Publicat la: 
24/08/2017

VIDEO Dr. Mircea Andriescu, medic primar chirurgie pediatrica: Pana la 1 an de viata, copiii sunt foarte bine toaletati de parinti si pericolul de balanopostita este foarte mic

'Canalul inghinal are o patologie care cuprinde frecvent hernia inghinala, hidrocelul funicular sau/si hidrocelul comunicant cu varianta de chist de canal spermatic, testicul necoborat', declara dr. Mircea Andriescu, medic primar chirurgie pediatrica, intr-un interviu pentru Medlive.ro, in care prezinta si ce investigatii trebuie sa facem si cand este necesar sa intervenim chirurgical.

Care sunt cele mai frecvente probleme care apar la nivelul canalului inghinal la copii?

Canalul inghinal are o patologie care cuprinde frecvent hernia inghinala, hidrocelul funicular sau/si hidrocelul comunicant cu varianta de chist de canal spermatic, testicul necoborat si mai apar si alte afectiuni.

In cazul acestor afectiuni, principala cauza este persistenta canalului peritoneovaginal, un rest din perioada de dezvoltare a funiculului spermatic, de coborare a testiculului dupa formarea lui in apropierea rinichiului si coborarea lui in scrot.

In general, aceste afectiuni sunt congenitale, deci pot fi sesizate de la nastere.

Cand intervenim?

Hernia inghinala inseamna prezenta anormala a organelor abdominale la nivelul canalului inghinal si, eventual, pana in scrot.

La fetite, primul organ care herniaza este ovarul pentru ca este suspendat in ligamentul rotund de canalul inghinal si atunci poate hernia foarte usor intr-un sac herniar ca o persistenta de canala peritoneovaginal.

La baieti, mai fecvent, intalnim ansa intestinala. Sigur, si la fetite poate hernia ansa intestinala. Poate hernia epiploon. Pot hernia organe intraabdominale din cele mobile.

Poate sa existe si fuziune splenogonadala la baieti: splina cu polul inferior. Variantele sunt multiple.

Conditiile ce trebuie intrunite  pentru interventie:

De exemplu, la baieti: Pacientul sa aiba minim 3 kg, 3 luni de varsta, sa nu existe o manifestare de tip ocluzie intestinala data de hernierea intestinului in sacul herniar.

Ce investigatii trebuie sa facem?

Examenul clinic si apoi, in functie de semnele pe care le ai, ceri mai multe investigatii.

Cea mai la indemana este ecografia. E bine ca ecografia, in cazul afectiunilor de canal inghinal, sa fie de regiune inghinoscrotala, dar sa cuprinda si regiunea abdominala.

Pot exista patologii in care afeciuni ale canalului inghinal pot fi secundare unei boli abdominale.

Exista si varicocelul ca afectiune de canal inghinal, o dilatatie a vaselor spermatice la copil in plexul testicular care poate sa fie simptomatic. Poate ascunde, mai ales daca este prezent pe partea dreapta, pentru ca, el in mod caracteristic apare pe partea stanga, sau daca e bilateral, poate sa fie simptomatic pentru o formatiune tumorala intraabdominala.

Deci, e bine sa acorzi pentru fiecare caz in parte o libertate in a alege investigatiile imagistice.

Pentru testicul necoborat si mai ales pentru testicul necoborat care nu este palpabil, ce numim noi criptorhidie, criptos inceamna ascuns, orhis inseamna testicul in greaca veche, trebuie investigat imagistic judicios, ecografie, se poate face si RMN (o imagistica speciala), deci, studii nuclearo- magnetice, eventual cu folosire de substanta de contrast, de tip de gadolinium, in care cauti gonada pe care nu o palpezi, testiculul nepalpabil il cauti intraabdominal si de ce nu, si mai facil, pentru ca poti accesa si latura terapeutica, laparoscopia.

Poti adormi copilul intr-o interventie laparoscopica, se cauta testiculul respectiv si eventual se foloseste laparoscopia pentru a il cobori in pozitia lui normala.

Testiculul trebuie sa fie la nastere in scrot. Este situatia normala. Sigur ca poti astepta inca un proces de coborare pana la o varsta care este aleasa de obicei de chirurgul pediatru, in functie de experienta si de recomandari, de studiile care exista, medicina nu este alba sau neagra, contine pareri, este in nuante de gri.

Tratamentul testicului necoborat se poate incepe de la varsta de 5-6 luni.

La ce varsta putem interveni chirurgical?

A devenit clasica fraza in care se spune ca la 3 luni de viata, copilul castiga rezistenta in fata evenimentului chirurgical.

Aceasta este o fraza pe care o tot repet in timpul consulturilor pe care le am si ma refer la evenimentului chirurgical, asa cum e definit in dex, o insiruire de fenomene in timp si spatiu, adica consultul preoperator, consultul preanestezic, anestezia in sine, alegerea instrumentarului, pozitionare, tot, perioada postoperatorie.

Fiecare dintre acesti timpi poate fi insotit de riscuri pentru incidente, accidente si chiar riscuri de fatalitate.

In chirurgia pediatrica, prin achizitia unui anumit protocol anestezic si procedural in cursul interventiei chirurgicale, a scazut foarte mult riscul de fatalitate, undeva, 1 la 1 milion,in functie de centru, de la 1 la 100 de mii pana la 1 la 1 milion.

Riscul de incidente este situat dupa unele carti la 0.08%.

Ce ne puteti spune despre fimoza?

Fimoza nu e o boala. Nu numai fimoza, dar si aderentele balano-preputiale apar la baieti in prima perioada a vietii, pana pe la vreo 5-6 ani.

In aceasta perioada, datorita unor virilizari, a unor cresteri ale secretiei de testosteron, care nu se petrec la scara la care exista in pubertate, adolescenta si la adult, are loc o remaniere si o rezolvare spontana a acestor probleme.

Ce putem noi sa facem este sa ajutam natura: decalotare blanda la baie sau tentativa de decalotare blanda la baie, astfel incat sa obtinem o decalotare ca un gest minim necesar de igiena, o igiena locala, ce va intra in rutina baieteilor si in educatia lor, o decalotare la sfarsitul dusului, zilnic.

Cand trebuie sa intervenim chirurgical?

Parerea mea este ca pana la 1 an de viata, copiii sunt foarte bine toaletati de parinti, au o pozitie decliva, sunt culcati, cand se schimba scutecul, pot fi stersi, toaletati, s.a.m.d. si pericolul de balanopostita, o infectie locala care ar fi favorizata de o fimoza sau de o aderenta balano-postiala, este foarte mic.

Exista o fereastra, pana in jurul varstei de 2 ani, unde putem accesa un tratament medicamentos local, un corticoid sau o decalotare facuta de chirurgul pediatru.

Decalotarea in sine este o micro trauma, atunci cand ne referim la decalotarea facuta de chirurg.

Intre 2 si 4 ani, copiii traverseaza o perioada psihologica foarte grea, in care sunt refractari la gesturi terapeutice si daca putem astepta, asteptam pana la 4-5-6 ani, cand facem un consult.

Sigur ca, daca in perioada aceasta apare o suferinta locala, reclamata de copil: ma doare, e umflat acolo, rosu, am scurgeri sau observa parintii ca exista o infectie locala, atunci se apeleaza la serviciile medicale, adica la chirurgul pediatru.

Altfel, putem reanaliza situatia undeva pe la 5-6 ani si de acolo rezolvam problemele care mai exista.