MedLife a analizat prin pre-screening alte 197 de probe COVID-19 pozitive. Sunt șanse mari ca în perioada următoare să asistăm la o creștere accelerată a infecțiilor cu tulpina Omicron

MedLife: “Am analizat prin pre-screening alte 197 de probe din 8 orașe mari din țară. Deși acestea nu prezintă tulpina Omicron, sunt șanse foarte mari ca în perioada imediat următoare să asistăm la o creștere accelerată a infecțiilor cu noua tulpină, date fiind numărul mare de persoane care se întorc în țară de sărbători și rata crescută de infecțiozitate a noii tulpini.

Probabil că fiecare român se va întâlni cu tulpina Omicron la un moment dat, ar fi bine să fie deja vaccinat”

  • Este a doua săptămână consecutivă de evaluare pre-screening realizată în laboratoarele MedLife, în acest interval fiind analizate 197 de probe.
  • Deși până acum nu au existat suspiciuni de Omicron pe lotul studiat, specialiștii MedLife susțin că acest lucru nu înseamnă că tulpina Omicron nu circulă pe teritoriul României ci că, probabil, încă nu are o răspândire comunitară largă.
  • Probabil că fiecare român se va întâlni la un moment dat cu Omicron. Conform datelor colectate de OMS privind viteza foarte mare de răspândire în țări unde tulpina Omicron e deja dominantă, aceasta poate avea o creștere spectaculoasă de cazuri identificate, de la câteva cazuri la mii de cazuri pe zi.
  • Specialiștii MedLife anticipează o creștere a numărului de infectări cu tulpina Omicron în perioada imediat următoare cauzată, în principal, de rata mult mai mare de transmitere a noii tulpini și fluxul mare de români care vin în țară în această perioadă.
  • MedLife susține efortul autorităților de a combate răspândirea noii tulpini și continuă evaluarea pre-screening săptămânală respectiv secvențierea genomului virusului pentru cazurile suspecte.
  • Vaccinarea, respectarea măsurilor impuse de autorități și a măsurilor de protecție rămân singurele soluții pentru a tempera valul 5 al pandemiei. MedLife susține intenția autorităților de a introduce testarea periodică a persoanelor nevaccinate în cadrul companiilor.

București, 22 decembrie 2021: În contextul creșterii numărului de infectări cu varianta Omicron la nivel mondial, MedLife continuă demersurile de cercetare și anunță rezultatele obținute în urma evaluării pre-screening a unui nou lot de probe COVID-19 pozitive, provenite din București, Timișoara, Cluj, Brașov, Arad, Craiova, Târgu Jiu și Târgu Mureș. Astfel, pentru cele 197 de probe analizate aleatorius în ultimele 2 săptămâni nu au fost identificate suspiciuni de Omicron care s-ar putea preta pentru secvențiere ulterioară.

Ce înseamnă evaluare pre-screening a genomului?

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a recomandat statelor membre implementarea unor strategii de pre-screening a genomului virusului SARS-CoV-2 pentru variantele care determină îngrijorare la nivel mondial, așa cum este și Omicron. În acest fel, sunt secvențiate doar probele care, în urma pre-screening-ului, ridică suspiciuni de infecție cu tulpina respectivă.

“Există un kit care ne permite să facem un screening, în urma căruia să avem un indiciu că s-ar putea să avem de-a face cu varianta Omicron. Dacă apare o astfel de suspiciune trebuie să secvențiem pentru a avea o confirmare fermă. Însă, în cazul de față, nu am avut indicii privind prezența tulpinii Omicron. Cu toate acestea, ne așteptăm ca în perioada imediat următoare numărul suspiciunilor și implicit, al cazurilor de Omicron să crească, având în vedere gradul mare de transmisibilitate a noii tulpini și eficiența mai redusă a vaccinurilor în fața acesteia ” a declarat Dumitru Jardan, biolog și doctor în științe medicale, coordonator științific al studiului de secvețiere desfășurat de MedLife.

“Este absolut necesară aplicarea și respectarea unor măsuri restrictive în perioada sărbătorilor pentru a putea preveni și limita efectele valului 5 al pandemiei”

Autoritățile au anunțat că în ultimele zile au fost înregistrate în medie 100.000 de persoane intrate în țară în decurs de doar 24 de ore. În acest sens, cu scopul de a combate răspândirea COVID-19, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit un set minim de măsuri restrictive, valabil până pe 8 ianuarie 2022, pentru persoanele care sosesc în România în perioada sărbătorilor de iarnă, în funcție de riscul de infectare pe care îl implică fiecare situație în parte.

“Este a doua săptămână consecutivă în care facem evaluare pre-screening a genomului și, deși probele analizate până acum în laboratoarele noastre nu au ridicat suspiciuni de Omicron, sunt șanse mari ca în perioada imediat următoare să asistăm la o creștere accelerată a infecțiilor cu noua tulpină, dat fiind numărul mare de persoane care se întorc în țară de sărbători. Așa cum am semnalizat în vară iminența valului 4 determinat de Delta, în acest moment discutăm despre o iminență a valului 5, urmând să asistăm, cel mai probabil, în perioada imediat următoare la o creștere abruptă a cazurilor determinate de tulpina Omicron. De altfel, datele publice din străinătate au arătat că această tulpină a generat în țări cu un nivel foarte ridicat de vaccinare mii si zeci de mii de cazuri pe zi într-un interval foarte scurt de timp. Este evident și, totodată inevitabil că după sărbători vom înregistra o creștere accelerată a cazurilor de îmbolnăvire cu tulpina Omicron. Toți ne vom întâlni cu virusul la un moment dat, e doar alegerea noastră dacă o vom face vaccinați sau nu.

Sustinem fără rezerve vaccinarea și determinarea autorităților de a introduce obligativitatea vaccinării sau a testării periodice a persoanelor nevaccinate în cadrul companiilor. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că respectarea unui set de măsuri și vaccinarea sunt singurele soluții pentru a preveni și limita efectele valului 5. Altfel, riscăm să ne confruntăm cu o creștere abruptă a numărului de cazuri grave, iar situația din spitale să devină din nou critică”, a declarat Mihai Marcu, CEO și Președinte MedLife Group.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 16 cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2. La nivel mondial, această nouă variantă a coronavirusului a fost raportată în 89 de ţări, iar numărul cazurilor se dublează în 1,5 - 3 zile în zonele cu transmitere comunitară, a anunţat, pe 18 decembrie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Noua tulpină se răspândeşte foarte rapid chiar și în ţările cu niveluri ridicate de imunitate a populaţiei, dar deocamdată nu este clar dacă acest lucru este cauzat de capacitatea virusului de a se sustrage imunităţii organismului, de transmisibilitatea sa crescută sau de o combinaţie a celor două, se mai arată în declarațiile reprezentaților OMS.

Pentru a putea veni în sprijinul autorităților cu informații actualizate, care să contribuie la limitarea răspândirii acestei tulpini, reprezentanții MedLife anunță faptul că vor continua evaluările pre-screening săptămânal și vor secvenția în consecință, în funcție de rezultatele obținute.

***

Despre Sistemul Medical MedLife:

Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management, a fost capabilă să creeze si să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

Compania continua să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Crează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.