Publicat la: 
17/01/2012

vitMATINA 20 de sfaturi pentru a nu-l inhiba pe copil

Cum ii dezvoltam sentimentul de independenta?/ Foto: Dreamstime.com

Cum reactionam atunci cand copilul pune mana pe orice, cand alearga si se zbenguie fara incetare, cand intreaba de cinci ori acelasi lucru, cand se catara, cand sparge, cand se taraste? Interdictia totala inseamna sa ne opunem cresterii si dezvoltarii firesti. Sa-i ingaduim orice poate fi periculos. Cum e mai bine?

Comenteaza pe Forum MedLive.ro.

De ce e bine ca atunci cand incepe potopul intrebarilor sa fiti inarmati cu rabdare, calm si diplomatie? Pe la doi, trei ani, copilul va crede atotstiutori: mami si tati au toate raspunsurile si ceea ce spun ei este adevarat. Un motiv suficient incat sa folositi cuvinte pozitive si vorbe care sa le consolideze increderea in ei insisi, asa cum sustine Laurence Pernoud in "Cum imi cresc copilul" si specialistii BBC.

  • Incercati sa construiti un mediu sigur, organizat: acoperiti prizele, colturile, puneti la loc sigur medicamentele si detergentii sau orice altceva ar putea fi obiectul curiozitatii celui mic. E perioada explorarilor, cand inca nu stie ce e periculos.
  • Nu lasati la indemana lui nimic din ceea ce nu vreti sa fie distrus: acte, laptop, carti etc.
  • Lasati-i libertate, nu veniti peste el din doua in doua minute sa vedeti ce face, insa ramaneti cu urechile "ciulite" si mereu vigilenti. E bine sa se stie in siguranta, dar in acelasi timp lasati-i impresia ca poate sa se descurce singur: lasati-l sa urce fara ajutor pe scaunel, dar fiti pregatit sa-l prindeti daca se dezechilibreaza.
  • Evitati cuvinte sau expresii care caracterizeaza ce va nemultumeste: "esti bleg", "esti cam incet" etc. Etichetele pot actiona ca niste mici profetii.
  • Daca muta o masa pentru a cauta masinuta nu inseamna ca a facut o boacana, ci ca da dovada de ingeniozitate.
  • Nu-l dojeniti ca pune mana pe orice: este modul lui de a invata.
  • Laudati-l si apreciati-i comportamentul de cate ori aveti ocazia si explicati-i de ce sunteti multumit.
  • Copiii inteleg cand sa nu faca anumite lucruri si din tonul pe care-l folositi. Asadar, utilizati acelasi ton ferm si nu va mai fi nevoie sa-i spuneti nu face, nu drege.
  • Nu va asteptati sa ghiceasca. Explicandu-i in fiecare zi cate ceva din ce e bine sa faca sau ce e periculos, va invata in cele din urma.
  • Daca vedeti ca da cu piciorul intr-un pisic, explicati-i de ce nu e bine sa loveasca animalele. Incercati: Pisicul simte ca si tine, ca si mine, si cand il ranesti il doare, iar eu sunt trist/a din cauza asta. In felul acesta il invatati ca ceea ce face ii afecteaza pe cei din jur.
  • Folositi cuvinte blande, nu-l raniti.
  • Nu-l criticati, nu-l jigniti. Mai bine spuneti-i ca va deranjeaza un anumit lucru.
  • Inlocuiti Nu ai voie sa dai cu piciorul in usa de la dulap cu Te rog sa lasi usa de la dulap.
  • Cand cel mic incepe sa se joace cu mingea prin casa si presimtiti ca ceva se va sparge, propuneti-i o alternativa: Poti sa rostogolesti mingea in camera sau poti merge afara sa te joci. In acest fel, ii creati sentimentul ca are o putere asupra situatiei si, in acelasi timp, ajutati la dezvoltarea simtului de independenta.
  • Daca aveti mai multi copii, evitati comparatiile intre ei: nu sunt facuti dupa sablon.
  • Daca sunteti intr-un magazin si va cere sa-i cumparati dulciuri, in loc sa-l refuzati scurt, spuneti-i ca va primi bomboane/ ciocolata etc. dupa masa de pranz.
  • Atunci cand ati prevazut un accident, nu-i strigati: Eram sigur/a ca asa o sa se intample. Mai bine ajutati la construirea increderii in sine decat la distrugerea acesteia.
  • Fiti atenti la comportamentul copilului atunci cand nu vorbeste prea mult pentru a intelege ce vrea sa spuna.
  • Atunci cand ii cereti sa se opreasca din lovitul unei mese cu piciorul, oferiti-i o alternativa, chiar si una de joc: Poti sa faci cercuri cu piciorul?
  • Radeti impreuna cu cel mic, nu de el.

Redactia MedLive

In fiecare dimineata, vitMATINA va ofera sfaturi clare si concise pentru o viata sanatoasa si armonioasa.

Comentarii

Foarte bune sfaturi, dar pentru un copil "hiperactiv" pe care vrem sa-l educam si sa-l integram in societate aceasta atitudine de delimitare si de libertate in miscare nu este de bun augur. Cred ca cel mai bun sfat este sa fii aproape de el si sa-i dai educatie, sa ai comunicare cu el si nu sa il lasi sa: bata mingea prin casa, sa alerge, sa se tirasca, sa sparga. Ce face la gradinita, la scoala? Ce a "invatat" acasa. Nimic.

Aceasta este abordarea contemporana in care copilul nu poate face nimic gresit si orice activitate (care ar fi fost catalogata in trecut ca o boacana) este vazuta astazi ca un triumf al ingeniozitatii infantile. Ca urmare propun niste completari:

- daca copilul da foc la casa, nu-l dojeniti; mai degreb considerati acest incident ca un laborator practic in care-i explicati procesul de combustie; cu siguranta ca astfel va deveni un mare fizician potential laureat al premiului Nobel
- daca incepe sa foloseasca invective la adresa dumnevoastra, oferiti-i o alternativa care sa-i dezvolte creativitatea "Poti sa folosesti numai cuvinte urate care rimeaza?"; astfel cu siguranta va avea o cariera glorioasa in muzica sau macar va excela intr-o companie faimoasa de publicitate.

Din pacata, cresterea copilului in acest mediu steril de orice emotie negativa sau macar contradictie, se poate dovedi contraproductiva mai tarziu. La scola copilul va trebui sa faca fata comportamentului dezinteresat al profesorilor, numeroaselor esecurilor inerente si cateodata chiar brutalitatii colegilor. Fiind nepregatit, socul va fi mai mare pentru el si adaptarea mai dificila. Ii va fi destul de greu sa-si faca prieteni in conditiile in care este obisnuit sa aiba intotdeauna dreptate.

Mentiuni:

- "Asadar, utilizati acelasi ton ferm si nu va mai fi nevoie sa-i spuneti „nu face, nu drege”."

Deci canti pe un ton ferm si copilul va intelege ce nu are voie sa faca? Sau reciti o poezie de Eminescu pe un ton ferm si copilul va intelege? Nu pot sa inteleg nici in ruptul capului de ce se marseaza pe absenta regulilor. Toata viata e bazata pe reguli. Ca si cand noi cei mari, cand ne ducem la serviciu, nu avem un contract in care semnezi nota aditionala cu ce n-ai voie sa faci - de exemplu, n-ai voie sa folosesti munca depusa la serviciu in interes personal.

De ce ar fi diferit cu copiii? TREBUIE sa le spui NU FACE, NU DREGE, DAR TREBUIE sa le spui si DE CE. Asta e marea diferenta. Pentru ca atunci cand esti fortat sa aduci o justificare si/sau argumente, s-ar putea sa constati ca unele sunt puerile, neimportante sau lipsite de sens. Diferenta este intre "nu face ca asa vreau/spun eu" si "nu face PENTRU CA - [ceva ce are sens in lumea copilului]"

- Atunci cand ii cereti sa se opreasca din lovitul unei mese cu piciorul, oferiti-i o alternativa

Mai intai oferiti-i o explicatie DE CE AR TREBUI SA SE OPREASCA DIN LOVITUL MESEI CU PICIORUL. Altfel, este stupid. De ce ar (fi dispus sa) faca altceva, daca EL VREA si II PLACE sa loveasca masa cu piciorul? Alternativa poate fi oferita doar dupa ce i se explica DE CE am vrea sa-l oprim si sa-i dam o alta alternativa de a-si consuma energia. Problema asta am explicat-o candva unor parinti in modul urmator: daca am presupune un cerc in interiorul caruia se afla toate "faptele bune" si tot ceea ce este in afara cercului sunt "fapte rele", NU este o solutie sa-i oferim in mod continuu copilului alternative DIN CERC si sa nu-i spunem niciodata despre conturul cercului (granita dintre bine si rau), despre "faptele gresite" din afara cercului si consecintele lor. Inca un aspect: ASCULTAREA sau SUPUNEREA sunt, in multe cazuri, o virtute. La serviciu de exemplu avem un program de lucru 9-18. Sa zicem ca ni l-am negociat, dar odata STABILIT, incalcarea programului atrage consecinte (neplacute) pentru noi. Deci cumva, trebuie sa ne "supunem" unor reguli. De ce sa crestem copilul pe cai ocolitoare? Ca sa creasca si sa nu fie in stare sa respecte nici o regula la adolescenta/maturitate? Daca lovitul piciorului mesei este decis ca fiind inacceptabil in respectiva familie - se aduc argumentele necesare si se stabilesc consecinte ale incalcarii regulii. Faci ce vrei, dar fii constient de consecinte. Asta este, in opinia mea, cel mai corect mod de educare. Pe cand, in cel oferit mai sus, este vorba de "evita sa-l faci sa plateasca consecintele propriilor alegeri". Candva, in viata, copilul va creste si nu va mai fi nimeni pe langa el sa-i ofere alternative. Si cum nici nu va stii sa fie precaut, caci orice actiune are si o "reactiune" si niste consecinte - vai de el si de cei din jurul lui.

- Atunci cand ati prevazut un accident, nu-i strigati: „Eram sigur/a ca asa o sa se intample”. Mai bine ajutati la construirea increderii in sine decat la distrugerea acesteia.

Daca un parinte este SIGUR de consecintele actiunii unui copil, care insista sa faca, "cum stie el mai bine" - atunci TREBUIE sa-i spuna copilului, INAINTE de actiune: "eu, ca parinte, din experienta acumulata in anii de viata, cred ca se va intampla asta si asta, din cauza CA [...]". Am facut asta doar de doua trei ori cu fetita noastra. M-a ascultat si totusi a facut cum a crezut ea de cuviinta (uneori ca mine, alteori ca ea). Cand a vazut insa ca de fiecare data consecintele au fost EXACT cele descrise de mine, a inceput sa ia aminte de fiecare data la ceea ce spun. A inceput sa ia in considerare ceea ce spun. Ne pregateam sa iesim afara intr-o zi, iarna, la -2 grade. Ea vroia sa se imbrace in rochita de balerina. Nu am asteptat sa ies afara sa-i spun superior si ironic "eram sigur ca o sa ingheti". Ci i-am spus ce temperatura e afara, ce inseamna asta, de ce se imbraca oamenii gros, de ce piele trebuie protejata de frig. Si i-am spus ca in acelasi timp, inteleg dorinta ei de a se imbraca in balerina (ii place rochitza, ii place baletul, etc). A ales sa se imbrace in rochitza. In secunda unu in care am iesit din casa si a izbit-o crivatul, rosie toata si dandu-i lacrimile de frig, am fugit acasa si a inteles DE CE aveam dreptate. De atunci - tine cont de sfaturile mele si uneori chiar imi cere parerea. Un parinte trebuie sa castige legitimitate in fata copilului si trebuie sa foloseasca legile naturii si ale Universului: AVEM 30 de ani IN PLUS DE VIATA si experiente traite - din care copiii trebuie sa beneficieze !

- "Daca aveti mai multi copii, evitati comparatiile intre ei: nu sunt facuti dupa sablon"

Toata viata va fi traita la nivel comparativ. La serviciu i se va face o evaluare, la scoala va fi evaluat (si implicit comparat cu alti copii), admiterea la o universitate se poate face in urma unui examen in care e comparat cu alti copii. Daca este scund si gras, este bun pentru judo, IN COMPARATIE cu un copil slab si inalt, bun pentru ateltism. Mai corect mi se par doua aspecte: UNU, sa il ajuti sa distinga intre aspectele ce tin de el (educatie + invatatura) si ce nu tin de el (aspecte fizice sau chestii mostenite din nastere) si DOI, sa folosesti aceasta oportunitate (a comparatiei) pentru a-l invata ca diferentele dintre noi ne fac practic utili in societate, familie, grupul de prieteni, etc. Viata ar fi extrem de plictisitoare cu 7 miliarde de "mine/eu". Pe cuvant de pionier. Eu sunt barbat, o femeie e diferita de mine, dar am NEVOIE DE EA asa cum este. Poate eu am universitate, dar sunt slab fizic, deci AM NEVOIE de un sătean care s-a oprit la 4 clase, DAR PUTERNIC dpdv fizic. Dupa cum am spus si mai sus, ADEVARUL (ca exista diferente) nu trebuie ASCUNS, OMIS sau MINIMIZAT, ci trebuie EXPLICAT. Exista diferente - dar suntem creati cu un scop si folosirea calitatilor noastre, precum SI ACCEPTAREA DE AJUTOR in domeniile noastre mai putin bune - ne face sa fim un tot functional. Diferentele nu ne fac nici mai slabi, nici mai puternici, nici nefolositori, nici de neinlocuit in comparatie cu alti oameni. De baza este o poveste cu talc pe care am citit-o in copilarie in cartea "Din basmele Asiei". Era vorba de un sat in flacari, iar oamenii fugeau care incotro. Un ciung si un orb pareau sortiti pieirii. Orbul nu vedea incotro sa fuga si in loc sa se indeparteze de foc, mai rau se ducea spre el, in timp ce ciungul stia unde sa fuga, dar nu se putea misca. Atunci, ciungul s-a dus la orb si i-a spus "ia-ma pe umerii tai, iar eu iti voi spune pe unde sa mergi". In felul acesta, amandoi au scapat de incendiu. Cu aceasta poveste, ii poate fi explicat copilului CA SUNTEM DIFERITI, dar ca fiecare dintre noi AVEM SENS pe pamantul acesta si ca intr-o buna zi, va fi nevoie undeva de calitatile noastre

- Daca sunteti intr-un magazin si va cere sa-i cumparati dulciuri, in loc sa-l refuzati scurt, spuneti-i ca va primi bomboane/ ciocolata etc. dupa masa de pranz.

Din nou - in acest exemplu nu se explica DE CE nu in magazin (la dorinta expresa a copilului), ci se incearca doar intarzierea DORINTEI LUI EXPRESE. Acest mod de educatie nu reflecta momentele in care dorinta copilului este DIFERITA de dorinta parintelui (implicit, a altui om care are dreptul la propria dorinta). Acesta este un model de viata: cand ceea ce ne place noua contravine sau incalca placerea altora. De multe ori, s-a intamplat ca testand pe fiica mea genul acesta de solutii, ea sa spuna (logic, si eu as fi spus la fel pana la urma :D) "NU, NU VREAU mai tarziu dupa masa de pranz, EU VREAU ACUM. DE CE nu-mi iei acum? DE CE nu pot avea acum. EU VREAU acum". De aceea, sunt abordari mai corecte la aceasta problema. Una ar fi sa existe deja o explicatie si o decizie in ceea ce priveste cumparaturile in magazin, de comun acord stabilita cu copilul in alte ocazii. O alta ar fi ca de la o anumita varsta, copilul sa aiba un mic portofel cu banii lui, munciti de el. Fetita noastra ma ajuta la curatenie, la curatat masina, face picturi pe care mi le-a prezentat si unele "le-am cumparat" si asa mai departe. A strans banii ei si umbla cu portofelul dupa ea. In magazin, are voie sa cumpere absolut ce isi doreste de banii ei. A inteles singura, intr-un timp scurt, valoarea obiectelor si cum, de banii pe niste bomboane pe 3 zile, isi poate lua o jucarie. Asta ii da doza de responsabilitate necesara pentru a-si lua propriile decizii. Ce, eu nu mananc clatite si inghetata cand vreau, unde vreau? Sunt alte aspecte care ma impiedica uneori sa nu-mi satisfac unele placeri "cand si unde vreau" - principalele in cazul de fata fiind costul si efectul asupra sanatatii. Si o a treia solutie, pe care am aplicat-o cu succes. I-am desenat pe o coala A4 gingia si 3 dinti cu tot cu radacini. I-am aratat cum mancarea ramane printre dinti si cum se formeaza cariile. Apoi i-am aratat poze pe Google cu dinti de copii care prezinta afectiuni avansate. I-am explicat cum dulciurile pot agrava problema si cum periajul dintilor dimineata si seara ajuta la sanatatea dintilor. De atunci, n-am probleme nici cu dulciuri in exces si nici cu periajul dintilor copilului.

- Fiti atenti la comportamentul copilului atunci cand nu vorbeste prea mult pentru a intelege ce vrea sa spuna.

Poate ca se poate dezvolta si o arta de citire in limbajul trupului, dar mai corect este sa facem copilul sa inteleaga ca putem interpreta gresit si sa-l incurajam in mod constant sa invete SA COMUNICE ce probleme si dorinte are.

- Inlocuiti „Nu ai voie sa dai cu piciorul in usa de la dulap” cu „Te rog sa lasi usa de la dulap”.

Sunt valabile o parte din argumentele mele de mai sus. Invariabil, fetita mea va intreba: "DE CE sa las usa de la dulap?" Ambele formulari din exemplu vostru sugereaza "pentru ca asa vreau eu, ca parinte", doar ca una e spusa pe un ton un pic mai politicos ("te rog frumos"). Ca parinte insa, fii pregatit sa spui "NU E BINE sa dai cu piciorul in usa de la dulap" si sa-i aduci argumentele necesare. Unul din argumente este urmatorul: intr-o zi, am vazut o emisiune cu 1'000 de moduri stupide de a muri. Pe la locul 600 era un tip care a tras un picior seifului de metal, de nervi ca uitase cifrul. S-a declansat astfel ceva ce pe timpuri era o moarte lenta si dureroasa, o bomba cu ceas. (puteti cauta pe net despre ce este vorba). Pornind de la asta, se poate explica copilului IN PRIMUL RAND faptul ca se poate rani (cine vrea sa o ia drept o gluma, sa fie sanatos). In al doilea rand, ii poate fi explicata valoarea unui obiect - nu atat valoarea unui dulap, caci in conceptia mea niciodata un obiect nu este mai presus de un om. Ci simplu - valoarea lui in bani transpusa in ore de munca ale parintelui pentru a cumpara bunul respectiv. Ii poate fi explicat copilului valoarea echivalenta in mancare - de cate papusi sau bunuri va trebui sa se lipseasca pentru a cumpara un nou dulap in locul celui rupt. Ii poate fi explicata copilului convietuirea intr-un grup si cum anumite actiuni ale lui ii pot deranja pe ceilalti. Pentru exemplificare, as lua una din jucariile preferate ale fiicei mele si folosind aceleasi argumente pe care le are si ea, as mima ca-i trag niste suturi. Ce s-ar putea intampla? Jucaria ei preferata s-ar putea face tandari. Nu, jucaria ei nu are suflet, dar i-ar parea rau dupa ea? Fata noastra a raspuns da. As putea intreba-o: de ce? De ce ti-ar parea rau? Pentru ca intr-un mod sau altul FOLOSESC aceasta jucarie intr-un scop. Ei bine, drag copil, in acelasi mod sau altul, dulapul acesta FOLOSESTE unui scop. El nu este perpetuum mobile de spata 1, 2 sau 3 si ca atare, nu are viata vesnica, dar putem face ceea ce tine de noi pentru a-i da o viata cat mai indelungata. Pentru parintii cu nervi si rabdare de otel, se poate trece rapid la procesul de fabricare al mobilei si poate fi explicat cati copaci sunt taiati pentru usa aceea de la dulap si cum vom mai defrisa jumatate de padure ca sa avem noi un dulap nou, pentru ca cel vechi a crapat de atata dat cu piciorul. Si uite asa, ne justificam RUGAMINTEA si de ce nu este bine sa nu dea cu piciorul in usa de la dulap. in ultima instanta, iti poti cumpara un dulap ieftin, pana la urma nu este decat un lemn - si poti lasa copilul sa dea cu piciorul in el cat vrea. Se va plictisi destul de repede si va intelege singur ca nu aduce nici o placere pe termen lung. Nu in ultimul rand: vai de casele in care nu exista reguli si parinti care nu isi inteleg rolul si autoritatea !

- Evitati cuvinte sau expresii care caracterizeaza ce va nemultumeste: “esti bleg”, “esti cam incet”

Aceasta este extrem de adevarata. Am cunoscut un baiat de 5 ani complet inhibat dupa ce parintii lui s-au comportat astfel fata de el.

- Nu-l dojeniti ca pune mana pe orice: este modul lui de a invata.

Desigur, eu as vrea sa invete singur, daca se poate, despre bagatul mainii in foc, cuptorul incins, etc. Pana la urma, este modul lui de a invata ...

- Incercati: „Pisicul simte ca si tine, ca si mine, si cand il ranesti il doare, iar eu sunt trist/a din cauza asta”. In felul acesta il invatati ca ceea ce face ii afecteaza pe cei din jur.

Daca nu esti vegetarian, cu explicatia de mai sus cazi in ridicol ! In plus, daca il cresteti in Bucuresti, reflexul de a da cu piciorul s-ar putea sa-i salveze viata intr-o buna zi ! ;-)

- Nu-l criticati

Daca va vrea vreodata sa ajunga critic literar sau de arta ... Sensul verbului "a critica" in limba romana este (printre altele) de a dezvalui lipsuri sau greseli. Ori sa le tii ascunse, desi le observi, este O CRIMA. Important nu este sa nu-l critici, CI MODUL in care alegi sa-l critici. Inainte de toate, asigura-te ca ai o solutie pentru lipsa/defectul despre care ai de gand sa vorbesti si apoi ca ai si cateva cuvinte despre consecintele defectului respectiv. Fata noastra a fost majoritatea timpului mult peste media de inaltime pentru varsta respectiva. Si a avut laba piciorului mare. Cand avea 4 ani, fiind foarte inalta si cu picior mare, abilitatile motrici nefiind pe deplin dezvoltate, era foarte impiedicata. Asa ca am dat-o la balet. Nu ca pe un moft, nu asteptand de la ea sa devina vreo noua "Anna Pavlova", nu ca pe o fitza de societate, ci pur si simplu ca sa-si imbunatateasca controlul miscarilor. Si n-am ezitat sa vorbesc cu ea despre toate acestea, exact ca in explicatia de mai sus. I-am aratat astfel ca putem corecta anumite aspecte la noi. Desigur, am ales un exemplu in care "defectul" este unul mostenit prin nastere - insa acelasi tipar poate fi aplicat pentru alte "probleme", sa zicem de comportament. O grava problema este a critica fara a oferi solutii. Fara sa (ne) stim punctele slabe, nu vom reusi niciodata sa fim mai buni. Asteptarile mele de la cei dragi, de la cei apropiati, familie si prietenii de la care tin - este sa-mi atraga atentia de fiecare data cand fac ceva gresit. Sa ma critice. Fara opiniile lor, cine stie cum as fi aratat acum. Imi place ceea ce sunt si ceea ce sunt se datoreaza si "criticilor" celor care m-au iubit intotdeauna si dezinteresat. Imi aduc aminte cum scriam in clasa 1 pe prima pagina a caietelor (pe vremea lui Ceausescu): "Caietul este oglinda elevului !". In acelasi mod, putem servi drept o oglinda pentru copiii nostri. Au nevoie de noi. Singurul lucru pe care il avem in plus (pentru copiii nostri) față de alti oameni ai societatii este DRAGOSTE, IUBIRE - si ca atare, blandete. In rest, vom fi criticati tot restul vietii nostre vrem nu vrem, dar nu toti o vor face CU IUBIRE si DIN DRAGOSTE. Noi, ca parinti, suntem cei care putem face diferenta. Daca nu-l iubesti, nu-l critici, e simplu: inseamna ca nu-ti pasa daca risca sa ajunga la inchisoare sau nu cand va avea 14 ani.

As dori sa inchei cu doua aspecte

1) as evita sa preiau model educational din UK. Societatea lor moderna si-a dovedit in cateva randuri incapacitatea de a creste si educa tineri. Si cine nu intelege ce spun, sa se duca sa traiasca in Londra si sa citeasca statisticile alarmante ale infractionalitatii in randul minorilor in UK. Si multe alte aspecte despre care nu vreau sa vorbesc acum si aici. Cum "nu tot ce zboara se mananca", nu tot ce spune BBC este litera de lege.

2) mai presus de orice s-a discutat in articol sau in comentariul meu, ramane comportamentul nostru ca parinti. Noi trebuie sa fim primii care punem in practica "ceea ce credem". Si noi mai "mancam bomboane in magazin" (tradus, facem ce vrem cand vrem - pentru ca asa consideram noi de cuviinta si pentru ca spunem "o viata am si vreau sa mi-o traiesc", nu? ;-)), si noi mai "dam cu piciorul in pisic, piciorul de la masa si usa de la dulap". Lectia numarul unu pe care as preda-o oricarui parinte ar fi sa invete sa-si asume propriile greseli si sa arate copilului cum a invatat din ele. De cele mai multe ori ne aratam perfecti si invincibili in fata copiilor si nu reprezentam un "model viu" pentru ei. Vrem copii buni? Atunci trebuie sa fim gata sa ne ascultam sotul/sotia, sa fim fata sa zicem "am gresit, te rog frumos sa ma ierti", sa fim gata sa ne sacrificam in unele situatii pentru familie, sa fim la randul nostru docili, ascultatori, supusi, harnici, modesti si asa mai departe. Inainte de a intelege ce se intampla cu adevarat, primul pas al copiilor va fi sa ne imite ca niste maimute. Nu uitati ca la 5 ani - in copilul vostru (va) veti vedea pe voi ca parinti si armonia familiei voastre, ca sot si sotie. Daca nu va place ce vedeti, este cazul, in primul rand, sa umblati la voi, individual si cuplu. Apoi concentrati-va asupra copilului.

O zi frumoasa

Pacat de pasiunea cu care argumentezi..daca ai citi fara sa ai prejudecati ai realiza ca repeti, in mai multe cuvinte, e drept, ceea ce articolul expune pe scurt. Iti dau numai un exemplu :

Nu-l criticati, nu-l jigniti. Mai bine spuneti-i ca va deranjeaza un anumit lucru.

Aceasta fraza spune ce ai detailat tu cu 1000 de cuvinte : nu criticati copilul, criticati comportamentul lui. E o mare diferenta intre a spune " Nu mai da cu piciorul in usa, tampitule!" si a spune "Ma deranjeaza ca dai cu piciorul in usa , urmat de ce crede parintele ca e potrivit pe moment, de ex ..usa se poate rupe, deranjezi pe X, o sa te doara piciorul" ETC.

De ex , cum am facut eu cu tine : nu am mentionat nimic despre felul in care imi apari mie dupa ce ti-am citit mesajul, ci am criticat comportamentul.

Bravo "Copilul Cel Istet" .

Daca nu cumva esti un psiholog desi ar trebui sa devii, sau daca nu ai cumva carti publicate , desi ar trebui sa ai - ar trebui sa te apuci.
Si daca ai deja publicatii in domeniul educatiei copiilor, mi-ar place sa le citesc.

Dragos

Alte articoleVezi toate articolele

Jucariile multe plictisesc copiii/ Foto: Dreamstime.com In camera copilului stau inghesuite numeroase jucarii, insa cel mic abia le priveste. Cu multe dintre ele nu s-a jucat mai mult de cateva...
Contrar credintei populare, nu s-a demonstrat ca stresul ar fi un factor care ar duce la albirea parului. Oamenii de stiinta nu stiu exact de ce unii oameni albesc prematur, cu debut intre 20-30 de...