INVESTIM ÎN CERCETARE

Facem România bine

La MedLife, BINELE se face prin CUNOAȘTERE.

Cunoașterea ne aduce cu un pas mai aproape de misiunea noastră, aceea de a face România bine. Cunoașterea ne ajută să fim pregătiți în fața unor noi provocări. Prin cunoaștere putem identifica oportunitățile de a merge mai departe, în orice situație. Cunoașterea înseamnă știință, tehnologie, cercetare.

Centru de cercetare MedLife pentru nevoi și soluții autohtone

În calitate de lider al pieței de servicii medicale private, am pus bazele unui centru de cercetare local, cu scopul de a aprofunda subiecte din domeniul medical și de a contribui la dezvoltarea unor soluții autohtone, adaptate nevoilor specifice țării noastre. Ne propunem lansarea unor proiecte de cercetare cu obiective relevante și cu valoare adăugată puternică pentru problemele de sănătate publică cu care ne confruntăm.

Misiunea noastră este să realizăm studii atunci când teama de necunoscut este la tot pasul, când lumea pare că se schimbă, iar oamenii caută răspuns la ce este nou. În acest fel, vom putea reduce și dependența de studii și tehnologii importate, fiind pregătiți să răspundem și mai bine următoarelor provocări, alterte epidemiologice sau probleme de sănătate publică.

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.