Publicat la: 
6/03/2019

burtica gravida

Specialistii au descoperit, printr-un nou studiu, ca proteinele gasite in sange, la sfarsitul primului trimestru de sarcina, ar putea prezice nasterile premature chiar si in randul femeilor care sunt insarcinate pentru prima data.

Sarcina poate fi o perioada de incertitudine atat pentru viitoarele mame. Aproape 10% dintre numarul total de nasteri sunt premature, adica au loc inainte de 37 de saptamani. Pot fi cauzate de mai multe afectiune, inclusiv travaliu prematur, ruptura prematura a membranei placentare, sau preeclampsia.

Femeile care au mai nascut prematur anterior au un risc mai mare de a se repeta la urmatoarele sarcini. Totusi, prezicerea nasterilor premature spontane reprezinta o provocare, in special pentru femeile care fac primul copil deoarece nu sunt familiare simptomele si cu senzatiile.

Oamenii de stiinta de la Brigham au dezvoltat un test de sange care ar putea identifica femeile cu un risc crescut de nastere prematura. Studiul a fost publicat in revista ”American Journal of Obstretics & Gynecology”, iar rezultatele arata ca cinci proteine din microparticulele circulante, gasite in probele de sange din primul trimestru de sarcina, pot furniza indicii importante privind riscul nasterii premature spontane.

”Multe dintre problemele care apar in sarcina incep la sfarsitul primului trimestru, cand placenta devine vascularizata. Scopul nostru este sa dezvoltam markeri prognostici pentru pacienti pentru a face predictii si, in cele din urma, pentru adaptarea tratamentelor la indivizi si pentru personalizarea ingrijirii fiecarei femei inca de la inceputul sarcinii”, declara Thomas McElrath, de la departamentul de obstretica si ginecologie.

Cercetatorii au descoperit ca proteinele din microparticulele care circula in sange pot contine indicii importante privind nasterea prematura spontana. Microparticulele circulante sunt pachete minuscule, secretate de celule care pot contine proteine si alte molecule ce actioneaza ca mesaje si pot fi transmise de la o celula la alta. Aceasta forma de comunicare intre celule a fost studiata, anterior, in cancer.

Proteinele gasite in microparticulele circulante pot fi detectate in probele de sange destul de simplu. Astfel, a fost identificat un grup de cinci proteine care ar putea prezice nasterea prematura.

Pentru a verifica ipoteza, specialistii au folosit probe sange colectate la sfarsitul primului trimestru de sarcina. Au comparat sangele de la 87 de femei care au nascut inainte de 35 de saptamani, cu cele de la 174 de femei care au nascut la termen. Toate femeile au avut aceeasi varsta si erau in aceeasi saptamana de sarcina in momentul colectarii sangelui.

Astfel, au fost descoperite cele cinci proteine care ar putea ajuta la prezicerea riscului nasterii premature atat pentru femeile care sunt la prima sarcina, cat si pentru cele care mai au copii. De asemenea, specialistii isi propun sa adauge si anumiti factori de risc in cercetare pentru a imbunatati precizia testului. In plus, vor sa foloseasca aceeasi metoda si pentru alte conditii, cum ar fi diabetul.

”Pana acum, trebuia sa asteptam, pur si simplu, sa vedem cum va decurge sarcina, dar acum exista o sansa sa putem anticipa acest lucru”, concluzioneaza McElrath.

Sursa: www.eurekalert.org

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Ginecologie, Obstetrica Ginecologie

Medic Specialist
Medic Primar...
Medic Specialist
Pana Doru,Medic Primar
Medic Primar
  •  
  • 1 of 54

Articole similare

Un studiu realizat de cercetatorii britanici a relevat ca, atunci cand mamele insarcinate sunt ingrijorate, si copiii lor din uter sunt ingrijorati si au tendinta sa-si atinga fata cu mana stanga, scrie ziarul ABC. Pentru acest studiu au fost realizate ecografii in 4D, cu ajutorul carora au putut fi observati 15 bebelusi si au fost...
Oamenii de stiinta de la Universitatea Cambridge au descoperit un nou test de sange care ar putea detecta mult mai repede si mai eficient cancerul pulmonar. Constatarile au fost publicate in revista ”Disease Models and Mechanisms”. Testele preliminare au fost facute pe soareci si sugereaza ca un test de sange ar putea masura nivelurile circulante...
Maternitatea MedLife Eva a asistat cu succes naşterea naturală a unei perechi de gemeni prematuri, care au venit pe lume la 36 de săptămâni, cântărind 1520 g şi respectiv 2370 g. Maternitatea MedLife Eva din Braşov dispune de tehnologia performantă şi dotările necesare unei astfel de naşteri dar şi a monitorizării ulterioare a nou-născuţilor...
Pentru prima data au fost descoperite in placenta particule mici de carbon, obtinute prin arderea combustibililor fosili, potrivit noilor cercetari prezentate la ”European Respiratory Society International Congress”, conform eurekalert.org. Descoperirile acestui studiu se adauga la dovezile existente privind riscurile poluarii asupra copiilor...
Bucuria sarcinii / Foto: Sxc.hu Femeile care au pierdut o sarcina nu trebuie sa astepte o anumita perioada de timp inainte sa ramana din nou insarcinate, sustin specialistii citati de BBC News. Un studiu efectuat de cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen, la care au participat peste 30.000 de femei, arata ca cele mai mari sanse ca sarcina...