PROMOȚII
Descoperă promoțiile care îți fac bine!
MedLife finalizează achiziția MEDSTAR prin rețeaua Sfânta Maria și își consolidează prezența în regiunea Transilvaniei
- MedLife finalizează achiziția integrală a grupului MEDSTAR din Cluj-Napoca.
- MEDSTAR intră sub umbrela brandului Sfânta Maria, parte a Grupului MedLife, care se adresează în special pacienților care accesează servicii în regim CAS.
- Prin preluarea MEDSTAR, Rețeaua Sfânta Maria își întărește prezența la nivel național, fiind deja activă în 15 județe din țară: Alba, București, Brăila, Constanța, Craiova, Galați, Bacău, Iași, Timiș, Sibiu, Vrancea, Prahova, Argeș, Dolj și Cluj.
București, 03 februarie 2026: MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță finalizarea tranzacției privind preluarea integrală a grupului de clinici MEDSTAR din Cluj-Napoca, furnizor cu tradiție în servicii medicale ambulatorii și paraclinice. Odată cu încheierea tranzacției, MEDSTAR devine parte a rețelei Sfânta Maria, brand al Grupului MedLife dedicat în principal pacienților care accesează servicii în regim CAS.

Tranzacția, anunțată inițial în luna iunie 2025, a fost finalizată la data de 29 ianuarie 2026, după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare. Prin acest pas, MedLife, prin rețeaua Sfânta Maria, își consolidează prezența în regiunea Transilvaniei și extinde accesul pacienților la servicii medicale de calitate, în regim CAS.
„Finalizarea preluării MEDSTAR marchează o etapă importantă în strategia Grupului MedLife de dezvoltare a brandului Sfânta Maria. Ne dorim să construim rețele medicale puternice, cu rădacini locale solide și cu servicii accesibile pentru cât mai mulți pacienți. Integrarea completă a MEDSTAR ne permite să venim cu o ofertă medicală extinsă și competitivă pentru comunitatea din Cluj și pentru întreaga regiune. ", a declarat Dorin Preda, Director General Adjunct Grupul MedLife.

Prin încheierea acestei tranzacții, MedLife își reafirmă angajamentul de a dezvolta una dintre cele mai extinse și performante rețele medicale din România, menținând un focus constant pe accesibilitate, calitate medicală și experiența pacientului.
Fondat în 2004, MEDSTAR operează în municipiul Cluj-Napoca un portofoliu format din patru clinici, un laborator, servicii de imagistică usoară și baze de recuperare medicală, oferind servicii în peste 30 de specialități, printr-o echipă de peste 200 de medici și specialiști.
Odată cu finalizarea tranzacției, managementul MEDSTAR rămâne alături de echipa locală, asigurând continuitatea operațională și integrarea treptată în rețeaua medicală Sfânta Maria.
Rețeaua Sfânta Maria reunește în prezent peste 60 de unități medicale la nivel național și este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale în contract cu CNAS, având o prezență extinsă în principalele orașe din România. La nivelul municipiului București, Sfănta Maria este, probabil, rețeaua cu cel mai mare număr de medici de familie și specialiști în contract cu CAS, situându-se în top 3 la nivel național.
***
Despre Grupul MedLife
MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.
Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.
Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.
În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.
Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.