Publicat la: 
28/08/2014

Medicul Alin Știrban, membru fondator al Societății de Neuropatie Diabetică - Neurodiab, a devenit primul român căruia i-a fost acordat premiul de cercetare Fritz-Worwag, distincție care se înmânează medicilor diabetologi care au o contribuție științifică importantă în utilizarea preventivă și terapeutică a biofactorilor în cazul complicațiilor provocate de diabet.

Potrivit unui comunicat de presă al Societății de Neuropatie Diabetică — Neurodiab remis AGERPRES, premiul științific, în valoare de 10.000 de euro, a fost acordat medicului Alin Știrban, director în cadrul Institutului pentru Cercetarea Metabolică Profil din Neuss, cu ocazia Congresului Societății Germane de Diabet, organizat la Berlin.

"Medicul român este considerat un 'expert în terapia complicațiilor provocate de diabet", a precizat la ceremonia de decernare a premiului președintele juriului, prof. dr. Konrad Federlin, din Giessen, Germania.

În timpul cercetărilor sale în domeniul diabetului, care au durat ani de zile, dr. Alin Știrban s-a ocupat intensiv de biofactorul benfotiamină, un precursor biodisponibil al vitaminei B1 (tiamina), care s-a folosit mai ales în terapia neuropatiei diabetice, arată sursa citată.

Astfel, în studiile realizate în Clinica de Diabet a Centrului Cardiac și Diabetic NRW, Bad Oeynhausen, medicul român a obținut date clinice relevante cu privire la proprietățile protective vasculare ale administrării vitaminei B1, precursor al benfotiaminei, la persoanele cu diabet.

Cercetările dr. Știrban demonstrează că benfotiamina este folosită în special în terapia neuropatiei diabetice, având un potențial de protecție chiar și în cazul persoanelor cu diabet zaharat cu risc cardiovascular mare.

De asemenea, studiul arată și că efectul protector al benfotiaminei este cel mai promițător în fazele timpurii ale leziunilor vasculare.

"În calitate de președinte al Societății de Neuropatie Diabetică, societate din care dr. Alin Știrban face parte, nu pot decât să mă bucur pentru recunoașterea internațională oferită colegului nostru prin premiul de cercetare Fritz-Worwag. Suntem mândri de rezultatele obținute de dr. Alin Știrban în domeniul prevenției și tratamentului complicațiilor asociate diabetului zaharat și sperăm că munca sa va fi încununată de succes în continuare, totul în beneficiul persoanelor cu diabet zaharat', a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereșiu, președintele Societății de Neuropatie Diabetică — Neurodiab, potrivit comunicatului de presă.

De asemenea, Alin Știrban a putut demonstra că provitamina poate proteja vasele de sânge atât împotriva efectelor nocive ale hiperglicemiei, cât și față de substanțele toxice produse în urma fumatului.

Premiul de cercetare Fritz-Worwag a fost acordat pentru prima oară în 1988 prof. dr. Klaus-Henning Krause, de la Institutul Friedrich Bauer din Munchen, până în prezent fiind înmânate opt astfel de distincții.

Taguri Medlife: 
Comentarii

Lucreaza in Germania din 1999 (cel putin).

Felicitari medicului cercetator !
In alta ordine de idei, nu am inteles din articol daca benfotiamina este precursor al tiaminei, sau invers, deoarece autorul se contrazice in paragrafe diferite. Nu ca m-as pricepe, dar cine nu e superficial, sesizeaza contradictia.

Alte articoleVezi toate articolele

Aspirina reduce riscul de cancer colorectal / Foto: PhotoXpress Se spune ca aspirina este pastila pe care trebuie sa o ai tot timpul la indemana sau ca "o aspirina pe zi tine medicul la...
Simptomele diabetului zaharat de tip 2 nu sunt in toate cazurile evidente. Este posibil ca unele persoane sa nu aiba senzatia constanta de sete, sa aiba mainile si picioarele amortite sau sa simta...