Publicat la: 
27/12/2013

Un nou studiu, publicat in revista Nature, arata ca interventia medicala prin socuri electrice ajuta la reducerea amintirilor neplacute in cazul pacientilor care sufera de depresie. Tehnica, numita terapie electroconvulsiva sau prin electrosocuri (ECT), induce convulsii prin transmiterea de impulsuri electrice in creier cu ajutorul unor electrozi plasati pe scalp.

In ciuda reputatiei negative, ECT este un tratament eficient de ultima instanta pentru cazurile de depresie severa si este folosit in combinatie cu anestezice si relaxante musculare.

Marijn Kroes, neurolog la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda, a constatat ca prin aplicarea strategica a impulsurilor electrice, amintirile unor episoade traumatizante ar putea fi sterse din memoria pacientilor.

Strategia se bazeaza pe o teorie numita "reconsolidarea memoriei", care presupune ca amintirile sunt scoase dintr-un "depozit mental" de fiecare data cand sunt accesate si "rescrise", in timp, in circuitele creierului.  Rezultatele studiilor pe animale si dovezile limitate in cazul oamenilor sugereaza ca in timpul reconsolidarii, amintirile sunt vulnerabile la alterare si chiar la indepartarea completa.

Kroes si echipa sa au testat aceasta idee la 42 de pacienti carora le-a fost prescrisa terapia cu electrosocuri pentru depresie clinica severa. Intr-o sesiune initiala, cercetatorii au aratat doua inregistrari: una care prezenta un accident de masina, iar cealalta o agresiune fizica.

Ulterior, echipa a determinat pacientii sa isi aminteasca doar una dintre povesti, aratandu-le doar o parte a inregistrarii.  Imediat dupa aceea, cand memoria reactivata este considerata a fi vulerabila, pacientii au fost supusi terapiei cu electrosocuri.

In ziua urmatoare, atunci cand le-a fost dat un test grila de memorie, pacientii s-au descurcat mult mai greu cand au fost nevoiti sa isi aminteasca detalii din povestea reactivata. Memoria pacientilor in ceea ce priveste cealalta poveste a ramas in mare parte neatinsa. Dar atunci cand cercetatorii au aplicat testul de memorie la 90 de minute dupa tratament, nu au existat diferente referitoare la abilitatea acestora de a-si aminti cele doua povesti . Acest lucru sugereaza ca terapia a blocat procesul de reconsolidare, care este dependent de timp, mai degraba decat sa provoace pierderi bruste de memorie.

"Acest lucru ofera dovezi foarte puternice si convingatoare ca amintirile din creierul uman sunt supuse reconsolidarii si ca exista sansa ca amintirile neplacute sa fie tratate", a explicat Daniela Schiller, neurolog la Mount Sinai Hospital din New York.

Schiller spune ca sunt necesare mai multe studii pentru a stabili cat de mult dureaza efectele ECT si daca tehnica functioneaza in cazul amintirilor mai vechi si mai complexe, provocate de experientele personale.

Kroes a adaugat ca terapia cu socuri electrice ar putea sa nu fie cea mai buna optiune pentru majoritatea pacientilor, dar considera ca aceste rezultate pot ghida dezvoltarea  unor interventii mai putin invazive, care vizeaza reconsolidarea memoriei.

"In cele din urma, ideea ar putea fi extinsa la amintirile implicate in tulburarea de stres post-traumatic, in dependenta sau in tulburarea obsesiv-compulsiva. Abilitatea de a altera permanent acest tip de amintiri poate duce la tratamente noi, mai bune", a explicat Kroes.

Sursa: Nature

A.C.

Comentarii

Eu nu inteleg cum terapia cu socuri electrice e inca legala. Se stie ca metoda asta era folosita in trecut ca sa transforme bolnavii mental periculosi in legume (mai usor de supravegheat insa). Evident ca curentul ala cu mult mai mare decat impulsurile care trec in mod normal prin creier distruge tot. Exista o gramada de lucrari stincifice si pe internet impotriva ei.
Motoda asta evident barbara e promovata mai ales de doctorii care lucreaza in psihiatrie (sunt medic si cei mai slabi colegi care d-abia promovau anul s-au dus la Psihiatrie) care sunt si eu avizi de ceva recunostinta.
Iar pacientii care au parte de socuri electrice spun in mod neadevarat ca le-a facut bine ca sa nu mai fie inca o data supusi unei proceduri la fel de civilzate si eficiente ca lobotomizarea.
Nu uitati ca in psihiatrie nu exista malpraxis.

Au descoperit ceea ce securiștii noștri știau încă din anii '50...

Electrosocurile fac oamenii sa devina LEGUME, este un fel EXTREM de PERICULOS de a lobotomiza persoane, este folosit doar in experimentele dr Mengele... in realitate

Eternal Sunshine of the Spotless Mind.

Dupa parerea mea de amator, Nature si medicii cu pricina vorbesc tampenii. Electrosocurile transmit un flux de electroni prin creier de la un electrod la altul. Sa crezi ca electronii aia se vorbesc intre ei si zic "hai sa stergem amintirile astea neplacute si sa le inlocuim cu alelalte placute, hai dupa mine, ca stiu eu unde tin depozitul" ma fac sa cred ca medicii ala au dus lipsa de cobai la experimente si s-au autoelectrosocat. Fluxul de energie distruge sinapse, inclusiv amintiri. Aia e treaba. Au inventat apa fierbinte, probabil ca se pregateste si vreu premiu pt. doftori.

Alte articoleVezi toate articolele

Persoanele care nu fac miscare si au probleme de sanatate, cum ar fi afectiuni cardiovasculare si pulmonare, se confrunta cu un risc mai mare de a suferi piederi de memorie, au descoperit...
Cafeina are multe beneficii pentru sanatate, acest lucru fiind sustinut de numeroasele studii efectuate pana acum. O noua cercetare, publicata in revista Nature Neuroscience, arata ca o doza de...