Publicat la: 
22/09/2010

De cate ori iti rozi unghiile intr-o zi? / Foto: MedLive.ro

Ticurile nervoase sunt miscari involuntare, periodice, ale unui grup de muschi. Se declanseaza, de regula, in perioade de stress psiho-emotional accentuat in viata unei persoane si au multiple manifestari: clipirea frecventa a ochilor, ridicatul mainii, scuturatul capului, pocnitul din palme, grimase, rosul unghiilor. In majoritatea cazurilor, ticurile sunt ereditare; mai sunt cele de natura organica (provocate de diferite afectiuni, ale urechii, ale ochilor samd) sau de natura psihogena (cand reprezinta fie un mecanism de aparare, fie o modalitate de a reduce tensiunea acumulata de catre organism). Ca orice miscare anormala, ticul dispare in timpul somnului sau cand persoana se concentreaza asupra unei activitati. Pot fi ticuri complexe sau ticuri tranzitorii (care dureaza intre patru saptamani si un an, dar nu mai mult de un an), a povestit Catalina Dumitrescu, psiholog si psihoterapeut, pentru MedLive.ro.

Ticuri intr-o gama larga

  • ticuri ce afecteaza capul si gatul - grimase, incruntare, ridicarea sprancenelor, clipitul, incretirea nasului, muscarea buzelor, miscari ale capului in diverse directii, scuturarea capului (iactatie), rotatii ale gatului;
  • ticuri la nivelul bratelor si mainilor - scuturaturi, torsiuni, strangerea pumnilor;
  • ticuri ce afecteaza corpul - miscari ale umerilor, genunchilor, picioarelor;
  • ticuri la nivel respirator si in alimentatie - mirositul mancarii, sughit, cascat, oftat, inspirat, dregerea vocii, eructatii, expiratie sacadata sau sforaitoare;
  • ticuri vocale (verbale) - simple (sunete produse de miscarea aerului la nivelul nasului sau al gurii); complexe (cuvinte, fraze si propozitii); exemple - uzul de cuvinte obscene in public (coprolalie), ticul latratului (deseori precedat de manifestarile la nivel respirator); repetarea propriilor cuvinte (palilalie), repetarea ultimului sunet sau frazei altei persoane (ecolalie);
  • ticuri motorii - simple (implica un singur grup de muschi); complexe (o combinatie de mai multe ticuri motorii simple sau o serie de miscari care implica mai multe grupe musculare); exemple - imitarea miscarilor si a gesturilor cuiva (ecokinezie);
  • rosul unghiilor si al pielitelor (onicofagie); ruperea [cu dintii] a firelor de par, mestecarea si rasucirea suvitelor, examinarea radacinii firelor (tricofagie).

"De multe ori, ticurile apar in tulburarea obsesiv-compulsiva. De pilda, spalatul pe maini din ce in ce mai des sau facutul curateniei obsesiv, sau a aranja simetric anumite lucruri, se transforma in tulburare obsesiva", explica psihologul Catalina Dumitrescu.

"Predominant, ticurile nervoase apar in copilarie, iar mediul familial este cel mai important factor declansator. Daca in cadrul familiei exista tensiuni, certuri, discutii in contradictoriu, copilul preia emotional toate aceste situatii si le reflecta in aceste ticuri, ca mecanism de aparare." In cazul majoritatii copiilor, ticurile se diminueaza sau dispar complet in adolescenta.

Diagnostic si tratament

"Dupa ce sunt eliminate cauzele fiziologice (clipitul des din ochi poate fi un semn de blefarospasm, spre exemplu), trebuie consultat un neurolog, ca sa identificam ticul - poate sa fie tic psihomotoriu, poate sa fie tic motoriu complex, poate fi implicata si partea vocala. Apoi, recomand psihoterapia. Impreuna cu psihoterapeutul se face o schema de interventie pentru a putea diminua si elimina pana la urma ticul." Iata cativa pasi urmati in cadrul terapiei:

  • identificarea aparitiei ticului;
  • factorii care il declanseaza;
  • momentul zilei in care survine;
  • climatul familial;
  • schimbari ce intervin in viata personala a pacientului;
  • factori din mediul ambiental (o perioada stresanta la locul de munca, un termen limita samd).

Intr-o perioada stresanta, ticul nervos poate aparea sau se poate accentua.

Atentie: O persoana cu un tic nervos nu trebuie certata sau ridiculizata. Reactia poate fi adversa, iar ticurile se vor manifesta  accentuat. Comportamentul apropiatilor trebuie sa fie suportiv, in primul rand in familie, dar si la scoala sau in comunitate. Anxietatea in fata ticului, in special in familie, trebuie redusa la minimum. De asemenea, trebuie sa stiti ca ticurile nu denota o inteligenta mai scazuta decat a persoanelor care nu au ticuri.

In cazul copiilor, recompensele si pedepsele nu au efect pentru ca ei sa renunte la tic, pe care de multe ori nici nu il constientizeaza. Comunicarea in cadrul familiei instrumentul cel mai la indemana in identificarea problemei. O eventuala nemultumire, trauma, angoasa, sperietura petrecuta acasa sau la scoala (gradinita) ar putea fi o cauza declansatoare a ticului, un factor stresor. Cand problema are radacini prea adanci pentru ca parintele sa le identifice, psihoterapeutul il va ajuta sa scoata la lumina cauza ticului sau, prin cuvinte, desen sau joaca. In unele cazuri, sunt necesare sedinte de consiliere alaturi de parinti.

Sindromul Tourette (Gilles de la Tourette)

Este o tulburare neuropsihiatrica ce necesita tratament medicamentos, cu Haloperidol, insotit de psihoterapie. Cauza aparitiei lui are o componenta genetica si nu cunoaste vindecare, ci doar ameliorare. Implica prezenta ticurilor motorii multiple si a unuia sau mai multor ticuri vocale, separat sau simultan, care survin de mai multe ori pe zi, zilnic sau intermitent, mai mult de un an. In general, boala debuteaza in copilarie. Atentie: un copil poate avea ticuri, fara a dezvolta Tourette. El nu poate controla aceste manifestari si nici nu incearca sa atraga astfel atentia asupra sa. De asemenea, manifestarile obscene sau coprolalia deseori asociate cu sindromul Tourette apar rar in cazul copiilor si adolescentilor.

Sindromul poate fi asociat in unele cazuri cu tulburarea obsesiv-compulsiva, existand si posibilitatea unei modalitati comune de transmitere ereditara.

Ticurile caracteristice afecteaza in special fata si gatul, iar cele motorii si vocale cronice apar mai tarziu in evolutia bolii. Ticurile vocale variaza:  marait, cuvant sau fraza scurta, expresii coprolalice, palilalia, ecolalia, insotite de ticuri motorii precum ecokinezia. In numeroase cazuri, apar si ticuri senzitive - senzatie anormala de frig, presiune, tremuraturi, furnicaturi, eventual urmate de un tic motor in aceeasi zona a corpului.

Redactia MedLive.ro

Comentarii

am un baietel de 5 ani si patru luni care de aproximativ 2 ani are ticuri atat simple cat si multiple cu periode in care se amplifica sau chiar dispar.
Am apelat pana acum le medici. Mai intai la ORL-ist , la neurolog si ei au spus ca e in regula. Apoi am apelat la homeopat fara nici un rezultat, psiholog, si psihoterapeut (chiar si la psihiatru care mi-a spus ca nu este o problema care sa tina de psihiatrie).
Va rog sa ne contactati pe adresa de mail daca mai este cineva in aceasta situatie sau daca cunoasteti astfel de cazuri sau solutii la aceasta problema.

BUNA AM SI EU O FETITA CARE ARE TICURI MULTIPLE SI NU STIU CUM SA SCAPAM DE ELE.AZI MERGEM LA NEUROPSIHOLOG SA VEDEM CE PARERE ARE. ATI REUSIT SA TRECETI PESTE ELE?

Buna ,am un baiat de 11 ani care are mai multe ticuri, clipeste din ochi isi increteste nasul, isi roade unghiile, tipa,canta cu glas tare,se concentreaza greu.Ajutati-ma !!!!!

Am o fetita de 5 ani si 10 luni si atunci cand mananca trage aer in piept ca un oftat am fost la medic a zia ca nu are nimic poate fi vreu tic va multumesc astept raspuns.

am un tic nu conteza daca sunt nervoasa sau calma imi vine sa numar pana la 6 si de ficare data cand incerc sa ma opresc imi vine sa numar si mai mult si de ficare data cand numar imi incordez fiecare parte a corpului

Alte articoleVezi toate articolele

Cancerul se intalneste extrem de rar la copii / Foto: PhotoXpress Cancerul la copii se intalneste rar. Depistarea poate fi foarte dificila, intrucat simptomele specifice cancerului sunt aceleasi...
Un nou studiu publicat in revista Journal of the American Geriatrics Society a descoperit ca persoanele care au consumat bauturi carbogazoase dietetice, timp de noua ani, si-au triplat grasimea...