Publicat la: 
27/11/2018

astm

Specialistii au analizat datele a 500.000 de copii din Statele Unite ale Americii si au descoperit ca, in cazul copiilor care nu au avut o greutate sanatoasa, obezitatea a provocat astmul intr-un sfert din cazuri, potrivit eurekalert.org.

Acest lucru sugereaza ca este vorba de 10% dintre copiii cu varsta cuprinsa intre 2 si 17 ani, diagnosticati cu astm. Potrivit cercetatorilor de la Universitatea Duke, afectiunea ar putea fi evitata prin mentinerea unei greutati sanatoase. Studiul a fost publicat in revista ”Pediatrics”.

”Astmul este cea mai frecventa boala cronica care apare la copii, unele cauze fiind genetica si infectiile virale din timpul copilariei, pe care nu le putem preveni. Obezitatea este singurul factor de risc al astmului din copilarie care poate fi prevenit. Aceasta constatare intareste dovezile conform carora copiii trebuie sa fie activi si sa aiba o greutate sanatoasa”, spune Jason E. Lang, profesor de pediatrie.

Pentru studiul retrospectiv, oamenii de stiinta au analizat datele a 507,496 de copii, provenite din 19 milioane de vizite la medic, colectate de la sase centre de sanatate. Participantii din grupul cu astm au fost diagnosticati la cel putin doua intalniri cu medicul si au primit tratament, cum ar fi un inhalator. Testele functiei pulmonare au confirmat ca au avut astm.

Copiii obezi au avut un risc cu 30% mai ridicat de a dezvolta astm, comparativ cu cei cu o greutate normala.

Astmul nu a afectat doar persoanele obeze. Si copiii supraponderali au avut un risc cu 17% mai ridicat de a dezvolta astm. Cercetatorii au calculat riscul de astm prin utilizarea mai multor modele, tinand cont de factorii de risc cum ar fi sexul, varsta, statutul socio-economic si alergiile. Rezultatele au ramas similare.

Studiul are mai multe limitari, cum ar fi ca datele au fost colectate in timpul vizitelor la medic, nu intr-un cadru controlat de echipa de cercetare. De asemenea, sunt necesare studii viitoare pentru a dovedi ca excesul de greutate provoaca in mod direct astm. Exista diferite ipoteze, cum ar fi ca plamanii si caile respiratorii se dezvolta diferit atunci cand copilul este obez si exista anumite schimbari inflamatorii in organism. De asemenea, se considera si ca simptomele astmului se amelioreaza pe masura ce copilul slabeste. Toate acestea indica importanta unei greutati sanatoase.

”Cred ca aceasta relatie de cauzalitate ar trebui sa ne ingrijoreze. Se pare ca obezitatea creste semnificativ riscul astmului bronsic. Este foarte important sa prevenim obezitatea de la o varsta frageda”, concluzioneaza Lang.

Sursa: https://www.eurekalert.org/

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Pediatrie

Nenciu Ioana,Medic Rezident
Medic Rezident
Medic Specialist
Dumitrache Alina Liliana, Pediatrie
Medic Specialist
Preda Brindusa-Catrinel,Medic Specialist
Medic Specialist
  •  
  • 1 of 38

Articole similare

Apendicita acuta se caracterizeaza prin inflamatia apendicelui cecal si reprezinta cea mai frecventa cauza de abdomen acut atit la copil, cit si la adult. Nu exista un tratament conservativ (medicamentos) al apendicitei acute, singura solutie fiind interventia chirurgicala. Cu cit este pus mai rapid diagnosticul, deci cu cit pacientul este...
Cresterea in greutate poate reduce sensiblitatea la gustul alimentelor, conform studiilor de specialitate efectuate pe tema legaturii dintre obezitate si simtul gustului. Acest efect poate fi inversat pe parcursul procesului de scadere in greutate, insa pana de curand nu a fost clar pentru cercetatori cum apare acest fenomen. Un nou studiu,...
Oamenii de stiinta de la Universitatea Clemson au publicat un nou studiu, prin intermediul caruia au descoperit o conexiune intre o enzima asociata cu detoxifierea si obezitatea si boala ficatului gras non-alcoolic, in special la barbati. Specialistii au folosit soareci dezvoltati in laborator pentru a studia rolul enzimei Cyp2b in obezitate....
Obezitatea, un flagel Vreme indelungata, obezitatea a fost considerata un simplu factor de risc in sanatate. Abia in 1997, Organizatia Mondiala a Sanatatii a recunoscut-o ca afectiune cronica evolutiva. Cu toate semnalele de alarma, datele OMS indica in aceasta perioada o raspandire accentuata a obezitatii, cu implicatii deosebite la nivel...
Expunerea in copilarie la parul animalelor conteaza / Foto: Photoxpress Un studiu facut pe aproape 600 de tineri a relevat faptul ca expunerea precoce la pisici si caini ii impiedica pe cei mici sa dezvolte alergii mai tarziu in viata. Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.ro Primul an din viata unui copil este cea mai importanta perioada...