea. În plus, deși MedLife nu a implementat încă o procedură formalizată de due diligence pentru evaluarea partenerilor de afaceri și furnizorilor din perspectiva riscurilor de corupție, această măsură este luată în considerare pentru viitor. În prezent, nu există un program de instruire dedicat angajaților pe tema corupției și mitei, însă MedLife analizează dezvoltarea unui program specializat, destinat în special funcțiilor cele mai expuse riscurilor. În acest sens, funcțiile cele mai expuse unui risc ridicat de corupție sunt definite a fi cele care pot afecta decizii și bugete de investiții (top management), rolurile implicate în negocieri (achiziții și vânzări), rolurile care interacționează cu autoritățile publice, rolurile responsabile de raportarea financiară și, nu în ultimul rând, cadrele medicale cu expunere foarte ridicată pe pacienți și pe decontarea cu CAS. Grupul MedLife nu a stabilit politici specifice pentru următoarele impacturi: G7, G9 și G12, însă recunoaște importanța acestora și analizează posibilitatea dezvoltării unor cadre adecvate în viitor. În prezent, nu există politici dedicate pentru: G7: Impacturi pozitive potențiale asupra oamenilor prin participarea activă la dezvoltarea unui cadru legislativ mai favorabil pentru sectorul sănătății. Deși MedLife contribuie la aceste inițiative, nu a formalizat încă o politică specifică în acest sens. G9: Protejarea sanatatii pacientilor si livrarea de produse sigure si de inalta calitate prin implementarea unor măsuri eficiente de control al calității în lanțul de aprovizionare pentru distribuția și comercializarea produselor farmaceutice. G12: Impacturi negative potențiale asupra oamenilor din cauza neidentificării funcțiilor cele mai expuse riscurilor de corupție, dare sau luare de mită și a lipsei unor activități structurate de instruire pe aceste teme. Grupul recunoaște necesitatea consolidării acestor aspecte și ia în considerare elaborarea unor politici și programe de conformitate pentru aceste domenii și va stabili un plan de acțiune în funcție de evoluția cerințelor legislative și a priorităților strategice ale grupului. Obiective privind guvernanta corporativa Grupul MedLife a stabilit o serie de obiective anuale în domeniul guvernanței corporative, eticii în afaceri și securității informațiilor, menite să consolideze cadrul de integritate și conformitate al organizației. MedLife și filialele sale consideră că guvernanța etică reprezintă un element fundamental în construirea încrederii și în atingerea obiectivelor de sustenabilitate. În conformitate cu valorile și principiile noastre, respectăm legislația în vigoare și ne ghidăm deciziile strategice, practicile de management și operațiunile zilnice printr-un cadru etic solid. Politicile noastre de etică consolidează angajamentul față de integritate, transparență și conduită responsabilă, contribuind la crearea unui mediu de afaceri sustenabil și credibil. Obiectiv An țintă 33% membrii Consiliului de Administratie independenti Anual Toleranță zero față de orice formă de fraudă și corupție Anual >95% din funcțiile expuse riscului de corupție instruite Anual Zero cazuri sancționate pentru comportament anticoncurențial sau încălcări ale legislației antitrust Anual Zero incidente de securitate cibernetică majore care afectează disponibilitatea sistemelor IT* Anual Cursurilor obligatorii privind securitatea cibernetică disponibile pe platforma internă de către toți angajații eligibili (100%) Anual Cursurilor obligatorii privind sănătatea și securitatea în muncă disponibile pe platforma internă de către toți angajații eligibili (100%) Anual Cursurilor obligatorii privind etica profesională, conformitatea și protecția datelor cu caracter personal disponibile pe platforma internă de către angajații eligibili (min 85%) Anual * Acest indicator se referă la menținerea disponibilității și stabilității sistemelor IT prin prevenirea incidentelor care ar putea duce la întreruperi de servicii sau disfuncționalități operaționale majore. [G1-2] - GESTIONAREA RELAȚIILOR CU FURNIZORII În cadrul Grupului MedLife, gestionarea relațiilor cu furnizorii și a riscurilor asociate lanțului de aprovizionare reprezintă un element important al abordării privind sustenabilitatea și responsabilitatea în afaceri. Prin Politica de sustenabilitate și Codul de conduită pentru furnizori, Grupul își propune să integreze principii de etică, responsabilitate socială și protecția mediului în procesele de achiziții și în relațiile cu partenerii comerciali. Aceste documente stabilesc așteptările Grupului față de furnizori în ceea ce privește respectarea legislației aplicabile, protejarea drepturilor omului și ale lucrătorilor, respectarea standardelor de sănătate și securitate la locul de muncă, precum și adoptarea unor practici responsabile din punct de vedere al protecției mediului. Colaborarea MedLife cu furnizori locali de medicamente, consumabile medicale și produse farmaceutice are un impact pozitiv important asupra economiei locale și inovării în diverse regiuni din România, contribuind la dezvoltarea durabilă a comunităților regionale prin oferirea accesului la produse și servicii medicale de calitate și reducerea impactului ecologic. În urma consultării furnizorilor, aceștia au raportat o creștere a cifrei de afaceri și a locurilor de muncă datorită colaborării cu Grupul. Grupul își selectează, in prezent, furnizorii în funcție de criterii de calitate, preț și capacitatea acestora de livrare, urmărind să stabilească relații solide pe termen lung. Furnizorii sunt încurajați să adopte sisteme de management adecvate pentru a asigura respectarea acestor principii în propriile operațiuni și în lanțul lor de aprovizionare, inclusiv prin prevenirea muncii forțate sau a muncii copiilor, respectarea legislației privind condițiile de muncă și implementarea unor măsuri adecvate de protecție a mediului. Prin Codul de conduită pentru furnizori, compania promovează, de asemenea, standarde ridicate de etică în afaceri, inclusiv prevenirea corupției, respectarea legislației privind concurența și protecția datelor și a informațiilor confidențiale.
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 80 | Pag MedLife urmărește să dezvolte relații de colaborare pe termen lung cu furnizorii săi și să contribuie la consolidarea unui lanț de aprovizionare responsabil și rezilient. În acest sens, compania monitorizează conformitatea furnizorilor cu cerințele stabilite și promovează dialogul și cooperarea cu partenerii pentru îmbunătățirea continuă a practicilor de sustenabilitate. În urma analizei de dublă materialitate realizate la nivelul Grupului, au fost identificate oportunități de consolidare a proceselor de evaluare a furnizorilor din perspectiva criteriilor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG). În perioada următoare, MedLife are în vedere dezvoltarea unor mecanisme mai structurate de evaluare și monitorizare a performanței furnizorilor din perspectiva sustenabilității, inclusiv prin colectarea de informații relevante și prin integrarea graduală a unor criterii ESG în procesele interne de analiză și selecție a furnizorilor. Prin aceste demersuri, Grupul MedLife urmărește să contribuie la dezvoltarea unui lanț de aprovizionare responsabil și transparent, care să sprijine obiectivele sale de sustenabilitate și să reducă riscurile asociate activităților desfășurate de partenerii din lanțul valoric. [G1-3] - PREVENIREA ȘI DEPISTAREA CORUPȚIEI ȘI A DĂRII SAU LUĂRII DE MITĂ MedLife gestionează sesizările și reclamațiile privind corupția și mita prin intermediul Codului de Etică și Conduită și Politica de Whistleblowing. Prin urmare, mecanismele pentru depunere unor reclamații și sesizări privind corupția și mita, precum și cele privind soluționarea sunt aceleași cu cele privind comportament neetic sau ilegal descris la cerința de raportare G1-1. Organele de conducere care gestionează aspectele legate de corupție și mită în cadrul MedLife includ Consiliul de Administrație și Comitetul de Audit, care are atribuții specifice în evaluarea sistemului de control intern și monitorizarea aplicării standardelor legale așa cum este detaliat și în Statutul de guvernanță corporativă al MedLife. Aceste structuri de conducere sunt responsabile pentru supravegherea conformității cu politicile interne și reglementările legale. În ceea ce privește procedurile de prevenție, acestea includ comunicari interne prin sesiuni de instruire, documente accesibile pe intranetul companiei și prin informări periodice, monitorizarea continuă a tranzacțiilor și evaluarea riscurilor. Pe parcursul lui 2025, Grupul a realizat o analiză pentru identificarea funcțiilor cele mai expuse riscului de corupție și mită, urmând ca până la finalul anului 2026 să implementeze programul formal de instruire in materie de combatere acorupției și a dării sau luării de mită. Pe parcursul anului 2025, MedLife nu a implementat un program formal de instruire in materie de combatere acorupției și a dării sau luării de mită. [G1-4] - CAZURI CONFIRMATE DE CORUPȚIE SAU DARE SAU LUARE DE MITĂ În anul financiar 2025 sau 2024, la nivelul Grupului MedLife nu au fost înregistrate incidente de corupție și dare sau luare de mită. [G1-5] - EXERCITAREA INFLUENȚEI POLITICE ȘI ACTIVITĂȚILE DE LOBBY În cadrul procesului de DMA, Grupul MedLife a identificat un impact semnificativ pozitiv G7 - legat de Angajamentul politic la nivelul societății-mamă, Med Life S.A. prin generarea unor impacturi pozitive potențiale asupra oamenilor prin participarea activă în procesele de dezvoltare a unui cadru legislativ mai favorabil pentru activitățile din domeniul sănătății. Implicarea activă a Med Life SA în procesele de reglementare din sectorul sănătății poate aduce îmbunătățiri semnificative în calitatea serviciilor medicale și poate asigura un acces echitabil și sigur pentru pacienți. Acest impact se va resimți la nivel național, influențând direct cadrul legislativ și operațional din domeniul sănătății, facilitând astfel crearea unui mediu mai favorabil pentru întreaga industrie medicală. Această sub-temă poate reprezenta o oportunitate semnificativă pentru MedLife. Prin implicarea activă în asociațiile profesionale care susțin stabilitatea și reglementarea sectorului medical, compania poate contribui la crearea unui mediu de afaceri mai stabil, predictibil și bine reglementat. Participând la procesele de consultare inițiate de diverse organizații și instituții pentru elaborarea de noi politici și reglementări, Grupul poate facilita condiții mai favorabile pentru dezvoltarea afacerii. Aceasta ar îmbunătăți predictibilitatea și stabilitatea sectorului, asigurând totodată un cadru legislativ mai adecvat pentru operarea eficientă a organizației. Med Life SA, Clinica Polisano SRL, Personal Genetics SRL, Anima Specialty Medical Services SRL, MNT Healthcare Europe SRL, Centrul Medical Sama SA si Almina Trading SA fac parte din PALMED, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – principala “voce” nationala pentru lobby si advocacy, principalul promotor ce sustine furnizorii privati de servicii medicale din Romania si dreptul pacientilor la servicii medicale de calitate, la un pret accesibil. Prin intermediul acestei asociații profesionale a fost implicata in luare de pozitie in special cu privire la Contractul Cadru privind Serviciile Medicale si orice alte propuneri legislative care au vizat schimbari in sistemul de sanatate national. În baza Codului de conduită etică al Grupului MedLife, compania își desfășoară activitatea într-un mod strict neutru din punct de vedere politic și nu susține, direct sau indirect, partide politice sau candidați la funcții publice. Politica stabilește interdicția oferirii sau promiterii oricărui beneficiu de valoare, inclusiv sume de bani, cadouri, avantaje sau oportunități de angajare, către funcționari publici, autorități guvernamentale sau candidați politici, în scopul obținerii sau menținerii unor avantaje comerciale sau al influențării deciziilor acestora. Relațiile companiei cu instituțiile publice și cu reprezentanții autorităților sunt guvernate de principii stricte de conformitate, transparență și integritate, iar angajații au responsabilitatea de a respecta legislația aplicabilă și politicile interne relevante, inclusiv limitele și regulile privind oferirea de cadouri sau activități de protocol. În acest context, MedLife nu desfășoară activități de lobby sau influență politică, iar abordarea companiei reflectă angajamentul de a menține standarde ridicate de etică și integritate în toate interacțiunile cu autoritățile publice. Niciuna din societatile Grupului Medlife nu este inregistrata in Registrul de Transparenta al UE sau echivalent. De asemenea, niciunul din membrii Consiliului de Administratie sau comitetele existente nu a detinut pozitii comparabile in administratia publica in cei doi ani precedenti. În cursul exercițiului financiar 2025, MedLife nu a fost implicată în activități de lobby și nu a sprijinit partide politice. [G1X] - PREZENTAREA DE INFORMAȚII SPECIFICE GRUPULUI Prețuri și transparența facturării (SASB Health Care Delivery HC-DY) Prețuri și transparența facturării este un aspect de sustenabilitate specific sectorului serviciilor medicale conform standardului SASB Health Care Delivery HC-DY. În contextul industriei serviciilor medicale, preocupările legate de transparența acestor aspecte au condus la o atenție sporită din partea autorităților de reglementare și la creșterea cerințelor de conformitate în anumite jurisdicții. În acest sens, entitățile care adoptă practici de facturare transparente și conforme cu reglementările pot reduce riscurile asociate unor posibile sancțiuni și își pot proteja mai bine valoarea pentru acționari. Promovarea transparenței în stabilirea prețurilor și în procesul de facturare a serviciilor medicale are un impact pozitiv direct asupra pacienților și clienților Grupului MedLife. Prin oferirea unor informații clare și accesibile despre costurile serviciilor, pacienții pot lua decizii informate cu privire la îngrijirea medicală, evitând astfel surprizele neplăcute legate de facturare. Într-un sector medical în care percepția asupra prețurilor poate influența decizia de accesare a serviciilor, asigurarea transparenței și a unor practici corecte de facturare devine un element esențial al responsabilității corporative. Standardul SASB prevede raportarea următorilor indicatori privind tema prețuri și transparența facturării: HC-DY-270a.1. Descrierea politicilor sau inițiativelor pentru a asigura că pacienții sunt informați în mod adecvat despre preț înainte de a efectua o procedură și HC-DY-270a.2. Discuție privind modul în care informațiile despre prețurile serviciilor sunt făcute public disponibile. Grupul MedLife respectă angajamentele stabilite în Politica de Sustenabilitate, care include asigurarea transparenței în comunicarea cu pacienții, oferindu-le informații clare despre prețurile serviciilor medicale. Pentru a facilita accesul pacienților la informații detaliate și precise, MedLife a implementat o serie de proceduri interne și inițiative dedicate:
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 81 | Pag Comunicare scrisă: Pacienții pot consulta lista tarifelor pentru serviciile medicale prin intermediul site- ului web oficial MedLife si aplicației mobile. Aceste surse le oferă detalii despre costuri înainte de programarea și accesarea serviciilor. Consultanță personalizată: Personalul medical și administrativ din unitățile MedLife si serviciul Call Center este instruit să ofere pacienților informații clare privind costurile procedurilor, atât pentru cei care plătesc integral, cât și pentru cei cu asigurare medicală. În cazul pacienților asigurați, MedLife colaborează cu asigurătorii pentru a determina sumele acoperite de polița de asigurare și contribuția pacientului, oferind o estimare detaliată a costurilor suportate. Proceduri interne de informare: MedLife are stabilite proceduri interne care prevăd informarea pacienților cu privire la costuri înainte de furnizarea serviciilor. Aceste proceduri se aplică în toate unitățile din rețea și vizează atât serviciile ambulatorii, cât și cele de spitalizare. În ceea ce privește diferențierea între pacienții care plătesc integral și cei asigurați, MedLife colaborează strâns cu asigurătorii pentru a determina sumele suportate de pacienți și cele acoperite de asigurare. Astfel, pacienții primesc informații precise despre contribuția personală și despre partea acoperită de asigurare, permițându- le să ia decizii informate. MedLife furnizează pacienților estimări detaliate ale costurilor, care pot include prețul total exact, o plajă de prețuri sau alte informații relevante, precum procentul sau suma de plată de care pacientul este responsabil. Această abordare transparentă permite pacienților să își gestioneze eficient resursele financiare și să planifice în mod corespunzător pentru îngrijirea medicală necesară. Aceste informații sunt disponibile atât pentru serviciile de spitalizare, cât și pentru cele ambulatorii, asigurând o transparență completă în ceea ce privește costurile asociate îngrijirii medicale. Prin furnizarea acestor detalii, MedLife își demonstrează angajamentul față de transparență și față de dreptul pacienților de a fi informați corect și complet înainte de a lua decizii privind sănătatea lor. Frauda și Procedurile Inutile (SASB Health Care Delivery HC-DY) Un alt aspect de sustenabilitate relevant conform standardului SASB Health Care Delivery HC-DY este Frauda și Procedurile Inutile. În sectorul serviciilor medicale, prevenirea fraudei și eliminarea procedurilor nejustificate sunt esențiale pentru menținerea eticii profesionale și protejarea pacienților. Entitățile din domeniul sănătății pot fi supuse unor sancțiuni semnificative dacă personalul lor este implicat în practici frauduloase, cum ar fi supraîncărcarea facturilor, efectuarea de tratamente nejustificate pentru obținerea de venituri sau raportarea eronată a serviciilor prestate. Această temă este relevantă pentru MedLife, deoarece, în calitate de lider al pieței private de servicii medicale din România, Grupul are responsabilitatea de a menține cele mai înalte standarde de integritate și transparență. Mai mult decât atât, o parte dintre serviciile medicale furnizate de MedLife sunt decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), ceea ce face ca acest aspect să fie cu atât mai important, având în vedere utilizarea fondurilor publice. Grupul MedLife a identificat impactul pozitiv G3 Absența cazurilor de fraudă și eliminarea procedurilor inutile în furnizarea serviciilor medicale, ca urmare a implementării unor măsuri eficiente de prevenire a acestor riscuri. Printre inițiativele implementate se numără: Politica de sustenabilitate, care include angajamente privind respectarea standardelor etice și legale, precum și măsuri de guvernanță corporativă menite să elimine riscurile asociate fraudei medicale. Codul de Conduită Etică, aplicabil tuturor angajaților și colaboratorilor, care interzice explicit orice formă de fraudă, precum upcoding-ul, facturarea unor servicii neefectuate sau justificarea unor proceduri medicale inutile. Mecanisme de raportare și protecție a avertizorilor stabilite prin Politica de Whistleblowing, prin care angajații pot semnala, în mod confidențial, orice practici suspecte, fără riscul de represalii, în conformitate cu legislația privind avertizorii de integritate. Proceduri stricte de control intern și audit, menite să verifice conformitatea actului medical și a procesului de facturare cu reglementările în vigoare, prevenind astfel riscul de fraude și abuzuri. Având în vedere că această sub-temă este un aspect specific entității, pentru înțelegerea performanței în legătură cu acest spect, Grupul MedLife a selectat un indicator din standardele SASB. Indicatorul SASB HC- DY-510a.1. - Totalul pierderilor financiare rezultate din proceduri legale asociate fraudei medicale, Grupul MedLife nu a înregistrat cazuri de fraudă medicală sau litigii în acest sens în perioada de raportare. Comportamentul Anticompetitiv (GRI Standards) Grupul MedLife a identificat impactul pozitiv G4 Promovarea unui comportament concurențial în linie cu standardele Global Reporting Initiative (GRI Standards). Aceast aspect abordează comportamente precum fixarea prețurilor, restricționarea pieței, coordonarea ofertelor, împărțirea clienților și practicile de monopol, care pot avea un impact negativ asupra pieței și clineților. O concurență liberă și echitabilă asigură inovație, îmbunătățirea calității serviciilor și accesibilitate crescută pentru pacienți. Gestionarea acestui aspect este reglementată prin Codul de Conduită Etică al MedLife, un document care stabilește principii clare privind comportamentul concurențial al angajaților și al întregii organizații. Prin acest Cod, MedLife se angajează să respecte legislația națională și internațională în materie de concurență și să nu stabilească nicio înțelegere cu concurenții săi care ar putea afecta competiția liberă pe piață. De asemenea, Grupul promovează practici comerciale etice și se asigură că partenerii săi de afaceri respectă aceleași principii. Până în prezent, MedLife nu a fost implicat în practici de concurență neloială sau comportament anticoncurențial și nu a primit sancțiuni, amenzi sau decizii nefavorabile din partea Consiliului Concurenței sau a altor autorități competente în domeniul concurenței (Cerința de devăluire GRI 206-1- Acțiuni legale pentru compartament anticoncurențial, antitrust și practici de monopol). __________________ Mihail Marcu Președinte Consiliu de Administrație
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 82 | Pag ANEXE ANEXA 1 – ABREVIERI SI SIMBOLURI Abreviere / simbol Denumire abreviere CSRD Directiva privind Raportarea Corporativă de Sustenabilitate ESRS Standardele Europene de Raportare a Sustenabilității MFP Ministerul Finantelor Publice IFRS International Finnacial Reporting Standards ESG Mediu, Social si Guvernanta GRI Global Reporting Initiative SASB Sustainability Accounting Standards Board DMA Analiza de dublă semnificatie IRO Impacturi, riscuri si oportunitati UNEP-FI United Nations Environment Programme Finance Initiative KPI Indicatori cheie de performanta AGEO Adunarea Generala Ordinara AGA Adunarea Generala a Actionarilor CA Consiliu de administratie CEX Comitet executiv GES Emisii de gaze cu efect de seră CNAS Casa Nationala de Asigurari de Sanatate I p Impact pozitiv I n Impact negativ R Risc O Oportunitate A / P Actual / Potential Up Lant valoric amonte Op Operatiuni proprii Ds Lant valoric aval Indica aspectele afectate / vizate TBD Actiune, masura care nu a fost inca definita de catre Grup SSP2-4.5 Scenariul prevede o creștere a temperaturii globale cu aproximativ 2,7°C până în 2100, în cazul în care emisiile de gaze cu efect de seră se stabilizează în a doua jumătate a secolului SSP5-8.5 Scenariul în care utilizarea extinsă a combustibililor fosili și creșterea accelerată a emisiilor conduc la o creștere a temperaturii globale de peste 4,4°C până în 2100 FTE / ENI Echivalent Norma Intreaga MDR-P Minimum Disclosure Requirements - Policies MDR-A Minimum Disclosure Requirements - Actions SSM Securitatea și sănătatea în muncă CCM 1 Climate Change Mitigation PNIESC Plan National Integrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice UWWTD Urban Waste Water Treatment Directive TCFD Task Force on Climate-related Financial Disclosures Abreviere / simbol Denumire abreviere IPCC Intergovernmental Panel on Climate Change WHO World Health Organization REDII Renewable Energy Directive CEAP Circular Economy Action Plan Mwh Megawatt-hour GPL Gaz Petrolier lichefiat NCV Net calorific value GCV Gross calorific value kRON mii lei (Ron) MEUR milioane EUR tCO2e tonnes (t) of carbon dioxide (CO2) equivalent (e) CO2 Dioxid de carbon CH4 Metan N2O protoxidul de azot SF6 Hexafluorură de sulf HFC Hidrofluorocarburi PFC Perfluorocarburi NF3 Triflorura de azot GHG Green House Gases PPA Power Purchase Agreement GoO Certificate de Origine / Guarantee of origin DEFRA UK Department for Environment, Food & Rural Affairs CLP Classification, Labelling and Packaging SVHC Substances of Very High Concern SOC Substances of Concern HGR Hotarare de Guvern NTPA Normativ Tehnic Privind Protecția Atmosferei SPP Serviciu Protectie Paza SGA Ilfov Sistemul de Gospodarire a Apelor LAM Laboratoare Analize Medicale SDS Safety Data Sheets mg/dm3 Miligrame / decimetri cubi m3 Metru cub PFA Persoane fizice autorizate CAS Casa de Asigurări Sociale CASS Casa de Asigurări Sociale de Sănătate CAM Contribuția Asiguratorie pentru Muncă GDPR Regulamentul General privind Protecția Datelor ONU Organizația Națiunilor Unite OIM Organizația Internațională pentru Migrație OECD Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică CSSM Comitet de Securitate și Sănătate în Muncă HC-DY Healthcare - Diagnostics EVG&D Valoarea economică generată și distribuită ECDC European Centre for Disease Prevention and Control ASHP American Society of Health-System Pharmacists
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 83 | Pag ANEXA 2 - PUNCTELE DE DATE CARE DECURG DIN ALTE ACTE LEGISLATIVE ALE UE ENUMERATE ÎN APENDICELE B DIN STANDARDUL ESRS 2 Cerința de prezentare de informații și punctul de date aferent Referința din SFDR Referința din pilonul 3 Ref din Regulamentul privind indicii de referință UE Ref din Legea climei Material/ nematerial Pag. ESRS 2 GOV-1 Diversitatea de gen în cadrul organelor de conducere punctul 21 litera (d) Indicatorul nr. 13 din tabelul 1 din anexa 1 N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816 al Comisiei(5), Anexa II N/a Material 4 ESRS 2 GOV-1 Procentul membrilor din cadrul organelor de conducere care sunt independenți punctul 21 litera (e) N/a N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, Anexa II N/a Material 4 ESRS 2 GOV-4 Declarația privind procesul de diligență punctul 30 Indicatorul nr. 10 din tabelul 3 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 7 ESRS 2 SBM-1 Implicarea în activități în legătură cu combustibilii fosili punctul 40 litera (d) subpunctul (i) Indicatorul nr. 4 din tabelul 1 din anexa 1 Articolul 449a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei(6)Tabelul 1: Informații calitative privind riscul de mediu și tabelul 2: Informații calitative privind riscul social Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, Anexa II N/a Nematerial ESRS 2 SBM-1 Implicarea în activități în legătură cu fabricarea de produse chimice punctul 40 litera (d) subpunctul (ii) Indicatorul nr. 9 din tabelul 2 din anexa 1 N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, Anexa II N/a Nematerial ESRS 2 SBM-1 Implicarea în activități în legătură cu arme controversate punctul 40 litera (d) subpunctul (iii) Indicatorul nr. 14 din tabelul 1 din anexa 1 N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1818(7), articolul 12 alineatul (1) Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, anexa II N/a Nematerial ESRS 2 SBM-1 Implicarea în activități în legătură cu cultivarea și producția de tutun punctul 40 litera (d) subpunctul (iv) N/a N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 12 alineatul (1) Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, anexa II N/a Nematerial ESRS E1-1 Planul de tranziție pentru realizarea neutralității climatice până în 2050 alineatul (14) N/a N/a N/a Regulamentul (UE) 2021/1119, articolul 2 alineatul (1) Material 28 ESRS E1-1 Întreprinderi excluse de la aplicarea indicilor de referință aliniați la Acordul de la Paris punctul 16 litera (g) N/a articolul 449a Regulamentul (UE) nr. 575/2013; Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei Modelul 1: Portofoliul bancar – Riscul de tranziție aferent schimbărilor climatice: calitatea creditului expunerilor în funcție de sector, de emisii și de scadența reziduală Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 12 alineatul (1) literele (d)-(g) și articolul 12 alineatul (2) N/a Nematerial ESRS E1-4 Țintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră punctul 34; Indicatorul nr. 4 din tabelul 2 din anexa 1 articolul 449a Regulamentul (UE) nr. 575/2013; Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei Modelul 3: Portofoliul bancar - Riscul de tranziție aferent schimbărilor climatice: indicatori de aliniere Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 6 N/a Material 30 ESRS E1-5 Consumul de energie fosilă din surse dezagregate în funcție de sursă (numai sectoarele cu un impact ridicat asupra climei) punctul 38 Indicatorul nr. 5 din tabelul 1 și indicatorul nr. 5 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 30 ESRS E1-5 consumul de energie și mixul energetic punctul 37 Indicatorul nr. 5 din tabelul 1 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 30 ESRS E1-5 Intensitatea energetică asociată cu activitățile din sectoare cu un impact ridicat asupra climei Alineatele (40)- (43) Indicatorul nr. 6 din tabelul 1 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 30 ESRS E1-6 Valorile brute din 1, 2, 3 și emisiile totale de GES punctul 44 Indicatorii nr. 1 și nr. 2 din tabelul 1 din anexa 1 articolul 449a Regulamentul (UE) nr. 575/2013; Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei Modelul 1: Portofoliul bancar - Riscul de tranziție aferent schimbărilor climatice: calitatea creditului expunerilor în funcție de sector, de emisii și de scadența reziduală Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 5 alineatul (1), articolul 6 și articolul 8 alineatul (1) N/a Material 31 ESRS E1-6 Intensitatea emisiilor brute de GES Alineatele (53)-(55) Indicatorul nr. 3 din tabelul 1 din anexa 1 Articolul 449a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei Modelul 3: Portofoliul bancar - Riscul de tranziție aferent schimbărilor climatice: indicatori de aliniere Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 8 alineatul (1) N/a Material 31 ESRS E1-7 Absorbțiile de GES și creditele de carbon punctul 56 N/a N/a N/a Regulamentul (UE) 2021/1119, articolul 2 alineatul (1) Nematerial ESRS E1-9 Expunerea portofoliului indicelui de referință la riscurile fizice legate de climă punctul 66 N/a N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, anexa II Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, anexa II N/a Nematerial ESRS E1-9 Dezagregarea valorilor monetare în funcție de riscul fizic acut și cronic punctul 66 litera (a) ESRS E1-9 N/a Articolul 449a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei, punctele 46 și 47; Modelul 5: Portofoliul bancar – Riscul fizic aferent schimbărilor climatice: expuneri supuse unui risc fizic. N/a N/a Nematerial
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 84 | Pag Cerința de prezentare de informații și punctul de date aferent Referința din SFDR Referința din pilonul 3 Ref din Regulamentul privind indicii de referință UE Ref din Legea climei Material/ nematerial Pag. Amplasarea activelor semnificative care sunt supuse unui risc fizic semnificativ punctul 66 litera (c). ESRS E1-9 Defalcarea valorii contabile a activelor imobiliare în funcție de clasele de eficiență energetică punctul 67 litera (c). N/a Articolul 449a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2453 al Comisiei punctul 34; Formularul 2: Portofoliul bancar – Riscul de tranziție aferent schimbărilor climatice: Împrumuturi garantate cu bunuri imobile – Eficiența energetică a garanției reale. N/a N/a Nematerial ESRS E1-9 Gradul de expunere a portofoliului la oportunitățile legate de climă punctul 69 N/a N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, Anexa II N/a Nematerial ESRS E2-4 Cantitatea din fiecare poluant enumerat în anexa II la Regulamentul E-PRTR (Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați) emisă în aer, apă și sol, punctul 28 Indicatorul nr. 8 din tabelul 1 din anexa 1 Indicatorul nr. 2 din tabelul 2 din anexa 1 Indicatorul nr. 1 din tabelul 2 din anexa 1 Indicatorul nr. 3 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Material (emisii în apa) 36 ESRS E3-1 Resursele de apă și cele marine punctul 9 Indicatorul nr. 7 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Nematerial ESRS E3-1 Politica specifică punctul 13 Indicatorul nr. 8 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Nematerial ESRS E3-1 Oceane și mări durabile alineatul (14) Indicatorul nr. 12 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Nematerial ESRS E3-4 Total apă reciclată și reutilizată punctul 28 litera (c) Indicatorul nr. 6.2 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Nematerial ESRS E3-4 Consumul total de apă consumată în m3 per venit net din operațiunile proprii punctul 29 Indicatorul nr. 6.1 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 39 ESRS 2- IRO 1 - E4 punctul 16 litera (a) punctul (i) Indicatorul nr. 7 din tabelul 1 din anexa 1 N/a N/a N/a Nematerial N/a N/a N/a Nematerial ESRS 2- IRO 1 - E4 punctul 16 litera (b) Indicatorul nr. 10 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Nematerial ESRS 2- IRO 1 - E4 punctul 16 litera (c) Indicatorul nr. 14 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Nematerial ESRS E4-2 Practici sau politici durabile privind terenurile/agricultura punctul 24 litera (b) Indicatorul nr. 11 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Nematerial ESRS E4-2 Practici sau politici durabile privind oceanele/mările punctul 24 litera (c) Indicatorul nr. 12 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Nematerial ESRS E4-2 Politicile de combatere a despăduririi punctul 24 litera (d) Indicatorul nr. 15 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Nematerial ESRS E5-5 Deșeuri nereciclate punctul 37 litera (d) Indicatorul nr. 13 din tabelul 2 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 43 ESRS E5-5 Deșeuri periculoase și deșeuri radioactive punctul 39 Indicatorul nr. 9 din tabelul 1 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 43 ESRS 2- SBM3 - S1 Riscul de incidente de muncă forțată punctul 14 litera (f) Indicatorul nr. 13 din tabelul 3 din anexa I N/a N/a N/a Material 45 ESRS 2- SBM3 - S1 Riscul de incidente de muncă a copiilor punctul 14 litera (g) Indicatorul nr. 12 din tabelul 3 din anexa I N/a N/a N/a Nematerial ESRS S1-1 Angajamente privind politica în domeniul drepturilor omului alineatul (20) Indicatorul nr. 9 din tabelul 3 și indicatorul nr. 11 din tabelul 1 din anexa I N/a N/a N/a Material 46 ESRS S1-1 Politici de diligență în privința problemelor abordate de Convențiile fundamentale 1-8 ale Organizației Internaționale a Muncii alineatul (21) N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, Anexa II N/a Material 46 ESRS S1-1 Procese și măsuri de prevenire a traficului de persoane punctul 22 Indicatorul nr. 11 din tabelul 3 din anexa I N/a N/a N/a Nematerial ESRS S1-1 Politica de prevenire a accidentelor la locul de muncă sau sistemul de gestionare a acestora punctul 23 Indicatorul nr. 1 din tabelul 3 din anexa I N/a N/a N/a Material 46 ESRS S1-3 mecanisme de soluționare a reclamațiilor/plângerilor punctul 32 litera (c) Indicatorul nr. 5 din tabelul 3 din anexa I N/a N/a N/a Material 49
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 85 | Pag Cerința de prezentare de informații și punctul de date aferent Referința din SFDR Referința din pilonul 3 Ref din Regulamentul privind indicii de referință UE Ref din Legea climei Material/ nematerial Pag. ESRS S1-14 Numărul de decese și numărul și rata accidentelor legate de muncă punctul 88 literele (b) și (c) Indicatorul nr. 2 din tabelul 3 din anexa I N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, Anexa II N/a Material 53 ESRS S1-14 Numărul de zile pierdute ca urmare a vătămărilor, accidentelor, deceselor sau bolilor punctul 88 litera (e) Indicatorul nr. 3 din tabelul 3 din anexa I N/a N/a N/a Material 53 ESRS S1-16 Disparitatea salarială de gen în formă neajustată punctul 97 litera (a) Indicatorul nr. 12 din tabelul 1 din anexa I N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, Anexa II N/a Material 53 ESRS S1-16 Un nivel excesiv al raportului dintre remunerația directorului general și cea a lucrătorilor punctul 97 litera (b) Indicatorul nr. 8 din tabelul 3 din anexa I N/a N/a N/a Nematerial ESRS S1-17 Incidente de discriminare punctul 103 litera (a) Indicatorul nr. 7 din tabelul 3 din anexa I N/a N/a N/a Material 54 ESRS S1-17 Nerespectarea Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului și a orientărilor OCDE punctul 104 litera (a) Indicatorul nr. 10 din tabelul 1 și indicatorul nr. 14 din tabelul 3 din anexa I N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 12 alineatul (1) N/a Material 54 ESRS 2- SBM3 – S2 Risc semnificativ de muncă a copiilor sau de muncă forțată în lanțul valoric punctul 11 litera (b) Indicatorii nr. 12 și nr. 13 din tabelul 3 din anexa I N/a N/a N/a Material 55 ESRS S2-1 Angajamente privind politica în domeniul drepturilor omului punctul 17 Indicatorul nr. 9 din tabelul 3 și indicatorul nr. 11 din tabelul 1 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 56 ESRS S2-1 Politici privind lucrătorii din lanțul valoric punctul 18 Indicatorii nr. 11 și nr. 4 din tabelul 3 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 56 ESRS S2-1 Nerespectarea Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului și a orientărilor OCDE punctul 19 Indicatorul nr. 10 din tabelul 1 din anexa 1 N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 12 alineatul (1) N/a Material 56 ESRS S2-1 Politici de diligență în privința problemelor abordate de Convențiile fundamentale 1-8 ale Organizației Internaționale a Muncii punctul 19 N/a N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, Anexa II N/a Material 56 ESRS S2-4 Aspecte legate de drepturile omului și incidente legate de lanțul său valoric din amonte și din aval punctul 36 Indicatorul nr. 14 din tabelul 3 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 58 ESRS S3-1 Angajamente privind politica în domeniul drepturilor omului, punctul 16 Indicatorul nr. 9 din tabelul 3 din anexa 1 și indicatorul nr. 11 din tabelul 1 din anexa 1 N/a N/a N/a Material (cu excepția populațiilor indigene) 60 ESRS S3-1 Nerespectarea principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, a principiilor OIM și/sau a orientărilor OCDE punctul 17 Indicatorul nr. 10 din tabelul 1 din anexa 1 N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 12 alineatul (1) N/a Material 60 ESRS S3-4 Aspecte și incidente privind drepturile omului punctul 36 Indicatorul nr. 14 din tabelul 3 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 62 ESRS S4-1 Politici privind consumatorii și utilizatorii finali punctul 16. Indicatorul nr. 9 din tabelul 3 și indicatorul nr. 11 din tabelul 1 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 65 ESRS S4-1 Nerespectarea principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului și a orientărilor OCDE punctul 17 Indicatorul nr. 10 din tabelul 1 din anexa 1 N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2020/1818, articolul 12 alineatul (1) N/a Material 65 ESRS S4-4 Aspecte și incidente privind drepturile omului punctul 35 Indicatorul nr. 14 din tabelul 3 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 69 ESRS G1-1 Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției punctul 10 litera (b) Indicatorul nr. 15 din tabelul 3 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 75 ESRS G1-1 Protecția avertizorilor punctul 10 litera (d) Indicatorul nr. 6 din tabelul 3 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 75 ESRS G1-4 Amenzi pentru încălcarea legilor de combatere a corupției și a dării sau luării de mită punctul 24 litera (a) Indicatorul nr. 17 din tabelul 3 din anexa 1 N/a Regulamentul delegat (UE) 2020/1816, Anexa II N/a Material 80 ESRS G1-4 Standarde de combatere a corupției și a dării și luării de mită punctul 24 litera (b) Indicatorul nr. 16 din tabelul 3 din anexa 1 N/a N/a N/a Material 80
DECLARATIA DE SUSTENABILITATE A GRUPULUI MEDLIFE 86 | Pag ANEXA 3- ACTIVITATI ECONOMICE LUATE IN CONSIDERARE (SECTOARE CU IMPACT CLIMATIC RIDICAT) CAEN NACErev2 Cl CAEN - Descriere 2110 21.10 C Fabricarea produselor farmaceutice de bază 3250 32.50 C Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi stomatologice 4646 46.46 G Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice 4719 47.19 G Alte activități de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate 4773 47.73 G Comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate 4774 47.74 G Comerţ cu amănuntul al articolelor medicale şi ortopedice, în magazine specializate 5210 52.10 H Depozitări 6820 68.20 L Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate ANEXA 4: PROPORȚIA DIN CIFRA DE AFACERI, CAPEX ȘI OPEX DIN PRODUSE SAU SERVICII ASOCIATE CU ACTIVITĂȚI ECONOMICE ELIGIBILE DIN PUNCTUL DE VEDERE AL TAXONOMIEI SAU ALINIATE LA TAXONOMIE Informații furnizate pentru anul 2025 ICP Total Proporția activităților eligibile din punctul de vedere al taxonomiei Activități aliniate la taxonomie Proporția activităților aliniate la taxonomie Defalcare pe obiective de mediu a activităților aliniate la taxonomie Proporția activităților de facilitare Proporția activităților de tranziție Activități neevaluate considerate nesemnificative Activități aliniate la taxonomie în exercițiul financiar anterior (N-1) Proporția activităților aliniate la taxonomie în exercițiul financiar anterior (N-1) Atenuarea schimbărilor climatice Adaptarea la schimbările climatice Apa Economia circulară Poluarea Biodiversita tea (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10) (11) (12) (13) (14) (15) (16) Text RON % RON % % % % % % % % % % RON % Cifra de afaceri 0 0% 0,02% 0 0 CapEx 0 0% 5,5% 0 0 OpEx 0 0% 0% 0 0
Deloie Audit S.R.L. Clădirea The Mark Tower, Calea Griviței nr. 82-98, Sector 1, 010735 Bucureș, România Tel: +40 21 222 16 61 Fax: +40 21 222 16 60 www.deloie.ro Deloitte se referă la una sau mai multe dintre societățile Deloitte Touche Tohmatsu Limited ("DTTL"), rețeaua sa globală de firme membre și entitățile afiliate acestora (colectiv, "organizația Deloitte"). DTTL (denumită și "Deloitte Global") și fiecare dintre societățile sale membre și entitățile afiliate, sunt societăți independente și separate din punct de vedere legal, care nu se pot obliga ori angaja reciproc cu privire la terțe părți. DTTL și fiecare societate membră DTTL și entitate asociată își asumă răspunderea exclusiv în limita propriilor acțiuni și omisiuni, iar nu și pentru cele ale altor entități. DTTL nu furnizează servicii către clienți. Pentru a afla mai multe, vă rugăm să accesați www.deloie.com/ro/despre. 1 56E333F5D0EC7E53066F8D08AB6C37BF RAPORT DE ASIGURARE LIMITATĂ AL AUDITORULUI INDEPENDENT ASUPRA RAPORTĂRII CONSOLIDATE PRIVIND DURABILITATEA PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR 2025 Către: Acționarii MED LIFE S.A. Concluzia de asigurare limitată Am desfășurat o misiune de asigurare limitată asupra Raportării consolidate privind durabilitatea a Societății Med Life S.A. si a filialelor sale (“Grupul”) la 31 decembrie 2025, pentru perioada de la 1 ianuarie 2025 la 31 decembrie 2025 („Raportarea consolidată privind durabilitatea”) întocmită de Grup, cu sediul social al Societății-Mamă în România, București, Calea Griviței 365, Cod unic de identificare fiscală RO 8422035, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. 140/3709/1996. Pe baza procedurilor pe care le-am efectuat și a probelor pe care le-am obținut, nu am luat la cunoștință de niciun aspect care să ne determine să considerăm că Raportarea consolidată privind durabilitatea a Grupului nu este întocmită, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul legislativ aplicabil raportării privind durabilitatea prevăzut în Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 2844/2016 cu modificările ulterioare, Capitolul 7, secțiunea 7.3 de punere în aplicare a Articolului 29(a) din Directiva 2013/34/UE, incluzând: conformitatea cu Standardele Europene de Raportarea consolidată privind durabilitatea („ESRS”), inclusiv faptul că procesul efectuat de Grup pentru identificarea informațiilor raportate în Raportul privind durabilitatea (denumit „Procesul”) este în conformitate cu descrierea prevăzută în capitolul „ESRS 2 – Informații generale”, secțiunea„[IRO-1] - Descrierea procesului de identificare și de evaluare a impacturilor, a riscurilor și a oportunităților semnificative”; și conformitatea prezentărilor de informații relevante privind taxonomia, detaliate în Secțiunea „Taxonomia de mediu UE”, cu cerințele de raportare aplicabile ale Articolului 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 („Regulamentul privind Taxonomia”). Baza concluziei de asigurare Ne-am desfășurat misiunea de asigurare limitată în conformitate cu ISAE 3000 (Revizuit) „Misiunile de asigurare, altele decât auditurile sau revizuirile informațiilor financiare istorice”. Responsabilitățile noastre conform acestui standard sunt detaliate în secțiunea „Responsabilitățile auditoruluidin cadrul raportului nostru. Considerăm că probele pe care le-am obținut sunt suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru concluzia noastră. Identificarea criteriilor aplicabile Raportarea consolidată privind durabilitatea a fost elaborată de Administratorii Grupului pentru a îndeplini cerințele Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 2844/2016 cu modificările ulterioare, Capitolul 7, secțiunea 7.3 de punere în aplicare a Articolului 29(a) din Directiva UE 2013/34/UE, inclusiv: conformitatea cu Standardele Europene de Raportare privind durabilitatea („ESRS”), inclusiv faptul că procesul efectuat de Grup pentru identificarea informațiilor raportate în Raportul consolidat privind durabilitatea este în conformitate cu descrierea prevăzută în capitolul „ESRS 2 Informații generale”, secțiunea „[IRO-1] - Descrierea procesului de identificare și de evaluare a impacturilor, a riscurilor și a oportunităților semnificative”; și conformitatea prezentărilor de informații relevante privind taxonomia, detaliate în Secțiunea „Taxonomia de mediu UE”, cu cerințele de raportare aplicabile ale Articolului 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 („Regulamentul privind Taxonomia”).
2 Limitări inerente în întocmirea Raportării consolidate privind durabilitatea Criteriile, natura Raportării consolidate privind durabilitatea și absența unor practici acumulate de-a lungul timpului, a unor aplicări standard precum și a practicilor de raportare, permit adoptarea unor metodologii de evaluare diferite, dar acceptabile, care pot duce la diferențe între entități. Metodologiile de evaluare adoptate pot avea un impact și asupra comparabilității aspectelor privind durabilitatea raportate de diferite organizații și de la an la an în cadrul unei organizații, pe măsură ce metodologiile se dezvoltă. În raportarea informațiilor prognozate, în conformitate cu Standardele Europene de Raportare privind durabilitatea, Administratorii Grupului trebuie să întocmească aceste informații prognozate pe baza unor ipoteze prezentate cu privire la evenimente care pot avea loc în viitor și la acțiuni viitoare posibile ale Grupului. Rezultatul real este probabil să fie diferit, deoarece evenimentele anticipate nu au loc întotdeauna conform așteptărilor. La determinarea prezentărilor de informații din Raportarea consolidată privind durabilitatea, Administratorii Grupului interpretează termeni juridici nedefiniți și alți termeni. Acești termeni juridici nedefiniți și alți termeni pot fi interpretați diferit, inclusiv în ceea ce privește conformitatea juridică a interpretării lor și, în consecință, sunt supuși unor incertitudini. Vă atragem atenția asupra următoarelor limitări specifice discutate în Raportarea consolidată privind durabilitatea: Raportarea de mediu, așa cum este aplicată de toate societățile, include informații bazate pe scenarii legate de climă care sunt supuse incertitudinii inerente din cauza cunoștințelor științifice și economice incomplete despre probabilitatea, momentul sau efectul posibilelor impacturi climatice fizice și de tranziție viitoare. Pentru evitarea oricărui dubiu, domeniul de aplicare al misiunii noastre și al responsabilităților noastre nu va include efectuarea serviciilor necesare pentru orice asigurare privind fiabilitatea, compilarea corectă sau acuratețea informațiilor prospective. Orice indicatori ai emisiilor în lanțul de aprovizionare enumerați în Raportarea consolidată privind durabilitatea pot include informații oferite de furnizori și surse terțe. Procedurile noastre nu includ obținerea de asigurări cu privire la informațiile oferite de furnizori sau terți. Raportarea consolidată privind durabilitatea poate include indicatori care decurg din evenimente raportate legate de angajați și subcontractanți. Ca atare, este posibil ca testele noastre să nu identifice denaturări legate de completitudine, de exemplu în cazurile în care este posibil ca evenimentele să fi avut loc, dar nu au fost raportate. Raportarea consolidată privind durabilitatea include in calculul greutății substanțelor cu motive de îngrijorare și a intrărilor de materiale, factori de conversie care pot varia semnificativ în funcție de sursa datelor. Această variabilitate poate introduce inconsistențe în modul în care greutatea substanțelor si a materialelor sunt raportate. Responsabilitățile Administratorilor Grupului Administratorii Grupului sunt responsabili pentru proiectarea, implementarea și menținerea unui proces de identificare a informațiilor incluse în Raportarea consolidata privind durabilitatea, în conformitate cu ESRS, precum și pentru prezentarea acestui proces în capitolul „ESRS 2 Informații generale”, secțiunea „[IRO-1] - Descrierea procesului de identificare și de evaluare a impacturilor, a riscurilor și a oportunităților semnificative” din Raportarea consolidată privind durabilitatea. Această responsabilitate include: înțelegerea contextului în care se derulează activitățile și relațiile de afaceri ale Grupului și dezvoltarea unei înțelegeri a părților interesate afectate; identificarea impacturilor actuale și potențiale (atât negative, cât și pozitive) legate de aspectele de durabilitate, precum și a riscurilor și oportunităților care afectează sau care ne putem aștepta să afecteze poziția financiară consolidată, performanța financiară consolidată, fluxurile consolidate de numerar, accesul la finanțare sau costul capitalului Grupului pe termen scurt, mediu sau lung; evaluarea măsurii în care impacturile, riscurile și oportunitățile identificate în legătură cu aspectele de durabilitate sunt semnificative prin selectarea și aplicarea unor praguri adecvate; și elaborarea unor metodologii și formularea unor ipoteze care sunt rezonabile în circumstanțele date.
3 Administratorii Grupului sunt, de asemenea, responsabili pentru întocmirea Raportării consolidate privind durabilitatea, în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 2844/2016 cu modificările ulterioare, Capitolul 7, secțiunea 7.3 de punere în aplicare a Articolului 29 (a) din Directiva UE 2013/34/UE, inclusiv: conformitatea cu Standardele Europene de Raportare a Durabilității (“ESRS”); întocmirea prezentărilor de informații privind taxonomia din Raportarea consolidată privind durabilitatea, detaliate în Secțiunea „Taxonomia de mediu UE”, în conformitate cu Articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 („Regulamentul privind Taxonomia”); proiectarea, implementarea și menținerea acelor controale interne considerate necesare pentru a permite întocmirea Raportării consolidate privind durabilitatea fără denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare; și selectarea și aplicarea unor metode adecvate de raportare a durabilității, precum și formularea de ipoteze și estimări cu privire la prezentările de informații individuale privind durabilitatea, care sunt rezonabile în circumstanțele date. Persoanele responsabile cu guvernanța au responsabilitatea de a supraveghea procesul de raportare consolidată al Grupului privind durabilitatea. Responsabilitățile auditorului Obiectivele noastre constau in planificarea și efectuarea misiunii de asigurare în așa fel încât să obținem o asigurare limitată cu privire la măsura în care Raportarea consolidată privind durabilitatea este lipsită de denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare și în emiterea unui raport de asigurare limitată care include concluzia noastră. Denaturările pot fi cauzate fie de fraudă, fie de eroare și sunt considerate semnificative dacă se poate preconiza, în mod rezonabil, că acestea, individual sau cumulat, vor influența deciziile utilizatorilor luate în baza Raportării Consolidate privind durabilitatea în ansamblul său. Ca parte a unei misiuni de asigurare limitată în conformitate cu ISAE 3000 (Revizuit), exercităm raționamentul profesional și menținem scepticismul profesional pe parcursul întregii misiuni. Procedurile într-o misiune de asigurare limitată diferă ca natură și plasare în timp și sunt mai restrânse decât cele dintr-o misiune de asigurare rezonabilă. În consecință, nivelul de asigurare obținut într-o misiune de asigurare limitată este semnificativ mai redus decât asigurarea care ar fi fost obținută dacă s-ar fi desfășurat o misiune de asigurare rezonabilă. Responsabilitățile noastre în ceea ce privește Raportarea consolidată privind durabilitatea, în legătură cu Procesul, includ: obținerea unei înțelegeri a Procesului, dar nu în scopul formulării unei concluzii privind eficacitatea acestuia, inclusiv privind rezultatul Procesului; proiectarea și efectuarea de proceduri pentru a evalua dacă Procesul este consecvent cu descrierea acestuia făcută de Grup, așa cum este prezentat în capitolul „ESRS 2 Informații generale”, secțiunea „[IRO-1] - Descrierea procesului de identificare și de evaluare a impacturilor, a riscurilor și a oportunităților semnificative”. Alte responsabilități ale noastre în ceea ce privește Raportarea consolidată privind durabilitatea includ: obținerea unei înțelegeri a mediului de control al Grupului, a proceselor și a sistemelor de informații relevante pentru întocmirea Raportării consolidate privind durabilitatea, dar fără a evalua proiectarea anumitor activități de control, fără obținerea de probe despre implementarea acestora sau a testa eficacitatea lor operațională; identificarea prezentărilor de informații în care este probabil să apară denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare; proiectarea și efectuarea de proceduri ca răspuns la prezentările de informații din Raportarea consolidată privind durabilitatea în care este probabil să apară denaturări semnificative. Riscul de a nu detecta o denaturare semnificativă cauzată de fraudă este mai mare decât în cazul unei erori, deoarece frauda poate implica complicitate, falsificare, omisiuni intenționate, prezentări eronate sau eludarea controlului intern.
4 Independența noastră și managementul calității Am respectat cerințele de independență și alte cerințe etice conform Codului Etic Internațional pentru Profesioniștii Contabili (inclusiv Standardele Internaționale de Independență) emis de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili („Codul”) și celorlalte cerințe etice relevante în România, inclusiv Legea nr. 162/2017 cu modificările ulterioare, pentru misiunea noastră de asigurare asupra Raportării privind durabilitatea, și ne-am îndeplinit celelalte responsabilități etice în conformitate cu aceste cerințe și cu Codul IESBA. Codul are la bază principiile fundamentale de integritate, obiectivitate, competență profesională și atenție cuvenită, confidențialitate și comportament profesional. Am aplicat Standardul Internațional privind Managementul Calității (ISQM 1), Managementul Calității pentru Firmele care Efectuează Audituri sau Revizuiri ale Situațiilor Financiare sau Alte Misiuni de Asigurare sau de Servicii Conexe și în consecință menținem și aplicăm un sistem cuprinzător de control al calității care include politici și proceduri documentate cu privire la respectarea cerințelor etice, a standardelor profesionale și a cerințelor legale și de reglementare aplicabile. Sinteza activității efectuate O misiune de asigurare limitată implică efectuarea de proceduri pentru obținerea de probe cu privire la Raportarea consolidată privind durabilitatea. Natura, plasarea în timp și amploarea procedurilor selectate depind de raționamentul profesional, inclusiv identificarea prezentărilor de informații în care este probabil să apară denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare, în Raportarea consolidată privind durabilitatea. În desfășurarea misiunii noastre de asigurare limitată, în ceea ce privește Procesul, noi: Am obținut o înțelegere a Procesului prin: - efectuarea de intervievări pentru a înțelege sursele informațiilor utilizate de conducere (de exemplu, acorduri cu părțile interesate, planuri de afaceri și documente privind strategia); și - examinarea documentației interne a Grupului referitoare la Procesul său; și Am evaluat dacă probele obținute ca urmare a procedurilor noastre privind Procesul Grupului sunt consecvente cu descrierea Procesului prezentată în capitolul „ESRS 2 Informații generale”, secțiunea „[IRO-1] - Descrierea procesului de identificare și de evaluare a impacturilor, a riscurilor și a oportunităților semnificative”. În desfășurarea misiunii noastre de asigurare limitată, în ceea ce privește Raportarea consolidată privind durabilitatea, noi: Am obținut o înțelegere a proceselor de raportare ale Grupului, relevante pentru întocmirea Raportării sale consolidate de durabilitate prin: - efectuarea de intervievări pentru a înțelege mediul de control, procesele și sistemele informatice ale Grupului relevante pentru întocmirea declarației consolidate privind durabilitatea; Am evaluat dacă informațiile semnificative obținute prin Procesul de identificare a informațiilor necesare de prezentat în Raportarea consolidată privind durabilitatea sunt incluse în Raportarea consolidată privind durabilitatea; Am evaluat dacă structura și modul de prezentare a Raportării consolidate privind durabilitatea sunt conforme cu Standardele Europene de Raportare privind durabilitatea („ESRS”); Am efectuat intervievări ale personalului relevant și proceduri analitice asupra prezentărilor de informații selectate din Raportarea consolidată privind durabilitatea; Am efectuat proceduri de fond pe baza unui eșantion de prezentări de informații selectate din Raportarea consolidată privind durabilitatea;
5 Am obținut probe privind metodele de realizare a estimărilor semnificative și a informațiilor prognozate și despre modul în care aceste metode au fost aplicate; Am obținut o înțelegere a procesului de identificare a activităților economice eligibile pentru taxonomie și a prezentărilor de informații corespunzătoare din Raportarea consolidată privind durabilitatea; Considerăm că probele pe care le-am obținut sunt suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru concluzia noastră. Horațiu Pîrvulescu, Partener de audit Înregistrat în Registrul public electronic al auditorilor financiari și firmelor de audit cu numărul AF 4891 În numele: DELOITTE AUDIT S.R.L. Înregistrată în Registrul public electronic al auditorilor financiari și firmelor de audit cu numărul FA 25 Clădirea The Mark, Calea Griviței nr. 84-98 și 100-102, etajul 9, Sector 1 București, România 30 martie 2026
Deloitte Audit S.R.L. Clădirea The Mark Tower, Calea Griviței nr. 82-98, Sector 1, 010735 București, România Tel: +40 21 222 16 61 Fax: +40 21 222 16 60 www.deloitte.ro Deloitte se referă la una sau mai multe dintre societățile Deloitte Touche Tohmatsu Limited ("DTTL"), rețeaua sa globală de firme membre și entitățile afiliate acestora (colectiv, "organizația Deloitte"). DTTL (denumită și "Deloitte Global") și fiecare dintre societățile sale membre și entitățile afiliate, sunt societăți independente și separate din punct de vedere legal, care nu se pot obliga ori angaja reciproc cu privire la terțe părți. DTTL și fiecare societate membră DTTL și entitate asociată își asumă răspunderea exclusiv în limita propriilor acțiuni și omisiuni, iar nu și pentru cele ale altor entități. DTTL nu furnizează servicii către clienți. Pentru a afla mai multe, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre. 1 BF86173348A5821B6C16AB123244ACAB RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT Către Acționarii Med Life S.A. Raport cu privire la auditul situațiilor financiare consolidate Opinie 1. Am auditat situațiile financiare consolidate ale Societății Med Life S.A. și ale filialelor sale (“Grupul”), cu sediul social în Calea Griviței, nr. 365, sectorul 1, București, identificată prin codul unic de înregistrare fiscală 8422035, care cuprind situația consolidată a poziției financiare la data de 31 decembrie 2025, situația consolidată a rezultatului global, situația consolidată a modificărilor capitalurilor proprii și situația consolidată a fluxurilor de trezorerie aferente exercițiului încheiat la această dată, precum și note la situațiile financiare consolidate care includ informații semnificative privind politicile contabile. 2. Situațiile financiare consolidate la 31 decembrie 2025 se identifică astfel: Activ net: 558.823.544 Lei Pierderea netă a exercițiului financiar: 3.850.654 Lei 3. În opinia noastră, situațiile financiare consolidate anexate prezintă fidel, sub toate aspectele semnificative poziția financiară consolidată a Grupului la data de 31 decembrie 2025, performanța sa financiară consolidată și fluxurile sale de trezorerie consolidate aferente exercițiului încheiat la data respectivă, în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr. 2844/2016 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară („OMF 2844/2016”) cu modificările și completările ulterioare. Baza pentru opinie 4. Am desfășurat auditul nostru în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit (“ISA”), Regulamentul UE nr. 537 al Parlamentului și al Consiliului European (denumit în cele ce urmează „Regulamentul”) și Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative (denumită în continuare „Legea 162/2017”). Responsabilitățile noastre în baza acestor standarde sunt descrise detaliat în secțiunea “Responsabilitățile auditorului într-un audit al situațiilor financiare consolidate” din raportul nostru. Suntem independenți față de Grup, conform Codului Etic Internațional pentru Profesioniștii Contabili emis de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili (inclusiv Standardele Internaționale de Independență) (codul IESBA), așa cum este aplicabil auditului situațiilor financiare ale entităților de interes public, împreuna cu cerințele etice care sunt relevante pentru auditul situațiilor financiare în România, inclusiv Regulamentul și Legea 162/2017. Ne-am îndeplinit responsabilitățile etice conform acestor cerințe și conform Codului IESBA. Considerăm că probele de audit pe care le-am obținut sunt suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru opinia noastră. Aspectele cheie de audit 5. Aspectele cheie de audit sunt acele aspecte care, în baza raționamentului nostru profesional, au avut cea mai mare importanță pentru auditul situațiilor financiare consolidate din perioada curentă. Aceste aspecte au fost abordate în contextul auditului situațiilor financiare consolidate în ansamblu și în formarea opiniei noastre asupra acestora și nu oferim o opinie separată cu privire la aceste aspecte.
2 Aspecte cheie de audit Cum am adresat aspectul cheie al auditului Testarea pentru depreciere a fondului comercial La data de 31 decembrie 2025, situația consolidată a poziției financiare includea un fond comercial în valoare de 506.141.959 RON. Așa cum este prezentat în Nota 4, fondul comercial este testat anual pentru depreciere sau mai frecvent, în cazul în care există indicatori de depreciere, la nivelul a 7 grupuri de unități generatoare de numerar, utilizând modele de fluxuri de numerar actualizate. Evaluarea pentru depreciere necesită exercitarea unei judecăți semnificative din partea conducerii în estimarea valorii recuperabile a grupurilor de unități generatoare de numerar la care a fost alocat fondul comercial. Având în vedere importanța valorii contabile a fondului comercial, gradul ridicat de judecată implicat și estimările utilizate de conducere în determinarea fluxurilor de numerar viitoare, am considerat că evaluarea deprecierii fondului comercial reprezintă o chestiune cheie de audit. Procedurile noastre în legătură cu evaluarea deprecierii fondului comercial au inclus, dar nu s-au limitat la următoarele: Înțelegerea procesului de testare a deprecierii fondului comercial; Evaluarea proiectării și implementării controalelor interne (“design and implementation”); Evaluarea modului de determinare a grupurilor de unități generatoare de numerar; Pentru un eșantion de grupuri de unități generatoare de numerar (GUGN), am efectuat următoarele proceduri: o am implicat specialiștii noștri în evaluare pentru a verifica metodologia utilizată; o am analizat competența experților angajați de conducere și le-am evaluat obiectivitatea și independența; o am testat acuratețea matematică a modelului de fluxuri de numerar actualizate; o am evaluat ipotezele utilizate în estimarea fluxurilor de numerar viitoare comparativ cu performanțele istorice, pentru a determina caracterul rezonabil al estimărilor conducerii; o am evaluat analiza de senzitivitate pregătită de conducere pentru ipotezele cheie; o am efectuat analize independente suplimentare de senzitivitate pentru a evalua impactul unor posibile modificări ale ipotezelor asupra testului de depreciere; o am purtat discuții cu conducerea privind baza ipotezelor cheie și raționamentele din spatele ajustărilor efectuate; Am evaluat caracterul adecvat și complet al prezentărilor incluse în situațiile financiare consolidate. Alte informații 6. Administratorii sunt responsabili pentru întocmirea și prezentarea altor informații. Acele alte informații cuprind Raportul consolidat al administratorilor și Raportul de remunerare, dar nu cuprind situațiile financiare consolidate și raportul auditorului cu privire la acestea. Opinia noastră cu privire la situațiile financiare consolidate nu acoperă și aceste alte informații și cu excepția cazului în care se menționează explicit în raportul nostru, nu exprimăm nici un fel de concluzie de asigurare cu privire la acestea.
3 În legătură cu auditul situațiilor financiare consolidate pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025, responsabilitatea noastră este să citim acele alte informații și, în acest demers, să apreciem dacă acele alte informații sunt semnificativ inconsecvente cu situațiile financiare consolidate, sau cu cunoștințele pe care noi le-am obținut în timpul auditului, sau dacă ele par a fi denaturate semnificativ. Alte responsabilități de raportare cu privire la alte informații – Raportul consolidat al administratorilor În ceea ce privește Raportul consolidat al administratorilor, am citit și raportăm dacă acesta a fost întocmit, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu OMF 2844/2016 cu modificările și completările ulterioare. În baza exclusiv a activităților care trebuie desfășurate în cursul auditului situațiilor financiare consolidate, în opinia noastră: a) Informațiile prezentate în Raportul consolidat al administratorilor pentru exercițiul financiar pentru care au fost întocmite situațiile financiare consolidate sunt în concordanță, în toate aspectele semnificative, cu situațiile financiare consolidate; b) Raportul consolidat al administratorilor, a fost întocmit, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu OMF 2844/2016 cu modificările și completările ulterioare. În plus, în baza cunoștințelor și înțelegerii noastre cu privire la Grup și la mediul acesteia, dobândite în cursul auditului situațiilor financiare consolidate pentru exercițiul financiar încheiat la data de 31 decembrie 2025, ni se cere să raportăm dacă am identificat denaturări semnificative în Raportul consolidat al administratorilor. Nu avem nimic de raportat cu privire la acest aspect. Alte responsabilități de raportare cu privire la alte informații – Raportul de remunerare Cu privire la Raportul de remunerare, am citit Raportul de remunerare pentru a determina dacă acesta prezintă, sub toate aspectele semnificative, informațiile cerute de articolul 107, alin. (1) și (2) din Legea 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată. Nu avem nimic de raportat cu privire la acest aspect. Responsabilitățile conducerii și ale persoanelor responsabile cu guvernanța pentru situațiile financiare consolidate 7. Conducerea este responsabilă pentru întocmirea și prezentarea fidelă a situațiilor financiare consolidate în conformitate cu OMF 2844/2016 și pentru acel control intern pe care conducerea îl consideră necesar pentru a permite întocmirea de situații financiare consolidate lipsite de denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare. 8. În întocmirea situațiilor financiare consolidate, conducerea este responsabilă pentru aprecierea capacității Grupului de a-și continua activitatea, prezentând, dacă este cazul, aspectele referitoare la continuitatea activității și utilizând contabilitatea pe baza continuității activității, cu excepția cazului în care conducerea fie intenționează să lichideze Grupul sau să oprească operațiunile, fie nu are nicio altă alternativă realistă în afara acestora. 9. Persoanele responsabile cu guvernanța sunt responsabile pentru supravegherea procesului de raportare financiară al Grupului.
4 Responsabilitățile auditorului într-un audit al situațiilor financiare consolidate 10. Obiectivele noastre constau în obținerea unei asigurări rezonabile privind măsura în care situațiile financiare consolidate, în ansamblu, sunt lipsite de denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare, precum și în emiterea unui raport al auditorului care include opinia noastră. Asigurarea rezonabilă reprezintă un nivel ridicat de asigurare, dar nu este o garanție a faptului că un audit desfășurat în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit va detecta întotdeauna o denaturare semnificativă, dacă aceasta există. Denaturările pot fi cauzate fie de fraudă, fie de eroare și sunt considerate semnificative dacă se poate preconiza, în mod rezonabil, că acestea, individual sau cumulat, vor influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate în baza acestor situații financiare consolidate. 11. Ca parte a unui audit în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit, exercităm raționamentul profesional și menținem scepticismul profesional pe parcursul auditului. De asemenea: Identificăm și evaluăm riscurile de denaturare semnificativă a situațiilor financiare consolidate, cauzate fie de fraudă, fie de eroare, proiectăm și executăm proceduri de audit ca răspuns la respectivele riscuri și obținem probe de audit suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru opinia noastră. Riscul de nedetectare a unei denaturări semnificative cauzate de fraudă este mai ridicat decât cel de nedetectare a unei denaturări semnificative cauzate de eroare, deoarece frauda poate presupune înțelegeri secrete, fals, omisiuni intenționate, declarații false și evitarea controlului intern. Înțelegem controlul intern relevant pentru audit, în vederea proiectării de proceduri de audit adecvate circumstanțelor, dar fără a avea scopul de a exprima o opinie asupra eficacității controlului intern al Grupului. Evaluăm gradul de adecvare a politicilor contabile utilizate și caracterul rezonabil al estimărilor contabile și al prezentărilor aferente de informații realizate de către conducere. Formulăm o concluzie cu privire la gradul de adecvare a utilizării de către conducere a contabilității pe baza continuității activității și determinăm, pe baza probelor de audit obținute, dacă există o incertitudine semnificativă cu privire la evenimente sau condiții care ar putea genera îndoieli semnificative privind capacitatea Grupului de a-și continua activitatea. În cazul în care concluzionăm că există o incertitudine semnificativă, trebuie să atragem atenția în raportul auditorului asupra prezentărilor aferente din situațiile financiare consolidate sau, în cazul în care aceste prezentări sunt neadecvate, să ne modificăm opinia. Concluziile noastre se bazează pe probele de audit obținute până la data raportului auditorului. Cu toate acestea, evenimente sau condiții viitoare pot determina Grupul să nu își mai desfășoare activitatea în baza principiului continuității activității. Evaluăm prezentarea, structura și conținutul general al situațiilor financiare consolidate, inclusiv al prezentărilor de informații, și măsura în care situațiile financiare consolidate reflectă tranzacțiile și evenimentele de bază într-o manieră care realizează prezentarea fidelă. Planificăm și efectuăm auditul Grupului pentru a obține probe de audit suficiente și adecvate cu privire la informațiile financiare ale entităților sau departamentelor din cadrul Grupului, ca bază pentru exprimarea unei opinii cu privire la situațiile financiare consolidate ale Grupului. Suntem responsabili pentru coordonarea, supravegherea și revizuirea activității de audit efectuate pentru auditul Grupului. Suntem singurii responsabili pentru opinia noastră de audit. 12. Am comunicat persoanelor responsabile cu guvernanța, printre alte aspecte, aria planificată și programarea în timp a auditului, precum și principalele constatări ale auditului, inclusiv orice deficiențe semnificative ale controlului intern, pe care le identificăm pe parcursul auditului. 13. De asemenea, furnizăm persoanelor responsabile cu guvernanța o declarație că am respectat cerințele etice relevante privind independența și că le-am comunicat toate relațiile și alte aspecte despre care s-ar putea presupune, în mod rezonabil, că ne afectează independența și, acolo unde este cazul, acțiunile întreprinse pentru eliminarea riscurilor sau măsurile de protecție aplicate.
5 14. Dintre aspectele comunicate cu persoanele responsabile cu guvernanța, stabilim care sunt aspectele cele mai importante pentru auditul situațiilor financiare consolidate din perioada curentă și care reprezintă, prin urmare, aspecte cheie de audit. Descriem aceste aspecte în raportul auditorului, cu excepția cazului în care legile sau reglementările interzic prezentarea publică a aspectului sau a cazului în care, în circumstanțe extrem de rare, determinam că un aspect nu ar trebui comunicat în raportul nostru deoarece se preconizează în mod rezonabil ca beneficiile interesului public să fie depășite de consecințele negative ale acestei comunicări. Raport cu privire la alte dispoziții legale și de reglementare 15. Am fost numiți de Adunarea Generală a Acționarilor la data de 10 octombrie 2024 să audităm situațiile financiare consolidate ale Grupului pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025. Durata totală neîntreruptă a angajamentului nostru, incluzând reînnoirile și numirile în funcție este de 7 ani, acoperind exercițiile financiare încheiate în perioada 31 decembrie 2016 31 decembrie 2020 și 31 decembrie 2024 31 decembrie 2025. Confirmăm că: Opinia noastră de audit este în concordanță cu raportul suplimentar prezentat Comitetului de Audit al Grupului, pe care l-am emis în aceeași dată în care am emis și acest raport. De asemenea, în desfășurarea auditului nostru, ne-am păstrat independența față de entitatea auditată. Nu au fost furnizate serviciile non-audit interzise, menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul UE nr. 537/2014. Raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit 16. Pentru exercițiul financiar anterior exercițiului financiar pentru care au fost întocmite situațiile financiare consolidate, Grupul nu a avut obligația, conform OMF 2844/2016, punctele 60 2 - 60 6 , de a publica un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit. Partenerul de misiune al auditului pentru care s-a întocmit acest raport al auditorului independent este Horațiu Pîrvulescu. Raport privind conformitatea cu Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative („Legea 162/2017”) și Regulamentul Delegat (UE) 2018/815 al Comisiei privind Standardul Tehnic de Reglementare privind Formatul Unic European de Raportare Electronică („ESEF”). 17. Am efectuat o misiune de asigurare rezonabilă asupra conformității cu Regulamentul Delegat (UE) 2018/815 al Comisiei aplicabil situațiilor financiare consolidate incluse în raportul financiar anual al Grupului, astfel cum sunt prezentate în fișierele digitale care includ codul unic în LEI 254900RJWPQ4SLGCPI85 („Fișierele Digitale”). (I) Responsabilitatea conducerii și a persoanelor însărcinate cu guvernanța pentru Fișierele Digitale întocmite în conformitate cu ESEF Conducerea este responsabilă pentru întocmirea Fișierelor Digitale în conformitate cu ESEF. Această responsabilitate presupune: proiectarea, implementarea și menținerea controlului intern relevant pentru aplicarea ESEF; selectarea și aplicarea etichetelor iXBRL corespunzătoare; asigurarea conformității dintre Fișierele Digitale și situațiile financiare consolidate care vor fi depuse în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr. 2844/2016 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară („OMF 2844/2016”) cu modificările și completările ulterioare. Persoanele însărcinate cu guvernanța sunt responsabile cu supravegherea întocmirii Fișierelor Digitale în conformitate cu ESEF.
6 (II) Responsabilitatea auditorului pentru auditul Fișierelor Digitale Avem responsabilitatea de a exprima o concluzie cu privire la măsura în care situațiile financiare consolidate incluse în raportul financiar anual sunt în conformitate cu cerințele ESEF, în toate aspectele semnificative, în baza probelor obținute. Misiunea noastră de asigurare rezonabilă a fost efectuată în conformitate cu Standardul internațional privind Misiunile de Asigurare 3000 (revizuit), Alte misiuni de asigurare decât auditurile sau revizuirile informațiilor financiare istorice (ISAE 3000) emis de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare. Societatea noastră aplică Standardul Internațional privind Managementul Calității 1 („ISQM 1”) și, în consecință, menține un sistem cuprinzător de control al calității, inclusiv politici și proceduri documentate privind conformitatea cu cerințe etice, standarde profesionale și cerințe legale și de reglementare aplicabile. O misiune de asigurare rezonabilă în conformitate cu ISAE 3000 presupune efectuarea de proceduri pentru a obține probe cu privire la conformitatea cu ESEF. Natura, plasarea în timp și amploarea procedurilor selectate depind de raționamentul auditorului, inclusiv de evaluarea riscului de abateri semnificative de la cerințele ESEF, cauzate fie de fraudă, fie de eroare. O misiune de asigurare rezonabilă presupune: obținerea unei înțelegeri a procesului Societății de pregătire a Fișierelor Digitale in conformitate cu ESEF, inclusiv a controalelor interne relevante; reconcilierea Fișierelor Digitale care includ datele etichetate cu situațiile financiare consolidate auditate ale Societății care vor fi depuse în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr. 2844/2016 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară („OMF 2844/2016”) cu modificările și completările ulterioare; evaluarea dacă toate situațiile financiare incluse în raportul anual consolidat au fost întocmite într-un format XHTML valabil; evaluarea dacă etichetările iXBRL, inclusiv etichetările voluntare, respectă cerințele ESEF. Considerăm că probele obținute sunt suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru concluzia noastră. În opinia noastră, situațiile financiare consolidate pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025 incluse în raportul financiar anual in Fișierele Digitale respectă, in toate aspectele semnificative, cerințele ESEF. În prezentul raport nu exprimăm o opinie de audit, o concluzie de revizuire sau orice altă concluzie de asigurare privind situațiile financiare consolidate. Opinia noastră asupra situațiilor financiare consolidate ale Societății pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025 este inclusă în secțiunea „Raport cu privire la auditul situațiilor financiare anuale consolidate” de mai sus. Horațiu Pîrvulescu, Partener de audit Înregistrat în Registrul public electronic al auditorilor financiari și firmelor de audit cu nr. AF 4891 În numele: DELOITTE AUDIT S.R.L. Înregistrată în Registrul public electronic al auditorilor financiari și firmelor de audit cu nr. FA 25 Clădirea The Mark, Calea Griviței nr. 84-98 și 100-102, etajul 9, Sector 1 București, România 30 martie 2026
GRUPUL MEDLIFE SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 ÎNTOCMITE ÎN CONFORMITATE CU ORDINUL MINISTRULUI FINANTELOR PUBLICE NUMARUL 2844 / 2016 PENTRU APROBAREA REGLEMENTARILOR CONTABILE CONFORME CU STANDARDELE INTERNATIONALE DE RAPORTARE FINANCIARA
Denumirea societății emitente: MED LIFE S.A. Sediul social: București, Calea Griviței nr. 365, sectorul 1, România Nr. de fax: 0040 374 180 470 Cod unic de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului: 8422035 Număr de ordine în Registrul Comerțului: J1996003709402 Capital social subscris și vărsat: 132.870.492 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează titlurile emise: Bursa de Valori București CUPRINS: PAGINA: SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A POZIȚIEI FINANCIARE 2 SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A REZULTATULUI GLOBAL 3 SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A FLUXURILOR DE TREZORERIE 4 SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A MODIFICARILOR CAPITALURILOR PROPRII 5 – 6 NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE 7 – 64
GRUPUL MEDLIFE SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A POZIȚIEI FINANCIARE LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazului în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 2 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 31 decembrie 31 decembrie Note 2025 2024 ACTIVE Active Imobilizate Fond comercial 4 506.141.959 492.034.979 Imobilizări necorporale 5 115.543.351 120.974.820 Imobilizări corporale 5 1.466.340.590 1.303.969.853 Drepturi de utilizare a activelor 13 388.207.329 386.290.334 Alte active financiare 5.3 81.805.318 54.138.411 Total Active Imobilizate 2.558.038.547 2.357.408.397 Active Curente Stocuri 6 152.897.713 148.798.218 Creanțe 7.1. 301.762.702 324.106.860 Alte active 7.2. 54.736.653 55.880.250 Numerar și echivalente de numerar 8 176.178.001 112.808.224 Cheltuieli în avans 9 17.313.081 17.311.896 Total Active Curente 702.888.150 658.905.448 TOTAL ACTIVE 3.260.926.697 3.016.313.845 CAPITALURI ȘI DATORII Datorii pe Termen Lung Datorii din leasing 13,14 298.868.179 286.025.347 Alte datorii pe termen lung 11 51.592.328 69.109.053 Împrumuturi purtătoare de dobânzi 14 1.409.725.830 1.135.073.779 Datorii cu impozitul amânat 26 56.467.607 45.236.597 Total Datorii pe Termen Lung 1.816.653.945 1.535.444.775 Datorii Curente Datorii comerciale și alte datorii 10 507.050.939 571.552.330 Descoperire de cont 14 38.485.631 29.076.066 Porțiunea curentă a datoriei din leasing 13,14 112.051.538 108.288.263 Porțiunea curentă a împrumuturilor purtătoare de dobânzi 14 72.208.446 127.417.891 Datorii cu impozitul pe profit curent 26 834.764 4.322.327 Provizioane 12 12.285.324 17.409.666 Alte datorii 11 142.532.566 118.157.796 Total Datorii Curente 885.449.208 976.224.339 TOTAL DATORII 2.702.103.153 2.511.669.114 CAPITALURI Capital social și prime de capital 15 132.562.337 132.562.337 Acțiuni proprii (3.227.053) (1.760.728) Rezerve 17 309.584.384 232.230.657 Rezultat reportat 45.052.047 69.593.507 Capitaluri atribuibile proprietarilor Grupului 483.971.715 432.625.773 Interese care nu controlează 18 74.851.830 72.018.957 TOTAL CAPITALURI 558.823.544 504.644.731 TOTAL CAPITALURI ȘI DATORII 3.260.926.697 3.016.313.845 Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director Financiar
GRUPUL MEDLIFE SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A REZULTATULUI GLOBAL PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 3 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Note 12 luni încheiate la 31 decembrie 2025 12 luni încheiate la 31 decembrie 2024 Venituri din contracte cu clienții 19 3.173.518.743 2.715.574.711 Alte venituri operaționale 20 13.006.001 8.850.263 VENITURI OPERAȚIONALE 3.186.524.744 2.724.424.974 Consumabile și materiale de reparații (634.437.273) (499.578.757) Cheltuieli cu serviciile prestate de terți 21 (905.101.423) (765.622.489) Cheltuieli cu salariile și cele asimilate salariilor 23 (761.818.567) (645.609.836) Contribuții sociale 23 (28.584.022) (23.853.508) Amortizare, depreciere și ajustări de valoare ale imobilizarilor 5,13 (285.792.831) (254.592.721) (Pierderi) din depreciere (inclusiv reversări ale pierderilor din depreciere) 7, 5.3 (8.048.303) (6.475.319) Cheltuieli cu mărfurile (209.592.990) (226.208.593) Alte cheltuieli operaționale 22 (194.154.604) (162.075.380) CHELTUIELI OPERAȚIONALE (3.027.530.014) (2.584.016.603) PROFIT OPERAȚIONAL 158.994.730 140.408.371 Costul finanțării 24 (96.616.415) (102.630.990) Venituri din dobânzi 24 2.293.240 2.175.920 Alte venituri financiare 24 132.058 462.070 Alte cheltuieli financiare 24 (45.665.966) (1.346.241) REZULTAT FINANCIAR (139.857.083) (101.339.241) REZULTAT ÎNAINTE DE IMPOZITARE 19.137.647 39.069.130 Cheltuiala cu impozitul pe profit 26 (22.988.301) (22.316.703) REZULTAT NET (3.850.654) 16.752.427 Proprietarilor Grupului 11.266.998 25.035.987 Intereselor care nu controlează 18 (15.117.651) (8.283.560) Rezultat pe actiune Rezultat pe actiune - de baza 16 0.021 0.047 Rezultat pe actiune - diluat 16 0.021 0.047 ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL CARE NU VOR FI RECLASIFICATE ÎN CONTUL DE PROFIT SAU PIERDERE Reevaluarea terenurilor și clădirilor 61.769.414 - Impozit amânat pentru alte elemente ale rezultatului global (9.883.106) - TOTAL ALTE ELEMENTE DE REZULTAT GLOBAL 51.886.308 - Total alte elemente de rezultat global atribuibile Proprietarilor Grupului 43.554.931 - Intereselor care nu controlează 8.331.378 - TOTAL REZULTAT GLOBAL 48.035.654 16.752.427 Total rezultat global atribuibil: Proprietarilor Grupului 54.821.929 25.035.987 Intereselor care nu controlează 18 (6.786.273) (8.283.560) Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director financiar
GRUPUL MEDLIFE SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A FLUXURILOR DE TREZORERIE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazului în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 4 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Nota 12 luni încheiate la 31 decembrie, 2025 12 luni încheiate la 31 decembrie, 2024 Profit înainte de impozitare 26 19.137.647 39.069.130 Ajustări pentru Depreciere si ajustari de depreciere ale mijloacelor fixe 5,13 285.792.831 254.592.721 (Castigul)/Pierderea neta din reevaluarea imobilizarilor corporale 5 (463.313) - Miscari in provizioane (3.558.932) 4.727.712 Venituri din dobânzi 24 (2.293.240) (2.175.920) Cheltuiala cu dobânda 24 96.616.415 102.630.990 Pierderi din depreciere (inclusiv reluări ale pierderilor din depreciere) 7, 5.3 8.048.303 6.475.319 Pierderi de valoare pentru alte active circulante 6 420.853 - Cheltuiala cu beneficiile acordate sub forma de actiuni 23 1.596.057 - (Câștig)/pierdere din diferențe de curs valutar nerealizate 24 45.890.983 (812.323) Alte venituri 24 (225.017) (441.497) Venituri din subventii pentru investitii 20 (3.242.692) - Câștig/(Pierdere) din vânzarea activelor pe termen lung (1.770.323) - Fluxuri de trezorerie din exploatare înainte de modificările în capitalul circulant 445.949.572 404.066.132 Descresteri/(Cresteri) ale soldurilor de creante (9.311.902) (81.969.328) Descresteri/(Cresteri) ale soldurilor de stocuri (3.898.657) (36.397.101) Descresteri/(Cresteri) de cheltuieli in avans 78.035 (5.484.731) Cresteri/(descresteri) de datorii (104.030.381) 109.393.774 Numerar utilizat în modificările în capitalul circulant (117.162.905) (14.457.386) Numerar generat din exploatare 328.786.667 389.608.746 Dobânzi plătite 14 (82.697.212) (83.880.922) Dobânzi primite 2.291.879 2.175.920 Impozit pe profit plătit 26 (25.681.728) (22.280.461) Numerar net generat din activități de exploatare 222.699.606 285.623.283 Investiții în combinări de întreprinderi, net de numerarul achiziționat, și avansuri plătite pentru combinări de întreprinderi 4,27 (10.635.628) (51.506.359) Achiziții de imobilizări necorporale 5 (8.536.452) (19.278.373) Achiziții de imobilizări corporale 5 (219.179.953) (236.736.304) Venituri din vânzări de mijloace fixe 2.665.544 - Numerar net utilizat în activitatea de investiții (235.686.489) (307.521.036) Încasări din împrumuturi 14 319.745.383 221.540.083 Rambursări de împrumuturi 14 (127.606.767) (86.221.158) Plati pentru leasing 14 (105.191.016) (97.366.474) Dividende plătite intereselor care nu controlează (3.704.036) (2.066.916) Plăți pentru achiziții de acțiuni proprii (1.466.325) (1.078.836) Achiziții adiționale de participații 18 (5.420.579) (371.815) Numerar net din activitatea de finanțare 76.356.660 34.434.884 Modificarea netă de numerar și echivalent de numerar 63.369.777 12.537.131 Numerar și echivalente de numerar la începutul perioadei 112.808.224 100.271.093 Numerar și echivalente de numerar la sfârșitul perioadei 176.178.001 112.808.224 Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director financiar
GRUPUL MEDLIFE SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazului în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 5 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Capital social Actiuni proprii Prime de emisiune Rezerve legale si alte rezerve Rezerva din reevaluare Rezultat reportat Capitaluri atribuibile proprietarilor Grupului Interese care nu controleaza Total capitaluri Sold la 31 decembrie 2024 132.870.492 (1.760.728) (308.155) 82.733.608 149.497.049 69.593.507 432.625.774 72.018.957 504.644.731 (Pierderea)/ Profitul anului curent - - - - - 11.266.998 11.266.998 (15.117.651) (3.850.654) Impactul reevaluarii terenurilor si a cladirilor - - - - 51.851.108 - 51.851.108 9.918.307 61.769.415 Impozit amanat pentru alte elemente ale rezultatului global - - - - (8.296.177) - (8.296.177) (1.586.929) (9.883.106) Total rezultat global - - - - 43.554.931 11.266.998 54.821.929 (6.786.273) 48.035.654 Recunoașterea altor rezerve în scopuri fiscale (rezerve legale) (Nota 17) - - - 1.343.483 - (1.343.483) - - - Recunoașterea altor rezerve (Nota 17) - - - 31.063.945 - (31.063.945) - - - Rezultatul reportat din transferul surplusului din reevaluare (Nota 17) - - - - (204.688) 204.688 - - - Beneficii sub forma actiunilor acordate angajatilor (Nota 23) - - - 1.596.057 - - 1.596.057 - 1.596.057 Creștere în ceea ce privește interesele care nu controlează ca rezultat al combinărilor de întreprinderi (Nota 18) - - - - - - - 1.132.887 1.132.887 Achizitie de participatii aditionale (Nota 18) - - - - - (3.605.720) (3.605.720) (749.081) (4.354.801) Distribuire de dividende (Nota 15) - - - - - - - (182.370) (182.370) Conversia imprumuturilor in capitaluri proprii (Nota 18) - - - - - - - 9.417.710 9.417.710 Crestere din achizitia de actiuni proprii (Nota 15) - (1.466.325) - - - - (1.466.325) - (1.466.325) Sold la 31 decembrie 2025 132.870.492 (3.227.053) (308.155) 116.737.092 192.847.292 45.052.047 483.971.714 74.851.830 558.823.544 În cursul anului 2025, Grupul a efectuat reevaluarea terenurilor și clădirilor deținute – vă rugăm să consultați Nota 5 și Nota 26 pentru informații relevante și impactul global. De asemenea, vă rugăm să consultați Nota 18 pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului 2025 cu participații minoritare. Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director financiar
GRUPUL MEDLIFE SITUAȚIA CONSOLIDATĂ A MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazului în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 6 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Capital social Acțiuni proprii Prime de emisiune Rezerve legale și alte rezerve Rezerva din reevaluare Rezultat reportat Capitaluri atribuibile proprietarilor Grupului Interese care nu controlează Total capitaluri Sold la 31 decembrie 2023 132.870.492 (681.892) (308.155) 63.063.167 149.497.049 70.850.636 415.291.298 78.900.725 494.192.023 Profitul anului curent - - - - - 25.035.987 25.035.987 (8.283.560) 16.752.427 Total rezultat global - - - - - 25.035.987 25.035.987 (8.283.560) 16.752.427 Recunoașterea altor rezerve în scopuri fiscale (rezerve legale) (Nota 17) - - - 751.581 - (751.581) - - - Recunoașterea altor rezerve (Nota 17) - - - 18.918.860 - (18.918.860) - - - Creștere în ceea ce privește interesele care nu controlează ca rezultat al combinărilor de întreprinderi (Nota 18) - - - - - - - 3.065.788 3.065.788 Achiziție ulterioară de interese care nu controlează (Nota 18) - - - - - (6.622.675) (6.622.675) 197.920 (6.424.755) Distribuire de dividende (Nota 15) - - - - - - - (1.861.916) (1.861.916) Creștere din achiziția de acțiuni proprii (Nota 15) - (1.078.836) - - - - (1.078.836) - (1.078.836) Sold la 31 decembrie 2024 132.870.492 (1.760.728) (308.155) 82.733.608 149.497.049 69.593.507 432.625.774 72.018.957 504.644.731 Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director financiar
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 7 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 1. DESCRIEREA ACTIVITĂȚII Med Life S.A. („Societatea-mamă” sau „Societatea”) este o societate pe acțiuni constituită în 1996, în conformitate cu legile și reglementările din România, cu sediul social în Calea Grivitei nr. 365, București, cu un capital social de 132.870.492 RON, având o valoare nominală a acțiunilor de 0,25 RON. Activitatea Societății constă în prestarea de servicii medicale prin intermediul unor centre medicale cu acoperire națională. Med Life S.A., împreună cu filialele sale („Grupul Medlife” sau „Grupul”), oferă o gamă largă de servicii medicale, prin intermediul unei rețele formate din 36 de hiperclinici, 79 de clinici, 18 spitale, 4 maternități și o bancă de celule stem, 42 de laboratoare, 19 farmacii și 17 clinici stomatologice. De asemenea, Grupul are peste 280 de clinici private partenere în toată România. Med Life S.A. este principalul furnizor privat de servicii medicale din România din punct de vedere al cifrei de afaceri, deținând o cotă de piață semnificativă la nivel național. Societatea-mamă a Grupului este Med Life S.A. În conformitate cu prevederile Legii nr. 129/2019, Grupul a identificat următoarele părți care dețin controlul: Familia Marcu: 1. Dl. Mihail Marcu, având în vedere calitatea sa de acționar al Societății, care deține un procent de 12,5958% din capitalul social al acesteia; 2. Dl. Nicolae Marcu, în calitate de acționar al Societății, care deține un procent de 9,7805% din capitalul social al acesteia; 3. Dna. Mihaela Gabriela Cristescu, în calitate de acționar al Societății, care deține un procent de 14,0442% din capitalul social al acesteia. Având în vedere relațiile de rudenie dintre persoanele menționate mai sus, și anume faptul că domnul Mihail Marcu și domnul Nicolae Marcu sunt fiii doamnei Mihaela Gabriela Cristescu, precum și faptul că împreună dețin peste 25% din capitalul social total al societății, s-a stabilit că aceștia controlează împreună societatea și sunt beneficiarii finali ai activității acesteia. Entitățile care fac parte din Grupul Medlife la 31 decembrie 2025 și 31 decembrie 2024 sunt următoarele (procent de deținere):
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 8 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Nr. Crt. Entitatea Activitatea principală Locul de funcționare 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 1 Policlinica de Diagnostic Rapid SA Servicii medicale Brașov, România 83% 83% 2 Medapt SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 83% 83% 3 Histo SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 50% 50% 4 Policlinica de Diagnostic Rapid Medis SRL (indirect)* Servicii medicale Sfântu Gheorghe, România 66% 66% 5 Bahtco Invest SRL Dezvoltare (promovare) imobiliară București, România 100% 100% 6 Med Life Ocupational SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 7 Pharmalife-Med SRL Vanzari retail din farmacii București, România 100% 100% 8 Med Life Broker de Asigurare si Reasigurare SRL Broker de asigurare București, România 99% 99% 9 Genesys Medical Clinic SRL Servicii medicale Arad, România 83% 83% 10 RUR Medical SRL (indirect)* Servicii de inchiriere Brașov, România 83% 83% 11 Biotest Med SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 12 Vital Test SRL Servicii medicale Iași, România 100% 100% 13 Centrul Medical Sama SA Servicii medicale Craiova, România 90% 90% 14 Ultratest SA (direct si indirect)* Servicii medicale Craiova, România 92% 92% 15 Prima Medical SRL Servicii medicale Craiova, România 100% 100% 16 Stem Cells Bank SA Servicii medicale Timișoara, România 100% 100% 17 Dent Estet Clinic SA Servicii medicale stomatologice București, România 65% 65% 18 Green Dental Clinic SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice București, România 33% 33% 19 Aspen Laborator Dentar SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice București, România 49% 49% 20 Centrul Medical Panduri SA Servicii medicale București, România 100% 100% 21 Almina Trading SA Servicii medicale Târgoviște, România 90% 90% 22 Anima Specialty Medical Services SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 23 Anima Promovare si Vanzari SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 24 Valdi Medica SA Servicii medicale Cluj, România 55% 55% 25 Clinica Polisano SRL Servicii medicale Sibiu, România 100% 100% 26 Solomed Clinic SA Servicii medicale Pitești, România 80% 80% 27 Solomed Plus SRL (indirect)* Servicii medicale Pitești, România 80% 80% 28 Sfatul medicului SRL Platformă medicală București, România 100% 100% 29 RMC Dentart (indirect)* Servicii medicale stomatologice Budapesta, Ungaria 100% 89% 30 RMC Medical (indirect)* Servicii medicale Budapesta, Ungaria 100% 89% 31 RMC Medlife Holding Budapesta, Ungaria 100% 89% 32 Badea Medical SRL Servicii medicale Cluj, România 65% 65% 33 Oncoteam Diagnostic SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 34 Centrul medical Micromedica SRL Servicii medicale Piatra Neamț, România 100% 100% 35 Micromedica Targu Neamt SRL (indirect)* Servicii medicale Târgu Neamț, România 100% 100% 36 Micromedica Bacau SRL (indirect)* Servicii medicale Bacău, România 100% 100% 37 Micromedica Roman SRL (indirect)* Servicii medicale Roman, România 100% 100% 38 Medrix Center SRL (indirect)* Servicii medicale Roznov, România 100% 100% 39 Spitalul Lotus SRL Servicii medicale Ploiești, România 100% 100% 40 Pharmachem Distributie SRL Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice București, România 75% 75% 41 KronDent SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Brașov, România 39% 39% 42 Medica SA Servicii medicale Sibiu, România 60% 60% 43 Dent Estet Ploiesti SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Ploiești, România 33% 33% 44 Stomestet SRL Servicii medicale stomatologice Cluj, România 60% 60% 45 Costea Digital Dental SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Oradea, România 38% 38% 46 Expert Med Centrul Medical Irina (indirect)* Servicii medicale Galați, România 76% 76% 47 MNT Healthcare Europe SRL Servicii medicale Ilfov, România 50% 50% 48 MNT Asset Management SRL (indirect)* Holding București, România 50% 50% 49 Pro Life Clinics SRL (indirect)* Servicii medicale Iași, România 78% 78% 50 Onco Card SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 83% 83% 51 Onco Card Invest SRL (indirect)* Holding Brașov, România 83% 83% 52 Tomorad Expert SRL (indirect)* Servicii medicale Sfântu Gheorghe, România 66% 66% 53 IT Repair SRL (indirect)* Servicii medicale Târgu Mureș, România 83% 50%
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 9 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Nr. Crt. Entitatea Activitatea principală Locul de funcționare 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 54 Medici's SRL Servicii medicale Timișoara, România 80% 80% 55 Micro-Medic SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 80% 80% 56 Sweat Concept One SRL Wellness București, România 75% 60% 57 OptiCristal Consult SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 50% 50% 58 Alinora Optimex SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 50% 50% 59 SC M-Profilaxis SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 100% 100% 60 VitaCare Flav SRL (indirect)* Servicii medicale Pitești, România 51% 51% 61 Dent Estet Genesys SRL (indirect)* Servicii medicale Arad, România 74% 74% 62 Sanopass SA Platformă medicală Târgoviște, România 100% 100% 63 Muntenia Medical Competences S.A. (indirect)* Servicii medicale Pitești, România 51% 51% 64 Bios Diagnostic Medical Services SRL (indirect)* Servicii medicale București, România 51% 51% 65 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita S.A. Servicii medicale București, România 51% 51% 66 Medical City Blue SRL (indirect)* Servicii medicale București, România 51% 51% 67 Laborator Cuza Voda SRL (indirect)* Servicii medicale București, România 51% 51% 68 Provita Pain Clinic SA (indirect)* Servicii medicale Suceava, România 36% 36% 69 Policlinica Union SRL (indirect)* Servicii medicale Cluj, România 51% 51% 70 Brol Medical Center S.A. (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 80% 56% 71 Provita 2000 SRL (indirect)* Servicii medicale Constanța, România 100% 100% 72 Nord Management Solutions SRL (indirect)* Dezvoltare (promovare) imobiliară București, România 51% 51% 73 Med Varix SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 56% 56% 74 Personal Genetics SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 75 Nord Soma SA (indirect)* Servicii medicale București, România 26% 26% 76 Super Age by Nord SA (indirect)* Servicii medicale București, România 38% 26% 77 VP-MED Kereskedelmi es Szolgaltato Korlatolt Felelossegu Tarsasag (indirect)* Servicii medicale Budapesta, Ungaria 83% 83% 78 Centrul Medical Antares SRL (indirect)* Servicii medicale Piatra Neamț, România 100% 100% 79 Euromedica Hospital SA(indirect)* Servicii medicale Baia Mare, România 80% 80% 80 Euromedica Administrator SA (indirect)* Holding Baia Mare, România 80% 80% 81 Cabinet Medical Dr. Bacila Mihai SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 48% 0% 82 Alfalux Dent SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Tulcea, Romania 60% 0% 83 Medical Center Spital SRL (indirect)* Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 84 Mega Optic SRL (indirect)* Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 85 Super Optosan SRL (indirect)* Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 86 Micro Medic SRL (indirect)* Servicii medicale Constanța, România 100% 0% 87 Routine Med SA Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 88 All Clinic SRL Servicii medicale Chisinau, Republica Moldova 70% 0% 89 Medlife Health Servicii medicale Chisinau, Republica Moldova 70% 0% 90 1ST ENDO MEDICAL SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 41% 0% *Aceste societăți sunt filiale ale altor filiale din cadrul Grupului și sunt incluse în consolidare, întrucât sunt controlate de entitățile care sunt filiale ale Societății-mamă.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 10 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 2. ADOPTAREA STANDARDELOR INTERNAȚIONALE DE RAPORTARE FINANCIARĂ (IFRS) NOI ȘI REVIZUITE 2.1 Modificări ale politicilor contabile si informatiilor de prezentat Politicile contabile adoptate sunt în concordanță cu cele din exercițiul financiar anterior, cu excepția următoarelor amendamente ale standardelor IFRS care au fost adoptate de Grup începând cu 1 ianuarie 2025: IAS 21 Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar: Lipsa convertibilității (Amendamente) Noua politica IFRS adoptata și modificările aduse nu au avut un impact semnificativ asupra politicilor contabile ale Grupului. IAS 21 Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar: Lipsa convertibilității (Amendamente) Începând cu 1 ianuarie 2025, Grupul a aplicat amendamentele la IAS 21 Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar – Lipsa convertibilității. Amendamentele clarifică modul în care o entitate evaluează dacă o monedă este convertibilă și modul de determinare a cursului de schimb la vedere atunci când nu există convertibilitate. O monedă este considerată convertibilă atunci când o entitate poate obține cealaltă monedă într-un interval de timp care permite o întârziere administrativă normală și printr-un mecanism de piață sau de schimb care creează drepturi și obligații executorii. În cazul în care o monedă nu este convertibilă, o entitate trebuie să estimeze cursul de schimb la data evaluării, astfel încât acesta să reflecte cursul la care ar avea loc o tranzacție de schimb ordonată între participanții la piață în condițiile economice predominante la acea dată. Aplicarea acestor modificări nu a avut un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului, întrucât acesta efectuează majoritatea tranzacțiilor în moneda sa funcțională, RON, și raportează, de asemenea, în această monedă, nefiind expus la jurisdicții în care moneda este considerată neconvertibilă. 2.2 Standarde emise, adoptate de Uniunea Europeană, dar care nu au intrat încă în vigoare și nu au fost adoptate anticipat Amendamente la IFRS 9 și IFRS 7 – Amendamente la clasificarea și evaluarea instrumentelor financiare Modificarea intră în vigoare la 1 ianuarie 2026 și este emisă de IASB la 30 mai 2024. Amendamentele clarifică clasificarea activelor financiare care au caracteristici de mediu, sociale, de guvernanță corporativă (ESG) și similare. Amendamentele clarifică și data la care un activ sau o datorie financiară este derecunoscut(ă) și introduce cerințe suplimentare de prezentare cu privire la investițiile în instrumentele de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global și instrumentele financiare care au caracteristici contingente. Modificările nu se aplică raportării situațiilor financiare ale Grupului pentru 2025, însă Grupul anticipează că adoptarea acestor noi standarde și a modificărilor aduse standardelor existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. Amendamente la IFRS 9 și IFRS 7 - Contracte care fac referire la energia electrică dependentă de condițiile naturale Modificarea intră în vigoare la 1 ianuarie 2026 și este emisă de IASB la 18 decembrie 2024. Cerințele de uz propriu din IFRS 9 sunt modificate astfel încât să includă factorii pe care o entitate trebuie să-i ia în calcul atunci când aplică IFRS 9:2.4 în contractele de achiziție și livrare de energie electrică din surse regenerabile pentru care sursa de producere a energiei electrice depinde de condițiile naturale. Dispozițiile privind contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor din IFRS 9 sunt modificate astfel încât să permită unei entități care aplică un contract de energie electrică din surse regenerabile care depind de condițiile naturale, specificat drept element de acoperire împotriva riscurilor să desemneze un volum variabil de tranzacții de energie electrică previzionate ca fiind instrumentul acoperit împotriva riscurilor dacă sunt îndeplinite anumite criterii și să evalueze elementul acoperit împotriva riscurilor folosind același ipoteze legate de volum ca cele folosite pentru elementul de acoperire împotriva riscurilor. Amendamentele la IFRS 7 și IFRS 19 vor introduce cerințe de prezentare de informații cu privire la contractele de energie electrică dependente de condițiile naturale cu anumite caracteristici specificate. Modificările nu intră în vigoare pentru raportarea situațiilor financiare ale Grupului pentru 2025, însă Grupul anticipează că adoptarea acestor noi standarde și a modificărilor aduse standardelor existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. • Amendamente la IFRS 1, IFRS 7, IFRS 9, IFRS 10 și IAS 7 – Îmbunătățiri anuale ale standardelor de contabilitate IFRS – Volumul 11 La 18 iulie 2024, IASB a emis Îmbunătățirile anuale ale standardelor de contabilitate IFRS – Volumul 11, care includ modificări la IFRS 1, IFRS 7, IFRS 9, IFRS 10 și IAS 7. Aceste modificări conțin clarificări și modificări minore privind, printre altele, contabilitatea de acoperire pentru entitățile care adoptă IFRS pentru prima dată, prezentarea informațiilor referitoare la instrumentele financiare și riscul de credit, derecunoașterea datoriilor din leasing, evaluarea controlului în contextul unui agent de facto și anumite aspecte legate de situația fluxurilor de trezorerie. Modificările intră în vigoare pentru perioadele de raportare anuală care încep la sau după 1 ianuarie 2026 și au fost aprobate pentru utilizare în Uniunea Europeană. Grupul nu a adoptat anticipat aceste modificări în situațiile sale financiare la 31 decembrie 2025. Modificările nu se aplică raportării situațiilor financiare ale Grupului pentru 2025; cu toate acestea, Grupul anticipează că adoptarea acestor noi standarde și a modificărilor aduse standardelor existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 11 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Amendamente la IAS 21 Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar Standardul impune conversia dintr-o monedă funcțională nehiperinflaționistă într-o monedă de prezentare hiperinflaționistă la cursul de închidere. O entitate a cărei monedă funcțională și monedă de prezentare sunt moneda unei economii hiperinflaționiste retratează sumele comparative ale unei operațiuni străine, a cărei monedă funcțională este cea a unei economii nehiperinflaționiste, aplicând indicele general al prețurilor în conformitate cu paragraful 34 din IAS 29 Raportarea financiară în economii hiperinflaționiste la cifrele comparative ale operațiunii străine. Modificările au scopul de a îmbunătăți utilitatea informațiilor rezultate într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor. Modificările se aplică pentru perioadele de raportare anuale care încep la 1 ianuarie 2027 sau după această dată, fiind permisă aplicarea anticipată. Standardul nu a fost încă adoptat de Uniunea Europeană, însă Grupul anticipează că adoptarea acestui nou standard și a modificării standardului existent nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. 2.3 Standarde care nu au intrat încă în vigoare și care nu au fost încă adoptate de Uniunea Europeană Amendamente la IFRS 10 Situații financiare consolidate și IAS 28 Investiții în entități asociate și asocieri în participație- Vânzarea de sau contribuția cu active între un investitor şi entitățile asociate sau asocierile în participație ale acestuia Modificările abordează o inconsecventa cunoscută între cerințele din IFRS 10 și cele din IAS 28, în ceea ce priveste vânzarea sau aportul de active între un investitor și asociat sau asocierea în participație. Principala consecință a modificărilor este că un câștig sau o pierdere integrala este recunoscut/(ă) atunci când o tranzacție implică o afacere. Un câștig sau o pierdere parțială este recunoscută atunci când o tranzacție implică active care nu constituie o afacere, chiar dacă aceste active sunt sau nu incluse într-o filială. În Decembrie 2015, IASB a amânat data intrării în vigoare a acestei modificări pe termen nelimitat, în așteptarea rezultatului proiectului său de cercetare privind metoda punerii în echivalență. Amendamentele nu au fost încă aprobate de Uniunea Europeană. Modificările nu au fost încă adoptate de Uniunea Europeană, însă Grupul anticipează că adoptarea acestor noi standarde și a modificărilor aduse standardelor existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. IFRS 18 Prezentare și informatii de furnizat în situațiile financiare Modificarea, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2027 și este emisă de IASB la 9 aprilie 2024, va înlocui IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare. Standardul introduce trei seturi de cerințe noi pentru ca societățile să-și îmbunătățească raportarea performanței financiare și pentru a da investitorilor o bază mai bună de analizare și comparare a companiilor. Principalele modificări în noul standard față de IAS 1 se referă la: (a) introducerea de categorii (operațiuni de exploatare, de investiții, de finanțare, referitoare la impozitul pe profit și întrerupte) și de sub-totaluri definite în situația profitului sau a pierderii; (b) introducerea de cerințe pentru îmbunătățirea agregărilor și a dezagregărilor; (c) introducerea de informații privind măsurile de performanță stabilite de conducere (MPC-uri) în notele la situațiile financiare Modificările nu au fost încă adoptate de Uniunea Europeană, însă Grupul evaluează în prezent impactul potențial al adoptării acestor noi standarde și al modificărilor aduse standardelor existente asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. IFRS 19 Filiale fără răspundere publică: informații de furnizat Standardul a fost emis de IASB la 9 mai 2024 și intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2027. Standardul permite unei filiale să furnizeze informații reduse atunci când aplică standardele contabile IFRS în situațiile sale financiare. IFRS 19 este opțional pentru filialele care sunt eligibile și stabilește cerințele de prezentare a informațiilor pentru filialele care aleg să îl aplice. Standardul nu a fost încă aprobat de Uniunea Europeană; cu toate acestea, Grupul estimează că adoptarea acestor noi standarde și a modificărilor aduse standardelor existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. IFRS 14 – Conturi de amânare aferente activităților reglementate Standardul intră în vigoare de la 1 ianuarie 2016 și a fost emis de IASB la 30 ianuarie 2014. IFRS 14 permite celor care adoptă pentru prima dată IFRS să continue recunoașterea soldurilor conturilor de amânare de reglementare în conformitate cu GAAP anterioare, la trecerea la IFRS. Cu toate acestea, prevede ca aceste solduri să fie prezentate separat în situațiile financiare și interzice recunoașterea noilor solduri ale conturilor de amânare de reglementare după data de tranziție. Standardul nu se aplică entităților care au adoptat deja IFRS. Acesta include cerințe de prezentare pentru a spori transparența cu privire la natura și efectele financiare ale conturilor de amânare reglementare. IFRS 14 nu a fost adoptat de Uniunea Europeană, iar Grupul nu se așteaptă ca adoptarea acestuia să aibă vreun impact asupra situațiilor financiare, întrucât Grupul nu se afla la prima aplicare a IFRS. 3. POLITICI CONTABILE SEMNIFICATIVE Politicile contabile semnificative adoptate în întocmirea acestor situații financiare consolidate ale Grupului sunt prezentate mai jos. 3.1 Declarație de conformitate Situațiile financiare consolidate ale Grupului au fost întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2844/2016 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile companiilor comerciale a căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, cu modificările și clarificările ulterioare („OMFP 2844/2016”).
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 12 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Politicile contabile aplicate în aceste situații financiare sunt aceleași cu cele aplicate în situațiile financiare consolidate anuale ale Grupului la data de 31 decembrie 2024 și pentru exercițiul financiar încheiat la această dată, cu excepția adoptării noilor standarde care intră în vigoare la 1 ianuarie 2025. Exercițiul financiar corespunde anului calendaristic. Alte aspecte – format conform cerințelor Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe („ESMA”) Datorită limitărilor tehnice ale software-ului utilizat pentru prezentarea situațiilor financiare consolidate în formatul electronic unic european („ESEF”), tabelele incluse în notele la situațiile financiare consolidate sunt prezentate într-o manieră liniară, logică și ușor de înțeles. 3.2 Baza de întocmire Situațiile financiare consolidate ale Grupului Medlife, denumit în continuare și „Grupul”, sunt prezentate în RON („Leu românesc”), utilizând principiul continuității activității. Situațiile financiare consolidate au fost întocmite pe baza costului istoric, cu excepția anumitor elemente care au fost evaluate la valoarea justă, cum ar fi anumite active imobilizate, așa cum sunt prezentate în notele la situațiile financiare. 3.3 Continuitatea activității Aceste situații financiare consolidate au fost întocmite pe baza principiului continuității activității, care presupune că Grupul va fi în măsură să își realizeze activele și să își achite datoriile în cursul normal al activității. Grupul își va continua activitatea conform cursului normal al activității în viitorul previzibil, fără a se confrunta cu imposibilitatea continuării activității sau fără o scădere semnificativă a activității sale. În scopul evaluării lichidității și a continuității activității, Grupul a modelat scenarii care reflectă ipoteze adecvate pentru perioada următoare de 12 luni de la data semnării, care servesc la fundamentarea deciziilor pe care Grupul le ia cu privire la economiile de costuri viitoare, generarea de numerar, clauzele de îndatorare și nivelurile de investiții. Performanța financiară a Grupului până în prezent în 2026, pentru toate fluxurile de venituri, a fost în concordanță cu scenariile modelate. Poziția datoriilor curente nete (definită ca datorii curente minus active curente), care a scăzut de la 317.318.891 RON în 2024 la 182.561.058 RON în 2025, este temporară, indicând strategia Grupului de a utiliza finanțarea pe termen scurt pentru oportunități de creștere sau investiții strategice, ceea ce este tipic în perioadele de expansiune. Grupul a avut două proiecte organice semnificative care au fost continuate în ultimii doi ani (spitalele din București și Timișoara) și, deși se află în stadii diferite de maturitate, încep deja să aducă beneficii tangibile. Pe lângă aceste proiecte, în iulie 2025 a avut loc inaugurarea unei noi hiperclinici multidisciplinare la Pitești, iar în noiembrie 2025 a fost deschis un nou centru medical de oncologie la Bacău. În ceea ce privește războiul în curs din Ucraina, Grupul Medlife nu deține filiale sau entități afiliate pe teritoriul Ucrainei și nici nu are alte expuneri relevante în țările implicate direct în acest conflict. Din punct de vedere operațional, achizițiile de energie și gaze naturale se realizează în principal de pe piața internă; disponibilitatea, proveniența și livrarea resurselor ar putea fi influențate de dinamica conflictului din regiune. În cursul anului 2026, tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu s-au intensificat în urma escaladării situației care implică Iranul și alți actori regionali și internaționali. Aceste evoluții au contribuit la volatilitatea piețelor financiare globale, în special în ceea ce privește prețurile energiei, comerțul internațional și lanțurile de aprovizionare. Grupul Medlife nu a identificat nicio expunere directă față de Iran sau alte impacturi semnificative asupra poziției sale financiare, performanței financiare sau fluxurilor de numerar. Grupul menține practici solide de gestionare a fluxurilor de numerar, asigurând lichiditatea necesară pentru a-și îndeplini obligațiile pe termen scurt. În plus, evoluția preconizată a Grupului rămâne favorabilă, deoarece scăderea datoriilor este susținută de performanțe operaționale solide, de o gestionare eficientă a capitalului circulant și de un portofoliu sănătos de activități generatoare de venituri. Pe baza proiecțiilor financiare actuale și a condițiilor de piață, împreună cu proiecțiile privind fluxurile de numerar, nu există indicii privind probleme de solvabilitate sau riscuri la adresa capacității Grupului de a-și continua activitatea. Prin urmare, perspectivele financiare rămân pozitive, iar Grupul este bine poziționat pentru a-și îndeplini obligațiile fără a întâmpina dificultăți. În urma majorării facilității de credit sindicalizat semnată la 25 martie 2025, Grupul și-a asigurat accesul la o facilitate suplimentară de 50 de milioane EUR, din care o parte a fost utilizată în cursul anului 2025, în timp ce suma rămasă continuă să fie disponibilă pentru retrageri viitoare. Împreună cu lichiditatea existentă a Grupului, aceste facilități oferă flexibilitate financiară pentru a susține potențiale oportunități de achiziție, precum și proiecte de dezvoltare organică în curs. Toate măsurile luate au fost decise ținând cont de strategia Grupului de a se poziționa mai bine față de toate noile schimbări de pe piață, pe termen lung. În consecință, conducerea s-a concentrat pe creșterea eficienței operațiunilor sale pentru a obține o mai bună flexibilitate în valorificarea oportunităților de piață. Pe baza poziției financiare actuale a Grupului și a scenariilor modelate, directorii au concluzionat că Grupul dispune de lichidități suficiente pentru a-și îndeplini toate obligațiile pentru cel puțin douăsprezece luni de la data prezentului raport, iar directorii au considerat oportună adoptarea principiului continuității activității la întocmirea situațiilor financiare. 3.4 Baza de consolidare Situațiile financiare consolidate includ situațiile financiare ale societății-mamă (Med Life S.A.) și ale entităților controlate de societate (filialele sale).
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 13 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Controlul este realizat atunci când Grupul este expus sau are drepturi la randamente variabile din implicarea sa în entitatea în care a investit și are capacitatea de a influența aceste randamente prin puterea sa asupra entității în care a investit. Mai precis, Grupul controlează o entitate în care a investit dacă, și numai dacă, Grupul are: - Putere asupra entității în care se deține o participație (adică drepturi existente care îi conferă capacitatea actuală de a dirija activitățile relevante ale entității în care se deține o participație) - Expunere sau drepturi la randamente variabile din implicarea sa în entitatea în care se investește - Capacitatea de a-și folosi puterea asupra entității în care se investește pentru a-i influența randamentele. În general, se presupune că deținerea majorității drepturilor de vot conduce la control. Pentru a susține această prezumție și în cazul în care Grupul deține mai puțin de jumătate din drepturile de vot sau drepturi similare ale unei entități în care se deține o participație, Grupul ia în considerare toate faptele și circumstanțele relevante pentru a evalua dacă deține putere asupra entității respective, inclusiv: - Acordul (acordurile) contractual(e) cu ceilalți deținători de drepturi de vot ai entității în care s-a investit - Drepturile care decurg din alte acorduri contractuale - Drepturile de vot și drepturile de vot potențiale ale Grupului. Consolidarea unei filiale începe atunci când Grupul obține controlul asupra filialei și încetează atunci când Grupul pierde controlul asupra filialei. Activele, datoriile, veniturile și cheltuielile unei filiale achiziționate sau cedate în cursul anului sunt incluse în situațiile financiare consolidate de la data la care Grupul obține controlul până la data la care Grupul încetează să mai controleze filiala. Acolo unde este necesar, se efectuează ajustări la situațiile financiare ale filialelor pentru a alinia politicile contabile utilizate de fiecare filială cu politicile contabile ale Grupului. O modificare a participației într-o filială, fără pierderea controlului, este contabilizată ca o tranzacție cu capitaluri proprii. Dacă Grupul pierde controlul asupra unei filiale, acesta derecunoaște activele aferente (inclusiv fondul comercial), datoriile, participațiile minoritare și alte componente ale capitalurilor proprii, în timp ce orice câștig sau pierdere rezultată este recunoscută în contul de profit și pierdere. Orice investiție păstrată este recunoscută la valoarea justă. Profitul sau pierderea și fiecare componentă a OCI sunt atribuite deținătorilor de capitaluri proprii ai societății-mamă a Grupului și participațiilor care nu controlează, chiar dacă acest lucru are ca rezultat un sold deficitar al participațiilor care nu controlează. Toate activele și datoriile intragrup, capitalurile proprii, veniturile, cheltuielile și fluxurile de numerar legate de tranzacțiile dintre membrii Grupului sunt eliminate integral la consolidare. Interesele care nu controlează în filiale sunt identificate separat de capitalurile proprii ale Grupului în acestea. Interesele acționarilor fără control sunt evaluate inițial la cota proporțională a intereselor fără control din valoarea justă a activelor nete identificabile ale societății achiziționate. Ulterior achiziției, valoarea contabilă a intereselor care nu conferă control este valoarea acestor interese la recunoașterea inițială plus cota-parte a intereselor care nu conferă control din modificările ulterioare ale capitalurilor proprii. Venitul global total este atribuit intereselor care nu conferă control chiar dacă acest lucru are ca rezultat un sold negativ al intereselor care nu conferă control. 3.5 Combinări de întreprinderi Achizițiile de întreprinderi sunt contabilizate utilizând metoda achiziției. Costul de achiziție este evaluat la valoarea totală a contraprestației transferate, care este evaluată la valoarea justă la data achiziției a activelor cedate, a datoriilor angajate sau asumate și a instrumentelor de capitaluri proprii emise de Grup în schimbul controlului asupra entității achiziționate. Grupul stabilește că a achiziționat o întreprindere atunci când ansamblul de activități și active achiziționate include un input și un proces substanțial care, împreună, contribuie în mod semnificativ la capacitatea de a genera rezultate. Procesul achiziționat este considerat substanțial dacă este esențial pentru capacitatea de a continua producerea de rezultate, iar intrările achiziționate includ o forță de muncă organizată, cu competențele, cunoștințele sau experiența necesare pentru a desfășura acel proces, sau dacă acesta contribuie în mod semnificativ la capacitatea de a continua producerea de rezultate și este considerat unic sau rar sau nu poate fi înlocuit fără costuri, eforturi sau întârzieri semnificative în ceea ce privește capacitatea de a continua producerea de rezultate. Activele, datoriile și datoriile contingente identificabile ale entității achiziționate care îndeplinesc condițiile de recunoaștere conform IFRS 3 sunt recunoscute la valoarea lor justă la data achiziției. Costurile legate de achiziție sunt înregistrate ca cheltuieli pe măsură ce sunt suportate și incluse în cheltuielile administrative. Interesele minoritare în filiale sunt identificate separat de capitalul propriu al Grupului în acestea. Aceste interese ale acționarilor minoritari sunt evaluate inițial la cota proporțională a intereselor minoritare din valoarea justă a activelor nete identificabile ale entității achiziționate. Ulterior achiziției, valoarea contabilă a intereselor minoritare este valoarea acestor interese la recunoașterea inițială plus cota intereselor minoritare din modificările ulterioare ale capitalului propriu. Fondul comercial este evaluat inițial la cost, reprezentând excedentul sumei contravalorii transferate, a valorii oricăror participații minoritare în entitatea achiziționată și a valorii juste a participației deținute anterior de către achizitor în entitatea achiziționată (dacă există) față de valoarea netă, la data achiziției, a activelor identificabile achiziționate și a
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 14 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română datoriilor asumate. Dacă valoarea justă a activelor nete achiziționate depășește contravaloarea totală transferată, Grupul reevaluează dacă a identificat corect toate activele achiziționate și toate datoriile asumate. Dacă, după reevaluare, valoarea netă la data achiziției a activelor identificabile achiziționate și a datoriilor asumate depășește suma contravalorii transferate, a valorii oricăror interese care nu conferă control în entitatea achiziționată și a valorii juste a participației deținute anterior de către achizitor în entitatea achiziționată (dacă există), excedentul este recunoscut imediat în profit sau pierdere ca un câștig din achiziție avantajoasă. Atunci când contravaloarea transferată de Grup într-o combinare de întreprinderi include un acord de contravaloare contingentă, contravaloarea contingentă este evaluată la valoarea justă la data achiziției și inclusă ca parte a contravalorii transferate într-o combinare de întreprinderi. După recunoașterea inițială, fondul comercial rezultat în urma achiziției unei afaceri este înregistrat la costul stabilit la data achiziției afacerii, minus pierderile cumulate din depreciere, dacă există. Fondul comercial este testat anual pentru depreciere la data de 31 decembrie și atunci când circumstanțele indică faptul că valoarea contabilă ar putea fi depreciată. În scopul testării pentru depreciere, fondul comercial este alocat fiecăreia dintre unitățile generatoare de numerar ale Grupului (sau grupurilor de unități generatoare de numerar) care se preconizează că vor beneficia de sinergiile combinării. O unitate generatoare de numerar căreia i-a fost alocat fondul comercial este testată anual pentru depreciere sau mai frecvent atunci când există indicii că unitatea ar putea fi depreciată. Dacă valoarea recuperabilă a unității generatoare de numerar este mai mică decât valoarea sa contabilă, pierderea din depreciere este alocată mai întâi pentru a reduce valoarea contabilă a oricărui fond comercial alocat unității și apoi celorlalte active ale unității, proporțional cu valoarea contabilă a fiecărui activ din unitate. Orice pierdere din deprecierea fondului comercial este recunoscută direct în profit sau pierdere în situația consolidată a rezultatului global/situația veniturilor și cheltuielilor. O pierdere din depreciere recunoscută pentru fondul comercial nu este reversată în perioadele ulterioare. La cedarea unității generatoare de numerar relevante, valoarea atribuibilă a fondului comercial este inclusă în determinarea profitului sau pierderii din cedare. 3.6 Judecăți, estimări și ipoteze semnificative Întocmirea situațiilor financiare consolidate în conformitate cu IFRS impune conducerii să facă judecăți, estimări și ipoteze care afectează aplicarea politicilor și valorile raportate ale activelor și pasivelor la data situației financiare, precum și veniturile și cheltuielile pentru perioada respectivă. Estimările și ipotezele asociate se bazează pe experiența istorică și pe diverși alți factori considerați rezonabili în circumstanțele date, ale căror rezultate stau la baza luării deciziilor privind valorile contabile ale activelor și pasivelor care nu sunt ușor de identificat din alte surse. Rezultatele reale ar putea diferi de aceste estimări. Estimările și ipotezele subiacente sunt revizuite în mod continuu. Revizuirile estimărilor contabile sunt recunoscute în perioada în care estimarea este revizuită, dacă revizuirea afectează numai acea perioadă, sau în perioada revizuirii și în perioadele viitoare, dacă revizuirea afectează atât perioada curentă, cât și perioadele viitoare. 3.6.1. Rationamente În procesul de aplicare a politicilor contabile ale Grupului, au fost formulate următoarele judecăți, în special în ceea ce privește următoarele: Determinarea duratei contractelor de leasing cu opțiuni de reînnoire și reziliere – Grupul în calitate de locatar Grupul Medlife determină durata contractului de leasing ca fiind durata neanulabilă a contractului, împreună cu orice perioade acoperite de o opțiune de prelungire a contractului de leasing, dacă este rezonabil de cert că aceasta va fi exercitată, sau orice perioade acoperite de o opțiune de reziliere a contractului de leasing, dacă este rezonabil de cert că aceasta nu va fi exercitată. Grupul are contracte de leasing care includ opțiuni de prelungire și reziliere. Grupul își exercită raționamentul pentru a evalua dacă este rezonabil de cert dacă va exercita sau nu opțiunea de reînnoire sau de reziliere a contractului de leasing. La determinarea duratei contractului de leasing care urmează să fie utilizată pentru evaluarea contractului de leasing, Grupul ia în considerare toate faptele și circumstanțele relevante care creează un stimulent economic pentru exercitarea opțiunii de prelungire sau de reziliere a duratei contractului de leasing. Pentru contractele de leasing privind clădiri, vehicule și echipamente, următorii factori sunt, de obicei, cei mai relevanți: - Dacă există penalități semnificative pentru reziliere (sau neprelungire), Grupul este, de obicei, rezonabil de sigur că va prelungi (sau nu va rezilia). - Dacă se preconizează că orice îmbunătățiri aduse bunului închiriat vor avea o valoare reziduală semnificativă, Grupul este, de obicei, rezonabil de sigur că va prelungi (sau nu va rezilia). - În caz contrar, Grupul ia în considerare alți factori, inclusiv durata istorică a contractelor de leasing și costurile și întreruperea activității necesare pentru înlocuirea activului închiriat. - În cazul în care Grupul consideră că anumite contracte de leasing vor fi reziliate înainte de termen, ipoteza privind durata acestora va fi reevaluată în consecință, pentru a reflecta în mod corect opinia conducerii cu privire la impactul activului închiriat asupra situațiilor financiare. - În cazul duratei contractului de leasing în legătură cu contractele de leasing pe durată nedeterminată, ipoteza aplicată a fost că durata contractului de leasing va fi similară cu cea a altor contracte semnate cu același furnizor sau bazată pe perioada relevantă după care exercitarea oricărei opțiuni devine incertă. Durata contractului de leasing este reevaluată dacă o opțiune este efectiv exercitată (sau neexercitată) sau dacă Grupul devine obligat să o exercite (sau să nu o exercite). Evaluarea certitudinii rezonabile este revizuită numai dacă survine un eveniment semnificativ sau o schimbare semnificativă a circumstanțelor, care afectează această evaluare și care se află sub controlul locatarului. Vă rugăm să consultați nota 13.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 15 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Obligații de executie separate pentru contractele privind celulele stem În cazul veniturilor obținute din prelucrarea și stocarea celulelor stem, Grupul analizează dacă există două promisiuni în contract care constituie obligații de executie separate cărora trebuie să li se aloce o parte din prețul tranzacției. Prin urmare, Grupul a identificat două obligații de executie separate ale unei activități cu mai multe componente: prelucrarea celulelor stem și depozitarea depozitelor de celule, și alocă partea din prețul total al tranzacției corespunzătoare componentei de depozitare pe baza costului majorat, contravaloarea rămasă fiind alocată componentei de prelucrare. Imobilizări necorporale cu durată de viață utilă determinată sau nedeterminată Conducerea Grupului utilizează, în mod normal, raționamentul pentru a evalua dacă activele sale necorporale au o durată de viață determinată sau nedeterminată și revizuiește periodic această estimare. Evaluarea duratei de viață nedeterminate este revizuită anual pentru a determina dacă durata de viață nedeterminată continuă să fie justificată. În caz contrar, schimbarea duratei de viață utilă de la nedeterminată la determinată se face pe o bază prospectivă. Această evaluare se face pe baza modului în care conducerea continuă să genereze beneficii din aceste active, iar un factor important care determină trecerea de la o durată de viață utilă nedeterminată la una determinată include numărul mare de achiziții de afaceri, specifice Grupului Medlife în ultimii ani, urmate de cele mai recente proiecte de fuziune între filiale, care au indicat că mărcile comerciale alocate unei GUGN sau UGN specifice vor genera cel mai probabil fluxuri nete de numerar pentru o perioadă limitată de timp. Începând cu 2024, Grupul a decis să aloce o durată de viață utilă determinată mărcilor comerciale, care inițial aveau o durată de viață utilă nedeterminată. Unități generatoare de numerar (UGN) sau grupuri de UGN (GUGN) Conducerea exercită raționamentul în determinarea nivelului adecvat de grupare a activelor în UGN-uri, având în vedere că acestea împărtășesc o infrastructură comună semnificativă. Începând cu 2024, în procesul de evaluare sunt incluse 6 GUGN, întrucât proiectarea și gestionarea operațiunilor Grupului nu mai sunt determinate pe baza structurii juridice a grupului, ci sunt influențate de structura operațională și de modul în care conducerea monitorizează eforturile de investiții și rezultatele financiare preconizate. Conducerea a considerat că această modificare legată de numărul de GUGN-uri existente este mai adecvată, luând în considerare schimbările din operațiunile Grupului, cu o utilizare diferită a activelor în desfășurarea activităților. Factorii declanșatori ai schimbării modului în care fondul comercial este monitorizat la nivel de grup includ: combinările de întreprinderi recente, specifice Grupului Medlife în ultimii ani, cu proiecte de fuziune implementate în cursul anului 2024 și intrarea sau ieșirea de pe piețe sau din regiuni noi, de asemenea specifice Grupului Medlife în ultimii ani. Strategia Grupului se concentrează pe consolidarea prezenței sale în orașele mari, cu peste 150.000 de locuitori, prin rețeaua de brand a Societății, dar și în orașele mici și mijlocii prin brandul Sfanta Maria, având în vedere numărul mare de achiziții din ultimii ani. În cursul anului 2025, a fost identificat un nou GUGN, Rețeaua de Sănătate din Moldova, urmând aceeași rațiune ca mai sus. Conducerea consideră că abordarea pe baza de retele la nivel de tari este mai relevantă și mai aliniată la strategia actuală a Grupului, care vizează continuarea expansiunii sale în Europa Centrală și de Sud-Est, și că aceasta va crea coerență în identificarea GUGN-urilor, întrucât Grupul va pătrunde în alte țări ale UE în viitorul apropiat. Controlul asupra filialelor Grupul evaluează dacă deține sau nu controlul asupra societăților achiziționate tinand cont de capacitatea practică de a dirija activitățile relevante ale țintelor, imediat după achiziție. Vă rugăm să consultați nota 27. În ceea ce privește societățile MNT (sau Grupul Neolife, format din MNT Healthcare și MNT Asset Management), unde au fost achiziționate 50% din drepturile de vot, Grupul a stabilit că deține controlul asupra acestora. Având în vedere structura acționariatului de 50:50, structura Consiliului de Administrație, în care Grupul numește 3 membri din 5, în timp ce MNT numește doar 2 membri din 5, și faptul că acest raport va fi menținut în fiecare perioadă, împreună cu responsabilitățile stabilite pentru procesul decizional și executarea responsabilităților, Grupul a concluzionat că deține puterea asupra entității în care a investit. În ceea ce privește expunerea sau drepturile la randamente variabile din implicarea sa în MNT, Grupul Medlife deține o cotă de 50% din randamentele filialei, în conformitate cu Actul Constitutiv. În ceea ce privește capacitatea de a-și exercita influența asupra entității în care se investește pentru a influența valoarea randamentelor investitorului, conform Actului constitutiv, Consiliul de administrație (care este controlat de Societate, având în vedere raportul de 3 la 2) este responsabil de elaborarea și aprobarea bugetului și a planului de afaceri, inclusiv a strategiei de investiții. În 2022, a fost elaborat și aprobat un plan de investiții în 3 noi centre. Reinvestirea profitului, împreună cu finanțarea bancară, au fost, de asemenea, aprobate de Consiliul de administrație. În cursul anului 2023, în luna iulie au fost deschise 2 noi centre medicale, în conformitate cu directiile stabilite în planul de afaceri aprobat anterior. În noiembrie 2025, a fost deschis un nou centru medical Neolife în Bacău, care oferă pacienților acces la servicii oncologice moderne și integrate. 3.6.2. Estimări și ipoteze Ipotezele cheie privind viitorul și alte surse cheie de incertitudine în estimare la data raportării, care prezintă un risc semnificativ de a determina o ajustare semnificativă a valorilor contabile ale activelor și pasivelor în următorul exercițiu financiar, sunt descrise mai jos. Grupul și-a bazat ipotezele și estimările pe parametrii disponibili la momentul întocmirii situațiilor financiare consolidate. Cu toate acestea, circumstanțele existente și ipotezele privind evoluțiile viitoare se pot
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 16 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română modifica din cauza schimbărilor de pe piață sau a apariției unor circumstanțe care nu pot fi controlate de Grup. Astfel de modificări sunt reflectate în ipoteze atunci când apar. Reevaluarea terenurilor și clădirilor Grupul contabilizează terenurile și clădirile utilizând metoda valorii juste, pe baza evaluărilor comparative de piață efectuate de profesioniști certificați ANEVAR, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare. IAS 16 impune ca evaluările să fie efectuate cu o regularitate suficientă pentru a se asigura că valoarea justă nu diferă în mod semnificativ de valoarea contabilă. Cu ocazia reevaluarii, Grupul reanalizeaza incadrarea imobilizarilor corporale in categorii, avand in vedere natura, utilizarea si caracteristicile acestora, pentru a asigura o clasificare adecvata. Revizuirea clasificarii are ca obiectiv reflectarea fidela a naturii si utilizarii activelor in situatiile financiare consolidate si totodata evitarea reevaluarii selective a unor active individuale. Reevaluarea se aplica intregii categorii de imobilizari corporale in conformitate cu IAS 16. La 31 decembrie 2025, Grupul a efectuat proceduri de reevaluare a terenurilor și clădirilor; pentru informații suplimentare, vă rugăm să consultați Nota 5, precum și Nota 26 pentru impactul recunoscut în Impozitul amânat. O parte din elementele legate de terenuri și clădiri sunt incluse în unitățile generatoare de numerar ale grupului stabilite pentru Grup și sunt testate anual pentru depreciere ca parte a testării deprecierii fondului comercial. Deprecierea activelor nefinanciare Grupul își bazează calculul deprecierii pe cele mai recente bugete și calcule de prognoză, care sunt întocmite separat pentru fiecare dintre unitatile generatoare de numerar sau grupurilor de unitati generatoare de numerar carora le sunt alocate activele individuale. Aceste bugete și calcule de prognoză acoperă o perioadă de șase ani. Se calculează o rată de creștere pe termen lung, care este aplicată pentru a proiecta fluxurile de numerar viitoare după al șaselea an. Deprecierea există atunci când valoarea contabilă a unui activ sau a unei unități generatoare de numerar depășește valoarea sa recuperabilă, care este cea mai mare dintre valoarea sa justă minus costurile de cedare și valoarea sa de utilizare. Calculul valorii juste minus costurile de cedare se bazează pe datele disponibile din tranzacții de vânzare obligatorii, efectuate în condiții de concurență normală, pentru active similare sau prețuri de piață observabile minus costurile incrementale de cedare a activului. Calculul valorii de utilizare se bazează pe un model DCF (flux de numerar actualizat). Fluxurile de numerar sunt derivate din bugetul pentru următorii șase ani și nu includ activități de restructurare la care Grupul nu s-a angajat încă sau investiții viitoare semnificative care vor îmbunătăți performanța activelor UGN și GUGN-urilor testate. Valoarea recuperabilă este sensibilă la rata de actualizare utilizată pentru modelul DCF, precum și la intrările de numerar viitoare preconizate și la rata de creștere utilizată în scopuri de extrapolare. Aceste estimări sunt cele mai relevante pentru fondul comercial și alte imobilizări necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată recunoscute de Grup, dacă este cazul. Ipotezele cheie utilizate pentru a determina valoarea recuperabilă pentru diferitele UGN sau GUGN-uri, inclusiv o analiză de senzitivitate, sunt prezentate și explicate în detaliu în note. Ajustari de valoare pentru pierderile de credit preconizate aferente creanțelor comerciale și creanțelor pe termen lung pentru prelucrarea celulelor stem Grupul recunoaște pierderile de credit preconizate (ECL) pe durata de viață pentru creanțele comerciale și creanțele pe termen lung pentru prelucrarea celulelor stem. În cazul creanțelor comerciale, pierderile de credit preconizate sunt estimate utilizând o matrice de provizioane bazată pe experiența istorică a Grupului în materie de pierderi de credit, ajustată pentru factori specifici debitorilor, condițiile economice generale și o evaluare atât a direcției actuale, cât și a celei prognozate a condițiilor la data raportării. La determinarea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor, conducerea include informații prospective, exercită judecata profesională și utilizează estimări și ipoteze. Estimarea pierderilor de credit preconizate a implicat prognozarea condițiilor macroeconomice viitoare pentru anul următor, ajustate la media pentru perioada 2026-2027 în ceea ce privește trei indicatori: creșterea PIB-ului, rata șomajului și rata inflației. Mai multe detalii privind matricea de provizioane pot fi găsite în nota 7 dedicată creanțelor. În cazul creanțelor pe termen lung pentru prelucrarea celulelor stem, Grupul recunoaște o provizionare pe baza ratei de pierdere atribuită categoriilor stabilite, care reflectă caracteristicile de risc de credit ale creanțelor din prelucrarea celulelor stem, întrucât plățile sunt de obicei scadente în câțiva ani. Provizionul reprezintă cea mai bună estimare a Grupului privind pierderile inerente portofoliului de creanțe la data raportării. Vă rugăm să consultați notele 3.13.1. și 5.3. pentru mai multe detalii. Provizion pentru litigii Provizioanele pentru litigii sunt recunoscute atunci când este probabil ca, pentru a stinge o obligație actuală (legală sau implicită) rezultată din evenimente anterioare, să fie necesară o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice și când se poate realiza o estimare fiabilă a obligației respective. Conducerea evaluează litigiile în curs pe baza informațiilor disponibile la data raportării, inclusiv a consultanței juridice și a rezultatelor anterioare. Provizionul pentru litigii este estimat prin evaluarea probabilității unor rezultate nefavorabile și a impactului financiar asociat. Datorită incertitudinii inerente litigiilor, rezultatele efective pot diferi de estimările făcute, ceea ce poate duce la ajustări ale provizionului în perioadele de raportare viitoare. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați nota 12. 3.7 Moneda străină și conversia Moneda funcțională și moneda de prezentare Aceste situații financiare consolidate sunt prezentate în lei români („RON”), care este moneda mediului economic principal în care își desfășoară activitatea aproape toate societățile din Grup (denumită „moneda funcțională”).
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 17 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Cursurile de schimb, astfel cum au fost anunțate de Banca Națională a României, la 31 decembrie 2025 erau de 5,0985 RON pentru 1 EUR (31 decembrie 2024: 4,9741 RON pentru 1 EUR), 0,2580 RON pentru 1 MDL (31 decembrie 2024: 0,2576 RON pentru 1 MDL), respectiv 1,3250 RON pentru 100 HUF (31 decembrie 2024: 1,2106 RON pentru 100 HUF). Cursurile medii de schimb pentru perioada de 12 luni din 2025 au fost de 5,0415 RON pentru 1 EUR (12 luni 2024: 4,9746 RON pentru 1 EUR), 0,2573 RON pentru 1 MDL (12 luni 2024: 0,2584 RON pentru 1 MDL), respectiv 1,2681 RON pentru 100 HUF (12 luni 2024: 1,2586 RON pentru 100 HUF). Conversia monedelor străine Tranzacțiile în monede străine sunt înregistrate inițial la cursul de schimb al monedei funcționale valabil la momentul tranzacției. Activele și pasivele monetare în monedă străină sunt convertite în moneda funcțională la cursurile de schimb valabile la data raportării. Diferențele de curs valutar rezultate din aceste conversii sunt recunoscute ca alte venituri/cheltuieli financiare în contul de profit și pierdere. Conversia operațiunilor din străinătate În scopul prezentării situațiilor financiare consolidate, activele și pasivele operațiunilor din străinătate ale Grupului sunt convertite la cursurile de schimb valabile la data raportării. Elementele de venituri și cheltuieli sunt convertite la cursurile medii de schimb pentru perioada respectivă. Diferențele de curs valutar rezultate din conversie sunt recunoscute în rezultatul global. La cedarea unei operațiuni din străinătate, componenta din alte elemente ale rezultatului global referitoare la operațiunea respectivă din străinătate este reclasificată în profit sau pierdere. 3.8 Imobilizări corporale Imobilizări corporale în conformitate cu modelul de reevaluare Terenurile și clădirile deținute pentru a fi utilizate în prestarea de servicii sau în scopuri administrative sunt prezentate în situația poziției financiare la valoarea lor justă, reprezentând valoarea reevaluată la data reevaluării, minus orice amortizare acumulată ulterioară și pierderi din depreciere acumulate ulterioare, dacă există. Valoarea terenurilor și clădirilor deținute prezentată în aceste situații financiare consolidate se bazează pe rapoartele de evaluare întocmite la 31 decembrie 2025 de către evaluatori independenți acreditați de ANEVAR. Au fost parcurse următoarele etape pentru estimarea valorii de piață a activelor: analiza activelor supuse evaluării; abordările de evaluare s-au bazat pe categoria activelor analizate, locația acestora, caracteristicile lor, informații specifice de piață; și aplicarea metodelor de evaluare adecvate pentru fiecare categorie de active (adică terenuri și clădiri) supuse evaluării și estimarea valorii juste a activelor analizate la data evaluării, 31 decembrie 2025. Reevaluarea anterioară a terenurilor și clădirilor a fost întocmită la 31 decembrie 2022. Evaluările sunt efectuate cu o frecvență suficientă pentru a se asigura că valoarea contabilă a unui activ reevaluat nu diferă în mod semnificativ de valoarea sa justă. Amortizarea acumulată la data reevaluării este eliminată din valoarea contabilă brută a activului, iar valoarea netă este retratată la valoarea reevaluată a activului. Un surplus din reevaluare este recunoscut în alte elemente ale rezultatului global și înregistrat în creditul rezervei din reevaluare, în capitalurile proprii. Cu toate acestea, în măsura în care acesta compensează o pierdere din reevaluare aferent aceluiași activ, recunoscut anterior în profit sau pierdere, majorarea se recunoaște în profit sau pierdere. O pierdere din reevaluare este recunoscuta în contul de profit sau pierdere, cu excepția cazului în care compensează un surplus existent aferent aceluiași activ, recunoscut în rezerva din reevaluare. Grupul transferă surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii, aferent unui element de imobilizări corporale, direct în rezultatul reportat la momentul derecunoașterii activului (respectiv la casare sau cedare). Imobilizări corporale utilizând modelul costului Lucrările de amenajare a spațiilor închiriate se încadrează în această categorie și sunt înregistrate la cost, minus amortizarea acumulată și pierderile din depreciere acumulate. Amortizarea se calculează liniar pe durata de viață utilă estimată. Durata de viață utilă estimată pentru acest tip de activ este, de obicei, egală cu durata contractului de închiriere, ținând cont de eventualele prelungiri ale contractului. Instalațiile și echipamentele sunt, de asemenea, înregistrate la cost, minus amortizarea acumulată și pierderile din depreciere acumulate, dacă există. Activele în construcție sunt înregistrate la cost, minus pierderile acumulate din depreciere, și sunt amortizate odată ce devin disponibile pentru utilizare. Un element de imobilizări corporale este înregistrat inițial la cost. Costul include toate costurile necesare pentru a aduce activul în stare de funcționare pentru utilizarea prevăzută. Acesta include nu numai prețul de achiziție inițial, ci și costurile de pregătire a amplasamentului, livrare și manipulare, instalare, onorariile profesionale aferente pentru arhitecți și ingineri, precum și costul estimat de demontare și îndepărtare a activului și de refacere a amplasamentului, dacă este cazul. Veniturile din vânzarea elementelor produse în timpul aducerii unui element de imobilizări corporale la locația și în starea necesare pentru ca acesta să poată funcționa în modul intenționat de conducere nu sunt deduse din costul elementului de imobilizări corporale, ci sunt recunoscute în profit sau pierdere.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 18 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română O entitate evaluează, în conformitate cu principiul recunoașterii, toate costurile imobilizărilor corporale la momentul în care acestea sunt suportate. Aceste costuri includ costurile suportate inițial pentru achiziționarea sau construirea unei imobilizări corporale și costurile suportate ulterior pentru a o completa sau a înlocui o parte din aceasta. O condiție pentru continuarea exploatării unui element de imobilizări corporale poate fi efectuarea unor inspecții majore periodice pentru depistarea defectelor, indiferent dacă sunt înlocuite părți ale elementului respectiv. Costurile cu reparațiile capitale sunt incluse în valoarea contabilă a activului atunci când este probabil ca beneficiile economice viitoare care depășesc standardul de performanță evaluat inițial al activului existent să fie transferate Grupului. Reparațiile capitale sunt amortizate pe durata de viață utilă rămasă a activului respectiv. Atunci când se efectuează fiecare inspecție majoră, costul acesteia este recunoscut în valoarea contabilă a elementului de imobilizări corporale ca o înlocuire, dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoaștere. Orice valoare contabilă rămasă a costului inspecției anterioare (distinctă de părțile fizice) este derecunoscută. Acest lucru se întâmplă indiferent dacă costul inspecției anterioare a fost identificat în tranzacția în care elementul a fost achiziționat sau construit. Dacă este necesar, costul estimat al unei inspecții similare viitoare poate fi utilizat ca o indicație a costului componentei de inspecție existente la momentul achiziționării sau construirii elementului. Cheltuielile pentru reparații și întreținere sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când sunt suportate. În cazul înlocuirilor, costul include costul înlocuirii unei părți din instalații sau echipamente atunci când acest cost îndeplinește criteriile de recunoaștere. Dacă un element din imobilizări corporale constă din mai multe componente cu durate de viață utilă estimate diferite, componentele semnificative individuale sunt amortizate pe durata de viață utilă individuală a acestora. Elemente precum piesele de schimb, echipamentele de rezervă și echipamentele de service sunt recunoscute ca imobilizări corporale atunci când îndeplinesc definiția, ținând cont de criteriile de agregare și de importanță relativă. În caz contrar, astfel de elemente sunt clasificate ca stocuri. Amortizarea se calculează liniar pe durata de viață utilă estimată a activelor. Durata de viață utilă estimată, valorile reziduale și metoda de amortizare sunt revizuite la sfârșitul fiecărui an, iar efectele modificărilor estimărilor sunt înregistrate prospectiv. La calcularea amortizării se utilizează următoarele durate de viață utilă: Ani Clădiri 10 – 50 de ani Îmbunătățiri aduse bunurilor închiriate Durata contractului de chirie/ durata de viata utila (daca e mai scurta) Instalații și echipamente 3 – 15 ani Instalații și accesorii, inclusiv piese de schimb 3 – 15 ani Un element din imobilizări corporale și orice parte semnificativă recunoscută inițial este derecunoscută la cedare (adică la data la care beneficiarul obține controlul) sau atunci când nu se așteaptă beneficii economice viitoare din utilizarea sau cedarea sa. Orice câștig sau pierdere care rezultă din derecunoașterea activului (calculată ca diferența dintre încasările nete din cedare și valoarea contabilă a activului) este inclusă în contul de profit și pierdere la momentul derecunoașterii activului. 3.9 Imobilizări necorporale Imobilizările necorporale achiziționate separat sunt evaluate la recunoașterea inițială la cost. Costul imobilizărilor necorporale achiziționate într-o combinare de întreprinderi este valoarea lor justă la data achiziției. După recunoașterea inițială, imobilizările necorporale sunt înregistrate la cost minus amortizarea acumulată și pierderile din depreciere acumulate. Amortizarea se înregistrează liniar pe durata de viață utilă estimată a acestora. Durata de viață utilă estimată și metoda de amortizare sunt revizuite la sfârșitul fiecărei perioade de raportare anuale, efectul oricăror modificări ale estimărilor fiind contabilizat pe o bază prospectivă. Imobilizările necorporale generate intern (cu excepția costurilor de dezvoltare capitalizate pentru aplicații IT, a costurilor capitalizate pentru dezvoltarea site-urilor web sau a costurilor capitalizate legate de proiecte de cercetare și dezvoltare în scopuri medicale) nu sunt capitalizate, iar cheltuielile aferente sunt reflectate în contul de profit și pierdere în perioada în care sunt efectuate. Activele necorporale ale Grupului sunt reprezentate de licențe software, concesiuni, brevete și alte active necorporale care sunt amortizate liniar pe o perioadă de 3 ani. În plus, Grupul deține mărci comerciale, liste de clienți și avantaje contractuale cu durată de viață utilă determinata, dobândite în cadrul unor combinări de întreprinderi, prezentate în detaliu în Nota 5.2, care sunt, de asemenea, amortizate liniar. Grupul a alocat următoarele durate de viață utilă pentru: Ani Liste de clienți 10 ani Avantaje contractuale 5 ani Mărci durată de viață utilă determinată de la 3 la 20 de ani Alte active necorporale perioadă medie de 3 ani
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 19 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Imobilizările necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată care sunt achiziționate separat sunt înregistrate la cost, minus pierderile din depreciere acumulate. Imobilizările necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată nu sunt amortizate, dar sunt supuse anual unui test de depreciere, fie individual, fie la nivelul unității generatoare de numerar. Evaluarea duratei de viață nedeterminate este revizuită anual pentru a determina dacă durata de viață nedeterminată continuă să fie justificată. În caz contrar, modificarea duratei de viață utilă de la nedeterminată la determinată se efectuează prospectiv. Un activ necorporal este derecunoscut la cedare sau atunci când nu se așteaptă beneficii economice viitoare din utilizare sau cedare. Câștigurile sau pierderile rezultate din derecunoașterea unui activ necorporal, evaluate ca diferența dintre încasările nete din cedare și valoarea contabilă a activului, sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când activul este derecunoscut. Deprecierea activelor nefinanciare La sfârșitul fiecărei perioade de raportare, Grupul analizează dacă există indicii că un activ ar putea fi depreciat. Dacă există un astfel de indiciu, se estimează valoarea recuperabilă a activului. În cazul în care nu este posibilă estimarea valorii recuperabile a unui activ individual, Grupul estimează valoarea recuperabilă a unității generatoare de numerar din care face parte activul. În cazul în care se poate identifica o bază de alocare rezonabilă și consecventă, activele corporative sunt, de asemenea, alocate unităților generatoare de numerar individuale sau, în caz contrar, sunt alocate celui mai mic grup de unități generatoare de numerar pentru care se poate identifica o bază de alocare rezonabilă și consecventă. Activele necorporale care nu sunt încă disponibile pentru utilizare sunt testate pentru depreciere cel puțin o dată pe an și ori de câte ori există indicii că activul ar putea fi depreciat. Valoarea recuperabilă este cea mai mare dintre valoarea justă minus costurile de vânzare și valoarea de utilizare. La evaluarea valorii de utilizare, fluxurile de numerar viitoare estimate sunt actualizate la valoarea lor actuală utilizând o rată de actualizare înainte de impozitare care reflectă evaluările actuale ale pieței privind valoarea în timp a banilor și riscurile specifice activului pentru care estimările fluxurilor de numerar viitoare nu au fost ajustate. Grupul își bazează calculul deprecierii pe cele mai recente bugete și calcule de prognoză. Aceste bugete și calcule de prognoză acoperă o perioadă de șase ani. Se calculează o rată de creștere pe termen lung, care se aplică pentru a proiecta fluxurile de trezorerie viitoare după al șaselea an. Dacă valoarea recuperabilă a unui activ (sau a unei unități generatoare de numerar sau a unui grup de unități generatoare de numerar) este estimată a fi mai mică decât valoarea sa contabilă, valoarea contabilă a activului (sau a unității generatoare de numerar sau a grupului de unități generatoare de numerar) este redusă la valoarea sa recuperabilă. O pierdere din depreciere este recunoscută imediat în contul de profit și pierdere, cu excepția cazului în care activul a fost reevaluat anterior, reevaluarea fiind înregistrată în alte elemente ale rezultatului global, caz în care pierderea din depreciere este recunoscută până la valoarea oricărei reevaluări anterioare. Pentru activele, cu excepția fondului comercial, se efectuează o evaluare la fiecare dată de raportare pentru a determina dacă există indicii că pierderile din depreciere recunoscute anterior nu mai există sau au scăzut. Dacă există astfel de indicii, Grupul estimează valoarea recuperabilă a activului sau a unității generatoare de numerar. În cazul în care o pierdere din depreciere se reversează ulterior, valoarea contabilă a activului (sau a unei unități generatoare de numerar) este majorată până la estimarea revizuită a valorii sale recuperabile, dar astfel încât valoarea contabilă majorată să nu depășească valoarea contabilă care ar fi fost determinată dacă nu s-ar fi recunoscut nicio pierdere din depreciere pentru activ (sau unitatea generatoare de numerar) în anii anteriori. O revenire a unei pierderi din depreciere este recunoscută imediat în contul de profit și pierdere, cu excepția cazului în care activul respectiv este înregistrat la o valoare reevaluată, caz în care revenirea pierderii din depreciere este tratată ca o creștere din reevaluare. 3.10 Stocuri Stocurile sunt înregistrate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Costul stocurilor cuprinde toate costurile suportate pentru aducerea stocurilor la locația și starea lor actuală. Valoarea realizabilă netă reprezintă prețul de vânzare estimat pentru stocuri, minus toate costurile estimate de finalizare și costurile necesare pentru efectuarea vânzării. Grupul aplică metoda FIFO („primul intrat, primul ieșit”, ceea ce înseamnă că se presupune că articolele achiziționate mai demult sunt vândute sau utilizate mai întâi) ca metodă de calcul al costurilor. 3.11 Numerar și echivalente de numerar Numerarul și echivalentele de numerar sunt înregistrate în situația poziției financiare la cost amortizat. În scopul situației fluxurilor de numerar, numerarul și echivalentele de numerar cuprind numerarul în casă și numerarul deținut la bănci, în principal cu scadențe de trei luni sau mai puțin. În cazul depozitelor bancare cu scadență mai mare de trei luni, Grupul tratează sumele respective tot ca numerar și echivalente de numerar, datorită naturii depozitelor, care sunt destinate acoperirii angajamentelor de numerar pe termen scurt și nu în scopuri de investiții, fiind foarte lichide și ușor convertibile în numerar, fără penalități semnificative în cazul retragerii anticipate. 3.12 Subvenții guvernamentale Subvențiile guvernamentale reprezintă asistență din partea guvernului sub forma transferurilor de resurse către o entitate în schimbul îndeplinirii, în trecut sau în viitor, a anumitor condiții legate de activitățile operaționale ale entității. Acestea exclud acele forme de asistență guvernamentală cărora nu li se poate atribui în mod rezonabil o valoare și tranzacțiile cu guvernul care nu pot fi distinse de tranzacțiile comerciale normale ale entității.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 20 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Subvențiile guvernamentale sunt recunoscute atunci când există o certitudine rezonabilă că subvenția va fi primită și că toate condițiile aferente vor fi îndeplinite. Grupul a ales să prezinte subvențiile legate de venituri ca fiind deduse la raportarea cheltuielii aferente. Grupul a ales să prezinte subvențiile guvernamentale legate de achiziția de imobilizări corporale în situația consolidată a poziției financiare ca venit amânat, care este recunoscut în contul de profit și pierdere în mod sistematic și rațional pe durata de viață utilă a activului. 3.13 Instrumente financiare – recunoaștere inițială și evaluare ulterioară Un instrument financiar este orice contract care dă naștere unui activ financiar al unei entități și unei datorii financiare sau unui instrument de capitaluri proprii al unei alte entități. 3.13.1 Active financiare Recunoașterea inițială și clasificarea Activele financiare sunt clasificate, la recunoașterea inițială, ca fiind evaluate ulterior la cost amortizat, la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global (OCI) și la valoarea justă prin profit sau pierdere. Această clasificare la recunoașterea inițială depinde de modelul de afaceri al Grupului în ceea ce privește gestionarea activelor financiare și de caracteristicile fluxurilor de numerar contractuale ale activului financiar. Cu excepția creanțelor comerciale care nu conțin o componentă de finanțare semnificativă, Grupul evaluează inițial un activ financiar la valoarea sa justă plus, în cazul unui activ financiar care nu este evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, costurile de tranzacție. Creanțele comerciale care nu conțin o componentă de finanțare semnificativă sunt evaluate la prețul tranzacției, astfel cum este prezentat în Nota 3.19 Recunoașterea veniturilor din contractele cu clienții. Costurile de tranzacție care sunt direct atribuibile achiziției sau emiterii de active financiare (altele decât activele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere) sunt adăugate sau deduse din valoarea justă a activelor financiare, după caz, la recunoașterea inițială. Un activ financiar este evaluat la cost amortizat dacă sunt îndeplinite ambele condiții următoare: - activul financiar este deținut utilizând un model de afaceri care vizează deținerea activelor financiare pentru a încasa fluxurile de trezorerie contractuale; - și termenii contractuali ai activului financiar generează, la date specificate, fluxuri de numerar care reprezintă exclusiv rambursări ale principalului și ale dobânzii aferente principalului restant. Grupul a recunoscut și a evaluat ulterior activele financiare numai la cost amortizat. Evaluarea ulterioară Activele financiare la cost amortizat sunt evaluate ulterior utilizând metoda ratei efective a dobânzii (EIR) și sunt supuse deprecierii. Câștigurile și pierderile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când activul este derecunoscut, modificat sau depreciat. Costul amortizat și metoda ratei efective a dobânzii Metoda ratei efective a dobânzii este o metodă de calcul al costului amortizat al unui instrument de datorie și de alocare a veniturilor din dobânzi pe perioada relevantă. Pentru activele financiare, rata dobânzii efective este rata care actualizează exact încasările viitoare estimate (inclusiv toate comisioanele care fac parte integrantă din rata dobânzii efective, costurile de tranzacție și alte prime sau reduceri), excluzând pierderile de credit așteptate, pe durata de viață așteptată a instrumentului de datorie sau, după caz, pe o perioadă mai scurtă, la valoarea contabilă brută a instrumentului de datorie la recunoașterea inițială. Costul amortizat al unui activ financiar este valoarea la care activul financiar este evaluat la recunoașterea inițială minus rambursările de principal, plus amortizarea cumulată, utilizând metoda ratei efective a dobânzii, a oricărei diferențe dintre valoarea inițială și valoarea la scadență, ajustată pentru orice provizion pentru pierderi. Valoarea contabilă brută a unui activ financiar este costul amortizat al unui activ financiar înainte de ajustarea pentru orice provizion pentru pierderi. Veniturile din dobânzi sunt recunoscute utilizând metoda ratei efective a dobânzii pentru instrumentele de datorie evaluate ulterior la costul amortizat. Pentru activele financiare, altele decât activele financiare cu valoare de credit deteriorată achiziționate sau inițiate, veniturile din dobânzi se calculează prin aplicarea ratei efective a dobânzii la valoarea contabilă brută a unui activ financiar, cu excepția activelor financiare care au devenit ulterior cu valoare de credit deteriorată. Pentru activele financiare care au devenit ulterior depreciate din punct de vedere al creditului, veniturile din dobânzi sunt recunoscute prin aplicarea ratei efective a dobânzii la costul amortizat al activului financiar. Dacă, în perioadele de raportare ulterioare, riscul de credit al instrumentului financiar depreciat din punct de vedere al creditului se îmbunătățește, astfel încât activul financiar nu mai este depreciat din punct de vedere al creditului, veniturile din dobânzi sunt recunoscute prin aplicarea ratei efective a dobânzii la valoarea contabilă brută a activului financiar. Veniturile din dobânzi sunt recunoscute în contul de profit și pierdere. Activele financiare ale Grupului la cost amortizat includ în principal următoarele: creanțe comerciale și alte creanțe. Aceste active sunt pe termen scurt, motiv pentru care sunt recunoscute la valori nominale, fără actualizare.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 21 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Derecunoaștere Un activ financiar (sau, după caz, o parte a unui activ financiar sau o parte a unui grup de active financiare similare) este derecunoscut în principal (adică eliminat din situația consolidată a poziției financiare a Grupului) atunci când: - Drepturile contractuale de a primi fluxuri de numerar din activ au expirat sau - Grupul și-a transferat drepturile de a primi fluxuri de trezorerie din activ sau și-a asumat o obligație de a plăti integral fluxurile de trezorerie primite, fără întârzieri semnificative, către o terță parte în cadrul unui acord de „transfer direct”; și fie (a) Grupul a transferat în mod substanțial toate riscurile și beneficiile activului, fie (b) Grupul nu a transferat și nici nu a păstrat în mod substanțial toate riscurile și beneficiile activului, dar a transferat controlul asupra activului. Atunci când Grupul și-a transferat drepturile de a primi fluxuri de trezorerie dintr-un activ sau a încheiat un acord de transfer, acesta evaluează dacă și în ce măsură și-a păstrat riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate. Atunci când nu a transferat și nici nu a păstrat în mod substanțial toate riscurile și beneficiile activului, și nici nu a transferat controlul asupra activului, Grupul continuă să recunoască activul transferat în măsura implicării sale continue. În acest caz, Grupul recunoaște, de asemenea, o datorie asociată. Activul transferat și datoria asociată sunt evaluate pe o bază care reflectă drepturile și obligațiile pe care Grupul le-a păstrat. Implicarea continuă care ia forma unei garanții asupra activului transferat este evaluată la valoarea cea mai mică dintre valoarea contabilă inițială a activului și valoarea maximă a contraprestației pe care Grupul ar putea fi obligat să o ramburseze. Pierderi din depreciere Grupul recunoaște o ajustare pentru pierderile de credit așteptate (ECL) pentru toate activele financiare care nu sunt deținute la valoarea justă prin profit sau pierdere. ECL se bazează pe diferența dintre fluxurile de numerar contractuale datorate în conformitate cu contractul și toate fluxurile de numerar pe care Grupul se așteaptă să le primească, actualizate la o aproximare a ratei efective inițiale a dobânzii. Fluxurile de numerar așteptate vor include fluxurile de numerar din vânzarea garanțiilor deținute sau a altor îmbunătățiri ale creditului care fac parte integrantă din termenii contractuali. Grupul aplică o abordare simplificată în calcularea ECL. Prin urmare, Grupul nu urmărește modificările riscului de credit, ci recunoaște o ajustare pentru pierderi bazat pe ECL pe durata de viață la fiecare dată de raportare. Grupul a stabilit o matrice de provizioane bazată pe experiența sa istorică în materie de pierderi din credite, ajustată pentru factori prospectivi specifici debitorilor și mediului economic. Un activ financiar este scos din evidență atunci când nu există nicio așteptare rezonabilă de recuperare a fluxurilor de numerar contractuale, când există informații care indică faptul că debitorul se află în dificultăți financiare grave și nu există nicio perspectivă realistă de recuperare, de exemplu, când debitorul a fost pus sub lichidare sau a intrat în procedură de faliment. Activele financiare scoase din evidență pot fi în continuare supuse unor acțiuni de executare în conformitate cu procedurile de recuperare ale Grupului, ținând cont de consultanța juridică, după caz. Orice recuperări efectuate sunt recunoscute în contul de profit și pierdere. Pentru fiecare categorie de risc se aplică o rată de pierdere estimată. Aceste rate de pierdere sunt determinate printr-o analiză a tendințelor istorice, ajustată la condițiile actuale și la previziuni rezonabile și justificate privind condițiile economice viitoare. Aplicarea acestor rate reflectă cea mai bună estimare a Grupului privind pierderile inerente portofoliului de creanțe la data raportării. ECL este actualizat la fiecare perioadă de raportare pentru a reflecta modificările profilului de risc de credit al creanțelor. Grupul recunoaște un câștig sau o pierdere din depreciere în contul de profit și pierdere pentru toate creanțele comerciale, cu o ajustare corespunzătoare a valorii lor contabile prin intermediul unui cont de provizioane pentru pierderi. Conform IFRS 9, neîndeplinirea obligațiilor este definită ca o situație în care un activ financiar este considerat a fi în stare de neîndeplinire a obligațiilor, indicând de obicei faptul că debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Grupul ia în considerare o ajustare completă pentru depreciere a activelor financiare restante de mai mult de 5 ani, în cazul în care nu se mai întreprind acțiuni de recuperare. 3.13.2 Instrumente de capitaluri proprii și datorii financiare Clasificarea ca capitaluri proprii sau datorii Instrumentele de datorie și de capitaluri proprii sunt clasificate fie ca datorii financiare, fie ca capitaluri proprii, în conformitate cu substanța acordurilor contractuale și cu definițiile unei datorii financiare și ale unui instrument de capitaluri proprii. a) Instrumente de capital Un instrument de capital propriu este orice contract care atestă un interes rezidual în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale. Instrumentele de capital propriu emise de Grup sunt recunoscute la valoarea încasărilor primite, netă de costurile directe de emisiune. Răscumpărarea instrumentelor de capital propriu ale Societății este recunoscută și dedusă direct din capitalurile proprii. Nu se recunoaște niciun câștig sau pierdere în contul de profit și pierdere la cumpărarea, vânzarea, emisiunea sau anularea instrumentelor de capital propriu ale Societății. b) Datorii financiare Recunoașterea inițială și clasificarea Datoriile financiare sunt clasificate, la recunoașterea inițială, ca datorii financiare la valoarea justă prin contul de profit și pierdere, împrumuturi și credite sau datorii, după caz.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 22 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Toate datoriile financiare sunt recunoscute inițial la valoarea justă și, în cazul împrumuturilor și al datoriilor, net de costurile de tranzacție direct atribuibile. Comisioanele plătite la constituirea facilităților de credit sunt recunoscute ca costuri de tranzacție ale împrumutului în măsura în care este probabil ca o parte sau întreaga facilitate să fie utilizată. În acest caz, comisionul este amânat până la momentul utilizării facilității. În măsura în care nu există dovezi că este probabil ca o parte sau întreaga facilitate să fie utilizată, comisionul este capitalizat ca o plată în avans pentru servicii de lichiditate și amortizat pe perioada de valabilitate a facilității la care se referă. Datoriile financiare ale Grupului includ împrumuturi și credite, inclusiv descoperiri de cont bancare, precum și alte datorii pe termen lung. Orice contraprestație contingentă care urmează să fie transferată de către achizitor este recunoscută la valoarea justă la data achiziției. O contraprestație contingentă clasificată ca datorie financiară este reevaluată ulterior la valoarea justă, iar modificările valorii juste sunt recunoscute în contul de profit și pierdere. Evaluarea ulterioară În scopul evaluării ulterioare, datoriile financiare sunt clasificate ca datorii financiare la cost amortizat. Grupul nu a desemnat nicio datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere. Aceasta este categoria cea mai relevantă pentru Grup și include împrumuturile și creditele. După recunoașterea inițială, împrumuturile și creditele purtătoare de dobândă sunt evaluate ulterior la cost amortizat utilizând metoda EIR. Câștigurile și pierderile sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când datoriile sunt derecunoscute, precum și prin procesul de amortizare EIR. Metoda ratei efective a dobânzii este o metodă de calcul al costului amortizat al unei datorii financiare și de alocare a cheltuielilor cu dobânzile pe perioada relevantă. Rata efectivă a dobânzii este rata care actualizează exact plățile viitoare estimate în numerar (inclusiv toate comisioanele care fac parte integrantă din rata efectivă a dobânzii, costurile de tranzacție și alte prime sau reduceri) pe durata de viață preconizată a datoriei financiare sau (după caz) pe o perioadă mai scurtă, la costul amortizat al unei datorii financiare. Costul amortizat se calculează luând în considerare orice discount sau primă la achiziție și comisioanele sau costurile care fac parte integrantă din rata efectivă a dobânzii. Amortizarea ratei efective a dobânzii este inclusă ca costuri de finanțare în contul de profit și pierdere. Această categorie se aplică, în general, împrumuturilor și creditelor purtătoare de dobândă. Derecunoaștere O datorie financiară este derecunoscută atunci când obligația aferentă datoriei este îndeplinită, anulată sau expiră. Atunci când o datorie financiară existentă este înlocuită cu o altă datorie de la același creditor în condiții substanțial diferite sau când condițiile unei datorii existente sunt modificate substanțial, un astfel de schimb sau modificare este tratată ca derecunoașterea datoriei inițiale și recunoașterea unei noi datorii. Diferența dintre valorile contabile respective este recunoscută în contul de profit și pierdere. Împrumuturile sunt clasificate ca datorii curente, cu excepția cazului în care Grupul are dreptul necondiționat de a amâna decontarea datoriei cu cel puțin 12 luni după perioada de raportare. Compensarea instrumentelor financiare Activele financiare și datoriile financiare sunt compensate, iar valoarea netă este raportată în situația consolidată a poziției financiare dacă există un drept legal executoriu în prezent de a compensa sumele recunoscute și există intenția de a efectua decontarea pe bază netă, de a realiza activele și de a deconta datoriile simultan. 3.14 Costurile împrumuturilor Costurile generale și specifice ale împrumuturilor care sunt direct atribuibile achiziției, construcției sau producției unui activ eligibil sunt capitalizate pe parcursul perioadei de timp necesare pentru finalizarea și pregătirea activului pentru utilizarea sau vânzarea prevăzută. Activele eligibile sunt active care necesită în mod necesar o perioadă substanțială de timp pentru a fi pregătite pentru utilizarea sau vânzarea prevăzută. Veniturile din investiții obținute din investiția temporară a împrumuturilor specifice, în așteptarea cheltuirii acestora pentru active care îndeplinesc condițiile, sunt deduse din costurile de împrumut eligibile pentru capitalizare. Celelalte costuri de împrumut sunt înregistrate ca cheltuieli în perioada în care sunt suportate. 3.15 Impozitare Cheltuiala cu impozitul pe profit reprezintă suma impozitului de plată curent și a impozitului amânat. Impozitul pe profit curent Activele și datoriile privind impozitul pe profit curent sunt evaluate la valoarea care se preconizează a fi recuperată de la sau plătită către autoritățile fiscale. Impozitul de plată curent se bazează pe profitul impozabil al exercițiului. Profitul impozabil diferă de profitul raportat în contul de profit și pierdere consolidat, deoarece exclude elementele de venit sau cheltuială care sunt impozabile sau deductibile în alți ani și, în plus, exclude elementele care nu sunt niciodată impozabile sau deductibile. Datoria Grupului pentru impozitul curent este calculată utilizând ratele de impozitare care au fost adoptate sau adoptate în mod substanțial până la data bilanțului.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 23 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Impozitul amânat Impozitul amânat este recunoscut pe baza diferențelor temporare dintre valorile contabile ale activelor și pasivelor din situațiile financiare consolidate și baza fiscală corespunzătoare utilizată la calcularea profitului impozabil și este contabilizat utilizând metoda pasivului bilanțier. Datoriile privind impozitul amânat sunt, în general, recunoscute pentru toate diferențele temporare impozabile, iar activele privind impozitul amânat sunt, în general, recunoscute pentru toate diferențele temporare deductibile, în măsura în care este probabil ca profiturile impozabile să fie disponibile pentru a compensa aceste diferențe temporare deductibile. Astfel de active și datorii nu sunt recunoscute dacă diferența temporară provine din fondul comercial sau din recunoașterea inițială (alta decât într-o combinare de întreprinderi) a altor active și datorii într-o tranzacție care nu afectează nici profitul impozabil, nici profitul contabil. Activele și datoriile privind impozitul amânat sunt evaluate la ratele de impozitare care se preconizează că se vor aplica în perioada în care datoria este decontată sau activul realizat, pe baza ratelor de impozitare (și a legislației fiscale) care au fost adoptate sau adoptate în mod substanțial până la data bilanțului. Evaluarea datoriilor și activelor fiscale amânate reflectă consecințele fiscale care ar decurge din modul în care Grupul se așteaptă, la data raportării, să recupereze sau să deconteze valoarea contabilă a activelor și datoriilor sale. Activele și datoriile fiscale amânate sunt compensate atunci când există un drept executoriu legal de a compensa activele fiscale curente cu datoriile fiscale curente și când acestea se referă la impozitele pe profit percepute de aceeași autoritate fiscală, iar Grupul intenționează să-și deconteze activele și datoriile fiscale curente pe o bază netă. Valoarea contabilă a activelor fiscale amânate este revizuită la fiecare dată de raportare și redusă în măsura în care nu mai este probabil ca profitul impozabil să fie suficient pentru a permite recuperarea totală sau parțială a activului fiscal amânat. Activele fiscale amânate nerecunoscute sunt reevaluate la fiecare dată de raportare și sunt recunoscute în măsura în care a devenit probabil ca profiturile impozabile viitoare să permită recuperarea activului fiscal amânat. Impozitul curent și amânat pentru perioada Impozitul curent și cel amânat sunt recunoscute ca cheltuială sau venit în contul de profit și pierdere, cu excepția cazului în care se referă la elemente creditate sau debitate direct în capitalurile proprii, caz în care impozitul este, de asemenea, recunoscut direct în capitalurile proprii. Acesta poate fi, de asemenea, recunoscut in alte elemente ale rezultatului global dacă tranzacția sau evenimentul care sta la baza acestuia este recunoscut în alte elemente ale rezultatului global. 3.16 Capital social Acțiunile ordinare sunt clasificate ca capitaluri proprii. Grupul prezintă valoarea dividendelor recunoscute ca distribuiri către proprietari în cursul perioadei în situația modificărilor capitalurilor proprii, iar valoarea aferentă a dividendelor pe acțiune în notele la situațiile financiare. 3.17 Acțiuni proprii Instrumentele de capital propriu răscumpărate (acțiuni proprii) sunt recunoscute la cost și deduse din capitalurile proprii. Nu se recunoaște nicio câștig sau pierdere în contul de profit și pierdere cu privire la achiziționarea, vânzarea, emisiunea sau anularea instrumentelor de capital propriu ale Grupului. Orice diferență între valoarea contabilă și contravaloarea, în cazul reemiterii, este recunoscută în prima de emisiune. 3.18 Primele de emisiune Primele de emisiune reprezintă fonduri proprii create ca urmare a diferenței dintre valoarea de emisiune a acțiunilor și valoarea nominală a acestora. Grupul a înregistrat prime de emisiune ca urmare a emisiunii de acțiuni. 3.19 Rezerve Rezerva de reevaluare Creșterile valorii juste a terenurilor și clădirilor sunt înregistrate în contul de rezerve de reevaluare. Orice scădere a valorii juste a terenurilor și clădirilor este dedusă mai întâi din rezervele de reevaluare, iar diferența este înregistrată în contul de profit și pierdere. Reevaluarea se efectuează cu o regularitate suficientă pentru a asigura că Grupul prezintă terenurile și clădirile la valoarea justă în situațiile financiare consolidate. Rezerva de reevaluare este transferată în rezultatul reportat la cedarea activelor. Rezerva legală În conformitate cu reglementările din România, rezerva legală reprezintă o rezervă statutară care trebuie constituită din profitul net al societății. Rezerva legală este constituită pentru a acoperi potențiale datorii viitoare și pentru a consolida poziția financiară a societății. Rezerva legală se calculează ca un procent specificat din profitul brut, de obicei 5%, până când rezerva atinge 20% din capitalul social al societății. Rezerva legală poate fi utilizată numai pentru acoperirea pierderilor înregistrate de societate sau pentru majorarea capitalului social, sub rezerva aprobării acționarilor societății. Aceasta nu poate fi distribuită sub formă de dividende sau utilizată în orice alt scop, cu excepția cazului în care acest lucru este prevăzut în reglementările naționale. În scopul întocmirii situațiilor financiare consolidate, rezerva legală este păstrată de fiecare filială și este prezentată în cadrul capitalurilor proprii în situația poziției financiare, separat de rezultatul reportat. Orice modificare a rezervei legale este prezentată în situația modificărilor capitalurilor proprii, împreună cu o explicație privind natura și motivul modificării. Rezerve pentru remunerații pe bază de acțiuni Începând cu 2025, valoarea justă a premiilor pe bază de acțiuni la data acordării este recunoscută ca o cheltuială cu beneficiile angajaților (a se vedea Nota 3.22), cu o creștere corespunzătoare a capitalurilor proprii în cadrul Rezervelor pentru remunerația pe bază de acțiuni, pe toată perioada de maturare, pe baza numărului estimat de premii care se preconizează că vor fi acordate.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 24 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română La fiecare dată de intrare în drepturi, acțiunile sunt livrate angajaților, iar suma aferentă recunoscută în „Rezerve pentru remunerații pe bază de acțiuni” este redusă, împreună cu o eliberare din contul de acțiuni proprii. Orice diferență între costul acțiunilor proprii și suma derecunoscută în „Rezerve pentru remunerații pe bază de acțiuni” la momentul intrării în drepturi este înregistrată direct în capitalurile proprii. 3.20 Provizioane Provizioanele sunt recunoscute atunci când Grupul are o obligație legală sau implicită, ca urmare a unui eveniment trecut, este probabil să existe o ieșire viitoare de resurse pentru a stinge această obligație și se poate face o estimare fiabilă a valorii obligației. Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt evaluate la sfârșitul fiecărei perioade și ajustate pentru a prezenta cea mai bună estimare a conducerii. Dacă efectul valorii temporale a banilor este semnificativ, provizioanele sunt actualizate utilizând o rată curentă înainte de impozitare care reflectă, atunci când este cazul, riscurile specifice datoriei. Atunci când se utilizează actualizarea, creșterea provizionului datorată trecerii timpului este recunoscută ca un cost financiar. Datoriile constituite pentru chestiuni juridice necesită judecăți privind rezultatele proiectate și intervalele de pierderi pe baza experienței istorice și a recomandărilor consilierului juridic. Litigiile sunt însă imprevizibile, iar costurile reale suportate ar putea diferi de cele estimate la data raportării. Datoriile pentru concediile nefolosite se referă la dreptul angajaților de a acumula beneficii de concediu dobândite. Grupul recunoaște o datorie pentru absențele compensate, deoarece are obligația de a compensa angajații pentru absențele viitoare atribuibile serviciilor deja prestate de angajați; obligația se referă la drepturi care se acumulează de la o perioadă la alta, este probabil ca suma să fie plătită și se poate face o estimare fiabilă a valorii obligației. O obligație de acordare a drepturilor dobândite apare atunci când angajații au dreptul la o plată în numerar pentru concediul nefolosit la care au dreptul la momentul părăsirii entității. Valoarea obligației va fi, prin urmare, egală cu numărul de zile de concediu nefolosite înmulțit cu salariul brut al angajatului respectiv la data raportării. Obligația este recunoscută inițial în timpul perioadei de dobândire a drepturilor, pe baza celei mai bune estimări disponibile a concediului acumulat care se preconizează a fi dobândit. Estimarea este revizuită la fiecare sfârșit de perioadă dacă informațiile ulterioare indică faptul că concediul acumulat care se preconizează a fi dobândit diferă de estimările anterioare. La data dobândirii drepturilor, Grupul își revizuiește estimarea pentru a o alinia la concediul acumulat care a fost dobândit în cele din urmă. 3.21 Recunoașterea veniturilor din contractele cu clienții Veniturile din contractele cu clienții sunt recunoscute atunci când controlul asupra bunurilor sau serviciilor este transferat clientului, la o valoare care reflectă contravaloarea la care Grupul se așteaptă să aibă dreptul în schimbul respectivelor bunuri sau servicii. Grupul furnizează servicii medicale clienților corporativi și de retail, în cadrul cărora o obligație de performanță constă în promisiunea de a transfera servicii distincte către beneficiar. O altă parte a activității, strâns legată de activitatea medicală, o reprezintă livrarea de bunuri (în principal medicamente generice) în condiții contractuale. Activitățile principale ale Grupului Activitățile principale ale Grupului sunt desfășurate prin intermediul a șase linii de afaceri principale (clinici, stomatologie, spitale, laboratoare, farmacii și corporativ), oferind un portofoliu de afaceri bine echilibrat, care acoperă toate segmentele cheie ale pieței serviciilor medicale private. Modelul de afaceri și de venituri al Grupului se concentrează pe puterea de cumpărare a corporațiilor și a persoanelor fizice în ceea ce privește serviciile medicale, în timp ce contribuția statului prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate („CNAS”) reprezintă o completare, nu venitul principal al activităților Grupului. Cu toate acestea, Casa Națională de Asigurări de Sănătate este considerată un client major care acoperă mai multe sectoare, precum: clinici, spitale, laboratoare și farmacii, și de la care Grupul primește contravaloarea pe baza atingerii unor plafoane prestabilite, pentru serviciile medicale furnizate pacienților asigurați de stat, care sunt utilizatorii finali ai serviciilor medicale de sănătate. Veniturile legate de CNAS sunt recunoscute la sfârșitul lunii, când Grupul are un drept executoriu de a primi plata pentru prestațiile finalizate până la data respectivă, pe măsură ce utilizatorul final primește și consumă beneficiile oferite de prestația Grupului pe măsură ce acesta își desfășoară activitatea. Natura și momentul îndeplinirii obligațiilor de performanță Politica de recunoaștere Venituri din linia de afaceri Clinici Nucleul operațiunilor Grupului îl constituie rețeaua de clinici ambulatorii, care oferă o gamă largă de servicii ambulatorii acoperind o gamă largă de specialități medicale, inclusiv servicii de imagistică diagnostică (furnizate clienților, alții decât pacienții internați în spital). Veniturile sunt recunoscute la momentul la care serviciile medicale sunt prestate clientului și obligația de exercitare este îndeplinită. Venituri din linia de afaceri Stomatologie Linia de afaceri Stomatologie a Grupului oferă o gamă completă de servicii, de la examinări medicale la intervenții chirurgicale, implanturi sau servicii de ortodonție. Linia de afaceri Stomatologie nu face obiectul alocărilor CNAS. Toate vânzările se bazează pe plata serviciilor („FFS”). Veniturile sunt recunoscute la momentul prestării serviciilor medicale către client și al îndeplinirii obligației de exercitare.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 25 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Venituri din linia de afaceri Laboratoare Această linie de afaceri oferă următoarea gamă de servicii: biochimie, anatomie patologică (citologie și histologie), biologie moleculară și genetică, hematologie, imunologie, microbiologie și toxicologie. Punctele de prelevare sunt locațiile în care Grupul colectează sânge și alte probe de la pacienți. Linia de afaceri Laboratoare își obține cea mai mare parte a veniturilor de la clienții FFS. Veniturile sunt recunoscute la momentul prestării serviciilor medicale către client și al îndeplinirii obligației de exercitare. Venituri din linia de afaceri Spitale Serviciile spitalicești furnizate pacienților cuprind servicii medicale, cazare, mese, utilizarea echipamentelor medicale, stocul de produse farmaceutice și servicii de îngrijire medicală, fiind furnizate multiple obligații de exercitare. Veniturile sunt obținute în principal de la pacienții FFS. Grupul nu se așteaptă să aibă contracte în care perioada dintre transferul serviciului promis către pacient și plata de către pacient să depășească un an. În consecință, Grupul nu ajustează prețul tranzacției pentru valoarea în timp a banilor. Veniturile sunt recunoscute la un moment dat, atunci când consumul beneficiilor pentru serviciile furnizate este finalizat. Venituri din linia de afaceri Farmacii Această linie de afaceri se referă la livrarea de bunuri (în principal medicamente generice) către clienți. Veniturile sunt generate de traficul existent de pacienți în clinicile și spitalele Grupului, deoarece farmaciile sunt situate în unitățile proprii ale Grupului, acolo unde spațiul, autorizația și opțiunea de vânzare permit acest lucru, precum și în proximitatea acestor unități. Veniturile sunt recunoscute la momentul transferului bunurilor către clienți. Venituri din linia de afaceri Corporate Această linie de afaceri oferă pachete de prevenție medicală (HPP) pe bază de abonament, în general clienților corporativi, ca parte a pachetelor de beneficii pentru angajații acestora, după cum urmează: - Servicii obligatorii de sănătate la locul de muncă, care includ în principal efectuarea de controale medicale anuale ale angajaților și servicii mai specifice, în funcție de sectorul de activitate al clientului. - Planuri de sănătate mai generale, „orientate spre prevenție”, care oferă acces extins la medici generaliști și specialiști în clinicile Grupului, precum și la teste de laborator și servicii de imagistică specificate. Veniturile sunt recunoscute în timp, pe baza unei abordări de tip „stand- ready”. Grupul are o obligație de tip „stand-ready” față de clienții corporativi de a furniza servicii de sănătate la cerere, iar clientul beneficiază de acestea în mod uniform pe toată durata contractului. Astfel, Grupul utilizează o măsură liniară a progresului pe perioada în care clientul are dreptul la astfel de servicii. Venituri din linia de afaceri „Alte activități” 1. Venituri obținute ca urmare a distribuției de medicamente generice de la marii producători către o listă de farmacii 2. Venituri obținute prin servicii de wellness (pe bază de abonament) 3. Venituri obținute ca urmare a procesării și stocării depozitelor de celule Stem Cells Bank SA (SCB), filială a Grupului Medlife, are ca activitate principală colectarea, prepararea, crioconservarea și depozitarea celulelor stem din sângele și țesutul cordonului ombilical. Prelucrarea și depozitarea depozitelor de celule reprezintă obligații de performanță separate ale unei activități cu mai multe componente. 4. Alte tipuri de venituri Distribuție: atunci când mărfurile sunt transferate către farmacii, la un moment dat. Wellness: în timp, pe baza unei abordări de tip „stand-ready”, similar veniturilor corporative. Celule stem: Grupul generează venituri din prelucrarea și stocarea unităților de sânge din cordonul ombilical și de țesut recoltate de la nou-născuți la naștere. Grupul a identificat două obligații de performanță: 1) Prelucrarea celulelor stem – îndeplinită la un moment dat (la naștere); 2) Depozitarea celulelor stem – îndeplinită pe o perioadă de timp (adică 20 de ani). Prezența unei componente semnificative de finanțare În cazul plății în avans pentru mai mulți ani, Grupul primește de la client o singură plată în avans atât pentru prelucrare, cât și pentru depozitarea celulelor. Având în vedere natura serviciului prestat, condițiile de plată oferite de Grup sunt stabilite din alte motive decât acordarea de finanțare clientului. Prin urmare, Grupul consideră că aceste plăți în avans nu includ o componentă de finanțare. Grupul oferă, de asemenea, contracte de plată anuală cu o durată minimă a contractului de mai mulți ani. Prețul tranzacției pentru acest contract este stabilit ținând cont de toate plățile care trebuie efectuate de client pe durata contractului. În aceste cazuri, plata primită de la client la începutul contractului este inferioară costului de producție al obligațiilor de serviciu „prelucrarea și depozitarea unui depozit de celule”. Atât prelucrarea, cât și depozitarea depozitelor de celule sunt obligații de performanță separate ale unei activități cu mai multe componente. Prin urmare, conducerea a
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 26 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română evaluat și a concluzionat că nu există o componenta semnificativa de finanțare pentru aceste contracte, pe baza faptului că depozitarea celulelor este la fel de importantă ca și celulele în sine pentru pacienți, iar plata amânată poate servi drept garanție că Grupul va fi pregătit să furnizeze serviciul de depozitare până la sfârșitul contractelor. Un alt motiv este faptul că diferența dintre contravaloarea promisă în cadrul contractelor și prețul de vânzare în numerar are scopul de a acoperi costurile administrative mai ridicate suportate în cadrul acestor contracte și nu ține cont de valoarea variabilă a banilor în timp. Diferența dintre contravaloarea promisă și prețul de vânzare în numerar reprezintă o strategie de afaceri menită să țină cont de costurile gestionării unor tranzacții mai complexe. Această diferență are ca scop principal recuperarea costurilor administrative suportate pe durata de valabilitate a contractului. Considerații privind rolul de principal versus cel de agent Grupul a concluzionat că este principal în toate acordurile sale de venituri, deoarece este debitorul principal în toate acordurile de venituri, are libertate de stabilire a prețurilor și este, de asemenea, expus la stocuri, în cazul medicamentelor vândute. Active și pasive contractuale Un activ aferent unui contract (venituri acumulate) reprezintă dreptul la contraprestație în schimbul serviciilor transferate clientului. În cazul în care Grupul transferă servicii unui client în timp, înainte ca acesta să plătească contraprestația sau înainte de scadența plății, se recunoaște un activ contractual pentru contraprestația câștigată până la data respectivă în temeiul contractului. Activele contractuale sunt prezentate în cadrul creanțelor comerciale și altor creanțe (Nota 7) din Situația consolidată a poziției financiare a Grupului și se preconizează că vor fi realizate în mai puțin de un an. O datorie contractuală (venit amânat) reprezintă obligația de a transfera servicii către un client pentru care Grupul a primit contraprestație de la client. În cazul în care clientul plătește contraprestația înainte ca Grupul să transfere serviciile către client, o datorie contractuală este recunoscută la momentul efectuării plății sau la scadența plății (oricare dintre acestea survine mai devreme). Datoriile contractuale sunt recunoscute ca venituri atunci când Grupul își îndeplinește obligațiile prevăzute în contract. Datoriile contractuale sunt prezentate în cadrul datoriilor comerciale și altor datorii (Nota 10) din Situația consolidată a poziției financiare. Utilizând simplificarea prevăzută în IFRS 15, Grupul nu ajustează valoarea contraprestației promise pentru a reflecta efectele unei componente de finanțare semnificative dacă se așteaptă, la data inițierii contractului, ca perioada dintre transferul serviciului promis către client și momentul în care clientul plătește pentru acel serviciu să fie de un an sau mai puțin. Majoritatea contractelor au o durată mai mică de un an. În cazul contractelor de prelucrare și stocare a celulelor stem, pentru care plățile sunt scadente pe parcursul mai multor ani, conducerea a concluzionat că nu există o componentă de finanțare în cadrul acestor contracte – vă rugăm să consultați paragrafele discutate la Prezența unei componente de finanțare. Contractele au o durată mai mică de un an sau sunt facturate pe baza serviciilor prestate. Conform prevederilor IFRS 15, prețul tranzacției alocat acestor contracte neîndeplinite nu este prezentat. 3.22 Beneficiile angajaților Beneficii pentru angajați Grupul, în cursul normal al activității, efectuează plăți către statul român în numele angajaților săi pentru pensii, asistență medicală și asigurare de șomaj. Costul acestor plăți este înregistrat în situația rezultatului global în aceeași perioadă cu costul salarial aferent. Toți angajații Grupului sunt membri ai sistemului public de pensii din România. Grupul nu administrează niciun alt sistem de pensii. Sisteme de bonusuri Grupul recunoaște o datorie și o cheltuială în cazul în care există o obligație contractuală pentru stimulente pe termen scurt. Sumele de plătit angajaților în legătură cu schemele de stimulente pe termen scurt sunt determinate pe baza obiectivelor anuale de performanță a afacerii. Plăți pe bază de acțiuni decontate cu instrumente de capitaluri proprii Începând cu 2025, Grupul aplică IFRS 2 (Plăți pe bază de acțiuni) tranzacțiilor în care acordarea și decontarea se bazează pe acțiuni. În conformitate cu acest standard, plățile pe bază de acțiuni decontate cu instrumente de capitaluri proprii către angajați sunt evaluate la valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii la data acordării. Valoarea justă exclude efectul condițiilor de intrare în drepturi care nu sunt bazate pe piață. Valoarea justă determinată la data acordării plăților pe bază de acțiuni cu decontare prin instrumente de capitaluri proprii este înregistrată ca cheltuială în mod liniar pe parcursul perioadei de intrare în drepturi, pe baza estimării Grupului privind numărul de instrumente de capitaluri proprii care vor intra în drepturi în cele din urmă. Valoarea justă a fost determinată utilizând modele de evaluare adecvate, ținând seama de caracteristicile specifice ale planului, de datele relevante de pe piață la data acordării și de anumite ipoteze formulate la nivelul Grupului. La fiecare dată de raportare, Grupul își revizuiește estimarea privind numărul de instrumente de capitaluri proprii care se preconizează că vor deveni definitive ca urmare a efectului condițiilor de intrare în drepturi care nu sunt bazate pe piață. Impactul revizuirii estimărilor inițiale, dacă există, este recunoscut în contul de profit și pierdere, astfel încât cheltuiala cumulată să reflecte estimarea revizuită, cu o ajustare corespunzătoare a Rezervelor pentru remunerația pe bază de acțiuni (a se vedea Nota 3.19).
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 27 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 3.23 Valoarea justă Valoarea justă este prețul care ar fi primit pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacție între participanții la piață la data evaluării, indiferent dacă prețul respectiv este direct observabil sau estimat folosind o altă tehnică de evaluare. Anumite politici contabile ale Grupului și criteriile de prezentare a informațiilor necesită determinarea valorii juste atât pentru activele, cât și pentru datoriile Grupului. La determinarea valorii juste a activelor și datoriilor, Grupul utilizează, pe cât posibil, ca intrări valorile de piață observabile. Valorile juste sunt clasificate pe diferite niveluri în funcție de intrările utilizate în tehnicile de evaluare, după cum urmează: - Nivelul 1: prețuri cotate (neajustate) pe piețe active pentru active și pasive identice - Nivelul 2: date de intrare, altele decât prețurile incluse în nivelul 1, care sunt observabile pentru active și pasive, fie direct (de exemplu: prețuri), fie indirect (de exemplu: derivate din prețuri) - Nivelul 3: date de intrare pentru evaluarea activelor și pasivelor care nu se bazează pe date de piață observabile. La estimarea valorii juste a unui activ sau a unei datorii, Grupul utilizează date observabile pe piață, în măsura în care acestea sunt disponibile. În cazul în care datele de intrare de nivel 1 nu sunt disponibile, Grupul angajează evaluatori terți calificați pentru a efectua evaluarea. Pentru activele și pasivele care sunt recunoscute în situațiile financiare la valoarea justă în mod recurent, Grupul determină dacă au avut loc transferuri între nivelurile ierarhiei prin reevaluarea clasificării (pe baza datelor de intrare de la cel mai jos nivel care sunt semnificative pentru evaluarea valorii juste în ansamblu) la sfârșitul fiecărei perioade de raportare. Informații suplimentare despre ipotezele formulate la evaluarea valorilor juste sunt incluse în Nota 4, Nota 5.1 și Nota 5.2. 3.24 Informații privind segmentele Grupul a identificat șase linii de afaceri principale, care cuprind următoarele categorii majore: clinici, stomatologie, spitale, laboratoare, farmacii și corporativ, activitatea principală fiind furnizarea de servicii medicale, ca rezultat al realizării actului medical. Conform IFRS 8, un segment operațional este o componentă a unei entități: (a) care desfășoară activități din care poate obține venituri și suporta cheltuieli (inclusiv venituri și cheltuieli legate de tranzacții cu alte componente ale aceleiași entități), (b) ale cărei rezultate operaționale sunt revizuite periodic de către principalul factor de decizie operațional al entității pentru a lua decizii cu privire la resursele care urmează să fie alocate segmentului și pentru a evalua performanța acestuia, și (c) pentru care sunt disponibile informații financiare distincte. La determinarea segmentelor operaționale ale Grupului, conducerea a luat în considerare în primul rând informațiile financiare incluse în rapoartele interne care sunt revizuite și utilizate de Consiliul de Administrație (care, în ansamblu, reprezintă principalul factor decizional operațional al Grupului Medlife) în evaluarea performanței și determinarea alocării resurselor. Având în vedere oferta integrată de servicii medicale, nu există nicio distincție în ceea ce privește controlul, indiferent dacă serviciile (așa cum sunt definite în legislația română privind asigurările sociale) sunt atribuite sectorului de spitalizare sau celui de ambulatoriu. Toate cheltuielile și veniturile care sunt direct sau indirect legate de pacienți sunt incluse în segmentele operaționale. Ca urmare a acelorași condiții-cadru structurale, operațiunile Grupului cu serviciile medicale furnizate sunt caracterizate de un profil similar de riscuri și beneficii, al cărui mediu economic este în mare măsură reglementat de legislație. Caracteristicile serviciilor medicale se referă la unități fizice dotate cu personal profesionist în contact direct cu pacienții. Plata pentru aceste servicii se face fie direct de către pacient, fie indirect prin intermediul unei prestații/asigurări plătite de angajator și, într-o măsură mult mai mică, din fondurile publice de sănătate. În toate aceste cazuri, beneficiarul serviciului este întotdeauna pacientul individual. Datorită naturii specifice a surselor de fonduri care finanțează furnizarea de servicii medicale către utilizatorii finali (adică pacienții), alocarea corectă a profitabilității pentru fiecare linie de afaceri este limitată, având în vedere că acestea sunt complementare în deservirea pacientului: una ar iniția, în timp ce cealaltă ar putea presta serviciile medicale. În acest sens, liniile de afaceri nu ar putea funcționa pe cont propriu, dovedind, încă o dată, natura lor extrem de interdependentă. Următoarele linii de afaceri operaționale au fost agregate într-un singur segment de raportare, și anume furnizarea de servicii medicale, deoarece prezintă caracteristici economice similare: clinici, stomatologie, spitale, laboratoare și servicii corporative, inclusiv serviciile de procesare și stocare a celulelor stem. Grupul generează cea mai mare parte a veniturilor pentru toate domeniile de activitate în România, doar o mică parte a veniturilor (sub 1%) fiind generată din operațiunile desfășurate în Ungaria. Începând cu 2025, a fost finalizată o nouă achiziție în Moldova, ponderea veniturilor fiind sub 1% în comparație cu rezultatele totale. Deși există locații în diferite țări, conducerea executivă consideră că diferențele rezultate în logica de facturare nu implică oportunități și riscuri semnificativ diferite și, prin urmare, acestea nu intră în conflict cu agregarea serviciilor de sănătate într-un singur segment. Celelalte linii de afaceri (adică vânzarea de produse farmaceutice sau distribuția de medicamente generice, servicii de wellness), care sunt incluse în continuare în linia de afaceri denumită „farmacii” sau „altele” (adică distribuția de
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 28 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română medicamente, servicii de wellness), fie nu îndeplinesc definiția unui segment operațional, fie nu depășesc, individual și în total, pragurile cantitative stabilite în IFRS 8 pentru a se califica ca segment raportabil. 3.25 IFRS 16 - Contracte de leasing Având în vedere amploarea și complexitatea operațiunilor sale, Grupul închiriază un număr semnificativ de active, inclusiv clădiri și terenuri pentru activitățile operaționale, echipamente medicale și vehicule. Duratele contractuale variază în funcție de tipul contractului de închiriere și de activul închiriat, factorul determinant fiind viziunea strategică a Grupului privind gestionarea ulterioară a portofoliului său de active. Conducerea a evaluat opțiunile sale de reziliere anticipată, precum și existența unei decizii unice a Grupului de a prelungi durata contractului de leasing, de la caz la caz. La stabilirea duratei contractului de leasing, sunt luate în considerare toate faptele și circumstanțele care creează un stimulent economic pentru exercitarea unei opțiuni de prelungire sau a unei opțiuni de reziliere. Grupul închiriază diverse clădiri, echipamente, vehicule și alte active. Condițiile contractelor de leasing sunt negociate individual și conțin o gamă largă de termeni și condiții diferite. Contractele de leasing nu impun alte clauze decât garanțiile reale asupra activelor închiriate deținute de locator. Grupul evaluează dacă un contract este sau conține un contract de leasing, la data încheierii contractului. Contractele de leasing sunt recunoscute ca un activ reprezentând dreptul de utilizare și o datorie corespunzătoare la data la care activul închiriat este disponibil pentru utilizare de către Grup – cu excepția contractelor de leasing pe termen scurt (definite ca fiind contractele de leasing cu o durată de 12 luni sau mai puțin) și a contractelor de leasing pentru active cu valoare redusă. Plățile asociate contractelor de leasing pe termen scurt și tuturor contractelor de leasing pentru active cu valoare redusă (inclusiv echipamente mici, cum ar fi imprimante, calculatoare personale și altele) sunt recunoscute pe o bază liniară ca o cheltuială în contul de profit și pierdere. Activele și datoriile care decurg dintr-un contract de leasing sunt evaluate inițial pe baza valorii actualizate. Datoriile din leasing includ valoarea actualizată netă a următoarelor plăți de leasing care urmează a fi efectuate pe durata contractului de leasing: - Plăți fixe (inclusiv plăți fixe în substanță), minus orice stimulente de leasing de încasat; - Plăți variabile de leasing care depind de un indice sau de o rată, evaluate inițial utilizând indicele sau rata la data începerii; - Prețul de exercitare al unei opțiuni de cumpărare, dacă Grupul este rezonabil de sigur că va exercita acea opțiune; - Plățile de penalități pentru rezilierea contractului de leasing, dacă durata contractului de leasing reflectă exercitarea acestei opțiuni de către Grup; - Sumele preconizate a fi plătite în temeiul garanțiilor privind valoarea reziduală. Plățile de leasing sunt actualizate utilizând rata de împrumut incrementală a locatarului, aceasta fiind rata pe care locatarul individual ar trebui să o plătească pentru a împrumuta fondurile necesare pentru a obține un activ de valoare similară cu activul dreptului de utilizare într-un mediu economic similar, cu termeni, garanții și condiții similare. Pentru a determina rata incrementală de împrumut, Grupul utilizează finanțarea recentă de la terți primită de locatar ca punct de plecare și ajustează rata pentru a reflecta modificările condițiilor de finanțare de la momentul primirii finanțării de la terți. Datoria din leasing este prezentată ca o linie separată în situația poziției financiare. Datoria din leasing este evaluată ulterior prin majorarea valorii contabile pentru a reflecta dobânda aferentă datoriei din leasing (utilizând metoda ratei efective a dobânzii) și prin reducerea valorii contabile pentru a reflecta plățile de leasing efectuate. Grupul reevaluează datoria din leasing (și efectuează o ajustare corespunzătoare a activului aferent dreptului de utilizare) ori de câte ori: - Durata contractului de leasing s-a modificat sau a survenit un eveniment semnificativ sau o schimbare a circumstanțelor care a dus la o modificare a evaluării exercitării unei opțiuni de cumpărare, caz în care datoria din leasing este reevaluată prin actualizarea plăților de leasing revizuite utilizând o rată de actualizare revizuită. - Plățile de leasing se modifică din cauza modificărilor unui indice sau ale unei rate sau a unei modificări a plății preconizate în cadrul unei valori reziduale garantate, cazuri în care datoria de leasing este reevaluată prin actualizarea plăților de leasing revizuite utilizând o rată de actualizare neschimbată (cu excepția cazului în care modificarea plăților de leasing se datorează unei modificări a unei rate a dobânzii variabile, caz în care se utilizează o rată de actualizare revizuită). - Un contract de leasing este modificat, iar modificarea contractului de leasing nu este contabilizată ca un contract de leasing separat, caz în care datoria din leasing este reevaluată pe baza duratei contractului de leasing modificat, prin actualizarea plăților de leasing revizuite utilizând o rată de actualizare revizuită la data efectivă a modificării. Activele reprezentând dreptul de utilizare sunt evaluate la cost, care cuprinde următoarele: - Valoarea evaluării inițiale a datoriei din leasing; - Orice plăți de leasing efectuate la data începerii sau înainte de aceasta, minus orice stimulente de leasing; - Orice costuri directe inițiale; și - Costurile de restaurare. După recunoașterea inițială, activele cu drept de utilizare sunt evaluate la cost, minus orice amortizare acumulată și pierderi din depreciere, și ajustate pentru orice reevaluare a datoriilor din leasing.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 29 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Activele cu drept de utilizare sunt, în general, amortizate pe durata de viață utilă a activului sau pe durata contractului de leasing, luându-se în considerare cea mai scurtă dintre acestea, pe baza metodei liniare. Dacă Grupul are certitudinea rezonabilă că va exercita o opțiune de cumpărare, activul cu drept de utilizare este amortizat pe durata de viață utilă a activului subiacent. Activele cu drept de utilizare sunt prezentate ca o linie separată în situația consolidată a poziției financiare. Grupul aplică IAS 36 pentru a determina dacă un activ cu drept de utilizare este depreciat și contabilizează orice pierdere din depreciere identificată, așa cum este descris în politica „Imobilizări corporale”. Chiriile variabile care nu depind de un indice sau de o rată nu sunt incluse în evaluarea datoriei din leasing și a activului din dreptul de utilizare. Plățile aferente sunt recunoscute ca cheltuială în perioada în care are loc evenimentul sau condiția care declanșează aceste plăți. Ca simplificare practică, IFRS 16 permite locatarului să nu separe componentele care nu țin de leasing și, în schimb, să contabilizeze orice componentă de leasing și componentele asociate care nu țin de leasing ca un singur acord. Grupul a utilizat această simplificare practică. Următoarele durate de viață utilă medii sunt utilizate în calculul amortizării activelor reprezentând dreptul de utilizare, determinate pe baza duratei contractuale a acordurilor de leasing: Ani Clădiri 6 – 10 ani Echipamente medicale 3 – 4 ani Vehicule 3 – 5 ani 3.26 Câștigul pe acțiune de bază și diluat Câștigul pe acțiune de bază se calculează prin împărțirea: • profitul atribuibil proprietarilor Grupului, excluzând orice costuri de deservire a capitalurilor proprii, altele decât acțiunile ordinare; • cu numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare aflate în circulație în cursul exercițiului financiar, ajustat pentru elementele de bonus în acțiuni ordinare emise în cursul anului și excluzând acțiunile proprii. Câștigul diluat pe acțiune ia în considerare efectele potențiale de diluare ale schemelor de plată pe bază de acțiuni care ar putea fi convertite în acțiuni ordinare. 4. FONDUL COMERCIAL Grupul înregistrează fondul comercial rezultat din combinările de întreprinderi. Vă rugăm să consultați mai jos fondul comercial înregistrat la 31 decembrie 2025 și 31 decembrie 2024 (valoare contabilă): 31 Decembrie 31 Decembrie Grupuri Unitati Generatoare de Numerar (GUGN) 2025 2024 Reteaua de servicii medicale - Romania 432.349.626 420.706.431 Reteaua de servicii medicale - Ungaria 19.544.433 19.544.433 Reteaua de servicii medicale - Moldova 2.463.785 - Reteaua de farmacii - Romania 16.912.523 16.912.523 Distributie Angro de Medicina Generala 10.763.546 10.763.546 Wellness 22.604.609 22.604.609 Platforma Online 1.503.438 1.503.438 TOTAL 506.141.959 492.034.979 Miscarea in perioada in ceea ce priveste fondul comercial 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Sold initial la inceputul anului 492.034.979 445.395.617 Fond comercial recunoscut in timpul perioadei 14.106.980 46.639.362 TOTAL 506.141.959 492.034.979 În cursul exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2025, Grupul a obținut controlul asupra mai multor societăți și a înregistrat un fond comercial suplimentar de 14.106.980 RON (31 decembrie 2024: 46.639.362 RON). Pentru detalii suplimentare privind combinările de întreprinderi achiziționate în cursul exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2025 și al celui încheiat la 31 decembrie 2024, vă rugăm să consultați Nota 27. Deprecierea cumulată a fondului comercial se ridică la 313.506 RON la 31 decembrie 2025 (313.506 RON la 31 decembrie 2024). În scopul testării deprecierii, fondul comercial este alocat Grupului de unități generatoare de numerar (GUGN) care se preconizează că va beneficia de sinergiile combinării de întreprinderi. Conducerea efectuează teste de depreciere anual sau ori de câte ori există indicii de depreciere pentru a evalua recuperabilitatea valorii contabile a fondului comercial, la fiecare nivel individual al GUGN. Activele cu durată de viață utilă nedeterminată din cadrul unui GUGN sau UGN sunt testate anual ca parte a modelului de testare a deprecierii. În acest context, nu a fost identificat niciun fond comercial depreciat. Începând cu 2024, există 6 GUGN incluse în procesul de evaluare, întrucât proiectarea și gestionarea operațiunilor Grupului nu mai sunt determinate pe baza structurii juridice a grupului, ci sunt influențate de structura operațională și de modul în care conducerea monitorizează eforturile de investiții și rezultatele financiare preconizate. În 2025, a fost
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 30 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română adăugată o altă GUGN, în urma achiziției companiei All Clinic din Republica Moldova, ajungând la un număr total de 7 GUGN-uri. Abordarea de rețea pe țări este mai relevantă și aliniată la strategia actuală a Grupului, care vizează continuarea expansiunii sale în Europa Centrală și de Sud-Est, și care va crea coerență în identificarea GUGN-urilor, pe măsură ce Grupul va pătrunde în alte țări ale UE în viitorul apropiat. Valoarea recuperabilă se bazează pe valoarea justă minus costul de cedare (FVLCOD) a activelor aferente GUGN. Fluxurile de numerar viitoare actualizate ale GUGN, utilizând metoda DCF (flux de numerar actualizat), sunt determinate pe baza planurilor de afaceri aprobate pentru 2026, care prevăd poziția financiară și rezultatele operaționale și iau în considerare valorile istorice și performanța estimată. Fluxurile de numerar sunt estimate în RON, având o valoare nominală. Rezultatele sunt apoi extrapolate pentru încă 5 ani, utilizând o planificare ascendentă pe 5 ani, care reflectă dezvoltarea viitoare a GUGN-urilor în condițiile actuale. După perioada de șase ani, se calculează o valoare de perpetuitate utilizând o rată de creștere conservatoare la nivel de grup. Pentru a determina valoarea actualizată a fluxurilor de numerar viitoare, se aplică o rată de actualizare bazată pe costul mediu ponderat al capitalului (WACC). Evaluarea este considerată a fi de nivel 3 în ierarhia valorii juste, datorită datelor de intrare neobservabile utilizate în evaluare. Există o serie de judecăți sensibile cheie formulate în determinarea datelor de intrare în aceste modele, care includ: - Creșterea veniturilor prevăzută pentru următorii ani, precum și rata de creștere perpetuă - Ratele de actualizare aplicate fluxurilor de numerar viitoare proiectate – vă rugăm să consultați mai jos un rezumat al indicatorilor cheie sensibili utilizați în modelul fluxurilor de numerar actualizate, pentru ambii ani: GUGN / UGN Rata de actualizare utilizată în 2025 Rata de actualizare utilizată în 2024 Rețeaua de sănătate din România 10,5% 11,6% Rețeaua de sănătate din Ungaria 12,3% 13,4% Platforma online 23,0% 24,0% Distribuție en gros de medicamente generale 10,9% 10,6% Rețeaua de farmacii din România 11,0% 8,6% Wellness 12,6% 12,2% Rețeaua de sănătate din Moldova 20,4% Nu se aplică GUGN / UGN Creșterea anuală a vânzărilor (pentru previziunile actuale) Creșterea anuală a vânzărilor (pentru previziunile anului precedent) Rețeaua de sănătate din România rata medie ponderată 9% rata medie ponderată 11% Rețeaua de sănătate din Ungaria rata medie ponderată 12% rata medie ponderată 12% Platforma online rata medie ponderată 20% rata medie ponderată 20% Distribuție en gros de medicamente generale rata medie ponderată 10% rata medie ponderată 10% Rețeaua de farmacii din România rata medie ponderată 9% rata medie ponderată 8% Wellness rata medie ponderată 24% rata medie ponderată 46% Rețeaua de sănătate din Moldova rata medie ponderată 20% Nu se aplică GUGN / UGN Rata de creștere pe termen lung utilizată în 2025 Rata de creștere pe termen lung utilizată în 2024 Aplicabil pentru toate 2,5% 2,5% Fluxurile de numerar viitoare estimate sunt derivate din planurile de afaceri aprobate de organismele responsabile. Ipotezele care stau la baza principalilor parametri de planificare iau în considerare nu numai experiența trecută și aspectele care decurg din activitatea operațională. Marja operațională rezultă din aplicarea ipotezelor de planificare asumate. Pentru anii următori, se presupune o medie a marjelor operaționale (perioada de planificare continuă), adăugând o ușoară creștere. Fluxurile de numerar dincolo de perioada de șase ani sunt extrapolate utilizând o rată de creștere estimată, care este în concordanță cu previziunile specifice industriei în care operează fiecare GUGN. Rata de actualizare este o rată după impozitare care reflectă evaluările actuale ale pieței privind valoarea în timp a banilor și riscurile specifice fiecărei GUGN. WACC (costul mediu ponderat al capitalului) este utilizat pentru a estima rata. Rata de actualizare este independentă de structura de capital a Grupului și de modul în care Grupul a finanțat achiziția activului, deoarece fluxurile de numerar viitoare preconizate a proveni dintr-un activ nu depind de modul în care Grupul a finanțat achiziția respectivului activ. În cazul GUGN-urilor supuse testului de depreciere, ratele de actualizare luate în considerare sunt mai mari decât datele medii la nivel de industrie din țările europene emergente, pentru a ține seama de riscul de țară, riscul valutar și dimensiunea GUGN-ului. În medie, în funcție de particularitățile fiecărei UGN, rata de actualizare variază între 10,5% și 23%, în funcție de riscurile specifice asociate fiecărei GUGN. Estimările privind gestionarea fluxurilor de numerar viitoare se bazează pe cele mai recente previziuni pe 6 ani (2026- 2031). Estimarea valorii finale a fost realizată pe baza ipotezei continuării activității. Valoarea finală este dată de capitalizarea fluxului de numerar disponibil cu rata de capitalizare care are în vedere o creștere perpetuă în strânsă legătură cu creșterea PIB-ului și prognoza inflației pentru România.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 31 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Analiza rezultatelor arată că, pentru GUGN-urile supuse testului de depreciere, valoarea recuperabilă aferentă este mai mare decât valoarea lor contabilă netă și, prin urmare, nu se va înregistra nicio depreciere a fondului comercial. La nivel agregat pentru toate cele 7 GUGN-uri analizate, valoarea recuperabilă este de 6,2 miliarde RON, în timp ce valoarea contabilă netă este de 2,0 miliarde RON. Analiza de senzitivitate a fost realizată în funcție de variațiile principalilor factori: rata de actualizare WACC majorată cu 2%, scăderea marjei operaționale cu 20% și scăderea ratei de creștere perpetuă cu 1%. La efectuarea analizei de senzitivitate, cu excepția unității generatoare de numerar reprezentată de platforma online, o creștere a WACC cu 2% ar determina o reducere a surplusului la nivel de Grup cu 20%, și anume o scădere de la 6,2 miliarde RON la 4,9 miliarde RON a valorii recuperabile, comparativ cu o valoare contabilă netă de 2,0 miliarde RON. Cu excepția unității generatoare de numerar reprezentată de platforma online, o scădere a marjei operaționale cu 20% ar determina o reducere a surplusului la nivel de Grup cu 26%, și anume o scădere de la 6,2 miliarde RON la 4,6 miliarde RON a valorii recuperabile, comparativ cu o valoare contabilă netă de 2,0 miliarde RON. Cu excepția unității generatoare de numerar reprezentată de platforma online, o scădere cu 1 punct procentual a ratei de creștere perpetuă ar duce la o reducere a surplusului la nivel de grup cu 8%, și anume o scădere de la 6,2 miliarde RON la 5,7 miliarde RON a valorii recuperabile, comparativ cu o valoare contabilă netă de 2,0 miliarde RON. Pentru unitatea generatoare de numerar a platformei online, o creștere a WACC cu 2% ar duce la o depreciere a fondului comercial de 0,4 milioane RON, o scădere a marjei operaționale cu 20% ar duce la o depreciere a fondului comercial de 1 milion RON, iar o scădere cu 1 punct procentual a ratei de creștere perpetuă nu ar duce la o depreciere a fondului comercial. Nu există niciun scenariu rezonabil în care o modificare a ipotezelor-cheie de mai sus ar putea determina valoarea recuperabilă să fie egală cu valoarea contabilă a GUGN sau UGN la 31 decembrie 2025, tinand cont de marja suficienta existenta intre ele. Conducerea este încrezătoare că planul de afaceri utilizat în testarea deprecierii fondului comercial a urmat o abordare conservatoare, în timp ce evoluțiile negative ale parametrilor analizați sunt puțin probabil să se materializeze. Planurile de afaceri asociate au inclus o componentă importantă de CAPEX, în conformitate cu planurile de dezvoltare a investițiilor și strategia Grupului pentru viitor. Nu se preconizează nicio depreciere a fondului comercial în viitor. Conducerea a angajat specialiști externi pentru a asista la analiza deprecierii, întregul proces de evaluare fiind realizat de evaluatori certificați ANEVAR. Nu au existat modificări ale tehnicilor de evaluare față de anul precedent, cu excepția creșterii numărului de GUGN luate în considerare în cadrul testării.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 32 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 5. IMOBILIZARI CORPORALE SI NECORPORALE 5.1 IMOBILIZARI CORPORALE La 31 decembrie 2025, structura imobilizărilor corporale ale Grupului era următoarea. Pentru detalii privind intrările din combinări de întreprinderi – vă rugăm să consultați nota 27. Terenuri si Cladiri Imobilizări de natura investițiilor în spațiile închiriate Mașini și echipamente Construcții în curs Total Imobilizări corporale 31 decembrie 2024 426,848,829 326,195,708 1,142,408,436 73,177,240 1,968,630,211 Intrări 7,563,627 3,459,610 181,922,521 80,516,066 273,461,824 Transferuri 48,487,259 67,307,738 36,797,666 (153,486,072) (893,409) Ieșiri (790,255) (1,115,916) (10,401,637) (259,774) (12,567,582) Intrări din combinări de întreprinderi - 137,678 5,594,317 - 5,731,995 Reclasificări în timpul anului 40,315,918 (44,653,473) (60,995,421) 42,958,171 (22,374,805) Ieșiri din combinări de întreprinderi - - - - - Impactul reevaluării (eliminarea amortizării și deprecierii cumulate din cost) (32,186,278) - - - (32,186,278) Impactul reevaluării recunoscut în alte elemente ale rezultatului global 61,769,414 - - - 61,769,414 Pierderi/câștig din depreciere recunoscute în contul de profit și pierdere (171,340) - - - (171,340) Câștig din reevaluare recunoscut în contul de profit și pierdere 634,653 - - - 634,653 31 decembrie 2025 552,471,828 351,331,344 1,295,325,883 42,905,629 2,242,034,682 Terenuri si Cladiri Imobilizări de natura investițiilor în spațiile închiriate Mașini și echipamente Construcții în curs Total Imobilizări corporale Amortizare 31 decembrie 2024 13,150,188 105,357,098 546,153,073 - 664,660,359 Costul anului 10,462,540 21,869,544 122,333,379 - 154,665,463 Ieșiri - (203,060) 11,132,414 - 10,929,354 Intrări din combinări de întreprinderi - - - - - Reclasificări în timpul anului 8,573,551 (8,573,551) (22,374,806) - (22,374,805) Ieșiri din combinări de întreprinderi - - - - - Impactul reevaluării (eliminarea amortizării și deprecierii cumulate din cost) (32,186,278) - - - (32,186,278) 31 decembrie 2025 - 118,450,031 657,244,060 - 775,694,092 Valori contabile nete 31 decembrie 2024 413,698,641 220,838,609 596,255,363 73,177,240 1,303,969,852 31 decembrie 2025 552,471,828 232,881,312 638,081,822 42,905,629 1,466,340,590 La 31 decembrie 2025, cu ocazia reevaluarii, pentru a evita reevaluarea selectiva a categoriilor de imobilizari, Grupul a reclasificat intre categorii imobilizari corporale avand o valoare contabila bruta de 22.374.805 RON, amortizare cumulata de 22.374.805 RON, avand un efect nul asupra valorii contabile nete. În cursul exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2025, Grupul a transferat active necorporale în curs de dezvoltare în valoare de 893.409 RON (2024: 1.041.893 RON) la active necorporale – vă rugăm să consultați Nota 5.2.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 33 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română La 31 decembrie 2024, structura imobilizărilor corporale ale Grupului era următoarea: Terenuri si Cladiri Imobilizări de natura investițiilor în spațiile închiriate Mașini și echipamente Construcții în curs Total Imobilizări corporale 31 decembrie 2023 418,211,423 200,068,988 886,977,515 125,261,031 1,630,518,957 Intrări 195,605 2,999,025 192,852,540 108,744,691 304,791,861 Transferuri 6,361,503 113,065,149 40,353,977 (160,822,522) (1,041,893) Ieșiri - (9,225) (7,862,323) (5,961) (7,877,509) Intrări din combinări de întreprinderi 2,080,298 10,071,771 30,086,727 - 42,238,796 31 decembrie 2024 426,848,829 326,195,708 1,142,408,436 73,177,240 1,968,630,212 Terenuri si Cladiri Imobilizări de natura investițiilor în spațiile închiriate Mașini și echipamente Construcții în curs Total Imobilizări corporale Amortizare 31 decembrie 2023 7,891,882 85,383,505 436,228,456 - 529,503,843 Costul anului 5,258,306 19,973,593 115,152,158 - 140,384,057 Ieșiri - - (5,605,412) - (5,605,412) Depreciere (ca urmare a proiectelor de fuziune) - - 377,870 - 377,870 31 decembrie 2024 13,150,188 105,357,098 546,153,073 - 664,660,359 Valori contabile nete 31 decembrie 2023 410,319,541 114,685,483 450,749,059 125,261,031 1,101,015,114 31 decembrie 2024 413,698,641 220,838,609 596,255,363 73,177,240 1,303,969,853
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 34 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 5.1. Terenuri și clădiri înregistrate la valoarea justă Valoarea terenurilor și clădirilor Grupului este prezentată la valoarea lor reevaluată, reprezentând valoarea justă la data reevaluării, respectiv 31 decembrie 2025 (procesul de reevaluare anterior a avut loc la 31 decembrie 2022). Evaluările la valoarea justă a terenurilor și clădirilor deținute în proprietate de Grup la data de 31 decembrie 2025 au fost efectuate de evaluatori independenți, fără legături cu Grupul. Aceștia sunt acreditați de ANEVAR și dețin calificările și experiența necesare în evaluarea la valoarea justă a proprietăților din zonele respective. Diferența totală de reevaluare a fost în valoare de 61.769.415 RON. Diferența a fost înregistrată în rezerva de reevaluare în valoare de 51.851.108 RON ca surplus (a se vedea Nota 17) și în contul Intereselor minoritare în valoare de 9.918.307 RON (a se vedea Nota 18). În contul de profit și pierdere consolidat, impactul pozitiv total înregistrat este de 463.313 RON, care cuprinde un câștig de 634.653 RON și o cheltuială din depreciere de 171.340 RON, ca urmare a reevaluării. Vă rugăm să consultați și Nota 26 pentru impactul recunoscut pentru Impozitul amânat. Valoarea justă a fost determinată prin referire la dovezi bazate pe piață, utilizând metoda comparabilelor de piață, precum și abordarea costului și a veniturilor. Tehnicile de evaluare sunt selectate de evaluatorul independent, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare. Valoarea justă este determinată, în ansamblu, ca fiind de Nivelul 3 în ierarhia de evaluare a valorii juste. Datele de intrare utilizate în evaluare au fost: - date de intrare de nivel 2 bazate pe clasificarea IFRS 13 (de exemplu, chirii curente, prețuri pe metru pătrat, randamente, rate de ocupare etc. disponibile public pe piață pentru active similare și alte date de intrare coroborate de piață) sau - date de intrare de nivel 3 (neobservabile) prin care Grupul elaborează date de intrare neobservabile utilizând cele mai bune informații disponibile în circumstanțele date, care pot include datele proprii ale entității, mai degrabă decât date de intrare directe de pe piață, cu ajustări corespunzătoare efectuate de evaluator pentru a determina valoarea justă. Valoarea justă a terenului liber a fost determinată pe baza metodei comparării prețurilor de piață. Această metodă a fost considerată adecvată datorită naturii activelor evaluate, care au o piață activă. O piață activă este o piață care îndeplinește simultan următoarele trei condiții: bunurile tranzacționate pe piață sunt omogene, cumpărătorii și vânzătorii pot fi găsiți în orice moment pe piață, iar prețurile sunt disponibile publicului. La estimarea valorii, s-a ținut cont de starea fizică indicată de reprezentanții companiei și constatată la momentul evaluării pe teren a activelor, precum și de informațiile disponibile în legătură cu activele analizate și de datele extrase din analiza de piață. Activele au fost comparate cu alte active similare și s-au efectuat ajustări în consecință pentru a indica valoarea actuală. Datele cheie utilizate în reevaluarea terenurilor sunt prețul pe metru pătrat (EUR/mp), care reflectă datele observabile de pe piață derivate din tranzacții recente cu proprietăți comparabile. Această valoare este determinată prin analizarea vânzărilor de active similare în locații comparabile și ajustarea pentru diferențe precum dimensiunea, locația, starea, accesibilitatea și destinația permisă. În funcție de locație, prețul pe metru pătrat utilizat în evaluare este următorul: pentru Arad, variind între 109 EUR și 190 EUR/mp; pentru Bacău, variind între 265 EUR și 526 EUR/mp; pentru Baia Mare, variind între 247 EUR și 463 EUR/mp; pentru Brașov, variind între 200 și 880 EUR/mp; pentru București, variind între 654 și 1.905 EUR/mp; pentru Constanța, variind între 543 și 777 EUR/mp; pentru Craiova, variind între 196 și 836 EUR/mp; pentru Galați, variind între 335 și 403 EUR/mp; pentru Iași, variind între 290 și 349 EUR/mp. Metoda costului a fost aleasă exclusiv pentru proprietățile care, deși generează profit direct, au un caracter unic, o destinație specială și caracteristici fizice deosebite. Activele care au fost evaluate prin metoda costului se referă în principal la clădiri de spital. Lipsa facilităților spitalicești pe piață face ca metoda veniturilor sau a pieței să fie foarte dificil de aplicat din cauza absenței datelor comparabile de pe piață sau, dacă acestea există, ele sunt extrem de limitate și nesemnificative în ceea ce privește echipamentele sau suprafețele implicate. Metoda costului reflectă costurile pe care un participant la piață le-ar suporta pentru a construi sau achiziționa active de utilitate și vechime similare, ajustate pentru uzură morală și alte forme relevante de depreciere. Metoda veniturilor se bazează pe ideea că imobilul evaluat poate fi o investiție generatoare de venituri. Valoarea chiriei se obține prin comparații directe din baza de date a evaluatorului sau din informații obținute de la agenții imobiliare, utilizând valorile medii ale chiriei identificate pe piață sau, dacă situația clădirii o impune, se poate selecta cea mai apropiată valoare a chiriei, luând în considerare similitudinea proprietăților comparabile. Capitalizarea directă este metoda utilizată pentru a transforma nivelul estimat al venitului net într-un indicator de evaluare a proprietății. Având în vedere faptul că anumite clădiri cu funcționalitate clinică pot fi convertite în spații de birouri, evaluatorul a utilizat abordarea veniturilor. Astfel, au fost extrase date comparabile de pe piața de închiriere și vânzare pentru clădiri relativ similare pentru a genera atât o chirie medie, cât și o rată medie de capitalizare, ceea ce a condus la o valoare pentru proprietatea analizată. Chiriile raportate sunt de natură contractuală, prin urmare, facilitățile acordate de proprietar (cum ar fi lunile de chirie gratuită sau contribuția proprietarului la amenajarea spațiului) nu sunt luate în considerare. Pentru analiza de senzitivitate au fost analizate două elemente importante ale abordării bazate pe venit, și anume: - Pierderile cauzate de neocupare - Rata de capitalizare Pierderile din cauza neocupării reprezintă pierderea venitului brut potențial în cazul în care proprietatea destinată închirierii nu poate fi închiriată, chiria nu este plătită sau se schimbă chiriașul. În general, aceasta reprezintă raportul dintre cerere și ofertă pe piața imobiliară la un moment dat. S-a utilizat un procent de +2,1%, care reprezintă o perioadă de o săptămână adăugată la pierderea din neocupare considerată valabilă pentru fiecare proprietate, ținând cont atât de
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 35 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română tipul clădirii, cât și de dimensiunea orașului. Ca urmare, valoarea proprietăților evaluate prin metoda veniturilor a scăzut în total cu 1.992.577 RON. Rata de capitalizare (randamentul) exprimă raportul dintre venitul operațional net preconizat pentru un an și valoarea totală a proprietății obținută în urma tranzacției. Aceasta nu reflectă performanța investiției, dar poate constitui un indicator al evoluției pieței imobiliare la un moment dat. Rata de capitalizare poate fluctua în funcție de previziunile privind veniturile și de variația valorii imobilului. Pentru analiza de senzitivitate s-a adăugat un procent de +0,25% la rata de capitalizare identificată de piață, ceea ce a dus la o variație potențială negativă a valorilor chiriei. Efectul global a condus la o scădere de 2.438.976 RON a valorii juste a clădirilor. Pentru a oferi o indicație cu privire la fiabilitatea datelor de intrare utilizate la determinarea valorii juste, Grupul și-a clasificat activele nefinanciare în cele trei niveluri prevăzute de standardele internaționale de raportare financiară. O explicație a fiecărui nivel este prezentată în nota 3.23. Detaliile privind terenurile și clădirile deținute în proprietate de Grup, conform ultimelor rapoarte de evaluare întocmite în 2025, precum și informațiile privind ierarhia valorii juste la sfârșitul perioadei de raportare sunt următoarele: 31 decembrie 2025 Nivelul 1 Nivelul 2 Nivelul 3 Terenuri și clădiri - - 552.471.828 31 decembrie 2024 Nivelul 1 Nivelul 2 Nivelul 3 Terenuri și clădiri - - 415.917.021 *Suma de 415.917.021 RON este conformă cu Rapoartele de evaluare întocmite la data de 31 decembrie 2022. Dacă terenurile și clădirile Grupului ar fi fost evaluate la costul istoric net de amortizare cumulata, valoarea lor contabilă ar fi fost cea prezentată mai jos: 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Terenuri 71.548.419 64.745.957 Clădiri 250.139.035 163.990.029 TOTAL 228.735.986 321.687.454 O parte din elementele legate de terenuri și clădiri sunt incluse în unitățile generatoare de numerar ale Grupului, stabilite pentru Grup și testate anual pentru depreciere ca parte a testării deprecierii fondului comercial; pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați Nota 4. Pentru valoarea contabilă a imobilizărilor corporale gajate pentru garantarea împrumuturilor, vă rugăm să consultați Nota 14.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 36 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 5.2. Imobilizări necorporale La 31 decembrie 2025, structura imobilizarilor necorporale ale Grupului era următoarea: Lista de Clienti Avantaje Contractuale Marci Comerciale Alte imobilizari necorporale Total 01 ianuarie 2025 17.697.120 21.466.035 62.401.347 145.340.829 246.905.331 Intrări - - - 24.368.731 24.368.731 Transferuri - - - 893.410 893.410 Ieșiri - - - (3.397.054) (3.397.054) Intrări din combinări de întreprinderi - - 919.000 4.500 923.500 31 decembrie 2025 17.697.120 21.466.035 63.320.347 167.210.416 269.693.918 Lista de Clienti Avantaje Contractuale Marci Comerciale Alte imobilizari necorporale Total Amortizare 01 ianuarie 2025 7.492.040 9.443.398 6.700.614 102.294.460 125.930.511 Costul anului 1.463.878 3.054.832 4.175.725 19.911.872 28.606.306 Ieșiri - - - (455.084) (455.084) Depreciere (ca urmare a proiectelor de fuziune) - - 68.833 - 68.833 31 decembrie 2025 8.955.917 12.498.230 10.945.172 121.751.247 154.150.567 Valori contabile nete 01 ianuarie 2025 10.205.080 12.022.637 55.700.733 43.046.369 120.974.820 31 decembrie 2025 8.741.203 8.967.805 52.375.175 45.459.169 115.543.352 La 31 decembrie 2024, structura imobilizarilor necorporale ale Grupului era următoarea: Lista de Clienti Avantaje Contractuale Marci Comerciale Alte imobilizari necorporale Total 01 ianuarie 2024 17.697.120 21.466.035 58.127.347 124.892.279 222.182.781 Intrări - - - 19.418.608 19.418.608 Transferuri - - - 1.041.893 1.041.893 Ieșiri - - - (296.637) (296.637) Intrări din combinări de întreprinderi - - 4.274.000 284.686 4.558.686 31 decembrie 2024 17.697.120 21.466.035 62.401.347 145.340.829 246.905.331 Lista de Clienti Avantaje Contractuale Marci Comerciale Alte imobilizari necorporale Total Amortizare 01 ianuarie 2024 6.028.162 6.388.566 2.643.753 88.216.288 103.276.769 Costul anului 1.463.878 3.054.832 3.785.861 14.136.223 22.440.793 Ieșiri - - - (58.051) (58.051) Depreciere (ca urmare a proiectelor de fuziune) - - 271.000 - 271.000 31 decembrie 2024 7.492.040 9.443.398 6.700.614 102.294.460 125.930.511 Valori contabile nete 01 ianuarie 2024 11.668.958 15.077.469 55.483.594 36.675.991 118.906.012 31 decembrie 2024 10.205.080 12.022.637 55.700.733 43.046.369 120.974.820 Imobilizările necorporale achizitionate într-o combinare de întreprinderi și recunoscute separat de fondul comercial sunt recunoscute inițial la valoarea lor justă la data achiziției (care este considerată costul lor). Valoarea justă a imobilizărilor necorporale a fost evaluată de un evaluator independent la data achiziției și se referă la liste de clienți, avantaje contractuale și mărci comerciale. Mărci comerciale La recunoașterea inițială, mărcile comerciale rezultate din combinări de întreprinderi, utilizate pentru identificarea și distingerea serviciilor medicale, aveau o durată de viață utilă nedeterminată. Începând cu 1 ianuarie 2024, Grupul a decis să aloce o durată de viață utilă determinată mărcilor comerciale, care aparțin unei GUGN sau UGN specifice. Un factor important care a determinat această schimbare include numărul mare de achiziții de afaceri, specifice Grupului Medlife în ultimii ani, urmat de cele mai recente proiecte de fuziune între filiale, implementate în perioada 2023-2024. Ca urmare, modificările legislative au indicat că mărcile comerciale alocate unei
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 37 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română GUGN sau UGN specifice au o probabilitate mai mare de a genera fluxuri nete de numerar pe o perioadă limitată de timp, în conformitate cu strategia actuală a conducerii și cu așteptările privind utilizarea mărcii, întrucât activitatea medicală va fi asociată și integrată în timp sub numele Grupului. Prin urmare, mărcile comerciale sunt acum amortizate pe o perioadă de 3 până la 20 de ani, pe o bază liniară, începând cu 1 ianuarie 2024, și fac parte din GGCU-urile care sunt testate anual pentru depreciere. Modificările duratei de viață utilă preconizate sau ale modelului preconizat de consum al beneficiilor economice viitoare încorporate în activ sunt considerate a modifica perioada sau metoda de amortizare, după caz, și sunt tratate ca modificări ale estimărilor contabile. Cheltuiala cu amortizarea activelor necorporale cu durată de viață finită este recunoscută în contul de profit și pierdere. Ca urmare a proiectelor recente de fuziune între Dent Estet Clinic SA și Genesys Medical Clinic SRL în cursul anului 2024 și a transferului activității de la IT Repair SRL către Med Life S.A. în cursul anului 2025, Grupul consideră că unele dintre mărcile comerciale nu vor mai fi utilizate. Prin urmare, la 31 decembrie 2025, Grupul a recunoscut o depreciere pentru aceste mărci comerciale, acoperind valoarea acestora, în valoare de 68.833 RON (31 decembrie 2024: 271.000 RON). Deprecierea totală acumulată pentru aceste mărci comerciale este de 2.983.586 RON la 31 decembrie 2025 (31 decembrie 2024: 2.914.753 RON). Listele de clienți și avantajele contractuale Grupul alocă o durată de viață utilă determinată atât pentru listele de clienți, cât și pentru avantajele contractuale. Vă rugăm să consultați nota 3.9. Atât listele de clienți, cât și avantajele contractuale recunoscute apar numai în urma unei combinări de întreprinderi. Listele de clienți se referă la drepturi și acorduri cu clienții și reprezintă relația continuă cu clienții, în timp ce avantajele contractuale se referă la contractele încheiate cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care includ o rambursare sau o plată garantată pentru serviciile medicale furnizate pacienților, creând astfel un avantaj competitiv. Aceste imobilizări necorporale sunt amortizate liniar. Alte imobilizări necorporale Toate celelalte imobilizări necorporale, inclusiv cele dobândite prin combinări de întreprinderi, sunt amortizate liniar, pe o perioadă de 3 ani și includ licențe software, concesiuni, brevete și alte imobilizări necorporale, dezvoltarea site-ului web și dezvoltarea aplicațiilor IT interne. În cursul anului 2025, costurile suportate pentru dezvoltarea site-ului web care au îndeplinit criteriile de capitalizare prevăzute de IAS 38 Imobilizări necorporale au fost capitalizate ca o nouă imobilizare necorporală, în valoare de 2.091.978 RON, care se amortizează pe o perioadă de 3 ani. Costul capitalizat pentru alte active necorporale, precum dezvoltarea de aplicații IT interne, alături de alte aplicații contabile, a fost recunoscut în cursul anului, în valoare de 10.169.643 RON. De asemenea, costurile capitalizate în cursul anului pentru proiecte de cercetare și dezvoltare în scopuri medicale se ridică la suma totală de 3.676.492 RON. 5.3. ALTE ACTIVE FINANCIARE Valoarea contabilă 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Creante pe termen lung generate de procesarea celulelor stem 86.164.855 58.514.233 Ajustari pentru deprecierea creantelor pe termen lung (5.056.779) (4.849.262) Alte creante 697.242 473.440 TOTAL 81.805.318 54.138.411 Creanțele comerciale din procesarea celulelor stem cu scadența la mai mult de un an sunt prezentate la rubrica Alte active financiare. A fost determinată o ajustare de depreciere pentru pierderile de credit preconizate pentru clienți, pe baza ratei de pierdere atribuită categoriilor stabilite, care reflectă caracteristicile de risc de credit ale creanțelor din procesarea celulelor stem. 6. STOCURI 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Materiale consumabile 101.860.246 97.599.117 Alte elemente de inventar 2.637.205 2.030.709 Mărfuri 48.400.262 49.168.392 TOTAL 152.897.713 148.798.218 În cursul anului 2025, a fost recunoscută o sumă de 420.853 RON ca cheltuială pentru stocurile înregistrate la valoarea netă de realizare (2024: 0 RON).
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 38 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 7.1. CREANȚE COMERCIALE 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Creante comerciale 357.914.375 370.686.338 Ajustări aferente pierderilor din credit anticipate în relație cu creanțele (56.151.673) (46.579.478) Total 301.762.702 324.106.860 Riscul de credit pentru Grupul Medlife se referă în principal la creanțele comerciale generate în cursul normal al activității. Respectarea de către clienți a condițiilor de credit convenite este monitorizată în mod regulat și atent. În cazul în care clienții întârzie efectuarea plăților, se iau măsuri pentru a restricționa accesul la servicii sau se reziliază contractele. Anumiți clienți, care sunt instituții publice sau cvasipublice, sau filiale ale Societății, pot beneficia de termene de plată mai lungi, iar serviciile pot continua să fie prestate chiar și în cazul în care sumele sunt restante, pe baza evaluării de către conducere a unui risc de credit mai redus. Perioada medie de scadență pentru serviciile oferite este de 90 de zile. Nu se percepe dobândă pentru creanțele comerciale în primele 90 de zile de la data emiterii facturii, ceea ce reprezintă, de asemenea, termenul contractual mediu. Valoarea contabilă a activelor financiare, evaluată la cost amortizat, reprezintă expunerea maximă la credit. Nu există îmbunătățiri ale creditului sau garanții deținute care ar compensa aceste sume. Deoarece baza de clienți a Grupului este foarte diversificată, în general nu există concentrări mari de risc de credit. Pe baza riscului de credit evaluat al clienților, creanțele comerciale ale Grupului sunt împărțite între cele evaluate individual și cele evaluate colectiv. 31 decembrie 2025 Evaluare individuală Evaluare colectivă Total Creante comerciale 160.278.745 197.635.630 357.914.375 Ajustări aferente pierderilor din credit anticipate în relație cu creanțele (9.521.999) (46.629.674) (56.151.673) Total 150.756.746 151.005.956 301.762.702 31 decembrie 2024 Evaluare individuală Evaluare colectivă Total Creante comerciale 209.261.248 161.425.090 370.686.338 Ajustări aferente pierderilor din credit anticipate în relație cu creanțele (10.453.526) (36.125.952) (46.579.478) Total 198.807.722 125.299.138 324.106.860 Elementele evaluate individual includ în principal creanțe comerciale de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru care, în urma evaluării conducerii, a fost recunoscut în situațiile financiare din anii anteriori o ajustare pentru pierderi de credit așteptate de 7.425.082 RON, ca urmare a procedurilor judiciare inițiate la acel moment. La 31 decembrie 2025 și 31 decembrie 2024, sumele, atât creanțele comerciale, cât și provizionul de 100%, se află încă în soldul de închidere. Provizionul pentru pierderi de credit așteptate pentru creanțele comerciale evaluate individual include ajustarea de valoare menționată anterior în legătură cu Casa de Asigurări de Sănătate, precum și o ajustare pentru anumiți clienți pentru care conducerea a evaluat că au o rată de nerambursare de 100% și a calculat o ajustare pentru pierderi de credit așteptate pentru întreaga sumă. Grupul aplică abordarea simplificată pentru constituirea provizioanelor pentru pierderi de credit preconizate (ECL) prevăzută de IFRS 9, care impune utilizarea provizionului pentru pierderile preconizate pe durata de viață pentru toate creanțele comerciale care sunt analizate colectiv. A fost întocmită o matrice de provizioane pe baza ratelor de neplată observate istoric pe durata de viață preconizată a creanțelor comerciale, rezultând un ECL care reflectă riscul predictiv pe tip de client. Modificările condițiilor economice au fost, de asemenea, luate în considerare ca parte a informațiilor prospective. Estimarea ajustărilor pentru pierderile de credit așteptate implică prognozarea condițiilor macroeconomice viitoare. Includerea elementelor prospective reflectă așteptările Grupului. Creșterea PIB-ului (produsul intern brut), rata șomajului și rata inflației au fost utilizate ca factori macroeconomici considerați relevanți din punct de vedere statistic pentru creanțele comerciale analizate, modelul incluzând previziuni medii pentru perioada 2026-2027. Ajustarea aferenta pierderilor din credit asteptate, evaluat colectiv pe baza matricei de provizioane a Grupului, a fost determinat după cum urmează:
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 39 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 31 decembrie 2025 Curentă <30 zile < 90 zile <180 zile <365 zile >365 zile Total Pierderi din credit așteptate 0,21% 1,76% 5,04% 16,10% 30,26% 61,65% Creante comerciale 102.886.237 7.244.239 5.188.132 4.628.958 8.315.356 69.372.706 197.635.630 Ajustări aferente pierderilor din credit anticipate în relație cu creanțele (214.002) (127.586) (261.510) (745.124) (2.516.024) (42.765.428) (46.629.674) Total 102.672.236 7.116.653 4.926.622 3.883.834 5.799.332 26.607.278 151.005.956 31 decembrie 2024 Curentă <30 zile < 90 zile <180 zile <365 zile >365 zile Total Pierderi din credit așteptate 0,20% 3,67% 6,01% 15,00% 25,78% 56,58% Creante comerciale 83.207.376 2.974.098 4.354.775 5.903.151 6.706.248 58.279.442 161.425.090 Ajustări aferente pierderilor din credit anticipate în relație cu creanțele (163.411) (109.288) (261.880) (885.288) (1.728.994) (32.977.091) (36.125.952) Total 83.043.966 2.864.810 4.092.895 5.017.863 4.977.254 25.302.350 125.299.138 Pentru creanțele comerciale din categoria „>365 zile”, rata pierderilor de credit asteptate de 61,65% reprezintă o medie a ratelor pierderilor de credit asteptate, în funcție de vechimea creanțelor. Ratele pierderilor de credit așteptate variază de la 55,5% pentru creanțele din 2024 până în 2020. Pentru toate creanțele mai vechi de 2020, s-a calculat o ajustare pentru creanțe incerte pentru întreaga sumă, deoarece acestea au o rată de nerambursare de 100% și nu mai sunt incluse în procesul de colectare. O reconciliere a ajustarilor aferente pierderilor din credit asteptate este prezentată după cum urmează: 2025 2024 1 ianuarie 46.579.478 39.698.737 Combinări de întreprinderi 165.998 550.452 Valoare recunoscută în contul de profit și pierdere 7.840.786 6.330.289 Reclasificare din provizioane 1.565.410 - 31 decembrie 56.151.673 46.579.478 Pentru valoarea contabilă a creanțelor comerciale gajate pentru garantarea împrumuturilor, vă rugăm să consultați Nota 14. 7.2. ALTE ACTIVE 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Garanții plătite 13.823.217 12.702.011 Avansuri plătite 21.876.428 21.010.358 Subvenții primite 7.404.735 5.211.846 Alți debitori diverși 3.074.922 6.061.454 Alte active 8.557.351 10.894.580 TOTAL 54.736.653 55.880.250 La 31 decembrie 2025, alte active insumeaza 54.736.653 RON, comparativ cu 55.880.250 RON la 31 decembrie 2024, reprezentând o scădere de 1.143.597 RON de la un an la altul. Variația se datorează în principal: - o creștere a avansurilor plătite de 866.070 RON, reflectând plățile în avans și avansurile acordate în cursul normal al operațiunilor; - o creștere a garanțiilor plătite de 1.121.206 RON; - o creștere a altor subvenții de încasat de 2.192.889 RON, legată în principal de programele de sprijin guvernamental recunoscute în cursul anului; - parțial compensată de o scădere a altor creanțe diverse de 2.986.533 RON; și - o scădere a altor active de 2.337.229 RON față de anul precedent. 8. NUMERAR ȘI ECHIVALENTE DE NUMERAR 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Conturi la bănci 172.083.438 108.385.767 Numerar în casă 2.965.100 2.737.542 Echivalente de numerar 1.129.463 1.684.914 TOTAL 176.178.001 112.808.224 Pentru valoarea contabilă a conturilor curente care sunt gajate pentru a garanta împrumuturile, vă rugăm să consultați Nota 14. Acest gaj reprezintă o garanție reală care devine executorie numai în caz de neîndeplinire a obligațiilor. Grupul își păstrează accesul deplin la aceste conturi și controlul asupra acestora în cursul normal al activității. 9. CHELTUIELI IN AVANS La 31 decembrie 2025, Grupul are cheltuieli în avans în valoare de 17.313.081 RON (17.311.896 RON la 31 decembrie 2024). Soldul cheltuielilor în avans la 31 decembrie 2025 și 31 decembrie 2024 constă în principal din comisioane
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 40 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română amânate pentru finanțarea aferentă împrumutului sindicalizat pentru facilități neutilizate și alte sume, cum ar fi polițele de asigurare pentru profesioniști și active corporale. 10. DATORII COMERCIALE ȘI ALTE DATORII 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Furnizori 392.414.525 411.692.407 Furnizori de imobilizări 104.910.057 154.421.059 Avansuri achitate de clienți 9.726.357 5.438.865 TOTAL 507.050.939 571.552.330 Soldul furnizorilor constă în datorii legate de achiziția de consumabile, materiale și mărfuri. Datoriile către furnizorii de active fixe constau în principal din datorii legate de achiziția de echipamente medicale. 11. ALTE DATORII PE TERMEN SCURT 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Datorii salariale si alte datorii( inclusiv contributii) 45.079.521 36.422.953 Subventii guvernamentale 3.900.053 3.525.315 Venituri amanate 70.598.372 60.415.505 Creditori diversi 5.789.946 9.108.780 Alte datorii 17.164.673 8.685.242 TOTAL 142.532.566 118.157.796 Alte datorii pe termen scurt includ partea curentă a subvențiilor guvernamentale în valoare de 3.900.053 RON (3.525.315 RON la 31 decembrie 2024), în timp ce partea pe termen lung este prezentată la rubrica „Alte datorii pe termen lung”. Subvențiile guvernamentale au fost primite pentru achiziționarea anumitor elemente din imobilizări corporale. Nu există condiții neîndeplinite sau contingențe legate de aceste subvenții. De asemenea, alte datorii includ un venit amânat în valoare de 70.598.372 RON (60.415.505 RON la 31 decembrie 2024), care se referă în principal la venituri viitoare legate de Programul Național de Sănătate, în care este implicat Grupul. Alte datorii au crescut de la 8.685.242 RON la 17.164.673 RON ca urmare a clasificării plăților viitoare legate de combinările de întreprinderi pe termen scurt, începând cu 31.12.2025. 12. PROVIZIOANE 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Valoare contabilă la începutul anului 17.409.666 11.116.544 Achiziționat prin combinarea de afaceri - 1.565.410 Debitat/ (creditat) în profit sau pierdere - provizioane suplimentare recunoscute - 6.555.270 - sume neutilizate reversate (3.205.524) - Sume utilizate în cursul anului (1.918.818) (1.827.558) Valoare contabilă la sfârșitul anului 12.285.324 17.409.666 Provizioanele înregistrate la 31 decembrie 2025 (și 31 decembrie 2024) se referă în principal la provizionul legat de concediile neefectuate, care acoperă aproximativ 91% din soldul total.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 41 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 13. DATORII DE LEASING Contractele de leasing se referă la clădiri, vehicule și echipamente medicale. Drept de utilizare Construcții Vehicule Echipamente Total Cost Valoare la 31 decembrie 2024 525.223.406 28.910.353 147.483.773 701.617.532 Intrări 93.869.906 14.057.518 8.446.312 116.373.735 Intrări din combinări de întreprinderi 2.151.760 252.168 - 2.403.928 Scădere de valoare (10.855.790) (889.602) (30.850.152) (42.595.543) Valoare la 31 decembrie 2025 610.389.281 42.330.437 125.079.933 777.799.651 Amortizare cumulată Valoare la 31 decembrie 2024 246.423.539 21.068.680 47.834.979 315.327.198 Amortizare în an 79.770.523 5.984.134 16.697.572 102.452.229 Scădere de valoare (7.011.700) (608.719) (20.566.686) (28.187.105) Valoare la 31 decembrie 2025 319.182.362 26.444.095 43.965.865 389.592.322 Valoare netă contabilă Valoare la 31 decembrie 2024 278.799.867 7.841.673 99.648.794 386.290.334 Valoare la 31 decembrie 2025 291.206.920 15.886.342 81.114.068 388.207.329 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Porțiunea pe termen lung – leasing 298.868.179 286.025.347 Porțiunea pe termen scurt – leasing 112.051.538 108.288.263 TOTAL 410.919.717 394.313.610 Sume recunoscute în Situația profitului sau pierderii 12 luni încheiate în decembrie 2025 12 luni încheiate în decembrie 2024 Amortizarea dreptului de utilizare 102.452.229 91.119.000 Cheltuieli cu dobânzile pentru datoriile de leasing (incluse în costul financiar) 20.083.588 19.708.123 Câștiguri din contracte de leasing încheiate mai devreme 101.057 362.019 Pierdere din diferențe de curs valutar din contractele de leasing (8.598.662) (227.113) Cheltuieli aferente contractelor de leasing cu o perioadă mai scurtă de 1 an (incluse în cheltuielile cu chiria) 1.260.603 1.266.597 Cheltuieli aferente contractelor de leasing pentru active cu valoare mică care nu sunt prezentate mai sus (incluse în cheltuielile cu chiria) 3.158.531 2.232.972 Alte categorii 17.645.997 12.982.228 Ieșirile totale de numerar pentru leasinguri se ridică la 125.274.604 RON (2024: 117.074.597 RON) pentru contractele care intră sub incidența IFRS 16 (care se referă la închirierea de clădiri, vehicule și echipamente), din care 105.191.016 RON (2024: 97.366.474 RON) se referă la plăți de principal, iar 20.083.588 RON (2024: 19.708.123 RON) se referă la plăți de dobândă. Pentru contractele de leasing referitoare la contracte pe termen scurt sau active cu valoare redusă, ieșirile totale de numerar se ridică la 4.419.134 RON (2024: 3.499.569 RON). Opțiuni de prelungire și reziliere Opțiunile de prelungire și reziliere sunt incluse în durata contractului de leasing numai atunci când Grupul are dreptul de a prelungi/rezilia unilateral și consideră că este rezonabil de cert că acest drept va fi exercitat. Pentru unele dintre contractele de leasing ale Grupului cu opțiuni de prelungire, aceste criterii sunt considerate îndeplinite, iar opțiunea de prelungire este, prin urmare, inclusă în durata contractului de leasing, în cazurile în care prelungirea contractului este automată pentru încă un an. Unele dintre contractele de leasing imobiliar din cadrul Grupului conțin opțiuni de reziliere cu scopul de a obține flexibilitate operațională. Pe parcursul anului 2025, conducerea nu consideră că va exercita opțiunile de reziliere incluse în contractele de leasing IFRS 16.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 42 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 14. DATORIE FINANCIARĂ NETĂ 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Porțiunea pe termen scurt a imprumuturilor (inclusiv overdraft) 110.694.077 156.493.957 Porțiunea pe termen lung a imprumuturilor 1.409.725.830 1.135.073.779 TOTAL 1.520.419.907 1.291.567.736 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Numerar și echivalente de numerar 176.178.001 112.808.224 Împrumuturi (inclusiv descoperit de cont) 1.520.419.907 1.291.567.736 Datorii de leasing 410.919.717 394.313.610 Datoria netă 1.755.161.623 1.573.073.122 Datoria curentă Descoperit de cont 38.485.631 29.076.066 Porțiunea curentă a datoriei din leasing financiar 112.051.538 108.288.263 Porțiunea curentă a datoriilor pe termen lung 72.208.446 127.417.891 Capital împrumutat Datorii din leasing financiar 298.868.179 286.025.347 Capital împrumutat 1.409.725.830 1.135.073.779 14.1 Facilități de credit – Împrumut sindicalizat La data de 25 martie 2025, Grupul și-a majorat facilitățile existente cu 50 de milioane EUR și cu o „Facilitate Acordeon” suplimentară de până la 25 de milioane EUR, prin semnarea unui addendum la contractul de împrumut sindicalizat existent. Cei 5 creditori care compun în prezent sindicatul bancar sunt următorii: Banca Comerciala Romana S.A. (coordonator, aranjor principal, agent de documentare, agent de facilitate și garanție și finanțator), Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, ING Bank N.V. Sucursala Amsterdam București (aranjori principali și finanțatori). Grupul a contractat trei linii de credit de la băncile sale finanțatoare, și anume Linia A, Linia B și Linia C. Linia A și Linia C sunt destinate finanțării cheltuielilor de capital, precum și a fuziunilor și achizițiilor, în timp ce Linia B a fost contractată pentru a susține nevoile de capital circulant ale Grupului. Linia A reprezintă linia inițială acordată, care a fost utilizată integral, fără nicio limită disponibilă rămasă, în timp ce Linia C rămâne activă și continuă să ofere o limită disponibilă pentru viitoare investiții de capital și achiziții. Soldul împrumutului sindicalizat la 31 decembrie 2025 este de 1.456.219.346 RON (1.129.646.367 RON la 31 decembrie 2024) și este prezentat în tabelul de mai jos: Facilitatea de credit Rata dobânzii Moneda An scadent Total credite la 31 decembrie 2025 Total credite la 31 decembrie 2024 Facilitatea A EURIBOR 6M + marja relevanta EUR 2031 1.127.875.209 982.149.692 acilitatea Acordeo EURIBOR 6M + marja relevanta EUR 2031 100.571.904 - Facilitatea B EURIBOR 6M + marja relevanta EUR 2027 72.949.306 51.771.641 Facilitatea B ROBOR 6M + marja relevanta RON 2027 2.990.000 - Facilitatea C EURIBOR 6M + marja relevanta EUR 2031 151.832.927 73.558.630 Facilitatea D EURIBOR 6M + marja relevanta EUR 2031 - 22.166.404 Total 1.456.219.346 1.129.646.367 Facilitatea B include o opțiune de reînnoire. La 31 decembrie 2025, niciunul dintre membrii Grupului nu a înregistrat încălcări ale clauzelor aplicabile aferente facilităților de finanțare.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 43 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 14.2 Facilități de credit – Împrumuturi sindicalizate externe În plus față de contractul de împrumut sindicalizat, Grupul a încheiat, de asemenea, mai multe contracte de credit bilaterale cu diverse instituții financiare. Aceste facilități bilaterale sunt prezentate separat de structura sindicalizată și sunt rezumate în tabelul de mai jos: Compania Rata dobânzii Moneda Banca Anul scadent Total credite la 31 decembrie 2025 Total credite la 31 decembrie 2024 Clinica Polisano SRL ROBOR 3M + marja relevanta RON CEC Bank 2033 11.676.571 13.287.133 Ghencea Medical Center SA (absorbed by SC Anima Specialty Medical Service SRL) ROBOR 6M + marja relevanta RON Banca Transilvania 2028 255.350 343.515 Dent Estet Ploiesti SRL ROBOR 3M + marja relevanta RON Banca Transilvania 2028 1.118.651 1.513.502 Pro Life Clinics ROBOR 3M + marja relevanta RON Banca Transilvania 2031 2.310.000 - Centrul de Diagnostic si Tratament Provita EURIBOR 3M + marja relevanta EUR BCR Leasing IFN S.A. 2030 769.954 - Provita Pain Clinic SA EURIBOR 3M + marja relevanta EUR BCR Leasing IFN S.A. 2028 344.810 438.743 Euromedica Hospital SA ROBOR 6M + marja relevanta RON Banca Transilvania 2028 886.089 1.194.288 Centrul Medical Antares SRL ROBOR 3M + marja relevanta RON Libra Bank 2027 123.999 729.389 Micromedica Roman SRL ROBOR 6M + marja relevanta RON Banca Transilvania 2025 - 210.263 Centrul Medical Micromedica SRL ROBOR 6M + marja relevanta RON Banca Transilvania 2025 - 95.419 Pro Life Clinics SRL ROBOR 3M + marja relevanta RON Banca Transilvania 2031 - 1.075.695 Medical City Blue SRL EURIBOR 3M + marja relevanta EUR Banca Transilvania 2029 - 282.514 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita EURIBOR 6M + marja relevanta EUR Banca Transilvania 2032 - 103.743.252 Policlinica Union SRL ROBOR 3M + marja relevanta RON Libra Bank 2026 - 59.655 Onco Team Diagnostic SRL ROBOR 6M + marja relevanta RON Banca Transilvania 2025 - 64.262 Personal Genetics SRL rata fixa + marja relevanta RON Banca Transilvania overdraft - 689.371 Provita Pain Clinic SA ROBOR 6M + marja relevanta RON Banca Transilvania overdraft 209.236 - Laborator Cuza Voda SRL ROBOR 6M + marja relevanta RON Banca Transilvania overdraft 1.463.395 - SC Med Life SA EURIBOR 1M + marja relevanta EUR Garanti Bank overdraft 10.197.000 9.948.200 SC Prima Medical SRL rata fixa + marja relevanta RON Unicredit Bank overdraft 800.000 800.000 Clinica Polisano SRL ROBOR 3M + marja relevanta RON CEC Bank overdraft 18.967.396 8.491.416 Pharmachem Distributie SA ROBOR 3M + marja relevanta RON Banca Transilvania overdraft 5.551.428 5.775.645 Routine Med SA ROBOR 3M + marja relevanta RON Banca Transilvania overdraft 1.297.176 - Medical City Blue SRL ROBOR 3M + marja relevanta RON Banca Transilvania overdraft - 500.000 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita ROBOR 3M + marja relevanta RON Banca Transilvania overdraft - 2.871.435 Total 55.971.055 152.113.696 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita SRL și-a refinanțat expunerea anterioară în cadrul împrumutului sindicalizat. Sumele prezentate mai sus în tabele ca împrumuturi totale reprezintă partea principală a împrumuturilor. La 31 decembrie 2025, soldul dobânzilor se ridică la 8.229.506 (față de 9.807.673 la 31 decembrie 2024). 14.3 Garanții În legătură cu împrumuturile (atât din împrumutul sindicalizat, cât și din alte împrumuturi), Grupul a constituit următoarele garanții: Tip împrumut Imobilizări corporale Conturi curente Stocuri Valoarea anuala contractuala Creante Actiuni Împrumut sindicalizat 662.248.468 60.626.490 - 239.723.093 - nemonetare Alte împrumuturi 26.492.097 525.910 25.437.268 - 9.463.134 nemonetare Total 688.740.565 61.152.400 25.437.268 239.723.093 9.463.134 nemonetare
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 44 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 14.4 Reconcilierea mișcărilor de numerar și nemonetare ale împrumuturilor de plătit și datoriilor din leasing Datorii din activități de finanțare Imprumuturi Leasinguri Descoperit de cont Total Datoria netă la 31 decembrie 2024 1.262.491.670 394.313.610 29.076.066 1.685.881.346 Mișcări de numerar Fluxuri de numerar în legătură cu principalul 184.210.786 (105.191.016) 7.927.830 86.947.600 Plăți de dobândă (60.692.084) (20.083.588) (1.921.540) (82.697.212) Mișcări non-numerar Contracte noi de leasing - 111.907.136 - 111.907.136 Ajustări pentru schimburi valutare 33.844.558 9.987.136 248.800 44.080.494 Combinări de întreprinderi - 2.318.325 2.011.910 4.330.235 Alte mișcări (non numerar) 62.079.346 17.668.114 1.142.565 80.890.025 Datoria netă la 31 decembrie 2025 1.481.934.276 410.919.717 38.485.631 1.931.339.624 *Alte modificări (mișcări nemonetare) includ cheltuielile cu dobânzile acumulate. 15. CAPITALUL EMIS SI PRIME DE CAPITAL Capitalul social emis, în termeni nominali, este format din 531.481.968 de acțiuni ordinare la 31 decembrie 2025 (31 decembrie 2024: 531.481.968), cu o valoare nominală de 0,25 RON pe acțiune. Deținătorii de acțiuni ordinare au dreptul la un vot pe acțiune în cadrul adunărilor generale ale acționarilor Societății, cu excepția acțiunilor proprii răscumpărate de Societate în cadrul programului de răscumpărare a acțiunilor. Toate acțiunile au rang egal și conferă drepturi egale asupra activelor nete ale Societății, cu excepția acțiunilor proprii. 31 December 31 December 2025 2024 Capital social 132.870.492 132.870.492 Prime de emisiune (308.155) (308.155) TOTAL 132.562.337 132.562.337 În cursul anului 2025, Grupul a răscumpărat instrumente de capital propriu (acțiuni proprii) în valoare totală de 1.466.325 RON (2024: 1.078.836 RON) și nu a emis acțiuni (2024: 0 RON). Nu a fost recunoscută nicio sumă pentru diferența dintre valoarea justă și costul acțiunilor proprii, întrucât nu s-a produs nicio modificare. Numărul total de acțiuni deținute de entitate este de 665.983 la 31 decembrie 2025 (427.042 la 31 decembrie 2024). Restul acțiunilor proprii din sold vor fi utilizate de Grup pentru a transfera gratuit acțiunile către angajații săi în cadrul programului de plăți pe bază de acțiuni (a se vedea Notele 3.19 și 3.22) sau vor fi cedate acționarilor minoritari ai filialelor în schimbul acțiunilor acestora.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 45 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 16. REZULTATUL PE ACȚIUNE Rezultat de bază pe acțiune 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Total câștiguri pe acțiune de bază și diluate atribuibile deținătorilor de acțiuni obișnuiți ai companiei 0.021 0.047 Câștiguri folosite în calculul rezultatului pe acțiune 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Profit atribuibil deținătorilor de capitaluri proprii ai companiei utilizate la calcularea rezultatelor de bază pe acțiune 11.266.998 25.035.987 Numărul mediu ponderat de acțiuni utilizate ca numitor 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare utilizate ca numitor în calcularea rezultatului de bază și diluat pe acțiune 530.873.195 531.120.466 17. REZERVE Structura rezervelor Grupului este prezentată mai jos: 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Rezerve legale (i) 12.283.702 10.940.219 Alte rezerve (ii) 102.857.333 71.793.388 Rezerve din remunerarea pe baza de actiuni (iii) 1.596.057 - Rezerve din reevaluare (iv) 192.847.292 149.497.049 TOTAL 309.584.384 232.230.657 (i), (ii), (iiii) Rezerve legale și alte rezerve 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Sold inițial 82.733.607 63.063.166 Mișcări 34.003.485 19.670.441 Sold de închidere 116.737.092 (iv) Rezerve din reevaluare 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Sold inițial Transfer rezultat din vanzarea imobilizarilor corporale (204.688) - Creștere din reevaluare 51.851.108 - Impozit amânat aferent reevaluării (8.296.177) - Sold de închidere 82.733.607 149.497.049 149.497.049 149.497.049 192.847.292 Alte rezerve au crescut în 2025 cu 31.063.945 RON (2024: 18.918.860 RON) în vederea reinvestirii profiturilor obținute în cursul anului și pentru a beneficia de facilitățile fiscale acordate conform legislației naționale. Aceste rezerve nu sunt distribuibile sub formă de dividende, nu pot fi utilizate pentru acoperirea pierderilor acumulate și devin impozabile în momentul distribuirii sau al unei alte utilizări care nu respectă prevederile legale stabilite în România. Aceste rezerve trebuie menținute atât timp cât se aplică condițiile de beneficiu. Rezerva de reevaluare rezultă din reevaluarea terenurilor și clădirilor. În cursul anului 2025, Grupul a angajat un
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 46 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română evaluator independent pentru a determina valoarea justă a terenurilor și clădirilor la data de 31 decembrie 2025. Diferența totală de reevaluare care a fost înregistrată ca surplus de reevaluare în situația modificărilor capitalurilor proprii este în valoare de 51.851.108 RON. Atunci când terenurile sau clădirile reevaluate sunt vândute sau cedate în alt mod, partea din rezerva de reevaluare a proprietăților care se referă la activul respectiv și care este efectiv realizată este transferată direct în rezervele generale. În cursul anului 2025, suma de 204.688 RON a fost transferată în rezultatele acumulate ca urmare a vânzării clădirii deținute de Medlife Ocupational. Efectele impozitelor pe profit, dacă există, rezultate din reevaluarea imobilizărilor corporale sunt recunoscute și prezentate în conformitate cu IAS 12 Impozitul pe profit (a se vedea Nota 26). Începând cu 2025, valoarea justă a plăților pe bază de acțiuni la data acordării este recunoscută ca o cheltuială cu beneficiile angajaților, cu o creștere corespunzătoare a capitalurilor proprii în cadrul Rezervelor pentru remunerații pe bază de acțiuni, în valoare totală de 1.596.057 RON. 18. INTERESELE CARE NU CONTROLEAZA 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Sold la inceputul perioadei 72.018.957 78.900.725 Cota de pierdere aferenta anului (15.117.651) (8.283.560) Câștig/(pierdere) din reevaluarea proprietăților 9.918.307 - Impozit amânat aferent rezervei din reevaluare (1.586.929) - Interese minoritare din achizitia de filiale 1.132.887 3.065.788 Achizitii ulterioare de interese minoritare (749.081) 197.920 Conversion of loan to Equity 9.417.710 - Distributie de dividende (182.370) (1.861.916) Sold la finalul perioadei 74.851.830 72.018.957 Modificări ale participației fără pierderea controlului Conversia împrumutului în capital propriu pentru Sweat Concept În luna august 2025, Societatea și-a majorat participația cu 14,95% în cadrul Sweat Concept One SRL, ajungând la o participație de 74,954%. De asemenea, împrumuturile deținute de acționarul minoritar au fost convertite în capital social, în valoare totală de 9.417.710 RON. Creșterea participației în Brol Medical Center S.A. În martie 2025, Medici's SRL a finalizat achiziția a încă 30% din acțiunile societății Brol Medical Center S.A., ajungând la o participație de 86%. În 2023, Medici's SRL a achiziționat o participație majoritară de 56% în Brol Medical Center S.A. Creșterea participației în IT Repair SRL În aprilie 2025, Policlinica de Diagnostic Rapid SA a finalizat achiziția a încă 40% din acțiunile societății IT Repair SRL, ajungând la o participație de 100%. În 2022, Policlinica de Diagnostic Rapid SA a achiziționat o participație majoritară de 60% în IT Repair SRL. Creșterea participației în companiile RMC În aprilie 2025, Societatea și-a majorat participația cu 11,55% din acțiunile RMC Ungaria, ajungând la o participație de 100%. RMC face parte din Grupul Medlife din 2019, când reprezentanții au anunțat achiziția a 51% din acțiunile sale. Creșterea participației în Super Age În octombrie 2025, Centrul de Diagnostic și Tratament Provita și-a majorat participația cu 24% din acțiunile Super Age, ajungând la o participație de 75%. Ca urmare a achiziției a încă 30% din acțiunile emise ale Brol Medical Center S.A., a încă 40% din acțiunile emise ale IT Repair SRL, a încă 24% din acțiunile Super Age și a achiziționării a încă 11,55% din acțiunile RMC Hungary, a fost platita contravaloare totală de 4.354.801 RON, în numerar. Imediat înainte de achiziție, valoarea contabilă a participației minoritare existente în Grup era de 749.081 RON. Grupul a înregistrat o scădere a intereselor care nu controleaza de 749.081 RON și o scădere a capitalurilor proprii atribuibile proprietarilor Grupului de 3.663.707 RON. Suma totală plătită înregistrată în situația fluxurilor de numerar în cursul anului 2025 este de 5.420.579 RON, care cuprinde plățile totale efectuate pentru achiziția de participații minoritare suplimentare în cursul anului 2025 în valoare de 3.663.707 RON și plățile totale efectuate pentru plata amânată a participațiilor minoritare suplimentare achiziționate în anii anteriori în valoare de 1.756.873 RON. Efectul asupra capitalurilor proprii atribuibile proprietarilor Grupului în cursul anului este rezumat după cum urmează:
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 47 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Valoarea neta contabila a intereselor care nu controleaza 749.081 (197.920) Contraprestatia platita catre interesele care nu controleaza (3.663.707) (371.815) Contraprestatia de platit catre interesele care nu controleaza (691.094) (6.052.940) Contraprestatia rezultata prin intermediul schimbului de actiuni - - Excedentul de contraprestație plătit, recunoscut din tranzacțiile cu interese care nu controlează în rezerva in capitalurile proprii (3.605.720) (6.622.675) Nu exista interese minoritare care la nivel individual sa fie semnificative. Vă rugăm să consultați Nota 1 Descrierea activității, unde este prezentată o listă cu toate filialele din Grup, cu detalii privind denumirea filialei, sediul principal de activitate și proporția participațiilor deținute în respectivele filiale. 19. VENITURI DIN CONTRACTE CU CLIENȚII Veniturile din contracte cu clienții constau în principal din venituri din servicii medicale, inclusiv venituri din pachete corporative de preventie, precum și din servicii ambulatorii, servicii de spitalizare de zi și internare și servicii de laborator. Vă rugăm să consultați defalcarea de mai jos pentru fiecare linie de afaceri. 12 luni 2025 % din Total Vânzări 2025 12 luni 2024 % din Total Vânzări 2024 Variație Linie de afaceri Vânzări Vânzări 2025/2024 Clinici 1.184.308.228 37.3% 1.022.354.056 37.6% 15.8% Stomatologie 122.214.708 3.9% 125.518.088 4.6% -2.6% Spitale 883.256.613 27.8% 661.486.735 24.4% 33.5% Laboratoare 352.036.726 11.1% 295.352.374 10.9% 19.2% Vânzări Corporative 306.922.059 9.7% 296.968.035 10.9% 3.4% Farmacii 78.400.432 2.5% 69.239.459 2.5% 13.2% Altele 246.379.977 7.8% 244.655.964 9.0% 0.7% TOTAL 3.173.518.743 100% 2.715.574.711 100% 17% Grupul are un singur segment raportabil, și anume segmentul de sănătate, pentru care veniturile totale defalcate pe categorii în funcție de momentul înregistrării acestora cuprind servicii prestate la un moment dat, în valoare totală de 2.576.508.861 RON (12 luni 2024: 2.127.708.089 RON) și servicii transferate în timp, în valoare totală de 306.922.059 RON (12 luni 2024: 296.968.035 RON). În categoria „Altele”, Grupul obține venituri din bunuri transferate la un moment dat, în principal din liniile de afaceri Farmacii și Altele, prin intermediul liniei de distribuție a Grupului. Grupul realizează aproximativ 34% din vânzările sale în 2025 (32% în 2024) din tratarea pacienților asigurați în cadrul CNAS. Veniturile Grupului sunt generate pe piața românească, sub 1,2% fiind generate din alte zone geografice (Ungaria și Moldova). Întreaga sumă inclusă în datoriile contractuale la începutul anului (conform Notei 10) a fost înregistrată ca venit în 2025. 20. ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE 12 luni 2025 12 luni 2024 Alte venituri operationale 9.763.308 7.055.929 Venituri din subventii de exploatare 3.242.692 1.794.334 TOTAL 13.006.000 8.850.263
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 48 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 21. CHELTUIELI CU TERȚI 12 luni 2025 12 luni 2024 Servicii medicale 799.513.581 676.842.843 Servicii de consultanta 9.651.189 8.795.923 Curatenie si spalatorie 22.008.400 17.781.753 Servicii juridice 7.903.414 6.742.569 Alte servicii 2.452.974 1.090.115 Colectare deseuri si salubrizare 8.055.905 6.343.519 Paza si securitate 6.425.707 4.675.825 Servicii IT 7.098.746 6.409.744 Servicii de logistica si telecomunicatii 3.614.498 5.699.139 Acreditari si autorizatii 2.958.073 2.062.506 Servicii depozitare si arhivare 1.115.480 797.750 Altele 34.303.457 28.380.803 TOTAL 905.101.423 765.622.489 Aproximativ 88% din totalul cheltuielilor cu terți înregistrate în 2025 și 2024 se referă la contractele de colaborare încheiate cu medici. Aceste contracte acoperă în principal serviciile medicale furnizate de medici independenți (inclusiv consultații, investigații și proceduri chirurgicale), care își desfășoară activitatea în baza unor acorduri de colaborare, mai degrabă decât a unor contracte de muncă. Costurile aferente sunt în mare parte de natură variabilă și direct legate de volumul și complexitatea serviciilor medicale prestate, reflectând modelul operațional al Grupului și flexibilitatea acestuia în gestionarea capacității personalului medical. Sumele incluse în categoria „Altele” reprezintă cheltuielile cu terții cumulate de la toate entitățile Grupului, care nu pot fi detaliate în continuare și reprezintă 4% din totalul cheltuielilor cu terții (2024: aproximativ 4%). 22. ALTE CHELTUIELI OPERAȚIONALE 12 luni 2025 12 luni 2024 Utilitati 41.810.529 34.988.497 Cheltuieli cu intretinerea si reparatiile 28.330.113 22.419.581 Chirii 22.065.131 16.481.797 Prime din asigurari 7.037.609 6.982.497 Reclama si publicitate 56.862.084 47.269.456 Comunicatii 6.920.119 6.584.857 Alte cheltuieli administrative si de exploatare 31.129.019 27.348.695 TOTAL 194.154.604 162.075.380 În categoria „Alte cheltuieli administrative și operaționale” este inclusă o sumă de 9.271.231 RON (2024: 6.960.206 RON) aferentă altor impozite (fiscale) către bugetul de stat, o sumă de 8.082.029 RON (2024: 4.511.144 RON) aferentă cheltuielilor de transport și deplasare, restul sumelor reprezentând alte cheltuieli operaționale suportate de Grup. 23. CHELTUIELI CU PERSONALUL DE MANAGEMENT SI ALTI ANGAJATI A. Structura personalului Grupului este descrisă mai jos: 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Conducere 232 234 Personal 7.574 7.159 Total 7.806 7.393 Beneficiile pe termen scurt plătite de Grup, pe tipuri de personal, sunt descrise mai jos: 12 luni 12 luni 2025 2024 Conducere 72.211.668 73.821.887 Personal 718.190.921 595.641.457 Total 790.402.589 669.463.344 Pentru cheltuielile cu personalul de conducere cheie, vă rugăm să consultați Nota 25 (b).
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 49 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română B. Plăți pe bază de acțiuni decontate prin instrumente de capitaluri proprii Planul de opțiuni pe acțiuni (SOP) În cadrul Adunării Generale Anuale a Acționarilor din 10 octombrie 2024, acționarii Societății au aprobat Politica de Remunerare, care stabilește cadrul pentru un plan de stimulare pe termen lung pentru conducerea executivă, bazat pe acordarea de acțiuni gratuite. Planul este implementat de Consiliul de Administrație, cu sprijinul unui consultant independent din cadrul Big4, cu expertiză relevantă în acest domeniu, care a realizat o analiză comparativă a companiilor similare din România și din regiune, și este conceput pentru a alinia interesele conducerii cu cele ale acționarilor prin recompensarea performanței pe termen lung. În cadrul planului, managerii executivi, inclusiv CEO-ul, au dreptul să primească un număr de acțiuni sub rezerva îndeplinirii condițiilor de investire, legate de vechime și performanță. Perioada de investire este de patru ani, investirea având loc atât anual, în tranșe egale de 25%, cât și cumulativ la sfârșitul întregii perioade de investire. Planul se bazează pe indicatori-cheie de performanță pe termen lung care reflectă contribuția colectivă a conducerii executive. În același timp, conducerea executivă a identificat persoane-cheie din cadrul organizației care, prin rolul lor strategic și contribuția la dezvoltarea Grupului, au fost incluse, începând cu exercițiul financiar 2025, într-un program SOP dedicat. Acest program reflectă principiile și structura SOP aplicabilă conducerii executive, cu obiectivul de a stimula performanța și de a consolida retenția resurselor critice pentru organizație. În cazul lor, indicatorii-cheie de performanță au fost stabiliți și aprobați de Consiliul de Administrație, în conformitate cu obiectivele strategice ale Grupului și cu responsabilitățile specifice fiecărui rol. Structura acestor indicatori este aliniată cu cea utilizată pentru conducerea executivă, urmărind asigurarea unui cadru coerent și echitabil de evaluare a performanței în cadrul organizației. Numărul total de acțiuni calculate pentru a fi acordate în cadrul Planurilor de opțiuni pe acțiuni 2025 – 2029 este de până la 2.004.763 de acțiuni, ceea ce reprezintă 0,3772% din capitalul social al societății-mamă și reprezintă numărul total de instrumente în circulație la sfârșitul anului. În perioada de raportare, nu au existat instrumente exercitate, expirate sau pierdute. Acțiunile vor fi alocate beneficiarilor SOP (conducerea executivă și persoanele-cheie desemnate de conducerea executivă), sub rezerva îndeplinirii condițiilor de investire legate de vechime și performanță pe parcursul perioadei de investire de patru ani. Cheltuiala cu plățile pe bază de acțiuni este recunoscută la valoarea justă a acțiunilor la data acordării și se ridică la 1.596.057 RON pentru exercițiul financiar încheiat în 2025 (2024: 0 RON). Aceasta reprezintă o contabilizare pe bază de angajament, bazată pe numărul estimat de acordări care se preconizează că vor fi dobândite și pe partea din perioada de dobândire scursă până la data respectivă. Această sumă nu reprezintă un drept confirmat pentru angajații și directorii care participă la program. Dobândirea definitivă a drepturilor este condiționată atât de continuarea raporturilor de muncă, cât și de îndeplinirea efectivă a condițiilor de performanță evaluate la sfârșitul perioadei de performanță. În consecință, suma recunoscută în final poate diferi de valoarea estimata înregistrata în anul curent. Grupul a aplicat un model de simulare Monte Carlo pentru a determina valoarea justă a planului de plată pe bază de acțiuni, prin simulări explicite ale prețului acțiunilor Societății pe o perioadă de patru ani. Simularea Monte Carlo încorporează parametri calibrați pe baza datelor istorice analizate din ultimii cinci ani. Tehnica de evaluare Metoda de analiză Simulare Monte Carlo Număr de simulări 50.000 Date de intrare semnificative Data acordării 30 aprilie 2025 Prețul acțiunii la data acordării 6.22 Preț mediu ponderat al acțiunii 7.06 Preț mediu ponderat de exercitare nu se aplică Durata estimată a planului 4 ani Rata dobânzii fără risc 4.81% Randament estimat al dividendelor (bazat pe performanța anterioară) 0% Cheltuială totală înregistrată pentru perioada 30 aprilie 2025 - 31 decembrie 2025 1.596.057 Vă rugăm să consultați și Nota 25b) privind remunerația personalului-cheie de conducere.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 50 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 24. REZULTATUL FINANCIAR NET 12 luni 2025 12 luni 2024 Costul finantarii (89.071.895) (95.576.053) Comisioane bancare (7.544.521) (7.054.935) Venituri din dobanzi 2.293.240 2.175.920 Alte Venituri 132.058 462.070 (Pierderea)/Castigul din cursul valutar (45.665.966) (1.346.241) PROFITUL/(PIERDEREA) FINANCIARA (139.857.083) (101.339.240) 25. PĂRȚI AFILIATE (a) Acționari principali La data de 31 decembrie 2025, structura acționariatului Med Life S.A. este prezentată mai jos: Numar de Actiuni % Cristescu Mihaela Gabriela 74.642.760 14.04% Fondul de Pensii administrat privat NN 70.356.940 13.24% Marcu Mihail 66.944.828 12.60% Marcu Nicolae 51.981.600 9.78% Fondul de Pensii administrat privat AZT Viitorul Tău (Allianz Tiriac) 46.219.200 8.70% Fondul de Pensii administrat privat Metropolitan Life 41.860.925 7.88% International Finance Corporation (IFC) 24.110.400 4.54% Persoane Juridice 132.295.686 24.89% Med Life S.A. 665.983 0.13% Persoane Fizice 22.403.646 4.22% Total 531.481.968 100.00% La 31 decembrie 2024, structura acționariatului Med Life S.A. era prezentată mai jos: Numar de Actiuni % Cristescu Mihaela Gabriela 74.642.760 14.04% Marcu Mihail 72.944.828 13.72% Marcu Nicolae 54.631.600 10.28% Fondul de Pensii administrat privat NN 70.356.940 13.24% Fondul de Pensii administrat privat AZT Viitorul Tău (Allianz Tiriac) 46.219.200 8.70% Fondul de Pensii administrat privat Metropolitan Life 34.763.991 6.54% International Finance Corporation (IFC) 24.110.400 4.54% Persoane Juridice 125.066.423 23.53% Med Life S.A. 427.042 0.08% Persoane Fizice 28.318.784 5.33% Total 531.481.968 100.00% Vă rugăm să consultați Nota 15 și Nota 16. (b) Remunerația Comitetului executiv și a Consiliului de administrație – cheltuieli cu personalul cheie de conducere Remunerațiile acordate membrilor Comitetului executiv, care sunt considerați personal de conducere cheie, au fost următoarele: 12 luni 2025 12 luni 2024 Comitetul Executiv 7.560.472 8.179.674 din care: Beneficii pe termen scurt 6.528.552 8.179.674 Remuneratie 5.041.228 7.959.806 Beneficii 226.485 219.868 Stimulente pe termen scurt 1.260.839 - Remuneratii pe baza de actiun 1.031.920 - Stimulente pe termen lung 1.031.920 -
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 51 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Remunerația Comitetului Executiv include plățile efectuate către membrii conducerii de vârf în temeiul contractelor de mandat încheiate cu Societatea pe o perioadă de patru ani, precum și provizioanele pentru componentele de stimulare pe termen scurt (STI) și pe termen lung (LTI), calculate în conformitate cu prevederile Politicii de remunerare a Societății. Acordarea de acțiuni condiționată de performanță Acorduri de plată pe bază de acțiuni Grupul operează un plan de stimulare pe termen lung („LTIP”) în cadrul căruia angajaților și directorilor selectați li se acordă beneficii sub formă de acțiuni decontate prin instrumente de capitaluri proprii. În cursul anului, Grupul a acordat beneficii sub formă de acțiuni (a se consulta nota 23 pentru numărul total de acțiuni acordate) care se dobândesc sub rezerva îndeplinirii unor condiții de performanță specificate. Condiții de performanță Acțiunile acordate se dobândesc pe parcursul unei perioade de performanță de patru ani, dobândirea având loc atât anual, în tranșe egale de 25%, cât și cumulativ la sfârșitul întregii perioade de dobândire, și sunt condiționate de continuarea angajării și de îndeplinirea unei serii de indicatori de performanță de piață și non-piață, aprobate anual de Comitetul de remunerare. Recunoaștere în anul curent Deoarece LTIP a fost introdus în cursul anului curent, cheltuiala cu plățile pe bază de acțiuni recunoscută reprezintă o contabilizare pe baza numărului estimat de premii care se preconizează că vor fi acordate și a porțiunii din perioada de acordare scursă până la data respectivă. Această sumă nu reprezintă un drept confirmat pentru angajații și directorii care participă la program. Dreptul definitiv de a beneficia de acțiuni depinde atât de continuarea angajării, cât și de îndeplinirea efectivă a condițiilor de performanță evaluate la sfârșitul perioadei de performanță, iar suma recunoscută în final poate diferi de cheltuiala înregistrată în anul curent. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați Nota 23 b). Comitetul executiv al Societății este alcătuit din următorii membri: - Dl Mihail Marcu în calitate de Director General și Membru al Comitetului Executiv; - Dl. Nicolae Marcu în calitate de Director de Sănătate și Operațiuni și membru al Comitetului Executiv; - Dl. Dorin Preda, în calitate de Director General Adjunct și membru al Comitetului Executiv; - Dna Alina-Oana Irinoiu-Titu, în calitate de Director Financiar și membru al Comitetului Executiv. Remunerațiile acordate membrilor Consiliului de Administrație, care sunt considerați personal de conducere cheie, au fost următoarele: 12 luni 2025 12 luni 2024 Consiliul de administratie 4.157.742 4.099.181 din care: Beneficii pe termen scurt 4.157.742 4.099.181 Indemnizatii 3.916.295 3.860.308 Beneficii 241.447 238.873 În conformitate cu Politica de remunerare, administratorii nu beneficiază de o componentă de remunerare variabilă. Consiliul de Administrație al Med Life S.A. este format din 7 membri, în baza unor contracte de administrare încheiate cu Societatea și aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor. Mandatele membrilor sunt pe o perioadă de 4 ani, începând cu 22 decembrie 2024, conform Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 1 / 21.11.2024. Consiliul de administrație al Societății este alcătuit din următorii membri: - Mihail Marcu – Director Executiv – Președinte al Consiliului de Administrație - Nicolae Marcu – Director Executiv – Membru al Consiliului de Administrație - Dorin Preda – Director executiv – Membru al Consiliului de administrație - Ana Maria Mihaescu – Director neexecutiv – Membru al Consiliului de Administrație - Dimitrie Pelinescu-Onciul – Director neexecutiv – Membru al Consiliului de Administrație - Voicu Cheta – Director neexecutiv – Membru al Consiliului de Administrație - Ovidiu Fer – Director neexecutiv – Membru al Consiliului de Administrație. (c) Părți afiliate Părțile afiliate identificate sunt următoarele:
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 52 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 31 Decembrie, 31 Decembrie, 31 Decembrie, 31 Decembrie, 2025 2024 2025 2024 Actionari - - 228.385 116.345 Actionari Minoritari 28.439 3.801 18.466.853 25.710.480 Alte parti afiliate 9.958 24.373 5.189.286 119.934 Total 38.397 28.174 23.884.524 25.946.758 Vânzări în 2025 Vânzări în 2024 Achiziții în 2025 Achiziții în 2024 Actionari - - - 700.800 Actionari Minoritari 71.507 1.463 17.528 - Alte parti afiliate 87.832 26.991 86.312 182 Total 159.339 28.454 103.840 700.982 Creanțe Datorii 26. IMPOZITARE 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Cheltuieli cu impozitul pe profit 22.117.590 26.449.100 Venituri din impozitul amânat 870.711 (4.132.398) Total cheltuială cu impozitul pe profit 22.988.300 22.316.702 Profit înainte de impozitare 19.137.647 39.069.130 Cheltuiala cu impozitul pe profit utilizând cota statutară de 16% (2024: 16%) 3.062.024 6.251.061 Efectul fiscal al cheltuielilor nedeductibile 7.506.069 6.244.894 Efectul fiscal al veniturilor neimpozabile (470.471) (271.099) Efectul fiscal al rezervei legale deductibile (105.200) - Sponsorizare/bonificație (4.107.827) (3.100.260) Profit reinvestit și alte facilități fiscale (5.081.837) (2.678.305) Ajustări în ceea ce privește cheltuiala cu impozitul pe profit pentru anii precedenți 3.536.128 (431.308) Alte elemente (inclusiv tratament fiscal diferit) 18.649.416 16.301.720 Impozitul pe profit/venit datorat în perioada curentă 22.988.301 22.316.703 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Datorii privind impozitul pe profit/venit la 1 ianuarie 4.322.328 321.242 Datorii privind impozitul pe profit/venit aferent companiilor achiziționate, în urma combinărilor de întreprinderi 76.575 (167.553) Impozit pe profit/venit plătit în cursul perioadei (25.681.728) (22.280.461) Impozit pe profit de plată în anul curent 22.117.590 26.449.100 Datorii privind impozitul pe profit la 31 decembrie 834.764 4.322.328
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 53 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Componente de impozit amânat 31 decembrie Modificări în 31 decembrie 2025 impozitul amânat 2024 Creanțe cu impozitul amânat Impozit amanat din active aferente dreptului de utilizare 31.873.353 3.789.241 28.084.112 Sume care se refera la provizionul de concedii neefectuate 1.965.653 (819.895) 2.785.548 Sume care se refera la provizionul de stocuri 70.356 70.356 - Total creanțe cu impozitul amânat 33.909.362 3.039.702 30.869.660 Datorii cu impozitul amânat 31 decembrie Modificări în 31 decembrie 2025 impozitul amânat 2024 Active dobandite din combinari de intreprinderi 20.223.752 (2.107.364) 22.331.116 Alte elemente 104.871 - 104.871 Impozit amânat aferent datoriilor din leasing 33.355.869 4.858.835 28.497.034 Rezerve din reevaluare 36.692.477 11.519.241 25.173.236 Total datorii cu impozitul amânat 90.376.969 14.270.712 76.106.257 Datorii nete cu impozitul pe venit amânat 56.467.607 11.231.010 45.236.597 Componente de impozit amânat 31 decembrie Modificări în 31 decembrie 2024 impozitul amânat 2023 Creanțe cu impozitul amânat Active imobilizate - - - Impozit amanat din active aferente dreptului de utilizare 28.084.113 (3.095.275) 31.179.388 Sume care se referă la provizionul de concedii neefectuate 2.785.548 1.006.900 1.778.648 Total creanțe cu impozitul amânat 30.869.660 (2.088.376) 32.958.036 Datorii cu impozitul amânat 31 decembrie Modificări în 31 decembrie 2024 impozitul amânat 2023 Active dobandite din combinari de intreprinderi 22.331.116 1.338.294 20.992.822 Alte elemente 104.870 - 104.870 Impozit amânat aferent datoriilor din leasing 28.497.034 (2.791.419) 31.288.453 Reevaluarea clădirilor și terenurilor 25.173.236 (296.429) 25.469.666 Total datorii cu impozitul amânat 76.106.257 (1.749.554) 77.855.811 Datorii nete cu impozitul pe venit amânat 45.236.597 338.822 44.897.775 Grupul înregistrează impozitul pe profit la o rată de 16% asupra profiturilor calculate în conformitate cu legislația fiscală românească. Efectul net al modificării asupra soldurilor impozitului amânat recunoscute la 31 decembrie 2025, cu excepția impozitului amânat aferent rezervei de reevaluare care este recunoscută în capitalurile proprii, este reflectat în situația rezultatului global. În cursul anului 2025, Grupul a recunoscut o datorie privind impozitul amânat din combinarea de întreprinderi în valoare de 477.193 RON (a se vedea Nota 27) și a diminuat același cont cu 2.584.557 RON. Activele dobândite într-o combinație de afaceri sunt active obținute prin achiziția unei alte companii sau afaceri, recunoscute la valoarea justă la data achiziției și ulterior integrate în Grupul MedLife. În cursul anului 2025, Grupul a recunoscut impozitul amânat în legătură cu rezerva de reevaluare în valoare de 11.519.242 RON.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 54 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 27. COMBINĂRI DE INTREPRINDERI 27.1. Achiziția de subsidiare În perioada de raportare au avut loc următoarele evenimente importante (procentele de mai jos reprezintă participația la capitalul social): - Achiziționarea a 60% din acțiunile grupului de companii Routine Med în ianuarie 2025 – Alfalux Dent SRL, Medical Center Spital SRL, Mega Optic SRL, Super Optosan SRL, Micro Medic SRL, Routine Med SA - Achiziționarea a 48% din acțiunile Cabinet Medical Dr. Bacila Mihai SRL în ianuarie 2025 - Achiziționarea a 70% din acțiunile All Clinic în martie 2025. Achiziția grupului Routine Med În ianuarie 2025, Compania a finalizat achiziția unei participații de 60% în Routine Med, un grup medical cu sediul în Tulcea. Activitățile Routine Med includ un spital de recuperare medicală și servicii ambulatorii. Achiziția consolidează prezența Companiei în sud-estul României, extinzând accesul la peste 20 de specialități medicale și chirurgicale în Dobrogea. Achiziția All Clinic În martie 2025, Compania, prin strategia sa de expansiune, a achiziționat o participație majoritară în All Clinic, marcând una dintre primele sale mișcări dincolo de granițele României. All Clinic, fondată în 1999, cuprinde trei clinici private multidisciplinare în Republica Moldova. Acestea oferă servicii ambulatorii în aproximativ 20 de specialități medicale, inclusiv medicină de familie, cardiologie, gastroenterologie, neurologie, pediatrie și ginecologie. Achiziția Cabinet Medical Dr. Băcilă În ianuarie 2025, Compania a finalizat achiziția unei participații de 48% în Cabinet Medical Dr. Băcilă, o societate înregistrată în Timișoara, România, care activează în domeniul îngrijirii medicale specializate. 27.2. Active achiziționate și datorii recunoscute la data achiziției Active și datorii recunoscute la data achiziției 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Active imobilizate 9.059.423 50.380.157 din care - Imobilizări necorporale 923.500 4.558.686 - Imobilizări corporale 5.731.995 42.238.796 - Drept de folosință 2.403.928 3.582.675 Active circulante 3.800.725 12.173.932 din care - Stocuri, numerar si cheltuieli în avans 1.808.300 6.516.987 - Creanțe și alte creanțe 1.992.424 5.656.944 Datorii pe termen scurt 10.278.138 29.730.935 din care - Descoperit de cont 2.011.910 2.240.453 - Datorii privind impozitul pe profit 76.575 (167.553) - Datorii comerciale și alte datorii 5.394.134 17.963.266 - Datorii din contractele de leasing 2.318.325 3.658.139 - Provizioane - 1.565.410 - Datorii cu impozitul amânat rezultat la data achiziției 477.193 4.471.220 Datorii pe termen lung (împrumuturi pe termen lung) - 2.165.715 Active nete 2.582.010 30.657.439 Toate combinările de întreprinderi din cursul anului 2025 nu sunt semnificative atunci când sunt evaluate individual. Metodologia de evaluare a valorii juste a activelor corporale și necorporale utilizează o combinație între metoda costului și metoda veniturilor, care estimează amortizarea activelor luând în considerare și beneficiile economice care ar fi generate de respectivele active. Pentru anumite echipamente medicale și vehicule, pentru care informațiile disponibile public permit acest lucru, valoarea justă a fost măsurată utilizând metoda de piață.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 55 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Dacă aceste achiziții ar fi fost finalizate în prima zi a exercițiului financiar, veniturile Grupului pentru anul respectiv ar fi fost de 3.175.776.674 RON, iar pierderea Grupului ar fi fost de 3.748.398 RON. 27.3. Costuri legate de achiziție Grupul a suportat costuri legate de achiziție în valoare de 2.248.048 RON pentru onorarii juridice și costuri de due diligence. Aceste costuri au fost incluse în Alte cheltuieli operaționale și Cheltuieli cu terții. 27.4. Fond comercial rezultat din achiziție 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Contraprestația transferată 15.556.104 79.180.559 minus: valoarea justă a activelor nete identificabile achiziționate (2.582.010) (30.657.439) minus: valoarea justa a cesiunii de creanta - (9.940.000) minus: valoarea altor datorii recunoscute - 4.990.453 Plus interese care nu controleaza 1.132.887 3.065.788 Fond comercial rezultat la achiziție 14.106.980 46.639.362 Fondul comercial este atribuit forței de muncă, precum și know-how-ului dobândit și profitabilității ridicate a activității achiziționate. În 2025, diferența dintre contravaloarea transferată (conform mențiunilor din Nota 27.4) și contravaloarea plătită în numerar (conform mențiunilor din Nota 27.5) reprezintă contravaloarea amânată aferentă combinării de întreprinderi din 2025, în valoare de 3.589.673 RON. 27.5. Ieșiri nete de numerar din achiziția de filiale 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Contraprestația plătită în numerar 11.966.430 55.151.931 minus: soldurile de numerar și echivalentele de numerar la data achiziției (1.330.802) (3.645.572) Total 10.635.628 51.506.359 28. MANAGEMENTUL CAPITALULUI Grupul își gestionează capitalul pentru a se asigura că va putea continua activitatea, maximizând în același timp randamentul pentru părțile interesate prin optimizarea echilibrului dintre datorii și capitaluri proprii. Structura capitalului Grupului este alcătuită din datorii, care includ împrumuturile prezentate în Nota 14, numerarul și echivalentele de numerar prezentate în Nota 8 și capitalurile proprii, care cuprind capitalul social, rezervele și rezultatul reportat, astfel cum sunt prezentate în Notele 15, 16 și 17. Managementul de gestionare a riscurilor al Grupului revizuiește periodic structura capitalului. Ca parte a acestei revizuiri, conducerea ia în considerare costul capitalului și riscurile asociate fiecărei clase de capital. Pe baza recomandărilor conducerii, Grupul își gestionează structura capitalului în principal prin distribuirea de dividende în cadrul Grupului, ținând cont de faptul că împrumuturile existente au fost contractate și pentru a finanța achiziția de filiale, prin atragerea de finanțare nouă și rambursarea datoriilor existente. Grupul s-a dezvoltat în 2025 în principal prin dezvoltare organică și într-o măsură mai mică prin achiziții organice. În cadrul expansiunii organice, Grupul este expus la o potențială pierdere de capital în cazul în care expansiunea sau noile activități nu își ating imediat obiectivele financiare. Obiectivul Grupului este de a utiliza fluxurile de numerar generate de unitățile sale de afaceri consacrate pentru a susține investițiile în noi proiecte organice, care implică de obicei o fază inițială de accelerare până la atingerea maturității. În acest context, Grupul menține un nivel adecvat de capital propriu pentru a acționa ca un tampon împotriva variațiilor potențiale ale performanței. Finanțarea prin îndatorare, împreună cu lichiditățile disponibile ale Grupului, a fost utilizată în principal pentru a finanța achizițiile de filiale, ale căror rezultate sunt reflectate în situațiile financiare consolidate, precum și pentru a susține dezvoltarea proiectelor organice. Atunci când evaluează adecvarea structurii sale de capital în raport cu activitățile și expunerile sale, Grupul monitorizează raportul dintre capitalul propriu total și împrumuturile și creditele nete purtătoare de dobândă (excluzând descoperirile de cont și nete de numerar și echivalente de numerar), așa cum este prezentat în tabelul de mai jos.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 56 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 31 decembrie, 31 decembrie, 2025 2024 Împrumuturi (fără overdraft) 1.481.934.276 1.262.491.670 Numerar și echivalente de numerar 176.178.001 112.808.224 Împrumuturi nete de numerar 1.305.756.275 1.149.683.446 Total capitaluri proprii 558.823.544 504.644.731 Raport capitaluri proprii la împrumuturi (fără overdraft) nete de numerar 0.43 0.44 Obiectivul pe termen mediu al Grupului este de a menține acest raport la niveluri sustenabile, continuând în același timp să investească în dezvoltarea afacerilor și în achiziții strategice, asigurând o structură de capital echilibrată între datorii și capitaluri proprii. 29. MANAGEMENTUL RISCURILOR Consiliul de administrație al Grupului are responsabilitatea generală pentru stabilirea și supravegherea cadrului de gestionare a riscurilor al Grupului. Politicile de gestionare a riscurilor ale Grupului sunt stabilite pentru a identifica și analiza riscurile cu care se confruntă Grupul, pentru a stabili limite și controale adecvate ale riscurilor și pentru a monitoriza riscurile și respectarea limitelor. Comitetul de audit este responsabil pentru monitorizarea și abordarea problemelor legate de eficacitatea și eficiența controalelor interne ale Grupului, conformitatea cu reglementările și gestionarea riscurilor. În cursul desfășurării activității sale, Grupul este expus la o serie de riscuri financiare, inclusiv riscuri de credit, de rată a dobânzii, de lichiditate și valutar. Prezenta notă prezintă obiectivele, politicile și procesele Grupului pentru gestionarea acestor riscuri, precum și metodele utilizate pentru măsurarea riscurilor. Funcția centrală de trezorerie joacă un rol important în gestionarea riscurilor financiare ale Grupului, cu scopul de a controla și gestiona expunerea financiară și costurile financiare ale Grupului, menținând un echilibru între risc și costuri. (a) Riscul de credit Activele financiare care pot genera concentrări de risc de credit constau în principal din numerar, depozite pe termen scurt, creanțe comerciale, creanțe pe termen lung din procesarea celulelor stem și avansuri pentru achiziții de filiale. Echivalentele de numerar și depozitele pe termen scurt ale Grupului sunt plasate la instituții financiare de renume, cu un rating de credit ridicat. Creanțele comerciale sunt prezentate nete de provizionul pentru pierderi de credit preconizate. Riscul de credit cu privire la creanțele comerciale este limitat datorită numărului mare de clienți care alcătuiesc baza de clienți a Grupului, care constă în principal atât din persoane fizice, cât și din companii. Aproximativ 51% din vânzările totale sunt efectuate în numerar, restul fiind bazate pe emiterea de facturi. Situația financiară a acestor clienți în raport cu gradul lor de credit este evaluată în mod continuu. Grupul a dezvoltat, de asemenea, anumite proceduri pentru evaluarea persoanelor juridice în calitate de clienți înainte de semnarea contractelor, cu scopul de a furniza pachete de servicii medicale (PPM) și de a monitoriza capacitatea acestora de a efectua plățile pe durata contractelor. De asemenea, Grupul a înființat un departament intern de colectare a creantelor care monitorizează activ încasările primite de la clienți. Celelalte creanțe pe termen lung aferente prelucrării celulelor stem sunt prezentate nete de provizionul pentru pierderi de credit preconizate. Creanțele au fost evaluate individual, ținând seama de informațiile specifice disponibile în fiecare caz în parte, în vederea evaluării riscurilor de credit. S-a constituit un provizion pentru pierderi de credit preconizate pentru anumiți clienți pentru care conducerea a evaluat un risc de credit ridicat. Valorile contabile brute ale activelor financiare (înainte de provizioanele pentru pierderi din credite) incluse în Nota 5.3 și Nota 7.1 reprezintă expunerea maximă a Grupului la riscul de credit în legătură cu aceste active. Grupul a înregistrat doar 34% din vânzările sale în 2025 provenind din tratamentul pacienților asigurați prin CNAS (concentrarea riscului de credit, la 2024: 32%) – dependență de clienți majori, dar, în opinia conducerii, riscul de credit asociat soldului creanțelor este considerat a fi scăzut, pe baza practicii istorice și a specificului contractelor (a se vedea, de asemenea, Nota 7 pentru detalii suplimentare). Prin urmare, la 31 decembrie 2025 și 31 decembrie 2024, Grupul a considerat că nu există o concentrare semnificativă a riscului de credit. (b) Riscul de rată a dobânzii Riscul de rată a dobânzii este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze din cauza modificărilor ratelor dobânzilor de pe piață. Grupul este expus riscului de rată a dobânzii deoarece împrumută fonduri la rate de dobândă variabile. Riscul mai ridicat este reprezentat de fondurile împrumutate în moneda națională, deoarece ratele dobânzii sunt reevaluate periodic pe baza variației indicelui. Contractele de leasing încheiate în moneda națională sunt, de asemenea, expuse datorită procesului de reevaluare menționat mai sus, întrucât rata de actualizare în acest caz este legată de ratele interne de împrumut pentru fondurile retrase în moneda națională.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 57 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Analiza de senzitivitate la rata dobânzii Analiza de senzitivitate de mai jos a fost determinată pe baza expunerii la ratele dobânzilor pentru instrumentele financiare purtătoare de dobândă la data raportării. Din totalul soldurilor restante atât pentru împrumuturi, cât și pentru leasinguri, doar sumele care se referă la împrumutul sindicalizat și o parte semnificativă din totalul contractelor de leasing (care se referă la închirierea de clădiri, echipamente și vehicule) au fost luate în considerare pentru calculul senzitivitatii la rata dobânzii. Aceste sume incluse în analiză acoperă peste 90% din totalul soldurilor restante pentru fiecare categorie, împrumuturi și leasinguri. O creștere sau o scădere de 10% este utilizată la raportarea internă a riscului ratei dobânzii către personalul cheie din conducere și reprezintă evaluarea conducerii privind modificarea rezonabil posibilă a ratelor dobânzilor. Ipotezele utilizate nu s-au modificat față de anii precedenți. Pe baza datelor istorice, conducerea Grupului consideră că o creștere de 10% a ratei dobânzii este adecvată pentru a fi inclusă în analiza de senzitivitate efectuată în legătură cu măsurarea riscului ratei dobânzii. Luând în considerare valoarea totală a împrumuturilor și nivelul actual al ratei dobânzii (la 31 decembrie 2025), nu se preconizează nicio modificare mai mare de 10%. În cursul anului 2025, tendința descendentă a ratelor dobânzilor s-a materializat, ratele EURIBOR scăzând de la 2,5% la aproximativ 2%. La începutul anului 2026, rata EURIBOR a rămas în general stabilă, la aproximativ 2,0% - 2,1%. Conform previziunilor disponibile și site-ului euribor-rates.eu, se estimează că nivelul EURIBOR va rămâne la un nivel mediu de 2,0%, variind în general între aproximativ 1,9% și 2,2%, în funcție de evoluția inflației și de politica monetară a Băncii Centrale Europene. Ca urmare, conducerea Grupului nu consideră necesară includerea unei creșteri mai mari a ratei dobânzii în analiza de senzitivitate. Vă rugăm să consultați Nota 14 Datorie financiară netă, unde este prezentată expunerea la ratele dobânzilor. Dacă ratele dobânzilor ar fi fost cu 10% mai mari și toate celelalte variabile ar fi rămas constante, profitul Grupului pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025 ar fi scăzut cu 7.703.590 RON (2024: scădere cu 9.230.795 RON). Acest lucru se datorează în principal expunerii Grupului la ratele dobânzilor aferente împrumuturilor și contractelor de leasing. Sume supuse riscului de fluctuatie al dobanzii PASIVE Total % Cheltuieli cu dobanzile in an la rata actuala a dobanzii pentru portiunea selectata Cheltuieli cu dobanzile in an la rata dobanzii majorata cu 10% pentru portiunea selectata Variatie ce afecteaza contul de profit si pierdere la cresterea cu 10% a ratei dobanzii 2025 Overdraft 38.485.631 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a împrumuturilor 1.481.934.276 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a contractelor de leasing 410.911.818 Contracte care se refera la inchirierea cladirilor, echipamentelor si autovehiculelor care intra sub incidenta IFRS 16 352.032.294 86% 17.490.361 19.214.168 1.723.807 2024 Overdraft 29.076.066 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a împrumuturilor 1.262.491.670 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a contractelor de leasing 394.313.610 Contracte care se refera la inchirierea cladirilor, echipamentelor si autovehiculelor care intra sub incidenta IFRS 16 320.508.978 81% 17.234.834 20.170.883 2.936.050 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Profit sau pierdere 7.703.590 9.230.795 Din care incluse in analiza de senzitivitate Imprumutul sindicalizat 1.456.219.346 Imprumutul sindicalizat 1.129.646.367 87% 62.947.452 69.242.197 6.294.745 96% 59.797.830 65.777.613 5.979.783 (c) Riscul de lichiditate Responsabilitatea finală pentru gestionarea riscului de lichiditate revine consiliului de administrație, care a creat un cadru adecvat de gestionare a riscului de lichiditate pentru gestionarea cerințelor de finanțare și lichiditate pe termen scurt, mediu și lung ale Grupului. Grupul gestionează riscul de lichiditate prin menținerea unor rezerve adecvate, prin monitorizarea continuă a fluxurilor de numerar previzionate și reale și prin corelarea profilurilor de scadență ale activelor și pasivelor financiare.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 58 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Riscul de lichiditate se referă la riscul ca un Grup să nu fie în măsură să își îndeplinească obligațiile financiare pe termen scurt din cauza insuficienței activelor lichide. Un indicator cheie pentru evaluarea riscului de lichiditate este indicatorul de lichiditate curentă, prezentat mai jos. 31 decembrie, 31 decembrie, 2025 2024 Active curente 702.888.150 658.905.448 Datorii curente 885.449.208 976.224.339 Raport active curente la datorii curente 0.79 0.67 Rata de lichiditate curentă reprezintă un punct de plecare esențial pentru evaluarea riscului de lichiditate, dar nu este suficientă. Având în vedere că rata de lichiditate curentă se situează între 0,5 și 1, cu o ușoară creștere în 2025, acest lucru indică un nivel sustenabil al riscului de lichiditate. Având în vedere capacitatea Grupului de a genera fluxuri de numerar din exploatare și contribuția pozitivă a filialelor achiziționate la situația financiară a Grupului, conducerea nu se așteaptă la incertitudini semnificative în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor financiare pe termen scurt. Lichiditatea este susținută în continuare de o creștere de 56% a numerarului și echivalentelor de numerar în 2025 față de 2024, precum și de facilitățile de credit disponibile și neutilizate, care oferă o marjă de manevră suficientă pentru viitorul previzibil. Tabelul următor detaliază scadența contractuală rămasă a Grupului pentru datoriile financiare la 31 decembrie 2025 și 31 decembrie 2024. Tabelul a fost întocmit pe baza fluxurilor de numerar neactualizate ale datoriilor financiare, pornind de la cea mai apropiată dată la care Grupul poate fi obligat să efectueze plăți. Tabelul include atât fluxurile de numerar din dobânzi, cât și cele din principal.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2023 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazului în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 59 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 2025 Rata dobanzii efective medii ponderate Valoarea contabila Total Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5 > Anul 5 Instrumente nepurtatoare de dobanda Datorii comerciale 507.050.939 507.050.939 507.050.939 - - - - - - - - - - - - - Instrumente purtatoare de dobanda - - - - - - - - Overdraft 38.485.631 38.485.631 38.485.631 - - - - - Imprumuturi EURIBOR 6M / ROBOR 6M + marja aplicabila 1.481.934.276 1.758.702.559 122.761.864 239.224.220 183.422.438 213.371.488 243.187.622 756.734.927 Contracte de leasing 410.919.717 519.599.386 110.119.959 86.209.246 60.913.590 44.125.431 31.911.914 186.319.247 Total 2.438.390.563 2.823.838.515 778.418.393 325.433.465 244.336.028 257.496.919 275.099.536 943.054.173 2024 Rata dobanzii efective medii ponderate Valoarea contabila Total Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5 > Anul 5 Instrumente nepurtatoare de dobanda Datorii comerciale 571.552.330 571.552.330 571.552.330 - - - - - Instrumente purtatoare de dobanda Overdraft 29.076.066 29.076.066 29.076.066 - - - - - Imprumuturi EURIBOR 6M / ROBOR 6M + marja aplicabila 1.262.491.670 1.483.208.638 228.864.423 176.212.765 181.863.865 241.489.725 626.779.800 27.998.061 Contracte de leasing 394.313.610 511.922.141 109.878.218 83.795.110 63.031.748 43.613.710 27.834.178 183.769.177 Total 2.257.433.676 2.595.759.175 939.371.037 260.007.874 244.895.613 285.103.435 654.613.978 211.767.237
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2023 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 60 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română (d) Riscul valutar Riscul valutar este riscul ca valoarea justă sau fluxurile de numerar viitoare ale unei expuneri să fluctueze din cauza modificărilor cursurilor de schimb valutar. Expunerea Grupului la acest risc este determinată în principal de împrumuturile denominate în EUR, reflectând structura de finanțare a Grupului. La nivel operațional, Grupul beneficiază de o acoperire naturală, întrucât o parte din veniturile sale – în special din pachetele de prevenție corporativă și abonamentele medicale – sunt denominate în EUR, în timp ce majoritatea cheltuielilor operaționale sunt suportate în RON, cu o expunere limitată la EUR prin anumite consumabile și materiale. Valorile contabile ale activelor și pasivelor monetare ale Grupului denominate în valută străină la data raportării sunt următoarele: 1 EUR = 100 HUF = 1 MDL = 2025 RON 5.0985 RON 1.3250 RON 0.2580 RON Total ACTIVE Numerar și echivalente de numerar 164.268.856 8.934.858 2.690.949 283.338 176.178.001 Creanțe comerciale 299.745.374 - 1.571.619 445.709 301.762.702 Alte active 51.746.663 - 2.979.207 10.783 54.736.653 Active financiare 323.570 81.108.076 373.672 - 81.805.318 PASIVE Datorii comerciale 472.331.093 30.590.749 3.690.270 438.827 507.050.939 Descoperire de cont 27.901.631 10.197.000 - 387.000 38.485.631 Alte datorii pe termen lung 51.592.329 - - - 51.592.329 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a împrumuturilor 19.641.302 1.462.292.974 - - 1.481.934.276 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a contractelor de leasing 4.881.718 405.170.598 828.996 38.404 410.919.717 1 EUR = 100 HUF = 2024 RON 4.9741 RON 1.2106 RON Total ACTIVE Numerar și echivalente de numerar 99.432.769 11.887.667 1.487.788 112.808.224 Creanțe comerciale 322.382.720 - 1.724.140 324.106.860 Alte active 55.880.250 - - 55.880.250 Active financiare 473.440 53.664.971 290.532 54.138.411 PASIVE Datorii comerciale 557.411.940 9.847.215 4.293.175 571.552.330 Descoperire de cont 19.127.866 9.948.200 - 29.076.066 Alte datorii pe termen lung 69.109.052 - - 69.109.052 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a împrumuturilor 18.573.120 1.243.918.550 - 1.262.491.670 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a contractelor de leasing 4.365.479 389.174.295 773.836 394.313.610 Grupul este expus în principal la fluctuațiile cursului de schimb RON/EUR. Tabelul de mai jos prezintă senzitivitatea Grupului la o creștere și o scădere de 10% a RON față de EUR. Variația de 10% reprezintă un scenariu de stres utilizat în scopul evaluării interne a riscului și reflectă o ipoteză conservatoare aplicată de conducere la evaluarea expunerii la riscul valutar. Analiza de senzitivitate include doar elementele monetare denominate în valută străină aflate în curs și ajustează conversia acestora la data raportării pentru o variație de 10% a cursurilor de schimb. Dacă EUR se depreciază cu 10% față de RON, profitul va crește, iar suma prezentată mai jos va fi pozitivă. Pentru o apreciere de 10% a EUR față de RON, ar exista un impact egal și opus asupra profitului, iar soldurile de mai jos ar fi negative. Impactul va fi același în capitalurile proprii. Ipotezele utilizate nu s-au modificat față de anii precedenți. Variația de mai jos este prezentată ca sume absolute.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2023 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 61 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Profit sau pierdere 181.820.839 158.733.562 (e) Sustenabilitate Societatea identifică două categorii majore de riscuri legate de climă: riscuri fizice și riscuri de tranziție. Riscurile fizice acute includ fenomene meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură, furtunile, inundațiile și incendiile forestiere. Riscurile cronice se referă la schimbările climatice pe termen lung care afectează temperatura, precipitațiile și condițiile de mediu. Acestea pot genera efecte cumulative asupra sănătății publice, infrastructurii medicale și resurselor financiare și materiale necesare pentru funcționarea eficientă a sistemului de sănătate. Grupul este expus la următoarele riscuri de tranziție: Reglementările climatice europene și naționale care impun standarde stricte de eficiență energetică și reducere a emisiilor, cu un impact direct asupra costurilor; tranziția tehnologică, care necesită investiții semnificative în echipamente eficiente și digitalizare; schimbarea preferințelor consumatorilor și investitorilor către furnizori sustenabili, ceea ce poate afecta competitivitatea; creșterea prețurilor la energie și a taxelor pe carbon (ETS2), care sporesc presiunea financiară; și reglementările privind tratarea apelor uzate (UWWTD), care pot avea un impact indirect asupra disponibilității medicamentelor esențiale. La 31 decembrie 2025, Grupul nu consideră că aceste riscuri vor avea un impact financiar semnificativ pe termen scurt. În 2024, Grupul și-a calculat prima amprentă de carbon și a inițiat o analiză cuprinzătoare a factorilor care influențează impactul său asupra mediului. Pornind de la această bază, în 2025, Compania implementează în mod activ inițiative menite să reducă amprenta de carbon și să consolideze reziliența climatică, incluzând atât măsuri directe, cât și indirecte. Analiza amprentei de carbon a inclus emisiile din toate cele trei categorii, în conformitate cu Standardul de contabilitate și raportare corporativă al Protocolului GHG (revizuit în 2015): Scopul 1, în valoare de 8.060,6 tCO₂e (2024: 7.130,2 tCO₂e), acoperă emisiile directe generate de activitățile Grupului, inclusiv combustibilii utilizați de vehiculele sau generatoarele operate de companie, consumul de gaze naturale pentru instalațiile companiei și emisiile fugitive provenite de la agenții frigorifici ai echipamentelor de răcire. Scopul 2, în valoare de 5.074,7 tCO₂e pe locație (4.094,8 tCO₂e), se referă la emisiile indirecte provenite din energia achiziționată, inclusiv atât energia electrică, cât și energia termică, energia electrică fiind sursa dominantă. Scopul 3, cu cea mai mare pondere, de 120.579,5 tCO₂e (2024: 123.541,8 tCO₂e), acoperă emisiile indirecte de-a lungul lanțului valoric al companiei. Acesta include categorii precum bunuri și servicii achiziționate, bunuri de capital, transport și distribuție în amonte, deplasările angajaților, deșeurile generate în cadrul operațiunilor, călătoriile de afaceri, activele închiriate (atât în amonte, cât și în aval), tratarea produselor la sfârșitul ciclului de viață și activitățile legate de combustibil și energie. Pentru informații mai detaliate privind principalele impacturi, riscuri și oportunități în materie de sustenabilitate, precum și politicile, acțiunile, indicatorii și obiectivele aferente, vă rugăm să consultați Declarația de sustenabilitate a Grupului, inclusă în Raportul anual. (f) Războiul în curs Criza a început în februarie 2022 și a fost generată de invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce a dus la o creștere bruscă a prețurilor la energie, atât în România, cât și în alte țări europene. Invazia a creat o criză a refugiaților cu cea mai rapidă creștere din Europa. În același timp, la nivel regional, s-a creat o criză a resurselor din cauza impunerii unei serii de restricții la nivel internațional, Rusia fiind un actor important pe piața gazelor naturale din Europa. Grupul Medlife nu deține filiale și entități afiliate pe teritoriul Ucrainei și nici nu are alte expuneri relevante în țările direct implicate în acest conflict. Din punct de vedere operațional, achizițiile de energie și gaze naturale se fac în principal de pe piața internă; disponibilitatea, proveniența și livrarea resurselor ar putea fi influențate de dinamica conflictului din regiune. În cursul anului 2026, tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu s-au intensificat în urma escaladării situației care a implicat Iranul și alți actori regionali și internaționali. Aceste evoluții au contribuit la volatilitatea piețelor financiare globale, în special în ceea ce privește prețurile energiei, comerțul internațional și lanțurile de aprovizionare. Grupul Medlife nu a identificat nicio expunere directă față de Iran sau alte impacturi semnificative asupra poziției sale financiare, performanței financiare sau fluxurilor de numerar. Consecințele conflictelor în curs, criza energetică europeană și măsurile de reglementare rezultate, precum și alte perturbări economice observate în prezent și intervențiile de reglementare ulterioare, precum și amploarea și durata impactului lor economic nu pot fi estimate în mod fiabil în acest stadiu. Grupul răspunde la această situație cu măsuri specifice pentru a-și proteja stabilitatea economică. Deoarece evenimentele sunt în curs de desfășurare, impactul pe termen lung poate afecta fluxurile de numerar și profitabilitatea. Cu toate acestea, la data prezentării acestor situații financiare, contextul geopolitic nu are un impact negativ semnificativ asupra situațiilor financiare consolidate la 31 decembrie 2025.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2023 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 62 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română (g) Contextul macroeconomic Contextul economic la nivel național și internațional care poate influența negativ activitatea Grupului se referă la factori precum: inflația, recesiunea, modificările politicii fiscale și monetare, înăsprirea condițiilor de creditare, creșterea ratelor dobânzilor, tarife noi sau în creștere, fluctuațiile valutare, prețul materiilor prime (electricitate, gaze naturale) etc. În anii 2024 și 2025, România a înregistrat o încetinire a creșterii economice pe fondul presiunilor inflaționiste persistente și al măsurilor de consolidare fiscală în curs. Creșterea PIB-ului real s-a moderat în această perioadă, deși economia a continuat să se extindă, susținută de consumul privat rezilient și de investițiile finanțate prin fonduri ale Uniunii Europene. Inflația a rămas ridicată, dar și-a continuat tendința descendentă treptată comparativ cu anii precedenți, în timp ce piața muncii a rămas relativ stabilă, cu niveluri ale șomajului în mare parte neschimbate. Veniturile Grupului sau valoarea participațiilor sale pot fi afectate de evoluțiile specifice de pe piețele financiare globale. Ratele de actualizare utilizate în testele de depreciere din 2025 au rămas la aceleași niveluri, comparativ cu anul precedent (între 10,5% și 23% față de anul anterior, între 8,6% și 24%). Cu toate acestea, ca urmare a analizei de senzitivitate efectuate, Grupul consideră că dispune de o marjă de manevră suficientă în cazul unei potențiale creșteri peste aceste cifre, fără un impact semnificativ asupra situațiilor financiare. În cursul anului 2026, economia românească a intrat într-o recesiune tehnică, în urma a două trimestre consecutive de scădere marginală a produsului intern brut (PIB). Această evoluție reflectă presiunile macroeconomice mai ample care afectează economia europeană, inclusiv presiunile inflaționiste persistente din perioadele anterioare, politica monetară mai restrictivă și creșterea economică mai lentă a principalilor parteneri comerciali. În mod deosebit, sectorul sănătății a demonstrat o reziliență considerabilă la turbulențele pieței. Această reziliență este atribuită cererii constante de servicii medicale, capacității sectorului de a se adapta la mediile în schimbare și investițiilor strategice în tehnologie și infrastructură. Această reziliență se traduce printr-o perspectivă operațională și financiară relativ stabilă, chiar și în fața incertitudinilor economice. De asemenea, procesul de reevaluare desfășurat la sfârșitul anului 2025 asupra tuturor terenurilor și clădirilor deținute, care a generat un surplus global la nivelul Grupului, conferă suficientă încredere în valoarea activelor deținute, acestea fiind înregistrate la valoarea lor justă actuală în aceste situații financiare consolidate. Grupul își revizuiește trimestrial senzitivitatea la ratele dobânzilor și la fluctuațiile valutare. La data prezentării acestor situații financiare, Grupul consideră că impactul acestor schimbări nu ar afecta capacitatea de continuitate a activității, fiind luate măsuri adecvate pentru a reduce orice riscuri potențiale. 30. VALOAREA JUSTA A INSTRUMENTELOR FINANCIARE Instrumentele financiare din situatia pozitiei financiare includ creanțe comerciale și alte creanțe, numerar și echivalente de numerar, împrumuturi pe termen scurt și lung, precum și datorii comerciale și alte datorii. Acestea sunt prezentate la cost amortizat. Valorile juste estimate ale acestor instrumente se apropie de valorile lor contabile, în mare parte datorită scadențelor pe termen scurt ale acestor instrumente, cu excepția împrumuturilor. Valoarea contabilă a împrumuturilor se apropie de valoarea lor justă, având în vedere cele două renegocieri ale împrumutului sindicalizat semnate în 2024 și 2025, în cadrul cărora toate facilitățile de credit au fost rearanjate atât în ceea ce privește scadențele, cât și ratele dobânzilor. Împrumutul sindicalizat acoperă aproximativ 96% din expunerea totală a Grupului la datorii. Instrumente financiare care nu sunt recunoscute sau evaluate la valoarea justă La nivelul 1 al ierarhiei valorii juste, Grupul a clasificat numerarul și echivalentele de numerar ca active care nu sunt deținute la valoarea justă. La nivelul 3 al ierarhiei valorii juste, Grupul a clasificat în categoria activelor: creanțe comerciale și alte creanțe, alte active financiare, iar în categoria datoriilor: împrumuturi de la bănci și alte instituții financiare, datorii de leasing, datorii comerciale și alte datorii financiare. Tabelul următor prezintă valoarea justă și ierarhia valorii juste pentru activele și datoriile care nu sunt evaluate la valoarea justă în situația poziției financiare la 31 decembrie 2025: ACTIVE Clasificare conform IFRS 9 Valoare netă contabilă Valoare justă Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Numerar și echivalente de numerar Cost amortizat 176.178.001 176.178.001 176.178.001 - - Creanțe Cost amortizat 301.762.702 301.762.702 - - 301.762.702 Active financiare Cost amortizat 81.805.318 81.805.318 - - 81.805.318 PASIVE Datorii comerciale Cost amortizat 507.050.939 507.182.649 - - 507.050.939 Descoperire de cont Cost amortizat 38.485.631 38.485.631 - - 38.485.631 Alte datorii pe termen lung Cost amortizat 51.592.329 51.810.825 - - 51.592.329 Datorii din leasing Cost amortizat 410.919.717 410.919.717 - - 410.919.717 Datorii pe termen lung Cost amortizat 1.481.934.276 1.481.934.276 - - 1.481.934.276
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2023 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 63 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română În martie 2025, Grupul a negociat cu Banca Comercială Română S.A., în calitate de aranjor, agent și creditor, precum și cu alte instituții de credit membre ale sindicatului care acționează în calitate de creditori, termenii și condițiile de extindere a limitei de credit cu o sumă suplimentară de până la 50 de milioane EUR. Conform noilor condiții negociate între părți, perioada de finanțare a creditului a fost prelungită cu 2 ani, iar marja dobânzii a rămas neschimbată. Prin urmare, Grupul consideră că valoarea justă a datoriei pe termen lung este similară cu valoarea contabilă. 31. ANGAJAMENTE ȘI DATORII CONTINGENȚE Datoriile contingente nu sunt recunoscute în situațiile financiare consolidate. Acestea sunt prezentate în note, cu excepția cazului în care este probabilă posibilitatea unei ieșiri de resurse care încorporează beneficii economice. Un activ contingent nu este recunoscut în situațiile financiare consolidate, dar este prezentat în note atunci când este probabilă o intrare de beneficii economice. Evaluarea contingențelor implică în mod inerent exercitarea judecății și estimarea rezultatului evenimentelor viitoare. Angajamente legate de împrumutul sindicalizat Grupul este supus respectării clauzelor financiare și nefinanciare, astfel cum sunt specificate în acordul contractual pentru împrumutul sindicalizat. Alte angajamente La 31 decembrie 2025, Grupul deține o acoperire de asigurare pentru potențiale reclamații de malpraxis formulate de pacienți, precum și polițe de asigurare referitoare la clădiri și echipamente medicale. În conformitate cu acordul încheiat cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Grupul trebuie să furnizeze servicii medicale primare cetățenilor asigurați la Casa Națională. BCR a emis scrisori de garanție în favoarea Med Life S.A., Pharmachem Distributie S.A., Pharmalife MED S.R.L. și Policlinica de Diagnostic Rapid S.A. în valoare totală de 31.803.525 RON, din care, în valută străină, 233.650 EUR la 31 decembrie 2025 (31 decembrie 2024: 27.251.550 RON, din care 1.986.737 EUR). Banca Transilvania a emis scrisori de garanție în favoarea MNT Healthcare Europe SRL în valoare totală de 1.303.569 RON, în favoarea Centrului de Diagnostic și Tratament Provita în valoare totală de 2.344.391 RON și în favoarea SWEAT Concept One SA în valoare totală de 509.821 RON. CEC Bank a emis scrisori de garanție în favoarea Sweat Concept One SA în valoare totală de 551.112 RON. Mediul fiscal Sistemul fiscal din România este încă în dezvoltare și este supus diverselor interpretări și modificări constante, care pot fi uneori retroactive. Deși impozitul efectiv datorat pentru o tranzacție poate fi minim, dobânzile de întârziere pot fi semnificative, deoarece pot fi calculate la valoarea tranzacției și la o rată de 0,02% pe zi (dobândă) și 0,01% (penalități) pe zi. În România, termenul de prescripție pentru controalele fiscale (audituri) este de 5 ani. În cursul anului 2021, societatea- mamă a Grupului a făcut obiectul unui control fiscal care a acoperit perioada 2016-2020. Controlul a fost finalizat în cursul anului 2021, iar rezultatele au fost înregistrate în contabilitate, impactul asupra cifrelor fiind de 1.153.649 RON. Conducerea consideră că obligațiile fiscale incluse în aceste situații financiare sunt adecvate. Conducerea evaluează periodic pozițiile adoptate în declarațiile fiscale cu privire la situațiile în care reglementările fiscale aplicabile sunt supuse interpretării și analizează dacă este probabil ca o autoritate fiscală să accepte un tratament fiscal incert. Grupul își evaluează soldurile fiscale fie pe baza sumei celei mai probabile, fie pe baza valorii așteptate, în funcție de metoda care oferă o predicție mai bună a rezolvării incertitudinii. Prețurile de transfer Legislația fiscală din România include principiul „valorii de piață”, conform căruia tranzacțiile între părți afiliate trebuie efectuate la valoarea de piață. Contribuabilii locali, care efectuează tranzacții cu părți afiliate, trebuie să întocmească și să pună la dispoziția autorităților fiscale din România, la cererea scrisă a acestora, dosarul de documentare privind prețurile de transfer. În cazul în care societățile nu întocmesc documentația sau prezintă un dosar de prețuri de transfer incomplet, acestea pot fi supuse unor sancțiuni pentru neconformitate și, în plus față de informațiile prezentate în dosarul de prețuri de transfer, autoritățile fiscale pot avea o interpretare diferită a tranzacțiilor și a circumstanțelor față de evaluarea conducerii și, ca urmare, pot impune obligații fiscale suplimentare ca rezultat al ajustării prețurilor de transfer. Conducerea Grupului este încrezătoare că, dacă va fi necesar, va prezenta informațiile necesare în timp util autorităților fiscale. Litigii Grupul este implicat în diverse litigii ca parte a desfășurării normale a activității. Conducerea a evaluat situația juridică împreună cu consilierii juridici ai Grupului, iar toate ajustările necesare au fost înregistrate în situațiile financiare consolidate. 32. ONORARII DE AUDIT Începând cu 2024, auditorul Grupului este Deloitte Audit SRL. Onorariul pentru serviciile de audit ale situațiilor financiare consolidate la 31 decembrie 2025 ale Grupului, întocmite în conformitate cu IFRS, astfel cum au fost adoptate de UE, și ale situațiilor financiare individuale la 31 decembrie 2025 ale Med Life S.A., întocmite în conformitate cu IFRS, astfel cum au fost adoptate de UE, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 2844/2016, precum și pentru serviciile de audit ale celorlalte situații financiare individuale ale filialelor, întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1802/2014, a fost de 387.502 EUR, fără TVA și alte cheltuieli.
GRUPUL MEDLIFE NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2023 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare consolidate. | pagina 64 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare consolidate reprezintă o traducere a situațiilor financiare consolidate originale publicate în limba română Onorariul pentru alte servicii non-audit prestate în 2025 a fost de 59.005 EUR, fără TVA. 33. EVENIMENTE ULTERIOARE Achiziția Medstar În iunie 2025, Societatea, cea mai mare rețea privată de servicii medicale din România, a anunțat achiziția integrală a Medstar, un furnizor de servicii medicale cu tradiție din Cluj-Napoca, activ în domeniul serviciilor ambulatorii și paraclinice. Prin această tranzacție, Societatea, prin rețeaua sa Sfânta Maria, își consolidează prezența în regiunea Transilvania. Înființată în 2004, Medstar operează patru clinici, un laborator, servicii de imagistică ușoară și două centre de recuperare, toate cu sediul în Cluj-Napoca. În 2024, compania a raportat venituri de aproximativ 32 de milioane de RON. Cu o echipă de peste 200 de specialiști din peste 30 de discipline medicale, Medstar oferă o gamă largă de servicii, inclusiv consultații, analize de laborator, radiologie, mamografie, investigații DEXA, medicină a muncii, precum și programe complete de recuperare pentru copii și adulți. De asemenea, oferă servicii de siguranță rutieră, dermatologie și medicină estetică. În urma tranzacției, Societatea, prin intermediul Sfânta Maria, a achiziționat 100% din Medstar SRL. În ianuarie 2026, achiziția a fost aprobată de Consiliul Concurenței. Clinica Medlife Genesys din Arad Compania și-a extins prezența în Arad și a deschis a patra unitate medicală în Arad în ianuarie 2026. Noua clinică oferă pacienților peste 17 specialități medicale, servicii complete de analize medicale, dar și un concept inovator pentru piața locală: Centrul de Longevitate. Centrul de Longevitate propune o abordare modernă și integrată a sănătății, axată pe prevenție și optimizarea calității vieții. În cadrul Centrului de Longevitate va funcționa și Centrul de Menopauză, dedicat susținerii sănătății femeilor prin evaluări și tratamente personalizate. Contextul geopolitic La începutul anului 2026, tensiunile geopolitice au continuat, inclusiv conflictul în curs din Ucraina și evoluțiile din Orientul Mijlociu, în ceea ce privește Iranul. Grupul nu are expunere directă în aceste regiuni și continuă să monitorizeze situația. Conducerea a concluzionat că acestea sunt evenimente care nu necesită ajustări în conformitate cu IAS 10 și nu au un impact semnificativ asupra situațiilor financiare consolidate ale Grupului pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025. Nu au avut loc alte evenimente ulterioare datei de raportare care să necesite ajustări sau prezentări în situațiile financiare. Aceste situații financiare, care cuprind situația consolidată a poziției financiare, situația consolidată a rezultatului global, situația consolidată a modificărilor capitalurilor proprii, situația consolidată a fluxurilor de trezorerie și notele, au fost aprobate la 30 martie 2026. Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director financiar
Declarația persoanelor responsabile din cadrul Grupului MedLife După cunoștințele noastre, confirmăm că situațiile financiare consolidate întocmite pentru anul încheiat la 31 decembrie 2025 (care au fost întocmite în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2844 / 2016 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară) oferă o imagine corectă și conformă cu realitatea a activelor, obligațiilor, poziției financiare și a situației veniturilor și cheltuielilor Grupului MedLife, că Declarația privind Durabilitatea, astfel cum este inclusă în Raportul Administratorilor, este întocmită în conformitate cu standardele de raportare aplicabile și că Raportul Administratorilor oferă o imagine corectă și conformă cu realitatea privind dezvoltarea și performanța afacerii și poziția Grupului, precum și o descriere a principalelor riscuri și incertitudini asociate dezvoltării așteptate a Grupului. __________________ Mihail Marcu, Director General __________________ Oana-Alina Irinoiu-Titu, Director Financiar
Deloitte Audit S.R.L. Clădirea The Mark Tower, Calea Griviței nr. 82-98, Sector 1, 010735 București, România Tel: +40 21 222 16 61 Fax: +40 21 222 16 60 www.deloitte.ro Deloitte se referă la una sau mai multe dintre societățile Deloitte Touche Tohmatsu Limited ("DTTL"), rețeaua sa globală de firme membre și entitățile afiliate acestora (colectiv, "organizația Deloitte"). DTTL (denumită și "Deloitte Global") și fiecare dintre societățile sale membre și entitățile afiliate, sunt societăți independente și separate din punct de vedere legal, care nu se pot obliga ori angaja reciproc cu privire la terțe părți. DTTL și fiecare societate membră DTTL și entitate asociată își asumă răspunderea exclusiv în limita propriilor acțiuni și omisiuni, iar nu și pentru cele ale altor entități. DTTL nu furnizează servicii către clienți. Pentru a afla mai multe, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre. 1 81BC78DC67F5B2681574ADAC2A827AE9 RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT Către Acționarii Med Life S.A. Raport cu privire la auditul situațiilor financiare Opinie 1. Am auditat situațiile financiare ale Societății Med Life S.A. („Societatea”), cu sediul social în Calea Griviței, nr. 365, sectorul 1, București, identificată prin codul unic de înregistrare fiscală 8422035, care cuprind situația poziției financiare la data de 31 decembrie 2025, situația rezultatului global, situația modificărilor capitalurilor proprii și situația fluxurilor de trezorerie aferente exercițiului încheiat la această dată, precum și note la situațiile financiare care includ informații semnificative privind politicile contabile. 2. Situațiile financiare la 31 decembrie 2025 se identifică astfel: Activ net: 359.384.706 Lei Profitul net al exercițiului financiar: 8.754.920 Lei 3. În opinia noastră, situațiile financiare anexate prezintă fidel, sub toate aspectele semnificative poziția financiară a Societății la data de 31 decembrie 2025, performanța sa financiară și fluxurile sale de trezorerie aferente exercițiului încheiat la data respectivă, în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr. 2844/2016 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară („OMF 2844/2016”) cu modificările și completările ulterioare. Baza pentru opinie 4. Am desfășurat auditul nostru în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit (“ISA”), Regulamentul UE nr. 537 al Parlamentului și al Consiliului European (denumit în cele ce urmează „Regulamentul”) și Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative (denumită în continuare „Legea 162/2017”). Responsabilitățile noastre în baza acestor standarde sunt descrise detaliat în secțiunea “Responsabilitățile auditorului într-un audit al situațiilor financiare” din raportul nostru. Suntem independenți față de Societate, conform Codului Etic Internațional pentru Profesioniștii Contabili emis de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili (inclusiv Standardele Internaționale de Independență) (codul IESBA), așa cum este aplicabil auditului situațiilor financiare ale entităților de interes public, împreuna cu cerințele etice care sunt relevante pentru auditul situațiilor financiare în România, inclusiv Regulamentul și Legea 162/2017. Ne-am îndeplinit responsabilitățile etice conform acestor cerințe și conform Codului IESBA. Considerăm că probele de audit pe care le-am obținut sunt suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru opinia noastră. Aspectele cheie de audit 5. Aspectele cheie de audit sunt acele aspecte care, în baza raționamentului nostru profesional, au avut cea mai mare importanță pentru auditul situațiilor financiare din perioada curentă. Aceste aspecte au fost abordate în contextul auditului situațiilor financiare în ansamblu și în formarea opiniei noastre asupra acestora și nu oferim o opinie separată cu privire la aceste aspecte.
2 Aspecte cheie de audit Cum am adresat aspectul cheie al auditului Testarea pentru depreciere a investițiilor în alte entități Așa cum este prezentat în Nota 4.2 din situațiile financiare, la data de 31 decembrie 2025, Societatea deține investiții semnificative în alte entități în valoare de 558.782.708 RON. Conducerea are obligația de a evalua, la fiecare dată de raportare, dacă există indicatori care ar putea semnala deprecierea unei investiții, iar în cazul în care astfel de indicatori există, să estimeze valoarea recuperabilă a investiției. Conducerea a efectuat testele anuale de depreciere utilizând un model de fluxuri de numerar actualizate, care implică un grad semnificativ de judecată și estimare, în special în ceea ce privește: Proiecțiile fluxurilor de numerar viitoare; Ratele de creștere și ratele de actualizare. Având în vedere mărimea investițiilor, complexitatea modelelor de evaluare și nivelul ridicat de judecată implicat, am considerat că această arie reprezintă o chestiune cheie de audit. Procedurile noastre în legătură cu evaluarea deprecierii investițiilor în alte entități au inclus, dar nu s-au limitat la următoarele: Am obținut o înțelegere a procesului urmat de conducere pentru identificarea indicatorilor de depreciere; Am evaluat proiectarea și implementarea controalelor interne (“design and implementation”); Pentru un eșantion de teste de depreciere, am efectuat următoarele proceduri: o Am implicat specialiștii noștri în evaluare pentru a verifica metodologia utilizată; o Am analizat competența specialiștilor angajați de conducere și le-am evaluat obiectivitatea și independența; o Am reconciliat ipotezele utilizate în modelele de fluxuri de numerar viitoare cu planurile de afaceri aprobate; o Am testat acuratețea matematică a modelului de fluxuri de numerar actualizate; o Am evaluat ipotezele utilizate în estimarea fluxurilor de numerar viitoare în raport cu performanțele istorice, pentru a determina caracterul rezonabil al estimărilor conducerii; o Am evaluat analiza de senzitivitate pregătită de conducere pentru ipotezele cheie; o Am efectuat analize independente suplimentare de senzitivitate pentru a evalua impactul unor posibile modificări ale ipotezelor asupra rezultatului testului de depreciere; o Am purtat discuții cu conducerea privind baza ipotezelor cheie și raționamentele din spatele ajustărilor efectuate. Am evaluat caracterul adecvat și complet al prezentărilor din situațiile financiare referitoare la deprecierea investițiilor în alte entități. Alte informații 6. Administratorii sunt responsabili pentru întocmirea și prezentarea altor informații. Acele alte informații cuprind Raportul consolidat al administratorilor și Raportul de remunerare, dar nu cuprind situațiile financiare și raportul auditorului cu privire la acestea. Opinia noastră cu privire la situațiile financiare nu acoperă și aceste alte informații și cu excepția cazului în care se menționează explicit în raportul nostru, nu exprimăm nici un fel de concluzie de asigurare cu privire la acestea.
3 În legătură cu auditul situațiilor financiare pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025, responsabilitatea noastră este să citim acele alte informații și, în acest demers, să apreciem dacă acele alte informații sunt semnificativ inconsecvente cu situațiile financiare, sau cu cunoștințele pe care noi le-am obținut în timpul auditului, sau dacă ele par a fi denaturate semnificativ. Alte responsabilități de raportare cu privire la alte informații – Raportul consolidat al administratorilor În ceea ce privește Raportul consolidat al administratorilor, am citit și raportăm dacă acesta a fost întocmit, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu OMF 2844/2016 cu modificările și completările ulterioare. În baza exclusiv a activităților care trebuie desfășurate în cursul auditului situațiilor financiare, în opinia noastră: a) Informațiile prezentate în Raportul consolidat al administratorilor pentru exercițiul financiar pentru care au fost întocmite situațiile financiare sunt în concordanță, în toate aspectele semnificative, cu situațiile financiare; b) Raportul administratorilor a fost întocmit, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu OMF 2844/2016 cu modificările și completările ulterioare. În plus, în baza cunoștințelor și înțelegerii noastre cu privire la Societate și la mediul acesteia, dobândite în cursul auditului situațiilor financiare pentru exercițiul financiar încheiat la data de 31 decembrie 2025, ni se cere să raportăm dacă am identificat denaturări semnificative în Raportul consolidat al administratorilor. Nu avem nimic de raportat cu privire la acest aspect. Alte responsabilități de raportare cu privire la alte informații – Raportul de remunerare Cu privire la Raportul de remunerare, am citit Raportul de remunerare pentru a determina dacă acesta prezintă, sub toate aspectele semnificative, informațiile cerute de articolul 107, alin. (1) și (2) din Legea 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată. Nu avem nimic de raportat cu privire la acest aspect. Responsabilitățile conducerii și ale persoanelor responsabile cu guvernanța pentru situațiile financiare 7. Conducerea este responsabilă pentru întocmirea și prezentarea fidelă a situațiilor financiare în conformitate cu OMF 2844/2016 și pentru acel control intern pe care conducerea îl consideră necesar pentru a permite întocmirea de situații financiare lipsite de denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare. 8. În întocmirea situațiilor financiare, conducerea este responsabilă pentru aprecierea capacității Societății de a-și continua activitatea, prezentând, dacă este cazul, aspectele referitoare la continuitatea activității și utilizând contabilitatea pe baza continuității activității, cu excepția cazului în care conducerea fie intenționează să lichideze Societatea sau să oprească operațiunile, fie nu are nicio altă alternativă realistă în afara acestora. 9. Persoanele responsabile cu guvernanța sunt responsabile pentru supravegherea procesului de raportare financiară al Societății. Responsabilitățile auditorului într-un audit al situațiilor financiare 10. Obiectivele noastre constau în obținerea unei asigurări rezonabile privind măsura în care situațiile financiare, în ansamblu, sunt lipsite de denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare, precum și în emiterea unui raport al auditorului care include opinia noastră. Asigurarea rezonabilă reprezintă un nivel ridicat de asigurare, dar nu este o garanție a faptului că un audit desfășurat în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit va detecta întotdeauna o denaturare semnificativă, dacă aceasta există. Denaturările pot fi cauzate fie de fraudă, fie de eroare și sunt considerate semnificative dacă se poate preconiza, în mod rezonabil, că acestea, individual sau cumulat, vor influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate în baza acestor situații financiare.
4 11. Ca parte a unui audit în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit, exercităm raționamentul profesional și menținem scepticismul profesional pe parcursul auditului. De asemenea: Identificăm și evaluăm riscurile de denaturare semnificativă a situațiilor financiare, cauzate fie de fraudă, fie de eroare, proiectăm și executăm proceduri de audit ca răspuns la respectivele riscuri și obținem probe de audit suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru opinia noastră. Riscul de nedetectare a unei denaturări semnificative cauzate de fraudă este mai ridicat decât cel de nedetectare a unei denaturări semnificative cauzate de eroare, deoarece frauda poate presupune înțelegeri secrete, fals, omisiuni intenționate, declarații false și evitarea controlului intern. Înțelegem controlul intern relevant pentru audit, în vederea proiectării de proceduri de audit adecvate circumstanțelor, dar fără a avea scopul de a exprima o opinie asupra eficacității controlului intern al Societății. Evaluăm gradul de adecvare a politicilor contabile utilizate și caracterul rezonabil al estimărilor contabile și al prezentărilor aferente de informații realizate de către conducere. Formulăm o concluzie cu privire la gradul de adecvare a utilizării de către conducere a contabilității pe baza continuității activității și determinăm, pe baza probelor de audit obținute, dacă există o incertitudine semnificativă cu privire la evenimente sau condiții care ar putea genera îndoieli semnificative privind capacitatea Societății de a-și continua activitatea. În cazul în care concluzionăm că există o incertitudine semnificativă, trebuie să atragem atenția în raportul auditorului asupra prezentărilor aferente din situațiile financiare sau, în cazul în care aceste prezentări sunt neadecvate, să ne modificăm opinia. Concluziile noastre se bazează pe probele de audit obținute până la data raportului auditorului. Cu toate acestea, evenimente sau condiții viitoare pot determina Societatea să nu își mai desfășoare activitatea în baza principiului continuității activității. Evaluăm prezentarea, structura și conținutul general al situațiilor financiare, inclusiv al prezentărilor de informații, și măsura în care situațiile financiare reflectă tranzacțiile și evenimentele de bază într-o manieră care realizează prezentarea fidelă. 12. Comunicăm persoanelor responsabile cu guvernanța, printre alte aspecte, aria planificată și programarea în timp a auditului, precum și principalele constatări ale auditului, inclusiv orice deficiențe semnificative ale controlului intern, pe care le identificăm pe parcursul auditului. 13. De asemenea, furnizăm persoanelor responsabile cu guvernanța o declarație că am respectat cerințele etice relevante privind independența și că le-am comunicat toate relațiile și alte aspecte despre care s-ar putea presupune, în mod rezonabil, că ne afectează independența și, acolo unde este cazul, acțiunile întreprinse pentru eliminarea riscurilor sau măsurile de protecție aplicate. 14. Dintre aspectele comunicate cu persoanele responsabile cu guvernanța, stabilim care sunt aspectele cele mai importante pentru auditul situațiilor financiare din perioada curentă și care reprezintă, prin urmare, aspecte cheie de audit. Descriem aceste aspecte în raportul auditorului, cu excepția cazului în care legile sau reglementările interzic prezentarea publică a aspectului sau a cazului în care, în circumstanțe extrem de rare, determinam că un aspect nu ar trebui comunicat în raportul nostru deoarece se preconizează în mod rezonabil ca beneficiile interesului public să fie depășite de consecințele negative ale acestei comunicări. Raport cu privire la alte dispoziții legale și de reglementare 15. Am fost numiți de Adunarea Generală a Acționarilor la data de 10 octombrie 2024 să audităm situațiile financiare ale Societății Med Life S.A. pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025. Durata totală neîntreruptă a angajamentului nostru, incluzând reînnoirile și numirile în funcție este de 7 ani, acoperind exercițiile financiare încheiate în perioada 31 decembrie 2016 31 decembrie 2020 și 31 decembrie 2024 31 decembrie 2025.
5 Confirmăm că: Opinia noastră de audit este în concordanță cu raportul suplimentar prezentat Comitetului de Audit al Societății, pe care l-am emis în aceeași dată în care am emis și acest raport. De asemenea, în desfășurarea auditului nostru, ne-am păstrat independența față de entitatea auditată. Nu au fost furnizate serviciile non audit interzise, menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul UE nr. 537/2014. Raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit 16. Pentru exercițiul financiar anterior exercițiului financiar pentru care au fost întocmite situațiile financiare, Societatea nu a avut obligația, conform OMF 2844/2016, punctele 60 2 - 60 6 , de a publica un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit. Partenerul de misiune al auditului pentru care s-a întocmit acest raport al auditorului independent este Horațiu Pîrvulescu. Raport privind conformitatea cu Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative („Legea 162/2017”) și Regulamentul Delegat (UE) 2018/815 al Comisiei privind Standardul Tehnic de Reglementare privind Formatul Unic European de Raportare Electronică („ESEF”). 17. Am efectuat o misiune de asigurare rezonabilă asupra conformității cu Legea 162/2017 si Regulamentul Delegat (UE) 2018/815 al Comisiei aplicabil situațiilor financiare incluse în raportul financiar anual al Med Life S.A. („Societatea”) astfel cum sunt prezentate în fișierele digitale care includ codul unic în LEI 254900RJWPQ4SLGCPI85 („Fișierele Digitale”). (I) Responsabilitatea conducerii și a persoanelor însărcinate cu guvernanța pentru Fișierele Digitale întocmite în conformitate cu ESEF Conducerea este responsabilă pentru întocmirea Fișierelor Digitale în conformitate cu ESEF. Această responsabilitate presupune: proiectarea, implementarea și menținerea controlului intern relevant pentru aplicarea ESEF; asigurarea conformității dintre Fișierele Digitale și situațiile financiare care vor fi depuse în conformitate cu OMF 2844/2016 cu modificările și completările ulterioare. Persoanele însărcinate cu guvernanța sunt responsabile cu supravegherea întocmirii Fișierelor Digitale în conformitate cu ESEF. (II) Responsabilitatea auditorului pentru auditul Fișierelor Digitale Avem responsabilitatea de a exprima o concluzie cu privire la măsura în care situațiile financiare incluse în raportul financiar anual sunt în conformitate cu cerințele ESEF, în toate aspectele semnificative, în baza probelor obținute. Misiunea noastră de asigurare rezonabilă a fost efectuată în conformitate cu Standardul internațional privind Misiunile de Asigurare 3000 (revizuit), Alte misiuni de asigurare decât auditurile sau revizuirile informațiilor financiare istorice (ISAE 3000) emis de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare. Societatea noastră aplică Standardul Internațional privind Managementul Calității 1 („ISQM 1”) și, în consecință, menține un sistem cuprinzător de control al calității, inclusiv politici și proceduri documentate privind conformitatea cu cerințe etice, standarde profesionale și cerințe legale și de reglementare aplicabile.
6 O misiune de asigurare rezonabilă în conformitate cu ISAE 3000 presupune efectuarea de proceduri pentru a obține probe cu privire la conformitatea cu ESEF. Natura, plasarea în timp și amploarea procedurilor selectate depind de raționamentul auditorului, inclusiv de evaluarea riscului de abateri semnificative de la cerințele ESEF, cauzate fie de fraudă, fie de eroare. O misiune de asigurare rezonabilă presupune: obținerea unei înțelegeri a procesului Societății de pregătire a Fișierelor Digitale in conformitate cu ESEF, inclusiv a controalelor interne relevante; reconcilierea Fișierelor Digitale cu situațiile financiare auditate ale Societății care vor fi depuse în conformitate cu OMF 2844/2016 cu modificările și completările ulterioare; evaluarea dacă situațiile financiare incluse în raportul anual au fost întocmite într-un format XHTML valabil. Considerăm că probele obținute sunt suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru concluzia noastră. În opinia noastră, situațiile financiare pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025 incluse în raportul financiar anual in Fișierele Digitale respectă, în toate aspectele semnificative, cerințele ESEF. În prezentul raport nu exprimăm o opinie de audit, o concluzie de revizuire sau orice altă concluzie de asigurare privind situațiile financiare. Opinia noastră asupra situațiilor financiare ale Societății pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025 este inclusă în secțiunea „Raport cu privire la auditul situațiilor financiare anuale” de mai sus. Horațiu Pîrvulescu, Partener de audit Înregistrat în Registrul public electronic al auditorilor financiari și firmelor de audit cu nr. AF 4891 În numele: DELOITTE AUDIT S.R.L. Înregistrată în Registrul public electronic al auditorilor financiari și firmelor de audit cu nr. FA 25 Clădirea The Mark, Calea Griviței nr. 84-98 și 100-102, etajul 9, Sector 1 București, România 30 martie 2026
MED LIFE S.A. SITUAȚII FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 ÎNTOCMITE ÎN CONFORMITATE CU ORDINUL MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE NR. 2844/2016 PENTRU APROBAREA REGLEMENTĂRILOR CONTABILE CONFORME CU STANDARDELE INTERNAȚIONALE DE RAPORTARE FINANCIARĂ
Denumirea societății emitente: Med Life S.A. Sediul social: București, Calea Griviței nr. 365, Sectorul 1, România Nr. de fax: 0040 374 180 470 Cod unic de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului: 8422035 Număr de ordine în Registrul Comerțului: J1996003709402 EUID: ROONRC.J1996003709402 Capital social subscris și vărsat: 132.870.492 RON Piața reglementată pe care se tranzacționează titlurile emise: Bursa de Valori București, Categoria Premium CUPRINS: PAGINA: SITUAȚIA POZIȚIEI FINANCIARE 2 SITUAȚIA REZULTATULUI GLOBAL 3 SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE 4 SITUAȚIA MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII 5 – 6 NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE 7 – 57
MED LIFE S.A. SITUAȚIA FINANCIARĂ LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, dacă nu se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 2 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 31 decembrie, 31 decembrie, ACTIVE Nota 2025 2024 Active Imobilizate Fond comercial 4,1 2.317.559 - Imobilizari necorporale 5 26.807.829 22.636.493 Imobilizari corporale 5 393.269.961 374.993.545 Drepturi de utilizare a activelor 13 45.483.799 48.844.012 Investitii in subsidiare 4,2 558.782.708 507.838.848 Alte active financiare 4,3 17.540.394 16.932.943 Total Active Imobilizate 1.044.202.250 971.245.841 Active Curente Stocuri 6 17.543.742 15.320.875 Creante comerciale 7,1 110.652.961 97.162.994 Imprumuturi acordate partilor afiliate 23 202.055.486 190.295.292 Alte active 7,2 30.878.055 25.135.616 Numerar si echivalente de numerar 8 18.652.611 15.335.770 Cheltuieli in avans 9 2.878.220 3.422.223 Total Active Curente 382.661.074 346.672.770 TOTAL ACTIVE 1.426.863.324 1.317.918.611 CAPITALURI PROPRII SI DATORII Datorii pe termen lung Datorii din leasing 13, 14 28.898.363 27.066.810 Imprumuturi purtatoare de dobanzi 14 665.239.788 582.827.132 Datorii cu impozitul amanat 24 17.158.204 16.292.837 Total Datorii pe Termen Lung 711.296.355 626.186.779 Datorii Curente Datorii comerciale si alte datorii 10 231.624.137 207.442.240 Descoperire de cont 14 10.197.000 9.948.200 Portiunea curenta a datoriei din leasing 13 19.561.979 24.096.539 Portiunea curenta a imprumuturilor purtatoare de dobanzi 14 32.718.945 58.861.845 Imprumuturi primite de la partile afiliate 23 27.511.948 18.351.571 Datorii cu impozitul pe profit curent 24 2.170.523 2.256.090 Provizioane 12 3.050.881 4.769.204 Alte datorii 11 29.346.850 20.348.388 Total Datorii Curente 356.182.263 346.074.077 TOTAL DATORII 1.067.478.618 972.260.856 CAPITAL PROPRIU Capital social si prime de capital 15 132.562.337 132.562.337 Actiuni proprii 15 (3.227.055) (1.760.729) Rezerve 16 149.254.871 142.816.514 Rezultat reportat 80.794.553 72.039.633 TOTAL CAPITAL PROPRIU 359.384.706 345.657.755 TOTAL CAPITAL PROPRIU SI DATORII 1.426.863.324 1.317.918.611 Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director Financiar
MED LIFE S.A. SITUAȚIA REZULTATULUI GLOBAL PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 3 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Nota 2025 2024 Venituri din contracte cu clientii 17 779.671.690 716.937.391 Alte venituri operationale 18,1 2.338.368 839.144 Venituri din dividende 18,2 24.943.785 26.421.834 Venituri Operationale 806.953.843 744.198.369 Consumabile si materiale de reparatii (98.997.413) (95.328.405) Cheltuieli cu serviciile prestate de terti 19 (287.112.526) (259.284.776) Cheltuieli cu salariile si cele asimilate salariilor 21 (222.798.996) (203.211.206) Contributii sociale 21 (8.520.524) (7.860.000) Amortizare si depreciere 5, 13 (74.273.059) (67.686.546) Pierderi si castiguri din depreciere (inclusiv reversari ale pierderilor din depreciere) 7 (2.690.986) (3.132.852) Deprecierea mijloacelor fixe 5 - (377.870) Alte cheltuieli operationale 20 (53.009.815) (44.722.691) Cheltuieli Operationale (747.403.319) (681.604.346) Profit Operational 59.550.524 62.594.023 Venit financiar 22 12.899.548 13.005.328 Costul finantarii 22 (38.114.774) (45.812.946) Alte cheltuieli financiare 22 (17.471.236) (405.508) Rezultat Financiar (42.686.462) (33.213.126) Rezultat Inainte de Impozitare 16.864.061 29.380.897 Venitul/(Cheltuiala) cu impozitul pe profit 24 (8.109.141) (6.884.566) Rezultat Dupa Impozitare 8.754.920 22.496.331 Alte elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate in contul de profit sau pierdere Reevaluarea terenurilor si cladirilor 16 5.764.642 - Impozit amânat pentru alte elemente ale rezultatului global 24 (922.342) - TOTAL ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL 4.842.300 - TOTAL REZULTAT GLOBAL 13.597.221 22.496.331 12 luni incheiate la 31 decembrie, Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director Financiar
MED LIFE S.A. SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 4 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Nota 2025 2024 Profit inainte de impozitare 16.864.061 21.883.297 Ajustari pentru: Amortizare si depreciere 5, 13 74.273.059 67.686.546 Cheltuiala cu dobanda 22 38.114.774 45.812.946 Dividende 18,2 (24.943.785) (26.421.834) Câștig net din cedarea afacerilor si a investitiilor 18,1 (172.718) 112.406 Pierderi din depreciere (inclusiv reluări ale pierderilor din depreciere) 7 2.690.986 3.132.852 Cheltuiala cu beneficii acordate sub forma de actiuni 21 1.596.057 - Provizioane pentru datorii si cheltuieli 12 (1.718.323) 1.978.780 Alte venituri nemonetare 18 - (4.946.786) (Câștig)/pierdere din diferențe de curs valutar nerealizate 22 17.495.797 411.846 Venituri din dobanzi 22 (12.899.548) (13.005.328) Fluxuri de trezorerie din exploatare inainte de modificarile in capitalul circulant 111.300.361 96.644.724 Descresteri/(Cresteri) ale soldurilor de creanțe (1.267.651) 19.133.553 Descresteri/(Cresteri) ale soldurilor de stocuri (2.192.123) (938.856) Descresteri/(Cresteri) de cheltuieli in avans 544.003 (2.194.209) Cresteri/(Descresteri) in datorii 10.737.085 15.853.442 Numerar generat de modificarile in capitalul circulant 7.821.314 31.853.930 Numerar generat din exploatare 119.121.674 128.498.655 Impozit pe profit platit 24 (8.251.684) (5.339.059) Dividende incasate de la subsidiare 18,2 4.459.492 1.399.080 Dobanzi platite 14 (33.161.224) (39.523.222) - - Numerar net generat din activitaţi de exploatare 82.168.259 85.035.454 Achizitie de investitii 4 (18.748.439) (3.312.600) Achizitii de imobilizari necorporale 5 (1.981.943) (5.766.378) Achizitii de imobilizari corporale 5 (50.324.135) (41.162.881) Venituri din transferul afacerii sub control comun (vânzarea Diviziei Stomatologie) 7,2 - 1.000.000 Imprumuturi acordate societatilor afiliate 23 (30.390.074) (12.008.484) Numerar net folosit in activitatea de investitii (101.444.591) (61.250.343) Fluxuri de trezorerie din activitatea de finantare Rambursari de imprumuturi 14 (27.688.946) (46.645.983) Plati pentru leasing 14 (30.100.411) (29.573.610) Plati din transferuri de activitate 14 (2.550.000) - Incasari din imprumuturi 14 68.332.320 50.567.427 Plati pentru achizitii de actiuni proprii 15 (1.466.326) (1.078.835) Cresteri/ (Scaderi) ale imprumuturilor obtinute de la societatilor afiliate 23 16.066.536 8.080.144 Numerar net din/(utilizat in) activitatea de finantare 22.593.173 (18.650.857) Modificarea neta de numerar si echivalent de numerar 3.316.841 5.134.254 Numerar si echivalente de numerar la inceputul perioadei 8 15.335.770 10.201.516 Numerar si echivalente de numerar la sfarsitul perioadei 18.652.611 15.335.770 Perioada incheiata la 31 decembrie, Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director Financiar
MED LIFE S.A. SITUAȚIILE MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 5 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Capital social Actiuni proprii Prime de emisiune Rezerve legale si alte rezerve Rezerva din reevaluare Rezultat acumulat Total capital propriu Sold la 31 decembrie 2024 132.870.492 (1.760.729) (308.155) 36.352.005 106.464.509 72.039.633 345.657.755 Profitul anului curent - - - - - 8.754.920 8.754.920 Rezultat reportat din transferul surplusului din reevaluare (Nota 5) - - - - 5.764.642 - 5.764.642 Impozit amânat pentru alte elemente ale rezultatului global (Nota 26) - - - - (922.342) - (922.342) Beneficii sub forma actiunilor acordate angajatilor (Nota 21) - - - 1.596.057 - - 1.596.057 Total rezultat global - - - 1.596.057 4.842.300 8.754.920 15.193.277 Crestere din achizitia de actiuni proprii (Nota 15) - (1.466.326) - - - - (1.466.326) Sold la 31 Decembrie 2025 132.870.492 (3.227.055) (308.155) 37.948.062 111.306.809 80.794.553 359.384.706 Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director Financiar
MED LIFE S.A. SITUAȚIILE MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 6 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Capital social Actiuni proprii Prime de emisiune Rezerve legale si alte rezerve Rezerva din reevaluare Rezultat acumulat Total capital propriu Sold la 31 decembrie 2023 132.870.492 (681.894) (308.155) 35.227.339 106.464.509 50.667.969 324.240.260 - - - - - - - Profitul anului curent - - - - - 22.496.330 22.496.330 Total rezultat global - - - - - 22.496.330 22.496.330 Recunoașterea altor rezerve în scopuri fiscale (rezerve legale) (Nota 16) - - - 1.124.666 - (1.124.666) - Crestere din achizitia de actiuni proprii (Nota 15) - (1.078.835) - - - - (1.078.835) Sold la 31 decembrie 2024 132.870.492 (1.760.729) (308.155) 36.352.005 106.464.509 72.039.633 345.657.755 Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director Financiar
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 7 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 1. DESCRIEREA ACTIVITĂȚII Med Life S.A. (sau „Societatea”) este o societate pe acțiuni constituită în 1996, în conformitate cu legislația și reglementările din România, cu sediul social în Calea Grivitei nr. 365, București, având un capital social de 132.870.492 RON și o valoare nominală a acțiunilor de 0,25 RON. Activitatea Societății constă în prestarea de servicii medicale prin intermediul centrelor medicale situate în București, Cluj, Brăila, Timișoara, Iași, Galați, Ploiești, Constanța, Târgu Mureș și în alte localități. Med Life S.A. este societatea-mamă a Grupului MedLife („Grupul MedLife” sau „Grupul”). Grupul MedLife este liderul furnizorilor de servicii medicale din România din punct de vedere al vânzărilor, deținând o cotă de piață semnificativă la nivel național. 2. ADOPTAREA STANDARDELOR INTERNAȚIONALE DE RAPORTARE FINANCIARĂ (IFRS) NOI ȘI REVIZUITE 2.1 Modificări ale politicilor contabile si informatiilor de prezentat Politicile contabile adoptate sunt în concordanță cu cele din exercițiul financiar anterior, cu excepția următoarelor amendamente ale standardelor IFRS care au fost adoptate de Grup începând cu 1 ianuarie 2025: IAS 21 Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar: Lipsa convertibilității (Amendamente) Noua politica IFRS adoptata și modificările aduse nu au avut un impact semnificativ asupra politicilor contabile ale Grupului. IAS 21 Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar: Lipsa convertibilității (Amendamente) Începând cu 1 ianuarie 2025, Grupul a aplicat amendamentele la IAS 21 Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar – Lipsa convertibilității. Amendamentele clarifică modul în care o entitate evaluează dacă o monedă este convertibilă și modul de determinare a cursului de schimb la vedere atunci când nu există convertibilitate. O monedă este considerată convertibilă atunci când o entitate poate obține cealaltă monedă într-un interval de timp care permite o întârziere administrativă normală și printr-un mecanism de piață sau de schimb care creează drepturi și obligații executorii. În cazul în care o monedă nu este convertibilă, o entitate trebuie să estimeze cursul de schimb la data evaluării, astfel încât acesta să reflecte cursul la care ar avea loc o tranzacție de schimb ordonată între participanții la piață în condițiile economice predominante la acea dată. Aplicarea acestor modificări nu a avut un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului, întrucât acesta efectuează majoritatea tranzacțiilor în moneda sa funcțională, RON, și raportează, de asemenea, în această monedă, nefiind expus la jurisdicții în care moneda este considerată neconvertibilă. 2.2 Standarde emise, adoptate de Uniunea Europeană, dar care nu au intrat încă în vigoare și nu au fost adoptate anticipat Amendamente la IFRS 9 și IFRS 7 – Amendamente la clasificarea și evaluarea instrumentelor financiare Modificarea intră în vigoare la 1 ianuarie 2026 și este emisă de IASB la 30 mai 2024. Amendamentele clarifică clasificarea activelor financiare care au caracteristici de mediu, sociale, de guvernanță corporativă (ESG) și similare. Amendamentele clarifică și data la care un activ sau o datorie financiară este derecunoscut(ă) și introduce cerințe suplimentare de prezentare cu privire la investițiile în instrumentele de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global și instrumentele financiare care au caracteristici contingente. Modificările nu se aplică raportării situațiilor financiare ale Grupului pentru 2025, însă Grupul anticipează că adoptarea acestor noi standarde și a modificărilor aduse standardelor existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. Modificări la IFRS 9 și IFRS 7 - Contracte care fac referire la energia electrică dependentă de condițiile naturale Modificarea intră în vigoare la 1 ianuarie 2026 și este emisă de IASB la 18 decembrie 2024. Cerințele de uz propriu din IFRS 9 sunt modificate astfel încât să includă factorii pe care o entitate trebuie să-i ia în calcul atunci când aplică IFRS 9:2.4 în contractele de achiziție și livrare de energie electrică din surse regenerabile pentru care sursa de producere a energiei electrice depinde de condițiile naturale. Dispozițiile privind contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor din IFRS 9 sunt modificate astfel încât să permită unei entități care aplică un contract de energie electrică din surse regenerabile care depind de condițiile naturale, specificat drept element de acoperire împotriva riscurilor să desemneze un volum variabil de tranzacții de energie electrică previzionate ca fiind instrumentul acoperit împotriva riscurilor dacă sunt îndeplinite anumite criterii și să evalueze elementul acoperit împotriva riscurilor folosind același ipoteze legate de volum ca cele folosite pentru elementul de acoperire împotriva riscurilor. Amendamentele la IFRS 7 și IFRS 19 vor introduce cerințe de prezentare de informații cu privire la contractele de energie electrică dependente de condițiile naturale cu anumite caracteristici specificate. Modificările nu intră în vigoare pentru raportarea situațiilor financiare ale Grupului pentru 2025, însă Grupul anticipează că adoptarea acestor noi standarde și a modificărilor aduse standardelor existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 8 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română • Modificări la IFRS 1, IFRS 7, IFRS 9, IFRS 10 și IAS 7 – Îmbunătățiri anuale ale standardelor de contabilitate IFRS – Volumul 11 La 18 iulie 2024, IASB a emis Îmbunătățirile anuale ale standardelor de contabilitate IFRS – Volumul 11, care includ modificări la IFRS 1, IFRS 7, IFRS 9, IFRS 10 și IAS 7. Aceste modificări conțin clarificări și modificări minore privind, printre altele, contabilitatea de acoperire pentru entitățile care adoptă IFRS pentru prima dată, prezentarea informațiilor referitoare la instrumentele financiare și riscul de credit, derecunoașterea datoriilor din leasing, evaluarea controlului în contextul unui agent de facto și anumite aspecte legate de situația fluxurilor de trezorerie. Modificările intră în vigoare pentru perioadele de raportare anuală care încep la sau după 1 ianuarie 2026 și au fost aprobate pentru utilizare în Uniunea Europeană. Grupul nu a adoptat anticipat aceste modificări în situațiile sale financiare la 31 decembrie 2025. Modificările nu se aplică raportării situațiilor financiare ale Grupului pentru 2025; cu toate acestea, Grupul anticipează că adoptarea acestor noi standarde și a modificărilor aduse standardelor existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. Modificările aduse IAS 21 Efectele variațiilor cursurilor de schimb valutar Standardul impune conversia dintr-o monedă funcțională nehiperinflaționistă într-o monedă de prezentare hiperinflaționistă la cursul de închidere. O entitate a cărei monedă funcțională și monedă de prezentare sunt moneda unei economii hiperinflaționiste retratează sumele comparative ale unei operațiuni străine, a cărei monedă funcțională este cea a unei economii nehiperinflaționiste, aplicând indicele general al prețurilor în conformitate cu paragraful 34 din IAS 29 Raportarea financiară în economii hiperinflaționiste la cifrele comparative ale operațiunii străine. Modificările au scopul de a îmbunătăți utilitatea informațiilor rezultate într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor. Modificările se aplică pentru perioadele de raportare anuale care încep la 1 ianuarie 2027 sau după această dată, fiind permisă aplicarea anticipată. Standardul nu a fost încă adoptat de Uniunea Europeană, însă Grupul anticipează că adoptarea acestui nou standard și a modificării standardului existent nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. 2.3 Standarde care nu au intrat încă în vigoare și care nu au fost încă adoptate de Uniunea Europeană Modificarea la IFRS 10 Situații financiare consolidate și IAS 28 Investiții în entități asociate și asocieri în participație- Vânzarea de sau contribuția cu active între un investitor şi entitățile asociate sau asocierile în participație ale acestuia Modificările abordează o inconsecventa cunoscută între cerințele din IFRS 10 și cele din IAS 28, în ceea ce priveste vânzarea sau aportul de active între un investitor și asociat sau asocierea în participație. Principala consecință a modificărilor este că un câștig sau o pierdere integrala este recunoscut/(ă) atunci când o tranzacție implică o afacere. Un câștig sau o pierdere parțială este recunoscută atunci când o tranzacție implică active care nu constituie o afacere, chiar dacă aceste active sunt sau nu incluse într-o filială. În Decembrie 2015, IASB a amânat data intrării în vigoare a acestei modificări pe termen nelimitat, în așteptarea rezultatului proiectului său de cercetare privind metoda punerii în echivalență. Amendamentele nu au fost încă aprobate de Uniunea Europeană. Modificările nu au fost încă adoptate de Uniunea Europeană, însă Grupul anticipează că adoptarea acestor noi standarde și a modificărilor aduse standardelor existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. IFRS 18 Prezentare și informatii de furnizat în situațiile financiare Modificarea, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2027 și este emisă de IASB la 9 aprilie 2024, va înlocui IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare. Standardul introduce trei seturi de cerințe noi pentru ca societățile să-și îmbunătățească raportarea performanței financiare și pentru a da investitorilor o bază mai bună de analizare și comparare a companiilor. Principalele modificări în noul standard față de IAS 1 se referă la: (a) introducerea de categorii (operațiuni de exploatare, de investiții, de finanțare, referitoare la impozitul pe profit și întrerupte) și de sub-totaluri definite în situația profitului sau a pierderii; (b) introducerea de cerințe pentru îmbunătățirea agregărilor și a dezagregărilor; (c) introducerea de informații privind măsurile de performanță stabilite de conducere (MPC-uri) în notele la situațiile financiare Modificările nu au fost încă adoptate de Uniunea Europeană, însă Grupul evaluează în prezent impactul potențial al adoptării acestor noi standarde și al modificărilor aduse standardelor existente asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. IFRS 19 Filiale fără răspundere publică: informații de furnizat Standardul a fost emis de IASB la 9 mai 2024 și intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2027. Standardul permite unei filiale să furnizeze informații reduse atunci când aplică standardele contabile IFRS în situațiile sale financiare. IFRS 19 este opțional pentru filialele care sunt eligibile și stabilește cerințele de prezentare a informațiilor pentru filialele care aleg să îl aplice. Standardul nu a fost încă aprobat de Uniunea Europeană; cu toate acestea, Grupul estimează că adoptarea acestor noi standarde și a modificărilor aduse standardelor existente nu va avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare ale Grupului în perioada de aplicare inițială. IFRS 14 – Conturi de amânare aferente activităților reglementate Standardul intră în vigoare de la 1 ianuarie 2016 și a fost emis de IASB la 30 ianuarie 2014. IFRS 14 permite celor care adoptă pentru prima dată IFRS să continue recunoașterea soldurilor conturilor de amânare de reglementare în conformitate cu GAAP anterioare, la trecerea la IFRS. Cu toate acestea, prevede ca aceste solduri să fie prezentate separat în situațiile financiare și interzice recunoașterea noilor solduri ale conturilor de amânare de reglementare după data de tranziție. Standardul nu se aplică entităților care au adoptat deja IFRS. Acesta include cerințe de prezentare pentru a spori transparența cu privire la natura și efectele financiare ale conturilor de amânare reglementare.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 9 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română IFRS 14 nu a fost adoptat de Uniunea Europeană, iar Grupul nu se așteaptă ca adoptarea acestuia să aibă vreun impact asupra situațiilor financiare, întrucât Grupul nu este un adoptant pentru prima dată al IFRS. 3. POLITICI CONTABILE SEMNIFICATIVE Situațiile financiare individuale ale Societății au fost întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2844/2016 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile companiilor comerciale a căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, cu modificările și clarificările ulterioare („OMFP 2844/2016”). 3.1 Declarație de conformitate Societatea întocmește, de asemenea, situații financiare consolidate în conformitate cu IFRS, astfel cum au fost adoptate de UE, care sunt disponibile pe site-ul web al Societății. Politicile contabile aplicate în aceste situații financiare sunt aceleași cu cele aplicate în situațiile financiare anuale individuale ale Societății la data de 31 decembrie 2024 și pentru exercițiul financiar încheiat la această dată, cu excepția adoptării noilor standarde care intră în vigoare la 1 ianuarie 2025. Exercițiul financiar corespunde anului calendaristic. Baza de întocmire Situațiile financiare ale Societății sunt prezentate în RON („Leu românesc”), utilizând principiul continuității activității. Situațiile financiare au fost întocmite pe baza costului istoric, cu excepția anumitor elemente care au fost evaluate la valoarea justă, cum ar fi anumite active imobilizate și instrumente financiare, astfel cum sunt prezentate în notele la situațiile financiare. 3.2 Continuitatea activității Aceste situații financiare au fost întocmite pe baza principiului continuității activității, care presupune că Societatea va fi în măsură să își valorifice activele și să își achite datoriile în cursul normal al activității. În plus, Societatea se află într-o poziție de active circulante nete (definită ca active circulante minus datorii circulante) de 26.478.812 RON (la 31 decembrie 2024: 598.693 RON). Societatea își va continua activitatea în cursul normal al activității în viitorul previzibil, fără a se confrunta cu imposibilitatea continuării activității sau fără o scădere semnificativă a activității sale. În scopul evaluării lichidității și a continuității activității, Societatea a elaborat scenarii care reflectă ipoteze adecvate pentru următoarea perioadă de 12 luni, care servesc la fundamentarea deciziilor pe care Societatea le ia cu privire la economiile de costuri viitoare, generarea de numerar, clauzele de îndatorare și nivelurile de investiții. Performanța financiară a Societății până în prezent în 2026, pentru toate fluxurile de venituri, a fost în concordanță cu scenariile elaborate. În ceea ce privește războiul în curs din Ucraina, Societatea nu deține filiale și entități afiliate pe teritoriul Ucrainei și nici nu are alte expuneri relevante în țările direct implicate în acest conflict. Din punct de vedere operațional, achizițiile de energie și gaze naturale se efectuează în principal de pe piața internă; disponibilitatea, proveniența și livrarea resurselor ar putea fi influențate de dinamica conflictului din regiune. În cursul anului 2026, tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu s-au intensificat în urma escaladării situației care implică Iranul și alți actori regionali și internaționali. Aceste evoluții au contribuit la volatilitatea piețelor financiare globale, în special în ceea ce privește prețurile energiei, comerțul internațional și lanțurile de aprovizionare. Societatea nu a identificat nicio expunere directă față de Iran sau alte impacturi semnificative asupra poziției sale financiare, performanței financiare sau fluxurilor de numerar. În urma majorării facilității de credit sindicalizat semnată la 25 martie 2025, Societatea și-a asigurat accesul la o facilitate suplimentară de 50 de milioane EUR la nivel de Grup, din care o parte a fost utilizată în cursul anului 2025, în timp ce suma rămasă continuă să fie disponibilă pentru retrageri viitoare. Împreună cu lichiditățile existente ale Societății, aceste facilități oferă flexibilitate financiară pentru a susține potențiale oportunități de achiziție, precum și proiecte de dezvoltare organică în curs. Toate măsurile luate au fost decise ținând cont de strategia Societății de a se poziționa mai bine față de toate noile schimbări de pe piață, pe termen lung. În consecință, conducerea s-a concentrat pe creșterea eficienței operațiunilor sale pentru a obține o mai bună flexibilitate în valorificarea oportunităților de piață. Pe baza poziției financiare actuale a Societății și a scenariilor modelate, administratorii au concluzionat că Societatea dispune de lichidități suficiente pentru a-și îndeplini toate obligațiile pentru cel puțin douăsprezece luni de la data prezentului raport, iar administratorii au considerat oportună adoptarea principiului continuității activității în întocmirea situațiilor financiare. 3.3 Aprecieri, estimări și ipoteze semnificative Întocmirea situațiilor financiare în conformitate cu IFRS impune conducerii să facă judecăți, estimări și ipoteze care afectează aplicarea politicilor și valorile raportate ale activelor și pasivelor la data situației financiare, precum și veniturile și cheltuielile pentru perioada respectivă. Estimările și ipotezele asociate se bazează pe experiența istorică și pe diverși alți factori considerați rezonabili în circumstanțele date, ale căror rezultate stau la baza luării deciziilor privind valorile contabile ale activelor și pasivelor care nu sunt ușor de identificat din alte surse. Rezultatele reale ar putea diferi de aceste estimări. Estimările și ipotezele subiacente sunt revizuite în mod continuu. Revizuirile estimărilor contabile sunt recunoscute în
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 10 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română perioada în care estimarea este revizuită, dacă revizuirea afectează numai acea perioadă, sau în perioada revizuirii și în perioadele viitoare, dacă revizuirea afectează atât perioada curentă, cât și perioadele viitoare. 3.4.1. Aprecieri În cadrul aplicării politicilor contabile ale societății, s-au formulat următoarele aprecieri, în special cu privire la următoarele aspecte: Determinarea duratei contractelor de leasing cu opțiuni de reînnoire și reziliere – Med Life S.A. în calitate de locatar Societatea determină durata contractului de leasing ca fiind durata neanulabilă a contractului, împreună cu orice perioade acoperite de o opțiune de prelungire a contractului de leasing, dacă este rezonabil de cert că aceasta va fi exercitată, sau orice perioade acoperite de o opțiune de reziliere a contractului de leasing, dacă este rezonabil de cert că aceasta nu va fi exercitată. Societatea are contracte de leasing care includ opțiuni de prelungire și reziliere. Compania își exercită judecata în evaluarea dacă este rezonabil de cert dacă va exercita sau nu opțiunea de reînnoire sau reziliere a contractului de leasing. La determinarea duratei contractului de leasing care urmează să fie utilizată pentru evaluarea contractului de leasing, Compania d e ia în considerare toate faptele și circumstanțele relevante care creează un stimulent economic pentru exercitarea opțiunii de prelungire sau de reziliere a duratei contractului de leasing. Pentru contractele de leasing privind clădiri, vehicule și echipamente, următorii factori sunt, de obicei, cei mai relevanți: - Dacă există penalități semnificative pentru reziliere (sau neprelungire), Societatea este, de obicei, rezonabil de sigură că va prelungi (sau nu va rezilia). - Dacă se preconizează că orice îmbunătățiri aduse bunului închiriat vor avea o valoare reziduală semnificativă, Societatea este, de obicei, rezonabil de sigură că va prelungi (sau nu va rezilia). - În caz contrar, Societatea ia în considerare alți factori, inclusiv duratele istorice ale contractelor de leasing și costurile și întreruperea activității necesare pentru înlocuirea activului închiriat. - Dacă Societatea consideră că o parte din contractul de leasing va fi reziliată mai devreme, atunci ipoteza privind durata contractului va fi reevaluată în consecință, pentru a reprezenta în mod corect opinia conducerii cu privire la impactul activului închiriat asupra situațiilor financiare. - În cazul duratei contractului de leasing în legătură cu contractele de leasing pe durată nedeterminată, ipoteza aplicată a fost că durata contractului de leasing va fi similară cu cea a altor contracte semnate cu același furnizor sau bazată pe perioada relevantă după care exercitarea oricărei opțiuni devine incertă. Durata contractului de leasing este reevaluată dacă o opțiune este efectiv exercitată (sau neexercitată) sau dacă Societatea devine obligată să o exercite (sau să nu o exercite). Evaluarea certitudinii rezonabile este revizuită numai dacă survine un eveniment semnificativ sau o schimbare semnificativă a circumstanțelor, care afectează această evaluare și care se află sub controlul locatarului. Vă rugăm să consultați nota 13. Unități generatoare de numerar (UGN) Conducerea exercită judecata în determinarea nivelului adecvat de grupare a activelor în UGN, pe baza faptului că acestea împărtășesc o infrastructură comună semnificativă. 3.4.2. Estimări și ipoteze Ipotezele cheie privind viitorul și alte surse cheie de incertitudine în estimare la data raportării, care prezintă un risc semnificativ de a determina o ajustare semnificativă a valorilor contabile ale activelor și pasivelor în următorul exercițiu financiar, sunt descrise mai jos. Societatea și-a bazat ipotezele și estimările pe parametrii disponibili la momentul întocmirii situațiilor financiare. Cu toate acestea, circumstanțele existente și ipotezele privind evoluțiile viitoare se pot modifica ca urmare a schimbărilor de pe piață sau a apariției unor circumstanțe care nu pot fi controlate de Societate. Astfel de modificări sunt reflectate în ipoteze atunci când au loc. Reevaluarea terenurilor și clădirilor Societatea contabilizează terenurile și clădirile utilizând metoda valorii juste, pe baza evaluărilor comparative de piață efectuate de profesioniști certificați ANEVAR, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare. IAS 16 impune ca evaluările să fie efectuate cu o regularitate suficientă pentru a se asigura că valoarea justă nu diferă în mod semnificativ de valoarea contabilă. Cu ocazia reevaluarii, Societatea reanalizeaza incadrarea imobilizarilor corporale in categorii, avand in vedere natura, utilizarea si caracteristicile acestora, pentru a asigura o clasificare adecvata. Revizuirea clasificarii are ca obiectiv reflectarea fidela a naturii si utilizarii activelor in situatiile financiare individuale si totodata evitarea reevaluarii selective a unor active individuale. Reevaluarea se aplica intregii categorii de imobilizari corporale in conformitate cu IAS 16. La 31 decembrie 2025, Societatea a efectuat proceduri de reevaluare a terenurilor și clădirilor; pentru informații suplimentare, vă rugăm să consultați Nota 5, precum și Nota 26 pentru impactul recunoscut în Impozitul amânat. Deprecierea activelor nefinanciare Societatea își bazează calculul deprecierii pe cele mai recente bugete și calcule de prognoză, care sunt întocmite separat pentru fiecare dintre unitățile generatoare de numerar carora le sunt alocate activele individuale. Aceste bugete și calcule de prognoză acoperă, în general, o perioadă de șase ani. Se calculează o rată de creștere pe termen lung, care este aplicată pentru a proiecta fluxurile de numerar viitoare după al șaselea an. Deprecierea există atunci când valoarea contabilă a unui activ sau a unei unități generatoare de numerar depășește valoarea sa recuperabilă, care este cea mai mare dintre valoarea sa justă minus costurile de cedare și valoarea sa de utilizare. Calculul valorii juste minus costurile de cedare se bazează pe datele disponibile din tranzacții de vânzare obligatorii, efectuate în condiții de concurență normală, pentru active similare sau prețuri de piață observabile minus costurile incrementale de cedare a activului. Calculul valorii de utilizare se bazează pe un model DCF (flux de numerar actualizat). Fluxurile de numerar sunt derivate din bugetul pentru următorii șase ani și nu includ activități de restructurare
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 11 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română la care Societatea nu s-a angajat încă sau investiții viitoare semnificative care vor îmbunătăți performanța activelor unității generatoare de numerar (UGN) testate. Valoarea recuperabilă este sensibilă la rata de actualizare utilizată pentru modelul DCF, precum și la intrările de numerar viitoare preconizate și la rata de creștere utilizată în scopuri de extrapolare. Aceste estimări sunt cele mai relevante pentru fondul comercial și alte imobilizări necorporale cu durată de viață utilă determinată sau nedeterminată recunoscute de Societate. Ipotezele cheie utilizate pentru a determina valoarea recuperabilă pentru diferitele UGN, inclusiv o analiză de senzitivitate, sunt prezentate și explicate în detaliu în note. Ajustări de valoare pentru pierderile de credit anticipate aferente creanțelor comerciale Societatea recunoaște întotdeauna pierderile de credit anticipate pe durata de viață a creanțelor comerciale. Pierderile de credit anticipate sunt estimate utilizând o matrice de provizioane bazată pe experiența istorică a Societății în materie de pierderi de credit, ajustată pentru factori specifici debitorilor, condițiile economice generale și o evaluare atât a direcției actuale, cât și a celei prognozate a condițiilor la data raportării. La determinarea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor, conducerea include informații prospective, exercită judecata profesională și utilizează estimări și ipoteze. Estimarea pierderilor de credit anticipate a implicat prognozarea condițiilor macroeconomice viitoare pentru anul următor, ajustate la media pentru perioada 2026-2027 în ceea ce privește trei indicatori: creșterea PIB-ului, rata șomajului și rata inflației. Mai multe detalii privind matricea de provizioane pot fi găsite în nota 7 dedicată creanțelor. Provizion pentru pierderile de credit anticipate aferente împrumuturilor între societăți În cazul împrumuturilor acordate părților afiliate și al altor creanțe față de părți afiliate, Societatea consideră că, la data raportării, riscul de credit nu a crescut semnificativ față de momentul recunoașterii inițiale și evaluează provizionul pentru pierderi aferent acelui instrument financiar la o valoare egală cu pierderile de credit anticipate pe 12 luni. Pentru împrumuturile acordate părților afiliate și creanțele comerciale și alte creanțe, pierderea din provizion determinată la 31 decembrie 2025 nu a fost semnificativă și nu a fost înregistrat niciun provizion pentru pierderile de credit așteptate în legătură cu împrumuturile acordate părților afiliate. Provizioane pentru litigii Provizioanele pentru litigii sunt recunoscute atunci când este probabil că va fi necesară o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice pentru a stinge o obligație prezentă (legală sau implicită) care decurge din evenimente anterioare și se poate face o estimare fiabilă a obligației. Conducerea evaluează litigiile în curs pe baza informațiilor disponibile la data raportării, inclusiv a consultanței juridice și a rezultatelor anterioare. Provizionul pentru litigii este estimat prin evaluarea probabilității unor rezultate nefavorabile și a impactului financiar asociat. Datorită incertitudinii inerente litigiilor, rezultatele efective pot diferi de estimările făcute, ceea ce poate duce la ajustări ale provizionului în perioadele de raportare viitoare. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să consultați nota 12. 3.4 Valuta străină și conversia Moneda de prezentare Aceste situații financiare sunt prezentate în lei români („RON”), care este moneda mediului economic principal în care își desfășoară activitatea Societatea (denumită „moneda funcțională”). Cursurile de schimb, astfel cum au fost anunțate de Banca Națională a României, la 31 decembrie 2025 erau de 5,0985 RON pentru 1 EUR (31 decembrie 2024: 4,9741 RON pentru 1 EUR), 0,2580 RON pentru 1 MDL (31 decembrie 2024: 0,2576 RON pentru 1 MDL), respectiv 1,3250 RON pentru 100 HUF (31 decembrie 2024: 1,2106 RON pentru 100 HUF). Cursurile medii de schimb pentru perioada de 12 luni din 2025 au fost de 5,0415 RON pentru 1 EUR (12 luni 2024: 4,9746 RON pentru 1 EUR), 0,2573 RON pentru 1 MDL (12 luni 2024: 0,2584 RON pentru 1 MDL), respectiv 1,2681 RON pentru 100 HUF (12 luni 2024: 1,2586 RON pentru 100 HUF). Conversia monedelor străine Tranzacțiile în valute străine sunt înregistrate inițial la cursul de schimb al monedei funcționale respective, valabil la momentul tranzacției. Activele și pasivele monetare în valută străină sunt convertite în moneda funcțională la cursurile de schimb valabile la data raportării. Diferențele de curs valutar rezultate din aceste conversii sunt recunoscute ca alte venituri/cheltuieli financiare în contul de profit și pierdere. 3.5 Imobilizări corporale Imobilizări corporale în cadrul modelului de reevaluare Terenurile și clădirile deținute pentru prestarea de servicii sau în scopuri administrative sunt prezentate în situația poziției financiare la valoarea lor justă, reprezentând valoarea reevaluată la data reevaluării, minus orice amortizare acumulată ulterioară și pierderi din depreciere acumulate ulterioare, dacă există. Valoarea terenurilor și clădirilor deținute prezentată în aceste situații financiare se bazează pe rapoartele de evaluare întocmite la 31 decembrie 2025 de către evaluatori independenți acreditați de ANEVAR. Au fost parcurse următoarele etape pentru estimarea valorii juste a activelor: analiza activelor supuse evaluării; abordările de evaluare și metodele de evaluare aplicate s-au bazat pe categoria activelor analizate, locația acestora, caracteristicile lor, informații specifice de piață; aplicarea metodelor de evaluare adecvate pentru fiecare categorie de active (adică terenuri și clădiri) supuse evaluării și estimarea valorii juste a activelor analizate la data evaluării, 31 decembrie 2025. Reevaluarea anterioară a terenurilor și clădirilor a fost întocmită la 31 decembrie 2022. Evaluările sunt efectuate cu o frecvență suficientă pentru a se asigura că valoarea contabilă a unui activ reevaluat nu diferă în mod semnificativ de valoarea sa justă.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 12 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Amortizarea acumulată la data reevaluării este eliminată din valoarea contabilă brută a activului, iar valoarea netă este retratată la valoarea reevaluată a activului. Un surplus din reevaluare este recunoscut în alte elemente ale rezultatului global (OCI) și înregistrat în creditul rezervei din reevaluare, în capitalurile proprii. Cu toate acestea, în măsura în care acesta compensează o pierdere din reevaluare aferent aceluiași activ, recunoscut anterior în profit sau pierdere, majorarea se recunoaște în profit sau pierdere. O pierdere din reevaluare este recunoscuta în contul de profit sau pierdere, cu excepția cazului în care compensează un surplus existent aferent aceluiași activ, recunoscut în rezerva din reevaluare. Societatea transferă surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii, aferent unui element de imobilizări corporale, direct în rezultatul reportat la momentul derecunoașterii activului (respectiv la casare sau cedare). Societatea transferă surplusul de reevaluare inclus în capitalurile proprii referitor la un element de imobilizări corporale direct în rezultatul reportat atunci când activul este derecunoscut (adică, scos din uz sau cedat). Imobilizări corporale utilizând modelul costului Îmbunătățirile aduse bunurilor închiriate se încadrează în această categorie și sunt înregistrate la cost, minus amortizarea acumulată și pierderile acumulate din depreciere. Amortizarea este recunoscută liniar pe durata de viață utilă estimată. Durata de viață utilă estimată pentru acest tip de activ este, de obicei, pe durata contractului de închiriere, luând în considerare eventualele prelungiri ale contractului. Instalațiile și echipamentele sunt, de asemenea, înregistrate la cost, minus amortizarea acumulată și pierderile din depreciere acumulate, dacă există. Activele în curs de construcție sunt înregistrate la cost, minus pierderile din depreciere acumulate, și sunt amortizate odată ce devin disponibile pentru utilizare. Un element din imobilizări corporale este înregistrat inițial la cost. Costul include toate costurile necesare pentru a aduce activul în stare de funcționare pentru utilizarea prevăzută. Acesta include nu numai prețul de achiziție inițial, ci și costurile de pregătire a amplasamentului, livrare și manipulare, instalare, onorariile profesionale aferente pentru arhitecți și ingineri, precum și costul estimat de demontare și îndepărtare a activului și de refacere a amplasamentului, dacă este cazul. Veniturile din vânzarea elementelor produse în timpul aducerii unui element de imobilizări corporale la locația și în starea necesare pentru ca acesta să poată funcționa în modul intenționat de conducere nu sunt deduse din costul elementului de imobilizări corporale, ci sunt recunoscute în profit sau pierdere. O entitate evaluează, în conformitate cu principiul recunoașterii, toate costurile imobilizărilor corporale la momentul în care acestea sunt suportate. Aceste costuri includ costurile suportate inițial pentru achiziționarea sau construirea unei imobilizări corporale și costurile suportate ulterior pentru a o completa sau a înlocui o parte din aceasta. O condiție pentru continuarea exploatării unui element de imobilizări corporale poate fi efectuarea unor inspecții majore periodice pentru depistarea defectelor, indiferent dacă sunt înlocuite părți ale elementului respectiv. Costurile cu reparațiile capitale sunt incluse în valoarea contabilă a activului atunci când este probabil ca beneficiile economice viitoare care depășesc standardul de performanță evaluat inițial al activului existent să fie transferate către Societate. Reparațiile capitale sunt amortizate pe durata de viață utilă rămasă a activului respectiv. Atunci când se efectuează fiecare inspecție majoră, costul acesteia este recunoscut în valoarea contabilă a elementului de imobilizări corporale ca o înlocuire, dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoaștere. Orice valoare contabilă rămasă a costului inspecției anterioare (distinctă de piesele fizice) este derecunoscută. Acest lucru se întâmplă indiferent dacă costul inspecției anterioare a fost identificat în tranzacția în care elementul a fost achiziționat sau construit. Dacă este necesar, costul estimat al unei inspecții similare viitoare poate fi utilizat ca o indicație a costului componentei de inspecție existente la momentul achiziționării sau construirii elementului. Cheltuielile pentru reparații și întreținere sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când sunt suportate. În cazul înlocuirilor, costul include costul înlocuirii unei părți din instalații sau echipamente atunci când acest cost îndeplinește criteriile de recunoaștere. Dacă un element din imobilizări corporale constă din mai multe componente cu durate de viață utilă estimate diferite, componentele semnificative individuale sunt amortizate pe durata de viață utilă individuală a acestora. Elemente precum piesele de schimb, echipamentele de rezervă și echipamentele de service sunt recunoscute ca imobilizări corporale atunci când îndeplinesc definiția, ținând cont de criteriile de agregare și de importanță relativă. În caz contrar, astfel de elemente sunt clasificate ca stocuri. Amortizarea se calculează liniar pe durata de viață utilă estimată a activelor. Durata de viață utilă estimată, valorile reziduale și metoda de amortizare sunt revizuite la sfârșitul fiecărui an, iar efectele modificărilor estimărilor sunt înregistrate prospectiv.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 13 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română La calcularea amortizării se utilizează următoarele durate de viață utilă: Ani Clădiri 10 – 50 de ani Îmbunătățiri aduse bunurilor închiriate Durata contractului de chirie/ durata de viață utilă, dacă este mai scurtă Instalații și echipamente 3 – 15 ani Mobilier și accesorii 3 – 15 ani Un element din imobilizări corporale și orice parte semnificativă recunoscută inițial este derecunoscută la cedare (adică la data la care beneficiarul obține controlul) sau atunci când nu se așteaptă beneficii economice viitoare din utilizarea sau cedarea sa. Orice câștig sau pierdere care rezultă din derecunoașterea activului (calculată ca diferența dintre încasările nete din cedare și valoarea contabilă a activului) este inclusă în contul de profit și pierdere la momentul derecunoașterii activului. 3.6 Imobilizări necorporale Imobilizările necorporale achiziționate separat sunt evaluate la recunoașterea inițială la cost. După recunoașterea inițială, imobilizările necorporale sunt înregistrate la cost minus amortizarea acumulată și pierderile din depreciere acumulate. Amortizarea se calculează liniar pe durata de viață utilă estimată. Durata de viață utilă estimată și metoda de amortizare sunt revizuite la sfârșitul fiecărei perioade de raportare anuale, efectul oricăror modificări ale estimărilor fiind contabilizat prospectiv. Activele necorporale generate intern (cu excepția costurilor de dezvoltare capitalizate pentru aplicații IT, a costurilor capitalizate pentru dezvoltarea site-ului web sau a costurilor capitalizate legate de proiecte de cercetare și dezvoltare în scopuri medicale) nu sunt capitalizate, iar cheltuielile aferente sunt reflectate în profit sau pierdere în perioada în care sunt efectuate. Activele necorporale ale societății sunt reprezentate de licențe software, concesiuni, brevete și alte active necorporale care sunt amortizate liniar pe o perioadă de 3 ani. Vă rugăm să consultați Nota 5. Un activ necorporal este derecunoscut la cedare sau atunci când nu se așteaptă beneficii economice viitoare din utilizarea sau cedarea acestuia. Câștigurile sau pierderile rezultate din derecunoașterea unui activ necorporal, evaluate ca diferența dintre încasările nete din cedare și valoarea contabilă a activului, sunt recunoscute în contul de profit și pierdere la momentul derecunoașterii activului. Deprecierea activelor nefinanciare La sfârșitul fiecărei perioade de raportare, Societatea analizează dacă există indicii că un activ ar putea fi depreciat. Dacă există un astfel de indiciu, se estimează valoarea recuperabilă a activului. În cazul în care nu este posibilă estimarea valorii recuperabile a unui activ individual, Societatea estimează valoarea recuperabilă a unității generatoare de numerar din care face parte activul. În cazul în care se poate identifica o bază de alocare rezonabilă și consecventă, activele corporative sunt, de asemenea, alocate unităților generatoare de numerar individuale sau, în caz contrar, sunt alocate celei mai mici grupări de unități generatoare de numerar pentru care se poate identifica o bază de alocare rezonabilă și consecventă. Activele necorporale care nu sunt încă disponibile pentru utilizare sunt testate pentru depreciere cel puțin o dată pe an și ori de câte ori există indicii că activul ar putea fi depreciat. Valoarea recuperabilă este cea mai mare dintre valoarea justă minus costurile de vânzare și valoarea de utilizare. La evaluarea valorii de utilizare, fluxurile de trezorerie viitoare estimate sunt actualizate la valoarea lor actuală utilizând o rată de actualizare înainte de impozitare care reflectă evaluările actuale ale pieței privind valoarea în timp a banilor și riscurile specifice activului, pentru care estimările fluxurilor de trezorerie viitoare nu au fost ajustate. Societatea își bazează calculul deprecierii pe cele mai recente bugete și calcule previzionate. Aceste bugete și calcule previzionate acoperă, în general, o perioadă de șase ani. Se calculează o rată de creștere pe termen lung, care se aplică pentru a proiecta fluxurile de numerar viitoare după al șaselea an. Dacă valoarea recuperabilă a unui activ (sau a unei unități generatoare de numerar) este estimată a fi mai mică decât valoarea sa contabilă, valoarea contabilă a activului (sau a unității generatoare de numerar) este redusă la valoarea sa recuperabilă. O pierdere din depreciere este recunoscută imediat în contul de profit și pierdere, cu excepția cazului în care activul a fost reevaluat anterior, reevaluarea fiind înregistrată în alte elemente ale rezultatului (situația rezultatului global), caz în care pierderea din depreciere este recunoscută în situația rezultatului global până la valoarea oricărei reevaluări anterioare. La fiecare dată de raportare se efectuează o evaluare pentru a determina dacă există indicii că pierderile din depreciere recunoscute anterior nu mai există sau au scăzut. Dacă există astfel de indicii, Societatea estimează valoarea recuperabilă a activelor sau a unităților generatoare de numerar. În cazul în care o pierdere din depreciere se reversează ulterior, valoarea contabilă a activului (sau a unei unități generatoare de numerar) este majorată până la estimarea revizuită a valorii sale recuperabile, dar astfel încât valoarea contabilă majorată să nu depășească valoarea contabilă care ar fi fost determinată dacă nu s-ar fi recunoscut nicio pierdere din depreciere pentru activ (sau unitatea generatoare de numerar) în anii anteriori. O reversare a unei pierderi din depreciere este recunoscută imediat în contul de profit și pierdere, cu excepția cazului în care activul relevant este înregistrat la o valoare reevaluată, caz în care reversarea pierderii din depreciere este tratată ca o creștere din reevaluare.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 14 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 3.7 Stocuri Stocurile sunt înregistrate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Costul stocurilor cuprinde toate costurile suportate pentru aducerea stocurilor la locația și starea lor actuală. Valoarea realizabilă netă reprezintă prețul de vânzare estimat pentru stocuri, minus toate costurile estimate de finalizare și costurile necesare pentru efectuarea vânzării. Societatea aplică metoda FIFO ca metodă de evaluare a costurilor. 3.8 Numerar și echivalente de numerar Numerarul și echivalentele de numerar sunt înregistrate în situația poziției financiare la costul amortizat. În scopul situației fluxurilor de trezorerie, numerarul și echivalentele de numerar cuprind numerarul în casă și numerarul deținut la bănci cu scadențe de trei luni sau mai puțin. În cazul depozitelor bancare cu scadență mai mare de trei luni, Societatea tratează sumele respective tot ca numerar și echivalente de numerar, datorită naturii depozitelor, care sunt destinate acoperirii angajamentelor de numerar pe termen scurt și nu în scopuri de investiții, fiind foarte lichide și ușor convertibile în numerar, fără penalități semnificative în cazul retragerii anticipate. 3.9 Subvenții guvernamentale Subvențiile guvernamentale reprezintă asistență din partea guvernului sub forma transferurilor de resurse către o entitate în schimbul îndeplinirii, în trecut sau în viitor, a anumitor condiții legate de activitățile operaționale ale entității. Acestea exclud acele forme de asistență guvernamentală cărora nu li se poate atribui în mod rezonabil o valoare și tranzacțiile cu guvernul care nu pot fi distinse de tranzacțiile comerciale normale ale entității. Subvențiile guvernamentale sunt recunoscute atunci când există o asigurare rezonabilă că subvenția va fi primită și că toate condițiile aferente vor fi respectate. Societatea a ales să prezinte subvențiile guvernamentale referitoare la achiziționarea de imobilizări corporale în situația poziției financiare ca venituri amânate, care sunt recunoscute în contul de profit și pierdere în mod sistematic și rațional pe durata de viață utilă a activului. 3.10.1. Investiții în filiale Investiții în filiale În situațiile financiare individuale, investițiile în filiale sunt prezentate la costul istoric minus pierderile acumulate din depreciere. Dividende de la filiale Dividendele din instrumente de capitaluri proprii sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când dreptul Societății de a primi dividendele este stabilit. Veniturile din dividende de la filiale sunt prezentate în Situația fluxurilor de numerar la activitățile de exploatare. 3.10.2. Transferul de activități într-o tranzacție între entități aflate sub control comun Fondul comercial este evaluat inițial la cost, reprezentând excedentul sumei contravalorii transferate și a valorii juste a participației deținute anterior de către achizitor în entitatea achiziționată (dacă există) față de valoarea netă, la data achiziției, a activelor identificabile achiziționate și a datoriilor asumate. Dacă valoarea justă a activelor nete achiziționate depășește contravaloarea totală transferată, Societatea reevaluează dacă a identificat corect toate activele achiziționate și toate datoriile asumate. Dacă, după reevaluare, valoarea netă la data achiziției a activelor identificabile achiziționate și a datoriilor asumate depășește suma contravalorii transferate și a valorii juste a participației deținute anterior de către achizitor în entitatea achiziționată (dacă există), diferența este recunoscută imediat în contul de profit și pierdere ca un câștig din achiziție avantajoasă. După recunoașterea inițială, fondul comercial rezultat în urma achiziției unei afaceri este înregistrat la costul stabilit la data achiziției afacerii, minus pierderile cumulate din depreciere, dacă există. Fondul comercial este testat anual pentru depreciere la data de 31 decembrie și atunci când circumstanțele indică faptul că valoarea contabilă ar putea fi depreciată. În scopul testării pentru depreciere, fondul comercial este alocat fiecăreia dintre unitățile generatoare de numerar ale Societății care se preconizează că va beneficia de sinergiile combinării. O unitate generatoare de numerar căreia i-a fost alocat fondul comercial este testată anual pentru depreciere sau mai frecvent atunci când există indicii că unitatea ar putea fi depreciată. Dacă valoarea recuperabilă a unității generatoare de numerar este mai mică decât valoarea sa contabilă, pierderea din depreciere este alocată mai întâi pentru a reduce valoarea contabilă a oricărui fond comercial alocat unității și apoi celorlalte active ale unității, proporțional cu valoarea contabilă a fiecărui activ din unitate. Orice pierdere din deprecierea fondului comercial este recunoscută direct în profit sau pierdere în situația rezultatului global/situația profitului și pierderii. O pierdere din depreciere recunoscută pentru fondul comercial nu este reversată în perioadele ulterioare. La cedarea unității generatoare de numerar relevante, valoarea atribuibilă a fondului comercial este inclusă în determinarea profitului sau pierderii din cedare. În cazul transferului de activități între entități aflate sub control comun, tranzacțiile sunt recunoscute la contravaloarea convenită între părți, reprezentată de suma plătită în numerar sau de valoarea justă a acțiunilor emise.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 15 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 3.10.3. Instrumente financiare – recunoaștere inițială și evaluare ulterioară Un instrument financiar este orice contract care dă naștere unui activ financiar al unei entități și unei datorii financiare sau unui instrument de capitaluri proprii al unei alte entități. 3.10.4 Transfer de activitate Achizițiile de întreprinderi sunt contabilizate utilizând metoda achiziției. Costul de achiziție este evaluat la valoarea totală a contraprestației transferate, care este evaluată la valoarea justă la data achiziției a activelor cedate, a datoriilor angajate sau asumate și a instrumentelor de capitaluri proprii emise de Societate, în schimbul controlului asupra entității achiziționate. Societatea stabilește că a achiziționat o întreprindere atunci când ansamblul de activități și active achiziționate include un input și un proces substanțial care, împreună, contribuie în mod semnificativ la capacitatea de a genera rezultate. Procesul achiziționat este considerat substanțial dacă este esențial pentru capacitatea de a continua producerea de rezultate, iar intrările achiziționate includ o forță de muncă organizată, cu competențele, cunoștințele sau experiența necesare pentru a desfășura acel proces, sau dacă acesta contribuie în mod semnificativ la capacitatea de a continua producerea de rezultate și este considerat unic sau rar sau nu poate fi înlocuit fără costuri, eforturi sau întârzieri semnificative în ceea ce privește capacitatea de a continua producerea de rezultate. Activele, datoriile și datoriile contingente identificabile ale entității achiziționate care îndeplinesc condițiile de recunoaștere conform IFRS 3 sunt recunoscute la valoarea lor justă la data achiziției. Costurile legate de achiziție sunt înregistrate ca cheltuieli pe măsură ce sunt suportate și incluse în cheltuielile administrative. Fondul comercial este evaluat inițial la cost, reprezentând excedentul sumei contravalorii transferate și a valorii juste a participației deținute anterior de către achizitor în entitatea achiziționată (dacă există) față de valoarea netă, la data achiziției, a activelor identificabile achiziționate și a datoriilor asumate. Dacă valoarea justă a activelor nete achiziționate depășește contravaloarea totală transferată, Grupul reevaluează dacă a identificat corect toate activele achiziționate și toate datoriile asumate. Dacă, după reevaluare, valoarea netă la data achiziției a activelor identificabile achiziționate și a datoriilor asumate depășește suma contravalorii transferate și a valorii juste a participației deținute anterior de către achizitor în entitatea achiziționată (dacă există), excedentul este recunoscut imediat în profit sau pierdere ca un câștig din achiziție avantajoasă. Atunci când contravaloarea transferată de Societate într-o combinare de întreprinderi include un acord de contravaloare contingentă, contravaloarea contingentă este evaluată la valoarea justă la data achiziției și inclusă ca parte a contravalorii transferate într-o combinare de întreprinderi. După recunoașterea inițială, fondul comercial rezultat în urma achiziției unei afaceri este înregistrat la costul stabilit la data achiziției afacerii, minus pierderile cumulate din depreciere, dacă există. Fondul comercial este testat anual pentru depreciere la data de 31 decembrie și atunci când circumstanțele indică faptul că valoarea contabilă ar putea fi depreciată. O unitate generatoare de numerar căreia i-a fost alocat fondul comercial este testată anual pentru depreciere sau mai frecvent atunci când există indicii că unitatea ar putea fi depreciată. Dacă valoarea recuperabilă a unității generatoare de numerar este mai mică decât valoarea sa contabilă, pierderea din depreciere este alocată mai întâi pentru a reduce valoarea contabilă a oricărui fond comercial alocat unității și apoi celorlalte active ale unității, proporțional cu valoarea contabilă a fiecărui activ din unitate. Orice pierdere din deprecierea fondului comercial este recunoscută direct în profit sau pierdere în situația consolidată a rezultatului global/situația veniturilor și cheltuielilor. O pierdere din depreciere recunoscută pentru fondul comercial nu este reversată în perioadele ulterioare. La cedarea unității generatoare de numerar relevante, valoarea atribuibilă a fondului comercial este inclusă în determinarea profitului sau pierderii din cedare. 3.11.1 Active financiare Recunoașterea inițială și clasificarea Activele financiare sunt clasificate, la recunoașterea inițială, ca fiind evaluate ulterior la cost amortizat, la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global (situația rezultatului global) și la valoarea justă prin profit sau pierdere. Această clasificare la recunoașterea inițială depinde de modelul de afaceri al Societății în ceea ce privește gestionarea activelor financiare și de caracteristicile fluxurilor de numerar contractuale ale activului financiar. Cu excepția creanțelor comerciale care nu conțin o componentă de finanțare semnificativă, Societatea evaluează inițial un activ financiar la valoarea sa justă plus, în cazul unui activ financiar care nu este evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, costurile de tranzacție. Creanțele comerciale care nu conțin o componentă de finanțare semnificativă sunt evaluate la prețul tranzacției, astfel cum este prezentat în nota 3.19. Costurile de tranzacție care sunt direct atribuibile achiziției sau emiterii de active financiare (altele decât activele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere) sunt adăugate sau deduse din valoarea justă a activelor financiare, după caz, la recunoașterea inițială. Un activ financiar este evaluat la cost amortizat dacă sunt îndeplinite ambele condiții următoare:
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 16 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română - activul financiar este deținut utilizând un model de afaceri care vizează deținerea activelor financiare pentru a încasa fluxurile de numerar contractuale; și - termenii contractuali ai activului financiar generează, la date specificate, fluxuri de trezorerie care reprezintă exclusiv rambursări ale principalului și ale dobânzii aferente principalului restant. Societatea a recunoscut și a evaluat ulterior activele financiare numai la cost amortizat. Evaluarea ulterioară Activele financiare la cost amortizat sunt evaluate ulterior utilizând metoda ratei efective a dobânzii (EIR) și sunt supuse deprecierii. Câștigurile și pierderile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când activul este derecunoscut, modificat sau depreciat. Costul amortizat și metoda ratei efective a dobânzii Metoda ratei efective a dobânzii este o metodă de calcul al costului amortizat al unui instrument de datorie și de alocare a veniturilor din dobânzi pe perioada relevantă. Pentru activele financiare, rata dobânzii efective este rata care actualizează exact încasările viitoare estimate (inclusiv toate comisioanele care fac parte integrantă din rata dobânzii efective, costurile de tranzacție și alte prime sau reduceri), excluzând pierderile de credit așteptate, pe durata de viață așteptată a instrumentului de datorie sau, după caz, pe o perioadă mai scurtă, la valoarea contabilă brută a instrumentului de datorie la recunoașterea inițială. Costul amortizat al unui activ financiar este valoarea la care activul financiar este evaluat la recunoașterea inițială minus rambursările de principal, plus amortizarea cumulată, utilizând metoda ratei efective a dobânzii, a oricărei diferențe dintre valoarea inițială și valoarea la scadență, ajustată pentru orice provizion pentru pierderi. Valoarea contabilă brută a unui activ financiar este costul amortizat al unui activ financiar înainte de ajustarea pentru orice provizion pentru pierderi. Veniturile din dobânzi sunt recunoscute utilizând metoda ratei efective a dobânzii pentru instrumentele de datorie evaluate ulterior la costul amortizat. Pentru activele financiare, veniturile din dobânzi se calculează prin aplicarea ratei efective a dobânzii la valoarea contabilă brută a unui activ financiar, cu excepția activelor financiare care au devenit ulterior depreciate din punct de vedere al creditului. Pentru activele financiare care au devenit ulterior depreciate din punct de vedere al creditului, veniturile din dobânzi sunt recunoscute prin aplicarea ratei efective a dobânzii la costul amortizat al activului financiar. Dacă, în perioadele de raportare ulterioare, riscul de credit al instrumentului financiar depreciat din punct de vedere al creditului se îmbunătățește, astfel încât activul financiar nu mai este depreciat din punct de vedere al creditului, veniturile din dobânzi sunt recunoscute prin aplicarea ratei efective a dobânzii la valoarea contabilă brută a activului financiar. Veniturile din dobânzi sunt recunoscute în contul de profit și pierdere. Activele financiare ale Societății la cost amortizat includ următoarele: creanțe comerciale, alte creanțe, alte active financiare, numerar și echivalente de numerar. Derecunoaștere Un activ financiar (sau, după caz, o parte a unui activ financiar sau o parte a unui portofoliu de active financiare similare) este derecunoscut (adică eliminat din situația financiară a Societății) în principal atunci când: - Drepturile contractuale de a primi fluxuri de trezorerie din activ au expirat sau - Societatea și-a transferat drepturile de a primi fluxuri de numerar din activ sau și-a asumat obligația de a plăti integral fluxurile de numerar primite, fără întârzieri semnificative, către o terță parte în cadrul unui acord de „transfer”; și fie (a) Societatea a transferat în mod substanțial toate riscurile și beneficiile activului, fie (b) Societatea nu a transferat și nici nu a păstrat în mod substanțial toate riscurile și beneficiile activului, dar a transferat controlul asupra activului. Atunci când Societatea și-a transferat drepturile de a primi fluxuri de trezorerie dintr-un activ sau a încheiat un acord de transfer, aceasta evaluează dacă și în ce măsură și-a păstrat riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate. Atunci când nu a transferat și nici nu a păstrat în mod substanțial toate riscurile și beneficiile activului, și nici nu a transferat controlul asupra activului, Societatea continuă să recunoască activul transferat în măsura implicării sale continue. În acest caz, Societatea recunoaște, de asemenea, o datorie asociată. Activul transferat și datoria asociată sunt evaluate pe o bază care reflectă drepturile și obligațiile pe care Societatea le-a păstrat. Implicarea continuă care ia forma unei garanții asupra activului transferat este evaluată la valoarea cea mai mică dintre valoarea contabilă inițială a activului și valoarea maximă a contraprestației pe care Societatea ar putea fi obligată să o ramburseze. Pierderi din depreciere Societatea recunoaște o ajustare pentru pierderile de credit așteptate pentru toate activele financiare care nu sunt deținute la valoarea justă prin profit sau pierdere. pierderile de credit anticipate se bazează pe diferența dintre fluxurile de numerar contractuale datorate în conformitate cu contractul și toate fluxurile de numerar pe care Societatea se așteaptă să le primească, actualizate la o aproximare a ratei dobânzii efective inițiale. Fluxurile de numerar așteptate vor include fluxurile de numerar din vânzarea garanțiilor deținute sau a altor îmbunătățiri ale creditului care fac parte integrantă din termenii contractuali. Societatea aplică o abordare simplificată în calcularea pierderilor de credit anticipate. Prin urmare, Societatea nu urmărește modificările riscului de credit, ci recunoaște o ajustare pentru pierderi bazat pe pierderile de credit anticipate pe durata de viață la fiecare dată de raportare. Societatea a stabilit o matrice de provizioane bazată pe experiența sa istorică în materie de pierderi din credite, ajustată pentru factori prospectivi specifici debitorilor și mediului economic.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 17 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Un activ financiar este scos din evidență atunci când nu există nicio așteptare rezonabilă de recuperare a fluxurilor de numerar contractuale, când există informații care indică faptul că debitorul se află în dificultăți financiare grave și nu există nicio perspectivă realistă de recuperare, de exemplu, când debitorul a fost pus sub lichidare sau a intrat în procedură de faliment. Activele financiare scoase din evidență pot fi în continuare supuse unor acțiuni de executare în conformitate cu procedurile de recuperare ale Societății, ținând cont de consultanța juridică, după caz. Orice recuperări efectuate sunt recunoscute în contul de profit și pierdere. Pentru fiecare categorie de risc se aplică o rată de pierdere estimată. Aceste rate de pierdere sunt determinate printr-o analiză a tendințelor istorice, ajustate la condițiile actuale și la previziuni rezonabile și justificate privind condițiile economice viitoare. Aplicarea acestor rate reflectă cea mai bună estimare a Societății cu privire la pierderile inerente portofoliului de creanțe la data raportării. Pierderile de credit anticipate sunt actualizate la fiecare perioadă de raportare pentru a reflecta modificările profilului de risc de credit al creanțelor. Societatea recunoaște un câștig sau o pierdere din depreciere în contul de profit și pierdere pentru toate creanțele comerciale, cu o ajustare corespunzătoare a valorii lor contabile prin intermediul unui cont de provizioane pentru pierderi. Conform IFRS 9, neîndeplinirea obligațiilor este definită ca o situație în care un activ financiar este considerat a fi în stare de neîndeplinire a obligațiilor, ceea ce indică, de obicei, faptul că debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Societatea aplică o ajustare integrală pentru depreciere în cazul activelor financiare restante de peste 5 ani, pentru care nu se mai întreprind acțiuni de recuperare. 3.11.2 Instrumente de capitaluri proprii și datorii financiare Clasificarea ca capitaluri proprii sau datorii Instrumentele de datorie și de capitaluri proprii sunt clasificate fie ca datorii financiare, fie ca capitaluri proprii, în conformitate cu substanța acordurilor contractuale și cu definițiile unei datorii financiare și ale unui instrument de capitaluri proprii. a) Instrumente de capitaluri proprii Un instrument de capital propriu este orice contract care atestă un interes rezidual în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale. Instrumentele de capital propriu emise de Societate sunt recunoscute la valoarea încasărilor primite, netă de costurile directe de emisiune. Răscumpărarea instrumentelor de capital propriu ale Societății este recunoscută și dedusă direct din capitalul propriu. Nu se recunoaște niciun câștig sau pierdere în contul de profit și pierdere la cumpărarea, vânzarea, emisiunea sau anularea instrumentelor de capital propriu ale Societății. b) Datorii financiare Recunoașterea inițială și clasificarea Datoriile financiare sunt clasificate, la recunoașterea inițială, ca datorii financiare la valoarea justă prin contul de profit și pierdere, împrumuturi și credite sau datorii, după caz. Toate datoriile financiare sunt recunoscute inițial la valoarea justă și, în cazul împrumuturilor și al datoriilor, net de costurile de tranzacție direct atribuibile. Comisioanele plătite la constituirea facilităților de credit sunt recunoscute ca costuri de tranzacție ale împrumutului în măsura în care este probabil ca o parte sau întreaga facilitate să fie utilizată. În acest caz, comisionul este amânat până la momentul utilizării facilității. În măsura în care nu există dovezi că este probabil ca o parte sau întreaga facilitate să fie utilizată, comisionul este capitalizat ca o plată în avans pentru servicii de lichiditate și amortizat pe perioada de valabilitate a facilității la care se referă. Datoriile financiare ale Societății includ împrumuturi și credite, inclusiv descoperiri de cont bancare, precum și alte datorii pe termen lung. Orice contraprestație contingentă care urmează să fie transferată de către achizitor este recunoscută la valoarea justă la data achiziției. O contraprestație contingentă clasificată ca datorie financiară este reevaluată ulterior la valoarea justă, modificările valorii juste fiind recunoscute în profit sau pierdere. Evaluarea ulterioară În scopul evaluării ulterioare, datoriile financiare sunt clasificate ca datorii financiare la cost amortizat. Societatea nu a desemnat nicio datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere. Aceasta este categoria cea mai relevantă pentru Societate și include împrumuturile și creditele. După recunoașterea inițială, împrumuturile și creditele purtătoare de dobândă sunt evaluate ulterior la cost amortizat utilizând metoda EIR. Câștigurile și pierderile sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când datoriile sunt derecunoscute, precum și prin procesul de amortizare EIR. Metoda ratei efective a dobânzii este o metodă de calcul al costului amortizat al unei datorii financiare și de alocare a cheltuielilor cu dobânzile pe perioada relevantă. Rata efectivă a dobânzii este rata care actualizează exact plățile viitoare estimate în numerar (inclusiv toate comisioanele care fac parte integrantă din rata efectivă a dobânzii, costurile de
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 18 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română tranzacție și alte prime sau reduceri) pe durata de viață preconizată a datoriei financiare sau (după caz) pe o perioadă mai scurtă, la costul amortizat al unei datorii financiare. Costul amortizat se calculează luând în considerare orice discount sau primă la achiziție și comisioanele sau costurile care fac parte integrantă din rata efectivă a dobânzii. Amortizarea ratei efective a dobânzii este inclusă ca costuri de finanțare în contul de profit și pierdere. Această categorie se aplică, în general, împrumuturilor și creditelor purtătoare de dobândă. Derecunoaștere O datorie financiară este derecunoscută atunci când obligația aferentă datoriei este îndeplinită, anulată sau expiră. Atunci când o datorie financiară existentă este înlocuită cu o altă datorie de la același creditor în condiții substanțial diferite sau când condițiile unei datorii existente sunt modificate substanțial, un astfel de schimb sau modificare este tratată ca derecunoașterea datoriei inițiale și recunoașterea unei noi datorii. Diferența dintre valorile contabile respective este recunoscută în contul de profit și pierdere. Împrumuturile sunt clasificate ca datorii curente, cu excepția cazului în care Societatea are dreptul necondiționat de a amâna decontarea datoriei cu cel puțin 12 luni după perioada de raportare. Compensarea instrumentelor financiare Activele financiare și datoriile financiare sunt compensate, iar valoarea netă este raportată în situația poziției financiare dacă există un drept legal executoriu în prezent de a compensa sumele recunoscute și există intenția de a efectua decontarea pe bază netă, de a realiza activele și de a deconta datoriile simultan. 3.12 Costurile împrumuturilor Costurile generale și specifice ale împrumuturilor care sunt direct atribuibile achiziției, construcției sau producției unui activ eligibil sunt capitalizate pe parcursul perioadei de timp necesare pentru finalizarea și pregătirea activului pentru utilizarea sau vânzarea prevăzută. Activele eligibile sunt active care necesită în mod necesar o perioadă substanțială de timp pentru a fi pregătite pentru utilizarea sau vânzarea prevăzută. Veniturile din investiții obținute din investiția temporară a împrumuturilor specifice, în așteptarea cheltuirii acestora pentru active eligibile, sunt deduse din costurile de împrumut eligibile pentru capitalizare. Celelalte costuri de împrumut sunt înregistrate ca cheltuieli în perioada în care sunt suportate. 3.13 Impozitare Cheltuiala cu impozitul pe profit reprezintă suma impozitului de plată curent și a impozitului amânat. Impozitul pe profit curent Activele și datoriile privind impozitul pe profit curent sunt evaluate la valoarea care se preconizează a fi recuperată de la sau plătită către autoritățile fiscale. Impozitul de plată curent se bazează pe profitul impozabil al exercițiului. Profitul impozabil diferă de profitul raportat în contul de profit și pierdere, deoarece exclude elementele de venit sau cheltuieli care sunt impozabile sau deductibile în alți ani și, în plus, exclude elementele care nu sunt niciodată impozabile sau deductibile. Datoria Societății pentru impozitul curent este calculată utilizând ratele de impozitare care au fost adoptate sau adoptate în mod substanțial până la data bilanțului. Medlife S.A. calculează impozit raportat la cifra de afaceri. Impozitul amânat Impozitul amânat este recunoscut pe baza diferențelor temporare dintre valorile contabile ale activelor și pasivelor din situațiile financiare și baza fiscală corespunzătoare utilizată la calcularea profitului impozabil și este contabilizat utilizând metoda pasivului din bilanț. Datoriile privind impozitul amânat sunt, în general, recunoscute pentru toate diferențele temporare impozabile, iar activele privind impozitul amânat sunt, în general, recunoscute pentru toate diferențele temporare deductibile, în măsura în care este probabil ca profiturile impozabile să fie disponibile pentru a compensa aceste diferențe temporare deductibile. Astfel de active și datorii nu sunt recunoscute dacă diferența temporară provine din fondul comercial sau din recunoașterea inițială (alta decât într-o combinare de întreprinderi) a altor active și datorii într-o tranzacție care nu afectează nici profitul impozabil, nici profitul contabil. Activele și datoriile privind impozitul amânat sunt evaluate la ratele de impozitare care se preconizează că se vor aplica în perioada în care datoria este decontată sau activul realizat, pe baza ratelor de impozitare (și a legislației fiscale) care au fost adoptate sau adoptate în mod substanțial până la data bilanțului. Evaluarea datoriilor și activelor fiscale amânate reflectă consecințele fiscale care ar decurge din modul în care Societatea se așteaptă, la data raportării, să recupereze sau să deconteze valoarea contabilă a activelor și datoriilor sale. Activele și datoriile fiscale amânate sunt compensate atunci când există un drept executoriu legal de a compensa activele fiscale curente cu datoriile fiscale curente și când acestea se referă la impozite pe profit percepute de aceeași autoritate fiscală, iar Societatea intenționează să-și deconteze activele și datoriile fiscale curente pe o bază netă. Valoarea contabilă a activelor fiscale amânate este revizuită la fiecare dată de raportare și redusă în măsura în care nu mai este probabil ca profitul impozabil să fie suficient pentru a permite utilizarea totală sau parțială a activului fiscal amânat. Activele fiscale amânate nerecunoscute sunt reevaluate la fiecare dată de raportare și sunt recunoscute în măsura în care a devenit probabil ca profiturile impozabile viitoare să permită recuperarea activului fiscal amânat. Impozitul curent și amânat pentru perioada
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 19 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Impozitul curent și cel amânat sunt recunoscute ca cheltuială sau venit în contul de profit și pierdere, cu excepția cazului în care se referă la elemente înregistrate direct în capitalurile proprii, situație în care impozitul este, de asemenea, recunoscut direct în capitalurile proprii. De asemenea, acesta poate fi recunoscut ca alte elemente ale rezultatului global dacă tranzacția sau evenimentul subiacent este recunoscut în rezultatul global. 3.14 Capital social Acțiunile ordinare sunt clasificate ca capitaluri proprii. Societatea prezintă valoarea dividendelor recunoscute ca distribuiri către proprietari în cursul perioadei în situația modificărilor capitalurilor proprii, iar valoarea aferentă a dividendelor pe acțiune în notele la situațiile financiare. 3.15 Acțiuni proprii Instrumentele de capital propriu deținute care sunt răscumpărate (acțiuni proprii) sunt recunoscute la cost și deduse din capitalurile proprii. Nu se recunoaște niciun câștig sau pierdere în contul de profit și pierdere la cumpărarea, vânzarea, emisiunea sau anularea instrumentelor de capital propriu ale Societății. Orice diferență între valoarea contabilă și contravaloarea, în cazul reemiterii, este recunoscută în prima de emisiune. 3.16 Primele de emisiune Primele de emisiune reprezintă fonduri proprii create ca urmare a diferenței dintre valoarea de emisiune a acțiunilor și valoarea nominală a acestora. Societatea a înregistrat prime de emisiune ca urmare a emisiunii de acțiuni. 3.17 Rezerva de reevaluare și rezerva legală Rezerva de reevaluare Creșterile valorii juste a terenurilor și clădirilor sunt înregistrate în contul de rezerve de reevaluare. Orice scădere a valorii juste a terenurilor și clădirilor este dedusă mai întâi din rezervele de reevaluare, iar diferența este înregistrată în contul de profit și pierdere. Reevaluarea se efectuează cu o regularitate suficientă pentru a asigura că Societatea prezintă terenurile și clădirile la valoarea justă în situațiile financiare. Rezerva de reevaluare este transferată în rezultatul reportat la cedarea activelor. Rezerva legală În conformitate cu reglementările din România, rezerva legală reprezintă o rezervă statutară care trebuie constituită dintr- ul rezultatului societății înainte de impozitare. Rezerva legală este constituită pentru a acoperi potențiale datorii viitoare și pentru a consolida poziția financiară a societății. Rezerva legală se calculează ca un procent specificat din rezultatul înainte de impozitare, de obicei 5%, până când rezerva ajunge la 20% din capitalul social al societății. Rezerva legală poate fi utilizată numai pentru acoperirea pierderilor înregistrate de societate sau pentru majorarea capitalului social, sub rezerva aprobării acționarilor societății. Aceasta nu poate fi distribuită sub formă de dividende sau utilizată în orice alt scop, cu excepția cazului în care acest lucru este prevăzut în reglementările naționale. Rezerve pentru remunerații pe bază de acțiuni Începând cu 2025, valoarea justă a premiilor pe bază de acțiuni la data acordării este recunoscută ca o cheltuială cu beneficiile angajaților (a se vedea Nota 3.20), cu o creștere corespunzătoare a capitalurilor proprii în cadrul Rezervelor pentru remunerația pe bază de acțiuni, pe toată perioada de maturare, pe baza numărului estimat de premii care se preconizează că vor fi acordate. La fiecare dată de intrare în drepturi, acțiunile sunt livrate angajaților, iar suma aferentă recunoscută în „Rezerve pentru remunerații pe bază de acțiuni” este redusă, împreună cu o eliberare din contul de acțiuni proprii. Orice diferență între costul acțiunilor proprii și suma derecunoscută în „Rezerve pentru remunerații pe bază de acțiuni” la momentul intrării în drepturi este înregistrată direct în capitalurile proprii. 3.18 Provizioane Provizioanele sunt recunoscute atunci când Societatea are o obligație legală sau implicită, ca urmare a unui eveniment trecut, este probabil să existe o ieșire viitoare de resurse pentru a stinge această obligație și se poate face o estimare fiabilă a valorii obligației. Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt evaluate la sfârșitul fiecărei perioade și ajustate pentru a prezenta cea mai bună estimare a conducerii. Dacă efectul valorii temporale a banilor este semnificativ, provizioanele sunt actualizate utilizând o rată curentă înainte de impozitare care reflectă, atunci când este cazul, riscurile specifice datoriei. Atunci când se utilizează actualizarea, creșterea provizionului datorată trecerii timpului este recunoscută ca un cost financiar. Datoriile constituite pentru chestiuni juridice necesită judecăți privind rezultatele proiectate și intervalele de pierderi pe baza experienței istorice și a recomandărilor consilierului juridic. Litigiile sunt însă imprevizibile, iar costurile reale suportate ar putea diferi de cele estimate la data raportării. Datoriile pentru concediile nefolosite se referă la dreptul angajaților de a acumula beneficii de concediu dobândite. Societatea recunoaște o datorie pentru absențele compensate, deoarece are obligația de a compensa angajații pentru absențele viitoare atribuibile serviciilor deja prestate de angajați; obligația se referă la drepturi care se acumulează de la o perioadă la alta, este probabil ca suma să fie plătită și se poate face o estimare fiabilă a valorii obligației.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 20 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română O obligație de acordare a drepturilor dobândite apare atunci când angajații au dreptul la o plată în numerar pentru concediul nefolosit la care au dreptul la momentul părăsirii entității. Valoarea obligației va fi, prin urmare, egală cu numărul de zile de concediu nefolosite înmulțit cu salariul brut al angajatului respectiv la data raportării. Obligația este recunoscută inițial în timpul perioadei de dobândire a drepturilor, pe baza celei mai bune estimări disponibile a concediilor acumulate care se preconizează că vor fi dobândite. Estimarea este revizuită la fiecare sfârșit de perioadă dacă informațiile ulterioare indică faptul că concediile acumulate care se preconizează că vor fi dobândite diferă de estimările anterioare. La data dobândirii drepturilor, Societatea își revizuiește estimarea pentru a o alinia la concediile acumulate care au fost dobândite în final. 3.19 Recunoașterea veniturilor din contractele cu clienții Veniturile din contractele cu clienții sunt recunoscute atunci când controlul asupra bunurilor sau serviciilor este transferat clientului, la o valoare care reflectă contraprestația la care Societatea se așteaptă să aibă dreptul în schimbul respectivelor bunuri sau servicii. Societatea furnizează servicii medicale de îngrijire a sănătății clienților corporativi și de retail, în cadrul cărora o obligație de performanță reprezintă o promisiune de a transfera servicii distincte către beneficiar. Activitățile principale ale Med Life Activitățile principale ale companiei se desfășoară prin intermediul a patru linii de afaceri, oferind un portofoliu de afaceri bine echilibrat, care acoperă toate segmentele cheie ale pieței serviciilor medicale private. Defalcarea veniturilor provenite din contractele cu clienții pe linii de afaceri cuprinde următoarele categorii principale: clinici, spitale, laboratoare și clienți corporativi. Modelul de afaceri și de venituri al Societății se concentrează pe puterea de cumpărare a corporațiilor și a persoanelor fizice în ceea ce privește serviciile medicale, în timp ce contribuția statului prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate („CNAS”) reprezintă o completare, nu veniturile principale ale activităților Societății. Cu toate acestea, Casa Națională de Asigurări de Sănătate este considerată un client major care acoperă mai multe sectoare, precum: clinici, spitale și laboratoare, și de la care Societatea primește contraprestația pe baza atingerii unor plafoane prestabilite, pentru serviciile medicale furnizate pacienților asigurați de stat, care sunt utilizatorii finali ai serviciilor medicale de sănătate. Veniturile legate de CNAS sunt recunoscute la sfârșitul lunii, când Societatea are un drept executoriu de a primi plata pentru prestațiile realizate până la data respectivă, pe măsură ce utilizatorul final primește și consumă beneficiile oferite de prestația entității pe măsură ce aceasta își desfășoară activitatea.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 21 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Natura și momentul îndeplinirii obligațiilor de performanță Politica de recunoaștere Venituri din linia de afaceri Clinici Nucleul operațiunilor Societății îl constituie rețeaua de clinici ambulatorii, care oferă o gamă largă de servicii ambulatorii acoperind o gamă largă de specialități medicale, inclusiv servicii de imagistică diagnostică (furnizate clienților, alții decât pacienții internați în spital). Veniturile sunt recunoscute la momentul la care serviciile medicale sunt prestate clientului și obligația de exercitare este îndeplinită. Venituri din linia de afaceri Laboratoare Această linie de afaceri oferă următoarea gamă de servicii: biochimie, anatomie patologică (citologie și histologie), biologie moleculară și genetică, hematologie, imunologie, microbiologie și toxicologie. Punctele de prelevare sunt locațiile în care Societatea colectează sânge și alte probe de la pacienți. Linia de afaceri Laboratoare își obține cea mai mare parte a veniturilor de la clienții FFS. Veniturile sunt recunoscute la momentul la care serviciile medicale sunt prestate clientului și obligația de exercitare este îndeplinită. Venituri din linia de afaceri Spitale Serviciile spitalicești furnizate pacienților cuprind servicii medicale, cazare, mese, utilizarea echipamentelor medicale, stocul de produse farmaceutice și servicii de îngrijire medicală, fiind furnizate multiple obligații de exercitare. Veniturile sunt obținute în principal de la pacienții FFS. Compania nu se așteaptă să aibă contracte în care perioada dintre transferul serviciului promis către pacient și plata de către pacient să depășească un an. În consecință, Compania nu ajustează prețul tranzacției pentru valoarea în timp a banilor. Veniturile sunt recunoscute la un moment dat, atunci când se realizează consumul beneficiilor pentru serviciile furnizate. Venituri din linia de afaceri Corporate Această linie de afaceri oferă pachete de prevenție medicală (HPP) pe bază de abonament, în general clienților corporativi, ca parte a pachetelor de beneficii pentru angajații acestora, după cum urmează: - Servicii obligatorii de sănătate la locul de muncă, care includ în principal efectuarea de controale medicale anuale ale angajaților și servicii mai specifice, în funcție de sectorul de activitate al clientului. - Planuri de sănătate mai generale, „orientate spre prevenție”, care oferă acces extins la medici generaliști și specialiști în clinicile companiei, precum și la teste de laborator și servicii de imagistică specificate. Veniturile sunt recunoscute în timp, pe baza unei abordări de tip „stand- ready”. Compania are o obligație de tip „stand-ready” față de clienții corporativi de a furniza servicii de sănătate la cerere, iar clientul beneficiază în mod uniform pe toată durata contractului. Astfel, Compania utilizează o măsură liniară a progresului pe perioada în care clientul are dreptul la astfel de servicii. Considerații privind rolul de principal versus agent Compania a concluzionat că este principalul în toate acordurile sale de venituri, deoarece este debitorul principal în toate acordurile de venituri și are libertate de stabilire a prețurilor. Active și pasive contractuale Un activ afferent unui contract (venituri acumulate) reprezintă dreptul la o contraprestație în schimbul serviciilor prestate clientului. În cazul în care Societatea prestează servicii unui client pe parcursul unei perioade de timp, înainte ca acesta să efectueze plata contraprestației sau înainte de data scadenței plății, se recunoaște un activ contractual pentru contraprestația acumulată până la data respectivă în temeiul contractului. Activele contractuale sunt prezentate în cadrul creanțelor comerciale și altor creanțe (Nota 7) din bilanțul Societății și se preconizează că vor fi încasate în mai puțin de un an. O datorie contractuală (venit amânat) reprezintă obligația de a transfera servicii către un client pentru care Societatea a primit contraprestație de la client. În cazul în care clientul plătește contraprestația înainte ca Societatea să transfere serviciile către client, se recunoaște o datorie contractuală la momentul efectuării plății sau la scadența plății (oricare dintre acestea survine mai devreme). Datoriile contractuale sunt recunoscute ca venituri atunci când Societatea își îndeplinește obligațiile prevăzute în contract. Datoriile contractuale sunt prezentate în cadrul datoriilor comerciale și altor datorii (Nota 10) din Situația poziției financiare. Utilizând metodele practice prevăzute de IFRS 15, Societatea nu ajustează valoarea contraprestației promise pentru a reflecta efectele unei componente semnificative de finanțare dacă se așteaptă, la începutul contractului, ca perioada dintre transferul serviciului promis către client și momentul în care clientul plătește pentru acel serviciu să fie de cel mult un an. Majoritatea contractelor au o durată mai mică de un an. Contractele au o durată mai mică de un an sau sunt facturate pe baza serviciilor prestate. Conform prevederilor IFRS 15, prețul tranzacției alocat acestor contracte neîndeplinite nu este prezentat. 3.20 Beneficiile angajaților În cursul normal al activității, Societatea efectuează plăți către statul român în numele angajaților săi pentru pensii, asigurări de sănătate și asigurări de șomaj. Costul acestor plăți este înregistrat în situația rezultatului global în aceeași perioadă cu costul salarial aferent.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 22 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Toți angajații Societății sunt membri ai sistemului public de pensii din România. Societatea nu operează niciun alt sistem de pensii . Sisteme de bonusuri Societatea recunoaște o datorie și o cheltuială în cazul în care există o obligație contractuală pentru stimulente pe termen scurt. Sumele de plătit angajaților în legătură cu schemele de stimulente pe termen scurt sunt determinate pe baza obiectivelor anuale de performanță a activității. Plăți pe bază de acțiuni decontate cu instrumente de capitaluri proprii Începând cu 2025, Societatea aplică IFRS 2 (Plăți pe bază de acțiuni) tranzacțiilor în care acordarea și decontarea se bazează pe acțiuni. În conformitate cu acest standard, plățile pe bază de acțiuni decontate cu instrumente de capitaluri proprii către angajați sunt evaluate la valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii la data acordării. Valoarea justă exclude efectul condițiilor de intrare în drepturi care nu sunt bazate pe piață. Valoarea justă determinată la data acordării plăților pe bază de acțiuni decontate cu instrumente de capitaluri proprii este înregistrată ca cheltuială pe o bază liniară pe parcursul perioadei de intrare în drepturi, pe baza estimării Societății privind numărul de instrumente de capitaluri proprii care vor intra în drepturi în cele din urmă. Valoarea justă a fost determinată utilizând modele de evaluare adecvate, ținând cont de caracteristicile specifice ale planului, de datele de piață relevante la data acordării și de anumite ipoteze formulate la nivelul Societății. La fiecare dată de raportare, Societatea își revizuiește estimarea privind numărul de instrumente de capitaluri proprii care se preconizează că vor deveni definitive ca urmare a efectului condițiilor de intrare în drepturi care nu se bazează pe piață. Impactul revizuirii estimărilor inițiale, dacă există, este recunoscut în contul de profit și pierdere, astfel încât cheltuiala cumulată să reflecte estimarea revizuită, cu o ajustare corespunzătoare a Rezervelor pentru remunerația pe bază de acțiuni (a se vedea Nota 3.17). 3.21 Valoarea justă Valoarea justă este prețul care ar fi primit pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacție între participanții la piață la data evaluării, indiferent dacă prețul respectiv este direct observabil sau estimat folosind o altă tehnică de evaluare. Anumite politici contabile ale Societății și criteriile de prezentare a informațiilor necesită determinarea valorii juste atât pentru activele, cât și pentru pasivele Societății. La determinarea valorii juste a activelor și pasivelor, Societatea utilizează, pe cât posibil, valori de piață observabile. Valorile juste sunt clasificate pe diferite niveluri în funcție de datele de intrare utilizate în tehnicile de evaluare, după cum urmează: - Nivelul 1: prețuri cotate (neajustate) pe piețe active pentru active și pasive identice - Nivelul 2: date de intrare, altele decât prețurile incluse în nivelul 1, care sunt observabile pentru active și pasive, fie direct (de exemplu: prețuri), fie indirect (de exemplu: derivate din prețuri) - Nivelul 3: date de intrare pentru evaluarea activelor și pasivelor care nu se bazează pe date de piață observabile. La estimarea valorii juste a unui activ sau a unei datorii, Societatea utilizează date observabile pe piață, în măsura în care acestea sunt disponibile. În cazul în care datele de intrare de nivel 1 nu sunt disponibile, Societatea angajează evaluatori terți calificați pentru a efectua evaluarea. Pentru activele și pasivele care sunt recunoscute în situațiile financiare la valoarea justă în mod recurent, Societatea determină dacă au avut loc transferuri între nivelurile ierarhiei prin reevaluarea clasificării (pe baza datelor de intrare de la cel mai jos nivel care sunt semnificative pentru evaluarea valorii juste în ansamblu) la sfârșitul fiecărei perioade de raportare. Informații suplimentare privind ipotezele formulate la evaluarea valorilor juste d e sunt incluse în Nota 5. 3.22 Informații pe segmente Societatea a identificat patru linii de afaceri principale, care cuprind următoarele categorii majore: clinici, spitale, laboratoare și corporativ, activitatea principală fiind furnizarea de servicii medicale, ca rezultat al realizării actului medical. Conform IFRS 8, un segment operațional este o componentă a unei entități: (a) care desfășoară activități comerciale din care poate obține venituri și suporta cheltuieli (inclusiv venituri și cheltuieli legate de tranzacții cu alte componente ale aceleiași entități), (b) ale cărei rezultate operaționale sunt revizuite periodic de către principalul factor de decizie operațional al entității pentru a lua decizii cu privire la resursele care urmează să fie alocate segmentului și pentru a evalua performanța acestuia, și (c) pentru care sunt disponibile informații financiare distincte. La stabilirea segmentelor operaționale ale Societății, conducerea a luat în considerare în primul rând informațiile financiare incluse în rapoartele interne care sunt analizate și utilizate de Consiliul de Administrație (care, în ansamblu, reprezintă principalul factor decizional operațional al Societății) pentru evaluarea performanței și stabilirea alocării resurselor. Având în vedere oferta integrată de servicii medicale, nu există nicio distincție în ceea ce privește controlul, indiferent dacă serviciile (așa cum sunt definite în legislația română privind asigurările sociale) sunt atribuite sectorului de spitalizare sau celui de ambulatoriu. Toate cheltuielile și veniturile care sunt direct sau indirect legate de pacienți sunt incluse în segmentele operaționale.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 23 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Ca urmare a acelorași condiții-cadru structurale, operațiunile Societății cu serviciile medicale furnizate sunt caracterizate de un profil similar de riscuri și beneficii, al cărui mediu economic este în mare măsură reglementat de legislație. Caracteristicile serviciilor medicale se referă la unități fizice cu personal format din profesioniști aflați în contact direct cu pacienții. Plata pentru aceste servicii se face fie direct de către pacient, fie indirect prin intermediul unei prestații/asigurări plătite de angajator și, într-o măsură mult mai mică, din fondurile publice de sănătate. În toate aceste cazuri, beneficiarul serviciului este întotdeauna pacientul individual. Datorită naturii specifice a surselor de fonduri care finanțează furnizarea de servicii medicale către utilizatorii finali (adică pacienții), alocarea corectă a profitabilității pentru fiecare linie de afaceri este limitată, având în vedere că acestea sunt complementare în deservirea pacientului: una ar iniția, în timp ce cealaltă ar putea presta serviciile medicale. În acest sens, liniile de afaceri nu ar putea funcționa pe cont propriu, dovedind, încă o dată, natura lor extrem de interdependentă. Următoarele linii de afaceri operaționale au fost agregate într-un singur segment de raportare, și anume furnizarea de servicii medicale, deoarece prezintă caracteristici economice similare: clinici, spitale, laboratoare și servicii corporate. 3.23 IFRS 16 - Contracte de leasing Având în vedere operațiunile sale ample și complexe, Societatea închiriază un număr semnificativ de active, inclusiv clădiri și terenuri pentru activități operaționale, echipamente medicale și vehicule. Duratele contractuale diferă, în funcție de tipul de contract de leasing și de activul închiriat, factorul determinant fiind viziunea strategică a Societății privind gestionarea ulterioară a portofoliului său de active. Conducerea a evaluat opțiunile sale de reziliere anticipată, precum și existența deciziei unice a Societății de a prelungi durata contractului de leasing, de la caz la caz. La stabilirea duratei contractului de leasing, sunt luate în considerare toate faptele și circumstanțele care creează un stimulent economic pentru exercitarea unei opțiuni de prelungire sau a unei opțiuni de reziliere. Societatea închiriază diverse clădiri, echipamente, vehicule și alte active. Condițiile de închiriere sunt negociate individual și conțin o gamă largă de termeni și condiții diferite. Contractele de închiriere nu impun alte clauze decât garanțiile reale asupra activelor închiriate deținute de locator. Societatea evaluează dacă un contract este sau conține un contract de leasing la începutul contractului. Contractele de leasing sunt recunoscute ca un activ reprezentând dreptul de utilizare și o datorie corespunzătoare la data la care activul închiriat este disponibil pentru utilizare de către Societate – cu excepția contractelor de leasing pe termen scurt (definite ca fiind contractele de leasing cu o durată de 12 luni sau mai puțin) și a contractelor de leasing pentru active cu valoare redusă. Plățile asociate contractelor de leasing pe termen scurt și tuturor contractelor de leasing pentru active cu valoare redusă (inclusiv echipamente mici, cum ar fi imprimante, calculatoare personale și altele) sunt recunoscute pe o bază liniară ca o cheltuială în contul de profit și pierdere. Activele și datoriile care decurg dintr-un contract de leasing sunt evaluate inițial pe baza valorii actualizate. Datoriile din leasing includ valoarea actualizată netă a următoarelor plăți de leasing care urmează a fi efectuate pe durata contractului de leasing: - Plăți fixe (inclusiv plăți fixe în substanță), minus orice stimulente de leasing de încasat; - Plăți variabile de leasing care depind de un indice sau de o rată, evaluate inițial utilizând indicele sau rata la data începerii contractului; - Prețul de exercitare al unei opțiuni de cumpărare, dacă Societatea este rezonabil de sigură că va exercita acea opțiune; - Plățile de penalități pentru rezilierea contractului de leasing, dacă durata contractului de leasing reflectă exercitarea acestei opțiuni de către Societate; - Sumele preconizate a fi plătite în temeiul garanțiilor privind valoarea reziduală. Plățile de leasing sunt actualizate utilizând rata de împrumut incrementală a locatarului, aceasta fiind rata pe care locatarul individual ar trebui să o plătească pentru a împrumuta fondurile necesare pentru a obține un activ de valoare similară cu activul dreptului de utilizare într-un mediu economic similar, cu termeni, garanții și condiții similare. Pentru a determina rata incrementală de împrumut, Societatea utilizează finanțarea recentă de la terți primită de locatar ca punct de plecare și ajustează rata pentru a reflecta modificările condițiilor de finanțare de la momentul primirii finanțării de la terți. Datoria din leasing este prezentată ca o linie separată în situația poziției financiare. Datoria din leasing este evaluată ulterior prin majorarea valorii contabile pentru a reflecta dobânda aferentă datoriei din leasing (utilizând metoda ratei efective a dobânzii) și prin reducerea valorii contabile pentru a reflecta plățile de leasing efectuate. Societatea reevaluează datoria din leasing (și efectuează o ajustare corespunzătoare a activului aferent dreptului de utilizare) ori de câte ori: - Durata contractului de leasing s-a modificat sau a survenit un eveniment semnificativ sau o schimbare a circumstanțelor care a dus la o modificare a evaluării exercitării unei opțiuni de cumpărare, caz în care datoria din leasing este reevaluată prin actualizarea plăților de leasing revizuite utilizând o rată de actualizare revizuită. - Plățile de leasing se modifică din cauza modificărilor unui indice sau ale unei rate sau a unei modificări a plății preconizate în cadrul unei valori reziduale garantate, cazuri în care datoria de leasing este reevaluată prin actualizarea plăților de leasing revizuite utilizând o rată de actualizare neschimbată (cu excepția cazului în care modificarea plăților de leasing se datorează unei modificări a unei rate a dobânzii variabile, caz în care se utilizează o rată de actualizare revizuită).
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 24 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română - Un contract de leasing este modificat, iar modificarea contractului de leasing nu este contabilizată ca un contract de leasing separat, caz în care datoria din leasing este reevaluată pe baza duratei contractului de leasing modificat, prin actualizarea plăților de leasing revizuite utilizând o rată de actualizare revizuită la data efectivă a modificării. Activele reprezentând dreptul de utilizare sunt evaluate la cost, care cuprinde următoarele: - Valoarea evaluării inițiale a datoriei din leasing; - Orice plăți de leasing efectuate la data începerii sau înainte de aceasta, minus orice stimulente de leasing; - Orice costuri directe inițiale; și - Costurile de restaurare. După recunoașterea inițială, activele reprezentând drepturi de utilizare sunt evaluate la cost, minus orice amortizare acumulată și pierderi din depreciere, și ajustate pentru orice reevaluare a datoriilor din leasing. Activele cu drept de utilizare sunt, în general, amortizate pe durata de viață utilă a activului sau pe durata contractului de leasing, luându-se în considerare cea mai scurtă dintre acestea, pe baza metodei liniare. Dacă Societatea are certitudinea rezonabilă că va exercita o opțiune de cumpărare, activul cu drept de utilizare este amortizat pe durata de viață utilă a activului subiacent. Activele cu drept de utilizare sunt prezentate ca o linie separată în situația poziției financiare. Societatea aplică IAS 36 pentru a determina dacă un activ cu drept de utilizare este depreciat și contabilizează orice pierdere din depreciere identificată, astfel cum este descris în politica „Imobilizări corporale”. Chiriile variabile care nu depind de un indice sau de o rată nu sunt incluse în evaluarea datoriei din leasing și a activului din dreptul de utilizare. Plățile aferente sunt recunoscute ca cheltuială în perioada în care are loc evenimentul sau condiția care declanșează aceste plăți. Ca simplificare practică, IFRS 16 permite locatarului să nu separe componentele care nu sunt leasing și, în schimb, să contabilizeze orice componentă de leasing și componentele asociate care nu țin de leasing ca un singur acord. Societatea a utilizat această simplificare practică. Următoarele durate de viață utilă medii sunt utilizate în calculul amortizării activelor reprezentând dreptul de utilizare, determinate pe baza duratei contractelor de leasing: Ani Clădiri 6 – 10 ani Echipamente medicale 3 – 4 ani Vehicule 3 – 5 ani 4. FONDUL COMERCIAL, INVESTIȚII ÎN FILIALE ȘI ALTE ACTIVE FINANCIARE 4.1 Fond comercial În conformitate cu Contractul din data de 25 Aprilie 2025, activitatea entității IT Repair a fost transferată către Societate, ceea ce a dus la recunoașterea fondului comercial. Acest fond comercial este testat cel puțin anual pentru deprecieri. 31 December 31 December 2025 2024 Fond comercial 2.317.559 - TOTAL 2.317.559 - Valoarea recuperabilă se bazează pe valoarea justă minus costul de cedare (FVLCOD) a activelor subiacente ale UGN. Fluxurile de numerar viitoare actualizate ale UGN, utilizând metoda DCF (flux de numerar actualizat), sunt determinate pe baza planurilor de afaceri aprobate pentru 2026, care prevăd poziția financiară și rezultatele operaționale și iau în considerare valorile istorice și performanța estimată. Fluxurile de numerar sunt estimate în RON, având o valoare nominală. Rezultatele sunt apoi extrapolate pentru încă 5 ani utilizând o planificare de tip bottom-up pe 5 ani, care reflectă dezvoltarea viitoare a UGN-urilor în condițiile actuale. După perioada de șase ani, se calculează o valoare de perpetuitate utilizând o rată de creștere conservatoare la nivel de companie. Pentru a determina valoarea actualizată a fluxurilor de numerar viitoare, se aplică o rată de actualizare bazată pe costul mediu ponderat al capitalului (WACC). Evaluarea este considerată a fi de nivel 3 în ierarhia valorii juste, datorită datelor de intrare neobservabile utilizate în evaluare. Există o serie de judecăți sensibile cheie formulate în determinarea datelor de intrare în aceste modele, care includ: - Creșterea veniturilor prevăzută pentru următorii ani, precum și rata de creștere perpetuă - Ratele de actualizare aplicate fluxurilor de numerar viitoare proiectate – vă rugăm să consultați mai jos un rezumat al indicatorilor cheie sensibili utilizați în modelul fluxurilor de numerar actualizate, pentru ambii ani: 2025 2024 Rata de actualizare 10,5% 0% Creșterea anuală a vânzărilor 5% 0% Rata de creștere pe termen lung 2,5% 0% Fluxurile de numerar viitoare estimate sunt derivate din planurile de afaceri aprobate de organismele responsabile.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 25 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Ipotezele care stau la baza principalilor parametri de planificare iau în considerare nu numai experiența trecută și aspectele care decurg din activitatea operațională. Marja operațională rezultă din aplicarea ipotezelor de planificare asumate. Pentru anii următori, se presupune o medie a marjelor operaționale (perioada de planificare continuă), adăugând o ușoară creștere. Fluxurile de numerar dincolo de perioada de șase ani sunt extrapolate utilizând o rată de creștere estimată, care este în concordanță cu previziunile specifice industriei în care operează UGN. Rata de actualizare este o rată după impozitare care reflectă evaluările actuale ale pieței privind valoarea în timp a banilor și riscurile specifice ale UGN. WACC (costul mediu ponderat al capitalului) este utilizat pentru a estima rata. Analiza de senzitivitate fost realizată în funcție de variațiile principalilor factori: rata de actualizare WACC majorată cu 2% și scăderea marjei operaționale cu 20%. În cadrul analizei de senzitivitate, o creștere a WACC cu 2% ar determina o reducere a surplusului la nivel de companie cu 26%, și anume o scădere de la 2,9 milioane RON la 2,3 milioane RON a valorii recuperabile. O scădere a marjei operaționale cu 20% ar duce la o reducere a surplusului la nivel de companie cu 32%, și anume o scădere de la 2,9 milioane RON la 2,2 milioane RON a valorii recuperabile. Conducerea este încrezătoare că planul de afaceri utilizat în testarea deprecierii fondului comercial a urmat o abordare conservatoare, în timp ce evoluțiile negative ale parametrilor analizați sunt puțin probabil să se materializeze. Conducerea a angajat specialiști externi pentru a asista la analiza deprecierii. 4.2. Investiții în subsidiare Societatea deține investiții semnificative în alte societăți. Costul investitiilor 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Sold la inceputul anului 507.838.848 488.124.810 Investitii recunoscute in timpul anului 50.943.860 19.714.038 TOTAL 558.782.708 507.838.848 Creșterea participației în societățile RMC În aprilie 2025, Compania și-a majorat participația cu 11,55% din acțiunile RMC Ungaria, ajungând la o participație de 100%. RMC face parte din Grupul Medlife din 2019, când reprezentanții au anunțat achiziția a 51% din acțiunile sale. Creșterea participației în Sweat Concept În august 2025, Compania și-a majorat participația cu 14,95% din acțiunile Sweat Concept One SRL, ajungând la o participație de 74,954%, prin conversia împrumuturilor deținute în capital social. Achiziția Grupului Routine Med În ianuarie 2025, Compania a finalizat achiziția unei participații de 60% în Routine Med, un grup medical cu sediul în Tulcea. Activitățile Routine Med includ servicii de spitalizare și ambulatoriu pentru recuperare medicală. Achiziția consolidează prezența Companiei în sud-estul României, extinzând accesul la peste 20 de specialități medicale și chirurgicale în Dobrogea. Achiziția All Clinic În martie 2025, Compania, prin strategia sa de expansiune, a achiziționat o participație majoritară în All Clinic, marcând una dintre primele sale mișcări dincolo de granițele României. All Clinic, fondată în 1999, cuprinde trei clinici private multidisciplinare în Republica Moldova. Acestea oferă servicii ambulatorii în aproximativ 20 de specialități medicale, inclusiv medicină de familie, cardiologie, gastroenterologie, neurologie, pediatrie și ginecologie. Încorporarea Medlife Health În septembrie 2025, Societatea a finalizat înființarea Medlife Health, o societate cu sediul în Moldova. Participația Societății la capitalul social este de 70%. Tabelul următor include lista filialelor Societății, precum și a entităților controlate indirect, după cum urmează:
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 26 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Nr. Crt. Entitatea Activitatea principală Locul de funcționare 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 1 Policlinica de Diagnostic Rapid SA Servicii medicale Brașov, România 83% 83% 2 Medapt SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 83% 83% 3 Histo SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 50% 50% 4 Policlinica de Diagnostic Rapid Medis SRL (indirect)* Servicii medicale Sfântu Gheorghe, România 66% 66% 5 Bahtco Invest SRL Dezvoltare imobiliară București, România 100% 100% 6 Med Life Ocupational SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 7 Pharmalife-Med SRL Comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice București, România 100% 100% 8 Med Life Broker de Asigurare si Reasigurare SRL Broker de asigurare București, România 99% 99% 9 Genesys Medical Clinic SRL Servicii medicale Arad, România 83% 83% 10 RUR Medical SRL (indirect)* Servicii de inchiriere Brașov, România 83% 83% 11 Biotest Med SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 12 Vital Test SRL Servicii medicale Iași, România 100% 100% 13 Centrul Medical Sama SA Servicii medicale Craiova, România 90% 90% 14 Ultratest SA (direct si indirect)* Servicii medicale Craiova, România 92% 92% 15 Prima Medical SRL Servicii medicale Craiova, România 100% 100% 16 Stem Cells Bank SA Servicii medicale Timișoara, România 100% 100% 17 Dent Estet Clinic SA Servicii medicale stomatologice București, România 65% 65% 18 Green Dental Clinic SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice București, România 33% 33% 19 Aspen Laborator Dentar SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice București, România 49% 49% 20 Centrul Medical Panduri SA Servicii medicale București, România 100% 100% 21 Almina Trading SA Servicii medicale Târgoviște, România 90% 90% 22 Anima Specialty Medical Services SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 23 Anima Promovare si Vanzari SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 24 Valdi Medica SA Servicii medicale Cluj, România 55% 55% 25 Clinica Polisano SRL Servicii medicale Sibiu, România 100% 100% 26 Solomed Clinic SA Servicii medicale Pitești, România 80% 80% 27 Solomed Plus SRL (indirect)* Servicii medicale Pitești, România 80% 80% 28 Sfatul medicului SRL Platformă medicală București, România 100% 100% 29 RMC Dentart (indirect)* Servicii medicale stomatologice Budapesta, Ungaria 100% 89% 30 RMC Medical (indirect)* Servicii medicale Budapesta, Ungaria 100% 89% 31 RMC Medlife Holding Budapesta, Ungaria 100% 89% 32 Badea Medical SRL Servicii medicale Cluj, România 65% 65% 33 Oncoteam Diagnostic SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 34 Centrul medical Micromedica SRL Servicii medicale Piatra Neamț, România 100% 100% 35 Micromedica Targu Neamt SRL (indirect)* Servicii medicale Târgu Neamț, România 100% 100% 36 Micromedica Bacau SRL (indirect)* Servicii medicale Bacău, România 100% 100% 37 Micromedica Roman SRL (indirect)* Servicii medicale Roman, România 100% 100% 38 Medrix Center SRL (indirect)* Servicii medicale Roznov, România 100% 100% 39 Spitalul Lotus SRL Servicii medicale Ploiești, România 100% 100% 40 Pharmachem Distributie SRL Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice București, România 75% 75% 41 KronDent SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Brașov, România 39% 39% 42 Medica SA Servicii medicale Sibiu, România 60% 60% 43 Dent Estet Ploiesti SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Ploiești, România 33% 33% 44 Stomestet SRL Servicii medicale stomatologice Cluj, România 60% 60% 45 Costea Digital Dental SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Oradea, România 38% 38% 46 Expert Med Centrul Medical Irina (indirect)* Servicii medicale Galați, România 76% 76% 47 MNT Healthcare Europe SRL Servicii medicale Ilfov, România 50% 50% 48 MNT Asset Management SRL (indirect)* Holding București, România 50% 50% 49 Pro Life Clinics SRL (indirect)* Servicii medicale Iași, România 78% 78% 50 Onco Card SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 83% 83% 51 Onco Card Invest SRL (indirect)* Holding Brașov, România 83% 83% 52 Tomorad Expert SRL (indirect)* Servicii medicale Sfântu Gheorghe, România 66% 66% 53 IT Repair SRL (indirect)* Servicii medicale Târgu Mureș, România 83% 50%
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 27 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Nr. Crt. Entitatea Activitatea principală Locul de funcționare 31 decembrie 2025 31 decembrie 2024 54 Medici's SRL Servicii medicale Timișoara, România 80% 80% 55 Micro-Medic SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 80% 80% 56 Sweat Concept One SRL Wellness București, România 75% 60% 57 OptiCristal Consult SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 50% 50% 58 Alinora Optimex SRL (indirect)* Servicii medicale Brașov, România 50% 50% 59 SC M-Profilaxis SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 100% 100% 60 VitaCare Flav SRL (indirect)* Servicii medicale Pitești, România 51% 51% 61 Dent Estet Genesys SRL (indirect)* Servicii medicale Arad, România 74% 74% 62 Sanopass SA Platformă medicală Târgoviște, România 100% 100% 63 Muntenia Medical Competences S.A. (indirect)* Servicii medicale Pitești, România 51% 51% 64 Bios Diagnostic Medical Services SRL (indirect)* Servicii medicale București, România 51% 51% 65 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita S.A. Servicii medicale București, România 51% 51% 66 Medical City Blue SRL (indirect)* Servicii medicale București, România 51% 51% 67 Laborator Cuza Voda SRL (indirect)* Servicii medicale București, România 51% 51% 68 Provita Pain Clinic SA (indirect)* Servicii medicale Suceava, România 36% 36% 69 Policlinica Union SRL (indirect)* Servicii medicale Cluj, România 51% 51% 70 Brol Medical Center S.A. (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 80% 56% 71 Provita 2000 SRL (indirect)* Servicii medicale Constanța, România 100% 100% 72 Nord Management Solutions SRL (indirect)* Dezvoltare imobiliară București, România 51% 51% 73 Med Varix SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 56% 56% 74 Personal Genetics SRL Servicii medicale București, România 100% 100% 75 Nord Soma SA (indirect)* Servicii medicale București, România 26% 26% 76 Super Age by Nord SA (indirect)* Servicii medicale București, România 38% 26% 77 VP-MED Kereskedelmi es Szolgaltato Korlatolt Felelossegu Tarsasag (indirect)* Servicii medicale Budapesta, Ungaria 83% 83% 78 Centrul Medical Antares SRL (indirect)* Servicii medicale Piatra Neamț, România 100% 100% 79 Euromedica Hospital SA(indirect)* Servicii medicale Baia Mare, România 80% 80% 80 Euromedica Administrator SA (indirect)* Holding Baia Mare, România 80% 80% 81 Cabinet Medical Dr. Bacila Mihai SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 48% 0% 82 Alfalux Dent SRL (indirect)* Servicii medicale stomatologice Tulcea, Romania 60% 0% 83 Medical Center Spital SRL (indirect)* Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 84 Mega Optic SRL (indirect)* Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 85 Super Optosan SRL (indirect)* Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 86 Micro Medic SRL (indirect)* Servicii medicale Constanța, România 100% 0% 87 Routine Med SA Servicii medicale Tulcea, Romania 60% 0% 88 All Clinic SRL Servicii medicale Chisinau, Republica Moldova 70% 0% 89 Medlife Health Servicii medicale Chisinau, Republica Moldova 70% 0% 90 1ST ENDO MEDICAL SRL (indirect)* Servicii medicale Timișoara, România 41% 0% *Aceste societăți sunt filiale ale altor filiale din cadrul Grupului și sunt incluse în consolidare, întrucât sunt controlate de entitățile care sunt filiale ale societății-mamă de ultim rang. Conducerea efectuează teste de depreciere ori de câte ori există indicii de depreciere, pentru a evalua recuperabilitatea valorii contabile a investițiilor la nivel individual. Acest lucru se realizează utilizând modele de fluxuri de numerar actualizate. Testul de depreciere se efectuează la nivelul fiecărei societăți cu indicator de depreciere. Rezultatele au arătat că, pentru entitățile supuse testului de depreciere, valoarea capitalului propriu aferent este mai mare decât valoarea lor contabilă netă, prin urmare nu s-a înregistrat nicio depreciere a costului investiției respective la data raportării. Conducerea a angajat specialiști externi pentru a asista la analiza deprecierii, întregul proces de evaluare fiind efectuat de evaluatori certificați ANEVAR. Nu au existat modificări ale tehnicilor de evaluare față de anul precedent.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE AUDITATE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 28 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 4.3. Alte active financiare 31 decembrie 31 decembrie Valoare contabila 2025 2024 Imprumuturi pe termen lung acordate societatilor din grup 15.308.716 14.722.878 Alte active financiare 2.231.678 2.210.065 TOTAL 17.540.394 16.932.943 Împrumuturi pe termen lung acordate altor societăți din Grupul Medlife La 31 decembrie 2025, Societatea prezintă împrumuturi pe termen lung acordate către Bahtco Invest SA și Medlife Ocupational SRL. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați Nota 23. Alte active financiare Alte active financiare reprezintă în principal garanții de chirie cu scadență mai mare de un an.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 29 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 5. IMOBILIZĂRI NECORPORALE ȘI IMOBILIZĂRI CORPORALE Imobilizari necorporale Imobilizări necorporale Terenuri și clădiri Imobilizari de natura investitiilor in spatiile inchiriate Masini si echipamente Construcții în curs Total Imobilizari corporale Cost 31 Decembrie 2024 80.599.296 229.158.058 73.462.609 304.450.951 20.378.773 625.481.119 Intrări 13.158.233 - - 53.366.253 9.371.537 62.737.790 Transferuri - 29.652.029 - - (29.652.029) - Ieșiri (294) - - (312.928) - (312.928) Reclasificari in timpul anului 1.591.035 (1.591.035) (378.239) - (378.239) Impactul reevaluarii (eliminarea amortizarii si deprecierii cumulate din cost) - (14.219.025) - - - (14.219.025) Impactul reevaluarii recunoscut in alte elemente ale rezultatului global - 5.764.642 - - - 5.764.642 Impactul reevaluarii recunoscut in contul de profir si pierdere - (64.860) - - - (64.860) 31 Decembrie 2025 93.757.235 250.290.844 71.871.575 357.126.037 98.281 679.008.498 Imobilizări necorporale Terenuri și clădiri Imobilizari de natura investitiilor in spatiile inchiriate Masini si echipamente Construcții în curs Total Imobilizari corporale Amortizare 31 Decembrie 2024 57.962.804 9.747.394 53.158.486 189.910.701 - 250.487.574 Costul anului 8.986.654 4.471.632 3.254.828 30.281.891 - 38.008.350 Ieșiri (51) - - 11.839.878 - 11.839.878 Reclasificari in timpul anului - 1.950.768 (1.950.768) (378.239) - (378.239) Impactul reevaluarii (eliminarea amortizarii si deprecierii cumulate din cost) - (14.219.025) - - - (14.219.025) 31 Decembrie 2025 66.949.406 - 54.462.546 231.654.231 - 285.738.538 Valori contabile nete 31 Decembrie 2024 22.636.493 219.410.664 20.304.123 114.540.250 20.378.773 374.993.544 31 decembrie 2025 26.807.829 250.290.844 17.409.028 125.471.807 98.281 393.269.961 Imobilizari corporale La 31 decembrie 2025, cu ocazia reevaluarii, pentru a evita reevaluarea selectiva a categoriilor de imobilizari, Societatea a reclasificat intre categorii imobilizari corporale avand o valoare contabila bruta de 378.239 RON, amortizare cumulata de 378.239 RON, avand un efect nul asupra valorii contabile nete.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 30 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Imobilizări necorporale Terenuri si cladiri Imobilizari de natura investitiilor in spatiile inchiriate Masini si echipamente Construcții în curs Total Imobilizari corporale Cost 31 Decembrie 2023 69.886.132 222.570.260 70.734.554 265.624.296 16.486.519 575.415.629 Intrări 10.713.164 195.605 - 38.858.209 11.421.468 50.475.282 Transferuri - 4.801.158 2.728.055 - (7.529.213) - Ieșiri - - - (31.554) - (31.554) 31 Decembrie 2024 80.599.296 227.567.023 73.462.609 304.450.951 20.378.773 625.859.357 Imobilizări necorporale Imobilizari de natura investitiilor in spatiile inchiriate Masini si echipamente Construcții în curs Total Imobilizari corporale Amortizare 31 decembrie 2023 50.719.178 3.913.275 50.580.238 164.435.297 - 218.928.810 Costul anului 7.243.626 3.883.350 2.578.248 25.107.188 - 31.568.787 Ieșiri - - - (9.654) - (9.654) Pierderi din depreciere recunoscute în contul de profit și pierdere - - - 377.870 - 377.870 31 decembrie 2024 57.962.804 7.796.625 53.158.486 189.910.701 - 250.865.813 Valori contabile nete 31 decembrie 2023 19.166.954 218.656.985 20.154.316 101.188.999 16.486.519 356.486.819 31 decembrie 2024 22.636.493 219.770.398 20.304.123 114.540.250 20.378.773 374.993.545
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 31 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 5.1. Terenuri și clădiri înregistrate la valoarea justă Valoarea terenurilor și clădirilor Societății este prezentată la valoarea lor reevaluată, reprezentând valoarea justă la data reevaluării, respectiv 31 decembrie 2025 (procesul de reevaluare anterior a avut loc la 31 decembrie 2022). Evaluările la valoarea justă ale terenurilor și clădirilor deținute în proprietate de către Societate la data de 31 decembrie 2025 au fost efectuate de evaluatori independenți, care nu au legături cu Societatea. Aceștia sunt acreditați de ANEVAR și dețin calificările și experiența necesare în evaluarea la valoarea justă a proprietăților din locațiile relevante. Diferența totală de reevaluare a fost în valoare de 5.764.642 RON. Diferența a fost înregistrată în rezerva de reevaluare ca surplus (vă rugăm să consultați Nota 16). În contul de profit și pierdere, impactul negativ total înregistrat este de 64.860 RON ca urmare a reevaluării. Vă rugăm să consultați și Nota 26 pentru impactul recunoscut pentru Impozitul amânat. Valoarea justă a fost determinată prin referire la dovezi bazate pe piață, utilizând metoda comparabilelor de piață, precum și abordarea costului și a veniturilor. Tehnicile de evaluare sunt selectate de evaluatorul independent, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare. Valoarea justă este determinată, în ansamblu, ca fiind de Nivelul 3 în ierarhia de evaluare a valorii juste. Datele de intrare utilizate în evaluare au fost: - date de intrare de nivel 2 bazate pe clasificarea IFRS 13 (de exemplu, chirii curente, prețuri pe metru pătrat, randamente, rate de ocupare etc. disponibile public pe piață pentru active similare și alte date de intrare coroborate de piață) sau - date de intrare de nivel 3 (neobservabile) prin care Grupul elaborează date de intrare neobservabile utilizând cele mai bune informații disponibile în circumstanțele date, care pot include datele proprii ale entității, mai degrabă decât date de intrare directe de pe piață, cu ajustări corespunzătoare efectuate de evaluator pentru a determina valoarea justă. Valoarea justă a terenului liber a fost determinată pe baza metodei comparării prețurilor de piață. Această metodă a fost considerată adecvată datorită naturii activelor evaluate, care au o piață activă. O piață activă este o piață care îndeplinește simultan următoarele trei condiții: bunurile tranzacționate pe piață sunt omogene, cumpărătorii și vânzătorii pot fi găsiți în orice moment pe piață, iar prețurile sunt disponibile publicului. La estimarea valorii, s-a ținut cont de starea fizică indicată de reprezentanții companiei și constatată la momentul evaluării pe teren a activelor, precum și de informațiile disponibile în legătură cu activele analizate și de datele extrase din analiza de piață. Activele au fost comparate cu alte active similare și s-au efectuat ajustări în consecință pentru a indica valoarea actuală Un element cheie utilizat în reevaluarea terenurilor este prețul pe metru pătrat (EUR/mp), care reflectă datele observabile de pe piață, obținute din tranzacții recente cu proprietăți comparabile. Acest element este determinat prin analiza vânzărilor de active similare situate în locații comparabile și prin ajustarea în funcție de diferențe precum suprafața, amplasamentul, starea, accesibilitatea și destinația autorizată. În funcție de locație, prețul pe metru pătrat utilizat în evaluare este următorul: pentru București, variind între 654 EUR și 1.905 EUR/mp; pentru Constanța, variind între 543 EUR și 777 EUR/mp; pentru Galați, variind între 335 EUR și 403 EUR/mp; pentru Iași, variind între 290 și 349 EUR/mp. Metoda costului a fost aleasă exclusiv pentru proprietățile care, deși generează profit direct, au un caracter unic, o destinație specială și caracteristici fizice specifice. Activele care au fost evaluate prin metoda costului se referă în principal la clădiri de spital. Lipsa facilităților spitalicești pe piață face ca metoda veniturilor sau a pieței să fie foarte dificil de aplicat din cauza absenței datelor comparabile de pe piață sau, dacă acestea există, ele sunt extrem de limitate și nesemnificative în ceea ce privește echipamentele sau suprafețele implicate. Metoda costului reflectă costurile pe care un participant la piață le-ar suporta pentru a construi sau achiziționa active de utilitate și vechime similare, ajustate pentru uzură morală și alte forme relevante de depreciere. Metoda veniturilor se bazează pe ideea că imobilul evaluat poate fi o investiție generatoare de venituri. Valoarea chiriei se obține prin comparații directe din baza de date a evaluatorului sau din informații obținute de la agenții imobiliare, utilizând valorile medii ale chiriei identificate pe piață sau, dacă situația clădirii o impune, se poate selecta cea mai apropiată valoare a chiriei, luând în considerare similitudinea proprietăților comparabile. Capitalizarea directă este metoda utilizată pentru a transforma nivelul estimat al venitului net într-un indicator de evaluare a proprietății. Având în vedere faptul că anumite clădiri cu funcționalitate clinică pot fi convertite în spații de birouri, evaluatorul a utilizat abordarea veniturilor. Astfel, au fost extrase date comparabile de pe piața de închiriere și vânzare pentru clădiri relativ similare pentru a genera atât o chirie medie, cât și o rată medie de capitalizare, ceea ce a condus la o valoare pentru proprietatea analizată. Chiriile raportate sunt de natură contractuală, prin urmare, facilitățile acordate de proprietar (cum ar fi lunile de chirie gratuită sau contribuția proprietarului la amenajarea spațiului) nu sunt luate în considerare. Pentru analiza de senzitivitate au fost analizate două elemente importante ale abordării bazate pe venit, și anume: - Pierderile cauzate de neocupare - Rata de capitalizare Pierderile din cauza neocupării reprezintă pierderea venitului brut potențial în cazul în care proprietatea destinată închirierii nu poate fi închiriată, chiria nu este plătită sau se schimbă chiriașul. În general, aceasta reprezintă raportul dintre cerere și ofertă pe piața imobiliară la un moment dat. S-a utilizat un procent de +2,1%, care reprezintă o perioadă de o săptămână adăugată la pierderea din neocupare considerată valabilă pentru fiecare proprietate, ținând cont atât de tipul clădirii, cât și de dimensiunea orașului. Ca urmare, valoarea proprietăților evaluate prin metoda veniturilor a scăzut în total cu 1.761.202 RON.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 32 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Rata de capitalizare (randamentul) exprimă raportul dintre venitul operațional net preconizat pentru un an și valoarea totală a proprietății obținută din tranzacție. Aceasta nu exprimă performanța investiției, dar poate fi un indicator al performanței pieței imobiliare la un moment dat . Rata de capitalizare poate fluctua în funcție de previziunile privind veniturile și de variația valorii proprietății. Pentru analiza de senzivitate, s-a adăugat un procent de +0,25% la rata de capitalizare identificată de piață, ceea ce a dus la o variație potențială negativă a valorilor chiriei. Efectul global a condus la o scădere de 2.161.705 RON a valorii juste a clădirilor. Pentru a oferi o indicație cu privire la fiabilitatea datelor de intrare utilizate la determinarea valorii juste, Societatea și-a clasificat activele nefinanciare în cele trei niveluri prevăzute de standardele internaționale de raportare financiară. O explicație a fiecărui nivel este prezentată în nota 3.21. Detaliile privind terenurile și clădirile deținute în proprietate de Societate, conform ultimelor rapoarte de evaluare întocmite în 2025, precum și informațiile privind ierarhia valorii juste la sfârșitul perioadei de raportare sunt următoarele: 31 Decembrie 2025 Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Terenuri si cladiri - - 250.290.844 31 Decembrie 2024 Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Terenuri si cladiri - - 222.570.259 Suma de 222.570.259 RON se referă la ultimul raport de reevaluare care a avut loc în anul 2022. Dacă terenurile și clădirile Societății ar fi fost evaluate la costul istoric net de amortizare cumulată, valoarea lor contabilă ar fi fost cea prezentată mai jos: 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Terenuri 51.074.011 52.421.011 Construcții 89.582.621 13.860.633 TOTAL 66.281.644 140.656.632 5.3. Imobilizări necorporale Imobilizările necorporale sunt amortizate liniar, pe o perioadă de 3 ani și includ licențe software, concesiuni, brevete și alte imobilizări necorporale, dezvoltarea site-ului web și dezvoltarea aplicațiilor IT interne. În cursul anului 2025, costurile suportate pentru dezvoltarea site-ului web care au îndeplinit criteriile de capitalizare prevăzute de IAS 38 Imobilizări necorporale au fost capitalizate ca o nouă imobilizare necorporală, în valoare de 533.811 RON, care se amortizează pe o perioadă de 3 ani. Costul capitalizat pentru alte active necorporale, precum dezvoltarea de aplicații IT interne, alături de alte aplicații contabile, a fost recunoscut în cursul anului, în valoare de 7.198.134 RON. De asemenea, costurile capitalizate în cursul anului pentru proiecte de cercetare și dezvoltare în scopuri medicale se ridică la o sumă totală de 3.676.492 RON. 6. STOCURI 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Materiale consumabile 17.308.445 15.172.807 Alte elemente de inventar 235.297 148.068 TOTAL 17.543.742 15.320.875 În anii 2025 și 2024 nu s-a înregistrat nicio sumă ca și cheltuială pentru stocurile evaluate la valoarea netă de realizare. 7.1. CREANȚE COMERCIALE 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Creanțe comerciale 144.738.814 128.557.860 Ajustari de valoare pentru clienți incerți (34.085.853) (31.394.866) TOTAL 110.652.961 97.162.994 Riscul de credit pentru Societate se referă în principal la creanțele comerciale din cursul normal al activității. Respectarea de către clienți a condițiilor de credit convenite este monitorizată regulat și îndeaproape. În cazul în care plățile sunt întârziate de către clienți, se iau măsuri pentru a restricționa accesul la servicii sau contractele sunt reziliate.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 33 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Anumiți clienți, care sunt instituții publice sau cvasipublice, sau filiale ale Societății, pot beneficia de termene de plată mai lungi, iar serviciile pot continua să fie prestate chiar și în cazul în care sumele sunt restante, pe baza evaluării de către conducere a unui risc de credit mai redus. Termenul mediu de încasare pentru serviciile oferite este de 90 de zile. Nu se percepe dobândă pentru creanțele comerciale în primele 90 de zile de la data emiterii facturii, ceea ce reprezintă, de asemenea, termenul contractual mediu. Valoarea contabilă a activelor financiare, evaluată la cost amortizat, reprezintă expunerea maximă la credit. Nu există îmbunătățiri ale creditului sau garanții deținute care ar compensa aceste sume. Deoarece baza de clienți a Societății este foarte diversificată, în general nu există concentrări semnificative ale riscului de credit. Pe baza riscului de credit evaluat al clienților, creanțele comerciale ale Societății sunt împărțite între cele evaluate individual și cele evaluate colectiv. 31 decembrie 2025 Evaluare individuala Evaluare colectiva Total Creante comerciale 86.136.248 58.602.566 144.738.814 Ajustari de valoare pentru creante si pierderi din creante (7.425.082) (26.660.771) (34.085.853) Total 78.711.166 31.941.795 110.652.961 31 decembrie 2024 Evaluare individuala Evaluare colectiva Total Creante comerciale 76.665.601 51.892.259 128.557.860 Ajustari de valoare pentru creante si pierderi din creante (9.690.762) (21.704.103) (31.394.865) Total 66.974.839 30.188.156 97.162.994 Elementele evaluate individual includ în principal creanțe comerciale de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de la societățile din Grup. Pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a fost recunoscut în situațiile financiare din anii precedenți o ajustare pentru pierderi de credit așteptate în valoare de 7.425.082 RON, ca urmare a procedurilor judiciare inițiate la momentul respectiv. La 31 decembrie 2025 și 31 decembrie 2024, sumele, atât creanțele comerciale, cât și ajustarea de 100%, se află încă în soldul de închidere. Societatea aplică abordarea simplificată pentru constituirea provizioanelor pentru pierderi de credit anticipate prevăzută de IFRS 9, care impune utilizarea provizionului pentru pierderile anticipate pe durata de viață pentru toate creanțele comerciale care sunt analizate colectiv. A fost întocmită o matrice de provizioane pe baza ratelor istorice de neplată observate pe durata de viață anticipată a creanțelor comerciale, rezultând pierderi de credit anticipate care reflectă riscul predictiv pe tip de client. Modificările condițiilor economice au fost, de asemenea, luate în considerare ca parte a informațiilor prospective. Estimarea ajustărilor pentru pierderile de credit anticipate implică prognozarea condițiilor macroeconomice viitoare. Incorporarea elementelor prospective reflectă așteptările Societății. Creșterea PIB-ului (produsul intern brut), rata șomajului și rata inflației au fost utilizate ca factori macroeconomici considerați relevanți din punct de vedere statistic pentru creanțele comerciale analizate, cu prognoze medii pentru 2026-2027 incluse în model. Ajustarea aferentă pierderilor de credit anticipate, evaluat colectiv pe baza matricei de provizioane a Societății, a fost determinat după cum urmează: 31 decembrie 2025 Curenta <30 zile < 90 zile <180 zile <365 zile >365 zile Total Pierderi din credit preconizate 0,40% 4,56% 9,97% 24,16% 42,17% 86,25% Creante comerciale 25.522.157 614.496 591.429 665.907 1.375.761 29.832.816 58.602.566 Ajustari de valoare pentru creante si pierderi din creante (102.958) (28.014) (58.939) (160.877) (580.226) (25.729.757) (26.660.771) TOTAL 25.419.199 586.482 532.490 505.030 795.535 4.103.059 31.941.795 31 decembrie 2024 Curenta <30 zile < 90 zile <180 zile <365 zile >365 zile Total Pierderi din credit preconizate 0,33% 6,69% 12,28% 23,14% 35,07% 84,07% Creante comerciale 22.763.740 545.301 1.040.811 1.392.176 1.720.957 24.429.274 51.892.259 Ajustari de valoare pentru creante si pierderi din creante (75.771) (36.459) (127.776) (322.093) (603.475) (20.538.530) (21.704.103) TOTAL 22.687.969 508.842 913.034 1.070.084 1.117.482 3.890.744 30.188.156
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 34 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Pentru creanțele comerciale din categoria „>365 zile”, rata pierderilor de credit anticipate de 86,25% reprezintă o medie a ratelor pierderilor de credit anticipate, în funcție de vechimea creanțelor. Ratele pierderilor de credit așteptate variază de la 55,5% pentru creanțele din 2024 până în 2020. Pentru toate creanțele mai vechi de 2020, s-a calculat o ajustare pentru creanțe incerte pentru întreaga sumă, deoarece acestea au o rată de neplată de 100% și nu mai sunt incluse în procesul de colectare. O reconciliere a ajustărilor aferente pierderilor de credit anticipate este prezentată după cum urmează: 2025 2024 1 ianuarie 31.394.865 28.262.015 Valoare recunoscuta in contul de profit si pierdere 2.690.988 3.132.850 31 decembrie 34.085.853 31.394.865 Creanțele comerciale totale ale Societății față de părțile afiliate se ridică la suma de 60.647.197 (31 decembrie 2024: 48.667.306 RON) și au fost prezentate în Nota 23. 7.2. ALTE ACTIVE 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Avansuri plătite 11.217.916 7.002.229 Alte creanțe 16.447.950 16.295.842 Alte active 3.212.189 1.837.545 TOTAL 30.878.055 25.135.616 La 31 decembrie 2025, alte active se ridicau la 30.878.055 RON, comparativ cu 25.135.616 RON la 31 decembrie 2024, reprezentând o creștere de 5.742.439 față de anul precedent. Variația este atribuită în principal unei creșteri a avansurilor plătite de 4.215.687 RON, reflectând plăți în avans mai mari și avansurile acordate în cursul normal al operațiunilor. 8. NUMERAR ȘI ECHIVALENTE DE NUMERAR 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Conturi la bănci 17.274.328 13.992.862 Numerar în casă 863.759 620.548 Echivalente de numerar 514.524 722.360 TOTAL 18.652.611 15.335.770 Pentru valoarea contabilă a conturilor curente gajate în vederea garantării împrumuturilor, vă rugăm să consultați Nota 14. 9. CHELTUIELI ÎN AVANS La 31 decembrie 2025, Societatea are cheltuieli în avans în valoare de 2.878.220 (3.422.223 RON la 31 decembrie 2024). Soldul cheltuielilor în avans la 31 decembrie 2025 constă în principal din comisioane amânate pentru finanțarea aferentă împrumutului sindicalizat pentru facilități neutilizate și sume precum polițe de asigurare pentru profesioniști și active corporale. 10. DATORII COMERCIALE ȘI ALTE DATORII 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Furnizori 192.556.694 173.416.999 Furnizori de imobilizări 33.685.277 32.048.975 Datoria aferenta contractelor 5.382.166 1.976.266 TOTAL 231.624.137 207.442.240 Soldul furnizorilor este alcătuit din datorii legate de achiziția de consumabile, materiale și mărfuri. Datoriile către furnizorii de active fixe constau în datorii legate de achiziția de echipamente medicale. Totalul datoriilor comerciale ale Societății către societățile din Grup se ridică la 119.536.877 RON (31 decembrie 2024: 99.971.550 RON) și a fost prezentat în Nota 23.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 35 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 11. ALTE DATORII 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Datorii salariale și alte datorii( inclusiv contribuții) 12.771.404 9.796.385 Alte datorii 16.575.446 10.552.003 TOTAL 29.346.850 20.348.388 Creșterea de la 10.552.388 RON la 31 decembrie 2024 la 16.575.446 RON în anul curent este determinată în principal de majorarea soldului contului de venituri înregistrate în avans, ceea ce indică faptul că societatea a încasat sume mai mari în avans de la clienți, care vor fi recunoscute ca venituri în perioadele viitoare. 12. PROVIZIOANE 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Valoare contabilă la începutul anului 4.769.204 2.790.424 Debitat/(creditat) în profit sau pierdere - provizioane suplimentare recunoscute - 2.795.566 - sumele neutilizate reversate (994.035) - Sume utilizate in timpul anului (724.288) (816.786) 31 decembrie 3.050.881 4.769.204 Provizioanele înregistrate la 31 decembrie 2025 și 31 decembrie 2024 se referă la provizioane legate de concediile neefectuate, care acoperă 100% din soldul total. Soldul total a scăzut cu 1.718.323 RON față de anul precedent. 13. DATORII DE LEASING Contractele de leasing se referă la clădiri, vehicule și echipamente medicale. Drept de utilizare Constructii Vehicule Echipamente Total Cost Valoare la 31 decembrie 2024 144.918.989 15.284.402 24.057.160 184.260.550 Intrari 19.132.873 7.321.693 481.509 26.936.076 Iesiri (3.797.941) (142.731) (14.650.244) (18.590.915) Valoare la 31 decembrie 2025 160.253.921 22.463.365 9.888.426 192.605.711 Amortizare cumulata Valoare la 31 decembrie 2024 105.220.708 12.447.756 17.748.074 135.416.538 Amortizare in an 24.080.997 2.235.497 961.561 27.278.055 Iesiri (3.508.691) (124.918) (11.939.073) (15.572.682) Valoare la 31 decembrie 2025 125.793.014 14.558.335 6.770.562 147.121.911 Valoare neta contabila Valoare la 31 decembrie 2024 39.698.281 2.836.646 6.309.086 48.844.012 Valoare la 31 decembrie 2025 34.460.907 7.905.030 3.117.864 45.483.799 31 decembrie, 31 decembrie, 2025 2024 Porțiunea pe termen lung - leasing 28.898.363 27.066.810 Porțiunea pe termen scurt - leasing 19.561.979 24.096.539 TOTAL 48.460.342 51.163.349
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 36 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 31 decembrie, 31 decembrie, Sume recunoscute in contul de profit și pierdere 2025 2024 Amortizarea dreptului de utilizare 27.278.055 28.874.133 Cheltuieli cu dobanzile pentru datoriile de leasing (incluse în costul financiar) 2.472.326 2.749.951 (Pierderi) / Castiguri din contracte de leasing incheiate mai devreme (24.561) 6.338 Pierdere din diferente de curs valutar din contractele de leasing 1.170.164 16.849 Cheltuieli cu impozitul pe profit generate ca urmare a contractelor de leasing - - Cheltuieli aferente contractelor de leasing cu o perioada mai scurta de 1 an (incluse in cheltuielile cu chiria) 225.683 80.679 Cheltuieli aferente contractelor de leasing pentru active cu valoare mica care nu sunt prezentate mai sus (incluse in cheltuielile cu chiria) 276.108 267.454 Alte categorii 5.372.417 3.361.785 Ieșirile totale de numerar pentru leasinguri se ridică la 32.572.737 RON (2024: 32.323.561 RON) pentru contractele care intră sub incidența IFRS 16 (care se referă la închirierea de clădiri, vehicule și echipamente), din care 30.100.411 RON (2024: 29.573.610 RON) se referă la plăți de principal, iar 2.472.326 RON (2024: 2.749.951 RON) se referă la plăți de dobânzi. Pentru contractele de leasing referitoare la contracte pe termen scurt sau active cu valoare redusă, ieșirile totale de numerar se ridică la 501.791 RON (2024: 348.133 RON). Opțiuni de prelungire și reziliere Opțiunile de prelungire și reziliere sunt incluse în durata contractului de leasing numai atunci când Societatea are dreptul de a prelungi/rezilia unilateral și consideră că este rezonabil de cert că acest drept va fi exercitat. Pentru unele dintre contractele de leasing ale Societății cu opțiuni de prelungire, aceste criterii sunt considerate îndeplinite, iar opțiunea de prelungire este, prin urmare, inclusă în durata contractului de leasing, în cazurile în care prelungirea contractului este automată pentru încă un an. Unele dintre contractele de leasing imobiliar ale Societății conțin opțiuni de reziliere, având scopul de a asigura flexibilitate operațională. În cursul anului 2025, conducerea nu consideră că va exercita opțiunile de reziliere incluse în contractele de leasing reglementate de IFRS 16. 14. 1 DATORIE FINANCIARĂ NETĂ – ÎMPRUMUT SINDICALIZAT 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Descoperit de cont 10.197.000 9.948.200 Porțiunea pe termen scurt a imprumuturilor 32.718.945 58.861.845 Porțiunea pe termen lung a imprumuturilor 665.239.788 582.827.132 TOTAL 708.155.733 651.637.177 31 decembrie 31 decembrie 2024 2023 Numerar si echivalente de numerar 18.652.611 15.335.770 Imprumuturi (inclusiv overdraft) 708.155.733 651.637.177 Datorii de leasing 48.460.342 51.163.349 Datoria neta 737.963.464 687.464.756 Datoria curenta Overdraft 10.197.000 9.948.200 Portiunea curenta a datoriei de leasing 19.561.979 24.096.539 Portiunea curenta a datoriilor pe termen lung 32.718.945 58.861.845 Datoria pe termen lung Datorii de leasing 28.898.363 27.066.810 Datoria de pe termen lung 665.239.788 582.827.132 Creșteri ale facilității de credit în cursul anului 2025 La data de 25 martie 2025, Grupul și-a majorat facilitățile existente cu 50 de milioane EUR și cu o „Facilitate Acordeon” suplimentară de până la 25 de milioane EUR, prin semnarea unui act adițional la contractul de împrumut sindicalizat
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 37 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română existent. Sindicatul de bănci care a semnat majorarea împrumutului sindicalizat este format din Banca Comercială Română, în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentare, agent de facilitate, agent de garanție și finanțator, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania și ING Bank, în calitate de creditori inițiali. Societatea a contractat trei facilități de credit de la băncile sale finanțatoare, și anume Facilitatea A, Facilitatea B și Facilitatea C. Facilitatea A și Facilitatea C sunt destinate finanțării cheltuielilor de capital, precum și fuziunilor și achizițiilor, în timp ce Facilitatea B este contractată pentru a susține nevoile de capital de lucru ale Societății. Facilitatea A reprezintă facilitatea inițială acordată, care a fost utilizată integral, fără limită disponibilă rămasă, în timp ce Facilitatea C rămâne activă și continuă să ofere o limită disponibilă pentru investiții de capital și achiziții viitoare. Soldul împrumutului sindicalizat la 31 decembrie 2025 este de 696.122.052 RON (637.528.177 RON la 31 decembrie 2024) și este prezentat în tabelul de mai jos: Facilitatea B include o opțiune de reînnoire. Facilitatea D a fost transferată către Facilitatea A odată cu semnarea actului additional la contractul existent de împrumut sindicalizat. La 31 decembrie 2025, niciunul dintre membrii Grupului nu a încălcat vreo clauză aplicabilă a facilităților de finanțare. 14.2 DATORIE FINANCIARĂ NETĂ – ÎMPRUMUTURI SINDICALIZATE EXTERNE Pe lângă contractul de împrumut sindicalizat, Societatea a contractat și o facilitate de descoperit de cont de la Garanti Bank S.A.; suma utilizată la 31 decembrie 2025 este de 10.197.000 RON. Sumele prezentate mai sus în tabele ca împrumuturi totale reprezintă partea principală a împrumuturilor, restul sumelor reprezentând dobânzi acumulate în sold. 14.3 GARANȚII O reconciliere a mișcărilor de numerar și a celor fără numerar ale împrumuturilor de plătit și a datoriilor din leasing este prezentată în tabelul următor: Imprumuturi Leasinguri Descoperit de cont Total Datoria neta la 31 decembrie 2024 641.688.977 51.163.349 9.948.200 702.800.526 Miscari de numerar Fluxuri nete de numerar in legatura cu principalul 40.643.374 (30.100.411) - 10.542.963 Plati de dobanda (30.688.898) (2.472.326) - (33.161.224) Miscari non-monetare Contracte de leasing noi - 26.227.355 - 26.227.355 Ajustari pentru schimburi valutare 16.987.420 1.170.164 404.506 18.562.090 Alte miscari (non numerar) 29.327.860 2.472.210 - 31.800.070 Datoria neta la 31 decembrie 2025 697.958.733 48.460.341 10.352.706 756.771.780 Datorii din activitati de finantare *Alte modificări (mișcări nemonetare) conțin cheltuielile cu dobânzile acumulate. Tip împrumut Imobilizări corporale Conturi curente Valoare anuală contractuală Acțiuni Împrumut sindicalizat 292.872.504 13.563.135 66.090.275 nemonetare Totals 292.872.504 13.563.135 66.090.275 nemonetare Facilitatea de credit Rata dobânzii Moneda An scadent Total Credite la 31 decembrie 2025 Total Credite la 31 decembrie 2024 Facilitatea A EURIBOR 6M + marja relevanta EUR 2031 617.382.348 475.013.441 Facilitatea B EURIBOR 6M + marja relevanta EUR 2027 43.003.747 24.545.134 Facilitatea C EURIBOR 6M + marja relevanta EUR 2031 35.735.957 127.170.050 Facilitatea D EURIBOR 6M + marja relevanta EUR 2031 - 10.799.552 Totals 696.122.052 637.528.177
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 38 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 15. CAPITALUL SOCIAL ȘI PRIMA DE EMISIUNE Capitalul social emis, în termeni nominali, este format din 531.481.968 de acțiuni ordinare la 31 decembrie 2025 (31 decembrie 2024: 531.481.968), cu o valoare nominală de 0,25 RON pe acțiune. Deținătorii de acțiuni ordinare au dreptul la un vot pe acțiune în cadrul adunărilor generale ale acționarilor Societății, cu excepția acțiunilor proprii răscumpărate de Societate în cadrul programului de răscumpărare a acțiunilor. Toate acțiunile au rang egal și conferă drepturi egale asupra activelor nete ale Societății, cu excepția acțiunilor proprii. 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Capital social 132.870.492 132.870.492 Prime de emisiune (308.155) (308.155) TOTAL 132.562.337 132.562.337 În cursul anului 2025, Societatea a răscumpărat instrumente de capital propriu (acțiuni proprii) în valoare totală de 1.466.326 RON (2024: 1.078.836 RON) și nu a anulat nicio acțiune (2024: 0 RON). Nu a fost recunoscută nicio sumă pentru diferența dintre valoarea justă și costul acțiunilor proprii, întrucât nu s-a înregistrat nicio modificare (în comparație cu 2024, când suma recunoscută a fost de 308.155 RON și a fost inclusă ca o creștere a contului de primă de emisiune). Numărul total de acțiuni deținute de entitate este de 665.983 la 31 decembrie 2025 (427.042 la 31 decembrie 2024). Restul acțiunilor proprii din sold vor fi utilizate în continuare de Societate pentru a transfera gratuit acțiunile către angajații săi în cadrul programului de plăți pe bază de acțiuni (a se vedea Notele 3.17 și 3.20). 16. REZERVE Structura rezervelor Societății este prezentată mai jos: 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Rezerve legale (i) 8.456.933 8.456.932 Alte rezerve (ii) 29.491.129 27.895.073 Rezerve din reevaluare (iii) 111.306.809 106.464.509 TOTAL 149.254.871 142.816.514 (i), (ii) Rezerve generale și alte rezerve Sold inițial 36.352.005 35.227.339 Mișcări 1.596.057 1.124.666 Sold de închidere 37.948.062 36.352.005 (iii) Rezerve din reevaluare Sold inițial 106.464.509 106.464.509 Scădere din corecții de reevaluare - - Creștere din reevaluare 5.764.642 - Impozit amânat aferent reevaluării (922.342) - Sold de închidere 111.306.809 106.464.509 Celelalte rezerve au crescut în 2025 cu 1.596.057 RON (2024: 0 RON) ca urmare a planului de opțiuni pe acțiuni. Rezerva de reevaluare provine din reevaluarea terenurilor și clădirilor. În cursul anului 2025, Societatea a contractat un evaluator independent pentru a determina valoarea justă a terenurilor și clădirilor la 31 decembrie 2025. Diferența totală de reevaluare, care a fost înregistrată ca surplus de reevaluare în situația modificărilor capitalurilor proprii, se ridică la 5.764.642 RON. Atunci când terenurile sau clădirile reevaluate sunt vândute sau cedate în alt mod, partea din rezerva de reevaluare a proprietăților care se referă la activul respectiv și care este efectiv realizată este transferată direct în rezervele generale. Efectele impozitelor pe profit, rezultate din reevaluarea imobilizărilor corporale, sunt recunoscute și prezentate în conformitate cu IAS 12 Impozitul pe profit (a se vedea Nota 24). Începând cu 2025, valoarea justă a remunerațiilor bazate pe acțiuni la data acordării este recunoscută ca o cheltuială cu beneficii pentru angajați, cu o creștere a capitalurilor proprii în cadrul Alte Rezerve pentru remunerație bazată pe acțiuni, în sumă totală de 1.596.057 RON.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 39 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 17. VENITURI DIN CONTRACTE CU CLIENȚII Cifra de afaceri pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2025 a fost de 779.671.690 RON (perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2024: 716.937.391 RON) și include veniturile din servicii medicale, inclusiv veniturile din pachetele de prevenție pentru companii, precum și din servicii ambulatorii, servicii de spitalizare de zi și internare și servicii de laborator. Vă rugăm să consultați defalcarea de mai jos. 12 luni 2025 12 luni 2024 Variație Linie de afaceri Vânzări Vânzări 2025/2024 Clinici 219.242.234 28,1% 209.466.630 29,2% 4,7% Vânzări Corporative 217.296.227 27,9% 201.389.691 28,1% 7,9% Spitale 198.125.636 25,4% 173.208.866 24,2% 14,4% Laboratoare 144.447.747 18,5% 130.210.975 18,2% 10,9% Cheltuieli generale 559.846 0,1% 2.661.229 0,4% -79,0% TOTAL 779.671.690 100% 716.937.391 100% 9% % din Total Vânzări % din Total Vanzari Din totalul vânzărilor din 2025, aproximativ 13% (12% în 2024) provin din tratamentul pacienților asigurați prin Casa de Asigurări de Sănătate. Veniturile Societății sunt generate în România. Întreaga sumă inclusă în obligațiile contractuale la începutul anului (Nota 10) a fost înregistrată ca venit în 2025. 18.1 ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE 12 luni 2025 12 luni 2024 Alte venituri operationale 2.338.368 839.144 TOTAL 2.338.368 839.144 18.2 Venituri din dividende În cursul anului 2025, Societatea a înregistrat dividende în valoare de 24.943.785 RON de la filialele sale, din care suma de 4.459.492 RON a fost încasată în numerar până la sfârșitul anului, iar suma de 20.484.293 RON a fost compensată cu împrumuturi primite de la părți afiliate (Nota 23). 19. CHELTUIELI CU TERȚI 12 luni 2025 12 luni 2024 Servicii medicale 254.052.249 229.498.462 Marketing & Publicitate 583.891 52.273 Curatenie si spalatorie 7.688.679 6.472.830 Servicii financiare 5.432.336 5.017.051 Servicii juridice 5.518.948 4.308.166 Altele 7.738.515 8.130.143 Paza si securitate 2.203.191 1.873.987 Colectare deseuri si salubrizare 2.323.145 2.223.188 Servicii depozitare si arhivare 471.466 511.259 Servicii IT 465.614 530.714 Servicii de logistica si telecomunicatii 136.960 167.582 Acreditari si autorizatii 497.532 499.121 TOTAL 287.112.526 259.284.776 Aproximativ 88% din totalul cheltuielilor cu terții înregistrate în anii 2025 și 2024 se referă la contracte de colaborare încheiate cu medicii. Aceste contracte acoperă în principal servicii medicale furnizate de practicieni independenți (inclusiv consultații, investigații și intervenții chirurgicale), care își desfășoară activitatea în baza unor acorduri de colaborare, și nu a unor contracte de muncă. Costurile aferente sunt în mare parte de natură variabilă și sunt direct corelate cu volumul și complexitatea serviciilor medicale prestate, reflectând modelul operațional al Societății și flexibilitatea acesteia în gestionarea capacității personalului medical. Sumele incluse în categoria „Altele” reprezintă cheltuieli cu terții care nu pot fi detaliate suplimentar și acestea reprezintă 3% din totalul cheltuielilor cu terții (2024: aproximativ 3%).
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 40 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 20. ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE 12 luni 2025 12 luni 2024 Utilitati 9.119.640 8.797.143 Cheltuieli cu intretinerea si reparatiile 6.752.937 6.245.405 Chirii 5.874.208 3.709.918 Prime de asigurare 1.722.572 1.982.223 Reclama si publicitate 18.611.347 15.686.744 Comunicatii 2.406.008 2.379.998 Alte cheltuieli administrative si de exploatare 8.523.103 5.921.260 TOTAL 53.009.815 44.722.691 Pe linia de Alte cheltuieli administrative si de exploatare este inclusă o sumă de 7.186.658 RON (2024: 2.949.239 RON), aferentă în principal sumelor recunoscute pe cheltuială legate de garanții executate de furnizori și recunoscute ca și cheltuială. 21. CHELTUIELI CU PERSONALUL DE MANAGEMENT Structura personalului Societății este descrisă mai jos: 12 luni 12 luni 2025 2024 Conducere 40 43 Personal 1.989 1.949 Total 2.029 1.992 Beneficiile pe termen scurt (cheltuieli salariale) plătite de Societate, pe categorii de personal, sunt descrise mai jos: 12 luni 12 luni 2025 2024 Conducere 23.048.494 26.905.665 Personal 208.271.025 184.165.541 Total 231.319.520 211.071.206 Pentru cheltuielile cu personalul de conducere cheie, vă rugăm să consultați Nota 23 (b). Planul de opțiuni pe acțiuni (SOP) În cadrul Adunării Generale Anuale a Acționarilor din 10 octombrie 2024, acționarii Societății au aprobat Politica de Remunerare, care stabilește cadrul pentru un plan de stimulare pe termen lung pentru conducerea executivă, bazat pe acordarea de acțiuni gratuite. Planul este implementat de Consiliul de Administrație, cu sprijinul unui consultant independent din cadrul Big4, cu expertiză relevantă în acest domeniu, care a realizat o analiză comparativă a companiilor similare din România și din regiune, și este conceput pentru a alinia interesele conducerii cu cele ale acționarilor, prin recompensarea performanței pe termen lung. În cadrul planului, managerii executivi, inclusiv Directorul General, au dreptul să primească un număr de acțiuni sub rezerva îndeplinirii condițiilor de învestire legate de vechime și performanță. Perioada de învestire este de patru ani, învestirea având loc atât anual, în tranșe egale de 25%, cât și cumulativ la sfârșitul întregii perioade de învestire. Planul se bazează pe indicatori-cheie de performanță pe termen lung care reflectă contribuția colectivă a conducerii executive. În același timp, conducerea executivă a identificat persoane-cheie din cadrul organizației care, prin rolul lor strategic și contribuția la dezvoltarea Grupului, au fost incluse, începând cu exercițiul financiar 2025, într-un program SOP dedicat. Acest program reflectă principiile și structura SOP aplicabilă conducerii executive, cu obiectivul de a stimula performanța și de a consolida retenția în rândul resurselor critice pentru organizație. În cazul lor, indicatorii-cheie de performanță au fost stabiliți și aprobați de Consiliul de Administrație, în conformitate cu obiectivele strategice ale Grupului și cu responsabilitățile specifice fiecărui rol. Structura acestor indicatori este aliniată cu cea utilizată pentru conducerea executivă, urmărind asigurarea unui cadru coerent și echitabil de evaluare a performanței în cadrul organizației. Numărul total de acțiuni care urmează să fie acordate în cadrul Planurilor de opțiuni pe acțiuni pentru perioada 2025– 2029 se ridică la maximum 2.004.763 de acțiuni, ceea ce reprezintă 0,3772% din capitalul social al societății-mamă și corespunde numărului total de instrumente aflate în circulație la sfârșitul anului. În perioada de raportare, nu au existat instrumente exercitate, expirate sau pierdute. Acțiunile vor fi alocate beneficiarilor SOP (conducerea executivă și persoanele-cheie desemnate de conducerea executivă), sub rezerva îndeplinirii condițiilor de învestire legate de vechime și performanță pe parcursul perioadei de învestire de patru ani.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 41 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Cheltuiala cu plățile pe bază de acțiuni este recunoscută la valoarea justă a acțiunilor la data acordării și se ridică la 1.596.057 RON pentru exercițiul financiar încheiat în 2025 (2024: 0 RON). Aceasta reprezintă o contabilizare pe bază de angajament, bazată pe numărul estimat de alocări care se preconizează că vor fi dobândite și pe partea din perioada de dobândire scursă până la data respectivă. Această sumă nu reprezintă un drept confirmat pentru angajații și directorii care participă la program. Dobândirea definitivă a drepturilor este condiționată atât de continuarea raporturilor de muncă, cât și de îndeplinirea efectivă a condițiilor de performanță evaluate la sfârșitul perioadei de performanță. În consecință, suma recunoscută în final poate diferi de provizionul înregistrat în anul curent. Societatea a aplicat un model de simulare Monte Carlo pentru a determina valoarea justă a planului de plată pe bază de acțiuni, prin simulări explicite ale prețului acțiunilor Societății pe o perioadă de patru ani. Simularea Monte Carlo încorporează parametri calibrați pe baza datelor istorice analizate din ultimii cinci ani. Vă rugăm să consultați și Nota 23b) privind remunerația personalului cheie de conducere. 22. REZULTATUL FINANCIAR NET 12 luni 2025 12 luni 2024 Alte cheltuieli financiare (1.270) - Pierderea din efectul cursului valutar (17.469.966) (405.508) Costul finantarii (36.049.590) (44.090.127) Comisioane bancare (2.065.184) (1.722.819) Venituri din dobanzi 12.899.548 13.005.328 PIERDEREA FINANCIARA NETA (42.686.462) (33.213.126) 23. PĂRȚI AFILIATE (a) Acționari principali La 31 decembrie 2025, structura acționariatului Med Life S.A. este prezentată mai jos: Capital emis Număr acțiuni % Cristescu Mihaela Gabriela 74.642.760 14,04% Fondul de Pensii administrat privat NN 70.356.940 13,24% Marcu Mihail 66.944.828 12,60% Marcu Nicolae 51.981.600 9,78% Fondul de Pensii administrat privat AZT Viitorul Tău (Allianz Tiriac) 46.219.200 8,70% Fondul de Pensii administrat privat Metropolitan Life 41.860.925 7,88% International Finance Corporation (IFC) 24.110.400 4,54% Persoane Juridice 132.295.686 24,89% Med Life S.A. 665.983 0,13% Persoane Fizice 22.403.646 4,22% TOTAL 531.481.968 100,00% Tehnica de evaluare Metoda de analiză Simulare Monte Carlo Număr de simulări 50.000 Date de intrare semnificative Data acordării 30 aprilie 2025 Prețul acțiunii la data acordării 6.22 Preț mediu ponderat al acțiunii 7.06 Preț mediu ponderat de exercitare nu se aplică Durata estimată a planului 4 ani Rata dobânzii fără risc 4.81% Randament estimat al dividendelor (bazat pe performanța anterioară) 0% Cheltuială totală înregistrată pentru perioada 30 aprilie 2025 - 31 decembrie 2025 1.596.057
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 42 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română La 31 decembrie 2024, structura acționariatului Med Life S.A. era prezentată mai jos: Număr acțiuni % Cristescu Mihaela Gabriela 74.642.760 14,04% Marcu Mihail 72.944.828 13,72% Fondul de Pensii administrat privat NN 70.356.940 13,24% Marcu Nicolae 54.631.600 10,28% Fondul de Pensii administrat privat AZT Viitorul Tău (Allianz Tiriac) 46.219.200 8,70% Fondul de Pensii administrat privat Metropolitan Life 34.763.991 6,54% International Finance Corporation (IFC) 24.110.400 4,54% Persoane juridice 125.066.423 23,53% Med Life S.A. 427.042 0,08% Persoane fizice 28.318.784 5,33% TOTAL 531.481.968 100,00% (b) Remunerația Comitetului executiv și a Consiliului de administrație – cheltuieli cu personalul cheie de conducere Remunerațiile acordate membrilor Comitetului executiv, care sunt considerați personal de conducere cheie, au fost următoarele: 12 luni 2025 12 luni 2024 Comitetul Executiv 7.560.472 8.179.674 din care: Beneficii pe termen scurt 6.528.552 8.179.674 Remuneratie 5.041.228 7.959.806 Beneficii 226.485 219.868 Stimulente pe termen scurt 1.260.839 - Remuneratii pe baza de actiuni 1.031.920 - Stimulente pe termen lung 1.031.920 - Remunerația Comitetului Executiv include plățile efectuate către membrii conducerii în temeiul contractelor de mandat încheiate cu Societatea pe o perioadă de patru ani, precum și provizioanele pentru componentele de stimulare pe termen scurt (STI) și pe termen lung (LTI), calculate în conformitate cu prevederile Politicii de remunerare a Societății. Acordarea de acțiuni condiționată de performanță Acorduri de plată pe bază de acțiuni Societatea operează un plan de stimulare pe termen lung („LTIP”) în cadrul căruia angajaților și directorilor selectați li se acordă beneficii sub formă de acțiuni. În cursul anului, Societatea a acordat beneficii sub formă de acțiuni (a se consulta nota 21 pentru numărul total de acțiuni acordate) care se dobândesc sub rezerva îndeplinirii unor condiții de performanță specificate. Condiții de performanță Acțiunile acordate se dobândesc pe parcursul unei perioade de performanță de patru ani, dobândirea având loc atât anual, în tranșe egale de 25%, cât și cumulativ la sfârșitul întregii perioade de dobândire, și sunt condiționate de continuarea angajării și de îndeplinirea unei serii de indicatori de performanță de piață și non-piață, aprobate anual de Comitetul de remunerare. Recunoaștere în anul curent Deoarece LTIP a fost introdus în cursul anului curent, cheltuiala cu plățile pe bază de acțiuni recunoscută reprezintă o contabilizare pe baza numărului estimat de premii care se preconizează că vor fi acordate și a porțiunii din perioada de acordare scursă până la data respectivă. Această sumă nu reprezintă un drept confirmat pentru angajații și directorii care participă la program. Dreptul final depinde atât de continuarea angajării, cât și de îndeplinirea efectivă a condițiilor de performanță evaluate la sfârșitul perioadei de performanță, iar suma recunoscută în final poate diferi de cheltuiala înregistrată în anul curent. Vă rugăm să consultați Nota 21) pentru mai multe detalii. Comitetul executiv al Societății este alcătuit din următorii membri: - Dl Mihail Marcu în calitate de Director General și Membru al Comitetului Executiv; - Dl. Nicolae Marcu în calitate de Director de Sănătate și Operațiuni și membru al Comitetului Executiv; - Dl. Dorin Preda în calitate de Director General Adjunct și membru al Comitetului Executiv; - Dna Alina-Oana Irinoiu-Titu, în calitate de Director Financiar și membru al Comitetului Executiv. Remunerațiile acordate membrilor Consiliului de Administrație, care sunt considerați personal de conducere cheie, au fost următoarele:
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 43 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 12 luni 2025 12 luni 2024 Consiliul de administratie 4.157.742 4.099.181 din care: Beneficii pe termen scurt 4.157.742 4.099.181 Indemnizatii 3.916.295 3.860.308 Beneficii 241.447 238.873 În conformitate cu Politica de remunerare, membrii Consiliului de administrație nu beneficiază de o componentă variabilă a remunerației. Consiliul de administrație al Med Life S.A. este format din 7 membri, în baza unor contracte de administrare încheiate cu Societatea și aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor. Mandatele membrilor sunt pe o perioadă de 4 ani, începând cu data de 22 decembrie 2024, conform Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 1 / 21.11.2024. Componența Consiliului de Administrație al Medlife S.A. este următoarea: Mihail Marcu – Director Executiv – Președinte al Consiliului de Administrație Nicolae Marcu – Director Executiv – Membru al Consiliului de Administrație Dorin Preda – Director executiv – Membru al Consiliului de Administrație Ana Maria Mihaescu – Director neexecutiv – Membru al Consiliului de Administrație Dimitrie Pelinescu-Onciul – Director neexecutiv – Membru al Consiliului de Administrație Voicu Cheta – Director neexecutiv – Membru al Consiliului de Administrație Ovidiu Fer – Director neexecutiv – Membru al Consiliului de Administrație În cursul anului 2025 nu au existat modificări în componența Consiliului de Administrație al Medlife S.A. (c) Solduri și tranzacții cu filiale și alte părți afiliate Soldul creanțelor și datoriilor față de/către filiale și alte părți afiliate: Creanțe comerciale/Datorii comerciale Relațiile comerciale ale Societății cu filialele sale constau în prestarea de servicii medicale, închirierea de spații medicale și achiziționarea de materiale și mărfuri. Totalul creanțelor comerciale ale Societății față de părțile afiliate se ridică la suma de 60.647.197 RON (31 decembrie 2024: 48.667.306 RON) și face parte din Creanțele comerciale din situația poziției financiare. Totalul datoriilor comerciale ale Societății față de părțile afiliate se ridică la 119.536.877 RON (31 decembrie 2024: 99.971.550 RON) și face parte din categoria Datorii comerciale și alte datorii din situația financiară.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 44 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 31 decembrie 31 decembrie 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 2025 2024 Centrul Medical Panduri S.A. 2.093.392 1.374.044 11.259.472 8.570.418 Almina Trading S.A. 577.574 1.940.515 169.164 309.784 Anima Speciality Medical Services S.R.L. 4.245.492 4.730.841 3.725.659 9.540.139 Pharmalife Med S.R.L. 6.766 5.064 1.569.704 991.819 Policlinica de Diagnostic Rapid S.A. 9.608.941 11.702.059 29.246.183 21.161.684 Histo S.R.L. 1.233 1.233 675.785 564.607 Genesys Medical S.R.L. 4.604.338 806.210 13.847.096 10.122.262 Policlinica de Diagnostic Rapid Medis S.R.L. 140.270 1.033.888 1.892.242 2.868.592 Biotest Med S.R.L. 4.754.887 3.072.909 12.455.057 10.329.946 Vital Test S.R.L. - - 1.223.199 1.223.199 Centrul Medical Sama S.A. 4.735.252 3.380.419 9.904.443 7.709.159 Ultratest Craiova S.A. 38.109 38.109 - - Bahtco Invest S.R.L. - - 1.453.216 827.604 Medapt S.R.L. - - 832.033 832.033 SC Rur Medical SRL 244.108 244.108 1.134.616 1.134.616 Stem Cells Bank S.A. 6.417.032 5.240.775 - - Dent Estet Clinic S.A. 106.618 109.149 287.799 159.368 Medlife Ocupational S.R.L. 55.990 55.990 - - Solomed Clinic S.A. 3.638.653 2.809.595 4.207.706 3.050.794 Clinica Polisano S.R.L. 7.329.737 5.493.146 6.779.106 4.863.956 Prima Medical S.R.L. 46.639 46.639 210.197 133.502 Aspen Laborator Dentar S.R.L. 2.051 1.300 - - Solomed Plus S.R.L. 2.875 2.875 1.734.424 1.481.712 Valdi Medica S.A. 3.251.414 2.062.941 616.799 455.168 Sfatul Medicului S.R.L. 196.227 188.067 41.870 105.351 Spital Lotus S.R.L. 1.244.288 1.199.190 868.863 510.167 Centrul Medical Micromedica S.R.L. 70.053 678.325 1.568.491 1.702.419 Onco Team Diagnostic S.R.L. 75.922 26.797 6.294.101 7.270.485 Badea Medical S.R.L. 4.581 - 199.480 32.614 Pharmachem Distributie S.R.L. 8.216 - 3.940.354 2.955.041 Dent Estet Ploiesti S.R.L. 4.571 - - - Expert Med Centrul Medical Irina S.R.L. - - 61.055 14.036 Krondent S.A. 1.298 - - - Medica S.A. - - - 66.154 Stomestet S.A. - - 75.391 36.193 Costea Digital Dental S.R.L. 2.183 - - - MNT Heathcare Europe S.R.L. 461.521 621.801 4.500 4.500 SC Pro Life Clinics SRL - - 38.439 15.946 Onco Card S.R.L. - - 168.416 96.958 Tomorad Expert S.R.L - - 8.899 6.081 Sweat Concept One S.A. 570 - - - Alinora Optimex S.R.L. - - 460.501 460.501 Sanopass S.R.L. 23.236 - 5.440 49.403 Medici's S.R.L. 2.485.142 1.379.732 952.062 - M-Profilaxis S.R.L. 1.188.225 - - - Muntenia Medical Competences S.A. - - 21.968 36.253 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita S.A - - 188.475 153.318 Laborator Cuza Voda S.R.L. 860.232 417.503 - - Provita Pain Clinic S.A. - - 8.145 2.866 Dent Estet Genesys S.R.L. 1.542 - - - Green Dental Clinic S.R.L. 407 602 - - Micromedica Roman S.R.L. - - 67.790 6.560 Euromedica Hospital S.A. 165.850 - 17.457 - Centrul Medical Antares S.R.L. 8.217 - 63.491 - Personal Genetics S.R.L. 1.850.010 - 874.995 - Policlinica Union S.R.L. 83.577 - 77.449 - Routine Med S.A. - - 76.960 - Părți afiliate* 9.958 3.482 228.385 116.345 Total 60.647.197 48.667.306 119.536.877 99.971.550 Creante Datorii *Părțile afiliate se referă la acționari și la alte societăți deținute direct de acționari, care nu fac parte din Grupul Medlife Alte datorii față de părți afiliate În contul „Alte datorii” este inclusă suma de 1.761.907 RON (31 decembrie 2024: 1.761.907) referitoare la Policlinica Diagnostic Rapid, filială a Med Life S.A. Alte creanțe față de părți afiliate La „Alte active” este inclusă o sumă intragroup în valoare de 13.720.571 RON, reprezentând în cea mai mare parte dividende distribuite de subsidiare și neîncasate.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 45 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Împrumuturi acordate părților afiliate – solduri 31 Decembrie, 31 Decembrie, 31 Decembrie, 31 Decembrie, 2025 2024 2025 2024 Valdi Medica S.R.L. - - 325.798 375.798 Bahtco Invest S.R.L. 44.888.299 46.478.017 17.100.262 13.983.200 MedLife Ocupational S.R.L. - 188.531 1.028 266.881 Stem Cells Bank S.A. 30.816.936 24.789.936 7.322.701 4.969.747 Clinica Polisano S.R.L. 4.577.171 7.314.977 9.201.427 8.686.869 Personal Genetics S.R.L. 1.827.901 683.939 - - Anima Speciality Medical Services S.R.L. 1.353.605 10.353.605 3.765.190 3.398.801 Sfatul Medicului S.A. 4.310.500 4.210.500 1.380.479 1.008.025 Pharmalife Med S.R.L. 8.439.358 8.439.358 3.215.333 2.484.764 RMC Medlife Holding Kft. - 4.606.017 145.416 159.063 Routine Med S.A. 1.000.000 - 83.182 - All Clinic S.R.L. 406.600 - 771 - Badea Medical S.R.L. 867.860 867.860 229.879 154.808 MNT Healthcare Europe S.R.L 5.790.384 5.790.384 606.044 370.661 Sanopass S.A. 4.326.101 4.326.101 1.219.009 844.801 Solomed Clinic S.A. - - - 101.923 Sweat Concept One S.R.L. 4.786.000 22.883.930 781.721 3.642.107 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita S.A. 36.544.816 13.890.550 3.208.533 1.104.800 Medicis S.A. 10.378.000 1.988.000 549.445 12.833 Pharmachem Distributie S.A. 7.914.243 7.914.243 - - Policlinica de Diagnostic Rapid S.A. 182 12.420 - - Total 168.227.956 164.738.368 49.136.218 41.565.081 Solduri Împrumuturi acordate Dobândă de primit Scăderea valorii împrumutului acordat societății Sweat Concept de către Med Life S.A. la data de 31 decembrie 2025, comparativ cu 31 decembrie 2024, rezultă din conversia împrumutului în capital social prin majorarea participației cu 14,95% (a se vedea nota 4.2). Soldurile împrumuturilor acordate părților afiliate includ, de asemenea, suma de 15.308.716 RON (2024: 14.722.878 RON), valori care se regăsesc în situația poziției financiare la linia Alte active financiare. Veniturile totale din dobânzi recunoscute în perioadă au fost în valoare de 11.775.277 RON (12.760.406 RON la 31 decembrie 2024). Totalul cheltuielilor cu dobânzile recunoscute în perioadă a fost de 1.542.358 RON (978.475 RON la 31 decembrie 2024). Conducerea a calculat impactul contabilizării la cost amortizat și a concluzionat că impactul asupra pierderilor de credit anticipate nu este semnificativ. Nu există garanții constituite pentru contractele de împrumut, pentru sumele acordate părților afiliate, iar ratele dobânzilor variază între 4% și 5% pentru EUR și între 8% și 9% pentru RON. Împrumuturi primite de la părți afiliate – solduri 31 Decembrie, 31 Decembrie, 31 Decembrie, 31 Decembrie, 2025 2024 2025 2024 Policlinica de Diagnostic Rapid Medis S.R.L. - - 39.160 39.160 Policlinica de Diagnostic Rapid S.A. 1.960.373 - 58.507 1.624 Onco Card S.R.L. 4.000.000 - 259.888 - Med Life Broker de Asigurare si Reasigurare S.R.L. - 659.000 - 105.066 Prima Medical S.R.L. 800.134 1.700.000 287.061 154.892 Almina Trading S.A. 3.457.641 457.637 1.068.000 754.581 Genesys Medical Clinic S.R.L. 6.731.769 6.731.769 1.814.472 1.232.178 Spital Lotus S.R.L. 659.725 359.725 879.347 624.373 Med Life Ocupational S.R.L. 1.094.000 - 22.348 - Centrul Medical Micromedica SRL - - - - Policlinica Union S.R.L. - 1.500.000 119.441 4.977 Stomestet S.A. 1.000.000 1.000.000 95.273 8.769 Solomed Clinic S.A. 3.000.000 3.000.000 157.580 - Biotest Med S.R.L. - - 2.883 - MNT Asset Management S.R.L. - - 4.345 - Valdi Medica S.R.L. - 17.820 - - Total 22.703.643 15.425.951 4.808.305 2.925.620 Solduri Împrumuturi primite Dobândă de plătit Nu sunt furnizate garanții pentru contractele de împrumut, pentru sumele primite de la părți afiliate, iar ratele dobânzilor variază între 4% și 5% pentru EUR și între 8% și 9% pentru RON.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 46 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Împrumuturi acordate părților afiliate – mișcări 2025 2024 2025 2024 Valdi Medica S.R.L. - 8.192.976 50.000 10.080.024 Bahtco Invest S.A. 10.473.975 9.415.967 12.619.031 5.939.642 MedLife Ocupational S.R.L. - - 467.608 125.000 Stem Cells Bank S.A. 6.127.000 4.530.350 100.000 30.000 Clinica Polisano S.R.L. 1.500.000 20.850 4.216.956 14.416.118 PERSONAL GENETICS SRL 17.105 - - 1.501.559 ANIMA SPECIALITY MEDICAL SERVICES SRL - - 9.000.000 - Sfatul Medicului S.R.L. 100.000 - - - Pharmalife Med S.R.L. 690.000 733.270 690.000 733.270 RMC Medlife Holding Kft. - 3.828.908 - 317.303 ROUTINE MED S.A. 2.000.000 - 1.000.000 - ALL CLINIC 406.600 - - - Badea Medical S.R.L. - 140.000 - - MNT Healthcare Europe S.R.L - 1.000.000 - 1.000.000 Sanopass S.A. - - - - Solomed Clinic S.A. - - - - Sweat Concept One S.R.L. 6.235.000 8.073.500 49.000 - CDTP Provita 26.654.266 4.694.920 4.000.000 - Medicis S.A. 8.390.000 1.988.000 - - Policlinica de Diagnostic Rapid S.A. - - 11.277 - Total 62.593.946 42.618.741 32.203.872 34.142.916 Mișcări Împrumuturi acordate Rambursări primite Împrumuturi primite de la părți afiliate - mișcări 2025 2024 2025 2024 2025 2024 Policlinica de Diagnostic Rapid Medis S.R.L. - - - - - - Policlinica de Diagnostic Rapid S.A. 1.960.373 - - - - - Onco Card S.R.L. 4.650.000 - 650.000 - - - Med Life Broker de Asigurare si Reasigurare S.R.L. - 500.000 - - 659.000 - Prima Medical S.R.L. 800.000 1.700.000 - - 1.699.866 - Almina Trading S.A. 3.000.000 9.750.000 - 11.192.359 - - Genesys Medical Clinic S.R.L. - - - - - - Spital Lotus S.R.L. 4.800.000 6.725.000 - 6.365.275 4.500.000 - Med Life Ocupational S.R.L. 1.344.000 - 250.000 - - - Centrul Medical Micromedica SRL 1.912.163 550.000 - 550.000 1.912.163 - Policlinica Union S.R.L. - 1.500.000 1.500.000 - - - Stomestet S.A. - 1.000.000 - - - - Solomed Clinic S.A. - 3.000.000 - - - - Biotest Med S.R.L. 600.000 - 600.000 425.000 - - MNT Asset Management S.R.L. 2.798.730 - 2.798.730 - - - Valdi Medica S.R.L. - - - - 17.820 - Total 21.865.266 24.725.000 5.798.730 18.532.634 8.788.849 - Împrumuturi obținute Rambursări acordate Alte mișcări Mișcări fără numerar Mișcări de numerar (*) Decontările reprezintă compensarea împrumuturilor primite de la părți afiliate cu dividendele distribuite de filiale către MedLife S.A.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 47 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Tranzacții cu părți afiliate: Vânzări și achiziții de servicii 2025 2024 2025 2024 Policlinica de Diagnostic Rapid S.A. 5.486.884 5.301.649 7.625.435 7.352.070 Policlinica de Diagnostic Rapid Medis S.R.L. 310.699 323.938 92.854 92.585 Bahtco Invest S.R.L. - - 17.666.931 16.045.637 Genesys Medical S.R.L. 3.794.921 4.280.265 3.669.880 3.631.265 Biotest Med S.R.L. 1.681.974 1.389.930 2.131.557 2.021.667 Centrul Medical Sama S.A. 1.354.831 1.079.691 2.345.287 2.348.644 Prima Medical S.R.L. - - 76.695 73.710 Aspen Laborator Dentar S.R.L. 7.495 6.056 - - Almina Trading S.A. 1.988.490 1.801.030 1.146.306 1.048.833 Centrul Medical Panduri S.A. 717.900 638.921 6.586.882 5.287.328 Dentestet 4 Kids S.R.L. - 15.075 - - Dent Estet Clinic S.A. 100.276 93.261 1.033.109 903.261 Green Dental S.R.L. 4.545 5.345 - - Clinica Polisano S.R.L. 1.829.074 1.614.589 1.854.397 1.582.073 Solomed Clinic S.A. 829.058 690.751 1.125.105 963.392 Anima Speciality Medical Services S.R.L. 1.015.161 785.124 3.093.901 2.583.681 Stem Cells Bank S.A. 1.016.077 927.081 - - Valdi Medica S.A. 1.188.475 986.943 161.631 198.162 Sfatul Medicului S.R.L. 8.160 8.507 167.665 125.529 Pharmalife Med S.R.L. 6.835 6.191 514.934 275.411 Centrul Medical Micromedica S.R.L. 291.508 260.958 765.856 1.340.141 Micromedica Roman S.R.L. - - 61.230 6.560 Centrul Medical Antares S.R.L. 227.301 - 58.190 5.301 Onco Team Diagnostic S.R.L. 61.626 6.507 6.847.616 4.802.519 Spital Lotus S.R.L. 2.045.099 1.932.706 336.218 370.241 Dent Estet Ploiesti S.R.L. 13.217 12.303 - - Personal Genetics S.R.L. 1.910.589 - 722.210 - Euromedica HospItal S.A. 186.973 - 17.457 - Sweat Concept One S.A. 9.763 - - - Krondent S.R.L. 13.025 11.507 - - Costea Digital Dental S.R.L. 8.971 10.043 - - Pharmachem Distributie S.R.L. 51.356 49.811 5.988.304 6.035.052 SC M-Profilaxis S.R.L. 697.407 494.465 - - Badea Medical S.R.L. 2.634 2.169 229.907 236.572 SC Histo S.R.L. - - 105.873 97.429 Solomed Plus S.R.L. - 1.719 257.337 273.948 Tomorad Expert S.R.L. - - 2.585 1.765 Centrul de Diagnostic si Tratament Provita S.A. - - 363.878 471.073 Dent Estet Genesys S.R.L. 6.163 5.905 - - Medici's S.R.L. 1.105.410 911.060 1.198.159 192.482 Laborator Cuza Voda S.R.L. 604.823 560.327 - - Muntenia Medical Competences S.A. - - 24.285 13.213 MNT Healthcare Europe S.R.L. 1.795.570 1.237.009 - - Routine Med S.A. - - 76.430 - Sanopass S.A. 102.462 147.666 571.497 894.201 Policlinica Union S.R.L. 525.095 552.797 31.873 18.841 Provita Pain Clinic S.A. - - 59.749 50.842 Onco Card S.R.L. - - 66.275 57.026 Medica S.A. - - 48.042 56.404 Pro Life Clinics S.R.L. - - 40.265 29.253 Expert Med Centrul Medical Irina S.R.L. - - 47.839 18.808 Stomestet S.A. - - 64.430 56.728 Părți afliate* 68.368 18.039 700.800 700.982 Total 31.068.215 26.169.338 67.978.871 60.262.626 Vanzari Achizitii *Părțile afiliate se referă la acționari și alte societăți deținute direct de acționari, care nu fac parte din Grupul Medlife
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 48 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 24. IMPOZITARE 12 luni 12 luni 2025 2024 Cheltuieli cu impozitul pe profit 8.166.117 7.497.600 Venituri cu impozitul amânat (56.976) (613.034) Total cheltuiala / (venituri) cu impozitul pe profit 8.109.141 6.884.566 Profit înainte de impozitare 16.864.061 29.380.897 Cheltuiala cu impozitul utilizând cota statutara de 16% 2.698.250 4.700.944 Efectul fiscal al cheltuielilor nedeductibile 1.563.524 958.759 Sponsorizare/alte compensatii (1.209.819) 1.653.604 Ajustari in ceea ce priveste cheltuiala cu impozitul pe profit pentru anii precedenti - - Alte elemente (inclusiv tratament fiscal diferit) 5.162.333 (428.741) Impozitul pe profit datorat în perioada curentă 8.109.141 6.884.566 Impozit pe profit recunoscut în contul de profit și pierdere - Cheltuială / (Venit) 8.109.141 6.884.566 12 luni 12 luni 2025 2024 Datorii privind impozitul pe profit/venit la 1 ianuarie 2.256.090 97.549 Impozit pe profit/venit plătit în cursul perioadei (8.251.684) (5.339.059) Impozit pe profit de plată în anul curent 8.166.117 7.497.600 Datorii privind impozitul pe profit la 31 decembrie 2.170.523 2.256.090 Componente de impozit amânat 31 decembrie Modificări în 31 decembrie 2025 impozitul amânat 2024 Creanțe cu impozitul amânat Active imobilizate - - - Sume care se refera la provizionul de concedii neefectuate 488.141 (274.932) 763.073 Total creanțe cu impozitul amânat 488.141 (274.932) 763.073 Datorii cu impozitul amânat 31 decembrie Modificări în 31 decembrie 2025 impozitul amânat 2024 Alte elemente 104.872 - 104.872 Rezerve din reevaluare 17.541.474 590.435 16.951.039 Total datorii cu impozitul amânat 17.646.346 590.435 17.055.911 Datorii nete cu impozitul pe venit amânat 17.158.204 865.366 16.292.838
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 49 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Componente de impozit amânat 31 decembrie Modificări în 31 decembrie 2024 impozitul amânat 2023 Creanțe cu impozitul amânat Active imobilizate - - - Sume care se refera la provizionul de concedii neefectuate 763.073 316.605 446.468 Total creanțe cu impozitul amânat 763.073 316.605 446.468 Datorii cu impozitul amânat 31 decembrie Modificări în 31 decembrie 2024 impozitul amânat 2023 Alte elemente 104.872 - 104.870 Rezerve din reevaluare 16.951.039 (296.429) 17.247.468 Total datorii cu impozitul amânat 17.055.911 (296.429) 17.352.338 Datorii nete cu impozitul amânat 16.292.839 (613.034) 16.905.872 Societatea înregistrează impozitul pe profit la o rată de 16% asupra profiturilor calculate în conformitate cu legislația fiscală românească. Efectul net al modificării asupra soldurilor impozitului amânat recunoscute la 31 decembrie 2025, cu excepția impozitului amânat aferent rezervei de reevaluare care este recunoscută în capitalurile proprii, este reflectat în situația rezultatului global pentru exercițiul financiar încheiat la acea dată. În cursul anului 2025, Societatea a recunoscut impozitul amânat în legătură cu rezerva de reevaluare în valoare de 590.435 RON (296.429 RON la 31 decembrie 2024), din care 331.908 RON au fost înregistrate în contul de profit și pierdere, iar 922.342 RON au fost înregistrate în legătură cu reevaluarea care a avut loc în cursul anului 2025 prin situația rezultatului global. 25. MANAGEMENTUL CAPITALULUI Societatea își gestionează capitalul pentru a se asigura că va putea continua activitatea, maximizând în același timp randamentul pentru părțile interesate prin optimizarea echilibrului dintre datorii și capitaluri proprii. Structura capitalului Societății este alcătuită din datorii, care includ împrumuturile prezentate în Nota 14, numerar și echivalente de numerar prezentate în Nota 8 și capitaluri proprii, care cuprind capitalul social, rezervele și rezultatul reportat, astfel cum sunt prezentate în Notele 15 și 16. Departamentul de gestionare a riscurilor al Societății revizuiește periodic structura capitalului. Ca parte a acestei revizuiri, conducerea ia în considerare costul capitalului și riscurile asociate fiecărei clase de capital. Pe baza recomandărilor conducerii, Societatea își gestionează structura capitalului în principal prin distribuirea de dividende de la filiale, ținând cont de faptul că împrumuturile existente au fost contractate și pentru finanțarea achiziției de filiale, prin atragerea de finanțare nouă și rambursarea datoriilor existente. Societatea este entitatea-mamă a Grupului Medlife. Grupul s-a dezvoltat în 2025 în principal prin dezvoltare organică și într-o măsură mai mică prin achiziții. În cadrul expansiunii organice, Grupul este expus la o potențială pierdere de capital în cazul în care expansiunea sau noile activități nu își ating imediat obiectivele financiare, ceea ce are, de asemenea, un impact asupra Med Life S.A. Obiectivul Societății este de a utiliza fluxurile de numerar generate de unitățile sale de afaceri consacrate pentru a susține investițiile în noi proiecte organice, care implică de obicei o fază inițială de accelerare până la atingerea maturității. În acest context, Societatea menține un nivel adecvat de capital propriu pentru a acționa ca un tampon împotriva variațiilor potențiale ale performanței. Finanțarea prin îndatorare a fost utilizată în principal pentru a finanța achizițiile de filiale, ale căror rezultate sunt reflectate în situațiile financiare consolidate, dar și proiecte de dezvoltare organică. Atunci când evaluează adecvarea structurii sale de capital în raport cu activitățile și expunerile sale, Societatea monitorizează raportul dintre capitalul propriu total și împrumuturile și creditele purtătoare de dobândă nete (excluzând descoperirile de cont și nete de numerar și echivalente de numerar), așa cum este prezentat în tabelul de mai jos. Obiectivul pe termen mediu al Societății este de a menține acest raport la niveluri sustenabile, continuând în același timp să investească în dezvoltarea afacerii și în achiziții strategice, asigurând o structură de capital echilibrată între datorii și capitaluri proprii. 31 decembrie 31 decembrie 2025 2024 Imprumuturi purtatoare de dobanda (fara overdraft) 697.958.733 641.688.977 Numerar și echivalente de numerar 18.652.611 15.335.770 Imprumuturi de platit nete de numerar 679.306.122 626.353.207 Total capitaluri proprii 359.384.706 345.657.755 Raport imprumuturi fata de capitaluri proprii 0,53 0,55
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 50 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 26. GESTIONAREA RISCURILOR Consiliul de administrație al Societății are responsabilitatea generală pentru stabilirea și supravegherea cadrului de gestionare a riscurilor al Societății. Politicile de gestionare a riscurilor ale Societății sunt stabilite pentru a identifica și analiza riscurile cu care se confruntă Societatea, pentru a stabili limite și controale adecvate ale riscurilor și pentru a monitoriza riscurile și respectarea limitelor. Comitetul de audit este responsabil de monitorizarea și abordarea problemelor legate de eficacitatea și eficiența controalelor interne ale Societății, de conformitatea cu reglementările și de gestionarea riscurilor. În cursul desfășurării activității sale, Societatea este expusă la o serie de riscuri financiare, inclusiv riscuri de credit, de rată a dobânzii, de lichiditate și de curs valutar. Prezenta notă prezintă obiectivele, politicile și procesele Societății pentru gestionarea acestor riscuri, precum și metodele utilizate pentru măsurarea riscurilor. Funcția centrală de trezorerie joacă un rol important în gestionarea riscurilor financiare ale Societății, cu scopul de a controla și gestiona expunerea financiară și costurile financiare ale Societății, asigurând un echilibru între risc și costuri. (a) Riscul de credit Activele financiare care pot genera concentrări de risc de credit constau în principal din numerar, depozite pe termen scurt, creanțe comerciale și alte creanțe, precum și alte active financiare, precum și împrumuturi între companii. Echivalentele de numerar și depozitele pe termen scurt ale Societății sunt plasate la instituții financiare de renume, cu un rating de credit ridicat, din România. Creanțele comerciale sunt prezentate nete de provizionul pentru pierderi de credit anticipate. Riscul de credit cu privire la creanțele comerciale este limitat datorită numărului mare de clienți care alcătuiesc baza de clienți a Societății, care constă în principal atât din persoane fizice, cât și din companii. Aproximativ 54% din vânzările totale sunt efectuate în numerar, restul fiind bazate pe emiterea de facturi. Situația financiară a acestor clienți în raport cu bonitatea lor este evaluată în mod continuu. Societatea a dezvoltat, de asemenea, anumite proceduri pentru evaluarea persoanelor juridice în calitate de clienți înainte de semnarea contractelor, având ca scop furnizarea de pachete de servicii medicale (PPM-uri), precum și monitorizarea capacității acestora de a efectua plățile pe durata contractelor. De asemenea, Societatea a înființat un departament intern de colectare care monitorizează activ încasările primite de la clienți. Valorile contabile brute ale activelor financiare (înainte de provizioanele pentru pierderi din credite) incluse în situația situației financiare reprezintă expunerea maximă a Societății la riscul de credit în legătură cu aceste active. În anul 2025, doar 13% din vânzările Societății provin din tratarea pacienților asigurați prin CNAS (concentrarea riscului de credit) – dependența de clienții majori. La 31 decembrie 2025 și 31 decembrie 2024, Societatea nu a considerat că există o concentrare semnificativă a riscului de credit. Vă rugăm să consultați Nota 7 și Nota 23 pentru detalii suplimentare privind riscurile de credit ale creanțelor comerciale și altor creanțe, împrumuturilor acordate și provizioanelor pentru pierderi din credite anticipate, precum și Nota 3.11.1 Active financiare, pentru detalii suplimentare privind politicile contabile utilizate de Societate. (b) Riscul ratei dobânzii Riscul de rată a dobânzii este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze din cauza modificărilor ratelor dobânzilor de pe piață. Societatea este expusă riscului de rată a dobânzii deoarece împrumută fonduri la rate de dobândă variabile. Riscul mai ridicat este reprezentat de fondurile împrumutate în moneda națională, deoarece ratele dobânzilor sunt reevaluate periodic pe baza variației indicelui. Contractele de leasing încheiate în moneda națională sunt, de asemenea, expuse datorită procesului de reevaluare menționat mai sus, întrucât rata de actualizare în acest caz este legată de ratele interne de împrumut pentru fondurile retrase în moneda națională. Analiza de senzitivitate la rata dobânzii Analiza de senzitivitate de mai jos a fost determinată pe baza expunerii la ratele dobânzilor pentru instrumentele financiare purtătoare de dobândă la data raportării. Din totalul soldurilor restante atât pentru împrumuturi, cât și pentru contracte de leasing, numai sumele care se referă la împrumutul sindicalizat și la contractele de leasing (care se referă la chiria clădirilor, echipamentelor și vehiculelor) au fost luate în considerare pentru calculul senzitivitatii la rata dobânzii. Aceste sume, care au fost incluse în analiză, acoperă peste 90% din totalul soldurilor restante atât pentru împrumuturi, cât și pentru contracte de leasing. O creștere sau o scădere de 10% este utilizată la raportarea internă a riscului ratei dobânzii către personalul cheie de conducere și reprezintă evaluarea conducerii privind modificarea rezonabil posibilă a ratelor dobânzilor. Ipotezele utilizate nu s-au modificat față de anii precedenți.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 51 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Pe baza datelor istorice, conducerea Societății consideră că o creștere de 10% a ratei dobânzii este adecvată pentru a fi inclusă în analiza de senzitivitate efectuată în legătură cu măsurarea riscului ratei dobânzii. Luând în considerare valoarea totală a împrumuturilor și nivelul actual al ratei dobânzii (la 31 decembrie 2025), nu se preconizează nicio modificare mai mare de 10%. În cursul anului 2025, tendința descendentă a ratelor dobânzilor s-a materializat, ratele EURIBOR scăzând de la 2,5% la aproximativ 2%. La începutul anului 2026, rata EURIBOR a rămas în general stabilă, la aproximativ 2,0% - 2,1%. Conform previziunilor disponibile pe și euribor-rates.eu, se estimează că nivelul EURIBOR va rămâne la un nivel mediu de 2,0%, variind în general între aproximativ 1,9% și 2,2%, în funcție de evoluția inflației și de politica monetară a Băncii Centrale Europene. Ca urmare, conducerea Societății nu consideră necesară includerea unei creșteri mai mari a ratei dobânzii în analiza de senzitivitate. Vă rugăm să consultați Nota 14 Datoria financiară netă, unde este prezentată expunerea la ratele dobânzilor. Dacă ratele dobânzilor ar fi fost cu 10% mai mari și toate celelalte variabile ar fi rămas constante, profitul Societății pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025 ar fi scăzut cu 3.316.959 RON (2024: scădere cu 4.136.490 RON). O variație pozitivă echivalentă ar apărea în cazul unei scăderi cu 10% a ratei dobânzii. Acest lucru se datorează în principal expunerii Societății la ratele dobânzilor aferente împrumuturilor și contractelor de leasing. Sume supuse riscului de fluctuatie al dobanzii PASIVE Total % Cheltuieli cu dobanzile in an la rata actuala a dobanzii pentru portiunea selectata Cheltuieli cu dobanzile in an la rata dobanzii majorata cu 10% pentru portiunea selectata Variatie ce afecteaza contul de profit si pierdere la cresterea cu 10% a ratei dobanzii 2025 Overdraft 10.197.000 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a împrumuturilor 697.958.733 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a contractelor de leasing 48.460.342 Contracte care se refera la inchirierea cladirilor, echipamentelor si autovehiculelor care intra sub incidenta IFRS 16 46.087.680 95% 2.393.024 2.672.136 279.113 2024 Overdraft 9.948.200 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a împrumuturilor 641.688.977 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a contractelor de leasing 51.163.349 Contracte care se refera la inchirierea cladirilor, echipamentelor si autovehiculelor care intra sub incidenta IFRS 16 46.136.134 90% 2.606.115 2.904.892 298.777 31 decembrie 31 decembrie 2024 2023 Profit sau pierdere si capitaluri proprii 3.316.959 4.136.490 Imprumutul sindicalizat 637.528.178 98% 38.377.132 42.214.846 3.837.713 98% 30.378.465 33.416.312 3.037.847 Din care incluse in analiza de senzitivitate Imprumutul sindicalizat 696.122.095 (c) Riscul de lichiditate Responsabilitatea finală pentru gestionarea riscului de lichiditate revine comitetului executiv, care a creat un cadru adecvat de gestionare a riscului de lichiditate pentru administrarea cerințelor de finanțare și de gestionare a lichidităților pe termen scurt, mediu și lung ale Societății. Societatea gestionează riscul de lichiditate prin menținerea unor rezerve adecvate, prin monitorizarea continuă a fluxurilor de numerar previzionate și efective și prin corelarea profilurilor de scadență ale activelor și pasivelor financiare. Împrumuturile acordate părților afiliate nu sunt utilizate pentru gestionarea riscului de lichiditate al Societății. Riscul de lichiditate se referă la riscul ca o societate să nu fie în măsură să își îndeplinească obligațiile financiare pe termen scurt din cauza insuficienței activelor lichide. Un indicator cheie pentru evaluarea riscului de lichiditate este rata de lichiditate curentă, urmată de rata fluxului de numerar din exploatare, care sunt prezentate mai jos.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 52 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Indicatorul lichiditatii curente 31 decembrie, 31 decembrie, 2025 2024 Active curente 382.661.074 346.672.770 Datorii curente 356.182.263 346.074.077 Raport capitaluri la imprumuturi (fara descoperit de cont) net de numerar 1,07 1,00 Rata de lichiditate curentă este un punct de plecare esențial pentru evaluarea riscului de lichiditate, dar nu este suficientă. Deoarece rata de lichiditate curentă este peste 1, cu o ușoară creștere în 2025, acest lucru indică un nivel bun al riscului de lichiditate. Pe baza capacității companiei de a genera fluxuri de numerar din exploatare și a contribuției pozitive a filialelor achiziționate la poziția financiară a grupului, conducerea nu se așteaptă la incertitudini semnificative în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor financiare pe termen scurt. Lichiditatea este susținută în continuare de o creștere de 22% a numerarului și echivalentelor de numerar în 2025 față de 2024, precum și de facilitățile de credit disponibile neutilizate, care oferă o marjă suficientă pentru viitorul previzibil. Tabelul următor detaliază scadențele contractuale rămase ale Societății pentru datoriile financiare la 31 decembrie 2025 și 31 decembrie 2024. Tabelul a fost întocmit pe baza fluxurilor de numerar neactualizate ale datoriilor financiare, pornind de la cea mai apropiată dată la care Societatea poate fi obligată să efectueze plăți. Tabelul include atât fluxurile de numerar din dobânzi, cât și cele din principal.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 53 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 2025 Rata dobanzii efective medii ponderate Valoarea contabila Total An 1 An 2 An 3 An 4 An 5 Peste anul 5 Instrumente nepurtatoare de dobanda Datorii comerciale 231.624.137 231.624.137 231.624.137 - - - - - Instrumente purtatoare de dobanda Overdraft 10.197.000 10.197.000 10.197.000 - - - - - Imprumut sindicalizat EURIBOR 6M / ROBOR 6M + marja aplicabila 697.958.733 830.497.345 58.407.749 119.419.785 86.017.471 100.640.600 113.451.673 352.560.068 Contracte de leasing 48.460.342 52.315.171 20.054.423 13.794.080 10.003.613 5.308.531 2.009.438 1.145.086 Total 988.240.212 1.124.633.654 320.283.309 133.213.866 96.021.084 105.949.130 115.461.111 353.705.153 2024 Rata dobanzii efective medii ponderate Valoarea contabila Total An 1 An 2 An 3 An 4 An 5 Peste anul 5 Instrumente nepurtatoare de dobanda Datorii comerciale 207.442.240 207.442.240 207.442.240 - - - - - Instrumente purtatoare de dobanda Overdraft 9.948.200 9.948.200 9.948.200 - - - - - Imprumut sindicalizat EURIBOR 6M / ROBOR 6M + marja aplicabila 641.688.977 757.105.488 110.598.073 82.565.654 87.858.030 124.595.200 351.488.531 - Contracte de leasing 51.163.349 54.858.928 24.548.712 13.637.633 8.690.069 6.190.069 1.792.445 - Total 910.242.766 1.029.354.857 352.537.226 96.203.286 96.548.099 130.785.269 353.280.976 - Sumele scadente în anul 2 includ și facilitatea B, care include o opțiune de reînnoire.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 54 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română (d) Riscul valutar Riscul valutar este riscul ca valoarea justă sau fluxurile de numerar viitoare ale unei expuneri să fluctueze din cauza modificărilor cursurilor de schimb valutar. Expunerea Societății la acest risc este determinată în principal de împrumuturile denominate în EUR, reflectând structura de finanțare a Societății. La nivel operațional, Societatea beneficiază de o acoperire naturală, întrucât o parte din veniturile sale – în special din pachetele de prevenție corporativă și abonamentele medicale – sunt denominate în EUR, în timp ce majoritatea cheltuielilor operaționale sunt suportate în RON, cu o expunere limitată la EUR prin anumite consumabile și materiale. Valorile contabile ale activelor și pasivelor monetare denominate în valută ale Societății la data raportării sunt următoarele: 2025 1 EUR = RON 5.0985 RON Total ACTIVE Numerar și echivalente de numerar 18.637.893 14.718 18.652.611 Creanțe comerciale 110.652.961 - 110.652.961 Imprumuturi acordate partilor afiliate 185.596.104 16.459.383 202.055.486 Imprumuturi pe termen lung catre societatile din grup - 15.308.716 15.308.716 Alte creante imobilizate 2.231.678 - 2.231.678 PASIVE Datorii comerciale 231.624.137 - 231.624.137 Overdraft - 10.197.000 10.197.000 Alte datorii pe termen lung - - - Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a împrumuturilor 434.475 697.524.258 697.958.733 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a contractelor de leasing financiar 314.765 48.145.576 48.460.342 Imprumuturi primite de la partile afiliate 27.511.948 - 27.511.948 2024 1 EUR = RON 4.9741 RON Total ACTIVE Numerar și echivalente de numerar 15.309.969 25.801 15.335.770 Creanțe comerciale 97.162.994 - 97.162.994 Imprumuturi acordate partilor afiliate 174.365.410 17.277.161 191.642.571 Imprumuturi pe termen lung catre societatile din grup - 14.722.878 14.722.878 Alte creante imobilizate 2.210.065 - 2.210.065 PASIVE Datorii comerciale 207.442.240 - 207.442.240 Overdraft - 9.948.200 9.948.200 Alte datorii pe termen lung - - - Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a împrumuturilor - 641.688.977 641.688.977 Porțiunea pe termen scurt și pe termen lung a contractelor de leasing financiar 361.432 50.801.917 51.163.349 Imprumuturi primite de la partile afiliate 18.351.571 - 18.351.571 Societatea este expusă în principal la fluctuațiile cursului de schimb RON/EUR. Tabelul de mai jos prezintă senzitivitatea Societății la o creștere și o scădere de 10% a RON față de EUR. Variația de 10% reprezintă un scenariu de stres utilizat în scopul evaluării interne a riscului și reflectă o ipoteză conservatoare aplicată de conducere la evaluarea expunerii la riscul valutar. Analiza de senzitivitate include doar elementele monetare denominate în valută străină aflate în curs și ajustează conversia acestora la data raportării pentru o variație de 10% a cursurilor de schimb. Dacă EUR se depreciază cu 10% față de RON, profitul va crește, iar suma prezentată mai jos va fi pozitivă. Pentru o apreciere de 10% a EUR față de RON, ar exista un impact egal și opus asupra profitului, iar soldurile de mai jos ar fi negative. Ipotezele utilizate nu s-au modificat față de anii precedenți. Variația de mai jos este prezentată ca sume absolute.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 55 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română 12 luni 12 luni 2025 2024 Profit sau pierdere 72.408.402 66.967.201 (e) Sustenabilitate Societatea, societatea-mamă a Grupului, identifică două categorii majore de riscuri legate de climă: riscuri fizice și riscuri de tranziție. Riscurile fizice acute includ fenomene meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură, furtunile, inundațiile și incendiile forestiere. Riscurile cronice se referă la schimbările climatice pe termen lung care afectează temperatura, precipitațiile și condițiile de mediu. Acestea pot genera efecte cumulative asupra sănătății publice, infrastructurii medicale și resurselor financiare și materiale necesare pentru funcționarea eficientă a sistemului de sănătate. Grupul este expus la următoarele riscuri de tranziție: Reglementările climatice europene și naționale care impun standarde stricte de eficiență energetică și reducere a emisiilor, cu un impact direct asupra costurilor; tranziția tehnologică, care necesită investiții semnificative în echipamente eficiente și digitalizare; schimbarea preferințelor consumatorilor și investitorilor către furnizori sustenabili, ceea ce poate afecta competitivitatea; creșterea prețurilor la energie și a taxelor pe carbon (ETS2), care sporesc presiunea financiară; și reglementările privind tratarea apelor uzate (UWWTD), care pot avea un impact indirect asupra disponibilității medicamentelor esențiale. La 31 decembrie 2025, Grupul nu consideră că aceste riscuri vor avea un impact financiar semnificativ pe termen scurt. În 2024, Grupul și-a calculat prima amprentă de carbon și a inițiat o analiză cuprinzătoare a factorilor care influențează impactul său asupra mediului. Pornind de la această bază, în 2025, Compania implementează în mod activ inițiative menite să reducă amprenta de carbon și să consolideze reziliența climatică, incluzând atât măsuri directe, cât și indirecte. Analiza amprentei de carbon a inclus emisiile din toate cele trei categorii, în conformitate cu Standardul de contabilitate și raportare corporativă al Protocolului privind gazele cu efect de seră (revizuit în 2015): Categoria 1, în valoare de 8.060,6 tCO₂e (2024: 7.130,2 tCO₂e), cuprinde emisiile directe generate de activitățile Grupului, inclusiv combustibilii utilizați de vehiculele sau generatoarele operate de companie, consumul de gaze naturale pentru instalațiile companiei și emisiile fugitive provenite de la agenții frigorifici ai echipamentelor de răcire. Scopul 2, în valoare de 5.074,7 tCO₂e pe locație (4.094,8 tCO₂e), se referă la emisiile indirecte provenite din energia achiziționată, inclusiv atât energia electrică, cât și energia termică, energia electrică fiind sursa dominantă. Scopul 3, cu cea mai mare pondere, de 120.579,5 tCO₂e (2024: 123.541,8 tCO₂e), acoperă emisiile indirecte de-a lungul lanțului valoric al companiei. Acesta include categorii precum bunuri și servicii achiziționate, bunuri de capital, transport și distribuție în amonte, deplasările angajaților, deșeurile generate în cadrul operațiunilor, călătoriile de afaceri, activele închiriate (atât în amonte, cât și în aval), tratarea produselor la sfârșitul ciclului de viață și activitățile legate de combustibil și energie. Pentru informații mai detaliate privind principalele impacturi, riscuri și oportunități în materie de sustenabilitate, precum și politicile, acțiunile, indicatorii și obiectivele aferente, vă rugăm să consultați Declarația de sustenabilitate a Grupului, inclusă în Raportul anual. (f) Războiul în curs Criza a început în februarie 2022 și a fost generată de invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce a dus la o creștere bruscă a prețurilor la energie, atât în România, cât și în alte țări europene. Invazia a creat o criză a refugiaților cu cea mai rapidă creștere din Europa. În același timp, la nivel regional, s-a creat o criză a resurselor din cauza impunerii unei serii de restricții la nivel internațional, Rusia fiind un actor important pe piața gazelor naturale din Europa. Societatea nu deține filiale și entități afiliate pe teritoriul Ucrainei și nici nu are alte expuneri relevante în țările direct implicate în acest conflict. Din punct de vedere operațional, achizițiile de energie și gaze naturale se realizează în principal de pe piața internă; disponibilitatea, proveniența și livrarea resurselor ar putea fi influențate de dinamica conflictului din regiune. În cursul anului 2026, tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu s-au intensificat în urma escaladării situației care implică Iranul și alți actori regionali și internaționali. Aceste evoluții au contribuit la volatilitatea piețelor financiare globale, în special în ceea ce privește prețurile energiei, comerțul internațional și lanțurile de aprovizionare. Societatea nu a identificat nicio expunere directă față de Iran sau alte impacturi semnificative asupra poziției sale financiare, performanței financiare sau fluxurilor de numerar. Consecințele conflictelor în curs, criza energetică europeană și măsurile de reglementare rezultate, precum și alte perturbări economice observate în prezent și intervențiile de reglementare ulterioare, precum și amploarea și durata impactului lor economic nu pot fi estimate în mod fiabil în acest stadiu. Compania răspunde la această situație cu măsuri
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 56 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română specifice pentru a-și proteja stabilitatea economică. Deoarece evenimentele sunt în curs de desfășurare, impactul pe termen lung poate afecta fluxurile de numerar și profitabilitatea. Cu toate acestea, la data prezentării acestor situații financiare, contextul geopolitic nu are un impact negativ semnificativ asupra situațiilor financiare la 31 decembrie 2025. (g) Mediul macroeconomic Contextul economic la nivel național și internațional care poate influența negativ activitatea Societății se referă la factori precum: inflația, recesiunea, modificările politicii fiscale și monetare, înăsprirea condițiilor de creditare, creșterea ratelor dobânzilor, tarife noi sau în creștere, fluctuațiile valutare, prețul materiilor prime (energie electrică, gaze naturale) etc. În anii 2024 și 2025, România a înregistrat o încetinire a creșterii economice pe fondul presiunilor inflaționiste persistente și al măsurilor de consolidare fiscală în curs. Creșterea PIB-ului real s-a moderat în această perioadă, deși economia a continuat să se extindă, susținută de consumul privat rezilient și de investițiile finanțate prin fonduri ale Uniunii Europene. Inflația a rămas ridicată, dar și-a continuat tendința descendentă treptată comparativ cu anii precedenți, în timp ce piața muncii a rămas relativ stabilă, cu niveluri ale șomajului în mare parte neschimbate. Veniturile Societății sau valoarea participațiilor sale pot fi afectate de evoluțiile specifice de pe piețele financiare globale. Ratele de actualizare utilizate în testele de depreciere din 2025 au rămas la aceleași niveluri, comparativ cu anul precedent (între 10,5% și 23% față de anul anterior, între 8,6% și 24%). Cu toate acestea, ca urmare a analizei de senzitivitate efectuate, Societatea consideră că dispune de o marjă de manevră suficientă în cazul unei potențiale creșteri peste aceste cifre, fără un impact semnificativ asupra situațiilor financiare. În cursul anului 2026, economia românească a intrat într-o recesiune tehnică, în urma a două trimestre consecutive de scădere marginală a produsului intern brut (PIB). Această evoluție reflectă presiunile macroeconomice mai ample care afectează economia europeană, inclusiv presiunile inflaționiste persistente din perioadele anterioare, politica monetară mai restrictivă și creșterea economică mai lentă a principalilor parteneri comerciali. În mod deosebit, sectorul sănătății a demonstrat o reziliență considerabilă la turbulențele pieței. Această reziliență este atribuită cererii constante de servicii medicale, capacității sectorului de a se adapta la mediile în schimbare și investițiilor strategice în tehnologie și infrastructură. Această reziliență se traduce printr-o perspectivă operațională și financiară relativ stabilă, chiar și în fața incertitudinilor economice. De asemenea, procesul de reevaluare desfășurat la sfârșitul anului 2025 asupra tuturor terenurilor și clădirilor deținute, care a generat un surplus global la nivelul Societății, conferă suficientă încredere în valoarea activelor deținute, acestea fiind înregistrate la valoarea lor justă actuală în aceste situații financiare. Societatea își revizuiește trimestrial senzitivitatea la fluctuațiile ratelor dobânzilor și ale cursurilor valutare. La data întocmirii prezentelor situații financiare, Societatea consideră că impactul acestor variații nu ar afecta capacitatea de funcționare continuă, fiind luate măsurile adecvate pentru a reduce eventualele riscuri. 27. VALOAREA JUSTA A INSTRUMENTELOR FINANCIARE Instrumentele financiare din situația poziției financiare includ creanțe comerciale și alte creanțe, numerar și echivalente de numerar, împrumuturi pe termen scurt și pe termen lung, precum și datorii comerciale și alte datorii. Acestea sunt prezentate la cost amortizat. Valorile juste estimate ale acestor instrumente se apropie de valorile lor contabile, în mare parte datorită scadențelor pe termen scurt ale acestor instrumente, cu excepția împrumuturilor. Valoarea contabilă a împrumuturilor se apropie de valoarea lor justă, având în vedere cele două renegocieri ale împrumutului sindicalizat semnat în 2024 în 2025, în cadrul cărora toate facilitățile de credit au fost rearanjate atât în ceea ce privește scadențele, cât și ratele dobânzilor. Împrumutul sindicalizat acoperă aproximativ 88% din expunerea totală a companiei la datorii. Instrumente financiare care nu sunt deținute la valoarea justă La nivelul 1 al ierarhiei valorii juste, Societatea a clasificat numerarul și echivalentele de numerar ca active care nu sunt deținute la valoarea justă. La nivelul 3 al ierarhiei valorii juste, Societatea a clasificat în categoria activelor: creanțe comerciale și alte creanțe, alte active financiare, iar în categoria datoriilor: împrumuturi de la bănci și alte instituții financiare, datorii de leasing, datorii comerciale și alte datorii financiare. Tabelul următor prezintă valoarea justă și ierarhia valorii juste pentru activele și datoriile care nu sunt evaluate la valoarea justă în situația poziției financiare la 31 decembrie 2025:
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 57 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română ACTIVE Clasificare conform IFRS 9 Valoare neta contabila Valoare justa Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Numerar și echivalente de numerar Cost amortizat 18.652.611 18.652.611 18.652.611 - - Creanțe comerciale si alte creante Cost amortizat 110.652.961 110.652.961 - - 110.652.961 Alte active financiare Cost amortizat 17.540.394 17.540.394 - - 17.540.394 PASIVE Datorii comerciale si alte datorii Cost amortizat 231.624.137 231.624.137 - - 231.624.137 Descoperire de cont Cost amortizat 10.197.000 10.197.000 - - 10.197.000 Alte datorii pe termen lung Cost amortizat - - - - - Datoria de leasing Cost amortizat 48.460.342 48.460.342 - - 48.460.342 Datoria pe termen lung Cost amortizat 697.958.733 697.958.733 - - 697.958.733 În martie 2025, Grupul a negociat cu Banca Comercială Română S.A., în calitate de Aranjor, Agent și Creditor, precum și cu alte instituții de credit membre ale sindicatului care acționează în calitate de Creditori, termenii și condițiile de extindere a limitei de credit cu o sumă suplimentară de până la 50 de milioane EUR. Conform noilor termeni negociați între părți, perioada de finanțare a fost prelungită cu 2 ani, iar marja ratei dobânzii a rămas aceeași. Prin urmare, Societatea consideră că valoarea justă a datoriei pe termen lung este similară cu valoarea contabilă. 28. ANGAJAMENTE ȘI DATORII CONTINGENTE Datoriile contingente nu sunt recunoscute în situațiile financiare individuale. Acestea sunt prezentate în note, cu excepția cazului în care este probabilă o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. Un activ contingent nu este recunoscut în situațiile financiare individuale, dar este prezentat în note atunci când este probabilă o intrare de beneficii economice. Evaluarea contingențelor implică în mod inerent exercitarea judecății și estimarea rezultatului evenimentelor viitoare. Angajamente legate de împrumutul sindicalizat Grupul este supus respectării clauzelor financiare și nefinanciare, astfel cum sunt specificate în acordul contractual pentru împrumutul sindicalizat. Alte angajamente La 31 decembrie 2025, Societatea deține o acoperire de asigurare pentru potențiale reclamații de malpraxis formulate de pacienți, precum și polițe de asigurare referitoare la clădiri și echipamente medicale. În conformitate cu acordul încheiat cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Societatea trebuie să furnizeze servicii medicale primare cetățenilor asigurați la Casa Națională. BCR a emis scrisori de garanție în favoarea Med Life S.A. în valoare de 9.885.613 RON, din care 63.472 EUR la 31 decembrie 2025 (31 decembrie 2024: 13.403.333 RON, din care 1.866.471 EUR). Mediul fiscal Sistemul fiscal din România este încă în dezvoltare și este supus diverselor interpretări și modificări constante, care pot fi uneori retroactive. Deși impozitul efectiv datorat pentru o tranzacție poate fi minim, din cauza întârzierilor, dobânzile pot fi semnificative, deoarece pot fi calculate la valoarea tranzacției și la o rată de 0,02% pe zi (dobândă) și 0,01% (penalități) pe zi. În România, termenul de prescripție pentru controalele fiscale (audituri) este de 5 ani. În cursul anului 2021, Societatea a făcut obiectul unui control fiscal care a acoperit perioada 2016-2020. Controlul a fost finalizat în cursul anului 2021, iar rezultatele au fost înregistrate în contabilitate. Conducerea consideră că obligațiile fiscale incluse în aceste situații financiare sunt adecvate. Conducerea evaluează periodic pozițiile adoptate în declarațiile fiscale cu privire la situațiile în care reglementările fiscale aplicabile sunt supuse interpretării și analizează dacă este probabil ca o autoritate fiscală să accepte un tratament fiscal incert. Societatea își evaluează soldurile fiscale fie pe baza sumei celei mai probabile, fie pe baza valorii așteptate, în funcție de metoda care oferă o predicție mai bună a rezolvării incertitudinii. Prețurile de transfer Legislația fiscală din România include principiul „valorii de piață”, conform căruia tranzacțiile între părți afiliate trebuie efectuate la valoarea de piață. Contribuabilii locali care efectuează tranzacții cu părți afiliate trebuie să întocmească și să pună la dispoziția autorităților fiscale din România, la cererea scrisă a acestora, dosarul de documentare privind prețurile de transfer. În cazul în care societățile nu întocmesc documentația sau prezintă un dosar de prețuri de transfer incomplet, pot fi aplicate sancțiuni pentru neconformitate și, în plus față de informațiile prezentate în dosarul de prețuri de transfer, autoritățile fiscale pot avea o interpretare diferită a tranzacțiilor și a circumstanțelor față de evaluarea conducerii și, ca urmare, pot impune obligații fiscale suplimentare ca rezultat al ajustării prețurilor de transfer. Conducerea Societății este încrezătoare că, dacă va fi necesar, va prezenta informațiile necesare în timp util autorităților fiscale. Tranzacțiile cu părțile afiliate și filialele sunt efectuate pe baza principiului valorii de piață.
MED LIFE S.A. NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE INDIVIDUALE PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2025 (toate sumele sunt exprimate în RON, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel) Notele anexate fac parte integrantă din situațiile financiare individuale. | pagina 58 Versiunea în limba engleză a situațiilor financiare individuale reprezintă o traducere a situațiilor financiare individuale originale emise în limba română Litigii Societatea este implicată în diverse litigii în cadrul desfășurării normale a activității. Conducerea a evaluat situația juridică împreună cu consilierii juridici ai Societății, iar toate ajustările necesare au fost înregistrate în situațiile financiare individuale. 29. ONORARII DE AUDIT Începând cu 2024, auditorul Societății este Deloitte Audit SRL. Onorariul pentru serviciile de audit al situațiilor financiare consolidate la 31 decembrie 2025 ale Grupului, întocmite în conformitate cu IFRS, astfel cum au fost adoptate de UE, și al situațiilor financiare individuale la 31 decembrie 2025 ale Med Life S.A., întocmite în conformitate cu IFRS, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 2844/2016, precum și pentru serviciile de audit ale celorlalte situații financiare individuale ale filialelor, întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1802/2014, a fost de 387.502 EUR, fără TVA și alte cheltuieli. Onorariul pentru alte servicii non-audit prestate în 2025 a fost de 59.005 EUR, fără TVA. 30. EVENIMENTE ULTERIOARE DATEI BILANȚULUI Contextul geopolitic La începutul anului 2026, contextul geopolitic internațional a rămas caracterizat de incertitudini, inclusiv pe fondul evoluțiilor din Orientul Mijlociu, în special în ceea ce privește Iranul. Societatea monitorizează îndeaproape situația și potențialele efecte indirecte asupra activității, inclusiv prin impactul asupra lanțurilor de aprovizionare, costurilor operaționale și dinamicii inflației. Pe baza informațiilor disponibile la data aprobării situațiilor financiare, aceste evoluții au fost considerate evenimente ulterioare care nu necesită ajustări în conformitate cu IAS 10 și nu au un impact semnificativ asupra situațiilor financiare pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025. Nu au existat alte evenimente semnificative ulterioare datei de 31 decembrie 2025. Aceste situații financiare, care cuprind situația individuală a poziției financiare, situația individuală a rezultatului global, situația individuală a modificărilor capitalurilor proprii, situația individuală a fluxurilor de trezorerie și notele, au fost aprobate la 30 martie 2025. Mihail Marcu, Alina-Oana Irinoiu-Titu, Director General Director Financiar
Declarația persoanelor responsabile din cadrul Med Life S.A. După cunoștințele noastre, confirmăm că situațiile financiare individuale întocmite pentru anul încheiat la 31 decembrie 2025 (care au fost întocmite în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2844 / 2016 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară) oferă o imagine corectă și conformă cu realitatea a activelor, obligațiilor, poziției financiare și a situației veniturilor și cheltuielilor MedLife SA, că Declarația privind Durabilitatea, astfel cum este inclusă în Raportul Administratorilor, este întocmită în conformitate cu standardele de raportare aplicabile și că Raportul Administratorilor oferă o imagine corectă și conformă cu realitatea privind dezvoltarea și performanța afacerii și poziția Societatii, precum și o descriere a principalelor riscuri și incertitudini asociate dezvoltării așteptate a Societatii. __________________ Mihail Marcu, Director General __________________ Alina Irinoiu, Director Financiar
1 GRUPUL MED LIFE INFORMAȚII FINANCIARE PRO FORMA PENTRU PERIOADA DE 12 LUNI ÎNCHEIATĂ LA 31 DECEMBRIE 2025
2 INFORMAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE PRO-FORMA PENTRU PERIOADA DE 12 LUNI ÎNCHEIATĂ LA 31 DECEMBRIE 2025 (“CPP CONSOLIDAT PRO-FORMA”) Introducere Prezentul Cont de Profit și Pierdere Consolidat Pro-Forma al Contului de Profit și Pierdere Consolidat are la bază Situațiile Financiare Consolidate auditate ale Grupului pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2025, ajustate cu rezultatele financiare istorice ale societăților achiziționate de către Grup în perioada de la 1 ianuarie 2025 până la 31 decembrie 2025 ("Societăți Achiziționate"). Detalii asupra Societăților Achiziționate sunt prezentate mai jos. Situația Contului de Profit și Pierdere Consolidat Pro-Forma pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2025 transpune: (i) achiziția Societăților Achiziționate, ca și cum achiziția ar fi avut loc la 1 ianuarie 2025, prin combinarea rezultatelor financiare ale Societăților Achiziționate pentru această perioadă cu cele ale Grupului, și (ii) eliminarea anumitor cheltuieli incluse în Situația Consolidată a contului de profit și pierdere și a altor elemente ale rezultatului global a Grupului pe care Grupul le consideră neoperaționale și/sau de natura nerecurentă. Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma oferă o ilustrare ipotetică a impactului unei/unor tranzacții asupra câștigurilor Grupului. Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma a fost pregătit pentru Grup pentru perioada de 12 luni încheiate la 31 decembrie 2025. Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma trebuie citit împreuna cu Situațiile Financiare Consolidate Auditate pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2025. Scopul Contului de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma prezentat mai jos a fost pregătit pentru: (i) a ilustra efectul achizițiilor efectuate în 2025 asupra Grupului; și (ii) eliminarea anumitor cheltuieli nerecurente și/sau neoperaționale pentru a oferi o estimare a EBITDA recurentă a Grupului. EBITDA Pro-forma consolidată a Grupului este de asemenea utilă când se analizează datoria curentă a Grupului alături de capacitatea de câștig a acestuia. Chiar dacă Situația Consolidată a Poziției Financiare în Situațiile Financiare include întreaga valoare a datoriei generate pentru finanțarea achizițiilor efectuate până la data de 31 decembrie 2025, situația contului de profit și pierdere și a altor elemente ale rezultatului global consolidat include doar o parte din veniturile anuale ale Societăților Achiziționate. Folosirea EBITDA pro-forma consolidată pentru astfel de comparații permite includerea unei estimări, pe întreaga perioadă, a rezultatelor care vor contribui la finanțarea serviciului datoriei realizate pentru achiziționarea acestora. Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma a fost pregătit doar în scop informativ și, datorită naturii sale, se adresează unei situații ipotetice și astfel nu reprezintă rezultatele financiare actuale ale Grupului. Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma nu reflectă neapărat care ar fi fost situațiile sau rezultatele financiare combinate ale Grupului, luând în considerare că achizițiile ar fi avut loc la datele indicate în estimările pro-forma. De asemenea ele nu se pot dovedi folositoare în anticiparea viitoarelor situații și rezultate financiare ale operațiunilor Grupului cu Societățile Achiziționate. Poziția financiară actuală și rezultatele operațiunilor pot diferi substanțial de sumele pro-forma reflectate mai jos ca urmare a unei varietăți de factori. În perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2025, Societatea a finalizat următoarele achiziții pe baza unei strategii de consolidare, cu scopul de a diversifica oferta de servicii a Grupului, mărindu-și acoperirea
3 națională și consolidându-și poziția pe piață (așa cum sunt acestea detaliate în Raportul Anual pentru anul 2025): Achiziția a 60% din acțiunile Grupului Routine Med din Tulcea; Achiziția a 70% din acțiunile All Clinic din Rep. Moldova; Achiziția a 60% din pachetul de acțiuni al Cabinet Medical Dr. Bacila Mihai SRL (sub umbrela Medici’s); Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma 12 luni încheiate la 31 decembrie 2025 Situații financiare consolidate Normalizare Costuri nerecurente Pro-forma CIFRA DE AFACERI BRUTĂ 3.173.518.743 2.257.931 - 3.175.776.674 CIFRA DE AFACERI NETĂ* 3.173.518.743 (269.348.768) - 2.904.169.975 Alte venituri operaționale 13.006.001 141.878 - 13.147.879 VENITURI OPERAȚIONALE 3.186.524.744 (269.206.890) - 2.917.317.854 CHELTUIELI OPERAȚIONALE (3.027.530.014) 269.328.586 14.703.933 (2.743.497.494) PROFIT OPERAȚIONAL 158.994.730 121.696 14.703.933 173.820.359 Costul finanțării (96.616.415) (19.403) - (96.635.818) Venituri din dobânzi 2.293.240 - - 2.293.240 Alte venituri financiare 132.058 - - 132.058 Alte cheltuieli financiare (45.665.966) (37) - (45.666.003) REZULTAT FINANCIAR (139.857.083) (19.440) - (139.876.523) REZULTAT ÎNAINTE DE IMPOZITARE 19.137.647 102.256 14.703.933 33.943.836 Cheltuiala cu impozitul pe profit (22.988.301) - (2.352.629) (25.340.930) REZULTAT NET (3.850.654) 102.256 12.351.304 8.602.906 *Cifra de afaceri netă prezintă cifra de afaceri a Grupului fără Programul Național de Sănătate pentru Oncologie. De la Rezultat Net la EBITDA Pro-forma 12 luni încheiate la 31 decembrie 2025 Situații financiare consolidate Normalizare Costuri nerecurente Pro-forma Profit pentru perioadă (3.850.654) 102.256 12.351.304 8.602.906 Reintegrare: Impozite pe profit: 22.988.301 - 2.352.629 25.340.930 Din care: Cheltuieli cu impozitele de bază 22.988.301 - - 22.988.301 Impact costuri nerecurente - - 2.352.629 2.352.629 Rezultat financiar 139.857.083 19.440 - 139.876.523 Depreciere, amortizare și pierderi, inclusiv din reevaluări 285.792.831 115.771 - 285.908.603 EBITDA Ajustată 444.787.561 237.467 14.703.933 459.728.962
4 Cifra de afaceri împărțită pe linii de afaceri 12 luni încheiate la 31 decembrie 2025 Situații financiare consolidate Normalizare Costuri nerecurente Ajustare Pro-forma Clinici 1.184,308.228 (104.793.773) - 1.079.514.455 Stomatologie 122.214.708 - - 122.214.708 Laboratoare 352.036.726 235.198 - 352.271.924 Corporate 306.922.059 - - 306.922.059 Spitale 883.256.613 (164.790.193) - 718.466.420 Farmacii 78.400.432 - - 78.400.432 Altele 246.379.977 - - 246.379.977 Total Cifra de afaceri 3.173.518.743 (269.348.768) - 2.904.169.975 Sumele negative provin din eliminare sumelor din Programul Național de Sănătate pentru Oncologie, în valoare totala de 271.6 milioane de RON, ca urmare a creșterii veniturilor din chimioterapie, pentru comparabilitate. Baza pentru Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2025 a fost pregătit pornind de la Contul de Profit și Pierdere Consolidat pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2025 al Grupului. Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma a fost pregătit în concordanță cu politicile contabile adoptate de Grup din Situațiile Financiare Consolidate ale Grupului pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2025. Contul de Profit și Pierdere Consolidat Pro-forma pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2025 transpune achizițiile Societăților Achiziționate ca și cum acestea au avut loc la 1 ianuarie 2025. De asemenea, anumite cheltuieli realizate de Grup în perioada relevantă, dar considerate ca fiind neoperaționale și/sau nerecurente în natură, așa cum este detaliat în notele tabelelor, sunt reflectate în Situația Consolidată Pro-forma a Contului de Profit și Pierdere, ca ajustări de costuri nerecurente, bazate pe aprecierea managementului Grupului, fără a ține seama de Societățile Achiziționate. Ajustări ale Contului de Profit și Pierdere Consoldiat Pro-forma Ajustări de normalizare Ajustările de normalizare sunt făcute pentru a include rezultatele financiare ale Societăților Achiziționate în rezultatele financiare ale Grupului pentru perioada relevantă. Ajustarea reprezintă situația neauditată a elementelor contului de profit si pierdere pentru perioada de timp relevantă anterioară, incluzând în aceasta, luna achiziției societății. Societățile care au fost normalizate și lunile incluse în normalizare sunt prezentate mai jos: Societate Data obținerii controlului Luni incluse în normalizare (inclusiv) 1 ianuarie – 31 decembrie 2025 Cabinet Medical Dr. Bacila Mihai SRL ianuarie 2025 ianuarie 2025
5 Alfalux Dent SRL ianuarie 2025 ianuarie 2025 Medical Center Spital SRL ianuarie 2025 ianuarie 2025 Mega Optic SRL ianuarie 2025 ianuarie 2025 Super Optosan SRL ianuarie 2025 ianuarie 2025 Micro Medic SRL ianuarie 2025 ianuarie 2025 Routine Med SA ianuarie 2025 ianuarie 2025 All Clinic Martie 2025 ianuarie – martie 2025 Ajustări de Costuri Nerecurente Ajustările de cheltuieli nerecurente reprezintă cheltuieli care au fost incluse în Situația Consolidată a Contului de Profit și Pierdere și a altor elemente ale rezultatului global a Grupului dar care, în opinia Grupului, reprezintă costuri nerecurente și/sau neoperaționale. Aceste cheltuieli se refera în principal la rezultatele negative înregistrate de unitățile aflate în primele stadii de dezvoltare pentru perioada anterioară deschiderii unităților. În plus, costurile cu achizitiile de companii care au fost înregistrate ca și cheltuieli ale perioadei, și nu capitalizate, sunt de asemenea incluse în ajustările de one-off alături de alte tipuri de cheltuieli care nu sunt recurente pentru Grup. Cheltuielile nerecurente sunt prezentate mai jos: Tip cheltuială Valoare la 12 luni 2025 Notă Costul achizițiilor 2.248.048 Nota A Alte costuri 8.808.929 Nota B Costuri cu servicii de consultanță 3.646.956 Nota C Total 14.703.933 Nota A Costul achizițiilor include cheltuielile realizate în legatură cu rapoartele externe de due dilligence efectuate pentru societățile țintă, acoperind situații financiare, taxe și situația legală. Costurile externe ale achizițiilor abandonate sunt de asemenea incluse. Aceste cheltuieli sunt considerate ca fiind nerecurente și neoperaționale deoarece ele nu au legatură cu activitatea medicală operațională în desfășurare a Grupului. Nota B Include, în mare, costurile operaționale ale unităților noi pentru perioada până la deschiderea acestora. Nota C Include cheltuieli necurente aferente proiectelor one-off.