Publicat la: 
4/03/2013

O fetita nascuta cu HIV a fost vindecata in urma unui tratament standard aplicat foarte devreme, la o zi de viata, au declarat cercetatorii americani, acesta fiind al doilea caz din istorie de vindecare a infectiei cu HIV. Copilul are acum doi ani si jumatate si nu mai ia medicamente de un an, fara a prezenta semne de infectie. Trebuie efectuate mai multe teste pentru a se vedea daca acelasi tratament este eficient si la alti copii.

Insa rezultatele ar putea duce in sfarsit la un tratament pentru HIV la copii.

Daca fetita ramane sanatoasa in continuare, va fi cel de-al doilea caz de vindecare din istoria acestei boli.

In 2007, Timothy Ray Brown a devenit prima persoana din lume care ar fi reusit sa se vindece de infectia cu HIV, cu ajutorul unui tratament pentru leucemie complicat, care a presupus distrugerea sistemului sau imunitar si un transpland de celule stem de la un donator cu o mutatie genetica rara ce prezenta rezistenta la infectia cu HIV.

Spre deosebire de acesta, in cazul fetitei a fost vorba de un cocktail de medicamente disponibile pe piata, deja folosite pentru a trata infectia la copii. Se pare ca tratamentul acesta a reusit sa eradicheze virusul inainte sa reuseasca sa se "ascunda" in diferite locuri din corp.

Aceste asa-numite "rezervoare" de celule latente de obicei re-infecteaza pacientul daca acesta se opreste din tratament.

Bebelusul s-a nascut intr-un spital rural, iar femeia abia ce fusese diagnosticata cu HIV. Pentru ca nu i se administrasera medicamente pre-natal, doctorii au stiut ca exista un risc mare de infectie la bebelus.

Copilul a fost apoi transferat la Centrul Medical de la Universitatea din Mississippi, unde medicii i-au administrat un cocktail de trei medicamente, bebelusul avand doar 30 de ore de viata, chiar inainte ca testele se arate ca este infectat.

Sursa: BBC News

Taguri Medlife: 

Comentarii

"doctorii au stiut ca exista un risc mare de infectie la bebelus"

"medicii i-au administrat un cocktail de trei medicamente, bebelusul avand doar 30 de ore de viata, chiar inainte ca testele se arate ca este infectat."

Practic s-ar putea ca nu a fost infectat nici odata ,

"S-ar putea să nu fi fost infectat" este ceea ce se spune în cazul pacienţilor care au intrat în contact cu o sursă a virusului şi au fost supuşi tratamentului PEP (post-exposure prophylaxis) în primele 72 de ore. În cvasi-totalitatea cazurilor, tratamentul PEP împiedică infecţia.

Bebeluşul a intrat în contact cu virusul şi această versiune de tratament PEP a împiedicat instalarea sa în organism.

În condiţii normale, virusul se fixează în aproximativ 30 de zile (când apar simptomele ARS) şi infecţia dă cel mai sigur rezultat la test în 3 luni.

Din moment ce copilul nu a reacţionat la teste în 2 ani şi jumătate, e "curat". Nu s-a semnalat niciun caz în care seroconversia să se fi produs mai târziu de 3-6 luni de la contactul cu virusul.

~Nautilus

"In 2007, Timothy Ray Brown a devenit prima persoana din lume care ar fi reusit sa se vindece de infectia cu HIV, cu ajutorul unui tratament pentru leucemie complicat, care a presupus distrugerea sistemului sau imunitar si un transpland de celule stem de la un donator cu o mutatie genetica rara ce prezenta rezistenta la infectia cu HIV."
INTREBARE DE "N" MILIARDE DE DOLARI : CUM S-A DESCOPERIT ACEST "DONATOR" CARE PREZINTA REZISTENTA LA INFECTIA CU HIV ? S-A INCERCAT INFECTAREA LUI SAU CE ?

Există o mutaţie genetică rară numită CCR5-Δ32, prezentă în număr semnificativ (5-14% din populaţie) printre oamenii originari din ţările europene în care a făcut ravagii Marea Ciumă din 1347-1348 şi în număr mic (1% din populaţie) în Peninsula Balcanică.

Cei care au această mutaţie genetică moştenită de la ambii părinţi sunt imuni în mod natural la virusul HIV (celulele lor CD4+ nu au receptorii necesari fixării virusului).

În cazul lui Timothy Brown, donatorul a fost un "dublu-delta" - imun natural. Tratamentul său nu poate fi aplicat publicului obişnuit atât datorită costurilor uriaşe, cât şi pentru că a fost aproape la fel de distructiv pentru organism ca şi SIDA însăşi. Dacă el nu ar fi avut şi leucemie şi nu ar fi fost pe moarte, niciun medic nu ar fi riscat aşa ceva.

~Nautilus

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Ciclul menstrual neregulat, asociat cu bolile de inima / Foto: EveryStockPhoto Femeile care au ciclu menstrual neregulat sunt cu 28% mai predispuse la boli cardiace decat restul femeilor, arata un...
Alimentele bogate în amidon preparate la temperaturi foarte înalte pentru o perioadă lungă de timp, precum cartofii prăjiți intens, pot crește riscul de cancer în cazul persoanelor care le consumă...