Publicat la: 
15/07/2013

VIDEO Cum functioneaza videocapsula endoscopica? Avantajele unei tehnici de investigare non-invazive explicate de un medic specialist

Capsula endoscopica este una dintre cele mai noi si moderne tehnici de investigare a tubului digestiv. Aceasta este formata dintr-o camera video minuscula (sau 2 camere in cazul capsulei de colon) care inregistreaza imagini din tractul digestiv. Capsula prezinta o sursa de iluminare si o baterie, avand dimensiunea unui comprimat de vitamine.(25 de mm lungime si aproximativ 4 grame). Dr. Posoiu Carmen Ruxandra, medic specialist gastroenterolog, explica cum functioneaza videocapsula endoscopica si care sunt avantajele acestei tehnici de investigare a tubului digestiv.

Capsula este inghitita cu apa, ca orice alt medicament. Dupa inghitirea videocapsulei, aceasta trece dincolo de stomac cam in jumatate de ora si strabate intestinul subtire in aproximativ 4-5 ore, dupa care este eliminata prin scaun. Pentru fiecare pacient se achizitioneaza o capsula endoscopica separata, aceasta nefiind recuperata dupa eliminare. In timpul in care capsula circula prin tubul digestiv, camera inregistreaza mii de imagini (2-35 imagini/secunda), care sunt captate de senzorii aplicati pe abdomenul pacientului. Senzorii sunt conectati la un aparat de stocare pe care pacientul il poarta asupra sa, legat cu o curea in jurul taliei.

Capsula nu are nevoie de un motor pentru a trece prin intestin, dar are nevoie de 50 de mW pentru a pastra functionalitatea camerei video. Pentru ca bateriile ar fi prea voluminoase, camera este alimentata cu ajutorul incarcarii prin inductie. In loc sa stocheze fiecare imagine in parte, capsula trimite constant imagini care sunt salvate pe un card de memorie standard.

Exista trei tipuri de videocapsula: de esofag, pentru intestinul subtire si pentru colon, durata variind pentru fiecare in parte. Denumirea se refera la anumite particularitati pe care le are fiecare tip de videocapsula pentru a explora optim respectivul segment de intestin. Astfel, in ceea ce priveste investigatia cu videocapsula pentru esogfag, examinarea dureaza aproximativ 30 de minute. In cazul investigatiei intestinului subtire dureaza in medie 4-5 ore, iar cea pentru colon poate sa ajunga pana la 8 ore de inregistrat. Pe parcursul celor opt ore pacientul poate sa isi desfasoare activitatile zilnice in mod norma. In cazul in care pacientul desfasoara o munca fizica, se recomanda sa o evite pe parcursul celor opt ore pentru a nu deranja senzorii si aparatul de stocare aplicat la nivelul abdomenului.

Capsula de esofag poate servi la diagnosticul si supravegherea varicelor esofagiene, esofagului Barett, esofagitelor, precum si a tumorilor esofagiene. Capsula pentru intestinul subtire este practic metoda de electie la pacientii cu anemie oculta, sangerari digestive a caror cauza nu s-a putut decela prin metodele endoscopice clasice (endoscopia si colonoscopia), boala Crohn (diagnostic si urmarire), boala celiaca refractara, unele forme de polipoza intestinala, tumori de intestine subtire sau la pacientii la care se doreste confirmarea unor leziuni suspicionate prin alte metode imagistice (bariu, CT, RMN). Capsula pentru colon are ca indicatie principala screening-ul pentru cancerul de colon, dar poate diagnostica toata gama de patologie colonica, inclusiv polipi, diverticuli, leziuni de angiodisplazie si boli inflamatorii intestinale.

Care sunt avantajele videocapsulei in comparatie cu metodele clasice de investigare a tubului digestiv?

Videocapsula endoscopica vizualizeaza intestinul intr-un mod fiziologic, fara durere, fara disconfort si aproape fara riscuri pentru pacient, nefiind nevoie de interventia directa a medicului specialist in timpul investigatiei. De asemenea, capsula nu prezinta riscurile de iradiere pe care le au anumite metode imagistice, precum radiologia sau tomografia computerizata. Capsula respecta intimitatea pacientului, fiind acceptata si de cei "pudici" pentru care colonoscopia este de neconceput.

Videocapsula pentru intestin subtire permite medicilor vizualizarea unui segemnet digestiv foarte greu accesbil prin metodele endoscopice obisnuite. Aceasta metoda de investigare este mai usor de efectuat decat investigatiile clasice si are o acuratete diagnostica superioara altor tehnici.

Dezavantaje: Videocapsula nu poate sa preleveze biopsii. Contraindicatii Videocapsula are foarte putine contraindicatii, in general acestea fiind legate de pacientii care au anumite tulburari de deglutitie, motiv pentru care nu este recomandata copiilor mici. Un alt caz este cel al persoanelor la care se suspicioneaza prezenta unor stricturi, ingustari ale tubului digestiv.

mai mic deiframe width="560" height="315" src="//www.youtube.com/embed/1y68k5K1yZo" frameborder="0" allowfullscreenmai mare demai mic de/iframemai mare de

Comentarii

Cu bune, cu rele, capsulă are o utilitate: intestinul subţire. Dacă pentru esofag, stomac, duoden există alternative, pentru intestinul subţire este singură metodă de vizualizare...noroc că patologia nu-i aşa "bogata"

Asa este, nimic despre costuri care se ridica doar pentru un tronson la 4500-5000 de lei. O suma enorma nejustificata de performantele acestei investigatii care nu se poate compara cu o endoscopie digestiva sau colonoscopie facute de profesionisti in domeniu.

pai la astfel de costuri (am crezut ca nu am citit bine, credeam ca e vb de 4-500 lei) nu stiu de ce i se mai face reclama! Cei cu bani nu pierd vremea pe aici, ei merg direct la clinica. Eu am facut endoscopie clasica si stiu cit de deranjanta este, dar 4-5000 lei nu am de unde da pr o video-pastila din aceasta. E buna, dar trebuie costuri accesibile.

Buna ziua,
Ati omis un aspect esential: costurile!!

Santem incantati ca se descopera metode neinvazive pentru a nu efectua endoscopia care ne creeaza discomfort. Nu putem sa nu subliniem faptul ca pretul capsulei este inspaimantator !!!! Din pensii de 1200 lei este imposibil sa suportam asemenea costuri .!!! Incercati sa scadeti costurile acestei analize pana la un nivel suportabil. SPERAM SA AVETI INTELEPCIUNEA SI SA GASITI SOLUTII UMANE !!!! Cu respect, un pensioner trist si dezamagit !!!!!

Alte articoleVezi toate articolele

Conform unui studiu intreprins de Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health din Baltimore, Statele Unite ale Americii, si publicat recent in revista Journal of Obesity, administrarea frecventa...
Alcoolul creste riscul de boli hepatice / Foto: Reuters Obezitatea agraveaza efectele nocive ale alcoolului asupra ficatului, arata un studiu realizat la Universitatea din Glasgow timp de patru...