Descriere: 

Strongiloidoza este infectia produsa de 2 specii ale genului Srongyloides: S. stercoralis si S. fulleborni; raspandita mai ales in zonele tropicale, cu prevalenta mai mica in zonele temperate. Strongyloides este un nematod cu multe caracteristici biologice si patologice asemanatoare viermilor cu carlig. Principalul rezervor de infectie este omul, cainele si primatele constituie rezervor de infectie pentru unele tulpini care ar putea infecta omul. Lipsa conditiilor de igiena si contaminarea solului cu material fecal infectat asigura raspandirea infetiei. Infectia se produce prin contactul direct al pielii cu solul contaminat (transcutan), atoinfectie endogena, rar pe cale digestiva sau prin laptele matern.Stadiul infectant este larva strongiloida.

Adultii de Strongyoides paraziteaza intestinul subtire unde se gasesc inglobati in grosimea mucoasei. Dupa fecundare femelele depun, tot in mucoasa, ouale din care vor ecloza larvele de prima generatie, care ajung in lumenul intestinal, in bolul fecal. Evolutia pe sol a larvelor poate fi diferita; in cazul in care nu gasesc o gazda corespunzatoare larvele pot da mai multe generatii libere pe sol. Daca exista o gazda potentiala, larvele se transforma in larve strongiloide infectante, ele penetreaza pielea intacta care vine in contact cu solul. Pe cale sanguina sau limfatica ajung in jumatatea dreapta a inimii, apoi prin mica circulatie in parenchimul pulmonar. Dupa migrarea prin parenchim ajung in arborele bronsic si odata cu sputa ajung in faringe de unde sunt inghitite. Ajunse in intestin devin adulti.

Infectiile cu numar mic de paraziti pot fi asimptomatice sau au o simptomatologie digestiva usoara si nespecifica (greata, inapetenta, dureri abdominale, scaune diareice care alterneaza cu constipatie). Infectiile intestinale masive au o evolutie severa complicata de infectii bacteriene supra-adaugate. Formele diseminate pot da simptomatologie pulmonara sau cerebrala.

Mucoasa intestinala este inflamata in infectiile masive cu ulceratii, infiltrate cu eozinofile si monnucleare, cu raspuns limfoproliferativ si concentratii mari de Ig G, Ig A si Ig E.

Diagnosticul de certitudine este dat de evidentierea unuia din stadiile parazitului, de obicei a larvelor strongiloide in scaunul fecal.   

Recomandari: 

Testele de imuno-diagnosticare pentru strongiloidoză sunt indicate atunci când este suspectată infecția și aceasta nu poate fi demonstrată în aspiratul duodenal, sputa sau prin examinări repetate de scaun.

 Testele serologice sunt utile pentru candidații la transplant, chimioterapie, corticosteroizi sistemici, precum și pentru detectia persistenței unei infecții după tratament (esec terapeutic).

Interpretare valori mici: 

Un test negativ semnifică niveluri nedetectabile de anticorpi IgG la Strongyloides. Rezultate fals negative pot să apară în timpul infecției acute sau localizate.

Un singur rezultat negativ nu ar trebui să fie utilizat pentru a exclude infecția. Se repetă testul după 10-14 zile, dacă este indicat clinic.

Interpretare valori mari: 

Detectarea anticorpilor IgG la Strongyloides sugerează infecție actuală sau anterioară.

Interferente analitice: 

Rezultate fals-pozitive pot sa apără în alte infecții helmintice, de exemplu cu Trichinella, Taenia solium, Entamoeba histolytica, Ascaris, specii de Fasciola, specii de Echinococcus, specii de Schistosoma și Toxocara.

Informatii recoltare: 

Nu necesită o pregatire prealabilă.

bibliografie: 

http://www.cdc.gov/

http://www.mayomedicallaboratories.com/

Steriu Dan, Infectii parazitare, editura ILEX- Bucuresti, 2003