Publicat la: 
14/12/2018

Cercetatorii de la Universitatea Washington si de la Institutul Salk au analizat care este influenta somnului asupra rezultatelor scolare, printr-un nou studiu, dupa ce doua licee din din Seattle si-au inceput activitatea cu o ora mai tarziu. Astfel, elevii au dormit cu 34 de minute mai mult in fiecare noapte, avand rezultate mai bune si fiind mai atenti, potrivit sciencedaily.com

Doua licee din Seattle si-au inceput programul cu o ora mai tarziu. Acest lucru a dus la diverse reactii din partea parintilor, deoarece intreg programul copilului s-a schimbat, inclusiv in privinta activitatilor extrascolare. Oamenii de stiinta si-au propus sa studieze fenomenul si au descoperit ca adolescentii chiar au folosit timpul pentru a dormi mai mult. Inainte, elevii dormeau, in medie, sase ore si 50 de minute, iar apoi timpul s-a extins la sapte ore si 24 de minute.

”Calitatea somnului adolescentilor a fost imbunatatita vizibil in perioada in care au inceput cu o ora mai tarziu. Acest lucru se datoreaza faptului ca s-au trezit la o ora mult mai potrivita, mai ales pentru etapa adolescentei”, spune Horacio Iglesia, profesor de biologie.

Tinerilor li s-a cerut sa poarte constant monitoare mici, la incheietura mainii, cu ajutorul carora specialistii au colectat date privind activitatea acestora, fiind singurul mod in care puteau afla cu certitudine daca au folosit timpul in plus pentru a dormi. In majoritatea studiilor legate de somn, cercetatorii se bazeaza doar pe ceea ce raporteaza participantii, metoda care nu este la fel de eficienta.

Un alt aspect important a fost ca adolescentii nu s-au culcat mai tarziu doar pentru ca aveau mai mult timp la dispozitie dimineata. Pur si simplu au dormit mai mult, obicei care este in concordanta cu ritmul biologic natural al adolescentilor.

Ritmurile circadiane ale adolescentilor sunt fundamental diferite de cele ale adultilor si copiilor

Ritmurile noastre circadiane ne ajuta mintea si corpul sa mentina un ceas intern care ne spune cand este timpul sa mancam, sa dormim, sa ne odihnim, sau sa lucram pe parcursul celor 24 de ore. Genele noastre si factorii externi din mediul inconjurator, cum ar fi lumina soarelui, se combina pentru a crea si a mentine acest zgomot constant de activitate. Pubertatea prelungeste ciclul circadian al adolescentilor si, de asemenea, diminueaza sensibilitatea la lumina. Aceste schimbari determina adolescentii sa adoarma mai tarziu noaptea si sa se trezeasca mai tarziu dimineata, comparativ cu majoritatea copiilor si adultilor.

Sa ceri unui adolescent sa se trezeasca si sa fie gata de activitatile zilnice la ora 7:30 dimineata e ca si cum i-ai cere unui adult sa fie activ la ora 5:50 dimineata.

Specialistii recomanda asolescentilor sa doarma intre opt si zece ore in fiecare noapte. Totusi, anumite obligatii, cum ar fi programul scolar, ii obliga sa isi schimbe programul de somn. In plus, anumite dispozitive care emit lumina, cum ar fi telefoanele, calculatoarele, lampile si chiar becurile led, pot interfera cu ritmurile circadiene atat in cazul adolescentilor, cat si al adultilor, devenind mai greu sa adoarma.

Dintr-un sondaj facut in Statele Unite ale Americii a reiesit ca doar un sfert dintre adolescenti dorm opt ore pe noapte.

”Momentul in care adolescentul adoarme este determinat biologic, dar cel in care se trezeste este determinat social. Acest lucru are consecinte grave asupra sanatatii, deoarece ritmurile circadiane perturbate pot afecta digestia, ritmul cardiac, temperatura corpului, functia sistemului imunitar, atentia si sanatatea mintala”, explica Dunster.

Cum a decurs studiul?

Specialistii au evaluat obiceiurile de somn pentru doua grupuri separate de elevi.

Primul grup a fost format din 92 de studenti, ce au purtat dispozitive de monitorizare pe toata durata zilei, timp de doua saptamani, in perioada in care liceul inca incepea mai devreme, adica la ora 7:50. Aceste dispozitive colectau informatii legate de nivelul de lumina si de activitate la fiecare 15 secunde.

Cand liceul a inceput cu o ora mai tarziu, specialistii au format al doilea grup, cu 88 de elevi, purtand si ei dispozitivele respective.

Astfel, au observat o crestere semnificativa a duratei somnului. 34 de minute pot parea putin, dar expertii sustin ca impactul este foarte mare, intr-un mod pozitiv. Mai mult, in urma acestei schimbari, orele de trezire din timpul saptamanii si din zilele de weekend s-au apropiat. Si performantele academica s-au imbunatatit, notele finale fiind cu 4,5% mai mari. Absentele la prima ora si intarzierile s-au redus semnificativ.

Academia Americana de Pediatrie recomanda ca liceele sa nu isi inceapa orele mai devreme de 8:30 dimineata.

Sursa: www.sciencedaily.com

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Pediatrie

Medic Primar
Soare Musat Andreea,Medic specialist
Medic specialist
Ungureanu Diana-Rodica,Medic primar
Medic primar
Minulescu Angela,Medic Primar
Medic Primar
  •  
  • 1 of 39

Articole similare

Mitul 1:Daca copilul adoarme mai tarziu se va trezi mai tarziu a doua zi. Somnul prelungit este dorinta fiecarui parinte, iar convingerea ca un copil asezat mai tarziu in pat se trezeste mai tarziu este un mit comun. Sugarii adorm mai bine, mai mult, si plang mai putin, daca sunt adormiti seara devreme. Bebelusii pregatiti pentru somn mai...
Femeile adorm mai greu si simt mai pregnant somnolenta. Ele au un risc crescut de insomnie si petrec mai mult timp in somn adanc, comparativ cu barbatii. Dar, explicatiile referitoare la diferentele dintre sexe in ceea ce priveste somnul- si cum afecteaza aceste diferente un posibil tratament- au ramas cu mult in urma, potrivit unui nou raport al...
O rutina de culcare poate parea necesara doar pentru copii, dar un program stabil seara va poate imbunatati considerabil somnul si are numeroase beneficii pentru sanatate. Specialistii avertizeaza ca o rutina de somn este cu adevarat eficienta atunci cand reduceti activitatile din timpul zilei, dupa un program prestabilit. La ce trebuie sa...
Cercetatorii de la ”Michigan State University” au facut cel mai mare studiu privind consecintele lipsei somnului, demonstrand cat de devastatoare pot fi acestea, de la brutarul care adauga prea multa sare in prajituri, pana la chirurgul caruia nu ii reuseste operatia. Desi studiile care se axeaza pe lipsa asomnului nu sunt noi, acesta analizeaza...
Ce se intampla cand nu dormim suficient/ Foto: captura video Productia The Brain Games prezinta, in videoclipul de mai jos, cat de greu ne este sa indeplinim pana si cele mai simple sarcini dupa 36 de ore nedormite, conform canalului youtube National Geographic.Am facut un experiment de 36 de ore de privare a somnului pentru a afla ce se...