Publicat la: 
27/12/2014

Telefoanele inteligente modifica felul in care functioneaza creierul uman

Utilizarea telefoanelor inteligente modifica felul in care functioneaza creierul uman, intrucat acesta se adapteaza la tehnologia "touchscreen" (ecran tactil) incorporata in aceste dispozitive, afirma autorii unui studiu realizat de Institutul de Neuroinformatica, afiliat Universitatii din Zurich, citat de Mediafax.

Oamenii de stiinta elvetieni au utilizat electroencefalografia (EEG) pentru a masura activitatea cerebrala. Ei au descoperit in acest fel diferente considerabile intre utilizatorii de telefoane inteligente si persoanele care folosesc telefoane mobile "traditionale", precizeaza BBC.

Interpretand datele furnizate de EEG, autorii studiului au descoperit ca utilizatorii de telefoane inteligente au degete mult mai agile si o precizie tactila mult mai mare.

Dintre cei 37 de voluntari care au participat la aceasta cercetare stiintifica, 26 au folosit telefoane inteligente cu ecrane tactile, iar 11 au utilizat telefoane mobile conventionale.

Electroencefalogramele au analizat semnalele electrice trimise intre creier si maini prin intermediul nervilor.

Mai multi electrozi plasati pe scalpurile voluntarilor au inregistrat aceste schimburi electrice.

Pe baza lor, cercetatorii au putut sa alcatuiasca o harta a tesuturilor cerebrale asociate fiecarei regiuni corporale.

Rezultatele au evidentiat diferente notabile intre utilizatorii de telefoane inteligente si persoanele care folosesc telefoane mobile conventionale.

Voluntarii din prima categorie au prezentat o activitate cerebrala mai mare ca raspuns la atingerile mecanice executate de degetul mare, degetul aratator si degetul mijlociu.

Acest lucru pare sa fie asociat cu frecventa cu care acele persoane folosesc functia "touchscreen" - cu cat aceasta era folosita cu o frecventa mai mare, cu atat activitatea cerebrala inregistrata prin EEG era mai intensa.

Autorii acestui studiu spun ca descoperirea lor are sens, deoarece creierul uman este "maleabil" si poate fi modificat prin anumite experiente.

De exemplu, in cazul violonistilor, zona cerebrala asociata degetelor folosite in timpul cantatului la instrumentele muzicale din aceasta gama este mult mai mare decat in cazul oamenilor care nu sunt muzicieni.

Cercetatorii elvetieni considera ca acest lucru ar fi valabil si in cazul telefoanelor inteligente - folosirea lor repetata modifica creierul uman.

Studiul a fost coordonat de cercetatorul Arko Ghosh si a fost publicat in revista Current Biology.

A.C.

Taguri Medlife: 
Specialitate: 
Comentarii

Telefoanele inteligente transforma oamenii in roboti dependenti de ele,virtual si gadgeturi.In loc sa gandeasca dau un click-touch si se rezolva totul cautand in telefon/pe net.Datorita lor nu mai avem intimitate personala,putand fi urmariti si detectati de oriunde,ni se citesc/inregistreaza convorbirile si mesajele,adresele pa care intram,ce facem acolo si cu cine conversam,etc...Pe undeva e tot o ingradire a libertatii personale,insa aproape nimeni nu-si da seama de asta,din pacate.Eu o sa folosesc telefon clasic pana cand vor disparea de pe piata:))

Ai dreptate in proportie de 1 %.Poti fi urmarita si ascultata avand orice aparat electronic ,inclusiv aparate telefonice "cu disc"(acestea nu mai pot fi utilizate) deoarece ascultarea se face prin unitatea centrala.Dar ce zici de aceste televizoare "smart" ? Si acestea au calitatea de a fi ascultat !mai mult,acum se gasesc pe piata,la indemana oricui,tot felul de dispozitive de ascultare si urmarirfe de la distanta.Ce zici ? Foloseste telefoane mobile ,linistita ca nu e rau.De ascultare si urmarire se feresc doar cei ce au ceva de ascuns !!!!

Pagini

Echipa medicala MedLife - Psihologie

Articole similare

Care sunt principalele probleme urologice la copii, cum le identificam si care sunt solutiile chirurgicale? Dr. Mircea Andriescu, medic primar chirurgie pediatrica, a discutat online cu cititorii MedLive. Dr.Mircea Andriescu este medic primar chirurgie pediatrica, cu specializare in endourologie si chirurgia hipospadiasului, in cadrul...
Diagnosticul de diabet zaharat la copil sau adolescent impune schimbari majore de stil de viata atat pentru el, cat si pentru familie. Ce provocari apar in ingrijirea copilului cu diabet si cum le raspund parintii, alaturi de echipa medicala, ne spune dr. Mihaela Mihu, medic pediatru cu supraspecializare in diabet si nutritie la copii,...
Obezitatea, un flagel Vreme indelungata, obezitatea a fost considerata un simplu factor de risc in sanatate. Abia in 1997, Organizatia Mondiala a Sanatatii a recunoscut-o ca afectiune cronica evolutiva. Cu toate semnalele de alarma, datele OMS indica in aceasta perioada o raspandire accentuata a obezitatii, cu implicatii deosebite la nivel...
dr. Vlad Stroescu Despre criza europeana se vorbeste de cateva saptamani pe un ton apocaliptic care nu are cum sa nu lase urme in psihicul nostru. In plus, cei mai importanti doi lideri aflati acum la Bruxelles, Angela Merkel si Nicolas Sarkozy, au legaturi biografice personale cu estul Europei. Pot fi ei influentati de astfel de detalii in...
Psihoterapia consta intr-o serie de tehnici care au ca scop  tratarea sanatatii mentale, emotionale, precum si unele afectiuni psihiatrice. Psihoterapia ajuta pacientul sa inteleaga care sunt factorii ce le determina starile si ii ajuta sa accepte punctele slabe, dar si cele forte. Daca oamenii isi pot identifica sentimentele si modalitatea in...