Publicat la: 
21/12/2011

O sa incep printr-o scurta povestire care vi se va parea foarte familiara. Se intampla anul trecut, la Paris. Ma plimbam seara pe langa Piata de Flori. La un moment dat, am dat peste un om cazut pe trotuar. Nu parea deloc un caz social, un

dr. Vlad Stroescu

„sans domicile fixe” adormit pe strada, ci o persoana care-si pierduse cunostinta. Trecatorii numerosi, localnici si turisti, nu pareau sa-l bage in seama mai mult de timpul necesar pentru a-l ocoli.

Eu m-am oprit, dar trebuie sa fiu cinstit si sa spun ca pe mine, ca medic, ma obliga legea sa ma opresc (si aici, si in Franta), in caz contrar fiind pasibil de inchisoare. Si mai surprinzator, omul era cazut la nu mai mult de 20 de metri de Urgentele de la Hotel-Dieu (un mare si vechi spital european). Tot ce a trebuit sa fac, dupa ce am vazut ca omul respira, a fost sa alerg pana la camera de garda si sa alertez un echipaj de urgenta: era mai rapid decat chematul unei salvari. Oricine in locul meu putea sa faca asta: ar fi pierdut doar 3 minute din viata.

Vi s-a intamplat vreodata, sa treceti pe langa un om cazut si sa mergeti mai departe, intorcand privirea?

Ei bine, se poate mult mai rau. Acest fenomen ciudat al indiferentei urbane a fost botezat  sindromul Genovese. Nu dupa numele vreunui savant, ci dupa cel al unei tinere de 29 de ani care, in 1964, la New York, a fost jefuita, violata si ucisa in strada. Era noapte, insa grozavia nu s-a petrecut rapid, ci a durat o jumatate de ora, suficient ca vecinii sa se trezeasca. In total, se pare ca au fost 38 de martori oculari. Cam cati credeți ca au sunat la Politie? Nici macar unul.

Tragedia a devenit ulterior obiect de studiu pentru psihologi si sociologi. S-au identificat tot felul de mecanisme psihologice de grup care sa explice de ce trecatorii nu intervin atunci cand sunt martori la suferinta sau pericolul prin care trece un seaman: difuziunea responsabilitatii („de ce sa ma bag eu? mai bine sa las pe altul”), ignorarea colectiva (observi ca nimeni nu reactioneaza si atunci nu reactionezi nici tu), teama de expunere publica. Nicio explicatie nu ne scuteste insa de responsabilitatile noastre individuale atunci cand asa ceva se intampla, de faptul ca dispunem in continuare de liberul nostru arbitru si ca am putea interveni, daca am vrea. Ar putea sa ne pese.

Acest articol nu este insa unul etic, moral. Nu vreau sa cert pe nimeni – cine sunt eu sa o fac?

Ceea ce vreau sa fac este sa vorbesc despre avantajele, din punct de vedere al sanatatii psihice, pe care le avem atunci cand ne pasa de ceilalti.

Si nu ma refer doar la cazuri extreme, cum e cazul Genovese, ci la cele banale, la intalnirile noastre cotidiene cu semenii nostri in suferința.

Unii ar putea crede ca cinismul, mizantropia, confera un avantaj protector. Daca nu iti pasa de suferinta sau necazurile altora, nu suferi nici tu in mod suplimentar. Sau: de ce sa suferi pentru altul? Nu ai deja necazurile tale?

Ori, lucrurile nu stau deloc asa.

Empatia este acel fenomen prin care poti resimti tu insuti trairile unei alte persoane. Se intampla tot timpul: exista persoane care, atunci cand sunt vesele, pot comunica veselia intregului grup in care se afla. Cand o persoana se afla in suferinta, chiar si una total necunoscuta, simtim si noi o anume suferinta. Empatia este un fenomen complex si are loc la toate nivelurile existentei noastre.

Exista un nivel foarte bazal, mostenit filogenetic, manifest si la multe animale. Acest nivel de baza al empatiei, stravechi si profund, a fost numit contagiune afectiva. Empatia bazala consta in emotii primare – de exemplu teama, sau durerea, și sunt mereu auto-orientate, egocentrice. Nu au nimic de-a face cu compasiunea si altruismul, dar produc o importanta suferinta personala.

Si exista si componente mai evoluate ale empatiei. Exista componentele cognitive: atunci cand facem efortul de a intelege, rational, situatia unei alte persoane. Exista o componenta imaginativa: atunci cand ne punem, imaginativ, in locul unei alte persoane. Si exista si o componenta afectiva evoluata. Aceasta consta in sentimente care nu mai sunt auto-orientate, ci indreptate catre celalalt: compasiune, preocupare fata de o persoana aflata in suferinta. Aceste sentimente si componente superioare ale empatiei nu produc suferinta personala.

Din contra, exista destule studii care arata ca, pe termen lung, ele diminua suferinta personala pe care o avem ca raspuns la suferinta altuia, aflandu-se mai mult sau mai putin sub controlul vointei noastre. Empatia bazala nu poate fi insa niciodata total controlata, asa cum niciun instinct nu poate fi supresat, ci doar ascuns.

Cu alte cuvinte, atunci cand alegem calea cinica, a indiferentei, nu ne putem controla, suprima, decat empatia superioara, cea „buna”, altruista. Cea bazala, a suferintei personale, e in continuare prezenta – ma refer la oamenii normali, nu la sociopatii lipsiti de empatie – chiar daca nu mai ajunge atat de usor in campul constiintei. Si, in timp, aceasta suferinta personala, care nu mai e catalizata, sublimata intr-o empatie superioara, altruista, va creste. Oricat ne-am stradui sa fim indiferenti, in cele din urma noua insine ne facem rau.

Un caz clasic sunt medicii, care, in mod instinctiv uneori, se “otelesc” si au o anumita indiferenta fata de suferinta cu care vin zilnic in contact. Nu exista nicio protectie in genul asta de aparare.

Sunt studii care arata ca prea multa astfel de indiferenta duce, in timp, la un risc mai mare de tulburari de anxietate si depresive.

O buna parte din tulburarile de anxietate pe care le vad la cabinet par a include acest gen de empatie bazala, de oglindire maladaptativa a suferintei din jur, de asumare egocentrica a ei.

Asadar, sa intorci capul in alta parte atunci cand un om are nevoie de ajutor e un gest daunator si pentru cel ce o face. Din contra, sa iti deschizi mintea catre celalalt, sa iti pese de el, intr-un mod constient si voluntar, e un element de igiena a propriei sanatati psihice.

Vlad Stroescu este psihiatru la clinicile MedLife din Baneasa si Unirii. A absolvit Facultatea de Medicina din Bucuresti, a activat profesional in Franta si in prezent este doctorand in antropologie medicala.

Categorie Medlife: 

Comentarii

Cu toate ca e expus un pdv laic, "specializat", apreciez mai ales faptul ca el se potriveste perioadei din an in care ne aflam si spiritului care ar trebui sa ii fie propriu.As dori sa cred ca mesajul "trece".... (si convinge). Craciun fericit, in pace si lumina lina.

Si eu am tentatia sa intorc capul si sa merg mai departe dar de cele mai multe ori incerc sa o reprim. Pentru ca da, atunci cand vezi un om cu o problema, chiar la cativa metri de tine si-ti continui drumul, sunt convins ca vei percepe asta, fara sa-ti dai seama, ca pe o noua caramida la convingerea ca daca te-ai afla in aceeasi situatie, vei fi la fel de ignorat, categorisit betiv-homeless-mai stiu eu cum, tratat cu nepasare. Adica un nou impuls pentru cresterea anxietatatii aleia teribila a marilor orase. Spirit urban, singuratatea marilor aglomeratii, evident. Foarte interesanta este amintirea obligativitatii reactiei daca esti medic. Prin lege, si-n Romania, si-n Franta, asta chiar e surprinzator.

Te-ai aştepta ca măcar în societăţile puternic bazate pe comunitate (familie, imobil, firmă, cartier, şcoală) lucrurile să fie diferite. De exemplu, în civilizaţiile confucianiste (termenul este al lui S. Huntington), precum cea chineză sau cea japoneză. Şi totuşi, nu este aşa: recent, două filmuleţe arătau cum în China o fetiţă de câteva luni era de două ori călcată de microbuze şi ignorată de trecătorii speriaţi, sau cum o persoană se aruncă suicidar de pe o pasarelă situată deasupra unei autostrăzi, drept în mijlocul convoiului de maşini ai căror pasageri filmează totul cu telefonul mobil dar nu opresc. Sigur, se poate argumenta că populaţia Chinei este una speriată de orice potenţială întâlnire cu autorităţile poliţieneşti, aşa încât evită să se implice. Dar citind "Underground" a lui Haruki Murakami, te îngrozeşti când vezi câţi japonezi în drum spre serviciu au evitat să acorde primul ajutor victimelor atentatului cu gaz sarin de la metroul din Tokyo, scoase la suprafaţă de diverşi salvatori (profesionişti sau ocazionali).

Domnule doctor, aveti mare dreptate! Nenorocirea este ca la cate necazuri sunt in jurul nostru, avem nevoie de mult mai multa empatie decat cea pe care suntem capabili sa o oferim in mod firesc! Traim intr-o lume extrem de bolnava si viciata, situatie in care nu mai avem reactii normale si adecvate! Este incredibil faptul ca inainte de 1989, in Romania oamenii erau mai intelegatori si mai atenti unii cu altii! Ce paradox!

Se scrie ele diminueaza, nu ELE DIMINUA.

Referitor la tema articolului , "boala" aceasta s-ar putea sa fie printre cele mai grave boli ale societatii moderne, capitaliste.

In loc sa ma ocup de cazurile individuale, de "efecte", as prefera sa actionez preventiv, crescându-mi bine copiii, fiind un bun exemplu pentru cei din jurul meu, pentru familie. Această atitudine nu poate constitui o alternativă la manifestarea empatiei bazale? Mai concret (si nu ma refer la cazurile de oameni cazuti pe strada), daca incep sa ma ocup de diverse cazuri mai mult sau putin complexe, mă împrăştii şi nu mai fac faţă sarcinilor mele. Cum să vedem această problemă?

Nu pot să-mi reprim un comentariu cinic. Dacă execuţi un gest „altruist” cu conştiinţa faptului că trebuie, că astfel îţi faci ţie însuţi un bine, se ajunge tocmai la opusul său. Aşa cum un medic este obligat, aflăm din articol, să fie „bun”, oricât de indiferent ar fi. Cred că trebuie mers mai departe de această constatare psihologică, spre o convingere de un alt nivel.

Dle doctor, multumesc pentru articol. As porni in comentariul meu de la ideea ca absenta empatiei este caracteristica definitorie a unei nevroze foarte grave si chinuitoare, pentru sine si pentru cei din jur, narcisismul. Este si aceasta empatie bazala, numita aici contagiune afectiva, o caracteristica e nevrozei de care vorbesc? E prima intrebare pe care v-as adresa-o. A doua e mai importanta si s-ar putea s-o exprim mai confuz: daca o persoana este suficient de inteligenta ca sa inteleaga ca absenta - din nastere, unii cercetatori spun chiar genetica - a empatiei, este extrem de dureroasa, si daca persoana aceea este si destul de morala, sa inteleaga ca este si REA, si traieste si se manifesta CA SI CUM ar fi empatica, fara sa fie, ce semnifactie dati acestei atitudini? Adica, da, cheama 212, se implica, se agita,ajuta, face, dar de simtit nu simte nimic si mai ales nu simte ca totul vine din suflet?

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Care sunt cauzele sangerarii genitale anormale si ce semnale de alarma atrage? Cand trebuie sa consultam un medic specialist si ce optiuni de tratament avem? Dr. Nicoleta Vladescu, medic specialist...
Dr. Rodica Cibea / Foto: MedLive.ro "Trecerea de la regimul de post la cel obisnuit se face treptat. Chiar daca avem pe masa toate bunatatile, avem timp pana la postul urmator sa gustam cate putin...