Publicat la: 
24/11/2015

VIDEO Cand e nevoie de extractii dentare in tratamentul ortodontic

Cand vorbim de tratament ortodontic, ne gandim in primul rand la vestitele aparate dentare si la pacienti copii. Rareori, ne gandim ca atunci cand tratamentul ortodontic se face la varsta adulta, specialistul in ortodontie are nevoie de interventia colegului chirurg. Aflam de ce intr-un interviu cu dr. Alexandra Sovaiala (Dentalife).

Exista numeroase situatii in care avem nevoie de colegii de la chirurgie, spune dr. Sovaiala, si ne da ca exemplu frecvent incongruenta dento-alveolara cu inghesuire. Este o situatie care apare atunci cand exista o neconcordanta intre volumul osos si volumul dentar.

Pentru ca dintii sa poata fi aliniati pe arcada trebuie creat spatiu fie prin expansiunea osoasa, fie prin diminuarea volumului dentar. Copiii pot beneficia de terapia de stimulare a cresterii osoase, insa la adulti aceasta nu mai functioneaza si sunt necesare extractiile dentare.

O alta situatie comuna in care sunt necesare extractiile dentare este data de volumul dentar crescut peste normal al dintilor. Se numeste macrodontie absoluta, iar extractiile se pot face seriat, incepand cu dentitia temporara, continuand cu dentitia mixta, astfel incat se asigura o aliniere corecta a caninilor pe arcada. „Caninii fiind cei care, de obicei, sufera de lipsa de spatiu cel mai tare”, spune specialista Dentalife.

Un alt context care trebuie apelat la competenta chirurgului oro-maxilo-facial  este cel in care caninul nu poate erupe. Cauza o reprezinta din nou lipsa de spatiu: caninul ramane undeva in masa osoasa si este nevoie de chirurg sa il descopere, in momentul in care a fost creat spatiu pe arcada pentru alinierea sa, si sa il ancoreze, ulterior fiind la randul lui aliniat pe arcada.

Dintii supranumerari implica, desigur, extractii dentare. Sunt dinti in plus, de cele mai multe ori raman intraosos sau erup pe arcada, ocupand locul unui alt dinte. In aceasta situatie, primul pas pentru tratamentul ortodontic este eliberarea pacientilor de acesti dinti supranumerari.

Este nevoie de asemenea de extractii dentare atunci cand lipseste spatiu in zona posterioara a arcadelor dentare. De cele mai multe ori, molarii de minte erup in pozitii vicioase sau raman inclusi in os. Reprezinta un factor foarte important de recidiva in cadrul tratamentelor pentru incongruentele dentoalveolare, motiv pentru care de multe ori se prefera extractia lor inca de dinainte de a incepe tratamentul ortodontic.

De multe ori, pacientul ajuns la maturitate constata ca fizionomia nu i se pare corespunzatoare sau ca nu are ocluzie normala, nu musca corect. Evident, tratamentele ortodontice se efectueaza de preferat, in prima parte a vietii, in copilarie, atunci cand putem sa beneficiem de o stimulare a cresterii osoase. Odata ce pacientul a ajuns la maturitate, nu mai exista aceasta optiune. Singura varianta care ii ramane la indemana medicului este extractia unor dinti pentru a permite alinierea celorlalti dinti.

A. N.