Oana Dobre Dimofte: Putem învăța unii de la ceilalți să fim respectuoși

 Oana Dobre Dimofte, jurnalist și fondator al comunității Educație Privată:  Oamenii pot învăța unii de la ceilalți să fie respectuoși, fără ca asta să însemne a se formaliza

Mă simt respectată ca profesionist de foarte mulți dintre cei pe care și eu îi respect. Ceea ce mi se pare mare lucru. De fapt, nu mi-am propus vreodată să fiu respectată sau plăcută de toată lumea. Dacă aș avea respectul unui jurnalist care crede în presa de tip tabloid, dacă m-ar admira un autor de fake news nu m-aș simți flatată ci, mai degrabă, m-aș întreba unde greșesc.

Respectul văzut prin prisma meseriei

În jurnalism, respectul pentru meserie înseamnă respectul pentru regulile ei. Este un fel de fair-play, ca în sport. Regulile sunt multe și uneori pot fi complicate. Să nu minți, să verifici orice informație, să nu trădezi încrederea surselor, să rămâi în zona interesului public sunt doar câteva dintre reguli. Din păcate, spre deosebire de sport, trăim într-o perioadă a jurnalismului în care aceia care încalcă regulile sau nici măcar nu le iau în considerare nu sunt descalificați. Ba, de foarte multe ori, sunt și promovați și răsplătiți cu rating sau trafic pe internet.

Când lucram în presa mainstream, au fost multe momente de respect care m-au făcut să mă simt mândră. De la admirația pentru că am ajuns în locuri unde doar alți câțiva jurnaliști din întreaga lume au reușit să ajungă, până la situații în care personaje controversate despre care am scris au recunoscut că nu au ce să-mi reproșeze și nici nu au cum să mă dea în judecată, pentru că am respectat regulile.

Însă abia acum, când ”am lucrul meu”, adică o platformă dedicată educației pe care o citesc sute de mii de oameni, uneori aproape un milion pe lună, pot să spun că am cunoscut cu adevărat respectul pentru munca mea și a colegilor mei. Faptul că oamenii ne acordă timpul lor, știind că pe site vor găsi doar articole din surse sigure și scrise cu respect față de profesie și față de adevăr este chiar cel mai mare compliment profesional pe care l-am primit vreodată.

Cum se raportează românii la respect versus străinii

Nu am observat o diferență fundamentală între români și străini, cu privire la respect, ca noțiune generală. Am observat, în schimb, moduri diferite de a respecta și de a nu respecta. Un exemplu care îmi vine în minte este cel legat de spațiul personal, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. În România, intruziunea este, de foarte multe ori, o cutumă. Înghesuiala și lipsa de bariere în relația cu celălalt mi s-au părut mult mai frecvente aici decât, de exemplu, în țările nordice sau din Vestul Europei. La fel și grija pentru intimitatea celuilalt. Îmi amintesc că în Olanda și în Belgia am văzut foarte multe case fără perdele la geamuri. Oamenii de acolo știau că vecinii lor nu sunt interesați să le studieze viața, așa că nu simțeau nevoia să se protejeze. În România, tocmai pentru că există cutuma ”bârfotecii”, nu am văzut prea mulți oameni atât de relaxați.

Persoanele pe care le respect cel mai mult...

Sunt două. Soțul meu și copilul meu. Pe Dan atât din punct de vedere personal, pentru că avem aceleași valori (mă rog, mai puțin faptul că el ține cu Steaua ;)), dar și profesional, pentru că lucrăm împreună și văd că și el crede în reperele corecte. Iar pe Erica pentru că, deși e încă foarte mică, o privesc în fiecare zi cum face alegeri și, de fiecare dată, alege să fie o persoană bună, generoasă și onestă.

Respectul de sine poate încuraja o societate mai respectuoasă, în general?

Am sentimente împărțite aici. Chiar am văzut situații în care respectul devine ”contagios”. Pe termen lung, da, cred că oamenii pot învăța unii de la ceilalți să fie respectuoși, fără ca asta să însemne a se formaliza. Pentru că da, de multe ori, respectul este confundat cu un soi de fandoseală formală. Respectul nu înseamnă ”sărumânușițele” sau flori de 8 Martie. Acestea sunt doar ritualuri și pot fi frumoase și ele. Însă respectul real este cel care te face să vezi fiecare ființă umană ca îndreptățită să aibă aceleași drepturi ca tine. E o ”bătălie” grea de dus aici și mă tem că va fi una lungă.

O zi a Respectului

Am mulți prieteni care ironizează ideea de a marca o valoare sau un concept printr-o zi dedicată ei. Eu cred, însă, că orice ne ajută să ne fixăm în minte valorile, orice ni le amintește și ne determină să le conștientizăm merită o șansă. Avem Ziua Prieteniei, avem Ziua Îndrăgostiților, cu siguranță merită și Respectul o zi în care să ne gândim măcar o secundă la el.

***

Articolul face parte din demersul RoMâine.

Platforma de sănătate RoMâine este locul în care românii au ocazia să își aducă aminte și să exerseze cele mai importante valori umane, precum Respectul, Empatia, Încrederea, Speranța sau Grija. Este o școală națională de clădit în viitor în care Sistemul Medical MedLife, furnizorul național de sănătate al României, aduce împreună personalități de renume și oameni de rând, pentru a găsi soluții să facem România bine, împreună.