Publicat la: 
26/01/2010

Ioana Pop & Vlad Mixich / Foto: MedLive.ro

Acum cinci luni, HotNews.ro si Deutsche Welle v-au propus un tapet colorat, “A venit Urata”, care descoperea povestea unor oameni care au intalnit-o si au vorbit, pentru prima oara public, despre Ea. Povestea mea este tapetul meu colorat: ce fac cand toti ma incurajeaza, eu le zambesc si apoi raman singur cu ale mele? Medicul psihiatru Ioana Pop, de la clinica MedLife, si Vlad Mixich, jurnalist specializat in problematica sanatatii psihice, au discutat online despre depresie, anxietate, stres, legatura dintre acestea si despre ce a fost inainte: oul sau gaina.
Realizatori: Magda Barascu, Ramona Florea.

Situatii

·         Mi-e mai usor sa vorbesc cu computerul decat cu oamenii.

·         M-au sunat prietenii, ma invita in oras, merg cu ei si, totusi, ce sens are?

·         Am o familie, dar nu simt nimic pentru copilul meu.

Ce pot face?

  • Posteaza intrebarea ta utilizand formularul de la finalul articolului.
  • Pentru a pastra coerenta si relevanta discutiei, nu vom valida comentariile care nu se refera la temele anuntate, care nu contin intrebari sau care consta in atacuri la persoana.

Partenerii MedLive.ro: radio Itsy Bitsy, www.IrinaReisler.ro

VIDEO Medicul psihiatru Ioana Pop: “Cine se duce la o singura sedinta de terapie si se asteapta la minuni se imbata cu apa rece”
Comentarii

Nu credeti ca mass-media , si in special televiziunile, nu neaparat prin stirile de la 5, ci si prin felul cum prezinta evenimentele contribuie la creerea unuei depresii?

daca am fi in echilibru cu noi insine mediul exterior nu am trebui sa ne bulverseze intr-atat cat sa ne duca la depresie ...

ba da stirile din ziua de azi sunt groaznice, toata lumea se sinucide sau comite crime, copiii care se omoara prin simplu fapt ca nu sunt lasati la calculator,,, e ceva de neconceput. Si nu numai stirile cred eu ca sunt de vina ci si multele posibile accese la filme si emisiuni care influenteaza negativ, pe primul loc situanduse internetul.

E la moda acum sa dai vina pe internet, pe televizor, pe toate cand, de fapt, ar trebui sa va uitati in interior si sa vedeti ce este in neregula acolo. Daca va deprima internetul nu mai intrati pe el decat in limita necesitatilor de la servici. vi se pare ca televizorul e nociv? Regretati vremurile cand, seara, oamenii inteligenti citeau luminati de o lumanare? Nimeni nu va impiedica sa faceti asa. Va deprima orasul si va doriti o viata simpla la tara? Puteti sa vindeti apartamentul din Bucuresti si sa cumparati o casa ieftina intr-un sat. Acolo, puteti trai intr-un paradis rural, crescand gaini si vaci si ingrijind pamantul. Cu putina grija si economie la lichidarea situatiei din Bucuresti puteti supravietui acolo fara sa va angajati deloc. Deci, va convine? La drum!

Intr-adevar mass media prezinta multe lucruri bulversante si sunt de parere ca ar exista si lucruri frumoase de aratat.
Dumneavoastra alegeti daca sa urmariti sau nu aceste emisiuni. Aveti dreptul sa va selectati programe favorite si sa evitati stirile care va deranjeaza. Asa cum evitati sa treceti pe langa o cladire in constructie unde scie "pericol, sus se lucreaza", tot asa puteti evita si aceste stiri. Decizia va apartine.
Pe de alta parte sunt de acord cu comentariul Siminei, o persoana echilibrata poate sa suporte mult mai usor aceasta avalansa media decat o persoana care are anumite sensibilitati.

Nu e adevarat. In atac de panica intri de la o situatie stresanta din care nu stii cum sa iesi, prins caintr-o carapace. Sau de la prea mult alcol sau cafeina. Eventual daca nu preadormi si iti distrugu sistemul nervos, cateodata e genetic. ATAT

Credeti ca doi oameni un barbat si o femeie cu atacuri de panica la activ si cu stari anxioase pot sa faca pereche bazat tocmai pe faptul ca inteleg foarte bine prin ce trec ? Eu sunt femeia si simt ca mi-ar fi greu sa povestesc cuiva care nu a trait stari de panica prin ce trec ( f.f.f. rar pt ca m-am tratat ) . Ma gandesc ca as putea fi inteleasa altfel de cineva care a trecut prin asta mai ales cand am momente in care mintea pleaca pe campii si am nevoie sa ma izolez ca sa ma pot echilibra . Cred ca tulburarea psihica este ca un defect/boala cu care trebuie sa inveti sa traiesti si care sa poata fi acceptat/tolerat si de cei de langa tine . Anxietatea si atacurile de panica se pot trata 100% fara riscuri de reaparitie ?

Cred ca o persoana care iubeste il poate intelege pe cel iubit cu tot cu problemele pe care le are. Ar fi foarte frumos daca ati incerca amandoi sa faceti ceva pentru starile anxioase si anume sa le tratati. Asta in ideea ca veti dori sa aveti copii si exista specialisti care sustin ca anxietatea este si un comportament invatat. Deci, pentru viitor ar fi de dorit ca aceste probleme sa fie rezolvate.

ce parere aveti despre psihoterapia ortodoxa ? dar despre spovedanie versus psihoterapie ?

Avand in vedere ca o parte din starile anxioase pleaca de la ganduri obsesive ce tin de tot felul de invinuiri pe care ni le aducem legate de decizii din trecut , mustrari de constiinta ca sa ne exprimam mai la general ...
Credeti ca simpla adormire a constiintei prin tratament medicamentos va rezolva problema de fond ? Sau va rezolva doar forma de manifestare a unei treziri de constiinta normale pana la urma . Practic un tratament medicamentos nu rezolva faptele din trecut care ne macina si nici psihoterapia . A te impaca cu trecutul nu este o chestiune chiar asa simpla . De aceea consider ca partea spirituala a problemei nu trebuie ignorata . In concept crestin ortodox trebuie sa tragem linie dupa pacatele trecutului si sa mergem inainte dupa alti parametri - incercand sa nu mai cadem in pacat . Tratamentul medicamentos ne ajuta sa traversam simptomele acestui zbucium sufletesc dar , in paralel cu el e nevoie de o reasezare a vietii . Si da , cred ca e nevoie de un duhovnic care sa ne fie martor , sa ne indrume sa ne cerem iertare de la Dumnezeu .

Sa ne cerem iertare lui Dumnezeu? Care pacate? Anxietatea si starile de panica ale unui tanar de 30-40 de ani nu au nicio legatura cu pacatul (care pacat?). Traim intr-o socieatate care ne solicita foarte mult nervos, muncim mult, nu avem siguranta viitorului, de aici anxietatea si atacurile de panica la majoritatea depresivilor. Desigur exista si alte motive, legate de viata emotionala, de deziluzii, esecuri in amor, dar nici astea nu se pot rezolva cu spovedania la popa. Acum 30-40 de ani nu prea se auzea de anxietate si atacuri de panica...si motive de disperarea erau destule.

Pacatul de a fi mult prea racordat la material ...
Pacatul mandriei .... Pacatul relatiilor intime dezordonate ...
Pacatul invidiei , al judecarii celui de langa noi ....
Pacatul negrijii de parinti ....
Pacatul de a ne incapatana sa ne croim drum dupa ambitii si repere ele lumii materiale fara sa ii dam si sufletului nostru ce are nevoie ....
Pacatul de a vrea sa faci prea multe ...
Ar fi multe de spus ....

Enumerarea nu va vizeaza pe dvs Doamne fereste ci pe tinerii zilelor noastre ...

Cred ca este de folos orice omul crede ca il ajuta, indiferent daca acest lucru se numeste confesiune, sedinta de terapie sau meditatie.
Din pacate nu toate tulburarile se pot rezolva numai prin confesiune sau terapie si in unele cazuri este nevoie si de medicamente. Aceste medicamente nu consider ca adorm constiinta, dupa mine ele regleaza niste mediatori cerebrali perturbati care a fost dovedit stiintific ca stau la baza acestor probleme.
Exista intr-adevar multe idei preconcepute vis a vis de medicamente, va reamintesc ca nu exista boli, exista bolnavi si ca daca un medicament nu a functionat in cazul unei persoane sau a generat efecte secundare neplacute nu este nevoie ca acest lucru sa se intample si cu alt personaj.
Studiile arata ca in cazul tulburarilor psihice cele mai bune rezultate se obtin prin combinarea tratamentului medicamentos cu psihoterapia.

Buna ziua! Cum apare anxietatea? Cu ce sa hraneste ea? Cum facem sa o invingem definitiv? (fara medicamente).

In legatura cu acest subiect exista mai multe teorii. Anxietatea are doua componente: componenta chimica (legata de perturbarea mediatorilor cerebrali) si o componenta comportamentala, adica un mod deficitar prin care omul respectiv face fata provocarilor de zi cu zi. De exemplu, daca exista o sensibilitate psihica iar persoana in cauza este genul care se implica foarte mult in diverse activitati si incearca din rasputeri sa faca totul perfect , nu isi dozeaza eforturile exista sanse mari ca la un moment dat sa fie "depasit de evenimente" si sa apara simptome de depresie si anxietate. Fiecare dintre noi avem niste limite pe care este sanatos sa le respectam.
In cazul unor tulburari de anxietate usoare ( un atac de panica pe luna) si durand de putin timp (una - doua luni), lucrurile se pot rezolva si numai cu sedinte de terapie si cu tratamente naturiste.
In cazul in care severitatea simptomelor este mai mare si durata de cand acestea au aparut este semnificativa (luni, ani), atunci este nevoie de medicamente.

Corect. Va multumim. Asta explica tot pt. toti care vor sa inteleaga. Medicamentele chiar m-au ajutat. Sunt 2 feluri de medicamente. Unele din gama diazepamelor, pe care nu le-am luat asa cum mi le-a prescris doctrul, ci luam numai cate una atunci cand aveam atacul de panica si nu mai puteam iesi din el altfel. Insa pastilele care le-am luat erau antidepresive, dar din gama celor care isi fac efectul in timp, dupa vreo 2 luni de luat zilnic si necesare a fi luate cel putin 6 luni ca sa isi faca actiunea cum trebuie asupra creierului. Nu te turmenta ca un diazepam. Totusi incetarea tratamentului a trebuit sa decurga in etape lente, scazand doza mereu pana la cat am putut taia cea mai mica bucatica dintr-o pastila. Insa acum sunt perfect sanatos.
A, si desigur, am iesit din situatia stresanta(am lasat casa la banca), ma apreciez si continui sa lupt si sa invat pt cariera mea care m-a demoralizat prin faptul ca nu o am cu toate ca am facut o facultate si alte certificari dupa, iar job nimic(in SUA), dar cel mai mult am invatat sa apreciez viata si sanatatea de care sa ma bucur acum. Dar cred ca in mare parte au fost medicamentele , care pe lanaga anxietate, m-au vindecat si depresia, fiind cel mai fericit si plin de energie om din lume

De 5 luni incoace nu mai gasesc placere sau satisfactie in nimic din ce fac, refuz sa comunic, iar toate astea se pare ca sunt vizibile si celor cu care interactionez zilnic (am fost atentionata in repetate randuri ca las impresia de incordare comportamentala si, odata intrebat ce ma framanta, nu ma pot explica in vreun fel).
Cum pot sti ca starea in care ma aflu e depresie? O pot diferentia de o pasa proasta, de o tristete de moment sau de o timiditate in comportament? E durata un indiciu in sensul asta?

Problema dumneavoastra dureaza de ceva timp, a devenit vizibila si probabil ca va deranjeaza in viata de zi cu zi.
Nu pot sa pun un diagnostic on line, va pot sugera sa consultati un medic.
Intr-o depresie mai pot aparea simptome cum ar fi : iritabilitate, irascibilitate, lipsa de rabdare, o stare de incordare permanenta si pierderea capacitatii de a va relaxa, tulburari de somn, anxietate (frica), atacuri de panica, diverse simptome fizice : greata, ameteala, diaree, dureri de cap, diverse dureri in corp neexplicate de o cauza concreta somatica. De asemenea va puteti confrunta cu tulburari de memorie, de atentie si o scadere a randamentului in activitatile zilnice, o lipsa de placere in tot ce faceti, incapacitatea de a va bucura, lipsa chefului de viata, diminuarea poftei de mancare, pierderea apetitului sexual.
Nu e obligatoriu sa existe toate aceste simptome, daca totusi regasiti aici o parte din problemele dumneavoastra va sugerez sa consultati un medic.
Problema dumneavoastra are si solutii.

Cum definiti boala mentala si, in ce masura este aceasta un construct social?

Cred ca este important de specificat ca diagnosticul bolii psihice nu este unul arbitrar. Adica nu intra omul in cabinet, ma uit la el il pun sa povesteasca ce problema are si ii pun un diagnostic pentru ca asa mi se pare mie, ca ar avea o depresie, o anxietate sau alta boala psihica.
Punerea unui diagnostic, indiferent de ce natura este o problema de responsabilitate si se face dupa niste criterii.
Psihiatria nu este ceva arbitrar, ci este foarte ancorata in concret si in stiinta.
Criteriile diagnostice pentru o boala sunt strict standardizate si urmaresc itemi care tin de : natura si intensitatea simptomelor, durata acestora, factori de excludere a unei maladii somatice sau a consumului de substante.
Deci, daca vreti sa vedeti cum este definita tulburarea psihica puteti cauta doua carti, ambele folosite intens in Romania: DSM IV - TR si ICD 10. Gasiti cu siguranta link-uri si pe net.

Eu am intrebat un lucru extrem de simplu: definitia bolii mentale. Din pacate v-ati eschivat in a-mi raspunde exact la o intrebare exacta.
Eu cred ca diagnosticul bolii mentale este unul extrem de arbitrar si nu exista prea multe teste stiintifice. Stiintific, in acest caz, ar insemna sa faceti teste biologice, analize de laborator inainte de a pune un diganostic. Asta inseamna sa aduceti evidente empirice, direct observabile care sa sustina diagnosticul pus. Dumneavoastra faceti analize bio-patologice in cazul clientilor dv?
Interviul nu e stiintific, nici observarea comportamentului, nici intervievarea familiei, nici formularele de evaluare. Toate acestea pot ajuta dar nu au valoare stiintifica. Doar testele de laborator pot reprezenta o dovada irefutabila despre prezenta sau absenta agentului patogen.
DSM-ul reprezinta o frauda, nimic nu e stiintific acolo. (Dv ati vazut vreo statistica in acest manual? Eu nu am vazut. Atunci de ce se numeste Diagnostic and Statistic Manual?)
Acum 80 de ani existau aprox. 8 boli mentale. Acum sunt in jur de 400. Scoatere si introducerea unor afectiuni se face intr-o maniera extrem de arbitrara. In urma cu 25 de ani Homosexualitatea era considerata o boala mentala. Azi e considerata o optiunea cceptata. De ce? Pt ca comunitatile homosexuale au facut lobby pentru a scoate homosexualismul din DSM pt ca aduce stigma gruparii respective. Acum, prin analogie, daca bolnavii de schizofrenie ar protesta oare ar fi scoas a schizofrenia din DSM? Asociatia Psihiatrilor din America inventeaza noi boli psihice de la o editie la alta. De ce? Pentru ca le convine. Financiar le convine. Mai multi bolnavi = mai multe medicamente = mai multi bani companiilor farmaceutice. Acestea finanteaza cercetarea in acest domeniu mult mai mult decat statul o face.
Cat de ridicol este sa introduci un diagnostic precum: adolescent rebbelion disorder? Pai adolescentii sunt rebeli prin definitie.
Cel mai nestiintific lucru din DSM e formula "no other specified". Adica cand simptomele nu pot fi incadrate intr-o categorie data construim o alta categorie unde ii punep pe cei ce nu s-au potrivit nicaieri altundeva ca pe dinafara nu putem sa-i lasam. E ca si cum un fiziolog ar spune ai o boala, ea e localizata undeva intre inima si ficat dar nu esti bolnav nici de inima nici de ficat. Nu e ridicol? Ce gasiti stiintific aici?

Buna ziua. Acum s-au implinit 4 ani de la momentul care mi-a schimbat total viata. Atunci am avut un atac de panica. Ce a urmat ? Sedinte de psihoterapie, medici psihiatrii, tot fe lul de tratamente. Starea mea cand era foarte proasta, cand imi reveneam. Ultima data am luat un an de zile Prozac, dupa care la sfatul medicului am intrerupt tratamentul. Cat am luat rozac, am reusit sa-mi revin cat de cat. Dupa ce m-am lasat iar am inceput sa cad. La mine e un amestec de depresie, anxietate si ganduri obsesive (teama ca-i fac rau copiilor, sotiei, altcuiva, mie). La sfatul medicului am reluat tratamentul medicamentos cu o jumatate de tableta pe timpul iernii. Dar nu prea se vede vreo ameliorare. Mi-e foarte greu. Mai ales ca avem doi copii mici, al doilea de abia 3 saptamani. Cele mai cumplite sunt gandurile cu care trebuie sa ma lupt, ca nu-i iubesc, teama ca nu cumva sa innebunesc si sa le fac ceva rau. Ar fi mult mai multe de scris, dar nu vreau sa ma intind prea mult.

eu am reusit sa ma impac cu mine insumi mergand la un parinte duhovnic . am inteles in fapt ca nu ma pot impaca cu mine insumi daca nu ma impac cu Dumnezeu .bolile psihice au si cauze spirituale serioase . personal chiar cred ca o boala psihica ne semnaleaza ruperea legaturii cu Dumnezeu si faptul ca viata noastra e condusa numai dupa vointa proprie si e posibil sa fi nimerit in alt film , sa fi apucat pe alta carare ...

Este un fals. Boala psihica are o cauza chimica la nivel de creier. Balansul infinitezimal al compusilor chimici ce alcatuiesc si dau functionalitate creierului este stricat mai mult sau mai putin. Acest balans se poate reface prin medicamente sau prin psihoterapie. Psihoterapia poate veni si din partea unui preot, daca vorbele lui gasesc ecou in mintea unui om. Problema e ca de multe ori preotii nu au pregatirea necesara pentru a ajuta acesti oameni si le pot face mai mult rau decat bine, fara intentie.

Cred ca solutia de mijloc e ok . Tratamentul medicamentos pune in ordine chimia creierului ceea ce ajuta omul sa se puna in acord cu el insusi cu ajutorul psihoterapiei sau cu ajutorul preotului . Desi ma gandesc ca fiecare are rolul lui ce nu poate fi suplinit de celalalt ...

Din ce am experimentat si am studiat pana acum, cauza fundamentala a nefericirii este conflictul de baza dintre identitatea noastra spirituala eterna (suflet constient) si diversele noastre identificari (cu propriul corp si cu extensiile lui familie, prieteni, concetateni, natiune, civilizatie etc). Conflictul apare din cauza diferentelor clare dintre cele doua naturi: in constiinta noastra dorintele sunt libere sa se desfasoare, insa in mediul corporal acestea sunt limitate de legile fizici, contextul socio-economico-cultural, vointa altor fiinte si, de asa-zisul hazard.

Cu alte cuvinte, sufletele noastre nu sunt facute sa fie fericite in lumea aceasta fara constiinta apartenentei la o natura superioara, originara, atotfericita, transcendentala--Dumnezeu. Oricat am incerca, cele patru mari inconveniente (nasterea, boala, batranetea si moartea) ne vor strica planurile pe care le facem in lumea asta, incercand si esuand in mod tragic sa le impiedicam.

Cu cat societatea stimuleaza intr-un mod salbatic dorinta si speranta de realizare faptica a dorintelor, cu atat oamenii vor avea mai multe probleme psihice. Omul ajunge in aceste stari de anxietate extrema tocmai din cauza ca, prin propria experienta, realizeaza conflictul constiinta-materie moarte (ex: imi doresc sa fiu etern cu iubita mea, dar realitatea este ca corpul ei va muri; imi doresc ca lucrurile sa ramana asa cum sunt, dar fortele hazardului le vor schimba etc). Problema e CE SA FACI cand realizezi aceste adevaruri implacabile?

Aici filozofia si stiinta occidentala din care deriva procedeele psihoterapeutice nu ajuta decat partial, simptomatic. Ei vor sa te convinga ca realitatea nu e asa sumbra cum pare si te trimit inapoi. In loc sa te indemne la detasare si cultivarea unor valori superioare (meditatie transcendentala, cultivarea unei relatii spirituale cu Dumnezeu) ei pur si simplu te motiveaza sa mai incerci o daca, cu alta strategie.

Nu-i de mirare ca, de exemplu in America, printre meseriile cu cel mai inalt grad de incidenta a sinuciderilor, psihiatrii si psihologii sunt prin top.

In concluzie, sunt absolut convins ca singura metoda prin care psihoterapeutii pot cu adevarat sa ajute societatea pe termen lung este ca pe langa tratamentul punctual, simptomatic, care iti muta problemele de pe un genunchi pe altul, sa indrepte oamenii spre sursa suprema a fericirii (Dumnezeu), si spre practicile spirituale care au tinut oamenii echilibrati mintal de-a lungul mileniilor (spovedanie, meditatie transcendentala, yoga, devotiune catre Dumnezeu etc).

Stimate domn,
Manualele de psihoterapie mentioneaza atat spovedania cat si tehnicile de meditatie orientale ca fiind forme primare ale psihoterapiei. Etiologia anxietatii si a depresiei are atat o componenta biochimica cat si una psihologica, Trebuie sa nu uitati ca atat mecanismele biochimice care stau la baza functionarii creierului cat si cele psihologice care produc functia superioara a creierului, psihismul adica, sunt creatii ale Divinitatii. Prin urmare atat psihoterapia cat si ajutorul medicamentos cu care medicii psihiatrii opereaza nu sunt nimic altceva decat extensii moderne ale practicilor de vindecare din vechime.

Nu am inteles comentariul lui Vlad Mixich: 'Trebuie sa nu uitati ca atat mecanismele biochimice care stau la baza functionarii creierului cat si cele psihologice care produc functia superioara a creierului, psihismul adica, sunt creatii ale Divinitatii' Suna ca o opinie personala bazata pe un fond de credinte religioase dar care este expusa ca fiind ceva foarte normal ,cunoscut si dovedit, ceea ce ma intriga in contextul unei dezbateri altfel serioase

Intra pe www.panicend.com , si o sa vezi ca poti rezolva problema fara medicamente. Practic medicamentele nu te ajuta decat pana cand organismul devine obisnuit cu ele si rebuie sa maresti doza ca sa mai aiba efect, ca sa nu mai zic ca exista o probabilitate destul de mare sa faci depresie exact din cauza medicamentelor si sa si devii depentent de ele Renunta la medicamente, in tine sta tot secretul, trebuie sa ai incredere in tine. Medicamentele nu fac decat sa-ti pierzi increderea in fortele proprii.

Ferenc, tot 4 ani am si eu de cand ma lupt cu aceste mizerii, iar in momentul de fata sau mai bine zis de ceva timp, vreo 3 ani, ma lupt cu jdemii de ganduri care pur si simplu ma omoara, la fel cum ai zis tu referitor la copii tai, pur si simplu imi este frica ca voi face rau celor din jurul meu sau chiar mie insumi. Mi-e rusine de gandurile mele si cred ca daca le-as dezvalui cuiva cred ca m-ar lua de nebun, fiindca ar crede ca vreau sa fac rau celor din jur sau mie. Practic, parca este ceva in mintea mea ce ma indeamna sa fac lucruri necugetate, lucruri care in mode normal cineva nici nu s-ar gandi la asa ceva. De asemenea de 4 ani, mai exact de prin 5 ian 2006, tot iau medicamente, care ma tin intr-un fel intr-un stand by. Cineva a zis de anumiti medici psihiatri ca vor sa aibe cat mai mult timp pacienti ca sa iasa la pensie...sincer si eu m-am gandit la asa ceva, intrucat niciodata in 4 ani nu am luat ceva care sa ma duca pe drumul cel bun. Imi tot zice ca trebe sa ma obisnuiesc cu ideea si ca multi va trebui sa traiesc cu aceste mizerii si ca multi ani trebuie sa iau medicamente. Sincer sa fiu nu stiu cum imi mai rezista ficatul la cate med am luat.

Imi pare rau ca nu ati gasit pana acum rezolvarea problemelor dumneavoastra. Personal nu cred ca schimbarea continua a medicului si tratamentului este ceva bun intr-o afectiune psihica, si spun asta pentru ca am inteles din mesajul dumneavoastra ca ati consultat mai multi medici si ati urmat mai multe tratamente.
Fiecare medic atunci cand initiaza un tratament are in minte ceea ce se numeste plan terapeutic, adica incep cu niste medicamente, vad care este raspunsul pacientului, daca raspunsul nu ma satisface folosesc strategii de augmentare, variante exista. In momentul in care schimbati frecvent medicul e ca si cum ati lua totul de la capat.
In psihiatrie tratamentele au nevoie de timp pentru a-si face efectul si prin "timp" inteleg uneori luni de zile. Practic efectul apare si se consolideaza treptat, deci si din acest motiv schimbarile nu sunt bune.
Va sugerez sa gasiti un medic in care sa aveti incredere si sa urmati sfaturile lui cu perseverenta.
Va doresc multa sanatate!

Buna seara! Din pacate la primul post nu am putut spune prea multe intrucat eram la servici si nu voiam sa traga cu ochiu altii la mine in monitor si sa afle toate problemele mele, fiindca la fel cum stiti multi cei care nu au trecut prin asa ceva te judeca si te vorbeste in cel mai umil mod....in fine. Vreau sa va zic ca acesta este al doilea episod pe care-l infrunt. Prima data m-am confruntat cu asa ceva acum 9 ani, eram inca in facultate. Abia acum tarziu mi-am dat seama care a fost declansatorul. Oricat as vrea eu sa pun seama pe aceste mizerii trebuie sa accept ca inca de mic, am fost foarte timid, foarte timid in relatiile cu fetele, inca sunt timid :| , am fost si inca sunt foarte emotiv, foarte sensibil, sunt un perfectionist desavarsit in tot ceea ce fac, imi calculez toate miscariile in cel mai mic detaliu....in fine, presupun ca ati prins ideea, cu alte cuvinte am o sensibilitate crescuta. Bineinteles ca este greu de discutat pe acest blog, evident ca la fel cum spuneati intr-un post anterior, cel mai important lucru este sa poti discuta live cu cel suferind. Sa revin la primul episod, era intr-o seara, eram student, am fost in complex seara, dupa care m-am intors in camera de camin si am observat ca am un cos pe care am incercat sa-l sparg, dupa care am observat ca mi-a amortit mana stanga. Nu va zic ce m-am speriat de tare, va marturisesc ca nu am dormit toata noaptea aceea, practic a fost primul atac de panica pe care l-am suferit. Bineinteles ca toata noaptea am tinut-o din atac de panica intr-un altul. A doua zi am fost "fantoma" in sensul ca dupa o noapte nedormita si dupa atatea atacuri de panica cu tot ceea ce presupune un atac de panica, dupa atatea gabduri obsesive referitoare la amorteala mainii stangi, cum ca voi ramane paralizat, ca am atins nus ce nervi, cate si mai cate. La scurt timp am mers la medicul din campus, dupa care acesta m-a directionat catre un medic psihiatru. Pentru mine a fost cu totul nou, tot ceea ce tinea de aceste trairi, de aceasta spaima intensa si fara sens, medicul psihiatru, care la fel ca majoritatea care nu au trait asa ceva si nu au habar cu aceste boli, ii catalogam drept "medici pentru nebuni". Spre norocul meu, ca sa n-o mai lungesc mult cu acest prim episod, pot spune ca peste 3 sau 4 luni, cu ajutorul lui D-zeu si al doamnei doctor de atunci am reusit sa ma repun pe picioare. Chiar eram disperat, eram in pericol sa ma las de facultate, desi eram doar in anul 3 si cu rezultate foarte bune la scoala. Din pacate pentru acest al doilea episod nu am mai retinut numele antidepresivului utilizat atunci. Imi amintesc doar ca pentru somn luam Frontin ca si benzodiazepam, dar care nu este important pentru tratarea starilor anxios depresive. La fel ca si Xanax este un ajutor pe moment. Al doilea episod, care de altfel inca trag de el sau mai bine zis inca "sunt actorul nefericit" care joaca in el, a inceput in 5-6 ian 2006, imediat dupa terminarea sarbatorilor de iarna. Asadar, era iarna, o seara de vineri intunecoasa, frig, eram intr-un autocar cu lumina foarte slaba in interior, stateam singur pe scaun, doar eu si cu gandurile mele cele negre care pana atunci nu imi mai aparusera de la primul episod, eram in drum spre Timisoara. Au inceput sa ma invalui fel si fel de ganduri "idioate" intrucat altfel nu stiu cum sa le spun, moment propice dezvoltarii unei stari de atac de panica si implicit dezvoltarii unei noi stari depresive pe viitor. Am ajuns in TM in camin, eram la masterm, colegul de camera inca nu venise, dupa care a urmat o noapte de cosmar....atac de panica dupa atac, ganduri negre, la fel a doua zi am fost "zombi" la fel ca multe alte zile care au urmat. Cum a inceput o noua sapt am mers la un medic psihiatru, dar din pacate pentru mine, am ales altul decat cel care ma ajutase la prima experienta. Noul medic m-a intrebat daca imi amintesc numele antidepresivului principal, dar din pacate, dupa 5 ani de zile nu am reusit sa imi amintesc, asa ca o buna perioada de timp am fost un cobai, in sensul ca am inghitit tot felul de "pilule", antidepresive de seara, ba de zi, ba dublata doza sa-si faca efectul, pur si simplu m-am indopat. Cred ca la putin timp dupa ce am inceput sa iau pastile am inceput sa ma ingras, in foarte putin timp am pus pana la 10-12KG pe mine asa dintr-un foc. Nu ar fi fost o problema ca iau pastile, dar la scurt timp au inceput sa imi apara si sa ma chinuie in mod regulat, ganduri obsesive, ganduri care ma macina cel mai tare si in prezent, pur si simplu nu stiu cum sa le mai fac fata, nu stiu cum sa mai fug de ele, ganduri care la fel cum am mai zis mi-e rusine de mine, mi-e rusine ca imi sunt in minte, ma termina. Chiar nu imi dau seama cum de apar, fiindca ele apar involuntar, sunt ganduri despre lucruri necugetate, lucruri pe care nu le poti face, pur si simplu nu-mi dau seama de unde pot avea o asa imaginatie "bolnava". Alte ganduri care mi-au aparut obsesiv o lunga perioada de timp, erau cele legate de derealizare, aveam impresia ca tot ce ma inconjoara nu este real, parca incercam sa-mi spun ca eu trebuia sa fiu altfel sau imi puneam tot felul de intrebari existentiale, ca de ce am mana asa...etc tot felul de tampenii din astea, care pur si simplu ma seaca, ma distrug de tot. Legat de tratament, pot sa spun ca am incercat tot felul de medicamente, chiar mi-am facut o lista in .xls si credeti-ma ca am incercat foarte multe de-a lungul cel 4 ani. In momentul de fata, practic de vreo 2 ani, am asa: Mirtazapina(seara 30mg); Orfiril 300mg(1+1+1); Eglonyl (1+1+0). Cu acest tratament pot sa va spun ca sunt asa intr-o stare de stand by, adica am zile bune, si zile rele, dar ceea ce este cel mai important este ca aceste ganduri obsesive nu dispar, oricat as lua aceste pilule. Medicul actual imi spune ca trebe sa continuam cu aceste medicamente multi ani de acum inainte si ca trebe sa ma accept asa cum sunt. Ideea este ca acum 4 ani ani de zile am mai intrat pe ceva forumuri unde se discuta despre aceste mizerii si cand citeam la multi useri ca sunt 5-10 ani de cand se lupta cu asa ceva, parca nu-mi venea sa cred, imi spuneam ca eu nu am cum sa fiu in aceste stari asa mult si avand in spate istoricul precedent, credeam ca voi scapa repede si de aceasta data. Din pacate si pentru mine, deja s-au scurs 4 ani din viata mea, legat fiind de aceste mizerii care nu-mi mai dau pace. Am fost si la Biserica, indeosebi cand eram "zombi", evident ca mama mea care este mai credincioasa, se speria foarte tare si ma mai ducea la preot sa imi citeasca. Recunosc, spre rusinea mea fata de D-zeu, ca poate daca as avea mai mare credinta in El, poate ca sansele de revenire ar fi mari. Din pacate, legat tot de acest lucru, de Biserica, nu am gasit nici un duhovnic care sa ma ajute, sincer sa fiu chiar mi-as dori sa gasesc un preot cu care sa pot discuta despre aceste probleme si sa-mi indrume pasii. Chiar am nevoie de ajutor, simt nevoia sa ma descarc cuiva care ma poate intelege si ajuta. Din pacate pentru mine pana acum nu am gasit acea persoana, cu toate ca as avea posibilitatea sa merg la o manastire din satul bunicilor unde staret este un calugar foarte intelept. Va marturisesc ca timp de cateva ori am fost si la psiholog, mai exact prin anul 2008. Pot spune ca m-a ajutat, intrucat m-a facut sa inteleg mai bine toate aceste trairi, mi-a explicat ce este acel atac de panica, ce este depresia, valurile de ganduri care nu mai contenesc, cum ca asa de repede cum vin la fel de repede si pleaca, m-a invatat o tehnica de relaxare bazata pe respiratie(respiratie Bo - sper sa fi scris corect). Da, pot spune cu mana pe inima ca m-a ajutat foarte mult. Din pacate tot nu pot scapa de gandurile obsesive, care oricat de repede trec, vin valuri valuri, vine unul, sta oleaca, trece, dupa care vine altul si tot asa iar eu sunt tot mai obosit din toate incheieturile. Cele mai rele sunt atacurile de panica, care apar indeosebi tocmai atunci cand trebui sa dorm. In momentul de fata fara medicamente ar fi foarte dificil sa trec peste acestea. Acesta ar fi un alt lucru care ma ingrozeste, faptul ca am devenit dependent de pastile, n-ar fi problema ca le iau, cu toate ca nu stiu cat mai tine si ficatul meu, dar in momentul in care va trebui sa ma las de ele, fiindca inca mai am o slaba speranta ca intr-un final va fi bine si pentru mine, imi va fi foarte dificil acest lucru, adica sa renunt la ele, desi o sa fie o renuntare treptata, in timp. Totusi, cred ca seara mintea mea se va gandi tot timpul ca fara dansele nu am sa pot dormi si astfel sa-mi reapara atacurile de panica. Imi doresc din tot sufletul doar sa ajung la momentul acela, fiindca voi face tot posibilul sa si renunt la ele dupa atatia ani. La fel cum pentru majoritatea v-a afectat si viata sociala, la fel si pentru mine a fost, Desi am fost si inca mai sunt o fire mai putin sociabila, pot spune ca m-a afectat foarte mult. Astfel, relatiile cu persoanele de sex opus au fost practic inexistente, de asemenea sa ies in oras cu prietenii nu era o optiune viabila, intrucat nu pot sa beau fiindca iau pastile si cum sa le explic eu lor ca eu un tanar de 27 ani nu pot sa beau o bere cu ei fiindca eu sufar de depresie si ma indop cu pastile :| Asa ca am preferat de cele mai multe ori sa stau acasa si sa ma joc la calculator ore in si sa scap cumva de negrele ganduri pesimiste care ma invaluiau. Calculatorul, din pacate sau nu a fost singura consolare a mea in aceste stari, spun din pacate fiindca in locul lui ar fi trebuit sa fie o prietena sau orice alta persoana draga ori vreo alta activitate. Sa va explic de ce: legat de prietena, asa cum am mai zis, sunt timid, iar in aceasta perioada a cam iesit din ecuatie cam de tot, alta persoana draga, ei bine am stat departe de familie fiindca acestia erau departe de mine si atunci cand ne intalneam era foarte greu sa te faci inteles in fata lor, desi mama mea a trecut si ea odata prin asa ceva, desi nu ca si mine. Legat de a treia optiune pe care o aveam legat de activitati, pot sa va spun ca am mai mers pe la sala de forta, am mai iesit si la bere sau la suc din cand in cand, am reusit pentru o perioada scurta de timp sa imi fac si o prietena, dar de care spre rusinea mea m-am indepartat la scurt timp de ea, desi abia dupa ce ne-am despartit am inceput sa o pretuiesc(dar a fost prea tarziu din pacate :| ). In mare cam in asta a u constat trairile mele legate de aceste "mizerii" fiindca altfel nus cum le-as putea numi. Evident ca ar fi multe de spus si evident ca mult mai multe se pot afla doar discutand face to face. Pentru mine toata aceasta poveste pe care v-am impartatist-o, desi este foarte mult ce am scris, sper sa ajute intr-un fel pe cei care sunt la inceput si care nu stiu in ce directie s-o apuce. Poate ca multi se vor regasi in ceea ce v-am transmis prin intermediul acestui blog. Pentru mine in momentul de fata, tot ceea ce v-am zis, este ca si un fel de psihoterapie, m-a ajutat sa ma descarc intr-un fel de putina energie negativa, cred ca in fond in asta constau si sedintele de terapie, desi nu am participat la nici una pana in prezent. Doamna doctor, sper ca prin acest lung mesaj al meu, v-ati putut face o parere mult mai detaliata asupra profilului meu, intrucat in primul meu post nu am fost foarte concludent. Probabil ca v-ati pus intrebarea, ca de ce la un moment dat, daca am observat ca nu am rezultate cu acest ultim medic la care sunt si in prezent, nu m-am dus la primul medic, ei pot sa va zic ca la sfarsitul anului 2006, mi-am luat inima-n dinti si m-am dus la acesta, dar din pacate dupa ce i-am povestit ca in primul episod m-a facut bine si ca la acesta ultimul am fost la altcineva mi-a zis ca trebe sa continui in continuare cu acesta, fiindca imi stie deja istoricul. I-am zis macar sa-mi zica antidepresivul pe care mi l-a prescris atunci, dar mi-a zis asa intr-o fuga cum ca si-ar cam aminti ea ca "Mianxerim" ar fi acel medicament. Whatever, dupa care m-am reintors la cel din urma, comunicandu-i cum ca mi-as fi amintit ca acest mianxerim ar fi fost primul antidepresiv. Solutia ei a fost sa continuam pe ceea ce imi prescrisese la momentul respectiv. Va marturisesc ca mi-e dor sa "traiesc", mi-e dor sa ma pot bucura iar de viata, sa rad, sa nu mai fiu tot timpul obosit, sa ies la baut cu prietenii si sa mai tragem din cand in cand cate o betie, sincer mi-e dor de foarte multe lucruri care mi-au fost "furate" acum 4 ani, de altfel de cand sunt tinut "prizonier" in aceasta casa a spaimei continue, a gandurilor negre, a pesimismului. Multumesc pentru atentia acordata......

Salut am exact aceleasi stari,tu ai reusit sa treci peste?un id de mess ceva sa vorbim daca se poate

Doamna Ioana are dreptate. La mine primul tratament a inceput sa dea roade in cam 3 luni, am continuat pana la 9 luni cu el. A si trebuit sa maresc doza, e adevarat, dar am scazut-o apoi, ca sa pot renunta de tot, si acum sunt bine. Daca renunti brusc la pastile fara sa reduci treptat, consecintele sunt mari, efecte secundare super naspa plus reaparatia depresiei si anxietatii. Inainte, eu aveam numai ganduri si imaginatii despre cum va fi cand voi muri. Am renuntat la ele. M-am impacat cu gandul ca moartea e usoara. Pana atunci trebuie traita viata. SUNT FERICITTTTTTTTTTT

Buna ziua,
daca am/avem depresii? din 1990 incoace nu este an in care sa nu existe restructurare, reducere de personal si nimic nu te incerca mai greu ddecat sa nu ai serviciu
nu pot sa-mi fac nicio placere costisitoare:vacanta, un laptop ptca nu am curaj sa ma o datorie
si atunci mananc o ...prajitura
alta angoasa m-am ingrasat trebuie sa slabesc
asta este viata? cum sa te mai bucuri de ceva? cand ma trezesc dimineata imi spun : fii fericita ca ti s-a mai dat o zi de viata dar pentru ce? ce sa fac cu ea?
Multumesc pentruca m-ati ascultat

uite o metoda care la mine a functionat: impaca-te cu ce ai, accepta esecul ca pe o parte naturala din viata. fa sport si incearca sa tii o dieta dar NU-TI IMPUNE LUCRURI IMPOSIBILE - ia-o usor, accepta si mici esecuri. Adu-ti aminte de ce-ti placea o data si cauta pe internet oameni care impartasesc aceleasi lucruri (sport, dans, pictura, muzica, etc)- incearca sa te intalnesti cu ei. o sa vezi ca usor usor timpul ti se umple si pofta de viata revine.

astea sunt metode de a evita confruntarea cu tine insuti ... A evita sa vezi un lucru nu inseamna ca el a disparut ... va reveni iar si iar si iar ... Ceea ce recomanzi este metoda de a diminua simptomele nu de a rezolva cauzele reale . vad ca ai comentat si mai sus zicand ca bolile psihice sunt dereglerari chimice ale creierului . ok . dar ce declanseaza asta nu conteaza ???? cred ca bolile psihice sunt niste consecinte ale unui mod de viata in care mintea-trupul-spirtul sunt in conflict si nu sunt o cauza pentru astfel de mod de viata ...
asadar ma gandesc ca e indicat sa umblat la cauza nu la consecinte ...

Inca nu ai dat de greutati! o prajitura?te ingrasi? etc etc acestea sint motive de suparare? Ai motive sa te bucuri de ziua care va veni !priveste-te in oglinda!

Nimeni nu poate spune ca viata e usoara, nici cei mai fericiti dintre fericiti, toti oamenii au probleme. Partea buna este ca omul este o fiinta care are o uriasa capacitate de adaptare la conditii vitrege.
Nu veti putea schimba lumea, puteti insa sa invatati strategii de adaptare. Pentru asta e folositoare psihoterapia.

Ti s-a mai dat o zi sa admiri strada si lumea grabita, sa iti mangai papagalii sau pisica, copiii, dupa caz. O zi in care sa savurezi o prajiturica mai mica, dar sa o savurezi cu adevarat. Si daca in locul; ei bei un ceai indulcit sintetic....mmm, si reusesti sa te abtii de la prajiturica cea mica, wow, chiar esti fericit. Ai realizat un mic ceva. Si mai bei un ceai in cinstea bucuriei.
Sau, un alt mod de a trai o zi. Ce ar fi daca ti s-a dat ziua aia ca sa dai un os la un catel? Stii cat de fericit l-ai facut??? Nu te gandesti la sufletul lui deloc? El e mult mai necajit ca tine. Mai gandeste-te ce dureri poate avea un bioet suflet nebagat in seama de nimeni, numai pt ca nu s-a nascut om. Tu poti fi fericit. Poate de aia te-ai nascut om si ti s-a mai dat o zi, sa ajuti si "sa stapanesti peste vietuitoarele pamantului"(vechiul testament) atunci cand D-zeu nu are timp suficient. Incearca. Pe mine ma ajuta mult

Am vazut un film american intitulat "The Secret". Un film care invita la gandire pozitiva. Ideea centrala este ca Universul rezoneaza prin actiuni la gandurile omului. Prin urmare, daca ai gandire pozitiva, vibrezi pozitiv, deci atragi in viata ta intamplari pozitive. Si se intampla invers atunci cand gandesti negativ. Ce parere aveti in legatura cu aceasta metoda de autoconvingere? Oare nu include si o autoculpabilizare? Omul este de vina pentru ceea ce i se intampla, deoarece nu gandeste corect. Asa sa fie?

Cine e Universul ?

Nu am vazut "The Seacret" desi mi-a fost recomandat , adus si il am in geanta. Voi putea sa va dau un raspuns mai concret dupa ce il voi vedea.
Sunt de acord cu autoconvingerea, pana intr-un punct. Nu exista panaceu universal. Omul nu este atotputernic si nu poate sa rezolve singur chiar totul, daca ar fi asa nu ar mai exista boli, dezastre, probleme si toti am trai fericiti pana la adanci batraneti...asta daca nu cumva am putea invata si sa nu imbatranim.
Nu exista solutii general valabile, exista incercari, reusite si limite.

De multi ani f multi am stari de panica si traiesc cu ea zilnic,am momente cand de frica sa nu mi se intample ceva am senzatie de lesin,simt ca nu mi mai circula sangele prin corp,amortesc si am o stare de rau,am nevoie de cineva in jurul meu ca la o adica sa ma duca la spital,nu pot sta singura in casa ,nu pot merge la tot felul de evenimente deoarece cu o noapte inainte nu ma pot concentra la somn si a doua zi sunt terminata,la serviciu traiesc cu teama ca daca ceva nu fac bine maine s-ar putea sa nu mai am de lucru,si desi in tinerete chiar din scoala am practicat activitati artistice si am fost in contact cu publicul pana la o varsta inaintata ,orice emotie fie de bine fie de rau ma marcheaza pana la starea de rau.
Ce ma sfatuti d-na doctor.? mentionez ca am fost internata de f multe ori in spital la neuropsihiatrie dar nu m-am vindecat.am luat medicamnete pt insomnii si anxietate dar ma lupt in continuare cu aceste stari de boala.
va multumesc

Chiar daca ati urmat mai multe tratamente pana acum, din ceea ce spuneti este clar ca problemele dumneavoastra nu sunt rezolvate.
Nu imi este foarte clar despre ce medicamente pentru insomnii si anxietate vorbiti. Multi oameni traiesc cu perceptia ca daca iau medicamente simptomatice (anxiolitice, somnifere) problemele lor se vor rezolva. Aceste medicamente rezolva simptomul, nu si cauza, sunt eficiente un timp dupa care nu isi mai fac efectul. Pentru rezolvarea cauzei este nevoie de medicamente care sa acioneze la nivel central si sa regleze ceea ce este perturbat din punctul de vedere al neurotransmitatorilor.
Parerea mea este ca aveti nevoie sa consultati un medic si sa urmati un astfel de tratament. Solutii exista.

ce se intimpla cu o depresie netratata in cazul in care faza violenta a trecut in urma cu aprox 1 an, insa ea subzista intr-un mod suportabil? poate fi controlata fara terapie sau poate sa revina la un moment dat?

va multumesc si felicitari autorilor pentru initiativa.

In general depresia are o evolutie fluctuanta, cu perioade mai bune si recaderi. Va sugerez sa va faceti curaj si sa urmati un tratament, chiar daca acum simptomatologia este "suportabila" este clar ca va deranjeaza din moment ce ati pus aceasta intrebare.
Exista variante si nu sunt inspaimantatoare. Eu zic ca ar merita sa incercati si sa vedeti cum este. Ganditi-va cate lucruri s-ar schimba in viata dumneavoastra daca nu ati avea aceasta problema. Curaj!

Spuneti va rog, daca aveti statistici privind incidenta bolii pe mediu rural/urban, tari dezvolatate/tari sarace?

Este cumva o boala a lumii dezvoltate?

Depresia este deja, conform statisticilor, a doua boala ca frecventa printre europeni. Patologia cardiovasculara este pe primul loc. In Uniunea Europeana depresia este pe lista prioritatilor sanatatii publice. Nu acelasi lucru se poate spune despre tarile subdezvoltate, dar nu pentru ca depresia ar fi o tulburare specifica societatilor avansate, ci pentru ca, in tarile africane, psihiatrul este o pasare rara. Asadar chiar si atunci cand depresia exista, ea nu poate fi identificata ca atare de un specialist pentru ca accesul la un serviciu medical specializat este dificil.
Exista multe teorii care vorbesc despre potentialul patogen al societatii urbanizate. Orasenii ar fi predispusi la depresii mai mult decat cei de la sat. Este vorba insa de o teorie nu de un fapt demonstrat stiintific. Este adevarat insa ca fenomenul insingurarii si izolarii sociale este mai prezent in marile aglomerari urbane, acolo unde societatea nu este organizata pe tiparul comunitatii suportive din mediul rural. In acelasi timp structura rigida a comunitatilor rurale poate avea un efect patogen. Va recomand pe acest subiect exceptionalul film al lui Michael Haneke, "Das Weisse Band".

Cu siguranta statistici exista, nu sunt punctul meu forte, cred ca puteti gasi pe net aceste informatii.
Ce stiu este ca atat depresia cat si anxietatea sunt afectiuni subdiagnosticate si subtratate. Este ca si cum am avea un iceberg si noi vedem doar varful lui.
Foarte multi oameni, chiar cu un nivel intelectual peste medie, sunt reticenti la ideea ca ar putea sa aiba o afectiune psihica si prefera sa isi nege boala pana cand nu se mai poate. Exista si multi mai putin informati care nu realizeaza ce se intampla cu ei si prefera sa isi faca curaj cu alcool sau alte substante.
Din punctul meu de vedere nu e nimic rusinos in a avea o problema psihica, e o boala ca oricare alta, cu nimic mai prejos decat o problema cardiaca, pulmonara sau o boala dermato - venerica.

Pagini

Alte articoleVezi toate articolele

Unul din sase cazuri de cancer - doua milioane pe an la nivel global - este cauzat de infectii in mare parte tratabile sau care ar putea fi prevenite, arata noi estimari publicate de revista de...
Mihaela Avram Popa / Foto: MedLive "Hipospadiasul este o malformatie congenitala care consta intr-o deschidere anormala uretrei, meatul urinar nefiind situat in varful glandului, el fiind...