Publicat la: 
7/09/2010
SONDAJ Ti-ai petrece ultimii ani de viata la un azil de batrani?

La apus / Foto: Reuters

"La 84 de ani, bunica mea a decis ca doreste sa locuiasca la un azil particular de batrani. Ne-a luat prin surprindere, ne asteptam sa ramana pana la sfarsitul vietii in apartamentul ei mic dar cochet, unde are tot ce isi doreste. Ne-am dat seama ca, de fapt, s-a saturat de singuratate - vizitele noastre nu pot compensa lungile seri de iarna in fata televizorului. Asa ca se va instala la azil. Problema este ca acolo, de regula, vin batrani adusi mai cu binisorul, mai cu forta, de copii care au obosit (s-au saturat) sa-i ingrijeasca si sunt intr-o stare avansata de... batranete, ca sa zic asa. La acest nivel, ma gandesc, socializarea la azil si petrecerea ultimilor ani de viata intr-un ambient placut e aproape o gluma." (Diana Patrascu, 34 de ani)

"Pe la 75 de ani asa, cand n-o sa mai fiu in putere, eu unul mi-as vinde apartamentul si m-as muta la azil. Sau i l-as ceda unui tanar care sa-mi plateasca lunar azilul, prin contract." (Tudor Mihalcea, 31 de ani)

"Am 72 de ani. Copiii m-au convins ca azilul e o optiune mai buna decat asistenta la domiciliu. Nu este. Iti imparti bolile, durerile, suferintele de fiecare zi cu niste oameni pe care nu-i cunosti, locuiesti intr-o camera in care nimic nu e al tau, poate doar o fotografie-doua si hainele aduse de acasa. Traiul cu persoane straine, pe care nu le cunosti si nu le-ai ales, nu este un mod de a combate singuratatea." (Viorica M., 72 de ani)

MedLive.ro va propune un exercitiu de imaginatie: ati alege sa plecati la un azil de batrani in momentul in care nu v-ati mai descurca singur acasa sau pur si simplu v-ati satura de singuratate? Raspunde si comenteaza.

[poll id="4"]

Comentarii

Am votat DA , cu un singur amendament : azilul sa fie de un anumit nivel , mai exact ca in USA.
In caz contrar , votul este NU

Subscriu ...

Stii cum e un azil in USA? Adica "nursing home"?

In primul rind, extrem de scump. Sotul meu a avut o operatie grea si nevoie de "recovery" (in spital se sta doar o saptamina). Am gasit 4 facilitati pe aproape. Toate cam la fel. Cost, acelasi: $300/zi... din care o asigurare normala acopera $200/zi, pe o durata de max 100 zile. Mi-am vizitat sotul zilnic pentru 3 saptamini, petrecind in azil cel putin 5-6 ore/zi... vorbesc in cunostinta de cauza (din California).
Daca poti merge si vezi si auzi... e foarte bine. Doctorii verifica si prescriu tratamente... esti oarecum sub control. Daca insa esti legat de pat, e alta poveste. 90% din personal sint asiatici... exista aparatura ajutatoare... dar intotdeauna insuficiente ajutoare. Noaptea mai ales e inspaimintator!

De la nursing home, cei in faza terminala (prevazut a muri in mai putin de 6 luni) sint directionati catre Hospice...

Eram si eu de parere ca voi merge la un azil, aici. Insa, stiu ca pensia nu-mi va ajunge... trebuie sa platesc cu casa plus toate economiile... si inclin tot mai mult sa-mi impun sa ma opresc a minca si bea apa... cind voi deveni o povara.

in Romania sunt aziluri si cu 1400 lei/luna cautati ca sunt.

DA - cu aceeasi conditie: conditii decente, curatenie, asistenta permanenta

cit costa acest camin

Am ramas vaduva ff tinara si ,singura fiind,fostii prieteni - in cuplu sot/sotie- incet, incet au renuntat la prietenia ce mi-o purtasera ani de zile, pina atunci. Si nici eu nu am reusit sa ma atasez de altcineva, fie un suflet zdrobit ca si al meu sau sa-mi fac alti prieteni. Asa ca acum sint singura in apt.meu "cochet, cu tot ce-mi trebuie la indemina" si iubesc ...un catelus. Este ff putin dar nu am alta alternativa. Fiul meu este la casa lui, iar timpul alocat mamei est ff putin si rar. Daca si la noi ar fi camine pentru batrini,asa cum vad in filmele americane, as incerca, chiar daca virsta mea se numara inca cu "5" in fata. Singuratatea este cel mai mare dusman al meu, chiar inaintea suferintelor fizice. Personal as fi deacord sa contribui financiar alaturi de alti investitori , pentru infiintarea unor astfel de asezaminte, si cu pensia pe care o am sa -mi duc destinul la sfirsit, fara sa-mi obosesc copii, chiar daca sufletul imi plinge.
Felicitari pentru indrazneala de aborda un astfel de subiect. Pentru oamenii trecuti de 50 de ani, care deja se numesc "batrini" in precara cultura a tinerilor reporteri de azi ( vexzi atitea reportaje tv ), singura alternativa nu ne mai ramine decit moartea!

Doamnă foarte frumos aţi început şi apreciez, sunt de acord cu dumneavostră, mai puţin ultima parte generalizatoare.

Eu am vârsta începând cu "3".

Am 62 ani si niciodata nu m-am gandit sa merg la un azil de batrani.Sunt singura de 12 ani dar viata e asa de frumoasa ca nu ma plictisesc niciodata.Practic ,de cand am iesit la pensie am inceput sa ma bucur de viata.Sa faci numai ce doresti e minunat.Am o fata si un baiat,dar nu stau in acelasi oras cu mine, o nepotica si un nepot..Am o relatie frumoasa cu cei dragi mie (copii ,rude,prieteni ).Chiar daca e greu de crezut,va spun cu sinceritate ca nu prea am timp.Totdeauna am ceva de facut si de rezolvat.Cand n-am sa mai pot sa ma descurc singura ,prefer eutanasierea,poate pana atunci se va adopta aceasta lege si in Romania.

Veronica, si eu am o virsta care incepe cu un 5 dar ma simt tinara.Locuiesc in SUA de 15 ani si cred ca de aici mi se "trage" .
Voi mai lucra pina la 65 de ani (ca sa-mi pot plati casa,luata cu imprumut) dar nu cred ca o sa ma pensionez atunci,cel putin daca voi fi sanatoasa.
Cred ca m-as imbolnavi sa stau acasa , m-ar deprima.

Am grija de sanatatea mea,maninc sanatos,iau vitamine,aspirina (doza de intretinere),B-uri din cind in cind,pastile de usturoi,calciu,ulei de peste.

Pt ca imi place f. mult sa dansez,de 4 ani fac parte dintr-un ansamblu de dansuri (etnice).
Ba mai merg si cu fiul si nora prin cluburi ,sa dansam (ador muzica country) si ma imbrac exact ca ei ! Nu sint supraponderala asa ca-mi permit sa port chiar si blugi rupti.

La biserica merg cel putin o data pe luna si am un grup de vreo 30 de prieteni cu care ma intilnesc constant,ba la o petrecere,ba la alta.
Trebuie sa recunosc-sint petrecareata !
Rar trece un weekend sa nu am program, sa nu fiu invitata undeva sau sa nu am prieteni la masa.
Imi iau citeva vacantzele pe an (citeva zile de fiecare data) si merg la mare,la munte sau sa vizitez un oras pe care nu l-am mai vazut.

In rest muncesc din greu si zilele imi trec repede.

Am un copil (la casa lui) si un nepot de care ma ocup in mod special : il duc la inot,la patinaj,la tenis (depinde de anotimp),la lectii de pian.
Eu ii si platesc toate aceste activitati si isi petrece mult timp cu mine si sotul meu atit in timpul saptaminii cit si in weekenduri.

Nu am timp sa ma gindesc la ce va fi cind voi imbatrini sau ce se va intimpla cu mine cind voi fi neputincioasa...
Pina atunci mai am atitea de facut !!

Iar cind/daca copiii nu vor mai avea nevoie de ajutorul meu,voi vizita bolnavi la spitale,sa-i incurajez.Mi-ar placea sa fac asta,sa voluntariez la un spital.

Nu vreau sa par altceva decit sint (urasc bigotzii) dar am credinta ca Dumnezeu se va ingriji si de mine.
Pe El ma bazez,nu pe altceva.
Fara vointa Lui,nu mi se poate misca nici un fir de par din cap !
Atunci -de ce sa-mi fie frica ?

E cumplit sa fii singura dar exista si un mic avantaj : poti face absolut tot ce-ti trece prin cap ! Profita de asta si lucreaza orice ,chiar si 2 servicii iar cu banii extra poti merge in excursii, vizita.
Eu iti doresc sanatate maxima si ai grija de tine !

Ioana

"Iar cind/daca copiii nu vor mai avea nevoie de ajutorul meu,voi vizita bolnavi la spitale,sa-i incurajez. Mi-ar placea sa fac asta,sa voluntariez la un spital" Exceptionala idee si pentru cei care au timp si bunavointa, desigur pensionari, si pentru cei care asteapta un cuvint bun, indiferent daca se afla in spitale sau camine dee batrini. ambii, ofertant si primitor, au de cistigat. ne putem ajuta noi particularii daca institutiile nu sunt de ajuns de multe. incet incet se poate forma un obicei des intilnit. Exceptionala idee Ioana. Multa sanatate !

Ioana, lasa-ne/lasa-mi un email al tau, esti un adevarat catalizator pentru oricine, as vrea tare mult sa mai vorbim,-varsta mea incepe cu mai putin, dar mi-ar placea sa te am in preajma. Stilul tau de viata imi aduce aminte de cum traiau ai mei (parinti si bunici) si eu cand eu eram mica...

Da, as alege sa locuiesc intr-o casa de batrani, in conditiile in care ar arata si ar functiona ca si cele din tarile civilizate, in conditiile din Romania, nu stiu.....mai degraba nu. Mai ales ca unul din visele mele este sa particip la construirea unei astfel de case de batrani care ar oferi conditii civilizate.

Nu, nu cred ca mi-ar place.N-as avea prea mult in comun cu ceilalti si pe de alta parte, ar fi poate prea multa tristete,in jur, vazand numai batrani.
Am "doar" 52 ani si inca nu ma gandesc foarte serios la batranetea pe care o voi intalni.

In Romania azilul este echivalent cu decesul. Ce sa mai astepti in azil? Important este sa ai mijloace civilizate de trai, hrana si confort. Daca ajungi sa nu te mai poti misca trebuie sa ajungi intr-o unitate de asistenta medicala si in nici un caz in azil. Toti oamenii au platit sume foarte mari la CAS pentru aceasta. Acum esti trimis la azil si culmea sa-l mai si platesti. Amarata tara dar si mai amarat popor!!!...

Oricât de mari au plătit ...
sistemul este gândit ca ce ide muncesc acum plătesc pentru cei bătrâni acum, adică totul se derulează în prezent.
Odată spuse astea ar fi totul frumos şi perfect dacă ar fi mai mulţi angajaţi decât asistaţi, din păcate este invers, aici este tragedia.

Şi apropo, oricum cotizând CAS "foarte mare", cam cât aproximativ, încât acum să-ţi asigure o cheltuială lunară de aproximativ 300 - 500 EUR?

Cred că îţi scapă ceva în afirmaţii sau sunt superficiale.

...as vrea sa te vad intr-un azil, eventual de stat, la batranete...

Am citi putin din comentarii. As vrea sa te intreb daca nu cumva : moarte insemna sa stai la batranete intr-un apartament si sa nu mai fi in stare sa ai evidenta celor ce trebuiesc platite, cum am vazut aseara cand am mers sa platesc intretinerea la bloc. Era o batrana care explica : ea stie ca a platit dar nu mai gaseste chitanta...sau poate a avut ea halucinatii...etc. Dupa ce a plecat am comentat cu administratora: stiti ce este asta? Alzheimer! Ce are mama, care este intr-un camin de aproape 2 ani.
Dupa ce a fost internata la Obregia si i s-a pus dignosticul, am considerat ca cea mai buna solutie pentru a fi asistata permanent e sa o internez intr-un camin de batrani, ceea ce am si facut. La inceput o parte din vecini ma certau de ce nu o tin acasa si eventual sa ma ajute ei sa avem grija de ea, altii, putini cum ma asteptam, m-au felicitat si ziceau ca in tarile civilizate cand ajung la pensie multi batrani cer sa mearga la camine de batrani. Dupa ceva timp chiar si cei ce ma certau pentru optiune, mi-au dat dreptate si au zis ca am facut ce era mai bine pentru mama. Aseara am avut ocazia sa povestesc de cat de multumit sunt de evolutia buna a starii de sanatate, de la o stare apatica si mereu necomunicativa , de cateva luni bune mama a devenit comunicativa si mai activa. Sincer nu ma asteptam la asfel de rezultate.
Poate romanii isi vor schimba metalitatea si in ceea ce priveste batranete petrecuta in camin de batrani. Eu sunt convins ca situtia mamei este mult mai buna decat a celei, care ieri seara ...isi platea intretinerea pentru ..palatul de vis in care traieste ..la bloc.
Desi la camin nu este lux, dar in permanenta este cineva care sa aiba grija de cei in varsta : mancare, asistenta medicala, spalat, plimbat si cam tot ce ar fi decent pentru o persoana care nu mai are posibilitatea sa aiba grija singura de ea. Dar ca aceste camine sa fie decente si accesibile, ar trebui ca mentalitatea noastra sa se schimbe referitor la statul in camine de batrani, precum si interventia statului si de ce nu a bisericii in crearea si administrarea de asemenea asezaminte, asa cum in alte tari se intampla.
Ce sa zic?! Poate ...mintea romanului de pe urma.

Foarte de ACORD,cu tot ce am citit mai sus!
La un camin de batrani e asa cum,,mentalizam"fiecare!
Adica,daca iti imaginezi ca esti elev la internat sau student la camin,suporti mai usor cazarea in azil!
Sa nu ne cultivam amaraciunea,sa ne cultivam CALMUL,RABDAREA SI ASTEPTAREA!

Felicitari ... multi copii isi tin parintii langa ei pentru egoismu lor de a o avea langa ei , dar ei nu isi dau seama ca in acelasi timp se chinuie pentru ca si acel copil are si el 30 de ani cel putin ... deci iti dai seama cati ani ar avea parintii lor . Dece este greu sa stai cu parintele la batranete? Simplu copilu are un loc de munca , un copil,probleme etc si in felu asta automat nu are cum sa aibe grija de parinte , fiind la munca nu are cum sa fie sub supraveghera lui si in acele 8 sau in alte locuri de munaca chiar 10 ore nu ai cum sa ai grija de ei . Nu zic ca un azil este o necesitate pentru copil sau mai ales pentru ei ... hai sa ne gandim un pic batranii care ii avem acum si-au petrcut mult timp in viata ceausista in care nu erau asa de cunoscute azilele de batrani vreau sa zic ca batranii nostri pot sa perceapa azilu ca o abandonare . Nu sunt parinte nu stiu ce inseamna a fi , dar cred ca ar fi destul de greu sa cred ca cineva care l-am iubit timp de 20-30 de ani sa ma simt abandonat stiind ca e mai bine pentru mine ... vreau sa zic ca ar trebuii sa ne punem in locu lor si sa ii intelegem pentru a le putea explica sa ne uitam in ochii lor si sa stim siguri ca intelegem asta , ii multumesc lui Dumnezeu ca mama inca nu a ajuns in acest stagiu si sper sa am puterea de a o ingriji si de a o ajuta asa cum a facut si ea cand eu eram mic si neputincios ... Sa ne iubim parintii cat timp ii mai avem si sa ii respectam si sa incercam sa le aducem putina lumina in inima lor .

Copiilor nu le dam nastere ca sa ne ingrijeasca la batranete. Cand suntem neputinciosi ei au varsta la care au probleme specifice: de familie, de serviciu, poate chiar de sanatate.
Ati petrece ultimii ani din viata intr-un azil pentru batrani, mai ales in aceste vremuri, ar fi ideal. Intrebarea mea este: exista suficiente azile ptr. batranii care doresc acest lucru?

Stiu ca nu o sa prind nici pensia, in ultimii cinci ani a avansat varsta de pensionare cu vreo zece ani. Iar daca va veni vreodata ziua in care sa nu ma mai pot tine pe picioare si sa muncesc, o sa imi cer iertare de la copii si de la dumnezeu, si ma duc undeva intr-un loc retras, dupa cateva zile fara apa si mancare se termina zbuciumul si incepe linistea.

Nu este asa de simplu nici sa mori,este o impresie ca te privezi citeva zile de hrana si de apa si gata s-au rezolvat problemele.Realitatea este mult mai grea.

Nici nu stiu care e cuvantul...nu e folosit, oare exista?...sa iti pui calitatile in slujba unei comunitati, sa cauti alte satisfactii decat cele materiale. E un lux...

Intr-o tara in care domneste legea junglei, cum poate sa fie tratat cineva fara putere si vulnerabil?

Nici nu vreau sa ma gandesc.

Sunt bani europeni pentru directia asta? Asta ar explica totul, nu-i asa? :(

Teoretic, solutia poate fi buna, pentru anumite situatii, salvatoare pentru altele dar foarte putin probabil decenta si mai mult ca sigur nefunctionala in relitatea inconjuratoare.

Parca era o vorba..."cine n-are batrani sa-si cumpere?" Sau poate era din alta viata...

Si ce ciudat...nu poate fi adevarat...TOTI ajungem acolo? Ireal!!!!!

DA! dar nu in Romania.

imi doresc ca pana voi ajunge acolo, la batranete, sa existe un sistem de ingrijire a pensionarilor decent in romania.
dar pana acum s-au facut prea putini pasi in acest sens.
ce avem pe piata? vechile azile de batrani aflate, cate mai sunt, in administrarea directiilor de asistenta sociale; conditiile sunt aproape de jalnice...
apoi, avem cateva organizatii neguvernamentale, care prin strangere de fonduri, donatii, 2% etc, au deschis astfel de asezaminte de caritate; locuri putine insa, dar oameni cu suflet mare lucreaza acolo
a3a alternativa, camine de batrani private; putine si cu costuri mari
toate cele 3 forma sunt clar prea putine ptr batranii romaniei aflati in disperare, cu pensii mici, bolnavi si singuri;
doar ii vedem zi de zi si nu seamana deloc cu niste oameni impliniti si fericiti
dupa o viata de munca
----
as vrea, ca cineva sa se gandeasca sa investeasca serios in acest gen de activitate ca intr-o afacere; cu siguranta va aduce si profit daca e bine gandita
nevoia este enorma si va creste cu trecerea anilor

Sunt pensionara de 9 ani.Ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt bine,inca muncesc cu norma intreaga,plus muncile casnice.Insa ma gandesc cu groaza la vremurile cand devii neputincios.Sub nici o forma nu as vrea sa fac complicata viata copiilor mei.Mi-ar place sa ma pot retrage la un azil civilizat.Intrebarea este,daca voi putea suporta financiar?!

La azil cu mine, "LoL", ne vedem acolo!

Daca sunt in deplinatatea facultatilor mintale la o anumita varsta si devin constient ca sunt o povara pentru cei din jurul meu, solutia optima este azilul, si asta vine din iubirea mea fata de cei dragi, nu? Caci daca iti place ideea sa-i chinui, inseamna ca dam in egoism.

Totusi, nu sunt de acord ca-ti duci batranii cu forta la azil, daca ei nu vor.

Nu am vazut un azil la noi, asa ca nu-mi pot da cu parerea, desi ma astept ca e naspa, imi imaginez ca sunt de stat! Or exista si case particulare, cu conditii decente.

ai dreptate.Sunt pensionara de 5 ani nu chiar sanatoasa dar inca lucrez pt.a mi rotunji veniturile nu vreau sub nici o forma sa fiu povara pt.copii pe care i am crescut au invatat sunt pe picioarele lor cum se spune dar in momentul cand nu voi mai putea sa am grija de mine posibil sa apelez la un azil pt. a nu le fi povara.Dar unde voi gasi unul decent unde si viata mea cat mai este sa conteze?

Eu, cand o sa fiu batran, ma voi duce la un azil. Sau, daca o sa-mi permit, o sa-mi iau un bilet "one-way" spre Tibet. Sub nici o forma nu voi fi o povara pentru copiii sau apropiatii mei. Povara inseamna inclusiv sa am unde locui si o pensie care sa-mi asigure traiul zillnic, dar sa fiu singur-cuc si sa cersesc timp si atentie ("dragul mieu, tare mi-e dor de tine, nu te-am mai vazut de o saptamana, ce mai faci, etc" - "tati, nu pot sa vorbesc acuma, is ocupat....")

Eu cred ca aversiunea romanilor fata de aziluri este o chestiune culturala. Cuvantul "azil" e asociat cu abandonare. Dar nu trebuie sa fie asa. Daca am zice "camin de batrani", ar fi mai ok. Caminul e un loc in care ai traiul zilnic asigurat -- mincare, igiena, asistenta medicala -- spre deosebire de singuratatea din apartament. Tot acolo ai socializare, interactiune cu alti oameni. Sunt sigur ca destul de multi "copii" de 30-40 de ani si-ar vizita parintii mai degraba la camin, decat la apartamentul lor, unde intotdeauna mai e ceva de facut - reparat chiuveta, facut curat, etc.

Oricum ar fi, caminul e un loc in care pot fi o povara mai mica pentru apropiati. Eu la asta ma gandesc. Eu nu cred ca e "datoria" copiilor sa-si ingrijeasca parintii batrani. Mi se pare egoism sa zici "eu te-am crescut, acuma ingrijeste-ma tu". Chestia asta ar trebui sa functioneze pe principiul "pay-it-forward": eu te-am crescut, acuma creste-ti si tu copiii -- si eu daca pot, te ajut; daca nu pot, macar nu te incurc.

Cat despre comentariile "caminele sunt o idee buna, sa faca cineva ceva in privinta asta, sa fie mai multe": dragi romani, atitudinea asta "sa faca cineva ceva" ne va baga in groapa. DE CE nu faci chiar tu ceva in privinta asta ? Eu am de gand sa incerc sa infiintez un azil in satul in care o sa locuiesc -- daca o sa mearga, bine, daca nu - nu. Dar nu stau cu mainile incrucisate si astept sa faca ALTII ceva. Cum imi astern, asa dorm.
Daca intrebati "dar ce pot face eu, saracul de mine, asta-i investitie mare": si eu sunt un biet angajat. Dar tot pun bani deoparte pentru pensia aia privata, si in cel mai rau caz, cand o sa ma pensionez, o sa scot toti banii si o sa-i investesc intr-un azil -- pardon, camin. Dar asta varianta de rezerva, sper sa gasesc o modalitate sa infiintez caminul respectiv mai repede de 20 de ani :)

Am votat DA din principiu.
Nu am facut un copil ca sa aiba cine sa ma stearga la fund la batranete.
Copii nostri, la varsta la care noi am avea nevoie de ingrijire din cauza neputintei batranetii, vor avea si ei, la randul lor, problemele cu care ne confruntam noi azi.
Problema azilelor este data de calitatea precara a asezamintelor (ai zice ca sunt mai infioratoare decat celulele detinutilor), de calitatea precara a serviciilor prestate de personalul acestora, mai mult sau mai putin calificat, dar parca mai inuman pe zi ce trece. E o parere pe care mi-as dorio infirmata, nu de vreo comparatie cu azilele private (cati oare dintre noi ne permitem costuri asa de mari, comparativ cu veniturile salariale actuale?) ci de schimbare pozitiva.

Am avut o matusa care a locuit in ultimii ani ai vietii la azil. Parintii au adus-o la noi deoarece era singura si departe. Nu s-a integrat in casa... multi copii, galagie, nu-si gasea locul.. asa ca a luat decizia de a se muta la azil.... abia o puteam convinge de sarbatori sa vina la noi...se simtea in largul ei acolo, cu telenovelele ei, cu micile cancanuri si barfe..... era multumita de servicii... deci cred ca tine si de firea omului...

Panarama de mai sus cu "bunica vrea la azil" este epocala! O inventie epocala, ca sa scapi de parintele care te a crescut si te a hranit si te a spalat la fund. Din pacate sport national.

De fapt on RO parintii ajunsi la batranete ajung victima lacomiei copiilor lor din cauza ca ei insisi fac mari greseli in educatia copiilor.

Daca tie ti s-a intamplat , acum vorbesti cu rautate sau chiar ///. Dar, cum ziceai : rautatea si prostia sport national la romani!
[Editat de MedLive.ro]

Batranii lasati singuri la azil (ma rog, intre straini, adica tot singuri) se deterioreaza psihic (senilitate) mult mai rapid decat cei inconjurati de afectiunea familiei. E un fapt. Din pacate sunt bagati in azil batrani care realmente nu ocupa loc (dar enerveaza). Cunosc o doamna ce sta intr o casa cu 7 odai si care si-a bagat elegant mama in azil cu aceeasi poezie, ca "batrina vrea". Ce batrin vrea fratilor sa moara singur???

Batranii lasati singuri la azil (ma rog, intre straini, adica tot singuri) se deterioreaza psihic (senilitate) mult mai rapid decat cei inconjurati de afectiunea familiei.

Esti medic sau te dai mare? habar nu ai ce vorbesti . am mai auzit prostia asta de la un ..doctor de la obregia : inconjurati de afectiunea familiei. si ca prescriptie ii dadea : hloperidol, diazepam, si alte tampenii cu care sigur in cateva luni se ducea pe cealalta lume. asa eram si eu interpretat de acel ..asa-zis medic cand am ajuns cu mama la camera de garda..ca as vrea sa scap de ea . si acum , dupa aproape 2 ani, mama traieste si e chiar ok doar pt ca am dus-o la un camin de batrani, unde are parte de o ingrijire si medicatie buna.

Sper sa gasesc loc intr-un azil decent,in schimbul pensiei mele,in momentul in care nu ma pot ingriji singura.Chiar nu vreau sa ajung o povara pentru ai mei.Pare singura solutie rezonabila,mai ales ca cine stie ce boli grele ale batrinetii ne asteapta dupa viata asta zbuciumata.

Ne dam cu parerea si generalizam foarte usor, din pacate. In nici un caz nu sintem decit foarte putini calificati sa avem grija de "batrinii nostri". Daca sa te ocupi de un bebelus este relativ la indemina oricarei mame, chiar daca am avea timp (dar omul mai are si serviciu si alte obligatii) nu stim sa ingrijim corect batrinii. care este alternativa la camin? Sa angajezi pe cineva - calificat?(citi sint, avem situatia materiala in care ne putem permite acest lucru: asistent personal. Hai sa fim seriosi!) Un batrin care se descurca singur (este valid) tot este singur in lumea moderna, copiii si nepotii isi vad de viata lor -nu mai exista timp nici pentru asta!- si cu cit sint solicitati mai mult devin o povara (macar psihica daca nu altfel). Sint perioade in care familia este "in jur" si sint momente bune, dar din pacate, acest ideal este departe de cazul general si mult mai raspindite sint depresiile, incapacitatea motorie, Alzheimer si alte boli. Macar de am avea un venit suficient sa putem plati asistenta medicala, baza materiala si asistenta sociala/psihologica pe care o poate oferi un camin bine organizat. Exista citeva in tara, private sau ale unor organizatii de caritate, unde sint conditii omenesti de asistenta. Unele sint patronate de organizatii religioase. Oricit de bune ar fi, conteaza mult atitudinea pensionarilor caminului, cum accepta viata in "descrestere" si cum doresc (sau nu) sa se adapteze la ea.
Comunitatile si "cluburile" de batrini pot sa ajute pe cei care chiar doresc acest lucru, prin socializarea de care au nevoie. caminul poate fi un asemenea mediu, dublat de ingrijirea medicala asigurata pe masura eventualelor agravari a starii de sanatate. Personalul calificat este pregatit sa inteleaga si manifestarile care pot sa apara pe masura inaintarii in virsta si sa actioneze corect; oricit de mult i-am iubi pe batrinii nostri putini stim si putem sa facem ce trebuie in anumite situatii. Pina nu te lovesti de asta, pare de neimaginat.

Comentariile astea cinice despre parinti si bunici care "vor la azil" ma duc la fibrilatie!
Am 46 de ani. Eu sunt orfan de la 17 ani. In anii 90 am avut pe bunica mea de 95 de ani, care avea casa ei, dar pe care am luat o in apartamentul meu de 2 camere ca sa o ingrijesc ca nu mai putea. E drept nu aveam copil dar chiar cu copil nu as fi putut s-o las sa putrezeasca acolo. Da, in ultimele luni saraca mai scapa pipi, se scula noaptea si haladuia prin casa, dar o spalam, ii faceam dus, si o pudram sa nu faca rani. Cu mina mea. Ca ii datoram atitea.
Dupa ce a murit si infirmierii care au formolizat-o au zis "Domnule ce ati ingrijit-o, ce curata e. Pai alti batrini au rani pe corpo, carne vie, escare si bube, ca copiii lor nu i ingrijesc deloc, ba chiar ii bat, sa moara naibii odata sa le ia mostenirea...."

Pai nu vezi ca sint ziarele pline de parinti care si-au uitat copiii in spitale sau parinti care isi neglijeaza copiii ?
Si pe vremea lui Ceausescu erau parinti de acest tip, numai ca societatea atunci ii cam tragea de urechi daca nu se purtau bine. Si atunci bataile, abuzurile psihice se consumau intre 4 pereti . Eu sint un decretel si n-am fost niciodata acceptata. Mama mi-a spus ca a luat chinina sa ma dea afara si totta viata mi-a dempnstrat ca nu m-a acceptat. Cind aveam o tumoare mama nu a vrut sa ma duca la doctor. S-a vaitat pe la colege ca uite ce are fii-mea, ca moare, etc dar nu m-a dus la doctor. M-a dus tata. Pe urma colegele mamei s-au tinut de capul ei sa ma duca la nu stiu ce doctor si de ochii lumii m-a dus la 1 consult. dar pe urma cind ma batea si ma certa ma striga "canceroaso". La fel si tata. Am fost batuta pina am vomitat singe si am fost intepata cu acul...Nimeni nu poate sa-si permita ca am vreo obligatie ptr. ei.

In cazul in care as deveni o povara pt. copiii mei, care in loc sa isi traiasca viata sa stea sa ma stearga / mute pe mine, da, m-as duce.

Draga, @a89na, asa spunea si matusa mea. Si a tot aminat momentul, pina a murit. Baietelul ei iubit (facut cu barbatul iubit, nu cu sotul) si-a vazut de viata sa. Barbatul din el a facut doar recomandarea sa fie angajata o asistenta care sa mearga o data pe zi sa o schimbe. Ce om (sanatos sau bolnav) merge doar o data pe zi la WC? Si, ghici pe cine a cazut magareata? Pe sotul mult mai in virsta.

E greu de spus cum e mai bine, incerc sa nu mai judec pe nimeni pe tema asta.
Familia mea a avut de luat o astfel de decizie ...
Bunica mea a stat la parintii mei in ultimii 18 ani de viata. Acum un an situatia statea asa: bunicii de 99 de ani(!) i se deteriora starea de sanatate pe zi ce trece, iar cei ce o ingrijeau, parintii mei (de aproape 70 de ani), nu erau nici ei intr-o forma prea buna.
Mama, care realmente nu mai facea fata nici fizic, nici psihic, a propus un camin de batrani. M-am opus cu vehementa, mi se parea ca nu e normal si cinstit. Ca sa vad totusi despre ce e vorba, m-am dus si am vizitat un astfel de camin (nu camin de stat - asta nici nu incapea in discutie). Arata destul de bine, trebuie sa recunosc (avand in vedere ca taxa lunara - fara medicamente si consumabile - pornea de pe la 25 de milioane si urca in functie de nivelul de asistenta necesar, numarul de paturi in camera etc. - bani pe care chiar eram cu totii dispusi sa-i dam daca am fi putut sa ajungem la concluzia ca asa e mai bine). Am tot amanat luarea unei decizii, desi starea de sanatate a mamei se degrada si ea, o solutie de moment fiind angajarea unei femei care venea de 3 ori pe zi sa o ajute. Bunica s-a stins acasa, si nu pot sa nu ma gandesc ca asa a fost cel mai bine, langa familie si nu printre straini. Insa, pe ce alta parte, nu pot sa nu ma gandesc si la situatia in care, chiar daca vrei sa ajuti, chiar daca iti doresti ca lucrurile sa stea altfel, sa nu ai alta solutie.
Intr-un fel, pe termen lung, pentru parintii mei ar fi devenit o problema de supravietuire, caci ei fizic nu mai faceau fata (chiar si cu ajutor, care nu putea fi permanent - caci n-au gasit pe nimeni). Sper sa nu se oboseasca nimeni sa-mi reproseze ca eu de ce n-am facut nimic - raspunsul e ca pentru ca efectiv nu aveam cum, si nu intru in amanunte.
Si atunci cand pun lucrurile din perspectiva asta, e greu sa-mi mai dau seama cum e "mai moral". Pana la urma (oricat am urat si m-am opus ideii de a o duce pe bunica la camin), si parintii mei aveau dreptul la o batranete mai linistita, fara astfel de greutati care sa le scurteze viata. Am avut noroc, ca sa zic asa, ca bunica a fost sanatoasa, lucida si pe picioare pana la 99 de ani. Dar daca n-ar fi fost asa? Cu ce drept impiedicam eu o hotarare intr-o situatie in care, de fapt, nu puteam ajuta cu nimic? Cu ce drept ii condamnam pe parintii mei la boala si moarte inainte de vreme, doar pentru ca mie asa mi se parea moral fata de bunica? Practic, niciuna dintre decizii nu era corecta.
Ma intreb daca peste cateva zeci de ani, daca o sa constat ca devin o povara, o sa fiu in stare sa iau decizia de a ma duce intr-un astfel de camin pentru a da dreptul familiei mele sa traiasca mai usor. Acum imi zic ca da, insa stiu cum voi gandi atunci?

Este gresita atitudinea parintilor care nu vor sa fie o povara pentru copii lor, prin faptul ca atunci cand privesc si discuta aceasta situatie din acest punct de vedere induc o gandire negativa atat pentru ei cat si pentru copii lor asupra batranetii. Familia este un lucru foarte important pentru fiecare individ, indiferent de varsta. Azilul de batrani poate fi o solutie atunci cand persoana in cauza isi doreste sa socializeze cu persoane de varsta ei. Indiferent de conditiile pe care le ofera un azil, cel ce merge acolo pentru ca sa usureze viata copiilor lui, va suferi datorita izolorii si sentimentului de neputinta si neinsemnatate. Cursul firesc al vietii este ca PARINTII SA AIBA GRIJA DE COPII SI COPII LA RANDUL LOR SA-SI AJUTE PARINTII. Suntem oameni si conditia noastra ne cere sa avem grija unul de altul. Bineinteles ca nu este usor dar, daca nu ne gasim timpul sa avem grija de parintii nostri nu ne vom gasi timpul sa avem grija de sufletele noastre. Acum locuiesc in USA si lucrez in sistemul sanitar. Azilele de aici sunt mult superiaoare celor din Romania, dar in majoritatea cazurilor cei adusi la azil nu sunt pentru ca "sunt o povara" ci pentru ca familia nu are timpul si cunostintele necesare pentru ingrijirea batranilor, DAR sunt alaturi de ei, vin si discut cu doctorii si participa la luarea deciziilor medicale. Mai sunt si "Assisted Living Facilities" unde batranii locuiesc in casutele lor in anumite comunitati unde personalul medical ii ajuta in problemele zilnice. In zona unde locuiesc eu, se pune foarte mare accent pe familie. Mie mi-ar place sa imi aduc parintii aici si sa-i am aproape cu toate probleme pe care le au ei, dar stiu ca daca ii rup din comunitatea unde au trait o viata le va fi foarte greu, chiar daca eu le ofer toate conditiile necesare pentru un trai bun. Acolo este casa lor ...si stiu ca va trebui sa gasesc o solutie ca ei sa isi traiasca batranetile in casuta pe care au ridicat-o cu mainele lor, In nici un caz nu ma gandesc ca sunt departe si nu am nici o obligatie fata de ei. Ei m-au crescut cu mare dragoste, si fiecare zambet, imbratisare, sau mustrare m-au format sa fiu cine sunt astazi. Ei au fost stalpul de care m-am sprijinit cand eram obosita sau dejamagita, ei au fost trambulina dupa care saream cand ma aventuram in viata, ei sunt cei care ma primesc cu bratele larg deschise, ei sunt radacinile mele si ale copiilor mei. In concluzie.pastrati-va batranii aproape si dati-le sansa sa traiasca frumos si cu demnitate.

bun subiectul abordat si chiar obiectiv....dar, ce ne facem ca noi in Romania nu mai avem bani de pensii? nimic nu mai pare sa sustina economia, toti cei implicati in destinele tarii, guvernanti, politicieni, si chiar mafia, interlopii si chiar hotii marunti nu fac decat sa prade visteria in favoarea lor? ce naiba vom face? eu am 40 de ani cu parinti si socrii de la 65 la 70 de ani....vedeti vreo solutie in afara de acea ca ii vom ingriji asa cum vom putea? cum sa ajunga majoritatea batranilor care au o pensie de rahat, la un camin? Dumnezeu a creat lumea cu o singura lege fundamentala.......moartea!!!! Idiferent cum te cheama omule, asa ca mai reflectati cei care hotarati cumva destinul tarii romanesti. O viata usoara tuturor si o moarte la fel.

Nota - Nu stiu cum am uitat, dar sotia mea a avut un rol major in ingrijirea bunicii mele (care daca te gandesti nu era ruda cu ea!).
[Editat de MedLive.ro]

Catre AAAAAA - Nu am avut nevoie de nici un "training" ca sa o spalam pe bunica mea senila si sa i oblojim ranile si iritatiile incat sa nu sufere in ultimele luni de viata.

am votat DA..din convingere..Ideal ar fi sa pot sa ma intretin singura, sa nu am nevoie de nimeni insa daca nu se va putea voi alege azilul ca optiune viabila. E trist sa fii singur insa si mai trist sa iti stresezi proprii copii cu probleme tale de batranete. Cand esti batran, esti altfel..oricat de mult ai vrea sa nu deranjezi, vei deranja..oricat de mult ai vrea sa fie ok..nu va fi. Vreau sa raman in memoria nepotilor ca bunica vesela, glumeata, care face prajituri de craciun si ii asteapta cu cadouri. daca nu voi fi capabila sa fac toate aceste lucruri..mai bine azilul.

Pagini

Alte articoleVezi toate articolele

O cearta puternica va schimba complet dispozitia si va afecteaza abilitatea de a efectua sarcinile de zi cu zi in moduri care ar putea fi periculoase pentru sanatatea dumneavoastra. Specialistii in...
Utilizatorii de smartphone-uri ar putea fi noii sedentari. Cercetatorii au analizat studenti si au descoperit ca utilizarea telefonului mobil- la fel ca statul in fata televizorului- poate reduce in...