Publicat la: 
24/07/2019

Oamenii de stiinta au condus un nou studiu, prin intermediul caruia au ajuns la concluzia ca atunci cand un om este deprimat, sau are ganduri suicidare, iar tratamentul pentru depresie pare sa nu functioneze, ar trebui sa se verifice daca au apnee obstructiva in somn.

Mai mult, acestia considera ca trebuie sa fie facute investigatii chiar si atunci cand pacientii nu par sa se potriveasca profilului obisnuit de apnee obstructiva in somn, care include barbatii supraponderali, care sforaie si care sufera de somnolenta in timpul zilei.

”Nimeni nu vorbeste despre evaluarea apneei obstructive in somn ca fiind o cauza potentiala a rezistentei la tratamentul pentru depresie, care apare in aproximativ 50% dintre cazurile de tulburare depresiva majora”, spune W. Vaughn McCall, autorul principal al studiului.

Cercetatorii au descoperit aceasta boala relevanta din punct de vedere clinic la 14% dintre cei 125 de pacienti diagnosticati cu tulburare depresiva majora, insomnie si ganduri suicidare.

McCall sustine chiar ca dovezile existente sunt suficiente pentru a fi introdusa testarea pentru apneea obstructiva in somn in procedura standard pentru gestionarea rezistentei la tratamentul pentru depresie.

Majoritatea persoanelor diagnosticate cu apnee au rate mai mari de depresie, comparativ cu alte segmente ale populatiei. Totusi, cand lucrurile se inverseaza, specialistii nu mai detin atat de multe informatii.

Intentia initiala a oamenilor de stiinta a fost sa afle daca tratarea insomniei poate reduce gandurile suicidare. Pacientii diagnosticati cu apnee obstructiva in somn au fost exclusi deoarece somniferele tind sa relaxeze muschii, iar in cazul apneei muschii gatului sunt deja prea relaxati, ceea ce reprezinta o problema. De asemenea, au fost exclusi oamenii cu obezitate morbida.

Dintre cei 125 de oameni inscrisi, care au fost testati prin intermediul unui studiu privind somnul, fie in centru, fie acasa, 17 au fost diagnosticati cu apnee obstructiva in somn. Totusi, nici gradul de somnolenta din timpul zilei si nici insomnia nu au prezis cu exactitate severitatea apneei identificata in cazul celor 17 pacienti, care nu au fost obezi si dintre care sase au fost femei.

Tratarea apneei poate imbunatati simptomele depresiei

Este recunoscut faptul ca afectiunile medicale sau psihiatrice nedetectate pot fi cauza rezistentei la tratamentul pentru depresie, dar apneea obstructiva in somn nu era pe aceasta lista lunga, care include tulburari endocrine, precum hipotiroidismul, dar si alte probleme, cum ar fi boala coronariana si cancerul.

Pacientii cu apnee obstructiva in somn au adesea si simptome depresive. De asemenea, pacientii cu apnee nu raspund bine la antidepresive.

45% dintre cei 125 de participanti au prezentat rezistenta la tratamentul pentru depresie, iar patru dintre cei 17 diagnosticati cu apnee au avut probleme grave. De asemenea, majoritatea participantilor cu apnee au fost varstnici, riscul fiind tot mai mare pe masura ce oamenii inainteaza in varsta.

Cu zece ani in urma, intr-un studiu la care au participat 73 de pacienti cu depresie si insomnie, dar cu risc scazut de apnee in somn, McCall a descoperit ca 8,2% dintre pacienti au avut apnee moderata. Un studiu ulterior, efectuat de alti specialisti, a constatat ca 14% din 703 de adulti cu depresie au avut si apnee. Acesta este primul studiu in care gandurile suicidare au fost, de asemenea, un factor.

Atunci cand oamenii isi pierd si ultima speranta ca vor reusi sa mai doarma bine, au un risc ridicat de sinucidere.

Apneea obstructiva in somn tinde sa produca somnolenta excesiva in timpul zilei, dar pentru acest studiu au fost recrutati pacienti cu insomnie, iar majoritatea oamenilor diagnosticati cu insomnie nu sufera de apnee, ci mai degraba de anxietate, stres, depsresie si alti factori emotionali si psihologici. Rezistenta la medicamentele pentru depresie poate sa fie si un efect secundar al medicamentelor prescrise frecvent pentru alte probleme medicale, cum ar fi lupusul si artrita reumatoida.

Sursa: www.eurekalert.org

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Psihologie

Dumitrescu Catalina,Doctor
Doctor
Psiholog...
Psiholog
Psiholog

Articole similare

Un nou test sangvin contra depresiei a fost dezvoltat de oamenii de stiinta din orasul american Chicago, care au descoperit ca aceasta afectiune determina o crestere spectaculoasa a concentratiilor unor substante chimice din sange. Cercetatorii spera ca inventia lor va grabi si va scurta procesul de diagnosticare a bolii si va duce la...
Factorii emotionali pot agrava starea depresiva / Foto: DreamsTime "De cinci luni incoace nu mai gasesc placere sau satisfactie in nimic din ce fac, refuz sa comunic, iar toate astea se pare ca sunt vizibile si celor cu care interactionez zilnic (am fost atentionat in repetate randuri ca las impresia de incordare comportamentala si, odata...
Cum arata pestele proaspat?/ Foto: MedLive Desi este o sursa demna de pretuit pentru acizii grasi omega 3, vitamina D, seleniu, pentru proteine si pentru grasimile saturate putine pe care le contine, pestele poate fi adesea contaminat sau stricat. Iata cateva recomandari despre caracteristicile fiecaruia si despre cum il cumparam....
Specialistii au descoperit, printr-un nou studiu, ca pierderea auzului in randul varstnicilor este asociata cu multe simptome ale depresiei. De asemenea, sugereaza ca majoritatea nici nu incearca sa se trateze, acesta fiind un mod eficient de a preveni depresia, potrivit sciencedaily.com. Studiul a fost publicat in ”JAMA Otolaryngology-Head...
Cauzele oboselii sunt nenumarate / Foto: Captura YouTube Daca va este foarte greu sa va dati jos din pat dimineata sau va simtiti lipsiti de energie la serviciu, cu siguranta sunteti cuprinsi de o stare de oboseala. Din ce in ce mai multe persoane sustin ca se simt epuizate, astfel incat oboseala pare sa fie apanajul timpurilor pe care le traim...