Talasemie

Despre talasemie

Talasemiile sunt un grup de afecțiuni ereditare caracterizate prin afectarea sintezei lanțurilor de globină. Globina este o proteină și reprezintă principalul component al hemoglobinei. Hemoglobina, la rândul său, este principalul constituent al hematiilor (globule roșii). Hemoglobina existentă în eritrocite este transportorul de oxigen către celulele organismului.

Talasemiile se caracterizează prin scăderea producției de hemoglobină și apariția unei anemii cronice de intensitate variabilă. Talasemiile provoacă grade variate de anemie, în funcție de tipul de talasemie și de amploarea mutațiilor suferite de genele responsabile de sinteza celor două tipuri de lanțuri de globină (alfa și beta).

Tipuri de talasemie

Talasemiile sunt subdivizate în alfa-talasemii și beta-talasemii, în funcție de mutația genetică și de afectarea lanțurilor subunităților de globină ale hemoglobinei: două lanțuri alfa și două lanțuri beta. Pentru fiecare dintre cele două tipuri de lanțuri de globină există patru, respectiv două gene, care codifică sinteza lor, dispuse pe cromozomul 16, respectiv 11.

Astfel, din punct de vedere al genelor mutate, clasificarea se face în felul următor: 

Alfa-talasemiile pot fi mutate una sau mai multe dintre cele patru gene normale responsabile de sinteza lanțului alfa al globinei:

• Dacă se moștenește o singură genă cu mutație, persoana respectivă nu va avea semne și simptome de (alfa)talasemie; este ceea ce numim „purtător de mutație talasemică”, iar mutația poate fi transmisă copiilor;
• Dacă se moștenesc două gene mutate, semnele de (alfa)talasemie vor fi ușoare; această situație este denumită trăsătură de alfa-talasemie;
• Dacă se moștenesc trei gene mutate, semnele și simptomele vor fi moderate sau severe;
• Moștenirea a patru gene mutate este rară și de obicei duce la oprirea spontană a sarcinii; copiii născuți cu această condiție decedează la scurt timp după naștere sau necesită transfuzii multiple, repetate, de sânge, pe toată durata vieții, iar singura terapie cu potențial de vindecare este transplantul de celule stem.

Beta-talasemiile pot fi mutate una sau ambele gene care codifică sinteza lanțului beta al globinei:

• Dacă se moștenește o singură gena mutată, semnele și simptomele de beta-talasemie sunt absente sau ușoare; această situație este denumită tara talasemică sau talasemie minoră sau beta talasemie minoră;
• Dacă se moștenesc două gene mutate, semnele și simptomele sunt moderate sau severe; această situație este denumită talasemie majoră sau anemie Cooley; copiii născuți cu două gene deficitare ale genelor beta (hemo)globinei sunt de obicei fără simptome la naștere, dar acestea apar în primii doi ani de viață.

Factori de risc

Factorii care cresc riscul de talasemie includ:

• Istoricul familial de talasemie: talasemia este transmisă de la părinți la copii prin intermediul genelor cu mutație;
• O anumită descendență populațională geografică: talasemiile se întâlnesc mai frecvent la descendenții proveniți din zona bazinului mediteranean și din Asia de sud-est.

Diagnosticare

În funcție de tipul de talasemie, aceasta este diagnosticată fie de medicii pediatri sau de hematologul pediatru (mai ales pentru formele cu manifestare clinică precoce), fie de medicul de familie/internist/obstetrician/hematolog (pentru talasemiile minore, a căror descoperire este de cele mai multe ori întâmplătoare, la efectuarea unor investigații de laborator de rutină, la vârsta adolescenței sau la vârstă adultă).

În acel moment se descoperă o „anemie hipocromă microcitară” cu valori normale sau crescute ale fierului seric și modificări de formă, culoare și morfologie ale aspectului globulelor roșii la examenul microscopic, sugestive pentru talasemie.

Confirmarea talasemiei drept cauză a anemiei hipocrome microcitare necesită efectuarea electroforezei hemoglobinei. Precizarea tipului de talasemie (alfa sau beta), precum și a gradului de afectare a genelor responsabile se face prin testare genetică, cu secvențierea genelor alfa și beta globinei.

Diagnosticul prenatal (diagnosticul pus înainte de nașterea copilului) este indicat și se poate face în situația în care ambii părinți au fost diagnosticați cu talasemie sau există incertitudini privind partenerul. În aceste situații se recomandă consilierea genetică privind riscul de a da naștere unui copil cu talasemie, iar testarea genetică permite stabilirea nivelului de severitate a bolii.

Testele utilizate pentru analiza genetică și diagnosticul talasemiei la făt includ:

• Biopsia de vilozități coriale: de obicei se efectuează în săptămâna a 11-a de sarcină și presupune recoltarea unui mic fragment din placentă pentru evaluare;
• Amniocenteza: de obicei se efectuează în jurul săptămânii a 16-a de sarcină și presupune recoltarea unei mici cantități de lichid amniotic (lichidul care înconjoară fătul).

Întrucât există o variabilitate de combinații a transmiterii genelor mutate pentru lanțurile alfa și beta, iar manifestarea clinică (fenotipul) nu se suprapune perfect peste tipul mutației genetice (genotipul), s-a adoptat o altă clasificare, mai nouă, a talasemiilor. Aceasta se raportează la necesarul transfuzional al pacientului și au rezultat, astfel, următoarele tipuri:

• Talasemii dependente de transfuzii;
• Talasemii independente de transfuzii.

Prevenție

Singura metodă de prevenție a talasemiei este consilierea genetică înainte de concepție pentru cuplurile în care există cel puțin un partener cu talasemie, cu consult de specialitate hematologic și, eventual, genetic și reținerea de la procreere. Rol de prevenție are și diagnosticul intrauterin precoce al mutației genetice, în cazul sarcinilor provenite de la parteneri care au talasemie confirmată.

Persoanele cu talasemie minoră, care reprezintă majoritatea cazurilor de talasemie diagnosticate, au un nivel normal sau ușor sub limita normală a valorilor de hemoglobină, iar acesta se menține de obicei constant pe toată durata vieții.

Orice scădere a nivelului de hemoglobină mai mare decât ar fi obișnuit (nivel de croazieră) la un pacient cu talasemie obligă la solicitarea unui consult medical de specialitate pentru încetinirea unor cauze posibil asociate de anemie.