Clinica MedLife Ronald Reagan
Clinica MedLife Ronald Reagan
Clinica MedLife Ronald Reagan din Oradea, deschisă în anul 2025, pune la dispoziția orădenilor servicii de medicina muncii și siguranța circulației, servicii integrate de ambulatoriu și analize de laborator, toate sub același acoperiș. Conform noilor reglementări, orice persoană care conduce un vehicul cu masa totală de peste 2,5 tone este obligată să efectueze un control medical și psihologic de siguranță. Astfel, șoferii care conduc autoutilitare, camionete sau alte vehicule comerciale peste 2,5 tone sau angajații companiilor de curierat, distribuție, transport marfă, etc., pot beneficia de un control medical specializat, într-o unitate autorizată. Verificarea include aptitudinile fizice și psihologice necesare pentru a conduce în siguranță.
O parte din specialitățile medicale din cadrul clinicii se află în relație contractuală cu CAS Bihor, iar consultațiile medicale sunt decontate.
- Clinica MedLife Ronald Reagan este situată pe strada Ronald Reagan, nr. 2 și funcționează de Luni până Vineri, în intervalul orar 08:00-20:00;
- Departamentul de Medicina Muncii funcționează de Luni până Vineri în intervalul orar 08:00-16:00;
- Punctul de recoltare din incinta clinicii funcționează în intervalul orar 08:00-12:00 de Luni până Vineri.
