Psihologie

15 Februarie 2013

Maternitatea în societatea românească

scris de

Stroescu Vlad

Maternitatea in societatea romaneasca Despre tulburarile psihice legate de sarcina si nastere, majoritatea psihiatrilor va vor spune cat de importante sunt cauzele biologice, neuro-endocrine. Si, dintr-un punct de vedere strict medical, au dreptate. Mai multe despre acesti factori am scris intr-o insemnare precedenta. In Romania, femeile care vor sa aiba copii sunt supuse unei presiuni negative, tenace, la limita persecutiei, din partea societatii. Cand spun societate, ma refer mai ales la mediul profesional. Nu conteaza ca suntem in Europa secolului XXI si ca exista o legislatie care protejeaza mama si copilul. Precaritatea acestei legi e dovedita de usurinta cu care pare sa fie ocolita. Nu voi scrie despre cazuri extreme si flagrante de incalcare a unor drepturi elementare. Nu sunt reporter, iar secretul profesional ma impiedica sa dau exemple concrete. Ci despre o atitudine generalizata ce pare sa aiba ca tinta femeile obisnuite care lucreaza, din toate straturile clasei mijlocii. Ceea ce nu e mai putin socant: orice femeie normala intr-un mediu profesional obisnuit, nu conteaza domeniul, se poate astepta sa fie descurajata, mai mult sau mai putin discret, sa isi doreasca copii, iar daca totusi va ramane insarcinata, intrand intr-o perioada de maxima vulnerabilitate a vietii ei, se poate astepta sa traiasca cu anxietatea concedierii sau a degradarii din pozitia sociala si profesionala de dinainte de nastere. Pierderea locului de munca este o criza majora existentiala, n-as sti de unde sa incep sa citez studiile care au corelat un asemenea eveniment cu episoade depresive majore, cu diverse patologii psihice de adaptare si cu incidenta suicidului. Nesiguranta anticiparii a unui astfel de eveniment, indiferent daca el va avea sau nu loc pana la urma, este sortimentul cel mai grav de anxietate. Nicicand nu ne temem mai mult, si nicicand teama nu genereaza mai multa suferinta, decat atunci cand deasupra sta o sabie a lui Damocles. Nu e deloc nevoie sa ai un dezechilibru hormonal ca o astfel de traire sa te scoata de pe linia de plutire. Se poate argumenta ca, din pozitia de medic, sunt supus unei erori de selectie: vad doar cazurile rele. Intr-adevar, nu am date stiintifice care sa sustina senzatia mea ca agresiunea suportata de mame este un fenomen general, populational. Am vazut insa deja suficient de multe cazuri cu povesti trist de asemanatoare ca sa ma simt obligat sa trag un semnal de alarma, daca tot am ocazia sa o fac in aceasta tribuna. Daca nu exista studii si investigatii, atunci ele trebuie neaparat facute. E nevoie de lumina asupra lucrurilor, pentru ca acum e doar penumbra. Putine sunt mamele care, atunci cand slujba lor si bunastarea familiala atarna in balanta, sunt dispuse sa reactioneze la agresiune. Ele sunt adevarate ostatice, si lumea lor, care e lumea noastra, e sub asediu. Sigur, chiar si sub asediu, ne adaptam si supravietuim in ascuns si umil, o veche specialitate romaneasca, si lucrurile merg inainte neschimbate. Ca medic, nu vreau sa ma interesez de motivele economice ale acestei situatii. Nicio strategie financiara nu poate justifica cele descrise mai sus. Economic, presupun ca s-ar putea calcula povara pe care problemele de sanatate psihica o lasa pe umerii tuturor, si cum utilizarea oamenilor ca pe niste consumabile nu poate fi profitabila pe termen lung. S-ar putea argumenta solid ca o femeie cu familie este mai motivata sa munceasca pe viitor si este o persoana mai de incredere pentru orice angajator. Dar nu e locul meu sa ma ocup de asemenea calcule: sunt dator doar sa atrag atentia asupra faptului. Personal, sunt mai curand interesat de mecanismele erodarii solidaritatii si omeniei in lumea noastra, si chiar a bunului simt, care face ca ostilitatea pragmatica la adresa viitoarelor sau proaspetelor mame sa fie norma, banalul cotidian. Ce fel de societate e cea din care facem parte si la care contribuim? Unde gresim, unde esuam, fiecare dintre noi? Cat de limitate ne sunt orizonturile daca refuzam sa ne protejam viitorul, adaptandu-ne la un prezent autodistructiv? Daca altruismul, generozitatea si simtul civic au dat inapoi in fata individualismului si narcisismului ca fenomen social, unde tragem o linie? Pana la urma, sa protejezi mama si copilul nu tine de altruism si generozitate, ci de instinct de supravietuire. Autor: Vlad Stroescu, specialist psihiatru



©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.